CATEHEZELE MARITALE-

CĂSĂTORIA LA SFÂNTUL IOAN GURĂ

DE AUR

LUCRARE DE SEMINAR

BUCUREŞTI
2011-2012
 I. CATEHEZELE MARITALE ALE SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR:

La cuvintele apostoleşti:
„Din pricina desfrâului
fiecare să-şi aibă nevasta lui”

Şi astăzi vreau să vă conduc la izvorul cel dulce, din care niciodată nu lipseşte dulceaţa. Căci
aşa este felul vorbelor lui Pavel. Şi toţi câţi îşi umplu inimile din izvorul acesta vor grăi prin Duhul
Sfânt. Şi mai dulce decât toată mierea este desfătarea dumnezeieştilor cuvinte. Şi acest lucru îl
limpezeşte proorocul, când zice: „Cât de dulci sunt gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât
mierea în gura mea” (Psalmul 118, 103). Şi nu numai decât mierea este mai dulce desfătarea
dumnezeieştilor cuvinte, ci şi mai scumpă decât aurul şi decât orice piatră preţioasă şi mai curată decât
tot argintul. „Cuvintele Domnului – zice – sunt cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ,
curăţat de şapte ori” (Psalmul 11, 6). De aceea şi înţeleptul a zis: „Nu este bine să mănânci multă miere,
dar e de trebuinţă să preţuieşti cuvintele slăvite” (Pilde 25, 27). Căci din aceea se naşte adesea şi boală
pe care nu o aveam înainte, dar din acestea putem şi slăbiciunea pe care o avem să o tămăduim. Iar
mierea îşi pierde dulceaţa prin digestie, dar dumnezeieştile cuvinte când sunt digerate, atunci şi sunt
mai dulci şi mai folositoare, şi celor care le au şi la mulţi alţii. Şi cel ce se împărtăşeşte din belşug din
bucatele de la masă, vomitând din această pricină, se face neplăcut tovarăşului său. Dar cel ce dă afară
din învăţătura duhovnicească multă bună mireasmă dăruie celui de lângă sine. Şi David, bucurându-se
necontenit de un asemenea ospăţ, a zis: „Revărsat-a inima mea cuvânt bun” (Psalmul 44, 1). Căci se
poate revărsa şi cuvânt rău. Şi după cum în cazul mâncării voma dată afară dă seama de felul bucatelor
înfulecate, aşa-i şi cu puterea cuvintelor: mulţi dintre oameni, cu ce fel de cuvinte se hrănesc, de acelaşi
fel şi dau afară. Dacă mergi la teatru şi asculţi cântece desfrânate, întru totul astfel de cuvinte vei grăi
către aproapele. Dacă vii la Biserică şi te vei împărtăşi de auziri duhovniceşti, asemenea îţi vor fi şi
graiurile. De aceea şi proorocul a zis „revărsat-a inima mea cuvânt bun”, arătându-ne hrana mesei de
care pururea s-a împărtăşit. Acestuia i-a crezut şi Pavel, şi îndemnând, zice: „Tot cuvântul stricat să nu
iasă din gura voastră, ci dacă este vreunul bun” (Efeseni 5, 29). Care este cuvântul stricat? Dacă înveţi
care este cel bun, atunci vei cunoaşte şi pe cel stricat. Căci spre a-1 deosebi de cel bun 1-a aşezat pe
acesta. Iar care este cel bun nu te ruga să afli de la mine.
Căci Pavel însuşi ne tâlcuieşte felul lui. Fiindcă după ce zice „dacă este vreunul bun”, adaugă
„spre zidirea Bisericii”, arătând că acel cuvânt este bun care zideşte pe aproapele. Aşadar, după cum
cuvântul ce zideşte este bun, aşa şi cel ce distruge este stricat şi rău. Acum, dar, şi tu, iubite, dacă ai

2
ceva de acest fel să spui, care poate să facă mai bun pe cel ce ascultă, nu opri cuvântul la vremea
potrivită. Dar dacă nu ai decât vorbe rele şi stricate, taci, ca să nu fii osândit pentru aproapele.
Căci acest cuvânt este stricat, neziditor pentru cel ce ascultă, şi nimicitor. Dacă cuvântul se îngrijeşte de
virtute, adesea se ridică împotriva lâncezelii şi lipsei de minte, iar dacă nu se îngrijeşte de ea, mai
delăsător îl face pe ascultător. Dacă îţi vine să zici oarecare cuvânt de ruşine care [stârneşte] râsete,
taci. Căci şi acest cuvânt este stricat, pornind spre desfrânare şi pe cel ce grăieşte şi pe cel ce ascultă,
aprinzând poftele rele ale amândurora. După cum lemnele se fac focului materie şi hrană, aşa sunt şi
vorbele pentru sfătuirile rele1. De aceea nu trebuie deloc să grăim toate câte le avem în minte, ci să ne
sărguim şi să scoatem din minte poftele rele şi tot gândul ruşinat. Şi dacă vreodată, uitând, primim
gânduri murdare, nu cumva să le dăm afară prin limbă, ci să le înăbuşim prin tăcere. Căci şi
sălbăticiunile şi şerpii, căzând în cursă, dacă află vreo cale de scăpare, când ies de acolo se fac mai
sălbatici. Iar dacă rămân jos, fiind necontenit închişi din toate părţile, uşor se pot ucide şi pieri. Aşa e şi
cu gândurile rele: dacă află vreo ieşire prin gura şi cuvintele noastre, aprind iar flacăra dinlăuntru. Dar
dacă le ţărmurim cu tăcerea se fac mai neputincioase, şi, siluite ca de foamete prin tăcere, degrab pier
din minte. Iar când pofteşti oarecare dorire neruşinată, nu grăi cuvântul de ruşine şi se va stinge şi
pofta. Dacă nu ai mintea curată, măcar ţine-ţi gura curată şi nu-ţi dezgoli în afară tulburarea, ca să nu
vatămi şi pe altul şi pe tine. Căci multă pată aduce nu numai celor ce grăiesc, ci şi celor ce ascultă de la
alţii cuvinte de ruşine. De aceea vă îndemn şi vă sfătuiesc nu numai să nu vorbiţi unele ca acestea, ci să
vă ţineţi de-o parte şi de auzirea celor grăite de alţii şi să fiţi pironiţi pururea de legea dumnezeiască.
Căci pe unul ca acesta şi proorocul îl fericeşte, când zice: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul
necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul ciumaţilor nu a şezut, ci în legea
Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea” (Psalm l, 1-2).
Prin această omilie, Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbeşte înaintea celor ce se pregătesc pentru
căsătorie. Din această învăţătură, fiecare creştin, trebuie să înţeleagă, cât este de mare “căsătoria”, şi să
o cinstească cu atare. Aşadar, nu trebuie să necinstim căsătoria prin desfrânare sau înşelare, ci trebuie
să fim precum Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: “bărbatul este capul femeii, aşa cum Hristos este
capul Bisericii Sale”. De aceea, trebuie să trăim o viaţă cuvenită cu femeia, cinstindu-o totodată, pentru
ca să putem dobândi cuvintele proorocului: “Fericit bărbatul ca n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi
în calea păcătoşilor nu a stat... ci în legea Domnului este voia şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.

1
Aceste sfaturi sunt în acest caz lăuntrice. Când cel ce s-a hotărât, după ce a cugetat în sine, să spună ceva, cuvântul rostit
aprinde şi mai multă flacără în cugetul său. Sfântul Ioan Gură de Aur, Catehezele maritale- omilii la căsătorie, Editura
“Oastea Domnului”, Sibiu, anul 2004.

3
 I.1. Nunta din Cana Galileii

„Iar a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii. Şi a fost chemat şi Iisus la nuntă. Şi erau şi Mama
lui Iisus acolo şi fraţii Lui” (Ioan 2, 1-2). Am spus şi mai înainte că El era cunoscut mai ales în
Galileea. Pentru aceea L-au şi chemat la nuntă şi S-a dus. Că n-a căutat la vrednicia Sa, ci la
binefacerile noastre. Fiindcă Cel Ce nu S-a socotit nevrednic ca să ia chip de rob (Filipeni 2, 7) cu atât
mai mult nu a socotit lucru nevrednic să vină la nunta robilor. Cel Ce a şezut la masă împreună cu
vameşii şi cu păcătoşii, cu atât mai mult nu a nesocotit să stea la ospăţ cu cei ce erau de faţă la nuntă.
Iar cei care L-au chemat nu aveau despre El o părere sănătoasă, nici nu L-au chemat ca pe unul din cei
mari, ci pur şi simplu ca pe unul din cei mulţi şi ca pe un cunoscut. Şi acest lucru 1-a lăsat să se
înţeleagă evanghelistul când a zis: „Şi erau şi Mama lui Iisus acolo, şi fraţii lui”. Precum au chemat-o
pe aceea şi pe fraţi, aşa L-au chemat şi pe Iisus. Şi, terminându-se vinul -zice -, a zis mama Lui: “Nu
mai au vin.” Vrednic lucru este a cerceta aici de unde i-a venit Mamei Sale să-şi închipuie ceva măreţ
despre copilul ei. Căci nu făcuse [până atunci] nici o minune. Fiindcă spune Scriptura că „acest început
al minunilor 1-a făcut Iisus în Cana Galileii” (Ioan 2, 11). Prin această omilie, trebuie să ne aducem
aminte, că în Cana Galileeii, Mântuitorul Iisus Hristos, a instituit “Căsătoria”, prefăcând “apa în vin”;
această minune, este începutul minunilor săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos.

I.2. Cadrul educaţional al familiei creştine

Viziunea creştină despre familie e clară în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur, care prezintă
înfăptuirea ei prin capacitatea sa creatoare şi prin harul dumnezeiesc. La începuturile familiei se află
căsătoria, ale cărei valori creştine le apără şi le promovează. La temeliile căsătoriei surprinde o “taină
mare”, taina lui Hristos- Biserica. “Numele Bisericii este întâlnire şi însoţire”2.

I.3. Căsătoria creştină: o viaţă completă

Concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur despre căsătorie nu e sistematică, pentru că nu îşi
propune să ofere o schemă cuprinzătoare a ei, dar aceasta nu înseamnă că e lipsită de originalitate;
reflectă demersul gâdirii lui, îngrijorarea sa pastorală de a răspunde diferitelor probleme şi provocări ce
2
La psalmul 149, a se vedea... ,    , , 1992. Familia creştină la
Sfântul Ioan Gură de Aur, Agnos- Sibiu, anul 2008.

4
apar de fiecare dată în viaţă. Mărturisirea din prima perioadă a vieţii sale, adică faptul că fecioria are o
prioritate- chiar şi temporală- faţă de căsătorie, cu sublinierea că şi prima pereche putea să trăiască în
Paradis viaţă îngerească fără nevoia instinctului sexual, e retractată de el însuşi, într-un alt moment.
Într-adevăr, pe temei biblic, unirea trupească este posterioară căderii. După părerea sa, răspândirea
neamului omenesc nu ar presupune căsătoria, de vreme ce ar fi fost suficientă intervenţia directă a lui
Dumnezeu, Creatorul omului. Începutul căsătoriei, prin urmare e localizat de către Hrisostom în textele
de la Facere, ce urmează imediat după relatarea alungării protopărinţilor din Paradis: căsătoria ar urma
cronologic căderii, ca şi consecinţă a păcatului, cădere ce e şi cauza morţii ca pedeapsă. Deci, căsătoria
ar urma după neascultare, blasfemie şi moarte, chiar şi dorinţă trupească, nu în sensul maniheic. În
special în comentariul său la Epistola către Corinteni (1 Corinteni 7, 1-2), cu toate că favorizează
fecioria şi cumpătarea, recunoaşte că nunta este condiţia comună a coexistenţei omeneşti, din cauza
neputinţei. Din acest motiv, Sfântul Ioan Gură de Aur a insistat asupra adevărului conform căruia
idealul desăvârşirii evanghelice este pentru toţi. El spune explicit că desăvârşirea nu se întemeiază pe
dificultatea faptelor virtuoase, deoarece Dumnezeu nu cere acelaşi nivel de virtute pentru toţi. În acest
sens, monahismul e numai o cale spre desăvârşire: “Fericirile anunţate de Hristos nu sunt rezervate în
mod exclusiv pentru monahi. Pentru că aceasta ar implica în mod necesar condamnarea restului lumii;
şi noi am putea raţional să-L acuzăm pe Dumnezeu de cruzime. Dacă fericrile ar fi numai pentru
monahi, dacă lumea nu ar avea nădejde de dobândire a lor, prin permisiunea acordată oamenilor de a se
căsători, Dumnezeu Însuşi ar pierde fiinţa umană”. El ne îndeamnă, ca dovadă şi semn al lui Dumnezeu
în viaţa noastră, să dobândim o viaţa completă (  )3 în Hristos. O asemenea viaţă au
4
monahii şi e cu adevărat creştină întru toate : atmosfera sănătoasă (biologică şi psihologică 5) a
cadrului natural (cum ar fi: starea de sănătate trupească, călirea ascetică, etc), îmbrăcămintea decentă,
mersul înţelept şi mişcările, înfăţişarea neipocrită, relaţiile sau comunicarea morală, postul, privegherea
şi rugăciunea continuă şi vorbirea măsurată.

I.4. FEMEIA ÎN CADRUL CĂSĂTORIEI

3
Omilia 5, 6 la Facere.Familia creştină la Sfântul Ioan Gură de Aur, Agnos- Sibiu, anul 2008.
4
Omilia 1, 4 la Tit. Despre pocăinţă. Idem Familia creştină la Sfântul Ioan Gură de Aur, Agnos- Sibiu, anul 2008.
5
Omilia 1, 4 la Ioan, Despre necunoaşterea lui Dumnezeu... Către Teodor cel căzut... După Sfântul Ioan, nu locul aduce
liniştea în viaţa monahală, ci modul () de trăire al sufletului (Despre cucernicie). Ibidem Sfântul Ioan Gură de Aur-
familia creştină, Sibiu, 2008.

5
 Pentru ca o comunitate de oameni să trăiască în armonie, ar trebui ca cineva să aibă primul
cuvânt şi ceilalţi să-l asculte, altfel acolo va domni anarhia. Şi familia este o comunitate de oameni.
Aşadar, pentru ca această comunitatea să nu ajungă rău, ar trebui ca cineva să aibă primul cuvânt. Şi
primul cuvânt, întotdeauna şi pretutindeni, îl are capul. Iar în căsătorie bărbatul este capul femeii
(Efeseni 5, 23). Aşa a voit, aşa a socotit Dumnezeu. De aceea l-a făcut mai întâi pe bărbat, pe Adam, şi
după aceea pe femeie, pe Eva. În Facere 3,16 6, Dumnezeu i-a grăit femeii, îndată după cădere.
“Bărbatul să fie precum împăratul, iar femeia precum vizirul, adică bărbatul precum capul, şi femeia
precum trupul. Atunci Dumnezeu binecuvântează pe bărbat şi pe femeie şi pe copii lor” (Sfântul Cosma
Etolianul, Didahia 8,1)7. Să luăm seama asupra faptului că nu este o jignire, ci o cinste pentru femeie
ca să-l aibă drept cap pe bărbatul ei, iubirea ei (“Domnul meu, stăpânul meu, stâlpul casei mele”, îi
numeau în vechime femeile pe bărbaţii lor. Erau mândre de bărbat, “cununa” aşezată pe capetele lor cu
binecuvântarea Bisericii, bărbatul cu care dormeau în acelaşi pat şi cu care aduceau copii pe lume,
împreună cu care se osteneau pentru bunul mers al familiei lor. Femei Vrednice de laudă!). Sfânta
Scriptură spune: Femeile înţelepte zidesc casa, iar cele nebune o dărâmă cu mâna lor (Pilde 14,1).
Poporul nostru spune din experienţă: “Femeia ţine casa”. De ce? Ce are special femeia, şi bărbatul nu?
Dumnezeu a dăruit-o cu astfel de “arme” (iubire şi gingăşie), pe care, atunci când le foloseşte, îl
robeşte, îl înmoaie pe bărbatul ei, oricât de barbar ar fi. Un psiholog spune că mişcările femeii, modul
de a vorbi, comportamentu, iubirea, dragostea, gingăşia ei au o subţirime, ceva distinctiv care îl
vrăjeşte, îl răpune pe bărbat. Aceste însuşiri îl fac pe bărbat să nu se dezlipească de lângă ea 8. Şi deja
casa este zidită pe o temelie adâncă şi nezdruncinată.

6
Atrasă vei fi către bărbatul tău, şi el te va stăpâni... Arhimandrit Vasilios Bacoianis, CĂSĂTORIA- secretele alegerii,
bucuriei şi trăiniciei, Editura Tabor, Bucureşti, anul 2010.
7
Profesorul e biochimie Richard Hann, de la Universitatea din Oklahoma (SUA), spune: “Hormonii specifici feminini sunt
astfel creaţi încât femeia să-şi urmee bărbatul, să se supună şi să corespundă acestuia”. Este cee ce Dumnezeu i-a spus Evei!
(Facere 3,16). Aceasta înseamnă că femeia funcţionează “normal” doar când nu se străduieşte să se impună asupra
bărbatului ei, ci când îl urmează, când merge pe aceiaşi cale cu el. Ea a ieşit din coasta şi nu din capul lui, ca să-i fie la
“coastă” şi nu deasupra capului...Idem Arhimandrit Vasilios Bacoianis, CĂSĂTORIA- secretele alegerii, bucuriei şi
trăiniciei, Editura Tabor, Bucureşti, anul 2010.
8
Acest comportament particular poate să constituie şi un medicament sufletesc pentru bărbatul ei. Amintiţi-vă de Paul
Tournier, care spunea: “De mic am avut fobii şi eram capricios, dar soţia mea mi-a fost cel mai mare psihoterapeut. Ibidem,
Arhimandrit Vasilios Bacoianis, CĂSĂTORIA- secretele alegerii, bucuriei şi trăiniciei, Editura Tabor, Bucureşti, anul 2010.

6
 I.5. MÂNTUIREA PE CALEA VIEŢII DE FAMILIE

Mântuirea celui ce duce viaţă de familie stă în virtuţile de familist. Problema nu este să facem
totul la modul nemaipomenit, ci să facem tot ce ţine de noi. Dacă vom reuşi asta, n-avem de ce să ne
chinuim cu gândurile. Sigur, nu trebuie să ne lăsăm pe tânjeală, dar nu trebuie nici să ne chinuim, ci să
ne încredinţăm cu totul în voia Domnului. Puteţi primi tunderea în taină, dar aşteptaţi. La desăvârşire se
poate ajunge şi pe calea vieţii de familie. Totul este să stingem şi să dezrădăcinăm patimile. Spre asta
să vă întoarceţi toată luarea-aminte 9. Familia a fost creată pentru procrearea şi perpetuarea neamului
omenesc: “Creşteţi şi vă înmulţiţi, şi umpleţi pământul şi îl stăpâniţi”. Aşadar, scopul sau rostul
principal al familiei este naşterea de prunci, ea devenind izvor, sanctuar şi leagăn al vieţii.

BIBLIOGRAFIE

9
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuire în viaţa de familie, Editura Cartea- Ortodoxă, Bucureşti, anul 2004.

7
A. SURSE

Ediţie a Sfintei Scripturi:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1982.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1983.

Surse Patristice:
1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale- OMILII la căsătorie, Editura “Oastea
Domnului”, Sibiu, 2004.

B. LITERATURĂ AUXILIARĂ
1. Bacoianis Vasilios, Arhimandrit, CĂSĂTORIA, secretele alegerii, secretele bucuriei, secretele
trăiniciei, Editura Tabor, Bucureşti, 2010.
2. Mada Teofa, Ieromonah, Familia creştină la Sfântul Ioan Gură de Aur, Editura Agnos, Sibiu,
2008.
3. Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viaţa de familie, Editura Sofia şi Editura Cartea
Ortodoxă, Bucureşti, 2004.