Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Avortul- o abordare din perspective sociologică
1. Istoricul avortului
Practicarea avortului atât în cadrul căsătoriei cât şi în cazul relaţiilor extraconjugale şi
întâmplătoare este o crimă împotriva vieţii umane în general şi a copilului în special, în ciuda
întâlnirii lui, pe tot parcursul istoriei omenirii, ca o realitate, din nefericire, constantă, apărută
şi justificată de mulţi reprezentanţi ai omenirii. În epoca veche, orice metodă folosită pentru
întreruperea sarcinii era considerată nepermisă, avortul fiind considerat ca fiind crimă,
omucidere. Societăţile primitive nu cunoşteau avortul; infanticidul era mai simplu de realizat;
şeful familiei avea dreptul absolute asupra descendenţilor săi.
Datele istorice ne prezintă în mare parte a cazurilor avortul ca act care ar trebui
sancţionat penal. Primul text penal privind avortul, se găseşte în legile asiriene. Originalitatea
textului constă în faptul că femeia care practica avortul era “pedepsită prin tragerea în ţeapă,
urmată de neingaduirea înmormântării ei; dacă femeia murea în urma avortului, cadavrul ei
era supus aceleiaşi pedepse”1. În India Antică, legile lui Manu asimilau avortul cu
omuciderea.
Este interesantă, dacă nu chiar uimitoare teoria lui Aristotel care considera avortul ca o
crimă decât după ce fătul a primit suflul vieţii. Or, această perioadă era fixată de la a 14-a zi la
a 25-a zi de concepţie. Astăzi, medicina demonstrează în experimentele pe embrioni umani
pentru fertilizarea în vitro, faptul că limită superioară este stabilită a 14-a zi, data
embriologică a apariţiei sistemului nervos. Această teorie poate fi combătută astăzi deoarece
apariţia sistemului nervos este reprezentată de diferenţierea liniei primitive care, care precede
geneza sistemului circulator şi al encefalului, care după unii reprezintă momentul în care fătul
primeşte suflul vieţii.
1
Dan Oprescu, “Filosofia avortului”, Editura Trei, Bucureşti, 1997, pag. 12
2
Hippocrate, în celebrul său jurământ care a constituit regula de conduită medicală de-a
lungul secolelor, interzise practica avorturilor : “Nu voi da nimănui un medicament care să-i
provoace moartea şi nici nu voi sugera o asemenea intenţie. De asemenea, nu voi aplica
vreunei femei un pesar abvortiv”. *(dan oprea, fil avort, pag 36)
Kogler Rusu Ioan în cartea sa spunea că la Roma avortul era practicat clandestin
în special de “matroane”, moaşe empirice, un fel de vrăjitoare locuind în cartierele rău famate.
Legile pedepseau sever provocarea de avort. Numeroşi împăraţi au luptat împotriva “crimei
extraordinare”. O lege a împăratului Valentinian aplică pedeapsa cu moartea, iar Iustinian, pe
lângă pedepsele prevăzute de legile anterioare, permite repudierea soţiei de către soţ. **
Autorul Nicodim Măndiţă face referire, în cartea sa, despre istoricul avorturilor.
Femeile în trecut se fereau ca de moarte să-şi avorteze copiii, dar recurgeau la alte metode
barbare, ucigânu-i sau lepădându-i după naştere. În felul acesta femeile rămâneau sănătoase,
dar lipsite de copii. ***
Odată cu apariţia creştinismului, concepţia de crimă se impune şi represiunea se
intensifică: avortul este asimilat cu omuciderea şi pedeapsa prevăzută nu poate fi decât aceea
a asasinilor. În Evul Mediu crima de avort era pedepsită cu moartea şi complicii sufereau
aceeaşi pedeapsă: vinovatul era spânzurat, iar bunurile confiscate.
În epoca modernă, odată cu progresele din domeniul ştiinţelor medicale, avortul se
legalizează, devenind o problemă de etică şi morală, nu şi juridical.
În zilele noastre, avortul este considerat o operaţie, dar nu una obişnuită, pe câmp
deschis, ci o operaţie oarbă, bazată pe o tehnică specială. Tocmai din acest motiv, anume că
medicul nu vede şi nu poate urmări ceea ce efectuează, se pot întâmpla accidente, adică există
periocolul perforării uterului cu aparatura folosită sau pot rămâne resturi atât placentare cât sio
ale produsului de concepţie în uter, care provoacă nu rareori infecţii uterine şi duc la cicatrici
şi sterilitate.
O anumită experienţă istorică arată că orice legiferare restrictivă, în afara asigurării
condiţiilor socio-economice de susţinere a natalităţii, nu stimulează dorinţa de a avea copii,
dorinţa înscrisă în legile vieţii şi în natura umană, ci dimpotrivă duce în mod paradoxal la
denatalitate, pierzându-se mai multe vieţi decât cele ce se nasc creând grave riscuri pentru
mamă (decese, sterilitate etc) precum şi conflictele intrafamiliale prin sarcină nedorită sau prin
consecinţele abuzului de avort.
3
2. Scurt istoric al avortului în România
4
Cu privire la politica ceauşistă, putem spune fără echivoc că legislaţia restrictivă în
domeniul avortului nu ar fi ridicat problemedeosebite, dacă s-ar fi respectat două condiţii:
- femeia să fi avut la dispoziţia sa contaceptive eficiente, ieftine ;
- să se fi respectat dreptul ei de a avea sau de a nu avea copii, şi mai ales să se fi
respectat demnitatea ei.
După revoluţia din decembrie 1989, avortul efectuat în primul trimestru de sarcină a
devenit iar “disponibil” la cerere, atunci când legislaţia restrictive a fost revocată ca urmare a
presiunii exercitate de opinia publică asupra guvernului interimar. România a devenit rapid
ţara cu cel mai mare procent de avorturi din Europa cu 3.2 avorturi pentru fiecare naştere cu
făt viu, la nivelul anilor 1990. În ciuda unor scăderi treptate în ultimii ani (de la 198 de
avorturi la 1000 de locuitori între 15-40 ani în 1990, la 107 avorturi la 1000 de locuitori în
1995) procentul de avorturi din România rămâne foarte ridicat. Această tradiţie îndelungată de
recurgere la avort pentru a dirija fertilitatea, combinată cu dificultăţile economice care
presează cuplurile să-şi limiteze numărul de copii, precum şi absenţa metodelor moderne de
contracepţie care să fie disponibile pe scară largă, sunt în mare măsură elementele
responsabile pentru procentul mare de avorturi care contiuna să se înregistreze cât şi pentru
larga acceptabilitate de care se bucură avorturile în România. (Doctor Şerbănescu, Florina,
Doctor Marris, Leo- Sănătatea reproducerii la tineri, [f. e], 1996, p 135-136).
3. Definire şi tipologie
3.1. Definirea avortului
Foarte mulţi autori au încercat şi au dat o definiţie clară asupra acestui fenomen foarte
des practicat încă din cele mai vechi timpuri-avortul.
Astfel, Otilia Dragomir defineşte avortul ca fiind « întreruperea de sarcină, prin care
fătul este expulzat din cavitatea uterină înainte de a se fi dezvoltat de-a lungul celor nouă luni
de graviditate şi fără a fi născut normal. » (O.Dragomir, lexicon feminist, iaşi, ed polirom,
2002, p. 41)
Dan Oprescu, în lucrarea “Filosofia avortului”, defineşte întreruperea de sarcină ca
fiind “o majoră decizie morală şi practică, însemnând întreruperea prin mijloace violente a
unui process preponderant natural”.
De asemenea, Georges Habra consideră că avortul este “cel mai vinovat dintre
asasinate pentru că este comis la adresa unei fiinţe nevinovate ; cel mai josnic şi mai murdar
5
dintre asasinate, pentru că este comis la adresa unei fiinţe complet lipsite de apărare “. (pag
113)
2
Părintele Jouvenalie, Teroriştii uterului, ed. Anastasia, Bucureşti, 2002, p. 271.
6
- Dezvoltarea imatură a organismului femeii – fiind minoră;
- Factorul de vârstă – când femeia are peste 45 de ani;
- Aflarea femeii sau al soţului în locuri private de libertate;
- Privarea dreptului de a fi mamă;
- Sarcina ca urmare a violului.
Şaler Silviu consideră că toate practicile folosite sunt fără excepţie profound
dăunătoare sănătăţii, iar rezultatele dezastruase apar mai devreme sau mai târziu şi sunt de o
gravitate mai mare sau mai mică. Din moment ce nu există o procedură specifică şi nenocivă
care să inducă avortul, rezultă că aşa-numitele tehnici avortive aplicate în condiţii neobişnuite
sau cu brutalitate, produc avortul cu preţul vieţii femeii care comite imprudenţa.
Avortul foate fi deci natural, atunci când se produce fără intervenţie din exterior
asupra corpului femeii însărcinate, datorându-se unor cauze anatomo- fiziologice, dar şi
provocat. Avortul provocat se poate datora şi unor accidente, situaţii în care gravida apare
drept victima a unor violenţe, ea nedecizand asupra pierderii sarcinii. Avortul provocat poate
fi considerat şi un mijloc de contracepţie, realizându-se prin intervenţie chirurgicală
specializată sau prin mijloace empirice. De modul cum se efectuează intervenţia depinde
starea de sănătate a femeii care recurge la această intervenţie.
3.3. Clasificare
Avortul era practicat încă din cele mai vechi timpuri, folosinu-se anumite mijloace,
substanţe şi metode pentru întreruperea sarcinii.
7
- folosirea unei sonde construite construite dintr-un cablu electric căruia i s-a extras
în prealabil firele metalice. Se insistă pe introducerea în uter a sondei până când
operaţia reuşeşte.
- provocarea avortului prin săritura de pe masa cu fundul pe podea ;
- masajul insistent şi repetat al uterului ;
- (auto) administrarea de lovituri în stomac ;
- inserţia de catetere din cauciuc, pietre, beţe, sau obiecte ascuţite în vagin;
- ceaiuri avortice. *(gavriluta, p 246)
- băile de picioare – pediluvele fierbinţi simple, la care s-a adăugat o cantitate de
Făină de muştar (băile generale fierbinţi şi repetate au fost încercate uneori cu oarecare
succes).
- Flebotomia – metoda lipitorilor, aceea de a lua sânge femeii, în mod lent şi regulat;
în cele mai multe cazuri se produce anemia, foarte rar avortul.
Cauzele care le-au determinat pe femei să recurgă la avortul clandestin, utilizând
aceste metode barbare sunt :
- existenţa unor familii de natură pecuniară care nu doresc să aibă copii ;
- dorinţa de a scăpa de un copil rezultat în urma unui viol sau a unor practici
amoroase.
- apariţia unor situaţii sociale deosebite- tânără însărcinată ; avortul în acest caz se
motivează prin faptul că păstrarea sarcinii ar duce la abandon şcolar ori pierderea
unei slujbe, etichetarea, stigmatizarea, marginalizarea socială.
- apariţia unui copil în interiorul familiei ar crea greutăţi în realizarea profesională a
soţilor. **(gavriluta, p 247)
3
Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, O viziune asupra vieţii- ed. Provita media, Bucureşti, 2003, p 56.
8
2. Aspiraţia – metodă este analogă cu aceea a chiuretajului, cu atâta deosebire că în
locul chiuretei se introduce în uter un tub de plastic legat de un aspirator puternic. Copilul este
rupt în bucăţele care sunt aspirate afară din uter într-o sticlă.
3. Histerotomia – este o metodă similară naşterii prin cezariană. Operaţia se realizează
sub anestezie generală. Abdomenul şi uterul mamei sunt deschise de chirurg, copilul este scos
cu placentă. Această metodă se foloseşte după a 14-a sau a 15-a săptămână a dezvoltării.
4. Histerectomia – constă în îndepărtarea întregului uter. De obicei se foloseşte atunci
când femeia suferă de boli grave ale uterului.
5. Otrăvirea cu sare (prostaglandinele) – sunt hormoni sau substanţe care se
administrează femeilor gravide fie în venă, fie direct în uter. Ele determină contractarea
uterului, ceea ce duce la naşterea prematură a copilului. Pentru ca fătul să nu se nască viu, se
injectează uree sau apă sărată în sacul amniotic sau clorură de potasiu în copil.
6. Avortul prin instilaţii cu diverse soluţii – această metodă constă prin introducerea
unei soluţii de sare concentrată în uter sau formol, copilul moare lent. Operaţiunea este foarte
dureroasă şi pentru mamă. Această metodă se practică numai când există indicaţii medicale în
sarcini tardive (20 – 26 de săptămâni) sau când alte metode medicale sau chirurgicale au dat
greş.
7. RU-486 – este un antiprogestativ. După 2 zile, femeii i se administrează o injecţie
sau un supozitor vaginal, conţinând o prostaglandină care provoacă contractarea uterului şi, în
final, desprinderea embrionului. Embrionul este expulzat în aceeaşi zi în care s-a administrat
prostaglandina.
Pe lângă faptul că am prezentat metodele, mijloacele, substanţele şi medicamentele
reputate abortive doresc să fac o referire şi la anticoncepţionale care sunt de două feluri
naturale şi artificiale. Contraceptivele sunt şi sub denumirea de “contragestive” deoarece
omoară embrionul/fătul/copilul încă din pântec.
Avortul este permis, în genere, în anumite condiţii : salvarea vieţii mamei, pusă în
pericol de sarcină ; protecţia sănătăţii fizice şi/sau mintale a mamei ; motive de facturajuridica
(viol, incest) ; motiv eugenic (când fătul prezintă deficienţe grave) ; cauze sociale (sărăcie
accentuată, absenţa condiţiilor materiale de existenţă : venit, locuinţă etc.) ; cauze emoţionale
şi care ţin de personalitatea femeilor respective, vârsta (prea mică : minore ; vârsta înaintată :
după 40- 45 de ani).
9
3.4. Metodele anticoncepţionale
4
Ştefan Cojocaru, Consilierea gravidei şi a tinerilor mame, ed. Lumen, Iaşi, 2004 p. 145
10
4. Metoda simpto-termică – reprezintă combinaţia mai multor metode: metoda
temperaturii bazale, metoda mucusului cervical la care se poate adăuga metoda palpării
colului. Metoda palpării colului se bazează pe controlul tonusului colului uterin: cu 4-5 zile
înainte de ovulaţie colul se înmoaie, iar după ovulaţie redevine ferm.
5. Metoda alăptării la sân – metoda constă în utilizarea alăptatului ca metodă
temporară de contracepţie. Femeia este protejată în mod natural de o sarcină atunci când:
- Alăptează sugarul la sân în mod frecvent, atât în timpul zilei, cât şi în timpul nopţii,
asigurând alimentaţia copilului în proporţie de 85-100%.
- Intervalul dintre supturi nu trebuie să depăşească 4 ore ziua şi 6 ore noaptea;
- Tehnica alăptatului trebuie să fie corectă (sunt goliţi ambii sâni la fiecare supt);
- Sugarul are vârsta mai mică de 6 luni;
- Menstruaţia încă nu a revenit.
Dacă nu sunt îndeplinite toate condiţiile enumerate eficienţa metodei este serios diminuată.
6. Metoda coitului interupt – este o metodă veche de contracepţie, care constă în
retragerea penisului anterior ejaculării, pentru a evita pătrunderea spermei în vagin.
7. Metoda coitului rezervat – este metodă în care bărbatul prelungeşte actul sexual în
mod voluntar cu inhibarea ejaculării, dar în final totul se termină prin realizarea unui coit
interupt.
8. Abstinenţa totală – această metodă prin care este evitat raportul sexual între două
persoane, are la bază considerente religioase.
11
6. Bureţii vaginali – sunt realizaţi dintr-un material care eliberează spermicide în
timpul actului sexual, absorb lichidul ejaculat şi-i blochează intrarea în canalul cervical.
7. Steriletul – este un dispozitiv intrauterin, fiind o mică bucată de plastic flexibil care
are pe ea foiţe sau fire de cupru. Acest dispozitiv îngreunează mişcările spermatozoizilor în
tractul genital şi reduce capacitatea lor de a fertiliza oul.
8. Contraceptivele orale – sunt pilulele ce conţin fie estrogen combinat cu
progesteron, fie doar progesteron. Atât pilulele cu progesteron, cât şi pilulele cu progesteron şi
estrogen împiedică ovulaţia, subţiază endometrul, făcându-l impropriu pentru nidaţie, sau
blochează drumul spermatozoizilor. În cele mai multe cazuri provoacă avorturi premature.
9. Contracepţia injectabilă - metoda constă în introducerea pe cale injectabilă, de
substanţe progestative. Această substanţă subţiază învelişul interior al uterului, inhibând
implantarea embrionului.
10. Contracepţia de urgenţă – sunt pilule care conţin hormoni şi care se administrează
în primele 72 de ore după contactul sexual neprotejat.
11. Sterilizarea chirurgicală masculineă – este o metodă ireversibilă şi poartă numele
de vasectomie. Se realizează sub anestezie locală, medicul făcând o incizie la nivelul scrotului
şi blocând cei doi tubi prin intermediul cărora sunt transportaţi spermatozoizii de la nivelul
testicolelor. Este o metodă de contracepţie definitivă.
12. Sterilizarea chirurgicală feminină – este o procedură chirurgicală simplă, care se
face sub anestezie locală. Medicul face o incizie la nivelul abdomenului şi blochează sau taie
cele două trompe uterine, astfel că ovulele nu mai pot veni în contact cu spermatozoizii.
12
1. Efectele asupra sănătăţii fizice
Coralia Carp5 ne relatează faptul că în evoluţia sarcinii către termen, există o pregătire
treptată a organismului matern pentru actul final al puerperalităţii (starea femeii de la
fecundaţie până la sfârşitul lehuziei, incluzând naşterea şi prelungirea ei în lehuzie), la care
participă numeroşi factori determinanţi ai modificărilor locale şi generale.
Avortul determină – într-un moment dinamic al transformărilor anatomice şi
funcţionale – o întrerupere a acestor modificări, putând epuiza rapid rezervele de reactivitate
ale femeii. De exemplu: există hormoni care provoacă modificări fiziologice majore, inclusiv
înmulţirea rapidă a celulelor din glanda mamară responsabile de secreţia lactată. Avortul
opreşte brusc acest proces hormonal (după naştere ablactaţia este naturală), având consecinţe
grave asupra glandei mamare. În urma cercetărilor ştiinţifice s-a constatat creşterea incidenţei
cancerului la sân la femeile cu avorturi antecedente.
Bineînţeles că avortul chirurgical constituie cauza principală a infecţiilor postabortive,
care sunt determinate de cauze multiple (răni cervicale, curăţirea neglijentă a uterului, etc) şi
care care pot conduce la instalarea, în timp, a sterilităţii sau pot provoca naşteri premature ori
sarcini ectopice.
Un alt pericol major în cazul avortului îl constituie uterul perforat. Ratele înalte de
perforare sunt determinate de utilizarea suplimentară a chiuretei chirurgicale pentru a finisa
avortul. Această traumă fizică are o incidenţă mult mai mare la avorturile efectuate la 15
săptămâni de sarcină. Dacă la controlul final s-a constatat perforarea uterului, laparoscopia şi
laparotomia sunt esenţiale; în caz contrar, există riscul periclitării intestinelor şi apariţia unor
sechele ce pot pune în pericol chiar viaţa mamei. De asemenea, rănile cervicale influenţează
în mod negativ viitoarele sarcini.
Autorul Luca Vasile în cartea să scrie că însăşi întreruperea de sarcină, dar mai ales
consecinţele acestui act, consecinţele care merg până la moartea femeii., nu sunt acte sau
accidente individuale şi, în afara faptului că afectează doi indivizi (mamă-făt), ele se
repercutează asupra familiei, iar rezultatele iau extindere juridică, politică, socială.
Alte complicaţii ce pot apărea sunt: avortul spontan, pierderea regularităţii ciclului
menstrual, creşterea mortalităţii prenatale, hepatită, leziunea colului uterin, perforaţia uterului,
hemoragii, lezarea intestinelor sau a altor organe abdominale, inflamaţia uterului, a trompelor,
a pelvisului şi a întregii cavităţi abdominale, starea septică („otrăvirea sângelui”),
tromboembolia (cheaguri de sânge care blochează vasele sanguine), obturarea trompelor
5
Coralia Carp, Implicaţiile metodelor anticoncepţionale şi avortului în planificarea familială, Facultatea de
Medicină “Carol Davilla”, Bucureşti, 1996, p.11.
13
uterine, hemoragii uterine neregulate, creşterea frecvenţei sarcinilor extrauterine, îngustarea
colului uterin, insuficienţa placentei.
6
Luca Vasile, Avortul provocat, ed. Medicală, 1987, p. 87.
7
Nancy Michels, Recuperarea emoţională a femeilor după avort, ed. OM, 1997, p. 18.
8
Pius Stossel, Myriam de ce plangi?sau trauma avortului, ed. Ariel, Timişoara, 1998 , p. 99.
14
copil şi tată. Aceasta înseamnă că şi taţii sunt supuşi riscului de a întâmpina dificultăţi, cum ar
fi sentimentele de vinovăţie şi jelirea incompletă în urma unei pierderi de sarcină.
Când sistemul de autoconservare psihică cedează, femeile afectate de avort devin
melancolice, plictisite, bolnăvicioase, acuză insomnii, coşmaruri, anorexie sau bulimie.
Bioritmul se modifică, au crize incontrolabile de plâns, trec foarte uşor de la o stare la alta, au
accese de furie, etc. Foarte adesea suferă de boli psihosomatice care se manifestă prin dureri
de cap, dureri de bazin, tulburări gastro-intestinale etc., toate fără o cauză aparentă. Echilibrul
psihic este perturbat, aceasta oglindindu-se prin sărăcirea relaţiilor cu cei din jur, retragerea
din viaţa socială sau prin consumul excesiv de droguri sau alcool. Unele femei devin foarte
suspicioase, altele prezintă sindrom paranoid sau psihoze. Devenind sarcastice şi agresive, ele
vor încerca să-şi îngroape amintirile prin muncă excesivă şi distracţii. Dar din când în când
conflictele acumulate răbufnesc, aducând multă suferinţă şi tristeţe.
Cum se explică toate aceste manifestări? Prin avort, femeia este lezată în însăşi natura
ei spirituală, menirea ei fiind tocmai aceea de a transmite viaţa pe pământ. Şi apoi, suntem
prinşi aşa de strâns în legăturile vieţii, încât ceea ce facem cu alţii, ne facem nouă înşine. Este
imposibil să beneficiezi pe cheltuiala altuia. Dacă le facem rău, ne rănim pe noi înşine şi
devenim mai puţin umani. Dacă ne astupăm urechile la plânsul lor neajutorat, pierdem
abilitatea de a auzi vocile foarte încete, dar vitale, din interiorul nostru, care ne spun cum
anume ar trebui să ne dezvoltăm şi ne previn când suntem ameninţaţi sau răniţi. Dacă ucidem
pe un altul, umanitatea noastră moare.
Femeile afectate vor putea să-şi refacă viaţa numai dacă vor înţelege conflictul prin
care trec şi vor jeli pierderea copilului lor. Acesta este pasul esenţial ce trebuie făcut în
procesul de vindecare: recunoaşterea greşelii şi acceptarea de sine. În acest moment este
necesar să se ceară iertare copilului, soţului şi nu în ultimul rând lui Dumnezeu.
Conştientizarea faptului pe care l-au comis este atât de dureroasă, atât de greu de suportat,
încât aceste femei efectiv neagă lucrul acesta, refuză să se gândească. Toate trec prin aşa-
numita fază de negare în care neagă faptul că li s-a putut întâmpla chiar lor lucrul acesta, că au
fost în stare să comită acestă faptă. O dată depăşită faza aceasta, o dată ce reuşesc să
recunoască că au greşit, să se accepte pe ele însele, să-şi ceară iertare, vor putea să adopte un
nou mod de gândire şi o altă atitudine faţă de viaţă.
În cazul avortului jelirea este mai dificilă din următoarele motive:
- A vedea şi a atinge corpul unei persoane care a murit este un aspect important în
procesul de jelire. Acest lucru ajută pe cel care a suferit pierderea să se asigure că persoana a
murit într-adevăr, fapt care permite că realitatea morţii să fie interiorizată şi în cele din urmă,
15
acceptată. În cazul majorităţii pierderilor de sarcină nu este posibil pentru cei care au pierdut
copilul să ţină în braţe trupul său neînsufleţit şi ca atare părinţii pot avea dificultăţi în
conştientizarea morţii sale.
Este mai dificil ca o persoană să jelească pierderea cuiva atunci când a contribuit în
vreun fel la moartea sa. Contribuţia părinţilor la moartea unui copil prin avort este evidentă.
Pentru ca o persoană să poată recurge la soluţia avortului, mai întâi îl dezumanizează pe copil,
gândindu-se că este „un conglomerat de celule” sau un simplu „făt”. Limbajul medical vine în
sprijinul acestui proces al dezumanizării. Nu este posibil să jeleşti pierderea unor celule sau a
unui ţesut. Persoanele pot să plângă doar pierderea unei persoane reale, dar copilul pierdut nu
este văzut ca fiind o persoană reală.
Admiţând că avortul este o pierdere semnificativă pentru ei, părinţii trebuie să-şi
formeze o imagine diferită faţă de ei înşişi, ca persoane care au contribuit la moartea unei
fiinţe umane, şi anume a copilului lor.
Jelirea pierderii unei sarcini nu este o practică acceptată şi sprijinită social. De multe
ori părinţii nu au parte de compansiune şi suport în astfel de situaţii. Jelirea în urma unui avort
poate fi privită ca o devianţă de la normele sociale. Pierderile de sarcină şi în special avortul
sunt subiecte despre care, de obicei, nu se vorbeşte şi devin secrete.
Jelirea poate fi mai dificilă atunci când avem sentimente puternic ambivalente faţă de
persoana decedată, cum este şi în situaţia avortului. Este mai uşor să plângi pentru pierderea
unui copil care a fost aşteptat cu bucurie, decât a unui copil care a fost respins de către părinţi.
Jelirea incompletă poate fi considerată un conflict intra-psihic şi se poate manifesta
sub diferite forme. Este un proces biologic, psihologic şi spiritual care nu a fost încheiat.
Depresia poate fi una din formele de manifestare a acesteia. Depresia profundă poate duce
chiar la comportamente suicidare. Depresia are diferite consecinţe asupra relaţiilor sociale şi
asupra funcţionării organismului. Ea poate interfera cu funcţionarea sistemului imun, ceea ce
poate explica de ce în urma unui avort persoanele sunt trimise tot mai frecvent la medic pentru
diferite afecţiuni.
Autorul Piuss Stossel9 enumeră simptomele SPA menţionăm:
1. Mâhnire şi durere
Durerea provocată de un avort spontan sau de o naştere prematură e mai uşor de
depăşit decât durerea provocată de un avort la cerere, întrucât mama şi-a dat consimţământul
pentru pierderea copilului, nu are posibilitatea de a vedea sau de a atinge trupul copilului
pierdut şi nu e nimeni care să o asculte, pe considerentul că durerea ei nu există. Jelirea cere
9
Piuss Stossel, op. cit, p.126.
16
timp şi energie. Dacă acest proces nu are loc în mod serios şi consecvent, femeia va deveni
apatică, anxioasă, iritată, obosită, acumulând o tensiune psihică tot mai mare.
3. Anxietatea
O parte a conflictului psihologic existent în sufletul femeii se reflectă prin
recunoaşterea propriei agresivităţi. Anxietatea poate fi mare încât să înăbuşe orice formă a
încrederii în sine.
4. Depresia
Această stare de depresie se poate defini ca o durere psihică atât de mare, încât poate
schimba profund personalitatea femeii. Mama care şi-a avortat copilul va fi tulburată de
sentimente de vinovăţie care o vor urmări toată viaţa şi vor duce la pierderea valorii de sine şi
a încrederii în propria persoană.
17
5. Mânia
Mânia mamei poate fi îndreptată asupra copilului (dacă nu ar fi existat copilul, nu s-ar
fi confruntat cu sentimentele de vinovăţie şi cu durerea), asupra ei însăşi (pentru contribuţia pe
care a avut-o), asupra partenerului (pentru lipsa de sprijin din partea lui, pentru faptul că a
abandonat-o într-un moment critic sau pentru că a forţat-o să recurgă la avort), asupra lui
Dumnezeu (datorită faptului că „nu a intervenit”), asupra părinţilor, medicilor etc. Dacă nu
este conştientizată sursa reală a mâniei, aceasta poate fi îndreptată asupra altora.
7. Teama
Avortul presupune ruperea barierelor instinctuale, determinate biologic, faţă de
agresivitatea părinţilor asupra copilului. În situaţii limită oricine este capabil să omoare pe
cineva, dar oamenii se bazează de obicei pe aceste bariere instinctuale, naturale. Persoanele
care au comis un avort nu se mai pot baza pe acest instinct. Ele se tem să nu se întâmple din
nou; le este teamă de propriile impulsuri, de propria agresivitate şi mânie.
Se pot teme, de asemenea, că va exista o pedeapsă pentru ceea ce au făcut, pedeapsă ce
va veni asupra lor sau a unui copil de-al lor, sau le este frică să nu ajungă să fie trataţi în
acelaşi fel în care a fost tratat propriul lor copil. De exemplu, se tem să nu moară în chinuri,
prin tortură, sau se tem că alţii nu le vor auzi strigătul de ajutor când se vor afla în dificultate,
sau că persoanele din jurul lor îi vor considera nedoriţi şi îi vor respinge. Aceste scenarii pot
apărea şi în coşmaruri.
18
Aceste femei se plâng că nu pot dormi din cauza coşmarurilor, iar medicii lor le
prescriu hipnotice care suprimă perioadele de REM (perioadă de somn când apar visele).
Aceasta interferează cu visarea necesară. Din cauza lipsei acestor vise necesare din somn,
femeile devin din ce în ce mai anxioase şi, în consecinţă, consumă şi mai multe hipnotice, fapt
care va duce la înrăutăţirea şi mai mult a sănătăţii lor psihice.
9. Focalizarea atenţiei asupra femeilor gravide şi a copiilor mici sau, dimpotrivă, teamă şi
chiar panică la vederea lor
11. Reacţii emoţionale foarte puternice la auzul zgomotului unui aspirator, la privirile unui
nou-născut, manifestate prin crize nervoase, ţipete, convulsii şi transpiraţii abundente;
19
în pace, dar nu singuri de tot. Au sentimentul că sunt copleşiţi. E ca şi în război, când după ce
a ucis, este dificil pentru cineva să creadă că într-adevăr a participat la ucidere. E evident că ei
nu vor să simtă în conţinu agresiunea, disperarea şi oroarea care au însoţit fapta. Pentru a
rămâne sănătoşi şi funcţionabili, ei îşi suprimă tot ceea ce simt. Atât bărbaţii, cât şi femeile
simt nevoia să vorbească cu cineva, dar ştiu că dacă o fac, se vor simţi îngrozitor din nou.
15. Tulburări grave ale aprecierii de sine, neîncrederea în sine şi în cei din jur, dispreţ faţă de
sine, mergând până la masochism
20
- Repetarea experienţei avortului poate fi văzută ca o modalitate de-a se confrunta cu
sentimentele de vinovăţie. Prin aceasta, persoana încearcă să se convingă pe sine că nu este
nimic în neregulă să avortezi un copil.
- Părinţii pot fi convinşi că avortul va duce la anomalii ale fătului la următoarea
sarcină. Ei recurg deseori la teste pentru a se convinge că vor avea un copil sănătos, dar nici
un test şi nici un profesionist nu poate garanta acest lucru cu precizie de 100%. Incertitudinea
poate duce la alegerea din nou a avortului.
- Cei care cred că nu pot fi părinţi destul de buni preferă de multe ori să avorteze
copilul, decât să-l expună neglijării sau abuzului.
- Avortul implică ruperea unor bariere instinctuale puternice împotriva unor acţiuni
care dăunează unei alte fiinţe umane şi în special împotriva uciderii propriului
copil. O dată ruptă, această barieră devine fragilă. Este dificil să recurgi la avort
pentru prima dată, dar acest lucru tinde să devină tot mai uşor de făcut a doua oară
şi în continuare.
- În încercarea de-a umple golul rămas în urma avortului, femeile sunt mai
predispuse să rămână din nou însărcinate. Când relaţia de cuplu este instabilă şi
împovărată de dificultăţile determinate de experienţa avortului din trecut, riscul
întreruperii sarcinii din prezent e foarte crescut.
- Persoanele dezumanizate de un avort provocat sunt mult mai predispuse să-i
dezumanizeze pe ceilalţi, inclusiv pe propriul copil pe cale de-a se naşte.
- Avorturile repetate pot fi văzute ca o încercare a persoanei de-a înţelege şi a rezolva
conflictele psihologice generate de experienţa primului avort.
10
Iolanda Mitrofan, Cuplul conjugal, armonie şi dizarmonie, ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1989,
p.32.
21
de îmbolnăviri grave, catastrofe naturale, avort etc) care întăresc sau slăbesc relaţia dintre
parteneri. Familia uneori este pusă în situaţia unei alegeri dificile, unde dacă se ia o decizie
greşită se poate pierde, iar membrii familiei vor suferi consecinţele.
Din observaţiile ştiinţifice şi clinice s-a dedus că dintre toate fenomenele cunoscute de
umanitate, avortul duce la cea mai profundă şi mai extinsă vătămare a familiei. Din nefericire,
pentru că avortul este făcut de personalul medical, cu aprobarea guvernului şi cu sprijinul
aparent al majorităţii oamenilor, vătămarea nu este luată în serios. Este o epidemie mai mare
decât oricare alta, trecută sau prezentă. Echilibrul fragil care menţine relaţia dintre mamă şi
tată şi dintre părinţi şi copii a fost distorsionat într-o asemenea măsură încât oamenii au
considerabil mai puţin interes unul pentru altul, în special pentru cei slabi şi săraci. Astfel,
costurile serviciilor sociale şi medicale sunt în creştere.
Prezentăm câteva din urmările avortului în plan familial:
- Violenţa asupra copiilor - avortul afectează negativ relaţiile dintre mamă şi copil,
precum şi dorinţa naturală, instinctuală a mamei de a veni în întâmpinarea nevoilor copilului.
Când acesta va plânge, ea va reacţiona cu teamă sau, din contră, cu mânie – brutalizându-l sau
neglijându-l.
De asemenea mai poate apărea şi sindromul supravieţuitorului, unde fraţii unui copil
avortat resimt vinovăţia de a fi supravieţuit, care, în schimb le provoacă depresie. Depresia se
poate manifesta ca iritabilitate sau ca letargie, pe care adeseori părinţii o interpretează ca
nesinţire sau ca lipsă de respect. De asemenea copii sunt furioşi pe părinţi, dar se manifestă
asupra fraţilor mai mici, lucru care provoacă mânia părinţilor.
Pe lângă acest sindrom mai sunt nişte efecte ale avortului asupra copiilor: ostilitatea
sporită, sinuciderea şi diminuarea valorii copiilor.
- Violenţa asupra femeii - ignorând existenţa propriului copil, femeia va suferi o criză
de identitate, întrucât renunţând la maternitatea ei, a renunţat şi la feminitate. Pentru ea,
sexualitatea este strâns legată de maternitate şi dragoste; ori, ignorându-i potenţialitatea de a fi
mamă, faptul acesta o transformă într-un obiect de obţinere a plăcerii, într-o „simplă
consumatoare a pilulei contraceptive, a steriletului, avortului şi a pilulei de a doua zi”. Dacă
bărbatul nu se poate bucura de copilul lui şi nu poate avea o relaţie cu el, dacă nu-şi poate
încuraja soţia în timpul sarcinii, consecinţele vor fi grave asupra femeii. Studii oficiale arată
că femeile care nu au fost încurajate şi ajutate de soţii lor au avut de două ori mai multe
avorturi la cerere, unele chiar în lună mare.
- Efectele avortului asupra bărbaţilor - nu se vorbeşte despre efectele avortului asupra
bărbaţilor, deşi studii recente au arătat că taţii copiilor avortaţi suferă depresii serioase şi de
22
durată, ca rezultat a ceea ce a fost – în fond – opţiunea mamei. În privinţa bărbatului care se
opune avortului, el nu are nici un drept în faţa legii şi nu poate apăra dreptul la viaţă al
propriului copil. Mâhnirea sa este dublată de sentimentul de neputinţă.
Chiar dacă este opţiunea mamei, tatăl va avea de suferit de pe urma deciziei:
- Teama de problemele de sănătate ale femeii;
- Vina de a nu fi preîntâmpinat sarcina;
- Neliniştea că femeia îl va învinovăţi pe el pentru că a recurs la avort;
- Îndoieli faţă de proprie valoare şi capacitate de a rezolva o criză;
- Tristeţe faţă de pierderea copilului, faţă de schimbările produse în relaţie şi faţă de
întreaga experienţă produsă de avort.11
Meletios Kalamaras12 în cartea sa susţine faptul că avortul are repercursiuni:
- Asupra mamei
- Procent mare de mortalitate (prin perforarea uterului, septicemia etc);
- Important proces de îmbolnăvire (tromboflebite, flegmoni etc);
- Reducerea ferilităţii.
- Asupra celorlalţi copii
- Procentul copiilor născuţi morţi sau prematur este dublu la femeile care au
făcut avort;
- Creşte procentul copiilor cu probleme.
- Asupra adolescentţilor
- Comportamentul sexual iresponsabil se răspândeşte;
- Creşte procentul de mame necăsătorite.
- Asupra familiei
- Sănătate psihică, în special a femeii, se zdruncină;
- Conştiinţa morală a soţilor se estompează;
- Femeia îşi pierde demnitatea;
- Devine obiect de exploatare pentru bărbat;
- Armonia conjugală se pierde.
- Asupra naţiunii
- Se creează serioase probleme demografice.
Studiile americane arată că 80% dintre perechi se despart după un avort. Oamenii sunt
adânc răniţi în sufletul lor în momentul când realizează că viaţa lor sexuală nesăbuită a dus la
11
Nancy Michels, op.cit, p. 106.
12
Meletios Kalamaros, Avortul, ed Bizantină, Bucureşti, 1996, p. 24.
23
moartea unui om. Drept consecinţă s-a constatat o creştere a tulburărilor sexuale după avort.
Un alt aspect îngrijorător – probabil rezultatul celorlalte – este creşterea violenţei bărbatului
asupra femeii (sub toate aspectele).
Avortul distruge familia, pentru că într-o familie în care avortul devine practică
curentă, adevărata iubire jertfelnică dintre soţi este înlocuită de simpla sexualitate, partenerii
trăind într-o dureroasă desacralizare, doar plăcerea în locul bucuriei.
Efectele avortului pe termen lung:
13
Piuss Stosel, op. cit, p. 124.
24
- Denaturarea adevărului şi îngrădirea publicaţiilor care critică avorturile;
- Creşterea costurilor pentru sănătate (creşte numărul consultaţiilor pentru boli
somatice şi psihice cauzate de avort).
14
Iluţ Petru, Sociologia familiei, ed. Univ. “Babeş Bolyal” Facultatea de Istorie şi Filosofie, Catedra de
Sociologie, Cluj-Napoca, 1994, p. 195.
25
Au apărut polemici vii, deschise intre adepţii practicării avortului şi adversarii luiin
jurul unor idei principale.
O primă idee se referă la faptul că foetusul n-ar fi o fiinţă umană, ci doar o simplă
aglomerare de celule. Judith Jarvis Thomson respinge argumentele creştine referitoare la
faptul că fătul este o fiinţă umană încă din momentul concepţiei. Convingerea lui Thomson
este fermă: “Un ovul tocmai fertilizat, o colonie de cellule tocmai implantata, nu este o
persoană mai mult decât este ghinda unui stejar”. Pentru a demonstra că fiinta umană trăieşte
chiar din momentul conceperii sale, Constantin Galeriu aduce dovezi convingătoare : la 1,5
mm întrerupe ciclul periodic al mamei, la 18 zile îşi fac prezenta bătăile inimii, apoi
funcţionează sistemul circulator, iar la 5 săptămâni apare deja fizionomia fiinţei, la 6
săptămâni se manifesta sistemul nervos într-un schelet organizat, iar la 7 săptămâni apar deja
undele encefalice. Georges Habra, în lucrarea « Iubire şi senzualitate » susţine şi el existenţa
vieţii intrauterine atunci când afirma- pe baza unor rapoarte stiintifice- ca cei 20 de dinţi de
lapte ai copilului sunt prezenţi de la 6 săptămâni şi jumătate. De asemenea, creierul acestuia
este întreg după 8 săptămâni.
Cercetătorul american Bernard Nathanson, fost director al unei clinici speciale de
avorturi, în decurs de doi ani a întreprins 60.000 de avorturi! Preocupându-l corectitudinea
acţiunilor sale, el a aplicat cele mai moderne mijloace tehnologice (ultrasunete, examinarea
electronică a inimii fătului, embrioscopie) pentru studierea acestei teme. După cercetările
efectuate, dr. Nathanson a afirmat: „Astăzi, faptul că fătul este fiinţă omenească separată, cu
toate caracterele personale specifice, nu mai este chestiune de credinţă”. Cercetarea lui a
demonstrat că acesta constituie un adevăr ştiinţific clar: Fătul este persoană umană deplină.
Pentru fundamentarea concluziilor sale, dr. Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete
a avortului unui făt de 12 săptămâni (3 luni). Această videocasetă, intitulată: „Strigătul mut”,
dovedeşte că fătul:
- Presimte ameninţarea instrumentului ucigaş al avortului;
- Percepe pericolul, fapt ce reiese din următoarele manifestări:
- Se mişcă într-un mod violent şi agitat;
- Frecvenţa bătăilor inimii creşte de la 140 la 200;
- Deschide larg gura, ca într-un strigăt: strigătul mut.
Cea de-a doua idee din polemica pro şi antiavort se referă la faptul că dacă mama are
un drept de viaţa înaintea fiului « agresiv « ? Principalul argument al adepţilor avortului
este acela ca femeia are dreptul să dispună ea însăşi de trupul ei şi că e liberă să nu permită
26
unei alte persoane sau grup de persoane să intervină şi să hotărască asupra unei teme atât de
personale ca cea a dispunerii de propiul trup*(meletios, kalamaras, pag 4). Thomson considera
ca o femeie « îşi poate apăra viaţa împotriva ameninţării la care o supune copilul nenăscut,
chiar dacă aceasta înseamnă a-l ucide. Biserica susţine că dreptul la viaţă al copilului nenăscut
este egal cu cel al mamei. Din punct de vedere creştin, este mai important dreptul la viaţă a
celui care urmează să se nască decât dreptul sănătăţii mamei.
Thomson mai susţine femeia însărcinată nu este ameninţată datorită unei vini. Biserica
este categorică în acest sens. Orice act sexual practicat în afara dorinţei de procreere este un
păcat. Asta nu înseamnă că religia creştină condamnă orice act sexual. Însă în cazul în care
apare o sarcină, atunci creştinismul solicita din partea ambilor părinţi demnitate şi spirit de
sacrificiu pentru creşterea şi educarea copilului.
6. Teorii sociologice
Una dintre teoriile care explică fenomenul de avort este teoria funcţionalistă.
Funcţionaliştii concep societatea că un sistem, ca pe un întreg compus din mai multe părţi
aflate în interacţiune, fiecare parte îndeplinind o anumită funcţiune. Altfel spus, trebuie să
existe comunicare între sisteme, în cazul de faţă între femeile care au recurs la avort şi
comunitatea (familie, specialişti, colegi, prieteni). Conform acestei perspective societăţile tind
spre echilibru, spre menţinerea ordinii. Atingerea echilibrului este dependentă de îndeplinirea
funcţiei specifice de către fiecare parte a sistemului.
Dacă funcţiile nu sunt realizate, sistemul se dezechilibrează şi poate să moară. Anumite părţi
ale societăţi nu-şi pot îndeplini funcţiile şi atunci devin disfuncţionale. Astfel, dacă sistemele
nu interacţionează, de exemplu, dacă familia, prietenii etc nu o sprijină, nu o ajută să-ţi
rezolve problema, o stigmatizează, o exclude, atunci întregul sistem va fi afectat.
Teoria etichetării.
Ipoteza fundamentală a acestei teorii este următoarea: reacţia socială la delincventa nu
o combate şi nu o reduce, ci, dimpotrivă, îi da naştere sau o amplifică. Problema nu este cea a
conduitelor deviante, ci a proceselor sociale prin care „anumite persoane ajung în situaţia să
fie definite ca deviante de celelalte persoane”. (J.I. Kitsure, Societal reaction to deviant
behavior). În mod tradiţional, se crede că fenomenul de avort poate fi combătut, descurajat
27
sau împiedicat prin măsuri adecvate (interzicerea avortului în perioada comunista). Teoria
etichetării inversează argumentaţia vorbind despre „fabricarea delincventului” prin etichetare
(F. Tannenbaum).
Tannenbaum considera ca sursa delincventei nu se afla în delincvent, ci în mediul
social care va eticheta anumite persoane ca fiind delincvenţi, în cazul de fata, femeile care au
avortat.
Societatea le marginalizează pe aceste femei care au recurs la avort, le stigmatizează,
le exclude. Cu alte cuvinte forţe externe şi independente de voinţa lor (factori exogeni) le
împing la periferia societăţii, într-o poziţie dezavantajată comparativ cu restul sistemului
social respectiv.
Teoria deciziilor
Hotărârea referitoare la avort nu este o problemă izolată, ci reprezintă o parte a
întregului sistem decizional uman, parte care angajează întregul sistem, la toate nivelurile sale.
Decizia în legătură cu întreruperea de sarcina ii apare individului (şi societăţii) drept una de o
intensitate dramatică şi chiar tragică. Avortul este o experienţă traumatizanta, atât pentru
femeie, apoi pentru partenerul ei - şi aşa mai departe până la nivelul întregii societăţi.
„Avortul este o majoră decizie morală şi practică, însemnând întreruperea prin mijloace
violente a unui proces preponderent natural.
28