Cuprins

I. Consideraţii teoretice preliminarii privind fenomenul avortului.............................................2

1. Istoricul avortului............................................................................................................2
2. Scurt istoric al avortului în România..............................................................................4
3. Definire şi tipologie.........................................................................................................5
3.1. Definirea avortului.......................................................................................................5
3.2. Tipuri de avort...........................................................................................................6
3.3. Clasificare.................................................................................................................7
3.3.1. Mijloace avortive...............................................................................................7
3.3.2. Metode avortive.................................................................................................8
3.4. Metodele anticoncepţionale....................................................................................10
3.4.1. Metode naturale...............................................................................................10
3.4.2. Metode artificiale.............................................................................................11
II. Efectele avortului..................................................................................................................12
1. Efectele asupra sănătăţii fizice..........................................................................................13
2. Efectele asupra sănătăţii psihice a femeii..........................................................................14
3. Efectele avortului în plan familial.................................................................................21
4. Efectele avortului asupra societăţii...............................................................................24
4.1. Efecte asupra structurilor sociale............................................................................24
4.2. Efectele asupra sferei medicale...............................................................................25
4.3. Efectele asupra sferei juridice şi economice...........................................................25
4.4. Efectele asupra demografiei....................................................................................25
5. Argumente pro-avort şi contraargumentele creştinismului...........................................26
6. Teorii sociologice..........................................................................................................27

1
I. Consideraţii teoretice preliminarii privind fenomenul avortului

1. Istoricul avortului
Practicarea avortului atât în cadrul căsătoriei cât şi în cazul relaţiilor extraconjugale şi
întâmplătoare este o crimă împotriva vieţii umane în general şi a copilului în special, în ciuda
întâlnirii lui, pe tot parcursul istoriei omenirii, ca o realitate, din nefericire, constantă, apărută
şi justificată de mulţi reprezentanţi ai omenirii. În epoca veche, orice metodă folosită pentru
întreruperea sarcinii era considerată nepermisă, avortul fiind considerat ca fiind crimă,
omucidere. Societăţile primitive nu cunoşteau avortul; infanticidul era mai simplu de realizat;
şeful familiei avea dreptul absolute asupra descendenţilor săi.
Datele istorice ne prezintă în mare parte a cazurilor avortul ca act care ar trebui
sancţionat penal. Primul text penal privind avortul, se găseşte în legile asiriene. Originalitatea
textului constă în faptul că femeia care practica avortul era “pedepsită prin tragerea în ţeapă,
urmată de neingaduirea înmormântării ei; dacă femeia murea în urma avortului, cadavrul ei
era supus aceleiaşi pedepse”1. În India Antică, legile lui Manu asimilau avortul cu
omuciderea.
Este interesantă, dacă nu chiar uimitoare teoria lui Aristotel care considera avortul ca o
crimă decât după ce fătul a primit suflul vieţii. Or, această perioadă era fixată de la a 14-a zi la
a 25-a zi de concepţie. Astăzi, medicina demonstrează în experimentele pe embrioni umani
pentru fertilizarea în vitro, faptul că limită superioară este stabilită a 14-a zi, data
embriologică a apariţiei sistemului nervos. Această teorie poate fi combătută astăzi deoarece
apariţia sistemului nervos este reprezentată de diferenţierea liniei primitive care, care precede
geneza sistemului circulator şi al encefalului, care după unii reprezintă momentul în care fătul
primeşte suflul vieţii.

Hippocrate, în celebrul său jurământ care a constituit regula de conduită medicală de-a
lungul secolelor, interzise practica avorturilor : “Nu voi da nimănui un medicament care să-i
provoace moartea şi nici nu voi sugera o asemenea intenţie. De asemenea, nu voi aplica
vreunei femei un pesar abvortiv”. *(dan oprea, fil avort, pag 36)
Kogler Rusu Ioan în cartea sa spunea că la Roma avortul era practicat clandestin
în special de “matroane”, moaşe empirice, un fel de vrăjitoare locuind în cartierele rău famate.
Legile pedepseau sever provocarea de avort. Numeroşi împăraţi au luptat împotriva “crimei

1
Oprescu,Dan “Filosofia avortului”, Editura Trei, Bucureşti, 1997, pag. 12
2
extraordinare”. O lege a împăratului Valentinian aplică pedeapsa cu moartea, iar Iustinian, pe
lângă pedepsele prevăzute de legile anterioare, permite repudierea soţiei de către soţ. **
Autorul Nicodim Măndiţă face referire, în cartea sa, despre istoricul avorturilor.
Femeile în trecut se fereau ca de moarte să-şi avorteze copiii, dar recurgeau la alte metode
barbare, ucigânu-i sau lepădându-i după naştere. În felul acesta femeile rămâneau sănătoase,
dar lipsite de copii. ***
Odată cu apariţia creştinismului, concepţia de crimă se impune şi represiunea se
intensifică: avortul este asimilat cu omuciderea şi pedeapsa prevăzută nu poate fi decât aceea
a asasinilor. În Evul Mediu crima de avort era pedepsită cu moartea şi complicii sufereau
aceeaşi pedeapsă: vinovatul era spânzurat, iar bunurile confiscate.
În epoca modernă, odată cu progresele din domeniul ştiinţelor medicale, avortul se
legalizează, devenind o problemă de etică şi morală, nu şi juridical.
În zilele noastre, avortul este considerat o operaţie, dar nu una obişnuită, pe câmp
deschis, ci o operaţie oarbă, bazată pe o tehnică specială. Tocmai din acest motiv, anume că
medicul nu vede şi nu poate urmări ceea ce efectuează, se pot întâmpla accidente, adică există
periocolul perforării uterului cu aparatura folosită sau pot rămâne resturi atât placentare cât
sio ale produsului de concepţie în uter, care provoacă nu rareori infecţii uterine şi duc la
cicatrici şi sterilitate.
O anumită experienţă istorică arată că orice legiferare restrictivă, în afara asigurării
condiţiilor socio-economice de susţinere a natalităţii, nu stimulează dorinţa de a avea copii,
dorinţa înscrisă în legile vieţii şi în natura umană, ci dimpotrivă duce în mod paradoxal la
denatalitate, pierzându-se mai multe vieţi decât cele ce se nasc creând grave riscuri pentru
mamă (decese, sterilitate etc) precum şi conflictele intrafamiliale prin sarcină nedorită sau
prin consecinţele abuzului de avort.

2. Scurt istoric al avortului în România

Ca şi majoritatea ţărilor din estul Europei, România are o îndelungă istorie de

recurgere la avort, care, în combinaţie cu metodele tradiţionale de contracepţie a fost
responsabil de declinul rapid al fertilităţii în anii 1950. Chiar înainte de a se legalize avortul în
1957, se utilizau pe scară largă avorturile clandestine, realizate de medici sau de alte persoane
ce se ocupau în mod tradiţional de astfel de intervenţii, pentru a se evita consecinţele unei
sarcinii nedorite. În anii 1957-1965, întreruperea de sarcină efectuată în condiţii legale a fost
principala metodă de dirijare a fertilităţii în România.*

3
(Doctor Şerbănescu, Florina, Doctor Marris, Leo - Sănătatea reproducerii la tineri, [f. e],
1996, p. 134)
Legalizarea avortului (prin decretul 463, din 30 decembrie 1957) a fost un factor un
factor favorizant al scăderii natalităţii în anii 1958- 1966, foarte accelerată. În lipsa
contarceptivelor, femeia recurgea la avort pentru a realiza dimensiunea dorită a familiei,
respectiv, numărul de copii doriţi. În 1966, natalitatea populaţiei României a ajuns la cel mai
scăzut nivel : 14,3 născuţi la 1000 locuitori.
Dacă măsura din 1957 i-a surprins pe analişti prin caracterul ei foarte liberal, în
schimb decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966 a impresionat prin dispoziţiile sale represive.
Mai mult, prin aplicarea sa, metodele folosite au fost de o brutalitate fără precedent. Principiul
de bază al noii legislaţii era interzicerea avortului ; numai în condiţii cu totul excepţionale -
prevăzute în lege - avortul putea fi efectuat. Măsurile ulterioare nu au făcut decât să
accentuaeze caracterul represiv al legislaţiei. În această perioadă, sarcinile nedorite nu erau
deloc puţine la număr. În lipsa unor contraceptive, femeile recurgeau, în disperare de cauză, la
întreruperea cursului normal al sarcinii în mod clandestin, folosind uneori metode barbare,
aplicate de nespecialişti. ** (genocid şi demografie, p 75) În mod ilegal, femeile îşi
întrerupeau sarcinile, noaptea târziu, în locuri ascunse şi cu frică de Miliţie, în condiţii
generate de frică şi stres. Avortul clandestin efectuat de femei în perioada în care acesta era
interzis, putea avea repercursiuni asupra vieţii persoanale şi a familiei- alterarea relaţiei dintre
parteneri. Atunci când rămâneau din nou însărcinate, femeile vedeau în soţii lor un duşman,
ajungeau să-i urască, dorindu-le aceleaşi chinuri prin care au trecut şi ele. ***gavriluta
Rezultatele avorturilor clandestine sunt dramatice : creşterea mortalităţii materne şi a
acelei prin avorturi, creşterea mortalităţii infantile, a numărului de născuţi cu malformaţii
congenitale, al copiilor handicapaţi.
Cu privire la politica ceauşistă, putem spune fără echivoc că legislaţia restrictivă în
domeniul avortului nu ar fi ridicat problemedeosebite, dacă s-ar fi respectat două condiţii:
- femeia să fi avut la dispoziţia sa contaceptive eficiente, ieftine ;
- să se fi respectat dreptul ei de a avea sau de a nu avea copii, şi mai ales să se fi
respectat demnitatea ei.
După revoluţia din decembrie 1989, avortul efectuat în primul trimestru de sarcină a
devenit iar “disponibil” la cerere, atunci când legislaţia restrictive a fost revocată ca urmare a
presiunii exercitate de opinia publică asupra guvernului interimar. România a devenit rapid
ţara cu cel mai mare procent de avorturi din Europa cu 3.2 avorturi pentru fiecare naştere cu
făt viu, la nivelul anilor 1990. În ciuda unor scăderi treptate în ultimii ani (de la 198 de
avorturi la 1000 de locuitori între 15-40 ani în 1990, la 107 avorturi la 1000 de locuitori în

4
1995) procentul de avorturi din România rămâne foarte ridicat. Această tradiţie îndelungată de
recurgere la avort pentru a dirija fertilitatea, combinată cu dificultăţile economice care
presează cuplurile să-şi limiteze numărul de copii, precum şi absenţa metodelor moderne de
contracepţie care să fie disponibile pe scară largă, sunt în mare măsură elementele
responsabile pentru procentul mare de avorturi care contiuna să se înregistreze cât şi pentru
larga acceptabilitate de care se bucură avorturile în România. (Doctor Şerbănescu, Florina,
Doctor Marris, Leo- Sănătatea reproducerii la tineri, [f. e], 1996, p 135-136).

3. Definire şi tipologie

3.1. Definirea avortului

Foarte mulţi autori au încercat şi au dat o definiţie clară asupra acestui fenomen foarte
des practicat încă din cele mai vechi timpuri-avortul.
Astfel, Otilia Dragomir defineşte avortul ca fiind « întreruperea de sarcină, prin care
fătul este expulzat din cavitatea uterină înainte de a se fi dezvoltat de-a lungul celor nouă luni
de graviditate şi fără a fi născut normal. » (O.Dragomir, lexicon feminist, iaşi, ed polirom,
2002, p. 41)
Dan Oprescu, în lucrarea “Filosofia avortului”, defineşte întreruperea de sarcină ca
fiind “o majoră decizie morală şi practică, însemnând întreruperea prin mijloace violente a
unui process preponderant natural”.
De asemenea, Georges Habra consideră că avortul este “cel mai vinovat dintre
asasinate pentru că este comis la adresa unei fiinţe nevinovate ; cel mai josnic şi mai murdar
dintre asasinate, pentru că este comis la adresa unei fiinţe complet lipsite de apărare “. (pag
113)

3.2. Tipuri de avort

Părintele Juvenalie2, în cartea sa, definea 3 tipuri de avort:
1. Avortul terapeutic - se practică în două situaţii diferite:
- Când apare un conflict între viaţa mamei şi cea a fătului
- Când este ameninţată integritatea fătului, în urma diagnosticului prenatal
2. Avortul eugenic – când un copil este afectat de o anumită maladie genetică, se
hotărăşte întreruperea sarcinii, insinuându-se motivaţii de natură socio-economică
3. Avortul spontan – se întâmplă atunci când uterul, din motive naturale îşi evacuează
prematur conţinutul. Se poate datora unor multitudini de cauze cromozomiale, endocrine, boli
2
Părintele Jouvenalie,”Teroriştii uterului”, editura. Anastasia, Bucureşti, 2002, p. 271.
5
infecţioase, afecţiuni metabolice, malformaţii ale căilor genitale, factori imunitari, cauze
psihologice sau violenţă fizică împotriva femeii.
Şaler Silviu defineşte în cartea sa 2 tipuri de avort:
1. Avortul infectat – presupune prezenţa elementelor clinice de infecţie la nivelul
uterin şi plevi-genital (apar simptome după avort ca: dureri abdominale, sângerări, febră).
Orice întrerupere a cursului sarcinii este grevată de riscul uneia dintre cele două complicaţii
majore: infecţia şi sângerarea.
Clasificarea stadială a avortului (de Burnet - 1952):
- Avort infectat stadiul întâi – limitat la uter şi conţinut;
- Avort infectat stadiul doi – afectează structurile parametriale;
- Avort infectat stadiul trei – complicaţii infecţioase peritoniale (tromboflebită).
Aceste infecţii ale avortului au grave repercusiuni asupra sănătăţii femeii:
- Peritonită post-abortum (fără semne clinice evidente);
- Gangrenă uterină (distrofie tisulară însoţită de putrefacţie ce duce la
Apariţia unor leziuni cu aspect maroniu-negricios);
- Septicemia post-abortum (infecţie cu evoluţie aciclică, caracterizată prin prezenţa
constantă şi în cantitate mare a germenilor microbieni în sânge).
2. Avortul medical – este efectuat atunci când sarcina sau naşterea copilului poate duce
la înrăutăţirea săntăţii femeii sau poate să pună în pericol viaţa ei sau integritatea fizică şi
psihică a copilului.
Există şi contraindicaţii sociale:
- Dezvoltarea imatură a organismului femeii – fiind minoră;
- Factorul de vârstă – când femeia are peste 45 de ani;
- Aflarea femeii sau al soţului în locuri private de libertate;
- Privarea dreptului de a fi mamă;
- Sarcina ca urmare a violului.
Şaler Silviu consideră că toate practicile folosite sunt fără excepţie profound
dăunătoare sănătăţii, iar rezultatele dezastruase apar mai devreme sau mai târziu şi sunt de o
gravitate mai mare sau mai mică. Din moment ce nu există o procedură specifică şi nenocivă
care să inducă avortul, rezultă că aşa-numitele tehnici avortive aplicate în condiţii neobişnuite
sau cu brutalitate, produc avortul cu preţul vieţii femeii care comite imprudenţa.

Avortul foate fi deci natural, atunci când se produce fără intervenţie din exterior
asupra corpului femeii însărcinate, datorându-se unor cauze anatomo- fiziologice, dar şi
provocat. Avortul provocat se poate datora şi unor accidente, situaţii în care gravida apare

6
 drept victima a unor violenţe, ea nedecizand asupra pierderii sarcinii. Avortul provocat poate
fi considerat şi un mijloc de contracepţie, realizându-se prin intervenţie chirurgicală
specializată sau prin mijloace empirice. De modul cum se efectuează intervenţia depinde
starea de sănătate a femeii care recurge la această intervenţie.

3.3. Clasificare
Avortul era practicat încă din cele mai vechi timpuri, folosinu-se anumite mijloace,
substanţe şi metode pentru întreruperea sarcinii.

3.3.1. Mijloace avortive

Anumite studii menţionează mai multe forme de practicare a avortului clandestin.
Metode barbare, prin nefirescul şi grotescul lor, ele furnizează scene de un adevărat
apocalips :
- practicarea avortului prin introducerea cu sonda în uter a unei cantităţi de alcool
90 ;
- avortarea în urma ingerării de substanţe reputate abortive : sticlă pisată, praf de
puşcă dizolvat în rachiu, vin fiert şi băut cât de fierbinte, amestecat cu scorţişoară,
piper boabe mici, fructul mătrăgunei; cafeaua neagră vulgară, tinctură de iod,
piatră acră-alun; mercurul, fosforul, arsenicul, plumbul şi altele mai puţin
importante ;
- avortul realizat prin injectare de hormoni ;
- folosirea unei sonde construite construite dintr-un cablu electric căruia i s-a extras
în prealabil firele metalice. Se insistă pe introducerea în uter a sondei până când
operaţia reuşeşte.
- provocarea avortului prin săritura de pe masa cu fundul pe podea ;
- masajul insistent şi repetat al uterului ;
- (auto) administrarea de lovituri în stomac ;
- inserţia de catetere din cauciuc, pietre, beţe, sau obiecte ascuţite în vagin;
- ceaiuri avortice. *(gavriluta, p 246)
- băile de picioare – pediluvele fierbinţi simple, la care s-a adăugat o cantitate de
Făină de muştar (băile generale fierbinţi şi repetate au fost încercate uneori cu oarecare
succes).
- Flebotomia – metoda lipitorilor, aceea de a lua sânge femeii, în mod lent şi regulat;
în cele mai multe cazuri se produce anemia, foarte rar avortul.

7
 Cauzele care le-au determinat pe femei să recurgă la avortul clandestin, utilizând
aceste metode barbare sunt :
- existenţa unor familii de natură pecuniară care nu doresc să aibă copii ;
- dorinţa de a scăpa de un copil rezultat în urma unui viol sau a unor practici
amoroase.
- apariţia unor situaţii sociale deosebite- tânără însărcinată ; avortul în acest caz se
motivează prin faptul că păstrarea sarcinii ar duce la abandon şcolar ori pierderea
unei slujbe, etichetarea, stigmatizarea, marginalizarea socială.
- apariţia unui copil în interiorul familiei ar crea greutăţi în realizarea profesională a
soţilor. **(gavriluta, p 247)

3.3.2. Metode avortive

Larisa Ciochină şi Constantin Iftime3 propun 7 metode de avort.
1. Chiuretajul – paralizează muşchiul colului uterin (deschiderea uterului) şi încet
lărgeşte deschiderea. Această operaţie este anevoioasă pentru că muşchiul este încă rigid,
nepregătit să se deschidă. Chirurgul introduce atunci un instrument, chiureta, în uter. El taie în
bucăţi placenta şi copilul, răzăluieşte tot şi strânge resturile într-o tăviţă. De obicei, pierderea
de sânge este abundentă.
2. Aspiraţia – metodă este analogă cu aceea a chiuretajului, cu atâta deosebire că în
locul chiuretei se introduce în uter un tub de plastic legat de un aspirator puternic. Copilul este
rupt în bucăţele care sunt aspirate afară din uter într-o sticlă.
3. Histerotomia – este o metodă similară naşterii prin cezariană. Operaţia se realizează
sub anestezie generală. Abdomenul şi uterul mamei sunt deschise de chirurg, copilul este scos
cu placentă. Această metodă se foloseşte după a 14-a sau a 15-a săptămână a dezvoltării.
4. Histerectomia – constă în îndepărtarea întregului uter. De obicei se foloseşte atunci
când femeia suferă de boli grave ale uterului.
5. Otrăvirea cu sare (prostaglandinele) – sunt hormoni sau substanţe care se
administrează femeilor gravide fie în venă, fie direct în uter. Ele determină contractarea
uterului, ceea ce duce la naşterea prematură a copilului. Pentru ca fătul să nu se nască viu, se
injectează uree sau apă sărată în sacul amniotic sau clorură de potasiu în copil.
6. Avortul prin instilaţii cu diverse soluţii – această metodă constă prin introducerea
unei soluţii de sare concentrată în uter sau formol, copilul moare lent. Operaţiunea este foarte
dureroasă şi pentru mamă. Această metodă se practică numai când există indicaţii medicale în

3
Ciochină Larisa, Iftimie Constantin, “O viziune asupra vieţii”- ed. Provita media, Bucureşti,
2003, p 56.
8
sarcini tardive (20 – 26 de săptămâni) sau când alte metode medicale sau chirurgicale au dat
greş.
7. RU-486 – este un antiprogestativ. După 2 zile, femeii i se administrează o injecţie
sau un supozitor vaginal, conţinând o prostaglandină care provoacă contractarea uterului şi, în
final, desprinderea embrionului. Embrionul este expulzat în aceeaşi zi în care s-a administrat
prostaglandina.
Pe lângă faptul că am prezentat metodele, mijloacele, substanţele şi medicamentele
reputate abortive doresc să fac o referire şi la anticoncepţionale care sunt de două feluri
naturale şi artificiale. Contraceptivele sunt şi sub denumirea de “contragestive” deoarece
omoară embrionul/fătul/copilul încă din pântec.
Avortul este permis, în genere, în anumite condiţii : salvarea vieţii mamei, pusă în
pericol de sarcină ; protecţia sănătăţii fizice şi/sau mintale a mamei ; motive de facturajuridica
(viol, incest) ; motiv eugenic (când fătul prezintă deficienţe grave) ; cauze sociale (sărăcie
accentuată, absenţa condiţiilor materiale de existenţă : venit, locuinţă etc.) ; cauze emoţionale
şi care ţin de personalitatea femeilor respective, vârsta (prea mică : minore ; vârsta înaintată :
după 40- 45 de ani).

3.4. Metodele anticoncepţionale

Ştefan Cojocaru4 în cartea sa defineşte şi clasifică metodele anticoncepţionale, astfel

că avem metode naturale care sunt în număr de 8 şi metode artificiale care sunt în număr de
12.

3.4.1. Metode naturale

Trebuie menţionat faptul că aceste metode prezintă un risc foarte mare pentru femeie
dar şi pentru cuplurile căsătorite.
1. Metoda calendarului - pentru folosirea acestei metode este necesară cunoaşterea
duratei ciclului menstrual. Aceasta presupune notarea duratei ciclului menstrual pe o perioadă
de 6 luni pentru a putea fi identificat ciclul cel mai scurt şi cel mai lung.
Calcularea perioadei fertile se face astfel:
- Din durata ciclului cel mai scurt se scad 20 de zile (se află prima zi fertilă);
- Din durata ciclului cel mai lung se scad 10 zile (se află ultima zi fertilă).

4
Cojocaru Ştefan, “Consilierea gravidei şi a tinerilor mame”, ed. Lumen, Iaşi, 2004 p. 145
9
 Din nefericire aceste calcule nu sunt valabile decât pe hârtie, întrucât un spermatozoid
trăieşte până la 7 zile în mediu intern, iar ovulul supravieţuieşte până la 72 de ore după
ovulaţie.
2. Metodele temperaturii bazale – se bazează pe faptul că din momentul ovulaţiei
temperatura corpului creşte cu aproximativ 0,2-0,5 grade C şi se menţine astfel până în
preajma următoarei menstruaţii.
Pentru folosirea acestei metode este nevoie să se măsoare temperatura corpului pe o
perioadă de 6 luni. Temperatura se măsoară în condiţii de repaus, dimineaţa, înainte de a
coborâ din pat, cu acelaşi termometru şi în acelaşi loc.
3. Metoda mucusului cervical - această metodă se bazează pe faptul că mucusul
cervical (secreţia colului uterin) trece prin modificări caracteristice pentru fiecare etapă a
ciclului menstrual.
Atunci această secreţie este foarte abundentă, elastică, fluidă, transparentă, (poate fi
comparată cu albuşul de ou). În zilele care urmează acestui moment, secreţia devine
lipicioasă, vâscoasă, îşi pierde elasticitatea şi transparenţa şi treptat se reduce cantitativ sau
dispare. Din momentul în care apar secreţiile este indicată abstinenţa care trebuie menţinută
până la dispariţia lor.
4. Metoda simpto-termică – reprezintă combinaţia mai multor metode: metoda
temperaturii bazale, metoda mucusului cervical la care se poate adăuga metoda palpării
colului. Metoda palpării colului se bazează pe controlul tonusului colului uterin: cu 4-5 zile
înainte de ovulaţie colul se înmoaie, iar după ovulaţie redevine ferm.
5. Metoda alăptării la sân – metoda constă în utilizarea alăptatului ca metodă
temporară de contracepţie. Femeia este protejată în mod natural de o sarcină atunci când:
- Alăptează sugarul la sân în mod frecvent, atât în timpul zilei, cât şi în timpul nopţii,
asigurând alimentaţia copilului în proporţie de 85-100%.
- Intervalul dintre supturi nu trebuie să depăşească 4 ore ziua şi 6 ore noaptea;
- Tehnica alăptatului trebuie să fie corectă (sunt goliţi ambii sâni la fiecare supt);
- Sugarul are vârsta mai mică de 6 luni;
- Menstruaţia încă nu a revenit.
Dacă nu sunt îndeplinite toate condiţiile enumerate eficienţa metodei este serios diminuată.
6. Metoda coitului interupt – este o metodă veche de contracepţie, care constă în
retragerea penisului anterior ejaculării, pentru a evita pătrunderea spermei în vagin.
7. Metoda coitului rezervat – este metodă în care bărbatul prelungeşte actul sexual în
mod voluntar cu inhibarea ejaculării, dar în final totul se termină prin realizarea unui coit
interupt.

10
 8. Abstinenţa totală – această metodă prin care este evitat raportul sexual între două
persoane, are la bază considerente religioase.

3.4.2. Metode artificiale

1. Prezervativul masculin – este un mijloc de protecţie faţă de sarcină şi o parte din
bolile cu transmitere sexuală. A fost mult timp criticat şi respins. I s-a atribuit un foarte ridicat
coeficient de eşecuri în evitarea sarcinii.
2. Prezervativul feminin – este o foiţă fină cam de lungimea unui prezervativ masculin,
dar mai larg. Un inel din plastic la capătul închis, ajută la fixarea acestuia şi un inel mai larg la
capătul prezervativului.
3. Cupola cervicală – este un dispozitiv din plastic, având formă unui clopot, care se
montează pe colul uterin după administrarea de spermicid în interior.
4. Diafragma – este un dispozitiv
5. Spermicidele – sunt substanţe chimice (creme, geluri, supozitoare, bureţi vaginali) care se
administrează în vagin cu 15 minute înainte de raportul sexual şi au rol de a distruge
spermatozoizii.
6. Bureţii vaginali – sunt realizaţi dintr-un material care eliberează spermicide în
timpul actului sexual, absorb lichidul ejaculat şi-i blochează intrarea în canalul cervical.
7. Steriletul – este un dispozitiv intrauterin, fiind o mică bucată de plastic flexibil care
are pe ea foiţe sau fire de cupru. Acest dispozitiv îngreunează mişcările spermatozoizilor în
tractul genital şi reduce capacitatea lor de a fertiliza oul.
8. Contraceptivele orale – sunt pilulele ce conţin fie estrogen combinat cu
progesteron, fie doar progesteron. Atât pilulele cu progesteron, cât şi pilulele cu progesteron şi
estrogen împiedică ovulaţia, subţiază endometrul, făcându-l impropriu pentru nidaţie, sau
blochează drumul spermatozoizilor. În cele mai multe cazuri provoacă avorturi premature.
9. Contracepţia injectabilă - metoda constă în introducerea pe cale injectabilă, de
substanţe progestative. Această substanţă subţiază învelişul interior al uterului, inhibând
implantarea embrionului.
10. Contracepţia de urgenţă – sunt pilule care conţin hormoni şi care se administrează
în primele 72 de ore după contactul sexual neprotejat.
11. Sterilizarea chirurgicală masculineă – este o metodă ireversibilă şi poartă numele
de vasectomie. Se realizează sub anestezie locală, medicul făcând o incizie la nivelul scrotului
şi blocând cei doi tubi prin intermediul cărora sunt transportaţi spermatozoizii de la nivelul
testicolelor. Este o metodă de contracepţie definitivă.

11
 12. Sterilizarea chirurgicală feminină – este o procedură chirurgicală simplă, care se
face sub anestezie locală. Medicul face o incizie la nivelul abdomenului şi blochează sau taie
cele două trompe uterine, astfel că ovulele nu mai pot veni în contact cu spermatozoizii.

12
 II. Efectele avortului

1. Efectele asupra sănătăţii fizice

Coralia Carp5 ne relatează faptul că în evoluţia sarcinii către termen, există o pregătire
treptată a organismului matern pentru actul final al puerperalităţii (starea femeii de la
fecundaţie până la sfârşitul lehuziei, incluzând naşterea şi prelungirea ei în lehuzie), la care
participă numeroşi factori determinanţi ai modificărilor locale şi generale.
Avortul determină – într-un moment dinamic al transformărilor anatomice şi
funcţionale – o întrerupere a acestor modificări, putând epuiza rapid rezervele de reactivitate
ale femeii. De exemplu: există hormoni care provoacă modificări fiziologice majore, inclusiv
înmulţirea rapidă a celulelor din glanda mamară responsabile de secreţia lactată. Avortul
opreşte brusc acest proces hormonal (după naştere ablactaţia este naturală), având consecinţe
grave asupra glandei mamare. În urma cercetărilor ştiinţifice s-a constatat creşterea incidenţei
cancerului la sân la femeile cu avorturi antecedente.
Bineînţeles că avortul chirurgical constituie cauza principală a infecţiilor postabortive,
care sunt determinate de cauze multiple (răni cervicale, curăţirea neglijentă a uterului, etc) şi
care care pot conduce la instalarea, în timp, a sterilităţii sau pot provoca naşteri premature ori
sarcini ectopice.
Un alt pericol major în cazul avortului îl constituie uterul perforat. Ratele înalte de
perforare sunt determinate de utilizarea suplimentară a chiuretei chirurgicale pentru a finisa
avortul. Această traumă fizică are o incidenţă mult mai mare la avorturile efectuate la 15
săptămâni de sarcină. Dacă la controlul final s-a constatat perforarea uterului, laparoscopia şi
laparotomia sunt esenţiale; în caz contrar, există riscul periclitării intestinelor şi apariţia unor
sechele ce pot pune în pericol chiar viaţa mamei. De asemenea, rănile cervicale influenţează
în mod negativ viitoarele sarcini.
Autorul Luca Vasile în cartea să scrie că însăşi întreruperea de sarcină, dar mai ales
consecinţele acestui act, consecinţele care merg până la moartea femeii., nu sunt acte sau
accidente individuale şi, în afara faptului că afectează doi indivizi (mamă-făt), ele se
repercutează asupra familiei, iar rezultatele iau extindere juridică, politică, socială.
Alte complicaţii ce pot apărea sunt: avortul spontan, pierderea regularităţii ciclului
menstrual, creşterea mortalităţii prenatale, hepatită, leziunea colului uterin, perforaţia uterului,
hemoragii, lezarea intestinelor sau a altor organe abdominale, inflamaţia uterului, a trompelor,

5
Carp Coralia, “Implicaţiile metodelor anticoncepţionale şi avortului în planificarea familială”,ed. Facultatea
de Medicină “Carol Davilla”, Bucureşti, 1996, p.11.

13
a pelvisului şi a întregii cavităţi abdominale, starea septică („otrăvirea sângelui”),
tromboembolia (cheaguri de sânge care blochează vasele sanguine), obturarea trompelor
uterine, hemoragii uterine neregulate, creşterea frecvenţei sarcinilor extrauterine, îngustarea
colului uterin, insuficienţa placentei.

2. Efectele asupra sănătăţii psihice a femeii

Într-adevăr, pruncul nenăscut este singurul nevinovat, dar nu şi singură victimă a
avortului! Avortul nu înlătură neliniştea şi angoasa viitoarei mame în dificultate, ci i-o
sporeşte şi i-o prelungeşte. Deoarece sunt două forme de angoasă: una pe termen scurt, care
durează până la avort şi alta pe termen lung, care începe la avort şi continuă până la moarte: e
remuşcarea, sfârşirea interioară a unei mame care şi-a pătat conştiinţa cu sângele propriului
copil; e gândul că o viaţă distrusă nu mai poate fi refăcută niciodată... Astfel, după avort
femeia rămâne sfâşiată şi trupeşte, şi sufleteşte.
Sentimentele cele mai complexe îl copleşesc pe cel ce revede în minte nenumăratele
drame ale acestui avort: tristeţea, sentimental de neputiinţă, revolta, dorinţa de a salva pe
alţii.6
Autorii Nncy Michels7 şi Pius Stossel8 descriu Sindromul Post Avort şi-l trec prin toate
etapele:
- Sindromul post-avort (SPA)
Termenul de „Sindrom Post-Avort” este folosit pentru a descrie experienţele avute de
o persoană în urma unui avort. Cuvântul „sindrom” este un termen medical. El se referă la
constelaţia de semne şi simptome care tind să apară împreună („syn dromos” înseamnă „pe
acelaşi drum”). În medicină, prin „semn” se înţelege de obicei ceea ce medicul poate evalua în
mod obiectiv, în timp ce „simptomele” fac parte din experienţa subiectivă relatată de pacient.
Sindromul Post-Avort se referă la o grupare de semne şi simptome (în special psihologice)
care pot apărea în urma unui avort, aşa cum o evidenţiază experienţa clinică şi cercetările
ştiinţifice.
Avortul indus este doar un tip de pierdere de sarcină. Alte tipuri de pierderi de sarcină,
reprezentate de avortul spontan, naşterea de copil mort sau moartea subită a sugarului pot
duce, de asemenea, la dificultăţi la nivel psihic şi la diferite simptome.
Sindromul Post-Avort (SPA) este văzut adesea ca o experienţă trăită doar de femei. Cu
toate acestea, partenerul are de multe ori o contribuţie majoră la realizarea unui avort, iar lipsa

6
Vasile Luca, “Avortul provocat”, ed. Medicală, 1987, p. 87.
7
Michels Nancy, “Recuperarea emoţională a femeilor după avort”, ed. OM, 1997, p. 18.
8
Stossel Pius, “Myriam de ce plangi?sau trauma avortului”, ed. Ariel, Timişoara, 1998 , p.
99.
14
sprijinului din partea partenerului este unul din cei mai însemnaţi factori de risc pentru avort.
În timpul sarcinii este posibil să se formeze ataşamentul nu doar între copil şi mamă, ci şi
între copil şi tată. Aceasta înseamnă că şi taţii sunt supuşi riscului de a întâmpina dificultăţi,
cum ar fi sentimentele de vinovăţie şi jelirea incompletă în urma unei pierderi de sarcină.
Când sistemul de autoconservare psihică cedează, femeile afectate de avort devin
melancolice, plictisite, bolnăvicioase, acuză insomnii, coşmaruri, anorexie sau bulimie.
Bioritmul se modifică, au crize incontrolabile de plâns, trec foarte uşor de la o stare la alta, au
accese de furie, etc. Foarte adesea suferă de boli psihosomatice care se manifestă prin dureri
de cap, dureri de bazin, tulburări gastro-intestinale etc., toate fără o cauză aparentă. Echilibrul
psihic este perturbat, aceasta oglindindu-se prin sărăcirea relaţiilor cu cei din jur, retragerea
din viaţa socială sau prin consumul excesiv de droguri sau alcool. Unele femei devin foarte
suspicioase, altele prezintă sindrom paranoid sau psihoze. Devenind sarcastice şi agresive, ele
vor încerca să-şi îngroape amintirile prin muncă excesivă şi distracţii. Dar din când în când
conflictele acumulate răbufnesc, aducând multă suferinţă şi tristeţe.
Cum se explică toate aceste manifestări? Prin avort, femeia este lezată în însăşi natura
ei spirituală, menirea ei fiind tocmai aceea de a transmite viaţa pe pământ. Şi apoi, suntem
prinşi aşa de strâns în legăturile vieţii, încât ceea ce facem cu alţii, ne facem nouă înşine. Este
imposibil să beneficiezi pe cheltuiala altuia. Dacă le facem rău, ne rănim pe noi înşine şi
devenim mai puţin umani. Dacă ne astupăm urechile la plânsul lor neajutorat, pierdem
abilitatea de a auzi vocile foarte încete, dar vitale, din interiorul nostru, care ne spun cum
anume ar trebui să ne dezvoltăm şi ne previn când suntem ameninţaţi sau răniţi. Dacă ucidem
pe un altul, umanitatea noastră moare.
Femeile afectate vor putea să-şi refacă viaţa numai dacă vor înţelege conflictul prin
care trec şi vor jeli pierderea copilului lor. Acesta este pasul esenţial ce trebuie făcut în
procesul de vindecare: recunoaşterea greşelii şi acceptarea de sine. În acest moment este
necesar să se ceară iertare copilului, soţului şi nu în ultimul rând lui Dumnezeu.
Conştientizarea faptului pe care l-au comis este atât de dureroasă, atât de greu de suportat,
încât aceste femei efectiv neagă lucrul acesta, refuză să se gândească. Toate trec prin aşa-
numita fază de negare în care neagă faptul că li s-a putut întâmpla chiar lor lucrul acesta, că au
fost în stare să comită acestă faptă. O dată depăşită faza aceasta, o dată ce reuşesc să
recunoască că au greşit, să se accepte pe ele însele, să-şi ceară iertare, vor putea să adopte un
nou mod de gândire şi o altă atitudine faţă de viaţă.
În cazul avortului jelirea este mai dificilă din următoarele motive:
- A vedea şi a atinge corpul unei persoane care a murit este un aspect important în
procesul de jelire. Acest lucru ajută pe cel care a suferit pierderea să se asigure că persoana a

15
murit într-adevăr, fapt care permite că realitatea morţii să fie interiorizată şi în cele din urmă,
acceptată. În cazul majorităţii pierderilor de sarcină nu este posibil pentru cei care au pierdut
copilul să ţină în braţe trupul său neînsufleţit şi ca atare părinţii pot avea dificultăţi în
conştientizarea morţii sale.
Este mai dificil ca o persoană să jelească pierderea cuiva atunci când a contribuit în
vreun fel la moartea sa. Contribuţia părinţilor la moartea unui copil prin avort este evidentă.
Pentru ca o persoană să poată recurge la soluţia avortului, mai întâi îl dezumanizează pe copil,
gândindu-se că este „un conglomerat de celule” sau un simplu „făt”. Limbajul medical vine în
sprijinul acestui proces al dezumanizării. Nu este posibil să jeleşti pierderea unor celule sau a
unui ţesut. Persoanele pot să plângă doar pierderea unei persoane reale, dar copilul pierdut nu
este văzut ca fiind o persoană reală.
Admiţând că avortul este o pierdere semnificativă pentru ei, părinţii trebuie să-şi
formeze o imagine diferită faţă de ei înşişi, ca persoane care au contribuit la moartea unei
fiinţe umane, şi anume a copilului lor.
Jelirea pierderii unei sarcini nu este o practică acceptată şi sprijinită social. De multe
ori părinţii nu au parte de compansiune şi suport în astfel de situaţii. Jelirea în urma unui avort
poate fi privită ca o devianţă de la normele sociale. Pierderile de sarcină şi în special avortul
sunt subiecte despre care, de obicei, nu se vorbeşte şi devin secrete.
Jelirea poate fi mai dificilă atunci când avem sentimente puternic ambivalente faţă de
persoana decedată, cum este şi în situaţia avortului. Este mai uşor să plângi pentru pierderea
unui copil care a fost aşteptat cu bucurie, decât a unui copil care a fost respins de către părinţi.
Jelirea incompletă poate fi considerată un conflict intra-psihic şi se poate manifesta
sub diferite forme. Este un proces biologic, psihologic şi spiritual care nu a fost încheiat.
Depresia poate fi una din formele de manifestare a acesteia. Depresia profundă poate duce
chiar la comportamente suicidare. Depresia are diferite consecinţe asupra relaţiilor sociale şi
asupra funcţionării organismului. Ea poate interfera cu funcţionarea sistemului imun, ceea ce
poate explica de ce în urma unui avort persoanele sunt trimise tot mai frecvent la medic
pentru diferite afecţiuni.
Autorul Piuss Stossel9 enumeră simptomele SPA menţionăm:
1. Mâhnire şi durere
Durerea provocată de un avort spontan sau de o naştere prematură e mai uşor de
depăşit decât durerea provocată de un avort la cerere, întrucât mama şi-a dat consimţământul
pentru pierderea copilului, nu are posibilitatea de a vedea sau de a atinge trupul copilului
pierdut şi nu e nimeni care să o asculte, pe considerentul că durerea ei nu există. Jelirea cere

9
Stossel Piuss, op. cit, p.126.

16
timp şi energie. Dacă acest proces nu are loc în mod serios şi consecvent, femeia va deveni
apatică, anxioasă, iritată, obosită, acumulând o tensiune psihică tot mai mare.

2. Sentimentul de vinovăţie, de a se simţi murdară

Este extrem de inconfortabil să te confrunţi cu sentimente de vinovăţie. De obicei
oamenii încearcă să facă faţă sentimentelor de vinovăţie, să scape de tulburările interioare în
diverse moduri, cum ar fi negarea lor sau angajarea în diferite activităţi care să le distragă
atenţia de la acestea, consum de alcool şi droguri, etc.
Sentimentul de vinovăţie produce în prima etapă un efect depresiv manifestat prin
tristeţe, plâns nejustificat şi pesimism. Dacă nu se caută o ieşire din această situaţie, efectul
lor poate lua forma unor manifestări autodistructive. Vina poate fi tăgăduită
(„Nu eu sunt de vină, nu am făcut nimic greşit”) sau poate fi proiectată asupra altora
(femeia va găsi un ţap ispăşitor răspunzător de suferinţa ei, de obicei partenerul sau bărbaţii în
general). Uneori acest sentiment se poate manifesta sub o altă formă, şi anume: prin iniţiativa
de a salva copii sau alte persoane de la moarte. Din păcate, încercarea de a rezolva problemele
altora fără a le rezolva pe cele proprii va adânci şi mai mult conflictele provocate de
vinovăţie, iar această situaţie poate degenera în autodistrugere şi neîncredere în sine.
Sentimentul de culpabilitate care urmează comiterii unui avort în cea mai mare
parte din cazuri, are prea puţin de-a face cu religia. Avortul răneşte ceva fundamental în
natura femeii care este dătătoarea vieţii. În timpul sarcinii multe femei sunt conştiente că în
ele creşte un copil pe care, avortându-l, simt că şi-au ucis propriul copil. De aici sentimentul
apăsător al unei enorme vinovăţii, starea de deprimare şi de remuşcare continuă. Un psihiatru
înţelept a spus pe bună dreptate că e mai uşor să scoţi un copil din sânul mamei, decât să
ştergi gândul la copil din mintea acelei mame.

3. Anxietatea
O parte a conflictului psihologic existent în sufletul femeii se reflectă prin
recunoaşterea propriei agresivităţi. Anxietatea poate fi mare încât să înăbuşe orice formă a
încrederii în sine.
4. Depresia
Această stare de depresie se poate defini ca o durere psihică atât de mare, încât poate
schimba profund personalitatea femeii. Mama care şi-a avortat copilul va fi tulburată de
sentimente de vinovăţie care o vor urmări toată viaţa şi vor duce la pierderea valorii de sine şi
a încrederii în propria persoană.
5. Mânia

17
 Mânia mamei poate fi îndreptată asupra copilului (dacă nu ar fi existat copilul, nu s-ar
fi confruntat cu sentimentele de vinovăţie şi cu durerea), asupra ei însăşi (pentru contribuţia
pe care a avut-o), asupra partenerului (pentru lipsa de sprijin din partea lui, pentru faptul că a
abandonat-o într-un moment critic sau pentru că a forţat-o să recurgă la avort), asupra lui
Dumnezeu (datorită faptului că „nu a intervenit”), asupra părinţilor, medicilor etc. Dacă nu
este conştientizată sursa reală a mâniei, aceasta poate fi îndreptată asupra altora.

6. Tulburări de personalitate de lungă durată.

Agresivitatea, depresia şi reacţiile isterice se vor manifesta tot mai intens şi vor fi
considerate de ceilalţi drept trăsături de caracter. Explicaţia este aceea că uciderea propriului
copil în pântece distruge profund feminitatea. „Avortul abrutizează femeia, îi perverteşte
conştiinţa, îi distruge sensibilitatea maternă”.

7. Teama
Avortul presupune ruperea barierelor instinctuale, determinate biologic, faţă de
agresivitatea părinţilor asupra copilului. În situaţii limită oricine este capabil să omoare pe
cineva, dar oamenii se bazează de obicei pe aceste bariere instinctuale, naturale. Persoanele
care au comis un avort nu se mai pot baza pe acest instinct. Ele se tem să nu se întâmple din
nou; le este teamă de propriile impulsuri, de propria agresivitate şi mânie.
Se pot teme, de asemenea, că va exista o pedeapsă pentru ceea ce au făcut, pedeapsă
ce va veni asupra lor sau a unui copil de-al lor, sau le este frică să nu ajungă să fie trataţi în
acelaşi fel în care a fost tratat propriul lor copil. De exemplu, se tem să nu moară în chinuri,
prin tortură, sau se tem că alţii nu le vor auzi strigătul de ajutor când se vor afla în dificultate,
sau că persoanele din jurul lor îi vor considera nedoriţi şi îi vor respinge. Aceste scenarii pot
apărea şi în coşmaruri.

8. Tulburări de somn, insomnii sau coşmaruri, vise obsesive

Coşmarurile sunt adesea primul semn că mecanismele de apărare s-au prăbuşit. Ele
sunt adesea legate de sânge, întuneric şi disperare. Multe femei aud un copil care strigă de
frică sau de durere. Conţinutul acestor vise indică faptul că, deşi mamele ar fi putut să fie
inconştiente de ce s-a întâmplat cu copilul când acesta a fost ucis în mod dureros, totuşi,
corpul şi mintea lor au înregistrat lupta pentru viaţă a copilului, întocmai ca şi cutia neagră a
unui avion care înregistrează tot zborul, chiar şi accidentul.
Aceste femei se plâng că nu pot dormi din cauza coşmarurilor, iar medicii lor le
prescriu hipnotice care suprimă perioadele de REM (perioadă de somn când apar visele).

18
Aceasta interferează cu visarea necesară. Din cauza lipsei acestor vise necesare din somn,
femeile devin din ce în ce mai anxioase şi, în consecinţă, consumă şi mai multe hipnotice, fapt
care va duce la înrăutăţirea şi mai mult a sănătăţii lor psihice.

9. Focalizarea atenţiei asupra femeilor gravide şi a copiilor mici sau, dimpotrivă, teamă şi
chiar panică la vederea lor

10. Scăderea capacităţii de concentrare, hiperactivitate, plâns necontrolat.

11. Reacţii emoţionale foarte puternice la auzul zgomotului unui aspirator, la privirile unui
nou-născut, manifestate prin crize nervoase, ţipete, convulsii şi transpiraţii abundente;

12. Inhibarea vieţii emoţionale (comportament stereotip, amorţeală psihică)

Pentru a avorta un copil, o persoană trebuie să fie mai întâi dezumanizată (de regulă,
prin abuz şi neglijare în copilărie). Apoi trebuie să-şi desensibilizeze propriile sentimente şi
instincte naturale. După aceasta va trebui să dezumanizeze copilul pe care urmează să-l
distrugă. O dată ce ea şi partenerul ei au făcut aceasta, ei acceptă orice raţionalizare împotriva
unei ameninţări interne sau a moralităţii. Ei îşi suprimă conştiinţa că este vorba despre un
individ unic, care are dreptul dat de Dumnezeu de a trăi. Mama este în mod deliberat
inconştientă de multe voci interne, deci nu este surprinzător că observă puţin din ceea ce se
petrece cu ea. Durerea avortului o readuce la realitate. E greu să te ascunzi de ceea ce se
întâmplă, când doare aşa de tare.
Pe măsură ce rutină procedurii începe, apar întrebări: „Chiar se întâmplă? Nu poate
cineva să oprească asta? Vă rog! Nu-mi vine să cred ce fac.” În mod similar, femeile şi
bărbaţii nu vorbesc despre acest subiect, nu caută ajutor în fazele timpurii după avort, chiar
dacă tânjesc să fie înţeleşi şi mângâiaţi. În timpul avortului există adesea o accentuare a
conştiinţei, astfel încât mai târziu sunt amintite multe detalii. Femeile îşi amintesc tonul vocii,
culorile camerei, răceala mobilei etc. Ieşind din anestezie, vederea sângelui sau plânsul altor
femei le fac deodată conştiente de ceea ce s-a întâmplat. Apoi simt nevoia să ţipe de durere
sau să plângă în hohote.
După accentuarea stării de conştiinţă din stadiile mai târzii ale avortului, există o
perioadă când toţi cei care au luat parte la avort simt foarte puţin sau nimic. Ei vor să fie lăsaţi
în pace, dar nu singuri de tot. Au sentimentul că sunt copleşiţi. E ca şi în război, când după ce
a ucis, este dificil pentru cineva să creadă că într-adevăr a participat la ucidere. E evident că ei
nu vor să simtă în conţinu agresiunea, disperarea şi oroarea care au însoţit fapta. Pentru a

19
rămâne sănătoşi şi funcţionabili, ei îşi suprimă tot ceea ce simt. Atât bărbaţii, cât şi femeile
simt nevoia să vorbească cu cineva, dar ştiu că dacă o fac, se vor simţi îngrozitor din nou.

13. Întreruperea comunicării în cuplu, distrugerea relaţiei cu partenerul, incapacitatea de a

avea relaţii stabile cu alte persoane

14. Diverse tulburări sexuale - frigiditate, promiscuitate, distrugerea relaţiei cu partenerul

15. Tulburări grave ale aprecierii de sine, neîncrederea în sine şi în cei din jur, dispreţ faţă de
sine, mergând până la masochism

16. Senzaţia de gol lăuntric

Avortul este o procedură chirurgicală care presupune „evacuarea conţinutului uterin” –
a ţesuturilor corpului copilului şi a placentei. Ceea ce era acolo şi care în circumstanţe
normale ar fi fost încă acolo este eliminat, fapt care duce la senzaţia de gol la nivel fizic şi
psihologic. Alimentaţia excesivă sau bulimia poate fi văzută ca o încercare de-a umple acest
gol. În aceeaşi ordine de idei, poate exista o dorinţă puternică de a fi din nou însărcinată,
pentru a umple acel gol cu un alt copil („copil surogat”).

17. Dificultăţi legate de rolul de părinte

Părinţii pot avea convingerea că din cauza avortului nu se pot comporta adecvat ca şi
părinţi. Jelirea incompletă (faptul de-a nu se putea detaşa de copilul avortat) poate interfera cu
dezvoltarea unui ataşament adecvat între părinţi şi copiii lor. În urma unui avort este posibil să
se formeze tiparul ataşamentului anxios între părinte şi copilul supravieţuitor. Acest tip de
ataşament poate interfera cu abilitatea copilului de-a explora mediul (din cauză că el va fi
hiper-protejat şi va primi foarte multe interdicţii, mama temându-se să nu i se întâmple ceva
rău – ca pedeapsă pentru avortul comis).
18. Repetarea experienţei avortului
Persoanele care au avut deja un avort sunt predispuse să aleagă din nou alternativa
avortului pentru că:
- Repetarea experienţei avortului poate fi văzută ca o modalitate de-a se confrunta cu
sentimentele de vinovăţie. Prin aceasta, persoana încearcă să se convingă pe sine că nu este
nimic în neregulă să avortezi un copil.
- Părinţii pot fi convinşi că avortul va duce la anomalii ale fătului la următoarea
sarcină. Ei recurg deseori la teste pentru a se convinge că vor avea un copil sănătos, dar nici

20
un test şi nici un profesionist nu poate garanta acest lucru cu precizie de 100%. Incertitudinea
poate duce la alegerea din nou a avortului.
- Cei care cred că nu pot fi părinţi destul de buni preferă de multe ori să avorteze
copilul, decât să-l expună neglijării sau abuzului.
- Avortul implică ruperea unor bariere instinctuale puternice împotriva unor acţiuni
care dăunează unei alte fiinţe umane şi în special împotriva uciderii propriului
copil. O dată ruptă, această barieră devine fragilă. Este dificil să recurgi la avort
pentru prima dată, dar acest lucru tinde să devină tot mai uşor de făcut a doua oară
şi în continuare.
- În încercarea de-a umple golul rămas în urma avortului, femeile sunt mai
predispuse să rămână din nou însărcinate. Când relaţia de cuplu este instabilă şi
împovărată de dificultăţile determinate de experienţa avortului din trecut, riscul
întreruperii sarcinii din prezent e foarte crescut.
- Persoanele dezumanizate de un avort provocat sunt mult mai predispuse să-i
dezumanizeze pe ceilalţi, inclusiv pe propriul copil pe cale de-a se naşte.
- Avorturile repetate pot fi văzute ca o încercare a persoanei de-a înţelege şi a rezolva
conflictele psihologice generate de experienţa primului avort.

19. Tendinţa de suicid

„Din opt cazuri de moarte a mamei, constatate şi luate în consideraţie de un studiu
recent, două din ele sunt sinucideri comise după avort”. Suicidul este foarte rar când femeia
este însărcinată. Fără copii, oamenii pierd sensul vieţii şi dorinţa de a mai trăi.

3. Efectele avortului în plan familial

Iolanda Mitrofan10 afirmă faptul că situaţia familiei se raportează la factorii externi,

sociali, economici, şi de mediu fizic. De-a lungul timpului, familia a trecut şi trece prin mai
multe etape interne şi externe (condiţii profesionale speciale, naveta pe distanţe mari, situaţii
de îmbolnăviri grave, catastrofe naturale, avort etc) care întăresc sau slăbesc relaţia dintre
parteneri. Familia uneori este pusă în situaţia unei alegeri dificile, unde dacă se ia o decizie
greşită se poate pierde, iar membrii familiei vor suferi consecinţele.
Din observaţiile ştiinţifice şi clinice s-a dedus că dintre toate fenomenele cunoscute de
umanitate, avortul duce la cea mai profundă şi mai extinsă vătămare a familiei. Din nefericire,
pentru că avortul este făcut de personalul medical, cu aprobarea guvernului şi cu sprijinul
10
Mitrofan Iolanda, “Cuplul conjugal, armonie şi dizarmonie”, ed. Ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1989, p.32.
21
aparent al majorităţii oamenilor, vătămarea nu este luată în serios. Este o epidemie mai mare
decât oricare alta, trecută sau prezentă. Echilibrul fragil care menţine relaţia dintre mamă şi
tată şi dintre părinţi şi copii a fost distorsionat într-o asemenea măsură încât oamenii au
considerabil mai puţin interes unul pentru altul, în special pentru cei slabi şi săraci. Astfel,
costurile serviciilor sociale şi medicale sunt în creştere.
Prezentăm câteva din urmările avortului în plan familial:
- Violenţa asupra copiilor - avortul afectează negativ relaţiile dintre mamă şi copil,
precum şi dorinţa naturală, instinctuală a mamei de a veni în întâmpinarea nevoilor copilului.
Când acesta va plânge, ea va reacţiona cu teamă sau, din contră, cu mânie – brutalizându-l sau
neglijându-l.
De asemenea mai poate apărea şi sindromul supravieţuitorului, unde fraţii unui copil
avortat resimt vinovăţia de a fi supravieţuit, care, în schimb le provoacă depresie. Depresia se
poate manifesta ca iritabilitate sau ca letargie, pe care adeseori părinţii o interpretează ca
nesinţire sau ca lipsă de respect. De asemenea copii sunt furioşi pe părinţi, dar se manifestă
asupra fraţilor mai mici, lucru care provoacă mânia părinţilor.
Pe lângă acest sindrom mai sunt nişte efecte ale avortului asupra copiilor: ostilitatea
sporită, sinuciderea şi diminuarea valorii copiilor.
- Violenţa asupra femeii - ignorând existenţa propriului copil, femeia va suferi o criză
de identitate, întrucât renunţând la maternitatea ei, a renunţat şi la feminitate. Pentru ea,
sexualitatea este strâns legată de maternitate şi dragoste; ori, ignorându-i potenţialitatea de a fi
mamă, faptul acesta o transformă într-un obiect de obţinere a plăcerii, într-o „simplă
consumatoare a pilulei contraceptive, a steriletului, avortului şi a pilulei de a doua zi”. Dacă
bărbatul nu se poate bucura de copilul lui şi nu poate avea o relaţie cu el, dacă nu-şi poate
încuraja soţia în timpul sarcinii, consecinţele vor fi grave asupra femeii. Studii oficiale arată
că femeile care nu au fost încurajate şi ajutate de soţii lor au avut de două ori mai multe
avorturi la cerere, unele chiar în lună mare.
- Efectele avortului asupra bărbaţilor - nu se vorbeşte despre efectele avortului asupra
bărbaţilor, deşi studii recente au arătat că taţii copiilor avortaţi suferă depresii serioase şi de
durată, ca rezultat a ceea ce a fost – în fond – opţiunea mamei. În privinţa bărbatului care se
opune avortului, el nu are nici un drept în faţa legii şi nu poate apăra dreptul la viaţă al
propriului copil. Mâhnirea sa este dublată de sentimentul de neputinţă.
Chiar dacă este opţiunea mamei, tatăl va avea de suferit de pe urma deciziei:
- Teama de problemele de sănătate ale femeii;
- Vina de a nu fi preîntâmpinat sarcina;
- Neliniştea că femeia îl va învinovăţi pe el pentru că a recurs la avort;

22
 - Îndoieli faţă de proprie valoare şi capacitate de a rezolva o criză;
- Tristeţe faţă de pierderea copilului, faţă de schimbările produse în relaţie şi faţă de
întreaga experienţă produsă de avort.11
Meletios Kalamaras12 în cartea sa susţine faptul că avortul are repercursiuni:
- Asupra mamei
- Procent mare de mortalitate (prin perforarea uterului, septicemia etc);
- Important proces de îmbolnăvire (tromboflebite, flegmoni etc);
- Reducerea ferilităţii.
- Asupra celorlalţi copii
- Procentul copiilor născuţi morţi sau prematur este dublu la femeile care au
făcut avort;
- Creşte procentul copiilor cu probleme.
- Asupra adolescentţilor
- Comportamentul sexual iresponsabil se răspândeşte;
- Creşte procentul de mame necăsătorite.
- Asupra familiei
- Sănătate psihică, în special a femeii, se zdruncină;
- Conştiinţa morală a soţilor se estompează;
- Femeia îşi pierde demnitatea;
- Devine obiect de exploatare pentru bărbat;
- Armonia conjugală se pierde.
- Asupra naţiunii
- Se creează serioase probleme demografice.
Studiile americane arată că 80% dintre perechi se despart după un avort. Oamenii sunt
adânc răniţi în sufletul lor în momentul când realizează că viaţa lor sexuală nesăbuită a dus la
moartea unui om. Drept consecinţă s-a constatat o creştere a tulburărilor sexuale după avort.
Un alt aspect îngrijorător – probabil rezultatul celorlalte – este creşterea violenţei bărbatului
asupra femeii (sub toate aspectele).
Avortul distruge familia, pentru că într-o familie în care avortul devine practică
curentă, adevărata iubire jertfelnică dintre soţi este înlocuită de simpla sexualitate, partenerii
trăind într-o dureroasă desacralizare, doar plăcerea în locul bucuriei.

11
Michels Nancy, op.cit, p. 106.
12
Kalamaros Meletios, “Avortul”, ed Bizantină, Bucureşti, 1996, p. 24.
23
 4. Efectele avortului asupra societăţii

4.1. Efecte asupra structurilor sociale

Autorul Pius Stossel13 denumeşte şi clasifică efectele avortului asupra: structurilor sociale,
asupra sferei medicale, asupra sferei juridice şi economice şi asupra demografiei. Între
efectele avortului asupra structurilor sociale, amintim:
- Dezvoltarea unei atitudini pasive faţă de tragediile umane;
- Dispariţia principiului tradiţional moştenit – de a ocroti copilul şi pe cei slabi;
- Promovarea eutanasiei şi a eugeniei;
- Împietrirea emoţională în faţa crimei şi a violenţei;
- Tendinţa de a planifica tot mai strict numărul naşterilor;
Pe măsură ce rata naşterilor scade şi populaţia îmbătrâneşte, există mai puţini
contribuabili pentru asigurarea acoperiri serviciilor pentru cei vârstnici. Ca urmare, tinerii
detestă bătrânii pentru că aceştia din urmă devin astfel o piedică pentru eforturile lor de a
economisi bani. Oamenii în vârstă se tem la rândul lor de tineri şi astfel se produce o ostilitate
crescândă între generaţia tânără şi cea mai învârstă.

4.2. Efectele asupra sferei medicale

- Medicina practic s-a divizat (sunt medici pro şi contra avort), iar imaginea
publică a practicii medicale s-a compromis;
- Scăderea încrederii în relaţiile medic – pacient;
- Medicii vor adopta o poziţie defensivă şi vor fi mai puţin dispuşi să-i slujească
celor în suferinţă;
- Denaturarea adevărului şi îngrădirea publicaţiilor care critică avorturile;
- Creşterea costurilor pentru sănătate (creşte numărul consultaţiilor pentru boli
somatice şi psihice cauzate de avort).

4.3. Efectele asupra sferei juridice şi economice

- Legea nu mai serveşte ca linie directoare morală;
- Creşterea neliniştii şi a neîncrederii sociale;
- Condamnare nedreaptă a celor care luptă pentru viaţă;
- Diminuarea eforturilor de ai ocrotu pe cei slabi;

13
Stosel Piuss, op. cit, p. 124.
24
 - Obţinerea de profit financiar în urma avorturilor.

4.4. Efectele asupra demografiei

Din punct de vedere social şi economic, pe plan naţional consecinţele nu sunt greu de
apreciat. Nu îşi poate face nimeni iluzii cu privire la consecinţele dezechilibrului demografic
major prin răsturnarea piramidei vârstelor.
- Creşterea tensiunilor între popoare şi a inegalităţii dintre ţările bogate şi cele sărace;
- Îmbătrânirea populaţiei;
- Creşte împovărarea financiară pentru un număr tot mai mic de familii tinere;
- Genocid ca urmare a fetocidului;
- Problema nerezolvată a culpabilităţii duce la amplificarea duşmăniei între
membri.Cu cât, la scară mondială, ţările sunt mai dezvoltate economic, cu atât natalitatea e
mai scăzută. Iar în interiorul fiecărei ţări avem o corelaţie foarte puternic negativă între gradul
de şcolaritate a părinţilor (în particular al mamei) care la rândul ei este de înaltă corelaţie
pozitivă cu venitul şi numărul de copii.14

5. Argumente pro-avort şi contraargumentele creştinismului

Avortul reprezintă o problemă importantă care nu a fost încă soluţionată datorită

ambiguităţii datelor privind momentul când produsul de concepţie poate fi considerat o fiinţă
umană, a importanţei consecinţelor acestei intervenţii cât şi multitudinea de opinii existente.
Răspunsurile sunt modelate de concepţii morale, filosofice şi religioase.
Au apărut polemici vii, deschise intre adepţii practicării avortului şi adversarii luiin
jurul unor idei principale.
O primă idee se referă la faptul că foetusul n-ar fi o fiinţă umană, ci doar o simplă
aglomerare de celule. Judith Jarvis Thomson respinge argumentele creştine referitoare la
faptul că fătul este o fiinţă umană încă din momentul concepţiei. Convingerea lui Thomson
este fermă: “Un ovul tocmai fertilizat, o colonie de cellule tocmai implantata, nu este o
persoană mai mult decât este ghinda unui stejar”. Pentru a demonstra că fiinta umană trăieşte
chiar din momentul conceperii sale, Constantin Galeriu aduce dovezi convingătoare : la 1,5
mm întrerupe ciclul periodic al mamei, la 18 zile îşi fac prezenta bătăile inimii, apoi
funcţionează sistemul circulator, iar la 5 săptămâni apare deja fizionomia fiinţei, la 6
14
Iluţ Petru, “Sociologia familiei”, ed. Univ. “Babeş Bolyal” Facultatea de Istorie şi Filosofie,
Catedra de Sociologie, Cluj-Napoca, 1994, p. 195.
25
săptămâni se manifesta sistemul nervos într-un schelet organizat, iar la 7 săptămâni apar deja
undele encefalice. Georges Habra, în lucrarea « Iubire şi senzualitate » susţine şi el existenţa
vieţii intrauterine atunci când afirma- pe baza unor rapoarte stiintifice- ca cei 20 de dinţi de
lapte ai copilului sunt prezenţi de la 6 săptămâni şi jumătate. De asemenea, creierul acestuia
este întreg după 8 săptămâni.
Cercetătorul american Bernard Nathanson, fost director al unei clinici speciale de
avorturi, în decurs de doi ani a întreprins 60.000 de avorturi! Preocupându-l corectitudinea
acţiunilor sale, el a aplicat cele mai moderne mijloace tehnologice (ultrasunete, examinarea
electronică a inimii fătului, embrioscopie) pentru studierea acestei teme. După cercetările
efectuate, dr. Nathanson a afirmat: „Astăzi, faptul că fătul este fiinţă omenească separată, cu
toate caracterele personale specifice, nu mai este chestiune de credinţă”. Cercetarea lui a
demonstrat că acesta constituie un adevăr ştiinţific clar: Fătul este persoană umană deplină.
Pentru fundamentarea concluziilor sale, dr. Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete
a avortului unui făt de 12 săptămâni (3 luni). Această videocasetă, intitulată: „Strigătul mut”,
dovedeşte că fătul:
- Presimte ameninţarea instrumentului ucigaş al avortului;
- Percepe pericolul, fapt ce reiese din următoarele manifestări:
- Se mişcă într-un mod violent şi agitat;
- Frecvenţa bătăilor inimii creşte de la 140 la 200;
- Deschide larg gura, ca într-un strigăt: strigătul mut.

Cea de-a doua idee din polemica pro şi antiavort se referă la faptul că dacă mama are
un drept de viaţa înaintea fiului « agresiv « ? Principalul argument al adepţilor avortului este
acela ca femeia are dreptul să dispună ea însăşi de trupul ei şi că e liberă să nu permită unei
alte persoane sau grup de persoane să intervină şi să hotărască asupra unei teme atât de
personale ca cea a dispunerii de propiul trup*(meletios, kalamaras, pag 4). Thomson
considera ca o femeie « îşi poate apăra viaţa împotriva ameninţării la care o supune copilul
nenăscut, chiar dacă aceasta înseamnă a-l ucide. Biserica susţine că dreptul la viaţă al
copilului nenăscut este egal cu cel al mamei. Din punct de vedere creştin, este mai important
dreptul la viaţă a celui care urmează să se nască decât dreptul sănătăţii mamei.
Thomson mai susţine femeia însărcinată nu este ameninţată datorită unei vini. Biserica
este categorică în acest sens. Orice act sexual practicat în afara dorinţei de procreere este un
păcat. Asta nu înseamnă că religia creştină condamnă orice act sexual. Însă în cazul în care
apare o sarcină, atunci creştinismul solicita din partea ambilor părinţi demnitate şi spirit de
sacrificiu pentru creşterea şi educarea copilului.

26
 6. Teorii sociologice

Una dintre teoriile care explică fenomenul de avort este teoria funcţionalistă.
Funcţionaliştii concep societatea că un sistem, ca pe un întreg compus din mai multe părţi
aflate în interacţiune, fiecare parte îndeplinind o anumită funcţiune. Altfel spus, trebuie să
existe comunicare între sisteme, în cazul de faţă între femeile care au recurs la avort şi
comunitatea (familie, specialişti, colegi, prieteni). Conform acestei perspective societăţile tind
spre echilibru, spre menţinerea ordinii. Atingerea echilibrului este dependentă de îndeplinirea
funcţiei specifice de către fiecare parte a sistemului.
Dacă funcţiile nu sunt realizate, sistemul se dezechilibrează şi poate să moară. Anumite părţi
ale societăţi nu-şi pot îndeplini funcţiile şi atunci devin disfuncţionale. Astfel, dacă sistemele
nu interacţionează, de exemplu, dacă familia, prietenii etc nu o sprijină, nu o ajută să-ţi
rezolve problema, o stigmatizează, o exclude, atunci întregul sistem va fi afectat.

Teoria etichetării.
Ipoteza fundamentală a acestei teorii este următoarea: reacţia socială la delincventa nu
o combate şi nu o reduce, ci, dimpotrivă, îi da naştere sau o amplifică. Problema nu este cea a
conduitelor deviante, ci a proceselor sociale prin care „anumite persoane ajung în situaţia să
fie definite ca deviante de celelalte persoane”. (J.I. Kitsure, Societal reaction to deviant
behavior). În mod tradiţional, se crede că fenomenul de avort poate fi combătut, descurajat
sau împiedicat prin măsuri adecvate (interzicerea avortului în perioada comunista). Teoria
etichetării inversează argumentaţia vorbind despre „fabricarea delincventului” prin etichetare
(F. Tannenbaum).
Tannenbaum considera ca sursa delincventei nu se afla în delincvent, ci în mediul
social care va eticheta anumite persoane ca fiind delincvenţi, în cazul de fata, femeile care au
avortat.
Societatea le marginalizează pe aceste femei care au recurs la avort, le stigmatizează,
le exclude. Cu alte cuvinte forţe externe şi independente de voinţa lor (factori exogeni) le
împing la periferia societăţii, într-o poziţie dezavantajată comparativ cu restul sistemului
social respectiv.

27
Teoria deciziilor
Hotărârea referitoare la avort nu este o problemă izolată, ci reprezintă o parte a
întregului sistem decizional uman, parte care angajează întregul sistem, la toate nivelurile
sale. Decizia în legătură cu întreruperea de sarcina ii apare individului (şi societăţii) drept una
de o intensitate dramatică şi chiar tragică. Avortul este o experienţă traumatizanta, atât pentru
femeie, apoi pentru partenerul ei - şi aşa mai departe până la nivelul întregii societăţi.
„Avortul este o majoră decizie morală şi practică, însemnând întreruperea prin mijloace
violente a unui proces preponderent natural.

28
 BIBLIOGRAFIE

Oprescu,Dan “Filosofia avortului”, Editura Trei, Bucureşti, 1997, pag. 12

Părintele Jouvenalie,”Teroriştii uterului”, editura. Anastasia, Bucureşti, 2002, p. 271.
Ciochină Larisa, Iftimie Constantin, “O viziune asupra vieţii”- ed. Provita media,
Bucureşti, 2003, p 56.
Cojocaru Ştefan, “Consilierea gravidei şi a tinerilor mame”, ed. Lumen, Iaşi, 2004 p.
145
Vasile Luca, “Avortul provocat”, ed. Medicală, 1987, p. 87.
Michels Nancy, “Recuperarea emoţională a femeilor după avort”, ed. OM, 1997, p.
18.
Stossel Pius, “Myriam de ce plangi?sau trauma avortului”, ed. Ariel, Timişoara, 1998
, p. 99.
Mitrofan Iolanda, “Cuplul conjugal, armonie şi dizarmonie”, ed. Ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti,1989, p.32.
Kalamaros Meletios, “Avortul”, ed Bizantină, Bucureşti, 1996, p. 24
Iluţ Petru, “Sociologia familiei”, ed. Univ. “Babeş Bolyal” Facultatea de Istorie şi
Filosofie, Catedra de Sociologie, Cluj-Napoca, 1994, p. 195.

29