CONCEPŢIA ECOLOGICĂ-INTERACŢIONISTĂ PRIVIND

PROTECŢIA COPIILOR DE VIOLENŢĂ ŞI NEGLIJAREA DIN FAMILIE

Modelul ecologic aplicat în asistenţă socială a fost preluat din teoria sistemelor, printre
primii fiind Germain (1973,1979). Aplicată muncii cu clienţii serviciilor sociale, analiza
ecologică care studiază relaţia dintre individ şi mediul în care el trăieşte este o metaforă foarte
sugestivă pentru concepţia care are ca perspectivă de bază analiza şi înţelegerea relaţiei dintre
individ şi propriul său mediu.

Pentru a surprinde varietatea influenţelor de mediu, Bronfenbrenner ( 1979a şi 1979b )

propune studiul unei probleme sociale concomitent, la diferite nivele ale sistemului pe care îl
reprezintă mediul social: al microsistemului, al mezosistemului şi al macrosistemului.Aceste
nivele reprezintă diferitele subsisteme ale spaţiului ecologic în care apar şi trebuie tratate
problemele sociale Această concepţie a fost dezvoltată de Belsky (1980) pentru a servi ca un
cadru teoretic integrator pentru comportamentele sociale, inclusiv cele din categoria relelor
tratamente împotriva copiilor. Ulterior, cadrul conceptual a fost dezvoltat de către autori ca
Fraser (1997), Thomlisson (1997), Runyian şi colaboratorii săi (1998), Fantuzzo, McDermott,
Lutz (1998), pentru a analiza şi evalua în paralel factorii de risc şi cei protectivi, compensatori
implicaţi în cazurile de rele tratamente, factori care se găsesc la nivelele micro, mezo sau macro
ale analizei sistemice (Roth, 1999). Modelul îşi are originea în teoria sistemică a
comportamentului, care subliniază importanţa identificării factorilor individuali şi a celor de
mediu, dar şi a interrelaţiilor lor pentru analiza problemelor indivizilor. După Fraser (1997),
pentru a înţelege problemele sociale, inclusiv pe cele legate de violenţă şi abuz, trebuie să
analizăm atât modul de distribuţie în populaţie, în cadrul câmpului de factori cauzali ai acestui
tip de comportament problematic, cât şi factorii caracteristici ai tipului de comportament opus,
bine integrat comunitar şi prosocial. Astfel se vor putea detecta factorii de risc şi factorii
compensatori care pot agrava, exacerba sau, dimpotrivă, îmbunătăţi situaţia copilului.

Analiza de la nivelul subsistemului ontogenetic se preocupă de factorii individuali care

privesc părintele care comite agresiuni împotriva copiilor săi. În această categorie intră factorii
istoriei parentale, gradul de sănătate mintală, nivelul de dezvoltare intelectuală şi gradul de
şcolarizare ale părintelui, sentimentele sale faţă de copil şi înţelegerea nevoilor acestuia.

Microsistemul se referă la relaţiile familiale care constituie mediul de viaţă proxim al

copilului. Factorii din această categorie se referă la tipul şi mărimea familiei, la natura relaţiior
maritale, la influenţa copilului asupra dinamicii familiale, la poziţia reciprocă a membrilor
familiei şi la acele evenimentele familiale care pot avea un rol declanşator în producerea unor
fenomene de tipul maltratării.
1

1
George Neamţu (coord.), Tratat de asistenţă socială, Ediţia a II a, E ditura Polirom, Iaşi, 2011, p. 756
 Exosistemul este mediul larg de existenţă al unui individ sau al unei familii nucleare. El
cuprinde familia lărgită, vecinătatea în care locuieşte familia, comunitatea (etnică, religioasă etc.)
de care ea aparţine, incluzând toate valorile şi relaţiile mai mult sau mai puţin suportive din
acest sistem.

Macrosistemul este cel mai larg cadru de influenţă asupra fenomenelor din familie, a
cărui acţiune este distală, dar incontestabilă. În această categorie intră atitudinile societăţii faţă de
violenţă şi faţă de copil, asteptările faţă de şcoală, responsabilitatea acordată mass-mediei pentru
educarea cetăţenilor, nivelul de viaţă din societate, problemele sociale specifice ale societăţii şi
politicile sociale în vigoare.

La nivelul tuturor acestor sisteme, Cichetti şi Rizley constată factori facilitatori (de risc)
şi compensatori ai maltratării copilului (tabelul 6). Modelul lui Kaufman şi Zigler (1989) face
distincţia între factorii situaţionali, stabili şi cei tranziţioali, atât în categoria factorilor
compensatori, cât şi în cea a factorilor de risc (tabelul 6) . Printre factorii stabili ai riscului de
abuz pot fi înşirate caracteristicile de personalitate ale adultului, respectiv ale copilului, ca de
exemplu, nivelul scăzut de toleranţă a frustării, lipsa stimei de sine, manifestarea unei anumite
patologii, experienţa unui abuz suferit în copilărie. Tot în această categorie intră factorii care
definesc în mod stabil situaţia copilului şi a familiei, precum sărăcia, izolarea socială, condiţiile
neadecvate de locuit. Se mai pot pune în evidenţă factorii de la nivelul macrosocial, şi anume
acceptarea culturală a violenţei, a pedepselor fizice şi a neglijării copilului. La nivelul biologic s-
au pus în evidenţă tulburări de dezvoltare de natură ereditară şi conformaţii fizice atipice.

Factorii tranziţionali de risc sunt purtători ai unor evenimente stresante care acţionează
pe durată mai scurtă. În această categorie intră dificultăţile în viaţa maritală, cele privind
creşterea copiilor, situaţiile nereglementate juridic, pierderea unei persoane dragi, şomajul,
schimbările din viaţa familiei (ca, de exemplu, intrarea copilului într-o criză de pubertate) .

Printre factorii compensatori de durată sunt notaţi indicatorii unei relaţii stabile mamă-
copil, care vor permite stabilirea armoniei în îngrijirea şi educarea copilului şi vor oferi o bază
pentru asigurarea receptivităţii la nevoile copilului. Tot în această categorie intra încrederea
părintelui în propriile capacităţi parentale, climatul familial stabil, bunele relaţii maritale. Dintre
factorii biologici pot fi remarcaţi cei legaţi de sănatatea membrilor familiei, dintre factorii
economici se remarcă stabilitatea socioeconomică, iar dintre factorii culturali, accentuarea
metodelor neviolente de educare şi socializare.

Factorii compensatori cu valoare tranziţională pot şi ei aduce progrese în atitudinea de

nemaltratare a copilului. Exemplificăm cu factori situaţionali, cum ar fi ieşirea copilului dintr-o
criză de pubertate cu perioade fericite şi de armonie fin viaţa unui cuplu marital.2

2
George Neamţu (coord.), Tratat de asistenţă socială, Ediţia a II a, E ditura Polirom, Iaşi, 2011, p. 757
 Modelul ecologic al factorilor protectivi şi de risc este din ce în ce mai des utilizat în
analizele privind situaţia socială a copiilor, atât pentru evaluarea riscului individual de maltratare
şi elaborarea unui plan adecvat de intervenţie, cât şi pentru evaluarea capitalului social al
comunităţilor (Runyan, 1999) . Importanţa modelului ecologic pentru fundamentarea teoretică a
activităţilor de investigaţie a maltratării copilului rezultă clar dacă se ia în considerare ansamblul
nevoilor biologice şi de suport familial ale unui copil, precum şi complexitatea dinamicii
relaţiilor părinte-copil-cadru familial sociocultural.

Maltratarea este explicată în acest model nu prin acţiunea izolată a unor factori, ci prin
interelaţia factorilor compensatori şi a celor de risc. Rezultă că abuzul împotriva copilului este un
fenomen multicauzal, în care factori care privesc dezvoltarea şi personalitatea copilului
interacţionează cu factorii personalităţii părinţilor, interacţiunea lor trebuind analizată din
perspectiva nivelelor individuale, familiale, interpersonale, organizaţionale şi macrosociale.

Perspectiva ecologică asupra riscului privind copilul ne trimite la principalele relaţii de

interacţiune dintre copil, părinţii săi (sau înlocuitorii acestora) şi subsistemele mediului lor de
trai. Pornind de la modelul sistemelor ecologice, Sameroff şi colaboratorii săi (1990) au elaborat
concepţia reglării interacţionale (tranzacţional regulation), care vede evoluţia atitudinilor
parentale specifice abuzului asupra copiluluica o serie de interacţiuni (în sensul unor schimburi
reciproce, tranzacţii). În aceste interacţiuni, atât cel care comite abuzul, cât şi victima sunt văzuţi
ca actori care participă la stabilirea felului demersurilor, influenţând, prin reacţiile lor, efectul
acestora.

În acest contex social larg, conform principiului interacţiunii factorilor, riscurile pentru
copii provin din interacţiunile părinţilor cu proprii copii, ambii prezentând anumite particularităţi
şi experienţe psihologice date. Aceste interacţiuni sunt influenţate de elementele microclimatului
social, cu propriul nivel de stres, influenţat, la rândul său, de factori sociali independenţi de
individ sau de familie. Aceste interacţiuni sunt influenţate de elementele microclimatului social,
cu propriul nivel de stres, influenţat, la rândul său, de factori sociali independenţi de individ sau
familie. Aceasta înseamna că acţiunile şi atitudinile parentale de neglijare sau de abuzare a
copiilor pot fi concepute ca reacţii inadecvate, improprii, la stresul social. Părinţii care comit rele
tratamente sunt deci în majoritatea lor indivizi cel mai adesea normali, care încearcă să facă faţă
condiţiilor lor severe de viaţă cu ajutorul unor mecanisme adaptive individuale, formate pe
parcursul propriei lor dezvoltari ontogenetice. Această înţelegere a ansamblului de fenomene
care constituie domeniul protecţiei copilului este conformă modelului sistemelor ecologice, prin
adoptarea căruia vrem să subliniem necesetiatea evaluării ansamblului de consecinţe a
tendinţelor din societate asupra condiţiilor de viaţă ale copiilor.3

3
George Neamţu (coord.), Tratat de asistenţă socială, Ediţia a II a, E ditura Polirom, Iaşi, 2011, p. 759
 TABELUL 6. Factorii compensatori şi cei de risc care influenţează maltratarea
copilului

Nivelul Nivelul microsocial Nivelul Nivelul macrosocial (al

ontogenetic, (al familiei) exosistemului societăţii)
individual (relaţiile şi
componentele
comunităţii
 Inteligenţa  Familia are  Suport social  Un tip de
părinţilor copii sănătoşi adecvat în cultură care
Factori  Talentele lor  Cel puţin un reţeaua promoveaz-ă
compensatori speciale părinte poate socială răspunder-ea
 Nivelul lor oferi suport  Puţine faţă de copii
ridicat de copilului evenimente  Un tip de
şcolarizare  Familia are stresante cultură care se
 Conştiinţa unui un statut  Puternică opune
trecut socioeco- afiliere în violenţei şi
traumatizant nomic comunitatea apără victimele
(prelucrarea acceptabil religioasă  Prosperitate
abuzului suferit (siguranţa  Experienţe economică
în copilărie) bunăstării şcolare
 Înfăţişarea fizică cotidiene) pozitive ale
plăcută adulţilor şi
 Deprinderile copiilor din
interpersonale familie
bune  Intenţii
terapeutice
profitabile
pentru părinţi

 Istoria  Tensiuni  Şomaj  Acceptarea

Factori de risc individuală a maritale  Izolarea culturală a
părinţilor  Tulburări de socială a violenţi
cuprinde coportament familiei  Acceptarea
experienţa ale copiilor  Lipsa culturală a
abuzului  Boli cronice suportului în pedepselor
 Stima de sine ale copiilor reţeaua fizice aplicate
scăzută a  Familia cu un socială copiilor
părinţilor, singur părinte  Slabe legături  Considerarea
nivelul scăzut de  Statut socio- de prietenie şi copiilor ca
inteligenţă şi de economic de vecinătate fiind
şcolarizare, scăzut  Experinţe proprietatea
deprinderile şcolare părinţilor
interpersonale problematice  Nivel crescut
ineficiente (corigenţe, de sărăcie în
repetenţii, populaţie4
relaţii
tensionate cu
educatorii,
absentism)

4
apud George Neamţu (2011, p. 758), Sursa: Kufmanm Zigler, 1989, p. 139
 După cum am văzut, există o mare varietate de teorii care caută răspuns la întrebarea: ,,
Cum e posibil ca un adult, mai mult, un părinte să facă în mod intenţionat rău unui copil?’’.
Răspunsurile oferite de teoriile prezentate sunt la diferite nivele de generalitate, explicaţiile
oferite punând în prim-plan variate fenomene, de la cele genetice, bio-chimice, individuale, la
cele familiale, comunitate, culturale şi politice. Cu cât un model este mai punctual, restrângându-
se mai corect la anumiţi factori şi la relaţiile dintre aceştia, cu atât sunt mai multe şanse ca el să
poată fi utilizat în mod eficient în cazurile concrete. Dar, datorită complexităţii fenomenului
abuzului împotriva copiilor, probabil că mumărul acestor cazuri va fi limitat, deoarece relaţiile
cauzale ale modelului restrâns vor putea fi identificate într-un număr mai mic de cazuri practice.
Modelul teoretic îngust va oferi posibilităţi restrânse de intervenţie. Este cazul modelelor care iau
ca puncte de reper individual şi caracteristicile acestuia.

Modelele teoretice de mare generalitate abordează complexul factorilor implicaţi în

fenomenul relelor tratamente, inclusiv pe cele de la nivel societal (social-economic, cultural şi
politic). Ele pot cuprinde o cazuistică largă şi intervenţiile bazate pe astfel de modele vizează
nivelul macrosocial, fiind menite, în principiu, să reducă substanţial extinderea fenomenului
abuzului împotriva copilului. Astfel de modele teoretice propun imbunătăţiri care vizează
politicile sociale familiale, de sănătate şi de educaţie, intervenţii care au loc de asemenea la nivel
macrososcial şi pot influenţa condiţiile de viaţă şi de stres social ale unor largi categorii de
familii şi copii.

Cele doua tipuri de modele nu se exclud, ci, dimpotrivă, se completează reciproc,

contribuind la înţelegerea fenomenului maltratării copilului şi deschizând evantaiul tipurilor
posibile de intervenţie.5

5
George Neamţu (coord.), Tratat de asistenţă socială, Ediţia a II a, E ditura Polirom, Iaşi, 2011, p. 759-760