EFECTE ALE INSTITUTIONALIZARII

Subiectul copiilor institutionalizati este important de abordat, deoarece ei sunt numiti frecvent
de documentele UNICEF ca o categorie de copii "in circumstante deosebit de dificile: "Prin aceasta se
intelege ca majoritatea dintre ei au facut fata unui triplu dezavantaj:
v experienta care a facut ca ei sa se afle in imposibilitatea de a creste in propria familie,
experienta foarte traumatizanta in toate variantele sale ;
v in majoritatea cazurilor se adauga dezavantajul de a fi ingrijiti intr-un mediu institutional,
care adesea nu numai ca esueaza in a raspunde nevoilor lor fizice, sociale si psihologice de baza, dar
ii pune in fata unor experiente in care li se incalca drepturile si devin subiectul neglijarii, tratamentelor
fizice si sexuale abuzive;
v copiii institutionalizati se confrunta cu nesiguranta viitorului lor. Lipsa oportunitatilor de
invatare a rolurilor si deprinderilor necesare vietii adulte, deprivarea de experientele emotionale
indispensabile adaptarii sociale adecvate, absenta suportului acordat de obicei de familie intuneca
prognosticul evolutiei lor. Lipsiti de parinti, lipsiti de origine si nepregatiti pentru a deveni adulti , au
putine sanse de a se adapta cu succes in societate , astfel incat pe multi ii vom regasi cautand sau
primind refugiu in alte medii institutionalizate , cum ar fi inchisorile sau spitalele psihiatrice ( Neamtu,
2003).
Intreruperea sau deteriorarea relatiilor dintr-o familie devine o situatie frustranta, stresanta
pentru copil, generatoare de dezechilibre biologice si psihice, cu consecinte severe asupra
dezvoltarii copilului.
Separarea copilului de familie si internarea in institutiile de ocrotire genereaza fenomenul de
stresare prin privarea acestuia de satisfacerea trebuintelor primare si a trebuintelor psiho-
sociale. Copilul lipsit de intimitatea relatiilor familiale va prezenta dezechilibre biologice si
psihice si cu cat varsta copilului este mai mica, cu atat consecintele vor fi mai severe.
Destramarea relatiei mama-copil determina, datorita carentei afective materne, modificari
biologice si psihice ce impiedica sau intarzie procesul de dezvoltare normala a copilului ( Mocean,
2003)
Consecintele abandonarii copilului si institutionalizarii acestuia determina anumite efecte care sunt
reprezentate de carente multiple: carente in sfera dezvoltarii fizice, carente ale proceselor psihice,
tulburari de personalitate, carente de ordin spiritual.(Revista Retelei pentru Prevenirea Abuzului si
Neglijarii Copilului, nr.3, 2002)
Primele date privind aceste consecinte negative ale abandonului in institutii sunt furnizate de
pediatrie.
Trasaturile cele mai evidente sunt: apatia, paloarea, varsaturile dese, o relativa imobilitate,
liniste excesiva, lipsa de raspuns la un zambet sau un gangurit, absenta cresterii in greutate in ciuda
meselor consistente cu dieta adecvata, somn insuficient, o expresie de nefericire, inclinatii spre
episoade febrile, absenta deprinderilor de supt, distonie neuro-vegetativa, anorexie nervoasa, dispnee
psihogena, management insuficient al stresului cu prelucrare neadecvata a conflictelor si chiar
episoade suicidare, si lista ar putea continua.
In diverse cazuri de abandon al unui minor, traumatismul psihic puternic cauzeaza si
varsaturile, care conduc la afectiunea organica severa - atrepsie - in remedierea careia tratamentul
dietetic si medicamentos realizeaza prea putin. Fondul emotional pozitiv, atentia acordata
personalitatii, senzatia de siguranta "agatarea", trairea sentimentului de apartenenta, de dragoste pot
fi, cu brio, factori utilizati in interventie, pentru o influenta puternica in remedierea acestor
aspecte. (Miclea, 1999, Luban-Plozza, Pldinger, Krger, 1996, Glorion 1999)
Lowery, Bender, Goldfarb au constatat ca, dupa trei ani de institutionalizare, efectele negative
asupra psihicului copilului au un caracter ireversibil. Lowery precizeaza ca ireversibilitatea se
instaleaza iremediabil la copiii institutionalizati in timpul primului an de viata, in timp ce la copiii
internati in al doilea an sau al treilea tulburarile au sanse de corectare. Bowlby spune ca principala
cauza care sta la baza intarzierii in dezvoltarea copilului este absenta mamei. (Dumitrana, 1998)
Apoi, in ciuda faptului ca majoritatea au inteligenta peste nivelul mediu, copiii institutionalizati
au rezultate scolare ce nu sunt in concordanta cu posibilitatile lor intelectuale si multi dintre ei
prezinta risc crescut de esec scolar.
Odata cu intrarea in primul an de scoala, la copilul ocrotit in centrele de plasament se
constata, mai frecvent decat la copilul din familie, mari dificultati in insusirea constienta a citirii, a
exprimarii corecte in propozitii, dificultati in realizarea operatiilor de analiza si sinteza a literelor in
cuvinte si a cuvintelor in propozitii, mari dificultati in formarea deprinderilor de calcul mintal si
rezolvarea problemelor. In clasa a IV-a, raman deficitare citirea constienta, povestirea independenta
corecta, formarea ideilor principale, automatizarea deprinderilor de calcul mintal, formarea notiunilor
generale. Chiar si actiunea de reticenta si respingere manifestata fata de elevii institutionalizati
determina un raspuns din partea acestora, manifestat prin violenta, inchidere in sine, dezinteres fata
de invatare, indisciplina, forme de "aparare" negative, ostile, ce impiedica obtinerea randamentului
invatarii, corespunzator capacitatilor lor intelectuale (www.copii.ro/bi_7iun2001)
1 STAREA SANATATII SI DEZVOLTAREA MOTORIE
In lucrarea "Copilul Institutionalizat" a Magdalenei Dumitrana (1998) sunt prezentate cercetarile
realizate de Provence si Rito care subliniaza faptul ca dezvoltarea motorie este cel mai putin afectata,
iar din a doua luna de viata se manifesta intarzierea limbajului care se accentueaza pe parcursul
primului an de viata.
Relatiile personale sunt in mod clar tulburate, iar repertoriul de raspunsuri intalinte in mod
obisnuit la copilul in varsta de peste sase luni este distorsionat la copilul institutionalizat,atat in ceea
ce priveste momentul aparitiei cat si manierea de expresie.
Una dintre consecintele pe care institutionalizarea le are asupra sanatatii fizice si care a fost
remarcata de Rene Spitz este rata mortalitatii care desi s-a diminuat mult, reprezinta o caracteristica
a copilului din institutie. El a remarcat o tendinta spre imbolnavire si spre deces mai ales din a treia
luna de viata.
Provence si Lipton au alcatuit un tabel (tabelul nr 3) al intarzierilor in comportamentul motor in
primul an de viata, care sublineaza calea parcursa de copilul institutionalizat de la un start normal la
nastere spre o degradare progresiva.
Intarzierile in comportamentul motor in primul an de viata:
Tabel nr. 3

Nici o intarziere Intarziere Comportament

neobisnuit sau deviant

-raspunsuri reflexe; -activitati de lovire cu -esec de adaptare atunci

picioarele; cand este manipulat de
altul;

-activismul bratelor; -sprijinirea pe membrele -disparitia sugerii policelui;

inferioare (cand este
sustinut);

Rostogolirea din pozitia pe -controlul capului in -absenta activitatii de

burta spre culcat pe spate; momentul cand este
 asezat; autoatingere;

-maturizarea modalitatilor -jocul cu picioarele; -scaderea abilitatii de

de apucare; coordonare a miscarilor;

-ridicarea picioarelor sus in -sta asezat cu spatele -Pozitii motrice neobisnuite

extensie; drept; in ceea ce priveste
fluturarea mainii ori
diferitele miscari ale ei;

-controlul capului cand -schimbari in pozitie cand -miscari lipsite de energie;

este asezat pe burta; este asezat;

-se intinde dupa persoane, -inhibitii ale miscarilor;

jucarii;

-tararea; -modulare saracacioasa a

miscarilor;

-Efortul de a se ridica in
picioare;

2 DEZVOLTAREA INTELECTUALA SI A LIMBAJULUI

Dezvoltarea intelectuala si a limbajului la copilul institutionalizat este reprezentata
de dezvoltarea intelectuala (gandire, inteligenta) si din aceasta cauza este unul dintre cele
mai investigate domenii cu privire la copilul institutionalizat.
In aceeasi lucrare a Magdalenei Dumitrana, "Copilul institutionalizat", (1998) studiile realizate
de Goldfarb pun in evidenta diferentele care exista in dezvoltarea intelectuala la copiii institutionalizati.
Goldfarb evalueaza 15 perechi de copii cu varsta cuprinsa intre10 si 14 ani. Un grup de 15 copii care
s-a aflat in institutie de la varsta de 3 luni pana la trei ani si jumatate iar celalalt grup nu a avut
aceasta experienta. In momentul efectuarii studiului cei 30 de copii se aflau in familii adoptive
comparabile din punct de vedere socio-profesional si educational. Diferentele dintre cele doua grupuri
se datorau experientei din mica copilarie.
Dezvoltarea intelectuala a copiilor institutionalizati fata de copiii aflati in familii
Tabel nr.4

Functia testata Grup in institutie Grup de

control
Rezultate obtinute
Inteligenta 72,4 95,4

Capacitate de a conceptualiza 0,5 4,7

Citit 5,1 6,8

Aritmetica 4,7 6,8

Maturitate sociala 79,0 98,9

Capacitate de a respecta reguli 3 12

Vinovatia fata de incalcarea 2 11

regulii

Capacitatea de relationare 2 15

Vorbire 3 14

Limbajul este supus unei deteriorari progresive. Provence si Lipton fac o trecere in revista a
studiilor care evidentiaza faptul ca in institutii, copiii mici vocalizeaza cu mult mai putin si sunt mult
mai tacuti decat cei crescuti in familie.
Defectele de limbaj par a deveni clar manifestate din a doua luna de viata, primele semne fiind
diminuarea cantitativa a emisiilor vocale cu sau fara stimulare din partea adultului, precum si lipsa
calitatii vocalizarii. Dupa a sasea luna de viata copiii sunt foarte tacuti. Aproape ca nu exista emisie
vocala spontana, in sensul utilizarii de catre copil a vocalizarilor catre sine insusi si jucariile sale, ori
pentru a initia un contact cu o alta persoana.
Un studiu realizat de Calin Dragoi pe copiii institutionalizati din Romania subliniaza faptul ca
acestia au o abilitate verbala scazuta, determinata de intarzieri in dezvoltarea vorbirii, insuficiente in
dezvoltarea vocabularului, lipsa unui cod lingvistic suficient elaborat, frecventa utilizare a unor
structuri gramaticale gresite, capacitate redusa de intelegere a mesajelor verbale.
La nivelul invatamantului primar sunt semnalate urmatoarele insuficiente:
limbaj nesatisfacator dezvoltat;
insuficienta dezvoltare a deprinderilor grafice necesare insusirii scrisului;
prezenta tulburarilor de vorbire;
instabilitate emotionala si de comportament;
capacitate reduaa de concentrare;
 lipsa deprinderilor necesare vietii in colectivitate.
La nivelul invatamantului secundar :
lacune mari in cunostintele generale, absolut necesare pentru intelegerea adecvata a
materiilor de studiu.
capacitate deficitara de exprimare si de intelegere a mesajelor verbale;
neinsusirea adecvata a deprinderilor de calcul aritmetic predate in ciclul primar;
comportament dificil;
insuficienta asimilare a deprinderilor de scris-citit;
instabilitatea atentiei si o redusa capacitate de concentrare;
prezenta defectelor de vorbire
3 ECHILIBRUL EMOTIONAL
Un alt grup de tulburari provocate de abandonul in institutii se raporteaza la dezvoltarea
personalitatii. Aceasta directie este studiata in legatura stransa cu tulburarile emotionale si cu
distorsiuni in relationarea sociala.
Insemnatatea fundamentala a afectivitatii este subliniata de fenomenul de piticism (nanism
hipofizar) intalnit la copiii institutionalizati. Deprivarea afectiva duce la piticism chiar in conditiile in
care hrana este adecvata. S-a observat ca furnizarea dietei adecvate nu conduce la recuperarea
intarzierii in dezvoltare decat in momentul in care tulburarile emotionale sunt corectate.
La comportamentul manifestat de deprivare afectiva se adauga alte manifestari care atesta
tulburarea echilibrului emotional: fuga si anxietate, hiperactivitate la care se adauga efectele
adiacente ca incapacitatea de concentrare si rezultate scolare slabe. O mare parte din caracteristicile
copilului institutionalizat pot fi efecte ale altor cauze cum ar fi: eventuale defecte genetice, standardul
scazut al mediului sociocultural de provenienta, caracteristici energetice ale sistemului psihic ce induc
hiper- sau hipoactivism, dificultati in concentrare.
In lucrarea Magdalenei Dumitrana (1998), "Copilul institutionalizat", Levy (1937)
stabileste cateva trasaturi tipice ale copiilor din institutii:
relatii superficiale;
nici un sentiment real,o incapacitate de a simpatiza oamenii ori de a-si face
prieteni adevarati
inaccesibilite care exaspereaza pe cei care incearca sa-i ajute;
nici un raspuns emotional , in situatii in care acesta ar fi normal sa apara;
furt;
lipsa de concentrare la scoala.
Pe baza studiilor realizate asupra copiilor institutionalizati, Bender formuleaza anumite trasaturi
caracteristice ale unui sindrom pe care-l denumeste "tulburare comportamentala
psihopatica" sindrom specific copilului abandonat in institutie.
Copilul care sufera de acest sindrom este caracterizat prin urmatoarele:
incapabil de a iubi sau de a se simti vinovat;
nu este constient;
materialul imaginativ inconstient este putin profund si releva doar o tendinta de a reactiona
la impulsuri sau experiente imediate;
incapacitatea de a intra intr-o relatie , face imposibila terapia sau chiar educatia;
 nu exista capacitate de a conceptualiza si mai ales un concept al timpului, astfel incat
subiectii nu-si pot aminti experientele din trecut si nu pot beneficia de ele.
In ceea ce priveste situatia copiilor institutionalizati din Romania, din perspectiva tulburarilor
afective sunt inregistrate accese de furie, hiperreactivitate, pasivitate, apatie extrema, autism. Chiar si
la copiii relativ bine integrati si aparent echilibrati din punct de vedere afectiv se remarca o dezvoltare
a sentimentelor saracita si dificultati in stabilirea contactelor sociale.
Elena Macavei (1989) subliniaza cateva probleme intalnite la copiii institutionalizati:
1. trebuintele afective ale copiilor sunt mai mari decat posibilitatea de satisfacere a lor;
2 .restrictiile vietii in colectiv declanseaza stari de nevrozitate colectiva marcate de crize de
afect;
atitudini revendicative (gelozie, posesivitate, regresii comportamentale-
suptul degetului,leganatul)
Aceste manifestari sunt consecinte ale nevrozei de abandon, datorita carentei afective
materne si neglijarii copilului de catre adultul substitutului matern. Saracia emotionala, apatia
determina performante intelectuale scazute, care dau tabloul unei deficiente fara ca aceasta sa existe
in realitate (Dumitrana, 1998)
Cercetarea privind neglijarea si abuzul asupra copilului in institutii de protectie sociala realizata
in 1999 de IOMC si UNICEF (www.unicef.org/romania) este primul studiu, pe aceasta tema, efectuat in
Romania, pe un esantion reprezentativ.
Scopul principal al studiului a fost obtinerea unei baze de date privind formele si
dimensiunea fenomenului de neglijare si abuz in institutii care sa ajute decidentii la elabo-rarea
strategiilor si a programelor de prevenire si de interventie in vederea diminuarii/eliminarii
fenomenului. Studiul s-a realizat pe un esantion de 164 de copii aflati in institutii de protectie,
avand varsta cuprinsa intre 0 si 18 ani, reprezentand 7,8% din efectivul populatiei din institutiile
studiate (centre de plasament si camine spital). Esantionul realizat reprezinta 96,1% din
esantionul proiectat (291).
Studiul a relevat existenta, printre altele, a tuturor formelor de abuz (psihologic, fizic, emotional,
dar si sexual) si, deci, a unui echilibru emotional instabil, deficitar la acesti copii, echilbru afectat si
de abuz.
Copilul institutionalizat este supus abuzului psihologic cand in mediul sau de viata nu sunt
create conditii pentru structurarea achizitiilor de practici si de comportamente sociale sustinute si
cerute. Din datele studiului a reiesit faptul ca experientele copilului in ambientul fizic si social
exterior institutiei sunt foarte limitate. Multi dintre ei nu-si cunosc istoria, nu stiu de cat timp se afla in
institutie, motivul pentru care se afla acolo si pentru cat timp. Abuzul psihologic se manifesta in
institutii si prin comportamente neadecvate ale personalului, in diferentierea relatiei cu copilul, in
functie de genul acestora. Este vizibila, la o parte dintre copiii institutionalizati, pierderea identitatii de
gen manifestata prin imposibilitatea deosebirii fetelor de baieti.
Abuzul emotional consta in actiuni si practici neadecvate ale adultului care induc copilului trairi,
emotii si sentimente negative, cum ar fi: frica, teroarea, insecuritatea, incertitudinea, durerea,
nefericirea. Multe forme ale abuzului emotional sunt aplicate mascat in institutii pentru disciplinarea
copilului (umilire, izolare, amenintare).

Abuzul fizic consta in actul deliberat al adultului prin care provoaca o suferinta fizica copilului.
In institutii, abuzul fizic se manifesta prin batai, suprimarea meselor, izolarea fizica, obligarea la
diferite munci umilitoare - practicate ca pedepse.
 Aproape jumatate dintre copiii aflati in institutii (48,8%) confirma practicarea bataii drept
pedeapsa.

Majoritatea copiilor au afirmat, in studiile calitative, ca ponderea batailor in institutii a scazut in

ultimii 2-3 ani.

Abuzul sexual consta in expunerea, implicarea sau obligarea unui copil la acte sexuale cu
contact genital, oral, anal si fara contact, prin avansuri, gesturi, propuneri, mangaieri, vizionari, de
catre o persoana de sex diferit sau de acelasi sex cu copilul. Din datele studiului a reiesit ca 36,1%
dintre copiii din institutii au cunostinta despre obligarea unor copii la practici sexuale. Copiii au mai
mentionat si ca, intr-o pondere foarte mare (peste 60%), abuzatori sunt copiii mai mari din institutii.
Relatiile sexuale abuzive intre copii din institutii sunt, de regula, de tip homosexual
(www.unicef.org/romania)
4 COMPORTAMENTUL SOCIAL AL COPILULUI INSTITUTIONALIZAT
Legate strans de problemele afective la copiii institutionalizati, apar si tulburarile
comportamentului social.
Rene Spitz mentioneaza cateva aspecte legate de comportamentul social al copilului mic din
institutie. El spune ca pe langa intarzierile severe in dezvoltare apar si schimbari in structura reactiei
fata de straini. Comportamentul obisnuit poate varia de la o extrema manifestare de prietenie,
combinata cu o evitare anxioasa a obiectelor fara viata (Dumitrana,1998).
Un alt autor spune ca exista doua trasaturi socio-emotionale principale care se manifesta la
copiii si tinerii scosi din familia lor naturala. El inregistreaza sentimentul de instrainare prezent in
special la copiii aflati in grija unor familii adoptive precum si sentimentul de izolare la cei plasati in
casele de copii. Dificultatile de relationare socio- emotionala ale copilului institutionalizat au
determinat nasterea interesului pentru adaptarea sociala de mai tarziu a persoanelor avand
experienta abandonului si institutionalizarii
Un studiu al Comitetului National Roman Unicef desfasurat pe populatia romaneasca
considera ca una din cauzele aparitiei comportamentului deviant al minorului este abandonarea
acestuia de catre familie si internarea lui in casa de copii.
Comportamentul deviant cu referinta la adaptarea sociala capata, dupa Hewitt si Jenkins,
trei structuri avand fiecare coerenta unui sindrom.
1. Sindromul comportamentului nesocializat agresiv, constand in sfidare, cruzime,
initiere de batati, sentimente de vionovatie inadecvate situatiilor. Sindromul acesta apare la
copiii singuratici, a caror situatie se datoreaza respingerii parentale, fie ca este vorba de
nelegitimitate, ori de respingere pe fata sau ostilitate clara.
2. Sindromul comportamentului socializat delincvent consta in furturi, activitati
3. Sindromul bandei. Este asociat cu fenomenul neglijarii din partea parintilor si
delincventa in familie. Acesti copii traiesc in cartiere cu incidenta mare de delincventa , dar
au relatii relativ normale cu familia si parintii lor.
4. Sindromul comportamentului suprainhibat sau nevrotic legat de un defect ori
suferinta fizica cronica a copilului, fie de reprimare , suferita in familie datorata unui tata
hipercritic, ilogic sau dominator.
Doua din comportamentele de mai sus se datoreaza unui nivel de socializare scazut,
determinat in principal de abandonarea copilului de catre familie, fie prin respingere deschisa, fie prin
neglijare cronica. Un contact oarecare cu familia poate ameliora intr-o oarecare masura sentimentul
copilului abandonat si poate avea efecte benefice asupra comportamentului sau social.
 Institutionalizarea, prin efectele sale secundare de deprivare materna si sociala, determina
cresterea sentimentelor de insecuritate si de lipsa de valoare resimtite de copii, antrenand in
acelasi timp scaderea respectului de sine.
Una dintre trebuintele sociale de baza este nevoia de dependenta. Subiectii institutionalizati
care nu au fost niciodata in grija parintilor si nu au trait nici un fel de relatie cu ei au o nevoie de
dependenta foarte scazuta, in timp ce aceia care au avut experinta ingrijirii de catre parinti, manifesta
foarte puternic trebuinta de a depinde de o alta persoana.
Nevoia de afiliere este exprimata prin preocuparea de a stabili si mentine relatiile afective
pozitive cu alte persoane precum si prin dorinta de a fi placut si acceptat. Nevoia de afiliere la copilul
institutionalizat apare din teama de respingere, aparuta in urma repetatelor experiente de interactiuni
interpersonale esuate.
In timp ce la copilul crescut in propria familie apare ca urmare a experientelor anterioare pozitive ce l-
a invatat ca ceilalti oameni sunt o sursa de bucurie si gratificatie.
Deprivarea sociala determinata de institutionalizare determina cresterea nevoii de afiliere impreuna
cu scaderea sentimentului propriei valori.
La copiii institutionalizati se poate observa existenta unei puternice tendinte de a fi
supusi tulburarilor psihoafective mai frecvent si intr-un grad mai profund decat copiii
neinstitutionalizati (Dumitrana, 1989).