Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Departamentul de Asistenţă Socială

LUCRARE DE LICENȚĂ

Efectele sarcinii asupra dezvoltări psiho-emoționale și sociale a mamei

adolescente

Coordonator ştiinţific: Studentă:

Prof. univ. dr. Doru Buzducea Leuștean Elena-Adelina

Drd. Oana Pirneci

București

2016

1
Cuprins

Introducere /3

Capitolul I. Mamele adolescente: o problemă personală sau socială? /5

1. Adolescenţa şi maternitatea: două realităţi contradictorii? /5

2. Factori de risc şi consecinţe ale maternităţii la vârsta adolescenţei /13
3. Despre relaţia de ataşament dintre mama adolescentă şi copil /17

Capitolul II. Actori sociali relevanţi şi problematica mamelor adolescente: cine, ce face? /23

1. Familia pe masa politicului. O abordare critică a politicilor sociale din România adresate
familiei /24
2. Rolul serviciilor de suport în incluziunea socială a mamelor adolescente /28
3. Asistenţii sociali şi mamele adolescente: intervenţie şi nevoi de formare /31

Capitolul III. Mame adolescente în România: este cineva pregătit? O perspectivă calitativă
asupra fenomenului /36

1. Stabilirea problemei sociale /36

2. Universul studiului și metodologia cercetării /40
3. Analiza dimensională a conceptelor /45
4. Obiectivele și ipotezele studiului /48
5. Prezentarea și analizarea studiilor de caz /48
6. Concluziile studiului /65

Concluzii /69

Bibliografie /71

2
Introducere

Maternitatea adolescentină a devenit o problemă socială care a luat amploare tot mai mult în
ultimii ani. Datele statistice oferite de Eurostat vin în susținerea acestei afirmații, astfel, în anul 2010
s-au înregistrat 212,199 de nașteri, dintre care 21.775 aparțineau adolescentelor cu vârsta cuprinsă
între 15-19 ani, dintre acestea 3.368 erau deja la a doua naștere. În anul 2011 dintr-un total de
196.242 de femei care au născut, 20.150 erau adolescente cu același interval de vârstă, dintre care
3.203 erau la al doilea copil. În anul 2012 din 201.104 nașteri, 19.822 aparțineau aceleiași categorii
menționate mai sus. Anul 2013 vine cu o ușoară scădere a numărului de mame adolescente față de
anii precedenți și anume, din 182.313 nașteri, 17.944 aparțineau categoriei menționate. În anul 2014
se observă din nou o ușoară creștere a nașterilor adolescentine și anume 18.677 dintr-un total de
193.103 de femei care au născut. România se află printre primele trei locuri în Europa, la acest
capitol, alături de Regatul Unit al Mării Britanie, Franța și Spania. De menționat faptul că în anul
2014 România era situată pe primul loc în Europa la nașteri înregistrate la categoria de vârstă 15-16
ani, fiind urmată de Regatul Unit, Franța și Spania (Eurostat, 2016). Problemele care apar în urma
acestui fenomen sunt destul de complexe, riscurile la care se supun tinerele sunt cu atât mai mari, cu
cât acestea ajung să devină mame la o vârstă vragedă.

Cauzele apariției acestei probleme sunt diverse, cele mai importante fiind influențele socio-
culturale, lipsa unei educații sexuale corecte, dar și lipsa informațiilor despre metodele de
contracepție. Consecințele care apar în urma parentalității adolescentine sunt atât la nivel personal,
cât și social. Mamele adolescente se confruntă cu probleme de ordin financiar, social și de
autodezvoltare. De cele mai multe ori, acestea abandonează studiile și nu le mai reiau, iar lipsa unei
diplome, a unei calificări le împiedică în a-și găsi un loc de muncă decent și stabil. Există consecințe
și de ordin fizic și psihic care o afectează atât pe tânăra mamă, cât și pe copilul acesteia. Mulți dintre
copiii născuți de adolescente sunt prematuri, prezintă malformații, handicapuri sau nu se dezvoltă
armonios din punct de vedere psiho-social, tocmai din cauza imaturității mamelor. Maternitatea
timpurie a adolescentelor duce la vulnerabilitatea, marginalizarea și excuderea socială a acestora de
către restul societății.

Tinerele mame formează împreună cu copilul lor, o familie monoparentală, deoarece multe
dintre ele sunt nevoite să își crească copilul fără sprijinul partenerului sau al familiei. Pentru a le
asigura existența și a le satisface nevoile primare, statul român a implementat politici sociale care
vin în sprijinul acestei categorii vulnerabile. Chiar dacă, de cele mai multe ori, serviciile și
3
prestațiile de care mamele adolescente pot beneficia sunt insuficiente și nu acoperă toată gama de
nevoi, pentru multe dintre ele, acestea, reprezintă singurul ajutor și venit.

Faptul că, statistica ne arată că în ultimii ani acest fenomen a căpătat o amploare tot mai
mare, consider că este o problemă socială care necesită o atenție deosebită. Este important să aflăm
cauzele care conduc la dezvoltarea acestei probleme și totodată, să descoperim posibilitățile de a
preveni apariția acesteia.

Lucrarea Efectele sarcinii asupra dezvoltării psiho-emoționale și sociale a mamei

adolescente este structurată în trei capitole. Primele două capitole sunt teoretice, astfel, în primul
capitol am vorbit despre perioada adolescenței, vulnerabilitățile la care îi supune această perioadă pe
tineri, factorii care duc la apariția sarcinii, efectele și consecințele parentalității la vârsta adolescenței
și despre atașamentul care se formează sau nu, între cuplul mamă adolescentă-copil. În cel de-al
doilea capitol am prezentat politicile sociale adresate familiilor din România, serviciile sociale de
care pot beneficia mamele adolescente și rolurile asistentului social, cât și atribuțiile și
responsabilitățile acestuia în intervenția rezolvării problemelor mamelor adolescente. Utimul capitol
este studiul calitativ, în care am încercat să scot în evidență faptul că, de cele mai multe ori, rolul de
mamă le găsește nepregătite pe adolescente.

Așadar, pentru a cunoaște mai bine acest fenomen am încercat să cuprind atât elemente de
teorie, cât și elemente practice care să arate cauzele și consecințele maternității la vârsta
adolescentină.

4
Capitolul I. Mamele adolescente: o problemă personală sau socială?

I.1. Adolescenţa şi maternitatea: două realităţi contradictorii?

Adolescența reprezintă „perioada de trecere de la copilărie la vârsta adultă, caracterizată printr-o

acută căutare de identitate, în care apar elementele contradictorii mai vizibile în raporturile dintre
generații” (Ciupercă, 2003, 21). Altfel spus, adolescența este cea mai delicată perioadă a copilăriei,
fiind presărată cu o mulțime de modificări și experiențe noi. Este vârsta marilor transformări
corporale, a primelor sentimente de iubire, a primelor relații sexuale, dar și a marilor decizii legate
de direcția și scopul propriei vieți. Avand în vedere complexitatea acestei etape de dezvoltare și
importanta ei pentru evoluția ulterioară a individului, în literatura de specialitate au fost propuse o
serie de teorii explicative.

Una dintre teorii este cea a lui S. Freud, care este o teorie de formare a personalității, prin
care se presupune că, diverse aspecte din personalitatea unui adult, sunt rezultate din perioada
etapelor psihosexuale din copilărie. Contribuția lui S. Freud la explicarea dezvoltării copilului
constă în teoria etapelor dezvoltării psihosexuale. Principala temă a acestei teorii se conturează în
jurul ideei că fiecare copil se naște cu o anumită energie sexuală, numită libido, care este
direcționată în mod biologic spre anumite părți ale corpului, numite zone erogene, pe măsură ce
copilul crește. Viziunea psihanalitică a dezvoltării are la bază principiul libidoului, atingerea
acestuia în fiecare zonă reprezentând un nou stadiu în dezvoltarea psihosexuală a copilului. S. Freud
a identificat cinci stadii care încep încâ de la naștere și durează până la adolescența târzie. Pentru ca
trecerea de la un stadiu la altul să fie facută cu succes, copilul trebuie să primească o cantitate
suficientă de plăcere fizică în fiecare zonă erogenă (apud Harwood, Miller și Vasta, 2010, 47-48).

Astfel, cele cinci stadii ale dezvoltării psihosexuale sunt: stadiul oral care este prezent în
primul an de viață, principala nevoie și sursă de satisfacție fiind cea orală, de a mânca (a suge), de a
duce la gură și de a îmbuca (înghiții). Libidoul este localizat la nivelul gurii, principala sursă de
plăcere fizică fiind suptul. S. Freud considera că acei copii care rămân marcați de această fază, tind
să devină adulți agresivi verbal sau sarcastici. Un alt stadiu este cel anal care se desfășoară în anul
doi de viață și are ca plăcere principală defecarea. Este importantă interacțiunea cu mama, deoarece
copilul va învăța să folosească „olița” și să își controleze „eliminările”. În viziunea lui S. Freud
copiii care nu depășesc în mod pozitiv această etapă vor fi adulți murdari și leneși. Întervalul de
5
vârstă 3-5 ani este reprezentat de stadiul falitic în care copilul descoperă că organele genitale produc
plăcere. În această etapă copiii se îndrăgostesc de părintele de sex opus și are loc procesul de
identificare sexuală (încep să conștientizeze de „băiat” sau „fată”) . În viziunea freudiană copiii care
eșuează în această identificare timpurie, vor avea grave probleme de comportament sexual și
tulburări ale sinelui. Etapa latentă este cuprinsă în intervalul 6-12 ani în care impulsurile sexuale ale
copiilor care sunt încă la nivel de subconștient, sunt controlate și reprimate prin socializare. Ultima
etapă este cea genitală care începe la 12 ani și durează până la 18 ani, plăcerea în această etapă
izvorăște din contactele sexuale efective cu ceilalți (Iluț, 2009, 335). Cu alte cuvinte, S. Freud a
evidențiat prin această teorie că natura și educația interacționează și sunt factori contributori
importanți în dezvoltarea copilului. Experiențele trăite în prima perioadă a vieții ar putea avea efecte
majore asupra comportamentului viitorului adult (apud Harwood, Miller și Vasta, 2010, 49).

O altă teorie care susține faptul că infuențele din mediul înconjurător au efecte asupra
dezvoltării copilului, este teoria învățării sociale elaborată A. Bandura (1986, 1992, 2001). Studiile
acestuia se bazează pe observația sa că, de cele mai multe ori, copiii dobândesc un comportament
nou doar văzând pe altcineva făcând un anumit lucru. Se consideră că, o mare parte din
comportamentul uman, în special cel social, este dobândit și nu înnăscut. A. Bandura susținând
ideea că atunci când copiii văd care sunt consecințele unui anumit comportament, consecințe de
întărire sau de pedeapsă, sunt tentați să adopte acel comportament. Aceștia învață prin substituție și
dobândesc comportamentele noi prin imitație. Pe măsură ce copiii cresc, dezvoltarea lor se va baza
din ce în ce mai mult pe învățare prin observare (apud Harwood, Miller și Vasta, 2010, 55-56).
Învătarea prin observare se realizează atunci când comportamentul unui observator este afectat de
prezența comportamentului unui model. Copiii sunt observatorii, iar modelele sunt părinții,
profesorii, frații, copiii de aceași vârstă, celebrități, eroii din ficțiune, chiar și personajele din desene
animate. A. Bandura preciza faptul că rezultatele comportamentului unui model îi pot afecta
comportamentul observatorului. Atunci când un copil vede că un model primește încurajări și el va
fi încurajat prin substituție și, asemenea modelului, va oferi același răspuns. Un rezultat important al
modelării este imitația, care apare atunci când un copil copiază ceea ce a văzut. Un alt rezultat al
modelării apare în momentul când observatorul nu poate să adopte un comportament pe care l-a
văzut și astfel, acest efect cunoscut ca și inhibiție a răspunsului, este un rezultat obijnuit al pedepsei
prin substituție. Copiii nu arată imediat comportamentul învățat de la modele, acesta se va observa
foarte mult, în timp (idem, 56-57).

6
 Teoria dezvoltării psihosociale a lui E. Erikson propune o abordare stadială a formării
personalității individului pe latura socializării. Acesta a menționat existenta a opt stadii de
dezvoltare psihosocială care încep de la naștere și durează până la bătrânețe. E. Erikson atribuie o
mare importanță infuențelor sociale care contribuie la dezvoltarea psihosocială a individului. Mediul
social în care individul trăiește poate influența foarte mult dezvoltarea personalității acestuia. Astfel,
adolescenții își doresc să se afirme pentru a ieși în evidență și astfel, caută prin orice mijloace să se
facă plăcuți de cei din jur, chiar dacă unele acțiuni nu-i caracterizează (Cace, 2007, 49). În teoria lui
E. Erikson este menționată o structură a dezvoltării cunoaşterii sinelui în interacţiunea cu ceilalţi,
care accentuează influența mediului social asupra dezvoltării adolescentului. Astfel, influenţele
mediilor fizice, sociale, culturale şi ideatice împreună cu procesele biologice şi psihologice,
modelează dezvoltarea personalităţii acestuia (Pătărlăgeanu, 2014).

Conform lui E. Erikson, dezvoltarea psihosocială a adolescentului reiese din rezolvarea

crizei produsă atât de conflictul dintre procesul de maturizare, care se realizează treptat, și de
construirea unei identități de sine, cât și de provocările culturale și reacția la acestea. Dezvoltarea
psihosocială cuprinde mai multe etape, Erikson încadrând adolescența în etapa a cincea și anume
criza între construirea identității și confuzia la nivelul asumării rolurilor. În adolescență tânărul are
rolul de a-și stabili identitatea de sine pentru a se putea integra în societate. Confuzia de rol
reprezintă perspectiva negativă, deoarece adolescentul nu reușește să își dea seama cine este cu
adevărat și astfel, adoptă roluri negative, delicvente. Unii adolescenți încearcă să își contureze o
identitatea de sine bazandu-se pe valorile morale, îndeplinind așteptările părinților, pe când alții își
asumă o identitate negativă, opunându-se cu vehemență părinților și societății. Există și adolescenți
care nu se pot asocia cu niciun model, neîncadrându-se nicăieri în societate, devenind astfel, adulți
caracterizați prin instabilitate, atât în ceea ce privește locul de muncă, cât și în relațiile amoroase,
aceste persoane nu au un obiectiv în viață (Airinei, 2013).

Din punct de vedere psihosocial, adolescența este văzută ca o perioadă în care au loc
schimbări dramatice, este perioada în care adolescentul încearcă să își contureze personalitatea, dar
și să își stabileasca anumite principii de viață. Adolescenții se confruntă cu multe provocări esențiale
în viata lor și anume: dezvoltarea sinelui, stabilirea autonomiei, acceptarea intimității și a sexualității
și integrarea treptată în valorile vieții. Conceptul identității sinelui în adolescență, reprezintă un set
organizat de obiective, aptitudini, valori și atitudini care îi construiesc personalitatea adolescentului
și care îl definesc pe el ca persoană. În funcție de experiențele trăite de adolescent, acesta își poate

7
adăuga la construcția sinelui trăsături pozitive sau negative. Este perioada în care adolescentul poate
învăța anumite aptitudini, poate lega relații de prietenie sau se face remarcat la învățătură. Toate
aceste experiențe sociale îi vor oferi încredere în sine și îi vor ajuta să aibă o imagine bună despre el,
adoptând astfel, un comportament matur. Un alt element important în adolescență este afirmarea de
sine. Adolescentul simțind nevoia de ai fi recunoscute calitățile și meritele de adulții din jur, dar mai
ales de către părinți. Desconsiderarea este o experiență dureroasă care îl va afecta pe adolescent.
Pentru a obține afirmarea de sine, tânărul încearcă să iasă în evidență prin aspectul fizic, limbaj,
comportament, performanțe școlare etc (Airinei, 2013).

Prin stabilirea autonomiei se înțelege capacitatea de obținere a independenței, nu prin

separare de familie și prieteni, ci independența în cadrul relațiilor sociale. Adolescenții autonomi au
capacitatea de a lua propriile decizii, trăiesc după propriile norme și principii și nu sunt dependenți
emoțional de părinți. Un alt element important al dezvoltării psihosociale în adolescență îl reprezintă
crearea unor relații de prietenie intime, apropiate, bazate pe respect, sinceritate și comunicare. Acest
model de relații de prietenie îl ajută pe adolescent să aibă legături romantice sănătoase cu un viitor
partener (Airinei, 2013).

În adolescență un eveniment important îl reprezintă debutul pubertății, proces ce duce la

maturitatea sexuală sau fertilitate și care asigură capacitatea de reproducere. Adolescența și
pubertatea debutează în același timp, de obicei în jurul vârstei de 13 ani, dar medicii observă
modificări puberale mult înaintea vârstei de 10 ani. Astfel, se consideră că adolescența, în general,
acoperă perioada dintre 11 și 19-20 de ani (Olds și Feldman, 2010, 354).

Factorii care influențiază începutul vieții sexuale în adolescență sunt diverși și implică multe
provocări fundamentale cu care tinerii trebuie să se confrunte. Aceste provocări includ adaptarea la
înfățișarea și funcționarea modificată a corpului matur din punct de vedere sexual, învățarea
modului de a reacționa la dorințele sexuale, confruntarea cu valorile și atitudinile sexuale,
experimentarea comportamentelor sexuale și integrarea acestor sentimente, atitudini și experiențe în
sentimentul sinelui aflat în curs de evoluție. Provocarea este accentuată de incitarea datorată
excitației sexuale, de preocuparea de a fi atrăgător din punct de vedere sexual și de noul nivel de
intimitate fizică și vulnerabilitate psihologică creat de întâlnirile cu caracter sexual (Adams și
Berzonsky, 2009, 413).

8
 Comportamentul sexual în adolescență poate fi influențat atât din punct de vedere biologic,
cât și sociocultural, psihologic și comportamental. În cadrul influențelor biologice intră pubertatea,
factorii genetici și modelele biosociale. Pubertatea reprezintă perioada marilor schimbări fizice, ale
formelor și dimensiunilor corpului, dar și a schimbărilor dramatice ale nivelelor de hormoni. Făcând
referire atât la băieți cât și la fete, instalarea timpurie a debutului pubertății, a fost asociat cu o
experiență sexuală mai amplă. În cazul fetelor apariția menstruației la o vârstă mică, a fost asociată
cu debutul unei vieți sexuale timpurii. De asemenea, maturarea pubertară avansată în raport cu
băieții a fost asociată cu începerea rapidă a vieții sexuale (Adams și Berzonsky, 2009, 417).

O altă influență biologică care explică comportamentul sexual în adolescență este

reprezentată de factorii genetici, prin care se consideră că, vârsta în care se instalează pubertatea este
parțial moștenită, oferind astfel, un potențial genetic pentru diferențele individuale în privința
primului contact sexual. Dovezile referitoare la transmiterea genetică sunt susținute de gradul ridicat
de corelări ale vârstei menarhei la mame, fiice și surori. Descoperirea recentă a faptului că genele
receptorului dopaminei sunt asociate cu vârsta la care are loc primul contact sexual este o dovadă în
plus care susține efectele genetice. Totuși, unii cercetători consideră că vârsta la care apare menarha
la mamă, nu constituie neapărat un element care anticipează debutul timpuriu al vieții sexuale a
adolescenților, fiind probabil implicate și alte mecanisme (Adams și Berzonsky, 2009, 417-418).

Modele biosociale ajută și ele la înțelegerea comportamentului sexual al adolescenților și

includ atât influențe biologice cât și sociale. Cercetătorii Smith, Udry și Morris au descoperit că
indicii pubertari și comportamentele sexuale al celui mai bun prieten, permit anticiparea
comportamentului sexual al băieților și fetelor. În cazul fetelor, impactul comportamentului sexual
al prietenei este foarte pronunțat în etapele avansate ale evoluției pubertare. Altfel spus, adolescenții
pot fi influențați de modelele comportamentelor sexuale ale celor mai buni prieteni (Adams și
Berzonsky, 2009, 418).

Influențele socioculturale cuprind inflența familiei, cartierului și mass-mediei.

Comportamentul sexual este puternic influențat de contextul social și cultural în care adolescenții
trăiesc. Normele culturale care reglementează comportamentul sexual și stricteția cu care sunt
aplicate, variază în funcție de cultura în care adolescenții au fost crescuți. Astfel, în unele culturi
sexul premarital este permis, chiar încurajat, deoarece apariția unei sarcini permite determinarea
fertilității viitorilor parteneri. Pe când în alte culturi, sexul premarital este puternic descurajat, mai
ales în cazul fetelor, deoarece virginitatea este foarte importantă și prețuită (ibidem).
9
 Influența familiei are un impact extrem de mare asupra comportamentelor sexuale
adolescentine. Relațiile dintre părinți și copii, controlul parental și comunicarea dintre aceștia au fost
luate în considerare în studiul comportamentului sexual al adolescenților. Astfel, o relație apropiată
între părinți și copii este asociată cu amânarea relațiilor sexuale, sau cu relații sexuale mai puțin
frecvente și cu un număr redus de parteneri (Adams și Berzunsky, 2009, 419).

Studiile realizate în domeniu au permis identificarea efectelor calității relației dintre părinți și
copii. În cadrul unei relații defectuoase și distante dintre părinți și copii s-a constatat tendința
adolescenților de a se asocia cu prieteni care au un comportament deviant (ibidem). Comunicarea
directă este o modalitate prin care părinții pot influența comportamentul sexual al copiilor lor.
Având în vedere că în unele familii acest subiect este unul tabu, de cele mai multe ori comunicarea
dintre părinți și copii cu privire la sex este una care se lasă cu opinii divergente și contradictorii.
Astfel, reacțiile și atitudinea părinților asupra activității sexuale a adolescenților, anticipează
atitudinile și comportamentul sexual al copiilor lor. Din acest punct de vedere, percepțiile
adolescențior cu privire la neaprobarea relațiilor sexuale de către părinți, duc la asocierea lor cu
amânarea raporturilor intime. Cu atât mai mult, acest efect este amplificat atunci cand adolescentul
și părintele au o relație apropiată, deoarece anumite valori se transmit mai ușor în cazul unei familii
unde există înțelegere și comunicare (Adams și Berzonsky, 2009, 420).

Comportamentul sexual al membrilor familiei este asociat și cu activitatea sexuală a

adolescenților. Astfel, adolescenții a căror mame au avut raporturi sexuale mai devreme și au rămas
însărcinate la vârste fragede, prezintă o tendință mai mare de a-și începe viața sexuală mai devreme.
Prezența unor surori mai mari, active din punct de vedere sexual, în special a unor surori adolescente
însărcinate sau cu copil, este asociată cu debutul timpuriu al vieții sexuale și cu riscul de sarcină la
surorile mai mici (ibidem). Alți factori care favorizează începerea vieții sexuale mai devreme decât
ar fi normal, sunt nivelul scăzut de trai, venitul mic al familiei, dar și nivelul scăzut de educație al
părinților (idem, 421)

O altă influență care își pune amprenta asupra dezvoltarii sociale, dar și asupra
comportamentului sexual al adolescentului este cea a cartierului. Astfel, zona în care adolescenții
cresc și se formează poate fi o sursă de modele și informații legate de comportamentul sexual. Traiul
în cartiere sărace este asociat cu o frecvență mai mare a relațiilor sexuale, atât în cazul băieților cât
și a fetelor, dar și cu procente mai mari de sarcini în perioada adolescenței (idem, 422).

10
 Influența mass-mediei asupra comportamentelor sexuale este foarte mare. Adolescenții sunt
expuși frecvent materialelor cu conținut sexual difuzate la televizor, în filme sau reviste. Studiile
experimentale arată că expunerea adolescenților la materiale cu caracter sexual, poate conduce la
atitudini mai permisive cu privire la relațiile sexuale premaritale, deoarece majoritatea
comportamentelor sexuale de la televizor au loc între adulți necăsătoriți care ignoră consecințele
potențial negative ale actului sexual. Cu toate astea, nu se poate spune că a fost identificată o
legătură între această expunere și relațiile sexuale din adolescență (ibidem).

Influențele psihologice și comportamentale includ atitudinile și valorile pe care adolescenții

le au cu privire la sex, acestea fiind modelate de valorile familiale și de normele culturale (Adams și
Berzonsky, 2009, 423).

Religia este asociată, de cele mai multe ori, cu debutul vieții sexuale. Tinerii care nu au nicio
afiliere religioasă prezintă o probabilitate mai mare de a întreține relații sexuale la vârste mici, pe
când cei care aparțin unor religii și care promovează abstinența, prezintă cea mai scăzută
probabilitate de a avea relații intime. Astfel, un nivel sporit de religiozitate, evaluat în raport cu
participări frecvente la serviciile acesteia și perceperea importanței religiei, este asociat cu amânarea
relațiilor sexuale (ibidem).

Urmărind evoluția istorică și demografică din ultimele trei, patru decenii, remarcăm că
parentalitatea la adolescenți este o situație tot mai frecventă, deși numărul de căsătorii la adolescenți
a scăzut, iar numărul avorturilor a crescut (Enache, 2003, 45). „În literatura de specialitate
americană este descris fenomenul Baby Boom caracterizat printr-o creștere alarmantă a sarcinilor la
adolescente, fenomen considerat în prezent o problemă socială” (ibidem).

Ipoteza de la care plecăm este aceea că statusul de mamă se dobândește de la sine, doar prin
faptul de a aduce un copil pe lume, dar rolul complex de mamă se construiește treptat și este în mare
măsură rod al învățăturii sociale. Astfel, mamă se poate numi cea care, nu doar dă naștere unui copil,
ci se și implică în creșterea și educarea acestuia (idem, 43).

Pe multe dintre femei situația de a fi însărcinată și de a da naștere unui copil, le găsesc

nepregătite, ca urmare a unei întâmplări fiziologice. În funcție de a avea sau nu copii, femeile se
deosebesc în: femei fără copii și femei-mame. La rândul lor, femeile-mame pot fi: femei-soți-mame
și femei-mame (în cazul în care au divorțat sau au rămas văduve), și fete-mame (cele care nu sunt
căsătorite). Fetele-mame formează împreună cu copilul sau copiii lor un gen aparte de familie
11
monoparentală, o familie în care mama este celibatară, dar în care ea are atribuții extinse,
îndeplinind roluri parentale complexe și susținând printr-un efort sporit economic și emoțional
copilul aflat în îngrijire (Enache, 2003, 42-44).

Astfel, cauzele care determină apariția sarcinii în perioada adolescenței sunt multiple.
Acestea sunt reprezentate de relațiile sexuale neprotejate, contracepție neadecvată sau greșit
administrată, atitudinile personale și relația familială.

Neglijarea unei contacepții adecvate de către adolescenții activ sexual reprezintă un factor
care explică sarcina adolescentină. Majoritatea adolescentelor refuză folosirea unor metode
contraceptive, deoarece sunt infuențate de ideea că utilizarea lor ar creea o pregătire premeditată
pentru viața sexuală, care ar trebui să survină în condiții spontane și naturale. Un rol important
asupra concepției adolescenlilor privind contracepția îl au și părinții lor, care le transmit credințele
proprii cu privire la comportamentul sexual și la folosirea contraceptivelor (Enache, 2003, 46).

Atitudinile personale au un rol important în comportamentul contraceptiv și relevă faptul că

în familiile cu venituri scăzute, adolescentele dezvoltă „atitudini fataliste, depresive și apatice față
de viață, sentimente ce acționează împotriva cunoașterii, ca și a folosirii efective a contraceptivelor”
(idem, 47). Astfel, motivațiile personale ale adolescentelor care refuză folosirea contraceptivelor și
încurajează graviditatea sunt multiple și de cele mai multe ori diferite, în functie de trăirile personale
ale fiecăreia în parte, trăiri care i-au determinat în luarea acestei decizii. Printre aceste motivații se
regăsesc: speranța de a obține mai multă atenție din partea familiei, dorința de a avea un copil pe
care să îl răsfețe și de la care să primească dragoste necondiționată, graviditate intenționată care are
ca scop pedepsirea unor părinți superprotectivi și dominatori. Un alt factor implicat în graviditatea
adolescentelor este relația disfuncțională cu tatăl, aceste fete provenind din familii în care tatăl este
absent sau mama domină (ibidem).

Sentimentul de dragoste și dorința de căsătorie joacă un rol important în începerea activității

sexuale adolescentine, fetele sperând că fiind îndrăgostite de partener, după nașterea copilului, vor fi
cerute în căsătorie de aceștia (Enache, 2003, 47-48).

Cercetătorii (Jaccard, Dittus și Gordon, 1996) au susținut că atitudinile și valorile părinților

despre sex și sarcină, influențează puternic riscul apariției sarcinii la adolescente. Valorile părinților
transmise copiilor pentru a evita sarcina, sunt mult mai eficiente atunci când părinții au o relație
apropiată cu copiii lor (Adams și Berzonsky, 2009, 467-468).
12
 S-a demonstrat de cercetătorii A. Thornton și D. Camburn (1987), faptul că, adolescenții care
provin din familii monoparentale, tind să își înceapă viața sexuală mai devreme, deoarece părintele
are o atitudine mai permisivă cu privire la comportamentul sexual. Acest lucru explică de ce
adolescentele care fac parte din astfel de familii sunt supuse unui risc mai mare de a rămâne
însărcinate la vârste fragede (idem, 468).

Un alt factor care favorizează apariția sarcinii, îl reprezintă nivelul de trai scăzut.
Adolescenții care provin din familii în care veniturile financiare lipsesc sau sunt insuficiente,
precum și un nivel scăzut de educație, pot infuența începerea vieții sexuale mai devreme și respectiv,
aparița unei sarcini (idem, 470).

I.2. Factori de risc şi consecinţe ale maternităţii la vârsta adolescenţei

O sarcină care apare în perioada adolescenței poate provoca multe efecte negative atât asupra tinerei
mame, cât și asupra noului născut, sarcina având consecințe pe termen scurt, dar și pe termen lung.

Sarcina în perioada adolescenței nu rămâne fără repercusiuni. Există riscul ca atunci când
mama are mai puțin de 18 ani, bebelușul să prezinte malformații sau chiar să moară. Nici tânăra
mamă nu va fi ferită de consecintele sarcinii, aceasta va avea de suferit, deoarece dezvoltarea
psihologică și afectivă îi vor fi afectate, astfel, adolescenta va ajunge să renunțe la învestițiile sale
personale, școlare sau de altă natura. Maternitatea timpurie a unei adolescente poate fi considerată ca
un factor de risc pentru copil, deoarece aceasta a avea tendința de a fi agresivă și chiar de a maltrata
copilul (Clerget, 2008, 298).

Majoritatea fetelor care rămân însărcinate la vârste fragede și care păstrează sarcina, renunță
la studii. Cu cât vârsta este mai mică la nașterea copilului, cu atât șansa de a relua studiile sunt
scăzute. Abandonul școlar are efecte negative pe termen lung și anume: tânăra mamă va avea
deficiențe semnificative în educație, va avea slujbe cu prestigiu și venituri mici. Toate aceste
consecințe cauzate de abandonarea studiilor va afecta modul în care mamele adolescente se vor
comporta și educa copilul (Enache, 2003, 49).

În cazul în care sarcina conduce la o căsătorie timpurie, aceasta de cele mai multe ori este
instabilă și de obicei se sfârșește cu un divorț. Cercetătorii sugerează că nu sarcina în sine este cauza

13
divorțului sau nefericirii în căsnicia timpurie, ci faptul că tinerii părinți adolescenți nu sunt pregătiți
pentru viața de familie (Șerban, 2005, 88).

Resursele financiare sunt limitate pentru părinții adolescenți, aceștia nefiind capabili să
asigure o îngrijire corespunzătoare copilului. Cauza principală a divorțului în primii 2 ani de viață
comună este instabilitatea economică. Din această cauză multe mame vor fi singure și vor avea
responsabilități majore în creșterea noului născut (Enache, 2003, 50).

Vor exista și consecințe în relația părinte-copil, unii autori afirmând faptul că mamele
adolescente au relații distorsionate, abuzive și nesatisfăcătoare din punct de vedere emoțional.
Părinții adolescenți având carențe informaționale cu privire la cunoașterea progreselor
comportamentale ale copilului, acestea având implicații directe asupra calității îngrijirii oferite
copilului. Autorii susțin că plânsul de copil este citat ca cel mai important factor care duce la
irascibilitatea și nerăbdarea părinților, care vor fi înclinați să folosească pedepse fizice (Șerban,
2005, 88).

Apariția unei sarcini în viața unei fete adolescente, care se finalizează prin nașterea copilului,
duce la apariția unor consecinte asupra acestuia, care pot fi atât de ordin biologic cât și psihologic.
Copilul care are părinți adolescenți este supus unui risc biologic și psihologic mai mare decât al
copilului născut din părinți adulți. Astfel, la mamele adolescente există posibilitatea să existe o rată
crescută a nașterilor premature și o greutate scăzută a copilului la naștere, mai ales în cazul mamelor
care provin din medii sociale sărace. De altfel, rata mortalității la copiii născuți de adolescente o
depășește pe cea a copiilor mamelor peste 20 de ani. Este posibil ca un copil născut de o mamă până
la 15 ani să prezinte deficiențe la naștere și anume: retard mintal, handicapuri fizice, diabet,
malformații congenitale. Rata crescută a mortalității copiilor la mamele adolescente poate fi pusă și
pe seama imaturității acestora, neglijenței, dar și lipsa dorinței de a asigura o îngrijire adecvată
noului născut și lipsa cunoștințelor și a experienței de asigurare a unei diete echilibrate și
corespunzătoare copilului (Enache, 2003, 45).

Copiii mamelor adolescente se deosebesc de ceilalți copii, care fac parte din familii normale,
printr-o serie de caracteristici cum ar fi: „scoruri semnificativ scăzute la testele de inteligență și la
alte măsurători ale funcțiilor cognitive; probleme de comportament, în special la sexul masculin; o
probabilitate mai mare de a deveni părinte adolescent în viitor; tendință mai mare la repetenție
școlară și dificultăți în procesul de învățare; tendința de a fi etichetați drept înceți (retardați), în

14
procesul de dezvoltare, în special la sexul masculin; probabilitate mai mare de a avea experiențe
unui pattern familial deficitar”. Factorii care stau la baza acestor consecințe menționate anterior, nu
sunt neapărat vârsta mamei la nașterea copilului, cât efectul conjugat al mai multor factori:
imaturitatea părinților, lipsa suportului educațional, lipsa suportului familial, condiții economice
deficitare, etc (Șerban, 2005, 98).

Pe perioada sarcinii adolescenta suferă anumite transformări fizice, dar și psiho-sociale.

Aceste transformări au loc atât în perioada prenatală, cât și postnatală și infuențiază comportamentul
viitoarei mame. În perioada de graviditate femeia este foarte irascibilă și sensibilă, față de cum era
înainte de a rămâne însărcinată. Această stare se datorează faptului că starea psiho-somatică din
timpul sarcinii este influențată foarte mult de activitatea hormonilor.

Astfel, hormonul de sarcină (H.G.C) și hormonal placentă (H.P.L) joacă un rol foarte
important în dezvoltarea fizică a anumitor organe. În prima jumătate a perioadei de sarcină,
hormonal H.G.C produce sentimental difuz sunt gravidă, pentru ca în cea de-a doua jumătate a
sarcinii efectul acestui hormon să fie îndepărtat de acțiunea hormonului de placentă: sânii cresc și își
pregătesc funcția de alăptare, sentimental difuz dispare și existența sarcinii este o certitudine. Un alt
hormon este progesteronul care în cantitate mare generează sentimental de liniște și calm. Astfel,
abia la sfarșitul perioadei de sarcină femeia gravidă va fi mai senină și liniștită, deoarece acum
corpul său produce de 60 de ori mai mult progesteron decât de obicei. La femeia gravidă cantitatea
de estrogen este de 30 de ori mai mare decât la celelalte femei. Producția mare de estrogen îi
activează instinctele, dar stimulează și frica și grijile. Hormonul denumit prolactină, care în perioada
sarcinii este produs în cantitate mare, reprezintă cauza tendinței gravidei de a se simți mai feminină.
Ea simte că este cu adevărat femeie, deoarece va da naștere unui copil. Alături de acești hormoni, un
rol important îl au endorfinele care induc un sentiment nedescris de fericire astfel, femeia
întâmpinând cu mult calm nașterea (Șerban, 2005, 89-90).

Din perspectivă psihologică în funcție de cantitatea de hormon produsă de organismul

femeii gravide, pot apărea diferite forme de dezechilibre psihice cum ar fi depresia.

„Depresia din timpul sarcinii este frecvent întâlnită la femei și poate avea un efect
devastator. Des întâlnită în perioda de sarcină este depresia femeii gravide”. Manifestarea sa pe o
periodă îndelungată de timp este nocivă și poate culmina cu tentative de suicid și chiar înfanticid.
Starea depresivă din perioada de sarcină afectează psihicul femeii și după momentul nașterii. Adesea

15
precedată de o stare euforică, în a patra zi de la naștere apare melancolia post-natală. Este o
tulburare frecventă, întâlnită la aproape 50% dintre mame. Ea prezintă un real pericol, doar dacă
persistă mai mult de două săptămâni după naștere (Cojocaru, 2004, 47).

O altă tulburare depresivă care apare în primele două săptămâni după naștere este depresia
post-partum. Ea se manifestă prin tulburări de somn, lipsa dizpoziției, sentimentul de inutilitate,
anxietate nejustificată față de starea copilului, neliniște și agitație.

„Psihoza puerperală debutează în primele două săptămâni de la naștere, uneori chiar dupa 48
de ore post-partum. Manifestările sale cuprind tulburări de somn, neliniște și iritabilitate, dar cel mai
grav aspect este reprezentat de apariția halucinațiilor auditive și vizuale. Această tulburare este o
urgență psihiatrică” (Cojocaru, 2004, 48).

„Din perspectivă emoțională sarcina reprezintă o perioadă de multiple conflicte atât la nivel
intern (conflictul intrapersonal), cât și la nivel extern (conflict interpersonal)” (ibidem).

Din perspectivă socială, sarcina capătă un caracter public atunci când devine vizibilă.
Reacțiile celorlalți sunt variate și complicate, însă și reacțiile mamei sunt la fel. Într-o primă fază
(trimestrul al doilea de sarcină) femeia gravidă va trăi cele mai frumoase sentimente în legătură cu
vizibilitatea sarcinii. Este mândră de faptul că poartă un copil în pântec, se simte mult mai feminină,
mult mai puternică și mai împlinită decât femeile care nu sunt însărcinate. Faptul că este însărcinată
presupune certitudinea activității sexuale, ceea ce face pe viitoarea mamă să se simtă jenată în fața
anumitor persoane. În al treilea trimestru de sarcină corpul femeii și înfățișarea se schimbă radical,
femeia simțind sentimentul neplăcut al pierderii controlului asupra corpului său. Intervine teama că
aspectul fizic și greutatea corporală nu va mai fi niciodată cum a fost înainte de sarcină (Cojocaru,
2004, 54-55).

Influența socialului își pune amprenta asupra calității dragostei de mamă. Se consideră că
așteptarea copilului poate avea un efect psihologic negativ supra femeii gravide, atunci când, peste
existența sarcinii se suprapun condiții sociale nefavorabile cum ar fi ilegitimitatea sarcinii;
nedefinirea clară a statutului marital; conflicte între parteneri; conduită reprobabilă a viitorului tată
(tulburări de comportament, consum de alcool sau droguri, agresivitate verbală sau fizică); lipsa
sprijinului din partea familiei lărgite; lipsa unei locuințe; situație financiară și materială precară
(idem, 55).

16
 După naștere tânăra mamă va prezenta diverse aspect psihice, care vor infuența starea de
spirit, dar și comportamentul ei atât față de cei din jur, cât și fată de bebeluș. Aceste modificări
comportamentale fiind influnțate de dezechilibrele hormonale care au loc în corpul unei femei după
naștere. Zilele și săptămânile care urmează după naștere vor fi pline de stări emoționale
contradictorii pe care tânăra mamă le va simți. Experiența prin care trece fiecare mamă în momentul
nașterii duce la apariția unor comportamente ciudate cum ar fi: crize de plâns, irascibilitate,
anxietate, insomnie, dureri de cap. Toate acestea sunt semnele caracteristice sindromului postnatal.
Acest simptom se manifestă prin trei stări diferite pe care femeile le pot experimenta după naștere,
intensitatea și durata lor variind, și anume: tristețea postnatală, depresia postnatală și psihoza
postnatală (Cojocaru, 2004, 61).

Tristețea postnatală poate fi cauzată de schimbările hormonale dramatice care au loc după
naștere. Este forma cea mai ușoară și frecventă a sindromului postnatal și se caracterizează prin
iritabilitate, plâns și stări schimbătoare care apar la mai puțin de o săptămână după nașterea copilului
și pot dura câteva săptămâni. Conform specialiștilor un factor declanșator al apariției tristeții
postnatale îl constituie scăderea bruscă a producerii progesteronului imediat după naștere. De
asemenea, aceste stări pot fi induse și de aportul insuficient de calciu din timpul sarcinii. Un alt
factor care declanșează tristețea postnatală este stresul legat de adaptarea la noua viață, împreună cu
nou născutul, dar și de responsabilitățile pe care le implică rolul de mamă. O mamă care
experimentează tristeția postnatală poate să se simtă foarte sensibilă, supărată, să plângă mult, să se
simtă tensionată, obosită, fără poftă de mâncare, să aibă o stare generală proastă. Unele mame se
confruntă cu trăiri mult mai profunde și nu pot depăși foarte ușor perioada tristeții postnatale. La
aceasta se instalează depresia postnatală, care este un sindrom mult mai sever, mai puțin obijnuit,
caracterizat prin schimbări ale apetitului, incapacitate de concentrare, pierderea respectului de sine,
insomnie, sentimente de neajutorare, neliniște, disperare, indiferență și respingere față de partener.
Debutul depresiei postnatale poate fi localizat pe parcursul primului an de viață al copilului. Acest
sindrom poate dura până la un an și poate afecta capacitatea de a îngriji și crește copilul nou-născut.
Psihoza postnatală este o afecțiune extrem de rară și apare de obicei la mamele care aveau anterior
nașterii, predispoziții spre boli psihice. Când o mamă suferă de psihoză postpartum pierde contactul
cu realitatea, fiind incapabilă să distingă între realitate și imaginație, este foarte deprimată și prezintă
halucinații, manifestări confuzionale sau delirante (Cojocaru, 2004, 62-63).

17
I.3. Despre relaţia de ataşament dintre mama adolescentă şi copil

Apariția unui copil la vârsta adolescenței este privit în unanimitate ca fiind o problemă atât pentru
mamă, cât și pentru copil, deoarece mamele adolescente comunică mai puțin cu copiii lor și le oferă
mai puține experiențe stimulative, ceea ce conduce la apariția unor dificultați de învățare mai apoi.
Acestea nu pot oferi posibilitatea unei relații emoționale adecvate și împărtășesc emoții în mod
insconsistent, ceea ce poate dezvolta un risc crescut pentru psihopatologia copilului. Prezintă un
nivel mai ridicat de stres și sunt mai puțin senzitive la interacțiunea cu copiii lor față de mamele
adulte. P. Young (1992), pe baza teoriei eriksoniene, arată că adolescenții sunt mai puțin capabili de
a satisface și îndeplini nevoile bazale ale copilului, datorită naturii lor egocentrice. A fi mamă
adolescentă este văzut ca un factor de risc care sporește dezvoltarea unei relații dezadaptive între
mamă și copil (Ghițiu, 2010, 285-286).

Teoria atașamentului a fost dezvoltată de către J. Bowlby începând cu anul 1950. Bowlby a
susținut faptul că atașamentul primar (0-3 ani) este un program comportamental înnăscut. Ideea
principală a acestuia era că sistemul de comportament în ceea ce privește atașamentul a evoluat,
tocmai pentru a spori gradul de protecție și viață al copilului. Această protecție se bazează pe
proximitatea fizică și pe contactul dintre mamă și copil în primii ani de viață. Dacă această
proximitate este tulburată apar anumite comportamente caracteristice, iar apoi copilul dezvoltă o
gamă tipică de reacții și comportamente sociale anormale (Rygaard, 2011, 24).

Teoria atașamentului reprezintă o încercare de a explica atât comportamentul de atașament,

cât și atașamentele stabile pe care copiii și alte persoane le întrunește pentru anumiți indivizi.
Conceptul cheie în această teorie este considerat a fi sistemul de comportament (Bowlby, 2011, 64).
Inițial teoria atașamentului a fost formată acordându-se o deosebită atenție asupra modului în care
copiii mici reacțioează atunci când se află în situații necunoscute, cu persoane străine, dar și asupra
efectelor pe care astfel de experiențe le au asupra relațiilor ulterioare ale copilului cu părinții lui
(idem, 194).

Teoria atașamentului pune accent pe trei aspecte și anume: pe caracterul fundamental și

funcția biologică a legăturilor emoționale intime dintre indivizi, pe influența puternică pe care o au
asupra dezvoltării unui copil modurile în care este tratat de către părinții lui, dar mai ales de către
mamă. Un alt aspect ține de cunoștințele actuale referitoare la dezvoltarea bebelușului și a copilului
care necesită ca, o teorie a liniilor de dezvoltare, să înlocuiască teoriile care invocă stadiile specifice

18
ale dezvoltării despre care se presupune că o persoană poate să rămână fixată sau poate să regreseze
(idem, 194-195).

Relația de atașament este considerată baza dezvoltării personalității, D. Winnicott susținând

că omenirea este o creație a atașamentului și baza transmiterii transgeneraționale a empatiei și
alterității, elemente esențiale pentru definirea unei persoane. Atașamentul confirmă afirmația că
afectivitatea precede gândirea și cogniția, aceasta fiind singura cale primară de a include
afectivitatea în comportament. Afectivitatea este considerată un element important al
comportamentului, astfel încât, așa cum copilul va primi afecțiune de la părinți, tot la fel o va oferi și
el lumii ca adult (Scripcaru, 2012, 11).

Pentru realizare atașamentului, copilul trebuie să vină pe lume dorit și să nu fie respins de
către mamă. Numeroase studii au arătat faptul că acei copii care au fost respinși, abandonați sau
separați de mamă la naștere, au dezvoltat apoi comportamente agresive și deviante. Se consideră,
astfel, că lipsa afecțiunii din partea părinților este în strânsă legătură cu dezvoltarea unui
comportament deviant. Atașamentul constituie cheia înțelegerii comportamentului adultului, iar
relația părinte-copil este un factor important pentru evoluția comportamentului copilului (Scripcaru,
2012, 12). H. Harlow și J. Bowlby (1988) au susținut faptul că un copil se naște cu capacități
instinctive de a percepe dragostea maternă, la care ulterior se adaugă rolul ontogenetic al mediului.
În lipsa perceperii acestui instinct, se produce o tulburare a input-ului afectiv, prin care sinele nu mai
permite eului să dezvolte un comportament conform rigorilor morale impuse de supraeu (idem, 14).
Lipsa atașamentului este considerat ca o carență afectivă precoce care duce la apariția multor
tulburări de comportament instinctiv și apoi moral. Un copil lipsit de dragostea maternă va tinde să
devină un adult plin de ură și astfel, deschis agresivității (idem, 15).

Astfel, atașamentul este folosit pentru a descrie prima relația de dragoste dintre mamă și
copil, este cel care își pune amprenta asupra viitorului tip de relaționare din perioada ce urmează.
Conform lui Field (1994) atașamentul este explicat prin relația ce se crează și se dezvoltă, treptat,
între două sau mai multe persoane, atunci când sistemele lor fiziologice și comportamentale intră în
raport de afinitate și rezonanță reciprocă (Turchină, 2012, 3).

J. Bowlby (1988) a dezvoltat conceptul de atașament făcând referire în mod special la relația
afectivă primară care se creează între copil și mamă sau îngrijitor. Atașamentul care se creează între

19
copil și mamă este foarte important, deoarece acesta pune bazele socializării copilului și ale sănătății
lui mentale (idem, 4)

Atașamentul este de două tipuri: atașament securizant și atașament insecurizant. Dacă

atașamentul format între părinți și copil este unul sănătos, securizant, atunci copilul își va
achiziționa autonomia și competența, pe fundalul încrederii în sine și în ceilalți. Atașamentul
insecurizant va conduce la dezvoltarea unei personalități problematice și cu risc major de dezvoltare
a unei psihopatologii (ibidem).

Conduitele atașamentului îndeplinesc o dublă funcție și anume: cea de protecție, de

securizare a copilului de către adult împotriva tuturor agresiunilor, și cea de socializare, atașamentul
devenind un factor important în structura personalității viitorului adult. Există o legătură importantă
între atașamentul timpuriu și relațiile ulterioare pe care le stabilesc indivizii. Astfel, Rutter și Rutter
(1993) afirmau că stabilirea unui tip de atașament în copilărie influențiază enorm de mult
capacitatea viitorului adult de a fi parinte eficient (ibidem).

Dacă atașamentul format este nesigur acesta va afecta relațiile adulte, insecuritatea putând
deveni o problemă semnificativă în viața fiecăruia. Astfel, copilul are nevoie de ajutor și securitate
pentru a dezvolta un atașament solid. Nesiguranța poate duce la insecuritate, copilul devenind anxios
și temător, iar ca viitor adult acesta va fi schimbător și nestatornic pe deciziile pe care le va lua.
Această nesiguranță mai poate duce la dezorganizare, agresivitate și furie, dezvoltare lentă în planul
sănătății psihice și sociale, dar și dezinteres. Cauzele care determină un atașament nesigur sunt
multiple și diferite și anume: neglijare fizică a copilului de către părinți, abuz emoțional, abuz fizic
sau sexual, separarea de părinți, experiențe traumatizante, depresia postpartum care duce la lipsa
suportului și a grijei materne, vârstă fragedă atât a mamei și/sau a tatălui (Turchină, 2012, 6-7).

Relația dintre mamă și copil ar trebui să apară și să se dezvolte natural pe parcursul perioadei
după venirea copilului pe lume. Dacă în cazul femeiilor, care aduc pe lume un copil din propria
dorință, relația de atașament se formează fară probleme, în schimb, la mamele adolescente există
riscul ca această legătură cu pruncul ei să apară mai târziu sau deloc. Cauzele acestei probleme sunt
multiple datorită împrejurimilor în care fetele adolescente au rămas însărcinate. O mamă adolescentă
care este nevoită să crească copilul singură, fără sprijinul tatălui copilului, vecinilor sau a prietenilor,
relația dintre ea și nou născut este mai problematică, tocmai din lipsa sprijinului. În astfel de situații

20
atmosfera este cu atât mai tensionată cu cât mama nu are posibilități materiale sau/și financiare
necesare creșterii și întreținerii copilului (Enache, 2003, 44).

Consecințele apariției unei sarcini sau a unui copil în perioada adolescenței au efecte și
asupra relației mamă-copil. Unii autori consideră că și mamele adolescente pot fi la fel de capabile
ca și mamele mai în vârstă, relația dintre ele și copii formându-se în mod natural și fără probleme,
dar alți autori atrag atenția asupra relațiilor distorsionate, abuzive și nesatisfăcătoare, din punct de
vedere emoțional. Se observă serioase carențe informaționale, ale ambilor părinți adolescenți, cu
privire la cunoașterea și anticiparea vârstelor la care va avea loc progrese comportamentale din
partea copilului, ceea ce are efecte negative majore în abilitatea acestor părinți de a oferi o îngrijire
adecvată pruncului (idem, 51-52).

Mamele adolescente nu dau importanță unor evenimente esențiale în viața copilului sau
anticipează apariția lor mai devreme decât se întâmplă în mod normal. Atunci când unele
evenimente sunt așteptate să se producă mai devreme decât apar ele în mod normal, în
comportamentul copilului, mamele pot manifesta îngrijorare și subestimare față de întârzierea
dezvoltării acestuia. Când așteptările față de copil sunt nerealiste, mamele pot adopta un
comportament matern neadecvat, fundamentat pe ideea că acesta este capabil de anumite reacții și
comportamente, doar că nu poate să le manifeste încă (idem, 52-53).

Dacă comportamentul mamei va favoriza și satisface nevoile nou-născutului, acesta se va

simți în siguranță, iubit și i se va forma un sentiment fundamental de încredere. Un copil care se
simte iubit și îngrijit va fi jucăuș, va zâmbi firesc, va fi deschis, sociabil și mai puțin inhibat și timid.
Dacă din diverse motive mama nu poate fi alături de copilul ei și nu răspunde necondiționat și cu
drag la nevoile acestuia, psihicul copilului va asocia acest lucru cu sentimentul de separare și
abandon dublat de creșterea anxietății. Copiii mici reacționează la astfel de stări prin adoptarea unor
forme de atașament extrem cum ar fi: căutarea anxioasă a mamei cu privirea, agățarea și plânsul
chiar și la cea mai mică despărțire (Minulescu, 2006, 9-10).

Psihologia recunoaște trei tipuri de personalitate ale copilului care are parte sau nu de
afecțiunea maternă. Aceștia își manifestă nevoia de atașament în funcție de încrederea formată în
primul an de viață. Aceste tipuri de personalitate pot fi identificate în funcție de calitatea pozitivă
sau stresantă a trăirilor emoționale ale copilului. Calitatea îngrijirilor și tipului de relație afectivă pus

21
în joc de adult pot infuența dezvoltarea unui sentiment de siguranță sau a unui atașament anxios, pot
duce chiar la evitarea atașamentului de către copil.

„Astfel, copilul care se simte în siguranță în viață pare să aibă încredere că părintele, mama
sau tatăl este accesibil când are nevoie și va răspunde la trebuințele sale; se simte competent; este
mereu orientat spre exploatare; are o viață afectivă pozitivă este capabil destul de devreme să
vibreze emoțional în relația cu ceilalți, empatic și cald, poate comunica cu adultul despre ceea ce
simte” (Minulescu, 2006, 10). La originea unei astfel de structuri afective pozitive stau modul
sensibil și empatic în care mama și-a îngrijit copilul nou-născut, coerența și consistența cu care
ulterior și-a manifestat emoțiile și a discutat despre emoții cu cel mic (ibidem).

La polul opus copilului care se simte în siguranță este copilul care trăiește viața cu neliniște,
acesta manifestăndu-se prin crize de plâns, neliniște până la crize de anxietate când este vorba de o
separare de mamă; manifestă mai multă mânie, furie decât alți copii; îi lipsește încrederea că
părintele, mama sau tata, este accesibil și răspunde nevoilor sale, fie este mereu alert, neliniștit și
preocupat, fie mereu în căutarea părintelui; se dezvoltă mai puțin, chiar și în plan fizic; apare mai
imatur și mai retras, nesigur în relații. Toate acestea au ca origine situația în care, ca și copil mic, a
avut parte de o mamă anxioasă și nesigură, care nu era sensibilă la semnalele care veneau dinspre
copilul ei sau care era prea intruzivă și inconsistentă în sentimentele și emoțiile proprii (idem, 11).

Ultimul tip de personalitate este reprezentat de copilul care evită atașamentul. Copilul evitant
îl poți recunoaște pentru că: „atunci când este separat de părinți nu prea plânge sau plânge puțin și
evită în mod clar re-unificarea cu părintele; nu se arată interesat de oameni; se preocupă mai ales de
explorarea și jocul cu lucrurile” (idem, 12). La astfel de copii, cel mai adesea se poate constata că la
o vârstă destul de mică s-au confruntat cu respingeri din partea părinților, și că în loc de dragoste și
afectivitate aceștia au primit răceală și indiferență, unii chiar având contact cu abuzuri fizice din
partea părinților (ibidem).

Neglijarea emoțională are consecințe nu numai la nivel psihic, cât și la nivel fizic.
Cercetările de biochimie vin în susținerea acestei afirmații și arată că un copil crescut fără dragoste
și sentiment de securitate, fără să fie luat în brațe, mângâiat, va avea în organism nivele înalte ale
hormonului stresului, care intervine negativ asupra creșterii și dezvoltării corpului și a creierului
(Minulescu, 2006, 12). Consecințele neurobiologice ale neglijării emoționale a copilului mic, duc la
un copil sau adolescent cu grave tulburări de comportament. Acesta va fi deprimat, apatic, va învăța

22
încet și va fi mai predispus la boli. Sunt cercetări din domeniul psihologiei , dar și al neuroștiințelor,
care vorbesc de psihopatie datorată lipsei de afectivitate (ibidem).

Maternitatea la vârsta adolescentină, care devine din ce în o problemă de mare aploare, poate
fi analizată și considerată o problemă socială, deoarece datele statistice realizate în ultimii ani
dovedesc această afirmație. În intervalul de ani 2010-2014 conform datelor statistice puse la
dispoziție de Eurostat s-au observat urmatoarele: în anul 2010 s-au înregistrat 212,199 de nașteri,
dintre care 21.775 aparțineau adolescentelor cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani, dintre acestea 3.368
erau deja la a doua naștere. În anul 2011 dintr-un total de 196.242 de femei care au născut, 20.150
erau adolescente cu același interval de vârstă, dintre care 3.203 erau la al doilea copil. În anul 2012
din 201.104 nașteri, 19.822 aparțineau aceleiași categorii menționate mai sus. Anul 2013 vine cu o
ușoară scădere a numărului de mame adolescente față de anii precedenți și anume, din 182.313
nașteri, 17.944 aparțineau categoriei menționate. În anul 2014 se observă din nou o ușoară creștere a
nașterilor adolescentine și anume 18.677 dintr-un total de 193.103 de femei care au născut (Eurostat,
2016).

Astfel, România se află printre primele trei locuri în Europa, la acest capitol, alături de
Regatul Unit al Mării Britanie, Franța și Spania. De menționat faptul că în anul 2014 România era
situată pe primul loc în Europa la nașteri înregistrate la categoria de vârstă 15-16 ani, fiind urmată
de Regatul Unit, Franța și Spania (Eurostat, 2016).

23
Capitolul II. Actori sociali relevanţi şi problematica mamelor adolescente: cine, ce face?

II.1 Familia pe masa politicului. O abordare critică a politicilor sociale din România adresate
familiei

Pe parcursul aprofundărilor cercetărilor în domeniul familiei au fost elaborate diverse definiții care
au încercat să explice acest concept. G. Murdock (1949) definește familia ca fiind „un grup social
caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproducție. Ea include adulți de ambele
sexe, dintre care cel puțin doi au relații sexuale recunoscute (aprobate) social și unul sau mai mulți
copii, proprii sau adoptați pe care îi cresc și îi îngrijesc” (apud Iluț, 2005, 65). Un alt autor, C. Levi-
Strauss (apud Damian, 1972) consideră familia „un grup social ce își are originea în căsătorie,
constând din soț, soție și copii sau alte rude, grup unit prin drepturi și obligații morale, juridice,
economice, religioase și sociale (incluzându-le și pe cele sexuale)” (ibidem). N. Damian (1972)
definește familia ca „un grup de rude prin căsătorie, sânge sau adoptare care trăiesc împreună,
desfășoară o activitate economico-gospodărească comună, sunt legate prin anumite relații spirituale
(ideologice sau psihologice), și prin anumite relații juridice” (idem, 66). Autorii V. Stănoiu și M.
Voinea (1983) studiind mai multe definiții ale familiei, oferă propria lor variantă și anume cea că
„familia este un grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au
gospodărie casnică comună, sunt legate prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale,
juridice și răspund una pentru alta în fața societății”. Se observă deci, că nu este preferabil să vorbim
despre definiția familiei, ci despre definirea ei prin evidențierea caracteristicilor și funcțiilor pe care
aceasta le are (ibidem).

Apariția diferitelor tipologii de familii, modificarea structurii și a modelelor familiale a dus

la apariția unui suport social sporit. Multe dintre tipurile familiale alternative, cum ar fi și familia
monoparentală, se caracterizează prin discreție economică și socială, printr-o mai mare expunere la
sărăcie, fapt care face necesară intervenția statului (Popescu, 2009, 139)

Societatea încadrează în conceptul de familie și acel grup format din părinte, mama sau tatăl
și copil sau copii, care poartă denumirea de familie monoparentală. Astfel, familia monoparentală
este definită ca fiind „un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie, între unul dintre părinți
(cel singur) și copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, valori și aspirații comune
[…] în care relațiile dintre membri sunt directe și informale” (Ștefan, 2013, 44). Modalitățile prin
24
care familia ajunge sa fie monoparentală sunt diverse și anume: divorțul sau separarea părinților,
decesul unuia dintre soți, nașterea precoce a unui copil în afara căsătoriei (cazul mamelor
adolescente), sau pur și simpu decizia unor femei de a avea și de a crește un copil singură, fără a se
căsători (Iluț, 2009, 8).

Familia monoparentală, mai ales cea formată din părinte adolescent și copil, se poate
confrunta de-a lungul vieții cu o mulțime de vulnerabilități de adaptare la normele și cerințele
societății de astăzi, dar și vulnerabilități cauzate de situația de a fi părinte singur și anume: săracie,
dezechilibtu psihic, sănătate fragilă, etc. Se consideră că monoparentalitatea în România nu este
cauzată, în mod special, din pricina creșterii ratei divorțurilor, cât mai ales din cauza apariției unor
altor manifestări ale formelor de familie, cum ar fi copiii în afara căsătoriei, mame adolescente, etc
(Ștefan, 2013, 55).

În cazul mamelor adolescente singure, lipsa partenerului duce la anumite consecințe atât
pentru tânăra mamă, cât și pentru copil. Cum de cele mai multe ori adolescentele întrerup studiile
sau chiar le abandonează, atunci cănd hotărăsc să păstreze copilul, acest lucru le afectează în plan
financiar, dar și profesional. Acestora le va fi dificil să își crească singure copilul, dacă nu au niciun
ajutor din partea familiei sau a rudelor. Astfel, copiii acestui tip de familie au parte de o maturizare
timpurie, le sunt acordate sarcini și roluri noi la vârste fragede. Experiența parentalității în
singurătate poate determina femeile să devină mai masculine, sunt obligate de situație să fie mai
ferme în deciziile pe care le vor lua (idem, 59).

Maternitatea la vârsta adolescenței este, de obicei, văzută ca fiind o dramă pentru tânăra
mamă la nivel individual și o problemă majoră pentru societate. În general mamele adolescente nu
sunt sprijinite în mod real de societate, acestea fiind nevoite de cele mai multe ori să își crească
copilul singure, fiind supuse stigmatizării, sărăciei, excluziunii sociale, prejudecăților sau eșecurilor.
Politicile sociale pentru această categorie vulnerabilă nu sunt adresate direct și în mod special
acesteia, iar în general cele existente sunt nesatisfăcătoare pentru nevoile familiei monoparentale
formată din mamă adolescentă (Iluț, 2009, 49). Cu toate acestea în România statul ocrotește
căsătoria și familia, sprijinind prin măsuri economice și sociale dezvoltarea și consolidarea acesteia.
Statul român dorește să apere intersele mamei și a copiluluia adoptând anumite legi care să vină în
sprijinul acestora (Codul familiei, 2009, 5).

25
 În România există diverse acte normative care au rolul de a diminua sau înlătura riscurile
sociale la care sunt supuse familiile cu copii, pentru a încuraja creșterea acestora în familia de
origine. Legile care vin în sprijunul acestor familii sunt urmatoarele: Legea Nr. 416/2001 privind
venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, prin care venitul minim garantat
este acordat familiilor și persoanelor singure, care se află într-o situație dificilă din punct de vedere
financiar, acesta fiind asigurat prin acordarea ajutorului social lunar, în condițiile prevăzute de lege.
Familiile sau persoanele care sunt afectate de calamități naturale, incendii sau accidente, precum și
alte situații deosebite stabilite prin lege, pot beneficia de ajutoare de urgență în funcție de fondurile
existente. Tot prin această lege se acordă și alocația pentru copiii nou-născuți, care este oferită o
singură dată, la cerere, pentru fiecare din primii patru copii născuți vii. Acesta se poate solicita până
la împlinirea vârstei de un an a copilului (Talpaș, 2013, 11-12). O altă lege este Legea Nr. 61/1993
privind alocația de stat pentru copii, cu modificările și completările ulterioare, care acordă alocația
de stat tuturor copiilor, fără discriminare, care au vârsta de până în 18 ani, dar și tinerilor care au
împlinit această vârstă și urmează cursurile învățământului liceeal sau profesional, până la
finalizarea acestora (Barbu, 2010, 132). Alocația complementră și alocația de susținere pentru
familiile monoparentale sunt acordate în conformitate cu Legea Nr. 277/2010 privind alocația pentru
susținerea familiei, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, alocația complementară și
alocația de susținere pentru familiile monoparentale se acordă familiilor care au unul sau mai mulți
copii și care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 184 de lei (Talpaș,
2013, 12). Potrivit Legii Nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu
modificările și completările ulterioare, se oferă alocația de plasament pentru fiecare copil, față de
care s-a luat măsura plasamentului, dar și pentru fiecare tânăr care își continuă studiile într-o formă
de învățământ de zi pe toată durata acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani (ibidem).

Legea Nr. 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor oferă

posibilitatea, ca pe lângă creșele normale unde părinții sunt nevoiți să plătească o sumă de bani, să
fie înființate de către consiliile locale, care vor suporta integral cheltuielile din bugetul statului și din
bugetul local, creșe sociale care sunt destinate copiilor aflați în risc de abandon. Legea Nr. 116/2002
privind combaterea marginalizării sociale, oferă tinerilor căsătoriți o sumă de bani reprezentând
valoarea avansului pentru cumpărarea sau închirierea unei locuințe pe o perioadă de trei ani. Alte
acte normative care vin în sprijinul familiilor sunt: Legea Nr. 219/2000 privind egalitatea șanselor
de a urma studiile învățământului superior prin acordarea burselor sociale de studiu și Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii
26
claselor I-IV din învățământul de stat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat cu
program normal de lucru (Talpaș, 2013, 13-14).

Reunind măsurile care nu vizează numai familia, dar pe care o influențiază, instrumentele de
intervenție pentru politica familiei sunt multiple și anume: legislația prin care se realizează protecția
legală a familiei, sistemul de prestații familiale, beneficii pentru adopție, plasament, încredințare,
beneficii pentru familia monoparentală, pentru familiile sărace cu copii și servicii sociale. Sistemul
actual de suport destinat familiei și copilului în România și anume sistemul de prestații familiale,
cuprinde o varietate de beneficii în bani și servicii, existând forme directe adresate copilului sau
forme indirecte de susținere a familiei în general și automat și a copilului (Popescu, 2009, 142).

Beneficiile privind familia au un impact mare asupra situației copilului. Nivelul cheltuielilor
sociale privind familia și rata sărăciei copilului sunt în strânsă legătură, astfel, dacă cheltuielile sunt
mai mari scade rata sărăciei copilului. În țările unde cheltuielile sunt mai mici se observă o rată
crescută a sărăciei copilului. Suportul financiar destinat familiilor cu copii s-a îmbunătățit în ultimii
ani. Cu ajutorul venitului minim garantat și cel al alocațiilor familiale (alocația universală pentru
copii și alocațiile focalizate pentru familiile cu copii și pentru familiile monoparentale), se asigură
resursele esențiale de subzistență pentru copii și pentru familiile lor, contribuind astfel, la reducerea
sărăciei severe a copilului. Însă aceste beneficii nu asigură o dezvoltare armonioasă a copilului, ci
doar supravețuirea, acoperind atât cât se poate din nevoile de bază (hrană, îmbracăminte). Chiar
dacă unele beneficii s-au majorat, pentru familiile foarte sărace care trăiesc doar din ajutorul social
(alocația familială complementară, alocația pentru familia monoparentală), cuantumul acestora este
insuficient pentru a putea acoperii și nevoile de dezvoltare socială ale copiilor. Impactul acestui
suport financiar este o problemă deschisă, deoarece scoaterea din sărăcie nu înseamnă neapărat și
asigurarea unui trai decent necesar pentru o bună dezvoltare a copilului. Nu trebuie ignorate efectele
secundare ale acestor beneficii, adică o susținere prea mare pentru întreaga familile în defavoarea
satisfacerii nevoilor esențiale ale copilului. Multe studii pe această temă (Zamfir, 2005; Mărginean,
2004; Banca Mondială, 2003), arată că majoritatea familiilor sărace, aflate în sărăcie profundă, au ca
singură sursă de venit doar alocațiile pentru copil (Popescu, 2009, 146-152).

Astfel, suportul financiar rezolvă doar problemele sărăciei și nu poate acoperii și celelalte
nevoi care sunt importante pentru o creștere și o dezvoltare normală a copilului. Pentru a putea
satisface și celelalte nevoi de dezvoltare personală a copilului, sunt necesare implementarea și
oferirea de servicii sociale specializate (Popescu, 2009, 152-153).
27
II. 2. Rolul serviciilor de suport în incluziunea socială a mamelor adolescente

Conform Legii Asistenței Sociale Nr. 292/2011, articolul 27 „serviciile sociale reprezintă activități
sau ansamblu de activități realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum și celor speciale,
individuale, familiale sau de grup în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și
combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții”.
În cadrul aceluiași act normativ, articolul 67, se specifică faptul că măsurile de asistență socială
pentru familie au rolul de a asigura menținerea copilului în familie și depășirea unei situații de
dificultate.

Potrivit articolului 70 din Legea Nr. 292/2011 a asistenței sociale, orice copil care este lipsit
temporar sau definitiv de protecția părinților, are dreptul la protecție alternativă cum ar fi: instituirea
tutelei, măsuri de protecție specială sau adopție. Protecția specială constă în implementarea măsurii
plasamentului și acordarea de servicii sociale destinate îngrijirii copilului până la dobândirea
capacității depline de exercițiu, dar și a beneficiilor prevăzute de lege . Serviciile sociale din
domeniul protecției copilului și familiei au rolul de a asigura îngrijirea, creșterea, formarea,
dezvoltarea și educarea copilului în familie. Conform articolului 73, din prezenta lege, principalele
categorii de servicii sociale sunt: servicii de prevenire a separării copilului de familie, servicii de
reconciliere a vieții de familie cu viața profesională, servicii pentru copilul lipsit temporar sau
definitiv de ocrotirea părinților și servicii de sprijin pentru familiile aflate în situații de dificultate.
Aceste servicii pot fi acordate în instituții sociale sau unități de asistență socială, în centre de zi,
centre rezidențiale sau la domiciliul familiei.

Din punct de vedere sociologic prin instituție socială se întelege „un sistem de relații sociale
organizat pe baza unor valori comune și în care se utilizează anumite procedee în vederea
satisfacerii anumitor nevoi sociale fundamentale ale unei colectivități sociale” (Mihăilescu, 2003,
175). Scopul instituțiilor sociale este acela de a satisface cele mai importante nevoipe care gama de
beneficiari le au. Astfel, în vederea atingerii scopului, instituțiile au la bază o serie de funcții și
activități stabilite precis și reglementate. Funcțiile sunt îndeplinite de anumiți specialiști care se
conformează rolurilor instituționale stabilite (idem, 176).

Serviciul de prevenire a separării copilului de familie are rolul de a identifica din timp
situațiile care au un potențial risc de a conduce în timp la separarea copilului de părinții săi. Pentru
evitarea unei astfel de situații, specialiștii în domeniul asistenței sociale trebuie să cunoască și să

28
evalueze, în contextul unei relații de comunicare și colaborare cu familia și copilul, dificultățile pe
care le întâmpină și să identifice împreună soluțiile cele mai potrivite, astfel încât, copilul să poată
beneficia de o creștere și dezvoltare armonioasă în sânul familiei (Unicef, 2012). Serviciile oferite
sunt de informare și orientare, consiliere socială, psihologică, asistență de specialitate și suport,
evaluare socio-familială, mediere de conflict și negociere, intervenție oportună la nevoie și evaluare
psihologică1. În cadrul serviciilor de reconciliere a vieții de familie cu viața profesională și a
serviciului de sprijin pentru familiile aflate în situații de dificultate, Legea Nr. 292/2011 a asistenței
sociale, articolul 74, spune că părinții sunt nevoiți să suporte o parte din cheltuielile aferente
acestora, care vor fi stabilite în funcție de nivelul costului serviciului pe beneficiar și de nivelul
veniturilor pe membru de familie.

În articolul 119 din Legea Nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
sunt menționate tipurile de servicii care au scopul de a prevenii separarea copiluli de părinții săi, dar
și pentru a realiza protecție specială pentru copilul separat, temporar sau definitiv, de familia sa,
acestea fiind: servicii de zi prin care se asigură menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților
copilului si a părinților, pentru a putea depăși anumite situații care ar determina separarea copilului
de familie. Din această categorie fac parte: centrele de zi, centrele de consiliere și sprijin pentru
părinți, centrele de asistență și sprijin pentru readaptarea copilului cu probleme psihosociale și
serviciile de monitorizare, asistență și sprijin pentru femeiile gravide predispuse să își abandoneze
copilul etc (AIDA, 2010, 120).

Serviciile de tip familial prin care se asigură, la domicilul unei persoane fizice sau familii,
creșterea și îngriirea copilului separat, temporar sau definitiv, de familia sa. Conform Legii Nr.
272/2004, articolul 122, pentru stabilirea măsurii de plasament la familiile sau persoanele de care
copilul se simte mai apropiat, Direcția generală de asistență socială și protecția copilului are
obligația de a realiza demersuri pentru a identifica membri familiei extinse în vederea consultării și
implicării lor în stabilirea unui plan individualizat de protecție. În articolul 123, din prezenta lege, se
specifică faptul că serviciile de tip rezidențial au rolul de a asigura protecția, creșterea și îngrijirea
copilului separat, temporar sau definitiv, de familia sa și de a stabili în condițiile legi prezente
măsura de plasament. Din cadrul acestor servicii se consideră că fac parte și centrele maternale, dar
și celelalte servicii care asigură găzduire pe o perioadă mai mare de 24 de ore.

1
Informații disponibile on line la adresa: http://www.protectiacopilului6.ro/directia-protectia-
copilului_doc_788_serviciul-prevenirea-separarii-copilului-de-familie_pg_0.htm. Accesat la data de: 17.04.2016.
29
 Centrul maternal pentru cuplul mamă-copil este un serviciu destinat prevenirii separării
copilului de familia sa și are rolul de a permite formarea, emnținerea și întărirea legăturilor
familiale, precum și sprijinirea părinților pentru asumarea responsabilităților parentale. Beneficiarii
centrului sunt cuplurile mamă-copil și anume: „mame cu copii nou-născuți, cu risc de abandon
(mame singure, mame minore, mame care provin din familii dezorganizate, marginalizate, sărace
etc), mame cu copii care temporar nu au sau nu mai au locuință și/sau se confruntă cu mari probleme
(financiare, profesionale, relaționale) fiind în imposibilitatea de a răspunde corespunzător nevoilor
specifice ale copilului” (AIDA, 2010, 121). Aceste centre sunt adresate și pentru alte categorii de
beneficiari cum ar fi: mame adolescente, mame seropozitive, femei însărcinate cu vârsta sun 18 ani,
mame cu copii care locuiesc în stradă (tinere foste copii ai străzii care au la rândul lor copii), mame
și copii victime ale violenței în familie sau doar copii care sunt supuși abuzului, neglijării sau
exploatării (ibidem).

Centrul maternal sprijină mama, în mod individualizat și personalizat, pentru a-și asuma
rolul matern, astfel încât, aceasta să îi poată asigura copilului o dezvoltare corespunzătoare nevoilor
sale afective, sociale, medicale și educaționale. Psihologii asigură cuplului mamă-copil consiliere
psihologică și suport psihologic în mod individual sau în grup. Asistentul social împreună cu alți
specialiști din centru ajută mama și copilul în obținerea drepturilor sociale și asigură consiliere
juridică mamei beneficiare. Mamele din centru sunt informate cu privire la drepturile pe care le au și
despre oferta de servicii sociale de care poate beneficia, servicii care au rolul de a o ajuta în găsirea
unui loc de muncă sau pentru a urma cursuri de formare profesională. Centrul maternal sprijină
cuplul mamă-copil în vederea dezvoltării autonomiei care favorizează integrarea lui în familie. Din
cadrul serviciilor acordate de Centrul maternal fac parte următoarele: „servicii de găzduire,
menținerea stării de sănătate, servicii de educație și consiliere, activități de baby-club, servicii de
consiliere juridică, servicii pentru dobândirea deprinderilor de viață independentă, servicii de
integrare socială, profesională și servicii post-rezidențiale” (ibidem).

Un alt rol al Centrului maternal este acela de a crea activități de pregătire a părăsirii
instituției de către cuplul mamă-copil, ca mai apoi acesta să se poată reintegra socio-profesional și
pentru a putea menține legăturile familiale, dar și pentru a fi transferați la un alt serviciu rezidențial.
Atunci când cuplul beneficiar părăsește Centrul maternal, specialiștii au în vedere următoarele
aspecte: evaluarea finală a nevoilor cuplului mamă-copil, acesta trebuie să cunoască demersurile
necesare intreprinse și autoritățile locale din comunitatea în care urmează să se reintegreze, implică

30
cuplul beneficiar în eleborarea planului de servicii post-rezidențiale și monitorizarea lui, precum și
îndeplinirea tuturor formalităților legale necesare pentru părăsirea Centrului maternal (AIDA, 2010,
121-122).

Astfel, familiile monoparentale alcătuite din mame adolescente sunt susținute prin diverse
servicii, după cum s-a văzut, dar și de prestații sociale acordate în conformitate cu actele normative
specifice. Prestațiile sociale de care pot bebeficia mamele adolescente sunt: alocatii familiale,
alocația de stat pentru copil, alocația complementară, alocația de susținere pentru familia
monoparentală, trusoul acordat pentru copilul nou-născut. Toate aceste prestații și servicii sunt
menite să protejeze cuplul mamă-copil, au rolul de a evita ajungerea în situația de abandon a
copilului, de a exclude marginalizarea socială a mamelor adolescente, dar și de a le pregătii să se
reintegreze în familie și societate.

II.3. Asistenţii sociali şi mamele adolescente: intervenţie şi nevoi de formare

În procesul de intervenție pot fi implicați mai mulți specialiști care să ajute la rezolvarea unui caz
social. Astfel, toți acești specialiști fac parte dintr-o echipă multidisciplinară care este alcătuită din:
asistent social, psiholog, medic, preot, profesor/educator, polițist. Fiecare dintre aceștia sunt
implicați la un anumit nivel și pe componente complementare în furnizarea de servicii sociale în
cadrul intervenției de asistență socială. În Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 68/2003 privind
serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare, este precizat faptul că serviciile sociale
pot fi acordate atât de asistenții sociali, cât și de ceilalți specialiști care au diverse calificări,
competențe, responsabilități și atribuțiiîn domeniul serviciilor sociale (AIDA, 2010, 229). Așadar,
„asistentul social este persoana cu studii superioare de specialitate (3-4 ani în Universitate) care are
pregătirea necesară pentru a lucra în servicii de asistenţă socială cu grupuri, familii sau indivizi în
situaţii de risc”2.

Pentru înțelegerea adecvată a rolului asistentului sociali în lucrul cu mamele adolescente,

consider că este necesară cunoașterea profilului asistentului social din România (Lazăr, 2015).
Astfel, observăm din datele socio-demografice existente la jumătatea anului 2014 faptul că

2
Informații disponibile on line la adresa: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune
%20si%20asistenta%20sociala/Proiecte_cu_finatare_externa/7%20-%20Manual_participant.pdf . Accesat la data de
09.05.2016

31
majoritatea asistenților sociali (88%) din România sunt de gen feminin, cu vârsta cuprinsă între 22
de ani și 84 de ani. Au o bogată experiență în domeniu, cei mai mulți (62%) având ca treaptă de
competență, specialist sau principal, adică cu cel puțin trei ani de experiență. Mai mult de jumătate
din asistenții sociali (75%) din România sunt angajați în sistemul public de asistență socială.
Asistenții sociali debutanți și/sau practicanți sunt angajați într-o proporție mult mai mare în mediul
neguvernamental, față de cei cu experiență care lucrează mai mult în sistemul public. Din punct de
vedere al domeniilor de practică ale asistenților sociali cei mai mulți (peste 70%) lucrează în
DGASPC-uri, în SPAS-uri, în alte organizații religioase, în domeniul sănătății și cu persoane cu
dizabilități. Prezența asistenților sociali în domeniul justiției, persoanelor vârstnice, persoanelor fără
adăpost și a victimelor violenței domestice este mult mai mică. Cei mai mulți asistenți sociali
lucrează în domeniul ocupării/asistării șomerilor, în administrația centrală și în educație. Prin prisma
funcțiilor deținute de asistenții sociali, cei mai mulți dintre ei ocupă posturi de asistent social alături
de altele care de fapt includ activități specifice tot acestei profesii și anume: inspector, inspector de
specialitate, consilier, consilier superior, referent, referent de specialitate. Doar 2% dintre asistenții
sociali din România dețin funcții de conducere în asistență socială (Lazăr, 2015, 29-34).

În Ordonanța de Urgență a Guvenrnului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, este precizat
faptul că „asistentul social are îndatorirea de a identifica situațiile și cauzele care afectează echilibrul
psihic, economic sau moral al individului, al familiei sau al grupului social și trebuie să întreprindă
toate acținunile necesare pentru remedierea situației de dificultate identificate”.

Astfel, pentru instrumentarea unui caz social (familie monoparentală aflată în dificultate,
mamă singură) este necesar să se parcurgă mai multe etape care urmează un traseu comun tuturor
cazurilor din practica asistenței sociale. Prima etapă este data referirii, aceasta este ziua în care se
înregistrează sesizarea cazului, referirea sau transferul acestuia de către asistentul social din cadrul
instituției unde se oferă servicii sociale. O altă etapă este evaluarea inițială care constă într-o
investigare sumară a situației familiei monoparentale/mamă singură, pentru a se stabili dacă aceasta
se încadrează în cerințele instituției care oferă servicii. Următoarea etapă este data deschiderii
cazului și face referire la ziua în care asistentul social hotărăște deschiderea cazului în vederea
instrumentării și soluționării acestuia. Urmează etapa de evaluare care presupune o analiză și o
investigare amănunțită a tuturor elementelor care sunt implicate în caz și anume: beneficiarul și
mediul lui de viață, familia și sistemul lui de relații, factorii generatori ai situației problematice,
resursele posibile pentru rezolvarea cazului etc. Data planului de intervenție/permanență este ziua în

32
care asistentul social a realizat planul de intervenție specific familiei monoparentale pe care o are în
atenție. Etapa de intervenție se realizează cu ajutorul unor acțiuni specifice de intervenție făcute de
către managerul de caz, dar și mobilizarea și implicarea tuturor resurselor umane, financiare,
materiale și comunitare, existente și identificate de acesta cu scopul de a soluționa cazul prin
respectarea și îndeplinirea obiectivelor planului de intervenție pentru cazul mamă adolescentă cu
copil. Trecerea de la etapa de intervenție la cea de monitorizare are loc în ziua prezentării cazului în
CPC. Etapa de monitorizare are în vedere urmărirea și evaluarea permanentă a situației familiei,
pentru a se asigura că există o stare de echilibru necesară pentru a se putea soluționa cazul. Data
închiderii cazului este ziua când asistentul social decide, după ce s-a consultat cu supervizorul său,
să încheie orice implicare în cazul instrumentat. Închiderea cazului se poate face fie când asistentul
social și-a atins toate obiectivele stabilite, fie prin referire sau transfer către o altă instituție sau
serviciu social. De obicei acest lucru se întâmplă atunci când cazul nu poate fi rezolvat de instituția
sau de serviciul social în care s-a instrumentat până la acel moment (AIDA, 2010, 120).

În practică sistentul social poate exercita mai multe roluri. Acestea sunt diverse, însă cele
mai întâlnite sunt: rolul de broker social, rolul de abilitator, educator, mediator și avocat. Pe langă
acestea, în diverse situații, asistentul social este oblicat să îndeplinească și alte roluri pentru o bună
desfășurare a intervenției unui caz sau chiar pentru a îmbunătății sistemul de asistență socială.

Unul dintre aceste roluri este cel de broker social prin care asistentul social îl pune în
legătură pe beneficiar cu serviciile și resursele disponibile și specifice nevoilor și problemelor
acestuia. Rolul de avocat prin care asistentul social pledează pentru drepturile sociale legale pe care
beneficiarul le are. Tot prin acest rol sprijnă activ inițiativele ce urmăresc schimbarea proiectelor,
programelor sau politicilor sociale care nu au un efect benefic asupra beneficiarilor pe care acesta îi
are în atenție. Rolul de educator sau profesor implică oferirea de informații și cunoștințe
beneficiarului, care îl pot ajuta să deprindă anumite abilități cu care să poată preveni apariția unei
probleme sau chiar pentru a îmbunătății funcționarea socială. Rolul de consilier este exercitat de
specialist cu scopul de a-l ajuta pe beneficiar să se descurce mai bine în societate, sa-și modeleze
comportamentul, să învețe să depășească singur o problemă și chiar sa-și înțeleagă mai bine
sentimentele. Un alt rol este cel de mediator care implică intervenția asistentului social în conflictele
dintre părți pentru a ajunge la un consens3. În rolul de abilitator asistentul social trebuie să facă în

3
Informații disponibile on line la adresa: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune
%20si%20asistenta%20sociala/Proiecte_cu_finatare_externa/7%20-%20Manual_participant.pdf . Accesat la data de
09.05.2016
33
așa fel încât activitățile ce țin de intervenție să fie orientate către beneficiari, cu scopul de a
descoperii propriile lor resurse care să le permită să facă față problemelor cu care se confruntă
(AIDA, 2010, 230).

Asistentul social mai are rolul și de manager de caz prin care coordonează toate activitățile
legate de caz și ia hotărârile importante pentru buna funcționare a intervenției. Alte roluri pe care
asistentul social le poate juca la un moment dat sunt: manager al sarcinilor de serviciu prin care se
asigură că beneficiarul are parte de cele mai potrivite servicii; factor de dezvoltare a personalului
instituției în care lucrează facilitând dezvoltarea profesională a personalului prin pregătire,
consultare și supervizare; rolul de administrator prin care planifică, dezvoltă și implementează
politici, programe și servicii specifice asistenței sociale; agent de schimbare socială, asistentul social
participă la identificarea nevoilor și problemelor comunității, mobilizează grupuri de interese care să
pledeze pentru schimbarea în bine a societății sau pentru a obține resurse4.

Pentru ca asistentul social să poată exercita aceste roluri este extrem de importantă relația
care se formează între el și beneficiar. Conform Codului deontologic al profesiei de asistent social,
relațiile dintre acesta și beneficiar trebuie să fie consolidate pe onestitate, confidențialitate și
comunicare. Asistentul social trebuie să respecte principul autodeterminării și să nu decidă în
numele beneficiarului. Acesta trebuie să sprijine beneficiarii în vederea identificării și dezvoltării
resurselor, pentru a alege cea mai buna opțiune, de asemenea acordă o mare atenție și celorlalte
persoane implicate în activitățile de asistență.

H. Winefield și J. Barlow (1995) afirmă despre relația dintre asistent social și beneficiar că
„este esențială pentru succesul unui program și ar trebui sa fie evaluată de ambele părți” (Pirneci,
2013, 35).
Mai mult, se pare că „reforma sistemului de asistență socială a supus asistenții sociali unei
presiuni în care sunt obligați să-și dezvolte abilități organizatorice și administrative, punând pe locul
doi calitatea relației cu beneficiarii. Astfel, asistenții sociali devin organizatori eficienți, dar renunță
să mai practice asistența socială care se fundamentează pe conceptele de terapie, alegere și
schimbare și pe capacitatea de a acționa în calitate de avocați reflexivi care se folosesc de autoritate
în mod adecvat” (idem, 35-36). Pentru ca activitățile desfășurate în cadrul asistenței sociale să fie

4
Informații disponibile on line la adresa: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune
%20si%20asistenta%20sociala/Proiecte_cu_finatare_externa/7%20-%20Manual_participant.pdf . Accesat la data de
09.05.2016
34
fără probleme, se justifică importanța componentei administrative, dar aceasta afectează în mod
negativ interacținea și lucrul efectiv cu beneficiarul. „Asistența socială presupune pe lângă resursele
umane și materiale limitate de care dispune, sau volumul mare de muncă, și un cadru sistematic de
cunoștințe teoretice și practice care îi asigură un loc aparte în rândul profesiilor socioumane”
(Pirneci, 2013, 37).

Așadar, recrutarea și menținerea asistenților sociali înalt calificați este considerată a fi o

necesitate a sistemului. Calitatea informațiilor pe care un asistent social le deține se vede și în relația
acestuia cu beneficiarul. Prin modul de abordare a discuțiilor, a problemelor beneficiarului, a
atitudinii față de acesta, a profesionalismul cu care îi ascultă problemele, calității informațiilor pe
care le furnizează și sprijinul acordat, se poate observa că, într-un cadru suportiv și sigur, relația
dintre asistent social și beneficiar este una bazată pe încredere, respect și comunicare, acesta din
urmă apreciind disponibilitatea specialistului (ibidem).

35
Capitolul III. Mame adolescente în România: este cineva pregătit? O perspectivă calitativă
asupra fenomenului

III.1. Stabilirea problemei sociale

Problema socială „reprezintă o situație indezirabilă care este considerată de un segment important al
societății ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita o acțiune colectivă în vederea obținerii unei
ameliorări semnificative și a unei dezirabilități crescute” (Dan, 2002, 667).

O altă definiție a problemei sociale este oferită de R. K. Merton (1971) care o consideră „ca
fiind o discrepanță semnificativă între normele sociale și realitatea socială de fapt”. J. E. Farley
(1992) spune că problema socială poate fi definită „ca o situație caracterizată de următoarele trei
elemente: este în mare măsură privită ca fiind indezirabilă sau ca o sursă de dificultăți; este cauzată
de acțiunea sau inacțiunea oamenilor sau a societății; afectează sau se presupune că va afecta un
număr mare de persoane” (ibidem).

Principalele caracteristici ale unei probleme sociale, după R. K. Merton și R. A. Nisbet

(1971), sunt: apariția unei probleme sociale are legătură cu manifestarea unei neconcordanțe între
ceea ce sunt indivizii în realitate și ceea ce ar trebui să fie de fapt; o problemă socială poate fi,
uneori, consecințele unor modele instituționalizate ale comportamentului social; fiecare individ are
probleme diferite în funcție de valorile, interesele sau caracteristicile lor distincte; soluțiile acestor
probleme sunt diferite, în funcție de particularitățile structurilor sociale; „deoarece elementele
componente ale unei structuri sociale (care definesc sistemul) se află în relație de interdependență,
acțiunile dezvoltate pentru rezolvarea unei probleme sociale particulare cu care se confruntă
sistemul, vor genera apariția unor noi probleme ce trebuie soluționate și drept urmare soluțiile găsite
vor fi dificil de concretizat în politici efective” (Dan, 2002, 670).

Urmărind evoluția istorică și demografică din ultimele trei, patru decenii, remarcăm că
parentalitatea la adolescenți este o situație tot mai frecventă, deși numărul de căsătorii la adolescenți
a scăzut, iar numărul avorturilor a crescut (Enache, 2003, 45). „În literatura de specialitate
americană este descris fenomenul Baby Boom caracterizat printr-o creștere alarmantă a sarcinilor la
adolescente, fenomen considerat în prezent o problemă socială” (ibidem).

36
 Neglijarea unei contacepții adecvate de către adolescenții activ sexual reprezintă un factor
care explică sarcina adolescentină. Majoritatea adolescentelor refuză folosirea unor metode
contraceptive, deoarece sunt infuențate de ideea că utilizarea lor ar crea o pregătire premeditată
pentru viața sexuală, care ar trebui să survină în condiții spontane și naturale. Un rol important
asupra concepției adolescenlilor privind contracepția îl au și părinții lor, care le transmit credințele
proprii cu privire la comportamentul sexual și la folosirea contraceptivelor (Enache, 2003, 46).

Datele statistice vin în sprijinul acestei afirmații, conform căreia maternitatea adolescentină,
este o problemă socială de mare amploare. În intervalul 2010-2014 conform datelor statistice puse la
dispoziție de Eurostat s-au observat urmatoarele: în anul 2010 s-au înregistrat 212,199 de nașteri,
dintre care 21.775 aparțineau adolescentelor cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani, dintre acestea 3.368
erau deja la a doua naștere. În anul 2011 dintr-un total de 196.242 de femei care au născut, 20.150
erau adolescente cu același interval de vârstă, dintre care 3.203 erau la al doilea copil. În anul 2012
din 201.104 nașteri, 19.822 aparțineau aceleiași categorii menționate mai sus. Anul 2013 vine cu o
ușoară scădere a numărului de mame adolescente față de anii precedenți și anume, din 182.313
nașteri, 17.944 aparțineau categoriei menționate. În anul 2014 se observă din nou o ușoară creștere a
nașterilor adolescentine și anume 18.677 dintr-un total de 193.103 de femei care au născut.

Astfel, România se află printre primele trei locuri în Europa, la acest capitol, alături de
Regatul Unit al Mării Britanie, Franța și Spania. De menționat faptul că în anul 2014 România era
situată pe primul loc în Europa la nașteri înregistrate la categoria de vârstă 15-16 ani, fiind urmată
de Regatul Unit, Franța și Spania (Eurostat, 2016).

Maternitatea timpurie a adolescentelor poate cauza atât probleme la nivel personal cât și
social. Numărul mare de fete care nasc la o vârstă vragedă, obligă sistemul românesc să se
conformeze în așa fel, încât, să le asigure supravețuirea. Politicile sociale românești nu sunt adresate
strict acestei categori vulnerabile, deși este evident că fenomenul a luat amploare și că a devenit de
mult o problemă socială, astfel, de cele mai multe ori serviciile și prestațiile de care pot beneficia
mamele adolescente sunt insuficiente pentru a putea acoperii toate nevoile și problemele cu care
acestea se confruntă (Popescu, 2009, 146-152).

O sarcină care apare în perioada adolescenței poate provoca multe efecte negative asupra
tinerei mame, cât și a noului născut, sarcina având consecințe pe termen scurt, dar și pe termen lung.
De aici ajungându-se la apriția unor noi probleme care afectează societatea. Astfel, sarcina în

37
perioada adolescenței nu rămâne fără repercusiuni. Există riscul ca atunci când mama are mai puțin
de 18 ani, bebelușul să prezinte malformații sau chiar să moară. Nici tânăra mamă nu va fi ferită de
consecintele sarcinii, aceasta va avea de suferit deoarece, dezvoltarea psihologică și afectivă îi vor fi
afectate, astfel, adolescenta va ajunge să renunțe la învestițiile sale personale, școlare sau de altă
natura. Maternitatea timpurie a unei adolescente poate fi considerată ca un factor de risc pentru
copil, deoarece aceasta a avea tendința de a fi agresivă și chiar de a maltrata copilul (Clerget, 2008,
298).

Majoritatea fetelor care rămân însărcinate la vârste fragede și care păstrează sarcina, renunță
la studii. Cu cât vârsta este mai mică la nașterea copilului, cu atât șansa de a relua studiile este
scăzută. Abandonul școlar are efecte negative pe termen lung și anume: tânăra mamă va avea
deficiențe semnificative în educație, va avea slujbe cu prestigiu și venituri mici. Toate aceste
consecințe cauzate de abandonarea studiilor va afecta modul în care mamele adolescente se vor
comporta și educa copilul (Enache, 2003, 49). Din cauza acestor consecințe mama adolescentă nu va
fi capabilă să se întrețină singură și va apela la serviciile de suport. Mai grav este că multe dintre ele
vor ajunge să abandoneze copilul și astfel, apare o altă problemă socială.

La mamele adolescente există posibilitatea să existe o rată crescută a nașterilor premature și

o greutate scăzută a copilului la naștere, mai ales în cazul mamelor care provin din medii sociale
sărace. De altfel, rata mortalității la copiii născuți de adolescente o depășește pe cea a copiilor
mamelor peste 20 de ani. Este posibil ca un copil născut de o mamă până la 15 ani să prezinte
deficiențe la naștere și anume: retard mintal, handicapuri fizice, diabet, malformații congenitale.
Rata crescută a mortalității copiilor la mamele adolescente poate fi pusă și pe seama imaturității
acestora, neglijenței, dar și lipsa dorinței de a asigura o îngrijire adecvată noului născut și lipsa
cunoștințelor și a experienței de asigurare a unei diete echilibrate și corespunzătoare copilului
(Enache, 2003, 45).

Vor exista și consecințe în relația părinte-copil, unii autori afirmând faptul că mamele
adolescente au relații distorsionate, abuzive și nesatisfăcătoare din punct de vedere emoțional.
Părinții adolescenți având carențe informaționale cu privire la cunoașterea progreselor
comportamentale ale copilului, acestea având implicații directe asupra calității îngrijirii oferite
copilului. Autorii susțin că plânsul de copil este citat ca cel mai important factor care duce la
irascibilitatea și nerăbdarea părinților, care vor fi înclinați să folosească pedepse fizice (Șerban,
2005, 88).
38
 Copiii care au fost respinși, abandonați sau separați de mamă la naștere, au dezvoltat apoi
comportamente agresive și deviante. Se consideră, astfel, că lipsa afecțiunii din partea părinților este
în strânsă legătură cu dezvoltarea unui comportament deviant. Atașamentul constituie cheia
înțelegerii comportamentului adultlui, iar relația părinte-copil este un factor important pentru
evoluția comportamentului copilului (Scripcaru, 2010, 12). Așadar, din această cauză vor exista mai
mulți copii neglijați, abuzați sau chiar exploatați.

Având în vedere faptul că din familia formată din mama adolescentă și copil, familie
monoparentală, lipsește o figură paternă, un model masculin, copilul va avea serioase probleme de
comportament și va deveni un adult care fa face ceea ce a văzut în familia sa. Imaturitatea mamelor
adolescente le face să acționeze sau să se comporte, nu tocmai potrivit cu un copil, și fără să
realizeze le transmite copiilor lor, unele modele negative care le vor infuența în rău atât perioada
copilăriei, cât și viața de adult.

Familia monoparentală, mai ales cea formată din părinte adolescent și copil, se poate
confrunta de-a lungul vieții cu o mulțime de vulnerabilități de adaptare la normele și cerințele
societății de astăzi, dar și vulnerabilități cauzate de situația de a fi părinte singur și anume: săracie,
dezechilibru psihic, sănătate fragilă, etc. Se consideră că, monoparentalitatea în România nu este
cauzată, în mod special, din pricina creșterii ratei divorțurilor, cât mai ales din cauza apariției unor
altor manifestări ale formelor de familie, cum ar fi, copii în afara căsătoriei, mame adolescente, etc
(Ștefan, 2013, 55).

În cazul mamelor adolescente singure, lipsa partenerului duce la anumite consecințe atât
pentru tânăra mamă, cât și pentru copil. Cum de cele mai multe ori adolescentele întrerup studiile
sau chiar le abandonează, atunci cănd hotărăsc să păstreze copilul, acest lucru le afectează în plan
financiar, dar și profesional. Acestora le va fi dificil să își crească singure copilul, dacă nu au niciun
ajutor din partea familiei sau a rudelor. Astfel, copiii acestui tip de familie au parte de o maturizare
timpurie, le sunt acordate sarcini și roluri noi la vârste fragede. Experiența parentalității în
singurătate poate determina femeile să devină mai masculine, sunt obligate de situație să fie mai
ferme în deciziile pe care le vor lua (idem, 59).

Maternitatea la vârsta adolescenței este, de obicei, văzută ca fiind o dramă pentru tânăra
mamă la nivel individual și o problemă majoră pentru societate. În general mamele adolescente nu
sunt sprijinite în mod real de societate, acestea fiind nevoite de cele mai multe ori să își crească

39
copilul singure, fiind supuse stigmatizării, sărăciei, excluziunii sociale, prejudecăților sau eșecurilor.
Politicile sociale pentru această categorie vulnerabilă nu sunt adresate direct și în mod special
acesteia, iar în general cele existente sunt nesatisfăcătoare pentru nevoile familiei monoparentale
formată din mamă adolescentă (Iluț, 2009, 49). Cu toate acestea în România, statul ocrotește
căsătoria și familia, sprijinind prin măsuri economice și sociale dezvoltarea și consolidarea acesteia.
Statul român dorește să apere intersele mamei și a copiluluia adoptând anumite legi care să vină în
sprijinul acestora (Codul familiei, 2009, 5).

De cele mai multe ori, adolescentele, sunt mame singure, care își cresc copilul fără spijinul
partenerului sau familiei și sub acțiunea unor stări depresive sau pe baza unor frustrări, cauzate de
lipsuri, sărăcie, marginalizare, mamale adolescente tind să devină violente atât verbal, cât și fizic cu
copilul lor. Deoarece acestea trăiesc experiența maternității mult mai devreme decât ar fi normal,
vor exista întotdeauna etichetări asupara acesteia, va fi marginalizată de către ceilalți și chiar
respinsă. Toate aceste comportamente din partea oamenilor o fac pe tânăra mamă să trăiească
sentimente de regret, stări de furie care mai devremea sau mai târziu se vor vedea în interacțiunea ei
cu copilul sau cu ceilalți. Acestea devin de cele mai multe ori depresive, au ganduri suicidare, se
închid în ele si nu mai comunică cu nimeni.

Familiile monoparentale alcătuite din mame adolescente sunt susținute prin diverse servicii,
dar și de prestații sociale acordate în conformitate cu actele normative specifice. Prestațiile sociale
de care pot bebeficia mamele adolescente sunt: alocatii familiale, alocația de stat pentru copil,
alocația complementară, alocația de susținere pentru familia monoparentală. Toate aceste prestații și
servicii sunt menite să protejeze cuplul mamă-copil, au rolul de a evita ajungerea în situația de
abandon a copilului, de a exclude marginalizarea socială a mamelor adolescente, dar și de a le
pregătii să se reintegreze în familie și societate. De aici putem observa că, dacă numărul mamelor
adolescente va fi în creștere, atunci și politicile sociale ale statului român vor trebui să sufere
modificări.

III.2. Universul cercetării şi metodologia aplicată

Universul cercetării este reprezentat de cinci studii de caz, preluate de la Biroul de Prevenție și
Intervenție în Situația Părăsirii Copilului în Maternități, din cadrul Direcției Generale de Asistență
Socială, Sector 1, București. Selecția studiilor de caz a fost realizată în funcție de disponibilitatea

40
personalului din instituție. Subiecții din studiile de caz sunt de sex feminin și au vârsta cuprinsă între
16 ani și 19 ani. Persoanele care mi-au facilitat accesul la informații sunt șeful de birou Anca
Vasilescu și asistenții sociali, Alexandra Pescaru și Răduț Paula.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, sector 1 „funcționează ca

instituție publică de interes local, cu personalitate juridică și se află în subordinea Consiliului Local
al sectorului 1 al municipiului București” 5. Instituția are rolul de a identifica și soluționa problemele
sociale ale comunității din domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vâstnice, persoanelor
cu handicap, persoanelor singure sau a oricăror persoane care au nevoie de suport. Misiunea
instituției este aceea de a asigura persoanelor din raza sectorului 1 un sistem de asistență socială care
să vină în întâmpinarea nevoilor și problemelor și care să ofere o securitate social universală.

La baza furnizării serviciilor sociale de către Direcția Generală de Asistență Socială și

Protecția Copilului, sector 1, stau următoarele principii: „respectarea drepturilor şi a demnităţii
omului; asigurarea autodeterminării şi a intimităţii persoanelor beneficiare; asigurarea dreptului de a
alege; abordarea individualizată şi centrarea pe persoane; participarea persoanelor beneficiare;
cooperarea şi parteneriatul; recunoaşterea valorii fiecărei persoane; abordarea comprehensivă,
globală şi integrată; orientarea pe rezultate; îmbunătăţirea continuă a calităţii; combaterea abuzului
asupra persoanelor beneficiare, în cadrul instituţiilor”6.

Biroul de prevenire și intervenție în situația părăsirii copilului în maternități se ocupă cu

„depistarea, evaluarea și monitorizarea familiilor aflate în situații de criză prin autosesizare sau prin
intermediul partenerilor sociali (maternități, spitale pentru copii)” 7. Oferă consiliere psihologică și
socială familiei în risc de abandon sau de separare a copiilor, dezvoltă programe menite să prevină
abandonul în spitale, orientează și mediază familiile beneficiare, pentru consiliere juridică și
medicală, acordă suport material și financiar pentru depășirea situațiilor de criză și prevenirea
abandonului.

Metodologia aplicată

5
Informații disponibile on line la adresa: http://www.dgaspc-sectorul1.ro/pagina.aspx?pid=7&keyn=1. Accesat la data
de 20.05.2016.
6
Informații disponibile on line la adresa: http://www.dgaspc-sectorul1.ro/pagina.aspx?pid=7&keyn=1. Accesat la data
de 20.05.2016.
7
Informații disponibile on line la adresa: http://www.dgaspc-sectorul1.ro/pagina.aspx?pid=78&keyn=5. Accesat la data
de 20.05.2016.
41
Studiul privind „Mame adolescente în România: este cineva pregătit? O perspectivă calitativă asupra
fenomenului” implică o abordare de tip calitativ.
N. K. Denzin și Y. S. Lincoln (1994) definesc cercetarea calitativă ca fiind „o concentrare a
mai multor metode, implicând o abordare interpretativă și naturalistă a subiectului studiat”.
Cercetarea calitativă presupune o studiere a lucrurilor în mediul lor de viață. Vizează cunoașterea
indivizilor și a modului în care aceștia își trăiesc viața, se axează pe comportamentul lor, pe modul
cum vorbesc, dar și pe lucrurile care îi bucură sau îi întristează. Cercetarea calitativă pune accent, în
mod special, pe cunoașterea sensului pe care cuvintele și comportamentul oamenilor, îl au pentru ei
însăși (apud Tutty et al., 2005, 79).

J. W. Cresswell (1998) vede „cercetarea calitativă ca un demers de înțelegere bazat pe

tradiții metodologice distinct, care explorează o problemă socială sau umană” (apud Chelcea, 2007,
79). P. Paillé (1996) consideră că expresia „cercetare calitativă desemnează orice studiu empiric în
științele umane și sociale care are următoarele cinci caracteristici: cercetarea este concepută în mare
parte dintr-o perspectivă comprehensivă; abordează obiectul de studiu într-un mod deschis și amplu;
include o culegere de date efectuată cu ajutorul metodelor calitative; dă prilejul unei analize
calitative a datelor în care cuvintele sunt analizate direct prin intermediul altor cuvinte; se termină cu
o povestire sau teorie și nu cu o demonstrație” (ibidem).

Cercetarea calitativă prezintă următoarele caracteristici generale, care constituie totodată

avantaje ale acesteia: existenţa unui contact personal şi prelungit cu un mediu sau cu oameni şi o
sensibilitate faţă de punctul lor de vedere; construirea problematicii rămâne amplă şi deschisă;
design-ul metodologic nu este niciodată complet determinat înainte de startul cercetării ca atare, ci
evoluează în funcţie de rezultatele obţinute, saturaţia atinsă, gradul de acceptare internă obţinut;
etapele culegerii şi analizei datelor nu sunt separate într-o manieră tranşantă, uneori suprapunându-
se; principalul instrument metodologic rămâne cercetătorul însuşi în toate etapele cercetării; analiza
datelor vizează descrierea sau teoretizarea proceselor, iar nu obţinerea rezultatelor, încheind cu
precizarea că teza sau raportul de cercetare se inserează într-un spaţiu de dialog al descoperirii şi
validării proceselor, nu într-o logică a dovezii (Chelcea, 2007, 85).
Cercetarea calitativă implică folosirea unor materiale empirice cum sunt: studiile de caz,
interviul, observația, texte istorice etc, care au rolul de a descrie momente obijnuite sau deosebite
din viața indivizilor și de a reda semnificațiile lor pentru aceștia (Chelcea, 2007, 76).

42
 Din punct de vedere al metodologiei utilizate, am optat pentru studiu de caz, informațiile
culese au fost preluate prin studiul documentelor sociale.

Studiul de caz este definit de R. C. Yin (1984) ca fiind „o anchetă empirică asupra unui
fenomen contemporan în contextual vieții sale, în care limitele dintre fenomen și context, nu sunt cu
totul evidente și în care se utilizează surse multiple de informare” (apud Mucchielli, 2002, 407).
Studiul de caz este considerat a fi o tehnică specială a culegerii, a punerii în formă și a prelucrării
informației, prin care se dorește să se arate caracterul complex și evolutiv al fenomenelor dintr-un
sistem social, cuprinzând propriile sale dinamici. Metoda studiului de caz constă în a expune o
situație din viața reală, care urmează a fi analizată pentru a se vedea cum evoluează și cum se
manifestă fenomenele care îl interesează pe cercetător. Prin studierea unui caz se permit
identificarea unor procese speciale, astfel, cazul tratat ca un sistem integrat, chiar dacă, uneori, se
găsesc unele elemente care par a fi iraționale, acesta permițând o mai bună înțelegere a obiectului de
studiu (ibidem).

Studiul de caz este folositor atunci când se dorește a se afla cum anume și de ce se produc
unele fenomene intr-o situație. Acesta permite explicarea unor fenomene prea complexe pentru
strategii de anchetă sau pentru stategii experimentale. În cercetarea calitativă, studiul de caz poate
avea două mari funcții. Acesta „poate fi util în cadrul unei abordări inductive în care, plecând de la
una sau mai multe situații studiate, se eliberează procese recurente pentru a grupa treptat informațiile
obținute și pentru a evolua spre formularea unei teorii” (Mucchielli, 2002, 407-408). Și în cadrul
unei abordări deductive (confirmative), acesta poate fi utilizat și se folosește pentru a verifica
valoarea explicativă sau predicativă a unei teorii elaborate dinainte și de a o îmbogății. Așadar,
prima funcție poate fi folositoare la începutul cercetării unui subiect, pentru a se construi o gamă de
observații, iar a doua funcție va fi uitilă mai mult într-un studiu mai avansat al cercetării, când se
dorește îmbunătățirea unui model deja constituit (ibidem).

În funcție de tipul de cercetare există mai multe tipuri de studii de caz, R. K. Yin (1994)
enumerându-le astfel: studii de caz explicative sau cazuale, studii de caz descriptive și studii de caz
explorative (Chelcea, 2007, 601). R.E. Stake (1994) pune accent însă, pe alte tipuri de studii de caz
și anume: studiu de caz de interes intrinsec, studiu de caz de interes instrumental și studiu de caz de
interes colectiv. Studiul de caz intrinsec face referire la situațiile foarte rare și extreme, studiul de
caz instrumental vizează verificarea unei teorii, cazul în sine fiind de interes secundar, iar studiul de
caz colectiv urmărește identificarea factorilor care apar invariabile în mai multe situații (idem, 605).
43
 Unul din avantajele studiului de caz este acela că furnizează o situație în care se poate
observa interacțiunea unui număr mare de factori, putându-se astfel, vedea, complexitatea și bogăția
situațiilor sociale. Un alt avantaj îl constituie faptul că studiul de caz poate procura elemente noi
despre un subiect care ar putea nuanța o teorie (Mucchielli, 2002, 407-408).

Dovezile pentru studiul de caz pot proveni din șase surse: documente sociale, date de arhivă,
interviuri, observația directă, observația participativă și artefacte fizice sau cultural (ibidem).
Înformațiile din studiile de caz preluate, sunt obținute prin studiul documentelor sociale din cadrul
Biroului de Prevenție și Intervenție în Situația Părăsirii Copilului în Maternități. Analiza
documentară este utilizată atunci când cercetătorul nu are acces direct la realitatea socială pe care
vrea să o studieze. Informațiile despre problema pe care cercetătorul vrea să o studieze se găsesc sub
alte forme cum ar fi „arhive publice sau private, jurnale personale, corespondență, date statistice,
ziare, cărți, lucrări de artă, folclor, discursuri sau date ale cercetărilor anterioare” (Mihăilescu, 2000,
53). Studierea documentelor se face prin prisma unor tehnici foate bine elaborate și sunt grupate în
ceea ce poartă denumirea de tehnici ale analizei de conținut. Tehnica analizei documentare are și
unele dezavantaje, deoarece informațiile din documente nu au fost scrise pentru a fi utilizare de către
un sociolog, deseori, acestea, au amprenta subiectivității celor care le-au consemnat, uneori sunt
contradictorii sau lacunare. Din această cauză este recomandat ca atunci când se utilizează
informațiile din documente, să fie analizate cu mare atenție (ibidem).

Conform schemei lui H. Laswell orice analiză documentară trebuie să răspundă la o serie de
întrebări cum ar fi: „cine vorbește? (emițătorul); ce spune? (conținutul mesajului); cui spune?
(receptorul); cum spune? (forma și mijlocul de vehiculare a mesajului); cu ce scop? (obiectivele
urmărite, explicite sau nu); cu ce rezultate? (efectele obținute, acestea pot fi congruente sau nu, cu
intenții declarative sau deduse)” (Mihăilescu, 2000, 53-54).

Utilizarea tehnicii analizei documentare necesită o bună pregătire a analistului. Cercetătorul

trebuie să identifice atât mesajele evidente, cât și pe cele mai puțin evidente. „În mod obijnuit, în
analiza de conținut, aspectele cele mai dificil de identificat sunt efectele produse de un anumit
mesaj, întrucât analiza acestora depășește cadrul strict contextual și pretinde o analiză pretențioasă la
nivelul receptorilor” (idem, 54).

Ca orice sursă, studierea documentelor are atât avantaje, cât și dezavantaje. Avantajele sunt
reprezentate de faptul că documentele pot fi văzute ori de câte ori este necesar; nu sunt create ca

44
rezultat al studiilor de caz, nu ies în evidență; sunt precise, conțin nume, referințe și detalii exacte în
legătură cu un anumit eveniment semnalat; au acoperire largă, durată lungă de timp, multe
evenimente și contexte. Dezavantajele acestei surse de culegere a informațiilor, ar fi din punct de
vedere al disponibilității; pot fi insuficiente, uneori chiar incomplete ca și informație necesară; pot fi
blocate intenționat și nu au așa mare accesibilitate, din cauza confidențialității (Chelcea, 2007, 605).

III.3. Analiza dimensională a conceptelor

E. Babbie (2010, 184) defineşte conceptele ca fiind „constructe derivate prin consimţământ reciproc
din imagini mentale (concepţii)”, iar S. Chelcea (2001, 103) prezintă conceptele drept „forme logice
cu cea mai înaltă treaptă de abstractizare”, subliniind faptul că cele utilizate în domeniul social se
clasifică în: concepte cantitative, concepte calitative, concepte generale, concepte individuale,
concepte istorice şi concepte universale (idem, 105). Necesitatea conceptualizării este dată de faptul
că aceasta are drept „rezultat un înţeles specific, asupra căruia s-a convenit în vederea atingerii
scopului cercetării” (Babbie, 2010, 185).

Adolescență

Adolescența reprezintă „perioada de trecere de la copilărie la vârsta adultă, caracterizată printr-o

acută căutare de identitate, în care apar elementele contradictorii cele mai vizibile în raporturile
dintre generații” (Ciupercă, 2003, 21). Adolescența este considerată o etapă de pregătire pentru
momentul părăsirii familiei de apartenență. Tinerii sunt pregătiți pentru acest moment încă de la o
vârstă vragedă, acordându-li-se mai multă libertate, autonomie și responsabilitate (ibidem).

Comportament

Comportamentul este definit drept „orice modificare a sistemului ca răspuns la acțiunea unor factori,
mai propriu, se referă la reacțiile organismelor vii la stimulii externi, începând de la simpla
contracție muscular până la acțiuni complexe din viața socială” (Iluț, 2003, 82).

Copil/Minor
Definiţia copilului se regăseşte şi în cadrul Legii Nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, art.4, care arată că prin „copil” se înţelege „persoana care nu a împlinit vârsta
de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii”.
45
Discriminare socială

Discriminarea socială este văzută ca „un comportament negativ care are ca țintă obiectul unei
prejudecăți- de regulă, membrul unui outgroup- pe baza unui stereotip social, precum cel impus de
status-ul etnic, rasial, economic sau confessional al celuilalt” (Gavreliuc, 2003, 116).

Infuență socială

Influența social este definită ca o „acțiune asimetrică exercitată intre două entități sociale (indivizi,
grupuri) care interacționează în scopul modificării atitudinilor și comportamentelor uneia dintre
părți, fie că aceasta este conștientă sau nu” (Ciupercă, 2003, 185).

Personalitate

Personalitatea este o „sinteză a interacțiunilor dintre caracteristici și procese psihice, care determină
moduri specific relative constant de a reacționa și acționa” (Tîrhaș, 2003, 253).

Suport social

Suportul social este văzut ca o „susținere psihologică a persoanelor: confortul, asistența și

informațiile primate din partea indivizilor și grupurilor în cadrul relațiilor formale și informale”
(Chelcea, 2003, 350).

Familie

Familia este definită ca fiind „acea instituţie fundamentală a oricărei societăţi umane care constă
într-un grup de persoane legate prin relaţie de rudenie şi/sau prin incluziune domestică” (Vlăsceanu,
2011, 650).

Problemă socială

Problema socială „reprezintă o situație indezirabilă care este considerată de un segment important al
societății ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita o acțiune colectivă în vederea obținerii unei
ameliorări semnificative și a unei dezirabilități crescute” (Dan, 2002, 667). O altă definiție a
problemei sociale este oferită de R. K. Merton (1971) care o consideră „ca fiind o discrepanță
semnificative între normele sociale și realitatea socială de fapt”. J. E. Farley (1992) spune că
problema socială poate fi definită „ca o situație caracterizată de următoarele trei elemente: este în
46
mare măsură privită ca fiind indezirabilă sau ca o sursă de dificultăți; este cauzată de acțiunea sau
inacțiunea oamenilor sau a societății; afectează sau se presupune că va afecta un număr mare de
persoane” (ibidem).

Servicii sociale

Conform Ordonanței de Urgență Nr.68/2003 privind serviciile sociale, articolul 1, serviciile sociale
„reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale
individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate,
vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru
prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul
creşterii calităţii vieţii”.

Suport social

Suportul social se defineşte ca fiind „susţinerea psihologică a persoanelor: confortul, asistenţa şi

informaţiile primite din partea indivizilor şi grupurilor în cadrul relaţiilor formale şi informale”
(Chelcea, 2003, 350).

47
III.4. Obiectivele şi ipotezele studiului
Obiectiv general: Identificarea factorilor de risc și a consecințelor maternității la vârsta
adolescenței pentru cuplul mană-copil.

Obiectiv specific 1: Identificarea consecințelor lipsei de informare cu privire la educația sexuală în

rândul adolescentelor.
Obiectiv specific 2: Identificarea efectelor abandonului școlar asupra mamelor adolescente.
Obiectiv specific 3: Identificarea factorilor de risc din familia de proveniență care conduc la apariția
sarcinii la adolescente.

Ipoteza 1: Cu cât nivelul cunoştinţelor privind educația sexuală este mai redus, cu atât crește mai
mult riscul apariției sarcinii la vârsta adolescenței.
Ipoteza 2: Cu cât mamele adolescente abandonează școala mai devreme, cu atât le este mai greu să
își găsească un loc de muncă.
Ipoteza 3: Dacă mamele adolescente provin dintr-o familie dezorganizată, atunci riscul de a rămâne
însărcinate este mai mare.

III.5. Prezentarea şi analiza studiilor de caz

Studiu de caz 1

I.M. în vârstă de 16 ani face parte dintr-o familie cu 4 copii. Minora provine dintr-o familie
dezorganizată, iar după separarea părinților aceasta a rămas în grija mamei, care în anul 2002 a fost
arestată, minora I.M rămând în grija bunicii materne. Aceasta nu a vrut să aibă grijă de nepoata sa,
susținând că nu este copilul ei și ca nu ea a abandonat-o în stradă.

Minora a fugit de acasă fiind găsită în apropierea unui aeroport singură, nesupravegheată.
Față de aceasta s-a luat măsura de plasament în regim urgență, în centru aflându-se și ceilalți frați ai
ei. Abia după ce a fost internată în centru de plasament, bunica maternă a recunoscut-o ca fiind
nepoata sa. Mama minorei I.M a divorțat în 2010 de tatăl acesteia, iar acum este condamnată la 6 ani
și 3 luni de detenție, I.M susține că nu a mai păstrat legătura cu mama ei. Minora I.M a ajuns în
atenția serviciului de prevenire din cauza faptului că aceasta nu era susținuta și ocrotită de familia ei.
Minora I.M a rămas însărcinată și în anul 2013 a născut un copil de sex masculin, rezultat în urma
unei relații de concubinaj cu tatăl copilului. Aceasta a solicitat admiterea ei și a copilului ei într-un

48
centru maternal. Deseori aceasta se învoiește împreună cu copilul pentru a merge acasă la partenerul
ei. Familia acestuia cunoaște situația minorei I.M și este deacord ca să se căsătorească cu fiul lor.

De-a lungul perioadei în care minora I.M a stat în centrul maternal cu copilul ei, aceasta a
avut un comporatament violent atât față de copil, pe care l-a agresat fizic, cât și față de personalul
centrului. Mama are deseori conflicte cu tatăl copilului și din această cauză susține că își agresează
copilul, deoarece în el îl vede pe tatăl lui ceea ce îi crează o stare de nervozitate. Minora I.M este din
nou însărcinată și dorește să rămână în centrul maternal, deoarece susține că nu se poate înțelege cu
partenerul ei.

În cadrul centrului minora I.M a beneficiat pe toată durata șederii ei acolo de următoarele
servicii: găzduire, adăpost, asistență medicală pentru cuplul mamă-copil, consiliere psihologică,
profesională, social-educativă. Aceasta a mai beneficiat și de următoarele prestații: alocația de stat,
consumul mediu lunar pentru mamă și copil, produse igienice, alimente. Toate acestea i-au fost
acordate din anul 2013, de când a intrat în centru, până în prezent.

Identificare nevoi

Nevoi de securitate: tânăra I.M. a beneficiat de serviciile plasamentului în regim de urgență și a

centrului maternal, deoarece familia acesteia nu s-a interesat de existența ei, iar cu tatăl copiilor are
conficte.

Nevoi educaționale: I.M a abandonat studiile liceale în momentul când a aflat că este însărcinată,
așadar, este necesară înscrierea ei într-un program cu frecvență redusă sau la un curs de calificare
profesională.

Nevoi emoționale: tânăra I.M a suferit o traumă din cauza nepăsării familiei ei, dar și a faptului că
părinții s-au despărțit, singura rudă rămasă nu voia să aibă grijă de ea, relațiile cu tatăl copiilor fiind
tensionată, au condus la apariția unor stări de melancolie, frustrare, nervozitate și agresivitate.

Nevoi medicale: tânăra este însărcinată și necesită supraveghere din partea cadrelor medicale.

Identificare probleme

Probleme educaționale: abandonul studiilor liceeale, lipsa unei calificări, lipsa informațiilor de
planing familial.

49
Probleme emoționale: trauma neglijării, neînțelegerile cu partenerul, toleranță scăzută la frustrare,
situații stresante, stări agresive.

Plan de intervenție

Intervenția în cazul tinerei I.M este ghidată de teorii specifice asistenței sociale precum teoria
rezolvării de probleme. Ținând cont de etapele specifice teorii rezolvării de probleme, intervenția în
cazul prezentat începe odată cu stabilirea relației profesionale cu I.M.

Această relație implică totodată și dezvoltarea unei relații personale, bazată pe încredere,
respect, autenticitate și empatie, cu condiția stabilirii clare a limitelor acesteia, precum și a
drepturilor și obligațiilor fiecăreia dintre părți. În acest sens, asistentul social va purta o discuție cu
tânăra I.M pentru a obține o imagine a situației tinerei și din perspectiva acesteia, imagine menită să
completeze informațiile obținute, deja, de la ceilalți specialiști ai echipei multidisciplinare. Ulterior,
vor fi explorate părerile beneficiarei cu privire la relația profesională inițiată și care urmează a fi
dezvoltată, iar asistentul social va interveni cu completările necesare. Este important ca I.M să
cunoască resursele disponibile în vederea soluționării situației sale. Odată ce I.M va fi familiarizată
cu resursele serviciului, se va observa motivația și voința beneficiarei față de rezolvarea situației
sale, resurse considerate a fi foarte importante în sabilirea unei relații de parteneriat.

În etapa următoare a intervenției și anume etapa contractului, asistentul social împreună cu

I.M va elabora un plan de intervenție care poartă denumirea de Plan Individualizat de Protecție.
Planul de interventie (PIP), va fi construit în funcție de nevoile, problemele și resursele tinerei I.M,
cât și în acord cu resursele centrului maternal unde aceasta se află, precum și cu cele disponibile în
comunitate.

Obiectivele generale ale unei intervenții în cadrul Serviciul de Prevenire și Intervenție în

Situația Părăsirii Copilului în Maternități constau în respectarea și promovarea interesului superior
al beneficiarei, asigurarea unui climat familial liniștit, al unui mediu suportiv, asigurarea unei
dezvoltări armonioase din punct de vedere fizic și psihic, asistarea tinerei în realizarea și exercitarea
drepturilor sale și menținerea măsurii de plasament.

La nivel educațional se propun următoarele obiective: reluarea studiilor liceale printr-un

program cu frecvență redusă, înscrierea la un curs de calificare profesională în vederea obținerii unei
diplome. În vederea atingerii acestor obiective tânăra I.M se angajează să respecte, în limita timpului

50
și disponibilității, cursurile cu frecvență redusă, iar apoi să se orienteze către alegerea unei meseri și
parcurgerea unui curs de calificare profesională. Tânăra va fi sprijinită de membrii echipei
multidisciplinare atunci când aceasta va avea nevoie. I.M va beneficia, deasemenea și de consiliere
și orientare profesională, necesare în vederea alegerii unei meserii care să se potrivească cu dorințele
și capacitățile, dar și cu abilitățile cerute de meseria dorită. Aceasta va mai primi suport în vederea
realizării unui CV și în învățarea modului de prezentare la un interviu de angajare.

La nivel medical, se urmărește menținerea stării de sănătate în parametrii optimi atât a tinerei
I.M, a fătului, dar și a copilului mai mare. În acest sens I.M va beneficia de informații cu privire la
alimentația potrivită vârstei copilului, dar și alimentația potrivită unei gravide, informații despre
timpul de odihnă atât al ei cât și a copilului, dar și despre efectele negative ale tutunului, alcoolului
și drogurilor asupra sănătății ei și a fătului. De asemenea, aceasta va mai beneficia și de informații
cu privire la viața sexuală și planificare familială.

În ceea ce privește socializarea și petrecerea timpului liber se dorește asigurarea unor condiții
și materiale necesare în vederea desfășurării activităților educaționale, recreative și de socializare,
care să includă atât pe tânăra I.M cât și pe copilul acesteia. Activitățile vor fi desfășurate atât în
cadrul centrului maternal, cât și în afara acestuia.

La nivel relațional, obiectivele constau în menținerea relației tinerei cu mama și bunica

acesteia, îmbunătățirea relațiilor cu personalul centrului maternal, cu tatăl copiilor și chiar cu
propriul copil. Pentru rezolvarea problemelor de natură emoțională se recomandă începerea unei
terapii cu psihologul serviciului sau centrului, în cadrul căreia tânăra I.M să reușescă să depășescă
traumele suferite, să învețe să își managerieze mai bine emoțiile, stările și să își controleze reacțiile
agresive față de copilul ei și față de personalul instituției.

În cadrul planului de intervenție, un alt obiectiv îl reprezintă dezvoltarea și consolidarea

deprinderilor de viață de familie, de mamă și viitoare mamă. Pentru atingerea acestui obiectiv,
tânăra I.M va participa la activități specifice organizate atât în cadrul centrului, cât și în cadrul
ONG-urilor din comunitate.

În cea de-a treia etapă a intervenției, etapa acțiunii, este implementat planul de intervenție.
La nivel de implementare a planului sunt luate în considerare diferitele obstacole ce pot interveni în
atingerea obiectivelor și anume: tânăra I.M are un copil și este însărcinată cu al doilea ceea ce ar
putea îngreuna participarea ei la activități, stările de rău cauzate de sarcină, pierderea motivației
51
acesteia în desfășurarea activităților, neasumarea responsabilităților, resurse insuficiente ale
serviciului, centrului maternal sau comunității.

Intervenția în cazul tinerei I.M este orientată în funcție de valorile fundamentale ale
asistenței sociale și anume: credința în unicitatea și demnitatea beneficiarului, autodeterminarea
acestuia. Prin urmare, I.M va fi considerată o ființă unică și de neînlocuit, înzestrată cu rațiune și
aptă să participe la procesul decizional. Aceasta va fi implicată în stabilirea obiectivelor planului de
intervenție și în desfășurarea activităților. De asemenea, I.M va fi responsabilizată în vederea
ăndeplinirii obiectivelor propuse. Este foarte important faptul că, întreg procesul de intervenție, I.M
este definită și considerată drept un actor activ, capabilă să identifice soluții optime de soluționare a
problemelor cu care se confruntă și să ia deciziile cele mai potrivite. Respectarea acestor valori
contribuie la creșterea stimei de sine a acesteia.

În intervenția acestui caz, asistentul social îndeplinește mai multe roluri: rolul de manager de
caz (responsabil de elaborarea PIP-ului, de coordonarea și monitorizarea echipei multidisciplinare),
rolul de educator (prin furnizarea informațiilor cu privire la realizarea unui CV, prezentarea la un
interviu de angajare, informații despre regimul alimentar și planificare familială), mediator (în cazul
relației tinerei I.M cu partenerul, cu familia și cu personalul instituției) și consilier (la nivelul
orientării profesionale).

Intervenția se va încheia prin realizarea evaluării finale împreună cu I.M și cu ceilalți

specialiști ai echipei multidisciplinare. În cadrul evaluării se va avea în vedere măsura în care au fost
atinse obiectivele propuse, obstacolele întâlnite, cunoștințele dobândite de I.M .

Studiu de caz 2

G.C în vârstă de 17 ani este însărcinată și a fost dusă de urgență la spital pentru că urmează să nască.
La data de 22 noiembrie 2014 a născut o fetiță.

Aceasta a întrerupt școala, având doar 8 clase. Locuiește cu mama, care este divorțată de
tatăl ei, cu sora mai mică și cu bunicii materni. Aceștia locuiesc la curte, în casa bunicilor care sunt
singurii ce aduc un venit în casă. Aceasta se află într-o relație de concubinaj cu tatăl copilului, iar
după nașterea acestuia a dorit să se multe cu concubinul. După o perioadă de timp acesta a dat-o
afară, deoarece nu se înțelegea cu părinții lui. Mama concubinului nu a mai dorit să o primească
acasă cu copilul, însă afirmă că după ce se mai detensionează relațiile dintre ei este posibil să o

52
primească din nou în sânul familiei. Minora G.C susține că mama ei nu o mai primește acasă,
deoarece nu a fost de acord cu relația ei și pentru că și-a întrerupt studiile.

Aceasta a ajuns în atenția serviciul de prevenire și dorește să fie admisă într-un centru
maternal, deoarece nu are unde să se ducă. După o perioadă în care a locuit la centrul maternal
minora G.C s-a întors din nou la familia concubinului și locuiesc acolo împreună cu copilul lor. Pe
parcursul șederii ei în centrul maternal aceasta a beneficiat de următoarele servicii: consiliere
socială, medicală, psihologică, educativă, profesională și de prestațiile care se acordă oricărei mame
care este în centru: alocația de stat, consumul mediu lunar pentru mamă și copil, produse igienice,
alimente. Serviciile se acordă pe o durată de maxim 6 luni, pe când prestațiile sunt acordate pe toată
perioada asistării în centrul maternal.

Identificare nevoi

Nevoi de securitate: tânăra C.G a beneficiat de serviciile centrului maternal, deoarece familia
acesteia nu a vrut să o mai primească, după ce a plecat de acasă de la partenerul ei.

Nevoi educaționale: C.G a abandonat școala, având doar opt clase, în momentul când a aflat că este
însărcinată, este necesară înscrierea ei într-un program cu frecvență redusă sau la un curs de
calificare profesională, dar și de urmare a unor ședințe de planificare familială.

Nevoi emoționale: tânăra C.G se află într-o stare conflictuală cu mama ei, cât și cu mama
concubinului.

Identificare probleme

Probleme educaționale: abandonul școlar, lipsa unei calificări, lipsa informațiilor de planificare
familială.

Probleme emoționale: neînțelegerile cu partenerul, cu familia acestuia și cu familia ei, toleranță

scăzută la frustrare, situații stresante.

Plan de intervenție

Intervenția în cazul tinerei C.G este ghidată de teorii specifice asistenței sociale precum teoria
rezolvării de probleme. Ținând cont de etapele specifice teorii rezolvării de probleme, intervenția în
cazul prezentat începe odată cu stabilirea relației profesionale cu C.G.

53
 Această relație implică totodată și dezvoltarea unei relații personale, bazată pe încredere,
respect, autenticitate și empatie, cu condiția stabilirii clare a limitelor acesteia, precum și a
drepturilor și obligațiilor fiecăreia dintre părți. În acest sens, asistentul social va purta o discuție cu
tânăra C.G pentru a obține o imagine a situației tinerei și din perspectiva acesteia, imagine menită să
completeze informațiile obținute deja de la ceilalți specialiști ai echipei multidisciplinare. Ulterior,
vor fi explorate părerile beneficiarei cu privire la relația profesională inițiată și care urmează a fi
dezvoltată, iar asistentul social va interveni cu completările necesare. Este important ca C.G să
cunoască resursele disponibile în vederea soluționării situației sale. Odată ce C.G va fi familiarizată
cu resursele serviciului, se va observa motivația și voința beneficiarei față de rezolvarea situației
sale, resurse considerate a fi foarte importante în sabilirea unei relații de parteneriat.

În etapa următoare a intervenției și anume etapa contractului, asistentul social împreună cu

C.G va elabora un plan de intervenție care poartă denumirea de Plan Individualizat de Protecție.
Planul de interventie (PIP), va fi construit în funcție de nevoile, problemele și resursele tinerei C.G,
cât și în acord cu resursele serviciului de prevenire, precum și cu cele disponibile în comunitate.

Obiectivele generale ale unei intervenții în cadrul Serviciul de Prevenire și Intervenție în

Situația Părăsirii Copilului în Maternități constau în respectarea și promovarea interesului superior
al beneficiarei, asigurarea unui climat familial liniștit, al unui mediu suportiv, asigurarea unei
dezvoltări armonioase din punct de vedere fizic și psihic, asistarea tinerei în realizarea și exercitarea
drepturilor sale și menținerea măsurii de plasament.

La nivel educațional se propun următoarele obiective: reluarea studiilor liceale printr-un

program cu frecvență redusă, înscrierea la un curs de calificare profesională în vederea obținerii unei
diplome. În vederea atingerii acestor obiective tânăra C.G se angajează să respecte, în limita
timpului și disponibilității, cursurile cu frecvență redusă, iar apoi să se orienteze către alegerea unei
meseri și parcurgerea unui curs de calificare profesională. Tânăra va fi sprijinită de membrii echipei
multidisciplinare atunci când aceasta va avea nevoie. C.G va beneficia, de asemenea și de consiliere
și orientare profesională, necesare în vederea alegerii unei meserii care să se potrivească cu dorințele
și capacitățile, dar și cu abilitățile cerute de meseria dorită. Aceasta va mai primi suport în vederea
realizării unui CV și în învățarea modului de prezentare la un interviu de angajare.

La nivel emoțional se propune ca și obiectiv restabilirea relațiilor dintre tânăra C.G și familia
ei, dar și cu familia conubinului și menținerea acestora într-un climat armonios. În vederea atingerii

54
acestor obiective este necesară întâlnirea familiilor și a tinerei C.G cu un psiholog pentru a se
clarifica conflictele apărute.

La nivel medical, se urmărește menținerea stării de sănătate în parametrii optimi atât a tinerei
C.G, dar și a copilului. În acest sens C.G va beneficia de informații cu privire la alimentația potrivită
vârstei copilului, informații despre timpul de odihnă atât al ei cât și a copilului. De asemenea,
aceasta va mai beneficia și de informații cu privire la viața sexuală și planificare familială.

În ceea ce privește socializarea și petrecerea timpului liber se dorește asigurarea unor condiții
și materiale necesare în vederea desfășurării activităților educaționale, recreative și de socializare,
care să includă atât pe tânăra C.G cât și pe copilul acesteia. Activitățile vor fi desfășurate atât în
cadrul centrului maternal, cât și în afara acestuia.

În cadrul planului de intervenție, un alt obiectiv îl reprezintă dezvoltarea și consolidarea

deprinderilor de viață de familie, și de mamă. Pentru atingerea acestui obiectiv, C.G va participa la
activități specifice organizate atât în cadrul centrului, cât și în cadrul ONG-urilor din comunitate.

În cea de-a treia etapă a intervenției, etapa acțiunii, este implementat planul de intervenție.
La nivel de implementare a planului sunt luate în considerare diferitele obstacole ce pot interveni în
atingerea obiectivelor și anume: tânăra C.G are un copil ceea ce ar putea îngreuna participarea ei la
activități, pierderea motivației acesteia în desfășurarea activităților, neasumarea responsabilităților,
resurse insuficiente ale serviciului, centrului maternal sau comunității.

Intervenția în cazul tinerei C.G este orientată în funcție de valorile fundamentale ale
asistenței sociale și anume: credința în unicitatea și demnitatea beneficiarului, autodeterminarea
acestuia. Prin urmare, C.G va fi considerată o ființă unică și de neînlocuit, înzestrată cu rațiune și
aptă să participe la procesul decizional. Aceasta va fi implicată în stabilirea obiectivelor planului de
intervenție și în desfășurarea activităților. De asemenea, C.G va fi responsabilizată în vederea
ăndeplinirii obiectivelor propuse. Este foarte important faptul că, întreg procesul de intervenție, C.G
este definită și considerată drept un actor activ, capabilă să identifice soluții optime de soluționare a
problemelor cu care se confruntă și să ia deciziile cele mai potrivite. Respectarea acestor valori
contribuie la creșterea stimei de sine a acesteia.

În intervenția acestui caz, asistentul social îndeplinește mai multe roluri: rolul de manager de
caz (responsabil de elaborarea PIP-ului, de coordonarea și monitorizarea echipei multidisciplinare),

55
rolul de educator (prin furnizarea informațiilor cu privire la realizarea unui CV, prezentarea la un
interviu de angajare, informații despre regimul alimentar și planificare familială), mediator (în cazul
relației tinerei C.G cu partenerul, cu familia și cu personalul instituției) și consilier (la nivelul
orientării profesionale).

Intervenția se va încheia prin realizarea evaluării finale împreună cu C.G și cu ceilalți

specialiști ai echipei multidisciplinare. În cadrul evaluării se va avea în vedere măsura în care au fost
atinse obiectivele propuse, obstacolele întâlnite, cunoștințele dobândite de C.G.

Studiu de caz 3

T.R în vârstă de 19 ani a fost condamnată în anul 2014 la 6 ani de închisore pentru tâlhărie. Acesta
s-a cunoscut cu actualul soț în penitenciar unde s-au și căsătorit. Aceasta a rămas însărcinată și în
martie 2016 a dat naștere unui copil de sex masculin.

T.R se află în evidență din anul 2014 cu diagnosticul de infecție cu HIV, fiind consumatoare
de droguri înjectabile. Și soțul acesteia se află în evidență cu diagnosticul de infecție cu HIV din
anul 2013, fiind și acesta consumator de droguri injectabile. T.R susține ca nu a luat virusul de la
soțul ei, ci că era deja înfectată atunci când l-a cunoscut. Copilul a fost născut prematur și este expus
infecției cu HIV fiind internat în spital. Mama copilului a dispus de o întrerupere a executării
pedepsei, până când copilul va împlini un an de viață. T.R susține că după externarea copilului va
locui la o mătușă după soț, urmând ca atunci când acesta va fi eliberat să se mute în casa părinților
lui. T.R nu are studii. Serviciul de prevenirea separării copilului de familie i-a oferit pe o perioadă
de 3 luni următoarele servicii: consiliere socială, medicală și profesională.

Identificare nevoi

Nevoi educaționale: T.R nu are studii, este necesară înscrierea ei la niște cursuri cu frecvență
redusă pentru a învăța să scrie și să citească, nevoie de informații despre viața sexuală și metode de
contracepție, cât și despre infecția cu HIV.

Nevoi medicale: tânăra T.R este infectată cu HIV, necesită monitorizare și tratament specific.

Identificare probleme

Probleme educaționale: T.R este analfabetă, lipsa cunoștințelor despre HIV și despre metodele de
protcție, lipsa unei calificări profesionale.
56
Probleme medicale: T.R suferă de infecție cu HIV.

Plan de intervenție

Intervenția în cazul tinerei T.R este ghidată de teorii specifice asistenței sociale precum teoria
rezolvării de probleme. Ținând cont de etapele specifice teorii rezolvării de probleme, intervenția în
cazul prezentat începe odată cu stabilirea relației profesionale cu T.R.

Această relație implică totodată și dezvoltarea unei relații personale, bazată pe încredere,
respect, autenticitate și empatie, cu condiția stabilirii clare a limitelor acesteia, precum și a
drepturilor și obligațiilor fiecăreia dintre părți. În acest sens, asistentul social va purta o discuție cu
tânăra T.R pentru a obține o imagine a situației tinerei și din perspectiva acesteia, imagine menită să
completeze informațiile obținute deja de la ceilalți specialiști ai echipei multidisciplinare. Ulterior,
vor fi explorate părerile beneficiarei cu privire la relația profesională inițiată și care urmează a fi
dezvoltată, iar asistentul social va interveni cu completările necesare. Este important ca T.R să
cunoască resursele disponibile în vederea soluționării situației sale. Odată ce T.R va fi familiarizată
cu resursele serviciului, se va observa motivația și voința beneficiarei față de rezolvarea situației
sale, resurse considerate a fi foarte importante în sabilirea unei relații de parteneriat.

În etapa următoare a intervenției și anume etapa contractului, asistentul social împreună cu

T.R va elabora un plan de intervenție care poartă denumirea de Plan Individualizat de Protecție.
Planul de interventie (PIP), va fi construit în funcție de nevoile, problemele și resursele tinerei T.R,
cât și în acord cu resursele serviciului de prevenire, precum și cu cele disponibile în comunitate.

Obiectivele generale ale unei intervenții în cadrul Serviciul de Prevenire și Intervenție în

Situația Părăsirii Copilului în Maternități constau în respectarea și promovarea interesului superior
al beneficiarei, asigurarea unui climat familial liniștit, al unui mediu suportiv, asigurarea unei
dezvoltări armonioase din punct de vedere fizic și psihic, asistarea tinerei în realizarea și exercitarea
drepturilor sale.

La nivel educațional se propun următoarele obiective: înscrierea tineri T.R într-un program
cu frecvență redusă, informarea cu privire la viața sexuală a persoanelor cu infecție HIV, informarea
despre importanța aderenței la taratament. În vederea atingerii acestor obiective tânăra T.R se
angajează să respecte, în limita timpului și disponibilității, cursurile cu frecvență redusă, iar apoi să
se orienteze către alegerea unei meseri și parcurgerea unui curs de calificare profesională. Tânăra va

57
fi sprijinită de membrii echipei multidisciplinare atunci când aceasta va avea nevoie. T.R va
beneficia, de asemenea și de consiliere și orientare profesională, necesare în vederea alegerii unei
meserii care să se potrivească cu dorințele și capacitățile, dar și cu abilitățile cerute de meseria
dorită. Aceasta va mai primi suport în vederea realizării unui CV și în învățarea modului de
prezentare la un interviu de angajare.

La nivel medical, se urmărește menținerea stării de sănătate în limita permisă de diagnosticul

pe care îl are. Aceasta va fi monitorizată medical și se va urmării evoluția stării de sănătate atât a ei,
cât și a copilului. În acest sens T.R va beneficia de informații cu privire la alimentația potrivită
vârstei copilului, informații despre timpul de odihnă atât al ei cât și a copilului, dar și informații
despre transmiterea HIV-ului.

În ceea ce privește socializarea și petrecerea timpului liber se dorește asigurarea unor condiții
și materiale necesare în vederea desfășurării activităților educaționale, recreative și de socializare,
care să includă atât pe tânăra T.R cât și pe copilul acesteia. Activitățile vor fi desfășurate atât în
cadrul serviciului, cât și în afara acestuia.

În cadrul planului de intervenție, un alt obiectiv îl reprezintă dezvoltarea și consolidarea

deprinderilor de viață de familie, și de mamă. Pentru atingerea acestui obiectiv, T.R va participa la
activități specifice organizate în cadul serviciului, cât și în cadrul ONG-urilor din comunitate.

În cea de-a treia etapă a intervenției, etapa acțiunii, este implementat planul de intervenție.
La nivel de implementare a planului sunt luate în considerare diferitele obstacole ce pot interveni în
atingerea obiectivelor și anume: tânăra T.R are un copil ceea ce ar putea îngreuna participarea ei la
activități, este diagnosticată cu HIV și poate prezenta complicații, pierderea motivației acesteia în
desfășurarea activităților, neasumarea responsabilităților, resurse insuficiente ale serviciului, sau
comunității.

Intervenția în cazul tinerei T.R este orientată în funcție de valorile fundamentale ale
asistenței sociale și anume: credința în unicitatea și demnitatea beneficiarului, autodeterminarea
acestuia. Prin urmare, T.R va fi considerată o ființă unică și de neînlocuit, înzestrată cu rațiune și
aptă să participe la procesul decizional. Aceasta va fi implicată în stabilirea obiectivelor planului de
intervenție și în desfășurarea activităților. De asemenea, T.R va fi responsabilizată în vederea
ăndeplinirii obiectivelor propuse. Este foarte important faptul că, întreg procesul de intervenție, T.R
este definită și considerată drept un actor activ, capabilă să identifice soluții optime de soluționare a
58
problemelor cu care se confruntă și să ia deciziile cele mai potrivite. Respectarea acestor valori
contribuie la creșterea stimei de sine a acesteia.

În intervenția acestui caz, asistentul social îndeplinește mai multe roluri: rolul de manager de
caz (responsabil de elaborarea PIP-ului, de coordonarea și monitorizarea echipei multidisciplinare),
rolul de educator (prin furnizarea informațiilor cu privire la transmiterea HIV-ului, informații despre
regimul alimentar și planificare familială), și consilier (la nivelul orientării profesionale).

Intervenția se va încheia prin realizarea evaluării finale împreună cu T.R și cu ceilalți

specialiști ai echipei multidisciplinare. În cadrul evaluării se va avea în vedere măsura în care au fost
atinse obiectivele propuse, obstacolele întâlnite, cunoștințele dobândite de T.R .

Studiu de caz 4

R.C în vârstă de 18 ani a dat naștere unui copil rezultat în urma unei relații de concubinaj. Copilul a
fost internat, fără însoțitor, la Institutul Național de Boli Infecțioase, internarea având loc prin
transfer din spitalul unde acesta s-a născut și a primit tratament specific, timp de 6 săptămâni,
deoarece este expus infecției cu HIV. Atât R.C cât și partenerul acesteia sunt în evidență cu
diagnosticul de infecție cu HIV. Aceștia locuiesc cu chirie într-o casă cu condiții precare și
inadecvate pentru creșterea unui copil. Din informațiile date de bunica paternă a acesteia, a reieșit că
ea împreună cu partenerul sunt neglijenți cu copilul, nu îl vizitează la spital și nu prea se interesează
de el. Tot de la bunică am aflat că se ocupă cu vânzarea de produse interzise și că deseori au
comportamente ciudate care dau de înțeles că sunt și ei consumatori. Aceștia, din spusele bunicii,
mai au încă 3 copii pe care îi exploatează prin muncă, practicând cerșetoria. Cazul a ajuns în atenția
serviciului de prevenire și este sub monitorizare.

Identificare nevoi

Nevoi de securitate: tânăra R.C locuiește într-o casă unde nu sunt condiții prielnice.

Nevoi educaționale: nevoie de informații despre viața sexuală și metode de contracepție, cât și
despre infecția cu HIV.

Nevoi medicale: tratament specific infecției cu HIV.

Identificare probleme

59
Probleme educaționale: lipsa informațiilor de planificare familială, lipsa cunoștințelor despre
infecția cu HIV.

Probleme medicale: R.C este infectată cu HIV.

Plan de intervenție

Intervenția în cazul tinerei R.C este ghidată de teorii specifice asistenței sociale precum teoria
rezolvării de probleme. Ținând cont de etapele specifice teorii rezolvării de probleme, intervenția în
cazul prezentat începe odată cu stabilirea relației profesionale cu R.C.

Această relație implică totodată și dezvoltarea unei relații personale, bazată pe încredere,
respect, autenticitate și empatie, cu condiția stabilirii clare a limitelor acesteia, precum și a
drepturilor și obligațiilor fiecăreia dintre părți. În acest sens, asistentul social va purta o discuție cu
tânăra R.C pentru a obține o imagine a situației tinerei și din perspectiva acesteia, imagine menită să
completeze informațiile obținute deja de la ceilalți specialiști ai echipei multidisciplinare. Ulterior,
vor fi explorate părerile beneficiarei cu privire la relația profesională inițiată și care urmează a fi
dezvoltată, iar asistentul social va interveni cu completările necesare. Este important ca R.C să
cunoască resursele disponibile în vederea soluționării situației sale. Odată ce R.C va fi familiarizată
cu resursele serviciului, se va observa motivația și voința beneficiarei față de rezolvarea situației
sale, resurse considerate a fi foarte importante în sabilirea unei relații de parteneriat.

În etapa următoare a intervenției și anume etapa contractului, asistentul social împreună cu

R.C va elabora un plan de intervenție care poartă denumirea de Plan Individualizat de Protecție.
Planul de interventie (PIP), va fi construit în funcție de nevoile, problemele și resursele tinerei R.C,
cât și în acord cu resursele serviciului de prevenire, precum și cu cele disponibile în comunitate.

Obiectivele generale ale unei intervenții în cadrul Serviciul de Prevenire și Intervenție în

Situația Părăsirii Copilului în Maternități constau în respectarea și promovarea interesului superior
al beneficiarei, asigurarea unui climat familial liniștit, al unui mediu suportiv, asigurarea unei
dezvoltări armonioase din punct de vedere fizic și psihic, asistarea tinerei în realizarea și exercitarea
drepturilor sale și menținerea măsurii de plasament.

La nivel de securitate se urmărește mutarea tinerei R.C împreună cu copilul într-un centru
maternal până la rezolvarea problemelor în ceea ce privește locuința. Pentru atingerea acestui
obiectiv asistentul social va purta o discuție atât cu R.C cât și cu partenerul acesteia, pentru a cădea
60
de acord în vederea soluției propuse. Totodată, acestora le vor fi prezentate avantajele pe care le au
dacă vor accepta să vină într-un centru maternal.

La nivel educațional se propun următoarele obiective: informarea cu privire la viața sexuală

a persoanelor cu infecție HIV, informarea despre importanța aderenței la tratament. În vederea
atingerii acestor obiective tânăra R.C se angajează să respecte, în limita timpului și disponibilității,
activitățile propuse. Tânăra va fi sprijinită de membrii echipei multidisciplinare atunci când aceasta
va avea nevoie. R.C va beneficia, de asemenea și de consiliere și orientare profesională, necesare în
vederea alegerii unei meserii care să se potrivească cu dorințele și capacitățile, dar și cu abilitățile
cerute de meseria dorită. Aceasta va mai primi suport în vederea realizării unui CV și în învățarea
modului de prezentare la un interviu de angajare.

La nivel medical, se urmărește menținerea stării de sănătate în limita permisă de diagnosticul

pe care îl are. Aceasta va fi monitorizată medical și se va urmării evoluția stării de sănătate atât a ei,
cât și a copilului. În acest sens R.C va beneficia de informații cu privire la alimentația potrivită
vârstei copilului, informații despre timpul de odihnă atât al ei cât și a copilului, dar și informații
despre transmiterea HIV-ului. Totodată aceasta va primii informații despre consecințele consumului
de droguri și despre riscurile la care se supune fiind consumatoare.

În cea de-a treia etapă a intervenției, etapa acțiunii, este implementat planul de intervenție.
La nivel de implementare a planului sunt luate în considerare diferitele obstacole ce pot interveni în
atingerea obiectivelor și anume: tânăra R.C are un copil ceea ce ar putea îngreuna participarea ei la
activități, stări de rău cauzate de infecția cu HIV, pierderea motivației acesteia în desfășurarea
activităților, neasumarea responsabilităților, resurse insuficiente ale serviciului sau comunității.

Intervenția în cazul tinerei R.C este orientată în funcție de valorile fundamentale ale
asistenței sociale și anume: credința în unicitatea și demnitatea beneficiarului, autodeterminarea
acestuia. Prin urmare, R.C va fi considerată o ființă unică și de neînlocuit, înzestrată cu rațiune și
aptă să participe la procesul decizional. Aceasta va fi implicată în stabilirea obiectivelor planului de
intervenție și în desfășurarea activităților. De asemenea, R.C va fi responsabilizată în vederea
ăndeplinirii obiectivelor propuse. Este foarte important faptul că, întreg procesul de intervenție, R.C
este definită și considerată drept un actor activ, capabilă să identifice soluții optime de soluționare a
problemelor cu care se confruntă și să ia deciziile cele mai potrivite. Respectarea acestor valori

61
contribuie la creșterea stimei de sine a acesteia. În intervenția acestui caz, asistentul social
îndeplinește mai multe roluri: rolul de manager de caz, rolul de educator, și consilier.

Intervenția se va încheia prin realizarea evaluării finale împreună cu R.C și cu ceilalți

specialiști ai echipei multidisciplinare. În cadrul evaluării se va avea în vedere măsura în care au fost
atinse obiectivele propuse, obstacolele întâlnite, cunoștințele dobândite de R.C.

Studiu de caz 5

J.V în vârstă de 18 ani are un copil dintr-o relație de concubinaj. Aceasta a locuit o perioadă
împreună cu partenerul, după care, din cauza certurilor și a neînțelegerilor, a plecat și s-a mutat la
părinții ei. Tânăra era nemulțumită, deoarece tatăl nu contribuia la creșterea și îngrijirea copilului,
nu aducea bani, având în vedere că el era cel care ridica alocația copilului și era și violent atunci
când consuma alcool. J.V a întrerupt cursurile școlare atunci când a rămas însărcinată și nu le-a mai
reluat. Părinții o ajută cu creșterea copilului, dar J.V susține că se descurcă destul de greu din punct
de vedere financiar și că ar dori să se angajeze, dar nu are unde. J.V susține că nu a vrut să păstreze
copilul deoarece nu era pregătită, însă atunci când a aflat că era însărcinată nu mai putea face avort.
Ea spune ca acum își iubește copilul, dar în urma unei discuții cu concubinul acesteia, s-a aflat faptul
că aveau certuri deseori, din cauza copilului pe care de multe ori îl și agresa. Cazul a ajuns în atenția
serviciul de prevenire și se află sub monitorizare.

Identificare nevoi

Nevoi educaționale: J.V a abandonat școala, în momentul când a aflat că este însărcinată, așadar,
este necesară înscrierea ei la un curs de calificare profesională, dar și de urmare a unor ședințe de
planificare familială.

Nevoi emoționale: tânăra J.V se află într-o stare conflictuală cu partenerul ei, nevoia de armonie în
cuplu.

Nevoi financiare: J.V nu are resurse financiare pentru a se întreține, nevoia unui loc de muncă

Identificare probleme

Probleme educaționale: abandonul școlar, lipsa unei calificări, lipsa informațiilor de planificare
familială și despre viața sexuală.

62
Probleme emoționale: neînțelegerile cu partenerul, toleranță scăzută la frustrare, situații stresante.

Plan de intervenție

Intervenția în cazul tinerei J.V este ghidată de teorii specifice asistenței sociale precum teoria
rezolvării de probleme. Ținând cont de etapele specifice teorii rezolvării de probleme, intervenția în
cazul prezentat începe odată cu stabilirea relației profesionale cu J.V .

Această relație implică totodată și dezvoltarea unei relații personale, bazată pe încredere,
respect, autenticitate și empatie, cu condiția stabilirii clare a limitelor acesteia, precum și a
drepturilor și obligațiilor fiecăreia dintre părți. În acest sens, asistentul social va purta o discuție cu
tânăra J.V pentru a obține o imagine a situației tinerei și din perspectiva acesteia, imagine menită să
completeze informațiile obținute deja de la ceilalți specialiști ai echipei multidisciplinare. Ulterior,
vor fi explorate părerile beneficiarei cu privire la relația profesională inițiată și care urmează a fi
dezvoltată, iar asistentul social va interveni cu completările necesare. Este important ca J.V să
cunoască resursele disponibile în vederea soluționării situației sale. Odată ce J.V va fi familiarizată
cu resursele serviciului, se va observa motivația și voința beneficiarei față de rezolvarea situației
sale, resurse considerate a fi foarte importante în sabilirea unei relații de parteneriat.

În etapa următoare a intervenției și anume etapa contractului, asistentul social împreună cu

J.V va elabora un plan de intervenție care poartă denumirea de Plan Individualizat de Protecție.
Planul de interventie (PIP), va fi construit în funcție de nevoile, problemele și resursele tinerei J.V,
cât și în acord cu resursele serviciului de prevenire, precum și cu cele disponibile în comunitate.

Obiectivele generale ale unei intervenții în cadrul Serviciul de Prevenire și Intervenție în

Situația Părăsirii Copilului în Maternități constau în respectarea și promovarea interesului superior
al beneficiarei, asigurarea unui climat familial liniștit, al unui mediu suportiv, asigurarea unei
dezvoltări armonioase din punct de vedere fizic și psihic, asistarea tinerei în realizarea și exercitarea
drepturilor sale.

La nivel educațional se propun următoarele obiective: înscrierea la un curs de calificare

profesională în vederea obținerii unei diplome. De asemenea, aceasta va mai beneficia și de
informații cu privire la viața sexuală și planificare familială. În vederea atingerii acestor obiective
tânăra J.V se angajează să respecte, în limita timpului și disponibilității, obiectivele propuse, să se
orienteze către alegerea unei meseri și parcurgerea unui curs de calificare profesională. Tânăra va fi

63
sprijinită de membrii echipei multidisciplinare atunci când aceasta va avea nevoie. J.V va beneficia,
de asemenea și de consiliere și orientare profesională, necesare în vederea alegerii unei meserii care
să se potrivească cu dorințele și capacitățile, dar și cu abilitățile cerute de meseria dorită. Aceasta va
mai primi suport în vederea realizării unui CV și în învățarea modului de prezentare la un interviu de
angajare.

La nivel financiar se urmărește găsirea unui loc de muncă tinerei J.V, care să corespundă
abilităților ei și disponibilității. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv aceasta va fi ajutată și
sprijinită de membrii echipei multidisciplinare

La nivel emoțional se propune ca și obiectiv restabilirea și menținerea relațiilor dintre tânăra

J.V și concubinul acesteia într-un climat armonios. În vederea atingerii acestor obiective este
necesară începerea unei terapii de cuplu cu psihologul din serviciu.

La nivel medical, se urmărește menținerea stării de sănătate în parametri optimi, atât a tinerei
J.V, dar și a copilului. În acest sens J.V va beneficia de informații cu privire la alimentația potrivită
vârstei copilului, informații despre timpul de odihnă atât al ei cât și a copilului.

În cadrul planului de intervenție, un alt obiectiv îl reprezintă dezvoltarea și consolidarea

deprinderilor de viață de familie, și de mamă. Pentru atingerea acestui obiectiv, J.V va participa la
activități specifice organizate atât în cadrul centrului, cât și în cadrul ONG-urilor din comunitate.

În cea de-a treia etapă a intervenției, etapa acțiunii, este implementat planul de intervenție.
La nivel de implementare a planului sunt luate în considerare diferitele obstacole ce pot interveni în
atingerea obiectivelor și anume: tânăra J.V are un copil ceea ce ar putea îngreuna participarea ei la
activități, pierderea motivației acesteia în desfășurarea activităților, neasumarea responsabilităților,
resurse insuficiente ale serviciului, centrului maternal sau comunității.

Intervenția în cazul tinerei J.V este orientată în funcție de valorile fundamentale ale asistenței
sociale și anume: credința în unicitatea și demnitatea beneficiarului, autodeterminarea acestuia. Prin
urmare, J.V va fi considerată o ființă unică și de neînlocuit, înzestrată cu rațiune și aptă să participe
la procesul decizional. Aceasta va fi implicată în stabilirea obiectivelor planului de intervenție și în
desfășurarea activităților. De asemenea, J.V va fi responsabilizată în vederea îndeplinirii
obiectivelor propuse. Este foarte important faptul că, întreg procesul de intervenție, J.V este definită
și considerată drept un actor activ, capabilă să identifice soluții optime de soluționare a problemelor

64
cu care se confruntă și să ia deciziile cele mai potrivite. Respectarea acestor valori contribuie la
creșterea stimei de sine a acesteia. În intervenția acestui caz, asistentul social îndeplinește mai multe
roluri: rolul de manager de caz, rolul de educator și consilier.

Intervenția se va încheia prin realizarea evaluării finale împreună cu J.V și cu ceilalți

specialiști ai echipei multidisciplinare. În cadrul evaluării se va avea în vedere măsura în care au fost
atinse obiectivele propuse, obstacolele întâlnite, cunoștințele dobândite de J.V .

3.6. Concluziile studiului

Apariția unui copil la vârsta adolescenței este privită în unanimitate ca fiind o problemă atât pentru
mamă, cât și pentru copil, deoarece mamele adolescente comunică mai puțin cu copiii lor și le oferă
mai puține experiențe stimulative, ceea ce conduce la apariția unor dificultați de învătare mai apoi.

Acestea nu pot oferi posibilitatea unei relații emoționale adecvate și împărtășesc emoții în
mod insconsistent, ceea ce poate dezvolta un risc crescut pentru psihopatologia copilului. Prezintă
un nivel mai ridicat de stres și sunt mai puțin senzitive la interacțiunea cu copiii lor față de mamele
adulte. P. Young (1992), pe baza teoriei eriksoniene, arată că adolescenții sunt mai puțin capabili de
a satisface și îndeplini nevoile bazale ale copilului, din cauza naturii lor egocentrice. A fi mamă
adolescentă este văzut ca un factor de risc care sporește dezvoltarea unei relații dezadaptive între
mamă și copil (Ghițiu, 2010, 285-286).

Din studiile de caz prezentate reiese clar că mamele adolescente nu sunt pregătite să își
asume acest rol. Majoritatea fetelor care rămân însărcinate la vârste fragede și care păstrează sarcina,
renunță la studii. Cu cât vârsta este mai mică la nașterea copilului, cu atât șansa de a relua studiile
este scăzută. Abandonul școlar are efecte negative pe termen lung și anume: tânăra mamă va avea
deficiențe semnificative în educație, va avea slujbe cu prestigiu și venituri mici. Toate aceste
consecințe cauzate de abandonarea studiilor va afecta modul în care mamele adolescente se vor
comporta și educa copilul (Enache, 2003, 49).

În cazul în care sarcina conduce la o căsătorie timpurie, aceasta de cele mai multe ori este
instabilă și de obicei se sfărșește cu un divorț. Cercetătorii sugerează că nu sarcina în sine este cauza
divorțului sau nefericirii în căsnicia timpurie, ci faptul că tinerii părinți adolescenți nu sunt pregătiți
pentru viața de familie (Șerban, 2005, 88). Resursele financiare sunt limitate pentru părinții

65
adolescenți, aceștia nefiind capabili să asigure o îngrijire corespunzătoare copilului. Cauza
principală a divorțului în primii 2 ani de viață comună este instabilitatea economică. Din această
cauză multe mame vor fi singure și vor avea responsabilități majore în creșterea noului născut
(Enache, 2003, 50).

Consecințele apariției unei sarcini sau a unui copil în perioada adolescenței au efecte și
asupra relației mamă-copil. Unii autori consideră că și mamele adolescente pot fi la fel de capabile
ca și mamele mai în vârstă, relația dintre ele și copii formându-se în mod natural și fără probleme,
dar alți autori atrag atenția asupra relațiilor distorsionate, abuzive și nesatisfăcătoare, din punct de
vedere emoțional. Se observă serioase carențe informaționale, ale ambilor părinți adolescenți, cu
privire la cunoașterea și anticiparea vârstelor la care va avea loc progrese comportamentale din
partea copilului, ceea ce are efecte negative majore în abilitatea acestor părinți de a oferi o îngrijire
adecvată pruncului (Enache, 2003, 51-52).

Cauzele care determină apariția sarcinii în perioada adolescenței sunt multiple. Acestea sunt
reprezentate de relațiile sexuale neprotejate, contracepție neadecvată sau greșit administrată,
atitudinile personale și relația familială. Neglijarea unei contacepții adecvate de către adolescenții
activ sexual reprezintă un factor care explică sarcina adolescentină. Majoritatea adolescentelor
refuză folosirea unor metode contraceptive, deoarece sunt infuențate de ideea că utilizarea lor ar crea
o pregătire premeditată pentru viața sexuală, care ar trebui să survină în condiții spontane și naturale.
Un rol important asupra concepției adolescenților privind contracepția îl au și părinții lor, care le
transmit credințele proprii cu privire la comportamentul sexual și la folosirea contraceptivelor
(Enache, 2003, 46).

Atitudinile personale au un rol important în comportamentul contraceptiv și relevă faptul că

în familiile cu venituri scăzute, adolescentele dezvoltă „atitudini fataliste, depresive și apatice față
de viață, sentimente ce acționează împotriva cunoașterii, ca și a folosirii efective a contraceptivelor”
(idem, 47). Astfel, motivațiile personale ale adolescentelor care refuză folosirea contraceptivelor și
încurajează graviditatea sunt multiple și de cele mai multe ori diferite, în functie de trăirile personale
ale fiecăreia în parte, trăiri care le-au determinat în luarea acestei decizii. Printre aceste motivații se
regăsesc: speranța de a obține mai multă atenție din partea familiei, dorința de a avea un copil pe
care să îl răsfețe și de la care să primească dragoste necondiționată, graviditate intenționată care are
ca scop pedepsirea unor părinți superprotectivi și dominatori. Un alt factor implicat în graviditatea
adolescentelor este relația disfuncțională cu tatăl, aceste fete provenind din familii în care tatăl este
66
absent sau mama domină (ibidem). Sunt cercetători (Jaccard, Dittus și Gordon, 1996), care au
susținut că atitudinile și valorile părinților despre sex și sarcină, influențează puternic riscul apariției
sarcinii la adolescente. Valorile părinților transmise copiilor pentru a evita sarcina, sunt mult mai
eficiente atunci când părinții au o relație apropiată cu copiii lor (Adams și Berzonsky, 2009, 467-
468).

Sunt cercetători (Thornton și Camburn, 1987), care au demonstrat faptul că, adolescenții care
provin din familii dezorganizate, monoparentale, tind să își înceapă viața sexuală mai devreme,
deoarece părintele are o atitudine mai permisivă cu privire la comportamentul sexual. Acest lucru
explică de ce adolescentele care fac parte din astfel de familii sunt supuse unui risc mai mare de a
rămâne însarcinate la vârste fragede. Un alt factor care favorizează apariția sarcinii, îl reprezintă
nivelul de trai scăzut. Adolescenții care provin din familii în care veniturile financiare lipsesc sau
sunt insuficiente, precum și un nivel scăzut de educație, pot infuența începerea vieții sexuale mai
devreme și respectiv, aparița unei sarcini (idem, 468-470).

În procesul de intervenție pot fi implicați mai mulți specialiști care să ajute la rezolvarea unui
caz social despre mame adolescente. Astfel, toți acești specialiști fac parte dintr-o echipă
multidisciplinară care este alcătuită din: asistent social, psiholog, medic, preot, profesor/educator,
polițist. Fiecare dintre aceștia sunt implicați la un anumit nivel și pe componente complementare în
furnizarea de servicii sociale în cadrul intervenției de asistență socială. În Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare, este
precizat faptul că serviciile sociale pot fi acordate atât de asistenții sociali, cât și de ceilalți
specialiști care au diverse calificări, competențe, responsabilități și atribuțiiîn domeniul serviciilor
sociale (AIDA, 2010, 229). Așadar, „asistentul social este persoana cu studii superioare de
specialitate (3-4 ani în Universitate) care are pregătirea necesară pentru a lucra în servicii de
asistenţă socială cu grupuri, familii sau indivizi în situaţii de risc” 8. În Ordonața de Urgență a
Guvenrnului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, este precizat faptul că „asistentul social are
îndatorirea de a identifica situațiile și cauzele care afectează echilibrul psihic, economic sau moral al
individului, al familiei sau al grupului social și trebuie să întreprindă toate acținunile necesare pentru
remedierea situației de dificultate identificate”. În practică sistentul social poate exercita mai multe

8
Informații disponibile on line la adresa: http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Domenii/Incluziune
%20si%20asistenta%20sociala/Proiecte_cu_finatare_externa/7%20-%20Manual_participant.pdf . Accesat la data de
09.05.2016

67
roluri. Acestea sunt diverse, însă cele mai întâlnite sunt: rolul de broker social, rolul de abilitator,
educator, mediator și avocat.

Pe baza datelor obținute, toate cele trei ipoteze au fost confirmate, așadar, adolescentele care
nu au cunoștințe despre educația sexuală, care provin din familii dezorganizate sunt mai predispuse
să rămână însărcinate. Totodată, s-a confirmat și faptul că, abandonând școala la o vârstă mică,
acestea nu sunt capabile șă își găsească un loc de muncă sau să ofere o educație adecvată copiilor.

Prin urmare, adolescentele care devin mame, la o vârstă fragedă, se vor confrunta cu o
variată gamă de probleme. Consecințele maternității vor fi pe termen scurt, dar și lung, atât în ceea
ce le privește viața lor personală și socială, cât și pe cea a copiilor lor. Îndiferent de situație o sarcină
la vârsta adolescenței nu găsește pe nimeni pregătit, chiar dacă există suport din partea familiei, a
partenerului, a societății, din punct de vedere psihic, nimeni la acestă vârstă nu se simte pregătit să
devină părinte.

68
Concluzii

Se observă cu ușurință efectele și consecințele maternității la vârsta adolescenței, dar și factorii

contributori care au condus la apariția acestui fenomen. Lipsa unei educații sexuale adecvate și a
informațiilor despre posibilele consecințe care pot apărea în urma începerii vieții sexuale a
adolescentelor reprezintă factori importanți care contribuie la apariția acestei probleme. Din aceste
cauze pot apărea și alte complicații cum ar fi apariția unor boli cu transmitere sexuală, violență
domestică, abandonul copiilor etc.

Adolescentele care provin din familii dezorganizate, monoparentale, în care există lipsuri
materiale, financiare sau chiar de ordin emoțional, unde educația părinților este scăzută, sunt mai
predispuse să aibă un copil la o vârstă mică. Multe dintre ele consideră că, dacă vor rămâne
însărcinate se vor căsători cu tatăl copilului și astfel, vor scăpa de sărăcie. Din păcate acestea ajung,
o mare parte din ele, să fie părăsite de către partener și astfel, sunt nevoite să își crescă copilul
singure.

Comunicarea directă este o modalitate prin care părinții pot influența comportamentul sexual
al copiilor lor. Având în vedere că în unele familii acest subiect este unul tabu, de cele mai multe ori
comunicarea dintre părinți și copii cu privire la sex este una care se lasă cu opinii divergente și
contradictorii. Astfel, reacțiile și atitudinea părinților asupra activității sexuale a adolescenților,
anticipează atitudinile și comportamentul sexual al copiilor lor. Dacă nu discută cu copiii lor despre
viața intimă, aceștia vor fi curioși să afle singuri și astfel, din lipsă de informații se ajunge la apariția
acestei probleme. Fenomen care poziționează România pe locuri fruntașe în Europa.

Relațiile mamă-copil vor fi afectate, deoarece imaturitatea mamei se va vedea în creșterea și

educarea copilului. Acestea nu vor fi capabile din punct de vedere emoțional să ofere toată dragostea
și atenția de care un copil are nevoie, și astfel, copiii vor crește cu lipsuri atât emoționale cât și
financiare, materiale, educaționale etc. De cele mai multe ori, acestea abandonează studiile și nu le
mai reiau, iar lipsa unei diplome, a unei calificări le împiedică în aș-i găsi un loc de muncă decent și
stabil. Există consecințe și de ordin fizic și psihic care o afectează atât pe tânăra mamă, cât și pe
copilul acesteia. Mulți dintre copiii născuți de adolescente sunt prematuri, prezintă malformații,
handicapuri sau nu se dezvoltă armonios din punct de vedere psiho-social. Maternitatea timpurie a
adolescentelor duce la vulnerabilitatea, marginalizarea și excuderea socială a acestora de către restul
societății.

69
 Mamele adolescente împreună cu copilul lor sunt considerați a fi o familie monoparentală.
Politicile sociale adresate familiei includ și această categorie de beneficiari, dar nu le sunt direct
adresate lor. Există anumite servicii sociale și prestații de care mamele adolescente pot beneficia,
dar de obicei acestea sunt temporare și nu rezolvă decât o mică parte din nevoile și problemele cu
care acestea se confruntă.

Prezența asistentului social și a celorlalți specialiști din echipa multidisciplinară este

esențială pentru reintegrarea socială și pentru a se evita pe cât posibil marginalizarea mamelor
adolescente. Totodată, cu ajutorul acestora, adolescente își află drepturile pe care le au, dar și
serviciile de care pot beneficia. În intervenția într-un astfel de caz, asistentul social îndeplinește mai
multe roluri cum ar fi cel de manager de caz, mediator, educator, consilier, avocat etc.

În concluzie, apariția unui copil la vârsta adolescenței poate provoca efecte și consecințe atât
la nivel personal, cât și social. Nu numai mamele adolescente vor avea de întâmpinat probleme, din
această cauză, ci și societatea, dacă nu se vor lua măsurui de prevenire și combatere, atât cât se
poate, a acestui fenomen ce poartă denumirea de maternitate adolescentină.

70
 Bibliografie

AIDA. (2010). Manual de bune practici sociale. Cluj-Napoca: Editura Risoprint.

Airinei, C. (2013, decembrie 11). Romedic. Material disponibil on line la adresa:

http://www.romedic.ro/dezvoltarea-psihosociala-a-adolescentului-0P17079. Accesat la data de 29.03.2016.

Airinei, C. (2013, decembrie 11). Romedic. Material disponibil on line la adresa:

http://www.romedic.ro/sarcina-la-varsta-adolescenta-0C1304. Accesat la data de 29.03.2016

Babbie, E. (2010). Practica cercetării sociale. Iași: Editura Polirom.

Barbu, D. (2010). Drepturile mamei. București: Editura Hamangiu.

Bowlby, J. (2011). O bază de siguranță. București: Editura Trei.

Cace, C. (2007). Psihologia educației: teorie, metodologie și practică. București: Editura ASE.

Chelcea, S. (2007). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative (ediția a III-
a). București: Editura Economică.

Chelcea, S. (2001). Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative și calitative. București:

Editura Economică.

Chelcea, S. (2003). Suport social. În S. Chelcea și P. Iluț (coord). Enciclopedie de psihosociologie

(pp.350). București: Editura Economică.

Ciupercă, C. (2003). Adolescență. În S. Chelcea și P. Iluț (coord). Enciclopedie de psihosociologie

(pp.21). București: Editura Economică.

Codul familiei. (2009). București: Editura Lumina Lex.

Cojocaru, Ș. (2004). Consilierea gravidei și a tinerelor mame. Iași: Editura Lumen.

Dan, A. (2002). Problemă socială. În L. M. Pop (coord). Dicționar de politici sociale (pp.667-675).
București: Editura Expert.

Diane E. Papalia, S. W. (2010). Dezvoltare unamă. București: Editura Trei.

71
Elinschi-Ciupercă, E. (2003). Influență socială. În S. Chelcea și P. Iluț (coord). Enciclopedie de
psihosociologie (pp.185). București: Editura Economică.

Enache, R. (2003). O perspectivă psihologică asupra maternității. București: Editura Sper.

Eurostat. (2016, februarie 25). Eurostat. Material disponibil on line la adresa:

http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do. Accesat la data de 09.04.2016.

Gavreliuc, A. (2003). Discriminare socială. În S. Chelcea și P. Iluț (coord). Enciclopedie de

psihosociologie (pp.116). București: Editura Economică.

Gerald R. Adams, M. D. (2009). Psihologia adolescenței. Iași: Editura Polirom.

Iluț, P. (2003). Comportament. În S. Chelcea și P. Iluț (coord). Enciclopedie de psihosociologie

(pp.82). București: Editura Economică.

Iluț, P. (2009). Familia monoparentală în România și fenomene conexe. Cluj-Napoca: Editura Presa
Universitară Clujeană.

Iluț, P. (2009). Psihologie socială și sociopsihologie. Iași: Editura Polirom.

Iluț, P. (2005). Sociopsihologia și antropologia familiei. Iași: Editura Polirom.

Leslie M. Tutty, M. A. (2005). Cercetarea calitativă în asistență socială. Faze, etape și sarcini. Iași:
Editura Polirom.

Mihăilescu, I. (2003). Sociologie generală. Concepte fundamentale și studii de caz. Iași: Editura
Polirom.

Minulescu, M. (2006). Relația psihologică cu copilul tău. București: Editura Psyche.

Monica Ghițiu, I. B. (2010). Relația dintre suportul social și atașamentul față de copil în cazul
mamelor adolescente. Revista de Asistență Socială, 2 , 285-286.

Mucchielli, A. (2002). Dicționar al metodelor calitative în științele umane și sociale. Iași: Editura
Polirom.

Pătărlăgeanu, C. (2014, septembrie 22). INSIDE. Material disponibil on line la adresa:

https://insidejurnalpsihoterapieintegrativa.wordpress.com/2014/09/22/erik-erikson-si-teoria-dezvoltarii-

psihosociale/. Accesat la data de 29.03.2016.

72
Pirneci, O. (2013). În V. Rujoiu (coord.). Violență și societate. Tematizări contemporane (pp.35-45).
București: Editura ASE.

Popescu, R. (2009). Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea

contemporană. Iași: Editura Polirom.

Robin Harwood, S. A. (2010). Psihologia copilului. Iași: Editura Polirom.

Rygaard, N. P. (2011). Tulburările severe de atașament în copilărie. București: Editura Polirom.

Scripcaru, C. (2012). Atașament și discomportament. Iași: Editura Sedcom Libris.

Stephane Clerget, t. R. (2008). Criza adolescenței. București: Editura Trei.

Șerban, E. P. (2005). Asistența socială a mamelor adolescente. Iași: Editura Lumen.

Ștefan, M. (2013). Familia monoparentală, între realitate și construct mediatic. București: Editura
Universității din București.

Talpaș, P. M. (2013). Politici sociale privind protecția familiei și a copilului. Material disponibil on
line la adresa:
http://www.incluziunesociala.ro/upls/30_49743_suport_curs_Politici_sociale_protectia_copilului.pdf. Accesat
la data de 16.04.2016.

Tatiana Turchină, C. C. (2012). Psihologia dezvoltării, Stil de atașament și satisfacerea comunicării

în relația copil-părinte. Revistă științifico-practică , 3-7.

Tîrhaș, C. (2003). Personalitate. În S. Chelcea și P. Iluț (coord). Enciclopedie de psihosociologie

(pp.253). București: Editura Economică.

UNICEF. (2012, 04 17). UNICEF. Material disponibil on line la adresa:

http://www.unicef.ro/media/buletin-informativ-nr-9/prevenirea-separarii-copilului-de-familie-intre-necesitate-si-

realitate/. Accesat la data de 17.04.2016

Vlăsceanu, L. (2011). Sociologie. Iași: Editura Polirom.

*** Ordonanţa de Urgenţă Nr. 68/2003 privind serviciile sociale, publicată în Monitorul Oficial al
României, nr. 619 din 30 august 2003.
73
*** Ordonanţa de Urgenţă Nr. 96 din 16 august 2002 privind acordarea de produse lactate și de
panificație pentru elevii din clasele I - VIII din învățământul de stat și privat, precum și pentru copiii
preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, publicată în Monitorul
Oficial al României, nr. 631 din 26 august 2002.

*** Legea Nr. 277 din 24 decembrie 2010 privind alocația pentru susținerea familiei, publicată în
Monitorul Oficial al României, nr. 889 din 30 decembrie 2010.

*** Legea Nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, text
actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României,
Partea I, până la 16 decembrie 2008.
*** Legea Nr. 292 din 20 decembrie 2011 a asistenței sociale, text actualizat în baza actelor
normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 30 august
2015.

*** Legea Nr. 219 din 28 noiembrie 2000 privind egalitatea șanselor de a urma studiile în
învățământul superior prin acordarea burselor sociale de studio, publicată în Monitorul Oficial al
României, nr. 617 din 30 noiembrie 2000.

*** Legea Nr. 116 din 15 martie 2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, text
actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României,
Partea I, până la 22 octombrie 2013.

*** Legea 263 din 19 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, publicată
în Monitorul Oficial al României, nr. 507 din 30 iulie 2007.

*** Legea 61 din 22 septembrie 1993 privind alocația de stat pentru copii, text actualizat în baza
actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, nr. 767 din 14
noiembrie 2012.

*** Legea 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat, text actualizat în baza actelor
normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 17 iunie
2014.

74
„Adultul cu handicap beneficiază, în condiţiile prezentei legi, de următoarele prestaţii sociale:
indemnizaţie lunară, indiferent de venituri: în cuantum de 179 lei, pentru adultul cu handicap grav;
în cuantum de 147 lei, pentru adultul cu handicap accentuat; buget personal complementar lunar,
indiferent de venituri: în cuantum de 80 lei, pentru adultul cu handicap grav; în cuantum de 60 lei,
pentru adultul cu handicap accentuat”.

75