Asistenta Sociala

Introducere
Prezentul demers analizează modelul de metodologie implementat la nivelul

municipiului Bucureşti în domeniu asistenţei sociale a copiilor rămaşi singuri acasă ca
urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate.
În continuare, vom utiliza sintagma „copil singur acasă ca urmare a plecării
unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate”. Această expresie se referă la
următoarele categorii de copii, menţionate în Ordinul 219 din 15 iunie 2006: “copilul
lipsit de grija ambilor părinţi în situaţia în care aceştia sunt plecaţi la muncă în
străinătate, a părintelui în cazul familiilor monoparentale, precum şi copilul lipsit de
grija părintelui care, prin hotărâre judecătorească, are obligaţia creşterii şi educării
acestuia”.
Lucrarea are în vedere şi situaţia copilului care are doar un părinte plecat la
muncă în străinătate, rămânând în grija celuilalt părinte care nu se ocupă adecvat de
creşterea şi educarea copilului. Acest copil este considerat copil în situaţie de risc ca
urmare a plecării unuia dintre părinţi la muncă în străinătate.
Problema de fond abordată constă în faptul că Ordinul 219/2006 prevede că
persoanele cu atribuţii în asistenţa socială din cadrul primăriilor să ofere servicii
copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, însă acest act normativ nu a putut fi
implementat din cauza absenţei instrumentelor de lucru adecvate grupului ţintă.
De la data emiterii legii şi până la elaborarea acestei metodologii, persoanele
cu atribuţii în asistenţa socială nu beneficiau de o metodologie comună, de o practică
unitară în asistenţa copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate.
Asistenţii sociali sau persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din cadrul
primăriilor au, conform Ordinului 219/2006, obligaţia de a întocmi un Raport de
Evaluare Iniţialǎ a copilului ai cărui părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, un
plan de servicii care trebuie sa conţină modalităţile de menţinere a relaţiilor dintre
copii şi părinţii plecaţi cât şi tipul de consiliere şi serviciile de suport din comunitate
de care va beneficia copilul.
Absenţa unuia sau a ambilor părinţi poate fi asociată cu o serie de probleme
sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului, cu neglijarea acestuia.
Pot fi identificate mai multe forme de neglijare (Gulei, Luca, 2007) :
1
 neglijarea alimentară: privarea de hrană, absenţa mai multor categorii
de alimente esenţiale creşterii, mese neregulate etc.,
 neglijarea vestimentară: haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea
mici sau prea mari, haine murdare,
 neglijarea igienei: lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare,
paraziţi,
 neglijarea medicală: absenţa îngrijirilor necesare, omiterea
vaccinărilor şi a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor
prescrise,
 neglijarea locuinţei: locuinţă prost întreţinută, neîncălzită, risc de
incendiu, mobilier absent sau aflat în stare de degradare, substanţe
toxice aflate la îndemâna copilului etc.,
 neglijarea educaţiei: sub-stimulare, instabilitatea sistemului de
pedepse şi recompense, lipsa modelelor de învăţare a abilităţilor de
viaţă independentă, lipsa de urmărire şi supraveghere a situaţiei
şcolare.
Pe lângă neglijare copiii singuri acasă pot deveni şi victime ale diverselor
forme de abuz şi exploatare.
Copiii lăsaţi nesupravegheaţi perioade îndelungate de timp înfruntă o serie de
riscuri, de la:
• supraîncărcarea cu sarcini: preluarea responsabilităţilor de adult (gătitul,
menajul, spălatul hainelor, plata facturilor lunare etc.),îngrijirea şi creşterea
fraţilor mai mici;
• vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă, trafic
de copii şi prostituţie (agresorii sexuali, recrutorii sau traficanţii de persoane,
persoanele care exploatează copii prin muncă îşi aleg victimele din rândul
copiilor neglijaţi, nesupravegheaţi);
• insuficienta dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă necesare pentru a
face faţă dificultăţilor viitoare ca adult: independenţa în luarea deciziilor,
încrederea în forţele proprii, abilităţi de management al timpului şi al banilor,
controlul şi exprimarea emoţiilor, relaţionare şi comunicare etc.;
• însuşirea deficitară a normelor etico-morale: în absenţa unui model familial
funcţional, a unui mediu sigur şi coerent, copiii singuri acasă pot internaliza
2
modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru a-l aplica
ulterior la vârsta adultă;
• debutul precoce al vieţii sexuale: în special puberii şi adolescenţii vor căuta
afecţiunea şi aprecierea de care au nevoie nu numai în grupul de prieteni ci şi
în relaţiile intime (lipsa unei educaţii adecvate privind viaţa sexuală, lipsa
supravegherii, supraaglomerarea cu sarcini în familie pot conduce la relaţii
intime, fugă de acasă, concubinaj, comportamente cu risc crescut pentru
contractarea unor infecţii cu transmitere sexuală sau chiar apariţia de sarcini
nedorite la vârste fragede).
În asistenţa psiho-socială a copiilor singuri acasă este nevoie de o abordare
specifică, pentru un management eficient al cazurilor; sunt necesare surse
diversificate de informaţii (profesori, poliţişti, consilieri de probaţiune, vecini, rude,
grup de prieteni) şi resursele din comunitate (din instituţii guvernamentale sau din
organizaţii neguvernamentale), pentru a identifica şi a remedia vulnerabilităţile
asociate situaţiei copiilor rămaşi singuri acasă sau pentru a confirma existenţa unui
mediu securizant pentru dezvoltarea acestora.
Această muncă este o muncă de echipă, caracterizată de pluridisciplinaritate, în
încercarea unei abordări a situaţiei copilului în contextul familiei sale, al comunităţii
din care face parte şi al relaţiilor interpersonale construite de acesta. Specificitatea se
referă la complexul de vulnerabilităţi asociate cu plecarea părinţilor, care necesită
modalităţi de evaluare, intervenţie şi monitorizare specifice.
Intervenţia profesioniştilor vizează obiective specifice: menţinerea legăturii cu
părinţii, formarea unor abilităţi de viaţă, de coping, in sensul de efort cognitiv şi
comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe care
depăşesc resursele personale .
Una dintre problemele esenţiale cu care se confruntă cel mai adesea copilul ai
cărui părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate o reprezintă rămânerea acestuia fără
îngrijirea părintească (sau fără o persoană responsabilă de supravegherea, creşterea şi
îngrijirea copilului sau cu putere de reprezentare legală a acestuia).
Una dintre priorităţi o reprezintă rezolvarea problemei responsabilităţii privind
supravegherea, creşterea, îngrijirea şi reprezentarea copilului, inclusiv prin luarea unei
măsuri de protecţie specială, respectiv plasamentul (în familia lărgită etc.), măsură
aplicabilă atunci când, după acordarea serviciilor prevăzute în planul de servicii, se
constată că menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă.
3
Implementarea acestei măsuri, având în vedere numărul foarte mare de copii aflaţi
în situaţia descrisă de Ordinul nr. 219 din 15 iunie 2006 privind activităţile de
identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea
părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate, poate părea
dificilă şi implicând costuri foarte mari, legate în special de acordarea alocaţiei de
plasament.
Adesea, plecarea părinţilor duce la abandonarea copilului într-o situaţie neclară,
caracterizată de aleatoriu - unii copii sunt lăsaţi în grija unor adulţi, alţii nu.
Bunăstarea lor este profund influenţată de stările de spirit ale persoanei de îngrijire,
ţinând cont de faptul că un vecin sau o bunică se va ocupa de copil atâta vreme cât
acest lucru nu devine o sarcină prea dificilă sau imposibil de realizat, pe lângă
raţiunile bugetare.
În orice situaţie, alegerea este simplă şi vizează întotdeauna promovarea
interesului superior al copilului.
Evaluarea situaţiei fiecărui copil trebuie continuată cu furnizarea serviciilor
destinate asigurării protecţiei copilului aflat în dificultate, inclusiv cele referitoare la
desemnarea unui reprezentant legal sau cele destinate menţinerii relaţiilor cu părintele
de care este despărţit.
Complexitatea fenomenului, cauzele şi consecinţele sale, dinamica şi modul în
care prevederile legislative sunt implementate efectiv în teren constituie provocări
pentru autorităţi şi pentru societatea civilă – organizaţii nonguvernamentale implicate
în analiza fenomenului sau în intervenţia directă în sprijinul copiilor afectaţi.
Prezenta lucrare urmăreşte să investigheze dimensiunea fenomenului, din
datele existente la nivelul municipiului Bucureşti şi să evidenţieze practicile
implementate la nivel local pentru identificarea, monitorizarea şi evaluarea copiilor
aflaţi în această situaţie.
Interesul faţă de metodologia de intervenţie este cu atât mai mare cu cât lipsa
părinţilor perioade îndelungate de timp poate avea efecte negative semnificative
asupra dezvoltării copilului rămas singur acasă.
4
CAPITOLUL I
Teorii cu valoare explicativă în domeniul asistenţei sociale a copiilor rămaşi

singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate
În ultimii ani, organizaţiile nonguvernamentale şi-au manifestat interesul în

abordarea şi cercetarea modului în care copilul percepe plecarea părinţilor la muncă
în străinătate; efectele migraţiei externe asupra mediului familial, şi a copilului rămas
acasă, în mod particular; identificarea noilor tendinţe în rezolvarea şi prevenirea
cazurilor de protecţie socială a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în
străinătate.
„Separarea copiilor de către unul sau de ambii părinţi plecaţi la muncă în
străinătate pe o perioadă prelungită de timp generează trăirea sentimentului de
abandon, cu repercusiuni asupra personalităţii. Durata absenţei poate fi asociată cu o
serie de probleme, cu neasigurarea unor nevoi ale copilului. În mediul şcolar
principalele probleme identificate se referă la modul de relaţionare cu colegii şi la
modul de îndeplinire a cerinţelor didactice. Indiferent de nivelul de studii al copiilor,
pe fondul privării afective acut reclamate de aceştia, violenţa verbală identificată
iniţial în familia de origine este regăsită în relaţia cu prietenii, colegii de şcoală şi
persoana de îngrijire.” (Luca, Gulei, 2007, p.16)
Copii care locuiesc in mediul rural sunt cel mai adesea supraincarcati cu
responsabilităţi, dar apar numeroase situaţii în care problemele financiare nu sunt
rezolvate prin plecarea părinţilor.
În cadrul demersurilor sale, profesionistul în domeniul asistenţei sociale trebuie să
ţină cont de o serie de teorii psihologice şi sociologice care clarifică anumite contexte
sau care explică anumite reacţii ale subiectului evaluării.
1.1. Teoria anomiei sociale
J. M. Guyau este cel care introduce termenul de anomie, prin care desemna
discrepanţa sau distanţa care există între o anumită normă morală sau religioasă, ca
normă ideală şi norma interiorizată, sau forma în care aceasta se regăseşte în mod
concret în sistemul axiologic al unui subiect.
5
Preluând acest concept, E. Durkheim îi atribuie un înţeles uşor diferit, şi anume,
acela „situaţie de disfuncţie sau insuficienţă normativ-reglatorie într-o societate la un
moment dat, situaţie caracteristică crizelor de creştere sau de recesiune, în care
acţiunea regulatorie a grupului social nu se mai poate exercita, normele tipice care
ghidează comportamentul ne mai fiind adecvate sau eficiente. Starea de derută
normativă este însoţită de suspendarea temporară a funcţionalităţii normelor şi
slăbirea controlului exercitat de societate asupra comportamentului individual”
(Boudon R, 1997, p.453).
Nu este vorba de o absenţă totală a normelor, ci de suspendarea temporară a
funcţionalităţii normelor de bază cu consecinţe la nivelul multiplicării
comportamentelor deviante (Petcu , 2003).
„Prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate se produce o asemenea
suspendare, are loc un astfel de eveniment (de dereglare a normelor sociale ca efect al
unei schimbări bruşte, de suspendare temporară a funcţionalităţii normelor de bază cu
consecinţe la nivelul multiplicării comportamentelor deviante) de schimbare a
modului de funcţionare a familiei, de rupere sau de modificare a relaţiilor în interiorul
familiei, de modificare sau anulare a mecanismelor de rezolvare a situaţiilor
conflictuale etc.”(Luca, Gulei, 2007, p.13).
Efectul situaţiei anomice constă în reducerea capacităţii societăţii de a mai
structura un comportament adecvat. Absenţa standardelor clare pentru a ghida
comportamentul face ca oamenii să fie dezorientaţi, anxioşi, dezorganizarea socială
răsfrângându-se la nivelul dezorganizării personalităţii.
În parte, o astfel de situaţie „este o caracteristică a modernităţii, bazată pe o
solidaritate de tip organic, cu un grad redus de integrare socială; pe măsură ce
societatea devine tot mai complexă, este tot mai dificilă menţinerea coeziunii sociale.
La această caracteristică generală se adaugă şi dezorganizarea socială determinată de
marile crize sau depresiuni, de procesul de urbanizare, care reduce funcţia de
socializare şi control exercitată de comunitate şi vecinătate” (Boudon R, 1997, p.453).
Studiile vin în sprijinul acestei ideii, deoarece s-a constatat, în rândul copiilor ai
căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, o incidenţă mai mare a delincvenţei
juvenile datorate lipsei autorităţii şi controlului din mediul familial şi sub influenţa
negativă a grupului de prieteni (Irimescu, Lupu, 2006).
Pe fondul unor tulburări psiho-emoţionale şi din cauza plecării părinţilor la
muncă în străinătate, în anii 2006-2007 s-au înregistrat în România un număr de şapte
6
sinucideri ale unor copii. Acest fapt a atras în fapt atenţia autorităţilor publice asupra
acestei probleme sociale şi a determinat apariţia unei legislaţii suportive şi a unei
metodologii de lucru.
1.2. Teoria ataşamentului
Nevoia de ataşament face parte din necesitatile de bazǎ ale fiinţei umane, este
înnǎscutǎ şi are drept scop supravieţuirea. „Interacţiunea genotipului cu factorii de
mediu: stimuli, persoana de referinţǎ şi nişa de protecţie duc la formarea matricei
primare de ataşament. Nişa securizantǎ s-ar defini prin asigurarea unui spaţiu în care
nivelul de stres perceput de copil e minimum şi prin faptul cǎ-i permite o explorare
interesantǎ, stimulativǎ, cu stimuli pozitivi, interesanţi pentru constituirea unei
matrice de ataşament sigur. Prin repetǎri şi experiente succesive, se structureazǎ
scheme comportamentale, care asigurǎ formarea unui sistem coerent, cu semnificaţii
clare pentru partenerii în acţiune, generând la copil un tip de ataşament sigur”
(http://psihiatru.pulsmedia.ro/article--x-
Clinica,_simptomatologie,Influenta_stilului_de_atasament_in_structurarea_personalit
atii_si_a_stilurilor_de_c--931.html)
Absenţa fizicǎ a persoanei care acordǎ îngrijiri sau incoerenţa şi inconsistenţa
stimulilor, impredictibilitatea cu care îl invadeazǎ sau îl lasǎ în aşteptare, oşcilaţiile de
intensitate imprevizibile ale stimulilor, bruscheţea manipulǎrilor sau absenţa oricǎrei
atingeri creeazǎ un haos în interpretǎri care nu lasǎ loc sistematizǎrilor şi decodǎrilor
necesare şi ca urmare vor conduce la formarea unei matrice de ataşament nesigur sau
dezorganizat.
„O precizare importantǎ a lui Bowlby este cǎ dezvoltarea ataşamentului şi
vicisitudinile sale succesive presupun prin definiţie o diadǎ adult copil aflatǎ în
interacţiune. Pentru crearea unui sistem de ataşament, cei doi parteneri trebuie sǎ
participe activ în acest sistem într-un mod comprehensibil unul pentru altul”
(http://psihiatru.pulsmedia.ro/article-x-Clinica,_simptomatologiel).
„Copiii au nevoie să dezvolte legături puternice de ataşament cu părinţii sau cu
alte persoane adulte pentru a avea la rândul lor o personalitate echilibrată la vârsta
adultă. Legăturile afective discontinue cu părinţii, carenţele afective, comunicarea
7
deficitară a sentimentelor şi emoţiilor etc. pot produce perturbări în dezvoltarea psiho-
socială a copilului” (Luca, Gulei, 2007, p. 13).
„De multe ori copiii la care ne referim în această lucrare sunt priviţi de părinţii lor
ca fiind „cuminţi”, adică responsabili, capabili să înţeleagă sacrificiul pe care trebuie
să îl facă toţi membrii familiei pentru ca să le fie, în final, tuturor mai bine. Altfel
spus, separarea este un moment dificil, care poate fi însă depăşit, cu puţină voinţă,
dacă este conştientizat.” (Luca, Gulei, 2007, p. 13).
Ataşamentul faţă de cineva înseamnă să fi absolut dispus să cauţi apropierea şi
contactul cu persoana în cauză şi, mai presus de toate, atunci când situaţia este
nesigură.
„Ataşamentul poate fi observat cel mai bine atunci când copilul (sau adultul) se
afla într-o situaţie de nevoie - este speriat, obosit, bolnav sau necesitǎ forme speciale
de îngrijire” (Luca, Gulei, 2007, p. 14).
Ainsworth şi colaboratorii (1971) au descris trei modele de ataşament care pot fi
prezente în grade variate:
• Ataşamentul sigur - copilul are încredere că părinţii vor fi disponibili, receptivi
şi îi vor acorda ajutor dacă s-ar ivi situaţii dificile sau i-ar fi teamă. „Cu
această convingere, copilul are curajul să exploreze lumea. Acest model este
dezvoltat şi menţinut de către părinţi, fiind în primii ani disponibili, atenţi la
semnalele copilului şi capabili să-i ofere linişte şi alinare ori de câte ori acesta
are nevoie de ea” (Luca, Gulei, 2007, p.14).
• Ataşamentul anxios - copilul este nesigur că părinţii vor fi disponibili,
receptivi şi gata să-i ofere ajutorul când sunt solicitaţi. Este nesigur în
explorare, este rezervat şi timid, la plecarea părinţilor se calmează greu, după
reintâlnire, deşi se lasă luat în braţe, păstreaza o mica barieră, fiind vigilent,
conform experienţelor anterioare (http://psihiatru.pulsmedia.ro/article-x-
Clinica,_simptomatologiel). „Din cauza incertitudinii, copilul trece prin
anxietate/teamă de separare şi tinde să fie timorat în manifestarea
comportamentului în mediului său [...] Acestea pot conduce la trăirea de către
copil a sentimentului de nesiguranţă care se poate croniciza în timp. Acest tip
de ataşament poate fi observat la tipul de copil „iubitor”, cel care-şi sacrifică
propriile nevoi pentru a le satisface pe cele ale adulţilor” (Luca, Gulei, 2007,
p.14).
8
• Ataşament evitant – „copilul nu are încredere că părinţii vor reacţiona în mod
pozitiv şi vor fi gata să-i ofere ajutorul. Copilul se aşteaptă la respingere din
partea părinţilor şi încearcă să se descurce fără dragostea şi ajutorul celorlalţi.
El luptă pentru a deveni independent emoţional. Acest tip de ataşament este
văzut în relaţiile părinţi-copil în care copilul a devenit independent în mod
prematur” (Luca, Gulei, 2007, p.14).
• Ataşament dezorganizat şi dezorientat - specific unui număr redus de copii,
care nu au o strategie coerentă pentru a face faţă stresului datorat unei situaţii
străine. Explorează mediul haotic, fără scop. La plecarea părinţilor, se lasǎ
consolat de persoane străine, prezintă un comportament adeziv sau indiferent,
atât faţă de străini, cât şi faţă de rude. Aceşti copii se pare că au o istorie în
care nu s-au putut ataşa de nici un adult semnificativ, fie prin absenţa fizică a
acestuia, fie că nu era disponibil (boala, alcoolism, depresie), existând pentru
aceşti copii un risc extrem de înalt pentru psihopatologie sau o existenţǎ
marginalǎ (http://psihiatru.pulsmedia.ro/article-x-Clinica,_simptomatologiel).
„Comportamentul acestor copii este total dezorientat şi dezorganizat; acesta se
caracterizează prin mişcări şi reacţii incomplete, uneori sunt circumspecţi faţă
de o persoană străină, uneori chiar faţă de mamă.” (Luca, Gulei, 2007, p.14).
Profesionistul va trebui să acţioneze pentru dezvoltarea factorilor de protecţie
(caracteristicile individuale, calitatea relaţiilor, factorii de mediu), cei care reduc
probabilitatea unei tulburări în condiţii de risc.
1.3. Teoria etichetarii
Una dintre teoriile cele mai des invocate în zilele noastre este teoria reacţiei
sociale de marcaj sau teoria etichetării (labeling theory), construită de către
reprezentaţii etnometodologiei şi interacţionismului simbolic.
Teza principală a teoreticienilor reacţiei sociale (Edwin Lemert, Kai Erikson,
Howard S. Becker, Erwing Goffman) este aceea că nici un comportament nu este prin
el însuşi deviant sau conformist. Devianţa reclamă o definiţie, fiind rezultatul unei
reacţii sociale, prin care grupurile care deţin puterea elaborează şi aplică norme ce
califică unele acte ca fiind deviante. În consecinţă, susţine Edwin Lemert, nu devianţa
produce controlul social, ci controlul social creează devianţa.
9
„Devianţa, afirmă Erikson, nu este o proprietate inerentă anumitor forme de
conduită: e o proprietate conferită acestor forme de către publicuri care, în mod direct
sau indirect, le observă”, iar Becker întăreşte, afirmând că „devianţa nu este o calitate
a actului comis, ci, mai degrabă, consecinţa aplicării de către ceilalţi a unor reguli şi
sancţiuni împotriva unui contravenient. Deviantul este un individ căruia i s-a aplicat
această etichetare; conduita deviantă este o conduită pe care ceilalţi o etichetează ca
atare” (Becker, 1963, p. 9).
Traiectul discursului argumentativ al teoreticienilor etichetării poate fi sintetizat
astfel: deşi din când în când toţi oamenii se angajează în acte care sunt definite de
societatea lor (sau grupul) ca fiind deviante, aceste acte deviante nu sunt totdeauna
observate sau, dacă sunt observate, ele sunt considerate comportamente greşite
temporare (e.g. furtul dintr-un magazin al unui tânăr dintr-o familie avută, considerat
o joacă inofensivă, o expresie a nonconformismului adolescentin).Faptul de a încălca
o normă este numită devianţă primară (Lallement, 2008).
Ceea ce este important pentru teoria etichetării nu este actul însuşi, ci devianţa
secundară, recunoaşterea oficială a acestei încălcări de către o instanţă desemnată în
acest scop, adică etichetarea publică. Eticheta alterează sentimentul de identitate al
persoanei, producând o degradare de statut (Lallement, 2008).
Reacţia socială în faţa deviantului, generează ca efect pervers o mişcare
centrifugă, cu îndepărtarea de normalitate. Devianţii etichetaţi sau excluşi caută soluţii
pentru a supravieţui şi sunt nevoiţi să frecventeze mediul marginal deviant, în care
presiunile pentru conformitate nu se mai exercită.
O astfel de poziţie ne atenţionează asupra riscului etichetării în general şi, cu atât
mai mult, în cazul adolescenţilor, pentru care valorile subalterne asociate vârstei,
îndrăzneala, spiritul aventurii, nonconformismul, consumul ostentativ, aprecierea
bărbăţiei, curajului şi durităţii pot fi uşor etichetate ca fiind conduite delincvente.
„Din punctul de vedere al devianţilor, conduita lor este perfect normală, este “aşa
cum trebuie să fie”, în sensul postulat de E. Durkheim (1893). Abia după ce are loc
procesul de etichetare din afară, apare devianţa ca atare, denumită “devianţă
secundară”. Indivizii etichetaţi ca devianţi adoptă o conduită conformă cu această
etichetă, cautând compania unor persoane care au aceeaşi identitate şi împărtăşesc
acelaşi stil de viaţă.” (Luca, Stelian Gulei, 2007, p. 15).
Profesionistul va trebui să distrugă prejudecăţile, miturile legate de copiii rămaşi
singuri acasă („E singur acasă, deci va deveni un delincvent, pentru că nu îl
10
controlează nimeni.”, „Părinţii sunt în Italia, deci ar trebui să fie primul în clasă, că nu
are nici o grijă, are bani!”, „Copilul meu este cuminte, nu o să i se întâmple nimic rău
cât timp sunt plecată.” (Luca, Stelian Gulei, 2007, p. 15).
Plecarea părinţilor la muncă în străinătate nu presupune în mod necesar apariţia
problemelor prezentate anterior. Unii părinţi pleacă după ce si-au făcut un “plan” prin
care să le ofere protecţie copiilor şi prin care sǎ suplinească absenţa lor. Conform
statisticilor din cadrul SPAS –urilor, foarte rar părinţii apelează la măsurile de
protecţie prevăzute de Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului.
Pentru asigurarea unei protecţii profesioniste asistentul social trebuie să cunoască
legislaţia în vigoare şi să internalizeze conceptele de bază prevăzute de standardele
minime în domeniul protecţiei drepturilor copilului.
11
CAPITOLUL II
Abordarea centrată pe persoană în asistenţa socială a copiilor rămaşi

singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate
2.1. Clarificări conceptuale : management de caz, manager de caz, responsabil

de caz, planul de servicii, planul individualizat de protecţie.
Ordinul nr. 288/2006 al Secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru

Protecţia Drepturilor Copilului pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii
privind managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului reprezintă
un document de referinţǎ în activitatea profesionistului din domeniul protecţiei
copilului.
Respectivul ordinul defineşte managementul de caz ca fiind „ o metodă de

coordonare a tuturor activităţilor de asistenţă socială şi protecţie specială
desfăşurate în interesul superior al copilului de către profesionişti din diferite servicii
sau instituţii publice şi private”. Managementul de caz este utilizat în mod obligatoriu
de toţi furnizorii de servicii pentru protecţia copilului din instituţii publice (atât din
SPAS cât şi DGASPC) şi private (ONG).
Conform Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu

modificările şi completările ulterioare, principalele etape ale managementului de caz
sunt (a se vedea Anexa 1 - Etapele managementului de caz ):
 evaluarea iniţială;
 elaborarea planului de intervenţie;
 evaluarea complexă;
 elaborarea planului individualizat de asistenţă şi îngrijire;
 implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenţie şi în planul
individualizat;
 monitorizarea;
12
 reevaluarea;
 evaluarea opiniei beneficiarului.
Adaptând acest model pentru cazurile din domeniul protecţiei drepturilor
copilului, managementul de caz implică parcurgerea următoarelor etape principale:
1. Identificarea, evaluarea iniţială şi preluarea cazurilor;
2. Evaluarea detaliată/complexă a situaţiei copilului;
3. Planificarea serviciilor şi intervenţiilor concretizată într-un plan prevăzut în
legislaţie: PIP, plan de recuperare, plan de reabilitare şi/sau reintegrare socială,
PS;
4. Furnizarea serviciilor şi intervenţiilor pentru copil, familie/reprezentant legal
şi alte persoane importante pentru copil;
5. Monitorizarea şi reevaluarea periodică a progreselor înregistrate, deciziilor şi
intervenţiilor specializate;
6. Închiderea cazului.
Activităţile desfăşurate în cadrul acestor etape se bazează pe principiile

individualizării (profesionistul lucrează pentru fiecare copil) şi personalizării
(intervenţia este adaptată problemelor specific fiecărui copil în parte), precum şi pe
implicarea activă (consultare şi participare) a copilului şi familiei/reprezentantului
legal.
„Managerul de caz este profesionistul care asigură coordonarea activităţilor
de asistenţă socială şi protecţie specială desfăşurate în interesul superior al copilului,
având drept scop principal elaborarea şi implementarea:
• planului individualizat de protecţie pentru copiii separaţi de familie;
• planului de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi;
• planului individualizat de protecţie care îl conţine pe cel de recuperare pentru
copiii cu dizabilităţi aflaţi în protecţie specială;
• planului de reabilitare şi/sau reintegrare socială pentru copiii abuzaţi, neglijaţi
şi/sau exploataţi, inclusiv victime ale traficului, exploatării prin muncă,
exploatării sexuale în scop comercial;
• planului individualizat de protecţie care îl conţine pe cel de reabilitare şi/sau
reintegrare socială pentru copiii abuzaţi, neglijaţi şi/sau exploataţi aflaţi în
protecţie specială, inclusiv copii refugiaţi.” (Luca, Gulei, 2007, p. 17)
13
Managerul de caz este plasat în centrul unui sistem de protecţie din care mai fac
parte responsabilii de caz din protecţia specială şi din centrele maternale. Sub
coordonarea metodologică a managerului de caz (dar nu şi subordonat acestuia) se
află responsabilul de caz prevenire. Acesta colaborează la rândul său cu profesioniştii
care elaborează şi implementează programele personalizate pentru copii în cadrul
serviciilor de prevenire – responsabili de intervenţie.
Responsabilii de caz din protecţia specială „sunt profesioniştii din cadrul
serviciilor rezidenţiale, cu excepţia centrelor maternale care, îndeplinind condiţiile
menţionate de prezentele standarde ( nivel de studii, vechime etc.), prin delegarea
atribuţiilor de către managerul de caz, asigură coordonarea activităţilor legate de
elaborarea şi implementarea tuturor programelor de intervenţie specifică (PS)”.(Luca,
Gulei, 2007, p. 18)
Responsabilii de programe de intervenţie specifică „sunt profesioniştii care
elaborează şi implementează programele de intervenţie specifică. Aceştia pot fi din
cadrul serviciilor aflate în protecţia copilului (de ex. centre specializate de consiliere,
servicii pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă, centre de reintegrare în familie) sau
în alte domenii (de ex. sănătate, educaţie).” (Luca, Gulei, 2007, p. 18)
Responsabilii de caz din centrele maternale „sunt profesioniştii din centre, care
îndeplinind condiţiile menţionate de prezentele standarde (de calificare, vechime etc.),
prin delegarea atribuţiilor de către MC, asigură coordonarea activităţilor legate de
elaborarea şi implementarea programelor personalizate de intervenţie.” (Luca, Gulei,
2007, p. 18)
Planul de servicii. Planul individualizat de protecţie

Standardele prevăzute în Ordinul 288/2006 Copilului pentru aprobarea
Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei
drepturilor copilului sunt completate de cele din Ordinul 286 din 6 iulie 2006 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii şi a
Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecţie.
Planul de servicii este întocmit de către responsabilul de caz în vederea prevenirii
separării copilului de părinţi în următoarele situaţii:
1. Pentru copiii aflaţi la risc de părăsire de către părinţi;
2. Pentru copiii reintegraţi în familie după încetarea măsurii de protecţie;
14
3. În orice situaţie care impune acordarea de prestaţii şi/sau de servicii în vederea
respectării drepturilor copilului.
Prestaţiile şi serviciile cuprinse în planul de servicii se adresează atât copilului cat
şi familiei/reprezentantului legal al acestuia, precum şi persoanelor faţă de care
copilul a dezvoltat legături de ataşament (persoane importante pentru copil).
In situaţia in care, după acordarea serviciilor se constată că menţinerea copilului
alături de părinţii săi nu este posibilă, planul de servicii poate avea ca finalitate
transmiterea către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a cererii
de instituire a unei măsuri de protecţie specială a copilului.
În realizarea planului de servicii se va ţine cont de următoarele principii, conform
Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (art. 6):
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor părinteşti;
d) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi
garantarea drepturilor copilului;
e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială
şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;
f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
g) respectarea demnităţii copilului;
h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de
vârsta şi de gradul său de maturitate;
i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea
copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică,
în cazul luării unei măsuri de protecţie;
j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;
l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în
corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.
2.2. Instrumente de lucru (Raportul de Evaluare Iniţială (REI); Fişa de

monitorizare)
15
Raportul de Evaluare Iniţială (REI) „este un instrument destinat evaluării
sociale a situaţiei copilului şi a mediului în care acesta trăieşte, ca urmare a unei
solicitări directe din partea copilului şi/sau a familiei/reprezentantului legal, a unei
referiri din partea unei instituţii publice sau private, a unei semnalări/sesizări din
partea unor persoane, altele decât membrii familiei/reprezentantul legal, sau ca urmare
a unei autosesizări. Raportul este realizat de asistentul social şi cuprinde toate
informaţiile relevante cu privire la situaţia semnalată precum şi propuneri de evaluare
complexă (evaluare psihologică, medicală etc.), în vederea realizării planului de
servicii sau a planului de protecţie.” (Luca, Gulei, 2007, p. 20)
În urma realizării REI cazul:
a) poate fi recomandat pentru realizarea unei evaluări complexe (completarea
evaluării din perspectiva asistenţei sociale cu alte perspective considerate
utile: psihologică, medicală, psihiatrică etc.) necesare pentru realizarea
planului de servicii sau a planului de protecţie;
b) poate fi recomandat pentru monitorizare (nu sunt înregistrate riscuri şi nevoi
speciale). Conform Ordinului nr. 219 din 15 iunie 2006 privind activităţile de
identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea
părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate, art. 1 alin.
(1) monitorizarea se realizează la un interval maxim de 3 luni.
c) poate fi închis (sesizarea iniţială se dovedeşte a fi nefondată).
Realizarea evaluării iniţiale

Evaluarea iniţiala ne oferă o imagine cu privire la situaţia unui copil la un moment
dat, de preferat în contextul familiei/mediului său de viaţă, astfel încât, la finalul
evaluării, să putem propune soluţii imediate, pentru a înlătura pericolul (dacă el
există) sau pentru a menţine copilul în condiţii de securitate şi siguranţă. Pentru a
putea avea o imagine completǎ asupra situaţiei copilului, trebuie adunate informaţii
din mai multe arii de interes:
• informaţii despre copil;
• informaţii despre părinţi/reprezentant legal/persoană de îngrijire;
• informaţii despre alte persoane relevante;
• starea copilului la momentul evaluării: indicii despre faptul că acel copil este
în afara oricărui pericol sau, din contră, în iminenţa unui pericol, starea psihică
şi de sănătate a copilului;
16
• descrierea mediului în care a fost găsit copilul;
• cine se face vinovat de situaţia prezentă;
• determinarea factorilor care au contribuit la situaţia prezentă;
• dacă se impune decizia scoaterii copilului din mediul în care a fost găsit;
• concluzii.
Ca urmare a solicitărilor/sesizărilor primite şi înregistrate, persoana cu atribuţii de
asistenţă socială respectiv, compartimentul de prevenire de la nivelul SPAS/DGASPC
în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti, au la dispoziţie un număr maxim de zile
lucrătoare pentru efectuarea evaluării iniţiale (precizat de standardele minime
obligatorii privind managementul de caz), cu excepţia “situaţiilor de urgenţă când se
realizează în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de o oră” (conform Ordinul
nr. 288/2006 al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor
Copilului pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de
caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului). (Luca, Gulei, 2007)
Se recomandă specialiştilor ca evaluarea să se realizeze în interiorul acestei limite.
Limita impusă se referă mai mult la situaţiile când înregistrarea sesizărilor se
realizează la sfârşitul săptămânii - vineri şi când evaluarea nu ar putea fi efectuată
decât la începutul săptămânii următoare.
Acest termen maxim obligatoriu de zile se restrânge în situaţiile de urgenţă, când
demersurile pentru evaluarea riscului trebuie să înceapă IMEDIAT după momentul
sesizării. Când se constată că viaţa copilului este în pericol, echipa mobilă de
intervenţie de la nivelul DGASPC va scoate copilul din mediul lui de viaţă şi va
realiza plasamentul acestuia în regim de urgenţă.
Pot exista şi situaţii în care echipa SPAS/persoana cu atribuţii de asistenţă socială,
descoperă în procesul de evaluare iniţială că este cazul ca un copil să fie scos imediat
din mediul lui de viaţă (situaţie de urgenţă).
Astfel, persoana/echipa de la SPAS va contacta de urgenţă telefonic şi va aduce la
cunoştinţa DGASPC despre necesitatea scoaterii respectivului copil din mediul
familial. Obligatoriu, toate sesizările telefonice vor fi urmate de informarea scrisă a
DGASPC, prin diferite căi: prin e-mail, prin fax, poştă etc.
Este important ca toate intervenţiile profesioniştilor legate de un caz anume, să fie
documentate şi reflectate în documente scrise, pentru a avea, pe de o parte, o evidenţă
cu tot ceea ce s-a făcut pentru copilul respectiv şi, pe de altă parte, existenţa acestor
informaţii va ajuta la luarea celor mai bune decizii în ceea ce priveşte soarta copilului.
17
Fiecare evaluare iniţială se finalizează cu realizarea unui Raport de Evaluare
Iniţială, care va fi înaintat spre avizare:
• Primarului, în cazul primăriilor mici, unde există o singură persoană cu
atribuţii de asistenţă socială (de obicei referenţi cu atribuţii de asistenţă
socială),
• Coordonatorului SPAS/Compartimentul de prevenire de la nivelul DGASPC
de sector,
• Directorului OPA (organism privat acreditat), în cazul în care evaluarea iniţială
este realizată de OPA. O copie a acestui raport este transmisă SPAS din aria
teritorială respectivă. În acest caz, SPAS este cel care transmite mai departe
informaţia către DGASPC.
Raportul se va realiza în maximum 24 de ore de la încheierea activităţii de
evaluare iniţială. Şi în acest caz, evaluarea trebuie să fie urmată imediat de realizarea
raportului de evaluare, fără a se aştepta scurgerea termenului limită. Informarea
DGASPC se va realiza în 24 de ore de la încheierea raportului de evaluare iniţială.
Planul de servicii (PS) este instrumentul folosit în asistenţa socială în scopul
prevenirii separării copilului de părinţi în următoarele situaţii:
a) pentru copiii aflaţi la risc de părăsire de către părinţi;
b) pentru copiii reintegraţi în familie după încetarea măsurii de protecţie;
c) în orice situaţie care impune acordarea de prestaţii şi/sau de servicii în vederea
respectării drepturilor copilului.
Întocmirea, implementarea şi monitorizarea PS vor respecta prevederile
standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei
drepturilor copilului.
Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie
specială a copilului, atunci când, după acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se
constată că menţinerea copilului alături de părinţii săi nu este posibilă.
Fişa de monitorizare
Responsabilul de caz prevenire are obligaţia de a completa Fişa de monitorizare a
situaţiei copilului, conform modelului prevăzut în Anexa 3.
Trebuie reţinut faptul că monitorizarea nu trebuie privită doar ca un proces de
constatare. Profesionistul utilizează informaţiile obţinute pentru a propune teme de
discuţie (de exemplu când familia are nevoie de dezvoltarea unor abilităţi sau atunci
18
când are nevoie de orientare – pentru obţinerea unor drepturi sau pentru accesarea
unor servicii) şi pentru intervenţie (de exemplu atunci când se dovedeşte că planul de
servicii sau de protecţie nu a avut un impact durabil).
19
CAPITOLUL III
Perspectiva psiho-socială asupra problematicii copiilor singuri acasă
3.1. Impactul plecării părinţilor la muncă în străinătate asupra vieţii emoţionale

a copiilor
Plecarea unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate reprezintă un

eveniment de viaţă care se încadrează în influenţele psihosociale nenormative asupra
dezvoltării personalităţii copilului.
Dezvoltarea personalităţii individului depinde atât de potenţialul înnăscut cât şi de
factorii psiho-sociali şi fizico-biologici care pot influenţa acest proces în sens pozitiv
sau negativ.
„Există trei categorii de influenţe importante asupra dezvoltării, descrise de Baltes
şi colaboratori în 1980:
 influenţe normative cu caracter de vârstă, influenţe cu caracter istoric,
 influenţe normative temporal,
 influenţe legate de istoria personală a individului sau nenormative”. (Gulei,
Luca, 2007, p. 44)
„Influenţele cu caracter de vârstă se află într-o relaţie puternică cu vârsta
cronologică şi se referă la ansamblul determinanţilor biologici şi ambientali. Este
vorba de acele etape ale dezvoltării strict corelate cu elementele de maturizare
biologică (dentiţia, pubertatea etc.) pe de o parte şi pe de altă parte corelate cu
normele sociale care fixează prin lege momentul debutului şcolar, al majoratului, al
pensionării etc. Asupra acestor tipuri de influenţe, individul este lipsit de orice
control.” (Gulei, Luca, 2007, p. 44)
„Influenţele cu caracter istoric sau „efectele de cohortă” se referă la determinanţii
istorici şi sunt legate de evenimente ce au loc într-un anumit context istoric (pot fi
războaiele, crizele economice etc.) sau la determinanţi socioculturali specifici unei
anumite perioade istorice (expectanţe privind un anumit nivel al educaţiei, anumite
roluri profesionale, familiale, de vârstă, de gen etc.). Aceste influenţe temporale
conturează mediul de dezvoltare al unei anumite generaţii.” (Gulei, Luca, 2007, p. 44)
20
Influenţele nenormative depind de evenimentele autobiografice, au un puternic
caracter personal, sunt specifice şi unice într-o istorie individuală de viaţă.
O mare parte dintre copiii şi tinerii care locuiesc separat de părinţi, din cauză că
aceştia au plecat la muncă peste hotare, trăiesc emoţii neplăcute de dor, tristeţe,
nesiguranţă. Copiii simt lipsa sprijinului emoţional pe care îl ofereau părinţii şi au un
sentiment de singurătate. Dorul de părinţi îi face pe unii copii şi tineri să-şi
revizuiască atât relaţiile cu părinţii, cât şi comportamentul pe care îl aveau până la
plecarea lor.
(http://www.singuracasa.ro/asistenta_sociala/pentru_profesionisti/resurse_asistenta_so
ciala_copi/)
Sunt întâlnite şi situaţii în care, iniţial, copiii se bucură că părinţii vor pleca la
muncă în străinătate. Bucuria vine din micile beneficii sau dorinţe care cred că vor
putea fi îndeplinite cu ajutorul banilor trimişi de părinţi. Lipsa de experienţă,
imaturitatea nu le permit să prevadă consecinţele urmate de plecarea părinţilor.
Bucuria şi optimismul acestora se spulberă la prima situaţie în care vor avea nevoie de
ajutorul adultului iar acesta nu va fi lângă ei să îl ofere. (Gulei, Luca, 2007).
În timp ei ajung să aprecieze mai mult tot ce le oferea viaţa în familia unită.
Totodată, mulţi dintre aceşti adolescenţi au sentimente de regrete şi vină legate de
diferite situaţii din trecut, în care ei cred că ar fi trebuit să procedeze altfel. Aceste
trăiri îi frământă şi le fac viaţa şi mai dificilă.
Copiii se simt cel mai mult afectaţi în prima perioadă după plecarea părinţilor sau
atunci când părinţii pleacă pentru prima dată. Depăşirea acestor trăiri emoţionale
negative se datorează pregătirii copiilor de a trăi şi a se descurca independent şi
susţinerii pe care o
primesc din partea altor persoane.
Mulţi dintre copii nu au dezvoltate suficient abilităţile de a-şi controla şi exprima
neagresiv emoţiile în diferite situaţii. Ei nu reuşesc să se clarifice cu propriile trăiri, de
agresivitate. În aceste condiţii, copiii suferă mult şi devin mai nesiguri de forţele
proprii. (http://www.singuracasa.ro) Cu toate acestea, mulţi copii nu vor ca ceilalţi să
ştie că ei se confruntă cu dificultăţi.
Tendinţa lor are la bază mai mulţi factori:
 dorinţa de a părea maturi şi independenţi ;
21
 dorinţa ca părinţii să nu afle despre dificultăţile cu care se confruntă, pentru a
nu-i întrista;
 tradiţia (în unele comunităţi/culturi) de a afişa doar stările emoţionale pozitive.
Toate acestea conduc la faptul că unele persoane din anturajul adolescenţilor nici
nu observă că ei ajung în situaţii dificile şi se simt rău.
O parte dintre oamenii din anturajul copiilor de migranţi consideră că aceştia se
simt superiori semenilor lor, datorită banilor şi lucrurilor pe care le primesc de la
părinţii de peste hotare. Este cunoscut faptul că persoana care se află în situaţii
neplăcute tinde să
compenseze cumva dificultăţile prin care trece. Acest lucru se întâmplă şi în cazul
multor
adolescenţi – ca o modalitate de a micşora efectele lipsei de afecţiune pe care o simt,
ei
profită din plin de posibilităţile materiale pe care le asigură părinţii.
(http://www.singuracasa.ro)
„Din perspectiva nivelului de informare a copilului cu privire la plecarea
părinţilor/părintelui la muncă în străinătate şi angajarea lui în producerea acestui
eveniment de viaţă se disting trei situaţii:
• situaţia în care plecarea părinţilor/părintelui se produce complet independent
de copil şi îl surprinde – copilul nu este informat despre plecarea
părinţilor/părintelui, nu participă la pregătirea plecării, află despre eveniment
fie la momentul producerii, fie chiar ulterior;
• copilul este informat dar nu participă la pregătirea acestui eveniment – copilul
este doar informat cu privire la apropiata plecare fără însă a beneficia de
explicaţii, de o prezentare a schimbărilor care vor avea loc; nu este consultat,
copilul nu îşi poate exprima emoţiile şi sentimentele cu privire la situaţie;
• copilul este angajat direct în pregătirea schimbării fără însă a fi factorul
dominant şi neavând responsabilitatea principală a producerii acestui
eveniment – copilul este informat din timp despre plecare, i se solicită părerea,
se discută cu copilul schimbările care vor apărea, copilul primeşte asigurări
din partea părinţilor cu privire la afecţiunea părintească, la importanţa lui
pentru părinţi, părinţii oferă copilului posibilităţi de contact, sfaturi pentru
diverse situaţii, posibile soluţii la diverse probleme ce pot apărea (se
22
îmbolnăveşte, se strică ceva în casă, are probleme la şcoală etc.), copilul
participă la etapele de pregătire a plecării (cumpărături, discuţii, însoţirea
părinţilor la plecare etc.)”. (Gulei, Luca, 2007, pp. 46 - 47)
Experienţa din ultimii ani a specialiştilor în lucrul cu copiii singuri acasă precum
şi teoriile psihologice arată că „nivelul de pregătire, informare şi implicare a copilului
în luarea deciziei plecării părinţilor/părintelui şi punerea în practică a acesteia are un
rol important pentru copil. Copilul are nevoie să primească în mod direct din partea
părinţilor/părintelui care pleacă, asigurări privind confortul său fizic, modalitatea de
satisfacere a trebuinţelor sale şi multiple reasigurări afective etc. Este important
pentru copil să simtă că are un anumit control asupra situaţiei noi existente în viaţa
sa.” (Gulei, Luca, 2007, p. 47)
Pentru a preveni traume ulterioare în viaţa copilului specialiştii recomandǎ ca
orice familie în care se ia decizia ca unul sau ambii părinţi să plece la muncă în
străinătate, să solicite sprijinul psihologilor, consilierilor şcolari sau al asistenţilor
sociali din comunitate pentru a se informa cu privire la modalităţile de pregătire a
copiilor în vederea reducerii la minim a riscurilor posibil psihotraumatizante ce ar
putea să apară din acest eveniment de viaţă.
3.2. Sfera socială a copiilor după migrarea părinţilor
Plecarea părinţilor înseamnă pentru mulţi copii şi tineri o sărăcire a comunicării.

O mare parte dintre ei se simt singuratici, lipsiţi de suport şi dezorientaţi. În special,
dacă
pleacă ambii părinţi, copiii sunt deseori lipsiţi de sentimentul că este cineva care să-i
ajute în orice situaţie, că au cui se adresa când au nevoie, că au cu cine să se consulte.
De aici provin şi dificultăţile mari pe care le întâlnesc adolescenţii în situaţiile de
luare a deciziilor.(www.singuracasa.ro)
După plecarea părinţilor peste hotare, cercul de relaţii al copiilor şi tinerilor se
îngustează şi această sferă devine foarte vulnerabilă pentru ei. Mulţi dintre adolescenţi
sunt preocupaţi de găsirea unor persoane de încredere, cu care ar putea discuta
diverse lucruri care îi interesează, inclusiv subiecte mai personale.
Din cauză că nu mai comunică aşa ca înainte cu părinţii plecaţi, mulţi dintre copii
se înstrăinează de ei. Deşi vorbesc destul de des la telefon, în timp, relaţiile dintre
23
copii şi părinţi devin mai reci, deoarece, de cele mai multe ori, comunicarea la
distanţă nu asigură şi apropierea sufletească.
Vizitele părinţilor, în special, dacă sunt frecvente, redresează parţial această
situaţie.
Unii dintre copii rămân în îngrijirea rudelor, iar alţii se descurcă de sine stătător.
Relaţiile copiilor cu persoanele care îi supraveghează nu sunt întotdeauna suficient de
apropiate, din cauza vârstei înaintate sau a stilului de comunicare pe care îl au aceşti
adulţi.
“Există familii în care bunicii, mătuşile, unchii desemnaţi de părinţii plecaţi să
aibă grijă de copiii lor au reprezentat persoane resursă şi de sprijin pentru copii încă
dinaintea plecării ambilor părinţi în străinătate. În aceste cazuri, copiii deşi resimt
dorul de părinţi şi suferă neglijarea emoţională din partea părinţilor plecaţi găsesc
suportul afectiv necesar la persoana de îngrijire. Chiar dacă numai unul dintre părinţi
este plecat, este necesară o evaluare atentă a părintelui în grija căruia a rămas copilul
pentru a vedea măsura în care acesta este capabil să răspundă nevoilor fizice,
medicale, educaţionale şi emoţionale ale copilului.” (Gulei, Luca, 2007, p. 49)
Deseori, îngrijitorii tind să controleze prea mult viaţa şi comportamentul copiilor,
să le atribuie multe sarcini, cu scopul de a limita implicarea lor în activităţi riscante.
Multe dintre aceste persoane văd satisfacerea nevoilor copiilor de hrană şi adăpost
drept principala lor sarcină, ceea ce accentuează şi mai mult izolarea şi închiderea în
sine a copiilor.
În mod firesc, la vârsta adolescenţei, relaţiile cu semenii ocupă un loc mult mai
important în viaţa copilului decât cele cu părinţii, ceea ce nu este întotdeauna aşa în
cazul copiilor migranţilor. Situaţia lor deosebită în raport cu părinţii îi face să fie mai
izolaţi faţă de semeni.
Majoritatea copiilor rămaşi fără îngrijirea părinţilor preferă comunicarea în
grupuri mici de semeni care au, de obicei, aceeaşi experienţă de despărţire de părinţi.
Această alegere se bazează pe faptul că ei au mai multe în comun:
 emoţii generate de plecarea părinţilor peste hotare şi viaţa independent
 preocupări şi interese (cum se descurcă în gospodărie, ce relaţii are cu mama
etc.)
 resurse financiare care le permit să acceseze diferite servicii din comunitate.
24
Atitudinile copiilor care locuiesc cu părinţii faţă de cei care au părinţii plecaţi la
muncă sunt diferite. Unii manifestă compătimire, încearcă să le înţeleagă situaţia şi să
le ofere suport. Alţii îi invidiază sau desconsideră, deoarece nu reuşesc să privească
dincolo de posibilităţile financiare ale acestora. Copiii şi tinerii care sunt de această
părere nu ştiu că mulţi copii cu părinţi migraţi cred că nici un confort material nu
poate înlocui căldura şi dragostea pe care o dau părinţii. Şi printre adulţii din
comunitate pot fi observate aceste două opinii diferite faţă de copiii rămaşi fără
îngrijirea părinţilor.
25
CAPITOLUL IV
Perspectiva juridică asupra problematicii copiilor singuri acasă
4.1. Principalele acte normative care reglementează intervenţia în cazul copiilor

rămaşi singuri acasă
Demersurile care se impun a se face în cazurile copiilor singuri acasă sunt
realizate de către autorităţile competente cu respectarea standardelor minime
obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului,
în vigoare.
In România principalele acte normative care reglementează modalităţile de
abordare/instrumentare a cazurilor copiilor ai căror părinţi se află în străinătate sunt:
• Ordinul 219/15.06.2006 - emis de secretarul de stat al Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Drepturilor Copilului – privind activităţile de identificare,
intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe
perioada în care aceştia se află la muncă străinătate;
• Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
• Ordinul 286/06.07.2006 - emis de secretarul de stat al Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Drepturilor Copilului – pentru aprobarea Normelor
Metodologice privind întocmirea Planului de Servicii şi Planului
Individualizat de Protecţie;
• Codul Familiei;
• H.G. nr. 683/2006 pentru completarea Normelor metodologice aplicare a
prevederilor Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care
lucrează în străinătate, aprobate prin H.G. nr. 384/2001;
• Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice.
26
4.2 Perspectiva legală asupra situaţiei copiilor rămaşi singur acasă : competenţa
teritorială si instituţională în abordarea cazurilor
Protecţia copilului prin Ordinul 219 din 15 iunie 2006.

Acest ordin este emis de secretarul de stat al Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Drepturilor Copilului şi stabileşte în art.1, alin.1, instituţiile cu atribuţii de
identificare a cazurilor de copii lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care
aceştia se află la muncă în străinătate.
Instituţiile cu aceste atribuţii sunt:
 serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul municipiilor şi oraşelor,
denumite SPAS;
 persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor
locale comunale;
 direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul
sectoarelor municipiului Bucureşti.
Termenul de identificare a copiilor lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în
care aceştia se află la muncă în străinătate, la nivelul fiecărui oraş, sector din
municipiul Bucureşti şi comună este de trei luni de la data publicării ordinului, adică
la data de 23 septembrie 2006 fiecare dintre aceste instituţii ar fi trebuit să aibă o
evidenţă precisă asupra numărului de copii din comunitatea unde există aceste
instituţii.
Aliniatul 2 al aceluiaşi articol precizează că identificarea de către persoanele
desemnate din instituţiile menţionate se va face permanent pentru toate cazurile de
copii din comunitate în care activează a căror părinţi se află la muncă în străinătate.
Articolul 2 clarifică care dintre copiii a căror părinţi se află la muncă în străinătate
vor fi identificaţi stabilind o serie de criterii şi anume:
 copilul lipsit de îngrijirea ambilor părinţi în situaţia în care aceştia sunt plecaţi
la muncă în străinătate;
 copilul aflat în îngrijirea unui singur părinte, în cazul familiilor
monoparentale,
 copilului al cărui părinte prin hotărâre judecătorească, are obligaţia creşterii şi
educării acestuia.
27
Atribuţiile instituţiilor enumerate mai sus sunt stabilite în următoarele articole:
art.3; art. 4. alin. 1, 2; art. 5; art. 6; art.7, alin.1 şi 2; art.8; art.9; art.10 şi art. 11 ale
Ordinului 219 din 15 iunie 2006 astfel:
 vor întocmi un raport de evaluare iniţială (REI) pentru fiecare copil identificat
în una din situaţiile prevăzute la art.1;
 în situaţia în care din REI rezultă faptul că acel copil se află în situaţii de risc
se întocmeşte planul de servicii în vederea prevenirii separării copilului de
familia sa;
 planul de servicii întocmit de asistentul social sau persoana cu atribuţii de
asistenţă socială va conţine obligatoriu modalităţile de menţinere a relaţiilor
personale ale copilului cu părinţii, precum şi tipul de consiliere psihologică de
care va beneficia copilul;
 în situaţia în care REI recomandă consilierea familiei/persoanei la care se află
copilul în întreţinere şi îngrijire şi oferirea de servicii de suport, la propunerea
asistentului social sau a persoanei cu atribuţii de asistenţă socială care a
instrumentat cazul, în planul de servicii se va decide serviciile de suport pe
care comunitatea le poate oferi;
 în situaţia în care SPAS şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din
aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ
teritorială unde se află copilul apreciază că există motive temeinice de natură
să primejduiască dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului
lipsit de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia sunt la muncă în
străinătate, vor sesiza imediat direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului (DGASPC) din judeţul respectiv cu privire la identificarea cazului, în
vederea instituirii unei măsuri de protecţie specială a copilului;
 au obligaţia reevaluării situaţiei la fiecare trei luni a copiilor lipsiţi de
îngrijirea părinţilor pe perioada în care sunt plecaţi la muncă în străinătate şi
pentru care au fost întocmite REI;
 până la data de 15 ale lunii care urmează după încheierea unui semestru,
SPAS, respectiv persoana cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu
al consiliilor locale comunale, va transmite direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului de la nivelul judeţului situaţia centralizată pe plan
local a cazurilor de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate cât şi situaţia
28
copiilor a căror părinţi notifică instituţiile enumerate intenţia de a pleca la
muncă în străinătate. Modelul de raportare este prevăzut în anexa nr.1 a
ordinului menţionat.
 au obligaţia asigurării unor acţiuni de informare la nivelul comunităţii în ceea
ce priveşte posibilităţile legale de care pot dispune părinţii care pleacă la
muncă în străinătate, în vederea asigurării protecţiei fizice şi juridice a copiilor
care urmează să rămână în ţară;
 au obligaţia de a primi notificări (declaraţii) după modelul din anexa 2 , de la
cetăţenii români care au copii minori în îngrijire şi doresc obţinerea unui
contract de muncă în străinătate în care este nominalizată persoana în
întreţinerea şi grija căreia vor rămâne copiii;
 SPAS/ primăria de domiciliu are obligaţia emiterii unei dovezi după modelul
din Anexa III a ordinului menţionat, pentru cetăţenii români care au copii
minori în îngrijire, doresc să obţină un contract de muncă în străinătate şi au
notificat instituţia.
Obligaţiile părinţilor cetăţeni români care au copii în îngrijire şi care sunt sau
intenţionează să plece la muncă în străinătate:
 să colaboreze cu asistentul social sau cu persoana cu atribuţii de asistenţă
socială care instrumentează cazul copilului în vederea prevenirii separării
copilului de familie;
 să notifice în funcţie de domiciliu SPAS, persoanele cu atribuţii de asistenţă
socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, direcţiile generale
de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului
Bucureşti, intenţia de a pleca la muncă în străinătate, precum şi să
nominalizeze persoana în îngrijirea şi întreţinerea căreia vor rămâne copii;
 să se informeze la SPAS sau, după caz, persoanele cu atribuţii de asistenţă
socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, direcţiile generale
de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului
Bucureşti cu privire la posibilităţile legale de care dispun în vederea asigurării
protecţiei fizice şi juridice a copiilor care urmează să rămână în ţară;
29
 în situaţia solicitării de locuri de muncă în străinătate au obligaţia prezentării
la agenţii de ocupare a forţei de muncă a unei dovezi emise de SPAS/ primăria
de domiciliu prin care se arată că au notificat instituţia.
Toate acţiunile ce privesc protecţia copiilor lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe

perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate ar trebui să fie întreprinse în
lumina articolului 6 din Legea 272/2004 care prevede principiile privind respectarea
şi garantarea drepturilor copilului coroborate cu articolele152 şi 159 din Codul
Familiei.
In anul 2007, Asociaţia Alternative a propus o Metodologie privind asistenta

sociala, psihologica si juridica a copiilor ramaşi siguri acasă ca urmare a plecării
parintilor la munca in străinătate, metodologie la care am făcut referire de mai multe
ori in cadrul acestei lucrări si care a fost făcuta cunoscuta tuturor autoritatilor publice
si ONG-urilor care putea evalua situaţia acestor copii si puteau furniza servicii in
vederea reducerii gradului de vulnerabilitate a acestui grup ţinta. In cadrul acestei
metodologii au fost propuse o serie de etape de lucru în asistenţa copiilor singuri
acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate, pe care le vom prezenta
mai jos: (Luca, Gulei, 2007)
1. Identificarea de către SPAS a cazurilor de copii ai căror părinţi se află la
muncă în străinătate. Aceasta se poate face prin autosesizare cu ocazia
intervenţiilor pe alte tipuri de cazuri : anchete sociale: pentru divorţuri,
întreruperea executării pedepselor, copii cu handicap, prin referirea de astfel
de cazuri de către alte instituţii sau autorităţi cu atribuţii în domeniul protecţiei
şi promovării drepturilor copilului cum ar fi : inspectorate şcolare, spitale,
poliţia de proximitate, fundaţii sau asociaţii de profil sau prin
sesizările/petiţiile adresate de către toţi cei care cunosc astfel de cazuri sau au
astfel de copii în îngrijire Prin articolul 13, alin. 2 din Legea 272/2004 se
instituie obligaţia persoanelor care au în îngrijire sau protejează temporar un
copil lipsit de ocrotirea părintească de a anunţa în termen de 48 de ore SPAS.
2. Întocmirea de către SPAS a Raportului de Evaluare Iniţială, denumit generic
REI;
3. Întocmirea de către SPAS a Planului de Servicii, denumit generic PS. Pentru
situaţiile copiilor care fac obiectul prevederilor Ordinului 219/2006 riscul este
30
depăşit, fizic separarea copilului de familia sa s-a produs, iar în această situaţie
se impune conform art.39 alin.1 din Legea 272/2004 luarea unei măsuri de
protecţie specială, măsură care conform prevederile Legii 272/2004 pentru a
putea fi luată ar trebui să fie precedată de PS. În aceste condiţii, pentru a
răspunde atât cerinţelor Legii 272/2004 cât şi prevederilor Ordinului
219/2006, este necesar ca în planul de servicii să se planifice doar serviciile de
consiliere acordate copilului şi familiei/persoanei la care se află în întreţinere
şi îngrijire copilul, alte drepturi referitoare la prestaţii
sociale/facilităţi/gratuităţi vor putea fi acordate doar după stabilirea
reprezentantului legal al copilului, pe perioada absenţei părinţilor din ţară, prin
instituirea măsurii de protecţie specială.
4. Sesizarea DGASPC de către SPAS cu privire la identificarea cazului, în
vederea instituirii unei măsuri de protecţie specială pentru copil. Sesizare
către DGASPC va fi însoţită de copia REI-ului şi va cuprinde in mod
obligatoriu propunerea de instituire a unei măsuri de protecţie specială.
5. DGASPC-ul propune instituirea măsurii de protecţie pentru copil fie Comisiei
pentru Protecţia Copilului, fie instanţei judecătoreşti având în vedere
propunerea SPAS-ului. În mod excepţional, în cazul în care interesul superior
al copilului ar impune desemnarea unei persoane care să reprezinte/asiste
copilul la accesarea unor drepturi sau servicii importante pentru evoluţia sa
(obţinerea cărţii de identitate, înscrierea într-o etapă superioară a procesului de
învăţământ, acceptarea unei succesiuni etc.), se instituie curatela specială de
către autoritatea tutelară. Prin instituirea curatelei nu se rezolvă problema
desemnării reprezentantului legal al copilului întrucât prin această măsură se
asigură doar protecţia din punct de vedere juridic a copilului aflat într–o
situaţie care impune urgent această intervenţie. Curatela nu este una dintre
măsurile de protecţie alternativă enumerate de Legea 272/2004.
6. Instituirea măsurii de protecţie special, de către Comisia de Protecţie a
Copilului sau de către instanţă;
7. Întocmirea Planului individualizat de Protecţie de către DGASPC care va avea
ca obiectiv asigurarea pentru copil a unor condiţii care să-i permită
dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală şi socială şi având ca finalitate
reintegrarea în familia de origine;
31
8. Monitorizarea de către DGASPC a modului de îngrijire acordat copilului pe
perioada măsurii de protecţie;
9. Comunicarea de către DGASPC, SPAS-ului care a sesizat cazul, a datei la
care s-a instituit măsura de protecţie specială, tipul acesteia şi reprezentantul
legal al copilului pe perioada măsurii de protecţie;
10. Reevaluarea situaţiei acestor copii la fiecare 3 luni: reevaluarea revine
serviciilor publice de asistenţă socială daca nu s-a instituit măsura de protecţie
specială pentru copil conform prevederilor Legii nr.272/2004 sau DGASPC-
ului în toate situaţiile în care s-au instituit măsuri de protecţie specială.
Această obligaţie ar reveni doar SPAS-ului în condiţiile în care în PIP ar fi
prevăzut ca şi membru al echipei de implementare responsabilul de caz din
cadru SPAS, care a sesizat DGASPC-ul.
11. Transmiterea către DGASPC a situaţiei centralizate pe plan local de către
SPAS a cazurilor copiilor ai căror părinţi se află la muncă în străinătate;
12. SPAS asigură acţiuni de informare referitoare la posibilităţile legale de care
pot dispune părinţii care pleacă la muncă în străinătate, în vederea asigurării
protecţiei fizice şi juridice a copiilor care urmează să rămână în ţară : Din
categoria acestor acţiuni exemplificăm: spoturi publicitare, broşuri, afişe,
panouri publicitare, conferinţe şi comunicate de presă din care să reiasă
necesitatea contactării asistenţilor sociali din cadrul SPAS-ului de către părinţii
care doresc să plece la muncă în străinătate sau sesizarea unor astfel de cazuri
de către cei care au cunoştinţă de ele.
32
CAPITOLUL V
Model de intervenţie la nivelul municipiului Bucureşti pentru copii rămaşi
singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor în străinătate
5.1. Dimensiunea fenomenului copiilor singuri acasă
5.1.1. Date statistice existente la nivel naţional privind situaţia copiilor singuri
acasă.
Estimările statistice realizate de Institutul Naţional de Statistică, indică la nivelul
lunii august 2007 că aproximativ 350.000 de copii (7% din totalul populaţiei 0 - 18
ani) aveau cel puţin un părinte plecat în străinătate. Cei mai mulţi aveau doar tatăl
plecat (157.000 de copii) si doar 67.000 aveau doar mama plecată.
În afară de aceştia, alţi circa 400.000 de copii au experimentat, la un moment dat în
viaţă, absenţa cel puţin a unui părinte, ca urmare a plecării acestuia la muncă în
strainătate.
În cifre absolute, fenomenul are o amploare semnificativă de masă, pentru că se
poate vorbi practic de aproape 750.000 de copii, din numarul total de 5 milioane de
copii, câţi are Romania în prezent, afectaţi de migraţia părinţilor.
În figura de mai jos, se poate observa că la nivelul populaţiei naţionale 0 - 18 ani,
volumul celor cu ambii parinţi plecaţi este mult mai mare decât al celor doar cu mama
plecată, în timp ce la nivelul populaţiei şcolare gimnaziale relaţia este inversă (vezi
fig.1).
33
Copii cu ambii pariniţi plecaţi Copii doar cu tatăl plecat Copii doar cu mama plecată
Figura 1. Estimările numărului de copii cu părinţi plecaţi în străinătate (studiul UNICEF din 2008 şi
studiul GALLUP – SOROS din 2006/2007).
În ceea ce priveşte distribuţia la nivel naţional, studiul realizat de UNICEF în anul

2008 relevă că cea mai mare concentrare de copii cu părinţii plecaţi în străinătate este
în zona Moldova, unde sunt afectaţi aproximativ 100.000 de copii. Alte zone, cum
sunt Muntenia, Transilvania, Crişana-Maramureş au fiecare aproximativ jumătate din
acest volum, circa 50-55 de mii de copii cu parinţi plecaţi.
În Bucureşti, estimările indică aproximativ 30.000 de copii cu părinţi migranţi, iar
în Dobrogea circa 10.000 (vezi fig.2).
Acelaşi studiu a relevat că aproximativ 52% dintre copiii cu părinţii plecaţi la
muncă în străinătate sunt din mediul rural, ceea ce reprezintă circa 180.000 de copii.
În mediul rural tendinţa este să plece ambii părinţi, în timp ce în marile oraşe pleacă
în special doar taţii. Diferenţa este parţial explicabilă prin importanţa mai mare a
familie extinse în mediul rural comparativ cu mediul urban.
34
Figura 2. Amploarea fenomenului copiilor cu parinţi migranţi pe regiuni (UNICEF 2008)
Pentru a detalia situaţia acestor copii, UNICEF a încercat, în studiul din 2008, să
catografieze intensitatea fenomenului pe judete (vezi fig.3). Cele trei hărţi sugerează
existenţa câtorva judeţe în care incidenţa fenomenului „singur acasă” este
semnificativ mai mare:
 din toate cele trei hărţi reiese că migraţia este mai intensă în cele patru
judeţe din vestul Moldovei : Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava;
 o altă gupare de judeţe cu ponderi mari de copii cu părinţi plecaţi la
muncă în străinătate sunt cele din Nord, Nord-Vestul ţării: Bistriţa,
Maramureş, Satu Mare şi Sălaj;
 a treia grupă de judeţe cu incidenţă mare este compusă din judeţele din
Banat: Caraş, Timiş şi Arad.
 Judeţele Alba, Sibiu şi Tulcea sunt de asemenea, mai afectate de acest
fenomen.
35
3.a Intensitatea migraţiei internaţionale din 3. b. Intensitatea migraţiei internaţionale din
datele de la recensamîntul populaţiei din 2002 datele de la recensamîntul comunitar al
migraţiei din 2001
3.c. Intensitatea fenomenului copiilor cu părinţi

plecaţi în străinătate A.N.P.D.C. iulie 2007
Figura 3. Cartografierea intensităţii fenomenului copiilor cu parinţi migranţi pe judeţe
(UNICEF 2008)
Concluziile studiului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului

(A.N.P.D.C.) relevă faptul că România se confruntă cu o nouă formă de abandon:
„abandonul” copiilor acasă.
Ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate, unii copii rămân în familia
extinsă sau la cunoştinţe de familie, fără o situaţie juridică clară şi, în consecinţă, fără
a putea beneficia de drepturile care li se cuvin, potrivit legii, iar alţii ajung în sistemul
de protecţie.
Potrivit datelor ANPDC, la sfârşitul anului 2006, în 41.251 familii din România,
copiii aveau părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar în aproximativ 5.000 dintre
aceste familii este plecat părintele unic întreţinător.
Conform aceleiaşi surse, copiii rămaşi în ţară sunt îngrijiţi de:
 rude până la gradul IV, în procent de 86%,
 alte persoane (vecini, prieteni ai părinţilor etc.), în procent de 10,5%;
 se află în plasament, în sistemul de protecţie special, în procent de 3,5%.
36
Faptul că aceşti copiii sunt lăsaţi în grija unor persoane care nu se implică în
educaţia lor la fel ca propriii părinţi poate conduce la integrarea acestora în cercuri
inadecvate de prieteni, cu consecinţe grave (abandon şcolar, pre-delincvenţă etc.).
Mai jos prezentăm situaţia copiilor cu parinţi plecaţi la muncă în străinătate la
data de 31.06.2008. Situaţia este realizată de către ANPDC pe baza raportărilor
transmise de catre DGASPC-uri.
SITUAŢIE COPII CU PĂRINŢI PLECAŢI LA MUNCĂ ÎN

STRĂINĂTATE
31.06.2008
Total FAMILII PLECATE LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE 70457
Total COPII AI CĂROR PĂRINŢI SUNT PLECAŢI LA MUNCĂ 100024

ÎN STRĂINĂTATE
Familii în care ambii părinţii plecaţi la muncă în străinătate 21612

 Număr total copii rămaşi acasă care provin din familii în care 31389
ambii părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate
 Număr copii ramaşi acasă în îngrijirea rudelor până la gradul 29843
IV, fără măsură de protecţie
 Număr copii rămaşi acasă care se află în sistemul de protecţie 1127
specială, din care
 la asistent maternal 174
 în centre de plasament 180
 la rude până la gradul IV 695
 la alte familii/persoane 78
 Alte situaţii (vecini,alte familii/persoane fără măsură de 419
protecţie)
Familii în care un părinte este plecat la muncă în străinătate 40284
un părinte este plecat la muncă în străinătate
specială, din care
protecţie)
Familie cu părinte unic susţinător plecat la muncă în străinătate 8561
părintele unic susţinător este plecat la muncă în străinătate
37
specială, din care
protecţie)
 TOTAL copii rămaşi acasă care se află în sistemul de protecţie 3390

specială, din care
5.1.2. Date privind dimensiunea şi evoluţia fenomenului copiilor rămaşi

singuri acasă ca urmare a plecarii părinţilor in strainatate la nivelul
municipiului Bucureşti.
Intervenţia în cazul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate este

ghidată de Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi
respectiv Ordinul 219/2006.
DGASPC-urile de sector au conform acestor acte normative, responsabilitatea

depistării precoce a situaţiilor de risc. Cu alte cuvinte, DGASPC-urile de sector cât şi
celelalte SPLAS-uri din ţară, sunt instituţiile cu rolul cel mai activ în identificarea şi
sprijinirea cazurilor de copii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.
Conform“Analizei la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă

prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate”, elaborată de către Asociaţia
Alternative Sociale şi Unicef, fenomenul este estimat a fi caracteristic pentru
aproximativ 350.000 de copii. Mai mult de o treime dintre aceştia, adică aproximativ
126.000 de copii sunt afectaţi de migraţia ambilor părinţi. În Bucureşti, estimările
38
realizate pe baza extrapolării rezultatelor anchetei indică aproximativ 30.000 de copii
cu părinţi plecaţi(Analiza la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă
prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate” elaborat de către Unicef şi Asociaţia
Alternative Sociale, p.20).
Potrivit centralizărilor realizate de către către Serviciul de statistică şi

dezvoltare pentru combatarea excluderii sociale din cadrul Direcţiei Generale de
Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, la data de 31 ianuarie 2008, un număr de
121 de familii în care părinţii sunt la muncă în străinătate, iar 159 de copii din familii
cu părinţi plecaţi în străinătate cu şi fără măsură de protecţie se aflau în evidenţa
Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la nivelul
sectoarelor 1, 3, 4, 5, 6.
Acest decalaj între date este determinat de un mecanism de monitorizare slab

dezvoltat. Responsabilitatea de a identifica aceşti copii revine autorităţilor locale, care
nu dispun de instrumente, dar şi părinţilor obligaţi prin Ordinul 219/2006 privind
activităţile de identificare, intervenţie si monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de
îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate, ordin pe
care cei mai mulţi nu îl cunosc.
Mai jos prezentăm situaţia statistică a numărului de copii ai căror parinţi

sunt plecaţi în strainătate la nivelul sectoarelor Municipiului Bucureşti la
sfârşitul primului trimestru al anului 2008:
Nr. copii ai caror parinti sunt Numar copii Nr. copii aflati Nr . copii aflati
plecati in strainatate aflati la rude la rude pana la la alte persoane
pana la gr.II gr.IV
0 – 2 ani 3 0 0 3
2 – 7 ani 14 8 0 6
7 – 14 ani 18 7 0 11
14 - 18 ani 21 5 1 15
TOTAL 56 20 1 35
Tabelul 1. Situaţia copiilor de pe raza sectorului 1, conform datelor transmise de

către DGASPC la 31.03.2008
39
pana la gr.II gr.IV
0 – 2 ani 5 2 1 2
2 – 7 ani 22 6 7 9
7 – 14 ani 15 7 3 5
14 - 18 ani 41 23 6 12
TOTAL 83 38 17 28

pana la gr.II gr.IV
0 – 2 ani 0 0 0 0
2 – 7 ani 3 3 0 0
7 – 14 ani 4 3 1 0
14 - 18 ani 5 3 2 0
TOTAL 12 9 3 0

plecati in strainatate aflati la rude la rude pana la alte
pana la gr.II la gr.IV persoane
0 – 2 ani 3 2 1 0
2 – 7 ani 35 22 10 3
7 – 14 ani 52 18 24 10
14 - 18 ani 18 10 6 2
TOTAL 108 52 41 15
40
pana la gr.II gr.IV
0 – 2 ani 1 1 0 0
2 – 7 ani 9 5 4 0
7 – 14 ani 12 10 2 0
14 - 18 ani 15 10 5 0
TOTAL 37 26 11 0
pana la gr.II gr.IV
0 – 2 ani 0 0 0 0
2 – 7 ani 15 3 12 0
7 – 14 ani 113 13 100 0
14 - 18 ani 116 4 112 0
TOTAL 244 20 224 0
Mai jos prezentăm situaţia statistică a cazurilor nou apărute în trimestrul doi al
anului 2008 cu privire la numărul de copii ai căror parinţi sunt plecaţi în
strainătate la nivelul sectoarelor Municipiului Bucureşti:
pana la gr.II gr.IV
0 – 2 ani 5 0 0 5
2 – 7 ani 19 9 0 10
7 – 14 ani 28 7 0 21
14 - 18 ani 21 5 1 15
TOTAL 73 21 1 51

41
pana la gr.II gr.IV
0 – 2 ani 6 3 1 2
2 – 7 ani 24 8 7 9
7 – 14 ani 17 9 3 5
14 - 18 ani 46 23 11 12
TOTAL 93 43 22 28

pana la gr.II gr.IV
0 – 2 ani 0 0 0 0
2 – 7 ani 4 3 1 0
7 – 14 ani 5 4 1 0
14 - 18 ani 5 3 2 0
TOTAL 14 10 4 0

plecati in strainatate aflati la rude la rude pana la alte
pana la gr.II la gr.IV persoane
0 – 2 ani 3 2 1 0
2 – 7 ani 37 22 12 3
7 – 14 ani 64 26 26 12
14 - 18 ani 21 10 8 3
TOTAL 125 60 47 18
42
pana la gr.II gr.IV
0 – 2 ani 5 3 0 2
2 – 7 ani 14 5 4 5
7 – 14 ani 21 10 4 7
14 - 18 ani 18 12 5 1
TOTAL 58 30 13 15
pana la gr.II gr.IV
0 – 2 ani 0 0 0 0
2 – 7 ani 15 3 12 0
7 – 14 ani 143 13 130 0
14 - 18 ani 121 4 117 0
TOTAL 279 20 259 0
Din centralizările efectuate de către specialiştii Serviciului de statistică şi dezvoltare

pentru combatarea excluderii sociale din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă
socială a Municipiului Bucureşti, pe baza situaţiilor comunicate de Direcţiile Generale
de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului ale celor şase sectoare din municipiul
Bucureşti, reiese ca numărul cazurilor de copii ai căror parinţi sunt plecaţi în
strainătate creşte în fiecare trimestru.(642 de cazuri la sfârsitul trimestrului II AL
anului 2008 faţă de 540 de cazuri la sfârsitul trimestrului I al anului 2008 )
5.2. Intervenţia în sprijinul copiilor singuri acasă, ca urmare a plecării

părinţilor la muncă în străinătate, la nivelul municipiului Bucureşti.
La nivelul Municipiului Bucureşti în cadrul DGASPC-urilor celor şase sectoare se

utilizeazǎ următoarele instrumente de lucru: raportul de evaluare iniţială (vezi anexa
2), fişa de monitorizare a copilului (vezi anexa 3), declaraţia părintelui, prin care
43
înştiinţează de intenţia de a pleca la muncă (vezi anexa 4) şi dovada emisă acestora de
DGASPC, conform H.G. 683 / 2006 (vezi anexa 5).
În baza art. 8 si art. 9 din Ordinul 219/2006, părinţilor care doresc să plece la
muncă în străinătate le revine obligaţia să notifice DGASPC despre această intenţie.
Din practica intervenţiei cu această categorie de cazuri, s-a constatat că parinţii nu
se achită de această obligaţie şi nu consideră oportun să notifice intenţia de a pleca în
străinătate. Astfel, de la intrarea în vigoare a ordinului, în anul 2006, doar un număr
de 350 familii au notificat DGASPC-urile de intenţia de a pleca în strǎinǎtate.
Pentru o mai bună informare a cetăţenilor, DGASPC-urile au tipărit materiale
informative (pliante, fluturaşi) care au fost puse la dispoziţia posibililor beneficiari.
În conformitate cu art. 3, 4, 5 şi 6 din Ordinul 219/2006, au fost întocmite un
număr de 642 de rapoarte de evaluare iniţială (R.E.I.) pentru aceşti copii, ca urmare
a deplasării în teren a inspectorilor DGASPC-urilor.
Trimestrial, DGASPC-urile înaintează către ANPDC şi către Direcţia Generală de
Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, în baza art. 7 din acelaşi ordin, situaţia
centralizatoare cuprinzând cazurile nou identificate de copii cu părinţi plecaţi la
muncă în străinătate.
5.3. Prezentarea unor studii de caz instrumentate de DGASPC-uri, model de

intervenţie la nivelul municipiului Bucureşti pentru copiii rămaşi singuri acasă
ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate
Cazul 1 : C.A-S., 15 ani

Copilul C.A-S. este născut în 1992, in municipiul Bucureşti, din părinţii: mama
C.V., tatăl C.I.M. Aceştia au domiciliul în municipiul Bucureşti şi adresa de rezidenţă
în Italia. Copilul este în grija bunicii paterne, P.M.
A. Situatia socio-economica a familiei:

1. Istoric familial relevant :
Copilul C.A.-S. provine dintr-o familie legal constituită, fiind singurul copil al
soţilor C.I.-M.si C.V. Părintii copilului s-au căsătorit în anul 1991, iar în urma
neînţelegerilor apărurte în cuplu, aceştia au divorţat în anul 1997, copilul fiind
încredinţat spre creştere şi educare tatălui, conform unei sentinţe civile din acelaşi an.
44
Soţii C. au locuit împreuna cu fiul lor la bunica paternă, P.M., aceasta ocupându-
se de creşterea şi îngrijirea nepotului. În anul 1996, tatăl copilului, C.I.-M., a plecat la
muncă în Italia pentru a susţine financiar familia. Dat fiind faptul că soţia C.V. avea
serviciu, copilul C.A.-S. a fost crescut de bunica paternă, pe perioada şederii tatălui în
Italia.
În anul 1997, mama copilului a plecat la rândul său în Italia, la chemarea soţului,
copilul rămânând exclusiv în întreţinerea şi grija bunicii paterne. La scurt timp după
ce C.V. a ajuns în Italia, s-a produs separarea în fapt între soţii C., ulterior aceştia
divortând.
Dat fiind faptul că părinţii au rămas în urma divorţului în Italia şi copilul C.A.-S.
era lipsit temporar de ocrotire parintească, bunica P.M. a solicitat sprijinul
D.G.A.S.P.C. sector 2, ulterior copilul fiind dat în încredinţare bunicii, conform
Hotărârii Comisiei pentru Protecţia Copilului din 1998. Această masură a fost
schimbată în masură de plasament, conform unei alte hotărâri emise de Comisia
pentru Protectia Copilului în anul 2000.
A 2. Climatul familial:
Din informaţiile furnizate de către bunica paternă, a reiesit că între ea şi părinţii

copilului au existat dintotdeauna relaţii bune. Relaţia bunică-nepot se caracterizează
prin ataşament, susţinere, colaborare şi înţelegere reciprocă, bunica raportându-se
parental faţă de nepotul ei.
A 3. Reţeaua socială/legătura cu comunitatea :

Nu există conflicte între bunica copilului şi alţi membrii ai comunităţii.
A 4. Educaţia copilului
Copilul C.A.-S. este înscris la Şcoala Generală nr. 307, fiind elev în clasa a VII-a.
Are o performanţă şcolară foarte bună, fiind un elev premiant, conform caracterizării
şcolare.
A 5. Satisfacerea nevoilor medicale:
45
Bunica maternă, P.M., a declarat că atât ea cât şi nepotul sunt înscrişi la medic de
familie, fiind clinic sănătoşi.
A 6. Situatia economica :
P.M., pensionară de drept, beneficiază de o pensie lunară în valoare de 571 lei,
copilul C.S. beneficiază de alocaţie de stat în valoare de 40 lei. La întreţinerea lunară
a copilului mai contribuie tatăl, acesta trimiţând bani în măsura posibilităţilor.
A 7. Locuinţa (condiţii sanitare, mobilă, utilităţi etc) :

P.M. locuieşte într-un apartament proprietate personală, împreună cu nepotul,
locuinţă formată din 2 camere plus anexe, bine întreţinută şi mobilată,
corespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar.
B. Descrierea problemei:
B 1. Prezentarea situaţiilor/ evenimentelor:
Doamna P.M., bunica paternă a copilului C.A.-S., prin cerere depusă în luna
decembrie 2007 la DGASPC sector 2, nu beneficiază de alocaţia de plasament, în
conformitate cu Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului, solicitând sprijinul în asigurarea acestui drept legal.
În urma sesizării, s-a demarat procedura de evaluare a cazului, constatându-se
urmatoarele:
- copilul se află în grija bunicii paterne încă din anul 1998, cand a fost încredinţat
acesteia prin hotărâre emisă de Comisia pentru Protecţia Copilului, ulterior
aceasta măsură fiind transformată în măsură de plasament, conform unei alte
hotărârii emise de Comisia pentru Protecţia Copilului în anul 2000;
- bunica se achită în mod corespunzător de toate sarcinile care îi revin prin măsura
de ocrotire, conform nevoilor şi necesităţilor copilului;
- copilul C.A.-S. este lipsit temporar de ocrotirea parintească, părinţii fiind divorţati
şi plecaţi de mai mulţi ani în Italia, singura persoană care s-a implicat în creşterea
şi educarea copilului, încă de la naştere, fiind bunica paternă.
B 2. Identificarea nevoilor :
46
Având în vedere că a fost crescut de bunica paternă de la o vârstă mică, copilul
C.A.-S. are nevoie de un mediu familial securizant, care să-i ofere
stabilitate emoţională şi psihică. În condiţiile date, copilul trebuie să
beneficieze în continuare de măsura de protecţie specială.
C. Intervenţie:
DGASPC sector 2 a constituit şi convocat consiliul de familie, pentru analizarea
situaţiei copilului C.A.-S., în vederea reevaluarii măsurii de protecţie. Consiliul de
familie a avut loc cu participarea bunicii materne şi a copilului C.A.-S.
Deoarece copilul C.A.-S.beneficia de o măsură de plasament la bunica paternă
P.M., dar nu beneficia şi de alocaţia de plasament ce se acorda tuturor copiilor pentru
care s-a dispus plasamentul familial, conform Legii 272/2004 privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului, DGASPC a făcut propunerea reevaluării măsurii.
D.G.A.S.P.C. Sector 2 a decis sistarea măsurii de protecţie specială (a plasamentului
la bunică), considerând că minorul nu este în situaţie de risc. Copilul locuieşte şi în
prezent cu bunica paternă, fără formă de protecţie, iar părinţii acestuia se află în
continuare la muncă în străinătate.
Ca urmare a acestei situaţii create, DGASPC sector 2, prin Serviciul Autoritate
Tutelară, a instituit o curatelă specială pentru bunica paternă P.M., prin care aceasta să
reprezinte minorul în faţa tuturor instituţiilor statului şi prin care să îi poată ridica
alocaţia de stat.
Nu s-au putut acorda alte drepturi sau prestaţii sociale băneşti, deoarece veniturile
bunicii depăşesc cuantumurile stabilite de lege.
Minorul C.A.-S. este în continuare monitorizat de către DGASPC sector 2, la o
perioadă de 3 luni, conform Ordinului 219 / 2006, până la întoarcerea părinţilor din
străinătate, stabilirea unei măsuri de protecţie specială sau până la împlinirea vârstei
de 18 ani.
Cazul 2 : F.A-A., 2 ani

Copilul F.A-A. este născut în 2005, în municipiul Bucureşti , din mama F.R.C. şi
tată natural. A fost lăsat de mamă in grija bunicii materne C.R.M. în august 2006,
când minora avea vârsta de 1 an.
47
A. Situaţia socio-economică a familiei:
A.1. Istoric familial relevant :
Copilul F.A.-A. provine dintr-o relaţie ocazională a mamei F.R.C., copilul nefiind
recunoscut patern. După naşterea copilului, acesta a locuit împreună cu mama sa la
bunica materna, C.R.M., copilul primind îngrijire şi atenţie numai din partea bunicii.
F.R.C., imediat după naşterea fetiţei, a încercat în mai multe rânduri să se angajeze,
a prestat activităţi ocazionale, lasând copilul în grija bunicii C.R.M., cu toate
responsabilităţile legate de îngrijirea şi educarea acestuia.
În prezent, copilul se află la bunica maternă deoarece mama, F.R.C., a plecat din
tară la muncă în străinătate, fără să anunţe în prealabil nici o rudă de această intenţie.
Datorită acestui lucru, autoritatea tutelară din cadrul DGASPC sector 3. s-a sesizat şi
astfel, prin dispoziţie a Primarului Sectorului 3 din anul 2006, bunica maternă a fost
numită curator pentru a reprezenta şi a apara interesele copilului în faţa instituţiilor
statului, până la luarea unei măsuri de protecţie specială pentru minoră.
Din informaţiile furnizate de către bunica maternă, a reieşit că între ea şi mama

copilului au existat dintotdeauna relaţii conflictuale, care s-au amplificat mai ales
după naşterea copilului. Atât în perioada sarcinii, cât şi după naştere, copilul nu a fost
dorit de mamă, bunica fiind cea care a insistat asupra păstrării sarcinii şi a creşterii
copilului, renunţând la viaţa socială şi la serviciu, pentru a-şi putea creşte nepoata
F.A.-A., în perioada cât aceasta a fost nou-născut.
A 3. Reţeaua socială/legatura cu comunitatea :

Nu există conflicte între bunica copilului, mama copilului şi alţi membrii ai
comunităţii.
Copilul F.A.-A. este antepreşcolar şi este înscris la Creşa Titan I, din

subordinea DGASPC Sector 3
48
A.5. Satisfacerea nevoilor medicale:
Mama, bunica maternă şi copilul F.A.-A. sunt inscrişi la medic de familie, fiind
clinic sănătoşi.
A 6. Situaţia economică:
F.R.C. nu realizează nici un fel de venit din activităţi salariale şi nici din activităţi
autorizate, nu beneficiază de ajutor social sau pensie. În prezent este plecată din ţară.
Bunica maternă este angajată cu carte de muncă în municipiul Bucureşti, având un
salariu în cuantum de 550 lei.
A 7. Locuinţa (condiţii sanitare, mobilă, utilităţi etc) :

Familia locuieşte cu chirie într-un apartament compus din două camere şi anexe,
modest mobilat şi utilat, dar curat întretinut din punct de vedere igienico-sanitar.
Titular al contractului de închiriere este bunica maternă, C.R.M.
B 1. Prezentarea situatiilor/ evenimentelor:
Copilul F.A.-A. se află în grija bunicii materne, deoarece mama sa nu s-a putut
ocupa de creşterea şi îngrijirea acesteia şi nu are resursele materiale pentru a-i asigura
copilului o îngrijire şi o dezvoltare corespunzătoare.
Cazul a fost evaluat de către DGASPC sector 3. La momentul deplasării în teren a
inspectorilor DGASPC, s-a constatat că mama copilului este plecată din ţară, iar că
minora este îngrijită de bunică.
Avândă în vedere că a fost crescută de bunica maternă de la o vârstă mică, copilul
are nevoie de un mediu familial securizant, care să-i ofere stabilitate
emotională şi psihică. În condiţiile date, copilul trebuie să beneficieze
de o masură de protecţie specială.
C. Intervenţie :
Copilul F.A.-A. este un copil lipsit temporar de ocrotirea parintească, deoarece
mama sa este plecată din ţară, iar copilul se află în grija bunicii materne.
49
Luând în considerare situaţia socială a copilului, DGASPC sector 3 a propus
constituirea şi convocarea consiliului de familie pentru analizarea situaţiei copilului
F.A.-A. şi aprobarea planului de servicii, în vederea prevenirii separării acesteia de
familia extinsă. Finalitatea planului a fost instituirea unei măsuri de protecţie specială
(plasament la bunica materna).
Plasamentul minorei F.A.-A.nu a fost aprobat considerând ca aceasta nu se află în

situaţie de risc.
Copilul locuieşte şi în prezent cu bunica maternă, fără formă de protecţie, iar

mama este plecată în continuare la muncă în străinătate.
Ca urmare a acestei situaţii create, dgaspc sector 3, a instituit o curatelă specială
pentru bunica materna C.R.M., prin care aceasta să reprezinte minora în faţa tuturor
instituţiilor statului şi prin care să îi poată ridica alocaţia de stat.
Pentru a veni în sprijinul bunicii materne, DGASPC Sector 3 a înscris minora
F.A.-A. la Creşa Titan I. În perioada cât bunica nu a avut loc de muncă, aceasta a
beneficiat de ajutoare ocazionale din partea DGASPC sector 3 şi unele pachete
alimentare de sărbători.
În prezent, nu se pot acorda alte drepturi sau prestaţii sociale băneşti, deoarece
veniturile bunicii depăşesc cuantumurile stabilite de lege.
Minora F.A.-A. este în continuare monitorizată de către DGASPC sector 3, la o
perioadă de 3 luni, conform Ordinului 219 / 2006, până la întoarcerea mamei din
de 18 ani.
Cazul 3 : D.M-C., 15 ani

Copilul D.M.-C. este născut în 1992, in municipiul Bucureşt, din părinţii : mama
D.(N.)M. , tatăl D.S. În prezent, D.M.-C este elev in clasa a IX-a la Grupul Şcolar de
Arte si Meserii Dimitrie Paciurea din Bucureşti, sectorul 1 Cazul a intrat în atenţia
DGASPC. sector 1 în luna februarie 2008.
A. Situatia socio-economica a familiei:

1. Istoric familial relevant:
50
D.M.-C. este unul din cei trei copii al unei familii legal constituite. Părinţii săi - D.
(N.)M. şi D.S au fost căsătoriţi legal, dar au divorţat datorită neînţelegerilor apărute
între ei, în anul 2000.
În urma hotărârii judecătoresti de divort, cele doua fete, surorile lui D.M.-C.,
respectiv D.I.-M. (în prezent în vârstă de 22 ani, căsătorită, stabilită în Italia cu
familia constituită) şi D.I.-C. (în prezent în vârstă de 21 ani, necăsătorită, stabilită în
Italia) au fost încredinţate spre creştere şi educare mamei, iar băiatul, D.M.-C. a fost
încredinţat spre creştere şi educare tatălui.
După divorţ, mama copilului, (D.)N.M., în vârstă de 42 ani, a plecat în Italia să

muncească, luând fetele cu ea. În prezent se află tot în Italia, unde are loc de muncă
stabil. Băiatul a rămas în grija tatălui, D.S., în vârstă de 49 ani, de profesie mecanic
auto, în prezent şomer.
După majoratul celor două fete, pentru mamă a fost stabilită o pensie de întreţinere
în cuantum de 68 lei lunar, sarcină de care mama s-a achitat în totalitate.
Din discuţiile purtate cu tatăl, a rezultat că problemele au început în anul 2006,

când fosta soţie s-a întâlnit cu D.M.-C. şi i-a promis acestuia că îl va lua în Italia.
După acest moment, atitudinea copilului faţă de tată şi faţă de şcoală s-a schimbat
radical. Copilul D.M.-C. a început să lipsească de la şcoală, a intrat într-un grup de
prieteni dubioşi, împreună cu care a spart un apartament, fiind anchetat pentru
complicitate la furt.
Copilul se afla în prezent la bunicii materni, nemaidorind să locuiască cu tatăl său.
Bunicii materni, respectiv S. I., în vârstâ de 71 ani şi S. N., în vârstă de 63 ani, sunt
de acord ca nepotul lor să locuiască împreună cu aceştia, dar nu doresc să păstreze
legătura cu tatăl copilului, nefiind în relaţii bune.
A 3. Reţeaua socială/legatura cu comunitatea :

Nu există conflicte între bunicii copilului şi alţi membrii ai comunităţii.
A 4. Educaţia copilului:
51
În prezent, D.M.-C este elev in clasa a IX-a Grupul Şcolar de Arte si Meserii
Dimitrie Paciurea din Bucureşti.
A.5. Satisfacerea nevoilor medicale:

Tatăl, D.S. şi fiul său sunt înscrişi la medic de familie şi sunt clinic sănătoşi.
A 6. Situaţia economică:
Tatăl copilului este şomer şi are un ajutor de şomaj în cuantum 400 lei, realizând
venituri ocazional, ca mecanic la diferite ateliere de mecanică auto, fără carte de
muncă. Fiul său beneficiază de alocaţie de stat în cuantum de 40 lei lunar şi de pensie
de întreţinere din partea mamei în cuantum de 68 lei lunar. Tatăl locuieşte într-o
garsonieră proprietate personală, modest mobilată şi neigienic întreţinută.
În prezent, minorul locuieşte în Bucureşti cu bunicii materni, în imobilul

proprietate personală a acestora. Bunicul are o pensie lunară de 700 lei, iar bunica
beneficiază de indemnizaţie şi buget complementar pentru persoană cu handicap
accentuat, în cuantum de 217 lei. Locuinţa este compusa din 3 camere şi anexe, este
mobilată şi utilată corespunzator unui trai decent. Nepotul are cameră proprie, cu tot
confortul necesar.
În baza unei adrese a bunicilor D.G.A.S.P.C. sector 1 este înştiinţat că minorul
D.M.-C., în vârstă de 15 ani, încredinţat spre crestere şi educare tatălui în urma
divorţului părinţilor, nu mai doreşte să stea cu acesta şi în prezent locuieşte la bunicii
materni.
În urma sesizării, inspectorii D.G.A.S.P.C. sector 1 s-au deplasat la domiciliul

tatălui şi la domiciliul bunicilor materni. Au constatat că minorul se află la bunicii
materni deoarece se simte mai bine la aceştia.
Mama copilului este plecată de mai mulţi ani în Italia la muncă. Aceasta a plătit în
mod constant pensia de întreţinere stabilită prin hotărârea judecătorească, s-a interesat
52
de acesta, dar nu îşi poate permite deocamdată să deschidă acţiune de reîncredinţare
pentru băiat şi nu are în intenţie să se întoarcă în viitorul apropiat în ţară.
Minorul D.M.-C. a fost anchetat pentru complicitate la furt. Ulterior, în data de

15.05.2007, a fugit de acasă, pierzând examenul de capacitate. A fost depistat de
Poliţie în localitatea Bragadiru, în data de 22.06.2007 şi a fost plasat în perioada 23-
28.07.2007 la Centrul de plasament Sf. Ecaterina, din cadrul D.G.A.S.P.C. sector 1.
Pentru faptul că a fost fugit de acasă, D.M.-C. a ajuns în evidenţele Centrului Român
pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual din Bucureşti, iar pentru că a fost
complice la furt, a fost monitorizat de către Serviciul Probaţiune de pe lângă
Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Din discuţiile purtate cu D.M.-C., a rezultat că a avut acest comportament

delincvenţial deoarece dorea să atragă atenţia asupra lui. A reclamat comportamentul
tatălui său, care, pe fondul consumului de alcool, s-a manifestat violent atât verbal cât
şi fizic, în repetate rânduri, acesta fiind motivul pentru care nu mai doreşte să
locuiască împreună cu acesta. D.M.-C. s-a decis ca pentru o perioadă de timp să
locuiască la bunicii materni, mama nefiind în ţară şi neputând solicita reîncredinţarea
lui.
Tatăl neagă afirmaţiile fiului său, dar recunoaşte că a fost mai sever cu el, în
special după ce a început să lipsească de la şcoală, a pierdut examenul de capacitate şi
a fost complice la un furt. Consideră că fiul său are nevoie de un model parental mai
autoritar. Recunoaşte că relaţiile dintre el şi fiul său s-au deteriorat şi au devenit
distante, reci, dar este convins că atitudinea copilului nu ar fi fost cea actuală, dacă nu
ar fi intervenit fosta soţie în viaţa lui, cu promisiunea neîndeplinită de a-l lua la ea, în
Italia. Tatăl a mai afirmat că este foarte hotărât să plece în străinătate să muncească,
fără a preciza când va face acest demers.
D.M.-C., în vârstă de 15 ani, elev, a fost încredinţat tatălui spre creştere şi educare
în urma divorţului. Mama este plecată de mai mulţi ani în străinătate şi nu are în
intenţie să se reîntoarcă în viitorul apropiat în ţară.
Copilul a avut un comportament delincvenţial în mai multe rânduri, încercând să

atragă atenţia asupra lui, deoarece nu mai doreşte să locuiască cu tatăl său, motivând
53
că acesta devine violent când consumă băuturi alcoolice. Doreşte să locuiască la
bunicii materni, de care este ataşat.
Tatăl copilului recunoaşte că a fost mai sever cu fiul său, mai autoritar, dar
motivează acest lucru din cauza repetatelor dispariţii ale fiului său de acasă, a
implicării într-un furt, etc. Tatăl neagă toate acuzaţiile copilului, dar este de acord ca
acesta să rămână la bunicii materni o perioada limitată de timp.
În prezent, copilul a reuşit să recupereze foarte mult la şcoala, s-a înscris în luna
februarie 2008 la examenul de capacitate, pe care l-a promovat şi are în intenţie să se
înscrie la liceu la începutul anului şcolar 2008 - 2009. Din discutiile purtate cu
dirigintele clasei din care D.M.-C. face parte, rezultă că acesta participă în prezent la
toate orele şi are rezultate bune la învăţătură, fiind unul dintre cei mai buni elevi din
clasa. Nu îl cunoaşte pe tatăl copilului, care nu a venit la nici o şedinţă cu părinţii, dar
personal nu a observat că acest copil ar avea probleme deosebite în familie.
C. Intervenţie :
Toate părţile implicate au fost informate şi consiliate cu privire la prestaţiile şi
serviciile sociale de care pot beneficia la nivel local.
Luând în considerare situaţia socială în care se află copilul, DGASPC sector 1 a

propus evaluarea familiei bunicilor materni S.N. şi S.I., privind garanţiile morale şi
materiale pe care trebuie să le indeplineasca, pentru a-l lua în plasament pe nepotul lor
D.M.-C. .
D.G.A.S.P.C. sector 1 a instituit masura de protecţie specială, prin hotărâre a

Comisiei pentru Protecţia Copilului în anul 2008, astfel încât minorul D.M.-C. se află
în plasament, în regim de urgenţă, la bunicii materni, cu acodrul tatălui, beneficiind de
toate drepturile legale.
DGASPC sector 1 consideră cazul minorului D.M.-C. încheiat, deoarece acesta nu

se mai află în situaţie de risc şi beneficiază de o măsură de protecţie specială.
54
Cazul 4 : G(V).S-M., 6 ani
Copilul G.(V).S-M. este născut în 2001, în municipiul Bucureşti, din părinţii :
mama V.G. , tatăl G.P. În prezent, GV.S-M. este preşcolar. Cazul a intrat în atenţia
D.G.A.S.PC. sector 3 în luna aprilie 2008.
A. Situatia socio-economicǎ a familiei:

A.1. Istoric familial relevant :
În anul 2000, V.G. l-a cunoscut pe viitorul soţ G. P., care era plecat de un an în
Italia la muncă. La interval de câteva luni după ce s-au cunoscut, V.G. îşi urmează la
acel moment prietenul în Italia, unde convieţuiesc împreună. La sfârşitul anului 2001,
V.G. se întoarce în România, unde naşte copilul V.S.-M., care nu a fost recunoscut
patern la data naşterii. După o perioadă de 3 luni de la naşterea copilului, mama se
întoarce la muncă în Italia, lăsând nou-născutul în grija părinţilor săi, respectiv soţii V.
L. şi V.C. .
În anul 2003, V.G. se căsătoreşte cu prietenul ei G. P., soţul luând numele de
familie al soţiei. Prin sentinţă civilă a Judecătoriei Sector 3, în anul 2006 cei doi soţi
au divorţat, iar soţul a revenit la numele anterior.
Până la pronunţarea divorţului, G.P. se interesa de copilul V.S.-M. şi trimitea
bunicilor materni ai copilului pachete şi bani pentru întreţinerea acestuia. De la divort,
nu s-a mai interesat de copil.
Ulterior, prin sentinţă civilă a Judecătoriei Sector 3, în anul 2007 s-a stabilit
paternitatea pentru copilul V.S.-M., în sensul că G.P. este tatăl copilului. Prin aceeaşi
sentinţă, a fost stabilit şi numele de familie al copilului, în sensul că acesta va purta
numele de familie al tatălui.
De la vârsta de 3 luni şi până în prezent G.(V.)S.-M. a fost crescut de bunicii
materni, deoarece atât mama, cât şi tatăl acestuia sunt plecaţi la muncă în străinătate,
ambii părinţi ai copilului având permis de şedere în Italia şi loc de muncă stabil.
În prezent copilul frecventează Grădiniţa numărul 24 cu program prelungit, fiind la
grupa mare.
Între bunicii materni şi copilul V.S.-M. există o relaţie puternică de ataşament.
Mama copilului menţine permanent legătura telefonic cu fiul său, trimite periodic
pachete şi bani, vine în ţară în fiecare an, ca să îşi petreacă concediul cu parinţii şi cu
55
copilul. Acesta este dezvoltat normal din punct de vedere fizic şi psihic, este un copil
energic, vioi, are o atitudine pozitivă faţă de membrii familiei şi relaţioneazǎ bine cu
bunicii materni.
Bunicii materni ai copilului au declarat că la momentul în care G.P. a revenit în
ţară pentru a recunoaşte în instanţă că este tatăl copilului, acesta nu şi-a vizitat copilul,
nu şi-a exprimat intenţia de a-l vedea sau de a sta de vorbǎ cu el. Bunicii materni au
afirmat că l-au rugat pe fostul ginere să vină să vadă copilul, dar acesta a refuzat. Nici
bunicii paterni ai copilului nu au vizitat nepotul şi nu s-au interesat de acesta.
A 3. Reteaua socialǎ/legatura cu comunitatea :

Nu deţinem informaţii privitoare la eventuale conflicte între mama copilului,
bunicii materni ai copilului si alţi membrii ai comunitǎţii.
În prezent, V.S.-M. este preşcolar şi frecventează Grădiniţa numărul 24 cu program
prelungit, fiind la grupa mare.

Copilul V.S.-M. şi bunicii materni ai acestuia sunt înscrişi la medicul de familie,
fiind clinic sănătoşi.
A 6. Situatia economicǎ :
V. G., mama copilului, realizează venituri în străinătate, unde are loc de muncă şi
permis de şedere. Prin sentinţa civilă de stabilire paternitate pentru copil, a fost
stabilită şi pensia de întreţinere în sumă de 150 lei lunar, obligaţie de care tatăl
copilului nu s-a achitat până în prezent. Copilul beneficiază de alocaţie de stat pentru
copii, în sumă de 40 lei lunar.
Bunica maternă a copilului este persoană fizică autorizată (vinde articole de
îmbrăcăminte) şi conform declaraţiei privind veniturile estimate din activitǎţi
independente, realizeazǎ un venit anual de 2.000 lei. Bunicul matern lucrează ca
paznic şi realizează un venit lunar de 643 lei.
A 7. Locuinţa (condiţii sanitare, mobilǎ, utilitǎţi etc):
56
Familia bunicilor materni locuieşte înt-un apartament proprietate personală,
compus din 4 camere şi anexe, mobilat şi utilat corespunzator, curat întreţinut din
punct de vedere igienico-sanitar.
B 1. Prezentarea situaţiilor/ evenimentelor:
În baza unei adrese a bunicilor depusă la D.G.A.S.P.C. sector 3, privind situaţia
minorului G.(V.)S.-M., inspectorii D.G.A.S.P.C. sector 3 s-au deplasat la domiciliul
buniciilor materni ai copilului, respectiv V.L. şi V.C., care locuiesc împreună cu
nepotul lor V. (G.) S.-M. .
Bunicii materni ai copilului au confirmat faptul că mama copilului se află în Italia
la muncă, unde are permis de şedere şi au relatat istoricul social al familiei copilului.
S-a constatat că copilul V. (G.) S.-M. este normal dezvoltat din punct de vedere
fizic şi psihic, este ataşat de bunicii materni care îi oferă un mediul psiho-socio-
afectiv securizant. Copilul este îngrijit, frecventează grădiniţa, menţine legătura
telefonic cu mama lui, iar tatăl nu s-a mai interesat de acesta de la separarea părintilor.
B 2. Identificarea nevoilor:
În familia actuală extinsă, copilului V. (G.) S.-M. îi sunt satisfăcute nevoile
fiziologice, de securitate, de dragoste şi afecţiune, nevoia de
apartenenţă. Cu toate acestea, este necesară reconstrucţia relaţiei de
ataşament dintre tată şi copil, prin consilierea acestuia cu privire la
rolul de parinte, precum şi la drepturile şi obligaţiile ce-i revin.
C. Intervenţie:
Copilul G.(V.)S.-M. este un copil lipsit temporar de ocrotirea părintească, deoarece
mama sa este plecată în Italia, unde are permis de şedere şi loc de muncă. Copilul se
află în grija şi supravegherea bunicilor materni, care îi asigură nepotului lor condiţii
normale de locuit şi climatul afectiv necesar pentru o buna dezvoltare. În această
familie nu îi sunt puse în pericol sănătatea şi dezvoltarea normală.
Deoarece acest copil nu se află în situaţie de risc, D.G.A.S.P.C. sector 3 a propus
ca minorul să ramână în familia bunicilor materni, fără a fi necesar să se întocmească
un plan de servicii.
57
Minorul G.(V.)S.-M este în continuare monitorizat de către D.G.A.S.P.C. sector 3,
la o perioadă de 3 luni, conform Ordinului 219 / 2006, până la întoarcerea mamei din
de 18 ani.
Cazul 5 : T.D-N., 7 ani

Copilul T.D.-N. este născut în 2001, în municipiul Bucureşti, din părinţii : mama
T.A., tată-natural. În prezent, T.D.-N este preşcolar. Cazul a intrat în atenţia
D.G.A.S.P.C. sector 3 în luna august 2005.
A. Situaţia socio-economicǎ a familiei:

1. Istoric familial relevant :
Fetiţa este rezultată dintr-o relaţie ocazională, tatăl nu a recunoscut-o patern la
naştere. Nefiind în relaţii bune cu părinţii, mama copilului nu a adus la cunoştinţa
acestora naşterea copilului şi a fost nevoită să o abandoneze în maternitate, iar ulterior
şi-a dat consimţământul pentru adopţie.
T.D.-N. este, începând cu anul 2005, în regim de asistenţă maternală, conform unei
hotărârii emise de Comisia de Protecţie a Copilului.
Cazul a reintrat în atenţia D.G.A.S.P.C. sector 3, în vederea reevaluării măsurii de
protecţie stabilite în 2005.
În urma deplasarilor în teren a inspectorilor D.G.A.S.P.C. sector 3 a rezultat că
bunicii materni ai copilului, respectiv T. E., în vârstă de 58 ani şi T. I., în vârstă de 51
ani, au doi copii pe T.N. în vârstă de 31 ani, şi T.A., în vârstă de 25 ani, mama
copilului T.D.-N.
Aceasta este plecată din anul 2002 în Italia, unde locuieşte în prezent. În anul 2004
s-a căsătorit cu un cetăţean italian, C.C., care lucrează într-un supermarket şi este şi
adminstrator la o societate. T.A. nu mai are alţi copii în afară de fetiţa nascută în
România, în anul 2001.
T.D.-N. este un copil ocrotit în regim de asistenţă maternală din anul 2005, măsură
prin care a beneficiat de îngrijire şi supraveghere atentă.
Bunicii materni au vizitat copilul şi l-au luat în familie, luând decizia că doresc
reintegrarea copilului, cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de instituirea acestei
58
măsuri, declarând în scris că sunt de acord cu acest lucru şi că vor participa activ la
derularea acestui proces. Au declarat, de asemenea, faptul că dacă ştiau din timp ceea
ce s-a întamplat cu fiica lor, copilul ar fi fost reintegrat în familie imediat după
naşterea sa şi ar fi acceptat-o atât pe mamă cât şi pe copil.
Mama copilului a declarat că relaţiile cu părinţii săi s-au ameliorat semnificativ,
este de acord cu reintegrarea copilului ei în familia naturala şi extinsă, soţul acceptă
acest lucru, sprijinind-o în luarea acestei decizii. A participat la programul de
consiliere, stabilit de comun acord cu reprezentanţii D.G.A.S.P.C. sector 3, iar în
prezent copilul se află în familie, unde se simte foarte bine şi relaţionează pozitiv.
A 3. Reţeaua socialǎ/legǎtura cu comunitatea :

Nu deţinem informatii privitoare la eventuale conflicte între mama copilului,
bunicii materni ai copilului si alti membrii ai comunitǎţii.
În prezent, T.D.-N. este preşcolar.

Copilul, aflat în plasament la asistentull maternal profesionist are probleme de
sănătate, fiind persoană cu grad de handicap acentuat, cu diagnosticul de cardiopatie
congenitală, trofie gradul I şi sindrom hiperkinetic (necesită intervenţie chirurgicală).
Din declaraţiile mamei şi bunicii materne, a rezultat faptul că atât membrii familiei
naturale cât şi ai familiei extinse nu sunt în evidenţă cu boli cronice sau neuropsihice.
Bunica copilului a suferit o operaţie uşoară şi are probleme de sănătate minore.
Membrii familiei sunt înscrişi la medic de familie.
A 6. Situaţia economică :
Bunicul matern lucrează ca mecanic şi are un venit lunar de 790 lei, iar bunica
materna este confecţioner şi are un venit lunar de 550 lei. Fiica, T.A. realizează
venituri în străinătate la fel ca şi soţul său. În străinătate, T.A. şi soţul ei locuiesc cu
chirie.
59
A 7. Locuinţa (condiţii sanitare, mobilă, utiltăţi etc):
Familia bunicilor materni locuieşte în apartament proprietate personală, compus
din 2 camere şi anexe, mobilată şi utilată corespunzator, foarte bine întreţinut din
punct de vedere igienico-sanitar.
Copilul T.D.-N. a fost abandonat în spital după naştere. Mama nu a menţinut deloc
legatura cu fiica sa din momentul abandonului acesteia. Din discuţiile purtate cu
bunicii materni şi din declaraţiile scrise şi verbale ale acestora a rezultat faptul că
mama copilului, T. A., este mai introvertită şi comunicarea cu aceasta a fost mai
dificilă, ei considerând că acest fapt a dus la situaţia creată.
Bunicii nu au ştiut până la data evaluării de existenţa acestui copil în familia lor,
fiind foarte surprinşi de cele întamplate, drept pentru care în urma consilierii realizate
de inspectorii D.G.A.S.P.C. sector 3, aceştia au luat legatura cu asistentul social
manager de caz, în vederea obţinerii mai multor informaţii privind istoricul social al
nepoatei lor, precum şi starea de sanatate şi evolutia copilului.
B 2. Identificarea nevoilor:
T.D.-N. este un copil ocrotit în regim de asistenţă maternală din 2005, are o vârstă
fragedă, are probleme de sǎnǎtate, având nevoie de o îngrijire şi supraveghere atentă.
Atât mama cât şi bunicii materni ai copilului au declarat în scris că doresc să
reintegreze copilul în familie, au contactat asistentul social care gestioneazǎ dosarul
copilului pentru a stabili paşii ce urmează a fi urmaţi pentru restabilirea legǎturilor
copil-mamă, respectiv copil-membrii familiei extinse.
C. Intervenţie :
D.G.A.S.P.C. sector 3 a convocat consiliul de familie pentru analizarea situatiei
copilului T.D.-N., în vederea reevaluarii masurii de protectie pentru aceasta, mama şi
membrii familiei extinse (bunicii materni) participând la şedintele de consiliere
realizate în acest sens.
Ca urmare a demersurilor făcute, copilul T.D.-N. a fost reintegrat în familie, prin
hotărârea dată de Comisia pentru Protecţia Copilului.
60
După reintegrare, copilul a fost monitorizat pe o perioadă de 3 luni de către
D.G.A.S.P.C. sector 3.
În acest moment, mama T.A. şi soţul acesteia C.C., s-au întors la domiciliul comun
din Italia, luând cu ei şi copilul minor T.D.-N. .
D.G.A.S.P.C. sector 3 consideră cazul minorei T.D.-N. încheiat, deoarece aceasta a
fost reintegrată în familia de origine şi locuieşte împreună cu mama, la domiciliul
acesteia din străinătate.
61
Concluzii
Demersul de faţă a pus în evidenţă câteva trendinţe generale cu privire la

fenomenul copiilor râmaşi singur acasă ca urmare a plecării pǎrinţilor la muncă în
străinătate, atât în ceea ce priveşte dimensiunea fenomenului cât şi în ceea ce priveşte
intervenţia la nivelul muncipiului Bucureşti în beneficul acestei categorii de copii.
Complexitatea fenomenului derivă dintr-o serie de aspecte legate de situaţia
economicǎ şi socială a românilor, de dificultăţile şi provocările unei societăţi care are
decalaje foarte mari între straturile sociale, majoritatea acestor familii căutând resurse
mai multe şi mai bune care să le asigure fie ieşirea din sărăcie, fie dezvoltarea.
De menţionat este faptul că deşi a avut loc o îmbunătăţire simţitoare în
sistemul de asistenţă socială şi protecţie a copilului prin apariţia şi implementarea de
standarde şi prevederi legislative, practica arată însă că aplicabilitatea acestora în
teren este mai redusă, lucru relevant şi de studiile de caz prezentate în capitolul
anterior, în care actiunile actorilor implicaţi în intervenţie nu s-au completat reciproc.
Acest lucru se datorează atât multitudinii de prevederi legislative apărute într-un
interval de timp relative scurt, cât şi datorită modului diversificat şi complex în care
interrelaţioneză instituţiile autorităţilor publice centrale şi locale.
Este de reţinut rolul avut de DGASPC-uri în indentificarea şi monitorizarea
fenomenului, serviciu local confruntat de cele mai multe ori cu lipsa de resurse umane
şi materiale solicitate de amploarea acestui fenomen.
Pe de altă parte, cel puţin la nivelul municipiului Bucureşti, numărul de copiii
pare să fie în trend ascendent, numărul de copii afectaţi crescând de la o evaluare la
alta, lucru susţinut şi de datele culese de inspectorii DGASPC-urilor celor şase
sectoare ale municipiului Bucureşti, în vederea evaluării iniţiale sau cu ocazia
monitorizării cazurilor deja existente.
Pentru rezolvarea problemelor copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în
străinătate, este nevoie de soluţii şi strategii atât pe termen scurt, cât şi pe termen
mediu şi lung, motiv pentru care vemim cu următoarele recomandări:
62
A: La nivelul intervenţiei directe în sprijinul copiilor
 implicarea tuturor instituţiilor de la nivel local cu responsabilităţi în domeniul
protecţiei drepturilor copilului în procesul de identificare a copiilor rămaşi
singuri acasă, ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate;
 evaluarea de către DGASPC-uri a situaţiei de risc a tuturor copiilor cu părinţii
plecaţi, în momentul identificării acestora şi evaluarea persoanei/persoanelor
în grija cărora este lăsat copilul;
 redefinirea situaţiei de risc, astfel încât să se poată institui măsuri de protecţie
specială precum plasamentul, pentru orice copil aflat în situaţie de risc;
 utilizarea unei metodologii unitare, metodologie care :
o să faciliteze transferul de informaţii intre instituţiile autorităţii publice
locale şi centrale;
o să permită referirea unitară a cazurilor între instituţiile statului, care să
permită o reacţie mai rapidă şi mai eficientă;
 implicarea instituţiilor cu atribuţii de control, cum ar fi Inspecţia Socială, în
evaluarea implementării legislaţiei şi politicilor sociale în domeniu.
B: La nivelul acţiunii autorităţilor locale, zonale şi naţionale:

 dezvoltarea de către autorităţi a unor mecanisme eficiente, care să impună ca
plecarea în străinătate să aibă loc doar după ce copilul este încredinţat unor
persoane responsabile, într-un mediu familial prietenos, sigur, şi după ce
părinţii şi-au luat angajamentul de a ţine un contact permanent cu copiii;
 derularea de campanii de educare şi informare, pentru a sensibiliza opinia
publică;
 dezvoltarea unor programe de educaţie pentru părinţii care pleacă în
străinătate;
 dezvoltarea şi derularea de programe de educaţie parentală, în parteneriat cu
şcoala;
 crearea unor mecanisme de evitare a situaţiilor în care ambii părinţi pleacă din
ţară;
 consilierea psihologică a copiilor şi a părintelui rămas, pentru a facilita
menţinerea relaţiei dintre părinţi după plecare şi a relaţiei între părintele plecat
63
şi copil/copii, pentru a se evita apariţia problemelor în familie şi a celor legate
de copiii lor;
 reîntregirea familiei, chiar şi în afara ţării, pentru o dezvoltare armonioasă a
copiilor.
64
Bibliografie
1. Asociaţia Alternative Sociale (2006), Singur acasă! Studiu realizat în zona

Iaşi asupra copiilor separaţi de unul sau mai ambii părinţi prin plecarea
acestora în străinătate, Iaşi.
2. Atkinson, Rita L., Atkinson, Richard C., Smith, Edward E. şi Bem, Daryl J.
(2002), Introducere în psihologie. Ediţia a XI-a., Editura Tehnică, Bucureşti.
3. Becker H.S. (1963), Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance, New
York: The Free Press of Glencoe.
4. Birch, A. (2000), Psihologia dezvoltării din primul an de viaţă până în
perioada adultă, Eitura Tehnică, Bucureşti.
5. Boudon R. (1997), Tratat de sociologie, Editura Humanitas, Bucureşti.
6. Child Rights Information Center, UNICEF (2006), Study Report: The
Situation of Children Left Behind by Migrating Parents, Chişinău.
7. Dolto, F. (2003), Când părinţii se despart. Cum să prevenim suferinţele
copiilor, Editura Trei, Bucureşti.
8. Dublea, A; Ştefăroi, N.; Luca, S.; Gafta, G.; Moisescu, R.; Mursa, L.; Luca,
C.; Scripcaru, C.; Puşcaşu, D. & Vlad, M. (2005), Ghid de practici
instituţionale în instrumentarea cauzelor cu minori, Asociaţia Alternative
Sociale, Iaşi.
9. Fischer, G. şi Riedesser, P. (2001), Tratat de psihotraumatologie, Editura Trei,
Bucureşti.
10. Geldard, K. şi Geldard, D. (1997), Counselling Children. A practical
Introduction, SAGE Publication, Londra.
11. Golu, M. (1981), Dicţionar de Psihologie Socială, Editura Enciclopedică,
Bucureşti.
12. Gulei A.S., Luca C. coord. (2007), METODOLOGIE - asistenţa socialǎ,
psihologicǎ si juridicǎ a copiilor rǎmaşi singuri acasǎ ca urmare a plecǎrii
pǎrinţilor la muncǎ în strǎinǎtate, Editura Terra Nostra, Iaşi.
13. Holdevici, I. (2005), Psihoterapii scurte – Să ne rezolvăm problemele de viaţă
rapid şi eficient, Editura CERES, Bucureşti.
14. Ionescu, Ş. coord. (2001), Copilul maltratat. Evaluare, prevenire, intervenţie,
Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie, Bucureşti.
65
15. Lăzărescu, M. (1994), Psihopatologie clinică, Editura Helicon, Timişoara.
16. Lallement Michel (2008), Istoria ideilor sociologice, Editura Antet, Bucureşti.
17. Luca, C. (2006), Cadrul legislativ privind problematica copiilor care sunt
lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia sunt plecaţi la
muncă în străinătate, Revista de cercetare şi intervenţie socială, vol. 15/2006;
18. Organizaţia Salvaţi Copiii (2002), Ghid de Bune Practici pentru prevenirea
abuzului asupra copilului, Bucureşti.
19. Petcu, M. (2003), Teorii sociale privind geneza delincvenţei”, Revista
Academiei Române „Anuarul Institutului de Istorie «George Barţiuþ» din
Cluj-Napoca, tom. XLI, series Humanistica, nr.1/2003.
20. Pinheiro, P.S. (2006), World report on violence against women, United
Nation’s Secretary-General’s Study on Violence against Children, p. 12.
21. Rădulescu, S.M., Banciu, D. (1990), Introducere în sociologia delincvenţei
juvenile. Adolescenţa între normalitate şi devianţă, Editura Medicală,
Bucureşti.
22. Roland, D., Parot, F. (2006), Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas,
Bucureşti.
23. Suport de curs adresat participanţilor la proiectul „IRREGULAR MIGRATION
AND TRAFFIKING IN UNACCOMPANIED MINORS: URGENT MEASURES
FOR MINORS IN SITUATIONS OF EXTREME VULNERABILITY/ Migraţia si
traficul minorilor neinsotiti: măsuri urgente pentru minorii aflaţi in situaţie de
vulnerabilitate extremă”, componenta, Migraţia şi Efectele ei în Plan Familial.
24. Zamfir C., Vlăsceanu L. coord (1998), Dictionar de Sociologie Editura Babel,
Bucureşti.
25. UNICEF Romania (2008), Analiză la nivel naţional asupra fenomenului
copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate.
LEGISLAŢIE
66
*** Ordinul 219/15.06.2006 - emis de Secretarul de stat al Autoritaţii Naţionale
pentru Protecţia Drepturilor Copilului – privind activităţile de identificare,
intervenţie si monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de ingrijirea părinţilor pe
perioada în care aceştia se afl ă la muncă în străinătate.
*** Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
*** Ordinul 286/06.07.2006 - emis de secretarul de stat al Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Drepturilor Copilului – pentru aprobarea Normelor Metodologice
privind întocmirea Planului de Servicii şi a Planului Individualizat de Protecţie.
*** Codul Familiei.
*** H.G. nr.683/2006 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în
străinătate, aprobate prin H.G. nr.384/2001.
*** Decretul nr.31/1954 privind persoanele fi zice şi juridice.
*** Ordinul 288/06.07.2006 - emis de Secretarul de stat al Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Drepturilor Copilului – pentru aprobarea Standardelor minime
obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului
***Revista de cercetare şi intervenţie socială, Volumul 15/2006, pp.185-191.
Resurse on-line:
www.copii.ro
http://www.alternativesociale.ro/
www.singuracasa.ro
www.unicef.ro
www.anpf.ro
http://psihiatru.pulsmedia.ro/article--x-Clinica,_simptomatologie-
Influenta_stilului_de_atasament_in_structurarea_personalitatii_si_a_stilurilor_de_c--
931.html
67

Asistenta Sociala

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asistenta Sociala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Prezentul demers analizează modelul de metodologie implementat la nivelul

Teorii cu valoare explicativă în domeniul asistenţei sociale a copiilor rămaşi

În ultimii ani, organizaţiile nonguvernamentale şi-au manifestat interesul în

1.1. Teoria anomiei sociale

1.2. Teoria ataşamentului

1.3. Teoria etichetarii

Abordarea centrată pe persoană în asistenţa socială a copiilor rămaşi

2.1. Clarificări conceptuale : management de caz, manager de caz, responsabil

Ordinul nr. 288/2006 al Secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru

Respectivul ordinul defineşte managementul de caz ca fiind „ o metodă de

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu

Activităţile desfăşurate în cadrul acestor etape se bazează pe principiile

Planul de servicii. Planul individualizat de protecţie

2.2. Instrumente de lucru (Raportul de Evaluare Iniţială (REI); Fişa de

Realizarea evaluării iniţiale

3.1. Impactul plecării părinţilor la muncă în străinătate asupra vieţii emoţionale

Plecarea unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate reprezintă un

3.2. Sfera socială a copiilor după migrarea părinţilor

Plecarea părinţilor înseamnă pentru mulţi copii şi tineri o sărăcire a comunicării.

4.1. Principalele acte normative care reglementează intervenţia în cazul copiilor

Protecţia copilului prin Ordinul 219 din 15 iunie 2006.

Toate acţiunile ce privesc protecţia copiilor lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe

In anul 2007, Asociaţia Alternative a propus o Metodologie privind asistenta

5.1. Dimensiunea fenomenului copiilor singuri acasă

În ceea ce priveşte distribuţia la nivel naţional, studiul realizat de UNICEF în anul

3.c. Intensitatea fenomenului copiilor cu părinţi

Concluziile studiului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului

SITUAŢIE COPII CU PĂRINŢI PLECAŢI LA MUNCĂ ÎN

Total FAMILII PLECATE LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE 70457

Total COPII AI CĂROR PĂRINŢI SUNT PLECAŢI LA MUNCĂ 100024

Familii în care ambii părinţii plecaţi la muncă în străinătate 21612

 TOTAL copii rămaşi acasă care se află în sistemul de protecţie 3390

5.1.2. Date privind dimensiunea şi evoluţia fenomenului copiilor rămaşi

Intervenţia în cazul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate este

DGASPC-urile de sector au conform acestor acte normative, responsabilitatea

Conform“Analizei la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă

Potrivit centralizărilor realizate de către către Serviciul de statistică şi

Acest decalaj între date este determinat de un mecanism de monitorizare slab

Mai jos prezentăm situaţia statistică a numărului de copii ai căror parinţi

Tabelul 1. Situaţia copiilor de pe raza sectorului 1, conform datelor transmise de

Tabelul 2. Situaţia copiilor de pe raza sectorului 2, conform datelor transmise de

Tabelul 3. Situaţia copiilor de pe raza sectorului 3, conform datelor transmise de

Tabelul 1. Situaţia copiilor de pe raza sectorului 1, conform datelor transmise de

Tabelul 2. Situaţia copiilor de pe raza sectorului 2, conform datelor transmise de

Tabelul 3. Situaţia copiilor de pe raza sectorului 3, conform datelor transmise de

Din centralizările efectuate de către specialiştii Serviciului de statistică şi dezvoltare

5.2. Intervenţia în sprijinul copiilor singuri acasă, ca urmare a plecării

La nivelul Municipiului Bucureşti în cadrul DGASPC-urilor celor şase sectoare se

5.3. Prezentarea unor studii de caz instrumentate de DGASPC-uri, model de

Cazul 1 : C.A-S., 15 ani

A. Situatia socio-economica a familiei:

Din informaţiile furnizate de către bunica paternă, a reiesit că între ea şi părinţii

A 3. Reţeaua socială/legătura cu comunitatea :

A 5. Satisfacerea nevoilor medicale:

A 7. Locuinţa (condiţii sanitare, mobilă, utilităţi etc) :

Cazul 2 : F.A-A., 2 ani

Din informaţiile furnizate de către bunica maternă, a reieşit că între ea şi mama

A 3. Reţeaua socială/legatura cu comunitatea :

Copilul F.A.-A. este antepreşcolar şi este înscris la Creşa Titan I, din

A 7. Locuinţa (condiţii sanitare, mobilă, utilităţi etc) :

Plasamentul minorei F.A.-A.nu a fost aprobat considerând ca aceasta nu se află în

Copilul locuieşte şi în prezent cu bunica maternă, fără formă de protecţie, iar

Cazul 3 : D.M-C., 15 ani