Facultatea de Filosofie și Științe Social- Politice

Specializarea: Asistență Socială

Anul III
I.D.

ASISTENȚA SOCIALĂ A COPILULUI

MALTRATAT

1
 Rădăcinile etimologice ale cuvântului bullying se pot regăsi în secolul XVI, când “my
bully” însemna “dragul meu”, “iubitul meu”, venind din cuvântul danez boele. Un secol mai
târziu a apărut pentru prima dată cu sensul actual, dar abia în secoul XX acest cuvânt a
dobândit definițiile academice folosite astăzi. Ca verb, to bully înseamnă: a intimida, a
speria, a domina, printre altele. „Bully” este o persoană care își folosește puterea și tăria sa
pentru a speria sau răni persoanele mai slabe (Oxford Advanced Learners Dictionary, 2016).

Fenomenul „BULLYING” pare să fie încă o problemă insuficient conștientizată în

societatea românească și poate un subiect incomod. Pentru mulți actori intervievați, tema
„prevenției fenomenului bullying” a părut oarecum surprinzatoare, nouă.

Cei care provoacă violența de tip „bullying” sunt acele persoane care nu primesc
suficientă atenţie, care doresc astfel să iasă în evidenţă, să braveze şi acţionează în
consecinţă. Lipsa de afecţiune, de aprobare, de îndrumare, de feedback pozitiv, lipsa iubirii,
neglijarea, încurajarea unor noi stiluri de viaţă, noi moduri de impunere, de a câştiga bani
(droguri, prostituţie, găşti) sunt factori facilitatori pentru bullying. Nevoia de putere şi de
dominare fac din victimă o ţintă, iar agresorii vor răni fizic, social sau emoţional pe ceilalţi.
De cele mai multe ori, cei care hărţuiesc, au fost hărţuiţi (Crothers, L.M. & Levinson, 2004)
sau sunt ei înşişi hărţuiţi, de colegi, de familie.

Bullying-ul este una dintre cele mai complexe forme de comportament agresiv și
violenţă. Cu toate acestea, nu fiecare act de violenţă este o acțiune de bullying. Conform
studiului Organizației Mondiale a Sănătății privind comportamentul sănătos la copiii de
vârstă școlară, bullying apare atunci când un elev este „tachinat în mod repetat într-un mod
care nu îi place”.

Bullying vs Violență:
Adesea o linie fină desparte cele două concepte. Dacă violența este definită ca un rău fizic sau
mental, cazurile fiind în descreștere, Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și
psihologică, conduită intenţionată care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere,
daune) unor persoane (inclusiv propriei persoane), cu diferite cauze care determină noi forme de
violență; cazurile de bullying sunt în creștere, solicită specifice tipuri de strategii de prevenție.
Studiile arată că jumătate din copii sunt agresați, victimele fenomenului bullying în ultimul lor
an de școală și cel puțin 10% sunt victime constante ale violenței în școală. (American Academy
of Child & Adolescent Psychiatry, 2008). Violenta se raporteza la cazuri ce sunt impotriva legii,
depasind granite legalitatii, in timp ce fenomenul bullyng ramane in aria legii.

2
 Dacă în mod obişnuit experinţele de bullying erau văzute inițial ca fiind forme
disfuncţionale de joc între copii, astăzi bullying-ul se identifică cu precizie prin următoarele
aspecte:

 Este un comportament abuziv care de regulă conduce la comportamente violente

pronunţate şi persistente, care se menţin pe termen lung

 Experimentarea victimizării pe termen lung cauzează elevului agresat disconfort, frică, şi

suferinţă

 Există un dezechilibru în raportul de forţă dintre agresor-victimă.

Tabel 1. Tipuri de bullying

Bullying – feluri de exprimare Exemple

Tachinare, glumițe,barfa, amenințări

Vebale (cea mai comună formă)
Emoțională, non-verbală Intimidare folosind gesturile sau excludere socială

Fizice A bloca calea cuiva, a lovi, a pune piedică

Sexuale hărțuire, atingere, bătaie, fotografii compromițătoare,

email-uri, graffity, avansuri sexuale

Deposedare de lucruri A ascunde lucruri, furt, incendiere, vandalism,

deposedare de fonduri, distrugere.

Mesaje insultătoare ( la telefon, computer, prin e-mail)

Electronice (Cyber- bullyng)

Cele mai prevalente caracteristici ale agresorilor în fenomenul de bullying identificate de

cercetători:

3
  Îi controlează pe alții prin amenințări verbale și acțiuni fizice
 Tind să aibă puțină impatie pentru problemele altora
 Au fost adesea expuși la modele de comportamente violente
 Expun repetat comportamente violente
 Deseori percep o atitudine ostilă în acțiunile altora
 Sunt răzbunători
 Au părinți care nu oferă un exemplu sănătos de relaționare cu alte persoane
 Văd violența ca pe unica metodă de a-și păstra imaginea
 Consideră că imaginea lor fizică este importantă pentru a deține forța și controlul
 Au mult mai multe probleme în familie decât alții
 Au părinți care nu le cunosc problemele
 Suferă abuz fizic și emoțional acasă
 Creează necazuri și frustrare în grupul de egali
 Manifestă acțiuni obsesive și rigide.

Cele mai prevalente caracteristici ale victimelor:

 Consideră că nu își pot controla mediul

 Au aptitudini sociale ineficiente
 Au aptitudini interpersonale ineficiente
 Sunt mai puțin populari decât alții
 Se auto- învinuiesc pentru ceea ce li se întâmplă
 Sunt etichetați ca fiind inadecvați
 Se simt izolați social
 Le este frică să meargă la școală
 Fizic sunt mai mici și mai slabi decât colegii lor
 Au mai aptitudini limitate pentru a atinge succes și acceptare
 Au capacități de comunicare reduse pentru a face fașă situațiilor de stres
 Au o părere de sine scăzută

4
  Posedă maniere fizice asociate cu depresia
 Consideră că alții sunt mai capabili decât ei în rezolvarea diverselor sarcini
 Întâmpină greutăți în relaționarea cu grupul de egali
 Membrii familiei se implică peste măsură în luarea deciziilor
 Simt că mediul extern are mai multă influență decât controlul intern.

Pentru a putea preîntâmpina si dezarma un comportament violent în scoala/ gradinita

trebuie mai întâi sa clarificam si sa întelegem conceptul de violenta, sa aflam cauzele acesteia si
în final sa fie concepute masurile de combatere si prevenire. Consilierii susţin că fără ajutorul
părinţilor nu se pot rezolva aceste probleme.
De ce devin elevii violenţi?
Din plictiseala sau poate dintr-o dorinţa de distracţie pe care, in mod evident, nu o găsesc la şcoala.
Nu vorbim aici de un fenomen al violentei, ci chiar de agresivitate: în gândire, în limbaj, în
atitudine. Din păcate mulţi părinţii îşi educa copiii cu ajutorul banilor şi cu televizorul, iar respectul
pentru dascăl nu poate exista aşa cum nu exista respect nici măcar pentru părinţii lor. Totuşi, pentru
a preveni violenta trebuie atenţionaţi părinţii încă de la început, încă de când copiii lor manifestă
reacţii care nu intra in sfera normalului. Pe măsura ce violenta devine o obişnuinţa în
comportamentul copilului, lucrurile sunt mult mai greu de schimbat.
Pe lângă comunicarea cu părinţii, trebuie comunicat cu elevul pentru a observa care sunt
cauzele care îi determina comportamentul violent. Deseori este vorba ori despre o încercare de
copiere a comportamentului părinţilor, ori despre o tendinţa de a-si ascunde nişte lipsuri, o
timiditate excesiva sau chiar nişte complexe.
În urma unei discuţii amănunţite, se poate încerca motivarea elevului spre a avea rezultate
cât mai bune la învăţătura astfel ca, timpul liber să îi fie ocupat de învăţătura şi nu de televizor ori
de internet. De asemenea, se poate modera comportamentul violent al unor copii prin implicarea
acestor copii in diferite proiecte si activităţi extraşcolare. Astfel, se cultiva spiritul de colegialitate si
se pot naşte noi prietenii care să-i ajute pe copii sa comunice, să-şi exprime gândurile, dorinţele,
problemele altfel decât prin violenta.
Cunoaştem cu toţii că relaţiile dintre cadrele didactice şi elevi sunt multiple, iar modul de
manifestare comportamentală e resimţit de ceilalţi în maniere diferite generând două tipuri de
sentimente: de acceptare sau de respingere. Acest lucru este influenţat de individ, mediul
înconjurător, conceptual apartenenţei sau de obstacole apărute în calea comunicării. De multe ori
atunci când dorim să modificăm comportamentul inacceptabil al unui elev încercăm să modificăm
mediul sau să intervenim asupra propriului mod de manifestare.
Nu reuşim însă totdeauna “să-i ascultăm pe elevi” cu tact, răbdare şi atenţie, lucru ce duce la
instalarea unor obstacole în calea comunicării.

5
 Ca să răspundem într-o manieră constructivă, de acceptare şi stimulare a copilului pentru
cooperare şi comunicare, ar trebui să:

 acceptăm mesajul copilului în tăcere (ascultare pasivă) incitându-l astfel la destăinuirea

propriilor trăiri;
 încurajându-l verbal şi prin gesturi (mesaje de ajutor şi invitaţii călduroase) dovedindu-i
astfel că e interesant ce spune;
 ascultând activ şi purtând un dialog cu elevul

Mediul familial are o influenţă covârşitoare asupra dezvoltării copilului. El reprezintă

primul spaţiu în care copilul învaţă să relaţioneze şi cum să se comporte. Prin învăţare
observaţională, copilul adoptă comportamentele pe care le are părinţii sau cei apropiaţi. Noi
suntem datori să atragem atenţia părinţilor asupra acestui fenomen care îi va marca pe copii fără
ca ei să-şi dea seama.
Şi mediul social prin apartenenţa sa la diferite grupuri poate să favorizeze apariţia şi
manifestarea unor comportamente violente. Faptul că un copil este agresat la ieşirea din şcoală
de către colegii mai mari îl va determina să apeleze la rândul său la violenţă pentru a-şi rezolva
problemele.

Ce trebuie să ştie părinţii? Cum îi putem ajuta? Sfătuindu-i:

 să ofere încredere copiilor;

 să păstreze o relaţie deschisă de comunicare în care copii vor putea să le spună despre
momentele de slăbiciune şi de experimentele jenante sau mai puţin plăcute;
 să-i ajute să se simtă în siguranţă;
 să asculte întrebările şi nemulţumirile copiilor, pentru a putea interveni când ceva nu este
în regulă;
 să le ofere suport şi înţelegere;
 să fie atenţi la modelul de conduită pe care îl oferă.

Atitudinea cadrului didactic în faţa elevilor şi a părinţilor poate declanşa sau atenua
existenţa conflictelor elevi –elevi, elevi – părinţi, părinţi – profesor. De aceea trebuie să acordăm
din ce în ce mai multă atenţie comunicării, pentru că, să nu uităm că este o etapă esenţială în
rezolvarea multor probleme ce apar în demersul didactic.
Elementele esenţiale pentru controlul conflictului sunt: comunicarea eficientă şi analiza
conflictului însoţite de o apreciere a dinamicii sociale mai largi. Pentru conflictul socio cognitiv
se impun următoarele principii pe care un bun manager ar trebui să le cunoască şi să le aplice:

6
  Menţinerea unei relaţii pozitive pe perioada conflictului prin ascultarea activă, utilizarea
întrebărilor deschise pentru clarificarea mesajelor.
 Diferenţierea dintre evenimente, comportament şi interpretarea lor, evluarea diferitelor
opţiuni.
 Focalizarea pe problemă nu pe persoane, folosirea unor termeni concreţi, specifici,
comportamentali în descrierea situaţiei şi nu generali, utilizarea unui limbaj adecvat.
 Utilizarea comunicării directe fără a reacţiona cu propriile argumente, clarificarea
întrebărilor, solicitarea informaţiilor pentru înţelegerea situaţiei, evitarea învinovăţirii şi
etichetării interlocutorului, evaluarea impactului conflictului asupra relaţiei sau
grupului.
 Identificarea barierelor în rezolvarea conflictului. Acestea pot fi: judecarea persoanei şi
nu evaluarea mesjului, căutarea de contraargumente, reacţia prematură, ascultarea
interlocutorului pentru a identifica greşelile şi nu pentru a înţelege mesajul, convingerea
că numai el / ea are dreptate.
 Utilizarea deprinderilor de rezolvare de probleme în abordarea conflictului.

Majoritatea conflictelor trebuie soluţionate prin echilibrarea intereselor. Echilibrarea

intereselor aduce în general ambelor părţi implicate o mai mare satisfacţie decât determinarea
poziţiilor de drept sau de putere. Gradul de satisfacţie al părţilor se va reflecta într-un mod
pozitiv şi de durată asupra relaţiei dintre ele şi va diminua pericolul izbucnirii unor noi conflicte.

BIBLIOGRAFIE

7
1. Beldean-Galea, I.E., Dobrean, A.,& Stan, NC. (2012, Aprilie). Forme ale
comportamentului de tip „bullying” în ẟcoli gimnaziale din municipiul Cluj-Napoca.
2. Neamţu, C., Devianţa şcolară - Ghid de intervenţie în cazul problemelor de
comportament ale elevilor, Ed.Polirom, Iaşi, 2003.
3. Olweus, Dan, Bullying at School: What We Know and What We Can Do, Wiley -
Blackwell, New-York, U.S.A., 1993.
4. Roşan, A., Comportamentul violent - screening şi strategii de intervenţie, Ed. Alma
Mater, Cluj - Napoca, 2009.
5. w.w.w.desfiintatirecreatiile.ro/efectele-bullying-ului
6. http://www.unicef.ro/media/fenomenul-bullying-cum-il-depistam-si-cum-il-combatem-
pentru-scoli-mai-sigure/
7. http://www.asociatia-profesorilor.ro/fenomenul-bullying-in-mediul-scolar-si-masuri-anti-
bullying.html
8. www.oxfordlearnersdictionaries.com
9. w.w.w.suntparinte.ro.
10. www.telefonulcopilului.ro/uploaded/stop bullying