Pascan Iuliu Ioan

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Asistenta Sociala, anul III, ID

MANAGEMENTUL SERVICIILOR SOCIALE

Tema 1
Supervizarea în cadrul social este corelată cu munca asistentului social. Acesta este
supervizat, adică este acompaniat în munca lui pe caz, în demersul de analiză şi
identificare a căilor de acţiune cele mai benefice pentru clientul serviciilor sociale.
Cojocaru St. (2005), consideră că se produc anumite confuzii în ceea ce priveşte
supervizarea serviciului social sau supervizarea programului social.
După Kadushin şi Harkness (2002), definirea supervizării presupune combinarea
următoarelor elemente: funcţiile supervizării ( trei funcţii esenţiale ale acesteia:
administrativă, de sprijin şi educaţională), obiectivele supervizării, poziţiile ierarhice
în cadrul supervizării, supervizarea ca şi serviciu indirect şi interacţiunile în cadrul
procesului de supervizare.
Supervizarea este un proces de interacțiune, o activitate de formare continuă, care
ajută la reflexie în activitatea profesională, astfel încât profesionistul (asistentul
social, psihologul,educatorul) să poată activa eficient in relația cu beneficiarul, dar și
să–și integreze mai bine activitatea profesională cu cea personală. In relația de
supervizare, supervizatul are un rol activ, aceasta bazându-se pe experiența și
expertiza personală.
Supervizarea stimulează dezvoltarea profesională si personală si determină
supervizatul să se interogheze asupra atitudinilor, cuvintelor, percepțiilor, emoțiilor și
acțiunilor sale. Ea urmărește să dezvolte “luciditatea”. Ajuta în aceeași măsură în
luarea distanței potrivite față de cazuri și deci în gestionarea adecvată a situațiilor
complexe; favorizează integrarea experienței și a materialului didactic.

In practica de vara a anului trecut am intampinat o problema alaturi de asistentul

social si psiholog in urma unei deplasari pentru o ancheta sociala.
In timpul anchetelor sociale periodice, unul dintre asistenții sociali a observat la
două dintre familiile de care se ocupa, semne ale unui potențial abuz asupra copiilor.
Asistentul a sesizat psihologul organizației, solicitând sprijin pentru verificarea
ipotezei sale și pentru a lua masurile impuse de lege.
In urma evaluării a rezultat infirmarea existenței abuzului, iar sesizarea asistentului
social a fost considerată nefondată. Deși nu a spus nimic la acel moment, asistentul
social a fost frustrat și nemulțumit de rezoluția dată de către psihologul ce a evaluat
cazul.
La o saptamana distanță, la o anchetă de evaluare de parcurs a unui alt beneficiar,
asistentul social solicită din nou intervenția pshihologului, iar rezultatul este
asemănător, în sensul în care nu este validată ipoteza sa de abuz. De această dată
asistentul social, responsabil de cele două cazuri a spus că nu este mulțumit de
rezoluție si că nu poate să accepte această decizie pe care o consideră o modalitate
comodă de a rezolva situatia.Dar de aceasta data ajunsi la fata locului am fost primiti
foarte rau deoarece intrand in curte am avut de-a face cu unul dintre benefiari ( sotul )
care era intr-o stare de ebrietate destul de avansata care ne vorbea foarte urat chiar
ajungand la gesturi de violenta dar pana la urma sa linistit si am putut avea un dialog
cu beneficiari .
Trecand peste asta din descrierea situației de mai sus, la prima vedere, pare să fie
vorba despre un conflict între două persoane (asistentul social și psiholog), care au
viziuni diferite asupra unei situații concrete si care e posibil să ascundă un potențial
conflictual sau tensiuni anterioare intre cei doi, care din punctul meu de vedere
asemenea tensiuni nu isi aveau locul in acele momente.
A doua zi cei doi s-au intalnit pentru a redacta documentele si distribuirea bunurilor
catre beneficiari. De cand a inceput demersul de completare am observat o tensiune
intre cei doi deoarece discutiile erau aprinse si îsi făceau reprosuri reciproc, legate și
de alte situatii, dar în special legate de lipsa de implicare în problemele beneficiarilor
si lipsa de profesionalism și identificarea cu problemele beneficiarilor.
Probleme identificate : neclarități conflictuale între membrii echipei cu privire la
 procedurile de evaluare a situațiilor de abuz și de risc de expunere la abuz a
minorilor,
 gestionarea personală, emoțională a situațiilor de abuz întălnite de
profesioniștii de teren și a modului în care organizația oferă susținere în acest
sens.
Dupa toate acestea din punctul meu de vedere ar trebui implementate trei solutii de
rezolvare a problemelor detestate de mine. In primul rand in cadrul fiecarei deplasari
pe teren pentru efectuarea unei anchete grupul sa fie insotit de catre un organ de
politie pentru a evita violenta asupra grupului, in al doilea rand abordarea rezolutivă,
în sensul alegerii unei soluții și impunerea ei, ca fiind rezolvarea problemei.De
exemplu, analiza in detaliu a fiecărui caz cu potențial de abuz, atât prin prisma
legislației, cât și prin prisma procedurilor organizației și apoi construirea unei soluții
a grupului, care să includă și setul de măsuri care urmează să fie luate. Si a treia este
susținerea emoțională a celor implicați pentru a face mai bine față situațiilor cu care
se confruntă și diferențelor de reprezentări întălnite la ceilalți.

Bibliografie
Cojocaru, Şt., (2005), Metode apreciative în asistenţa socială. Ancheta, supervizarea
şi managementul de caz, Ed. Polirom, Iaşi
5. Kadushin, A., Harkness, D., (2002), Supervision in Social Work, Columbia
University Press, New York