Ministerul Educaţiei, Cercetăriii al Republicii Moldova

Centru de Excelenţă în Energetică şi Electronică

Catedra ,,Comunicaţii’’

Seminar 15.02.2023
Tema: Fenomene si procese sociale

A efectuat: eleva gr.CP-0122 Iațco Liliana

A verificat profesor: Barladean Grigore

Chişinau 2023
În cadrul fiecărei societăţi se petrec numeroase fapte şi fenomene sociale. Unele sunt
trecătoare, au o mică importanţă sau se petrec independent unele de altele. In alte situaţii,
faptele şi fenomenele sociale se înlănţuiesc între ele, dând naştere unor ansambluri relativ
stabile – procesele sociale. Prin proces social înţelegem un ansamblu de fapte şi fenomene
sociale cu o anumită direcţie de desfăşurare. Pentru ca faptele şi fenomenele sociale să se
înlănţuie în procese sociale, este necesar ca ele să fie relativ omogene şi să existe intre
ele relaţii de dependenţă cauzală sau relaţii structural-funcţionale. Numărul mare de fapte
şi fenomene de acelaşi fel nu este suficient pentru declanşarea unui proces social. De
exemplu, naşterile şi decesele există în număr mare în fiecare societate. Ele pot fi şi sunt
relativ omogene. Ponderea lor în populaţia totală (natalitate, mortalitate) poate fi constantă
lungi perioade de timp. Ele se înscriu într-o mişcare demografică, naturală, care poate avea
anumite tendinţe. Totuşi, aceste evenimente demografice, deşi se petrec în societate şi sunt
determinate social, nu constituie procese sociale propriu-zise, întrucât între ele nu există
legături de dependenţă cauzală sau structural-funcţionale. Naşterile şi decesele sunt
fenomene biosociale. Dacă le privim ca fenomene sociale, putem stabili că ele sunt
influenţate sau determinate de o serie de factori sociali. Acţiunea corelată a acestor factori
determină un anumit nivel şi o anumită tendinţă a fenomenelor de natalitate şi mortalitate.
Astfel, natalitatea poate înregistra o tendinţă de scădere, pusă în evidenţă cu ajutorul
indicilor şi indicatorilor demografici. În această situaţie, putem vorbi de un proces de
scădere a natalităţii. Cu alte cuvinte, natalitatea şi mortalitatea pot fi analizate la nivel
macrosocial ca procese sociale atunci când sunt puse în corelaţie cu alte fapte şi fenomene
sociale; naşterile şi decesele sunt însă numai fenomene asemănătoare şi cu apariţie masivă
şi nu sunt prin ele însele procese, sociale.
Sociologul german Leopold von Wiese a realizat o clasificare foarte amănunţită a
diverselor procese sociale, distingând mai multe zeci de tipuri simple. Leopold von Wiese
reduce diversitatea proceselor sociale la două tipuri complexe: procese de asociere, care
leagă pe oameni între ei (acestea sunt procese de apropiere, de adaptare, de egalare şi de
unire) şi procese disjunctive, care separă pe oameni (acestea sunt procese de competiţie, de
opoziţie şi de conflict).
Procesele sociale pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii: structura,
funcţionalitatea, sfera de cuprindere, domeniul în care se desfăşoară şi tendinţa lor.
După structură deosebim:
Procese intrapersonale. Acestea sunt în acelaşi timp, procese sociale şi psihice. Ele se
manifestă în socializarea indivizilor, în formarea personalităţilor, în adaptarea la noi
condiţii.
Procese interindividuale. Acestea apar datorită interacţiunii indivizilor şi pot fi de
adaptare, de colaborare, de prietenie, de duşmănie şi de conflict. Asemenea procese
acţionează, de exemplu, în constituirea şi convieţuirea cuplurilor familiale. În momentul
constituirii familiei, fiecare individ vine cu o anumită personalitate, rezultată din procesul
de socializare pe care l-a parcurs. Formarea şi menţinerea rnicrogrupului familial pretinde
un proces de ajustare reciprocă a personalităţii celor doi soţi.
Procese intragrupale, procese care au loc între indivizi în cadrul grupurilor. În acest caz,
relaţia se stabileşte între individ şi grup considerat ca întreg, ca totalitate. Procesele apar
aici ca un şir de conduite, de atitudini, de acţiuni. Procesele intragrupale pot fi de
subordonare, de identificare, de aspiraţie spre dominare, de opoziţie, de revoltă, de
separare.
Procese intergrupale, procese care au loc între grupuri (micro-grupuri, instituţii, clase
sociale, societăţi), considerate ca entităţi. Aceste procese sunt alcătuite dintr-o serie de
fapte, de relaţii care se stabilesc între două grupuri, de pildă între două clase sociale.
Procesele intergrupale pot fi de colaborare, de coexistenţă paşnică, de toleranţă,de
aversiune, de concurenţă, de conflict, de duşmănie, de luptă. Natura proceselor intergrupale
determină gradul de coeziune a colectivităţilor şi societăţilor. Procesele intergrupale sunt
orientate de scopurile şi interesele grupurilor, de modurile lor de angrenare şi funcţionare.
După funcţionalitatea lor, deosebim:
Procese integrative şi dezintegrative. Procesele integrative asigură funcţionarea
grupurilor şi societăţilor ca sisteme unitare; ele intervin în socializarea indivizilor, în
constituirea şi menţinerea grupurilor, în păstrarea echilibrului dintre grupurile sociale. Prin
intermediul acestor procese, se asigură omogenitatea, coeziunea şi stabilitatea grupurilor.
Procesele dezintegraţive constau în slăbirea coeziunii grupurilor, în separarea acestora în
părţi ce urmăresc obiective opuse si adoptă comportamente divergente.
Procese de organizare, dezorganizare şi reorganizare socială. Procesele
de organizare asigură consolidarea structurilor şi funcţiilor unui sistem, integrarea optimă
a statusurilor si rolurilor sociale, a modelelor comportamentale, mijloacelor de acţiune,
instituţiilor şi organizaţiilor sociale şi a controlului social. Dezorganizarea este procesul
invers, de dezarticulare a structurilor, de disfuncţionalitate, de deviere de la normele
sociale. Procesele de reorganizare constau în schimbarea structurilor şi funcţiilor
sistemelor sociale, în modificarea reţelelor de statusuri, roluri, modele comportamentele,
mijloace de acţiune, instituţii şi organizaţii sociale. Procesele de reorganizare asigură
depăşirea stărilor de dezintegrare şi dezarticulare sau optimizarea sfructural-funcţională a
sistemelor.
Prin schimbare socială se desemnează procesele care produc modificări ale structurii şi
funcţionalităţii unui sistem sau subsistem social. Dacă schimbările sociale duc la
îmbogăţirea structurală şi funcţională, sistemul suportă un proces de dezvoltare. Dacă
schimbările produc o diminuare a complexităţii structurale şi o sărăcire a funcţionalităţii,
sistemul suportă un proces de regresie.
Încă de la apariţia sa, după cum deja am remarcat, sociologia a fost preocupată de analiza
dinamicii sociale, de cunoaşterea mecanismelor schimbărilor şi dezvoltării, de identificarea
factorilor care determină schimbarea şi dezvoltarea socială, de stabilirea legilor proceselor
de schimbare şi dezvoltare. In teoriile dinamicii sociale, întâlnim o mare diversitate de
domenii de analiză, de concepţii, metode şi explicaţii.

1. Rocher sistematizează întrebările sociologului care se interesează de schimbarea

socială:

– ce se schimbă: întreaga societate sau „sectoare”, subsisteme ale sale ( cultura, valorile,
ideologiile, mentalităţile, reprezentările, atitudinile) ?
– cum are loc schimbarea? Este continuă? sporadică? ce rezistenţă întîmpină?  din partea
cui ? cu ce intensitate ?
– care este ritmul schimbării ?
– care sînt factorii ce explică schimbarea ?
– care sînt condiţiile (ne)favorabile schimbării ?
– care sînt agenţii schimbării ?
– este posibil să prevedem schimbări viitoare etc.
Analizele sociologice şi antropologice au arătat că producerea schimbării sociale datorită
inovaţiilor tehnice, ştiinţifice, şi sociale, are loc după următorul mecanism: producerea
inovaţiilor, difuziunea inovaţiilor, acceptarea sau refuzul inovaţiilor, folosirea socială a
inovaţiilor acceptate, producerea efectelor sociale ale inovaţiilor şi realizarea schimbării
sociale.
Producerea inovaţiilor. Fiecare societate a produs în decursul existenţei sale sau a asimilat
de la alte societăţi numeroase elemente noi: descoperiri, invenţii, inovaţii. Accepţiile date
acestor termeni sunt foarte diferite, neexistând un consens asupra semnificaţiilor lor.
Descoperirea este perceperea umană a unui nou aspect al realităţii care exista deja, dar care
nu era cunoscut. Descoperirea este dezvăluirea, revelarea a ceva ce era ascuns, acoperit,
ignorat. A fost descoperită circulaţia sângelui, legea gravitaţiei, alcătuirea sistemului solar,
structura atomului etc. Descoperirile adaugă elemente noi culturii; ele devin factori ai
schimbării sociale din momentul în care sunt utilizate în acţiunea umană.
Invenţia este realizarea a ceva nou, adăugarea unor elemente noi la obiectele şi
cunoştinţele preexistente. Invenţia porneşte de la descoperiri pe care le combină şi
recombină în vederea atingerii unui scop, împlinirii unei intenţii. Ceea ce apare, nou în
cadrul invenţiei este ideea de combinare şi utilizare care nu exista înainte. În invenţie se
combină aspectele cognitive şi pragmatice, noutatea constând in realizarea în forma
operaţională (procedee, metode, paradigme) sau substanţială (obiecte, dispozitive) a unei
posibilităţi instrumentale şi funcţionale inedite.
Inovaţia este producerea a ceva nou care este acceptat, implementaţ şi obiectivat în
activitate, produse, relaţii, organizare. Inovaţia porneşte de la descoperiri şi invenţii, dar
presupune aplicarea acestora, valorificarea lor socială, în vederea rezolvării unor nevoi şi
interese sociale.
In concluzie pot spune ca fenomenele si procesele sociale sunt destul de interesante. Daca
stai sa le analizezi pe fiecare in parte vei adauga o gama mare de cunostinte foarte mari
pentru ca acest domniu este foarte vast si impartit in multe categorii.

Bibliografie
Informatia a fost preluata si efectuat rezumatul pe baza website-urilor:
https://www.scrigroup.com/educatie/sociologie/Procesele-sociale22999.php
https://ro.scribd.com/doc/219825130/Fenomene-Si-Procese-Sociale
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/sociologie-juridica/cursul-nr-
11-procesele-sociale/