Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Specializarea Asistență Socială, ID

INTRODUCERE ÎN SOCIOLOGIE
*
An universitar: 2021-2022, Specializarea Asistență socială – ID, Anul I, Semestrul 1
Nume Prenume student:

Tema nr.2

Vă rugăm să identificați un tip de socializare și să il comentați/analizați prin prisma

teoriilor învățate.
Vă rugăm să prezentați contextul în care se produce și caracteristicile acestui fenomen.
Dezvoltați subiectul ales și interpretați după teoriile corespunzătoare.

Socializarea este un proces foarte complex, ce presupune multiple interacțiuni între

individ, în calitate de socializat și societate, în calitate de socializator. Din perspectiva societății,
socializarea este procesul de pătrundere a noi indivizi într-un mod organizat de viață și într-o
tradiție culturală stabilită. Din perspectiva individului, socializarea este un proces prin care
animalul uman devine ființa umană și dobândește un sine. Socializarea mai este definită ca o
madalitate prin care un organism biologic este transformat într-o ființă socială capabilă să
acționeze împreună cu alții. Socializarea începe din copilărie, continuă de-a lungul vieții
oamenilor și constă în învățarea modului de viață din societatea și din grupurile din care face
parte individul. Prin procesul de socializare, societatea exercită o putere considerabilă asupra
noilor membri pe care îi învață cum ar trebui să se comporte, prin socializare se face transferul
de culturăde la o generație la alta În formarea comportamentului intervin două influențe
puternice: ereditatea și mediul social.
Socializarea poate fi definită ca un proces de comunicare interactivă a valorilor, normelor
și metodelor de comportament specifice unui grup sau unei societăți, desfășurat în evoluția

1
individului pe parcursul întregii sale vieți. Socializarea este realizată în modalități diferite, de
oameni diferiți și într-o varietate de contexte sociale. Socializarea poate fi făcută în beneficiul
celui ce urmează a fi socializat sau în beneficiul socializatorului, deci cele două interese pot fi
compatibile sau opuse. Drept urmare socializarea poate decurge lin sau dimpotrivă poate fi aspră
sau chiar brutală.
G.Simmel a remarcat faptul că sociabilitatea cuprinde numai manifestările pozitive ale
socialității: altruismul, cooperarea, gregarismul, întrajutorarea etc. Deci, sociabilitatea poate fi
definită ca fiind o formă, un tip de socialitate. Ion Ungureanu sugerează că în timp ce
sociabilitatea este o dimensiune cantitativă a societății ( “a formelor de inter-existență umana”)
socialitatea reprezintă o dimensiune calitativă a societății. De aceea, concluzionează autorul mai
sus citat, pentru a cunoaște societatea trebuie să analizăm corelativ sociabilitatea și socialitatea.
Una din calitățile fundamentale ale omului este aceea de ființă socială, de ființă grupală. În afara
societății, omul este pus în fața unei alternative tragice: să piara sau să se dezumanizeze.
“Calitatea omului de a fi ființă socială și proprietatea societății de a se constitui ca formă a inter-
existenței oamenilor” pot fi cuprinse într-un singur termen și anume, acela de socialitate.
Socialitatea este considerată a fi premisa constitutivă a societății și ea se distinge de sociabilitate,
care desemnează “capacitatea (abilitatea) unui om sau a unui grup de oameni de a se integra în
societate”. Pe de altă parte, socialitatea este strâns legată de socializare. Omul nu se naște ci
devine ființă socială. Cu alte cuvinte, ajungem la socialitate, prin socializare.
Principalele tipuri de socializare sunt:
 socializarea primară;
 socializarea anticipativă;
 resocializarea;
 socializarea specială realizată în instituțiile totale;
 socializarea pozitivă;
 socializarea negativă.
Dintre tipurile de socializare vom analiza, socializarea anticipativă.
Socializarea anticipativă desemnează asimilarea acelor norme, valori şi modele de
comportament care facilitează adaptarea sau integrarea într-un cadru institutional sau
organizaţional viitor, practice este un proces de pregătire pentru un nou rol. Socializarea
anticipativă serveşte ca instrument care îi permite individului să avanseze social şi profesional,

2
deoarece acesta îşi va impune singur un tip de comportament care să corespundă cu funcţia
dobândită. Scopul principal al acesteia este de a uşura tranziţia de la un status sau grup social la
altul prin realizarea anticipată de către individ a unor schimbări în atitudini şi acţiuni pentru a le
face compatibile cu grupul în care urmează să intre.
Ca interes manifestat pentru o profesie, socializarea anticipativă apare la tineri ca urmare a
influenţelor mediului social în care trăiesc ( părinţi, rude, prieteni care au îmbrăţişat o anumită
profesie), a propagandei pe care instituţia respectivă o face pentru recrutarea de noi membri sau
datorită impactului pe care simbolurile de statut ale profesiei le au asupra tinerilor. Dar, uneori,
socializarea anticipatoare poate conduce în plan personal la situaţii de conflict valoric şi
normativ. Neconcordanța poate provoca conflicte familiale și contestarea dreptului părinților de
socializare anticipativă. În acest sens sunt tineri care se confruntă cu acest fenomen şi, mai
devreme sau mai târziu, părăsesc profesia.
Socializarea anticipativă se realizează prin intermediul familiei, școlii, mass-mediei.
Exemple de socializare anticipativă:
 Studenţii la asistenţă socială, în facultate experimentează socializarea anticipatoare atunci
când sunt încurajaţi să gândească ca un asistent social, li se dau teme de studiu care îi pun în
pielea unui viitor asistent social, practic ei se pregătesc din punct de vedere profesional
pentru a deveni buni asistenți sociali.
 O femeie însărcinată poate citi despre modul în care se cresc copiii şi poate chiar începe să
schiţeze un plan cum va îngriji şi educa propriul copil, chiar dacă în realitate ea nu a devenit
mamă. Ea chiar și vizualizând un documentar, își imaginează cum își tine ea copilul în brațe,
ce mama iubitoare va fi ea chiar dacă încă copilul nu a venit pe lume.
Scopul socializării este formarea unei generații responsabile și active din punct de vedere
social, ale cărei acțiuni sunt reglementate de normele sociale și de interesele publice. Ea
„rezolvă” trei sarcini principale: integrează individual în societate; facilitează interacțiunea
oamenilor prin asimilarea rolurilor sociale de către acestea; conservă societatea prin producerea
și transferal de la o generație la alta.
Socializarea este rezultatul dezvoltării și aplicării active a patrimoniului socio-cultural
traditional de către individ, păstrându-și în același timp individualitatea.
Socializarea are o multiplă semnificație: psihologică, culturală și sociologică și, în același
timp, ea nu se identifică nici cu adaptarea, nici cu integrarea. Conținutul intrinsec al conceptului

3
de socializare se referă la maturizarea copilului prin interiorizarea cerințelor și motivelor sociale
(semnificația psihologică), la învățarea unor noi roluri sociale, a drepturilor și obligațiilor
aferente acestora (semnificația sociologică), precum și la internalizarea valorilor și a normelor
unei culturi (semnificația culturală). Nefiind epuizat de nici una dintre aceste dimensiuni
conceptuale separat, procesul de socializare nu se identifica nici cu procesul adaptării sociale
(ajustarea trăsăturilor personalității și a conduitei înr-o situație de interacțiune socială) și nici cu
cel al integrării sociale sau culturale (gradul de coeziune a elementelor unei societăți, culturi,
organizații etc.)”.
Rezultatele socializării reprezintă un proces continuu de adaptare la condițiile
schimbătoare în societate. Cu fiecare etapă nouă o persoană se schimbă, interesele și valorile sale
se transformă. Prin urmare este important să ne înconjurăm deoameni care nu ne influențează
negativ. Este deosebit de important să se urmeze modul în carecopilul se adaptează la noul mediu
care îl înconjoară, să-și promoveze interesele, să încurajeze valorile și să participe activ la
succesul socializării sale.
În concluzie, putem spune că, pe de o parte, socializarea presupune un proces de învățare
socială, are deci o latură conformistă, iar pe de altă parte, un proces de “schimbare perpetuă a
mediului social”, are deci o latură activă.

Bibliografie:
1. Boudon, Raymond – „Tratat de sociologie”, Editura Humanitas 1997.
2. Mihăilescu, I. – „Sociologie generală. Concepte fundamentale și studii de caz”, Editura
Polirom, Iași 2003.
3. Suport de curs.