Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
sociologie
SOCIALIZAREA
Cei care sustin prioritatea 131b17b mediului social asupra ereditatii arata ca fiinta
umana este adaptabila si flexibila, iar comportamentul sau este determinat de învatare si de
contactele sociale din cadrul lungului proces de maturizare.
Filozoful John Locke sustine ca fiinta umana se naste „tabula rasa”, fara nici o
capacitate de întelegere si cunoastere. El afirma ca oamenii au putine limite biologice
impuse, iar comportamentul si abilitatile sunt rezultatul învatarii din cadrul procesului de
socializare. Fara a diminua importanta ereditatii, trebuie precizat ca în viata noastra si, mai
ales în primii ani de viata, contactul cu ceilalti membri ai societatii este vital.
Interactiunea sociala din aceasta perioada de viata este esentiala pentru dezvoltarea
normala din punct de vedere biologic, psihic si social. Fara socializare, disponibilitatea
omului de a folosi si crea semne si simboluri ramâne nerealizata. Capacitatea omului de a
învata este direct legata de capacitatea lui pentru limbaj. În calitatea sa de vehicul pentru
cunostinte si atitudini, limbajul este factorul cheie în crearea societatii umane. El face
posibila depasirea granitelor limitate ale biologicului pur, comunicarea ideilor, interactiunea
simbolica de care depinde societatea umana. Acest punct de vedere este puternic sustinut de
studii efectuate asupra copiilor lipsiti de contactul uman. Contactele umane si afectiunea au
rol deosebit în învatarea comportamentului uman. Lipsa acestora face ca un copil sa nu poata
învata elementele rudimentare ale comportamentului uman, dezvoltarea sa fiind încetinita
pentru totdeauna.
Asadar, socializarea este procesul prin care individul deprinde, treptat, prin
interactiune cu alti semeni si participare la viata sociala, normele, valorile, gândirea si
cunostintele unei anumite culturi în care s-a nascut.
Socializarea primara:
Orice persoana care îsi schimba statutul social sau grupul de apartenenta cunoaste un
proces de resocializare. Acest proces este normal când individul îsi schimba slujba sau
devine parinte; dar produce schimbari dramatice atunci când este somer sau emigrant .
Agentii socializarii:
SOCIALIZAREA
Psihologie
SOCIALIZAREA
1.3.Tipuri de socializare
1.4.Agentii socializarii
A.) Familia este cel mai important agent al socializarii. Familia realizeaza
socializarea intru-un anume stil educativ si utilizand sanctiuni parentale , ca si un
anume tip de control asupra conduitei indivizilor. Viata in familie este esentiala in
acumularea valorilor si orientarea copiilor.
Exista insa grupuri care exercita o influenta negativa asupra multor tineri,
antrenandu-i in acte si fapte deviante si delicvente cu periculozitate crescuta.
DEFINIRE
În linii generale, socializarea se defineşte ca fiind procesul complex prin intermediul căruia
individul, în interacţiune cu semenii săi, acumulează deprinderi, cunoştinţe, valori, norme,
comportamente şi atitudini privitoare la condiţiile existenţei sale în cadrele societăţii. Conduitele
sociale dezirabile, indiferent de gradul lor de complexitate, nu apar şi nu sunt puse în joc de la sine
ci sunt rezultatul învăţării acestora ca urmare a derulării acţiunii educaţionale.
CARACTERISTICILE SOCIALIZĂRII
Considerând că socializarea este un proces de însusire de la cele mai timpurii vârste a normelor,
valorilor si regulilor de conduita concordante cu modelul etico-normativ al societatii, aceasta
presupune dobândirea unor abilitati prin:
- capacitatea de a exercita în mod adecvat rolurile sociale, orientându-se dupa reguli si norme
specifice;
- dobândirea unor capacitati corecte de discernamânt pentru a realiza distinctia dintre conduite
permise si prohibite, între mijloace legitime si ilegitime, între scopuri dizerabile si indizerabile, din
punct de vedere social:
TIPURI DE SOCIZARE
timpurii sub influenţele formative ale părinţilor, internalizate profundîn structura personalităţii
indivizilor.
Socializarea primară este un proces specific copilăriei prin intermediul căruia individul
achiziţionează şi interiorizează valorile şi normele generale ce reglementează comportamentul său
în cadrele societăţii. Această interiorizare se produce la rândul său în două etape. Într-o primă
etapă sub imperiul acţiunii şi influenţelor persoanelor semnificative din anturajul copilului (în
special părinţii) care impun acestuia anumite reguli de comportament şi implicit o anumită
perspectivă asupra existenţei sociale.
+Socializarea secundară – însuşirea normelor care reglementează relaţiile copilului cu egalii săi
(fraţi, surori, prieteni, colegi, rude etc.). Se realizează în şcoală, având caracteristici de
“instrumentalitate şi neutralitate afectivă”.
+ Socializare adaptativă sau integrativă – are ca efect configurarea acelor caracteristici sau
capacităţi personale care facilitează integrarea într-un cadru instituţionalizat dat.
AGENŢI DE SOCIALIZARE
A. FAMILIA
C. GRUPURILE DE EGALI
Grupurile de egali reprezintă gruăurile formate din membri care au aproximativ aceeaşi vârstă
(grupuri, în special de joacă, pe care copiii le formează în şcoală sau în afara ei)
D. MASS-MEDIA
Mass-media (radio, TV, ziare, multimedia) are capacitatea de a impune şi de a promova anumite
valori, norme sau modele de comportament.
CONDIŢII ALE SOCIALIZĂRII ÎN FAMILIE
Reuşita / nereuşita socializării prin intermediul grupului familial sunt condiţionate de:
Climatul afectiv: atunci când acesta este echilibrat, caracterizat de un nivel înalt de satisfacţie
obţinut în relaţiile cu ceilalţi parteneri ai actului intepersonal, el constituie o premisă importantă a
maturizării intelectual-afective a copilului. Dezechilibrele emoţionale, tensiunea, violenţa,
conflictualitatea vor fi de incriminat în primul rând atunci când avem de-a face cu diferite forme de
tulburări de comportament, dar şi cu retardări intelectuale, care adesea nu sunt condiţionate atât
genetic cât social.
Simetria / asimetria familiei: în familie, relaţiile de rol ale părinţilor trebuie să fie simetrice şi
complementare; ele sunt reglate de exigenţe socio-culturale de care nu se poate face abstracţie.
Absenţa unuia dintre părinţi este nefavorabilă maturizării, fie datorită faptului că un singur părinte
este nevoit să-şi asume sarcini cu valenţe contradictorii (afective şi autoritare), fie datorită
distorsiunilor ce pot interveni în comunicarea adultului cu copilul (afecţiune excesivă, de exemplu).
EDUCAŢIE ŞI SOCIALIZARE
Educaţia reprezintă procesul/ansamblele acţiunilor, succese sociale prin care se transmit valorile şi
comportamentele necesare integrării sociale.
Educaţia formală este procesul de educaţie intr-un sistem specializat, de un personal specializat
conform programei şcoalare şi are rolul de a pregăti individul pentru viaţa în societate.
Educaţia informală este procesul de învăţare voluntară sau involuntară realizat prin intermediul
relaţiilor şi interacţiunilor noastre cu ceilalţi (familie, prieteni, mass-media)
Educaţia non-formală reprezintă activităţile de învăţare derulate într-un cadru formal, fiind în
afara sistemului de învăţământ. Acest proces include o gamă largă de organizaţii sau programe:
şcoli de vară, cenacluri, cluburi sportive, cercuri artistice.
Un tânar este socializat atunci când învaţă să se poarte în mod creativ, în concordanţă cu modurile
de gândire şi simţire ale societăţii. Formarea unui tip de educaţie flexibilă şi creativă în procesul de
socializare trebuie să figureze ca un deziderat major în formarea personalităţii tinerilor.
BIBLIOGRAFIE
+ Doina Olga Ştefănescu, Alfred Bulai, Manual de sociologie, Editura Humanitas Educational,
Bucureşti, 2007
+ Dan Banciu, Adolesceţii şi familia – socializare morală şi integrare socială, Editara All, Bucureşti,
2005