Sociologia – rol, funcții, ramuri

 Sociologia – studiul vieții sociale, a normelor, instituțiilor și grupurilor sociale.

 Definiție detaliată:
Disciplină științifică ce studiază colectivitățile și comunitățile umane, cu structurile
și instituțiile lor, cu funcțiile și valorile sociale corespunzătoare (economice, politice,
juridice, morale, religioase, culturale, filosofice etc) precum și conexiunile, relațiile
interumane în cadrul societății.

 Sociologia este știință:

 are obiect de studiu – viața socială, în ansamblul ei
 are problematici de studiu specifice
 are metode și tehnici proprii de investigație
 are funcții specifice
 are un aparat conceptual propriu – viață socială, societate, fenomene, procese, fapte,
status, rol, socializare etc
 implică o cunoaștere științifică

 Funcțiile Sociologiei
 funcția expozitivă – de descriere, de prezentare a faptelor și proceselor sociale
 funcția explicativă – de precizare a relațiilor de determinare, de descoperire a
legăturilor dintre diferite fenomene și procese sociale
 funcția normativ
/aplicativă – de suport științific pentru intervenție și modelare socială
 funcția critică – semnalează dificultățile, contradicțiile, disfuncționalitățile
vieții sociale.

 Ramurile sociologiei
 Ramuri (discipline) care studiază grupuri și colectivități umane:
- Sociologia grupurilor
- Sociologia rurală
- Sociologia urbană

 Ramuri (discipline) care studiază instituții sociale:

- Sociologia familiei
- Sociologia școlii
- Sociologia instituțiilor politice
- Sociologia instituțiilor juridice

 Ramuri (discipline) care studiază fenomene și procese sociale:

- Sociologia opiniei publice
- Sociologia comunicării
- Sociologia mobilității sociale
- Sociologia formelor de devianță socială
- Sociologia politică
1
 - Sociologia religiei
- Sociologia educației

 Discipline de graniță:
- Psihosociologia (intersecția dintre Sociologie și Psihologie)
- Sociolingvistica (intersecția dintre Sociologie și Lingvistică)
- Sociogeografia (intersecția dintre Sociologie și Geografie)

Cunoaștere științifică vs cunoaștere spontană

 Cunoașterea spontană – ansamblul opiniilor veridice formulate de simțul comun, fără a se
pune problema obiectivității altfel decât dintr-o perspectivă cantitativă (opinia celor mai mulți).

 Cunoașterea științifică – ansamblul propozițiilor adevărate, formulate într-un anumit univers

de discurs, producerea lor având la bază metode științifice specifice.

 Individ = persoană singulară, reprezentând un unicat în spațiul social. Prin înfățișare, mod de
acțiune, exprimare și acțiune se deosebește de ceilalți, fiind o individualitate.

 Individul conservator – se conduce după preceptele tradiției; parte a societăților tradiționale,

cu schimbări lente.

 Individul autonom – parte a societăților și civilizațiilor moderne (preponderent occidentale) cu

schimbări rapide, se conduce după propria conștiință.

 Individul heteronom – se conduce după așteptările celorlalți de la el, acțiunile sale fiind
puternic influențate de acțiunile celorlalți.

Fondatorii și Teoriile Sociologiei

 Auguste Comte (1798 – 1857) – francez, lucrarea sa principala: Curs de filozofie pozitivă
(Paris, 1830)

 Auguste Comte este cel care a dat numele de Sociologie acestei științe!
Socios – gloată (latină); logos – cunoaștere, știință (greacă)

 Herbert Spencer (1820 – 1903) – englez, lucrări importante: Statistică Socială (1851),
Principii de Sociologie
 Karl Marx (1818 – 1883) – german, lucrare importantă: Capitalul (1867)

 Max Weber (1864 – 1920) – german, lucrare importantă: Etica protestantă și spiritul
capitalismului (1905)

 Emile Durkheim (1858 – 1917) – francez, lucrări importante: Diviziunea muncii (1883),
Regulile metodei sociologice (1895)

2
 Dimitrie Gusti (1880 – 1955) – ! Fondatorul școlii de sociologie de la București

 Henri H. Stahl (1901 – 1991) – discipol al lui Gusti, lucrare importantă: Tehnica monografiei
sociologice (1934)

 Constantin Rădulescu Motru (1868 – 1957) – lucrare de referință: Psihologia poporului

român.

Factorii și condițiile vieții sociale

 Societate – ansamblul structurat format din oameni, teritoriul pe care locuiesc și creațiile
acestora (culturale, juridice, politice, economice, sociale, militare etc).

 Social – privitor la oameni; rezultat al interacțiunilor umane; construct uman.

 Mediu – totalitatea factorilor externi și interni care influențează dezvoltarea indivizilor si a

societăților.

 Politic – privitor la polis (cetate, comunitate). Tot ce ține de organizarea și conducerea unui
polis.

 Spațiul social – totalitatea grupurilor sociale, a pozițiilor lor, precum și a raporturilor dintre ele.
Când distanța socială dintre grupuri crește = izolare; când scade = integrare.

 Mediul extern (condițiile geografice)

- teritoriu, relief, ape, climă, floră și faună, resurse naturale.

- rolul omului în raporturile cu mediul este unul dublu: este influențat de condițiile de
mediu, dar acționează asupra acestuia, încercând să-l controleze si transformându-l.

 Mediul intern

- Condițiile biologice – caracteristicile anatomice și fiziologice ale organismului

uman.
- Influența trăsăturilor biologice asupra constructului social.
- Absența unor funcționalități (dizabilități) influențează socializarea individului
respectiv.

 Demografia – știința care studiază dinamica populației; cantitativ.

 Recensămintele populației – se organizează, de regulă, din 10 în 10 ani; oferă informații
despre numărul și structura unei populații, în funcție de diferite criterii de analiză: geografice,
etnice, economice, culturale etc.

 Registrele de stare civilă – oferă informații despre nașteri, căsătorii, divorțuri, decese etc.

3
 Migrația – deplasarea unei mulțimi dintr-un anumit spațiu geografic în altul. Cauze ale
migrației: economice, religioase, politice, conflictuale etc;

 Ieșirile de populație – emigrație

 Intrările de populație – imigrație

 Cultura - ansamblul modelelor de gândire, atitudine și acțiune ce caracterizează o

anumită populație, inclusiv materializarea anumitor modele.

 Simbolurile – semne arbitrare utilizate la nivel social pentru a desemna un obiect, o

acțiune, o atitudine etc. Îmbracă forme diferite de la o societate la alta.

 Riturile – secvențe formalizate și stereotipe de acte săvârșite într-un context religios

sau magic. Există și ritualuri profane (ceremonii, protocoluri, sărbători).

 Limbajul – sistem structurat la nivel social de modele sonore și scrise, cu semnificații

specifice și arbitrare. Permite oamenilor să creeze cultura, să o acumuleze și să o transmită mai
departe, să interacționeze etc.

 Normele – reguli sociale ce precizează comportamentele ce trebuie adoptate în situații

specifice. Au caracter constrângător.

 Tradițiile (cutumele) – modalități comportamentale curente, acceptate și considerate de la sine

înțelese la nivelul grupurilor. Nerespectarea tradițiilor nu este sancționată, decât la nivel
atitudinal.

 Moravurile – obiceiuri și valori morale specifice unei anumite populații, transmise în

cadrul procesului de socializare, care precizează ceea ce este bine sau rău să se întreprindă.
Puternic impregnate în mentalul societății.

 Legile – norme elaborate și apărate de un organism politic (stat). Statul are

autoritatea legală (formală) de a folosi forța în cazul încălcării lor.

 Valorile – idei abstracte despre ceea ce este dezirabil, corect și bine să se urmărească
de către membrii unei populații și de către societate în ansamblul său.

 Aculturația – procesul prin care, ca urmare a contactului între două culturi, se ajunge la
apariția unor complexe culturale noi, care au în componență elemente din ambele culturi.

 Acomodarea – procesul prin care două culturi diferite ajung să/și definească granițe clare
și să conviețuiască, fără să se transforme în mod radical.

 Asimilația – procesul prin care o cultură a unei comunități și-a pierdut identitatea și a
fost înglobată în cultura dominantă; respectiva cultură păstrează anumite complexe culturale
proprii, devenind, cel mult, o subcultură în cadrul culturii dominante.
4
 Viața socială
 Sociosfera - aspectele demografice, geografice, istorice, economice, politice, culturale se
influențează și se interconectează, asigurând un tot unitar; mediul de manifestare a vieții
sociale.

 Viața socială - cuprinde fenomenele și procesele determinate de interacțiunea indivizilor și

colectivităților umane într-un spațiu determinat (local, regional, național, internațional).

 Viața socială primitivă - caracteristici:

 Principalele ocupații: vânători și culegători; societatea de dinaintea apariției triburile

(a perioadei preantice); viața se desfășura în mici grupuri (ginte, cete); conducere
matriarhală; ceremoniile religioase și ritualurile ocupau un loc central în preocupările
acestor forme de societate.

 Viața pastorală și agrară - caracteristici:

 Perioada preantică și antică timpurie, apărută odată cu domesticirea animalelor și

cultivarea terenurilor; se trăia în grupuri mici, dar și medii (triburi) și mari (state);
apare diviziunea muncii; apar conflictele militare; conducerea devine patriarhală
(militară și religioasă); apar statele, de regulă state războinice (ex: Egipt); religia este
politeistă.

 Viața preindustrială - caracteristici:

 Din sec VI Î.Ch până la revoluția industrială din sec XVIII, D.Ch (epocile antică și
medievală); apari mari comunități: imperiile; puterea e a războinicilor și preoților;
politeism, urmat de monoteism în anumite zone; pe lângă agricultură și creșterea
animalelor, se impun și meșteșugurile și comerțul; apar forme complexe de
organizare politică; se utilizează scrierea, cultura și civilizația iau amploare și se
diversifică; nu individul, ci Divinitatea ( sau semi-divinitatea - Monarhul) este în
centrul preocupărilor.

 Viața industrială - caracteristici:

 Apare o mutație spre zonele urbane a populației, odată cu apariția industriilor;

accentul se pune pe individ, nu pe Divinitate; relațiile sociale se diversifică accentuat;
apar statele-națiuni, partidele politice, accentul pe drepturile omului și laicizarea
statului; mari imperii, colonizare, diferențe economice mari între clasele sociale și
între state.

 Viața postindustrială - caracteristici:

 Viața de azi, caracterizată prin globalizare, revoluție informațională, deplasarea

rapidă a populațiilor; putem vorbi de o societate globală, în care națiunile lumii sunt
interdependente; apar profesii noi, dispar profesii tradiționale; mediul este în pericol,

5
 implicit apar schimbări și la nivel social: migrații, boli, criză de resurse, tensiuni
sociale.

Metode de cercetare - clasificări

 Metodă – cale, mijloc, mod de expunere (din lb. greacă: methodos); modul de
cercetare, sistemul de reguli și principii de cunoaștere și de transformare a realității obiective;
drum al gândirii în procesul de obținere a adevărului.

 Metodologie – din limba greacă: methodos (cale) + logos (știință) - modalitățile prin
intermediul cărora se realizează cunoașterea vieții sociale; ansamblul metodelor, procedeelor,
tehnicilor și instrumentelor utilizate pentru realizarea unei investigații sociologice.

 Metoda nomologică – generalizantă – are drept scop formularea de legi, de relații

generale care nu depind de condițiile concrete.

 Metoda genetică (istorică) – individualizantă – constă în studierea aspectelor sau

evenimentelor singulare, în condiții concrete, precise.

 Metode transversale – atunci când se are în vedere situația existentă la un moment dat.

 Metode longitudinale – atunci când se are în vedere evoluția pe un interval temporal a

proceselor sociale.
Metode și tehnici de cercetare
 Experimentul - Tehnica de cercetare ce constă în manipularea controlată a unor fenomene,
destinată să producă observațiile necesare înțelegerii respectivelor fenomene.

- Permite verificarea legăturii între două variabile.

- Constă în constituirea a două grupuri, în unul dintre ele introducându-se o variabilă
(variabila independentă) care va determina sau nu modificări asupra altei variabile (variabila
dependentă) în timp ce în celălalt grup variabila independentă nu este introdusă, acest grup
servind ca grup de control.

 Variabila independentă – este acea variabilă care determină modificări la variabila

dependentă (dacă…, cu cât…);

 Variabila dependentă – este acea variabilă care se modifică, sub influența variabilei
independente. Necesită formularea unor ipoteze de lucru, pornind de la interferența variabilelor
(…atunci, ...cu atât)

o Ipotezele se formulează de forma „dacă …. atunci” sau „cu cat … cu atât”.

 Observația - constă în investigarea sistematică, în baza unui plan anterior

elaborat, cu ajutorul unor instrumente adecvate, a proceselor sau fenomenelor care constituie
obiectul de studiu.

6
 Observația sociologică - este o observație științifică și constă în obținerea informațiilor cu
ajutorul organelor de simț și verificarea ipotezelor cercetării pentru a descrie sistematic și
obiectiv faptele și fenomenele sociale.

 Observația structurată - constă în aplicarea unor tehnici de măsurare bazate înregistrarea

datelor pe categorii de codificare, fără ca cercetătorul să fie implicat.

 Observația participativă - presupune integrarea cercetătorului în colectivitatea studiată

și în utilizarea introspecției și/sau a memoriei sale sociale pentru înregistrarea și interpretarea
datelor.

 Observația nedistorsionată - presupune utilizarea unor instrumente de înregistrare a

situațiilor sociale, în vederea aplicării ulterioare a sistemelor de categorizare a informațiilor
pentru prelucrări empirice și interpretări teoretice.

 Fișa de observație - instrument de cercetare utilizat pentru consemnarea datelor obținute

cu ajutorul simțurilor.

 Ancheta sociologică - este o metodă complexă de interogare, informare asupra faptelor

sociale la nivelul grupurilor umane, mai mici sau mai mari, de analiză cuantificabilă a datelor în
vederea descrierii și explicării lor.

- Utilizează un ansamblu de instrumente de colectare a datelor (chestionare, interviuri etc) și

tehnici de prelucrare a lor (de codificare, scalare, analiză).

 Planul de anchetă - este un proiect de cercetare alcătuind o elaborare teoretică de

investigație care să răspundă unor întrebări de tipul: ce vom cerceta? Cum vom cerceta?

 Ghidul de interviu - în care se concretizează o parte din obiectivele anchetei. Poate

cuprinde doar o listă de idei tematice sau poate să îmbrace o formă mai concretă, apropiindu-se
de structura unui chestionar.

 Chestionarul - tehnica de obținere a informațiilor prin intermediul unei succesiuni

logice de întrebări scrise ce solicită din partea celui chestionat direct sau indirect, un răspuns
scris. Permite un grad ridicat de formalizare și aplicare pe populații de dimensiuni mari. Este cel
mai important instrument în investigația sociologică. Cuprinde un anumit număr de întrebări
formulate după cerințe și reguli științifice cu ajutorul căruia obținem informații verbale sau
scrise referitoare la fenomenele sociale investigate.

 Interviul - are aceleași caracteristici ca ale chestionarului, doar că întrebările și

răspunsurile sunt adresate verbal.

 Se realizează față în față sau telefonic.

 Avantajele interviului: observarea comportamentelor nonverbale; înregistrarea
spontaneității răspunsurilor.

7
  Dezavantaje: costuri ridicate; durează mai mult timp; prezența fizică și statutul
operatorului poate avea influență asupra răspunsurilor date de respondenți.

 Sondajul de opinie – este o cercetare sociologică de teren cu scopul de a cunoaște

orientarea, centralitatea și intensitatea opiniilor împărtășite în comun de diferite straturi și
categorii ale populației.

 Eșantionare – operația de construire a unui model redus numit eșantion, care

constituie o parte dintr-un întreg și care reproducere la scară redusă caracteristicile întregului.

o Tipuri de eșantioane: aleatorii ( intervievăm 100 de oameni dintr-o localitate, ca

reprezentanți ai populației întregului oraș, de câteva zeci de mii, dar alegerea celor
100 se face de forma primul venit - primul întrebat); pe cote (stratificat) – grupul
ales pentru intervievare reproduce cât mai fidel caracteristicile comunității ( am o
comunitate de 1 milion de membrii, din care 55 la sută femei, din care 60 la sută
trăiesc în mediul rural: în eșantionul meu, de 1000 de persoane, 550 din
respondenți sunt femei, iar dintre acestea, 60 la sută – 280 - provin din mediul
rural).

 Analiza documentară - constă în studierea documentelor (arhive publice sau private,

jurnale personale, documente administrative, date statistice, publicații, biografii și autobiografii)
cu ajutorul tehnicilor analizei de conținut. Metode se utilizează atunci când studierea directă a
proceselor și fenomenelor sociale nu este posibilă.

 Metoda monografică - elaborată de sociologul francez Frederic Le Play (1806-1882) și

perfecționată de Dimitrie Gusti (Școala monografică de la București). Constă în descrierea
unei unități, colectivități etc, reprezentativă pentru alte unități . (monos – unul; grafien –
descriere).

Socializarea
 Socializarea - procesul psihosocial de transmitere-asimilare a cunoștințelor, a
deprinderilor, a atitudinilor, a normelor, a valorilor, a concepțiilor sau a modelelor de
comportare, în vederea formării, adaptării și integrării sociale a unei persoane. Prin socializare
se formează personalitatea.

 Socialitatea - premisa constituirii societății, o consecință a naturii umane, un

complex de instincte, sentimente, stări de spirit, înclinații.

 Sociabilitatea - abilitatea individului de integrare în colectivitate.

 Socializare primară - are loc în primii ani de viață și se încheie în jurul vârstei de 7 ani; în
această etapă copilul învață limbajul, normele de bază și asimilează valorile fundamentale ale
societății în care trăiește. În cadrul acestei etape cel mai important agent de socializare este
familia.

8
 Socializare secundară - începe în jurul vârstei de 7 ani și se încheie odată cu adolescența; în
această etapă copilul asimilează toate rolurile sociale, produsele culturale și normele care îl fac
să poată trăi normal în societate. Alături de familie, școala reprezintă un agent principal de
socializare secundară în această etapă.

 Socializare anticipativă/anticipatorie - procesul prin care un individ se socializează pentru

anumite roluri pe care nu le deține încă și, cel mai adesea, nici nu poate să le dețină în momentul
socializării. Majoritatea jocurilor copiilor reprezintă un exemplu de socializare anticipatorie.

 Socializare continuă - durează toată viața, după terminarea adolescenței; este mai puțin
intens decât etapele precedente și constă în asimilarea de cunoștințe și comportamente care țin
de rolul de cetățean, de angajat, de soț/soție, de părinte etc.

 Socializare negativă - asimilarea unor norme, valori, comportamente opuse a ceea ce

așteaptă societatea de la individ, acestea conducând frecvent la apariția delincvenței.

 Rolul socializării: adaptarea și integrarea unei persoane în societate. Prin socializare omul se
transformă dintr-o ființă biologică într-una socială, însușindu-și limba, obiceiurile, valorile și
normele specifice pentru a putea trăi în societate.

 Funcțiile socializării (țin de rol) – cum se îndeplinește rolul socializării

o Învățarea abilităților și a regulilor necesare pentru a trăi în societate;
o Comunicarea eficientă cu ceilalți;
o Interiorizarea valorilor și credințelor fundamentale ale societății;
o Formarea și dezvoltarea personalității umane.

 Agenții socializării: familia, școala, grupul de colegi/prieteni, biserica, statul, organizațiile

neguvernamentale, partidele politice, organizațiile economice etc.

 Stadiile socializării - copilăria; adolescența; tinerețea; maturitatea; bătrânețea.

 Desocializarea - îndepărtarea unei persoane de contexte și modele de comportare însușite

anterior (comportamente antisociale; emigrarea dintr-un sistem social în altul, diferit de primul).

 Resocializarea - orientarea învățării în sensul asimilării noilor valori și atitudini ale noului
sistem (sistemul de valori din penitenciare; readucerea unui delincvent pe calea cea bună;
învățarea sistemului de valori dintr-o societate nouă, pe motiv de emigrare; reînvățarea unor
comportamente sociale, ca urmare a unor accidente; adaptarea la bătrânețe, la viața inactivă).

 Adaptarea - procesul de familiarizare, de acomodare cu stilul de viață, normele, valorile

unui grup nou din care facem parte și de învățare a rolulurilor generate din nou status.

 Integrarea - este realizată atunci când individul se identifică total cu organizația / grupul
și își autocontrolează comportamentul, astfel încât să răspundă cât mai bine rolurilor pe care le
are.
9
 Status și rol
 Statusul - poziția unui individ în cadrul unui grup (sau a unui grup în cadrul unui
sistem social). CINE?CE EȘTI?

 Statusuri multiple - o persoană face parte simultan din mai multe grupuri, deci are mai multe
statusuri.

 Rol - aspectul dinamic (în schimbare) al statusului; este dat de așteptările

celorlalți de la individ. CE AI DE FĂCUT?

 Roluri multiple - unui status îi pot corespunde mai multe roluri ( de exemplu: profesorul
(statusul) joacă mai multe roluri: față de elevi, față de conducerea școlii, față de colegi).

 Cupluri de statusuri - medic-pacient, profesor-elev, părinte-copil)

 Status actual - este pus în evidență la un moment dat (exemplu. Profesor)

 Status latent - când se manifestă alte statusuri, iar cel inițial rămâne latent (exemplu: când
profesorul este acasă, e părinte, iar cel de profesor rămâne latent.

 Status atribuit - din naștere (fiu/fiică; nepot/nepoată etc);

 Status achiziționate (dobândit) - individul a depus eforturi pentru dobândirea lor (medic; elev
la un liceul strălucit, soț/soție, părinte etc).

 Rol prescris - rol asociat unui status, general valabil (exemplu: status – elev – rol:
să învețe, să aibă o conduită bună; status – soț – rol: să fie fidel etc).

 Rol așteptat - rol prescris pentru un anumit status și pe care ceilalți se așteaptă să
le performeze (realizeze întocmai) ceilalți.

 Rol performat - rol realizat în mod real; el poate fi sau nu cel așteptat. Motivele
pentru care o persoană performează mai mult sau mai puțin rolul așteptat pot ține de experiență,
de condiții, de învățarea lor, de compatibilitatea dintre personalitatea individului și cerințele
rolului.

 Indicatori de status - elemente care pot să ajute la indicarea statusului unei persoane
(halatul și ecusonul, pentru medic, verigheta pentru o persoană căsătorită etc)

 Conflictul inter-status - apare atunci când există diferențe majore între ce așteaptă ceilalți de
la noi și ceea ce credem noi că e rolul central al stausului, diferit de așteptări. Exemplu: în
societățile tradiționale avem opoziția dintre originea socială diferită a partenerilor și statusul de
soț/soție.
10
 Conflictul inter-rol - între rolurile impuse și cele dobândite;

 Conflictul intra-rol - între personalitatea individului și cerințele rolului.

 Eșecul de rol - nu îl confundăm cu desocializarea, care reprezintă mai degrabă

premisa delincvenței; eșecul de rol este atunci când persoana nu reușește să performeze conform
așteptărilor și se ajunge la renunțarea la acel rol. Exemplu: neîndeplinirea conformă a rolului
conduce la divorț.

Relațiile sociale
 Relații interpersonale - reprezintă legături psihologice, conștiente și directe între oameni.
Aceste relații stau la baza formării grupurilor sociale și a societății.

 Relațiile sociale - sunt interacțiuni între indivizi stabilite pe baza unor scopuri și
interese individuale și sociale.
 Tipologia relațiilor sociale
 După tipul partenerilor implicați:
 relații interindividuale - stabilite între doi indivizi (de prietenie, de
colaborare, de conflict etc).
 relații între individ și grup - (de comunicare, afective, de conducere
etc).
 integrupale - stabilite între două sau mai multe grupuri.

 După modul în care asigură coeziunea socială:

 relații de cooperare – directe, indirecte, rezultate din diviziunea
sarcinilor
 relații de subordonare/supraordonare – relații ierarhice
 relații de toleranță – grupuri/indivizi cu interese diferite se acceptă
reciproc
 relații de competiție – apar mai ales atunci când resursele sunt limitate
 relații de marginalitate – individul face parte din grup, dar nu se
identifică cu acesta
 relații conflictuale – apar atunci când relațiile de cooperare/toleranță nu
se realizează.

 După gradul de reglementare

 relații informale – directe, reglementate cu precădere de norme sociale
(morale)
 relații formale – decurg din diviziunea socială a activităților și sunt
reglementate de proceduri, reguli.

 Societatea - este ansamblul relațiilor sociale, care asigură coeziunea și

menținerea grupurilor sociale, a colectivităților, a sistemelor și subsistemelor sociale.

11
 Normă - regulă de comportament/conduită – ce așteaptă ceilalți de la noi –
transpunând într-un model de conduită experiența grupului/comunității acumulată în timp și a
cărei eficență a fost astfel validată.

 Normă morală (socială) - nonformală - regulă de conduită care nu este obligatorie, dar este
puternic imprimată în acțiunile noastre și se bazează pe respectarea celor mai imp. valori (cinste,
respect, corectitudine, hărnicie, toleranță, solidaritate, iubire, etc).

 Normă juridică - normă obligatorie pentru membrii grupului/societății unde aceasta se aplică;
adoptată conform unei proceduri.

 Normă legală - acele norme juridice elaborate și apărate de stat.

 Lege - acea normă juridice legală, adoptată de Parlament.

 Contact spațial - prezența în același spațiu a mai multor indivizi, care au contacte între ei,
mai mult sau mai puțin intense și ca durată.

 Contact psihic - odată stabilit contactul spațial, indivizii se evaluează reciproc prin prisma
nevoilor și intereselor pe care le are fiecare.

 Contact social - se stabilește pe baza contactului spațial și a contactului psihic și presupune

stabilirea unei legături între două sau mai multe persoane pe care le leagă interese, scopuri
comune și realizează că împărtășesc unele valori comune.
 Gruparea contactelor sociale:
o În funcție de durata de timp pe care se realizează: trecătoare; durabile.
o În funcție de gradul de implicare și de determinare: private; publice.
o În funcție de obiectivele urmărite: personale; materiale.
o În funcție de gradul de apropiere dintre cei implicați în contact: directe; indirecte.

 Interacțiunea socială - este rezultatelor acelor contacte sociale de durată care conduc la
apariția unei dorințe de influențare reciprocă a celor implicați.
o Interacțiunile sociale se caracterizează prin durabilitate.
o Interacțiunile sociale generează următoarele procese: de adaptare; de acceptare; de
socializare; de cooperare; de opoziție; de conflict; etc.
o Interacțiunile sociale stau la baza întemeierii relațiilor sociale.

Grupuri sociale
 Grup social - este format dintr-un număr mai mic sau mai mare de persoane, aflate în
interacțiune și care au sentimentul apartenenței la acel grup, sentiment dat de împărtășirea unor
valori și scopuri comune.
 Definiția grupului

12
  Formațiune structurată, relativ durabilă, cu o anumită coeziune, care constă
dintr-o mulțime de posesori de roluri, respectiv dintr-o mulțime de roluri.

 Grupuri mici - până în 25-30 de membri: familia, echipele sportive, trupele muzicale, clasa
de elevi, grupa de studenți, angajații dintr-un atelier etc.

 Grupuri mijlocii - numărul membrilor este de ordinul zecilor, sutelor: elevii unei școli,
angajații unei fabrici, membrii unei filiale de partid/sindicat etc.

 Grupuri mari - mii, zeci de mii, milioane de persoane – locuitorii unui oraș / regiune / țară,
membrii unui partid politic, membrii unei etnii, credincioșii dintr-un cult religios etc.

 Grupuri primare - relații nemijlocite, față în față; persoana petrece cel mai mult timp în acest
grup, comparativ cu timpul petrecut în alte grupuri: familia, grupul de prieteni, clasa de elevi (în
raport cu grupul elevilor din școală).

 Grupuri secundare – relațiile nu sunt nemijlocite, ci deseori tangențiale sau indirecte; individul
petrece timp puțin în aceste grupuri: elevii școlii (în raport cu elevii clasei), membrii unui partid
politic (în raport cu membrii organizației locale, din care persoana sau face parte și care este
grup primar, raportat la totalul membrilor partidului).

 Grupuri de apartenență - grupul din care individul face parte în momentul actual.

 Grupuri de referință - din care individul aspiră să facă parte și de la care împrumută
atitudini, repere și valori.

 Grupuri organizate (formale) - au reguli, ierarhii; accesul la grup se face în baza unor
proceduri formale (după reguli): clasa de elevi, membri unui partid politic, membri unei echipe
sportive etc.

 Grupuri semiorganizate (informale) - nu au reguli obligatorii, accesul în grup, respectiv

ieșirea din grup sunt voluntare, nu au ierarhii consfințite prin reguli: grupul de prieteni.

 Grupuri naturale - cu interese stabile, pe termen lung: familia, grupul etnic, membri
unui partid politic, membri unui cult religios.

 Grupuri ocazionale - interese comune pe termen scurt, realizarea acestora ducând la

dispersia grupului: grupul de protestatari, suporterii unei echipe la un meci.

 Mulțimile - tip aparte de grupare umană în care oamenii nu se cunosc între ei, se
întâlnesc întâmplător și stau împreună pentru perioade scurte de timp (ex: spectatorii de la un
concert).

13
 Categorie socială - desemnează mai mulți oameni care au caracteristici similare la nivelul unei
populații; ex: profesorii dintr-un județ formează o categorie socială fără a forma și un grup.

 Microgrupurile - grupuri mici (1-10 persoane) în care membrii acestora:

- au interacțiuni directe, nemijlocite
- împărtășesc valori comune mai puternice decât în alte tipuri de grupuri
- au contacte puternice
- sunt legați durabil
- dau dovadă de cooperare, solidaritate
- intră mai repede în conflict

 Exemple de micro-grupuri (grupuri mici): grupul de prieteni; familia; membri unei echipe
sportive/muzicale; grupa de elevi; o echipă de muncitori.

 Grup-pereche (de similitudine) - formate din persoane care au aproximativ aceeași vârstă
 Exemple: grupul de prieteni, colectivul clasei de elevi, locuitorii unei case de bătrâni.

Instituțiile și organizațiile sociale

 Instituțiile - sunt organizate în jurul unor structuri complexe de roluri sociale presupuse,
de activități fundamentale sau de nevoi și interese sociale.

 Instituții politice - au ca obiectiv exercitarea puterii și utilizarea legitimă a forței

 Instituții economice - au ca obiectiv producția și distribuția bunurilor

 Instituții cultural-educative - cuprind toate modalitățile de coordonare a activităților din

domeniul învățământului, artei, științei, religiei

 Instituția familiei - are ca obiect problemele vieții de familie.

 Organizarea socială - procesul prin care oamenii își coordonează activitățile în vederea
realizării unor obiective comune.

 Organizația socială - grup de oameni care acționează pe baza unor norme, reguli, în
vederea realizării unor scopuri comune.

 Organizația centrată pe lider - liderul charismatic

 Organizația patriarhală - tipul tradițional; autoritatea este acceptată în virtutea tradițiilor,

datinilor etc: autoritatea tatălui cap de familie, autoritatea preotului etc

 Organizația birocratică - autoritate formală, dată de norme și regulamente; tipul rațional-legal

14
 Organizații formale - structuri ierarhice bine definite, bazate pe reguli, norme, roluri
pentru fiecare membru; organizații birocratice: o școală.

 Organizații informale - structuri ierarhice unanim acceptate, bazate pe relații directe, relații
care nu se bazează pe reguli și norme: un club de lectură.

 Birocrația - organizație de mari dimensiuni, având o structură ierarhică și o bună

definire a sarcinilor asociate fiecărui rol.

Familia
 Familia- instituție socială (abordare macrosociologică):
 este una din principalele instituții socializatoare din societate;
 în familie se realizează socializarea primară (de bază)
 în societatea contemporană, familia a pierdut mult din rolul său de instituție
socială, în special la nivelul funcțiilor

 Familia - grup social (abordare microsocială):

 este un microgrup social (mic) primar, formal

 relațiile familiale sunt reglementate de norme sociale (morale) și juridice
 membri familiei sunt legați prin relații de căsătorie, consangvinitate și rudenie

 Familia - din punct de vedere sociologic, familia se definește drept grup social primar
constituit pe baza relațiilor de căsătorie (dar și consensual) consangvinitate și rudenie, membrii
grupului împărtășind sentimente, aspirații și valori comune.

 Familia - din punct de vedere juridic, familia este un grup de persoane între care s-a
instituit un set de drepturi și obligații, reglementat prin norme legale ce vizează în principal
modul de încheiere a căsătoriei, stabilirea paternității, drepturile și obligațiile soților, relațiile
dintre părinți și copii, modul de transmitere a moștenirii etc.
o În concluzie: familia este un ansamblu de relații sociale reglementat prin norme
sociale sau prin norme juridice.

 Familia poliandrică - o femeie are mai mulți soți

 Familia poligamică - un bărbat are mai multe soții

 Familia monogamică - un bărbat și o femeie care constituie un cuplu; în societățile

contemporane întâlnim forme de familii monogamice în care ambii parteneri sunt de același sex.

 Familia nucleu - restrânsă, formată din părinți și copiii lor

 Familia extinsă - în care în același spațiu locuiesc copiii, părinții, bunicii, cumnații,
frații.

15
 Familia monoparentală - se referă la acel tip de familie în care copiii cresc cu un singur
părinte, din motive precum: unul din părinți a decedat; părinții s-au despărțit, iar unul din părinți
nu își exercită drepturile și obligațiile; copilul a fost născut dintr-o relație care nu s-a finalizat cu
căsătorie (copil din flori) iar mama (sau tata) îl crește singură (singur).

 Familia de origine - familia de proveniență a fiecărui membru al cuplului

 Familia conjugală - cuplu este căsătorit, legal

 Familia consensuală - cuplul nu este căsătorit, dar au copii, locuiesc împreună

 Funcții ale familiei

o Funcția biologică (de sexualitate și reproducere care asigură descendența)
o Funcția de socializare (primară; în familie se transmit primele valori și norme sociale)
o Funcția economică (asigurarea nevoilor este datoria familei, a părinților).
o Funcția afectivă (suportul emoțional, sprijinul se găsește în familie)

 Familia contemporană – transformări:

o la nivelul relației familie-societate: reducerea importanței funcției economice a familiei;
laicizarea parțială (laicizare: desacralizarea normelor și sistemului de valori);
accentuarea mobilității sociale; intensificarea participării femeii la activități
extrafamiliale; preluarea unor funcții sociale ale familiei de către societate.
o privitor la comportamentul tinerilor căsătoriți: extinderea experienței sexuale
premaritale; controlul fecundității (prin avort și utilizarea metodelor contraceptive);
extinderea celibatului; creșterea toleranței pentru comportamentele premaritale ale
tinerilor.
o privitor la comportamentele familiale: desacralizarea căsătoriei; tendința de egalizare a
pozițiilor între soți; diminuarea natalității; creșterea importanței relațiilor afective între
soți (căsătorii din iubire, nu din interes sau aranjate); diversificarea formelor de
conviețuire (căsătorie, concubinaj); creșterea instabilității familiei nucleare (divorțurile
sunt mult mai dese acum); democratizarea relațiilor părinți-copii – mai multă toleranță.

Școala
 Educația - ansamblul acțiunilor și proceselor sociale prin care societatea transmite
noilor generații cunoștințele, valorile, atitudinile și comportamentele necesare integrării sociale.

 Școala - instituție și metodă de educație, proces de administrare a cunoașterii

acceptate din punct de vedere social, implicând un curriculum și o pedagogie aprobate, un corp
didactic specializat și salarizat, participare obligatorie la cursuri a elevilor și împărțirea în grupe
de învățate.

 Educația formală - ansamblul proceselor de învățare derulate în cadrul sistemului

școlar.

16
  se realizează în instituții de învățământ (școli) pe cicluri (primar, gimnazial,
liceal, superior) și este gratuită pentru a asigura astfel șanse egale tuturor
 are un curriculum (listă de discipline) ce prezintă caracter interdisciplinar și care
este structurat pe niveluri de dezvoltare psihofiziologică a elevilor;
 se realizează cu cadre didactice calificate
 este obligatorie (în România învățământul este obligatoriu 11 ani: cl 0-cl a Xa)
 are finalități (examene) și reguli, fiind, din acest punct de vedere neatractivă
pentru educabili (elevi)
 este centrată pe dezvoltarea la elev a competențelor necesare pentru integrarea
socială și profesională (competența: ansamblu structurat de cunoștințe, abilități
atitudini și valori operaționale în contexte noi, reale).
 se desfășoară pe o anumită perioadă a vieții (România: 6-21 ani)
 utilizează/transmite cunoștințe științifice, verificate

 Educația nonformală: - activități formale de învățare, dar în afara sistemului școlar.

 se realizează în instituții specializate: cluburi ale copiilor, cluburi sportive,

centre de creație artistică, școli de recalificare profesională etc.
 are un curriculum specializat, adaptat de către fiecare instituție
 se realizează cu cadre didactice specializate
 nu este obligatorie, formabilul putând intra/ieși din sistem când dorește
 nu are finalități; este centrată pe dezvoltarea de competențe
 se desfășoară cu precădere în prima parte a vieții, dar și pe parcursul
următorilor ani (învățare continuă pe tot parcursul vieții)
 utilizează/transmite cunoștințe științifice, verificate

 Educația informală: - procesul de învățare voluntară sau involuntară realizat prin

intermediul relațiilor și interacțiunilor noastre cu ceilalți (familie, prieteni, mass media)

 se realizează pe tot parcursul vieții

 mass-media, strada, grupurile de apartenență, spațiul virtual
 are, în general o influență negativă asupra sistemului de valori și de abilități
 este difuză, ambientală, inconsistentă și incompletă
 nu se bazează pe cunoaștere științifică, ci cunoaștere spontană
 nu are finalități, reguli, fiind, din acest punct de vedere atractivă.

 Sistemul educațional - educație formală+educație nonformală+educație informală

 Sistemul de învățământ - educație formală+educație nonoformală

 Funcțiile școlii:
 Formarea și dezvoltarea personalității:
 funcția culturală a educației – de transmitere a valorilor din societate
 funcția politică a educației – transmiterea/asimilarea valorilor moral-civice
 funcția economică a educației – transmiterea/asimilarea valorilor economice.
 Formarea abilităților pentru viață

17
  Funcția profesională a educației – formarea de abilități și priceperi necesare integrării
pe piața muncii
 Funcția psihosocială a educației – formarea de abilități și atitudini necesare integrării
în societatea multi / interculturală.
 Educația - ca proces social: educația se află într-un proces dinamic de evoluție,
surprinzând stadiul axiologic al societății (valoric) la acel moment, având caracter istoric,
național și laic.

Religia și Biserica
 Religia - este un sistem unitar de credințe și practici cu privire la lucruri sacre ce
reunesc în aceeași comunitate morală, numită biserică, pe toți cei aderă la ele.

 Biserica - este un fenomen social, o instituție socială. Religia constituie o latură a

vieții spirituale, o activitate socială a comunității omenești.
 Punctul comun al tuturor religiilor: împărțirea lumii în sacru și profan.

 Sacru - de neatins; este reprezentat prin: persoane, pietre, arbori, clădiri, locașuri de
rugăciune – apărate de o serie de interdicții. Profanarea lor este un sacrilegiu.

 Animismul - credință conform căreia orice lucru și orice ființă sunt însuflețite

 Fetișismul - credința într-un obiect, lucru, animal

 Cultul morților (strămoșilor) - e legat de familie și gintă

 Cultul zeilor - credința în forțe însuflețite supranaturale, e legat de popoare și națiuni.

 Politeismul - venerarea mai multor zei – specific lumii antice (grecilor), dar și azi mai
găsim comunități în care politeismul se manifestă.

 Dualismul - specific lumii persane antice, egiptene; credința în 2 zei.

 Triteismul - specific lumii indiene: divinitatea îmbracă 3 forme (3 zei).

 Monoteismul - se regăsește în cele 3 religii prezente și azi: iudaism, islam, creștinism.

 Creștinismul - mijlocirea dintre Divinitate (Dumnezeu) și oameni se face prin Fiul lui
Dumnezeu, Isus Christos.

 Iudaismul - mijlocirea dintre Divinitate și oameni se face printr-un om ales de

Divinitate: Moise (Moze, Moșe, cum pronunță evreii; de aici și denumirea de cultul mozaic).
 Creștinii și mozaicii au în comun partea din Biblie numită Vechiul Testament, dar nu și
Noul Testament (faptele și personalitatea lui Isus, în care creștinii cred, dar mozaicii
nu; pentru mozaici, Isus este un om, nu Fiul lui Dumnezeu, un om special, dar om).

18
 Islamul (credincioșii se numesc musulmani) - mijlocirea între Divinitate și oameni se
face printr-un om ales de Divinitate: Mahomed (profetul lui Dumnezeu). Cartea sfântă a
musulmanilor se numește Coran.

 Ateismul: - ateii cred în evoluția materială a universului, nu într-o evoluție dictată de o

ființă supranaturală.

 Datina - repetarea regulată a unei voințe sociale particulare

 Obiceiul - repetarea regulată a unei voințe sociale generale.

 Laic - în afara religiei; nu intră sub incidența regulilor bisericești.

 Secularizare - a trece în patrimoniul statului ceea ce aparține bisericii.

Statul
 Statul - un set (ansamblu) distinct de instituții având autoritatea de a crea reguli
(obligatorii) care guvernează societatea

 Statele războinice în Antichitate – conduse de militari și având drept scop extinderea

prin forță militară a hegemoniei.

 Statul divin - în Antichitate, monarhul este considerat zeu, semizeu; în evul mediu și în
istoria modernă și contemporană, monarhul este alesul Divinității – drept divin de a
conduce.

 Statul contractualist – teoreticianul acestui stat este J.J. Rousseau (sec XVIII). Are la bază
Teoria Contractului social, potrivit căreia între stat – condus și reprezentat de monarh – și
supuși funcționează un contract, în care fiecare parte are drepturi și obligații.

 Statul liberal – apare ca o materializare politică a ideilor iluministe (sec XVIII). Are la bază
teoria drepturilor naturale ale omului, concretizată în documente politice precum: Declarația
de Independență a Statelor Unite ale Americii (Declarația Drepturilor Omului și cetățeanului
(1789) – Franța; accentul se pune implicarea cetățenilor în viața politică, separația puterilor
în stat, guvernare sub protecția Constituției, alegerea reprezentanților de către cetățeni.

 Polis, civitas - cetate, oraș

 Politeia (lb gr), respublica (lb lat) - republica – formă de organizare a statului

 Principiul suveranității naționale - puterea este supremă pe teritoriul statului; nicio altă
putere, din afară nu poate decide pentru acel stat, în afara de puterea care emană de la
propriul popor.

19
 Principiul separării și echilibrului dintre puteri - cele trei puteri: legislativă (adoptă
legile. România: Parlament) executivă (le pune în executare, administrează țara. România:
Guvern, primării) judecătorească (apără legile, judecând și sancționând încălcarea lor.
România: Înalta Curte de Casație și Justiție și structurile subordonate: judecătorii, tribunale,
Curți de Apel). Puterea nu trebuie să aparțină unui singur om sau unei singure structuri,
acest lucru ducând la dictatură. Cele trei puteri sunt egale și sunt în echilibru, în sensul că
niciuna nu are dreptul de a se amesteca în treburile celeilalte. Părintele teoriei separației
puterilor în stat este gânditorul francez Montesquieu (sec al XVII lea).

 Principiul guvernării reprezentative - este expresia suveranității naționale și a

democrației (puterea emană de la popor): poporul își exercită puterea prin reprezentanți
aleși, prin vot; reprezentanții guvernează în numele poporului, nu în locul poporului, pentru
o perioadă de timp, numită mandat. Astfel, prin vot, poporul este cel care legitimizează cele
3 puteri.

 Principiul supremației constituționale – activitățile statului să fie supuse controlului

juridic. Constituția prevede atribuțiile instituțiilor publice și limitele legale în care acestea
își desfășoară activitate. Orice abatere de la aceste limite este considerată nelegală și nulă
(nu se aplică). Forța juridică superioară a Constituției vine din faptul că aceasta este o lege
politico-juridică (exprimă și modul cum se constituie puterea, nu doar în ce limite legale
lucrează) și că este aprobată de popor, prin referendum. Forța juridică superioară a
Constituție înseamnă că orice dispoziție din alte acte normative (legi) este declarată nulă,
dacă contravine dispozițiilor din Constituție.

 Principiul consacrării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului – rațiunea

existenței statului și a dreptului său de a exercita puterea o reprezintă recunoașterea și
garantarea drepturilor omului, asigurarea condițiilor nediscriminatorii de exercitare a
drepturilor. Respectarea drepturilor și libertăților omului asigură dreptul la viață, la
integritate fizică și psihică, la muncă, educație, etc.

 Principiul pluralismul - de asociere, de opinie. Pluripartidism – pluralims politic, mai

multe partide aflate în competiție; libertatea de asociere presupune și libertatea de a nu te
asocia.

 Principiul egalității – egalitatea în fața legii; nimeni nu este mai presus de lege; egalitate de
șanse.

 Principiile din Constituția României:

 Suveranitatea poporului
 Forma republicană de guvernământ
 Caracterul suveran, național, independent, unitar și indivizibil al statului român
 Separarea puterilor
 Pluralismul politic
 Universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor
 Egalitatea în drepturi, fără privilegii și discriminări
20
  Legalitatea

 Stat social - recunoașterea și concretizarea funcției sociale a statului; accent pe

programe de protecție socială (pensii la bătrânețe, garantarea uni venit minim, burse și
ajutoare pentru elevi, subvenționarea unor produse și servicii de bază, servicii medicale
gratuite, alocații pentru copii, concedii plătite de creștere a copilului, concediu plătit pentru
salariați etc).
o Statul social înseamnă mai mult decât asistență socială (măsuri de protecție
socială exemplificate mai sus). El orientează piața în mai multe direcții:

 Garantarea unui venit minim indivizilor și familiilor, pentru o existență decentă

 Diminuarea riscurilor sociale (ajutoare de șomaj, pensii de boală etc)
 Asigurarea accesului tuturor cetățenilor la standarde mai bune de viață (prin
acces gratuit și garantat la servicii de bază – sănătate, educație – și prin
implementarea unor măsuri legale de avantajare pe termen determinat a
categoriilor dezavantajate istoric (femei, pers de culoare, romi, oameni din
mediul rural etc) pentru a avea șanse egale – conceptul de egalitate de șanse).

 Bugetul de stat - ansamblul veniturilor și cheltuieli publice

 Venituri publice - Taxe și impozite percepute la firme și persoane fizice; Dividente ale
companiilor de stat; Plasamente financiare ale statului; Amenzi (contravenții); Venituri din
chirii, privatizări; Credite; Finanțări nerambursabile (România: fonduri UE nerambursabile)

 Cheltuieli publice - Cheltuieli sociale (pensii, șomaj, ajuoare sociale, subvenții, burse,
alocații); Cheltuieli de sănătate (bugetul de sănătate); Cheltuieli de personal (salarii pentru
angajații din domeniul public); Cheltuieli curente (dotări, chirii, consumabile, utilității etc);
Investiții și dezvoltare (infrastructură, educație, dotări militare etc); Întreținerea infrastructurii
(șosele, aeroporturi, porturi, căi ferate etc); Datorie publică (arierate) – datorie internă; datorie
externă.

 Buget excedentar - venituri mai mari decât cheltuielile

 Buget echilibrat - veniturile și cheltuielile sunt relativ egale

 Buget deficitar - veniturile sunt mai mici decât cheltuielile

Regimuri și partide politice

 Sistemul politic - este un ansamblu coerent de elemente aflate în relații de interdependență,
integrat în viața socială și aflat în raporturi de intercondiționare cu societatea în ansamblul ei.
Acesta definește modul în care se exercită puterea politică și cum este organizată viața socială a
unei societăți. Cuprinde:
 Instituțiile politice – statul și organele sale (centrale și locale); partidele politice;
mecanismele care asigură participarea cetățenilor la viața politică (sistemul de
vot, inițiativa legislativă cetățenească, referendumul etc).

21
  Relațiile politice – sunt constituite din ansamblul raporturilor între instituțiile
politice (separație sau nu a puterilor, centralizare vs descentralizare/autonomie de
decizie) instituții și cetățeni (de subordonare a cetățeanului față de stat / de
egalitate) cetățenii între ei (egalitate vs clase privilegiate).

 Ideile politice – teorii, doctrine politice, programe și strategii politice, educația

politico-civică a cetățenilor.

 Normele și valorile politice – exprimă reguli de activitate impuse fie prin

tradiții, fie prin autoritate în manifestarea politică a indivizilor, a organizațiilor și
a grupurilor politice.

 Regimul politic - reprezintă modul concret în care funcționează un sistem politic.

o Regimul politic se analizează din perspectiva relațiilor dintre stat și cetățeni (în democrație
= raporturi de egalitate; în regimurile totalitare = raporturi de subordonare a cetățenilor față
de stat) și a modului cum se constituie puterea (în democrație = prin alegeri democratice,
puterea reprezentanților aleși este legitimată prin vot, în totalitarism = puterea emană de la
partidul unic, cetățenii nu sunt implicați în desemnarea conducătorilor, puterea nu este
legitimă).

 Democrațiile pluraliste (demos = popor; kratos = putere) - caracterizate prin stratificare

socială accentuată, pluralism politic și o societate civilă activă.

 Democrația reprezentativă - în perioada antică era democrație directă, dat fiind

dimensiunile mici ale polisurilor, ca număr de cetățeni): cetățenii exercită puterea prin
intermediul reprezentanților aleși prin vot egal, de regulă universal, pentru o perioadă
determinată (mandat), aceștia putând fi schimbați la alegeri. Reprezentanții aleși (demnitarii)
exercită puterea în numele cetățenilor, nu în locul cetățenilor.

 Autoritarismul - care exercită puterea în mod autoritar; pluralism politic cu un partid

dominant, societate civilă slabă.

 Totalitarismul - exercitarea unei puternice presiuni (control) politice pentru supunerea

maselor; partid unic, societate civilă suprimată. Nu avem separație reală a puterilor în stat;
regimurile totalitare îngrădesc sau chiar suprimă drepturi ale omului, impun cenzură, există
politică politică, control asupra economiei etc.

 Partidele politice - sunt organizații formate din cetățeni asociați voluntar, al căror obiectiv final
(scop) este cucerirea sau influențarea puterii guvernamentale.
 Partidele exprimă și promovează interese politice, economice, ideologice, culturale ale
unor grupuri, clase sociale sau comunități locale, etnice sau religioase.

 Partide mari - dedicate unor idei revoluționare, care apar în momente de profunde
schimbări sociale

22
 Partide mici - apar în perioade de stagnare, exploatând uzura partidelor mari.

 Partide de mase - puterea, forța partidului este dată de număr mare de membrii; partidul se
adresează tuturor claselor sociale și are susținere în acestea

 Partide elitiste - forța partidului este dată de un grup de lideri, cunoscuți de societate;
au un număr relativ mic de membrii și se adresează tuturor grupurilor sociale sau doar unora;

 Partide centrate pe lider - liderul partidului este o personalitate marcantă a societății, imaginea
și popularitatea sa este asociată cu popularitatea partidului pe care îl conduce (liderul este
motorul care trage partidul după el)

 Partide de guvernământ - exercită puterea, guvernează

 Partide de opoziție - monitorizează activitatea puterii, denunță abaterile, oferă alternativa de

guvernare

 Partide reformatoare - pun accent pe schimbări majore în societate (de stânga)

 Partide conservatoare - pun accent pe menținerea status-quo-ului (de dreapta)

 Partide Social-democrate - centru stânga

 Partide Socialiste - stânga

 Partide Comuniste - extremă stângă

 Partide Conservatoare, Creștin democrate - centru dreapta

 Partide Liberale - dreapta

 Partide Fasciste - extremă dreaptă

 Alte partide: naționaliste, ecologiste, populare

 Pluripartidism – (multipartidism pur) - mai multe partide care se află în competiție;

guvernarea rezultă din coalizarea mai multor forțe politice – deciziile de guvernare se iau prin
consens = democrații consensualiste (România, Germania, Franța, Italia, etc)

 Bipartidism - două partide majore se luptă pentru putere; guvernarea este exercitată de
un singur partid, cel care obține majoritatea voturilor = democrații majoritariste (S.U.A., Marea
Britanie, Israel etc)

23
 Pluripartidism (multipartidism) cu partid dominant - există mai multe partide, dar unul
domină scena politică, este cel mai mare partid; de regulă, astfel de sisteme generează abateri de
la democrație și apariția regimurilor politice autoritariste (Ungaria, Rusia, Japonia, Mexic).

 Funcțiile partidelor politice

 Promovarea unor interese naționale, regionale, de grup;
 Medierea între societatea civilă și stat, între categorii de interese, precum și în
rezolvarea conflictelor dintre aceștia;
 Menținerea puterii pentru a beneficia și distribui avantaje materiale și simbolice
membrilor săi;
 Propulsarea socială pentru indivizii cărora le sunt refuzate o serie de cariere
sociale râvnite.

 Funcții specifice – partide de opoziție

 informarea guvernului și a publicului larg asupra intereselor pe care le promovează,
precum și explicarea lor;
 demonstrarea unor politici alternative la inițiativa guvernului.

 Liderii politici – elitele partidelor, politicienii; politicienii sunt selectați din rândurile
membrilor de partid și aleși prin vot de cetățeni. Ei reprezintă circumscripțiile lor electorale
(cetățenii din zonele teritoriale unde au candidat și au fost aleși. România are 42 de
circumscripții electorale – 41 de județe + mun. București). Liderii politici pot fi locali sau
naționali. Liderii locali: șefii organizațiilor de localitate, de județ, de sector etc; liderii
naționali: șefii organizației naționale de partid. Politicieni locali: șefii organizațiilor locale de
partid; aleșii locali: primari, consilieri locali, județeni; liderii naționali: șefii organizațiilor de
partid naționale, parlamentarii, miniștri, Președintele țării, europarlamentarii etc.

 Tipuri de politicieni, în viziunea lui Max Weber:

 Profesioniști – nu trăiesc din venituri aduse de politică, nu sunt interesați de rezolvarea
propriilor interese;
 Politicienii fără avere – sunt preocupați să se realizeze material și profesional exclusiv
din politică;
 Politicienii de ocazie – suntem noi toți, atunci când mergem să votăm sau când ne
manifestăm voința politică prin participarea la mitinguri cu caracter politic sau proteste,
ținând un discurs politic.

 Forma de guvernământ - sursa suveranității statului; în Monarhie, sursa este

Suveranul, în republică, sursa este poporul.

 Republica prezidențială - Președintele este ales de popor, prin vot direct și are puteri
executive extinse (S.U.A)

 Republica semiprezidențială - Președintele este ales de popor, prin vot direct, dar are
împarte exercitarea puterii executive cu Guvernul.

24
 Republica parlamentară - Președintele este ales de Parlament și are puteri limitate.

 Monarhia absolutistă - Monarhul deține întreaga putere și o exercită în mod direct.

 Monarhia constituțională - Mobnarhul exercită puterea în limitele Constituției și împarte

puterea executivă cu Guvernul.

 Dictatura - Autoritatea este controlată de o singură persoană, Dictatorul.

 Dictatura militară - Autoritatea este exercitată de militari.

 Revoluție - Procesul de schimbare - pe căi violente, cu implicare maselor

sau printr-o lovitură de stat, ori pe căi pașnice - a unui regim politic; revenire la valori
anterioare situației schimbate.

 Lovitură de stat - eveniment violent, prin care un grup de militari sau de civili
înlătură conducerea inițială și preiau puterea într-un stat.

Societatea civilă și Organizațiile neguvernamentale (ONG-urile)

 Societatea civilă – ansamblul inițiativelor și organizațiilor cetățenești diferite de structurile și
mecanismele puterii statale.
o Societate civilă cuprinde formele de asociere voluntară a oamenilor, forme care nu
depind de stat și de puterea politică, iar uneori nici de lege.
o Societatea civilă cuprinde toate asociațiile voluntare cu caracter economic, religios,
cultural-educativ, de apărare a drepturilor, umanitar etc care nu sunt controlate de către
guvern. Aceasta este mai puternică în societățile cu regim democratic și aproape
inexistentă în societățile totalitare.

 Raporturile dintre stat și societatea civilă:

o Societatea civilă este în opoziție cu statul – organizațiile care o alcătuiesc trebuie să facă
presiuni pentru a transforma statul în unul minimal.
o Raporturi de cooperare – statul și societatea civilă pot coopera foarte bine dacă își
limitează reciproc sferele de influență.
o Societatea civilă ar trebui să dispară – conceptul este văzut în sens mai larg, incluzând
și dispariția statului, acesta și societatea civilă putând fi înlocuite cu o administrație de
tip corporatist.

 Organizația - este un sistem structurat de interacțiune umană realziat în vederea atingerii

unor scopuri.

 Organizațiile neguvernamentale - desemnează asociațiile cu caracter formal (au reguli,

proceduri, personalitate juridică) diferite de guvern, de drept privat, cu caracter nonprofit.

25
 Asocierile spontane - informale, cu durată de viață pe perioada desfășurării
proiectului/acțiunii: mobilizarea cetățenilor într-un proiect comunitar; mitinguri de protest;
asociațiile informale (fără personalitate juridică)

 Sindicatele – organizații formale de apărare a drepturilor salariaților

 Dreptul de asociere (Constituția României) - posibilitatea, recunoscută legal, ca, în diverse

forme, cetățenii să acționeze prin reunirea competențelor lor în scopul promovării unor interese
de grup. Dreptul de asociere presupune și dreptul de a nu te asocia (nimeni nu poate fi obligat să
facă parte dintr-o asociație, formală sau informală).

 Nonprofit - dacă veniturile organizației sunt mai mari decât cheltuielile, acest surplus va fi
impozitat, iar diferența rămâne organizației pentru a finanța viitoare proiecte; membrii
organizației nu pot împărți acest profit.

 Asociații - asociația este subiectul de drept constituit din trei sau mai multe persoane care, pe
baza unei înțelegeri, pun în comun și fără drept de restituire, contribuția materială (patrimoniul,
cotizații etc), cunoștințele sau aportul lor în muncă (voluntară, neplătită) pentru realizarea unor
activități în interes general, al unor colectivități sau, după caz, în interesul lor personal
nepatrimonial.

 Fundații - fundația este subiectul de drept constituit de una sau mai multe persoane care, pe
baza unui act juridic constituie un patrimoniu (în România: patrimoniul minim, în bani sau în
natură = echivalentul a 100 salarii minime pe economie) destinat exclusiv și irevocabil realizării
unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivități.

26