STATUS, ROL SI CONFLICT DE ROL

Dezvoltarile teoretice de pana acum au relevat ca persoana trebuie inteleas ca expresie obiectiva a raporturilor dintre individual si social, dintre psihologic i sociocultural. n consecinta, analizele referitoare la procesele si fenomenele psihoindividuale care se produc in context relational trebuie sa fie dublate de cercetarea proceselor relationale ca atare, precum si de relevarea modalitatilor prin care se manifesta personalitatea pe plan interpersonal si sociocultural. Acest fapt devine posibil prin introducerea notiunilor destatut si rol, care exprima pozitiile, functiile si comportamentele persoanei derivate din calitatea sa de element activ al unor structuri sociale determinate. Statutul este pozitia unui individ sau a unui grup in cadrul sistemului social, implicand un ansamblu legitim de asteptari fata de cei care ocupa alte pozitii in cadrul aceluias sistem; reprezinta un concept fundamental in psihologia sociala, antropologia sociala si culturala, sociologie. Aceasta pozitie are doua dimensiuni: orizontala si verticala. Dimensiuniea orizontala se refera la reteaua de contacte si de schimburi reale sau posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social. Dimensiunea verticala vizeaza contactele si schimburila cu persone situate in ierarhia sociala intr-o pozitie superioara sau inferioara. In consecinta, fiecarei pozitii ii sunt precizate functiile, drepturile, indatoririle si modelele comportamentale considerate dezirabile. Termenul de status a fost utilizat initial in filozofia sociala, desemnand drepturile si datoriile unei persoane, puterea de care aceasta dispune. Facand distinctie intre "situatia statutara" si "situatia de clasa", Max Weber da initial termenului de status un sens pur psihologic, sinonim celui de prestigiu. Acest sens se pastreaza in sociologia si psihologia nemarxista contemporana. Eludandu-se legatura dintre pozitia de clasa si status, termenul de status este utilizat adesea in conceptiile nemarxiste pentru a desemna doar distributia prestigiului. Din perspectiva antropologiei culturale, Ralph Linton a dat utilizarea termenului de status cu intelesul de colectie de drepturi si de datorii generate de locul ocupat de individ in societate. Talcott Parsons(19021979), atragand atentia asupra caracterului complementar al statusului, face distinctie intre statusurile atribuite si cele achizitionate, pentru care individul opteaza, face anumite eforturi. In conceptia lui J. Stoetzel, statutul desemneaza ansamblul de comportamente pe care o persona le poate astepta sau pretinde din partea altora, in virtutea pozitiei pe care o ocupa in viata sociala. In aceasta acceptie, statutul are atat o latura obiectiva, definita prin elemente exterioare, observabile ale comportamentelor statutare, cat si una subiectiva constand din aprecierea si atitudinea persoanei fata de pozitia pe care o ocupa. Realizarea optima a finalitatii a unei activitati este conditionata de o corecta definire si articulare a statutelor in cadrul structurii generale a sistemului social. Atat definirea, cat si functionalitatea statutelor nu pot fi concepute decat in cadrul unei retele interactionale ale pozitiei sociale, in care atributiile, drepturile si indatoririle sunt precis circumscrise, astfel incat sa nu apara suprapuneri sau hiatusuri. Functia unui statut consta in contributia fiecarei pozitii la realizarea scopurilor grupului sau institutiei sociale, intr-un anume context social. In consecinta,

unul si acelasi satut poate avea functii diferite, determinate de contextul sociocultural concret. In cadrul diferitelor culturi pot exista diferente sensibile in ceea ce priveste definirea si stabilirea functiilor unor pozitii sociale. Drepturile, indatoririle, modelele comportamentale practicate in situatii sunt nu numai diferite, dar se afla plasate intr-un cu totul alt sistem interactional de pozitii sociale, toate sunt preponderent derivate din coordonatele de baza ale respectivei culturi, si numai in mica masura din coordonatele obiective ale unor stari naturale. Configuratia si contunutul statutelor se poate modifica si in timp prin mutatii calitative. Statusul este in mod necesar relational. El caracterizeaza o persoana printr-un ansamblu de drepturi si obligatii care regleaza interactiunile asle cu cei care ocupa alte statusuri. Acestea precizeaza raporturile pe care aceasta le poate avea cu sistemul de statusuri ale societatii careia ii apartine. Un om poate ocupa simultan mai multe pozitii. Enumerarea tuturor statusurilor ale unei persoane reprezinta setul de statusuri pe care acesta le ocupa. Clasificarea statutelor se poate face pe baza mai multor criterii: -dupa modul cum au fost obtinute de persoana, statutele pot fi prescrise(dupa varsta, sex, etnie, religie si nationalitate) sau dobandite(prin profesie, activitate politica, economica, etc) -dupa natura instantei care le constituie, statutele pot fi formale(impuse de o institutie oficiala) sau informale(generate consensual in cadrul unor grupuri sau asocieri spontane) -dupa durata statutele pot fi temporare sau permanente. Majoritatea statusurilor de durata sunt atribuite, mostenite prin nastere. Acestea sunt: varsta, rasa, etnia, sexul, filiatia. Altele sunt dobandite, achizitionate, sau castigate, cum ar fi realizarile personale, educationale sau ocupationale. Statusurile temporare pot fi situationale sau tranzitorii.Un status situational este o pozitie pe care noi o ocupam numai pentru o anumita perioada intr-o situatie particulara. Statusurile tranzitorii reprezinta una din acele structuri sociale care ocupa un timp limitat pentru a face legatura dintre alte statusuri. Dupa momentul in care statusurile sunt activate sau dupa asteptarile exprimate fata de unul dintre statusurile care apartin unei persoane, acestea pot fi manifestate sau latente. Statusurile unei persoane pot fi echilibrate, avand o inalta corelatie, ceea ce duce la cristalizarea si congruenta statusului social. Exista insa situatia de necongruenta a statusurilor, generate de opozitia dintre acestea sau chiar de natura lor interna. In sociologia organizationala, s-a relevat ca pozitiile ierarhice intermediare determina conflicte interstatus. Cercertarile sociologice concrete au aratat ca modul in care persoana isi percepe propriul status intervine decisiv in depasirea conflictelor inter si intra status. De asemenea, s-au gasit corelatii semnificative intre cristalizarea statusului si atitudinile politice, intre status si anumite boli, ca si intre statusul profesional formal si satisfactia muncii. Atat statutele considerate individual, cat si reteaua de statute prin care se configureaza un sistem social indeplinesc o serie de functii complexe: organizeazea viata sociala, prin stabilirea pozitiilor si a regulilor de subordonare si coordonare dintre acestea; asigura eficienta activitatilor sociale prin stabilirea functiilor si responsabilitatilor fiecarei pozitii din structura sistemului social; regleaza raporturile interpersonale, prin intermediul normelor si modelelor comportamentale pe care le impun; creeaza zone de "certitudine si predictibilitate" in cadrul vietii sociale, cu efecte pozitive asupra climatului social si performantelor individuale si colective. Rolul social se defineste ca model de comportare asociat unei pozitii sociale sau unui status, punerea in act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusurile indivizilor si grupurilor intr-un sistem social. Rolul are valoare de expresie a persoanei care ocupa un anumit statut, fiind rezultatul unei interactiuni dinamice intre normele si modelele impuse unei anumite pozitii sociale si spontaneitatea creatoare a subiectului. Personajul este rezultatul sintezei dintre prescriptiile si modelele comportamentale statutare si originalitatea personalitatii subiectului, care

dau o forma distincta comportamentului de rol. Distinctia dintre rol si status este introdusa de Ralph Linton in lucrarea "The Study of Man" (1936), rolul fiind considerat "aspectul dinamic al statusului". Raymond Bondon si Francois Bourricaud apreciaza ca termenul de rol a fost folosit cu sensul sau sociologic inca din 1882 de filozoful german Fr. Nietzsche(1844-1900). Conceptul de rol se regaseste si in neobehaviorism cognitivism in teoriile invatarii sociale, dar el ocupa un loc central in sistemul orientarii interactioniste. Din punct de vedere terminologic conceptul de rol a aparut in contextul artei dramatice, caracterizand prestatiile actorului in cadrul unei reprezentatii si de aici a fost imprumutat de limbajul stiintelor sociale, referindu-se la functia pe care o indeplineste o persoana ocupand o pozitie intr-un cotext social. La fel ca in cazul actorului, si rolul persoanei este dependent partial de rolul altora cu care ea se relationeaza in contextul social. Notiunea de rol apare ca fiind complexa, ea reflectand imbinarea unor caracteristici simultan subiective si obiective, sociologice si psihologice, normative si personale: functia sociala, in care se ragasesc un gen de activitate si un procedeu general de conduita, elaborate de societate si coditionate de locul pe care il ocupa individul in sistemul relatiilor sociale; indeplinirea concreta a rolului de catre fiecare individ. Ca si in cazul statusului, fiecare persoana la un moment dat nu are numai un singur rol, ci un set de roluri care pot fi congruente sau incongruente.Termenul de "set de roluri" desemneaza totalitatea relatiilor de rol pe care o persoana le intretine in fapt prin statusul sau social. Evidetiind multitudinea de roluri care pot fi asociate unui status, R. K. Merton(1966) subliniaza faptul ca un status social particular implica nu numai un sungur rol asociat, ci mai multe roluri. Pentru indeplinirea unui rol, subiectul trebuie sa fie constient de drepturile si de indatoririle pozitiei pe care o ocupa. Asteptarile pot specifica strict comportamentul cerut sau pot fi doar indicatii care ofera actorului posibilitatea de a-si juca liber rolul. Aceste variatii sunt in functie de sanctiune, de certitudine si de consensul legat de asteptari. Dupa modelul lui S. F. Nodel, vom deosebi trei tipuri de atribute ale rolului: -atributele fundamentale, a caror absenta sau modificare schimba radical identificarea rolului, -atributele celui de al doilea tip, a caror modificare sau absenta duce la aparitia unei diferente in perceperea eficacitatii rolului -atribute periferice, a caror absenta sau variatie nu afecteaza eficienta rolului si perceperea sa. Intre notiunile de statut si rol exista un raport de complementaritate dialectica, acestea reprezentand doua fatete ale persoanei aflate in relatie: statutul desemneaza aspectul static si structural al pozitiei ocupate, ale carei determinatii sunt preponderent socioculturale; rolul desemneaza aspectul dinamic si particularizat al comportamentului persoanei care ocupa respectiva pozitie, avand determinatii preponderent psihoindividuale si psihosociale. Prin asumarea unui rol persoana se implica intr-o activitate care vizeaza implicit indeplinirea functiilor statutului corespondent, masura indeplinirii acestor functii depinzand direct de calitatea rolului pretestat de persoana. Cu cat o persoana este mai potrivita ocuparii unei anumite pozitii, cu atat distanta dintre precriptiile statutare si comportamentul de rol este mai mica, ceea ce se va reflecta si in modul cum este apreciat la nivel social jocul de rol. Acest fapt nu exclude spontaneitatea si creativitatea persoanei, aceste calitati manifestandu-se pe directia cresterii performantelor structurii sociale in cadrul careia actioneaza. Rolurile indeplinesc doua functii principale: -regleaza raporturile sociale prin intermediul normelor si modelelor socioculturale si prin

reteaua de relatii pe care le determina intre membrii gruparilor sociale -asigura integrarea personalitatii in plan intern, prin focalizarea insusirilor, capacitatilor si proceselor psihice in raport cu jocul de rol, iar in plan extern prin racordarea la obiectivele si exigentele activitatii sociale de grup. Exista mai multe criterii de clasificare a rolurilor: -prin raportarea la statutele corespondente(varsta, sex, profesie, pozitie, familie, etc) -din punct de vedere al libertatii pe care o presupune(asumate liber, impuse, generate de situatii de stres) -in functie de cotributia persoanei(create, preformate) -dupa criteriul temporalitatii(prezente, viitoare) -dupa forma de manifestare(rigide, flexibile, amorfe) -dupa nivelul la care se produc(institutionale, grupale, personale) -dupa rapotul cu realitatea si atitudinea subiectiva pe care o presupun(refuzate, aspirate, visate, imaginate, virtuale, simbolice) -dupa constanta(permanente, intermitente, intamplatoare). Analiza rolurilor se face la mai multe niveluri. La nivel institutional, rolul se caracterizeaza prin natura si caracteristicile sistemului de norme si modele prin care este prescris rolulu corespunzator unei anumite pozitii sociale, precum si prin raportul pe care il mentine cu alte pozitii sociale. La nivel individual, rolulu este analizat prin perspectiva functieie sale de exprimare si obiectivare sociala a persoanei. In ceea ce priveste nivelul interactional, asumarea oricarui rol presupune o situatie interactionala, in care ansamblul rolurilor din cadrul grupului sau organizatiei se completeaza reciproc. Fiecare persoana poate indeplini, simultan sau succesiv, o serie de roluri intre care exista un ansamblu de interactiuni si conditionari reciproce. Tipurile de relatii dintre rolurile indeplinite de o persoana sunt esentiale pentru asigurarea echilibrului psihic, a coerentei comportamentale, compatibilitatii si performantei sociale. Conflictele de rol sunt stari psihice tensionale, anxiogene si disfunctionale in plan comportamental, determinate de incompatibilitatea sau incongruenta a doua sau mai multe roluri ale aceleiasi persoane, sau ale unor persoane diferite aflate in interactiune directa. Termenul de conflict poate fi folosit in doua sensuri diferite: -ca proces intersubiectiv manifestat nivel interactional, conflictul apare intre doua sau mai multe persoane ale caror obligatii de rol sunt incompatibile, deci conflictele se manifesta intre doua roluri diferite sustinute de persoane diferite -ca fenomen intrasubiectiv apare sub forma conflictelor intre rol si sine, conflictul situindu-se intre nivelul exterior, normativ si un nivel profund, reprezentat de sine. Conflictul intrasubiectiv se consuma in interiorul persoanei, deoarece prevederile care decurg din status impun un anumit comportament de rol, aflat in dezacord cu sentimentele, ideile si perceptiile pe care persoana le are despre modul in care vede rezolvarea problemei respective. Sursele conflictelor de rol se gasesc fie in alterarile care pot aparea la nivelul mecanismelor de expectatie, perceptie, asumare si exercitare a rolurilor, fie in perturbarile care se ivesc in raporturile interpersonale in legatura directa cu intelegerea si exercitarea unor roluri. J. Maisonneuve considera ca sursa acestor conflicte poate fi identificata la oricare dintre nivelurile de analiza a rolurilor prezentate anterior: institutional, interactional si individual. Aceste surse pot fi grupate in urmatoarele categorii: 1) surse de conflict tinand de conditiile socioculturale: -proliferarea rolurilor in societatea contemporana; -inconsistenta sau ambiguitatea normelor si modelelor aferente unor roluri corelative,

situautie intalnita in zona de intersectie a doua sau mai multe culturi, grupuri sau categorii sociale; -evolutia rapida a rolurilor in raport cu statutele si modelele comune pe care se fundamenteaza; -articularea nocorespunzatoare a functiilor diferitelor roluri in cadrul unor grupuri sau organizatii 2) surse de conflict la nivel interactional: -discordanta intre asteptari si conduitele de rol ale unor persoane aflate in relatie directa; -competitii interpersonale pentru asumarea simultana a aceluiasi rol; 3) situatii conflictuale traite la nivel individual: -subiectul este plasat intr-o pozitie de intersectie, unde normele si modelele socioculturale au caracter incongrunent sau contradictoriu; -subiectul nu adera, moral sau ideologic la rolul sau, fiindu-i impusa o situatie pe care o considera inacceptabila; -subiectul este contrariat de incompatibilitatile unor exigente apartinand unui rol mixt, ale caror exigente sunt cotradictorii. Rezolvarea conflictelor de rol. In functie de modul cum este inteles si depasit, conflictul de rol poate conduce fie la izolarea sociala, nevroza sau disfunctionalitati de integrare in grup, fie la un efort de maturizare si valorizare a personalitatii in noua situatie, prin optiuni intelectuale sau axiologice care sa permita depasirea situatiei coflictuale. Insa, trebuie retinut faptul ca de multe ori, ajunse la o anumita intensitate, conflictele de rol pot deveni factori importanti ai schimbarilor sociale si individuale. Conflictele de rol intersubiect pot fi depasite prin cai care sa apropie modurile de perceptie, intelegere si interpretare a situatiei de catre persoanele aflate in relatie. Aceasta se poate realiza pe mai multe cai: -tact interpersonal si atitudine conciliatoare fata de opiniile celorlalti; -redefinirea si "renegocierea realitatii" prin propunerea unor criterii si semnificatii care sa transceada situatia conflictuala; -actiuni persuasive care sa conduca la schimbarea perceptiilor partenerilor asupra situatiei disfunctionale; -ruperea relatiilor generatoare de stari tensioanle. In cazul conflictelor intrasubiective se pot utiliza urmatoarele modalitati de rezolvare a acestora: -stabilirea unei ierarhii intre prescriptiile normative ale rolurilor aflate in conflic; -renuntarea la acel rol care este perceput ca cel mai disfunctional fara a strica insa echilibrul campului social in care evolueaza persoana; -recurgerea la o alternanta in exercitarea rolurilor, astfel incat trecerea de la unul la altul sa produca cele mai reduse stari tensionale; -promovarea unui nou tip de rol care sa reduca raporturile de contrarietate dintre acestea; -esalonarea in timp a actiunilor specifice diferitelor roluri aflate in conflict; -schimbarea propriei atitudini fata de rolurile aflate in conflict, prin evitarea recunoasterii conflictului. Rezolvarea conflictului presupune de cele mai multe ori combinarea unora dintre aceste modalitati rezolutive, in functie de unele particularitati ale personalitatii subiectilor si ale situatiei sociale in care actioneaza.

BIBLIOGRAFIE Bogatu N.(2002)-Conduita de rol, sine si personalitate, Bucuresti, Ed. Granada Golu P.(1988)-Orientari si tendinte in psihologia sociala, contemporana, Bucuresti, Ed. Politica Larousse(1996)-Dictionar de sociologie, Bucuresti, Ed. Univers Enciclopedic Radu I., Ilut P., Matei L.,(1996)-Psihologia sociala, Cluj-Napoca Tucicov-Bogdan A., Chelcea S., Golu M., Golu P., Manoli c., Panzaru P.(1981)-Dictionar de psihilogie sociala, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica Zamfir C., Vlasceanu L.,(1993)-Dictionar de sociologie, Bucuresti, Ed. Babel