Ştefureac Silviu - AMG I-B

-Referat Sociologie-
Functiile si problematica sociologiei

Sociologia, ca orice disciplină ştiinţifică îşi propune nu doar acumularea de

date despre realitatea socială şi analizarea lor, dar şi înţelegerea semnificaţiei
problemelor sociale. Sociologia nu poate fi gândită doar ca o descripţie — ca
sociografie — şi nici ca o viziune speculativă. Ea nu se reduce la înţelegerea
empirică a problemelor sociale de către gândirea comună, ci este o tratare ştiinţifică
a acestora. Problema socială în ştiinţă ia forma unor întrebări la care putem da
răspunsuri prin cercetări metodice, riguroase. Problema socială devine o problemă a
ştiinţei numai în măsura în care reuşim să o exprimăm în forma unei teze
verificabile prin cercetări, experimentări. Formaţia ştiinţifică, teoretică şi
metodologică în sociologie este echivalentă cu dezvoltarea aptitudinii de a pune
întrebări corecte realităţii sociale.
Devenită ştiinţă de sine stătătoare de la jumătatea secolului al XIX-lea,
sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială în procesul devenirii ei,
privită ca întreg, legităţile şi ordinea socială
Tot obiect al acestei discipline îl constituie colectivităţile umane, relaţiile şi
comportamentele umane din cadrul acestora.
Din această perspectivă, prima funcţie care defineşte esenţial statutul
sociologiei este aceea de a formula problemele sociale, funcţia teoretică. Este o
modalitate de concepere ştiinţifică a socialului sau, altfel spus, are o funcţie
explicativă şi interpretativă. Rolul ei este de a analiza critic şi reflexiv realitatea
socială.
O a doua funcţie majoră o constituie aceea de diagnoză şi prognoză socială,
de elaborare a unor predicţii ştiinfice asupra desfăşurării în perspectivă a
proceselor. Desigur că aceste anticipări se pot formula numai pe baza cunoaşterii
legităţilor care stau la baza unor procese şi fenomene sociale.
Unii sociologi, precum D. Gusti, formulează o a treia funcţie a sociologiei,
aceea de a soluţiona problemele sociale – funcţia praxiologică.

Funcţiile sociologiei

• Funcţia descriptivă, expozitivă

Sociologia prezintă, descrie realitatea socială în plină desfăşurare. În acest
sens sociologia începe prin a descrie faptele, fenomenele şi procesele sociale, dar
nu rămâne la acest nivel elementar, pur descriptiv şi expozitiv. Pornind de la
necesitatea descrierii faptelor sociale, ca prim pas, s-a născut chiar o ramură a
sociologiei, sociografia. Oricum, sociologia nu poate fi redusă la acest prim pas,
nici chiar operele care se intitulează şi îşi propun descrierea socialului nu rămân la
acest nivel.(Ex. “Descriptio Moldaviae “- D. Cantemir).
• Funcţia explicativă şi interpretativă
Descriind fenomenele şi structurile sociale, realitatea în general, sociologia
urmăreşte descoperirea legăturilor esenţiale care formează regularităţile vieţii
sociale într-o anumită societate şi într-o perioadă istorică mai lungă sau mai scurtă.
Nefiind numai o ştiinţă a fenomenelor sociale, sociologia trebuie să pătrundă în
esenţa societăţii, ceea ce presupune descoperirea raporturilor lăuntrice, inerente,
fundamentale dintre procesele şi fenomenele vieţii sociale (de ce s-au produs). Ea

1
Ştefureac Silviu - AMG I-B

trebuie să caute în multitudinea variabilelor, a formelor mereu noi, sub care se

prezintă viaţa socială, invarianţii, adică acele raporturi esenţiale şi constante
dintre procesele sociale, pe baza cărora se poate merge mai departe, la
formularea legilor societăţii.
Explicaţia în domeniul sociologiei urmăreşte descoperirea raporturilor
esenţiale dintre
procesele şi fenomenele sociale, a cauzelor care determină faptele şi procesele
sociale. Explicând geneza fenomenelor sociale, sociologul poate sesiza tendinţele
de dezvoltare a proceselor şi fenomenelor istorice. Interpretarea tendinţelor de
dezvoltare a fenomenelor şi proceselor sociale, precum şi a rolului pe care îl
îndeplinesc în dezvoltarea socială constituie premisa stabilirii semnificaţiei şi valorii
lor social-istorice.
• Funcţia critică
Cea mai importantă funcţie a sociologiei este funcţia critică. Sociologul nu se
poate mărgini nici la a expune viaţa socială, nici numai la a explica şi a interpreta.
El trebuie să examineze critic fenomenele sociale, să prezinte concluziile acestei
analize şi sinteze critice. Fără o critică socială, întreaga sociologie este mult
diminuată în rolul şi funcţionalitatea sa Ea trebuie să semnaleze dificultăţile,
contradicţiile vieţii sociale în toate societăţile.
Sociologia, deşi în multe situaţii are acest caracter, nu trebuie să fie
apologetică de dragul menţinerii unui anumit sistem social; atunci nu mai este
ştiinţă, devine ideologie. Caracterul său ştiinţific este conferit mai ales de poziţia
critică faţă de realitatea socială. Referitor la funcţia critică se discută şi de “vocaţia
umanistă a sociologiei”. Punându-se în slujba umanităţii, sociologii acţionează nu ca
nişte servitori rutinaţi, adulatori de meserie sau fabricanţi de vise populiste, ci ca
incoruptibili autentici, demistificatori, reporteri ai adevărului şi clarificatori tenace ai
unor probleme opace. Există deosebirea între viziunea umanistă şi cea pozitivistă
( vezi in acest sens Mihu Achim, op. cit. )
• Funcţia prognotică, prospectivă
Critica realităţii sociale nu are valoare în sine, ci ea se realizează în scopul
prognozării, prospectării viitorului. De aceea, o altă funcţie a sociologiei este cea
prognotică, prospectivă. Sociologia este aceea care trebuie să dea seama de
sensul în care se dezvoltă societatea. Analizând contradicţiile sociale, căile de
lichidare a acestora, ea trebuie să prezinte sensul de dezvoltare, alternativele
de dezvoltare ale societăţii. În cadrul aceluiaşi făgas de evoluţie căile sunt
diferite; chiar dacă în viaţa socială cunoaştem sensul dezvoltării generale a
societăţii, modul, calea concretă trebuie examinată şi studiată concret (metode de
prognoză).
• Funcţia aplicativă
Derivând din funcţia anterior prezentată, o altă funcţie importantă a
sociologiei este funcţia aplicativă. Rolul sociologiei nu este acela de a da soluţii
definitive, ci de a elabora anumite propuneri, ipoteze, să schiţeze anumite
rezolvări (scenarii posibile). Aceste propuneri, aceste soluţii schiţate devin hotărâri
după ce sunt examinate de conducerea politică, de factorul de decizie politică. Deci
deciziile depăşesc cadrul sociologiei.
Relevant pentru înţelegerea caracterului aplicativ al sociologiei este şi faptul
că în prezent se accentuează preocupările practice ale sociologului, această
disciplină fiind frecvent
tratată şi apreciată ca „inginerie socială”, în sensul concentrării spre rezolvarea
unor probleme

2
Ştefureac Silviu - AMG I-B

sociale concrete care să contribuie la creşterea eficienţei economice. Evident,

sociologia, după
cum am mai arătat, nu se reduce la această preocupare, funcţie, deşi aceasta este
unul din aspectele importante ale ei.
De altfel, însăşi sociologia ca ştiinţă s-a născut dintr-o necesitate practică,
aceea de a cunoaşte, interpreta şi explica societatea şi, funcţie de aceste elemente,
de a depista tendinţele
de dezvoltare, de a prospecta viitorul şi de a propune factorului politic căi, soluţii de
rezolvare a problemelor.
În perspectiva angajării umaniste, în cercetarea sociologică se apreciază în
prezent că
oamenii de ştiinţă din domeniul ştiinţelor socio-umane au o misiune aparte şi
anume aceea de
a contribui prin activitatea lor la îmbunătăţirea vieţii umane, la perfecţionarea
întregii realităţi
sociale: drepturile omului; idealul naţional (“militantismul lui Gusti”).
• Funcţia educativă
În lume, în general, cea mai mare parte a sociologilor activează în instituţii
educaţionale. Cursurile de sociologie răspund scopurilor generale ale educaţiei. Ele
conferă cunoştinţe sistematice despre ansamblul relaţiilor sociale, despre un
domeniu sau altul al acestei realităţi, raportate întotdeauna la ansamblul ei. În felul
acesta sociologia oferă o imagine globală explicativ-interpretativă despre lumea
socială. În acelaşi timp, profesorii ca dascăli se afirmă ca persoane avizate (ca
experţi) în interpretarea evenimentelor sociale ce se petrec într-o situaţie socială
locală sau internaţională. Prin aceasta ei exercită o influenţă mediată, dar
neîndoielnică asupra studenţilor care se pregătesc în afara sociologiei.
Cursurile de sociologie sunt fundamental consonante cu valorile pluralismului
şi democraţiei. Mai mult, ele dezvăluie legătura intimă dintre structura logică a
societăţii şi pacea socială, natura şi varietăţile puterii, deosebirile dintre totalitarism
şi democraţie, procesele ce se petrec în acţiunile sociale, grupuri şi organizaţii,
tipuri de societăţi etc.
Predarea sociologiei dezvăluie necesitatea apărării statului de drept, înţeles
ca o stare
naturală (în care drepturile omului stau deasupra oricăror reglementări pozitive),
normală şi firească a societăţii moderne, ca structurare funcţională, bazată pe
separaţia puterilor, opusă
nerespectării legilor autentice şi normelor etice ca şi destructurării sau anomiei
generalizate. Sociologia cultivă receptivitatea faţă de noutate în domeniul social,
faţă de problematica schimbării sociale, mai ales în societăţile aflate în tranziţie.
Totodată, contribuie la formarea personalităţii autonome, liberă să-şi aleagă opiniile
şi acţiunile politice, creatoare, inclusiv prin promovarea metodei dialogului.

Problematica sociologiei generale

Sociologia s-a afirmat ca o ştiinţă a societăţii globale, preocuparea sa
concentrându-se asupra modului de constituire..... în ansamblul ei. În aceste condiţii
se pune problema utilizării unor paradigme explicative, validate de cunoaşterea
ştiinţifică modernă, dar aplicată în mod specific. Şi în utilizarea respectivelor modele
teoretice se va constata o anumită evoluţie în timp determinată de ponderea şi
importanţa pe care au avut-o în anumite etape istorice diverse fenomene naturale.

3
Ştefureac Silviu - AMG I-B

În consecinţă, vor fi utilizate noţiuni din domeniul fizic şi al chimiei, cum ar fi

cele referitoare la atracţie şi repulsie, asociere şi disociere. Cu timpul se va opta şi
pentru un model psihologic care va fi grefat tot de viziunea atomară asupra vieţii
sociale. Astfel se va porni de la ideea ca psihicul indivizilor este determinat pentru
constituirea realităţii sociale şi se va proceda la identificarea acelor caracteristici
psihice, apreciate a avea un rol decisiv în comportamentul individual. Unii
teoreticieni vor considera că instinctul imitaţiei este componenta psihologică a
comportamentului individului. Alţii, mergând pe urmele lui Thomas Hobbs vor
considera agresivitatea ca fiind trăsătura definitoare a fiinţei umane, pe cand cei
care il vor continua pe J. Locke vor susţine că instinctul sociabilităţii este cel care
caracterizează cu adevarat omul. Viziunea atomară asupra societăţii va fi înlocuită
cu modele organiciste, potrivit cărora societatea este asemenea organismului viu,
de unde concluzia că structura şi funcţiile acestuia pot fi explicate prin analogie cu
cel al organismului. Iniţiatorul unui asemenea mod de interpretare va fi H. Spercer
care afirmă că există vizibile corespondente între modul de organizare şi funcţiile
societăţii şi cel întâlnit la vieţuitoare. De exemplu: sistemul nutritiv este viaţa
economică, sistemul nervos central este instituţia statului, etc.

Meritul interpretărilor organiciste constă în sesizarea faptului că societatea

este cea care primează în raport cu indivizii, legile sociale sunt legi ce guvernează
ansamblul social. Interpretările organistice comit eroarea de a nu sesiza deosebirile
calitative dintre natură şi societate, ele recurgând la modele valabile pentru lumea
vie, dar care nu erau corespunzătoare pentru viaţa socială. Pornind de la ideea justă
că societatea este cea care deţine modul de a fi şi de a acţiona al indivizilor,
sociologii vor insista pe faptul că legile valabile pentru deţinerea societăţii în
ansamblul ei sunt diferite de cele întâlnite la nivelul componentelor ce alcătuiesc
societatea. Un asemenea punct de vedere a fost formulat pentru prima oară în
sociologie de Em. Durkein, cel căruia îi revine şi meritul de a fi adevăratul
întemeietor al sociologiei ca o ştiinţă de sine stătătoare.
Tot Durkein este cel care introduce noţiunea de fapt social şi prin care el
desemnează acele realităţi sociale ce au un caracter obiectiv şi exercită o acţiune
constrângătoare asupra indivizilor. Obiectivitatea faptelor sociale se deosebeşte de
cea din natură că este dată de ştiinţa colectivă a grupurilor sociale. De aceea
obiectivitatea faptelor sociale constă în exterioritatea lor în raport cu individul şi în
caracterul lor constrângător. El consideră drept fapte sociale interdicţiile morale ale
diverselor religii precum şi normele morale care guvernează societăţile evoluate.
Precizările lui Durkein cu privire la caracteristicile şi legile ansamblului social şi la
faptul social vor fi relevante pentru conturarea problematicii sociologiei generale.
Ca ştiinţă a societăţii globale, sociologia va investiga structurile din interiorul
societăţii globale, legile ce deţin configurarea şi funcţionarea acestora, precum şi
cele care asigură dezvoltarea în timp a societăţii. Sociologia generală va investiga
acele caractere ce se regăsesc la nivelul tuturor componentelor vieţii sociale şi care
deţin caracter social.