SOCIALIZAREA POLITICA

1. Conceptul de socializare politică.

2. Etapele socializării politice.
3. Agenţii socializării politice.
4. Modele ale socializării politice.
1. Conceptul de socializare politică
Socializarea este procesul de transmitere de informaţii cu caracter cultural şi de
integrare culturală a individului în mediul social. Prin procesul de socializare, individul se
construieşte în sensul integrării sale în comunitatea de care aparţine, pornind de la
comunitatea primară care este familia, până la comunitatea cea mai largă pe care o putem
considera ca fiind naţiunea.
Socializarea este un proces de transmitere de valori, de învăţare şi de acceptare, de
aprofundare şi de construcţie de identitate individuală prin raportarea la identitatea culturală a
grupului sau grupurilor de referinţă. În perspectivă politică, socializarea este procesul de
transmitere şi de asimilare a valorilor şi normelor politice.
Socializarea politică este un proces de interiorizare în psihologia unei persoane a
ideilor şi normelor politice; proces prin care o persoană este integrată în viaţa politică a unei
societăţi, dobândind convingeri, atitudini, viziuni, comportamente specifice şi fiind pregătită
pentru diferite roluri; transmiterea de valori, norme, convingeri, informaţii şi comportamente
politice de la o generaţie la alta.
Socializarea politică este o modalitate de instruire politică sau de educare în acest sens
a individului. Acesta îşi formează convingeri, acumulează cunoştinţe şi deprinderi, capătă
orientări specifice, evoluînd comportamental până la afirmarea unor preferinţe sau opţiuni
politice. Socializarea politică apare astfel ca suport al culturii politice, în asimilarea căreia
îndeplinesc roluri specifice importante familia, sistemul educaţional, activităţile şi
manifestările politice.
Generalăzând afirmaţiile anterioare, menţionăm că procesul asimilării de către un
individ sau de către un grup, a valorilor şi normelor culturii politice, caracteristice pentru o
societate care permite realizarea eficientă a rolurilor şi funcţiilor şi prin aceasta asigură
conservarea societăţii şi a sistemului politic, este definit ca socializare politică.

2. Etapele socializării politice

Socializarea politică începe în copilărie şi continuă întreaga viaţă. M.Duverger
propune termenul de ,,socializare a copiilor" şi cel de ,,aculturaţie a adulţilor".
Avem astfel o socializare primară care se desfăşoară în perioada copilăriei, perioadă în
care copilul integrează valori şi norme culturale şi politice. Relevant pentru această etapă a
socializării politice este studiul lui D.Easton, care ne oferă un model teoretic al socializării
politice a copiilor ce cuprinde patru etape:
■ Politizarea. Copilul este sensibilizat asupra domeniului politic, informaţia despre care el o
obţine din aprecierile părinţilor, din relaţiile lor, din reacţiile şi sentimentele lor.
■ Personalizarea. Copilul ia contact cu sistemul politic prin intermediul unor figuri de
autoritate, percepute fie ca având un rol pozitiv, fie ca având un rol negativ pentru comunitate.
■ Idealizarea. Copilul emite judecăţi de valoare, autoritatea personalizată fiind percepută ca
rea sau bună, ceea ce determină ura sau dragostea copilului faţă de aceasta.
■ Instituţionalizarea. Are loc trecerea de la percepţia individuală a figurilor de autoritate la
percepţia globală a unui sistem de autorităţi.
Aculturaţia adulţilor este atât un proces dinamic de desocializare şi resocializare, de
renunţare la vechile norme, valori şi roluri politice şi însuşire a altor noi, cât şi un proces de
menţinere a schemei de legitimitate existentă, a codurilor operaţionale, a atitudinilor
anterioare. Se poate întâmpla ca noile elemente cognitive, afective, evaluative şi atitudinale să
intre în conflict cu cele vechi, iar socializarea să dureze o perioadă mai îndelungată.
Procesul de resocializare se poate datora unor evenimente care marchează o societate,
modificând modul de gândire al indivizilor asupra rolului politicului. Procesul poate fi iniţiat
şi de schimbarea rolului social sau politic al individului.
Formarea atitudinilor politice este condiţionată de:
• factorii sociali (apartenenţa la o categorie socială, grup politic, grup primar),
• mediul socio-geografic (urban-rural, centru-periferie),
• factorii culturali,
• predispoziţiile individuale (sistemul perceptiv, sistemul credinţelor şi convingerilor,
structurile funcţionale ale personalităţii, fundamentele biologice).

3. Agenţii socializării politice

Socializarea politică a personalităţii se face prin intermediul următorilor agenţi ai
socializării politice: familia, şcoala, organizaţiile profesionale, partidele politice, contactele cu
semenii, mass-media.
Familia. Este unul din cei mai importanţi agenţi ai socializării politice. În cadrul
familiei, copiii pot fi orientaţi la asimilarea diverselor valori sociale şi politice. Părinţii ar
putea sensibiliza copiii faţă de politică, explicând pentru ce democraţia li se pare un mod
optim de organizare socială; actualitatea politică poate, la rândul ei, deveni o temă de
dezbatere familială. Caracterul personalităţii şi atitudinea socială obţinute în familie
condiţionează inevitabil modul în care persoana reacţionează la chestiunile politice în
momentul când începe să se intereseze de ele. Familia, indirect sau direct, joacă un rol
esenţial în opţiunea individului cu privire la afilierea lui la o anumită mişcare politică, grup
sau partid politic.
Şcoala. Este recunoscută ca un factor principal în formarea cetăţenilor devotaţi şi utili
societăţii. La nivelul lor, profesorii îi învaţă pe elevi istoria ţării şi a lumii, le explică care sunt
diferenţele dintre tipurile de regimuri politice, atât la cursurile de istorie, cât şi la acelea de
educaţie civică. La orele de educaţie civică elevii învaţă modalitatea de participare a
cetăţeanului la viaţa politică a ţării.
Organizaţiile profesionale. Ele nu pot fi reduse la rolul de grup de presiune, deoarece
activitatea lor este, prin esenţă, politică şi de fapt sunt factori politici. Aderarea la mişcarea
sindicalistă este şi o implicare în sfera politică. Politizarea sindicatelor este un fenomen
caracteristic lumii contemporane. Sunt cunoscute legăturile existente între sindicatele
britanice şi Partidul Laburist, între sindicatele germane şi Partidul Social-Democrat, între
centrala Sohyo şi Partidul Socialist Japonez, precum şi sprijinul financiar şi electoral dat de
sindicatele americane Partidului Democrat, situaţia din Italia, Spania ş. a.
Partidele politice. Ele reunesc un ansamblu de indivizi care se aseamănă prin statutul
lor socio-economic prin atitudinile şi viziunile lor politice. Partidele politice, prin locul şi
ponderea lor în societate, prin influenţa care o exercită asupra membrilor şi simpatizanţilor
constituie în factor important al socializării politice.
Contactele cu semenii. Un agent important al sogializării politice îl constituie semenii,
ce înconjoară îndividul pe parcursul întregii vieţi. O anumită influenţă asupra individului o are
superiorul, directorul, şeful ş.a. Schimbările în concepţiile sale depind de următorii factori: de
felul cum îi tratează pe aceştia, de gradul cointeresării de problemele politice, de situaţia
materială, de contextul social în care trăeşte.
Mass-media. Mass-media desemnează ansamblul de suporturi tehnice care permit
comunicarea (scrisă, orală sau vizuală) a informaţiilor de orice natură. Mijloacele de
informare în masă au un potenţial enorm de influenţă aspra individului. Credinţa în influenţa
mass-media, mai ales a televiziunii este foarte răspândită atât printre cetăţeni, cât şi printre
politicieni. În dependenţă de cine e controlată, mass-media poate fi folosită pentru informarea
rapidă şi operativă a populaţiei despre evenimentele produse, în scopuri educative şi pentru
direcţionarea cetăţenilor potrivit cu interesele diferitor grupări.
Cu toate acestea, ar fi incorect să vorbim despre o influenţă generalizată a mass-media
asupra indivizilor obişnuiţi. Cercetările sociologilor americani Paul Lazarsfeld şi Elihu Katz
au demonstrat existenţa unui triplu fenomen:
Fenomenul expunerii selective. Atenţia acordată unei informaţii ar fi motivată prin
relaţia personală sau socială pe care o avem cu această informaţie. Fiecare individ are tentinţa
de a nu recepta mesajele care nu-l privesc.
Fenomenul percepţiei şi memorării selective. Atunci când individul primeşte o
informaţie, nu o înţelege întotdeauna în modul dorit de cei care au emis-o şi nici nu-şi
aminteşte de ea în mod sistematic.
Fenomenul releului. Influenţa mass-media se exercită după un model de ,,flux în doi
timpi". Mesajele ating mai întâi într-un mod selectiv anumite persoane mai implicate şi mai
influente decât altele, care vor juca, într-o a doua instanţă, rolul de releu şi care vor difuza mai
larg informaţia. [5; 68]

4. Modele ale socializării politice

În baza caracterului valorilor şi normelor politice care impun indivizilor anumite
modele a comportamentului politic, putem evidenţia câteva tipuri a socializării politice:
a. Tipul armonios al socializării politice presupune existenţa unui mediu cultural
omogen, a tradiţiilor democratice mature şi a societăţii civile, care asigură un dialog
respectabil dintre individ şi putere. Este caraceristic pentru cultura anglo-americană, unde atât
puterea, cât şi individul, sunt fideli idealurilor, normelor şi valorilor dominante în societate,
ceea ce permite generaţiilor noi să se includă în procesul politic fără probleme deosebite.
b. Modelul pluralist al socializării politice predomină în ţările Europei Occidentale şi
este caracterizat de existenţa multiplelor subculturi, care presupun socializărea politică a
individului potrivit cu valorile grupului său. Însă diversitatea subculturilor nu influenţează
consensul, datorită acceptării de către toţi a valorilor democratice.
c. Tipul conflictual al socializării politice este caracteristic societăţilor neoccidentale.
Nivelul material scăzut al majorităţii populaţiei, ataşamentul individului faţă de valorile locale
ale clanului, grupului face dificilă atingerea consensului dintre purtătorii diferitor valori. În
cadrul acestor societăţi violenţa politică atinge un grad înalt datorită neomogenităţii culturale.
Asimilarea valorilor şi a normelor vieţii politice este realizată într-o luptă crudă cu
reprezentanţii altor subculturi politice.
d. Tipul hegemonic al socializării politice presupune includerea omului în politică
doar prin intermediul valorilor unei clase (de ex: proletariatul), a unei religii (de ex: islamul),
sau ideologii politice (de ex: liberalism, fascism ş.a.). Acest tip este caracteristic pentru
sistemele politice închise, care nu acceptă alte valori şi insuflă individului o atitudine negativă
faţă de alte sisteme politice.
Tipurile de socializare politică enumerate exprimă dependenţa procesului socializării
politice de instituţiile puterii şi sunt numite modele ale socializării verticale.
Alături de aceste modele deosebim şi modele ale socializării politice pe orizontală,
care reprezintă micromodele ale comportamentului politic al indivizilor. Deci, putem
evidenţia următoarele modele de individualităţi politice, caracteristice societăţii
contemporane:
O Omul-automat, căruia nu-i plac libertăţile, care percepe şi asimilează integral formele
acceptate de toţi. Reacţionează la orice influenţare politică fără nici o corectură individuală;
O Modelul pseudoconservator - percepe ideologia conservatoare şi se conduce de ea, deşi
gândeşte despre sine ca despre un radical;
O Agitatorul politic - liderul politic, care poate trezi emoţiile altora şi poate servi ca model al
comportamentului;
O Administratorul politic - persoana, care poate conduce cu acţiunile şi cu situaţiile;
O Teoreticianul politic - persoana care poate lansa idei şi concluzii teoretice; O Modelul
birocratului - titularul unei funcţii cu comportamentul respectiv; O Persoana indiferentă, care
nu se interesează şi nu are o atitudine faţă de fenomenul politic;
O Individul moralist - persoana care reacţionează la evenimentele politice cu o emoţionalitate
exteriorizată, însă fără prea multe cunoştinţe în domeniu.

Particularităţile socializării politice în Republica Moldova:

■=> Până la sf. an. 80 ai sec. XX, domina tipul hegemonist al socializării politice, caracterizat
pe opunerea valorilor comuniste celor capitaliste.
■=> Cu toate că sistemul comunist la începutul anilor 90 ai sec XX s-a prăbuşit, populaţia
continuă să fie ataşată vechilor valori.
■=> Factorii tradiţionali ai socializării politice nu se manifestă pe deplin.
■=> Absenţa unui sistem valoric al socializării politice a individului conduce la situaţia în
care poziţiile sale politice sunt determinate doar de situaţia sa economică.

Termeni cheie: socializare, socializare politică, instruire politică, politizare, agent al

socializării politice, personalizare, idealizare, instituţionalizare, aculturaţie.
Întrebări de verificare:
1. Definiţi conceptul de socializare politică
2. Care sunt etapele socializării politice?
3. Numiţi principalii agenţi ai socializării politice.
4. Care este funcţia îndeplinită de socializarea politică?
5. Ce tipuri ale socializării politice cunoaşteţi?
6. Comparaţi, prin ce se deosebeşte procesul socializării politice a studenţilor de cel al
pensionari