2.

Caracteristicile principalelor tipuri de actiune sociala in viziunea lui Max Weber

Printre ganditorii care au definit sociologia ca o stiinta a actiunii sociale si au construit o teorie proprie in acest sens subliniem pe Max Weber, Vilfredo Pareto, Florian Znaniecki, A. Touraine etc. Sociolog de mare autoritate si influenta in sociologia contemporana, mai ales occidentala, Max Weber (1864-1920) se delimiteaza de alti ganditori ai epocii sale prin faptul ca este creatorul unei conceptii originale privind studiul societatii nu ca o realitate data, ci ca un proces istoric, nu ca un lucru, ci ca o semnificatie, nu ca un organisim, ci ca o activitate, nu intr-un mod obiectiv-naturalist, ci intr-unul subiectiv-interpretativ. Sistemul sau sociologic, cunoscut si sub denumirea de sociologie comprehensiva, se sprijina pe notiunile de intelegere si de tip ideal. In acceptiunea lui Max Weber, actiunea sociala inseamna un raport dintre cineva si altcineva, fie acesta un individ sau un grup uman. Orice actiune are, dupa el, un sens subiectiv (care il priveste pe cel care o realizeaza, actiunile lipsite de acest sens fiind considerate organice, filosofice) si un sens obiectiv (cand agentul actiunii se orienteaza in infaptuirea ei dupa ceilalti oameni, caz in care actiunea dobandeste un caracter social). Actiunile se deosebesc dupa sensul lor, sens care rezulta dintr-o raportare subiectiva si individuala la anumite valori. Constient ca sensurile actiunilor pot fi grupate dupa elementele lor comune sau tipice, Weber a elaborat notiune de tip ideal. Tipul ideal reprezinta un model, construit mental, al carui rol este de a mijlocii degajarea elementelor stabile ale unei realitati in continua schimbare si innoire. In general, actiunea umana se caracterizeaza prin anumite motivatii, are la baza anumite interese si valori, este orientata spre un scop determinat, agentul sau apeland, constient si voluntar, la anumite mijloace sau metode, considerate drept eficiente pentru atingerea telurilor propuse. M.Weber a distins 4 tipuri de actiune sociala: 1. Actiunea rationala prin raportare la un scop (intalnita atunci cand agentul actiunii isi stabileste cu luciditate scopul si alege mijloacele pe care le considera corespunzatoare pentru finalizarea lui); 2. Actiunea rationala prin raportare la o valoare (cand agentul actioneaza nu pentru a obtine un rezultat anume, ci pentru a nu-si pierde credibilitatea ori aprecierea celor din jur, ramanand fidel unor valori, cum ar fi cea de onoare, care il determina sa nu-si abandoneze o actiune si sa o indeplineasca cu exactitate); 3. Actiunea traditionala (impusa de obisnuintele, de modele ale grupului social caruia ai apartine agentul actiunii si de la care nu se poate abate):

4. Actiunea afectiva care are o motivatie emotionala (izvorata din trairle sentimentale si emotionale, din starea de spirit a subiectului). Obiectul de studiu al sociologiei devine, astfel, intelegerea sensului pe care un agent sau altul il da propriei sale conduite si nu doar investigarea relatiilor cauzale externe. Max Weber a atribuit intelegerii un sens rational si intelectual, apreciind ca rostul acesteia este de a explica scopurile si mijloacele actiunilor umane, precum si motivele rationale si afective care le determina. El a constientizat si un sens subiectiv-empatical intelegerii, dar nu i-a acordat un rol important (motivand prin sugestivul exemplu ca pentru a-l intelege pe Cezar nu e nevoie sa fii Cezar). Analiza contributiilor sociologice ale lui Max Weber i-au dat lui Petre Andrei ocazia sa constate ca ganditorul german nu a delimitat clar notiunile de sens si scop, iar lui G. Gurvitch sa aprecieze necesitatea unei tipologii realiste, opuse tipologiei weberiene.