Sunteți pe pagina 1din 1

-Cauzele și condițiile care au favorizat săvârșirea

faptelor antisociale-

o Lipsa de respect față de persoane, legi și valori sociale;


o Lipsa de educație, cultură și spirit civic a persoanei implicate;
o Mediul din care provine persoana implicată, respectiv familii cu tradiții antisociale;
o Mediul pauper și necunoașterea consecințelor săvârșirii unor astfel de fapte;
o Teribilismul și nevoia de a epata în fața celorlalți;
o Consumul de alcool pentru creșterea unei stări euforice;
o Nepăsarea față de modul cum sunt percepuți de ceilalți membrii ai colectivității în care
trăiesc;
o Permisivitatea legilor și lipsa de finalitate a măsurilor sancționării aplicate de către
lucrătorii de poliție, în sensul neachitării contravalorii acestor sancțiuni de către
contravenient , ceea ce încurajează comportamentul antisocial;
o Nerespectarea sfaturilor primite din partea lucrătorilor de poliție cu ocazia medierilor
efectuate.

S-ar putea să vă placă și