UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

Specializarea: MANAGEMENTUL ORDINII ŞI SIGURANŢEI

PUBLICE
Anul I, Semestrul II

Disciplina: Practică profesională

Tema PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Cadru didactic:
Asist. univ. dr. Bulea Iulia

Masterand:
Rugină Angelica Maria

2021

1
 PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

A. CONCEPTUL DE PREVENIRE ÎN ACTIVITATEA ORGANELOR DE

POLIŢIE
Pornind strict de la noţiunea de “prevenire” se poate afima că aceasta
reprezintă de fapt scopul general al activităţii poliţiei. Alături de celelalte principii
fundamentale după care poliţia funcţionează, prevenirea faptelor antisociale
reprezintă, de asemenea, un principiu important. Interacţiunea dintre următoarele
principii conduce la o bună funcţionare şi la obţinerea şi atingerea scopurilor
poliţiei:
- principiul protecţiei drepturilor omului ;
- principiul respectării legii ( legalitatea ) ;
- principiul echidistanţei politice ;
- principiul păstrării secretului profesional ;
- principiul cooperării în muncă ;
- principiul operativităţii şi oportunităţii ;
- principiul conlucrării permanente a populaţiei cu poliţia ;
- principiul continuităţii ;
- principiul egalităţii şi imparţialităţii ;
- principiul oficialităţii şi rolul activ al organelor poliţieneşti.
1
Activitatea de prevenire cuprinde totalitatea măsurilor întreprinse de
organele de poliţie pentru împiedicarea săvârşirii de infracţiuni şi alte fapte
antisociale, pentru reducerea continuă a numărului celor care pot fi antrenaţi la
încălcarea legilor şi a normelor de convieţuire socială, pentru pregătirea
antiinfracţională a populaţiei şi pentru sprijinirea unităţilor economice în
organizarea şi desfăşurarea activităţilor de pază şi păstrare a bunurilor proprii.
Ideea prevenirii este strâns legată de asigurarea respectării normelor de
convieţuire în societate. Această idee stă la baza întregii activităţi pe care o
1
Asa cum sunt ele specificate in actele normative de organizare si functionare ale acestor institutii.

2
desfăşoară poliţiştii. Conceptul de “prevenire” îmbracă un conţinut complex,
referindu-se la necesitatea comportării oamenilor astfel încât să se asigure
satisfacerea concomitentă a intereselor societăţii, de asemenea, făcând referire şi
la garantarea drepturilor cetăţeneşti şi lărgirea continuă a domeniului şi condiţiilor
de manifestare a libertăţii umane. Totodată, prevenirea are în vedere consolidarea
ordinii de drept prin prevenirea infracţiunilor şi a contravenţiilor.
Prevenirea este văzută ca o strategie “ante-delictum”, formele acesteia
reprezentându-le latura “ante-delictum” şi latura “post-factum” (care are ca şi
scop evitarea recidivei). Aceasta constă într-un ansamblu de măsuri economice,
sociale, politice, educative, juridice şi administrative, menite să ducă la buna
desfăşurare a relaţiilor sociale şi la înlăturarea cauzelor şi condiţiilor ce
favorizează fenomenul infracţional. Caracterele specifice ale prevenirii se îmbină
într-un mod constructiv astfel: umanitar şi social cu cel continuu şi dinamic,
alături de caracterul multilateral.
Referindu-ne strict la Poliţia Locală, care s-a înfiinţat în linii mari prin
reorganizarea poliţiei comunitare, Parlamentul României a adoptat legea Poliţiei
Locale, care, conform articolului 1 ,punctul (1) –“ s-a înfiinţat în scopul
exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanei, a proprietăţii private şi publice, a prevenirii şi descoperirii
infracţiunilor, în următoarele domenii2 :
- ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor ;
- circulaţia pe drumurile publice ;
- disciplină în construcţii şi afişajul stradal ;
- protecţia mediului ;
- activitatea comercială ;
- evidenţa persoanelor ;
- alte domenii stabilite prin lege.

2
In conformitate cu Legea nr. 155 din 2010 privind politia locala.

3
B. METODE, TEHNICI ŞI MIJLOACE DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A
FAPTELOR ANTISOCIALE
1. Din punct de vedere practic, una dintre modalităţile care ajută la
prevenirea şi combaterea faptelor infracţionale o reprezintă concursul 3 cetăţenilor
– care au datoria civică de a sesiza organele de poliţie în legătură cu orice fapta de
natură penală sau contravenţională sesizată. Pentru a atrage respectul cetăţenilor,
poliţistul trebuie să dea dovadă de imparţialitate, corectitudine, să adopte o ţinută
şi o atitudine civilizată.
2. Un alt factor în acest proces, al prevenirii îl reprezintă solicitudinea faţă
de cererile şi interesele legitime ale cetăţenilor, luându-se în acest sens anumite
măsuri :
- organizarea temeinică şi judicioasă a activităţii cu cetăţenii ;
- sporirea receptivităţii faţă de eficientizările acestora ;
- rezolvarea operativă şi competenţa cererilor legitime ale cetăţenilor
- instruirea temeinică a cadrelor care au ca atribuţii de serviciu
rezolvarea cererilor şi solicitărilor cetăţenilor ;
- urmărirea şi analizarea permanentă a modurilor în care se rezolvă
sesizările, propunerile şi solicitările cetăţenilor, luând măsuri de respectare a
termenelor stabilite, de înlăturare a neglijenţelor, a abuzurilor, a ilegalităţii ;
- discutarea de către şefii ierarhici superiori, cu ocazia audienţelor cu
cetăţenii, a unor probleme de interes poliţienesc, care sunt şi de interes public ;
- respectarea obligatorie de către toate cadrele de poliţie a obligaţiei
legale de a interveni ori de câte ori se comit fapte antisociale, de a acorda sprijin
celor lezaţi şi de a lua măsuri legale împotriva elementelor cu caracter antisocial ;
- introducerea în programa didactică a unităţilor de învăţământ cu
specific poliţienesc a unor teme privind prevenirea.
3. Folosirea tehnicii criminalistice şi a altor mijloace are caracter specific
poliţienesc, intervenind în prevenirea sustragerii de bunuri şi valori sau săvârşirea
3
Aceasta activitate se desfasoara pe baza de voluntariat si se face fara vreo eventuala plata.

4
de fapte antisociale. În toate cazurile care se pretează se folosesc capcane
criminalistice, cartoteci de identificare, mijloace tehnice de pază şi alarmare, de
supraveghere a circulaţiei rutiere, de prevenire şi combatere a poluării 4 atmosferei
de către auto-vehicule. Mai apar în uz şi alte mijloace, precum: cazierul judiciar,
evidenţa populaţiei, evidenţele operative ale poliţiei, alte mijloace de investigare,
supraveghere şi control.
4. Determinarea anumitor persoane de a renunţă la intenţia de a săvârşi
infracţiuni sau de a întrerupe acţiunea ilicită începută. Fiind în posesia unor astfel
de date, organele de poliţie pot folosi procedeul chemării la sediul poliţiei a unor
asemenea persoane pentru a li se pune în vedere consecinţele la care se expun, în
cazul în care ar înfăptui intenţiile lor. Supravegherea persoanei respective este
continuată şi după chemarea ei la sediul poliţiei, luându-se măsurile legale care se
impun.
Intervenţia preventivă a poliţiei presupune intensificarea activităţii de
cunoaştere a persoanelor care se află în relaţii conflictuale latente, astfel încât, în
mod direct sau indirect, să ajungem la medierea şi stingerea acestor conflicte.
Totodată, poliţia este obligată să desfăşoare acţiuni de popularizare în rândul
categoriilor sociale expuse la comiterea de fapte infracţionale sau vulnerabile la
fenomenul victimizării.
Activităţile de prevenire pot fi clasificate în două mari categorii:
a. activităţi specifice poliţiei – acele activităţi care ţin de influenţarea
populaţiei din zona de competenţă, prin desfăşurarea atribuţiilor zilnice de
serviciu;
b. activităţi de prevenire desfăşurate în cooperare cu alte unităţi ale MAI 5–
cooperarea cu unităţile de paşapoarte, cu Poliţia de Frontieră, cu Jandarmeria, cu
pompierii, cu SRI, cu arhive ale statului.

4
Florica Brasoveanu- Conceptul de protectie a mediului ( Ars Aequi , editura Bren ,Bucuresti 2006 )

5
Actiunile se vor realize in cooperare cu politia romana sau cu jandarmeria pentru a se asigura o eficienta
ridicata si pentru a se asigura un impact public corespunzator.

5
 O cerinţă importantă în abordarea metodelor de prevenire o constituie
cunoaşterea persoanelor( din toate punctele de vedere) care ridică probleme în
ceea ce priveşte ordinea publică în scopul prevenirii eventualelor fapte
antisociale.
5. Asigurarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice 6 este o altă
direcţie importantă de acţiune preventivă a poliţiei. Este important ca circulaţia
rutieră să se desfăşoare în mod fluent, fără perturbări, în condiţii de maximă
siguranţă. Din acest motiv, obiectul central îl constituie educaţia rutieră a tuturor
categoriilor de participanţi la trafic şi evitarea victimizării acestora. Prevenirea se
poate face printr-o gama largă de măsuri, precum: acţiuni şi controale, acţiuni de
educaţie rutieră în şcoli, atragerea copiilor în patrulele şcolare.
6. Combaterea faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice implică o
intervenţie fermă împotriva celor care au manifestări turbulenţe, periclitându-se
prin acestea viaţa şi integritatea persoanelor, avutul public şi privat al cetăţenilor.
7. Participarea la educaţia juridică a populaţiei pentru cunoaşterea şi
respectarea legilor. Munca de prevenire şi de popularizare a legilor a pus într-o
nouă lumina dictonul latin : “ Nemo censetur ignorarae legem” – “ Nimeni nu
poate invoca în apărarea sa necunoaşterea legii.” Din punct de vedere tehnic,
această situaţie ne obligă să fim permanent la curent cu actele normative adoptate
de către diferitele organe legiuitoare.
8. Atragerea atenţiei – este o metodă extrem de simplă, dar în numeroase
cazuri foarte eficientă. Această metodă se aplică faţă de persoane care au în mod
vădit un comportament necorespunzător, de natură a degenera într-o faptă
antisocială.
9. Avertismentul poliţienesc – constituie o metodă care se aplică
persoanelor care au săvârşit fapte, care, deşi nu constituie infracţiuni, totuşi,
datorită naturii şi împrejurărilor în care au fost săvârşite, pot degenera în
infracţiuni sau pot avea consecinţe negative. Aplicarea acestei metode presupune
6
Legea nr. 155/2010 a politiei locale.

6
o documentare prealabilă temeinică şi discernământ. Se consemnează în scris,
documentul fiind semnat de toţi participanţii.
10. Informarea organelor de stat şi a organizaţiilor non-guvernamentale. Pe
baza datelor rezultate din activitatea zilnică în urma contactelor cu cetăţeanul sau
în cea de constatare a contravenţiilor, poliţistul poate intra în posesia unor
informaţii şi date care pot constitui premisele săvârşirii unor fapte antisociale.
Conţinutul principal al informărilor se referă la :
a. aspecte noi privind starea infracţională ;
b. infracţiuni sau alte manifestări antisociale ;
c. factori favorizatori ai unor fapte antisociale ;
d. concluzii rezultate din acţiuni desfăşurate în anumite sectoare.
Informările se întocmesc prin contribuția formaţiunilor interesate,
propunându-se măsuri pentru prevenirea mai eficientă a încălcărilor, eliminarea
împrejurărilor şi a condiţiilor negative constatate. Poliţia urmăreşte modul în care
se rezolva propunerile făcute în informări, sprijinind realizarea acestora.

C. DIRECŢII DE PREVENIRE
Activitatea de prevenire este orientată în următoarele direcţii principale:
1. Depistarea operativă a persoanelor pretate a comite infracţiuni sau alte
fapte antisociale, această direcţie implicând două aspecte inseparabile:
a. acţiuni prin excelenţă preventive :
b. acţiuni de combatere a faptelor antisociale.
2. Identificarea şi supravegherea persoanelor susceptibile de a comite
infracţiuni şi determinarea acestora de a se abţine de la astfel de fapte. Prin
această influenţare apreciem că se va trece la integrarea acelei persoane în
societate .
3. Descoperirea şi prinderea cu operativitate, pe baza informaţiilor ce se
deţin, a persoanelor care au trecut la săvârşirea de fapte antisociale, astfel încât să
se asigure nu doar tragerea la răspundere a acestora, ci şi întreruperea acţiunii

7
ilicite începute. Se doreşte evitarea producerii de pagube mai mari şi eliminarea
stărilor de pericol.
4. Împiedicarea minorilor şi tinerilor7 de a săvârşi fapte antisociale. Pentru
o acţiune eficientă în această direcţie,este necesar să cunoaştem tinerii şi minorii
cu comportament deviant şi a mediului în care aceştia trăiesc, respectiv familii
dezorganizate, familii cu, carenţe în educarea copiilor sau a tinerilor, care în mod
nejustificat absentează de la şcoală. Cunoscând aceste realităţi, poliţia, şcoala şi
familia pot întreprinde măsuri de influenţare a minorilor şi tinerilor.
5. Combaterea parazitismului social - Parazitismul social se caracterizează
prin lipsa unei ocupaţii utile societăţii, în cazul unei persoane apte de muncă,
reprezentând unul din factorii care favorizează comiterea de fapte antisociale.
Depistarea, supravegherea şi îndrumarea către activităţile utile, pot constitui
direcţii de prevenire şi combatere a parazitismului social.
6. Împiedicarea infractorilor primari ( cei care au fost condamnaţi o
singură dată ) de a deveni recidivişti reprezintă o altă direcţie a activităţii poliţiei,
care evidenţiază umanismul muncii de poliţie, pentru că se doreşte ca cei care au
greşit o dată să se îndrepte astfel încât să nu mai comită noi infracţiuni.

D. IMPORTANŢA SOCIALĂ A PREVENIRII

Prin prevenire se realizează:
1. Împiedicarea unor persoane de a deveni contravenient sau infractor şi de
a suporta rigorile legii;
2. Crearea unui climat de linişte şi siguranţă membrilor societăţii, a
convingerii că viaţa, integritatea lor corporală şi bunurile le sunt aparate, că
organele poliţieneşti îşi fac datoria;

7
Politia poate incheia programe de parteneriat cu unitatile de invatamant prin care sa urmareasca nu doar
prevenirea comiterii de fapte antisociale in aceste zone,dar si derularea unor programe de educatie pentru elevi
care sa previna riscul de victimizare al acestora.

8
 3. Evitarea producerii de prejudicii materiale, fizice sau morale, cu
consecinţe greu sau uneori imposibil de reparat;
4. Împiedicarea destrămării sau dezorganizării vremelnice a unor familii cu
implicaţii nedorite atât pentru cei care suportă sancţiunea legală, cât şi pentru
copiii acestora, care din lipsa de grijă şi supraveghere,din lipsa mijloacelor de
existenţă ale părinţilor, pot săvârşi la rândul lor fapte ilegale;
5. Reducerea volumului de muncă al organelor de poliţie, procuratură,
justiţie şi a cheltuielilor ce se fac pentru cercetarea penală, judecata şi executarea
pedepselor în penitenciare.
La acest aspect mai trebuie menţionate: tracasajul, timpul pierdut şi munca
depusă de alte persoane solicitate în activitatea procesuală (martori ,experţi,
revizori, contabili etc).
Activitatea de prevenire se realizează de organele poliţieneşti prin forţe
proprii în cooperare8 cu alte unităţi ale MAI, cu alte organe de stat, cu sprijinul
cetăţenilor.
Orice acțiune ce aduce prejudicii societății ca și cea care lezează drepturile
și interesele indivizilor izolați, dă naștere nu numai unei reacții firești de
combatere, dar și de apărare preventivă, stimulând întreprinderea unor măsuri
anticipative pentru ca răul să nu se mai producă, să nu se mai repete.
În preocuparea și concepția tuturor factorilor sociali ce le revin atribuții pe
linia combaterii fenomenului criminalității, elementul principal, obiectul esențial
și prioritar îl reprezintă prevenirea.
Experiența demonstrează că organizarea unei eficiente activități preventive,
ori câte eforturi ar impune, este incomparabil mai ușor de realizat și mai eficientă
decât activitatea de descoperire a faptelor antisociale.
În orice societate există o criminalitate reală formată din totalitatea faptelor
antisociale comise la un moment dat. De asemenea, există o stare latentă sau
8
Cooperarea politiei locale ,a politiei romane si a jandarmeriei in ceea ce priveste asigurarea ordinii si linistii
publice la astfel de adunari publice se face,cel mai adesea,in baza unor planuri comune de actiune,aprobate de
catre comandantii acestor institutii de aplicare a legii.

9
parțială ce cuprinde un mare număr de indivizi, care din cauza factorilor
criminogeni (interni sau externi) sunt pretabili să comită fapte antisociale.
Instituțiile polițienești luptă în egală măsură atât împotriva criminalității reale cât
și a celei latente, această luptă având caracterul unei activități de profilaxie
socială.
Activitatea de prevenire a criminalității face parte dintr-o sferă mai largă de
preocupări ale statului de drept, incluzând mai întâi sfera atotcuprinzătoare a
încălcării regulilor morale de conviețuire socială, iar în al doilea rând activitatea
de prevenire a încălcării legilor în general și în cadrul acesteia a legii penale în
special.
Câmpul în care se desfășoară această acțiune de profilaxie socială este
foarte vast:
- măsuri de igiena socială care să combată alcoolismul, consumul de droguri,
bolile;
- măsuri de ordin economic care să asigure un trai decent membrilor
societății;
- măsuri de ordin educativ, legislativ și politic, menite să asigure dreptatea,
siguranță civică și programul.
Conceptual, prevenirea este o strategie „antea€delictum”, care a devenit o
necesitate de stringentă actualitate în toate statele. În cadrul acestei strategii intră
toate inițiativele și acțiunile care pot opri, altfel decât prin coerciția aplicată, „post
factum” evoluția fenomenului criminalității.
Știința dreptului penal folosește termenii de prevenție generală și prevenție
specială.
Prevenția generală se referă la efectul ce se exercită asupra tuturor indivizilor
unui stat chiar de la adoptarea legii penale, prin evidențierea consecințelor la care
se expun în cazul nerespectării prevederilor ei (regulă de conduită se desprinde
indirect din descrierea faptei incriminate).

10
 Prevenția specială există atunci când se exercită asupra persoanei care a
încălcat legea stabilind condițiile tragerii sale la răspundere penală și sancțiunile
ce urmează să i se aplice. În acest caz ceea ce se previne este repetarea faptei
comise.
Politica penală este o parte a politicii generale a statului și se referă la
măsurile și mijloacele ce trebuie adoptate și aplicate pentru prevenirea și
combaterea criminalității intr-o anumită țară intr-o perioadă determinată. Desigur
că apărarea valorilor sociale nu se realizează exclusiv prin mijloace juridice ci și
prin mijloace extrajuridice de ordin economic, social, politic, cultural, educativ,
ca și prin intermediul normelor juridice de drept administrativ, comercial, de
drept al muncii etc.
Acționând asupra factorilor cauzali ai criminalității, activitatea de prevenire
urmărește să reducă treptat efectul lor negativ și prin aceasta să contribuie la
reducerea numărului și gravității infracțiunilor.
Scopul și conținutul strategiei activității de prevenire a criminalității îl
constituie orientarea pe baze științifice a acestei activități, în raport cu necesitatea
socială, stabilind metode și mijloace eficiente de acțiune, precum și cunoașterea
cauzelor și condițiilor care determină, favorizează sau înlesnesc săvârșirea de
infracțiuni.
În ceea ce privește importanța activității de prevenire, experiența
demonstrează că organizarea eficientă a acesteia,oricâte eforturi și sacrificii ar
impune, este incompatibil mai ușor de realizat și mai puțin costisitoare decât
activitatea de combatere a unor urmări negative. În plus, prevenirea acționează
mult mai profund și statornic, influențând ansamblul faptelor, pe când activitatea
de combatere și descoperire a infracțiunilor, care se desfășoară în raport cu fiecare
cauza penală în parte și pe măsura apariției conduitelor negative .
Fenomenul criminalității se supune din acest punct de vedere acelorași
necesități. Importantele prejudicii pe care le provoacă săvârșirea infracțiunilor
(pierderi de vieți omenești, vătămări corporale, traume psihice, pagube materiale,

11
cheltuieli pentru descoperirea și tragerea la răspundere a vinovaților, cheltuieli cu
executarea pedepselor în penitenciare) pot fi înlăturate sau diminuate prin
organizarea de acțiuni eficiente de profilaxie socială.
Activitatea de prevenire are un conținut complex9, multidimensional
exprimând o cerința obiectivă, necesară pentru reglementarea raporturilor sociale,
astfel încât să asigure normala funcționare a tuturor organismelor sociale,
climatul de ordine și siguranță civică în cadrul căruia să poată realiza fără
perturbări activitatea organelor statului, garantarea drepturilor și libertăților
fundamentale ale cetățenilor. În legătură cu valoarea și eficiența activităților
preventive există nu numai un consens în statele cu democrație avansată, dar și
rezultate certe.
Activitatea de prevenire a faptelor antisociale are o deosebită importanță
socială, dacă ne referim numai la efectele pozitive imediate și evidente pe care le
produce în viața socială, în asigurarea ordinii și legalității. În acest context trebuie
precizat că prin prevenire se realizează următoarele scopuri sociale:
- împiedicarea unei persoane de a deveni infractor si de a suporta rigorile
legii;
- evitarea producerii de prejudicii materiale, fizice sau morale, cu
consecințe greu sau uneori imposibil de recuperat;
- împiedicarea destrămării sau dezorganizării vremelnice a unor familii, cu
implicații atât pentru cei care suportă sancțiunea legală cât și pentru copiii
acestora care din lipsă de îngrijire sau a mijloacelor de subzistență, pot săvârși la
rândul lor infracțiuni;
- reducerea volumului de muncă al instituțiilor polițienești, parchet, justiție
și a cheltuielilor ce se fac pentru cercetarea penală, judecată și executarea
pedepselor în penitenciare. La acest aspect mai trebuie menționat tracasajul,

9
Trebuie respectate actele normative care stabilesc conditiile specifice de garantare a dreptului la protectia vietii
private.

12
timpul pierdut și munca depusă de alte persoane solicitate în activitatea
procesuală (martori, experți, revizori contabili etc.).
În literatura de specialitate s-a formulat opinia potrivit căreia în luptă
împotriva criminalității sunt utilizate în concret două categorii de mijloace:
1. mijloace juridice,în care intră totalitatea normelor de drept ce contribuie
direct sau mai puțin direct la combaterea și stăpânirea fenomenului criminal.
2.mijloacele empirice,unde sunt incluse ,,practicile
instituționale``(poliție,parchet,instanța de judecată,penitenciare etc.) care au ca
scop combaterea și prevenirea criminalității.
Prin combinarea celor două categorii de mijloace rezultă în practică trei domenii
principale de luptă contra criminalității:
1. domeniul dreptului penal și aplicărilor lui concrete;
2. domeniul tratamentului delincvenților;
3. domeniul prevenirii criminalității.
Cele trei domenii alcătuiesc un ansamblu unitar,un sistem având ca finalitate
stăpânirea fenomenului criminal. Prin stăpânirea fenomenului criminal înțelegem
menținerea acestuia în cadrul unor limite și structuri suportabile din punct de
vedere social. Interesul și vocația de a stăpâni fenomenul criminal aparține
statului și de aceea,în mod firesc,tot sistemul este creat și pus în mișcare, printr-o
voință statală,printr-o decizie politică anticriminală.
1. Contribuția științelor penale la combaterea faptelor antisociale
Un rol important l-a avut și îl are știința dreptului penal în lupta de
combatere și apărare împotriva crimei,care cuprinde idei, concepții privind
mijloacele de combatere a crimei,în special mijloacele represive, pedepsele.
Știința dreptului penal este totalitatea ideilor,concepțiilor despre pedeapsă și
despre aplicarea și executarea ei. Aici este vorba de teoria dreptului penal, care a
avut și are un rol deosebit de important în problematica combaterii crimei. Știința
penală precedă dreptul,în sensul că, mai întâi, există păreri, idei despre pedeapsă,

13
despre felurile și efectele ei în combaterea crimei,care apoi,unele din acestea,iau
formă juridică,devin norme juridice înscrise în legi penale.
Dreptul penal , la rândul lui,stabilește pedepsele și sistemul pedepselor,
pedepsele pentru fiecare infracțiune în parte,precum și aplicarea pedepselor.
Un stat poate duce o politică penală autoritară,represivă,cu incriminări severe,cu
pedepse severe sau o politică penală liberală,moderată,cu puține incriminări și
pedepse și limitate,blânde etc., în funcție de mersul crescând sau descrescând al
criminalității.
Pedeapsă10 este menită să trezească conștiința criminalului și să prevină
comiterea de noi crime. Cu cât pedeapsa este mai aspră, cu atât infractorul va
învăța mai sigur să respecte legea. Ori, experiența a dovedit că funcția de
prevenire a pedepsei ,specială sau generală,de intimidare și de oprire a
criminalului ori a altor persoane de la crimă,depinde nu de asprimea și duritatea
pedepsei,ci de certitudinea și de inevitabilitatea pedepsei. Neaplicarea pedepsei,
întârzierea ori ocolirea aplicării și executării pedepsei conduc la pierderea
autorității și eficacității pedepsei.
Politicii penale represive i s-au adus obiecții și a fost combătută de penaliști
și doctrinari ai dreptului penal,cum a fost C.Becaria care, la vremea sa, într-o
lucrare celebră, susținea că pedeapsa nu se poate justifica prin asprime,prin
intimidare, ci prin utilitatea ei. Pedeapsa se aplică nu pentru a ispăși un rău făcut
(crimă) ci pentru a împiedica alte rele, alte crime, în viitor.
Politica penală trebuie să apere societatea împotriva crimei, să aplice
pedepse, dar trebuie totodată să apere și pe victimă, și în același timp, să ajute pe
criminal să se încadreze în societate. Accentul îl pune pe cunoașterea criminalului
și apoi pe tratamentul lui, în scopul recuperării și al reintegrării lui sociale.
2. Tratamentul delincvenților.

10
Politia locala nu are competente pe linia tragerii la raspundere penala a celor ce comit infractiuni.In cazul in
care,politistul local constata o infractiune flagranta,este obligat s ail prinda pe faptuitor si sa-l predea politiei
romane,furnizand si alte date si informatii suplimentare.

14
 Printre factorii favorizanți de comportamente delincvente, un loc aparte
revine mediului impus. Prin mediu impus înțelegem locurile, special amenajate și
aflate în administrarea statului,în care sunt ținute pentru ispășirea pedepsei,
persoanele care săvârșesc infracțiuni de o anumită gravitate (penitenciare, centre
de reeducare etc). Majoritatea studiilor de specialitate menționează că pedeapsa
cu privațiune de libertate nu întotdeauna își atinge scopul în care este aplicat, că
penitenciarul, este adesea un mediu criminogen. Există criminali care sunt lipsiți
de sensibilitate, care nu se sperie de această pedeapsă sau, unii nu sunt nici
speriați nici impresionați de pedeapsa cu închisoarea de lungă durată.
În societatea modernă, crimele comise și persoanele care le-au comis sunt
cercetate, urmărite și judecate de organele de stat, aplicându-se măsuri represive,
pedepse, pentru ca făptuitorul să nu mai poată comite alte crime. Pe lângă
pedepse, criminologia, în cazul cauzelor sociale ale crimei, propunându-se soluții
preventive sociale, soluții de ameliorare a condițiilor de trăi, iar în cazul
criminalilor anormali, soluții medicale și așa mai departe.
3. Mijloacele de luptă împotriva faptelor antisociale:
În criminologia modernă se cercetează căile și mijloacele de luptă contra
faptelor antisociale în mod insistent. În general, toți aceștia sunt, oarecum, de
aceeași părere, că luptă contra crimei trebuie dusă pe două căi: una preventivă, de
împiedicare a comiterii de crime (ante delictum) și alta,represivă, de pedepsire a
celor ce comit crime (post delictum).
Activitatea și cercetarea poliției privesc și aspecte care vizează prevenirea
criminalității prin controlul și supravegherea poliției ca organ al ordinii publice.
Prin prevenire se înțelege luarea unor măsuri de împiedicare și oprire a comiterii
de fapte criminale. În criminologie, prevenirea înseamnă luarea unor măsuri care
să conducă la împiedicarea comiterii de crime.
Prevenirea este similară, ca sens, cu prevenirea unei maladii în domeniul
medical, prevenire care se poate aplica prin aplicarea unor măsuri medicale
datorită cărora o boală nu se produce sau nu se răspândește. Există și un adaos în

15
această materie , aplicabil și în prevenirea crimei,anume, mai ușor oprești o boală
decât s-o vindeci. În cazul prevenirii comiterii unor infracțiuni, aceasta este o
măsură de preferat, deoarece, dacă s-ar comite o faptă antisocială, rezultă
consecințe grave (victimă, pagube) greu de înlăturat după comitere.
Există două forme de prevenire a faptelor antisociale :
1. prevenirea generală, adică prevenirea apariției sau existenței unor cauze
sociale ori individuale care pot conduce la fapte antisociale.
2. prevenirea directă , care este o prevenire specială ce vizează, în mod
direct, oprirea infracțiunilor.
Prevenirea generală.
Această formă de prevenire are un câmp larg de activitate, ea cuprinzând
sectoare întregi din viața socială, începând cu cele economice, administrative,
culturale și altele. În toate aceste sectoare de viață pot fi și sunt aspecte în care se
pot manifesta deficiențe ce pot fi cauze de criminalitate. În politica penală s-a
subliniat rolul important al prevenirii în luptă contra crimei ,Enrico Ferri,
criticând libertatea de voință și de acțiune a criminalului, recunoaște drept cauze
ale crimei, pe lângă cauzele individuale, și cauzele sociale, cum sunt condițiile de
viață materială și altele.
Ca urmare, Enrico Ferri a susținut că folosirea numai a pedepselor nu este
suficientă în lupta împotriva crimei, că este necesară lupta cu cauze sociale ale
acesteia, cu mijloace care duc la ameliorarea mediului,îmbunătățirea condițiilor
economice, perfecționarea administrației, creșterea rolului educației și așa mai
departe. A pledat pentru așa-numitele substitutive penale, mijloace de
însănătoșire materială și morală a omului și a mediului social.
Se combăteau, în mod direct, relele sociale și se cerea ameliorarea condițiilor de
viață și, indirect, se combăteau și cauzele comiterii infracțiunilor.
În direcția folosirii mijloacelor prevenitive, în literatura de specialitate se
evocă rolul mediului în producerea infracțiunilor , reprezentată de școala
criminologică de la Chicago, potrivit căreia condițiile proaste din anumite

16
cartiere ale orașelor etc., constituie cauze principale ale criminalității. În astfel de
cartiere mărginașe, sărace populația este îngrădită, locuințele sunt insalubre și
condițiile de viață sunt grele. În plus, aici au apărut baruri, localuri unde se
consumă băuturi alcoolice, cu o populație pestriță, cu mulți vagabonzi, cu foști
condamnați penal etc., tot atâția factori care incită la crimă.
În astfel de orașe trebuiesc acțiuni concentrate de prevenire a crimei prin
mijloacele sociale, mijloace de însănătoșire a mediului, a cartierelor. S-au luat
măsuri dezvoltându-se adevărate companii de schimbare a mediului prin care
indirect se luptă împotriva crimei. Experiența a fost interesantă și a avut un ecou
social și unele rezultate bune.
Lupta împotriva faptelor antisociale se poate face, în primul rând,numai pe
baze științifice, combătând cauzele care determină și condiționează acest
fenomen. Într-un fel, crima și criminalitatea sunt ca o maladie, care se poate
combate numai anihilând cauzele care produc o asemenea boală.
Combaterea faptelor antisociale , înseamnă opera de tăiere, reducerea cauzelor
majore, măcar de slăbire a fenomenului. În al doilea rând, combaterea cauzelor se
poate face în mod diferențiat și anume: cauzele fenomenului sunt diferite,
combaterea se poate face folosind mijloace diferite.
Folosind asemenea mijloace se poate ajunge, într-o anumită măsură, să se
reducă comiterea de infracțiuni, eventual în anumite sectoare. În măsura în care se
îmbunătățesc condițiile materiale de viață ale oamenilor, condițiile instructiv-
morale, criminalitatea se poate reduce. Astfel de mijloace sunt mijloace
preventive, mijloace ce se folosesc ca să nu se comită crime. Acestea sunt
mijloace preventive,pe de o parte, dar sunt și mijloace extrajuridice, pe de altă
parte, folosite de societate. Ele se folosesc înainte de a se comite crime și privesc
așa-numita criminalitate posibilă sau potențială.
Luptă anticriminală preventivă, prin combaterea cauzelor acesteia, este
necesară, științifică și este aplicată în societatea modernă. Dar ea nu este
totdeauna suficienta, fiindcă:

17
 1. lupta cu cauzele sociale și individuale este o luptă ce se duce cu niște
cauze și condiții mai difuze,mai puțin conturate (de exemplu cu sărăcia materială,
lipsa de instrucție, lipsa de morală etc.) și mai puțin cunoscute și identificate;
2. criminalitatea11 potențială,de asemenea,este mai mult bănuită, mai greu
de identificat și apreciat; nu se poate cunoaște în câte cazuri ea a fost anihilată și
în câte cazuri ea n-a fost anihilată;
3. lupta cu cauzele se desfășoară înainte de comitere și ea se duce un timp
mai îndelungat, treptat și încet și nu se poate știi exact cât este de eficientă.
Prevenirea specială.
Pe lângă prevenirea generală, în criminologia modernă, se cercetează și
preconizează o seamă de măsuri prin care se previne în mod direct comiterea de
crime. Este tot o prevenire ante delictum dar, de această dată, nu este vorba de
combaterea unor cauze generale care constituie un teren favorabil pentru crimă, ci
de combaterea unor situații și persoane care duc la comiterea de crime.
Acestei preveniri i se spune prevenire specială, fiindcă vizează
împiedicarea directă a comiterii de crime. Este un fel de luptă prin care se
împiedică producerea iminentă a crimei. Așadar, în marile magazine, mărfurile
expuse, mai cu seamă dacă este vorba de bijuterii, ceasuri etc., constituie tot
atâtea tentații la furt; este necesar să se ia măsuri de supraveghere și pază; sau se
formează un grup de recidiviști care pun la cale și organizează atacuri și
sustrageri de mărfuri ori se organizează în vederea falsificării de bani etc. În atare
situații, dacă lucrurile au ajuns la cunoștința poliției, aceasta trebuie să ia măsuri
de împiedicare a comiterii unor astfel de infracțiuni.
După cum se poate observa, în cazul prevenirii speciale a faptelor
antisociale este vorba de fapte concrete, gata a se comite și care pot fi
împiedicate și prevenite. Această prevenire interesează pe proprietarii ori
posesorii de astfel de bunuri. Aici se aplică ideea că măsurile de prevenire le iau

11
“ Infractiunea este fapta care prezinta pericol social,savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala” ( art.
17 Cod Penal)

18
cei interesați, fiindcă această apărare este mai sigură decât apărarea pe care o dau
alții(de ex. poliția). Această prevenire interesează și organele speciale ale statului,
anume poliția, care are un rol mare în prevenirea specială.
Măsuri care împiedică comiterea infracțiunilor sunt:
1. protejarea localurilor cu valori deosebite, de exemplu, localul unei bănci,
unui magazin; protejarea se face prin încuietori greu de desfăcut, grilaje la
ferestre, dispozitive de alarmă;
2. protejarea autovehiculelor, motocicletelor prin încuietori, instalații de
alarmă;
3. înarmarea transportatorilor de bani, efecte de valoare prin arme
defensive (pistoale speciale);
4. avertizarea publicului despre un cartier frecventat de hoți de buzunare,
supravegherea localurilor comerciale prin agenți speciali (particulari),
supravegherea băncilor cu personal special angajat, supravegherea marilor
magazine de un personal special, instalarea de semnale de alarmă în caz de
atacuri din partea unui grup de răufăcători, supravegherea cartierelor mărginașe
sau izolate ale orașelor de agenți de poliție, care fac ronduri special (de zi ori de
noapte). În mai multe locuri, cartiere există populație fără ocupație șomeri,
oameni certați cu munca, foști condamnați unde se cere supravegherea și
intervenția organelor de poliție.
Prevenirea specială și indirectă a criminalității de către organele de poliție
are o arie mult mai întinsă. Anume, ea trebuie să exercite paza și supravegherea,
mai întâi, a locurilor publice, piețele, arterele de circulație rutieră, căi ferate,
trecerile vamale și altele. În aceste locuri populația și circulația oamenilor sunt
mari și în același timp, contactele și conflictele umane sunt intense și numeroase.
Proba stă în faptul că în aceste locuri criminalitatea este întotdeauna mai ridicată.
În al doilea rând este necesară paza și supravegherea instituțiilor de tot felul.
Prezența acestor organe se dovedește salutară și este sigur că fără această
prevenire, criminalitatea în aceste arii ar fi mult mai mare.

19
 În consecință, se consideră că este corect să se prezinte cetățenilor situația
cât mai exactă cu putință,pentru ca ei să-și ia măsuri suplimentare de
autoprotecție.

Bibliografie:

1. Anechitoaie C. - Dreptul muncii şi securităţii sociale – Ed.

Prouniversitaria - 2013;
2. Braşoveanu F. - Conceptul de protecţie a mediului în revista de studii şi
cercetări sociale şi juridice Ars Aequi Ed. Bren – 2006;
3. Cioclei V. - Criminologie etiologică Ed. Actami - 1996;
4. Cioclei V. - Manual de criminologie Ed.C.H. Beck - 2011;
5. Nistoreanu G., Păun C. – Criminologie Ed. Europa Nova - 2000 ;

20
6. Oancea I. - Probleme de criminologie Ed. All - 1994;
7. Popa G. D. - Legislaţie adnotată pentru uzul poliţiei locale Ed. Muntenia -
2013;
8. Popa G.D. - Poliţia Locală în România de astăzi Ed. Muntenia 2013.
9. Stănoiu R.M. – Criminologie vol 1 Ed. Oscar Print – 2002;

21