Sunteți pe pagina 1din 11

Definirea conceptului de prevenire a criminalităţii. Scopul şi sarcinile măsurilor de prevenire.

Lupta împotriva criminalităţii se desfăşoară în toate statele prin măsuri concrete, deopotrivă de
prevenire cît şi de constrîngere, cu aplicare sancţiunilor penale. Problema criminalităţii persistă în toate
statele, iar lupta împotriva acesteia este inspirată de politica penală, comportînd soluţii la nivel naţional.
Prin conceptul de prevenire, se înţelege luarea unor măsuri care să conducă la împiedicarea comiterii
crimelor.
Conceptul de prevenire şi combatere a criminalităţii comportă 2 determinări:
1.    Prevenirea post-delictuală;
2.    Prevenirea pre-delictuală.
Prevenirea post-delictuală desemnează ansamblul de măsuri de resocializare a celor care au suferit o
condamnare, luate în temeiul legii, fie de organele de stat competente să pună în executare pedeapsa
penală (cînd pedeapsa se execută în detenţie), de organele penitenciare, fie de colective de oameni (cînd
pedeapsa se execută prin muncă), în vederea evitării recidivei.
Prevenirea pre-delictuală, care desemnează un proces social neîntrerupt, care implică un ansamblu de
măsuri sociale, luate în temeiul legii de organele de stat, în primul rînd de organele M.A.I. şi Ministrului
Justiţiei, în strînsă conlucrare cu diferite asociaţii, organizaţii, în vederea preîntîmpinării şi eliminării
riscurilor eventuale de comitere de infracţiuni, prin identificarea, neutralizarea şi înlăturarea surselor
socio-umane, subiective şi obiective, care pot să determine ori să favorizeze comiterea de fapte anti-
sociale, măsuri destinate să contribuie în mod esenţial la educarea permanentă a tuturor membrilor
societăţii, în spiritul respectării legii penale şi a ordinii de drept.
Prin activitatea de combatere a criminalităţii înţelegem un ansamblu de măsuri juridico-penale, luate
de organele de stat specializate, în temeiul legii, pentru realizarea scopului procesului penal şi anume
constatarea la timp şi în mod complet, a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care
a săvîrşit o infracţiune să fie sancţionată penal, potrivit vinovăţiei sale, şi nici o persoană nevinovată să
nu fie trasă la răspundere penală.
Prevenirea criminalităţii înseamnă preîntîmpinarea săvîrşirii primare a acelor acţiuni ori inacţiuni
umane, pe care societatea le consideră dăunătoare pentru valorile sale, din care motiv aceste
comportamente au fost sancţionate de legea penală.

Consideratii introductive

Criminalitatea economico – financiara, cunoscuta si sub denumirea „white collar crime”, genereaza
cele mai mari prejudicii economiei mondiale. Cu toate acestea, infractorii ce savarsesc infractiuni in
acest domeniu sunt priviti de catre societate ca persoane ce au gasit o varianta de a se sustrage actelor
”coercitive” ale statului, respectiv taxe si impozite tot mai mari. Ca urmare, acesti indivizi nu sunt
considerati criminali, desi legea penala nu face nici o distinctie, ba chiar ei sunt priviti cu respect, sunt
considerati „oameni de afaceri”, persoane ce nu merita sa fie trase la raspundere pentru aceea ca au gasit
solutii, chiar si nelegale, la legislatia fiscala a statului in care isi desfasoara afacerile.

Consecintele pe termen lung ale acestui tip de criminalitate, iar intr-o economie in tranzitie ca cea a
Romaniei in care legislatia financiar-fiscala s-a nascut greu, dar s-a maturizat si mai greu, principala
consecinta a fost nasterea unei clase de „miliardari de carton”, pe fondul pauperizarii restului populatiei.

Astfel, dupa mai mult de un deceniu de haos legislativ in domeniul economico-financiar, se simte
din ce in ce mai mult nevoia controlarii fenomenului infractional din acest domeniu. Au fost adoptate
noi acte normative ( Codul fiscal, Codul de procedura fiscala) si au fost reconsiderate dispozitiile actelor
normative adoptate anterior. In concluzie, combaterea infractiunilor din domeniul economico-financiar a
devenit un deziderat actual.

Din punct de vedere al administrarii probatoriului si al investigarii acestui tip de infractiuni, in


aceasta materie complexitatea si numarul mare al actelor normative constituie un impediment evident in
tragerea la raspundere a faptuitorilor, iar pentru o mai buna infaptuire a justitiei se impune o specializare
continua a organelor de politie, a procurorilor si mai ales a judecatorilor ce isi desfasoara activitatea pe
aceasta linie.

Infractiunile in domeniul financiar-bancar sunt cele mai complexe infractiuni economico-financiare.


De cele mai multe ori, investigarea si probarea unei astfel de infractiuni depasesc limitele frontierei

1
statului in care a fost constatat prejudiciul, iar legislatia referitoare la activitatea bancara limiteaza in
mod strict cazurile in care se pot oferi date si informatii referitoare la actele cercetate.

Dupa 1989 au devenit accesibile si pentru romani institutiile bancare externe, care au oferit nu numai
un cadru evoluat si competitiv pentru dezvoltarea afacerilor, ci si mijloc de a oferi unor activitati ilicite o
aparenta de legalitate. Aceleasi institutii bancare externe au devenit si locul in care si-au gasit destinatia
sumele provenite din acte ilicite savarsite pe teritoriul Romaniei.

Din acest punct de vedere, anul 1989 a fost momentul nasterii marii criminalitati financiar-bancare
din Romania, cand sistemul bancar romanesc a inceput sa devina concurential si privat. Totusi,
posibilitatile oferite de existenta acestui sistem bancar, precum si posibilitatile oferite de liberul acces la
sisteme bancare externe nu erau cunoscute decat de catre un grup restrans de persoane, raportat la marea
masa a populatiei.

Printre acesti initiati au existat persoane care si-au adus contributia la crearea si dezvoltarea
sistemului bancar din Romania, care au stiut sa imbine interesul personal cu cel social, insa au existat si
altfel de initiati, care au folosit sistemul in interes strict personal, de cele mai multe ori prejudiciind grav
economia romaneasca. Ca in orice economie de tranzitie, evolutia sistemului financiar-bancar a fost
marcata de scandaluri, falimente, arestari care, din pacate, au atras si deteriorarea constanta a economiei
in ansamblu.

Falimentele unor banci ca Dacia Felix, Credit Bank, Bankcoop, Banca Albina Bancorex si altele, au
insemnat nu numai pierderea economiilor de catre mii de romani, ci si deteriorarea increderii in sistemul
bancar. Dar, cel mai grav efect al acestor falimente a fost poate acela ca o parte din pierderi au fost
preluate direct sau indirect de catre economia nationala, care a devenit astfel mai slaba si mai instabila.

Iata de ce este deosebit de important ca in lupta contra criminalitatii financiare sa se acorde un


deosebit rol specializarii organelor abilitate cu aplicarea legii, astfel incat acestea sa cunoasca sistemul si
sa-i foloseasca resursele intr-un scop pozitiv, prevenind si contracarand cu o mai mare eficacitate actele
ilicite ce ar putea cauza dezastre financiare ca cele mentionate mai sus.

Cauzalitatea criminalitatii financiar-bancare

2
Ceea ce s-a intamplat, se intampla si in mod sigur, se va mai intampla in lumea financiar-bancara, nu
reprezinta cazuri izolate, „accidente” sau situatii iesite din comun. In mod repetat, viata publica este
zguduita de scandaluri, de prabusiri inexplicabile la prima vedere ale unor banci si institutii financiare
deosebit de onorabile, cu un rol deosebit in dezvoltarea unei economii sanatoase.

Aceste seisme genereaza panica si sunt de natura sa destabilizeze economia unei tari. Sute de mii de
oameni isi vad peste noapte spulberate depunerile si sperantele.

Nici o economie nu este ferita de asemenea accidente, nici superputerile, nici tarile in tranzitie si nici
chiar cele subdezvoltate. Ceea ce le diferentiaza este insa modul in care acestea absorb socurile
provocate de convulsiile bancare.

Marile dezastre produse in lumea finantelor si a bancilor au avut ca factor generator, in principiu,
potentialul imens pe care il are acest mediu in obtinerea unui castig material insemnat. Uriasele profituri
ce pot fi obtinute prin folosirea cu rea-credinta a sistemului bancar a determinat aparitia unui nou tip de
infractor, versat si periculos, care si-a dezvoltat preocuparile ilicite intr-un mediu social caracterizat de
urmatorii factori:

- mediul economic insuficient maturizat, marcat de usurinta cu care apar noi agenti economici, noi
societati bancare, noi institutii financiare, care ofera perspective promitatoare, de multe ori fiind insotite
de o publicitate pe masura. In lipsa unei traditii in domeniu, sistemul devine vulnerabil prin aceea ca
eventualii astfel de intrusi, cu scop ilicit, sunt depistati prea tarziu. Intr-o economie sanatoasa, infiintarea
unei banci private, cum ar fi Banca Albina, inseamna un potential sporit de dezvoltare. Dar, intr-un
mediu economic matur, politica financiara a unei astfel de banci atragea imediat suspiciuni cu privire la
seriozitatea ei. Din pacate, mediul economic existent in Romania in perioada anilor 1996-1999 a facut
posibila functionarea unei astfel de institutii ce avea ca scop unic imbogatirea rapida, prin orice cai, a
unui numar limitat de persoane, altele decat depunatorii.

- mediul judiciar imperfect ofera terenul ideal pentru initierea si finalizarea unor afaceri ilegale,
soldate cu pagube imense. Sistemul judiciar este fie lacunar, fie depasit, fiind constant in urma mediului
afacerilor, un mediu dinamic, cu legi proprii si motivat material. De cele mai multe ori, sunt speculate
lipsurile legislative insa, la fel de periculoasa este si abundenta de acte normative, mereu in schimbare,

3
ce face imposibila desfasurarea unei activitati economice corecte, chiar si atunci cand exista buna-
credinta.

- mediul politic este, fara indoiala, factorul ce sta la baza haosului economic. Persoane ce si-au
desfasurat activitatea la limita legii sau chiar cu incalcarea ei si care au obtinut profituri uriase, au
„cumparat” pozitii politice ce le-au oferit imunitate, dar si o putere sporita. Astfel de politicieni au initiat
si au sustinut initiative legislative nesanatoase, au „otravit” mediul economic si au dezvoltat o lume
subterana ce le-a intarit pozitia, insa a slabit puterea economica nationala.

- controlul intern si extern total necorespunzator este un alt factor ce incurajeaza si amplifica


fraudele din banci si institutii financiare. Lipsa experientei, necunoasterea actelor normative, lipsa
motivatiei, puse in sarcina organelor abilitate cu atributii de control au contribuit la formarea unui mediu
vulnerabil, in care potentialii infractori se puteau manifesta in voie.

- managementul defectuos al unei unitati bancare poate da nastere unei activitati ilicite, atat din
interiorul bancii, cat si din exteriorul acesteia. Dorinta obtinerii unor profituri imense si imediate poate
genera decizii manageriale gresite, avand consecinte deosebit de grave. De exemplu, falimentul unor
banci din Romania, sau slabirea altora a fost cauzat si de:

- oferirea unor comisioane la operatiunile bancare mult mai mici decat cele de pe piata, care sunt insa si
sub nivelul costurilor implicate de efectuare a acelor operatiuni.

oferirea unor dobanzi la depozite sau credite neproportionale cu realitatea economica, cu ignoranta
calculelor economice elementare.

extinderea fondului comercial al unitatii bancare prin crearea de noi filiale si sucursale, in numar
foarte mare, pentru care insa nu a existat un personal adecvat si nici un numar suficient, imperfectiuni ce
au fost speculate de clientii acestor filiale si sucursale, sau chiar de managerii acestora.

Indiferent insa de cauza aparitiei si dezvoltarii criminalitatii economico-financiare, se impune


continuarea procesului de tranzitie la o economie de piata, mediu in care aspectele generatoare de
infractionalitate sunt compensate de adaptabilitatea sistemului si de mediul concurential sanatos, in care
practicile suspecte sunt automat excluse, chiar si fara interventia organelor abilitate cu aplicarea legii.

4
Legea bancara nr. 58/1998 a avut inca de al adoptare prevederi criticabile, care limitau
nejustificat posibilitatea investigarii infractiunilor din domeniul financiar-bancar. Articolul 37 din
aceasta lege prevedea ca, in cauzele penele, bancile pot comunica date aflate sub incidenta secretului
bancar doar la solicitarea parchetului sau a instantei de judecata, dupa punerea in miscare a actiunii
penale.

Legea 78/2000, privind prevenirea si sanctionarea unor acte de coruptie, a creat posibilitatea
organelor de cercetare penala de a obtine datele si informatiile necesare justei solutionari a cauzei, pana
la momentul punerii in miscare a actiunii penale, insa doar pentru cauzele in care se efectuau cercetari
cu privire la faptele de coruptie prevazute in aceasta lege.

Din noiembrie 2003, art.37 din legea bancara prevede in mod expres ca „obligatia de pastrare a
secretului profesional nu poate fi opusa autoritatii competente in exercitarea atributiilor sale prevazute
de lege”, iar art. 37¹ prevede ca „in cauzele penale, la solicitarea scrisa a procurorului sau a instantei
judecatoresti ori, dupa caz, a organelor de cercetare penala, cu autorizarea procurorului, bancile vor
furniza informatii de natura secretului profesional”.

II.          Autoritatile cu atributii de aplicare a legii

Pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, potrivit art. 19 din Legea nr. 656/2002 functioneaza
Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, organ de specialitate cu personalitate
juridica, aflat in subordinea Guvernului Romaniei, cu sediul in municipiul Bucuresti.

Obiectul de activitate al acestui organism se realizeaza prin doua modalitati prevazute de lege. Prima
modalitate se refera la faptul ca oficiul primeste, analizeaza si prelucreaza informatiile si datele
referitoare la activitati de spalare a banilor ce ii sunt transmise de catre persoanele juridice si fizice
mentionate in art. 8 din lege. A doua modalitate vizeaza activitatile prin care oficiul sesizeaza
autoritatile abilitate de lege sa investigheze si sa cerceteze cazurile in care acesta a stabilit indicii
temeinice referitoare la operatiuni de spalare a banilor.

Legea precizeaza faptul ca oficiul sesizeaza Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Asadar, autoritatile cu atributii in aplicarea dispozitiilor Legii nr. 656/2002 sunt:

5
Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor;

Parchetul General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie;

Parchetele teritoriale si organele specializate ale politiei, carora Parchetul General  de pe langa Inalta
Curte de Casatie si Justitie le trimite spre investigare si cercetare cazurile privitoare la operatiuni de
spalare a banilor.

III.       Schema  spalarii banilor

Din practica judiciara a rezultat ca o schema de spalare a banilor este compusa, in general, din trei etape:

1) PLASAREA este etapa in care sumele de bani obtinute din activitati ilicite sunt puse in circulatie,
fiind efectiv plasate in institutii din categoria celor prevazute in art. 8 din lege, respectiv: banci, fonduri
de investitii, societati de asigurari, etc. De regula, anterior acestei etape are loc FARAMITAREA
fondurilor ilicite, adica impartirea sumei totale in fractii mai mici de 10.000 EURO si apoi plasarea lor
propriu-zisa.

2) A doua etapa, SEDIMENTAREA sau stratificarea presupune separarea fondurilor ilegale de sursa
lor. Acest lucru se realizeaza prin crearea unor tranzactii financiare sau comerciale total sau partial
fictive, prin infiintarea de societati paravan. Cel care efectueaza spalarea de bani intocmeste, de
exemplu, documente de export-import fictive, pe baza carora banii se transfera din locul initial de
plasare, ca plata pentru servicii sau operatiuni de export fictive, intr-o alta banca.

3) INTEGRAREA, cea de-a treia etapa, presupune legitimizarea fondurilor provenite din savarsirea
de infractiuni prin reintroducerea lor in circuitul legal financiar, bancar sau comercial.

Infractiunea de spalare a banilor presupune un complex de activitati, procedee, tehnici si metode dintre
cele mai rafinate. Spalarea banilor inchide, practic, cercul infractional, care incepe cu savarsirea uneia
sau unora din infractiunile prevazute de lege, continua cu obtinerea produsului financiar (banii murdari)
si se finalizeaza prin spalarea acestui produs, prin utilizarea unor procedee, tehnici si scheme mai simple
(de exemplu, scoaterea fizica a banilor peste granita) sau mai complexe ( de exemplu prin utilizarea
circuitelor financiar-bancare).

6
IV. Modalitati de investigare a infractiunii de spalare a banilor

Din punct de vedere al particularitatilor, in metodologia investigarii criminalistice a acestor infractiuni,


trebuie retinut faptul ca, in practica s-au retinut doua modalitati distincte de abordare, in functie de
modul de sesizare:

a) plecand de la produsul unei infractiuni, probata anterior, despre care se presupune ca a suferit un
proces de spalare;

b) plecand de la operatiuni suspecte, raportate Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii


Banilor, caz in care obiectivul cercetarilor devine stabilirea modului in care sumele respective au intrat
in sistem.

Din punct de vedere metodologic, probatiunea infractiunii de spalare a banilor se face mult mai usor
atunci cand a fost probata infractiunea premisa, din care a rezultat un produs ilicit al infractiunii. In acest
caz, cheia cercetarilor o constituie identificarea cat mai exacta a produsului infractiunii, precum si a
persoanei asupra caruia se afla. Astfel, intr-o speta in care a fost probata o inselaciune bancara, in care
clientul bancii a prezentat ofiterului de credit acte false in sustinerea cererii de credit, urmarirea traseului
sumei de bani obtinuta din credit poate stabili existenta infractiunii de spalare de bani.

Astfel, intr-un caz cercetat la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, S.C., in calitate
de administrator al unei societati comerciale din Bucuresti, a solicitat unei sucursale a Bancii
Comerciale Romane, obtinerea unui credit in valoare de 3 miliarde lei, care a fost garantat cu o fila cec
ce a fost emisa de catre o alta societate comerciala. Dupa obtinerea acestui credit, societatea comerciala
administrata de S.C. nu a mai rambursat creditul. In urma plangerii penale formulate de catre banca
prejudiciata s-a stabilit ca emitentul filei cec era o societate comerciala la care S.C. a fost asociat si
administrator mai inainte, iar din declaratia actualului administrator si din alte probe a rezultat ca in
realitate S.C. continua sa administreze si aceasta societate comerciala. Stabilindu-se existenta
infractiunii de inselaciune in domeniul bancar, care potrivit Legii nr. 21/1999, aplicabila la momentul

7
savarsirii infractiunii faptei, putea constitui premisa a infractiunii de spalare a banilor, s-au extins
cercetarile si cu privire la destinatia sumelor provenite din credit. Astfel, a rezultat ca, pentru a altera
caracterul ilicit al sumelor respective, S.C. a folosit creditul pentru achitarea de marfuri (lapte si produse
din lapte), achizitionate de la trei societati comerciale. La randul lor, aceste trei societati comerciale au
virat sumele de bani la o alta societate, care figura ce fiind furnizorul acestora si la care S.C. era asociat.
Efectuandu-se cercetari s-a stabilit ca si cele trei societati comerciale erau administrate in fapt de catre
S.C., administratorii acestor societati declarand ca erau „angajati” ai lui S.C. si ca atributiile lor se
limitau la gestionarea unor puncte de lucru (magazine). Pentru a se stabili destinatia finala a celor 3
miliarde lei obtinuti de S.C. prin inselaciune de la Banca Comerciala Romana s-a dispus efectuarea unor
verificari financiar-contabile la societatea catre care a fost virata aceasta suma, ocazie cu care s-a
constatat ca intreaga suma a fost platita lui S.C. ca fiind „rambursare creditare asociat”, urmare a unei
creditari fictive a societatii, ce a avut loc dupa obtinerea imprumutului respectiv.

Asadar, cercetarile in acest caz au vizat urmarirea traseului sumelor obtinute din credit, care au fost
virate in transe mai mici, catre societati comerciale ce, aparent, nu aveau legatura cu S.C. Analizand
apoi platile efectuate de catre aceste societati comerciale s-a stabilit ca, in mod neobisnuit, in perioada
respectiva se facusera plati mari catre un anumit furnizor, asupra carora au fost extinse cercetarile,
stabilindu-se legatura acestuia cu S.C. In cauza a fost aplicata o schema clasica de spalare a banilor.

Totusi, principalele dificultati sunt intampinate de catre organele de cercetare in momentul in care,
plecand de la o sesizare a Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, se urmareste
stabilirea modului in care sumele respective au intrat in sistemul bancar.

8
BIBLIOGRAFIE

Florin Sandu – Contrabanda, componenta a crimei organizate, Bucuresti, Editura National, 1997;

Costica Voicu , Alexandru Boroi, Florin Sandu, Ioan Molnar, Mirela Gorunescu, Sorin
Corlateanu – Dreptul penal al afacerilor, Editura Master Beck, Bucuresti, 2006;

Costica Voicu – Spalarea banilor murdari, Editura Sylvi;

Phillippe Merle – Droit commercial, Societes commerciales, 3 Edition, Dalloz, Paris;

J. Pradel, E. Corstens – Droit penal european, LGDJ, Paris, 2003.

9
10