Sunteți pe pagina 1din 29

Spalarea banilor (analiza a fost efectuata inainte intrarea in

vigoare a legii nr. 129/2019)

Scurt istoric despre spălarea banilor

Deşi sintagma “spălarea banilor” este apărută recent, acest fenomen apare
încă din vechime, fiind strâns legat de obiceiul ascunderii averilor pentru a evita
impozitele excesive sau confiscarea abuzivă a bunurilor de către autorităţi şi de a
le transforma pe acestea în venituri aparent legale şi, implicit, oneste şi de a le
oferi posesorilor acestor sume respectabilitate.
Cu 2000 de ani înainte de Hristos, în China, comercianţii îşi ascundeau
averile printr-un act ilicit, de teama ca dictatorii să nu dispună confiscarea lor. În
Grecia antică, conducătorii cetăţii elene au stabilit o taxă de 20 % asupra
exporturilor şi importurilor efectuate pe o anumită direcţie. Aceste decizii au
determinat pe fenicieni şi pe greci să facă un ocol de 20 de mile pentru a se
sustrage de la plata acestor impozite1.
Juriştii romani au conştientizat că fructificarea produsului infracţiunii
prezintă un pericol social mult mai mare decât infracţiunea care a generat acest
produs, exprimând ideea printr-un adagiu latin, de mare aplicabilitate şi în zilele
noastre, şi anume receptorum peius est genus. Principiul pe care se bazează
această maximă latină este de mare actualitate şi astăzi, întrucât, jurisdicţiile care
au adoptat această practică pedepseşte spălarea banilor mult mai grav decât
infracţiunile care au generat veniturile ilicite2.
În Evul Mediu, Biserica Catolică a luptat pentru interzicerea cămătăriei,
considerate o crimă deosebit de gravă, ceea ce a dus la schimbări în activităţile
cămătarilor şi negustorilor care încercau să eludeze interdicţia de a percepe
camăta aferentă banilor împrumutaţi: când acordau împrumuturi , cămătarii
“umflau” artificial ratele periodice de restituire, atât cât să acopere şi plata

1
Ioan Melinescu, Irina Talianu, Investigaţiile financiare în domeniul spălării banilor, Ed.
Imprimeria Naţională, Bucureşti, 2004, p. 7.
2
Camelia Bogdan, op.cit., p. 14.
dobânzilor, susţinând că adaosul solicitat reprezintă o recompensă pentru riscul
asumat1.
Pe lângă disimularea fondurilor ilicite, şi tradiţia refugiilor bancare are o
lungă existenţă. Primii care au folosit astfel de refugii au fost piraţii care prădau
comerţul European în Oceanul Atlantic la începutul secolului XVII. Aceştia au
fost primii utilizatori ai paradisurilor fiscale, insule în care îşi depozitau bunurile
sustrase fără să fie nevoie să plătească taxe şi impozite impuse de autorităţi. În
unele porturi piraţii erau primiţi bine datorită sumelor mari de bani pe care le
cheltuiau, aceştia având posibilitatea chiar să se retragă “la pensie”, practici ce
sunt asemănătoare cu jurisdicţiile refugiilor bancare din zilele noastre. Cu sumele
obţinute ilegal piraţii îşi puteau cumpăra “iertarea păcatelor”, având posibilitatea
de a se întoarce acasă. În 1612, a avut loc prima amnistie modernă, Anglia
oferind iertare completă piraţilor care îşi abandonau profesia, dar şi dreptul de a-
şi păstra profiturile.
Şi materia confiscării produselor infracţiunii este cunoscută încă din
trecut. Confiscarea produselor generate de infracţiuni s-a practicat încă din
vremurile medievale, aplicându-se iniţial pentru delictele politice şi apoi pentru
cele economice. Confiscarea era justificată în public asemenea prevederilor din
legile moderne cu privire la confiscarea averilor, fiind aplicate, de cele mai multe
ori, în vederea obţinerii de venituri în favoarea Coroanei2.
Expresia “spălarea banilor”, folosită pentru a exprima transformarea
banilor murdari în bani “curaţi”, este asociată iniţiativei celebrului gangster de
origine napolitană, Al Capone (dar şi alţii, cum ar fi Bugsy Moran), de a înfiinţa
în Chicago un lanţ de spălătorii chimice, utilizate ca paravan pentru ascunderea
unor câştiguri ilegale3. Probabil, pornind de la aceste activităţi ilicite s-a adoptat
şi expresia de “money laundering”, care semnifică “spălarea banilor”, idee ce a
câştigat cu timpul şi o consacrare juridică. În zilele noastre, activitatea de spălare
a banilor se face, de obicei, prin intermediul fast-food-urilor, restaurantelor,
societăţilor comerciale, care implică plăţi prin numerar.

1
Tudorel Dragomirescu, Infracţiunea de spălare a banilor (teză de doctorat), Academia de
Poliţie “Al. I. Cuza”, Facultatea de Drept, Bucureşti, 2005, p. 33.
2
Gheorghe Mocuţa, op.cit., p. 143.
3
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, ed. a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2003, p. 652.
Cadrul legal aplicabil domeniului spălării banilor în România – Legea nr.
656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor
de terorism

La începutul mileniului trei, România contemporană s-a confruntat cu o


problemă greu de imaginat cu jumătate de secol înainte, şi anume cu creşterea
fără precedent a criminalităţii organizate prin noi forme de manifestare ale
acesteia, tot mai agresive şi sofisticate. În contextul crizei economice mondiale, a
problemelor specifice tranziţiei spre statul de drept, economie liberă de piaţă şi
democraţie, şi în România a crescut numărul actelor de trafic ilegal de droguri,
arme şi materii radioactive, al fraudelor bancare şi de mare contrabandă. În
perioada 1990-1996, datorită unei poziţii relaxate a autorităţilor statului şi a
extinderii faptelor de corupţie, odată cu deschiderea frontierelor asigurării liberei
circulaţii a persoanelor, mărfurilor şi capitalurilor, au apărut noi factori care au
dus la intensificarea criminalităţii, ce a dus la naşterea unei economii subterane,
paralele, care subminează puterea guvernelor şi încrederea cetăţenilor.
Amploarea pe care a luat-o criminalitatea organizată în domeniul financiar-
bancar a pus în situaţii critice băncile cu capital de stat, fiind necesară intervenţia
Parlamentului, a Guvernului şi a Băncii Naţionale în vederea redresării lor 1.
În scopul identificării şi blocării activităţii reţelelor transnaţionale
specifice criminalităţii organizate au fost create structuri specializate în cadrul
autorităţilor competente în materia prevenirii, constatării şi combaterii acestora.
Încă din anul 1993 funcţionează în cadrul Ministerului de Interne Brigada de
Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei, structură similară cu formaţiunile de
profil din statele membre ale Uniunii Europene, creând unităţi la nivel central în
fiecare judeţ al ţării. O altă entitate cu rol în revenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie a fost Secţia de combatere a corupţiei şi
criminalităţii organizate, înfiinţată în cadrul Ministerului Public, care a funcţionat
în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Gheorghe Mocuţa, op.cit., p. 153.
1
Strategia combaterii criminalităţii organizate a fost elaborată plecând de la
ideea că între activităţile criminale specifice, de exemplu traficul de droguri, de
arme, de maşini furate, de materii radioactive, proxenetism, spălarea banilor,
există o conexiune criminologică ce impune o tratare unitară a fenomenului.
Astfel, proiectarea cadrului legislativ specific a adus în faţa Parlamentului un
pachet de legi corelate şi ordonate sinergic, şi nu o singură lege sau dispoziţii
disparate.
Astfel, termenul de “spălare a banilor” a fost consacrat de dispoziţiile
Legii nr. 21/1999, act normativ ce aparţine procesului de armonizare a legislaţiei
române cu cea a Uniunii Europene, lege care a fost modificată ulterior prin Legea
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor de corupţie,
Legea nr. 143/2000 privind combaterea abuzului şi traficului ilicit de stupefiante,
Legea nr. 656/2002, dar şi prin Codul penal şi prin Codul de procedură penală.
Prin aceste acte normative s-au urmărit următoarele obiective: identificarea
activităţilor care fac obiectul de reglementare, stabilirea faptelor ce sunt supuse
regimului sancţionator penal şi registrului sancţionator aplicabil, determinarea
sferei subiecţilor activi ai acestor infracţiuni, modernizarea sistemului probator,
crearea instrumentelor procedurale necesare investigării şi cercetării penale1.
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie a fost elaborate pe baza programului de acţiune contra corupţiei,
adoptat de comitetul de miniştri ai Consiliului Europei în 1996. Legea urmăreşte
ca persoanele care exercită funcţii publice sau au atribuţii cu caracter public ori
au anumite însărcinări cu caracter privat să îndeplinească îndatoririle lor cu
probitate şi să dea dovadă de echitate şi imparţialitate în relaţiile cu cetăţenii, fără
privilegii sau discriminări faţă de aceştia. Legea pedepseşte persoanele care
săvârşesc sau sprijină astfel de fapte ilicite.
Principalul element de impact asupra siguranţei statului derivă din
consecinţele care se referă la transformarea şi valorificarea treptată a câştigurilor
însemnate obţinute prin modalităţi ilicite în zona activităţilor legale din societate.
Valoarea totală a bunurilor care se vehiculează în economia subterană că ar putea

Gheorghe Mocuţa, op.cit., p. 158.


1
fi oricând injectată în economia reală pe calea reciclării produselor infracţionale
în România, ar putea reprezenta până la 38 % din valoarea PIB.
Acest tablou al criminalităţii din România, care demonstrează
potenţialul financiar considerabil de care se bucură infractorii, a dus la încercarea
de a găsi mijloacele de a descuraja proliferarea fenomenului şi de a lipsi
structurile acestuia de suport financiar, acest lucru fiind realizat prin promulgarea
Legii nr. 21/1999, al cărei proiect a fost realizat în 1995 din iniţiativa Bancorex şi
gândită ca o modalitate de protejare a sistemului financiar-bancar, fără a se referi
la celelalte moduri de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor. Aceasta
stabilea: faptele ce constituie infracţiunea de spălare de bani, sancţionarea
acestora, procedeele de identificare a clienţilor şi de prelucrarea a informaţiilor
referitoare la spălarea banilor, reglementarea activităţii Oficiului Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spălării banilor (O.N.P.C.S.B), răspunderi şi sancţiuni.
După numeroase amendamente aduse proiectului, legea se prezintă ca un
instrument care avea, pe lângă funcţia de a proteja sistemul financiar-bancar, şi
pe aceea de a depista şi dispune confiscarea produselor activităţii criminale
destinate spălării de bani1.
Legea nr. 21/1999 a fost abrogata la 7 decembrie 2002, când Parlamentul
României a adoptat Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a
finanţării actelor de terorism. În elaborarea Legii nr. 656/2002 legiuitorul s-a
raportat la realitatea existentă pe plan intern şi internaţional, şi anume că produsul
obţinut în urma actului infracţional este spălat pentru a deveni legal, prin
folosirea unor metode sofisticate care implică, în special, sistemul financiar-
bancar, dar şi alte entităţi specifice economiei de piaţă2.
Prin adoptarea Legii nr. 656/2002 prin care s-a modificat Legea nr.
21/1999 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor s-a dorit
perfecţionarea actului normativ şi creşterea eficienţei luptei împotriva
criminalităţii organizate, devenind un mijloc eficient împotriva spălării banilor şi
răspunzând în acelaşi timp acquis-ului comunitar. Dacă în vechea reglementare

1
Gheorghe Mocuţa, op.cit., p. 165.
2
Alexandru Boroi, Mirela Gorunescu, Ionuţ Andrei Barbu, Dreptul penal al afacerilor,
ediţia a V-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 280.
incriminarea era limitată numai în cazul în care bunul ce forma obiectul
infracţiunii de spălare de bani era obţinut ca urmare a săvârşirii anumitor
infracţiuni, limitative prevăzute de lege, Legea nr. 656/2002 incriminează
spălarea banilor indiferent de infracţiunea din săvârşirea căreia provine bunul.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 656/2002 constituie infracţiunea de spălare a
banilor:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea
de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor
bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care
provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra
acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea
provin din săvârşirea de infracţiuni.
Încălcarea prevederilor legii atrage răspunderea civilă, disciplinară,
contravenţională sau penală, după caz.
Contravenţiile prevăzute la art. 22 din lege se sancţionează diferenţiat cu
amendă de la 100.000 RON la 300.000 RON şi de la 150.000 RON la 500.000
RON. Aceste sancţiuni se aplică şi persoanelor juridice.
Faptele prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) se sancţionează cu
pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani, pedepsindu-se chiar şi tentativa.
Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 18 din Legea nr. 656/2002 se
sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Aplicarea măsurilor asigurătorii din legislaţia penală este obligatorie în
cazul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani sau în cazul finanţării actelor de
terorism.
De asemenea, confiscarea reprezintă o măsură obligatorie în acest
domeniu, aplicându-se dispoziţiile art. 112 din Noul Cod Penal cu privire la
confiscarea specială.
Legea nr. 656/2002 numeşte şi autorităţile care au atribuţii în aplicarea
acestei legi1. Astfel, prin art. 19 se reglementează înfiinţarea Oficiului Naţional
de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, organ de specialitate cu
personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului României. Activitatea
realizată de acest organ este prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a
finanţării actelor de terorism pe care le realizează prin două modalităţi:
- prin primirea de la entităţile raportoare prevăzute de art. 8 din lege a
anumitor informaţii pe care le analizează şi le prelucrează;
- prin sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, atunci când constată indicii temeinice de spălare de bani sau de finanţare
a actelor de terorism.
Legea nr. 656/2002 a adus următoarele noutăţi în materia legiferării luptei
împotriva spălării banilor2:
- extinderea ariei de acoperire a entităţilor raportoare;
- eliminarea listei ce enumeră infracţiunile generatoare de bani murdari;
- introducerea pentru toate entităţile raportoare a obligaţiei identificării
clienţilor, încă de la iniţierea relaţiei de afacere;
- obligaţia raportării către Oficiu a transferurilor externe mai mari decât
echivalentul în lei a 10.000 euro;
- posibilitatea Oficiului de a efectua verificări şi controale comune la
entităţile raportoare împreună cu autorităţile de supraveghere prudenţială;
Începând cu anul 2005, Legea nr. 656/2002 a fost modificată succesiv
printr-o serie de acte normative cum ar fi Legea nr. 39/20033 privind prevenirea
şi combaterea criminalităţii organizate, Legea nr. 230/2005 privind modificarea
şi completarea Legii nr. 656/20024, Legea nr. 36/20065, Legea nr. 405/20066,
Legea nr. 306/20077 şi OUG nr. 53/20088. Cadrul legislativ a fost completat prin
Hotărârea nr. 531 din 19 aprilie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de
1
Alexandru Boroi şi alţii, op.cit., p. 283.
2
Dumitru A. P. Florescu, Dan Bucur, Theodor Mrejeru, Marius Pantea, Andreea
Martinescu, Evaziunea fiscală, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 286.
3
M. Of. nr. 50 din 29 ianuarie 2003.
4
M. Of. nr. 618 din 15 iulie 2005.
5
M. Of. nr. 200 din 3 martie 2006.
6
M. Of. nr. 947 din 23 noiembrie 2006.
7
M. Of. nr. 784 din 19 noiembrie 2007.
8
M. Of. nr. 333 din 30 aprilie 2008.
organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor.
Legea nr. 230/2005 a adus elemente principale de noutate1:
- modificarea art.8 prin completarea categoriilor de entităţi raportoare;
- mărirea duratei de suspendare a operaţiunilor suspecte de spălare de
bani de la 48 de ore la 72 de ore şi a perioadei de prelungire a suspendării
operaţiunilor suspecte de spălarea banilor de la 3 la 4 zile lucrătoare;
- stabilirea atribuţiilor ofiţerilor de conformitate în aplicarea prevederilor
legale de combatere a spălării banilor;
- majorarea pragului sancţiunilor contravenţionale cu rata inflaţiei;
- configurarea procedurii de confiscare specială şi a metodelor de
investigaţie folosite de Parchet cu tehnici de interceptare a sistemelor de
comunicaţii, livrare controlată, supravegherea conturilor bancare, comunicarea
actelor legale şi a documentelor bancare, financiar-contabile, folosirea agenţilor
sub acoperire.

Condiţii preexistente ale infracţiunii de spălare a banilor

§1. Concept şi caracterizare

Se consideră în doctrină că dreptul penal al afacerilor devine din ce în ce


mai omogen în statele dezvoltate. Doctrina a arătat că există mai degrabă o
apropiere de ordinea juridică a Statelor Unite, decât un proces de osmoză rezultat
din schimbul liber de soluţii juridice între diferitele ordini juridice ce alcătuiesc
comunitatea internaţională. Spălarea banilor reprezintă cel mai cunoscut şi cel
mai evident exemplu de americanizare din dreptul penal economic internaţional.
În contextul globalizării acestei infracţiuni şi a strategiilor de control adoptate s-
au resimţit atât influenţele diplomaţiei nord-americane, cât şi ale bancherilor
nord-americani2.

1
Dumitru A. P. Florescu şi alţii, op.cit., pp. 286-287.
2
Adan Nieto Martin, Américanisation ou européanisation du driot penal économique?,
publicat în “Revue de Sciences Criminelle et de Droit Pénal Comparé” nr. 4/2006, pp. 767-768.
Statele Unite ale Europei au adoptat această orientare americană prin
reglementarea Directivei Consiliului Uniunii Europene din 10 mai 1991 pentru
prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor. Scopul
adoptării acestei directive nu a fost acela de a incrimina spălarea banilor, ci de a
impune unele obligaţii de raportare a tranzacţiilor suspecte şi a altor măsuri de
prevenire a spălării banilor, lăsând la alegerea statelor europene optarea pentru o
definiţie administrativă şi penală a spălării banilor. Unele state au optat pentru
reglementarea spălării banilor prin norme de drept penal, iar altele prin norme
administrative1. După lungi dezbateri şi dispute asupra fundamentelor directivei
care fusese adoptată în scopul prevenirii şi nu combaterii spălării banilor, s-a
dorit evitarea distorsiunilor legislative la nivel comunitar şi s-a decis că toate
statele membre UE să incrimineze spălarea banilor, ca urmare a implementării
directivei în legislaţia naţională. Aşadar, Directiva din 1991 a reprezentat o parte
integrantă a regimului internaţional de combatere a spălării banilor.
Particularităţile infracţiunilor de spălare a banilor în România cunosc o
serie de valenţe specifice, existând un raport de conexiune între infracţiunile din
sfera criminalităţii afacerilor şi infracţiunea de spălare de bani. În ţara noastră,
principalele infracţiuni generatoare de bani murdari sunt de natură financiar-
fiscală. În ce priveşte concursul de infracţiuni, din moment ce orice încercare de
aprofundare a infracţiunilor economico-financiare trebuie circumscrisă nevoii de
a combate acest flagel, putem spune că existenţa acestor două tipuri de
intercondiţionare caracterizează conexitatea etiologică şi consecvenţională 2.
Vom prezenta în continuare unele elemente specifice infracţiunilor
financiar-economice, atunci când acestea reprezintă factori generatori ai
fondurilor negre ce trebuie supuse spălării. Înainte de intrarea în vigoare a Legii
nr. 656/2002, principala infracţiune generatoare de bani murdari era evaziunea
fiscală, ce nu era inclusă în lista infracţiunilor predicat care trebuiau probate
pentru a reţine întrunit conţinutul incriminator al spălării banilor. În timp ce în
cazul infracţiunii spălării banilor fondurile supuse spălării provin din afaceri
criminale, în cazul evaziunii fiscale, fondurile obţinute provin din activităţi

1
Guy Stessens, Money Laundering, publicat în “International Review of Criminal Law”, vol.
77, nr. 1-2/2006, p. 202.
2
Camelia Bogdan, op.cit., p. 146.
legale, dar prin activitatea de sustragere prin orice mijloace de la impunerea sau
de la plata taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului
de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor
speciale de către contribuabili, dobândesc caracter ilegal.
O altă modalitate prin care criminalitatea organizată obţine direct sau
indirect beneficii financiare sau alte beneficii materiale este bancruta
frauduloasă1, motiv pentru care a fost inclusă între infracţiunile grave, ca şi
infracţiunea de spălare a banilor, prevăzute de Legea nr. 39/2003.
Alteori, spălarea banilor are drept situaţie premisă săvârşirea unor
infracţiuni grave săvârşite de grupuri criminale organizate. Finalitatea constituirii
unor astfel de grupuri este obţinerea, în mod direct şi indirect, a unor profituri
uriaşe, care în mod firesc, vor trebui reintroduse în circuitul civil şi supuse
spălării. Doctrina propune de lege ferenda prevederea distinctă ca variantă
agravată a infracţiunii analizate săvârşirea spălării banilor provenind din
infracţiuni predicat comise de către grupuri criminale organizate2.

§2. Obiectul juridic

În literatura de specialitate s-au semnalat numeroase controverse cu privire


la definirea obiectului juridic special al infracţiunii de spălare de bani.
Într-o opinie s-a susţinut că obiectul juridic al acestei infracţiuni este
reprezentat de relaţiile sociale prin ocrotirea cărora este apărată circulaţia corectă
a banilor şi a operaţiunilor financiar bancare sau ca obiectul juridic al acestor
infracţiuni ar fi acelaşi cu cel al infracţiunilor din care provin sumele supuse
spălării, adică al infracţiunilor de corupţie, deţinere de arme şi muniţii, trafic de
droguri, de contrabandă etc.3.
Într-o altă opinie, s-a susţinut că obiectul juridic îl constituie relaţiile
sociale prin care statul apără circuitul legal financiar, economic, bancar,
comercial, civil, spre a preveni şi combate circulaţia ilegală a bunurilor provenite
1
Viorel Pasca, Bancruta frauduloasă, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p. 87-91.
2
Valerică Dabu, Remus Borza, Infracţiunea de spălare a banilor în lumina noilor acte
normative (II), publicat în R.D.P. nr. 2/2008, p. 84; Camelia Bogdan, op.cit., p. 161.
3
Ioan Poiană, Ioan Lascu, Incriminarea penală a unor fapte de spălare a banilor, publicat în
Revista “Dreptul” nr. 5/1999, pp. 11-12.
din săvârşirea unor infracţiuni grave prevăzute de lege, stabilindu-se unele
obligaţii ale unor persoane fizice şi juridice de a sesiza operaţiunile cu astfel de
bunuri şi de a se abţine de la efectuarea unor fapte juridice legate de produsul
infracţiunii de natură a favoriza pe autorii ori participanţii la săvârşirea
infracţiunilor principale1.
Obiectul juridic special al infracţiunii de spălare de bani nu poate fi
desprins de relaţiile sociale patrimoniale, deoarece, în esenţă, prin asemenea fapte
sunt denaturate, subminate relaţiile de proprietate asupra bunurilor. A nu se
confunda obiectul juridic generic al acestei infracţiuni cu obiectul juridic al
infracţiunii principale. În timp ce valorile supuse spălării pot proveni din orice
infracţiune, obiectul juridic al infracţiunii de spălarea banilor se referă numai la
anumite valori patrimoniale.
Valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare o reprezintă derularea
firească şi legală a fluxurilor de bunuri şi valori, fiind necesar să se acţioneze
împotriva activităţilor ilicite de injectare în economia legală de valori provenite
din infracţiuni2. Ceea ce urmăreşte făptuitorul prin spălarea banilor este, în fapt,
să valorifice cu uşurinţă bunurile obţinute din infracţiuni, prezentând aceste
valori sub o aparenţă înşelătoare a unor câştiguri ilicite3.
Aşadar, obiectul juridic special al infracţiunii de spălarea banilor este
reprezentat de relaţiile sociale patrimoniale pentru a căror normală desfăşurare
este necesar să nu fie ascunsă originea ilegală a bunurilor provenite din
infracţiuni în scopul împiedicării autorităţilor să identifice şi să asigure
infractorilor controlul asupra profiturilor ilegal obţinute4.
Obiectul juridic special al infracţiunii studiate are un caracter complex,
întrucât, pe lângă obiectul juridic special principal expus mai sus, aceasta
prezintă şi un obiect juridic special secundar constituit din relaţiile sociale care se
nasc şi se dezvolta în legătură cu activitatea justiţiei, faptele de ascundere a
bunurilor provenite din infracţiune împiedicând aflarea adevărului, aducând astfel
1
Valerică Dabu, Sorin Cătinean, Noua lege pentru prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor ( Legea nr. 656/2002) şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate, publicat în Revista “Dreptul” nr. 6/2003, p. 36.
2
Costică Voicu, Alexandru Boroi, Dreptul penal al afacerilor, editia a III-a, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2006, p. 279.
3
Dumitru A.P. Florescu şi alţii, op.cit., p. 291.
4
Camelia Bogdan, op.cit., p. 177.
atingere şi relaţiilor sociale privind realizarea justiţiei şi descoperirea adevărului
în legătură cu faptele de spălare a banilor1.

§3. Obiectul material

Obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor este reprezentat de


bunurile rezultate din săvârşirea infracţiunii principale şi care sunt supuse
procesului de spălare. În categoria bunurilor mai sunt cuprinse documentele şi
instrumentele de plată care sunt recunoscute pe piaţa financiară, bancară, de
investiţii şi asigurări, care atestă proprietatea sau drepturi relative la proprietate.
Bunurile sau valorile trebuie să provină din săvârşirea de infracţiuni, să fie
“produs” al infracţiunii şi nu instrumente care au servit la săvârşirea infracţiunii.
Se consideră că bunurile respective trebuie spălate nu numai pentru că provin din
activităţi infracţionale, dar şi pentru că poartă asupra lor urmele sursei ilicite din
care provin, putând fi uşor recunoscute (de exemplu, bancnotele false, bunurile
mobile ce poartă înscrise pe ele locul din care provin etc.)2.
Obiectul material al infracţiunii de spălare de bani este prevăzut de Legea
nr. 656/2002 la art. 2 lit. c), potrivit căruia prin bunuri se înţelege bunurile
corporale sau necorporale, mobile sau imobile, precum şi actele juridice sau
documentele care atestă un anumit titlu cu privire la acestea.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 23 din Legea nr.
656/2002 este reprezentat de valorile asupra cărora a fost îndreptat actul
incriminat (bani, bunuri etc.), bunurile putând fi corporale, necorporale, mobile
sau imobile; prin incriminarea faptei de spălarea banilor, legiuitorul a dorit, mai
ales, să împiedice punerea în circulaţie a valorilor de provenienţa dubioasă, într-
o formă modificată, sub o aparenţă de legalitate, deoarece asemenea valori sunt
dificil de identificat cu mijloacele obişnuite la îndemâna autorităţilor şi implicit
mult mai greu s-ar putea descoperi infracţiunea principală3.

1
Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p.
385; Ioan Lascu, Spălarea banilor – actualitate, realitate socială şi incriminare, publicat în
Revista “Dreptul” nr. 6/2003, p. 13.
2
Tudorel Dragomirescu, Infracţiunea de spălare a banilor(teză de doctorat), Academia de
Poliţie Al. I. Cuza, Facultatea de Drept, Bucureşti, 2005, p. 148.
3
Ibidem, p. 144.
Unii autori consideră că infracţiunea de spălare a banilor este lipsită de
element material, deoarece modalitatea normativă se referă la bunuri imateriale,
cum sunt dreptul de proprietate şi alte drepturi produs al infracţiunii principale 1.
Această opinie se contrazice2 prin ideea că, în concepţia Codului civil, dreptul de
proprietate este încorporat şi materializat în obiectul său, deci se confundă cu
lucrul ce îi formează obiectul.
Potrivit Convenţiei de la Varşovia, semnată la 16 aprilie 2005, a
Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea
produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, infracţiunea predicat se referă la
orice infracţiune în urma căreia produsele sunt generate şi susceptibile de a
deveni obiectul unei infracţiuni prevăzute în Convenţie.
Există controverse în doctrină şi cu privire la pretinsa neconcordanţă de
ordin terminologic pe care o prezintă sintagma “spălarea banilor” 3. S-a
demonstrat că statul român nu are motive să înlocuiască sintagma “spălarea
banilor” cu sintagma “spălarea produsului infracţiunii”, ca urmare a ratificării
Convenţiei Consiliului Europei încheiată la Strasbourg în 1990, ratificată prin
Legea nr. 656/2002, deoarece nicăieri în Convenţie nu este prevăzută această
obligaţie. Între timp, România a mai ratificat şi Convenţia de la Varşovia în 2005,
potrivit căreia prin “bun” se înţelege un bun de orice natură, corporal sau
necorporal, mobil ori imobil, precum şi acte juridice sau documente atestând un
titlu ori un drept cu privire la un bun, iar “produs” se referă la orice avantaj
economic, derivat sau obţinut direct sau indirect din infracţiuni.
De vreme ce legiuitorul român nu a definit în Legea nr. 656/2002
sintagma de “produse”, însă a ratificat, prin Legea nr. 420/2006 Convenţia de la
Varşovia a Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi
confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, se poate păstra
sintagma “spălarea banilor” şi pe viitor. Statului român nu îi incumbă obligaţia să
cuprindă referiri la obiectul material al infracţiunii în denumirea marginală a

1
Valerică Dabu, Sorin Cătinean, Spălarea banilor în noul Cod Penalşi în legislaţia penală
actuală, publicat în Revista “Dreptul” nr. 4/2005, pp. 180-181.
2
Camelia Bogdan, op.cit., p. 179.
3
Valerică Dabu, Remus Borza, Infracţiunea de spălare a banilor în lumina noilor acte
normative în materie (I), publicat în R.D.P. nr.4/2007, p. 31-43
incriminării, mai ales că sintagma “spălarea banilor” este folosită în mai multe
legislaţii1.

§4. Subiecţii infracţiunii

4.1 Subiectul activ


Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi orice persoană
fizică care îndeplineşte condiţiile generale pentru angajarea răspunderii penale;
nu se cere a fi îndeplinită nicio calitate specială. Poate fi subiect activ şi persoana
juridică, dacă sunt îndeplinite condiţiile privind răspunderea penală a acesteia 2.
Poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute la art. 23 din Legea nr.
656/2002 atât autorul infracţiunii principale, cât şi o persoană specializată în
spălarea banilor, care nu are nicio legătură cu infracţiunea predicat. Astfel, se
observă că unele variante ale elementului material nu impun că autorul
infracţiunii principale să fie subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor
(spre exemplu, schimbarea sau transferul de bunuri […] în scopul de a ajuta
persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la
urmărire, judecată sau executarea pedepsei)3.
Deşi Convenţia de la Varşovia din 2005 prevedea la art. 9 alin. (2) lit. b)
că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au
săvârşit infracţiunile predicat, proiectul Codului penal din 2006 pune capăt
discuţiilor şi prevede ca fapta de spălare de bani constituie infracţiune şi atunci
când aceasta a fost săvârşită de autor sau de un participant la fapta prevăzută de
legea penală din care provine bunul4.
În ce priveşte constituirea mai multor persoane într-un grup organizat în
scopul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, se va reţine infracţiunea
prevăzută la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă sunt întrunite şi celelalte
condiţii prevăzute de acest text incriminator. Conform acestor prevederi,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional
1
Camelia Bogdan, op.cit., p. 182-184.
2
Alexandru Boroi şi alţii, op.cit., p. 286.
3
Dumitru A.P Florescu şi alţii, op.cit., p. 292.
4
Camelia Bogdan, op.cit., p. 188.
organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă unui astfel de grup. În acest
sens, practica judiciară a pronunţat mai multe soluţii:
- dacă sunt realizate atât condiţiile de existenţă a grupului infracţional
organizat, cât şi cele ale infracţiunii de spălare a banilor, se vor aplica regulile de
la concursul de infracţiuni;
- în cazul în care pluralitatea de infractori nu îndeplineşte condiţiile de
existenţă ale grupului infracţional organizat, se vor aplica regulile pluralităţii
ocazionale de infractori, individualizarea răspunderii făcându-se în funcţie de
datele şi împrejurările cauzei reale şi personale1.

4.2 Subiectul pasiv


Subiectul pasiv al infracţiunii de spălare a banilor este statul, ca titular al
obligaţiei de asigurare şi garantare a unui climat de normalitate al desfăşurării
activităţilor economico-financiare şi de afaceri2. Poate avea calitatea de subiect
pasiv al infracţiunii de spălare a banilor orice persoană fizică sau juridică care
este prejudiciată în urma săvârşirii acestei infracţiuni3.

Structura şi conţinutul juridic al infracţiunii de spălare de bani

În structura infracţiunii de spălare a banilor intră ca parţi componente o


situaţie premisă şi conţinutul constitutiv al infracţiunii.

§1. Situaţia premisă

Situaţia premisă constă în existenţa unui bun care provine din săvârşirea
unei infracţiuni. Fără această situaţie premisă infracţiunea de spălare a banilor nu
poate fi concepută, pentru că i-ar lipsi obiectul material4.
Se observă că sunt susceptibile de a fi trase la răspundere persoanele care
spală orice fel de valori provenite din orice infracţiune. Infracţiunea de spălare a
1
Mihai Adrian Hotca, Maxim Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale (Comentarii
şi explicaţii), vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 321.
2
Costică Voicu, Alexandru Boroi, Florin Sandu, Ion Molnar, Mirela Gorunescu, Sorin
Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor, ediţia a III-a, Ed. C.H. Beck , Bucureşti, 2006, p. 280.
3
Dumitru A.P. Florescu, op.cit., p. 292.
4
Alexandru Boroi şi alţii, op.cit., p. 288.
banilor are un caracter de infracţiune corelativă, derivată, dat de condiţionarea
infracţiunii de spălare a banilor de existenţa prealabilă a unei alte infracţiuni.
Ambele fapte se află într-o relaţie de corelativitate, denumită în literatura
juridică1 “conexiune de corelaţie”. Aceasta înseamnă că între fapta principală
(din care provine bunul) şi fapta subsecventă, secundară (spălarea banilor) există
o legătură obiectivă care însă nu aduce atingere cu nimic caracterului autonom al
infracţiunii de spălare a banilor2. În practică judiciară s-a statuat că fapta
principală va preceda întotdeauna spălarea banilor3.
Caracterul dublu al infracţiunii de spălare a banilor, ca infracţiune de
consecinţă şi infracţiune autonomă, explică regimul juridic complex al combaterii
faptelor de spălare, din punctul de vedere al particularităţii mijloacelor de probă
utilizate în investigarea sa.
Infracţiunea de spălare de bani ar trebui să fie pedepsită chiar dacă autorul
infracţiunii principale nu va fi tras la răspundere penală pentru fapta sa, fie că nu
are vârsta cerută de lege pentru a răspunde, fie că este iresponsabil sau a fost
constrâns să săvârşească fapta. Se reţin elementele constitutive ale infracţiunii de
spălare a banilor chiar dacă nu se cunoaşte autorul infracţiunii predicat,
infracţiunea având un caracter autonom în raport cu infracţiunea de origine. Nici
prescrierea răspunderii penale şi amnistia nu afectează existenţa infracţiunii de
spălare a produsului infracţiunii principale4.
În ce priveşte gravitatea infracţiunii principale din care urmează să
provină bunurile susceptibile de spălare, în doctrină, s-a statuat ca orice
infracţiune poate constitui situaţia premisă pentru infracţiunea de spălare a
banilor asemenea dreptului francez, belgian, englez, elveţian, maltez, spălarea
banilor fiind o infracţiune subsecventă oricărei infracţiuni, fără nicio
discriminare5. În schimb, în dreptul spaniol infracţiunea de spălare de bani poate
fi comisă doar în legătură cu o infracţiune gravă, pentru care lege prevede
1
Avram Filipaş, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Ed. Trei,
Bucureşti, 2001, p. 410.
2
Camelia Bogdan, op.cit., p. 190.
3
T.B., s.pen., încheierea nr. 3268 din 26 mai 2005, publicată în Tudorel Toader, Andreea
Stoica, Nicoleta Cristuş, Codul penal şi legile speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p.
643.
4
Valerică Dabu, Remus Borza, op.cit., p. 70.
5
Jean Riffault, Le blanchiment de capitaux illicite. Le blanchiment de capitaux en droit
comparé, în Revue de science criminelle et de droit penal comparé nr. 2/1999, pp. 232-237.
pedeapsa cu închisoarea mai mare de 3 ani ( art. 301-302 Cod spaniol), în dreptul
italian infracţiunea de spălare de bani se referă la produsele oricăror infracţiuni
comise cu intenţie (art. 648 bis), în dreptul german şi brazilian, Codul penal
prevede expres infracţiunile ale căror produse pot fi spălate, iar în Codul penal al
Statelor Unite menţionează toate infracţiunile financiare incriminate de legile
federale1.
Curtea Constituţională a României a reţinut că termenul de “infracţiune”
este folosit de legiuitor în mod generic pentru a acoperi multitudinea de
“infracţiuni de bază” din care pot proveni bunurile2. Această condiţie esenţială nu
este îndeplinită dacă, de pildă, bunul provine dintr-o contravenţie sau dintr-o
abatere disciplinară ori dintr-un delict civil şi, ca atare, infracţiunea de spălarea
banilor nu va mai putea exista. Este o răsfrângere a situaţiei premisă asupra
conţinutului constitutiv al infracţiunii.
În literatura de specialitate3 se atrage atenţia asupra faptului că statul
român, ratificând Convenţia de la Varşovia, este obligat să se asigure că o
condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o
condiţie pentru o condamnare pentru spălarea de bani4.

§2. Conţinutul constitutiv al infracţiunii

2.1 Latura obiectivă


La infracţiunea de spălare a banilor, latura obiectivă este alcătuită din: un
element material (o acţiune sau inacţiune), urmarea imediată (schimbarea
situaţiei de fapt a bunului) şi legătura de cauzalitate (între elementul material şi
urmarea imediată).
Potrivit art. 23 din Legea nr. 656/2002 elementul material al acestei
infracţiuni consta în una din următoarele acţiuni:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din
săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a
acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din
1
Camelia Bogdan, op.cit., p. 199.
2
C. C., dec. nr. 524 din 27 iunie 2006, publicată în M. Of. nr. 764 din 7 sept. 2006.
3
Camelia Bogdan, op.cit., p. 201.
4
I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 5685/2005, publicată pe www.scj.ro.
care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea
pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării,
a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra
acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea
provin din săvârşirea de infracţiuni.
A. Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor în prima
variantă constă în acţiunea de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând
că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al
disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana
care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la
urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
Acţiunea de schimbare de bunuri semnifică transformarea unui bun sau a
unei valori în alt bun sau altă valoare. De pildă, sumele în lei, obţinute din
valorificarea unor bunuri intrate ilegal în ţară, prin acte de contrabandă, sunt
modificate în mijloace de plată străine prin intermediul caselor de schimb
valutar1.
Schimbarea poate consta în acţiunea de transformare fizică a bunului, de a
schimba prima înfăţişare a acestuia, păstrând, de regulă, valoarea intrinsecă a
obiectului. Altfel spus, înlăturarea acelor trăsături reale ale obiectului care ţin de
modul ilegal de obţinere a acestuia şi înlocuirea cu alte trăsături care să creeze
aparenţa de origine şi/sau dobândire legală. De exemplu, transformarea poate
consta în schimbarea culorii, seriei şi numărului de înmatriculare ale unui
autoturism dobândit în mod legal,care este avariat şi nu mai poate fi folosit,
cumpărat de către autorul infracţiunii la un preţ mai mic. Un alt sens al
schimbării de bunuri poate fi acela al înlocuirii unui lucru cu altul sau a ceda un
lucru, un bun pentru a lua în locul lui altul echivalent ca valoare sau chiar de o
valoare diferită (de exemplu, schimbarea unor acţiuni anonime, obligaţiuni, titluri
de plată sau certificate la purtător furate sau dobândite în alt mod ilicit cu unele
asemănătoare aflate în circuitul legal)2. Schimbarea bunului poate îmbrăca şi

Alexandru Boroi şi alţii, op.cit., p. 286.


1

Camelia Bogdan, op.cit., p. 206.


2
forma unor acte juridice sub semnătură privată sau chiar autentică, fără a înlătura
caracterul ilegal al operaţiunii1.
Transferul de bunuri este o altă modalitate a elementului material al
primei variante de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 23 din Legea nr.
656/2002. Poate reprezenta, pe de-o parte, mutarea fizică a bunului dintr-un loc
în altul, iar pe de altă parte, se poate înţelege transferul de bani dintr-un cont în
altul în cadrul aceleiaşi bănci sau de la o bancă la alta.
În sensul legii puse în discuţie, prin transferul de bunuri se înţelege
anumite activităţi desfăşurate cu valorile provenite din săvârşirea de infracţiuni:
- operaţiunea de deplasare a capitalului sub diferite forme de la o ţară la
alta, cu sau fără aparenţă legală;
- deplasări de valută sau devize cu aparenţă de plăţi pentru diferite
mărfuri sau chiar plaţi (decontări) cumpărarea de obligaţiuni, efecte de comerţ,
deschidere de credite comerciale, depuneri la bănci, credite bancare etc.;
- deplasări de valută prin cumpărări şi revânzări speculative de acţiuni la
bursă;
- transfer cu plaţi fictive, făcut prin carduri;
- unele transferuri de fonduri interbancare prin sistemul Western Union;
- diferite forme ale decontării interne sau internaţionale: cecuri,
acreditive, ordin de plată, dispoziţii de încasare2.
Activităţile de schimbare şi transfer de bunuri trebuie să fie realizate în
scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, precum şi în
scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să
se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
Ascunderea originii ilicite a bunurilor se referă la faptul că autorul vrea să
nu divulge, să nu destăinuie, să nu lase să se observe adevărata origine a
bunurilor3 sau poate fi înţeleasă ca o modificare a înfăţişării fizice a bunului sau a
naturii juridice a acestuia, în vederea punerii bunului în circulaţie fără riscul de a
fi descoperită provenienţa sa ilicită sau pentru a îngreuna descoperirea4.

1
Valerică Dabu, Sorin Cătinean, Despre spălarea produsului infracţiunilor, publicat în
Revista “Dreptul” nr. 12/2002, p. 135.
2
Valerică Dabu, Sorin Cătinean, Noua lege…, pp. 38-39.
3
Alexandru Boroi, op.cit.,p. 287.
4
Camelia Bogdan, op.cit., p. 210.
Disimularea semnifică faptul că schimbarea sau transferul s-au făcut prin
ascunderea caracterului ilegal al provenienţei bunurilor şi înlocuirea trăsăturilor
ilegale cu trăsături “false” sau adevărate care oferă originii bunurilor un caracter
aparent legal1. Acţiunea de schimbare sau transfer de bunuri trebuie să fie
capabilă de a disimula originea ilicită, adică de a crea o situaţie de “legalitate”
credibilă, verosimilă.
Acţiunea de schimbare sau transfer prevăzută la art. 23 alin (1) lit. a) se
întregeşte cu a doua cerinţă esenţială relativ la cel de-al doilea scop posibil al
schimbului sau transferului de bunuri şi anume, de a ajuta persoana care a
săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să sustragă de la urmărire, judecată
sau executarea pedepsei, altfel spus, să aibă ca scop favorizarea autorului
infracţiunii principale (favorizare personală)2.
Urmărea imediată în cazul primei variante a elementului material constă
în producerea stării de pericol la adresa valorilor sociale ocrotite de lege de ordin
patrimonial şi cu privire la înfăptuirea nestingherită a justiţiei.
Exemple de urmări socialmente periculoase ca urmare a săvârşirii
infracţiunii de spălare de bani în diferite domenii:
- introducere pe piaţă a bunurilor spălate prejudiciază concurenţii,
afectând liberă concurenţă, ca urmare a cheltuielilor minime cu obţinerea
capitalului ilegal;
- reciclarea produsului infracţiunii care se face, de regulă, cu asumarea
unor riscuri ridicate în afaceri, cauzează un dezechilibru de şanse celor care
doresc să investească fonduri, capital curat. Cei care investesc “capital spălat” nu
urmăresc în principal productivitatea, eficienţa, profitul, ci doar să cheltuiască
produsul infracţiunii.
- reuşita folosirii produsului infracţiunii întăreşte sau favorizează
hotărârea de a repeta infracţiunea principală sau alta infracţiune cu toate
consecinţele ce decurg din acestea;
- folosirea capitalurilor murdare în mecanismele şi instituţiile pieţei care
afectează credibilitatea, stabilitatea şi eficienţa acestora 3.
1
Valerică Dabu, Sorin Cătinean, Despre spălarea…, p. 136.
2
Camelia Bogdan, op.cit., p. 210.
3
Valerică Dabu, Remus Borza, Infracţiunea de spălare a banilor în lumina noilor acte
normative (II), publicat în R.D.P. nr. 2/2008, p. 75.
Legătură de cauzalitate dintre elementul material al primei variante
prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi urmărea socialmente
periculoasă trebuie dovedită.
În cazul infracţiunii de spălare de bani, dovedirea legăturii de cauzalitate
presupune identificarea circuitului banilor murdari: investigatorul financiar va
trebui să descopere tehnicile, instrumentele, destinaţiile, tipologiile folosite de
spălătorul de bani pentru ascunderea produselor infracţiunii1.
Infracţiunea de spălare a banilor nu este o infracţiune de pericol, deoarece
disimularea produsului infracţiunii nu are ca efect numai punerea în pericol a
valorilor sociale ocrotite de lege, ci şi producerea urmărilor pe care legea le-a
prevăzut când a incriminat fapta2. Având în conţinutul său referiri la rezultatul
produs, rezultat perceptibil şi care trebuie constatat pentru calificarea faptei ca
infracţiune, infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune materială, de
rezultat3.
Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor în cea de-a doua
variantă constă în acţiunea de ascundere sau disimulare adevăratei naturi a
provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii
bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin
din săvârşirea de infracţiuni.
Acţiunea de ascundere sau disimulare vizează, în fapt, un ansamblu de
fapte concrete prin care spălătorul de bani urmăreşte să confere o aparenţă de
legalitate produsului infracţiunilor, astfel încât să pară că bunul respectiv a fost
dobândit în urma unor afaceri şi operaţiuni legale. S-a exprimat în doctrină 4 ideea
că, deşi textul de lege se referă la ascunderea naturii reale a provenienţei bunului,
legiuitorul a avut în vedere şi ascunderea acestuia de la vedere, astfel încât
acestea să nu poate fi identificate, localizate şi văzute efectiv. Ascunderea sau
disimularea se referă atât la bunul material, cât şi la drepturile asupra bunului
material provenit din infracţiunea principală.

1
Camelia Bogdan, op.cit., p. 213.
2
Iulia Ciolcă, Infracţiuni economice (Culegere de practică judiciară), Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2008, p. 444.
3
George Antoniu, Raportul de cauzalitate în dreptul penal, Ed. Stiinţifică, Bucureşti, 1968, pp.
94-95.
4
Costică Voicu, Alexandru Boroi şi alţii, op.cit., p. 281.
Ascunderea adevăratei naturi sau a provenienţei bunurilor presupune
săvârşirea de acte de natură să denatureze provenienţa reală şi a drepturilor
efective asupra bunului provenit din infracţiunea principală, cărora li se atribuie o
identitate falsă aparent legitimă. Prin situare se înţelege denaturarea locului
ocupat de bunul respectiv într-o anumită ordine, ierarhie, făcând să se creadă că
ocupă un alt loc decât cel real. Denaturarea dispoziţiei asupra bunurilor sau
asupra naturii drepturilor privind bunurile respective are loc ori de câte ori
autorul infracţiunii principale ascunde caracterul real al dispoziţiei date
intermediarului de a executa o anumită operaţiune financiară, lăsând să se creadă
că această dispoziţie se referă la o operaţiune licită. Sfera “circulaţiei” bunurilor
include actele de denaturare a adevăratei circulaţii a valorilor ori a drepturilor
asupra bunurilor între parteneri la tranzacţie, pretinzându-se ca această circulaţie
se referă la valori dobândite legal1.
Altfel spus, acţiunile de ascundere sau disimulare se referă la:
- provenienţa bunului (sursa, geneza, originea acestuia);
- situarea bunului (locul unde se afla efectiv bunul);
- dispoziţia bunului (cine are puterea de dispoziţie asupra bunului);
- circulaţia bunului (circuitele, traseele pe care le parcurge bunul);
- proprietarul bunului (persoana care l-a dobândit, care are dreptul de
proprietate asupra acestuia).
O modalitate de ascundere sau disimulare ar fi aceea a întocmirii sau
obţinerii de către subiectul activ al infracţiunii de documente false privind
provenienţa, situarea, dispoziţia, circulaţia sau proprietatea bunului prin
întocmirea de facturi false, documente de transport fictive, prin constituirea de
societăţi comerciale fictive (firme paravan) şi redactarea de acte de vânzare-
cumpărare, donaţii sau împrumuturi fictive2.
Urmarea imediată a celei de-a doua variante a elementului material al
infracţiunii de spălare a banilor constă, din punct de vedere juridic, în lezarea
relaţiilor de ordin patrimonial din sectorul financiar, bancar, de credit, comercial,
denaturând aceste relaţii prin introducerea de valori provenite din infracţiune3.

1
Tudorel Dragomirescu, op.cit., p. 142.
2
Alexandru Boroi şi alţii, op.cit.,p. 288.
3
Tudorel Dragomirescu, op.cit., p. 17.
Urmare imediată naturală este ascunderea sau disimularea efectivă (ca
rezultat al acţiunii de ascundere sau disimulare) a adevăratei naturi, provenienţe,
situări, dispoziţiei, circulaţiei sau proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra
acestora1. Prin săvârşirea faptelor în aceste modalităţi prevăzute de lege trebuie să
se obţină fie o schimbare efectivă a bunurilor, fie o schimbare efectivă juridică
(prin ascundere), astfel ca bunul să nu mai poată fi recunoscut sub adevărata sa
natură sau provenienţă ( de exemplu, banii sustraşi printr-o spargere sunt
prezentaţi, cu ajutorul unor acte false, ca fiind proveniţi dintr-o donaţie) ori este
denaturată situarea lor, modul cum s-a dispus de aceste valori, cum a circulat sau
cine este adevăratul proprietar al bunurilor, făptuitorul folosind în acest caz acte
false publice sau private. În cele mai multe situaţii, documentele false sunt
folosite în procesul de spălare a banilor.
Legătura de cauzalitate în cazul infracţiunii prevăzute la art. 23 lit. b)
din Legea nr. 656/2002 nu este necesar a fi dovedită, fiind suficient să se fi
săvârşit acţiunea incriminată, iar schimbarea situaţiei bunurilor provenind din
infracţiuni să se fi produs în mod efectiv. Astfel, se observă că legiuitorul a
incriminat acţiuni care prin natura lor exprimă atât manifestarea exterioară, cât şi
rezultatul acestora2.
C. Elementul material al modalităţii de săvârşire a infracţiunii în varianta
prevăzută la art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 constă în dobândirea,
deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din
săvârşirea de infracţiuni.
Acţiunea de dobândire desemnează fapta unei persoane de a obţine cu
orice titlu un bun din categoria celor prevăzute de lege, cunoscând că acesta
provine din săvârşirea de infracţiuni.
Deţinerea sau folosirea constă în faptă unei persoane de a se bucura de un
bun, de a-l utiliza, de a-l întrebuinţa şi de a-l exploata pe o perioadă determinată
sau nedeterminată, temporar sau continuu, potrivit destinaţiei bunului, dacă
persoana în cauză cunoaşte că acel bun provine din săvârşirea uneia din
infracţiunile prevăzute la lit. a).

Tudorel Dragomirescu, op.cit., p. 173.


1

Camelia Bogdan, op.cit., p. 224.


2
Achiziţionarea unor proprietăţi imobiliare este caracteristica celei de-a
treia etape a procesului de spălare a banilor şi anume integrarea, servind la
introducerea bunurilor spălate în circuitul legal. Utilizarea instrumentelor
monetare în scopul spălării banilor prin achiziţionarea unor imobile a permis
iniţial plasarea unor fonduri criminale în numerar; ulterior, mijloacele de plată au
evoluat şi au permis utilizarea de cec-uri şi transferuri electronice în conturi
corespondente. Achiziţionarea unor proprietăţi de o valoare considerabilă
constituie o metodă de plasare a numerarului în sistemul economiei legale.
Numerarul poate face obiectul şi unor contracte de leasing financiar, spălătorii de
bani putând obţine dreptul de a folosi o proprietate cu eliminarea riscului
sechestrării sau confiscării acesteia în caz că sunt descoperiţi de autorităţi.
Infractorii financiari pot crea şi canale de transmitere electronică a banilor prin
intermediul conturilor bancare, scopul principal al tranzacţiilor fiind deghizarea
provenienţei şi proprietarului fondurilor. Utilizarea sistemului hotelier în vederea
spălării banilor oferă un triplu avantaj infractorilor, deoarece, pe lângă
posibilitatea plasării fondurilor, există şi avantajul obţinerii unor profituri şi a
unor avantaje fiscale1.
Urmărea imediată a infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în varianta
de la art. 23 alin. (1) lit. c) constă în faptul că acţiunea de dobândire, deţinere,
folosire produce schimbarea situaţiei de fapt a bunului, prin trecerea lui în altă
sferă patrimonială, dar şi pagubele cauzate economiei legale prin deţinerea sau
folosirea de bunuri provenite din infracţiuni.
Prin producerea urmării socialmente periculoase, scad şi posibilităţile de
recuperare a bunului de cătră persoana prejudiciată prin săvârşirea infracţiunii
principale sau se îngreunează posibilitatea confiscării bunurilor dobândite,
deţinute sau folosite în mod fraudulos, pentru restabilirea relaţiilor sociale
încălcate2.
Legătură de cauzalitate dintre urmarea socialmente periculoasă şi
elementul material prevăzut la cea de-a treia variantă a modalităţii de săvârşire a
spălării de bani rezultă din însăşi natura acţiunilor, în majoritatea cazurilor
nefiind nevoie de o dovadă specială.

Camelia Bogdan, op.cit., pp. 225-227.


1

Ibidem., p. 235.
2
2.2 Latura subiectivă
Latura subiectivă a infracţiunii de spălare de bani, în toate cele trei forme
reglementate de art. 23 din Legea nr. 656/2002, consta în vinovăţie sub forma
intenţiei directe sau indirecte, deoarece subiectul activ înfăptuieşte acţiunile
concrete de schimbare, transfer, ascundere, disimulare, dobândire, posesie,
utilizare a unui bun cunoscând că bunurile provin din săvârşirea unei infracţiuni.
Nu este neapărat nevoie ca spălătorul de bani să ştie care anume infracţiune a fost
săvârşită şi nici identitatea autorului acesteia, fiind suficient ca în momentul
efectuării acţiunii de spălare a banilor să conştientizeze că bunurile provin din
săvârşirea unei infracţiuni. Spălarea banilor din culpă nu este incriminată de lege.
Conform art. 23 alin (5) din Legea nr. 656/2002 cu modificările şi
completările ulterioare, “cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca elemente ale faptelor
prevăzute la alin. (1), pot fi deduse din circumstanţele faptice obiective”.
Infracţiunea de spălare a banilor cuprinde în conţinutul ei constitutiv, sub
raportul legăturii subiective, un element subiectiv şi două cerinţe esenţiale.
Elementul subiectiv consta în intenţie. Autorul trebuie să aibă reprezentarea ca
prin activităţile întreprinse ascunde originea banilor proveniţi dintr-o infracţiune
şi să urmărească sau să accepte obţinerea acestui rezultat1.
Subiectul activ săvârşeşte fapta cu intenţie indirectă atunci când trece la
efectuarea de operaţii de spălare a banilor, admiţând şi posibilitatea că bunurile
supuse procesului de spălare să provină dintr-o infracţiune (în acest caz, autorul
este indiferent faţă de provenienţa bunurilor). Posibilitatea reţinerii intenţiei
indirecte ca element subiectiv se verifică numai în cazurile în care o altă persoană
decât autorul infracţiunii principale comite acte de spălare a banilor. Numai
acesta manifestă indiferenţă ori îndoială asupra provenienţei bunului.
În concluzie, spălătorul de bani trebuie să fi cunoscut, după caz, fie
caracterul fraudulos al provenienţei bunurilor supuse spălării, fie că bunurile
supuse operaţiunilor de plasare, disimulare sau conversie provin, direct sau
indirect, din săvârşirea unei infracţiuni.
Elementul subiectiv poate fi dovedit prin orice mijloc de probă şi chiar din
prezumţiile deduse din circumstanţele faptice poate fi stabilită împrejurarea că

Tudorel Dragomirescu, op.cit., p. 175.


1
autorul faptelor de spălare nu putea să nu cunoască originea frauduloasă a
fondurilor supuse spălării.

Forme. Modalităţi. Sancţiuni

§1. Formele infracţiunii

1.1Actele preparatorii şi tentativa


Infracţiunea de spălare de bani, realizându-se printr-o activitate
infracţională comisivă, poate prezenta situaţii variate care implică o diversitate de
forme, de modalităţi şi de sancţiuni.
Ca orice infracţiune comisivă, spălarea banilor este susceptibilă de o
desfăşurare în timp, ca atare pot exista acte de pregătire şi acte de executare.
Actele pregătitoare nu sunt incriminate de lege, pe când tentativa se pedepseşte,
potrivit art. 23 alin. (3) din Legea nr. 656/2002. Analizând modalităţile normative
ale infracţiunii de spălare de bani, se observă că legiuitorul foloseşte substantive
provenite din verbe la infinitiv care exprimă acţiunile, cât şi rezultatul produs
(schimb, transfer, ascundere, disimulare, dobândire, deţinere, spălare). Aşadar,
este posibilă atât tentativa întreruptă, cât şi cea terminată1.

1.2 Infracţiunea consumată


Infracţiunea de spălare a banilor se consumă în momentul în care se
produce urmărea imediată naturală şi prin aceasta urmărea juridică, conform
specificului fiecărui act care formează elementul material al laturii obiective a
infracţiunii2.

1.3 Infracţiunea epuizată


Unele din acţiunile incriminate în textul art. 23 alin. (1) din Legea nr.
656/2002 pot prezenta trăsăturile unor acţiuni momentane (transferul,
dobândirea), în timp ce altele au caracter continuu (ascunderea, disimularea,

1
Camelia Bogdan, op.cit., p. 245.
2
Tudorel Dragomirescu, op.cit., p. 179.
deţinerea, folosirea), momentul consumării prelungindu-se în timp până la
epuizare, fie prin încetarea voluntară a acţiunii, fie prin intervenţia autorităţilor.
Toate actele incriminate se pot săvârşi şi în formă continuată când sunt comise de
aceeaşi persoană la anumite interval rezonabile de timp, ce fac parte din aceeaşi
rezoluţie infracţională. În acest caz, momentul epuizării va fi cel al săvârşirii
ultimului act al acţiunii de spălare a banilor1.

§2. Modalităţile infracţiunii

2.1 Modalităţi normative


În ce priveşte modalităţile de săvârşire, spălarea de bani constă, în primul
rând, în acţiunea de schimbare sau transfer de bunuri, ştiind că acestea provin din
săvârşirea unor infracţiuni în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a
acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din
care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea
pedepsei.
În cea de-a doua variantă, infracţiunea constă în acţiunea autorului de a
ascunde sau a disimula natura reală a provenienţei, situării, dispoziţiei, circulaţiei
sau a proprietăţii bunurilor sau a dreptului asupra acestora, cunoscând că aceste
bunuri provin din săvârşirea de infracţiuni.
A treia variantă prevede acţiunea subiectului activ de a dobândi, a deţine
sau a folosi bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

2.2 Modalităţi faptice


Spălarea banilor se poate realiza printr-o multitudine de modalităţi faptice,
în raport cu împrejurările concrete în care a acţionat subiectul activ. De aceste
modalităţi concrete şi diferite de la un caz la altul se va ţine seama la
individualizarea judiciară2.

2.3 Sancţiuni

1
Tudorel Dragomirescu, op.cit., p. 180.
2
Camelia Bogdan, op.cit., p. 246.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea 656/2002, faptele de spălare a banilor se
pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani. Limitele speciale pot fi depăşite, în
sensul unei coborâri a pedepsei care să depăşească minimul special în cazul în
care există cauze de atenuare a pedepsei (stări sau circumstanţe atenuante), însă
coborârea este obligatorie numai când cauzele de atenuare vin în concurs cu
stările şi circumstanţele agravante.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru fapte de spălare
bani trebuie să se aibă în vedere de judecător şi pericolul social al infracţiunii
predicat.
În legea cadru este inserată la art. 23¹ o cauză de reducere la jumătate a
limitelor pedepsei pentru persoana care a comis infracţiunea prevăzută la art. 23,
iar în timpul urmăririi penale denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la
răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii. Această cauză este
inspirată din politicile penale moderne, considerându-se că investigarea cu succes
a unor infracţiuni grave nu ar fi posibilă fără ajutorul dat autorităţilor de către cei
care au încălcat legea în vederea identificării şi tragerii la răspundere a altor
participanţi1.
O altă sancţiune aplicată autorilor spălării banilor este confiscarea
produselor obţinute ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, prevăzută la art. 25 din
Legea nr. 656/2002, care prevede că, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor,
se aplică dispoziţiile art. 118 din Codul penal cu privire la confiscarea bunurilor.
Pentru siguranţa ducerii la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie
luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală. Se
identifică următoarele cazuri:
- dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul
lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora;
- dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă de bunurile
dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la concurenţa valorii bunurilor
supuse confiscării.
Deşi se susţine posibilitatea confiscării bunurilor şi veniturilor obţinute din
comiterea de infracţiuni, beneficiilor rezultate din săvârşirea acestor fapte nu li se

Camelia Bogdan, op.cit., p. 249.


1
aplică aceste prevederi. Schimbările produse în ultima perioadă în cadrul
legislativ permit confiscarea profitului atunci când rezultatele infracţiunii au fost
reciclate şi există posibilitatea reciclării bunurilor pe parcursul urmăririi penale şi
punerii lor la dispoziţia judecătorului1.

Dumitru A.P. Florescu şi alţii, op.cit., p. 298.


1