Sunteți pe pagina 1din 56

ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT

(REZUMAT)

SPĂLAREA BANILOR, MIJLOC DE REINSERŢIE A


FONDURILOR FINANCIARE ILICITE ÎN CIRCUITUL
COMERCIAL LEGAL

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT
PROF.UNIV.DR. FLORIN SANDU

DOCTORAND
NICOLESCU (BICA) ALINA MIHAELA

BUCUREŞTI 2010

1
CUPRINS

CAPITOLUL I

PIAŢA FINANCIARĂ VERSUS SPĂLAREA BANILOR ŞI CRIMA


ORGANIZATĂ ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

1. Aspecte generale privind pieţele financiare ca punct de atracţie pentru activitatea


de spălare de bani şi de crima organizată
2. Spălarea de bani şi crima organizată în contextul globalizării
2.1. Fenomenul spălării banilor şi legătura sa cu crima organizată transnaţională
2.2. Instrumente juridice de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a crimei
organizate
3. Organismele internaţionale cu atribuţii în materia prevenirii şi combaterii
spălării banilor
3.1. Grupul 10 BASEL – declaraţii şi principii
3.2. FATF (Grupul de Acţiune Financiară Internaţională)
3.3. Preocupări ale Comisiei Europene – Directiva referitoare la prevenirea folosirii
sistemelor financiare în scopul spălării banilor
3.4. Comitetul Selectat de Experţi pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării
Banilor – MONEYVAL
4. Conexiunile dintre crima organizată şi spălarea banilor
4.1. Crima organizată orientată spre profit
4.2 Economia subterană
4.3. Spălarea banilor proces indispensabil al crimei organizate

CAPITOLUL II

LOCUL ŞI ROLUL PIEŢELOR DE CAPITAL ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

1. Piaţa de capital - componentă principală a pieţei financiare


1.1 Tipurile şi caracteristicile pieţei de capital
1.2. Pieţele financiare internaţionale
1.3. Structura pieţei de capital
2. Necesitatea existenţei pieţelor bursiere
2.1. Rolul şi funcţiile pieţelor bursiere
2.2. Funcţionalitatea pieţelor intra-dealeri
3. Valorile mobiliare cotate si negociate la bursa
3.1. Admiterea valorilor mobiliare la bursa
3.2. Principalele categorii de tranzacţii bursiere

2
CAPITOLUL III

SPĂLAREA BANILOR, MIJLOC DE REINSERŢIE A FONDURILOR


FINANCIARE ILICITE ÎN CIRCUITUL FINANCIAR LEGAL

1. Consideraţii generale privind activitatea de spălare a banilor


1.1. Evoluţia noţiunii de „spălare a banilor”
1.2. Spălarea banilor şi evoluţia cadrului legislativ
1.3. Etapele procesului de spălare a banilor
1.4. Necesitatea combaterii fenomenului de spălare a banilor
2. Tiparul psihocomportamental şi regulile de bază ale spălătorilor de bani
2.1. Comportări atipice dezvăluirii intenţiei de spălare a banilor
2.2. Reguli de bază ale spălării banilor.
3. Măsuri pentru prevenirea fenomenului spălării banilor in piaţa financiară
3.1. Stabilirea unor obligaţii administrative pentru instituţiile financiare
(CDD–cunoaşterea clientelei, păstrarea documentelor tranzacţiilor efectuate, etc.)
3.2. Instrumente utilizate în activitatea de spălare a banilor
3.3. EGMONT GROUP – necesitatea de a avea reglementată o unitate financiară de
analiză relaţionată dezideratului de prevenire şi combatere a spălării banilor
4. Tipologii de spălare a banilor
4.1. Tipologii de spălarea banilor în lumea contemporană
4.2. Fraude financiar – bancare generatoare de fonduri financiare ilicite
4.3. Tipologii de spălare a banilor constatate în practică judiciară a DIICOT

CAPITOLUL IV

ABODRAREA JURIDICA A INFRACTIUNILOR FINANCIARE


GENERATOARE DE BANI MURDARI SI A INFRACTIUNII DE SPALARE A
BANILOR

1. Infracţiunea de spălare a banilor


1.1. Definiţie, caracterizare şi situaţie premisă
1.2. Condiţiile preexistente ale infracţiunii de spălare a banilor
1.3. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor
1.4. Formele, modalităţile şi sancţiunile infracţiunii de spălare a banilor
1.5. Infracţiunea prevăzută de articolul 24 al Legii nr.656/2002
2. Infracţiunile de evaziune fiscală
2.1. Aspecte metodologice privind infracţiunea de evaziune fiscală
2.2. Analiza infracţiunilor de evaziune fiscală
2.3. Fraudele financiar-fiscale
3.Infracţiunile privind piaţa de capital
3.1. Aspecte metodologice referitoare la infracţiunile privitoare la piaţa de capital
3.2. Analiza infracţiunilor privind piaţa de capital

3
3.3. Tipuri de fraude financiare săvârşite pe piaţa de capital, generatoare de fonduri
financiare ilicite
4.Infracţiunile privind instituţiile de credit şi adecvare a capitalului
4.1. Infracţiuni prevăzute de OUG nr. 99/2006
4.2. Infracţiuni prevăzute de Codul penal
4.3. Infracţiuni prevăzute de Legea nr.59/1934 privind regimul juridic al cecului, cambiei
şi biletului la ordin
5. Infracţiunile privind regimul vamal
5.1. Cadrul general al reglementării
5.2. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României
6. Aspecte de drept comparat.
6.1. Franţa
6.2. Germania
6.3. Italia
6.4. Spania
6.5. Rusia
6.6. Elveţia
6.7. Anglia.
6.8. Statele Unite ale Americii
6.9. Columbia
6.10. Canada
6.11. Belgia
6.12. Isle of Man
CAPITOLUL V

ACTIVITĂŢI DESFAŞURATE DE INSTITUŢIILE DE APLICARE A LEGII


PENTRU PROBAREA INFRACŢIUNII DE SPĂLARE A BANILOR

1. Aspecte de drept procesual penal specifice infracţiunii de spălare a banilor


1.1. Competenţa cercetării infracţiunii de spălare a banilor
1.2. Procedura administrativă şi judiciară în cazul infracţiunii de spălare a banilor
2. Metode şi tehnici de investigare a infracţiunii de spălare a banilor
2.1. Culegerea de informaţii, analiza şi valorificarea acestora, investigarea înscrisurilor
2.2. Accesarea sistemelor informatice, punerea sub supraveghere, interceptarea sau
înregistrarea comunicaţiilor
2.3. Activităţile de informaţii şi investigaţii desfăşurate de investigatorul sub acoperire
2.4. Folosirea martorului protejat şi a investigatorului specializat
2.5. Controlul financiar-fiscal şi supravegherea conturilor bancare şi/sau asimilate
acestora
2.6. Livrarea supravegheată a sumelor de bani
3. Dificultăţi în activitatea de cercetare a cauzelor privind spălarea banilor

CAPITOLUL VI.

MANAGEMENTUL STRATEGIC ŞI OPERAŢIONAL AL PREVENIRII ŞI


COMBATERII SPĂLARII BANILOR

4
1. Managementul strategic al prevenirii şi combaterii spălării banilor
1.1. Consideraţii generale privind managementul strategic al României în domeniul
prevenirii şi combaterii spălării banilor
1.2. Analiza strategică efectuată de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării
Banilor
2. Managementul operaţional al prevenirii şi combaterii spălării banilor
1.1. Analiza tactică a situaţiei financiare a persoanelor fizice şi juridice implicate în
operaţiuni de spălare a banilor
1.2. Managementul investigativ al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism

CAPITOLUL VII

ANALIZA CRIMINOLOGICĂ A FENOMENULUI DE SPĂLARE A BANILOR

1. Condiţii favorizatoare şi cauze generatoare spălării banilor


1.1. Factori criminogeni
1.2. Personalitatea infractorului specializat în operaţiuni de spălare a banilor
2. Dimensiunea statistică a spălării banilor în România
2.1. Statistica ONPCSB
2.2. Statistica DIICOT şi a Ministerului Justiţiei

CAPITOLUL VIII.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREA


SPĂLĂRII BANILOR

1. Piaţa de capital.
2. Activitatea de monitorizare, prevenire şi combatere a spălării banilor
3. Crima organizată
4. Sistemul investigativ şi de cooperare pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor
5. Metode şi tehnici de investigare a infracţiunilor de spălare a banilor
6. Managementul strategic si operaţional al investigării infracţiunii de spălare a banilor
7. Abordarea criminologică a infracţiunilor de spălare a banilor

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative
a) Naţionale
b) Internaţionale
II. Tratate, Cursuri, Monografii
a) Autori români
b) Autori străini
III. Articole, Studii, Note
IV. Site-uri

5
CUVINTE CHEIE

Spălarea banilor reprezintă orice acţiune de ascundere, disimulare, achiziţie, posesie,


folosire, investire, mişcare, păstrare sau transfer de proprietate, căreia legea îi conferă, în mod
expres, statut de infracţiune şi care se referă la câştigurile provenite din alte infracţiuni.
Bunuri noţiunea se referă la orice bunuri corporale sau necorporale, mobile sau imobile,
precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea.
Tranzacţie suspectă se înţelege operaţiunea care aparent nu are un scop economic sau
legal ori care, prin natura ei si/sau caracterul neobişnuit în raport cu activităţile clientului
trezeşte suspiciunea de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism.
Operaţiuni ce par a avea o legătură între ele se circumscriu operaţiunilor aferente unei
singure tranzacţii decurgând dintr-un singur contract comercial sau înţelegere de orice natură
între aceleaşi părţi şi a căror valoare este fragmentată în tranşe mai mici de 15.000 euro ori
echivalentul în lei, atunci când acestea sunt efectuate în cursul aceleiaşi zile bancare, în scopul
evitării cerinţelor legale.
Economia ilegală reprezintă acea componentă a activităţilor comerciale care generează
venituri ilicite datorită faptului că încalcă regulile şi formele legitime de comerţ.
Economia neraportată se circumscrie acelor activităţi comerciale care eludează normele
fiscale ce instituie obligaţia de raportare şi evidenţiere a veniturilor realizate, iar consecinţa
acestui fenomen este reprezentată de apariţia deficitelor bugetare, a datoriilor externe, a
incapacităţii de identificare şi colectare a veniturilor bugetare.
Economia informală este alcătuită din acea sumă de activităţi comerciale prin care se
evită costurile şi se exclud obligaţiile şi drepturile care rezidă din reglementările legale şi
administrative, referitoare la licenţe comerciale, contracte de muncă, credite, sistemul
asigurărilor sociale etc.
Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care capitalurile
disponibile si dispersate din economie sunt dirijate către orice entităţi publice şi private
solicitatoare de fonduri. Aceasta are o structură complexă care cuprinde: piaţa monetară, piaţa
ipotecară şi piaţa financiară
Piaţa monetară se referă la piaţa capitalurilor pe termen scurt şi mediu, fiind
reprezentată pe piaţa interbancară şi de piaţa titlurilor de creanţă negociabile.
Piaţa ipotecară este o piaţă specifică finanţării construcţiei de locuinţe, pe care
acţionează organismele care acordă împrumuturi sub forma creditului imobiliar.
Piaţa financiară este piaţa de capital specializată în tranzacţionarea de active financiare
cu scadenţă pe termene lungi, având menirea de a dirija disponibilităţile de capitaluri, atât din
piaţa internă, cât şi de pe pieţele altor ţări, către agenţi economici care, de regulă, depăşesc
necesităţile pe un an.
Piaţa primară asigură emisiunea şi prima vânzare-cumpărare a titlurilor financiare (spre
exemplu, când o societate emite acţiuni la constituire), permițând finanţarea activităţii agenţilor
economici prin atragerea capitalurilor financiare disponibile.
Piaţa secundară este piaţa pe care investitorii şi întreprinzătorii cumpără şi vând valorile
mobiliare emise şi puse în circulaţie pe piaţa primară.
Piaţa de acţiuni este piaţa de tranzacţionare a acţiunilor comune şi a celor preferenţiale,
precum şi a altor tipuri de acţiuni ce acordă drepturi reziduale asupra veniturilor emitenţilor.
Piaţa obligaţiunilor este piaţa de tranzacţionare a oricărei creanţe ce presupune plăţi
periodice ale cupoanelor şi rambursarea fondului de împrumut la data scadentă.

6
Piaţa „Over the Counter” (piaţa inter-dealeri) este piaţa constituită din birourile
dealerilor, brokerilor şi ale emitenţilor de titluri secundare (bănci comerciale, companii de
asigurări), fiind, în principal, piaţă de negociere pentru obligaţiuni care reprezintă obiectul
principal al tranzacţiilor.
Piaţa anticipată (forward) este principala piaţă ce permite cele mai diverse tranzacţii cu
titluri; caracteristica sa majoră este constituită de faptul că operaţiile de vânzare-cumpărare
sunt achitate o dată pe lună, în ziua de lichidare, iar tranzacţiile sunt efectuate pentru un anumit
volum de titluri, numit cotaţie.
Piaţa “futures” este piaţa în cadrul căreia titlurile sunt comercializate în vederea unor
livrări şi plăţi viitoare, iar instrumental comercial se numeşte „futures”; titlurile comercializate
ce sunt stipulate în contract pot fi deja în circulaţie sau pot fi emise înainte de data scadentă
menţionată în contract.
Piaţa de opţiune (options) este piaţa în cadrul căreia sunt tranzacţionate titluri cu
livrare ulterioară, condiţionată de prevenirea riscului de investiţie, iar instrumentul comercial se
numeşte contract de opţiune.
Tranzacţii „on margin” (în marjă sau în cont de siguranţă) sunt acelea în care
investitorul poate obţine din partea societăţii de brokeraj sau a băncii de investiţii cu care
lucrează împrumuturi în vederea încheierii şi executării operaţiilor de bursă.
Tranzacţii în contul de siguranţă de „tip M” sunt acelea care se efectuează pe piaţa în
creştere generând în acest fel profituri.
Tranzacţii în contul de siguranţă de „tip V” (short margin account) sunt acelea care se
efectuează pe o piaţă în scădere.
Mafia reprezintă o expresie curentă, folosită pentru a desemna un grup de indivizi
aroganţi şi violenţi, uniţi între ei prin raporturi secrete şi de temut, aflaţi la originea unor acţiuni
criminale. Specialiştii apreciază că acestui concept i se circumscrie acel segment infracţional la
care se raportează activităţi ilegale deosebit de periculoase, desfăşurate prin metode agresive
de asociaţii de indivizi cu o structură organizatorică ierarhizată şi un lider autoritar, având la
bază un cod de conduită obligatoriu, ritualuri de admitere a membrilor şi o lege a tăcerii, în
scopul instituirii controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor niveluri
de decizie ale societăţii şi a obţinerii de câştiguri fabuloase.
Terorismul reprezintă o formă de manifestare a violenţei, respectiv folosirea deliberată
şi sistematică a unor mijloace de natură să provoace teroare în scopul atingerii unor interese
criminale.
Organizaţie criminală reprezintă o asociaţie formată din cel puţin două persoane, care
acţionează în comun pentru a săvârşi acte infracţionale, în principal, trafic de droguri, de fiinţe
umane, spălare de bani, infracţiuni financiare inclusiv prin mijloace electronice, precum şi
activităţi de terorism sau de corupţie, acestea din urmă înţelese ca influenţare a
reprezentanţilor unor instituţii importante, pentru a tolera sau facilita comiterea acelor
infracţiuni,
Crima organizată transfrontalieră reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse de grupuri
de infractor pe teritoriul mai multor state, structurate în ideea înfăptuirii unor acţiuni ilegale
conspirate, având drept scop, obţinerea de profituri ilicite la cote ridicate.

7
INTRODUCERE

Una din problemele majore care preocupă comunitatea internaţională, în general şi


statele, în special, vizează noţiunile de „tranzacţii comerciale legale – buna credinţă - resurse
financiare licite versus spălare de bani - resurse financiare ilicite”, toate privite din perspectiva
prestabilirii şi determinării condiţiilor care impun adoptarea unor strategii şi a unor reguli
general – aplicabile, pentru ca principiile valorilor democratice, ale drepturilor omului şi a
respectului culturilor şi civilizaţiilor planetei să fie apărate şi recunoscute.
S-a constatat în ultimele două decenii că umanitatea a fost confruntată din ce în ce mai
mult cu intensificarea activităţilor infracţionale circumscrise domeniului financiar, desfăşurate
atât la nivel naţional cât şi internaţional, grupările infracţionale utilizând avantajele tehnologiei
moderne în favoarea lor, motiv pentru care în prezent „criminalitatea afacerilor” a devenit
corelativă sectoarelor economice aferente ramurilor de industrie naţională, manifestându-se fie
prin adjudecarea frauduloasă a unor oferte de achiziţii publice, prin deturnarea de fonduri
bancare, prin manipularea pieţelor de capital sau prin „evazionarea” unor domenii fiscalizate
prin proceduri speciale etc.
În toată această ecuaţie constatăm faptul că în ansamblul său activităţile financiare
ilicite sunt întâlnite adeseori ca o articulaţie sau o prelungire a puterii, acestea adaptându-şi
comportamentul şi întinderea în raport cu reacţiile autorităţilor judiciare din fiecare stat, ale
administraţiei publice, ale autorităţilor de control de pe piaţa bancară, piaţa asigurărilor şi piaţa
de capital, precum şi cu ale instituţiilor Uniunii Europene.1
Tendinţele de globalizare, mobilitatea populaţiei, precum şi dispariţia graniţelor
financiare ar fi trebuit să ajute la o mai buna dezvoltare a economiei mondiale şi la o circulaţie
mai eficientă a resurselor financiare. Şi poate că, din această perspectivă anumite progrese s-au
înregistrat, însă în acelaşi timp nu putem nega faptul că în paralel s-au dezvoltat noi forme
sofisticate de săvârşire a anumitor categorii de activităţi infracţionale. Ca atare, din acest punct
de vedere, investigarea infracţiunilor în domeniul financiar, în general, şi al spălării banilor, în
special, se conturează ca fiind una din cele mai mari provocări adresate organelor judiciare, cu
precădere celor aparţinând statelor est-europene, între care se află şi România.
Independent de această viziune şi de necesitatea de armonizare a înţelegerii naturii şi
aspectelor generale ale situaţiei expuse mai sus, comunitatea internaţională nu a reuşit încă să
acceptate unanim o definiţie a ceea ce înseamnă, în esenţă, activităţile de „spălare a banilor” şi
de „crima organizată”.
Dificultatea rezidă nu numai din particularităţile legislaţiilor naţionale, dar şi din
modurile şi modalităţile variate în care grupările de crimă organizată înţeleg să-şi desfăşoare
activitatea infracţională şi să obţină resursele financiare ilicite necesare în viitor pentru
„dezvoltarea” grupării de crimă organizată, aspect care include ca ratione materiae şi domeniul
spălării banilor.
În aceste condiţii în absenţa unor definiţii unice şi unanim acceptate, şi a unei legislaţii
internaţionale armonizate, singura posibilitate de luptă, împotriva unor astfel de activităţi ilicite,
pe care comunitatea internaţională a identificat-o constă în elaborarea unor principii de politică
internaţională şi a unor metodologii de analizare, identificare, prevenire şi combatere a cauzelor
şi a modului de desfăşurare a infracţiunilor preconizate de grupare.
Considerăm că o astfel de abordare va permite identificarea tipologiilor folosite în
vederea realizării activităţii de spălare a banilor, a metodelor pe care sistemul financiar le poate
utiliza pentru a prevenii săvârşirea unor astfel de activităţi ilicite, precum şi a mijloacelor

1
L. Albu s.a., “Economia subterana in Romania”, Centrul roman de politici economice, Bucuresti 2001,
pag. 46-48.

8
investigative pe care autorităţile judiciare de aplicare a legii le pot folosii pentru combaterea
eficientă a acestui fenomen.
Un alt aspect pe care dorim să-l subliniem este dat de faptul că, de regulă în literatura
de specialitate, infracţiunea de spălare a banilor este circumscrisă dreptului penal al afacerilor,
pe considerentul că aceasta prin natura sa juridică fiind o infracţiune subsecventă infracţiunilor
predicat generatoare de fonduri ilicite, trebuie tratată în acest domeniu generos şi larg.
Deşi pare o abordare corectă din punct de vedere al calificării sale, în realitate trebuie
observat că obiectul juridic al acestei infracţiunii speciale este mult mai larg, deoarece şi alte
infracţiuni care nu sunt relaţionate domeniului afacerilor pot genera importante fonduri ilicite,
care să se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, cum ar fi: infracţiunile
de tâlhărie, omor calificat, lipsire de libertate în formă calificată, piraterie, infracţiuni
informatice etc.
În concluzie, ca un corolar al tuturor aspectelor menţionate până în prezent, putem
afirma că activitatea de „spălare a banilor este partea financiară de facto a tuturor infracţiunilor
prin care se obţine profit”2, fiind procesul prin care infractorii încearcă să ascundă originea şi
posesia reală a veniturilor provenind din activităţile lor criminale.
Este evident că pentru a se bucura de roadele infracţiunilor săvârşite, fie că este vorba
de trafic cu droguri, trafic de arme, contrabandă, infracţiuni de corupţie sau înşelăciune în
domeniul financiar-bancar, „spălătorii de bani” trebuie să găsească o cale pentru a disimula
natura ilicită a câştigurilor realizate şi a le atrage în fluxul afacerilor legitime, deoarece odată
încununată cu succes, această activitate va permite menţinerea controlului asupra acestor
venituri şi, în ultimă instanţă, le va conferii acoperirea legitimă de care au nevoie.
În aceste condiţii, având în vedere toate aceste argumente putem afirma că activitatea
de „spălare a banilor” nu se înscrie ca sferă de aplicabilitate doar în ramura dreptului penal,
aceasta având implicaţii şi efecte mult mai largi, afectând deopotrivă şi domeniul bancar, al
asigurărilor, pieţei de capital şi al dreptului comercial în general.
Aceasta este raţiunea pentru care autorităţile de supraveghere şi control nu se pot
limita, ca politică instituţională şi de supraveghere, doar la identificarea şi tragerea la
răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, ci acestea sunt obligate să
analizeze şi efectele pe care asemenea activităţi ilicite le generează deopotrivă atât sfera
economică cât şi în cea socială.
Este justificată o astfel de abordare, privită macro-instituţional, deoarece succesul de
lungă durată şi stabilitatea oricărei instituţii economice depinde de atragerea şi reţinerea
fondurilor câştigate în mod legitim. Ori în ipoteza în care „buna reputaţie” a acestor persoane
juridice este pusă la îndoială, fiind suspicionată că având rădăcini ilicite, toate mecanismele de
dezvoltare şi implicare a acestora, în viitoare tranzacţii comerciale, sunt afectate.
Aceeaşi abordare cu privire la „buna reputaţie” de care trebuie să se bucure orice
instituţie financiară/economică o regăsim consfinţită şi în documentele internaţionale. În acest
sens FATF3 a precizat, cu titlu de exemplu, că o posibilă situaţie de „spălare a fondurilor
financiare ilicite” obţinute din activităţi infracţionale, este mai uşor de realizat în cadrul unei
entităţi din sectorul privat deoarece, fie angajaţii acesteia sau directorii au primit mită, fie

2
Slagjana Taseva - „Money laundering”, Akademski Pecat, Macedonia 2007, pag. 27
3
FATF este un organism multi-disciplinar care duce o politica comuna de dominaţie a legii si de
implementare legislativa si financiara de către experţii statelor membre. Grupul monitorizează progresul in
implementarea masurilor de combatere a spălării banilor; reevaluează si raportează evoluţiile, tehnicile si
contra-masurile privind spălarea banilor; promovează adoptarea si implementarea standardelor globale
FATF privind combaterea spălării banilor.

9
instituţia respectivă închide ochii în faţa naturii ilicite a unor astfel de fonduri, deoarece se
capitalizează sau obţine noi beneficii financiare.
Situaţia se schimbă dacă evidenţa unei astfel de complicităţi este relaţionată pieţei
financiare naţionale/internaţionale şi autorităţilor de supraveghere, deoarece va avea efecte
vădit dăunătoare asupra întregului sistem afectând deopotrivă intermediarii financiari şi
autorităţile de reglementare, în principal, dar şi clienţilor lor obişnuiţi, în secundar, prin atragere
involuntară în activitatea de „albire” a resurselor financiare ilicite.
Conform unui punct de vedere exprimat de doctrină,4 în practică s-a constatat că
autorităţile manifestă o reţinere în a căuta şi dezvălui adevăratele dimensiuni ale crimei
organizate şi a fondurilor financiare ilicite reintroduse în economia naţională licită, deoarece, în
marea majoritate a cazurilor, fiecare nouă guvernare este interesată, în principal, să
dovedească conexiunile realizate cu mediile de afaceri ilicite de vechea guvernare, refuzând să
accepte, că prin neimplementarea unor măsuri eficiente de combatere şi monitorizare a
tranzacţiilor financiare, acordă nejustificat grupărilor infracţionale posibilitatea prelungirii şi
intensificării acestora şi în cursul propriului mandat.
Practic, analizând modul de funcţionare şi organizare a pieţelor financiare
contemporane, am constatat că, reţelele crimei organizate „se transformă în adevărate
holdinguri de întreprinderi productive”, o asemenea „vocaţie de întreprinzător” fiind
puternic motivată de necesitatea de a recicla banii iliciţi5 obţinuţi din desfăşurarea de activităţi
nelegale, această „vocaţie” fiind favorizată, în unele situaţii şi de o „administraţie publică
decăzută şi coruptă”.6
Studiile realizate în Statele Unite ale Americii au enumerat criminalitatea organizată în
materie financiară şi activitatea infracţională de spălare a banilor, printre ameninţările la adresa
siguranţei naţionale7, în condiţiile în care s-a constatat că săvârşirea acestui gen de fapte a
cauzat prejudicii semnificative economiei americane, în special, şi economiei mondiale, în
general.
Referitor la aceeaşi situaţie, constatăm că strategia de securitate a României a reliefat o
stare de incapacitate a autorităţilor statului în a intervenii pe componenta prevenirii
fenomenului de criminalitate economico-financiară şi de spălare a banilor, în condiţiile acutizării
acestuia, pe fondul accentuării corupţiei şi proliferării economiei subterane. Toate aceste
aspecte au fost catalogate, drept vulnerabilităţi în situaţia internă a ţării, cu impact asupra
securităţii naţionale.8
Desigur că odată conferită aparenţa de legalitate cu privire la fondurile financiare ilicite,
menţionate mai sus, grupările de interese si-au reconfigurat câmpul de acţiune şi au constatat
că şi piaţa de capital oferă, la rândul său, modalităţi de obţinere a unor asemenea resurse

4
C. Voicu, “Criminalitatea Afacerilor”, IGP., Bucuresti 1997, pag. 8.
5
Al. Silj,” Raportul Comisiei Antimafia din decembrie 1993”, Editura Nemira, Bucuresti, 1998, pag.430.
6
“Mafia constituie o lume logica, rationala si implacabila. Mai mult logica, mai rationala si mai
implacabila si mai rationala decat statul. Mafia este o articulatie a puterii, o metafora a puterii, dar si o
patologie a puterii. Mafia este un sistem economic, o componenta obligatorie a sistemului economic global.
Mafia se dezvolta datorita statului si isi adapteaza comportamentul in functie de acesta.”( Giovanni
Falcone).
7
Raportul prezentat de Luis Freeh, Director al FBI. în octombrie 1997 în faţa Congresului SUA., a relevat
că organizaţiile criminale sunt deosebit de periculoase deoarece se implica în domeniul informaticii,
tehnicii de criptare şi structurilor de spălare a banilor pentru reciclarea a sute de milioane de dolari. In
opinia sa, grupurile crimei organizate care opereaza in SUA vin din Rusia, Europa Centrala si Orientala,
Asia, Africa şi alte zone ale lumii. Conseil de l’Europe doc. 7971/22.12.1997,
8
Raport al Serviciului Canadian de Securitate (SCRS) noiembrie 1998, document accesat pe Internet.

10
financiare, fie prin realizarea unor activităţi de achiziţie de acţiuni, fie prin activităţi de atragere
a capitalului, toate acestea fiind diferite de tranzacţiile specifice sistemului bancar.
Din analiza mecanismelor care operează pe piaţa de capital a rezultat că prin multiplele
posibilităţi pe care aceasta le conferă plasamentelor financiare indiferent de sursă, pieţele
financiare, în general, sunt cele care hotărăsc dacă politicile economice naţionale sunt bune sau
se impun modificarea lor, în funcţie de anumiţi parametrii macro-economici.9
Atâta timp, cât piaţa financiară internaţională a fost gândită ca mecanism cu posibilităţi
de autoreglare, este evident că autorităţile naţionale nu pot face mare lucru pentru a se apăra
împotriva speculaţiilor, care de cele mai multe ori îmbracă aspecte de natură legală, dar vădit
imorale.
Un alt aspect care se impune a fi avut în vedere şi analizat este dat de faptul că
principala caracteristică a operaţiunilor realizate pe pieţele financiare o constituie caracterul
negociabil al titlurilor care fac obiectul acestor tranzacţii. Din această cauză, marea majoritate a
acestor operaţiuni permit o „asociere“ mai mult sau mai puţin legală a celor care au un singur
scop: acumularea, pe orice căi, a cât mai mult capital, astfel încât poziţia dobândită să le permită
să deţină controlul pe un anumit domeniu economic, unde pot impune politica pe care o doresc.
Datorită caracterului „internaţional” pe care piaţa financiară tinde să-l revendice din ce
în ce mai mult, în detrimentul celui naţional, nu s-a putut aprecia în mod exact cantitatea de
câştiguri „criminale” care, anual, se vehiculează în circuitele economice.
Dar nu numai caracterul „internaţional” al tranzacţiilor financiare a stat la baza
„succeselor” obţinute de fraudatori, ci şi faptul că aceştia se folosesc în activitatea infracţională
pe care o desfăşoară, pe de o parte de legislaţia ce reglementează domeniile financiare şi
bancare la nivel internaţional, iar pe de altă parte de un număr mare de persoane cu un statul
special: avocaţi, notari, înalţi funcţionari financiari, consilieri în materie de piaţă bancară, de
capital, auditori financiari.
Din analiza cazurilor practice, pe care le-am avut în vedere, am constatat că, de regulă,
fraudatorii financiari îşi împart munca în structuri asemănătoare activităţilor din domeniul
afacerilor, tocmai pentru a crea o aparenţă de legalitate cu privire la tranzacţiile financiare ilicite
pe care le desfăşoară, aspect care constituie o caracteristică a crimei organizate.
Constatăm deci, că noul mileniu a adus o accentuată globalizare a pieţelor lumii, dar şi o
amplificare fără precedent a interdependenţelor existente între economiile naţionale,
împrejurare ce a impus crearea unor mecanisme de analiză şi monitorizare a modului de
constituire şi transfer a „maselor monetare” la nivel internaţional.
Este evident, că aceste procese de „internaţionalizare” a pieţelor financiare au favorizat
dezvoltarea economiei mondiale, dar şi a crimei organizate transnaţionale şi a fenomenului
spălării banilor, deoarece prin crearea acestora puterea de reacţie şi intervenţie a autorităţilor
naţionale a scăzut proporţional cu gradul de rapiditate în transfer a sumelor de bani.
Majorarea neîncetata a volumului capitalurilor financiare obţinute în urma activităţilor
specifice crimei organizate a determinat o creştere a necesităţii reintroducerii în circuitele
financiare legale a acestor fonduri ilicit obţinute, astfel încât s-a ajuns la situaţia îngrijorătoare şi
periculoasă pentru stat şi ordinea de drept dată de faptul că liderii lumii interlope şi operatorii
implicaţi în activităţile de spălare de bani au ajuns în postura de a putea controla şi influenţa în
unele ţări ale lumii sectoare importante din economie, finanţe, politică şi administraţie.
Astfel, dacă în anul 1996, sumele de bani „spălate” la nivel internaţional reprezentau
circa 2% din PIB-ul existent la nivel mondial, potrivit unui studiu efectuat de către Fondul
Monetar Internaţional, în anul 2006, fondurile supuse reciclării se situau la sume cuprinse între
1000 miliarde şi 1500 miliarde de dolari americani.

9
C. Voicu -„Investigarea criminalităţii financiare”, Editura POLIPRESS, Bucureşti 2003, pag. 7 – 10.

11
Însă cu toate acestea, având în vedere toate aspectele menţionate mai sus, putem
afirma că globalizarea financiară consacră supremaţia forţelor pieţei asupra politicilor
economice10.

CAPITOLUL I
PIAŢA FINANCIAR VERSUS SPĂLAREA DE BANI ŞI CRIMA ORGANIZATĂ ÎN SOCIETATEA
CONTEMPORANĂ

Secţiunea I. Aspecte generale privind pieţele financiare ca punct de atracţie pentru


activitatea de spălare de bani şi de crimă organizată

I. Piaţa de capital
Viitorul nu poate fi prevăzut. Acesta este nesigur şi nimeni nu a avut întotdeauna succes
în prognozarea rezultatelor care se pot obţine pe piaţa de capital, în estimarea certă a evoluţiei
ratelor de schimb sau de credit sau în „prezicerea” evenimentelor cu un puternic impact
financiar.
Din această perspectivă piaţa de capital apare ca fiind ansamblul relaţiilor şi
mecanismelor prin care „capitalurile disponibile si dispersate din economie sunt dirijate către
orice entităţi publice şi private solicitatoare de fonduri”.11
Am constatat că în mod frecvent, în literatura de specialitate12, principalele caracteristici
ce sunt atribuite şi recunoscute pieţei de capital sunt acelea de colector şi distribuitor în
alocarea deţinerilor de capitaluri, indiferent că este vorba de plasamente financiare licite sau
ilicite. Ceea ce contează, cu precădere, pentru analistul financiar sau economic este potenţialul
de absorbţie pe care acest domeniu îl prezintă, indiferent de gradul de risc pe care, teoretic, îl
prezintă.
Aceasta deoarece, în prezent, riscul financiar care rezultă din caracteristica de
incertitudine specifică pieţei de capital poate fi prevenit şi manageriat, mulţi din economiştii de
marcă având abilitatea de a-l identifica, măsura, de a-i aprecia consecinţele şi de a propune
măsurile adecvate pentru securizarea tranzacţiilor, cum ar fi transferarea gradului de risc sau
diminuarea acestuia.
În economia financiară, circuitul activelor financiare are loc între mulţimea ofertanţilor
de fonduri ( investitori ) şi mulţimea utilizatorilor acestora, în vederea realizării unicului scop:
satisfacerea nevoii economice, a cărei finalizare este profitul.
Referitor la ceea ce reprezintă şi caracterizează piaţa de capital în literatura de
specialitate s-au structurat şi recunoscut două concepţii:
concepţia anglo-saxonă care consideră că piaţa de capital formează împreună cu piaţa
monetară aşa numita piaţa financiară, sens în care piaţa de capital este sinonimă cu piaţa
valorilor mobiliare ( securities market ) şi asigură investiţia capitalurilor pe termen mediu şi lung.
concepţia continental-europeană, care este de sorginte franceză13, în conformitate cu
care piaţa de capital are o structură mai complexă care cuprinde: piaţa monetară, piaţa
ipotecară şi piaţa financiară.

10
T. Barbu-Vâlcu -„Pieţe de capital. Evaluarea şi gestionarea valorilor mobiliare”, Editura Fundaţiei
„România de Mâine”, Bucureşti 1998, pag. 58 – 60.
11
Gabriela Anghelache – „Piaţa de capital – caracteristici, evoluţii, tranzacţii”, Ed. Economică, 2004,
pag.13.
12
Bogdan Dima, Aurora Murgea, Marilena Pirtea – „Eficienţa pieţelor emergente de capital: cazul
României”, Piaţa de capital, Articole şi Studii, Ed. Universităţii de Vest, 2005, pag. 49-50
13
B. Ghilic - Micu - „Bursa de valori”, Editura Economică, Bucureşti 1997, pag. 5 – 10.

12
Piaţa monetară este recunoscută drept piața capitalurilor pe termen scurt şi foarte
scurt, fiind reprezentată pe piaţa interbancară şi de piaţa titlurilor de creanţă negociabile. Un
aspect important ce caracterizează această piaţă este dat de faptul că ea nu este o piaţa
localizată, tranzacţiile sale încheindu-se prin telefon, telex, fax, etc., derulându-se în principal la
băncile care creează moneda, de la care se pot procura disponibilităţile necesare pentru a face
fata fluxurilor de plăţi.
Piaţa ipotecară este o piaţă specifică finanţării construcţiei de locuinţe, pe care
acţionează, de regulă, organismele care acordă împrumuturi sub forma creditului imobiliar.
Astfel casele de refinanţare emit bilete ipotecare a căror valoare nominală este egală cu
mărimea împrumutului acordat persoanelor particulare ce solicită creditul.
Piaţa financiară, este piaţa de capital specializată în tranzacţionarea de active financiare
cu scadenţă pe termene lungi, fiind direct legată de nevoia de investiţii productive. Investitorii
de pe această piaţă, atât persoane fizice cât şi persoane juridice, au cu totul alte intenţii şi
interese decât beneficiarii de credite; totodată băncile comerciale au pe piaţa financiară un rol
secundar (minor). Uneori sunt chiar ocolite de anumite segmente ale pieţei financiare unde rolul
preponderent este deţinut de alte instituţii publice şi/sau private.
Practica din România pune în evidenţă opţiunea pentru concepţia anglo-saxonă, potrivit
căreia piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare.14

II. - Piaţa bancară


Băncile, în calitatea lor de furnizori ai unei game largi de servicii de transfer de fonduri şi
de creditare, pot fi utilizate în toate etapele activităţilor de spălare a banilor de la plasare, la
stratificare şi integrare. Sistemele electronice de transfer al fondurilor permit transferul rapid al
acestora între conturi sub nume şi jurisdicţii diferite, aspect care poate îngreuna supravegherea
şi intervenţia autorităţilor statului atunci când sunt utilizate fonduri financiare ilicite.
Economia de piaţă presupune existenţa unei pieţe bancare şi a unui sistem bancar care
să asigure mobilizarea disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor spre
desfăşurarea unor activităţi economice eficiente, activitate ce este riguros reglementată şi
supravegheată prudenţial sub aspectul prevenirii şi combaterii infracţiunii de spălare de bani.
Aceasta deoarece într-o economie de piaţă, piaţa bancară îndeplineşte funcţia de
atragere şi concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un proces
obiectiv şi imparţial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii, fără a lăsa impresia
ca distinge foarte bine între fondurile financiare licite şi cele ilicite.
Această aparentă de lipsă de supraveghere a tranzacţiilor bancare este infirmată de
faptul că în îndeplinirea acestei prime funcţii, băncile, ca verigi de bază ale sistemului, urmăresc
modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate conform scopurilor pe care le-au
declarat. Practic, băncile asigură şi facilitează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a
riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare, fiind în
acelaşi timp una din componentele fundamentale ale sistemului de raportare către autorităţile
de control a tranzacţiilor financiare suspecte.
Organizarea sistemului bancar, ca parte componentă a sistemului financiar, se realizează
pe baza unor principii definitorii specifice economiei de piaţă:
construcţia duală a sistemului bancar, în sensul delimitării instituţiilor de reglementare
şi de control, respectiv Banca Centrala, de entităţile bancare operative ce operează propriu-zis
pe piaţa bancară în relaţiile cu terţii;
asigurarea autonomiei de acţiune a entităţilor bancare într-un cadru reglementat unitar
la nivel naţional şi relativ armonizat, la nivel internaţional;

14
I. Stancu - „Finanţe. Teoria pieţelor financiare” Editura Economică, Bucureşti 1997, pag. 163 – 166.

13
constituirea unui cadru organizatoric unitar, cu reguli de monitorizare şi acţiune
prudenţială, menite a prevenii şi combate circulaţia şi re-inserţia fondurilor financiare ilicite
obţinute din săvârşirea de infracţiuni;
promovarea diferenţierii şi specializării instituţiilor bancare.
Analizând retrospectiv „spectaculoasele falimente” care s-au înregistrat în România, din
1990 până în prezent, s-a constatat că principala deficienţă la nivelul acestei pieţe nu a
reprezentat-o modul de organizare propriu-zisă a pieţei bancare în ansamblul său, ci modul de
supraveghere a tranzacţiilor care s-au efectuat în cadrul acesteia.
Un moment important legat de modul de desfăşurare şi monitorizare a activităţilor
bancare din România l-a reprezentat emiterea de către Banca Naţională a Normelor nr.3/2002
privind „standardele de cunoaştere a clientelei”, al cărei scop l-a reprezentat asigurarea
desfăşurării activităţii bancare, în conformitate cu standardele internaţionale legale, inclusiv cu
legislaţia privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi regulile bancare prudente şi
oneste.
Există un paradox la nivelul jurisprudenţei din România, în sensul că sunt asimilate
fraudelor bancare, infracţiuni care se referă la activitatea economică desfăşurată de societăţi
comerciale, în general, fără ca acestea să prezinte vreo legătură cu un grup criminal organizat
şi/sau cu legislaţia bancară.
Criminalitatea bancară, ce poate constitui faptă predicat pentru infracţiunea de spălare
a banilor are două componente:
prima vizează infracţiuni comise de persoanele din afara băncii, iar banca este victima
manoperelor frauduloase utilizate de făptuitori şi este implicit prejudiciată de activitatea
infracţională, fiind ţintă pentru persoanele care au plănuit săvârşirea infracţiunilor;
a doua vizează infracţiunile care se comit în interiorul băncilor de către personalul
angajat al acestora, fără complicitatea unor persoane din exteriorul băncilor, activitatea
infracţională desfăşurată de făptuitori fiind relaţionată infracţiunilor de abuz în serviciu.

III. Piaţa asigurărilor


Nu doar băncile pot reprezenta singurele mecanisme şi instrumente prin intermediul
cărora se pot spăla banii, deoarece aşa cum am precizat anterior „piaţa financiară” în ansamblul
său prezintă mai multe categorii de pieţe reglementate şi organizate, care pot permite utilizarea
şi „albirea” fondurilor financiare ilicit obţinute.
În acest context se poate constata că numeroşi intermediari financiari furnizează servicii
care sunt similare cu cele tradiţionale oferite de bănci, astfel că, în vederea ocolirii masurilor de
combatere a spălării banilor, aceste persoane, dorind să creeze aparenţa de legalitate dorită
veniturilor ilicit obţinute, îşi pot concerta eforturile spre exploatarea sectorului non-bancar,
utilizând alte instituţii financiare, cum ar fi: fonduri de investiţii, societăţi de valori mobiliare,
companii de asigurări, case de schimb, precum şi instituţii non-financiare, respectiv: cazinouri,
agenţii de valori imobiliare.
Astfel putem definii piaţa de asigurare ca reprezentând cadrul în care se desfăşoară
operaţiuni de asigurare numai pe baze contractuale, fiind locul în care se întâlneşte cererea de
asigurare venită din partea persoanelor fizice şi juridice care doresc să încheie diferite tipuri de
asigurări şi oferta de asigurare, ce vine din partea persoanelor juridice şi anume organizaţii,
societăţi specializate, care sunt autorizate să funcţioneze în domeniul asigurărilor şi să
desfăşoare o astfel de activitate.
Denumirea de piaţă este valabilă atât pentru ţările în care funcţionează mai multe
organizaţii de asigurare, fiind o piaţă concurenţială, dar şi pentru ţările unde există doar o astfel
de organizaţie, existând o singură ofertă de asigurare.

14
Dezvoltarea unei pieţe europene unice a asigurărilor a fost un proces gradual care a
durat mai mulţi ani, Directivele Uniunii Europene referitoare la asigurări reprezentând principiile
general acceptate la nivelul Comunităţii Europene cu scopul de a uniformiza normele de
asigurări şi de facilita comerţul internaţional.
În prezent nu există cu adevărat o piaţă europeană omogenă a asigurărilor, deşi Franţa,
Germania şi Anglia continuă să domine acest sector atât din punct de vedere al numărului
companiilor de asigurare, cât şi a veniturilor obţinute din prime de asigurare. Nu se poate vorbi
nici de o uniformizare a cadrului legislativ, la acest moment, la nivelul Uniunii Europene,
deoarece atât ţările membre, cât şi cele care doresc să adere îşi menţin unele legi cu caracter
naţional, care depind de cultura şi de pieţele financiare ale ţării respective.
Piaţa paneuropeană respectă principiile de bază ale „Tratatului de la Roma” şi anume
libera circulaţie a oamenilor, a bunurilor, a serviciilor şi a capitalului între statele membre.
Piaţa asigurărilor din România este considerata a fi încă în formare, evoluţia sa fiind
legată de evoluţia schimbărilor structurale ale mediului economic şi social românesc, deşi
tendinţa generală semnalată în ultimii ani a fost de dezvoltare a asigurărilor pentru autoturisme
şi a asigurărilor de bunuri, mai ales în sectorul privat.
Conform Legii 32/2000 reprezintă frauda în asigurări orice acţiune îndreptată împotriva
unei societăţi de asigurare sau a unui beneficiar al asigurării, în scopul obţinerii de avantaje
financiare necuvenite. Aceasta apare în procesul de completare a poliţei de asigurare sau
ulterior.
Frauda în asigurări fiind o infracţiune generatoare de fonduri financiare ilicite, această
piaţă a devenit atractivă pentru „spălători de bani”, astfel că au fost identificate tipologii care
permit spălarea banilor prin societăţi de asigurare, un exemplu în acest sens fiind activitatea de
cumpărarea de poliţe de asigurare de viaţă care necesită plata unor prime mari, fiind utilizate în
acest sens resurse financiare obţinute din săvârşirea de infracţiuni, în condiţiile în care situaţia
economică a clientului nu confirmă existenţa resurselor financiare licite.

Secţiunea II. Spălarea de bani şi crima organizată în contextul globalizării


În societatea de astăzi se vorbeşte tot timpul despre lege şi drept, despre Stat, despre
naţiune şi internaţionalizare, despre opinie publică şi puterea publică a autorităţilor într-un stat
de drept, despre sisteme financiare şi mecanisme de monitorizare financiar-bancară, dar şi
despre reconstrucţia sistemului economic global, toate aceste aspecte impunând, în acest
context, crearea cadrului juridic adecvat şi a instituţiilor prin care să se verifice şi să se impună
respectarea principiilor, a normelor şi a regulilor adoptate pe plan internaţional.
În mod unanim, specialiştii şi analiştii din diverse domenii care aparţin, prin structură şi
mod de abordare a unor problematici, de ştiinţele sociale, au apreciat şi constatat că indiferent
de motive, metode şi accepţiuni, „crima organizată şi spălarea de bani”, ca instrumente de
finanţare a „luptei politice, economice sau sociale”, sunt inacceptabile15.
S-a mai constatat, de asemenea, că de obicei „grupurile de crimă organizată” care deţin
o oarecare „putere de a influenţa politicul” prin fondurile financiare importante pe care le obţin,
nu sunt alcătuite din oameni violenţi, cu tulburări psihice sau de personalitate, care folosesc
intimidarea civililor şi violenţa ca armă pentru a-şi atinge scopurile, ci s-a constatat că aceste
persoane dispun de o pregătire profesională deosebită, precum şi de aportul unor specialişti
recunoscuţi în domeniile financiare, bancare, ale pieţei de capital, etc. şi s-a acceptat, în acelaşi

15
Costică Voicu, Florin Sandu, Alex. Boroi şi Ioan Molnar – „Drept penal al afacerilor”, Ed. ALL Beck,
Bucureşti, 2003, pag.1.

15
timp, că rămân necunoscute raţiunile şi motivele care leagă şi determină anumite grupuri de
persoane să urmărească realizarea diferitelor scopuri, indiferent de consecinţe16.
Spălarea banilor orientează banii din economia ilegală şi îi plasează, prin investiţii, în
economia legală bazându-se pe capacitatea şi performanţa sistemului financiar naţional şi
internaţional de a transfera capital şi active în cantităţi mari şi în timp scurt.
Neelaborarea unor strategii de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a crimei
organizate induc riscul, deloc neglijabil, ca banii spălaţi să devină „motorul” economiei şi să-şi
impună propriile „reguli” ceea ce înseamnă de fapt subminarea sau chiar desfiinţarea autorităţii
statale şi impunerea unei guvernări de tip mafiot17.
Întreaga problematică privită din acest punct de vedere conduce la concluzia că de fapt,
fraudele financiare reprezintă o sursă tradiţională de venituri ilicite, obţinute de regulă din
exploatarea legislaţiei sau din a inexistenţei sistemului de control. Aceste activităţi tradiţionale
ilicite nu sunt desfăşurate numai de anumiţi agenţi economici dornici să acumuleze capital, dar
şi de reţele complexe ale crimei organizate, care efectuează tranzacţii financiare frauduloase.

2.1. Fenomenul spălării banilor şi legătura sa cu crima organizată transnaţională


Crima organizată transfrontalieră reprezintă poate cea mai puternică ameninţare
contemporană la adresa securităţii statelor lumii, iar reţelele infracţionale care premeditează şi
acţionează la nivel transnaţional nu pot fi destructurate fără elaborarea şi adoptarea unor
măsuri unitare din partea tuturor organismelor statale specializate în ofensiva antiinfracţională.
Deşi cauzele „dezvoltării şi amplificării” violenţei şi crimei organizate sunt dificil de
identificat şi explicat datorită existenţei unor diferenţe sensibile în ceea ce priveşte amploarea
şi intensitatea lor de la o ţară la alta, majoritatea specialiştilor consideră că sursele acestor
fenomene sunt strâns legate de menţinerea şi exploatarea unor structuri economice şi
normative deficitare, cu unica raţiune şi justificare dată de dorinţa obţinerii de „profit”.
Asistăm la o aşa numită „internaţionalizare” a crimei organizate şi a activităţilor de
spălare de bani la nivelul diferitelor societăţi, state şi naţiuni prin apariţia şi proliferarea unor noi
tipuri de delicte şi crime, ce impun adoptarea şi implementarea de noi forme de prevenire,
combatere şi neutralizare a acestor categorii de infracţiuni la nivel naţional şi internaţional.
Definirea noţiunii de crimă organizată şi mai ales delimitarea acesteia în structura de
ansamblu a criminalităţii, au constituit şi constituie obiectul a numeroase studii18, iar în prezent
chiar dacă nu există o unitate de reglementare juridică cu privire la concept, există o unitate de
accepţie cu privire la elementele care compun şi definesc această infracţiune.
Cu toate acestea „putem defini crima organizată transfrontalieră ca ansamblul acţiunilor
întreprinse de grupuri de infractor pe teritoriul mai multor state, structurate în ideea înfăptuirii
unor acţiuni ilegale conspirate, având drept scop, obţinerea de profituri ilicite la cote ridicate”.
Este indiscutabil faptul că, de regulă, deţinătorii importantelor resurse financiare într-un
stat (persoane fizice, partide politice, holding-uri, societăţi financiare internaţionale, etc.) sunt
cei care hotărăsc politicile economice şi comerciale pe care statul respectiv urmează să le
promoveze. Aceşti deţinători de capitaluri19 reuşesc să impună o anumită stare de fapt şi ordine
socială, prin promovarea unor persoane în funcţii importante, menite a le permite să le
reprezinte interesele.

16
Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Adriana Voicu – „Globalizarea şi criminalitatea financiară,
bancară”, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2005, p.7-10;
17
Thiery Cretin – „Mafia mondială. Organizaţii criminale transnaţionale. Actualităţi şi perspective”, P.U.F.
Paris, 2002, p.20.
18
George Antoniu - „Reflecţii asupra crimei organizate” în R.D.P. nr. 3/1997, pag. 36; Constantin Păun -
„Legea penală română şi crima organizată” în R.D.P. nr. 3/1997, pag. 47.
19
Toma Gheorghe şi colectiv – „Strategia apărării totale”, Bucureşti, Editura AMPRINT, 1998, pag.52-53

16
Desigur că această împrejurare nu este vătămătoare pentru stat şi valorile pe care
acesta le promovează, atâta timp cât politicile respective converg spre interesul societăţii,
respectă principiile democraţiei şi nu promovează interese de grup.
Dar, în momentul în care se constată că sursele de finanţare sunt ilicite, provenite din
activităţi de crimă organizată elaborate sau din activităţi financiare ilicite, atunci metodele,
reacţiile şi acţiunile autorităţilor statului faţă de aceste grupuri de interese, trebuie să fie alese
cu mare atenţie şi implementate într-o durată foarte scurtă de timp, pentru ca reacţia să fie
eficientă şi ordinea de drept să fie restabilită.

2.2. Instrumente juridice de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a crimei


organizate
A. Convenţii internaţionale
Convenţia ONU privind traficul ilicit de droguri si de substanţe psihotrope – 1988, Viena -
este documentul prin care, în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor, au fost definite
pentru prima dată noţiunile de: „spălare a banilor”, „identificarea şi urmărirea veniturilor
obţinute din infracţiuni”, „blocarea si sechestrarea bunurilor relaţionate activităţii de spălare a
banilor”, „înregistrări financiare”, „secretul bancar neopozabil faţă de norme speciale în material
spălării banilor”, „sarcina probei revine acuzatului”; în acest fel organismele internaţionale au
avut un punct de plecare cu privire la ceea ce ar trebui să cuprindă şi să definească standardele
internaţionale în material prevenirii, monitorizării şi combaterii spălării banilor;
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate Palermo
2000 - este de departe cel mai important document pentru comunitatea internaţională, şi
implicit pentru România relaţionat activităţii de prevenire şi combatere a criminalităţii
organizate transnaţionale şi a spălării banilor, deoarece convenţia defineşte sintagmele de:
„grup infracţional organizat", „infracţiune gravă", „grup structurat", „bunuri", „produs al
crimei", „blocare" sau „sechestru", „confiscare", „infracţiune principală", „livrare supravegheată"
şi „organizaţie regională de integrare economică "; de asemenea se instituie un regim
reglementat pentru bănci, instituţii financiare non-bancare şi alte organisme susceptibile de
spălare a banilor, care include reguli de identificare a clientului (CDD), obligaţia de păstrare a
evidenţelor şi obligaţia de raportare a tranzacţiilor suspecte;
Convenţia Consiliului Europei nr.141 privind spălarea, cercetarea, sechestrarea şi
confiscarea veniturilor obţinute din infracţiuni - Strasbourg, 8 Noiembrie 1990 - defineşte faptul
că infracţiunea de spălare a banilor este comisă şi dacă infracţiunea predicat se realizează in
străinătate, că se poate săvârşii infracţiunea de spălare a banilor şi din culpă, se întăreşte şi
clarifică regimul juridic al confiscării şi a măsurilor asiguratorii şi cooperarea juridica şi asistenţa
tehnică;
Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea
produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului adoptată la Varşovia la 16 mai 2005;
Convenţia penală privind corupţia, adoptată de Sesiunea Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei desfăşurată la Strasbourg – aceasta tratează problemele de cooperare
internaţională în materia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de corupţie, prezentând modul
de aplicare a masurilor de întrajutorare, extrădare şi comunicare de informaţii spontane pe
acest domeniu.

B. Comunitatea europeana
Directiva Consiliului Uniunii Europene pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în
scopul spălării banilor -91/308/EEC – Bruxelles, 10 Iunie 1991 – modificata de Directiva

17
2001/97/EC a Parlamentului si a Consiliului European - 4 Decembrie 2001 - defineşte
infracţiunea de spălare a banilor;
Directiva 205/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005
privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi a finanţării
terorismului – defineşte categoriile de tranzacţii financiare şi bancare cu grad ridicat, mediu şi
redus de risc, necesitatea identificării clientului şi a sursei fondurilor financiare utilizate;
Directiva 206/70/CE a Comisiei din 01 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere în
aplicare a Directivei 205/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte
definiţia „persoanelor expuse politic”şi criteriile tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de
precauţie a identificării clientelei;
Regulamentul (CE) nr.1889/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26
octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea şi la ieşirea din Comunitate;
Regulamentul (CE) nr.1781/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15
noiembrie 2006 cu privire la informaţiile privind plătitorul, care însoţesc transferurile de fonduri;

Secţiunea III. Organismele internaţionale cu atribuţii în materia prevenirii şi


combaterii spălării banilor
3.1. Grupul 10 BASEL – declaraţii şi principii
Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară (Comisia de la Basel) al Băncii
Reglementărilor Internaţionale (BRI) este format din reglementatori bancari din ţările din Grupul
celor 10 (G-10), elaborând cele mai bune practici de reglementare bancară, coordonând în
acelaşi timp şi activităţile reglementatorilor bancari din ţările din Grupul celor 10, Spania şi
Luxemburg.
Primul Acord de Capital Basel (Basel I) a fost publicat în 1988 pentru a oferi băncilor
active pe plan internaţional din ţările membre ale Grupul celor 10 un teren de acţiune echilibrat
cu privire la standardele de capital şi pentru a se asigura că băncile au un nivel stabil al
capitalului. Acesta cerea instituţiilor financiare participante să menţină un raport de 8%
între capital şi activele ponderate în funcţie de risc.
Basel I a fost implementat în peste 100 de ţări şi aplicat atât băncilor mari cât şi celor
mici şi mai multor mişcări ale caselor de ajutor reciproc. Întrucât reglementarea industriei
financiare a fost consolidată în multe ţări, casele de ajutor reciproc au început să se supună din
ce în ce mai mult standardelor de capital ale BRI.
Mişcările caselor de ajutor reciproc din Australia, Ecuador, Bolivia, Republica
Dominicană şi patru provincii din Canada au fost supuse unui standard de capital în funcţie de
risc care se bazează pe Basel I de mulţi ani şi multe bănci cooperatiste europene, care sunt
precursoare ale caselor de ajutor reciproc, au funcţionat conform prevederilor Basel I de mai
bine de un deceniu.
Din 2000 până la 2004 Comitetul de la Basel a lucrat pentru a crea un standard care să
corespundă mai bine dispoziţiilor Acordului de a crea cerinţe de capital pertinente.

3.2. FATF ( Grupul de Acţiune Financiară Internaţională)


A fost înfiinţat cu ocazia desfăşurării Summit-ului G7 de la Paris, în anul 1989, fiind
conceput şi structurat ca un organism inter-guvernamental menit a stabilii anumite standarde
internaţionale de implementare a unor politici de combatere a spălării banilor şi finanţării
terorismului. În acest sens s-a încercat crearea unor mecanisme de monitorizare a pieţei
financiare, pe toate cele trei componente ale sale, bancă, asigurări şi piaţa de capital, astfel încât
să se reducă cuantumul fondurilor financiare ilicite în tranzacțiile comerciale licite.
Totodată s-a mai convenit ca FATF să monitorizeze, printr-un grup de experţi, progresul
înregistrat de membrii săi în implementarea măsurilor necesare pentru atingerea obiectivelor de

18
politică în combaterea infracţiunilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului. Dată fiind
„evoluţia” metodelor de „spălare” a fondurilor financiare ilicite acest organism revizuieşte
periodic „tehnicile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului” impunând adoptarea la
nivel naţional pentru statele membre a măsurilor de combatere adecvate.
In prezent, FATF include 34 membri, respectiv 32 ţări şi guverne, două organizaţii
internaţionale, şi mai mult de 20 de observatori, din care cinci organisme regionale „tip FATF” şi
peste 15 alte organizaţii sau organisme internaţionale. Până în prezent a elaborat 40 + 9
Recomandări care formează cadrul internaţional al luptei împotriva spălării banilor şi finanţării
terorismului.

3.3. Preocupări ale Comisiei Europene – Directiva referitoare la prevenirea folosirii


sistemelor financiare în scopul spălării banilor
Comunitatea Europeană a considerat adecvat să adopte o politică preventivă pentru
sistemul financiar, având în vedere faptul că încrederea în stabilitatea sistemului financiar a fost
periclitată prin numeroase activităţi infracţionale, soldate cu prejudicierea unor importante
instituţii financiare bancare şi non-bancare şi, implicit, cu „spălarea fondurilor financiare” ilicit
obținute.
Această politică preventivă a fost iniţiată în anul 1991, odată cu adoptarea Directivei
91/308/EEC privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor.
Ulterior, Directiva 97/2001/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 decembrie
2001 a modificat Directiva 91/308/CEE a Consiliului referitoare la prevenirea utilizării sistemului
financiar în scopul spălării banilor.
Această Directivă a fost abrogată în mod oficial odată cu intrarea în vigoare a Directivei
2005/60/EC a Parlamentului European şi a Consiliului, pentru prevenirea utilizării sistemului
financiar în scopul spălării banilor şi a finanţării terorismului.
Scopul acestor reglementări a fost să solicite sectorului financiar identificarea clienţilor
lor, să raporteze suspiciunile de spălare a banilor (ulterior, de finanţare a terorismului)
autorităţilor şi să stabilească proceduri adecvate interne în scopul prevenirii şi combaterii
spălării banilor şi a finanţării terorismului.
În conformitate cu prevederile Directivei 2005/60/EC a Parlamentului
European şi a Consiliului privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării
banilor şi al finanţării terorismului, adoptata în data de 26 octombrie 2005 (Directiva a III-a),
Comisia Europeană este „împuternicită să adopte măsuri de implementare, cum ar fi anumite
criterii pentru identificarea situaţiilor de risc înalt sau scăzut în care ar fi suficientă diligenţa
simplificată sau ar fi necesară diligenţa sporită, cu condiţia să nu modifice elementele esenţiale
ale acestei Directive şi să acţioneze, după consultarea cu noul Comitet de Prevenire a Spălării
Banilor şi a Finanţării Terorismului, care a înlocuit Comitetul de contact privind spălarea banilor
înfiinţat prin Directiva 91/308/EEC”.
Comitetul de Prevenire a Spălării Banilor şi a Finanţării Terorismului este un comitet de
reglementare compus din reprezentanţii Statelor Membre şi prezidat de către Comisia
Europeana. Rolul principal al Comitetului de Prevenire a Spălării Banilor şi Finanţării
Terorismului, prin activitatea membrilor săi, este de a furniza informaţii complete şi consistente
privind implementarea celei de a treia Directive de către Statele Membre ale Uniunii Europene.

3.4. Comitetul Selectat de Experţi pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării


Banilor – MONEYVAL
A fost înfiinţat în anul 1997 scopul său fiind acela de a se asigura ca statele au sisteme
eficiente de combatere a spălării banilor si finanţarea terorismului în vigoare şi acestea sunt în
conformitate cu standardele internaţionale relevante în acest domeniu.

19
Astfel de standarde includ, de exemplu: cele 40 Recomandări FATF (Grupul de Acţiune
Financiara Internaţionala), precum şi cele 9 Recomandări Speciale FATF, Convenţia ONU privind
traficul ilicit de narcotice, droguri şi substanţe psihotrope, adoptata la Viena, în anul 1988,
Convenţia ONU privind criminalitatea organizata transfrontalieră, adoptata la Palermo, în anul
2000, Directivele relevante ale Uniunii Europene privind prevenirea utilizării sistemului financiar
în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului si Convenţia Consiliului Europei privind
spălarea, depistarea, blocarea şi confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni, adoptata la
Varşovia, în anul 2005.
Rapoartele de evaluare furnizează recomandări detaliate privind modul de îmbunătăţire
a eficientei sistemului naţional de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului,
precum şi a capacităţii statelor de a coopera la nivel internaţional în acest domeniu.
MONEYVAL are 28 membrii permanenţi, printre care şi România, doi membrii temporari
si observatori.

Secţiunea VI. Conexiunile dintre crima organizată şi spălarea banilor

La începutul acestui mileniu se constată tendinţa organizaţiilor criminale de a reinvesti


profiturile realizate cu prioritate prin intermediul sistemului bancar, în achiziţionarea de imobile,
spaţii comerciale (restaurante, baruri, cazinouri), societăţi de transporturi de mărfuri (rutier şi
maritim), servicii portuare şi aeroportuare, societăţi comerciale de import-export, autoturisme
şi bunuri de lux.
Spălarea banilor ca activitate esenţială a grupurilor criminalităţii organizate reprezintă
semnul cel mai revelator al puterii acestora, precum şi o etapă obligatorie prin care se face
posibilă trecerea în economia legală a fondurilor rezultate din activitatea infracţională.
„Spălarea banilor este un element fundamental al strategiei financiare globale ale
grupurilor criminale care vizează asigurarea celor mai bune plasamente şi justificări a produsului
financiar rezultat din afaceri murdare. Acest lucru confirmă interpenetrarea puternică între
economia criminală şi economia legală”.20
Urmare a mecanismelor de monitorizare a tranzacţiilor financiare implementate la
nivelul Uniunii Europene s-a constatat că sistemul economic şi financiar al acesteia este
contaminat de banii murdari rezultaţi din afacerile de mare calibru realizate de grupurile
criminale. Sistemele naţionale şi cel al Uniunii Europene de luptă împotriva spălării banilor fac
faţă cu greutate în ceea ce priveşte identificarea şi sechestrarea produselor obţinute prin
săvârșirea de infracţiuni, iar o lipsă de reacţie adecvată din partea statelor ar putea duce la
„legitimarea” acestor categorii de resurse care tind să fie integrate sistemului.
Datorită gradului de generalitate, care tinde să o caracterizeze activitatea de spălare a
banilor tinde să fie considerată ca o meserie ca oricare alta, exercitată de un mare număr de
prestatori de servicii financiare, instalaţii în paradisurile financiare, gata să răspundă la
solicitările clienţilor.

4.1. Crima organizată orientată spre profit


Dată fiind specializarea tot mai accentuată pe care autorităţile judiciare naţională o
imprimă luptei împotriva fenomenului de crimă organizată şi spălare de bani, grupurile crimei
organizate au început să dezvolte un management special în privinţa structurii interne. Astfel, au
fost create filiale autonome, care departe fiind de centrele de decizie din organigrama centrală a

20
Ph.Broyer – „La nouvelle economie criminelle” în volumul „Criminalitatea financiară”, Ed.
D’Organisation Paris, 2002, pag.7.

20
grupului criminal, nu cunosc celelalte paliere sau componente ale organizaţiei şi nici structura
financiară de ansamblu a grupării.
S-a constatat că această ermetizare poate împiedica autorităţile de investigare şi
cercetare să pătrundă şi să cunoască în amănunt substanţa activităţilor infracţionale pentru a
destructura organizaţia respectivă. Este aplicat şi respectat foarte riguros sistemul fragmentării
sarcinilor şi activităţilor, utilizarea societăţilor – paravan, precum şi a paradisurilor fiscale.
În acest context activitatea de spălare a banilor ca activitate esenţială a grupurilor
criminalităţii organizate reprezintă semnul cel mai revelator al puterii acestora, precum şi o
etapă obligatorie prin care se face posibilă trecerea în economia legală a fondurilor rezultate din
activitatea infracţională.
„Succesul” marilor operaţiuni de spălare a banilor, ce se derulează prin utilizarea
băncilor, instituţiilor financiare nebancare, precum şi a întreprinderilor nefinanciare, este
asigurat de îndeplinirea a trei condiţii, aparent contradictorii:
identificarea vulnerabilităţilor la nivel legislativ, planificarea şi punerea în executare cu
maximă rapiditate a unor tipologii de spălare a banilor;
interferarea permanentă şi discretă în tranzacțiile comerciale desfăşurate a capitalurilor
ilicite cu cele legitimate din punct de vedere legal, pentru a avea asigurat integrarea acestora în
economia legală şi pentru a se crea aparenţa de legalitate pentru întreaga operaţiune
desfăşurată;
păstrarea unui număr relativ redus de persoane care să cunoască şi să poată relaţiona
întreaga structurare financiară realizată, astfel încât să se asigurare securitatea depline a
persoanelor şi entităţilor angajate în activitatea de spălare a banilor.
Adevărata dimensiune a criminalităţii economico-financiare, respectiv magnitudinea
acesteia, preocupă în egală măsură organele de aplicare a legii, precum şi cercetători din
domeniul criminologiei, sociologiei juridice, economiei şi managementul organizaţional.
Dificultatea formulării unor concluzii certe asupra fenomenului de criminalitate
economico-financiară derivă din marea diversitate a definiţiilor date fenomenului.

4.2 Economia subterană


Definită în diverse moduri, cum ar fi „economia subterană”, „neoficială”, „invizibilă”,
„gri” sau „ocultă”, „economie ascunsă”, „neobservată” sau „necontabilizată” – lumea afacerilor
subterane, intrată în vocabularul specialiştilor sub denumirea de economie subterană,
desemnează ansamblul activităţilor de natură economică şi financiară ilegale, de natură
infracţională, prin care se urmăreşte obţinerea de avantaje şi profituri materiale.
Din cauza complexităţii fenomenului în literatura de specializate nu s-a putut ajunge la
conturarea unui concept de sine stătător, deoarece numeroasele faţete pe care le prezintă nu
permite trasarea cu exactitate a unor caracteristici care să indice fără dubiu că o anumită
activitate comercială se circumscrie acestui domeniu.
Dificultăţi există nu numai în definirea economiei subterane, ci şi în evaluarea acesteia,
în cuantificare ei, domeniu în care s-au exprimat opinii nefondate ştiinţific, astfel că întreaga
literatură economică este de acord că, cel puţin până în prezent, nu a fost stabilită o metodă
perfectă de evaluare şi de măsurare a economiei subterane.
Ca şi în cazul fenomenului criminalităţii21, unde se operează cu termenii de
„criminalitate reală” (totalitatea faptelor penale săvârşite pe un anumit teritoriu, într-o perioadă
de timp determinată), „criminalitate aparentă” (totalitatea infracţiunilor sesizate justiţiei),
„criminalitate legală” (totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat hotărâri de
condamnare rămase definitive), precum şi cel de „cifra neagră” a criminalităţii (faptele penale

21
G. Ştefania Ungureanu – Criminologie, Ed. TIMPOLIS, 2004, pag.17

21
care rămân necunoscute organelor legale), considerăm că în privinţa întinderii reale a economiei
subterane, trebuie să se opereze cu indicatori care să fixeze, evident cu aproximaţia inevitabilă,
ponderea acesteia.
În componenţa economiei noastre subterane se identifică, uneori cu uşurinţă, două
componente distincte: componenta banilor negri, care provin din activităţi legale, dar care nu
sunt declaraţi şi înregistraţi oficial şi componenta banilor murdari, care provin din activităţi
ilegale şi infracţionale. Aceste două componente trebuie avute în vedere la construirea
strategiei de limitare a economiei subterane.

4.3. Spălarea banilor proces indispensabil al crimei organizate


Una dintre trăsăturile fundamentale ale criminalităţii organizate constă în preocuparea
pentru disimularea provenienţei ilicite a sumelor imense de bani pe care activităţile infracţionale
desfăşurate în cadrul său le produc. Ea este o activitate criminală deosebit de complexă, ce
presupun cunoştinţe de specialitate relaţionate modului în care evoluează şi funcţionează piaţa
financiară, astfel că aceste genuri de activităţi se realizează de către experţi financiari ce
lucrează în serviciul organizaţiei.
Datorită modului de constituire şi stratificare, pe care îl întâlnim la nivelul grupărilor de
crimă organizată, este posibil ca în cadrul acestora să se comită foarte multe dintre infracţiunile
grave care pot constitui infracţiunea principală (predicat) pentru infracţiunea de spălare a
banilor, şi tot prin ea să se producă şi această disimulare a originii ilicite a bunurilor provenite
din fapta principală.
Activitatea de spălare a banilor este un proces prin care resursele financiare ilicite
obţinute ca urmare a săvârşirii mai multe infracţiuni sau fapte ilicite sunt transformate în scopul
ascunderii sau mascării originilor ilicite. Acest lucru este necesar pentru a rupe legătura dintre
procesul criminal iniţial şi rezultatele criminalităţii. Se pot identifica anumiţi factori comuni cum
sunt: conversia sau transferul de proprietăţi sau bunuri, ascunderea sau mascarea sursei bunului
şi nevoia de a recâştiga accesul la bani, etc.
Tehnicile utilizate pentru activitatea de spălare a banilor sunt variate şi este de presupus
că unele dintre ele sunt necunoscute specialiştilor din instituţiile de control financiare şi
judiciare. Din acest considerent la nivelul autorităţilor de supraveghere şi control, naţionale şi
internaţionale, în mod frecvent se realizează analize de evoluţie a modului de desfăşurare a
tranzacţiilor financiare pe piaţa financiară.
Metodele de spălare a banilor sunt legate de tipul de infracţiune care generează
fondurile destinate a fi reciclate şi pot fi identificate doar dacă este reglementată în mod clar o
metodologie de investigare a acestor categorii de infracţiuni.
Astfel, în literatura de specialitate sunt prezentate mai multe metode prin care
„spălătorii de bani” facilitează integrarea fondurilor obţinute ilicit în sfera economiei legale:
 filiera „PIZZA” acţiune ce constă în transferarea banilor lichizi proveniţi din
droguri în afara ţării în conturi bancare ale unor societăţi „paravan” acţiune care are drept scop
transformarea sumelor cash în moneda financiară;
 tehnica dublei facturări, tipologie care se aplică în situaţia în care făptuitorii
operează pe teritoriul mai multor state, situaţie în care o societate controlată de aceştia
cumpără la preţuri supraevaluate bunuri şi servicii ale unei societăţi instalată într-o altă ţară,
devenită refugiu fiscal;
 specularea imobiliară simulată constă în achiziţionarea unui bun imobiliar prin
subevaluarea lui iniţială, şi revânzarea acestuia la o valoare mai mare care să cuprindă şi
diferenţe de preţ plătite „cash pe sub mână”;
 tehnica aplicaţiei este o metodă folosită în vânzările de acţiuni la bursa de
valori, fiind considerată una din cele mai evaluate metode de reciclare a banilor;

22
 metoda HAWALA - folosită în special în zona Orientului Mijlociu şi se bazează pe
sisteme bancare clandestine create în paralel, din cauza lipsei de încredere în sistemul bancar
tradiţional. Principiul, care constă în depozitare fondurilor la un particular din ţara sa şi
recuperarea fondurilor de la o persoană dintr-o altă ţară, este folosit în special de comercianţi;
el se bazează pe încredere reciprocă şi nu lasă „urme contabile”;

CAPITOLUL II
LOCUL ŞI ROLUL PIEŢELOR DE CAPITAL ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Secţiunea I. Piaţa de capital - componentă principală a pieţei financiare


1.1 Tipurile şi caracteristicile pieţei de capital
Piaţa financiară este formată din două mari sectoare: sectorul bancar (sau piaţa
creditului) şi sectorul titlurilor financiare (sau piaţa financiară în sens restrâns).
Piaţa bancară (piaţa creditului) priveşte relaţia de credit având la bază active financiare
fără caracter negociabil, respectiv disponibilităţile băneşti sunt atrase la bănci şi apoi utilizate de
către acestea pentru creditarea celor în căutare de fonduri (finanţare indirectă).
Piaţa financiară, în sens restrâns, denumită şi piaţa titlurilor financiare, este structurată
în piaţa monetară şi piaţa de capital.
Pieţele monetare sunt specializate în tranzacţii cu titluri pe termen scurt (pana la 1 an)
cum ar fi: depozite bancare, cecuri, bilete la ordin, certificate de depozit, cambii si altele. Preţul
dreptului de a utiliza fondurile oferite astfel pe piaţa monetară este reprezentat în principal de
dobânda.
Pieţele de capital sunt specializate în domeniul tranzacțiilor cu active financiare pe
termen mediu si lung. Aceste titluri financiare sunt reprezentate în principal de acţiuni şi
obligaţiuni. Piaţa de capital este structurată în două segmente diferite, dar interdependente:
 piaţa primară - asigură emisiunea şi prima vânzare-cumpărare a titlurilor
financiare (de pildă în situaţia în care o societate emite acţiuni la constituire), permițând
finanţarea activităţii agenţilor economici prin atragerea capitalurilor financiare disponibile;
 piaţa secundară - este cea pe care investitorii şi întreprinzătorii cumpără şi vând
valorile mobiliare emise şi puse în circulaţie pe piaţa primară.
22
Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de anumite criterii, după cum urmează :
 după nivelul de tranzacţionare: piaţa primară, piaţa secundară, a treia piaţă, a
patra piaţă;
 după tipul de hârtii de valoare tranzacţionate: piaţa de acţiuni, piaţa de
obligaţiuni şi piaţa titlurilor de stat;
 după procedurile de schimb utilizate – piaţa de licitaţie şi piaţa de negociere;
 după localizarea fizică a pieţei – piaţă organizată şi piaţa Over the Counter (
piaţa inter-dealeri);
 după dinamica şi riscul tranzacţiilor - piaţa anticipată (forward), piaţa “futures”
şi piaţa de opţiune (options);
 după intensitatea zilnică a tranzacţiilor - piaţa permanentă şi piaţa de apel;
 după modul în care se procură şi se tranzacţionează banii - piaţa de datorie şi
piaţa de titluri de valoare.

22
Nicolae Ghinea, Investigarea fraudelor-curs universitar,Ed. Sitech, Craiova,2008

23
Pentru a analiza în mod pertinent modul de acţiune şi supraveghere a diferitelor tipuri
de pieţe se impune a se constata care sunt principalele caracteristici ale acestora, respectiv:
negociabilitatea, finanţarea nebancară, termenul de scadenţă şi instrumente financiare
constând în acţiuni şi obligaţiuni care sunt emise cu respectarea anumitor proceduri şi criterii
riguros stabilite.

1.2. Pieţele financiare internaţionale


Dezvoltarea pieţei financiare internaţionale constituie o consecinţă a necesităţilor
manifestate de investitori şi de cei care doresc să-şi plaseze capitalul financiar şi în altă parte
decât pe teritoriul statului unde îşi are reşedinţa sau domiciliul, motiv pentru care băncile
internaţionale au un rol important în dezvoltarea acesteia şi a procedeelor de emisiune.
Pieţele financiare internaţionale cuprind două componente:
 ansamblul pieţelor financiare ale ţărilor care aprobă, sub rezerva unor
reglementări specifice la nivel naţional, emisiuni de titluri financiare străine, ca şi tranzacţii cu
titluri financiare străine
 piaţa euro-capitalului, pe care împrumuturile pe termen mijlociu şi lung sunt
eliberate într-o monedă care nu este obligatoriu să fie cea a împrumutătorului şi nici a celui care
se împrumută.
Doctrina economică contemporană subliniază nu numai în teorie ci şi în practică,
existenţa unei acumulări de experienţă cu privire la proiectarea şi evaluarea diverselor teorii
legate de fenomenele şi procesele economice, de modul în care poate fi evaluată şi monitorizată
piaţa financiară internaţională.
Ca atare putem constata că piaţa financiară (a capitalurilor) nu a apărut odată cu
celelalte segmente de piaţă (de exemplu odată cu pieţele bunurilor de consum neproductiv) şi
mai mult, chiar şi azi literatura de specialitate aduce argumente prin care se susţine unitatea,
care este esenţială, dintre piaţa monetară, piaţa financiară şi piaţa valutară.

1.3. Structura pieţei de capital


În economia de piaţă schimburile comerciale s-au concentrat pe două mari pieţe : piaţa
de mărfuri - unde se tranzacţionează bunuri şi servicii şi piaţa de valori - unde se tranzacţionează
titluri rezultate din operaţiuni financiare.
Analizând atât legislaţia naţională aplicabilă pieţei de capital din România, dar pe
legislaţie comparată putem afirma că structura pieţei de capital se prezintă astfel:
 emitenţi de valori mobiliare sau utilizatori de fonduri;
 investitori sau deţinători de fonduri excedentare;
 intermediari de valori mobiliare;
 autoritatea naţională care supraveghează funcţionarea pieţei titlurilor financiare
şi asigură protecţia investitorilor.
Având în vedere actorii care operează pe acest segment special de piaţă este evident că
instrumentele financiare proprii care se tranzacţionează pe aceasta vor avea un rol important în
ecuaţia care calculează şi ţine cont de creşterea economică pe care o înregistrează un stat. Ne
referim, aici, la titlurile de valoare (titlurile mobiliare) cunoscute în teoria şi practica economică
sub numele de acţiuni şi obligaţiuni.

Secţiunea II. Necesitatea existenţei pieţelor bursiere


2.1. Rolul şi funcţiile pieţelor bursiere
Bursele au apărut ca o necesitate stringenta urmare a dezvoltării relaţiilor de schimb şi
implicit a economiei în ansamblu, evoluţia şi performanţele pieţei financiare şi a instituţiilor sale

24
de specialitate reprezentând un semnal al gardului de dezvoltare şi maturitate a economiei de
piaţă, al performanţelor sale în ansamblu.
Teoria economică asociază mecanismul de funcţionare al burselor de valori cu modelul
de economie cu concurenţa pura şi perfectă.
Bursa de Valori prin mecanismul sau de funcţionare asigură transformarea rapida a
capitalului bănesc în capital real (şi invers), mobilizând, într-un timp rapid, resurse importante
necesare pentru investiţii.
În egală măsură însă Bursa de Valori poate genera sustragerea unor mari fonduri
financiare de la capitaluri reale prin intermediul “banilor fierbinţi”, aşa numitele capitaluri
speculative. Prin mecanismul său de funcţionare orientează tranzacţiile comerciale pentru
anumite pieţe, deoarece preţul bursei reprezintă un adevărat barometru al preţurilor pieţei.
Semnalul bursei dat de scăderea/creşterea cursului este un semnal al declanşării unei
crize sau al unui reviriment pe piaţă.

Din toate aceste aspecte rezultă clar rolul principal al pieţelor bursiere şi anume acela de
finanţare a economiei (în speţă a agenţilor economici) prin mobilizarea capitalurilor pe termen
mediu şi lung. De asemenea, un alt rol important al bursei este acela ca aceasta înlesneşte
circulaţia capitalurilor, titlurile financiare putând fi uşor transformate în lichidităţi sau schimbate
în alte titluri, prin vânzarea sau revânzarea lor pe aceasta piaţă.
Dar cea mai importanta funcţie a bursei este aceea ca aici se efectuează tranzacţiile cu
hârtiile de valoare, emise şi plasate iniţial pe piaţa primara de capital. După ce titlurile au fost
emise si plasate la investitori, acestea pot fi tranzacţionate liber la bursa datorita caracterului lor
negociabil.

2.2. Funcţionalitatea pieţelor intra-dealeri


Pentru a atrage la tranzacţionare valorile mobiliare de la cât mai multe firme şi mai ales
ale celor care nu satisfac criteriile pentru a fi cotate la bursele tradiţionale, în multe ţări au fost
create ceea ce numim pieţele inter-dealeri sau OTC (Over the Counter Markets).
Aceste pieţe, care au cunoscut o dezvoltare deosebita în SUA sau Japonia, sunt o
structură tehnică informatizată bazată pe un sistem electronic de tranzacţionare, sunt create de
societăţile financiare - care acţionează ca dealeri - aflate in concurenta. Aici reglementarea
tranzacţiilor este mai puţin fermă şi cuprinzătoare şi ea este făcută de asociaţiile societăţilor
financiare (dealeri) implicate pe aceasta piaţă.
În ceea ce priveşte rolul pieţelor inter-dealeri, pentru unele companii acestea reprezintă
doar o etapa intermediara pentru accesul la bursele de valori oficiale. Cu toate acestea
importanţa pieţelor OTC nu trebuie redusă doar la rolul de "trambulină" pentru bursele de
valori. Pieţele OTC cotează de regula un număr mult mai mare de companii decât bursele de
valori clasice, sunt foarte "prietenoase" atât pentru companiile care listează cât şi pentru
investitori, iar pentru multe companii acestea reprezintă segmentul pieţei bursiere care li se
potriveşte cel mai bine.

Secţiunea III. Valorile mobiliare cotate si negociate la bursa

Valorile mobiliare fac obiectul tranzacţiilor efectuate pe pieţele bursiere. Aceste valori
mobiliare sunt titluri de proprietate sau de creanţă care confirmă faptul că cel care le are în
posesie este titularul unor anumite drepturi: dreptul asupra unei părţi din capitalul emitentului,
dreptul de a obţine o parte din veniturile viitoare ale emitentului, dreptul de a participa la
procesul de conducere sau alte drepturi prevăzute de lege.

25
În literatura de specialitate titlurile financiare ce sunt tranzacţionate la bursă au fost
împărţite în trei mari categorii:
 primare - sunt reprezentate de acţiuni şi obligaţiuni;
 derivate - sunt reprezentate de contractele „futures” şi contractele pe „optiuni”
(options);
 sintetice - rezultă din diverse combinaţii ale caracteristicilor diferitelor titluri
financiare primare sau derivate.

3.1. Admiterea valorilor mobiliare la bursa


Introducerea la bursă a valorilor mobiliare ale unui emitent reprezintă un moment
deosebit pentru acesta şi, o astfel de operaţiune presupune parcurgerea mai multor paşi şi
îndeplinirea câtorva condiţii. Există o serie de reguli şi regulamente ale pieţei bursiere cărora
emitentul trebuie să li se supună.
Etapele care trebuie parcurse şi condiţiile ce trebuie îndeplinite sunt mai stricte şi mai
exigente, pentru listarea la bursele de valori tradiţionale şi mai permisive în cazul pieţelor
bursiere de tip OTC.
În cazul burselor de valori procedura şi condiţiile de admitere la cotare diferă de la ţară
la ţară şi chiar în cazul aceleaşi burse în funcţie de categoria la care se solicită listarea, însă cu
toate acestea se pot indica orientativ următoarele condiţii:
 întocmirea unui un dosar de admitere;
 titlurile care se doresc a fi listate trebuie să fie liber transferabile;
 societatea care solicită listarea trebuie să pună la dispoziţia pieţei în vederea
tranzacţionării un anumit procent din totalul titlurilor chiar de la început;
 societatea respectivă să existe de cel puţin câţiva ani (de regula 3-5 ani);
 societatea să fi înregistrat în ultimii ani profituri;
 să existe un număr minim specificat de titluri emise;
 activele societăţii sau, după caz, capitalul social să fie peste o anumită sumă
minimă cerută.

3.2. Principalele categorii de tranzacţii bursiere


De regulă, tranzacţia este definită ca o convenţie între două sau mai multe părţi, prin
care se transmit anumite drepturi, respectiv se face un schimb comercial.
Prin tranzacţii bursiere înţelegem contractele de vânzare-cumpărare de titluri şi alte
active financiare, care se realizează pe piaţa secundară de capital cu mijlocirea agenţilor de
bursă, respectiv a societăţilor de intermediere financiară autorizate.
În prezent pe pieţe de capital există o mare varietate de tipuri de tranzacţii bursiere
datorită schimbărilor pe care acestea le-au înregistrat în ultimii ani, pe fondul internaţionalizării
pieţelor financiare şi a inovaţiilor financiare înregistrate în domeniu. Indiferent de natura lor,
tehnica tranzacţiilor este marcată de modalitatea de lichidare şi de cursul la care se realizează
aceasta.
Astfel există două mari categorii de tranzacţii: la vedere şi la termen.
În funcţie de obiectul lor tranzacţiile bursiere se împart în:
 tranzacţii cu titluri financiare primare - de tip american, respectiv: „for cash”,
„for cash” şi „short selling”, şi de tip european, respectiv: „au comptant”, „au
reglement mensuel” şi „a prime”;
 tranzacţii cu derivate financiare – sunt contractele futures şi contractele cu
opţiuni pe instrumente financiare.

26
CAPITOLUL III
SPĂLAREA BANILOR, MIJLOC DE REINSERŢIE A FONDURILOR FINANCIARE ILICITE ÎN
CIRCUITUL FINANCIAR LEGAL

Secţiunea I. Consideraţii generale privind activitatea de spălare a banilor


1.1. Evoluţia noţiunii de „spălare a banilor”
Trecerea la societatea informatizată, printr-o expansiune fără precedent a sistemelor
informatice, a constituit o premisă importantă, care a favorizat circulaţia capitalurilor, practic
nemaiexistând limite geografice, astfel că orice operator a putut obţine informaţii referitoare la
cotaţiile valutare sau fluctuaţiile preţurilor pe marile pieţe de capital, putând comanda prin
intermediul reţelelor informatice orice operaţii şi tranzacţii, din diverse zone ale lumii.
Practic odată cu fenomenul de globalizare, cu amplificarea gradului de internaţionalizare
a pieţelor economice şi cu dezvoltarea societăţilor comerciale transnaţionale, au crescut şansele
ca structurile şi entităţile financiare să fie utilizate în scopul săvârşirii unor activităţi
infracţionale. Centrele off-shores, caracterizare ca zone cu under-Regulated and non-cooperative
23
juridictions , au fost utilizate intens de către societăţi care au desfăşurat activităţi infracţionale,
în scopul spălării banilor24.
Termenul de „spălare a banilor” îşi are originea, conform anumitor afirmaţii ale unor
analişti judiciari în anii 1920, când comercianţi de succes ai vremii au deschis spălătorii în
Chicago pentru a-şi spăla „banii murdari”. În zilele noastre, acestui scop îi servesc restaurantele
fast-food, cazinourile şi alte tipuri de societăţi comerciale care au la bază operaţiunile cu
numerar.
Reciclarea fondurilor financiare ilicite este un proces complex prin care veniturile despre
care se crede că provin dintr-o activitate infracţională sunt transportate, transferate,
transformate sau amalgamate cu fonduri având un caracter legitim, în scopul de a ascunde sau
disimula adevărata natură, provenienţa, dispunerea, deplasarea sau dreptul de proprietate
asupra profiturilor respective.
Scopul procesului de spălare a banilor este acela de a face ca fondurile derivate sau
asociate cu o activitate ilicită să pară legitime, iar necesitatea de a recicla banii izvorăşte din
dorinţa de a ascunde o activitate infracţională.
Având în vedere cele menţionate anterior, activitatea de spălare a banilor se poate
defini ca fiind orice acţiune de ascundere, disimulare, achiziţie, posesie, folosire, investire,
mişcare, păstrare sau transfer de proprietate, căreia legea îi conferă, în mod expres, statut de
infracţiune şi care se referă la câştigurile provenite din alte infracţiuni.
Practic, cele două elemente majore ale procesului de reciclare de fonduri sunt:
ascunderea veniturilor ilicite şi convertirea lor în bani, în scopul de a le disimula provenienţa.
1.2. Spălarea banilor şi evoluţia cadrului legislativ
În legislaţia română, termenul de „spălare a banilor” a fost consacrat de dispoziţiile Legii
nr. 21/1999, act normativ care se înscria, la timpul respectiv, în ampla acţiune de armonizare a
legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene.

23
„Under-regulated juridictions” se referă la sistemele juridice în care reglementarea normativă în una sau
mai multe din următoarele domenii-drept financiar, fiscal, dreptul societăţilor comerciale, drept valutar,
penal, administrativ – nu atinge standardele prevăzute de instrumentele juridice internaţionale în vederea
protejării integrităţii sistemelor financiare.
„Non co-operative jurisdictions” – are în vedere sistemele care nu răspund cerinţelor de cooperare juridică
internaţională, nesemnând sau neratificând instrumentele de cooperare internaţională elaborate de ONU,
CONSILIUL EUROPEI, OECD, ş.a.
24
Anca Jurma, Răspunderea penală a persoanei juridice, R.D.P. nr.1/2003, pag.99

27
Legea nr. 21/1999 a fost abrogată la data de 7 decembrie 2002, când Parlamentul
României a adoptat Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,
precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de
terorism 25.
Legea nr. 656/2002 a fost modificată şi completată succesiv prin Legea nr. 39/2003
privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate26; Legea nr. 230/200527, Legea nr.
36/200628 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 135/2005 privind
modificarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism; Legea
nr. 306/2007 privind salarizarea personalului ONPCSB; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
53/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002.
De asemenea, activitatea de funcţionare a ONPCSB, ca autoritate de reglementare şi
control, a fost stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 594/2008 privind aprobarea
Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr.656/2002 şi Hotărârea Guvernului nr.
531/200629 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional
de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

1.3. Etapele procesului de spălare a banilor


În literatura de specialitate s-a demonstrat că procedeele folosite în vederea spălării
banilor şi a punerii în circulaţie a valorilor aşa-zis curate parcurg trei etape (plasarea valorilor,
stratificarea şi integrarea acestora) şi presupun deseori elemente de extraneitate, fie printr-o
entitate fizică sau juridică comercială, fie printr-o instituţie financiară.
Astfel:
 plasarea valorilor - presupune deplasarea fizică a profiturilor în numerar.
Necesitatea plasării derivă din faptul că este posibilă supravegherea de către organele de
aplicare a legii a surselor de obţinere ilicită a numerarului şi, ca o măsură de prevedere,
făptuitorii trebuie să transporte numerarul obţinut ilicit în afara spaţiului controlat, pentru a nu
putea fi depistat şi, eventual, confiscat.
 stratificarea - presupune separarea veniturilor ilicite de sursa lor, prin crearea
unor complexe tranzacţii financiare, concepute spre a anihila orice posibilitate de control asupra
bunurilor ilegal dobândite.
 integrarea - prin aceasta operaţiune se caută să se dea aparenţă de legitimitate
asupra bunurilor dobândite în mod ilegal.
 Referitor la etapele procesului de spălare a banilor, cazuistica instrumentată de
procurorii DIICOT şi ofiţerii de poliţie, evidenţiază că nu în mod obligatoriu procesul de spălare a
banilor parcurge cele trei etape descrise, în unele cazuri etapa stratificării fiind eliminată,
comprimând procesul în scopul reducerii costurilor şi creşterii vitezei de reciclare.

1.4. Necesitatea combaterii fenomenului de spălare a banilor


Abilitatea de a spăla şi de a crea aparenţa de legalitate necesară rezultatelor activităţii
criminale, activitate realizată atât prin intermediul sistemului financiar bancar, cât şi cel non-
financiar este vitală pentru succesul operaţiunilor infracţionale şi pentru asigurarea viitoarelor
resurse de dezvoltare a grupării de crimă organizată.

25
Publicată în Monitorul Oficial P.1, nr. 904/12.12.2002.
26
Publicată în Monitorul Oficial, P.1, nr. 50/29.01.2003.
27
Publicată în Monitorul Oficial, P.1, nr. 618/15.07.2005.
28
Publicată în Monitorul Oficial P.1, nr. 200/03.03.2006.
29
Publicată în Monitorul Oficial P.1, nr. 392/08.05.2006.

28
Este evident că succesul şi stabilitatea pe termen lung ale oricărei instituţii financiare
depind de atragerea şi păstrarea fondurilor câştigate în mod legitim, iar banii câştigaţi în mod
fraudulos, au, invariabil, o natură tranzitorie, descurajând investitorii cinstiţi.
Dacă o instituţie financiară este implicată într-un scandal de spălare a banilor va risca
acuzarea în instanţă şi pierderea bunei reputaţii pe piaţă, iar reputaţia privind integritatea este
una din valorile cele mai importante ale unei entităţi financiare fără de care aceasta nu-şi mai
poate exercita abilitatea supremă, aceea de a atrage capitaluri.
În acest context devine mai mult decât evident faptul că, dacă nu este controlat,
procesul de spălare a banilor poate submina eforturile depuse pentru existenţa unor pieţe libere
şi competitive şi afectează dezvoltarea unei economii sănătoase, inducând în mod automat stări
de tensiune socială.
Într-o economie în care tehnologia avansată şi globalizarea permit transferul rapid de
fonduri, necontrolarea fenomenului spălării banilor poate submina stabilitatea financiară. Mai
mult, într-o ţară cu o sănătate financiară precară, scoaterea a milioane şi chiar miliarde de dolari
anual din fluxul economico-financiar reprezintă un real pericol pentru stabilitatea
economică, socială şi politică şi chiar pentru ordinea corelativ determină şi o creştere a
criminalităţii în ansamblul ei.
În consecinţă se impune luarea de măsuri ferme şi colaborarea strânsă a organelor şi
organismelor abilitate să lupte împotriva tuturor persoanelor fizice/juridice sau instituţiilor
financiare care aleg să săvârşească infracţiuni, în vederea obţinerii de resurse financiare ilicite
pentru prevenirea generalizării fenomenului de spălare a banilor. În caz contrar, există riscul,
deloc neglijabil, ca banii spălaţi să devină “motorul” economiei şi să-şi impună propriile “reguli”,
ceea ce înseamnă de fapt subminarea sau chiar desfiinţarea autorităţilor statale şi domnia
arbitrarului de tip mafiot.

Secţiunea II. Tiparul psihocomportamental şi regulile de bază ale spălătorilor de bani


2.1. Comportări atipice dezvăluirii intenţiei de spălare a banilor
Analizarea şi evaluarea în vederea prevenirii şi combaterii activităţii de prevenire şi
combatere a spălării banilor presupune nu numai analiza obiectivă a condiţiilor şi împrejurărilor
ce determină săvârşirea anumitor categorii de activităţi infracţionale, ci şi studierea laturii
subiective a acesteia, deoarece poziţia „spălătorului de bani” în raport cu valorile sociale
încălcate, oferă întreaga imagine vizând partea de monitorizare şi prevenţie în acest domeniu.
Ca atare, în practica instituţiilor financiare au fost identificate mai multe elemente
menite a caracteriza comportări anormale sau atipice ale clienţilor, din care autorităţile au putut
desprinde caracterul dubios al tranzacţiei şi intenţia clientului de a efectua prin asemenea
operaţii spălarea banilor de provenienţă ilegală.
Tipologii de comportări anormale care trezesc suspiciuni ar putea fi catalogate cu titlu
de exemplu următoarele atitudini:
 clientul nu doreşte să ofere informaţii despre trecutul său atunci când deschide
un cont sau când procură instrumente monetare, peste o anumită valoare;
 când clientul refuză să specifice scopul împrumutului sau sursa rambursării
acestuia;
 când clientul începe să desfăşoare activităţi neobişnuite care nu sunt conforme
cu natura obiectului de activitate de până atunci;
 clientul efectuează frecvent tranzacţii cu sume mari;
 clientul îl grăbeşte pe angajatul băncii să încheie rapid şi fără formalităţi o
tranzacţie, neexplicând motivul unei astfel de precipitări.

29
2.2. Reguli de bază ale spălării banilor.
Activitatea de spălare a banilor presupune realizarea unui complex de acţiuni specifice
fiecărei categorii de infracţiuni predicat, motiv pentru care, dată fiind varietatea modului de
săvârşire a acestei infracţiuni, în literatura de specialitate s-a căutat a se stabili anumite reguli de
bază pe care le urmăresc persoanele implicate în operaţiuni de spălare a banilor şi care pot ajuta
la stabilirea laturii obiective.
Exemplificăm în acest sens:
 regula flexibilităţii acţiunii de spălarea banilor;
 regula proporţionalităţii procesului de spălare;
 regula utilizării a cât mai multe din posibilităţile pe care le oferă domeniul
economic.

Secţiunea III. Măsuri pentru prevenirea fenomenului spălării banilor in piaţa financiară
3.1. Stabilirea unor obligaţii administrative pentru instituţiile financiar ( CDD –
cunoaşterea clientelei, păstrarea documentelor tranzacţiilor efectuate, etc.)
În mod tradiţional, eforturile de combatere a activităţilor de spălare a banilor s-au
concentrat în mare măsură asupra procedurilor de constituire a unor depozite de către
instituţiile din sectorul financiar, deoarece spălarea banilor prin această metodă este uşor de
recunoscut.
Făptuitorii au răspuns rapid măsurilor luate de sectorul financiar în ultimii ani,
recunoscând faptul că plăţile în numerar făcute în cadrul sectorului financiar pot da naştere
ulterior la suspiciuni din partea autorităţilor de supraveghere referitor la legitimitatea fondurilor
financiare utilizate. Ca atare, au fost căutate noi mijloace pentru transformarea banilor câştigaţi
ilegal şi combinarea lor cu fondurile legitime înainte de a le introduce în sistemul financiar,
făcând astfel mai dificilă detectarea tranzacţiilor financiare nelegale în etapa plasării.
În acest context, identificarea şi verificarea clientului şi al beneficiarului real al
tranzacţiilor financiare care se realizează prin sistemul bancar, cunoaşterea clientului, la fel ca şi
păstrarea tuturor datelor relevante referitoare la aceasta reprezintă elementele esenţiale a ceea
ce înseamnă „procesul de cunoaştere a clientelei – CDD” şi constituie vârful de lance al
autorităţilor în lupta cu fenomenul spălării banilor.
În acest context, constatăm că acest proces reprezintă elementul principal al
mecanismelor de prevenire şi combatere a activităţilor de spălare a banilor şi de protejare a
investitorilor de bună credinţă. Aceasta deoarece asigurarea cu privire la existenţa unei pieţe
curate, eficiente şi transparente, pe de o parte, respectiv realizarea unei activităţi de prevenţie
cu privire la utilizarea fondurilor financiare ilicite, pe de altă parte, nu pot fi realizate decât prin
implementarea unui set de măsuri menite a crea certitudine cu privire la identitatea jucătorilor
şi a sursei fondurilor financiare utilizate.
Procesul de cunoaştere a clienţilor trebuie efectuat continuu atât ca cerinţă a unei bune
practici bancare cât şi în vederea identificării tranzacţiilor care pot fi legate de activităţi ilicite. În
acest sens este necesară adaptarea normelor interne şi ajustarea procedurilor de operare şi
control pentru o evaluare mult mai atentă a tranzacţiilor şi a relaţiei cu clienţii.
În România Normele de cunoaştere a clientelei băncilor sunt prevăzute în Regulamentul
nr. 9/2008 emis de Banca Naţională a României şi au ca scop stabilirea unui cadru juridic care să
prevină spălarea banilor şi finanţarea terorismului.
Normele sunt stabilite de fiecare instituţie financiară în parte şi trebuie adaptate atât la
gradul de risc asociat categoriilor de clienţi, pentru care instituţia prestează servicii financiar-
bancare cât şi la gradul de risc al produselor/serviciilor oferite.
Normele de cunoaştere a clientelei trebuie să includă cel puţin următoarele aspecte:

30
 politică de acceptare a clienţilor, prin care să se stabilească cel puţin categoriile
de clientelă pe care instituţia îşi propune să le atragă, nivelul ierarhic de aprobare a acceptării
clienţilor în funcţie de gradul de risc asociat categoriei în care sunt încadraţi;
 proceduri de identificare şi de monitorizare permanenta a clienţilor pentru a se
putea constata în timp real dacă clientul îşi menţine încadrarea în categoria în care a fost inclus
iniţial;
 proceduri de monitorizare permanenta a operaţiunilor derulate de clienţi în
scopul detectării tranzacţiilor neobişnuite şi a tranzacţiilor suspecte;
 stabilirea unor proceduri de abordare a tranzacţiilor şi a clienţilor în şi/sau din
jurisdicţiile care nu impun aplicarea de proceduri de cunoaştere a clientelei şi de păstrare a
evidenţelor referitoare la aceasta, echivalente cu cele prevăzute de Legea nr. 656/2002 şi de
Hotărârea Guvernului nr. 594/2008;
 stabilirea unor proceduri de raportare interna şi de raportare către autorităţile
competente.

3.2. Instrumente utilizate în activitatea de spălare a banilor


După ce activitatea infracţională generatoare de resurse financiare a fost finalizată,
începe practic procesul de re-inserţie a acestor fonduri ilicit obţinute în tranzacţii comerciale
legale. Practic, în momentul în care banii sunt transformaţi într-o formă care poate fi
transferată, cel mai adesea fondurile iau calea unui centru offshore.
Exista anumite avantaje practice în această operaţiune, iar rezultatele „mulţumitoare”
obţinute de grupările infracţionale specializate în spălarea banilor, le determină s-şi asume
eventualele riscuri de raportare din partea entităţilor raportoare şi eventualele măsuri de
suspendare a efectuării tranzacţiei şi în final a confiscării sumei respective.
Un prim avantaj este dat de faptul că în termeni practici, fondurile sunt plasate astfel
încât să nu poată fi atinse de autorităţile din jurisdicţia unde activitatea infracţională prin care s-
a obţinut profitul ilicit a avut loc.
Chiar daca legislația ţării respective este guvernată de principiul aplicării extrateritoriale
a legii, procedurile de identificare a resurselor financiare ilicite, de sechestrare a acestora, de
obţinere a documentelor bancare sunt foarte greoaie şi timpul lucrează în favoarea
fraudatorului.
Realitatea a demonstrat că există anumite jurisdicţii care aşteaptă să-şi ofere facilităţile
bancare sau de alt mod, pe baza secretului pe care îl pot asigura şi din păcate, există ţări care
sunt pregătite ca să faciliteze primirea banilor, indiferent de sursa licită sau ilicită a acestora.
Din instrumentele ce ar putea fi folosite în activitatea de spălare a banilor enumerăm, cu
titlu exemplificativ următoarele:
 paradisurile fiscale - sunt ţări şi teritorii, adesea insule sau grup de insule, care
furnizează libertatea unei game largi de impozite, a controalelor asupra schimbului valutar şi
oferă, aproape fără excepţie, un secret bancar impenetrabil.
 societăţile comerciale - sunt persoane juridice prin intermediul cărora este
realizata o gamă variată de activităţi comerciale, fiind la baza marii majorităţi a activităţilor
comerciale şi antreprenoriale din economiile de piaţă. În ciuda rolului important şi legal pe care
societăţile comerciale îl joaca în sistemul economic global, aceste entităţi pot fi, în anumite
condiţii, utilizate în scopuri ilicite, inclusiv pentru spălarea banilor, mita/corupţie, implicare
inadecvata în contractări, practici fiscale ilegale. Utilizarea societăților comerciale drept pârghii
de implicare în activităţi ilegale a constituit o activitate atractivă pentru grupările infracţionale,
deoarece în acest fel reuşeau să se ascundă în spatele unei alte entităţi legale ce prezenta în
piață un comportament cu aparentă faţă de legalitate.

31
 companiile scoică – sunt descrise drept companii care nu au active
independente sau operaţiuni proprii şi care sunt utilizate de către proprietarii acestora pentru a
derula o serie de tranzacţii comerciale proprii sau pentru a menţine controlul asupra altei
entităţi legale. Aceasta este înregistrată în ţara unde a fost înfiinţată, dar nu este tranzacţionată
pe piaţa de capital şi nu operează de sine stătător, şi pentru că acestea prin natura lor juridică
nu sunt ilegale spălătorii de bani sau fraudatorii financiari le utilizează ca mijloace de ascundere
a provenienţei bunurilor şi fondurilor ilicite obţinute.
 societăţi cu titluri nominale sau la purtător;
 liberii profesionişti şi spălarea banilor – experienţa a arătat adesea că
profesioniştii care oferă servicii financiare sunt implicaţi în mod semnificativ în fenomene
conexe infracţiunilor comerciale sau în legătură cu crima organizată. Datorită faptului că esenţa
activităţii de spălare a banilor este reprezentată de ascunderea originii fondurilor, este uşor să
presupunem că liberii profesionişti financiari şi brokerii, au abilitatea să stabilească tehnici ce
pot favoriza activitatea de conferire a aparenţei de legalitate specifice activităţilor de spălare de
bani, aspect care îi poate face util pentru infractori, în vederea transformării profiturilor ilegale
în bunuri legale.
 sistemele alternative de transmitere de bani;
 cazinourile;
 utilitatea internetului – în ultimii ani mai multe instituţii financiare au oferit
facilităţi „on-line banking”, iar gama de servicii oferite prin aceste sisteme a crescut în mod
progresiv. De exemplu băncile oferă următoarele servicii în acest mod: conturi, servicii de plată,
facturi electronice şi de girant electronic, comerţ electronic, împrumuturi, tranzacţionare
acţiuni, consiliere etc. Este evident că toate aceste oferte pot ajuta la un moment dat grupările
de crimă organizată în activitatea lor de plasare a fondurilor financiare ilicite;

3.3. EGMONT GROUP – necesitatea de a avea reglementată o unitate financiară de


analiză relaţionată dezideratului de prevenire şi combatere a spălării banilor
Este o organizaţie internaţională a Unităţilor de Informaţii Financiare (FIU), creată în
anul 1995, având ca scop îmbunătăţirea interacţiunii între acestea în domeniul comunicaţiilor, al
schimbului de informaţii şi al coordonării activităţilor de instruire atât a propriilor angajaţi, cât şi
ai entităţilor raportoare.
Grupul Egmont se implică în combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului prin:
 extinderea şi sistematizarea schimbului de informaţii financiare;
 încurajarea dezvoltării FIU-rilor şi a cooperării dintre acestea prin îmbunătăţirea
aptitudinilor şi pregătirii personalului din aceste agenţii;
 dezvoltarea reţelei tehnice pentru schimbul de informaţii prin crearea unui
sistem de comunicare mai bun între FIU-ri, punând în practică tehnologii specifice (Reţeaua
Securizată Egmont);
 sprijinirea unor forme de cooperare internaţională, regională şi bilaterală între
FIU-ri;
 activităţi comune cu organizaţii internaţionale (GAFI/FATF, FMI, Banca
Mondială, ONU ş.a.).

Secţiunea VI. Tipologii de spălare a banilor


4.1. Tipologii de spălarea banilor în lumea contemporană
Modalităţile concrete de spălare a banilor şi de denaturare a circuitelor economice sunt
variate şi aproape imposibil de inventariat, deoarece numărul mare de operaţiuni financiare
care se pot desfăşura pe piaţa financiară face aproape imposibilă o asemenea enumerare. Mai

32
mult decât atât se constată că asemenea operaţiuni sunt desfăşurate nu numai de autorii
infracţiunilor predicat, generatoare de fonduri ilicite, dar şi de anumite organizaţii specializate
„spălătorii profesioniste” care folosesc mijloace din ce în ce mai subtile şi mai sofisticate pentru
a satisface solicitările clienţilor lor de creare a aparenţei de legalitate cu privire la fondurile
financiare ilicit dobândite.
Din experienţa de până acum a organelor judiciare din ţările care au elaborat şi
implementat mecanismele de prevenire şi combatere a activităţilor de spălare de bani, de o
perioadă mai lingă de timp, s-au conturat o serie de metode de spălare a banilor şi de
denaturare, pe această cale, a circuitelor economice premergătoare utilizării fondurilor ilicite.
În acest sens indicăm cu titlu de exemplu următoarele activităţi:
 spălarea banilor prin intermediul tranzacţiilor monetare fiind vorba de o
activitate de schimbare unor sume mari de bani în valută fără nici un scop economic evident, în
special atunci când acest lucru se face frecvent;
 spălarea banilor prin intermediul conturilor bancare fiind vorba de o activitate
ce constă în realizarea de operaţii referitoare la folosirea unor conturi care nu reflectă activităţi
bancare sau comerciale normale, ci sunt utilizate doar pentru depuneri sau retrageri efectuate
mai mult în numerar decât prin cec-uri;
 spălarea banilor folosind transferurile electronice bancare are la bază operaţii
cum ar fi: transferuri frecvente din contul unei persoane juridice în contul unei persoane fizice
fără vreo referire la natura transferurilor;
 spălarea banilor prin realizarea de operaţiuni externe presupune următoarele
operaţiuni: folosirea liniilor de credit şi a altor metode de finanţare pentru efectuarea
transferurilor externe când tranzacţia nu este justificată de activitatea obişnuită a clientului,
constituirea de solduri mari, nepotrivite cu rulajul cunoscut al afacerii clientului, urmată de
transferuri ulterioare în conturile din străinătate, tranzacţii nejustificate de activitatea clientului
cu filiale ale instituţiilor financiare localizate în ţări cunoscute pentru traficul de droguri;
 spălarea banilor prin intermediul operaţiilor de credit presupune realizarea unor
operaţiuni ca: rambursarea neaşteptată a unor împrumuturi cu fonduri de surse necunoscute,
neprecizarea scopului împrumutului, clientul preferând să depună o garanţie în numerar în locul
precizării scopului, solicitarea unui credit deşi din analiza documentelor economico-financiare
nu rezultă necesitatea unui credit, etc.

4.2. Fraude financiar – bancare generatoare de fonduri financiare ilicite


Desigur că existenţa unor tipologii atât de complexe şi variate relaţionate infracţiunii de
spălare de bani, a impus „o dezvoltare” similară şi tipologiilor care pot fi utilizate pentru a obţine
fondurile financiare ilicite a căror disimulare se cere.
În acest sens putem enumera câteva, din cele mai cunoscute şi uzitate, forme de
fraudare ce au fost folosite pe piaţa financiară internaţională şi care au generat importante
fonduri ilicite şi prejudicii importante pentru părţile vătămate vizate:
Frauda privind plata în avans pentru încheierea unei afaceri – mai este denumită şi
„frauda cameleon” deoarece ea se referă la o promisiune necinstită şi deliberată din partea
fraudatorului de încheiere a unei afaceri rentabile, solicitând să i se plătească în avans,
efectuarea a unor potenţiale cheltuieli, ştiind că tranzacţia nu va avea loc niciodată;
Lichidarea împrumutului prin el însuşi – este situaţia conform căreia fraudatorul, sub
faţada unui credit avantajos, alcătuit din două părţi: o parte reprezentând investiţia cu o
dobândă foarte ridicată, iar cealaltă parte a acestuia reprezentând o fracţie din suma
împrumutată ce urmează a fi reinvestită, determină victima să plătească în realitate o sumă de

33
cel puţin două ori mai mare decât cea discutată prin contractul de creditare, fără ca aceasta să
realizeze dimensiunea pierderilor;
Înşelăciunea prin bonduri - constă în aceea că infractorul financiar va pretinde în faţa
victimei că aceste bonduri vor acoperi capitalul de care are nevoie, omiţând să spună persoanei
neiniţiate, faptul că, valoarea curentă este mult mai mică decât cea a valorii nominale;
Schimbul de fonduri colaterale – aceste tip de fraudă implica schimbul de capital contra
acreditivelor standby;
Finanţarea de stat - se oferă instituţii financiare sau bancare contracte financiare
complexe prin care se solicită sau se oferă credite, vizând sume foarte mari, garantate de bănci
din paradisuri fiscale în schimbul unui aval din partea băncii naţionale interesate. După
încheierea tranzacţiei instituţia fraudată constată că banca, care urma să acorde creditul nu
există, dar avalul acordat funcţionează şi mai constată, de asemenea, că are de plătit o cambie,
conform semnăturii prin care a avalizat;
Frauda cu plata în avans – este situaţia în care infractorul financiar convinge victima, ca
pentru câteva zile să-şi pună contul de afaceri la dispoziţia acestuia, în vederea unui transfer de
devize, adică, a mai multor milioane de dolari sau euro, convingând-o că acest capital urmează
să fie transferat în conturi din străinătate, iar banca va înregistra şi ea o tranzacţie importantă.
Al doilea pas, constă în înştiinţarea de către fraudator, a băncii, despre transferul de valută,
folosind un preaviz fals, iar aceasta cade în capcană, expediază banii pentru comision, însă
transferul nu mai are loc;
Frauda bancară propriu – zisă.

4.3. Tipologii de spălare a banilor constatate în practică judiciară a DIICOT


Investigarea şi cercetarea infracţiunilor de spălare a banilor se realizează în funcţie de
formele concrete de manifestare a acestui complex de infracţiuni, iar din practica judiciară au
rezultat următoarele tipologii:
 Spălarea banilor proveniţi din contrabandă şi evaziune fiscală
 Transferarea succesivă a unor mari sume de bani din conturile curente ale
firmelor ce desfăşoară activităţi aparent legale în contul unor firme fantomă pe baza unor
operaţiuni comerciale fictive, diminuând astfel baza impozabilă şi generând fictiv TVA deductibil;
 Crearea de circuite financiare şi comerciale fictive prin folosirea de firme
fantomă în scopul obţinerii de rambursări ilegale de T.V.A.
 Spălarea banilor proveniţi din evaziune fiscală prin intermediul unor circuite
financiare;
 Spălarea banilor proveniţi din obţinerea de credite şi evaziune fiscală prin
achiziţionarea de acţiuni la companii de stat ce detin proprietăţi imobiliare importante;
 Spălarea banilor proveniţi din contrafacerea şi comercializarea băuturilor
alcoolice;
 Spălarea banilor proveniţi din încheierea şi derularea în mod fraudulos a unor
contracte de leasing având drept obiect achiziţionarea şi utilizarea unor mijloace fixe fictive
(maşini şi utilaje folosite în special în domeniul construcţiilor).

34
CAPITOLUL IV
ABODRAREA JURIDICA A INFRACTIUNILOR FINANCIARE GENERATOARE DE BANI
MURDARI SI A INFRACTIUNII DE SPALARE A BANILOR
Secţiunea I. Infracţiunea de spălare a banilor
1.1. Definiţie, caracterizare şi situaţie premisă
Infracţiunea de spălare a banilor este incriminată în art. 23 alin.1 din Legea nr.656/2002
în trei variante de săvârşire:
 prima variantă este prevăzută de art. 23 alin.1 lit. a şi constă în „schimbarea sau
transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau a
disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau in scopul de a ajuta persoana care a săvârşit
infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau de la executarea
pedepsei”.
 a doua variantă este prevăzută în art. 23 alin.1 lit. b şi constă în „ascunderea sau
disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a
proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din
săvârşirea de infracţiuni”.
 a treia variantă este prevăzută în art. 23 alin.1 lit. c şi constă în „dobândirea,
deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni”.
După cum se observă, este vorba despre o infracţiune care poate fi comisă prin
adoptarea oricăreia dintre comportamentele descrise de norma de incriminare, acestea având
caracter alternativ, o acţiune adoptată de făptuitor neexcluzându-le pe celelalte, motiv pentru
care ele se pot afla la un moment dat în concurs real sau ideal.
Referitor la existenţa situaţiei premisă anterioară săvârşirii infracţiunii de spălare a
banilor, distingem două situaţii:
 standardele internaţionale ce reglementează această materie recunosc
caracterul de „stand alone crime” pe care infracţiunea de spălare de bani îl poate avea, în sensul
că nu este necesară constatarea vreunei situaţii premisă generatoare de fonduri ilicite, fiind
suficientă imposibilitatea făptuitorului de a justifica provenienţa fondurilor financiare sau a
bunurilor aflate în proprietatea sa;
 în legislaţia românească infracţiunea de spălare a banilor impune existenţa unei
situaţii premisă care constă în comiterea anterioară a unei infracţiuni principale din care să fi
rezultat anumite sume de bani sau bunuri. Tocmai acestea sunt valorile care vor deveni obiect
material al spălării banilor.

1.2. Condiţiile preexistente ale infracţiunii de spălare a banilor


Identificarea şi stabilirea cu certitudine a obiectului juridic generic al infracţiunii de
spălare a banilor a ocazionat o aprinsă controversă în literatura de specialitate deoarece o parte
din doctrină a opinat că acesta este reprezentat de „relaţiile sociale prin ocrotirea cărora este
30
apărată circulaţia corectă a banilor şi operaţiunilor financiar-bancare” . Într-o altă opinie s-a
precizat că acesta este comun cu cel al altor infracţiuni, cum ar fi cele de corupţie, trafic de
arme, contrabandă etc.
Având, însă, în vedere faptul că infracţiunea pe care o analizăm a fost identificată ca
făcând parte din segmentul de criminalitate în domeniul afacerilor31 care formează obiectul de
studiu al dreptului penal al afacerilor32, în accepţiunea sa extinsă33, apreciem că obiectul său

30
I. Poiană, I. Lascu – „Incriminarea penală a unor fapte de spălare a banilor” – R.D., nr.5/1999, pag.11
31
C. Voicu şi colaboratorii, op.cit., pag.172 şi următoarele
32
Lavinia Lefterache – „Dreptul penal al afacerilor – o provocare pentru sistemul de drept”, în R.D.P.
nr.2/2002, pag.52 şi următoarele

35
juridic trebuie să o poziţioneze în acest cadru mai larg, el constituind, de altfel, criteriul de
sistematizare a părţii speciale a dreptului penal.
În consecinţă, obiectul juridic generic al infracţiunii de spălare a banilor este reprezentat
de relaţiile sociale care se formează şi evoluează în legătură cu iniţierea şi derularea, în condiţii
de legalitate, a activităţilor comerciale şi financiare specifice domeniului afacerilor.
În conformitate cu dispoziţiile Legii 656/2002 dat fiind faptul că este necesară, ca şi
condiţie de legalitate, relaţionarea infracţiunii predicat de infracţiunea de spălare de bani,
constatarea produsului infracţional se poate face numai concomitent sau ulterior constatării
infracţiunilor principale al căror resurse financiare sau bunuri ilicit obţinute se spală.
În aceste condiţii condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani nu se
poate face decât:
 concomitent, adică trimiterea în judecată, cercetarea şi judecătorească şi
condamnarea se realizează concomitent atât pentru infracţiunea predicat, cât şi pentru
infracţiunea subsecventă de spălare a banilor;
 ulterioară, pentru infracţiunile reglementate de art.23, numai dacă există, cel
puţin în primă instanţă o condamnare pentru o infracţiune prin care se realizează sau din care
provine produsul infracţiunii care s-a „spălat”34.
1.3. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor
Elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni cunoaşte modalităţi diferite
de realizare sub aspectul condiţiilor esenţiale ce se impun a fi îndeplinite, astfel că în funcţie de
varianta normativă avută în vedere, drept vom avea împrejurări diferite de realizare a urmării
socialmente periculoase.
Astfel, în modalitatea prevăzută de art.23 alin.1 lit. a elementul material al infracţiunii îl
constituie schimbarea sau transferul de bunuri, separat sau împreună, în scopul ascunderii sau al
disimulării originii ilicite al acestora.
Varianta de la art.23 alin.1 lit. b din Legea nr.656/2002 are un element material ce
constă în mod alternativ fie în ascunderea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând
că bunurile provin din săvârşirea infracţiunii fie în disimularea adevăratei naturi a provenienţei,
a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora,
cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.
În modalitatea de la art.23 alin.1 lit. c elementul material este realizat de acţiunile de
dobândire, deţinere sau folosire de bunuri despre care se cunoaşte că provin din comiterea unei
infracţiuni.

1.4. Formele, modalităţile şi sancţiunile infracţiunii de spălare a banilor


În săvârşirii infracţiunii de spălare de bani tentativa este posibilă şi se pedepseşte în
temeiul art.23 alin.2 din Legea nr.656/2002, astfel că simpla activitate de planificare şi
preconstituire de documente operabile pe a anumită piaţă în vederea realizării uneia din
acţiunile reglementate de lege este suficientă pentru reţinerea acestei forme de săvârşire a
infracţiunii.
Ca modalităţi – infracţiunea prevăzută la art.23 - se poate săvârşi astfel: schimbarea,
transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri. În concret, în
realizarea modalităţilor enumerate este posibilă existenţa unui număr foarte mare de modalităţi
faptice, de căi concrete de realizare a conţinutului infracţiunii.

33
C. Voicu şi colaboratorii, op.cit., pag.13
34
V. Dabu, S. Cătineanu, op.cit., pag.134

36
Sancţiuni – infracţiunea de spălare de bani incriminată în art.23, alin.1 lit.a din Legea
nr.656/2002, se pedepseşte cu închisoare de la 3 - 12 ani.
1.5. Infracţiunea prevăzută de articolul 24 al Legii nr.656/2002
Art.24 incriminează fapta de nerespectare a obligaţiilor prevăzute în art.18, adică „de a
nu transmite informaţiile primite în timpul activităţii decât în condiţiile legii” (alin.1).
Această obligaţie se menţine şi după încetarea funcţiei, pe o durată de 5 ani. Dacă în
timpul exercitării funcţiei, ori în termen de până la 5 ani după încetarea activităţii transmite
informaţiile primite în realizarea atribuţiilor în cadrul Oficiului, intervine răspunderea penală.

Secţiunea II. Infracţiunile de evaziune fiscală


2.1. Aspecte metodologice privind infracţiunea de evaziune fiscală
Efectuarea urmăririi penale în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală şi implicit de
spălare de bani, ca infracţiune relaţionată cu aceasta, presupune analizarea şi surprinderea mai
multor aspecte ce sunt determinante în diferenţierea ilicitului comercial de ilicitul comercial
penal.
Referitor la modul de „evoluţie” al activităţilor infracţionale trebuie remarcat faptul că
în ultimii ani, faptele de natură economică au dobândit un caracter transnaţional, ori tocmai
datorită caracterului „internaţional” pe care piaţa financiară tinde să-l revendice din ce în ce mai
mult, în detrimentul celui naţional, nu s-a putut aprecia cu exactitate cantitatea de „câştiguri
criminale” care, anual se vehiculează în circuitele economico-financiare.
Referitor la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, trebuie precizate următoarele
aspecte importante ce ţin de metodologia de investigare, deoarece în cursul urmăririi penale
procurorii trebuie să parcurgă mai multe etape în probarea activităţii infracţionale:
 identificarea probelor privind existenţa unei activităţi ilegale, respectiv
identificarea sursei ilicite a sumelor de bani utilizate sau a bunurilor ilegal obţinute;
 identificarea înscrisurilor ce trebuie ridicate de la persoanele fizice, juridice sau
alte instituţii, precum şi modalitatea de ridicare a acestora (prin percheziţie sau la simpla
solicitare în temeiul C.p.p. sau a altor legi speciale);
 stabilirea conturilor bancare utilizate de persoanele fizice sau juridice vizate şi
aplicarea metodelor speciale de investigare prevăzute fie de Legea nr.39/2003, fie de Legea
nr.656/2002, respectiv supravegherea conturilor bancare sau solicitarea rulajelor de cont.
Este important de precizat faptul că „supravegherea conturilor bancare” este o
activitate investigativă ce se desfăşoară pentru prezent şi care permite procurorului să
urmărească şi să identifice în timp real „partenerii de afaceri” ce furnizează sau beneficiază de
resursele financiare ilicit obţinute.
Referitor la activitatea de investigare specială a „solicitării rulajelor de cont şi a dosarului
de deschidere de cont” precizăm faptul că aceasta este o activitate investigativă ce se desfăşoară
pentru trecut şi care permite procurorului să identifice creditările şi debitările operate pe
conturi, ce prezintă aspecte de nelegale referitor la documentele justificative ce au fost folosite
de persoana fizică sau juridică, client al băncii, pentru a se opera tranzacţia.

2.2. Analiza infracţiunilor de evaziune fiscală


Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor, dar şi dorinţa
acestora de a desfăşura activităţi comerciale generatoare de profit fără a fi impozitate au făcut
să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea agenţilor economici în a identifica şi „breveta”
procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale.
Comparativ cu Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale,
 în noua Lege nr. 241/2005 se prevăd patru elemente principale de noutate:

37
 se consacra, pentru prima dată în domeniu în România, faptul că noua lege
stabileşte şi măsuri de prevenire a evaziunii fiscale;
 s-au reglementat noi infracţiuni denumite „infracţiuni în legătură cu infracţiunile
de evaziune fiscală”;
 s-au încriminat mai multe fapte ca infracţiuni de pericol;
 s-au definit mai mulţi termeni folosiţi în lege pentru o mai mare acurateţe în
calificarea conduitelor deviante circumscrise acestei categorii de infracţiuni.
Ca trăsături generala infracţiunile de evaziune fiscală reglementate de Legea nr.
241/2005 prezintă următoarele aspecte:
obiectul material - este dat de documentele de evidenţă contabilă care prin activităţile
financiare ilicite desfăşurate de contribuabil suferă modificări de substanţă sub aspectul
realităţii şi conformităţii tranzacţiilor comerciale;
 obiectul juridic este constituit din relaţiile sociale referitoare la circuitul financiar
si fiscal şi protejarea bugetului general consolidat, a căror naştere şi dezvoltare este
condiţionata de o comportare cinstita a contribuabililor în toate procedurile ce vizează taxele şi
impozitele ce se impun a fi plătite la bugetul de stat.
 subiecţii infracţiunii: - subiectul activ al infracţiuni poate fi orice persoana fizica
responsabila penal, respectiv contribuabil în funcţie de categoria de valori sociale protejate, iar
subiectul pasiv este statul, reprezentat de organele fiscale.
 latura obiectiva - elementul material – este specifică pentru fiecare infracţiune
de evaziune de fiscală în parte, aşa cum au fost ele reglementate de noua lege.
 latura subiectiva - forma de vinovăţie cu care se săvârşesc infracţiunile ce fac
obiectul de reglementare a Legii nr. 241/2005 este, în general, intenţia.

2.3. Fraudele financiar-fiscale


Sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor bugetare se poate realiza prin interpretarea
legilor fiscale în favoarea contribuabilului, exploatarea insuficienţei legislative sau chiar
posibilităţile lăsate de legiuitor cu anumite intenţii, caz în care avem de-a face cu evaziune
fiscala legală (evaziune la adăpostul legii), care nu constituie infracţiune, dar şi prin procedee
ilicite, caz în care avem de-a face cu evaziune fiscală frauduloasă (evaziune fiscală ilicita sau
frauda fiscală).
Cu toate acestea, în realitate, operaţiunea de trasare a unei frontiere între evaziunea
fiscală tolerată şi frauda fiscală este incertă, datorită intre-pătrunderii celor două fenomene şi se
bazează, în special, pe interpretarea legalului şi a soluţiilor dreptului comparat.
Frauda fiscală se manifestă în numeroase forme deoarece reprezintă, în principiu, tot ce
se desfăşoară dincolo de limita cadrului legal, cu acelaşi scop bine definit de a ocoli impunerea
fiscală, adică infinite combinaţii de situaţii, fapte şi strategii ilegale.
Deşi personajele implicate cad sub incidenţa legii penale, totuşi mărimea sumelor
implicate, lipsa de competitivitate a firmelor şi nevoia de surse băneşti îi determină pe
administratorii firmelor să acţioneze dincolo de cadrul legal. Semnificative sunt modalităţile de
fraudă fiscală după natura acestora

Secţiunea III. Infracţiunile privind piaţa de capital


3.1. Aspecte metodologice referitoare la infracţiunile privitoare la piaţa de capital
Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital are ca obiect transpunerea integrală în
legislaţia naţională a prevederilor directivelor Uniunii Europene privind piaţa de capital şi asigură
dezvoltarea cadrului legislativ necesar creării unor noi instituţii, accesul intermediarilor pieţei de
capital din România pe piaţa unică europeană, precum şi formarea unei pieţe de capital viabilă

38
care să permită tranzacţionarea unor instrumente financiare moderne catalizatori ai re-finanţării
economice.
Premisele apariţiei pieţei de capital în România au fost create odată cu promulgarea
legii 31/1990 privind societăţile comerciale, reglementare care a asigurat cadrul legal pentru
naşterea şi dezvoltarea societăţilor de capitaluri şi a instituit un cadrul clar pentru principalele
produse utilizate pe piaţa de capital : acţiunile şi obligaţiunile.
Este evident, dat fiind specificul infracţiunilor săvârşite pe această piaţă, că metodologia
de investigare a acestui gen de activităţi ilicite, este diferită de cea a infracţiunilor, recunoscute
în literatura de specialitate drept „infracţiuni judiciare”, atât sub aspectul declanşării
momentului operativ, cât şi al modalităţii de documentare, administrare de probe şi constatare
a infracţiunilor.
Conform Legii 297/2004 autoritatea de supraveghere a pieţei de capital în România,
este Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, care printre alte atribuţii trebuie să asigure
protecţia operatorilor şi a investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase.
De asemenea trebuie să asigure promovarea funcţionării corecte şi transparente a pieţelor
reglementate şi să prevină apariţia riscului sistemic în cadrul acestora. În situaţia în care această
autoritate de control constată că anumite tranzacţii cu valori mobiliare sunt frauduloase şi
mecanismul folosit atrage incidenţa legii penale, va sesiza organele de urmărire penală ale
statului.
Din acest considerent apreciem că primul pas în activitatea de investigare a fraudelor
săvârşite pe piaţa de capital constă în identificarea aspectelor specifice practicilor ilegale pe
piaţa de capital.
Următoarea etapă în procesul de investigare, după apariţia tranzacţiei frauduloase,
constă în identificarea aspectelor ilegale rezultate din actele contabile prezentate de societăţile
de valori mobiliare către autoritatea de control.

3.2. Analiza infracţiunilor privind piaţa de capital


Infracţiunile specifice acestui domeniu sunt reglementate de Legea nr.297/2004,
conform căruia constituie infracţiune săvârşirea cu intenţie a următoarelor fapte:
 efectuarea de tranzacţii sau lansarea de ordine de tranzacţionare care dau sau
sunt în măsură să dea informaţii false sau înşelătoare cu privire la oferta, cererea sau preţul
instrumentelor financiare, sau care menţin prin acţiunea uneia sau mai multor persoane, preţul
instrumentelor financiare la un nivel artificial, sau care folosesc alte mijloace fictive care încalcă
normele oneste;
 folosirea de informaţii prin orice mijloace care dau sau sunt în măsură să dea
informaţii false sau înşelătoare cu privire la oferta, cererea sau preţul instrumentelor financiare;
 să execute un ordin de la un investitor, cunoscând că nu va avea loc un transfer
real al dreptului de proprietate sau că operaţiunea de cumpărare urmeaza să se perfecteze între
acel investitor şi persoane afiliate lui, ori un angajat al acestuia, simultan cu o revânzare;
 să execute un ordin de la un investitor privind negocierea vânzării unui pachet
de valori, cunoscând ca o alta societate de valori mobiliare a primit simultan un ordin de la
acelaşi investitor, privind achiziţia aceluiaşi pachet de valori mobiliare;
 să pună în circulaţie informaţii despre un emitent, contrar datelor înscrise în
rapoartele financiare ale acestuia;
 achiziţionarea sau vânzarea de către orice deţinător de informaţii privilegiate,
pentru sine sau pentru altul, direct sau indirect de valori mobilire, sau alte drepturi legate de
acestea, ale emitentului, cu privire la care deţine informaţii privilegiate în orice alt mod, cât şi
transmiterea sau facilitarea publicarii lor în avantajul propriu sau al unor terţi.

39
 prestarea de servicii de investiţii financiare de către o persoană fizică, fără
autorizarea emisă de C.N.V.M.
Infracţiunile constatate vizează de regulă infracţiuni de intermediere neautorizată de
valori mobiliare, dar ele pot fi deseori în concurs cu alt gen de infracţiuni, cum ar fi: delapidarea,
înşelăciunea, falsul, uzul de fals sau abuzul în serviciu, evaziunea fiscală şi spălarea de bani.

3.3. Tipuri de fraude financiare săvârşite pe piaţa de capital, generatoare de fonduri


financiare ilicite
 Frauda prin constituirea şi funcţionarea unor Fonduri Deschise de Investiţii,
Societăţi de Investiţii, Societăţi de Administrare a Investiţiilor, Societăţi de Depozitare, fără
autorizarea autorităţii de control;
 Frauda prin utilizarea nelegală de către angajaţii societăţilor, care operează în
mod legal pe piaţa de capital, a fondurilor de valori mobiliare;
 Frauda prin efectuarea de tranzacţii de către angajaţii, societăţilor care
operează pe piaţa de capital, fără existenţa vreunei autorizaţii scrise sau verbale din partea
clientului;
 Efectuarea de către societăţile de valori mobiliare a unor tranzacţii pe bază de
informaţii confidenţiale şi privilegiate;
 Calcularea şi publicarea unor valori fictive a activelor de către societăţile de
valori mobiliare, în scopul ascunderii pierderilor înregistrate şi atragerii de noi investitori;
 Fraudarea investitorilor de la societăţile (deschise) deţinute public prin
majorarea capitalului acestora cu active şi creanţe supraevaluate;
 Frauda prin executarea de către societăţile de valori mobiliare a unor ordine ale
investitorilor, privind negocierea unui pachet de valori mobiliare, cunoscând că o altă societate
de valori mobiliare a primit simultan de la acelaşi investitor un ordin privind achiziţia aceluiaşi
pachet de valori mobiliare.

Secţiunea VI. Infracţiunile privind instituţiile de credit şi adecvare a capitalului


4.1. Infracţiuni prevăzute de OUG nr. 99/2006
Raţiunea monopolului, ca şi a controlului de stat al activităţii bancare, este uşor de
înţeles. Atât interesul public cât şi interesul creditului impun ca aceste activităţi să poată fi
exercitate numai de entităţi care oferă garanţii financiare, de competenţă şi morale, în scopul
protecţiei deponenţilor şi al asigurării controlului creditului35.
În conformitate cu prevederile ar. 410-413 din OUG nr. 99/2006 constituie infracţiuni
următoarele activităţi infracţionale, desfăşurate de diverse persoane în legătură cu instituţiile de
credit şi de adecvare a capitalului:
 desfăşurarea de activităţi interzise potrivit art. 536 de către o persoană pe cont
propriu sau pe contul unei entităţi care nu este instituţie de credit.

35
I. Turcu, T. Boboc Enoiu – „Recenta reforma legislativă în domeniul activităţii bancare” (I), în R.D.C.
nr. 3/2004, p. 15-16.
36
Art. 5. - (1) Se interzice oricărei persoane fizice, juridice sau entitate fără personalitate juridică, ce nu
este instituţie de credit, să se angajeze într-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri
rambursabile de la public, într-o activitate de emitere de monedă electronică ori într-o activitate de atragere
şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane
constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile
astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora.
(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul atragerii de depozite sau alte fonduri
rambursabile:

40
 utilizarea neautorizată de către o persoană a unei denumiri specifice unei
instituţii de credit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 637; referitor la această infracţiune în practica
judiciară se consideră că ea de faţă se află, cel mai adesea, în concurs cu infracţiunea de
înşelăciune prevăzută de art. 215, alin. 2 C.pen şi ca atare dobândeşte implicit caracterul de
potenţială faptă ilicită generatoare de fonduri financiare nelegale şi deci de infracţiune predicat
la infracţiunea de spălare a banilor.
 art. 412 din Ordonanţă reglementează două modalităţi de săvârşire a acestei
infracţiuni, respectiv:
a)fapta unui administrator, director sau angajat al unei instituţii de credit care,
cu rea-credinţa, inculcă dispoziţiile art. 171 sau obstrucționează în orice alt mod exercitarea
supravegherii de către Banca Naţională a României;
b)fapta oricărei persoane care asigura conducerea operativa a unei societăţi
financiare holding sau a unei societăţi holding cu activitate mixta de a obstrucţiona, în orice
mod, exercitarea de către Banca Naţională a României a competentelor sale de supraveghere a
instituţiilor de credit potrivit art. 166 şi art. 176-203 din lege.
 deschiderea de conturi sub nume fictive.

4.2. Infracţiuni prevăzute de Codul penal


În materia infracţiunilor cu potenţial de generare a unor fonduri financiare ilicite
importante Codul Penal reprezintă oferă cel mai cuprinzător sistem de încriminare a unor astfel

a) de către un stat membru ori de către administraţiile regionale sau autorităţile administraţiei publice locale
ale unui stat membru;
b) de către organisme publice internaţionale la care participă unul sau mai multe state membre;
c) în cazurile expres prevăzute de legislaţia românească sau de legislaţia naţională a altui stat membru ori
de legislaţia comunitară, cu condiţia ca aceste activităţi să fie reglementate şi supravegheate corespunzător,
în scopul protejării deponenţilor şi investitorilor.
(3) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2), o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente financiare
similare este considerată atragere de fonduri rambursabile de la public, dacă este îndeplinită cel puţin una
din următoarele condiţii:
a) constituie activitatea exclusivă sau principală a emitentului;
b) emitentul desfăşoară cu titlu profesional activitate de acordare de credite sau una ori mai multe din
activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c)-l).
(4) Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazul în care emisiunea se adresează exclusiv investitorilor
calificaţi, în înţelesul legislaţiei privind piaţa de capital.
(5) Banca Naţională a României este abilitată să determine dacă o activitate reprezintă ori nu atragere de
depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, activitate bancară, activitate de emitere de monedă
electronică ori activitate de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor
unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de
credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către
membrii acestora. Determinarea naturii activităţii, exprimată de Banca Naţională a României, este
obligatorie pentru părţile interesate.
37
Art. 6. - (1) Se interzice oricărei persoane, alta decât o instituţie de credit autorizată, să utilizeze
denumirea de "bancă" sau "organizaţie cooperatistă de credit", "cooperativă de credit", "casa centrală a
cooperativelor de credit", "bancă cooperatistă", "bancă centrală cooperatistă", "bancă ipotecară/bancă de
credit ipotecar", "bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ", "instituţie emitentă de monedă
electronică" sau derivate ori traduceri ale acestor denumiri, în legătură cu o activitate, un produs sau un
serviciu, cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-un
acord internaţional, sau când, din contextul în care este utilizată denumirea respectivă, rezultă neîndoielnic
că nu este vorba despre desfăşurarea unei activităţi bancare.
(2) Filialele unei instituţii de credit care funcţionează în România pot utiliza în denumirea acestora
iniţialele, sigla, emblema, denumirea ori alte elemente de identificare ale instituţiei de credit-mamă.

41
de comportamente. Aşa cum am precizat anterior orice infracţiune de prejudiciu, reglementată
de Codul Penal, se bucură de „prezumţia” de posibilă infracţiune predicat relaţionată infracţiunii
de spălare a banilor.
În aceste condiţii vom analiza doar acele infracţiuni care pot genera importante fonduri
financiare ilicite cu implicaţii directe în piaţa financiară naţională şi internaţională:
 infracţiunea de înşelăciune;
 infracţiunea de delapidare;
 infracţiunile de abuz în serviciu;

4.3. Infracţiuni prevăzute de Legea nr.59/1934 privind regimul juridic al cecului,


cambiei şi biletului la ordin
În conformitate cu prevederile ar. 84-85 şi 103 Legea nr.59/1934 constituie infracţiuni
următoarele activităţi infracţionale relaţionate instrumentelor de plată ce sunt tranzacţionate
pe piaţa bancară:
 emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului;
 emiterea un cec fără a avea la tras disponibil suficient (CEC fără acoperire), sau,
după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune
astfel, în total sau în parte, de disponibilul avut;
 emiterea un cec cu o dată falsă sau căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale
cerute ele alineatele 1, 2, 3 şi 5 ale art. 1 şi art. 11.
 emiterea un cec contrar dispoziţiei ultimului alineat al art. 6.
 fapta persoanei care sesizează o creanţă în condiţiile prevăzute de art.1001
(modificat şi completat prin art. 15 din Legea nr.83/1994), ştiind că în momentul cesiunii nu
există, în total sau în parte, creanţa cedată.

Secţiunea V. Infracţiunile privind regimul vamal


5.1. Cadrul general al reglementării
Prin regim juridic vamal se înţelege ansamblul dispoziţiilor cuprinse în Codul vamal, în
Regulamentul de aplicare a acestuia, precum şi în alte acte normative interne şi internaţionale
ratificate de statul nostru şi care cuprind prevederi referitoare la domeniul vamal. Aceste
dispoziţii reglementează controlul vamal al mărfurilor şi mijloacelor de transport, impunerea
vamală prin aplicarea tarifului vamal şi alte operaţiuni specifice activităţii de vămuire.
Ca atare, din această perspectivă, constatăm că Legea 86/2006 reprezintă dreptul
comun în materie, cuprinzând principalele reglementări infracţionale în materie.

5.2. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României
În cadrul art. 270 din legea 86/2006 legiuitorul defineşte infracţiunea de contrabandă, în
forma simplă, ca fiind trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul
vamal de mărfuri sau de alte bunuri.
Contrabanda calificată, conform prevederilor art. 271 constă în trecerea peste frontieră,
fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau radioactive, produselor şi
substanţelor stupefiante şi psihotrope, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale, produselor
şi substanţelor toxice .
Acestea sunt cele două forme ale contrabandei, considerate ca atare prin lege, în fapt
nu sunt decât modalităţi de săvârşire a infracţiunii de contrabandă. Legea 86/2006 privind Codul
vamal al României mai incriminează două infracţiuni vamale, dar sub alte denumiri decât aceea
de contrabandă.

42
Astfel, art. 272 dispune că folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de
transport sau comerciale, care se referă la alte bunuri decât cele prezentate în vamă, constituie
infracţiunea de folosire de acte nereale Art. 273 incriminează folosirea, la autoritatea vamală, a
documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate care constituie infracţiunea de
folosire de acte falsificate.

Secţiunea VI. Aspecte de drept comparat


7.1. Franţa - infracţiunea de spălare a banilor (blanchiment) ca fiind fapta de a înlesni
prin orice mijloace denaturarea adevărului, ascunderea originii bunurilor sau a foloaselor
autorului unei crime sau delict din care acesta şi-a procurat un profit în mod direct sau indirect;
7.2. Germania – este incriminată fapta persoanei care ascunde un obiect care provine
din săvârşirea uneia din faptele penale prevăzute de lege (toate crimele şi anumite delicte)
disimulează provenienţa ori zădărniceşte sau periclitează aflarea provenienţei, găsirea,
confiscarea, sechestrarea unui asemenea bun;
7.3. Italia - este incriminată fapta aceluia care, în afară de cazurile de participare la
infracţiunea principală, substituie sau transferă bani, bunuri sau alte foloase provenite dintr-un
delict intenţionat sau îndeplineşte în legătură cu acesta alte operaţiuni pentru a împiedica
identificarea provenienţei lor delictuoase;
7.4. Spania - comite infracţiunea de spălare a banilor acela care dobândeşte,
converteşte, transferă bunuri ştiind că provin dintr-o infracţiune gravă sau comite orice alt act
pentru a ascunde originea lor ilegală sau ajută persoana care a participat la infracţiune de a
eluda consecinţele legale a actelor sale. Pedeapsa este cu închisoarea între 6 luni şi 6 ani şi
amendă de 3 ori valoarea bunurilor spălate;
7.5. Rusia - este incriminată fapta de spălare a banilor, valorilor monetare sau a
bunurilor (mobile, imobile, înscrisuri) provenite din acţiuni ilegale (prin trafic de droguri, de
armament, furt, jocuri de noroc, etc.);
7.6. Elveţia - incriminează fapta de spălare a banilor ca o infracţiune contra administrării
justiţiei;
7.7. Anglia – este încriminată fapta de a acorda asistenţă unei persoane ca aceasta să
poată profita de fonduri ştiind sau suspectând că ele pot proveni dintr-o infracţiune de trafic de
droguri;
7.8. Statele Unite ale Americii – legislaţia şi politica lor în materie este articulată în jurul
a două axe: identificarea şi confiscarea bunurilor (confiscarea civilă şi penală) pe de o parte iar
pe de altă parte obţinerea de condamnări în cazurile de spălare de bani şi mai ales în cazurile de
săvârşire a unei infracţiuni cu privire la obligativitatea declarării tranzacţiilor cu numerar;
7.9. Columbia - a lupta împotriva spălării banilor în această ţară înseamnă a lupta deci
împotriva traficului de droguri
7.10. Canada – infracţiunea de spălare a banilor este reglementată de Codul Penal ca
fiind acţiunile de folosire , de transfer sau de posesie, de trimitere, de livrare sau orice alte
acţiuni ce vizează fonduri financiare sau bunuri ilicit obţinute, săvârşită de orice persoană care
are cunoştinţă de originea ilicită a acestora.
7.11. Belgia – legislaţia în materia spălării banilor a început a fi implementată începând
cu anul 1990, iar infracţiunea de spălare a banilor este definită ca fiind circumscrisă unei din
următoarele acţiuni:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de
infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de
a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la
urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

43
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei,
a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile
provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din
săvârşirea de infracţiuni.
7.12. Isle of Man – deşi este recunoscu ca un teritoriu care se circumscrie paradisului
fiscal, identificăm aici o riguroasă reglementare în materia prevenirii şi combaterii spălării
banilor, care respectă toate standardele de încriminare prevăzute de reglementările
internaţionale.

CAPITOLUL V.
ACTIVITĂŢI DESFAŞURATE DE INSTITUŢIILE DE APLICARE A LEGII PENTRU PROBAREA
INFRACŢIUNII DE SPĂLARE A BANILOR

Secţiunea I. Aspecte de drept procesual penal specifice infracţiunii de spălare a banilor


1.1. Competenţa cercetării infracţiunii de spălare a banilor
Dimensiunile accentuate ale fenomenului infracţional, în special dezvoltarea
criminalităţii organizate, care reprezintă un risc la adresa asigurării unui climat de siguranţă şi
securitate, au impus înfiinţarea unei formaţiuni specializate pentru combaterea formelor de
manifestare a criminalităţii, mai ales sub aspectul său organizat.
Astfel, prin Legea nr. 508/17 noiembrie 2004 s-a înfiinţat Direcţia de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație şi Justiție, prin reorganizarea Secţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi
Antidrog, ca structură specializată în combaterea şi investigarea infracţiunilor de criminalitate
organizată şi terorism.
În situaţia în care sumele de bani supuse procesului de spălare provin din săvârşirea
infracţiunilor de corupţie sau asimilate acestora, înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi
evaziune fiscală, iar prejudiciul este mai mare decât echivalentul a 1.000.000 euro, competenţa
de cercetare a infracţiunilor de spălare a banilor revine Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Odată cu înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism, a apărut necesitatea compatibilizării structurilor poliţiei judiciare în raport cu noile
competenţe conferite prin lege acestei instituţii, sens în care, la data de 01.08.2005 a fost
înfiinţată Direcţia de Combatere a Marii Criminalităţi Economico – Financiare din cadrul Direcţiei
Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, iar începând cu data de 01.08.2008 a fost
reorganizată sub denumirea de Direcţia de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării
Banilor

1.2. Procedura administrativă şi judiciară în cazul infracţiunii de spălare a banilor


 procedura administrativă - în cazul infracţiunii de spălare a banilor există o
procedură administrativă prealabilă în cazul căreia se procedează la identificarea clienţilor şi la
prelucrarea informaţiilor referitore la comiterea faptei.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art.3 din Legea 656/2002 de îndată ce salariatul
unei persoane juridice sau una dintre persoanele fizice prevăzute la art. 8 din lege, stabilite ca
entităţi raportoare, are suspiciuni că o anumită operaţiune financiară ce urmează a se derula
are ca scop realizarea unei activităţi de conferire a aspectului de legalitate, ce face parte
integrantă din latura obiectivă a infracţiunii de spălare a banilor, va informa persoana
desemnată conform art.14 alin.1 din cadrul instituţiei respective, iar aceasta la rândul său va
sesiza imediat Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

44
Urmare a solicitării primite, dacă Oficiul consideră necesar şi in mod întemeiat identifică
elemente specifice unei tipologii relaţionate activităţii de spălare a banilor, poate dispune,
motivat, suspendarea efectuării respectivei tranzacţii pe o perioadă de 48 de ore.
Dacă după această perioadă de 48 de ore se consideră, de către aceeaşi instituţie că
perioada de timp a fost insuficientă pentru efectuarea de verificări şi cercetări specializate poate
solicita în mod motivat o singură dată, înainte de expirarea acestui termen, Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prelungirea cu cel mult 72 de ore.
 procedura judiciară – în momentul în care din datele existente în legătură cu o
anumită tranzacţie se constată că există indicii temeinice referitoare la comiterea unei
infracţiuni de spălare a banilor se trece la etapa jurisdicţională, respectiv sesizarea PÎCCJ, după
caz a DNA, DIICOT sau a organului competent.
Infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 se supun regulilor de procedură obişnuită
de urmărire şi judecată, astfel că în materie se va aplica regula dreptului comun.

Secţiunea II. Metode şi tehnici de investigare a infracţiunii de spălare a banilor


2.1. Culegerea de informaţii, analiza şi valorificarea acestora, investigarea înscrisurilor
Metodele, tehnicile, procedeele şi instrumentele folosite pentru culegerea, verificarea,
evaluarea şi valorificarea informaţiilor sunt într-o continuă perfecţionare şi adaptare în funcţie
de evoluţia şi dinamica fenomenului infracţional.
Practica demonstrează că nu poate exista o organizaţie fără un minim necesar de
informaţii, fără informarea membrilor săi şi că succesul demersurilor pe care le iniţiază depinde
în primul rând de rezolvarea problemei informaţiilor. Informaţia facilitează accesul la
cunoaşterea realităţii, fără cunoaşterea acesteia, acţiunile unei colectivități sunt sortite eşecului.
Cunoaşterea înseamnă putere, iar persoana care deţine informaţii are un ascendent asupra
celor pentru care datele respective sunt necesare.
Conform prevederilor art. 26 alin. 1 pct. 6 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei Române38, poliţia culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi
combaterii infracţiunilor, precum şi altor fapte ilicite.
Luarea unei decizii trebuie să se întemeieze pe informaţi clare, complete şi verificate, în
caz contrar decizia nu va conduce la atingerea obiectivului propus.
În ceea ce priveşte investigarea fraudei care prejudiciază bugetul comunitar, putem
aprecia că succesul unor astfel de acţiuni depinde de valoarea şi consistenţa informaţiilor.
Valoarea unei informaţii constă în veridicitatea ştirii sau comunicării furnizate despre realitatea
ce ne interesează.
Activitatea de culegere a informaţiilor se desfăşoară de regulă în secret având scopul de
a procura, verifica şi valorifica date şi informaţii necesare organelor competente în vederea
prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, ori pentru documentarea activităţii infracţionale a
persoanelor suspecte39.
În domeniul criminalităţii specifice spălării banilor, informaţiile de interes operativ se
pot referii la: spălarea banilor proveniţi din contrabandă şi evaziune fiscală, spălarea banilor
proveniţi din restituirile ilegale de TVA ca urmare a achiziţionării mijloacelor fixe, spălarea
banilor proveniţi din restituirile ilegale de TVA ca urmare a operaţiunilor de export fictive etc.
Activitatea de analiză a informaţiilor se referă la culegerea şi utilizarea informaţiilor în
scopul sprijinirii procesului de luare a deciziilor.

38
Publicată în M. Of. nr. 305 din 9 mai 2002
39
Persoanele despre care există date şi informaţii că pregătesc, comit sau au comis infracţiuni sau alte
fapte antisociale

45
Exploatarea, valorificarea sau folosirea informaţiilor reprezintă de fapt finalitatea
întregii analize a informaţiilor. Acestea sunt culese, stocate şi procesate pentru rezolvarea
problemelor, luarea deciziilor, pronosticare etc.
Activitatea de cercetare a înscrisurilor reprezintă un domeniu specific de activitate al
experţilor criminalişti şi are drept scop depistarea contrafacerii de documente şi identificarea
persoanelor după scris, deoarece de multe ori în practică autorităţile judiciare identifică
asemenea categorii de înscrisuri c au fost folosite de fraudatori şi spălători de bani la
„justificarea” şi crearea aparenţei de legalitate cu privire la resursele financiare sau bunurile
deţinute.

2.2. Accesarea sistemelor informatice, punerea sub supraveghere, interceptarea sau


înregistrarea comunicaţiilor
Înregistrările audio sau video, ca mijloc de acţiune în culegerea de informaţii şi
obţinerea de probe pentru combaterea infracţiunilor de spălarea banilor, dar nu numai pentru
acest tip de infracţiuni, constituie un subiect de discuţii controversat, atât la nivel naţional cât şi
internaţional.
În acelaşi timp înregistrările audio şi video sunt mijloace de probă facile şi relevante.
Curtea Europeană de Justiţie, de regulă, în cazuistica soluţionată, atunci când au fost
utilizate aceste mijloace, de organele de stat, autorizate de factorii în drept, a relevat ca
primordial, principiul respectării vieţii intime, de familie şi private.
Legiuitorul român, în consens cu legislaţia europeană în domeniu, abordează problema
înregistrărilor audio şi video numai prin prisma obţinerii unor mijloace de probă de către
organele abilitate de stat pentru a fi administrate în instanţă.40
Referitor la activitatea de accesare a sistemelor electronice de corespondenţă şi
interceptarea mijloacelor de comunicare şi la condiţiile în care se poate aceasta realiza Codul de
procedură penală reglementează în mod expres prin dispoziţiile art. 961 - . 966 modul în care
această activitate se poate realiza în mod legal.
Interceptările şi înregistrările unor convorbiri sau comunicări, pe bandă magnetică sau
pe orice alt tip de suport, sunt condiţionate, cumulativ, de:
 autorizarea motivată a instanţei
 durata măsurii – maximum 30 de zile, condiţiile în care poate fi prelungită –
respectiv, generic, „motive temeinic justificate

40
Astfel, potrivit art.91 Cod proc. pen. privind înregistrarea convorbirilor, înregistrările pe bandă magnetică
a unor convorbiri, efectuate cu autorizarea motivată a procurorului desemnat de prim-procurorul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel în cauzele şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau
indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infacţiuni pentru care urmărirea penală se face din
oficiu, iar interceptarea este utilă pentru aflarea adevărului, pot servi ca mijloc de probă, dacă din conţinutul
convorbirilor înregistrate rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.
În alineatul 2 al aceluiaşi articol se arată durata pentru care se dă autorizarea, iar în alineatul următor
se precizează că înregistrările prevăzute la alin. 1 pot fi făcute şi la cererea motivată a persoanei vătămate
privind comunicările ce-i sunt adresate, cu autorizarea procurorului anume desemnat de procurorul general.
În art.91 Cod proc. pen. privind certificarea înregistrărilor se menţionează procedura de urmat de
către organul de urmărire penală în legătură cu aflarea adevărului.
Art.91 Cod proc. pen. referitor alte înregistrări precizează că modalităţile şi condiţiile de efectuare a
înregistrărilor arătate în alineatele precedente sunt aplicabile şi în cazul oricărei alte înregistrări a
convorbirilor pe bandă magnetică, autorizate conform legii. Înregistrările de imagini sunt reglementate de
art.91 Cod proc. pen., în care se arată că dispoziţiile art.91 sunt aplicabile şi în cazul înregistrării de
imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută de art.91, cu excepţia redării în formă
scrisă, după caz.

46
 cazurile care permit luarea unei asemenea măsuri sunt prevăzute limitativ în
Codul de procedură penală.

2.3. Activităţile de informaţii şi investigaţii desfăşurate de investigatorul sub acoperire


Instituţia investigatorului sub acoperire a fost introdusă expres în legislaţia română prin
art.21 din Legea41nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri şi prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului42 nr.43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul
Naţional Anticorupţie.
Această instituţie a fost preluata şi de alte legi speciale, cum ar fi Legea
nr.78/200043privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Legea
nr.678/200144 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, Legea nr.39/200345
privind prevenirea şi combaterea crimei organizate şi Legea nr.656/2002 cu modificările şi
completările ulterioare.
Ulterior prin Legea nr.281/200346 şi Legea nr.356/200647 a fost modificat Codul de
procedură penală, ocazie cu care au fost introduse art. 224, ind.1-224, ind.4 care reglementează
instituţia investigatorului sub acoperire.
Agentul acoperit sau agentul provocator ori investigatorul acoperit, cum mai este
desemnat în doctrina şi legislaţia penală, desemnează persoana care desfăşoară în mod
conştient o acţiune de instigare spre a-l atrage în cursă pe cel instigat şi a dovedi că acesta este o
persoană necinstită, oricând pretabilă la săvârşirea unei infracţiuni.
Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi ai poliţiei judiciare si pot fi folosiţi
numai pe o perioadă determinată.
Autorizarea folosirii investigatorului acoperit este de competenţa exclusivă a
procurorului şi aceasta are loc numai în faza urmăririi penale, nu şi a judecaţii, scopul acesteia
fiind identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă.

2.4. Folosirea martorului protejat şi a investigatorului specializat


Martorul protejat este martorul, membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia
incluse în programul de protecţie a martorilor, conform legii48.

41
Publicată în Monitorul Oficial nr.362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările aduse de : Legea
nr.169 din 10 aprilie 2002, Legea nr.39 din 21 ianuarie 2003, Legea nr.522 din 24 noiembrie 2004.
42
Publicată în Monitorul Oficial nr.244 din 11 aprilie 2002 cu modificările şi completările aduse de : Legea
nr.503 din 11 iulie 2002, Legea nr.161 din 19 aprilie 2003, Ordonanţa de Urgenţă nr.102 din 24 octombrie
2003, Legea nr.26 din 05 martie 2004, Ordonanţa de Urgenţă nr.24 din 21 aprilie 2004, Ordonanţa de
Urgenţă nr.103 din 16 noiembrie 2004, Legea nr.601 din 16 decembrie 2004, Legea nr. 247 din 19 iulie
2005, Ordonanţa de Urgenţă nr.120 din 1 septembrie 2005, Ordonanţa de Urgenţă nr.134 din 29 septembrie
2005, Legea nr.383 din 16 decembrie 2005,Legea nr.35 din 1 martie 2006, Legea nr.54 din 9 martie 2006,
Ordonanţa de Urgenţă nr.27 din 29 martie 2006.
43
Publicată în Monitorul Oficial nr.219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările aduse de:
Ordonanţa de Urgenţă nr.83 din 29 august 2000, Ordonanţa de Urgenţă nr.43 din 4 aprilie 2002, Legea
nr.161 din 19 aprilie 2003, Legea nr.521 din 24 noiembrie 2004, Ordonanţa de Urgenţă nr.124 din 6
septembrie 2005.
44
Publicată în Monitorul Oficial nr.783 din 11 decembrie 2001, cu modificările şi completările aduse de:
Ordonanţa de Urgenţă nr.143 din 24 octombrie 2002, Legea nr.39 din 21 ianuarie 2003, Ordonanţa de
Urgenţă nr.79 din 14 iulie 2005, Legea nr.287 din 11 octombrie 2005.
45
Publicată în Monitorul Oficial nr.50 din 29 ianuarie 2003.
46
Publicată în Monitorul Oficial nr.468 din 1 iulie 2003.
47
Legea nr.356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală precum şi pentru
modificarea altor legi(M.Of.nr.677 din 7 august 2006)
48
Baza legală a instituirii martorului protejat se află în Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 publicată în
M.O. nr. 964 din 28 decembrie 2002 şi Legea nr. 565 din 16 octombrie 2002 privind ratificarea Convenţiei

47
Referitor la această categorie de subiecţii precizăm faptul că legiuitorul nu face distincţii
privind calitatea procesuală potrivit legii române, incluzând în sfera martorului protejat,
martorii, inculpați ori condamnaţi în altă cauză.
Condiţii: martorul, pentru a beneficia de Programul de protecţie trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
 să existe o acţiune judiciară indiferent de faza procesual (preventivă, acte
premergătoare, urmărire penală, judecată);
 să se fi comis o infracţiune gravă, să existe date certe că s-ar putea comite o
astfel de faptă, să existe pericolul producerii unor prejudicii deosebite ori necesitatea
recuperării acestora în cazul în care s-au produs;
 martorul să fi furnizat astfel de informaţii sau date organelor judiciare ori să fie
de acord să le furnizeze;
 viaţa ori integritatea fizică a martorului, familiei sale ori persoanelor apropiate
să fie puse în pericol urmare a depoziţiilor făcute sau ce urmează a fi făcute;
 martorul să dea acordul scris, să nu emită pretenţii contrare legii şi să respecte
Programul de protecţie;
 magistratul să accepte solicitarea.

2.5. Controlul financiar-fiscal şi supravegherea conturilor bancare şi/sau asimilate


acestora
În activitatea de investigare a infracţiunilor de spălare a banilor, controlul financiar-fiscal
şi exploatarea informaţiilor din documentele de expertiză financiar-contabilă şi tehnică,
reprezintă activităţi de bază ale probatoriului în cauzele de acest gen. Putem vorbi de o
conexitate obiectivă a acestor activităţi, de a cărei concretizare depinde încadrarea juridica a
infracțiunilor ce se comit în acest domeniu.
Controlul economico-financiar şi expertiza contabilă asigură cunoaşterea temeinică şi
detaliată a circuitelor financiare prin intermediul cărora reţelele specializate în spălarea banilor
disimulează provenienţa ilicită a bunurilor supuse procesului de albire. Controlul economic-
financiar şi expertiza contabilă trebuie să facă judecăţi de valoare sau de conformitate,
interpretând stările de lucruri sau realităţile constatate, printr-o raportare continuă a acestora la
normele juridice în vigoare, la obiectivele de atins, la metodologiile sau regulile de desfăşurare
prestabilite.
Referitor la activitatea de supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate
acestora conform Legii nr. 656/2002 atunci când sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea
uneia dintre infracţiunile prevăzute de lege, în scopul strângerii de probe sau al identificării
făptuitorilor, procurorul poate dispune pentru o durată de cel mult 30 de zile punerea sub
supraveghere a conturilor bancare.
Această activitate rezidă în comunicarea tuturor tranzacţiilor care au loc în conturile
bancare, la societăţi de servicii de investiţii financiare sau la fondurile de investiţii.
Datele şi documentele primite de la instituțiile bancare sunt valorificate de procuror în
activitatea de urmărire penala cu respectarea strictă a secretului profesional.

Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate publicată în M.O. nr. 813 din 8
noiembrie 2002.

48
2.6. Livrarea supravegheată a sumelor de bani
Livrarea supravegheată a sumelor de bani se efectuează în conformitate cu prevederile
Legii nr. 656/2002, a Convenţiei Naţiunilor Unite din 1988, ratificată prin Legea nr. 118/1992 şi a
Codului de Procedură Penală.
Livrarea supravegheată este o metodă conspirată folosită de instituţiile sau agenţiile de
aplicare a legii abilitate în acest sens, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în
promiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de sume de bani în scopul identificării
circuitelor financiare şi a persoanelor implicate în asemenea operaţiuni în ţara de destinaţie,
stabilite informativ sau prin surse oficiale.
Apreciem că livrarea supravegheată a sumelor de bani ca metodă investigativă,
poate fi folosită concomitent cu celelalte metode investigative prevăzute de Legea
nr.656/2002, respectiv: folosirea martorului protejat, a investigatorilor sub acoperire sau
cu identitate reală, a înregistrărilor audio, video şi a sistemelor de telecomunicaţii sau
informatice, precum şi supravegherea conturilor bancare şi conturilor asimilate acestora.

Secţiunea III. Dificultăţi în activitatea de cercetare a cauzelor privind spălarea banilor


Din actele premergătoare efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară în cauzele de spălare a
banilor au rezultat o serie de aspecte care fac ca soluţionarea acestora să necesite un volum
mare de activitate şi implicit o durată de timp mult mai mare decât în cauzele clasice.
În activitatea de cercetare penală se întâmpină dificultăţi cu privire la probarea
infracţiunilor predicat şi a celor de spălare a banilor, fiind absolut necesar ca cercetarea acestui
complex de infracţiuni să se facă simultan, având în vedere că acestea sunt conexe.
În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, de cele mai multe
ori nu se găseşte în situaţia de a fi şi autor al infracţiunii predicat, aflându-se în relaţii de
asociere cu unul sau mai mulţi autori de infracţiuni generatoare de bani murdari, fapt ce
necesită probarea înţelegerii dintre participanţii la întreg procesul de spălare a banilor

CAPITOLUL VI.
MANAGEMENTUL STRATEGIC ŞI OPERAŢIONAL AL PREVENIRII ŞI COMBATERII
SPĂLARII BANILOR

Secţiunea I. Managementul strategic al prevenirii şi combaterii spălării banilor


1.1. Consideraţii generale privind managementul strategic al României în domeniul
prevenirii şi combaterii spălării banilor
În ţara noastră managementul este privit din perspectiva ştiinţei, artei şi stării de spirit.
Unii autori vorbesc de aceşti trei termeni ca fiind dimensiuni ale managementului. Noi am optat
să definim aceşti termeni ca fiind abordări ale managementului (perspective din care
managementul poate fi înţeles în întregul lui). În realitate nu putem separa aceste perspective
unele de altele. Ele se prezintă ca un tot fără de care managementul nu ar fi complet.
Noi considerăm ca managementul este o sinteză din cele trei perspective, în condiţiile în
care stilurile de management sunt diferite şi chiar dacă majoritatea sunt eficiente. Poţi să atingi
o eficienţă adoptând stiluri diferite, dar sinteza celor trei perspective construieşte
managementul ca un „tot”.
Prin prisma investigării infracţiunilor de spălare a banilor, considerăm că managementul
este arta şi ştiinţa de a-i face pe alţii să acţioneze în aşa fel încât să se atingă obiectivele unei
organizaţii; este procesul de statuare şi îndeplinire a obiectivelor, prin realizarea unor funcţii de
bază, specifice, în dirijarea şi utilizarea resurselor umane, materiale şi financiare ale organizaţiei.
Identificarea şi delimitarea funcţiilor managementului au o mare importanţă, atât
teoretică cât şi practică, deoarece ansamblul integrat al acestora defineşte conţinutul procesului

49
managerial. Prin funcţie a managementului se înţelege un concept de bază elaborat de teoria
managementului şi care include acţiuni care se succed într-o anumită ordine în timp relativ
independente şi care pot fi grupate.
Pentru activitatea de investigare a infracţiunii de spălare a banilor, considerăm că
principalele funcţii manageriale sunt: planificarea, organizarea, conducerea şi controlul.
Combaterea infracţiunilor de spălare, sub aspectul managementului strategic al
României în domeniul de referință, este un obiectiv ce decurge din acţiunea complexă de
combatere a criminalităţii organizate, fiind cuprins în strategiile naţionale de dezvoltare durabilă
şi de securitate a României.

1.2. Analiza strategică efectuată de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a


Spălării Banilor
Ca autoritate de supraveghere şi reglementare de Oficiul Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor are ca principale obiective ale analizei financiare strategice în ceea
ce priveşte fenomenul de spălare a banilor următoarele direcţii de acţiune:
 realizarea de analize şi studii pentru a putea identifica metodele folosite şi
tipologiile de spălare a banilor;
 de a generaliza informaţiile referitoare la tipologiile de spălare a banilor şi
tendinţele fenomenului atât agențiilor de aplicare a legii cât şi entităţilor raportoare şi
autorităţilor de supraveghere prudenţială;
 de a stabili domeniile şi zonele geografice vulnerabile activităţilor de spălare a
banilor şi de a identifica infracţiunile generatoare de bani murdari specifice acestora;
 oferirea de sprijin inițiativelor organizaţiilor internaţionale în legătură cu
investigarea unor cauze complexe cu caracter transfrontalier;

Secţiunea II. Managementul operaţional al prevenirii şi combaterii spălării banilor


1.1. Analiza tactică a situaţiei financiare a persoanelor fizice şi juridice implicate în
operaţiuni de spălare a banilor
Managementul operaţional al investigării spălării banilor nu poate fi asigurat în condiţii
corespunzătoare fără cunoaşterea sistematică a modului în care se desfăşoară întregul proces
de analiză financiară şi cercetare penală din cadrul ONPCSB, respectiv al Parchetului şi Poliţiei. În
acest fel, managerul poate aprecia, la perioade optime, modul în care se reflectă condiţiile,
nivelurile şi criteriile specifice în procesul managerial al combaterii spălării banilor şi poate
interveni la timp pentru prevenirea si combaterea fenomenului de spălare a banilor.
Întregul proces managerial al combaterii spălării banilor este un proces de însuşire,
înţelegere şi transmitere a informaţiei financiare. Momentul central este decizia. Adoptarea
deciziei generează dispoziţia, care se transmite la executanţi sub formă de planuri, sarcini,
ordine şi le serveşte ca impuls spre acţiuni coordonate şi orientate spre scopuri manageriale
precise.
Perfecţionarea sistemului informaţional referitor la managementul combaterii spălării
banilor care prejudiciază bugetul consolidat al statului trebuie să fie o preocupare majoră. Acest
fapt presupune renunţarea la metodele tradiţionale.
Considerăm necesar ca managerii să dobândească cunoştinţe despre organizarea şi
funcţionarea sistemului informaţional îndeosebi cu privire la: definirea surselor de informaţii,
sistemul, circuitul acestora între agenţiile de aplicare a legii cu atribuţii în domeniul combaterii
spălării, mijloace tehnice folosite etc.

50
1.2. Managementul investigativ al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism
Aşa cum am precizat anterior, sistemul instituţional implicat în combaterea spălării
banilor în România include organele judiciare cu competenţă în cercetarea, urmărirea penală şi
judecarea cauzelor privind spălarea banilor (DIICOT; Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele ordinare de pe lângă instanţele
competente), precum şi autorităţi implicate în lupta antifraudă (Ministerul Internelor şi
Reformei Administrative, Garda Financiara, DLAF, Oficiul National pentru Prevenirea şi
Combaterea Spălării Banilor, Banca Naţională a României).
În cazul infracţiunilor de spălare a banilor, urmărirea penală se efectuează în mod
obligatoriu de procuror.
Specialiştii în domeniul investigării fraudelor financiare şi a activităţilor de spălare de
bani recunosc dificultatea descoperirii şi investigării manoperelor frauduloase şi infracţiunilor
grave care se petrec în sistemul pieţei financiare.
Toţi specialiştii recunosc dificultatea în a trasa anumite criterii de identificare a fraudei şi
implicit a activităţilor de spălare de bani, în forma lor incipientă ca şi consecinţele deosebit de
grave ale unor asemenea fapte asupra economiilor naţionale şi entităţilor prejudiciate.
O primă regulă este dată de necesitatea cooerării instituţionale între DIICOT, ca unitate
de parchet specializată în investigarea acestor categorii de infracţiuni, şi celelate autorităţi ale
statului cu atribuţii în domeniu:
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală de Inspecţie Fiscală şi
Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - pentru stabilirea legalităţii şi
realităţii înregistrărilor în evidenţele contabile a veniturilor, cheltuielilor şi operaţiunilor
comerciale în baza cărora s-a calculat plata taxelor şi impozitelor ori s-a solicitat şi restituit TVA;
Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - pentru realizarea unor acţiuni comune
de instruire a cadrelor proprii pentru depistarea cu operativitate a imprimatelor de marcare şi a
documentelor financiar-contabile contrafăcute;
Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu
privire la situaţia operaţiunilor de comerţ exterior ( când se impune vor fi ridicate documente
atât de la organele vamale cât şi de la comisionarii vamali);
Direcția Generala de Tehnologie a Informaţiilor.
Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe - pentru realizarea
schimbului de informaţii referitor la fapte şi persoane care sunt implicate în operaţiuni de
spălare a banilor şi finanţarea actelor de terorism şi care pot aduce atingere siguranţei
naţionale;
Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei;
Banca Naţională a României etc.

CAPITOLUL VII.
ANALIZA CRIMINOLOGICĂ A FENOMENULUI DE SPĂLARE A BANILOR

Secţiunea I. Condiţii favorizatoare şi cauze generatoare spălării banilor


1.1. Factori criminogeni
În România, după o lunga perioada de timp de tranziţie la economia de piaţă şi
aderarea la Uniunea Europeana, simbioza mediul economic cu cel politic, generează condiţiile
favorabile manifestării fenomenului spălării banilor. După această perioadă constatăm
profesionalizarea infractorilor în domeniul criminalităţii economico-financiare, care dispun de
resurse intelectuale, logistice şi economice pentru atingerea scopurilor infracţionale.

51
Investigarea şi cercetarea cazurilor de spălare a banilor în perioada ultimilor ani,
evidenţiază repulsia reprezentanţilor sistemului economic şi politic din România faţă de acţiunile
pozitive de construcţie normativă şi instituţională în scopul eficientizării organelor judiciare.
Această stare de fapt este evidentă atunci când sunt anchetaţi demnitari sau alţi exponenți ai
sistemului economic sau politic. Atât construcţia sistemului economic cât şi cel politic din
România au aceiaşi temelie relaţională, girată de grupurile de interese economice. Problema
incompatibilităţilor este formală deşi cuprinsă într-un tipar legal, dar numai pentru a corespunde
şablonului scriptic european.

1.2. Personalitatea infractorului specializat în operaţiuni de spălare a banilor


Persoanele fizice care au făcut obiectul unor investigaţii privind spălarea banilor sunt de
diverse naţionalităţi şi provin din majoritatea mediilor sociale (comunitatea oamenilor de
afaceri, administraţia centrală/locală, societatea civilă etc).
Relevant este faptul că unii dintre aceştia au legături directe sau sunt interpuşi ai
persoanelor cu funcţii decizionale sau executive din spectrul politico-instituţional central sau
local implicat în gestionarea banilor publici.
Constatări similare se pot face în cazul acţionariatului persoanelor juridice la nivelul
cărora s-a observat predilecţia pentru săvârşire de infracţiuni generatoare de bani murdari, în
special prin intermediul societăţilor comerciale care funcţionează după principiul firmelor
fantomă.
Infractorul financiar este o noţiune specie a noţiunii generice de infractor, diferenţa
specifică fiind constituită din domeniul în care acţionează, respectiv sfera economică şi
financiară, fiscală sau bancară prin care prejudiciază atât bugetul consolidat al statului cât şi
bugetul european. Scopul urmărit de el este obținerea ilegală de bunuri49, urmată de
schimbarea sau transferul acestora, în vederea ascunderii adevăratei provenienţe a acestora.
Motivaţia acestui tip de infractor, cu totul special, se caracterizează în principal prin
dorinţa de câştig, de obţinere a unor avantaje materiale cât mai mari.

Secţiunea II. Dimensiunea statistică a spălării banilor în România


2.1. Statistica ONPCSB
ONPCSB este unitatea de informaţii financiare din România, care funcţionează in baza
Legii speciale 656/2002 pentru prevenirea si combaterea spălării banilor. De asemenea, Oficiul
are atribuţiuni si pe linia combaterii finanţării terorismului.
Întreaga activitate a Oficiului este cuantificată în situațiile statistice întocmite sub
monitorizarea Plenului Oficiului şi de care se ţine cont în inițiativele legislative ale Guvernului şi
în politica de cooperare internaţională. Aceste statistici sunt asemănătoare statisticilor unui
veritabil serviciu poliţienesc,cuprinzând evidente de la dinamica informaţiilor la concretizarea
acestora în analize financiare care sunt utile în activitatea de cercetare penală a cauzelor de
spălare a banilor.
Sub aspectul culegerii de informaţii, Oficiul, prin sistemul specific de organizare şi
funcţionare primeşte în principal trei categorii de informaţii de la entităţile raportoare:
 rapoarte privind operaţiunile cu numerar mai mari decât echivalentul a 15000
euro;50
 rapoarte privind transferurile externe mai mari decât echivalentul a 15000
euro;
 rapoarte de tranzacţii suspecte;

49
art.2.lit.b din Legea nr.656/2002,cu modificările şi completările ulterioare.
50
OUG.nr.53/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr.656/2002

52
2.2. Statistica DIICOT şi a Ministerului Justiţiei
Din analiza indicatorilor statistici aparţinând Ministerului Justiţiei şi Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, se poate observa o tendinţă
de creştere, în special al numărului de rechizitorii întocmite în care s-a reţinut în sarcina
inculpaţilor şi săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
În perioada 2000 – 2001, se poate observa că a fost întocmit un singur rechizitoriu, în
care s-a obţinut condamnare un an mai târziu, aceste rezultate slabe datorându-se, în special
faptului că O.N.P.C.S.B., deşi înfiinţat în anul 1999, a devenit operaţional abia la sfârşitul acelui
an, când au fost întocmite şi primele sesizări cu privire la persoane suspecte a fi implicate în
operaţiuni de spălare a banilor.
Din totalul sesizărilor făcute de parchete instanţelor de judecată, au fost condamnate
definitiv pentru infracţiunea de spălare a banilor în această perioadă, un număr de 26 de
persoane, din care 23 în anul 2003.
În perioada 2004 – 2006, pe fondul creşterii numărului de procurori şi poliţişti
specializaţi în combaterea infracţiunilor de spălare a banilor la nivel naţional, s-a reuşit sesizarea
instanţelor prin rechizitorii într-un număr de 61 de dosare penale complexe. Această creştere
semnificativă a fost însă marcată de un regres considerabil în privinţa condamnărilor date de
instanţele de judecată, numărul acestora fiind de 16.
În anul 2007, la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism - din cadrul PICCJ, au fost soluţionate un număr total de 432 de cauze,
ceea ce reprezintă o creştere de 141,3%, faţă de anul 2006 când au fost soluţionate un număr de
179 cauze. Dintre acestea au fost soluţionate cu rechizitoriu un număr de 22, dispunându-se
trimiterea în judecată a unui număr de 85 inculpaţi din care 30 arestaţi în sarcina cărora s-a
reţinut şi săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

CAPITOLUL VIII.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR

1. Piaţa de capital.
Imperfecţiunile identificate în sistemul actual de încriminare a infracţiunilor specifice
domeniului investigat sunt de natură a slăbi potenţialul instituţiilor abilitate sa le prevină şi să le
combată.
De aceea, considerăm ca atenţia specialiştilor în domeniu ar trebui să vizeze
următoarele modificări legislative:
 transformarea unor fapte reglementate drept contravenţii în Legea 297/2004 în
infracţiuni, deoarece gradul de pericol social pe care acestea îl prezintă nu justifică menţinerea
unui asemenea grad de sancţionare;
 clarificarea definirii unor termeni specifici tranzacţiilor ce se derulează pe piaţa
de capital;
 stabilirea cu mai multă claritate a rolului de autoritate de supraveghere şi
control pentru Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare deoarece se poate constata că aceasta nu
a reuşit până în prezent să stabilească un raport corespunzător între favorizarea pieţei şi
protecţia investitorilor. Prudenţa excesivă manifestată în unele situaţii a frânat dezvoltarea în
promovarea unor proiecte prin implementarea unor noi instrumente de tranzacţionare (ex.:
warante, dreptul de subscriere, cambii, etc.) şi în campania de informare a populaţiei).

53
Reglementarea unui cadru legislativ care să permită cooperarea între structurile
informative şi cele de investigaţii pentru documentarea afacerilor ilegale relaţionate pieţei de
capital;
Reglementarea unui cadru legislativ care să permită o cooperare mult mai activă între
structurile de investigaţii şi procurorii chemaţi să supravegheze activitatea de cercetare penală,
încă din faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, în special în cauzele cu o
complexitate deosebită;
2. Activitatea de monitorizare, prevenire şi combatere a spălării banilor
Legislaţia româna a preluat dispoziţiile internaţionale privind cadrul general de
reglementare a combaterii finanţării terorismului şi spălării banilor. Astfel, infracţiunea de
spălare a banilor este reglementată în forma prevăzută în a III-a Directivă a Parlamentului
European şi a Consiliului Uniunii Europene 2005/60/CE, precum şi în Convenţia de la Varşovia51
din 16 mai 2005-privind spălarea,descoperirea,sechestrarea şi confiscarea produselor
infracţiunii şi finanţarea terorismului, însă în continuare se impune adoptarea măsurilor
necesare pentru implementarea noilor reglementări adoptate.
Prin modificarea survenită odată cu apariţia Legii nr.656/2002, pentru existenţa
infracţiunii de spălare a banilor a fost eliminată lista infracţiunilor predicat din care să provină
banii sau bunurile a căror provenienţă trebuie disimulată, în sensul că orice infracţiune poate fi
considerată faptă generatoare de bani murdari. De asemenea, în legislaţia română infracţiunea
de spălare a banilor nu este condiţionată nici de prevederea existentă în alte legislaţii, ca
infracţiunea predicat să fie o infracţiune gravă. Situaţia premisă în cazul infracţiunii de spălare a
banilor este săvârşirea unei infracţiuni din care să provină bunurile care sunt supuse procesului
de spălare.

3. Crima organizată
La începutul mileniului III, după mai multe decenii de acumulări şi transformări, ţările
puternic dezvoltate construiesc cadrul social, economic, cultural şi politic al unei noi civilizaţii.
În acelaşi timp, mai mult ca oricând, lumea de astăzi este confruntată cu un inamic nou,
„crima strategică”, care este o combinaţie de crimă organizată, trafic de droguri şi acte
terorism, cu o întindere şi conţinut larg ce ameninţă grav puterea legitimă a statelor.
Exponenţii acestor activităţi criminale şi-au creat propriul lor imperiu fără graniţe,
speculând cu tenacitate şi imaginaţie orice disfuncţie din interiorul statelor, fie ele bogate sau
sărace. La nivel planetar se apreciază că se realizează, anual, afaceri ilicite al căror produs
52
financiar depăşeşte 1200 miliarde dolari .
În activitatea lor, organizaţiile criminale transnaţionale ameninţă suveranitatea
naţională şi autoritatea statelor, valorile democratice şi instituţiile publice, economiile naţionale
şi procesele de democratizare din ţările aflate în plin proces de reconstrucţie a sistemului de
valori sociale. Aceste organizaţii sunt flexibile, sofisticate, uşor adaptabile la orice situaţie şi
acţionează după strategia companiilor multinaţionale, extinzându-şi permanent alianţele şi
acordurile în scopul obţinerii unui acces mai larg la „know-how", a asigurării unei mai bune
protecţii faţă de autorităţile naţionale, diminuării riscurilor şi creării de noi oportunităţi pentru
activităţile lor ilegale.
Crima organizată transfrontalieră reprezintă poate cea mai puternică ameninţare
contemporană la adresa securităţii statelor lumii, iar reţelele transnaţionale nu pot fi
destructurate fără conjugarea unor măsuri unitare din partea tuturor autorităţilor specializate în
ofensiva anti-infracţională.

51
ratificată de Parlamentul României prin Legea nr.420 din 22 noiembrie 2006
52
Informare G:A:F:I: 2006

54
Fenomenul criminalităţii are o dimensiune naţională (respectiv suma infracţiunilor ce se
produc pe teritoriul unui stat şi nu comportă aspecte de cooperare infracţională transnaţională)
şi o dimensiune transnaţională (respectiv suma infracţiunilor care se comit şi se consumă prin
cooperarea dintre infractorii care acţionează pe teritoriul mai multor state).

4. Sistemul investigativ şi de cooperare pentru prevenirea şi combaterea spălării


banilor
Având în vedere standardele internaţionale şi obligaţiile pe care România şi le-a asumat
odată cu adoptarea acestora, analiza situaţiei din România sub aspectul ameninţării
reprezentate de fenomenul spălării banilor, opinăm că elementele componente ale Strategiei
Naţionale pentru instituirea unui regim eficient de combatere a acestui fenomen, trebuie să se
întemeieze pe experienţa internaţională şi să fie completate cu recomandări specifice
referitoare la măsurile şi activităţile menite să asigure crearea unor sisteme operaţionale
eficiente.
Principiile unei Strategii Naţionale de luptă împotriva spălării banilor ar trebui să vizeze
următoarele elemente de bază:
- evitarea limitările impuse de comunitatea internaţională ca urmare a insuficienţei
măsurilor luate pentru combaterea acestui fenomen, cu scopul de a crea un sistem eficient de
protecţie naţională împotriva spălării banilor, ţinând cont particularităţile statului respectiv.
- măsura în care guvernele sunt pregătite pentru o adoptare completă sau secvenţială,
care depinde de poziţia acestor guverne faţă de chestiuni ca : ameninţarea pe care o reprezintă
acest fenomen, posibilitatea de a acţiona pe baza unor legi adoptate pe scară largă şi de a
proteja interesul economic al ţării.

5. Metode şi tehnici de investigare a infracţiunilor de spălare a banilor


Considerăm că la nivelul unităţilor din I.G.P.R., trebuie regândit sistemul de culegere a
informaţiilor prin stabilirea unor sarcini clare la nivel organizaţional şi punctarea acestora în
grilele ocupaţionale ale ofiţerilor de poliţie judiciară, pe principiul specializării, în cazul nostru -
domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor.
Deşii prevăzut în ordinele Ministerului Administraţiei şi Internelor, Planul de căutare a
informaţiilor, la nivelul structurilor informative nu mai constituie instrumentul strategic de
dinamizare a sistemului investigativ.
În opinia noastră, Planul de căutare a informaţiilor este justificat şi impus de realitatea
operativă, dimensiunea reală a prejudiciilor produse atât prin săvârşirea infracţiunilor
generatoare cât şi a infracţiunilor de spălare a banilor, fiind mult mai mare decât dimensiunea
statistică. Se impune cu necesitate perfecţionarea metodelor de obţinere şi exploatare a
informaţiilor de către structurile abilitate în acest domeniu.
Analiza informaţiilor care privesc în general fraudele economico-financiare, în opinia
noastră, la nivelul IGPR trebuie efectuată de către specialişti din cadrul Direcţiei de Combatere a
Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor şi Direcţiei de Investigare a Fraudelor, care să aibă
conexiune on-line cu Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor. Considerăm utilă în acest sens
experienţa structurilor de prevenire şi combatere a criminalităţii economico-financiare din Austria şi
Germania, care au în cadrul direcţiilor de profil servicii de analiză a informaţiilor.
Apreciem că livrarea supravegheată a sumelor de bani, poate fi folosită
concomitent cu celelalte metode investigative prevăzute de Legea nr.656/2002,
respectiv, folosirea martorului protejat, a investigatorilor sub acoperire sau cu identitate
reală, a înregistrărilor audio, video şi a sistemelor de telecomunicaţii sau informatice,
precum şi supravegherea conturilor bancare şi conturilor asimilate acestora.

55
6. Managementul strategic si operaţional al investigării infracţiunii de spălare a
banilor
Dimensiunea strategică nouă este dată în domeniul spălării banilor de recentul Tratat de
Reformă de la Lisabona. Aspectele operaţionale decurg din cele strategice şi au în vedere
cunoaşterea, gestionarea şi exploatarea oportunităţilor investigative la nivelul ONPCSB,DIICOT,
IGPR, Ministerului Economiei şi Finanţelor, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciile de
Informaţii.
În concluzie, obţinerea efectului corespunzător în lupta împotriva spălării banilor
depinde de capacitatea de implementare efectivă a dispoziţiilor în domeniu, dacă va fi dublată de
o cooperare inter-instituţională, de specializarea şi perfecţionarea continuă a personalului
implicat, soluţiile ce urmează a fi luate trebuind să aibă un impact semnificativ atât în ceea ce
priveşte prevenirea, cât şi înlăturarea consecinţelor acţiunilor ilicite.

7. Abordarea criminologică a infracţiunilor de spălare a banilor


În opinia noastră, structurile de specialitate, care funcţionează în cadrul Direcţiei de
Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor şi Direcţiei de Investigare a Fraudelor din
IGPR, trebuie să aibă compartimente de analiză criminologică şi financiar-operativă, care să
direcţioneze activităţile specifice şi de cercetare penală în domeniul investigării infracţiunilor de
spălare a banilor.
Având în vedere procesul de integrare a României în Uniunea Europeană, cât şi tendinţa
manifestă de a exploata oportunităţile informativ operative şi investigative ale serviciilor
poliţieneşti din Statele Membre, dar şi la nivelul european prin desemnarea în Tratatul de la
Lisabona a serviciului EUROPOL de a sprijini activităţile investigative şi de cercetare ale viitorului
Parchet European în lupta împotriva spălării banilor propunem următoarele:
Reconsiderarea activităţilor investigative pentru prevenirea şi combaterea spălării
banilor, plecând de la aspectul că fenomenul spălării banilor reprezintă o problemă de
credibilitate externă a României dar şi o problemă care poate constituii un risc la siguranţa
naţională;
Adoptarea de măsuri concrete pentru prevenirea legăturilor simbiotice între mediul
financiar-economic, lumea politică şi cea a administraţiei;
Reglementarea conceptului de parteneriat pubic-privat care să asigure schimbul de
informaţii şi cooperarea în domeniul declanşării, efectuării şi finalizării de investigaţii şi anchete
pe cazuri concrete în care esenţială este ideea de supremaţie a legii, în beneficiul public şi al
celui privat. Astfel de parteneriate funcţionează cu succes în unele din Statele Membre UE;
Definirea controlului şi acţiunii poliţieneşti, prevăzute în Legea nr.218/2002 a Poliţiei
Române, prin modificarea şi completarea acesteia, având în vedere complexitatea activităţilor
specifice pe care le desfăşoară Poliţia Română în domeniul preveniri şi combaterii spălării
banilor;
Reglementarea unor proceduri speciale de indisponibilizare a bunurilor spălătorilor de
bani, încă din faza actelor premergătoare, pentru cauzele care privesc spălarea banilor şi
finanţarea terorismului;
Înfiinţarea în cadrul ONPCSB a unor evidenţe-cazier cu persoanele fizice şi juridice
implicate în operaţiuni de spălare a banilor;

56