INFRACȚIUNEA DE „SPĂLARE A BANILOR”

CUPRINS

INTRODUCERE....................................................................................................................................3

Capitolul 1
ASPECTE GENERALE ALE INFRACȚIUNII DE SPĂLARE A BANILOR.....................................6
1.1 Fenomenul spălării banilor din perspectivă istorică................................................................6
1.2 Criminalitatea organizată........................................................................................................11
1.3 Procesul de spălare a banilor..................................................................................................13

Capitolul 2
FENOMENUL INFRACȚIONAL AL SPĂLĂRII BANILOR ÎN ROMÂNIA..................................18
2.1 Reciclarea fondurilor în România..........................................................................................18
2.2 Fazele parcurse de grupurile infracționale cu privire la reciclarea fondurilor în România...22
2.3 Tehnici de spălare a banilor folosite de organizațiile criminale............................................25

Capitolul 3
CERCETAREA INFRACȚIUNII DE SPĂLARE A BANILOR.........................................................33
3.1 Particularități privind procedeele de investigare a infracțiunilor de spălare a banilor...........33
3.2 Investigatorul sub acoperire...................................................................................................34
3.3 Folosirea martorului protejat și a investigatorului specializat...............................................36
3.4 Punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora................37
3.5 Punerea sub supraveghere, interceptarea și inregistrarea comunicațiilor..............................39

Capitolul 4
ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE DE ORGANELE DE CERCETARE PENALĂ ABILITATE ÎN
DOMENIUL PREVENIRII ȘI COMBATERII SPĂLĂRII BANILOR...............................................42
4.1 Competența cercetării infracțiunii de spălare a banilor..........................................................42
4.2 Activități specifice desfășurate cu ocazia efectuării actelor premergătoare ..........................44
4.3 Dificultăți în activitatea de cercetare......................................................................................45

CONCLUZII..........................................................................................................................................47

BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................................49

2
 INTRODUCERE

Legea 129/2019, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea
unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, constituie un instrument util de
luptă împotriva grupărilor de criminalitate organizată. Dincolo de eficacitatea instrumentelor
legislative, rămân însă o multitudine de probleme care țin de capacitatea structurilor de aplicare a legii
de a pune în practică aceste puternice arme destinate combaterii criminalităţii organizate și confiscării
produsului infracțional. Prin tema propusă, este vizată cercetarea tehnicilor de investigare, precum și a
potențialului actual al structurilor statului cu atribuții în domeniul combaterii criminalității organizate
și a spălării banilor, precum și identificarea unor metode adecvate de îmbunătățire a metodelor și
tehnicilor de investigare criminalistică.
Identificarea sincopelor înregistrate în colaboarea numeroaselor instituții cu atribuții în
domeniu, precum și evidențierea carențelor normative, poate constitui un prim pas spre îmbunătățirea
rezultatelor și a capacității investigative a organelor de aplicare a legii. Totodată, având în vedere
tendințele de internaționalizare a fenomenului de crimă organizată în ansamblu, colaborarea pe
canalele de cooperare polițienească, fiscală sau judiciară, poate furniza o altă perspectivă în abordarea
temei propuse.
Cercetarea inițiativelor internaționale și studierea organismelor cu atribuții în prevenirea și
combaterea spălării banilor, identificarea tendințelor, a principalelor infracțiuni care generează bani
murdari precum și analiza fenomenului de transfer prin intermediul companiilor offshore a resurselor
infracționale, pot contribui la îmbunătăţirea capacităţii de investigare şi cercetare a faptelor de spălare
a banilor.
Investigațiile financiare simultane sau concomitente cu cele clasice judiciare, pot conduce la
deposedarea infractorilor de importante resurse financiare și la întărirea probatoriului în general, cu
privire la fapte și inculpați. Problematica spălării banilor a fost abordată în România în general din
perspectiva măsurilor adoptate pe plan internațional, însă până la combaterea acestui fenomen cu
sprijinul altor state, sunt necesare măsuri de eficientizare pe plan național, destinate incriminării
membrilor grupărilor de crimă organizată pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor și implicit
adoptarea măsurilor de identificare și confiscare a bunurilor ce fac obiectul spălării. Pe lângă problema
obținerii de informații dintr-o altă jurisdicție, de multe ori opacă și neprietenoasă, cooperarea

3
internațională presupune și depășirea obstacolului secretului bancar, dar și a dificultăților asociate
confiscării unei proprietăți deținute de infractori în străinătate, acolo unde organele de aplicare a legii
din România nu pot avea singure, autoritatea necesară.
Realizarea probatoriului care demonstrează legătura dintre banii murdari și gruparea
infracțională, constituie o provocare pentru organele de aplicare a legii, însă odată atins acest obiectiv,
este prevenită implicit posibilitatea investirii banilor murdari în perfecționarea activității infracționale
care i-a generat. Grupările din sfera criminalității economico-financiare reinvestesc şi amestecă de cele
mai multe ori banii murdari, în activitățile profitabile pe care le controlează.
În prima parte a acestei lucrări este abordată spălarea banilor din perspectivă istorică, fiind
descris contextul în care acest concept s-a născut. Pentru atingerea obiectivelor cercetării este necesară
înţelegerea clară a evoluţiei elementelor sociale, economice şi legale care au influenţat de-a lungul
timpului fenomenul de spălare a banilor. Istoria a demonstrat că promovarea conceptului de justiţie
bazată pe recuperarea prejudiciului mai degrabă decât pe privarea de libertate a infractorilor, nu
constituie un concept chiar atât de nou. Totodată, inițiativele internaționale și recomandările
organismelor cu atribuții în prevenirea și combaterea spălării banilor sunt importante pentru
înţelegerea cadrului conceptual actual, mai ales în contextul scandalurilor asociate banilor cu
provenienţă îndoielnică. Pentru înţelegerea contextului internaţional şi a tendinţelor fenomenului de
spălare a banilor, am prezentat in continuare implicatiile crimei organizate in acest fenomen
infracțional, precum si procesul de spălare a banilor murdari.
Partea a II-a a lucrării, Fenomenul infracțional spălarii banilor în România, m-am referit la
evoluția acestui fenomen dupa 1990, deoarece până in acel an nu putem vorbi de existența unui
fenomen infracțional. România se numără printre țările care aplică în practică legislația Consiliului
Europei în privința monitorizării operațiunilor bancare pentru prevenirea spălării banilor și finanțării
terorismului, însă Comisia Europeană a criticat frecvent România pentru lipsa de eficiență în
combaterea spălării banilor.
Partea a III-a este dedicată cercetării metodelor şi tehnicilor de investigare a infracţiunilor de
spălare a banilor, particularităților procedeelor de investigare a infracțiunilor de spălare de bani.
Analiza posibilităţilor de culegere a informaţiilor de natură financiară şi valorificarea acestor
informaţii, pentru dispunerea cu o mai mare eficienţă a măsurilor asiguratorii în cadrul anchetelor
penale destinate combaterii spălării banilor, constituie obiectivele propuse în această parte a lucrării.

4
 După realizarea activităţilor de documentare în faza de începere “in rem” a urmăririi penale,
dosarele în care sunt cercetaţi pentru spălarea banilor membrii unor grupări organizate, presupun
declanşarea fazei de continuare a urmăririi penale faţă de persoane în calitate de suspecţi.
Partea a IV-a evidenţiază activitățile și rolul organelor de cercetare penală în domeniul prevenirii
și combaterii spălării banilor.
Tema aleasă, a fost motivată de dorinţa de a contribui la conştientizarea impactului infracțional
al spălării banilor atât la nivel național cât și internațional, dar si asupra faptului că o cooperare
eficientă intre instituțiile statului coroborată cu utilizarea unor tehnici de investigare eficiente și
profesioniste ar avea un rol important în combaterea unui fenomen atât de actual, precum cel al
finanţării crimei organizate cu fonduri provenite din activităţi infracţionale.

5
 CAPITOLUL 2
ASPECTE GENERALE ALE INFRACȚIUNII DE SPĂLARE A
BANILOR

2.1.Fenomenul spălării banilor din perspectivă istorică

În prezent, fenomenul spălării banilor afectează toate statele lumii, aceasta amenințând
stabilitatea, transparența și eficiența sistemelor financiare naționale și internaționale. Sistemele
financiare naționale și internaționale sunt vulnerabile nu numai fața de activitățile de camuflare a
veniturilor obținute din activități infracționale, ci și fața de activitațile prin care anumite persoane care
sunt dispuse să riște orice, inclusiv viața, finanțează actele de terorism.
Fenomenul de spălare a banilor precum şi fenomenul de evitare a impozitelor şi actele de
evaziune fiscală au fost într-o simbioză inseparabilă de-a lungul istoriei. Cu toate, evaziunea fiscală si
spălarea banilor împărtăşesc aceleaşi tehnici şi chiar se sprijină reciproc, este important de înţeles că,

6
din punct de vedere opţional, ele sunt procese complet distincte. În general, evaziunea fiscală implică
sustragerea veniturilor dobândite pe cale legală sau chiar ascunderea lor(dacă, spre exemplu, este
vorba de bani lichizi) sau mascarea lor (prin declararea lor într-o categorie neimpozabilă). În ambele
situaţii, venitul legal devine ilegal. Spălarea banilor este opusul acestui procedeu, in sensul că, în
această situaţie, banii în cauză au provenienţă ilegală, dar prin manopera de spălare li se dă o aparenţă
legală, iar folosirea lor fiind apoi impozitată de stat.1
Putem vorbi de un prim caz de evitare a taxelor şi impozitelor atunci când vechea cetate a
ATENEI a impus o taxă de 20% asupra importurilor şi exporturilor, fapt care i-a determinat pe
comercianţii greci şi fenicieni să facă un ocol de 20 mile pentru a evita plata acestor impozite.2
Mai apoi în secolul XV, Olanda era un înfloritor centru comercial internaţional, în care existau
foarte puţine restricţii sau taxe asupra schimburilor monetare interne şi externe. Drept urmare
comercianţii englezi preferau să-şi vândă lâna in Olanda, decât în Anglia unde trebuiau să plătească
taxe şi impozite ridicate.3
Un prim caz de spălare a banilor îl putem consemna in epoca medievală, când, condamnată de
Biserica catolică, camăta era considerată un păcat, o crimă de gravitate similară traficului de droguri
din ziua de astăzi. Negustorii şi cămătarii au anticipat tehnicile moderne de ascundere, transferare şi
spălare a banilor încât atunci când negociau împrumuturi pe termen lung, „umflau” artificial rata de
schimb, suficient cât să acopere şi plata dobânzilor, pretinzând că acestea sunt un fel de recompensă
pentru riscul asumat4.
Chiar dacă termenul de „spălare a banilor” nu era atunci cunoscut, se poate aprecia că atâta timp
cât a existat această nevoie de a masca anumite transferuri financiare, fenomenul s-a produs la această
dată. Tot în acea perioadă, cămătarii şi negustorii mai recurgeau la o tehnică de ascundere a dobânzilor
interzise, dovedind o ingeniozitate ieşită din comun. Astfel, ei priveau dobânda ca pe o penalizare
pentru întârzierile survenite în returnarea sumelor împrumutate in baza unor acorduri stabilite cu
clienţii lor. De asemenea cămătarii considerau dobânzile ca profituri reale, prin utilizarea a ceea ce în
prezent se cheamă firmă-fantomă. Capitalul era împrumutat unei companii, apoi retras sub formă de
profit, şi nu de dobândă la împrumut, deşi in realitate, nu se realizase nici un fel de profit.

1
Pitulescu Ion, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălare a banilor Revista Dreptul, nr. 8/2002,
p.147.
2
Voicu Costică, Spalarea banilor murdari, Bucureşti, Editura Sylvi, 1999, p. 172.
3
Ketty Guiu M., Spălarea banilor, Revista Dreptul, nr.3/2006, p. 172
4
Voicu Costică, Op.cit., p. 175.
7
 Toate aceste trucuri prin care se urmărea înşelarea Bisericii Catolice au în prezent echivalent in
redutabile tehnici de spălare a banilor. Tehnicile „primare” de spălare au evoluat odată cu timpul,
ducând la ceea ce mulţi cred că este o ”invenţie” a epocii moderne:paradisuri fiscale.
Veridicitatea celor scrise anterior o putem deduce din primul fenomen de evitare a taxelor,
prezentat mai sus. Simplu fapt al ocolirii, făcute de către comercianţii greci şi fenicieni pentru a nu
plăti taxa de 20% asupra importurilor şi exporturilor impusă de vechea cetate a Atenei, a făcut ca
micile insule vecine să devină „paradisurile fiscale” ale comerţului liber de taxe vamale şi impozite,
precum şi puncte de penetraţie clandestină de bunuri la Atena.
În secolul XVII, operând între Europa şi America, piraţii au fost şi ei printre primii utilizatori ai
„paradisurilor fiscale” , care nu erau altceva decât locurile(in special, insule) in care îşi depozitau
averile şi bunurile confiscate. Apăruse chiar o competiţie intre statele mediteraneene în atragerea
averilor piraţilor, folosite uneori si drept „monedă de schimb” pentru întoarcerea lor acasă. Datele
istorice de la acea vreme, ne arată că un eveniment produs în 1612 poate fi considerat fără nici un
dubiu, primul caz de amnistie a profiturilor ilegale când Anglia oferea piraţilor care-şi abandonau
meseria, libertatea deplină dar mai ales dreptul de a-şi păstra banii. Idee de actualitate, care a fost
aplicată şi în zilele noastre de unele state contemporane în lupta cu traficanţii de droguri.
Cineva spunea: „ ca să cunoşti bine lucrurile, trebuie să le cunoşti detaliile; şi cum detaliile sunt
aproape infinite, cunoştinţele noastre rămân superficiale şi imperfecte” 5. Spălarea banilor este şi va
rămâne un fenomen complex si dinamic de o diversitate foarte mare, atât în domeniul public, cât si în
cel privat, manifestându-se atât activ, cât si pasiv dar totodată un fenomen prea puţin cunoscut de
oamenii obişnuiţi. Această infracţiune apare ca fiind una fără victime şi lipsită de implicaţiile
emoţionale ale infracţiunilor cu violenţă sau ale celor de furt. „Discreţia” care înconjoară acest gen de
infracţiuni constituie, de fapt, una din dificultăţile majore întâmpinate de anchetatori.
În materia spălării banilor, istoria arată că bazele acestui fenomen complex au fost puse cu multe
secole în urmă, ceea ce a urmat fiind mai mult o adaptare modernă a unei "piese clasice". Confiscarea
averilor în cazul în care acestea aveau origine criminală este un exemplu în acest sens; legile moderne
ce facilitează aceste operaţiuni avându-şi rădăcinile în tradiţiile britanice în domeniul dreptului
cutumiar. Iniţial majoritatea confiscărilor erau pedepse aplicate mai degrabă din motive politice decât
economice, ca şi în societatea modernă, ele fiind de multe ori determinate de dorinţa de a spori averea
Coroanei.
Cu timpul temuţii piraţi s-au metamorfozat in gangsterii începutului de secol XX. Prohibiţia
specifică acelei perioade a „hrănit” multe figuri din lumea interlopă a începutului de secol. Gangsterii

5
La Rochefoucauld, Maxime şi reflecţii, Bucureşti, Editura Minerva, 1972, p. 32.
8
încasau în aceea perioadă sume uriaşe din prostituţie, jocuri de noroc şi comercializarea băuturilor
alcoolice. „Regele Chicagoului”, celebrul Alphonse Capone, a rămas în istorie ca fondatorul unei
organizaţii criminale ce rula anual 100 de milioane de dolari.
Era deci, necesară justificarea acestor venituri iar una dintre metodele folosite a fost
achiziţionarea unor afaceri legale şi amestecarea câştigurilor acestora cu cele provenind din afacerile
nelegale. Lanţurile de magazine care ofereau servicii de spălare a hainelor au fost preferate, întrucât se
obţineau cantităţi mari de numerar, un avantaj incontestabil pentru Al Capone.6
De aici s-a născut şi expresia „spălare de bani” folosită ulterior pentru a defini toate operaţiunile
ilegale prin care se obţineau „bani negrii”. Această origine puţin romanţată este contestată de alţi
autori, considerânduse că termenul „spălarea banilor” arată, de fapt, în ce constă activitatea pe care o
denumeşte: banii obţinuţi din surse nelegale, sau „murdari” ,sunt trecuţi printr-o serie de tranzacţii,
sau „spălaţi”, astfel încât să apară ca provenind dintr-o sursă legală, sau „curaţi”.
În ciuda eforturilor depuse la acea vreme, nici Capone, nici acoliţii săi nu au putut fi dovediţi că
spălau bani. După îndelungi încercări, autorităţile americane au trebuit să se mulţumească cu
infracţiunea de evaziune fiscală, singura sub care au putut să fie arestaţi celebrii mafioţi.
Condamnarea lui Al Capone, în octombrie 1931, pare să fi fost punctul de referinţă care a dus la
apariţia fenomenului spălării banilor.
Polonezul Maier Suchowljanschi- americanizat ca- Meyer Lansky, considerat geniul financiar al
crimei organizate din New York (cunoscut şi sub porecla de „contabilul mafiei”) a fost foarte afectat
de condamnarea lui Capone şi a decis să nu aibă aceiaşi soartă. Alianţa sa cu personaje faimoase din
clanurile mafiote, conduse de evrei şi italieni, (unul din prietenii săi apropiaţi, în afară de Capone, a
fost şi renumitul Bugsy- cel care a înfiinţat imperiul jocurilor de noroc din Las Vegas) a pus bazele
crimei organizate din S.U.A. pentru 5 decenii la rând.
După puţin timp de la condamnarea lui Capone, Meyer a descoperit avantajele conturilor cu
parolă numerică din băncile elveţiene răspândind astfel milioane de dolari în conturi bancare din
întreaga lume pentru spălarea banilor murdari7.
El a fost printre primii „pionieri ai parteneriatului stat-privat”, înţelegând că pentru a exista,
crima organizată trebuie să lucreze în cooperare cu oficiali guvernamentali flexibili. Considerat
"sfântul patron" al afacerilor de spălare de bani, Lansky a murit in 1983 ca un adevărat "erou": nu a

6
Sandu Florin, Contrabanda și albirea banilor, Bucureşti, Editura Trei, 1999, p. 35

7
Sandu Florin, Op.cit. , p. 40
9
făcut nici o zi de închisoare pentru milioanele de dolari spălate în numele Mafiei şi a învins statul
american în toate procesele de evaziune fiscală ce i-au fost intentate.
Lansky este considerat a fi unul dintre cei mai influenţi spălători de bani din toate timpurile, lui
fiindu-i atribuită prima metodă propriuzisă de spălare a banilor, denumită „returnarea împrumutului”,
care înseamnă că sumele de bani provenite din afaceri dubioase puteau fi deghizate ca împrumuturi
acordate de îngăduitoarele bănci străine.8 Experţii în spălarea banilor nu au reuşit să descâlcească nici
acum toate iţele mecanismelor sofisticate folosite de Lansky. Unele- precum cele din Cuba si Bahamas
- nu au fost niciodată detectate, astfel că s-a ajuns la concluzia că, cel mai probabil, o parte din bani nu
s-au întors niciodată în economia americană.
Sunt relevante în acest context afirmaţiile făcute de Giovanni Falcone, celebrul judecător italian,
asasinat de Mafia la 23 mai 1992:”Mafia constituie o lume logică, mai raţională şi mai implacabilă
decât Statul. Mafia este o articulaţie a puterii, o metaforă a puterii, dar şi o patologie a puterii. Mafia
este un sistem economic, o componentă obligatorie a sistemului economic global. Mafia se dezvoltă
datorită statului şi îşi adaptează comportamentul în funcţie de acesta”.
Expresia „spălarea banilor” a fost însă efectiv folosită mult mai târziu, prima apariţie fiind
semnalată într-un ziar din 1973, tot din Statele Unite, în cuprinsul unui articol care relata despre
facerea „Watergate”. După acest moment expresia s-a răspândit în majoritatea limbilor, fiind folosită
pe toate meridianele.9
Infracţiunea de spălare a banilor a intrat în atenţia autorităţilor mai ales în anii 1980, când a
ocupat un loc de frunte in agenda politică a multor state europene. Este cunoscut faptul că reciclarea
sumelor provenite din infracţiuni are o evidentă influenţă asupra creşterii recrudescenţei crimei
organizate, iar combaterea spălării banilor este unul dintre cele mai eficiente mijloace de luptă
împotriva acestei forme de activitate infracţională. Punctul de referinţă in procesul de reglementare pe
plan internaţional a concepţiei de luptă împotriva spălării banilor proveniţi din activităţi criminale îl
constituie Convenția Națiunilor Unite, adoptată la 19.12.1988 la Viena, care a definit pentru prima dată
termenul de spălare a banilor, dar care a prevăzut ca infracţiunegeneratoare doar traficul de droguri În
anul 1989, a fost creat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI-FATF), care în primul său
raport din 1990 recomandă incriminarea faptelor de spălare de bani. Aceeași recomandare se regăsește
și în Convenția de la Strasbourg din același an.
În 1991,Uniunea Europeană cere statelor membre să interzică spălarea fondurilor provenite din
infracțiunea de trafic de droguri, directiva a fost revizuită în 2001si înlocuită cu directiva a treia, în

8
Voicu Costică, Boroi Alexandru și colaboratorii, Dreptul penal al afacerilor, Bucureşti, Editura
C.H.Beck, 2006, p. 21
9
Adochiței Cristina, Adochiței Iulia, Spălarea banilor, Revista de Drept Penal, nr. 1/ 2003, p. 94.
10
2005. Tot în 2005, este adoptată, la Varșovia, o nouă Convenție privind spălarea, descoperirea,
sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului. Potrivit acestor norme
internaționale, este admisă perfecționarea tehnicilor de investigație, cum ar fi: mandatele de urmărire și
supraveghere, interceptarea comunicațiilor, accesul la sisteme informatice.
Investigaţiile financiare sunt relativ recente în majoritatea statelor completând şi funcţionând în
directă interacţiune cu metodele şi tehnicile de investigare tradiţionale. Oricum, practicienii în
domeniu s-au plâns că măsurile de combatere a spălării banilor în vigoare au o eficienţă restrânsă şi că,
în general, efectele eforturilor de combatere a spălării banilor au fost relativ dezamăgitoare până în
prezent. Mai mult, specialiştii din multe ţări au constat lipsa de resurse şi expertiză, in special la nivel
judiciar, şi că în multe cazuri, atât de-a lungul timpului cât şi în cazurile recente, a fost dificilă
identificarea legăturii faptice între tranzacţia suspectă şi infracţiunea generatoare de bani murdari, care
în cele mai multe cazuri a fost comisă în străinătate. Spălarea banilor este deseori, în esenţă, o
infracţiune care se extinde peste graniţele naţionale ale statelor . De aceea, statele europene au
conştientizat faptul că este necesară o cooperare intensă la nivel internaţional în vederea combaterii
acestui fenomen.
După 1989, tranziţia către o economie de piaţă şi deschiderea graniţelor României a dus la o
creştere spectaculoasă a circulaţiei transfrontaliere de mărfuri, persoane şi capital, rezultând în acelaşi
timp într-o creştere serioasă a diferitelor tipuri de activităţi infracţionale.10
Infracţionalitatea în floare şi câştigurile de pe urma ei a făcut ca spălarea de bani o noţiune
relativ necunoscută în economia românească înainte de 1989. Analizând evoluţia criminalităţii
economico-financiare în societatea noastră, în perioada anilor 1990 până în prezent, se poate
concluziona că sau extins şi s-au agravat actele de corupţie, de contrabandă, de evaziune fiscală,
înşelăciuni în domeniul financiar-bancar şi nu în ultimul rând activităţile ilicite intitulate generic de
“spălare a banilor”.11

1.2 Criminalitatea organizată

Definirea noţiunii de crimă organizată şi mai ales delimitarea acesteia în structura de ansamblu a
criminalităţii, au constituit şi constituie obiectul a numeroase studii. Preocupările multiple pentru

10
Fudulu Petre Paul, Baboi Adrian, Albu Lucian Liviu, Simionova Elena, Vrabie Codru, Jaques Dominique
România şi Măsurile Pentru Combaterea Criminalităţii Economico-Financiare, Institutul European din
România, PreAccession Impact Studies, Bucureşti, 2003,p. 47.
11
Comisia Comunităţii Europene- Între 1990 şi 2000 nivelul infracţionalităţii a crescut de mai mult de patru
ori,Raportul Periodic pe 2001 asupra Progresului României către Aderare, Bruxelles,13.11.2001.
11
explicarea acestui fenomen sunt justificate de necesitatea de a cunoaşte dimensiunile şi implicaţiile
sale în societate şi, pe această bază, să se poată stabili acţiunile şi măsurile cele mai eficiente de
prevenire şi contracarare, atât pe plan legislativ, cât şi în cel al structurilor judiciare, cu precădere ale
poliţiei.
Încercările de a defini crima organizată, de a-i explica implicaţiile sunt determinate şi de faptul
că cetăţenii în general, dar şi organismele statului şi chiar mass-media percep greşit structurile,
scopurile şi mai ales modurile în care se manifestă acest flagel social.
În concepţia specialiştilor din ţările unde crima organizată are rădăcini adânci şi se manifestă
permanent în viaţa cotidiană a societăţii, aceasta este definită prin existenţa unor grupuri infracţionale
organizate în ideea înfăptuirii unor activităţi ilegale, conspirate, având drept principal scop obţinerea
de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate12.
Arsenalul complex al acestor grupuri de infractori cuprinde, în diferite proporţii, folosirea
violenţei, şantajul, escrocarea forţei de muncă, traficul de droguri, jocurile de noroc, camăta, răpirea de
persoane, prostituţia, contrafacerea şi plasarea mijloacelor de plată false, contrabanda, evaziunea
fiscală, coruperea oficialităţilor publice şi chiar acţiuni aparent legale, dar cu urmări delictuoase, toate
acestea în scopul acumulării unor venituri substanţiale pe care, apoi, după ce au fost reciclate, le
canalizează în reluarea activităţii infracţionale, la niveluri superioare, cu un grad de pericol social mai
ridicat, inclusiv pentru a penetra şicontrola organismele puterii şi administraţiei statului.
La începutul mileniului III, după mai multe decenii de acumulări şi transformări, marile regiuni
dezvoltate ale lumii construiesc cadrul social, economic, cultural şi politic al unei noi civilizaţii. În
acelaşi timp, mai mult ca oricând, lumea de astăzi este confruntată cu un inamic nou, “crima
strategică”, care este o combinaţie profund ilegală de crimă organizată, trafic de droguri şi terorism, cu
o întindere şi un conţinut larg ce ameninţă grav puterea legitimă a statelor.
Exponenţii acestor activităţi criminale şi-au creat propriul lor imperiu fără graniţe, speculând cu
tenacitate şi imaginaţie diabolică orice disfuncţie din interiorul statelor, fie ele bogate sau sărace.
În ceea ce priveşte pericolul social deosebit al crimei organizate, nu este de neglijat faptul că
organizaţiile mafiote sunt mai bine dotate din punct de vedere tehnic, mai abile şi mai rafinate în
acţiunile lor ilegale decât structurile care luptă împotriva lor.
Deşi este afectată orice societate, sub diverse forme – în funcţie de tradiţii, condiţii economice şi
politice specifice şi de tipul de activitate implicat - crima organizată, traficul de droguri şi terorismul
reprezintă grave ameninţări mai ales la securitatea democraţiilor în formare din Europa Centrală şi de
Est şi implicit România.

12
art. 2, legea 39/2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
12
 Conjunctura internaţională în care se manifestă din plin aceste grave fenomene a surprins
nepregătite noile democraţii din Europa Centrală şi de Est. Tranziţia la economia de piaţă a demarat în
majoritatea statelor de la zero, vidul legislativ ori insuficienţa cadrului juridic precum şi criza de
autoritate a instituţiilor statului de drept au constituit cauze care au favorizat apariţia şi proliferarea
crimei organizate, au condus la crearea şi dezvoltarea unor economii subterane, la exacerbarea marii
violenţe, subminând puterea statului şi încrederea unor cetăţeni în capacitatea acestuia de a-i proteja.
Deschiderea frontierelor în regiune şi relaxarea controalelor vamale au constituit alte condiţii
favorizante pentru creşterea criminalităţii. Grupurile de infractori, din ce în ce mai organizate, cu
articulaţii în grupările de tip mafiot din Europa şi din alte zone ale lumii, au prosperat din plin din
activităţile de contrabandă, trafic de persoane, trafic de autoturisme şi armament şi, nu în ultimul rând,
de pe urma traficului ilegal de narcotice.
Faţă de aceste realităţi, comunitatea internaţională caută cu febrilitate remediile necesare. Din
acordurile şi convenţiile internaţionale, respectiv Convenţia Naţiunilor Unite de la Viena (1988)
împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, Convenţia cu privire la spălarea
banilor, cercetarea, sechestrarea şi confiscarea profiturilor rezultate din infracţiuni (Strasbourg-1990),
Acordul şi Convenţia de la Schenghen (1985; 1990), precum şi din Directiva Comunităţii Europene
(Luxembourg 1991) rezultă că problematica ridicată de crima organizată trebuie soluţionată în forţă, în
special prin mijloacele legii penale.
Regiunea Central Europeană, unde se află şi ţara noastră, este expusă în mod particular actului
crimei organizate, atât din considerente de ordin geografic, cât şi din motivaţii de ordin politic. În
România, până în prezent, crima organizată nu s-a manifestat la intensitatea şi amploarea existentă în
ţările vestice sau limitrofe şi nici nu au proliferat organizaţii criminale de un tip deosebit. Cu toate
acestea, sunt creaţi factorii socio-economici şi criminologici propice şi chiar stimulenţi pentru crima
organizată internă, existând tendinţe evidente de racordare rapidă a acesteia la procesul de globalizare
şi internaţionalizare a organizaţiilor criminale cu care se confruntă statele lumii, de la Triadele
chinezeşti şi Yakuza japoneză, până la mafiile clasice din America şi Sicilia, dar şi cele din Rusia,
Cecenia, Uzbekistan sau Gruzia.
Totodată, se deţin date că asemenea organizaţii criminale îşi trimit emisarii şi caută legături în
rândul infractorilor dar şi al oamenilor de afaceri din România şi acţionează pe linia organizării şi
internaţionalizării actelor de contrabandă, a traficului de droguri, prostituţie, proxenetism, traficului de
autoturisme, penetrarea sistemului financiar-bancar în vederea spălării banilor proveniţi din activităţi
ilegale.

13
 Nu se poate vorbi de crimă organizată fără a se face referire la spălarea banilor murdari, mijlocul
prin care organizaţiile de tip mafiot dau aparenţă legală profiturilor obţinute din activităţi ilegale,
pentru a se folosi apoi, nestingheriţi, de aceşti bani, pentru a-i reinvesti în dezvoltarea activităţilor care
i-au produs.13

1.3. Procesul de spălare a banilor murdari

În practică nu există o singură metodă de spălare a banilor. Metodele pot varia de la cumpărarea
şi vinderea unui obiect de lux -o maşină, o bijuterie, etc, -până la trecerea banilor printr-o reţea
complexă, internaţională, de afaceri legale şi companii “scoică” –companii care există în primul rând
numai ca entităţi legale, fără să desfăşoare activităţi de afaceri precum societăţile comerciale14.

13
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor , Manual de instruire privind combaterea
spălării banilor, 2002, p. 5
14
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării banilor, Manual de instruire privind combaterea
spălării banilor’, 2002, p.6
14
 Iniţial, în cazul traficului de droguri sau altor infracţiuni cum ar fi contrabanda, furtul, şantajul,
etc, fondurile rezultate iau în mod curent forma banilor lichizi care trebuie să intre printr-o metodă
oarecare în sistemul financiar.
Astfel, operaţiunile bancare tradiţionale de constituire a depozitelor, precum şi sistemele de
transfer a banilor şi creditare oferă un mecanism vital pentru spălarea banilor, mai ales în faza iniţială
de introducere a numerarului în sistemul bancar.
Deşi sunt folosite o varietate de metode, practic procesul de spălare a banilor se realizează în trei
etape, care pot cuprinde numeroase tranzacţii efectuate de spălătorii de bani, tranzacţii care sunt de
natură să alerteze instituţiile financiare asupra activităţilor criminale, respectiv:
Prima etapă –plasarea banilor- constă în “scăparea” la propriu, de numerar, în îndepărtareafizică
a veniturilor iniţiale derivate din activitatea ilegală15. Constă în convertirea din numerar într-un alt
mijloc de plată, care presupune o siguranţă mai mare în desfăşurarea schimburilor comerciale, şi care,
în acelaşi timp, ascunde identitatea persoanei. Plasarea numerarului sau convertirea se face prin toate
mijloacele posibile, dar cu predilecţie în: instituţii financiaretradiţionale, societăţi comerciale,
îndeosebi cu profil de desfacere a mărfurilor cu amănuntul16.
Instituţiile financiare tradiţionale desemnează acele instituţii care desfăşoară, pe plan naţional,
activităţi de natură financiar bancară, pentru deservirea clienţilor lor. Acestea pot fi băncile comerciale,
băncile de investiţii, unităţile CEC, cooperativele de credit şi altele, toate aflate mai mult sau mai
puţin, sub controlul şi îndrumarea unei bănci centrale sau naţionale.
Instituţiile financiar-bancare tradiţionale pot fi utilizate în spălarea banilor numai cu condiţia ca
infractorii în cauză să-şi formeze complici în cadrul unităţii respective, de la casieri şi până la membrii
în conducerea instituţiei, cu ajutorul cărora pot recurge la un complex de operaţiuni, între care:
depunerea sumelor în cauză pentru achiziţionarea altor instrumente de plată, cum ar fi cecurile la
purtător, libretele de economii nenominale sau după serii, în subdiviziuni de valori mici, pentru care nu
există obligativitatea înregistrării la bănci sau la casele de schimb valutar;

15
Dabu Valerica şi Cătinean Sorin, Despre spălarea produsului infracţiunilor, Revista Dreptul, nr.12/2002,
p.10
16
Voicu Costică, Spălarea banilor murdari, Bucureşti, Editura Sylvi, 1999, p. 31
15
 fragmentarea operaţiunilor şi a sumelor aferente acestora. Majoritatea statelor au instituit prin
legea spălării banilor, o sumă minimă limită, până la care nu este obligatorie raportarea lor sau
sesizarea organelor de control. De exemplu, în SUA, orice tranzacţie a cărei valoare depăşeşte 10.000
de dolari, trebuie comunicată organelor de control sau de supraveghere a activităţii bancare, iar în
Europa, inclusiv în România, suma limită este de 10.000 Euro. Pentru a eluda aceste reglementări şi
pentru a înlătura riscul de a fi cercetaţi cu privire la provenienţa sumelor aferente tranzacţiilor bancare,
complicii din bănci ai infractorilor fragmentează tranzacţia, respectiv dacă valoarea acesteia este de
80.000 Euro (dolari), aceştia o înlocuiesc, de exemplu, cu zece operaţiuni a câte 8.000 Euro sau dolari
sau echivalentul în altă monedă, în felul acesta fiind evitate obligativitatea raportării şi a controlului
asupra tranzacţiei;
transferul electronic al fondurilor este operaţiunea bancară cea mai modernă, prin care sumele în
numerar sunt transferate de la o bancă la alta şi pot fi retrase sau utilizate de îndată în alte operaţiuni,
astfel că, în câteva momente sau cel mult minute, ele îşi pot pierde originea sau provenienţa iniţială.
Trebuie precizat că în spălarea banilor prin operaţiuni financiar bancare este absolut necesară
complicitatea unor funcţionari bancari -casieri, contabili, şefi de servicii, directori etc., în ultima vreme
practicându-se chiar controlul unor unităţi bancare de către organizaţiile criminale, prin cumpărarea
pachetului majoritar de acţiuni sau prin infiltrarea unor persoane de încredere în conducerea sau
consiliile de administraţie ale acestora.
Instituţiile financiare netradiţionale sunt acelea care desfăşoară activităţi sau furnizează servicii
similare celor bancare şi prin care infractorii pot spăla foarte uşor sumele de bani provenite din
activităţi ilicite. Cele mai importante dintre aceste instituţii sunt:
-casele de schimb valutar, mari sau mici, amplasate în toate zonele, de la frontieră, până la marile
oraşe şi care, prin schimburile monetare de tot felul, pot asigura o faţadă legitimă pentru banii murdari;
-tranzacţiile la bursă;
-societăţi comerciale care tranzacţionează vânzarea-cumpărarea de metale şi pietre preţioase ori
obiecte de artă. Sumele mari de bani provenite din infracţiuni se pot spăla prin achiziţionarea unor
asemenea bunuri de valoare, care ulterior pot fi valorificate;
-amalgamarea fondurilor licite cu cele ilicite. Multe reţele ale crimei organizate înfiinţează
societăţi comerciale de faţadă, precum baruri, restaurante, hoteluri, automate pentru desfacerea unor
produse de sezon etc., care sunt folosite nu atât pentru beneficiile aduse, cât pentru a introduce în ele
banii murdari şi, prin evidenţierea lor ca proveniţi din aceste unităţi comerciale, li se atribuie o
aparenţă de legalitate;

16
 -achiziţionarea unor bunuri de lux, de valoare foarte mare, aşa cum sunt automobilele, yahturile,
elicopterele, vilele, cabanele şi alte bunuri imobiliare. Banii murdari investiţi în aceste bunuri sunt
camuflaţi, în bună parte prin înscrierea în actele de vânzare-cumpărare a unor sume foarte mici în
raport cu valoarea reală a tranzacţiilor;
-cazinourile, casele de jocuri de noroc, casele de pariuri la curse sau pariuri sportive reprezintă
un mijloc excelent de reciclare a fondurilor, deosebit de căutat de infractori, pentru că la ora actuală ele
reprezintă o reală industrie larg acceptată în toate cercurile şi în toate statele. Jocurile de noroc, fiind
activităţi ce se desfăşoară în numerar, oferă cu uşurinţă practici ilegale de amalgamare a sumelor de
provenienţă licită, din desfăşurarea normală a jocurilor de noroc, cu cele provenite din infracţiuni,
oferind participanţilor obscuritate deplină şi anonimat sigur,
-exportul ilegal sau pur şi simplu scoaterea ilegală peste frontieră a sumelor în valută, provenite
din infracţiune.
A doua etapă -stratificarea- reprezintă procesul de mişcare a fondurilor între diferite conturi,
pentru a le ascunde originea. Această stratificare constă în separarea veniturilor ilicite de sursa lor prin
crearea unor straturi complexe de tranzacţii financiare proiectate pentru a înşela organele de control şi
pentru a asigura anonimatul.17
Odată plasate în diferite conturi, convertite în cecuri de călătorie, scrisori de credit, obligaţiuni,
acţiuni, librete de economii la purtător etc., sumele ce reprezintă bani murdari sunt tot mai greu de
detectat, uneori probarea acestor ilegalităţi devenind imposibilă. La fel, bunurile materiale sau imobile
cumpărate în numerar, pot fi apoi revândute, donate fictiv, închiriate, transformate etc., pierzându-se în
acest fel caracterul ilicit al sumelor cu care au fost achiziţionate.
În ceea ce priveşte cea de-a treia etapă a procesului de spălare a banilor -integrarea-, putem
spune că ea constă în mişcarea fondurilor spălate prin intermediul organizaţiilor legale; altfel spus în
furnizarea unei legalităţi aparente bogăţiei acumulate în mod ilegal.
Ca metode de integrare menţionez:
-bunurile imobiliare pot fi achiziţionate sub forma unei afaceri falimentare pentru a crea iluzia că
profiturile din surse ilicite ar fi, în realitate, veniturile afacerii repuse pe picioare.

Dabu Valerica şi Cătinean Sorin ,Despre spălarea produsuluiinfracţiunilor,Revista Dreptul, nr.12 /2002,
17

p.11
17
 -companiile de faţadă şi împrumuturile fictive - prin folosirea de companii de faţadă sau
companii scoică, de regulă încorporate într-o ţară cu legi care garantează secretul corporativ, o
intreprindere criminală îşi poate autoîmprumuta propriile profituri provenite din spălarea banilor, prin
tranzacţii aparent legitime; întreprinderea îşi poate plăti singură dobânda la împrumut şi, în acelaşi
timp, să prezinte dobânda drept cheltuială pentru activitatea economică, reducându-şi astfel impozitul
pe profit.
-complicitatea băncilor străine- prin participarea unor salariaţi bine plasaţi la schemele de
împrumuturi fictive, reciclatorul de bani poate obţine un împrumut aparent legitim, când în realitate
împrumutul a fost garantat cu profiturile ilicite;
-facturile de import-export false- această schemă presupune supraevaluarea valorilor declarate în
documentele de intrare, astfel încât să justifice fondurile ulterior depuse în bancă şi/sau supraevaluarea
exporturilor în scopul de a justifica fondurile primite în străinătate.18
În cazul în care procesul de stratificare are succes, schemele de integrare vor aşeza rezultatele
spălării la loc, în economie, în aşa fel încât ele vor intra în sistemul financiar, apărând ca fonduri
normale şi “curate” de afaceri.
Cei trei paşi de bază - cele trei etape expuse mai sus - se pot constitui în faze separate şi distincte.
Pot apărea, însă, şi simultan sau, mai obişnuit, se pot suprapune. Felul în care sunt folosiţi aceşti paşi
de bază depinde de mecanismele de spălare avute la dispoziţie şi de cerinţele organizaţiilor criminale.19
Şi totuşi în cadrul procesului de spălare a banilor s-au identificat anumite puncte, puncte
vulnerabile dificil de evitat de către cel care spală banii şi, în consecinţă, uşor de recunoscut, respectiv:
-intrarea numerarului în sistemul financiar;
-trecerea numerarului peste frontiere;
-transferurile în cadrul şi dinspre sistemul financiar

18
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării banilor, Manual de instruire privind combaterea
spălării banilor, 2002, p.8
19
Voicu Costică, Banii și crima organizată, Bucureşti, Editura Artprint, 1995, p.55
18
 CAPITOLUL 2
FENOMENUL INFRACȚIONAL AL SPĂLĂRII BANILOR ÎN
ROMÂNIA

2.1.Reciclarea fondurilor în România

Dacă înainte de 1989 spălarea banilor pe teritoriul țării noastre era imposibilă, după această dată
intensificarea fără precedent a activităților financiar-bancare au determinat o serie întreagă de efecte
pozitive însă din păcate și apariția unor fenomene negative, ca de exemplu spălarea banilor murdari.
Deși de la an la an s-au realizat progrese însemnate în lupta împotriva spălarii banilor, totuși din
păcate sistemul de contracarare organizat de catre operatorii angajați în reciclări de fonduri, este mai
eficient și mai rapid decât agențiile statului, iar progresul tehnologic, globalizarea piețelor și
internaționalizarea piețelor de capital au fost speculate întotdeauna cu maximum de eficiență de către
“spălătorii de fonduri” ce au acționat pe teritoriul țării noastre.
Începând cu anul 1990, în România s-au desăvârşit afaceri ilegale de proporţii uriaşe 20:
distrugerea flotei comerciale şi a celei de pescuit oceanic, fraude cifrate la sute de milioane de
dolari săvârşite la Banca „Dacia Felix", Credit Bank, Bankcoop, Bancorex, privatizarea frauduloasă a
unor societăţi comerciale, contrabanda cu ţigări derulată prin portul Constanţa, Aeroportul Otopeni şi
punctele de trecere a frontierei de la Giurgiu, Borş, Albita etc., traficul de droguri şi substanţe
radioactive, contrabanda cu produse petroliere, alcool şi cafea, prostituţie, trafic ilegal cu opere de artă
etc. Pe fondul situaţiei economico-sociale începând cu primele zile ale anului 1990, s-au creat grupuri
de interese specializate în operaţiuni de contrabandă atât pentru export cât şi pentru import, în
operaţiuni de speculă cu produse deficitare, în prestarea unor servicii de transport, alimentaţie publică.
Astfel profitându-se de preţurile scăzute, la care se găseau pe piaţa internă21 o serie de produse
industriale, precum; scule, dispozitive, aparate electrice, dar şi bunuri de consum, au fost achiziţionate
şi, fără a exista autorizaţii, fără a se plătii taxe, mărfurile au fost vândute pe pieţele din ţările apropiate,
obţinându-se sume importante care, în funcţie de anumite oportunităţi, au fost tezaurizate sau folosite
pentru dezvoltarea activităţii.

Hoanta Nicolae, Evaziunea fiscală, Bucureşti, Editura Tribuna Economică, 1997, p.45
20

Voicu Costică, Marcoci Petrică-Mihail, Voicu Adriana Camelia, Criminalitatea corporatistă- între criza
21

economico-financiară și frauda transnațională,Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2012, p.58

19
 Într-un mod asemănător, s-au derulat şi operaţiuni de „import”, piaţa românească fiind invadată
de mărfuri slab calitative, dar cu forme şi utilităţi dorite de populaţie.
În acelaşi timp au apărut activităţi particulare de transport-taxi, apoi comercializarea în regim de
alimentaţie publică a unor produse de calitate îndoielnică, mici tonete, puncte volante sau
preluarea din depozitele statului la preţuri modice a unor mărfuri deficitare şi comercializarea lor
imediată la preţuri de speculă. Toate aceste activităţi s-au desfăşurat practic fără nici o restricţie în
primul semestru al anului 1990, momentul apariţiei primelor reglementări privind activitatea
economică privată fiind astfel categoric depăşit de reacţia mult mai rapidă a unor categorii
profesionale în formare.
Veniturile realizate au fost în multe cazuri importante şi, alături de sumele provenite din
activităţile desfăşurate clandestin anterior anului 1990 au constituit capitalul pentru iniţierea unor
afaceri legal organizate.
Începând cu anul 1991, au fost înfiinţate un număr considerabil de societăţile private, o pondere
importantă având-o societăţile cu participare de capital străin.
Apariţia sub această formă a iniţiativei private şi mai ales participarea capitalului străin au
constituit-o în mod evident un semnal economic privind orientarea economiei către piaţă. Dar
privind din punct de vedere al obiectului prezentei lucrări, trebuie precizat că peste 90 % din
societăţile cu capital străin s-au limitat la investirea unui capital sub 1000 dolari SUA, cunoscute fiind
o multitudine de situaţii în care aportul s-a limitat la cele câteva zeci de dolari cât a fost suma minimă
necesară pentru înfiinţarea societăţilor comerciale.
Majoritatea investiţiilor au provenit din ţările Orientului Mijlociu şi Apropiat, obiectul de
activitate al acestor mici firme a fost în exclusivitate comerţul cu bunuri importate vorizat dezvoltarea
sa a fost lipsa cadrului legislativ adecvat.
Evoluţia ulterioară a economiei subterane a fost marcată pentru anii 1993-1995 în principal de
cristalizarea unui sistem legislativ economic, dar şi coercitiv, precum şi de concurenţa dintre
participanţi, situaţie care a impus schimbarea modului de operare şi lărgirea sferei de cuprindere a
activităţii ilegale.
Astfel, apariţia legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale şi a cadrului
instituţional adecvat, respectiv a Camerei de Comerţ şi a Registrului Comerţului, organizat pe principii
unitare, cu un sistem de evidenţă informatizat, a permis cunoaşterea evoluţiei numărului de agenţi
economici, a obiectului de activitate declarat şi a structurii acţionarilor sau asociaţilor.

20
 Legislaţia fiscală a căpătat contur prin reglementarea impozitului pe profit, a taxelor vamale şi
mai ales prin introducerea taxei pe valoare adăugată, sistem de impozitare modern, aliniat standardelor
internaţionale.
Importante au fost şi prevederile legale ce au acordat facilităţi fiscale unor categorii de
investitori, funcţie de volumul afacerilor şi ramura de activitate.
Înfiinţarea în cadrul Ministerului Finanţelor a Gărzii Financiare reînfiinţarea Curţii de Conturi,
reorganizarea unor sectoare ale poliţiei funcţie de evoluţia fenomenului de criminalitate economică au
constituit realizări evidente.
Completând acest cadru cu prevederile legale privind privatizarea unor societăţi comerciale
aparţinând statului, se poate concluziona că atât din punct de vedere legislativ, cât şi instituţional,
dincolo de evidente necorelări, imperfecţiuni şi inconsecvenţe, s-a reuşit orientarea ireversibilă a
societăţii spre economia de piaţă.
Activitatea economică subterană a căpătat noi dimensiuni, având câteva ţinte precise; acapararea
pieţei pentru produsele de larg consum şi obţinerea de fonduri pentru achiziţionarea unor importante
active comerciale şi industriale.
Pentru atingerea acestor obiective au fost utilizate mijloace şi procedee foarte diverse, precum
formarea unor lanţuri de firme fantomă, jocurile piramidale, obţinerea unor credite în condiţii nelegale,
penetrarea sistemului bancar, corupţia etc.
Încercând o clasificare, afirmăm fără rezerve că firmele fantomă22au reprezentat cel mai utilizat
mijloc de manifestare a economiei subterane pentru această etapă, atât din punct de vedere al
momentului apariţiei lor, cât mai ales al consecinţelor economice negative generate.
Acţiunile de contrabandă, de distribuţie pe piaţă a unor produse cu origine şi calitate îndoielnică,
evaziunea fiscală, sustragerea de la taxele vamale, solicitarea unor rambursări necuvenite de la bugetul
statului au fost săvârşite în principal prin utilizarea unor firme.
Din punct de vedere al modului de decontare, trebuie subliniat că toate aceste tranzacţii au
utilizat numerarul, generând disfuncţii importante pentru circuitul monedei naţionale
Rămânând în aceeaşi sferă de activitate, trebuie amintite jocurile piramidale de tip CARITAS.
Aceste activităţi direct legate de economia subterană au cunoscut în intervalul analizat o
dezvoltare puternică, speculând naivitatea, neştiinţa şi dorinţa de îmbogăţire imediată. Trebuie
remarcat că în aceste activităţi au fost implicaţi rezidenţi şi, dincolo de schemele pur teoretice care
încercau să demonstreze viabilitatea sistemului în fapt, s-au atras sume imense, care, chiar dacă

Mrejeru Theodor, Andreiu Dumitru, Florescu Petre, Safta Dan, Safta Marieta, Evaziunea fiscală, Bucureşti,
22

Editura Tribuna Economică, 2000, p 112

21
juridic nu s-a demonstrat, au fost utilizate în operaţiuni comerciale ilicite precum: importuri, achiziţii
de active industriale, plasamente bancare etc., reuşindu-se în timp pierderea originii lor.
Aceste operaţiuni au generat profituri neînregistrate, au subminat sistemul bancar şi au
determinat presiuni necontrolate asupra monedei naţionale.
Fără a stabili o legătură directă, trebuie amintite şi alte forme de manifestare a economiei
subterane, respectiv obţinerea unor credite garantate cu bunuri fără valoare, utilizarea creditelor în alte
scopuri decât cele declarate etc.
Analizând fiecare tip de operaţiune în parte, se constată că, pe lângă elementele ajutătoare deja
prezentate, respectiv necorelările şi contradicţiile legislative, multe din acţiuni au fost posibile datorită
fenomenului de corupţie.
Prin dimensiunea şi caracterul organizat, se poate afirma că facilitarea unor operaţiuni nelegale
în scopul obţinerii unor foloase necuvenite de către diferite categorii de funcţionari a devenit, în anii
1993-1995, o piedică evidentă în funcţionarea instituţiilor statului, s-a deformat iremediabil sensul şi
scopul anumitor decizii macroeconomice.
Concluzionând, pot spune că, în intervalul analizat, economia subterană a căpătat dimensiuni
considerabile şi a cristalizat reţelele specializate. Sfera de activitate a cuprins, pe lângă evaziunea
fiscală şi munca la negru, elemente certe ale crimei organizate.
Trebuie subliniat că în continuare s-a menţinut o anumită demarcaţie între activităţile în care au
fost implicaţi cetăţeni străini, respectiv import-exportul unor bunuri de larg consum, controlul
pieţei valutare, şi cele în care au fost implicaţi rezidenţi. Activitatea criminală a căpătat contur atât
prin întrepătrunderea cu activităţile comerciale, cât şi prin forme directe de manifestare – furturi şi
vânzări auto, prostituţie, trafic de droguri. Lipsa unor reglementări legale23, carenţele existente în cele
în vigoare, coroborate cu lipsa de cooperare a factorilor responsabili cu înfiinţarea societăţilor
comerciale au fost speculate de diverşi comercianţi inventivi care au înfiinţat o mulţime de firme, care,
deşi, aparent funcţionează legal, nu sunt de găsit la sediile declarate.
Precum fantomele din poveşti, aceste firme existe, dar nu se văd, nu pot fi atinse.

23
Drosu- Șaguna Dan, Tratat de drept financiar și fiscal, Bucureşti,Editura, All Beck S.A, 2001, p.103
22
 De aceea, ele nu se regăsesc în economia reală, de la suprafaţă, locul lor predilect de acţiune
constituindu-l economia subterană, invizibilă. Astfel de firme sunt marii actori ai evaziunii fiscale, ai
contrabandei, ai bancrutei frauduloase şi ai altor infracţiuni considerate ca generatoare de bani
murdari. Înfiinţarea şi funcţionarea firmelor fantomă nu constituie un scop în sine, ci, pentru a eluda
legislaţia, cel mai adesea în domeniul fiscal. De cele mai multe ori asemenea firme se creează în
special pentru tranzacţionarea unor mari afaceri ilegale, după care acestea dispar din lumea afacerilor,
patronii lor procedând la înfiinţarea altor asemenea societăţi, utilizate în acelaşi scop, după care din
nou sunt abandonate şi asemenea mai departe. Existenţa unui ridicat nivel al economiei subterane
(după ultimele calcule peste 50% din produsul intern brut) este în primul rând rezultatul funcţionării
unor asemenea firme.
Din experienţa de până acum rezultă că „marii specialişti” în firme fantomă sunt, în special,
cetăţenii străini, în special din lumea orientală24.
De altfel, imensele sume obţinute din economia subterană sunt schimbate în valută şi transferate, cu
destul de multă uşurinţă, în străinătate, fără a exista o contraprestaţie a acestor transferuri, conducând
în felul acesta la dezechilibrarea şi mai accentuată a balanţei de plăţi.

2.2.Fazele parcurse de grupurile infracţionale cu privire la reciclarea fondurilor în

România:
a).faza ermetică este caracteristică grupărilor care s-au constituit pe criterii etnice şi
profesionale, începând cu anul 1990, cele mai reprezentative grupuri care au acţionat în această fază
sunt cunoscute, într-o terminologie promovată de mediile de informare drept:
Mafia Arabă s-a afirmat foarte rapid în teritoriul afacerilor ilegale, dezvoltând activităţi
infracţionale desfăşurate anterior anului 1990 (comerţ clandestin, trafic de droguri, plasarea de valută
falsă). În România s-a constituit o veritabilă comunitate de cetăţeni arabi (sirieni, irakieni, egipteni,
iranieni etc.) care controlează traficul de droguri, contrabanda cu ţigări şi alcool, traficul cu
autoturisme de lux furate, prostituţia şi plasarea de valută falsă25.
Un număr apreciabil dintre aceştia sunt căsătoriţi cu românce, au urmat cursurile unor instituţii
de învăţământ superior, cunosc obiceiurile şi realitatea din România.

Mrejeru Theodor, Andreiu Dumitru, Florescu Petre,Safta Dan, Safta Marieta, Evaziunea fiscală, Bucureşti,
24

Editura Tribuna Economică, 2000, p.63

25
Dăianu Dan, Vrânceanu Radu, România și Uniunea Europeană, Bucureşti, Editura Polirom, 2002, p. 162
23
 Mafia arabă reprezintă o forţă reală în plan economic, are o puternică legătură cu structurile de
putere, este infiltrată în organismele cu atribuţii de control financiar şi vamal. Averea pe care mafia
arabă o deţine în România este considerabilă (imobile, întreprinderi, restaurante, spaţii comerciale,
mijloace de transport, cluburi de noapte, hoteluri, terenuri şi ferme agricole).
Mafia Ţigănească , reprezentată de grupuri de persoane provenite din 3-4 familii de ţigani,
conduse de un lider autoritar, profilatepe săvârşirea în serie de furturi din avutul public şi privat,
tâlhării, escrocherii, trafic ilegal cu valută şi metale preţioase, furturi din autoturisme, prostituţie şi
proxenetism, cerşetorie, vânzarea de copii pentru înfiere ilegală a acestora de către cetăţeni străini,
afaceri imobiliare, cămătăria, traficul de droguri, furtul şi comercializarea operelor de artă, şantaj,
ameninţări, perceperea taxelor de protecţie, recuperarea prin violenţă a unor debite, valorificarea în
ţară de bunuri şi valori furate din alte ţări (Germania, Franţa, Austria, Polonia).
Adevărate clanuri mafiote, aceste grupuri şi-au delimitat sferele de dominaţie şi afaceri,
recurgând foarte adesea la acte de mare violenţă şi intimidare chiar la adresa organelor de ordine.
Produsul financiar obţinut din comiterea infracţiunilor este investit de liderii acestor grupuri în
achiziţionarea sau construcţia de imobile de lux, autoturisme, bijuterii, valută, opere de artă, terenuri,
spaţii comerciale etc.
Mafia Turcă este reprezentată de grupuri extrem de riguros organizate, prezente pe teritoriul
României imediat după luna decembrie 1989. Acestea au iniţiat şi pus în aplicare mari operaţiuni de
contrabandă cu produse alimentare şi industriale (ţigări, cafea, citrice, cosmetice, confecţii, legume,
fructe), trafic de metale preţioase şi droguri. Alte grupuri s-au specializat în recrutare de femei din
România cărora le-au promis angajarea ca lucrătoare în baruri, cazinouri, restaurante etc., dar care, în
realitate, au fost obligate să se prostitueze la Istambul, Ankara sau în Antalia, fiind apoi exportate pe
piaţa prostituţiei din Cipru şi Grecia. Mafia turcă are forţă financiară în România, fiind specializată în
spălarea banilor rezultaţi din traficul cu droguri şi contrabandă. Mafia Chineză reprezintă o specie
aparte în peisajul criminalităţii afacerilor din România26 pentru faptul că grupurile care acţionează au
un cod de conduită puternic marcat de tradiţiile şi obiceiurile specifice rasei galbene.
Practic impenetrabilă, cu norme de comportament greu de înţeles de către români, mafia chineză
a demarat afaceri discrete, dar de mare amplitudine, constând în contrabanda cu mărfuri specifice ţării
lor. Se poate vorbi cu certitudine de existenţa unei comunităţi chineze în România, care a ieşit la
suprafaţă prin numeroase dispute violente între grupuri. Pentru neplata taxei de protecţie şi neîncasarea
unor obligaţii financiare au fost lichidaţi, în manieră tipic chinezească, lideri ai unor grupuri ce
desfăşoară activităţi ilegale în Bucureşti.

Dăianu Dan, Vrânceanu Radu, Op.cit., p173

26

24
 Mafia Ucraineană şi Moldovenească a acţionat pe teritoriul României specializându-se în
acţiunile de tip „Racket", traficul de prostituate, contrabanda cu armament, explozivi şi substanţe
radioactive, furtul şi comercializarea autoturismelor de lux, traficul de droguri, contrabanda cu alcool
şi ţigări. Liderii acestor grupuri, proveniţi din rândul foştilor luptători în războiul din Afganistan şi
foştilor militari din trupele de securitate, au investit masiv în România cumpărând imobile, terenuri şi
spaţii comerciale.
b).faza de deschidere a grupurilor se caracterizează prin absorbţia în interiorul acestora a
elementelor autohtone, provenind din rândul specialiştilor din domeniul financiar administrativ,
comercial şi juridic (experţi, contabili, avocaţi, funcţionari bancari, etc.). În marea lor majoritate
grupurile mafiote au angajat, ca salariaţi permanenţi, foşti poliţişti, magistraţi, inspectori financiari şi
alte categorii de persoane pe care le-au folosit pentru a le facilita accesul la credite bancare, obţinerea
licenţelor de import-export, avizarea construcţiilor şi extinderea acestora, coruperea unor funcţionari
din sistemul organelor vamale, de poliţie şi Gărzii Financiare, înfiinţarea de societăţi comerciale
fictive.
Această fază coincide cu puternica consolidare financiară a grupurilor mafiote care au obţinut
profituri uriaşe din contrabandă27, evaziune fiscală şi traficul de droguri.
c).faza de internaţionalizare a afacerilor ilegale derulate de grupurile mafiote este cea în care s-a
realizat parteneriatul (cooperarea) acestora cu grupurile similare din alte ţări.
Beneficiind de o forţă financiară remarcabilă, grupurile crimei organizate au realizat o dotare
materială şi logistică de ultimă oră, superperformantă care le permite contacte rapide şi eficiente cu
parteneri de afaceri din toate zonele lumii.
În această fază se desăvârşeşte fuziunea dintre criminalitatea afacerilor şi criminalitatea de înaltă
violenţă, caracterizată prin comiterea unor acte de terorism, omoruri la comandă, răpiri de
persoane, incendieri de imobile şi autoturisme. Marile afaceri din domeniul traficului de droguri,
contrabanda cu alcool şi ţigări, traficul de carne vie, plasarea bancnotelor false, traficul de armament,
furtul şi comercializarea autoturismelor de lux, comerţul clandestin cu opere de artă se derulează astăzi
de grupurile mafiote din România în parteneriat cu grupurile similare din Rusia, Germania, Turcia,
Cipru, Grecia, Ucraina, Italia, Ungaria, Bulgaria etc.
Au fost intens mediatizate actele de contrabandă cu ţigări derulate pe teritoriul României de
grupările mafiei arabe cu complicitatea unor funcţionari superiori, precum şi profiturile uriaşe rezultate
din comercializarea băuturilor alcoolice de către societăţi comerciale patronate de foşti demnitari şi
specialişti din domeniul finanţelor.

27
Bogdan Camelia, Spălarea banilor, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2010, p.87
25
 O componentă aparte a criminalităţii afacerilor o constituie MAFIA GULERELOR ALBE ,
respectiv grupurile compuse din specialişti în afaceri bancare şi comerciale.
Cea mai mare parte a acestora provin din rândul experţilor în operaţiuni de import-export, a
directorilor de mari unităţi economice, foşti angajaţi la reprezentanţele comerciale ale României în
străinătate, foşti diplomaţi şi demnitari în regimul comunist. Aceste grupuri, cu puternică priză şi
influenţă în structurile de decizie, s-au profilat pe afaceri ilegale în domeniul privatizării, obţinerea
ilegală de credite în valută, sustragerea de la plata taxelor aferente importurilor de cereale şi altor
bunuri de larg consum, obţinerea ilegală a unor licenţe de export pentru bunuri contingentate. Prin
forţa financiară dobândită într-un timp relativ scurt (3-4 ani) aceste grupuri au determinat autorităţile
să subevalueze patrimoniul unor importante obiective economice, industriale, turistice, agricole etc. pe
care le-au achiziţionat la preţuri scăzute, devenind proprietari ai unor averi fabuloase.
Elita albă se află astăzi în imediata apropiere a structurilor de putere din România (parlament,
guvern, administraţie, justiţie şi mass-media), fiind mai abilă şi mai rafinată decât orice forţă legală a
statului. Elita albă din România are capacitatea de a influenţa, fie şi vremelnic, decizia în domeniul
politic, legislativ, economic şi al justiţiei.
din ţările de origine ale asociaţilor.
Astfel piaţa românească a fost invadată de produse alimentare, băuturi, ţigări, cafea, produse
textile, încălţăminte de o calitate îndoielnică dar la preţuri care au atras
populaţia cu venituri modeste, Fără a avea o pondere importantă în această etapă, analizând din punct
de vedere al economiei subterane, trebuie amintiţi şi mici comercianţi autohtoni care au urmărit
specularea unor momente prielnice pentru realizarea unor achiziţii de mărfuri, au organizat mici puncte
de vânzare cu evitarea sau sustragerea de la plata impozitelor.

2.3. Tehnici de spălare a banilor folosite de organizaţiile criminale

1. Spălarea banilor şi evaziunea fiscală

Desi sunt mai multe situaţii în care procedee de spălare a banilor şi cele de evaziune fiscală sunt
aceleaşi, este important să întelegem că, din punct de vedere operaţional, sunt procese complet
distincte. Evaziunea fiscală implică obţinerea unui venit câştigat legal, ascunderea existenţei sale sau
deghizarea naturii acesteia, realizându-se prin trecerea într-o categorie de venituri neimpozabile. În
aceste situaţii, venitul legal devine ilegal28.

Raportul Natiunilor Unite, Oficiul de Control al Drogurilor și de Prevenire a Crimei. Programul Global
28

contra spălării banilor, Raport preliminar, 29. Mai.1998, p.8

26
 Spre deosebire de evaziunea fiscală, spălarea banilor face ca veniturile obţinute în mod ilegal să
primească imaginea unor bani câştigaţi legal. În vreme ce evazioniştii de impozite raportează venituri
mai mici din întreprinderile lor legale şi, astfel, plătesc un impozit mai mic decât cel legal datorat, cei
însărcinaţi cu spălarea banilor, dimpotrivă, raportează mai multe câştiguri din orice întreprindere legală
pe care o folosesc ca acoperire, devenind subiecţii unei impozitari mai mari decât ar fi trebuit în mod
normal sa fie.
Nu trebuie să se înteleagă de aici că organizaţiile criminale plătesc taxe asupra tuturor
câstigurilor realizate. Chiar dacă ele plătesc taxe asupra unei părţi din câştigurile provenite din
infracţiuni care produc fonduri ce sunt apoi spălate, organizaţiile criminale evită cât mai mult plata
taxelor asupra câştigurilor lor generale. Dacă de regulă banii obtinuţi din infracţiuni nu sunt înregistraţi
şi impozitaţi, odată ce au trecut prin faza de spălare şi introducere în economia legală, se realizează o
înregistrare contabilă şi o plată a impozitelor deşi, aşa cum ştim, natura lor adevărată este deghizată.

2. Spălarea banilor pe teritoriul infractorilor

Astăzi există o varietate de procedee disponibile de spălare a banilor, care, în rezumat, depind de
câteva criterii :
- mediul de afaceri înconjurător. Este ştiut că infractorii fac tot posibilul ca spălarea banilor să
apară ca o afacere normală;
- ordinile de mărime. Sumele mici, spălate periodic, vor sugera tehnici complet diferite faţă de
sumele comparativ mari;
- factorul timp. Tehnica aleasă va demonstra dacă operaţiunea a fost făcută o singură dată ca un
eveniment sporadic sau este o afacere permanentă cu continuitate în timp;
- încrederea care trebuie să fie acordată instituţiilor şi indivizilor complici;

- înregistrarea aplicării legii. Spălarea de bani necesită timp şi bani. Câtă energie şi ce cheltuială
trebuie dispuse pentru realizarea activităţilor infracţionale şi cât de serioase şi eficiente sunt autorităţile
din locurile în care se desfăşoară spălarea banilor;
- dispunerea planificată a fondurilor pe termen lung29.
Dacă sumele folosite în spălarea banilor sunt relativ mici, tehnicile de disimulare sunt relativ
simple.

29
Voicu Costică, Criminalitatea afacerilor, Bucureşti, Tipografia I.G.P.R., 1997, p. 75
27
 3. Transferarea fondurilor în străinătate

Această activitate se poate realiza fie prin evitare, fie prin trecerea fondurilor prin sistemul
bancar oficial. Dacă se decide evitarea sistemului bancar, cea mai populară metodă este trimiterea
banilor în străinătate, sub formă de numerar, putând fi, de asemenea, diamante, aur sau bijuterii care,
având un volum mic în raport cu valoarea pe care o poartă, pot fi trecute mult mai usor peste granită.
Asa cum am mai arătat, persoana ale cărei fonduri sunt transferate nu trebuie să-şi asume ea
însăsi riscul. Există reţele de curieri profesionişti, care vor prelua afacerea garantând livrarea. Este trist
că printre aceşti curieri se găsesc, uneori, cei care posedă paşapoarte diplomatice şi ale căror bunuri nu
sunt supuse controlului vamal.
Se mai recurge la diverse scheme colaterale de transfer. Acestea funcţionează pe principiul
simplu al compensării balanţelor, care s-a utilizat şi se utilizează de mult timp în comerţul legal, mai
ales când ai de-a face cu ţări care cu controale asupra schimbului de valută şi/sau au monede legal
neconvertibile.
Spre exemplu:
-să presupunem că afacerea I din ţara A datorează X USD afacerii II din ţara B.
-să presupunem că afacerea II din ţara B, datorează X USD afacerii III din ţara A.
Pentru rambursarea datoriilor fără compensare soldului,
-afacerea I va expedia X USD afacerii II
-afacerea II va expedia X USD afacerii III.
Aceasta necesită două transferuri internaţionale şi patru tranzacţii distincte de retragere şi
depunere. Pentru rambursare datoriilor cu compensarea soldului, afacerea I din ţara A lichidează
datoria afacerii II către afacerea III din ţara A. Au loc doar două tranzacţii bancare din contul afacerii I
în contul afacerii II şi nici un transfer internaţional.
Aceste este numai un exemplu. În realitate, mecanismele sunt mult mai complexe, sumele nu se
compensează reciproc şi schimburile sunt de obicei multilaterale. Practica aceasta este însuşită şi
folosită de mulţi brokeri financiari care se specializează în aranjarea unor astfel de transferuri.
În legătură cu expedierea în exterior a banilor rezultaţi din infracţiuni, trebuie să menţionăm că
manoperele folosite de organizaţiile criminale au evoluat. Orice depozit mare de bani în numerar
atrage pe de o parte atenţia autorităţilor specializate şi, pe de altă parte, obligaţia funcţionarilor bancari
de a semnala aceste operaţiuni. Spălătorii de bani inventează astăzi multiple scheme pentru a ocoli
regulile de raportare, urmărind transformarea banilor în numerar în cecuri prin servicii oficiale sau

28
spargerea depozitelor în numerar până la sume sub pragul raportabil ori obţinerea unor scutiri de
raportare chiar prin coruperea personalului băncilor.
Astăzi, băncile nu mai sunt dispuse să primească sume importante în numerar şi apoi să le
convertească în instrumente la purtător. Reuşita spălării banilor necesită realizarea unor activităţi prin
angajarea unei firme de faţadă, cu o explicaţie credibilă pentru nivelul ei de depozite cât şi pentru
mutarea fondurilor în străinătate.
O astfel de companie ar fi aceea care se angajează în mod regulat în comertul internaţional de
bunuri şi/sau servicii. O operaţiune “calificată” de spălare a banilor va urmări ca orice plăţi efectuate
către presupuşi furnizori din străinătate să se facă în sume cu zecimale şi nu în sume rotunde, în aşa fel
încât acele sume să nu se mai repete. De asemenea, se practică împărţirea sumelor de plată între
furnizori din mai multe ţări, alternând forma telegrafică şi cea scrisă de remitere a banilor, asigurându-
se că receptorii nominalizaţi au reputaţia unor afaceri sănătoase.
De asemenea, pe lângă servicii, s-a stabilit că şi comerţul cu bunuri fizice poate fi folosit ca
acoperire pentru transferurile de bani, rezultaţi din crima organizată. De aceea, trebuie efectuate
verificări ale preţurilor cu care mărfurile intră în ţară, în comparatie cu normele internaţionale, dar şi
prin verificarea preţurilor în ţări neutre. Discrepanţele existente pot conduce la concluzia că ne aflăm
nu numai în situaţia unor evaziuni fiscale ci şi a unor activităţi de spălare a banilor murdari.
Un alt procedeu de spălare a banilor murdari poate fi legată si de existenţa „paradisurilor
fiscale”. Veniturile obtinute din comiterea unor infractiuni sunt depuse în mai multe bănci, în diferite
oraşe ale ţării. Aceşti bani sunt apoi transferaţi într-o bancă unde sunt păstraţi pe numele unui bancher
străin. Sumele de bani sunt depuse toate pe un cec. Bancherul străin ia cecul în Insulele Cayman, o
ascunzătoare a bancherilor străini, şi înfiinţează o societate fantomă. Se deschide un cont în numele
societăţii fantomă din Insulele Cayman. Cecul este apoi depus în banca din localitate. De aici,
fondurile sunt transferate înapoi în ţara de bastină şi depuse într-un cont stabilit de bancherul străin în
numele societăţii fantomă. Aceste tranzacţii se încheie în scopul ascunderii sursei fondurilor.
O altă metodă folosită de infractori în vederea ascunderii provenienţei unor fonduri ilicite este
aceea a transferării fondurilor prin contabilitatea mai multor companii. Astfel ,un infractor bogat
doreşte să achiziţioneze un restaurant. Avocaţii săi stabilesc o serie de patru companii A,B,C si D.
Acţiunile companiei A sunt în posesia companiei B. Acţiunile companiei B sunt deţinute de compania
D. Acţiunile companiei D sunt deţinute de infractorul bogat. Apoi, compania A cumpără restaurantul.
Toate aceste companii sunt implicate în operaţiunea de spălare a banilor.

29
 Folosirea fondurilor corespondente este o altă tehnică folosită de organizaţiile criminale. Un grup
al crimei organizate depune bani în banca unei ţări care nu are reguli privind întocmirea de rapoarte în
cazul tranzacţiilor asupra cărora planează suspiciunea sau în cazul tranzacţiilor care folosesc sume
mari de bani banca respectivă are un cont la o altă bancă dintr-o ţară care are reguli privind întocmirea
rapoartelor bancare. Acest tip de cont se numeste “cont corespondent”. Prima bancă transferă apoi
fondurile crimei organizate în contul corespondent şi emite grupului crimei organizate cecuri în alb
(cecuri în care nu este menţionat numele persoanei către care se face plata), care este echivalentul
fondurilor depuse în primul cont. Astfel, grupul crimei organizate îşi are banii într-o bancă în numele
unei alte bănci. Având în vedere că banca are un cec valabil emis din contul corespondent, îsi poate
retrage sau transfera banii din contul corespondent într-un alt cont oricând doreşte.
Persoana care identifică traseul banilor şi ajunge la contul corespondent, va descoperi că acest
cont este pe numele unei bănci dintr-o altă ţară.
O altă modalitate este următoarea : un grup al crimei organizate depune mici sume de bani în
diverse bănci, mai puţin de 1000 USD la fiecare depunere. În curând, întreaga sumă din bănci
depăşeşte 500.000 USD. Aceste fonduri sunt apoi transferate în bănci din alte ţări în sume mai mici
decât cele care implica monitorizarea. În final, sunt colectate într-un singur cont în ţara de baştină a
infractorului. Orice anchetator care încearcă să descopere acest itinerar va trebui să urmărească
numeroasele transferuri de conturi pentru a obţine informaţii complete. Până când va reusi să
descopere întreaga afacere, organizaţia va afla de interesul guvernului în identificarea traseului acestor
sume şi le va retrage din bancă. Identificarea necesită timp astfel că sumele vor părăsi banca spre alte
zone de atracţie pentru criminalitatea organizată.

4. Traseul internaţional al banilor murdari

Odată ajunşi în străinătate şi pentru a le sterge urma, banii trebuie trecuţi prin sistemul de plăti
internaţionale. În acest caz, banii organizaţiei criminale nu sunt daţi în păstrarea unor indivizi, ci a
unor corporaţii.
Înainte de-a fi expediaţi în Austria, Luxemburg sau Elvetia sau în oricare refugiu financiar ales,
spălătorul va apela , probabil, la una din jurisdicţiile care oferă o afacere productivă printr-o corporaţie.
Liberia, Insulele Cayman, Insulele Virgine Britanice şi Panama sunt printre favorite, deşi sunt multe
altele care vând corporaţii “străine”, care sunt autorizate să deruleze afaceri în afara ţării de înfiinţare,

30
care nu au taxe sau reglementări şi sunt protejate prin legile secretului de corporaţie. Pentru spălător
este important ca o astfel de companie să aibă deja activităţi şi să prezinte credibilitate. Se face apoi un
depozit în ţara de refugiu în numele companiei (corporatiei) străine, mai ales într-o ţară de refugiu în
care identitatea proprietarului este protejată de legile secretului de corporaţie. Prin urmare, este
speculat acest secret bancar al corporaţiei care se conjugă şi cu protecţia suplimentară pe care o are
avocatul clientului pentru a înfiinţa şi administra compania.
În multe acţiuni de spălare a banilor, infractorii apelează la trusturi străine cărora le transmite
proprietatea bunurilor lor, un avantaj al acestei proceduri fiind şi acela că eventualii creditori nu mai
pot urmări bunurile organizaţiei criminale. Pe lângă avantaje, apare şi un dezavantaj, acela al
imposibilităţii controlării în totalitate a activităţilor trustului. Trusturile sunt şi ele protejate prin legea
secretului, putând avea un mod suplimentar de apărare, sub forma “clauzei de fugă” care permite sau
chiar îl obligă pe curator să schimbe domiciliul trustului, ori de câte ori aceste este amenintat din cauza
războiului, a unor tulburări civile sau din cauza dovezilor funcţionarilor care se ocupă cu aplicarea
legii. În trecut, Liechtenstein era locul favorit pentru înfiinţarea unui astfel de trust.
Pe lângă protecţia pe care şi-a stabilit-o, trustul poate apela şi la alte mijloace. Asadar,
companiile pot fi capitalizate cu acţiuni la purtător, astfel încât, menţiunea proprietarului nu există
nicăieri – persoana care posedă fizic certificatele de acţiuni fiind proprietarul companiei.
Pot exista multiple sisteme de întrepătrundere a companiilor, înfiinţate în locuri diferite, sub jurisdicţii
diferite, pot exista transferuri de la ţară la ţară, urma transferului întrerupându-se dacă spălătorul ridică
banii cash de la o bancă într-un loc, nedepunându-i la o bancă în altă parte şi apoi transferându-i
telegrafic în alt amplasament. Situaţia se poate complica definitiv dacă spălătorul îşi achizitionează o
bancă proprie într-una din jurisdicţiile care acordă facilităţi, s-a asigurat că banca sa era una din cele
prin care au trecut banii, apoi închizând banca şi/sau distrugându-i registrele30.

5. Repatrierea fondurilor spălate

Fondurile spălate pot fi repatriate prin câştiguri deghizate la cazino. Banii sunt transferaţi
telegrafic din contul bancar străin unui cazino într-un centru turistic străin. Cazinoul plăteşte banii sub

Radu Daniela Iuliana, Drosu Șaguna Dan, Paradisuri fiscale- Implicații economico-juridice, Bucureşti, Editura
30

C.H. Beck, 2016, p.90

31
formă de cupoane. Cupoanele sunt apoi încasate, iar banii sunt repatriaţi prin cec bancar, ordin de plată
sau transfer telegrafic în contul de la banca autohtonă a criminalului. Trucul poate fi folosit numai
sporadic, “câştigul” de prea multe ori putând atrage atenţia.
În locul comerţului cu proprietăţi imobiliare se pot face afaceri, comerţ cu titluri de valoare şi,
deşi câstigurile sunt mai modeste, ele atrag mai puţin atenţia autorităţilor. Manopera este de a cumpăra
şi a vinde valută sau un pachet de acţiuni ales spre şi de companii străine şi autohtone. Compania
autohtonă înregistrează un câştig de capital şi cea străină o pierdere de capital. Dacă există legi de
păstrare a secretului pentru compania străină este cu atât mai bine. Autorităţile interne nu pot face
auditul contabilitătii unei unităţi străine şi prin urmare comerţul în vederea spălării banilor este perfect.
Infractorul poate aranja să strângă bani sub forma unor venituri personale întrucât acestea sunt mai
usor de justificat. Pentru reuşita operaţiunilor, acesta trebuie doar să fie angajat la una sau mai multe
companii care sunt ale sale, unele străine sau poate primi la fel de bine un salariu în calitate de
consultant.
Poate să-şi plătească un salariu mare, onorariu de consultanţă, poate să-şi cumpere bunuri
scumpe, toate ce pot fi deduse din componenta impozabilă a venitului. Criminalul poate repatria banii
ca venit din afaceri, putând înfiinţa o companie şi să factureze fictiv bunuri, servicii vândute sau
prestate.
Una din cele mai “curate” metode este aducerea banilor acasă, sub forma unui „împrumut de
afaceri”. Criminalul aranjează ca banii obţinuţi ilicit să fie depozitaţi într-un cont străin, asteptând să-i
fie împrumutaţi companiei sale din ţară. Banii se întorc acasă într-o formă neimpozabilă şi odată ce
“împrumutul” a fost cheltuit, are dreptul (chiar obligatia) să-l ramburseze, cu dobândă tot lui, în
străinătate. De fapt, criminalul poate să-şi trimită şi mai mulţi bani în afara ţării într-un refugiu sigur,
în timp ce se deduc “dobânzile” ca o cheltuială comercială pentru un venit intern impozabil. Prin acest
“împrumut si retur” circuitul spălării banilor nu se închide, ci poate fi mărit în diametru.
Fondurile pot fi repatriate printr-o carte de debit sau credit emisă de către o bancă străină. Retragerea
fondurilor folosind cardul poate fi reglementată fie prin deducerea automată din contul bancar străin,
fie prin transferarea periodică de către titularul cardului a fondurilor necesare de la un cont din banca
străină în altul.
O carte de credit obişnuită poate fi transformată într-o carte de debit prin garantarea ei printr-un
depozit colateral de banca emiţătoare. Deşi cărţile de credit garantate au dat avantaje utilizatorilor prin

32
rezervarea unor camere la hotel, închirieri de bunuri, cartea de credit poate fi folositoare pentru oricine
care vrea să îşi micşoreze profitul financiar.
Facturile care intervin la domiciliu pot fi rezolvate printr-o bancă străină sau chiar mai discret
printr-o companie străină. Clientul face un depozit din contul său străin în contul străin al firmei şi
trimite facturile sau instrucţiunile de plată la firmă.31

31
Radu Daniela Iuliana, Drosu Șaguna Dan, Op. cit., p.102

33
 CAPITOLUL 3
CERCETAREA INFRACȚIUNII DE SPĂLARE A BANILOR

3.1. Particularităţi privind procedeele de investigare a infracţiunilor de spălare a banilor

Metodele de spălare a banilor proveniţi din activităţi ilicite deşi sunt foarte variate, fondurile
rezultate iau, de cele mai multe ori, forma banilor lichizi care urmează a fi introduşi în sistemul
financiar. Investigarea prin tehnici clasice a acestui gen de infracţiuni s-a dovedit ineficientă, astfel
încât a fost necesară conceperea unor acţiuni multi-disciplinare bazate pe o cooperare investigativă
prin combinarea mai multor specializări: ancheta judiciară, grefări financiare, tehnică, servicii de
informator etc. Când infractorii îşi desfăşoară activitatea infracţională în mai multe jurisdicţii,
dimensiunea cercetării şi a finanţării anchetei este condiţionată de stabilirea şi respectarea unor măsuri
concrete:
-obţinerea la timp a informaţiei şi prelucrarea ei;
-verificarea cu celeritate a informaţiei primite de unitatea de analiză financiară – O.N.P.C.S.B.,
întrucât, în cazul constatării unor suspiciuni, sesizarea tardivă a procurorului competent cu anchetarea,
poate diminua posibilităţile de probare sau de stopare a activităţilor infracţionale sesizate;
-reconstituirea circuitului financiar-bancar şi stabilirea faptelor generatoare de bani murdari în
baza rapoartelor întocmite de persoanele fizice şi juridice care au, potrivit legii, obligaţia raportării, sau
de organismele cu atribuţii de supraveghere prudentiala şi control financiar32;
-monitorizarea continuă a tranzacţiilor suspecte şi a conturilor persoanelor fizice sau juridice
care au relaţii de afaceri cu persoane din state sau regiuni necooperante sau cu risc crescut de acte de
terorism;
-cooperarea între autorităţile naţionale si organizaţiile profesionale implicate în combaterea
spălării banilor şi finanţării actelor de terorism: Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), Direcţia Naţională
Anticorupţie (DNA), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Comisia de Supraveghere
a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Garda Financiară, Uniunea Naţională a Notarilor
Publici (UNNPR), Uniunea Naţională a Agenţiilor Imobiliare din România (UNAIR), Corpul

Instituțiile cu atribuții in acest domeniu sunt: Banca Națională a României, Comisia de Supraveghere a
32

Asigurărilor, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Agenția Națională de Administrare Fiscală prin
structurile subordonate (Garda Financiară, Direcția de Inspecție Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor)
34
Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), Camera Consultanţilor
Fiscali (CCFR), Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Informaţii Externe (SIE),
Ministerul Justiţiei, Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România
(AOPNNR);

-schimbul internaţional de informaţii între instituţii din jurisdicţii diferite dar care au funcţii
asemănătoare în prelucrarea informaţiilor privind cazurile suspecte de spălare a banilor sau a finanţării
actelor de terorism;

-informarea şi verificarea în detaliu cu privire la trecutul şi afacerile "persoanelor ţintă".

Complexitatea fenomenului de spălare de bani, structura închisă a organizaţiilor care săvârşesc

astfel de fapte, modurile sofisticate şi multiple de operare au impus adoptarea unor procedee
investigative adecvate pentru desfăşurarea procesului penal în care sunt urmărite si judecate astfel de
fapte. Acestea prezintă anumite particularităţi care nu trebuie neglijate la o analiză exhaustivă.
Utilizarea corectă de către practician a unor mijloace de probă cu pronunţat caracter tehnic, cum ar fi,
exempli gratia: punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora,
punerea sub supraveghere si înregistrarea comunicărilor ori accesul la sisteme informaţionale, dar şi a
martorilor anonimi ori ai investigatorilor sub acoperire sau utilizarea unor metode de depistare a
infracţiunilor recent împământenite în sistemul nostru de drept, prin adoptarea Legii nr. 39/2003, cum
ar fi livrarea supravegheată ori supravegherea transfrontalieră, constituie, fără dubiu, o premisă solidă
a declanşării eficiente a mecanismului represiv al statului33.

3.2. Investigatorul sub acoperire

Este un procedeu probator reglementat pentru prima dată în legislaţia română odată cu adoptarea
Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri 34. Reglementări
speciale sunt cuprinse în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane,
O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi

Prin OUG. nr.53/2008 au fost transpuse prevederile proiectului pentru modificarea şi completarea Legii nr.
33

656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de
prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare,fiind consacrat,
pentru prima dată, în legislaţia noastră anti-spălare, un nou mijloc probatoriu - livrarea supravegheată a
sumelor de bani - , măsură ce poate fi dispusă de procuror prin ordonanţă motivată .
Publicata in Monitotul Oficial nr.362 din 3 august 2000, cu modificarile si completarile ulterioare aduse de:
34

Legea nr.169/2002, Legea nr.39/2003, Legea nr.522/2004

35
funcţionarea Poliţiei Române, Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate şi, ulterior prin Legea de modificare şi completare a Codului de procedură penală nr.
135/2010 intrat in vigoare la data de 1 februarie 2014 , care constituie cadrul general35.
Noţiunea de „investigator sub acoperire este reprodusă din conceptul anglo-saxon (undercover
investigator or agent), având în linii generale aceeaşi conotaţie, respectiv de a se infiltra şi a lucra cu
sau printre cei ce urmează a fi observaţi în legătură cu furnizarea de informaţii, date, indicii sau probe.
Acest procedeu de investigare permite organelor de urmărire penală să obţină informaţii privind
modul de operare, structura şi mecanismul de funcţionare a diferitelor scheme de spălare a banilor
concepute de infractori, documentarea capitalurilor ilicite şi sursa lor de provenienţă. După modelul
Codului de procedură penală francez, legislaţia română reglementează activităţile pe care
investigatorul sub acoperire le poate desfăşura, cu autorizarea şi sub supravegherea procurorului
competent, fiind exonerat de răspunderea penală pentru activităţi desfăşurate ca tăinuitor sau complice.
Decizia de a folosi procedeul special de investigare a activităţilor infracţionale, trebuie să se
întemeieze pe existenţa unor elemente reale şi convingătoare întrucât, în caz contrar, măsura nefiind
dovedită necesară, devine ilegală. Pe de altă parte, pentru a putea fi valorificate, probele obţinute de
investigatorul sub acoperire nu trebuie să fie rezultatul unei activităţi de determinare a infractorului să
săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale.
Investigatorul sub acoperire, considerat subiect oficial judiciar, îşi desfăşoară activitatea pe baza
autorizaţiei dată de procuror - cu respectarea condiţiilor de formă şi fond prevăzute de Codul de
procedură penală - sub o altă identitate decât cea reală. Desfăşurarea activităţilor investigatorului sub
acoperire, autorizate de procuror prin ordonanţă, trebuie să se încadreze în limitele prevăzute în
autorizaţie şi să privească numai persoanele vizate. Având în vedere riscul potenţial al unei astfel de
operaţiuni, legiuitorul a reglementat limitele perioadei de timp pentru care procurorul poate autoriza
folosirea investigatorului sub acoperire: 60 de zile (art.148 alin. 1 Cod procedura penala), perioadă
care poate fi prelungită, pentru motive temeinice, până la cel mult un an, fiecare prelungire neputând
depăşi 60 de zile (art.148 alin. 9 Cod procedura penala).
Faptul ca investigatorul sub acoperire îşi desfăşoară activitatea în faza actelor premergătoare şi
că procesul-verbal în care consemnează informaţiile dobândite constituie mijloc de probă, au fost
motiv de controversă în literatura de specialitate, considerându-se pe de o parte că mijloacele de probă

Art. 148- autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire; art. 148 alin.5 - folosirea datelor obtinute de
35

investigatorul sub acoperire; art. 149 - măsuri de protecţie a investigatorului sub acoperire (Noul Cod de
procedură penală)
36
sunt specifice fazei de urmărire penală, fiind deci administrate cu respectarea drepturilor procesuale,
iar pe de altă parte că, după începerea urmăririi penale, activitatea investigatorului sub acoperire îşi
diminuează eficacitatea, învinuiţii sau inculpaţii dobândind drepturi procesuale. În acest context, unii
autori au apreciat că, activitatea investigatorului sub acoperire poate continua doar dacă urmărirea
penală a fost declanşată "in rem"36. Este de observat însă că nu există nici o restricţie legală de a
continua o activitate investigativă sub acoperire până la descoperirea întregii reţele de participanţi,
chiar dacă s-a început urmărirea penală faţă de unii dintre făptuitori.
Pentru a proteja identitatea lucrătorului care desfăşoară activităţi de investigare sub altă
identitate, este necesar ca despre existenţa autorizării emise de procuror să cunoască cât mai puţine
persoane (şeful serviciului din care face parte agentul şi persoana de legătură a acestuia, desemnată din
structura specializată).

3.3. Folosirea martorul protejat şi a investigatorului specializat

Martorul protejat este martorul, membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia incluse în
programul de protecţie a martorilor, conform legii.
Referitor la această categorie de subiecţi precizez faptul că legiuitorul nu face distincţii privind
calitatea procesuală potrivit legii române, incluzând în sfera martorului protejat, martorii, inculpati ori
condamnaţi în altă cauză.
Condiţii: martorul, pentru a beneficia de Programul de protecţie trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii, cumulativ:
-să existe o acţiune judiciară indiferent de faza procesual (preventivă, acte premergătoare,
urmărire penală, judecată);
-să se fi comis o infracţiune gravă, să existe date certe că s-ar putea comite o astfel de faptă, să
existe pericolul producerii unor prejudicii deosebite ori necesitatea recuperării acestora în cazul în care
s-au produs;
-martorul să fi furnizat astfel de informaţii sau date organelor judiciare ori să fie de acord să le
furnizeze;
-viaţa ori integritatea fizică a martorului, familiei sale ori persoanelor apropiate să fie puse în
pericol urmare a depoziţiilor făcute sau ce urmează a fi făcute;
-martorul să dea acordul scris, să nu emită pretenţii contrare legii şi să respecte
Programul de protecţie;

36
Voica D., Investigatorul sub acoperire, Revista Dreptul, nr.5/2004, p. 8-13.
37
 -magistratul să accepte solicitarea.
Pentru probarea activitaţilor infracţionale ale persoanelor care sunt implicate în cauzele
financiar-bancare, pot fi folositi şi investigatori specializaţi care colaborează cu unitătile poliţiei
judiciare şi cu procurorul care supraveghează cazul. Activitatea acestor investigatori se realizează cu
respectarea strictă a dispoziţiilor legale, precum şi a ordinelor şi dispoziţiilor de linie.
În cadrul acestei categorii, se încadrează atât ofiţerii Direcţiei de Supraveghere Operativă şi
Investigaţii a I.G.P.R. cât şi ofiţerii specializaţi ai DIF, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii
Organizate şi structurilor subordonate acesteia.

3.4. Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora.

Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora pot fi făcute de
instituţiile bancare la cererea Parchetului instanţei supreme, fără să fie declanşată urmărirea penală
împotriva persoanei ale cărei circuite financiare sunt verificate.
Datele şi informaţile solicitate de procuror sau de instanţa de judecată se comunică - de către
băncile, sucursalele băncilor străine, instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de
credit străine - la cererea scrisă a organelor de cercetare penală, cu autorizarea procurorului ori a
instanţei.
Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ale
persoanelor prevăzute în articolul introductiv, prevede în art.27 posibilitatea procurorului de a dispune
punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora, în scopul strângerii de
probe sau identificării făptuitorului, pentru o perioada de cel mult 30 de zile.
Pe de altă parte, Legea 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) permite procurorilor să
dispună supravegherea conturilor persoanelor suspectate că au făcut tranzacţii oneroase. De altfel,
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Banca Naţională a României au
obligaţia de a sesiza Ministerul Public cu privire la tranzacţii financiare care ar putea fi considerate
suspecte. Orice suma mai mare de 15.000 de euro aparuta într-un cont este verificată de bănci, tocmai
pentru a împiedica spălarea sumelor prin intermediul unităţilor.
Articolul 16 al Legii 508/2004 arată că atunci când sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea
uneia dintre infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în scopul strângerii de probe sau al identificării

38
făptuitorului, poate fi dispusă măsura punerii sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor
asimilate acestora.
Măsura poate fi dispusă de procurorii DIICOT pe o durată de cel mult 30 de zile, când există
indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de spălare de bani sau finanţare a actelor de
terorism, în scopul strângerii probelor sau al identificării făptuitorilor. Măsura poate fi prelungită,
pentru motive temeinice, prin ordonanţă motivată, pe o durată de maxim 4 luni, fiecare prelungire
neputând depăşi 30 de zile. În baza dispoziţiei dată de procuror vor fi monitorizate toate operaţiunile
desfăşurate prin contul bancar supravegheat, circulaţia capitalului între diferite conturi, se va proceda
la identificarea persoanelor care acţionează în numele titularului şi care depun sau ridică bani din cont,
identificarea celorlalţi subiecţi implicaţi în tranzacţiile suspecte ale persoanei vizate.
În ceea ce priveşte monitorizarea tranzacţiilor financiare şi dezvăluirea datelor financiare, ca
tehnică specială de supraveghere sau cercetare, reglementată de Codul de procedură penală, acestea
constau în operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare efectuate
prin intermediul unei bănci sau a altei instituţii competente ori obţinerea de la o bancă sau de la altă
instituţie financiară, de înscrisuri sau informaţii aflate în posesia acestora referitoare la depuneri,
conturi sau tranzacţiile unei persoane.
Astfel de informaţii sunt necesare nu doar sub aspect probaţional ci şi la identificarea modelelor
infracţionale, a profiturilor financiare şi infracţionale caracteristice unui anumit grup, stabilirea
relaţiilor între subiecţii ţintă şi complicii lor.
Varificareacasetelor de siguranță depuse la băncipoate fi o metodă utilizată în cadrul activității
de urmărire penală, datorită faptului că se pot descoperi înscrisuri sau bunuri ce pot contribui la
definitivarea unor cercetări și implicit la probarea infracțiunii37

O metodă conexă de cercetare judiciară, în legatură cu fluxurile de capital, este reprezentată de

accesarea şi supravegherea bancomatelor, care pot da relaţii despre ridicări sau depuneri de bani
efectuate de suspecţi, putându-se verifica data, locul şi ora efectuării tranzacţiei, beneficiarul sumelor
depuse sau contul din care provin sumele ridicate.
Cititoarele de carduri permit aflarea de informaţii despre mişcările de capital efectuate de
posesorii cardurilor, ceea ce presupune cunoaşterea de către anchetator a tipului de card folosit de
suspect, a băncii emitente şi a numărului de cont38.

37
Mocuta George, Metodologia investigării infracțiunii de spălare a banilor, Bucureşti, Editura Noul Orfeu, 2005,
p. 139
39
 3.5. Punerea sub supraveghere, interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor
Includerea acestor mijloace de probă, după o perioadă în care a fost manifestată reţinere faţă de
ele, în special datorită faptului că pot fi trucate relativ uşor, reprezintă o modernizare a sistemului
probaţiunii în cadrul procesului penal. Legiuitorul a instituit unele măsuri care, pe de o parte, să
preîntâmpine trucarea lor, iar, pe de altă parte, să contribuie la verificarea ulterioară a autenticităţii lor.
Dispoziţiile Legii nr. 230/2005 privind supravegherea, interceptarea şi înregistrarea
comunicaţiilor şi accesul la sistemele informatice reprezintă cadrul special de reglementare şi vor fi
coroborate cu dispoziţiile art. 138 - 147 Cod procedură penală care reprezintă cadrul general.
Ca orice alt mijloc de probă, interceptările şi înregistrările audio sau video au drept scop aflarea
adevărului în cauză, ele având menirea de a dovedi împrejurările care au precedat, însoţit sau succedat
săvârşirea infracţiunii, participanţii la comiterea acesteia, gradul de participaţie, bunurile care au făcut
obiectul activităţii infracţionale, mijloacele folosite pentru punerea în aplicare a rezoluţiei
infracţionale, etc.
Dispoziţiile art. 143 din Noul Cod de procedură penală răspund exigenţelor normelor europene
în sensul că, interceptările şi înregistrările pe banda magnetică sau pe orice alt tip de suport, ale unor
convorbiri ori comunicări se vor efectua numai prin prisma obtinerii unor mijloace de proba de catre
organele abilitate ale statului pentru a fi administrate in instanta si cu autorizarea motivată a instanţei,
la cererea procurorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, aplicarea acestor dispoziţii
extinzându-se în privinţa supravegherii şi accesului la sistemele informatice.
Autorizarea se dispune de judecatorul de drepturi si libertati strict pe perioada necesară
înregistrării, dar nu mai mult de 30 de zile. Pentru motive temeinic justificate poate fi prelungită ,
fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.
Există totuşi situaţii în care legea permite ca, în caz de urgenţă, măsura poate fi dispusă şi
autorizată cu titlu provizoriu de procuror, pe o durată de cel mult 48 de ore, când întârzierea obţinerii
autorizării ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală.
judecatorului la cererea procurorului care efectueaza sau supravegheazaurmarirea penala, dacă
sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infacţiuni pentru care urmărirea
penală se face din oficiu, iar interceptarea si inregistrarea este utilă pentru aflarea adevărului, pot servi
ca mijloc de probă, dacă din conţinutul convorbirilor înregistrate rezultă fapte sau împrejurări de natură
să contribuie la aflarea adevărului.
38
Kövecsi,Laura-Codruţa, Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau informatice. Mijloce de
probă, Revista Drept Penal, Nr.3/ 2003, p.145-148
40
 Dispoziţia dată de procuror în aceste condiţii se va prezenta instanţei în cel mult 48 de ore,
instanţa urmând să o confirme sau să o infirme.
Activitatea de interceptare şi înregistrare a comunicaţiilor se realizează cu ajutorul unor
dispozitive tehnice, în funcţie de locul unde are loc comunicarea care urmează a fi interceptată (în
spaţiul închis ori deschis) sau de mijlocele prin care comunică două sau mai multe persoane.
Prin interceptarea convorbirilor sau comunicarilor se întelege interceptarea, accesul,
monitorizarea, colectarea sau înregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin telefon,
sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare, precum şi înregistrarea datelor de trafic ce
indică sursa, destinaţia, data, ora, dimensiunea, durata sau tipul comunicării efectuate prin telefon,
sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare.
Aceste metode speciale de investigare, şi-au dovedit de nenumărate ori eficienţa ca procedee
probatorii şi prezintă multiple avantaje în obţinerea informaţiilor care interesează ancheta.
Vom prezenta pe scurt utilitatea acestor procedee probatorii, astfel cum a fost evidenţiată în
literatura de specialitate.39
Prin punerea sub ascultare a telefonului fix, este posibilă aflarea numerelor de telefon de la
care se apelează, cele care se formează de la aparatul respectiv, conţinutul convorbirilor, data, ora şi
locul din care s-au efectuat. Ulterior, pot fi identificaţi titularii celorlalte posturi telefonice care au
intrat în legătură cu suspectul.
Supravegherea unui telefon mobil poate furniza, pe lângă informaţia furnizată prin apeluri
telefonice, şi informaţii referitoare la poziţia sau traseul în teritoriu al deţinătorului, precum şi
conţinutul mesajelor transmise.
Autorizarea supravegherii unui telefon public este posibilă dacă sunt date clare că suspectul
foloseşte în mod constant acel telefon şi dacă nu sunt posibile interceptarea şi urmărirea altor
telefoane.
Se poate emite autorizaţie de supraveghere şi pentru un fax care transmite sau care primeşte
informaţia sau chiar pentru un fax care transmite copii după tot ce a fost transmis de la şi către fax-ul
în cauză. Cerinţele de interceptare minimă sunt destul de complicate pentru acest tip de urmărire,
motiv pentru care infractorii folosesc acest mijloc de comunicare pentru a evita controlul activităţii lor.
Uneori se poate ajunge la acest tip de supraveghere ca urmare a interceptării pe cale electronică a
telefoanelor clasice de la care suspecţii îşi cer mesaje pe fax.
39
Apetrei Mihai, Înregistrările audio şi video-mijloace de proba in procesul penal, Revista Drept Penal, Nr.
3/1998, p. 94- 95
41
 Accesarea şi supravegherea computerelor oferă anchetatorilor posibilitatea de a afla numeroase
informaţii, computerul fiind atât un mijloc de comunicare, cât şi unul de stocare a datelor. Prin
urmărirea comunicaţiilor realizate prin e-mail este posibil să se cunoască cuprinsul conversaţiei, data,
ora şi locul din care s-a efectuat transmisia. Internetul este şi gazda unor grupuri de discuţie –
forumuri. Acestea permit utilizatorilor să afişeje mesaje care pot fi citite de oricine. Teoretic, fiecare
mesaj afişat este accesibil oricui navighează pe Internet, putând fi copiate de oricare dintre utilizatori.
Prin această metodă este posibil ca suspecţii să îşi transmită mesaje codate cu privire la comiterea unor
infracţiuni. Interceptarea acestora este posibilă numai dacă se cunosc adresele de e-mail ale
suspecţilor. Pentru a evita interceptarea convorbirilor telefonice, infractorii pot utiliza Chat-ul sau alte
sisteme de comunicaţie similare. Chiar şi aceste “discuţii” pot fi supravegheate şi înregistrate dacă se
cunoaşte că suspecţii comunică în mod constant în acest mod şi dacă se cunosc parolele.

CAPITOLUL 4
ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE ORGANELE DE CERCETARE
PENALĂ ABILITATE ÎN DOMENIUL PREVENIRII ŞI COMBATERII
SPĂLĂRII BANILOR.

42
 4.1. Competenţa cercetării infracţiunilor de spălare a banilor
Conform art.12, alin.1, lit. a - n din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism40 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin Ordinul
Ministerului Justitiei nr.1226/C din 15 aprilie 200941, atribuie acestei structuri competenţe în ceea ce
priveşte infracţiunile prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de
terorism, cu modificările şi completările ulterioare, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut
obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa Direcţiei de Investigare
a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prevăzute în articolul menţionat anterior.

Procurorul, în baza art.303, alin.1și 2 din Noul Cod de procedură penală, poate dispune
efectuarea anumitor acte premergătoare de către organele de cercetare ale poliţiei care, după efectuarea
acestora, înaintează cauza procurorului pentru a dispune soluţia legală.
Ca o concluzie în ceea ce priveşte cercetarea penală a acestui complex de infracţiuni – infracţiuni
predicat, ce stau la baza spălării banilor şi infracţiunea de spălare a banilor, putem spune că deosebim
mai multe ipoteze de lucru:
a) organele de cercetare ale poliţiei care, potrivit reglementărilor procesual penale, au o
competenţă de cercetare generală, pot efectua acte premergătoare şi pot dispune măsuri procesuale
pentru infracţiunile predicat care nu sunt date în competenţa materială a altor organe judiciare, urmând
ca procurorul să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii de spălare a banilor;
b) o altă ipoteză este aceea în care organele de cercetare ale poliţiei declină competenţa
cercetării acestor informări în favoarea procurorului atunci când, efectuând actele premergătoare
pentru infracţiunile generatoare de bani murdari, constată că aparţine procurorului competenţa
cercetării acestora.
Până la demararea procedurii judiciare în cauzele privind spălarea banilor, care presupune
punerea în mişcare a acţiunilor penale, documentele primite de la O.N.C.S.B nu pot fi folosite ca
mijloace de probă. Astfel că un rol deosebit de important revine procurorilor si ofiţerilor de poliţie în

Publicat în Monitorul Oficial nr.1089 din 23 noiembrie 2004

40

Publicat în Monitorul Oficial nr.367 din 1 iunie 2009

41

43
transformarea datelor şi informaţiilor conţinute de informările O.N.C.S.B în probe, prin instituţia
actelor premergătoare.
Pentru acest lucru, este foarte important ca toate actele desfăşurate în această fază a urmăririi
penale să fie foarte bine materializate în acte de constatare procedurale, pe de-o parte pentru ca acestea
să fie folosite drept mijloace de probă, iar pe de altă parte pentru a crea convingerea celor cercetaţi că
activităţile care se efectuează sunt normale, de rutină.
Având în vedere aceste considerente, apreciem că un rol important revine artei cu care
lucratoriijudiciaristi trebuie să acţioneze cu ocazia întocmirii actelor premergătoare, în vederea
transformării datelor şi informaţiilor conţinute de informările Oficiului, în probe.
Cercetarea prealabilă şi desfăşurarea fazei de urmărire penală fără respectarea unor reguli de
tehnică, tactică si metodologie poate duce la consecinţe nedorite, inclusiv la nerezolvarea cauzei. În
special persoanele care îşi desfăşoară activitatea in cadrul organelor judiciare cu atribuţii în
desfăşurarea fazei de urmărire penală trebuie sa aibă temeinice cunoştinţe de criminalistică. În
investigarea infracţiunilor de spălare a banilor, practicianul trebuie să ţină cont de particularităţile
procesului de spălare a banilor, particularităţi ce privesc fie creşterea nivelului de profesionalism al
infractorilor, dematerializarea veniturilor din infracţiuni, internaţionalizarea infracţiunilor de spălare a
banilor prin efectuarea de operaţiuni transfrontaliere, fie disfuncţionalităţile care favorizează spălarea
banilor de către infractori: imperfecţiunile sistemului legislativ din diferite state; existenţa în viaţa
politică a unor grupări de tip mafiot, tolerarea paradisurilor fiscale şi a firmelor off - shore, de unde
rezultă dificultatea depistării, urmăririi si probării infracţiunilor de spălare a banilor42.

4.2. Activităţi specifice desfăşurate cu ocazia efectuării actelor premergătoare

În scopul verificării temeinice şi cu maximă operativitate a datelor existente în conţinutul

informărilor primite de procurori si organele de poliţie de la Oficiul Naţional de Prevenire şi
combatere a Spălării Banilor prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ofiţerii
anume desemnaţi trebuie să efectueze activităţi specifice, precum:

42
Bogdan Camelia, Incriminarea, prevenirea şi combaterea spălării banilor provenind din activităţi de crimă
organizată potrivit reglementărilor interne şi internaţionale, Teză de doctorat, Universitatea Bucureşti, 2009. p.
54
44
 - iniţierea de măsuri informativ operative faţă de persoanele fizice sau juridice semnalate
cu tranzacţii suspecte de spălare a banilor, prin activităţi ce le pot realiza prin recrutarea şi încadrarea
cu surse de informare pe caz în vederea obţinerii de date şi informaţii concrete privind activităţile
ilegale desfăşurate atât de persoanele juridice, cât şi de persoanele fizice semnalate cu tranzacţii
suspecte de spălare a banilor;
- iniţierea unor acţiuni informativ-operative pentru lucrarea calificată a celor în cauză,
activităţi ce se vor concretiza prin întocmirea unor planuri de măsuri informativoperative şi
deschiderea de dosare de urmărire informativă în cauzele aflate în cercetare;
- solicitarea efectuării de activităţi de supraveghere operativă şi informativă prin
intermediul direcţiilor şi serviciilor specializate de Inspectoratul General al Poliţiei Române ce se vor
concretiza prin acţiuni de investigaţii operative şi filaj;
- dirijarea surselor de informare existente în legătura ofiţerilor în cauzele aflate în lucru în
vederea obţinerii de date şi informaţii de interes operativ pentru probarea activităţilor ilegale
desfăşurate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice;
- solicitarea prin intermediul instanţelor, în cazurile în care se impune, a interceptării
convorbirilor telefonice ce sunt purtate de reprezentanţii persoanelor juridice, cât şi alte persoane fizice
care fac obiectul cercetărilor;
- solicitarea de la unităţile specializate ale Ministerului de Interne -Direcţia de Evidenţă
informatizată a Persoanei, Direcţia Paşapoarte, Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă
Operativă etc, a tuturor datelor de interes operativ în legătură cu persoanele fizice aflate în
atenţie;
- instituirea consemnului de frontieră pentru persoanele care fac obiectul verificărilor şi
faţă de care există date şi infirmaţii că intenţionează să părăsească teritoriul naţional pentru a se
sustrage cercetărilor;
- solicitarea de date de interes operativ de la alte instituţii abilitate ale statului: Ministerul
Finanţelor Publice prin Garda Financiară, Direcţia Generală a vămilor, Directiile Generale ale
Finantelor Publice si Administraţiile Finanţelor Publice;
Ministerul Justiţiei prin Oficiul Naţional al Registrului Comerţului etc.;
- efectuarea de verificări directe ale persoanelor juridice în legătură cu aspectele semnalate
ori rezultate din celelalte activităţi desfăşurate, în scopul identificării tuturor documentelor şi
înscrisurilor ce pot proba activităţile ilegale săvârşite;

45
 - solicitarea efectuării verificărilor de specialitate prin intermediul instituţiilor specializate
ale Ministerului Finanţelor Publice şi anume de către Garda Financiară, Direcţia de Control Financiar
de Stat, Direcţia de Control Fiscal, Direcţia Generală a Vămilor, ori prin intermediul altor instituţii cu
atribuţiuni de control în scopul stabilirii actelor normative încălcate, persoanelor ce se fac vinovate de
nerespectarea acestora, precum şi în scopul stabilirii prejudiciilor cauzate statului;
- să solicite şi să obţină prin intermediul organelor abilitate ale statului –Direcţia Generală
de Impozite şi Taxe şi unităţile teritoriale ale acesteia –date necesare identificării bunurilor şi valorilor
deţinute de cei cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor generatoare de bani murdari, în vederea
instituirii sechestrului asigurător pentru recuperarea prejudiciului cauzat;
- să efectueze cercetări în cauză prin audierea persoanelor semnalate că au săvârşit sau au
cunoştinţă de comiterea infracţiunilor generatoare de spălare a banilor, pentru lămurirea tuturor
aspectelor ce interesează organele de cercetare penală în scopul probării activităţilor ilegale, iar în
situaţia în care există contraziceri în declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză, să procedeze la
confruntarea acestora;
- după începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală vor dispune măsuri de
instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând persoanelor ce se fac vinovate de
săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.23 din Legea 656/2002, pentru recuperarea prejudiciului în
cauză.

4.3. Dificultăţi în activitatea de cercetare

Din actele premergătoare efectuate procurori şi ofiţerii de poliţie în cauzele de spălare a banilor
au rezultat o serie de aspecte care fac ca soluţionarea acestora să necesite un volum mare de activitate
şi implicit o durată de timp mult mai mare decât în cauzele clasice.
Astfel, în activitatea de cercetare penală se întâmpină dificultăţi cu privire la probarea
infracţiunilor predicat şi cele de spălare a banilor, fiind absolut necesar ca cercetarea acestui complex
de infracţiuni să se facă simultan, având în vedere că acestea sunt conexe; de asemenea, în ceea ce
priveşte subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, de cele mai multe ori nu se găseşte în
situaţia de a fi şi autor al infracţiunii predicat, aflându-se în relaţii de asociere cu unul sau mai mulţi
autori de infracţiuni generatoare de bani murdari, fapt ce necesită probarea înţelegerii dintre
participanţii la întreg procesul de spălare a banilor.

46
 Alte dificultăţi întâlnite de organele de cercetare penala si organele de urmarire penala în
efectuarea actelor premergătoare în cauzele care au obiect spălarea banilor sunt in legatura cu
informările Oficiului, care, în unele din aceste cazuri, au fost insuficient documentate sau prelucrate şi,
pe cale de consecinţă, fără perspectivă juridică sau rezultate din imposibilitatea, în majoritatea cauzelor
instrumentate, a tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de operaţiuni suspecte de spălare a
banilor, în special cetăţeni arabi şi turci, deoarece au părăsit teritoriul României. Această situaţie este
generată de faptul că circuitul informaţiilor referitoare la tranzacţiile suspecte este sinuos, astfel că
acestea nu sunt valorificate operativ;
O altă dificultate este dată de identificarea subiecţilor activi ai tranzacţiilor suspecte efectuate
prin intermediul sistemului bancar şi care ţine de obligaţia de identificare a clienţilor.

CONCLUZII

47
 Domeniul spălării banilor rămâne o provocare şi va rămâne în atenţia organismelor interne şi
internaţionale specializate în prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului,
deoarece reţelele de crimă organizată şi grupurile de interese financiare din zonele gri ale pieţelor
comerciale şi financiare, nu sunt dispuse să accepte îngradirea folosirii produsului infracţiunilor
săvârşite, iar infractorii nu riscă să piardă « roadele muncii lor ».
Dezvoltarea produselor financiare, diversificarea instrumentelor de tranzacţionare a valorilor
mobiliare, evoluţia ascendentă a sistemului bancar – a produselor şi serviciilor acestuia -,
standardizarea globală a reglementărilor în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi
finanţării actelor de terorism, sunt câteva din motivele pentru care spălătorii de bani sunt în situaţia să
organizeze noi scheme ilicite prin care să îşi spele rezultatele infracţiunilor.
Regândirea sistemului financiar mondial, raportat la condiţiile actualei crize economice şi
financiare globale, şi la preconizata criză alimentară, constituie premisa iniţierii de noi reglementări în
domeniul CSB/CFT, al funcţionarii centrelor off-shore şi parteneriatelor dintre statele angrenate în
această luptă, al reglementărilor juridice interne şi nu în ultimul rând al politicilor de conştientizare a
populaţiei asupra riscurilor şi pericolelor economice şi sociale care deriva din acest gen de infracţiuni
şi al rolului pe care îl au cetăţenii naţiunilor în identificarea activităţilor ilegale şi acţiunile necesare a
fi întreprinse de către aceştia, să zicem, sub forma denunţului, ca modalitate de a produce « binele
social ».
Consider că implicarea activa a individului in societate crează premisa unei eficientizări a
aparatului statului în materia urmăririi şi sancţionării faptelor generatoare de infracţiuni, iar în ceea ce
priveşte clasa politica, însănătoşirea acesteia. Este evident că în lumea contemporană mediul politic
este cel care favorizează dezvoltarea reţelelor de crimă organizată, datorită faptului că în randul
politicienilor de carieră sunt infiltraţi şi indivizi, care sub aspectul onorabil al demnităţii pe care o
deţine, « prestează », în interes propriu sau al unui grup de interese, activităţi ce contravin normelor
sociale.
Eliminarea prevederilor constituţionale privind prezumţia caracterului licit al dobândirii averii şi
cele privitoare la imunitatea demnitarilor, ar putea impulsiona activitatea organelor de cercetare şi
urmărire penală, în ceea ce priveşte aducerea în faţa instanţelor şi tragerea la răspundere a celor
implicaţi în activităţile infracţionale legate de corupţie şi crimă organizată. Este evidentă nuanţa unor
astfel de modificări, prin crearea unor false judecăţi, venite mai ales din partea celor interesaţi în a nu

48
schimba nimic din ceea ce le convine, în ceea ce priveşte suprimarea unor garanţii privind dreptul de
proprietate sau drepturile unor persoane care deţin o demnitate publică.
Consider că spălarea banilor va rămâne un fenomen cu care omenirea va duce o luptă continuă,
rezultatul înclinării balanţei, către o parte sau alta, depinzând, într-o proporţie covârşitoare, de
interesele şi deciziile luate de cei care deţin controlul asupra finanţelor acestei lumi.

49
 BIBIOGRAFIE

I. Tratate, cursuri, monografii

Bogdan Camelia, Spălarea banilor, București, Editura Universul Juridic, 2010,
Drosu- Șaguna Dan, Tratat de drept financiar și fiscal, București, Editura All Beck S.A, 2001,
Dăianu Daniel, Vrânceanu Radu, România și Uniunea Europeană, București, Editura Polirom,
2002,
Hoanta Nicolae, Evaziunea fiscală, București, Editura Tribuna Economică, București , 1997,
La Rochefoucauld, Maxime şi reflecţii, București, Editura Minerva, 1972,
Mocuța George, Metodologia investigării infracțiunii de spălare a banilor, București, Editura
Noul Orfeu, 2005,
Mrejeru Theodor, Andreiu Dumitru, Florescu Petre, Safta Dan, Safta Marieta, Evaziunea fiscală,
București, Editura,Tribuna Economică, 2000,
Radu Daniela, Iuliana Radu, Drosu Șaguna Dan, Paradisuri fiscale- Implicații economico-
juridice, București, Editura C.H. Beck, București, 2016,
Sandu Florin, Contrabanda și albirea banilor, București, Editura Trei, 1999,
Voicu Costică, Criminalitatea afacerilor, București, Tipografia I.G.P.R., 1997,
Voicu Costică, Spalarea banilor murdari, București, Editura Sylvi Bucureşti, 1999,
Voicu Costică, Alexandru Boroi și colaboratorii, Dreptul penal al afacerilor, București, Editura
C.H.Beck, 2006,
Voicu Costică, Marcoci Petrică-Mihail , Voicu Adriana Camelia, Criminalitatea corporatistă-
între criza economico-financiară și frauda transnațională, Târgoviște Editura Bibliotheca, 2012,

II. Articole, studii de specialitate, note de jurisprudență

Adochiţei Cristina, Adochiţei Iulia, Spălarea banilor, Revista de Drept Penal, nr. 1/ 2003, p. 94.
Apetrei Mihai , Înregistrările audio şi video-mijloace de proba in procesul penal, Revista Drept
Penal, Nr. 3/1998, p. 94-95
Bogdan Camelia, Incriminarea, prevenirea şi combaterea spălării banilor provenind din
activităţi de crimă organizată potrivit reglementărilor interne şi internaţional,Teză de doctorat,
Universitatea Bucureşti, 2009. p. 54

50
 Dabu Valerica şi Cătinean Sorin, Despre spălarea produsului infracţiunilor, Revista Dreptul,
nr.12/2002, p.10
Guiu Ketty M., Spălarea banilor,Revista Dreptul, nr.3/2006, p. 172
Institutul European din România, România şi Măsurile Pentru Combaterea Criminalităţii
Economico-Financiar , PreAccession Impact Studies, Bucureşti, 2003, p. 47.
Kövecsi Laura -Codruţa , Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau
informatice. Mijloce de probă, Revista Drept Penal, Nr.3, 2003, p.145-148
Pitulescu Ion, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălare a banilor , Revista Dreptul, nr.
8/2002, p.147.
Voica D., Investigatorul sub acoperire, Revista Dreptul, nr.5/2004, pp. 8,13

III. Surse normative

Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate
Legea nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului
Legea nr. 135/2020 privind Noul Cod de Procedură Penală

IV. Alte surse

Comisia Comunităţii Europene,Raportul Periodic pe 2001 asupra Progresului României către

Aderare, Bruxelles,13.11.2001.
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Manual de instruire privind
combaterea spălării banilor, 2002, pp. 5 ,6,8
Programul Global contra Spălării Banilor, Raport preliminar, 29. Mai.1998, p.8
Raportul Natiunilor Unite, Oficiul de Control al Drogurilor si de Prevenire a Crimei.

51