CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................................................3

CAPITOLUL I
CONTABILITATEA MĂRFURILOR LA O ENTITATE NEPLĂTITOARE DE TVA
1.1.Mărfurile – parte componentă a stocurilor agenților economici...............................4
1.1.1. Definirea și structura stocurilor...................................................................4
1.1.2. Noțiuni generale despre marfă. Clasificarea mărfurilor..............................5
1.1.3. Delimitări contabile privind mărfurile.........................................................6
1.1.4. Structuri contabile privind mărfurile...........................................................9
1.1.5. Formele de vânzare și clasificarea lor.......................................................15
1.2.Informația contabilă privind mărfurile....................................................................16
1.2.1. Condiții generale privind efectuarea inventarierii.....................................16
1.2.2. Metoda inventarului permanent.................................................................28
1.2.3. Metoda inventarului intermitent................................................................32
1.2.4. Contabilitatea sintetică și analitică a mărfurilor la preț cu amănuntul......33
1.2.5. Contabilitatea mărfurilor în regim de consignație.....................................39
1.3. Documente specifice contabilității mărfurilor la preț cu amănuntul......................40
1.3.1. Chitanța......................................................................................................40
1.3.2. Factura fiscală............................................................................................40
1.3.3. Monetarul...................................................................................................41
1.3.4. Nota de recepție și constatare de diferențe................................................42
1.3.5. Aviz de însoțire a mărfii............................................................................43
1.3.6. Registrul jurnal .........................................................................................44
1.3.7. Registrul inventar......................................................................................45
1.3.8. Registrul de casă........................................................................................46
1.3.9. Bon de consum..........................................................................................47
1.3.10. Dispoziții de plata/încasare......................................................................49
1.3.11. Nota de contabilitate................................................................................50
1.3.12. Balanța de verificare................................................................................51

CAPITOLUL II
PARTICULARITĂȚI ALE CONTABILITĂȚII MĂRFURILOR LA S.C. ALEXIA
S.R.L.............................................................................................................................53
2.1. Prezentarea generală a S.C. ALEXIA S.R.L..........................................................53
2.2. Monografie contabilă privind mărfurile la S.C. ALEXIA S.R.L...........................55

CONCLUZII ȘI PROPUNERI.....................................................................................62
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................63
ANEXE.........................................................................................................................64

1
 INTRODUCERE

Pentru a-şi realiza obiectul de activitate în vederea obţinerii de profit, o

întreprindere cu activitate industrială, comercială, de servicii sau de altă natură,
efectuează în mod curent tranzacţii de cumpărări şi vânzări de bunuri şi servicii.
Operaţiile curente de cumpărări şi vânzări de bunuri şi servicii dau conținut
funcţii comerciale a unei firme şi se efectuează pe baza politicilor de cumpărări şi
vânzări stabilite de managerii firmei.
În cazul societăților comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea
mărfurilor la preț cu amănuntul, numărul tranzacțiilor de cumpărări și vânzări este
nelimitat în cursul unei perioade de gestiune luată în considerare, deoarece mărfurile
sunt acele elemente de stocuri care se achiziționează în vederea revânzării, fără a suferii
modificări, iar dacă acestea există sunt neesențiale.
Derularea operaţiunilor de cumpărări și vânzări de mărfuri se face de regulă
plecând de la preţul de vânzare din care se exclud reducerile comerciale operate, adică
preţul definitiv negociat între vânzător şi comparator. Mărfurile la preţ de vânzare cu
amănuntul presupun o evaluare iniţială a preţului de vânzare ajungându-se la valoarea
preţului cu amănuntul prin aplicarea unui adaos comercial.
Am ales această temă, deoarece peste 50% din societăţile comerciale se ocupă de
comercializarea mărfurilor sub diverse forme. Contabilitatea mărfurilor reprezintă o
problematică interesantă în domeniul contabilităţii prin multitudinea de situaţii care apar
legate de mărfuri (consignaţie, amănunt, en-gross, import, export, etc.).

Deasemeni am încercat să realizez o analiză economico-financiară a firmei S.C.

ALEXIA S.R.L, cu scopul de a furniza informaţii, care să asigure o imagine fidelă
asupra poziţiei financiare a societății, în vederea fundamentării activității economice.

2
 CAPITOLUL I
CONTABILITATEA MĂRFURILOR LA O ENTITATE
NEPLĂTITOARE DE TVA

1.1.Mărfurile-parte componentă a stocurilor agenților economici

1.1.1 Definirea și structura stocurilor

Orice activitate economico-financiară, indiferent de natură sa, ocazionează diverse

consumuri de muncă unde se încadrează cu pondere relativ însemnată și cele care
privesc valorile de natură stocabilă.
Stocurile propriu-zise au o structură complexă și cuprind următoarele categorii de
elemente patrimoniale: mărfuri, materii prime, materiale consumabile, produse agricole,
animale și păsări, ambalaje și materiale de natura obiectelor de inventar.
A.Mărfurile reprezintă bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea
vânzării în starea în care au fost achiziționate.
B.Materiile prime sunt acele active circulante materiale care participă direct la
fabricarea produselor și se regăsesc integral sau parțial în produsul finit fie în starea lor
inițială, fie transformată.
C.Materialele consumabile reporezintă activele circulante materiale care participă,
sau ajută la procesul de fabricație, sau de exploatare, fără a se regăsi de regulă în
produsul finit și cuprind: materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat,
pese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile.
D.Produsele constituie o categorie oarecum eterogenă, în cadrul căreia se disting
următoarele categorii:
 Produsele finite propriu-zis, în care intră bunurile care au parcurs integral fazele
procesului de fabricație și nu mai necesită prelucrări ulterioare în cadrul unității
patrimoniale, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct
clienților;
3
  Semifabricatele, care reprezintă acele produse al căror ciclu de fabricație a fost
terminat într-o secție (faze de fabricație), transformându-se în procesul tehnologic
al altei secții sau se livrează terților;
 Produse reziduale, unde se au în vedere valori de natura rebuturilor, materialelor
recuperabile sau deșeurilor rezultate din procesul de producție.
E.Animale și păsări constituie o altă categorie de elemente patrimoniale care
cuprind animale născute și pe cele tinere de orice fel (viței, purcei, mânji și altele),
crescute și folosite pentru reproducție, animalele și păsările la îngrășat pentru a fi
valorificate, coloniile de albine, precum și animalele pentru producția de lână, lapte și
blană.
F.Ambalajele, care se referă atât la ambalajele refolosibile achiziționate sau
fabricate, necesare vânzării produselor și care în mod temporar pot fi păstrate de terți cu
obligația restituirii în condițiile prevăzute în contracte, cât și ambalajele de natura
obiectelor de inventar, utilizate numai în interiorul unității patrimoniale, sau care circulă
fără decontare, precum și ambalajele și materialele pentru ambalat obținute în cadrul
activității proprii în vederea vânzării către terți, fapt pentru care sunt considerate
produse finite. Materialele de ambalat care nu se pot gestiona ca ambalaje se includ în
categoria stocurilor cu denumirea „Alte materiale consumabile”.
G.Obiecte de inventar constituie, de asemenea, o categorie distinctă de elemente
patrimoniale care prezintă anumite particularități.
Obiectele de inventar reprezintă bunuri care nu îndeplinesc condițiile legale privind
valoarea și durata pentru a fi considerate mijloace fixe, precum și bunurile asimilate
acestora, cum sunt: echipamentul de protecție, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea
specială, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, aparatele de măsură și control,
matrițele folosite la obținerea anumitor produse și alte obiecte asimilate.

1.1.2. Noțiuni generale despre marfă. Clasificarea mărfurilor

Marfa, ca produs al muncii, are o anumită valoare a cărei mărime este determinată de
valoarea materiilor prime și auxiliare introduse în fabricație, de uzură aparatelor și a
instalațiilor tehnologice folosite, de timpul de muncă necesar pentru producerea ei, de

4
valoarea ambalajelor folosite etc. Toate acestea, însumate determină valoare mărfii și se
exprimă prin preț.
Mărimea valorii exprimată prin preț este însă stabilită și în funcție de modul cum
marfa satisface o anumită necesitate a omului în funcție de valoarea de întrebuințare.
Mărfurile sunt grupate după anumite criterii:
 După felul materialelor utilizate, pot fi: naturale și sintetice;
 După stadiul de prelucrare și folosire, pot fi: materii prime, produse semifabricate
și produse finite;
 După destinație, pot fi: îmbrăcăminte, materiale sportive de uz casnic, etc.
Clasificarea mărfurilor cuprinde:
 Sectorul alcătuit din produse cu caracteristici similare (de exemplu, “sectorul cu
produse alimentare”);
 Grupa o parte din sector (de exemplu grupa “carne și produse din carne”);
 Subgrupa - o parte din grupă (de exemplu subgrupa “produselor din carne” o
formează “preparate din carne”).

1.1.3. Delimitări contabile privind mărfurile

Calitatea produselor este definită prin totalitatea însușirilor concrete și a
caracteristicilor care determină utilizarea lor în raport cu scopul pentru care au fost
create, precum și eficiența lor economică. De pildă, însușirile concrete prin care este
definită calitatea unui produs alimentar în funcție de natura lui sunt: organoleptice,
fizico-chimice, microbiologice, starea produsului din punct de vedere igienico-sanitar.
Calitatea unei mărfi, așa cum rezultă din definiția de mai sus, este determinată de:
parametrii tehnici (funcționalitate, mentenanță, rezistență la uzură, etc.), parametrii
economici (consum de energie, de materii prime), parametrii estetici (aspect, culoare,
formă).
Calitatea produselor prezintă o importanță deosebită pentru întreaga societate
deoarece are efecte favorabile în toate domeniile de activitate ale economiei. De aceea
această noțiune care exprimă unitatea însușirilor esențiale ale mărfurilor a căpătat o
importanță majoră fiind reglementată prin legea calității.
5
 La nivelul comerțului s-au înființat, în cadrul întreprinderilor comerciale,
laboratoare de control a calității produselor, servicii de calitate și comisii de recepție pe
grupe de mărfuri, care au obligația să stabilească calitatea mărfurilor la primire și să
urmărească modul cum produsele își mențin calitatea pe parcursul perioadei de păstrare
garantată de producător.
Calitatea mărfurilor este determinată de o serie de factori ca: materia primă,
procesul tehnologic, ambalajul, marcarea, transportul și păstrarea. Toți acești factori
formează conținutul unor documente, elaborate la nivel central și denumite standarde de
stat care prescriu condițiile de calitate a mărfurilor.
Întrucât calitatea mărfurilor se poate modifica, pe parcursul comercializării este
necesar să întregim grupa factorilor specifici etapei productive cu factori ca: păstrarea,
condițiile de ambalare și gradul de calificare al lucrătorului din comerț.
Primul factor cu influență hotărâtoare asupra calității îl formează natura
materialelor folosite fiind denumite (în funcție de contribuția ce o au la obținerea
produsului) materii prime și materiale auxiliare.
Procesul tehnologic cuprinde un ansamblu de operații desfășurate pe baza unor
rețete de fabricație sau a unui proces tehnologic. În cadrul acestuia o contribuție o au
starea de funcționare a aparatelor cât și forța de muncă (angajatul).
Ambalajul un factor implicat în definirea calității este tot o marfă. El se obține în
întreprinderi speciale din materii prime diferite în forme diferite, mărimi și culori
variate în funcție de produsul ambalat.
Ambalajul are influență pozitivă asupra produsului atunci când întrunește
următoarele condiții:
 Este bine construit ca să poată asigura integritatea produsului;
 Este neutru față de produsul ambalat;
 Corespunde din punct de vedere igienico-sanitar;
 Are însușiri estetice privind forma, culoarea, capacitatea, putând astfel
stimula vânzarea produsului;
 Este ușor de manipulat.
Rolul ambalajului este acela de a asigura integritatea produsului ambalat și de a
contribui la menținerea calității acestuia pe toată perioada folosirii lui.
Ambalajele sunt diferențiate după mai multe criterii:
6
  După felul materialului folosit la confecționare, ambalajele pot fi: din hârtie,
lemn, textile, sticlă, mase plastice, sau materiale complexe;
 După procedeul confecționării sunt: ambalaje fixe, demontabile sau pliante;
 După domeniul de utilizare: ambalaje de transport, de desfacere/prezentare.
 Marcarea este un factor de calitate cu dublu rol: de informare/identificare a
produsului și estetic, detreminat de varietatea soluțiilor.
 Formele de marcare sunt:
 Etichete litografiate, care cuprind, printr-o grafică estetică și fotografia
produsului ambalat;
 Banderole litografiate – folosite de regulă la produsele zaharoase;
 Ambalaje de hârtie superioară (cerată, metalizată);
 Ștanțarea – o imprimare codificată aplicată pe ambalaje metalice sau prin
cuvinte, aplicată pe ambalaje din sticlă.
 Ștampilarea și pirogravarea în cazul ambalajelor din esențe lemnoase.
Conținutul marcării constă în următoarele:
Marcarea influențează calitatea și deci contribuie la creșterea valorii produsului
stârnind curiozitatea cumpărătorului.
Menținerea calității produselor pe perioada transportării acestora de la producători
către consumatori necesită îndeplinirea unor cerințe cum ar fi:
Mijlocul de transport trebuie să corespundă fiecărei grupe de produse;
Condițiile de temperatură, umiditate, aerisire care sunt specifice fiecărei grupe
trebuie să fie asigurate în condiții optime pe toată această perioadă;
Condițiile de igienă sanitară trebuie să fie respectate cu atenție deosebită în
perioada manipulării;
Aranjarea ambalajelor trebuie să permită o stabilitate a mijlocului de transport.
Păstrarea este o etapă importantă a circulației mărfurilor, cu rol determinant
asupra calității produselor. Se face în spații special amenajate. Cerințele unei
bune păstrări a mărfurilor sunt:
Asigurarea parametrilor de păstrare specifici fiecărui produs (temperatură,
umiditate etc.);
Aranjarea mărfurilor respectându-se vecinătatea admisă între produse,
deoarece sunt produse care transmit în spațiul de păstrare mirosul lor specific;
Asigurarea condițiilor de igienă sanitară;
Aranjarea ambalajelor în așa fel încât să permită exercitarea unui control
permanent asupra modului cum produsele își mențin calitatea.

7
 Cerințele de păstrare prezintă particularități pe grupe de produse, a căror
nerspectare reduce perioada de garanție acordată de producător.
Calitatea produselor și menținerea ei este influențată și de nivelul de pregătire al
lucrătorului din indusrie și comerț.

1.1.4. Structuri contabile privind mărfurile

Mărfurile reprezintă o categorie importantă de stocuri care în circuitul lor de la
producători până la consumatori, generează un volum foarte mare de operații
economico-financiare ce se efectuează prin intermediul unui număr deosebit de mare de
agenți economici, cu diferite profiluri de activitate comercială. Astfel, se poate
considera că există trei categorii importante de unități patrimoniale cu profil comercial
și anume: en gross sau cu ridicată, en detaill sau cu amănuntul și mixte.
Unitățile comerciale en gross sunt cele care asigură desfășurarea acestei forme de
circulație a mărfurilor, efectuând operațiuni de cumpărare a bunurilor de consum, în
cantități mari și foarte mari, de la producătorii și furnizorii interni și externi, precum și
de vânzare a lor în partizi (loturi) mari către alți agenți economici, de regulă cu profil
comercial en detaill inclusiv de alimentație publică. Vânzările se pot efectua și către alte
unități patrimoniale, de asemenea cu profil comercial en gross.
Unitățile comerciale cu profil en detaill realizează această formă de circulație a
mărfurilor efectuând cumpărarea acestor bunuri, de regulă de la unitățile en gross, dar și
de la producătorii și furnizorii interni în loturi mici sau relativ mici, precum și vânzarea
lor către populaăție, inclusiv prin unități de alimentație publică. Mărfurile se vând în
starea în care au fost cumpărate sau după o prelucrare prealabilă în vederea consumului
în unități operative special amenajate (restaurante, bufete etc.).
Unitățile comerciale mixte efectuează atât operații de comerț en gross, cât și en
detail. Pentru unitățile comerciale amintite anterior este caracteristic faptul că au ca
obiect de activitate principal sau complementar, atât cumpărarea cât și revânzarea
mărfurilor în scopul obținerii unui profit. Aceste unități desfășoară, de regulă activități
ce se încadrează în diverse domenii de activitate.

8
 În categoria mărfurilor care au o structură eterogenă se includ atât bunurile pe
care agentul economic le cumpără în vederea vânzării în starea în care au fost
achiziționate cât și produsele finite transferate de unitățile producătoare în magazinele
proprii de prezentare și desfacere, precum și acele active circulante materiale de natura
materiilor prime, materialelor consumabile, obiectelor de inventar, ambalajelor etc.,
devenite disponibile în cadrul patrimoniului unității economice și care se vând terților
așa cum au fost cumpărate.
În ceea ce privește vânzarea ultimelor elemente de stocuri amintite mai sus, se
menționează că, după realizarea acestei operații se înregistrează numai scriptic în
debitul contului de Mărfuri (371), prin corespondență cu creditul conturilor
corespunzătoare naturii lor (301, 302, 303, 381 etc.) și nu ocazionează aspecte specifice
privind evaluarea și prețurile de înregistrare în contabilitate.
Totodată este justificat să se aibă în vedere, atunci când este cazul, translocarea
diferențelor de preț aferente în creditul sau debitul contului 378 “Difernțe de preț la
mărfuri” după cum sunt favorabile și respectiv nefavorabile, prin corespondență cu
debitul sau creditul conturilor de difernțe corespunzătoare activelor circulante, materiale
în cauză (308, 388).
Această modalitate de soluționare contabilă asigură majorarea, pe de o parte a
cheltuielilor și implicit a costului de producție numai cu ceea ce se consumă efectiv
pentru obținerea produselor finite, iar pe de altă parte, a cheltuielilor privind mărfurile
cu sumele ce privesc vânzarea celorlalte elemente de active circulante materiale.
Organizarea contabilității mărfurilor este influențată într-o anumită măsură de
prețul de înregistrare ce se utilizează și care în funcție de categoria în care se încadrează
unitatea patrimonială și implicit de opțiunea să, poate fi costul efectiv de achiziție,
prețul prestabilit (standard), prețul cu amănuntul sau en gross.
Costul efectiv de achiziție este recomandat în cazul unităților care
comercializează un număr relativ redus de produse cu o frecvență redusă a intrărilor și
ieșirilor, dar în cantități mari. Caracteristică de bază a acestei metode constă în
evaluarea mărfurilor și implicit a operațiilor de intrări și ieșiri la prețul efectiv de
aprovizionare, care în condițiile actuale este fluctuant, fapt ce creează anumite
dificultăți în legătură cu evaluarea ieșirilor din gestiune. În situația utilizării costului de
9
achiziție ca preț de înregistrare este justificată crearea în cadrul contului 371-Mărfuri a
două conturi analitice, unul pentru prețul de facturare sau de cumpărare (371.01) și
celălalt pentru cheltuielile de transport aprovizionare și alte consumuri similare
(371.02), ambele cu funcția contabilă de activ, însă ultimul cu repartizare lunară
proporțională cu mărfurile vândute, pe bază de coeficient mediu. Pentru operațiile de
ieșire din patrimoniu, în funcție de specificul și interesele agentului economic, se poate
adopta una dintre cele trei metode: CMP (Costul Mediu Ponderat), FIFO (Primul intrat,
primul ieșit), LIFO (Ultimul intrat primul ieșit).
Prețul cu amănuntul sau cel de vânzare en gross se utilizează numai în cazul
mărfurilor, putând fi adoptat de orice agent economic cu profil comercial en detaill, en
gross sau mixt. De altfel, acest preț se justifică în condițiile unui comerț cu articole și
sortimente numeroase și o frecvență mare a intrărilor și ieșirilor, precum și în situația
organizării evidenței analitice după metoda global-valorică, ceea ce nu exclude
posibilitatea utilizării lui și în cazul evidenței cantitativ valorice pe sortimente de
mărfuri. Prețul analizat, datorită modificărilor cu caracter oarecum frecvent ale
prețurilor de cumpărare, adaosurilor comerciale și altor cauze, se poate reduce sau
majoră, după caz, pe bază de inventar, atunci când este necesar. Această operație nu
contravine prevederilor contabile în viguare întrucât nu se afectează valoarea de intrare
în patrimoniu la costul efectiv de achiziție.
Prețul cu amănuntul sau de vânzare en gross se stabilește de agentul economic
prin luarea în calcul a unui anumit adaos comercial, posibil de realizat, însă atunci când
situația de pe piață se schimbă este normal să se majoreze sau diminueze adaosul
comercial și implicit prețul de vânzare pe bază de inventar de schimbare de prețuri, cu
înregistrarea corespunzătoare în contabilitate.
Altfel spus, majorarea sau reducerea prețului cu amănuntul sau a celui de vânzare
en gross până la nivelul costului de achiziție respectă regulile și principiile contabile,
fiind un drept exclusiv al agentului economic care poate lua asemenea decizie atunci
când apreciază că este necesar pentru valorificarea în condiții avantajoase a mărfurilor și
pentru a evita riscurile.
În legătură cu prețul de vânzare cu amănuntul se impune precizarea că în cazul
agenților economici neplătitori de TVA (cu cifra anuală de afaceri sub 220.000 lei, sau
10
care beneficiază de prevederi legale exprese) el conține, pe lângă elementele cunoscute
și TVA facturată de furnizori și reprezintă atât prețul de vânzare către populație, cât și
prețul de evidență sau de înregistrare în contul de mărfuri.
Totodată, se reține că pentru mărfurile lent și greu vandabile la care se impune
practicarea unor prețuri de vânzare sub nivelul costului efectiv de achiziție este necesar
ca la inventarierea anuală, să se constituie ajustări pentru depreciere.
În legătură cu acest ultim aspect precum și în ceea ce privește mărfurile cu
perioada de valabilitate expirată, degradate sau depășite calitativ și totodată
neimputabile, se menționează că, potrivit reglementărilor în viguare, consiliul de
administrație al agentului economic, fără vreo altă aprobare, are competențe să decidă
efectuarea operației de declasare și casare.
Precizare:
Valorile aferente unor asemenea operațiuni afectează cheltuielile de exploatare,
fiind deductibile la calculul impozitului pe profit doar în cazul în care au fost încheiate
contracte de asigurare. Sub aspectul TVA, este admisă deductibilitatea valorilor
respective numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții:
 Nu sunt imputabile;
 Degradarea calitativă a bunurilor provine din cauze obiective dovedite cu
documente;
 Se face dovada că s-au distrus bunurile ce nu mai intră în circuitul economic.
Prețul de vânzare cu amănuntul, exclusiv TVA sau engross, se reflectă în contul
de mărfuri (371) și este format din costul efectiv de achiziție (prețul facturat de furnizor
și cheltuielile de transport-aprvizionare) și adaosul comercial.
În ceea ce privește utilizarea prețului cu amănuntul sau de vânzare en gross se
menționează că în activitatea practică, în vederea respectării regulilor generale de
evaluare privind intrarea în patrimoniu la costul efectiv de achiziție și totodată pentru
evitarea interpretărilor de natură fiscală se consideră că este necesar și nu contravine
reglementărilor în viguare, să se deschidă două conturi analitice distincte la contul
sintetic 378 „Diferențe de preț la mărfuri” și anume:
- 378.01 „Diferențe de preț la mărfuri privind cheltuielile de transport-
aprovizionare”, cu funcția contabilă de activ;

11
 - 378.02 „Diferențe de preț la mărfuri privind adaosul comercial”, cu funcția
contabilă de pasiv.
Prețul cu amănuntul sau de vânzare către populație inclusiv TVA, se calculează
prin adăugarea la prețul cu amănuntul amintit anterior a cotei legale de TVA. Acest preț
reprezintă prețul de înregistrare în contabiliatea a mărfurilor de către agenții economici
care adoptă această variantă de evaluare.

1.1.5. Formele de vânzare și clasificarea lor

Forma de vânzare desemnează un complex de activități, mijloace și soluții
organizatorice și tehnologice privind desfacerea mărfurilor de către organisme
specializate în activitatea comercială indiferent de raporturile economice sau juridice în
care s-ar afla cu producătorii, intermediari sau comercianți.
Vânzarea produselor reprezintă „actul prin care se asigură valorificarea
rezultatelor producției respective, acela de recuperare a cheltuielilor cu fabricația și
pregătirea produsului pentru vânzare, inclusiv obținerea unui anumit profit”.
Formele de vânzare utilizate în practica comercială vizează anumite tehnici specifice,
precum: vânzarea în sistem „franchising”, vânzarea mărfurilor cu bucată, vânzarea la
prețuri unice, vânzarea în consignație etc.
Întreprinderile folosesc o mare diversitate de soluții practice prin care produsele
ajung la client. Ele sunt cunoscute ca forme de vânzare care se clasifică după anumite
criterii cum ar fi:
 Locul în care se derulează vânzarea;
 Natura produselor vândute;
 Tipul clientelei;
 Metodele folosite pentru realizarea vânzării;
 Modalitățile de plată;
 Modul în care produsul ajunge la client;
 Mărimea lotului de produse vândute;
 Modul și momentul stabilirii prețului;
 Natura și rolul intermediarilor.
A) După locul în care se desfășoară, vânzarea se poate realiza:
 În unitatea de desfacere (clientul se deplasează spre vânzător):
 Magazin;
 Depozit;
12
  Punct de vânzare (chioșc, tonetă).
 La client (vânzătorul se deplasează la client):
 La domiciliu;
 În cadrul unor reuniuni de vânzare;
 În întreprinderea clientului.
 Pe teren neutru (vânzătorul și clientul vin unul spre celălalt):
 În cadrul unor târguri, expoziții, saloane;
 Locuri speciale pentru demonstrații și vânzări;
 Case de licitații;
 Burse de mărfuri;
 În zone cu concentrări temporare de consumatori (stadioane, manifestări
culturale, săli de cinema sau spectacol);
 În mijloace de transport (trenuri, avioane, nave).
B) După natura produselor vândute există forme specifice pentru:
 Produse alimentare/nealimentare/alimentație publică;
 Produse de folosire curentă/periodică/rară;
 Bunuri de consum/de folosință productivă;
 Produse de marcă;
 Produse simple/de tehnicitate ridicată;
 Produse „de masă”/de lux;
 Produse (preparate) care se consumă pe loc/care se consumă acasă (în afara
unității);
 Produse ambalate/vrac;
 Mărfuri de bursă/alte mărfuri.
C) După tipul clientelei:
 Consumatori individuali/întreprinderi:
 Femei/bărbați/copii;
 Copii/tineri/maturi/vârstnici;
 Din mediul urban/rural.
D) După metoda folosită:
 Vânzare de contact (vânzătorul și clientul se întâlnesc);
 În magazin (tradițional/cu autoservire/cu alegere liberă);
 La client (prin reprezentant care livrează produsul/prin reprezentant care ia
comanda);
 Vânzare la distanță (vânzătorul și clientul nu se întâlnesc):
 Prin telefon;
 Televânzare prin ordonator (sau alte sisteme echivalente);
 Prin corespondență (pe baza catalogului);
 Folosind magazine virtuale create cu ajutorul paginilor web;
 La burse de mărfuri.
E) După modalitatea de plată:
13
  Vânzarea cu plata pe loc (în momentul livrării), cu numerar;
 Vânzarea cu plata pe loc prin cec;
 Vânzarea cu plata pe loc cu carte de credit;
 Vânzarea cu plata la termen, prin bancă;
 Vânzarea cu plata în rate;
 Vânzarea cu plată prin compensare sau în natură (cu alte bunuri).
F) După modul în care produsul ajunge la client:
 Cu ridicarea produselor de către client și transportul pe cheltuiala acestuia;
 Cu livrarea produselor la client și transportul pe cheltuiala vânzătorului;
 Produsul nu ajunge la primul cumpărător, el este cumpărat în vederea
revânzării și este păstrat la furnizor (cazul comercianților en gross fără
depozite sau al operațiunilor la bursă).
G) După cantitatea vândută:
 Vânzarea cu amănuntul, în cantități mici (en detaill), către populație sau firme;
 Vânzarea cu ridicată, în cantități mari (en gross), către alte întreprinderi.
H) După modul și momentul de stabilire al prețului:
 Prețul este stabilit anterior și afișat (nu se negociază);
 Prețul este stabilit prin negociere chiar în timpul vânzării;
 Prețul este stabilit prin licitație (după metoda „adjudecat pentru cine oferă mai
mult”);
I) După felul și rolul intermediarilor în procesul de vânzare:
 Vânzarea prin personalul specializat al ofertantului (vânzător, distribuitor);
 Vânzarea prin intermediul unor instituții specializate (burse de mărfuri, case de
licitații, agenții);
 Vânzarea cu ajutorul altor intermediari, persoane fizice sau juridice (agenți,
comisionari, comercianți, specializați).

1.2.Informația contabilă privind mărfurile

1.2.1.Condiții generale privind efectuarea inventarierii
Inventarierea elementelor de activ și de pasiv reprezintă ansamblul operațiunilor prin
care se constată existența tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai
valoric, după caz, la data la care se efectuează.
Inventarierea are ca scop principal stabilirea situației reale a tuturor elementelor de
activ și de pasiv ale fiecărai unități precum și a bunurilor și valorilor deținute cu orice
14
titlu, aparținând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situațiilor
financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a
performanței unității pentru respectivul exercițiu financiar.
Organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ din cadrul societăților
comerciale, societăților/companiilor naționale, regiilor autonome, instituțiilor naționale
de cercetare –dezvoltare, societăților cooperatiste și celorlalte persoane juridice cu și
fără scop patrimonial, precum și ale persoanelor fizice care desfășoară activități
producătoare de venituri, denumite în continuare unități, se efectuează potrivit
prevederilor legale, ale reglementărilor aplicabile 1.
Unitățile au obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ și de
pasiv deținute la începutul activității, cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării lor,
în cazul fuziunii sau încetării activității precum și în următoarele situații:
 La cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului sau a altor
organe prevăzute de lege;
 Ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot
fi stabilite cert prin inventariere;
 Ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;
 Cu prilejul reorganizării gestiunilor;
 Ca urmare a calamităților sau a unor cazuri de forță majoră;
 În alte cazuri prevăzute de lege.
În cazul în care, în situațiile enumerate mai sus, sunt inventariate toate elementele de
activ dintr-o gestiune, aceasta poate ține loc de inventariere anuală, cu aprobarea
administratorului, coordonatorului de credite sau a persoanei care are obligația
gestionării elementelor de activ și de pasiv cu respectarea prevederilor legale.
Ministerul Finanțelor Publice poate aproba excepții de la regula inventarierii anuale
pentru unele bunuri cu caracter special aflate în administarea instituțiilor publice, la
ordonatorii principali de credite.
La începutul activității unității, inventarierea are ca scop principal stabilirea și
evaluarea elementelor de activ ce constituie aportul la capitalul unității.
Elementele de activ care constituie aport la capitalul social al agenților economici, la
patrimoniul inițial al persoanelor juridice fără scop patrimonial și la patrimoniul
instituțiilor publice, se înscriu în registrul inventar grupate pe conturi.
1 Legea nr. 82 din 24 decembrie 1991- Legea contabilității, cu modificările și completările ulterioare.
15
 Inventarierea anuală a elementelor de activ și de pasiv se face, de regulă, cu ocazia
încheierii exercițiului financiar, avându-se în vedere și specificul activității fiecărei
unități.
În cadrul agenților economici cu activitate complexă, bunurile pot fi inventariate și
înaintea datei de încheiere a exercițiului financiar, cu condiția asigurării valorificării și
cuprinderii rezultatelor inventarierii în situațiile financiare întocmite pentru exercițiul
financiar respectiv. În situația inventarierii unor gestiuni pe parcursul anului, în registrul
inventar se va cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate și înscrise în listele de
inventariere actualizate cu intrările și ieșirile de bunuri din perioada cuprinsă între data
inventarierii și data exercițiului financiar.
Răspunderea pentru bună organizare a lucrărilor de inventariere revine
administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația
gestionării elementelor de activ și de pasiv și care elaborează și transmite comisiilor de
inventariere proceduri scrise, adaptate la specificul unității.
Inventarierea elementelor de activ și de pasiv se efectuează de comisii de
inventariere, formate din cel puțin două persoane, numite prin decizie scrisă, emisă de
persoane autorizate. În decizia de numire se menționează în mod obligatoriu
componența comisiei, numele responsabilului comisiei, modul de efectuare a
inventarierii, gestiunea supusă inventarierii, data de începere și de terminare a
operațiunilor.
La persoanele fizice care desfășoară activități producătoare de venituri, precum și la
unitățile al căror număr de salariați este redus, iar valoarea bunurilor din gestiune nu
depășește plafonul stabilit de administratori, inventarierea poate fi făcută de către o
singură persoană.
Comisiile de inventariere sunt coordonate, acolo unde este cazul, de către o comisie
centrală numită de asemenea prin decizie scrisă, emisă de persoanele autorizate, care are
ca sarcină să organizeze, să instruiască, să supravegheze și să controleze modul de
efectuare a operațiunilor de inventariere.
Comisia de inventariere răspunde de efectuarea tuturor lucrărilor de inventariere,
potrivit prevederilor legale.

16
 Pentru desfășurarea în bune condiții a operațiunilor de inventariere, în comisii vor fi
numite persoane cu pregătire corespunzătoare economică și tehnică, să asigure
efectuarea corectă și la timp a inventarierii elementelor de activ și de pasiv, inclusiv
evaluarea lor comform reglementărilor contabile aplicabile.
Inventarierea și evaluarea elementelor de activ și de pasiv se pot efectua atât cu
salariații proprii, cât și pe bază de contracte de prestări de servicii încheiate cu persoane
juridice sau fizice cu pregătire corespunzătoare. Din comisia de inventariere nu pot face
parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii și nici contabilii care țin evidența
gestiunii respective.
Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiți decât în cazuri bine justificate
și numai prin decizie scrisă, emisă de către cei care i-au numit.
În vederea bunei desfășurări a operațiunilor de inventariere, administratorii,
ordonatorii de credite sau alte persoane care au obligația gestionării elementelor de activ
și de pasiv trebuie să ia măsuri pentru crearea condițiilor corespunzătoare de lucru
comisiei de inventariere, prin:
 Organizarea depozitării bunurilor pe sorto-tipo-dimensiuni, codificarea acestora și
întocmirea etichetelor de raft;
 Ținerea la zi a evidenței tehnico-operative la gestiuni și a celei contabile și
efectuarea confruntării datelor din aceste evidențe;
 Participarea întregii comisii de inventariere la lucrările de inventariere;
 Asigurarea personalului necesar pentru manipularea bunurilor care se
inventariază, respectiv pentru sortare, așezare, măsurare, numărare, etc.;
 Asigurarea participării la identificarea bunurilor inventariate (calitate, sortiment,
preț, etc.) a unor specialiști din unitate sau din afara acesteia la solicitarea
responsabilului comisiei de inventariere, care au obligația de a semna listele de
inventariere pentru atestarea datelor înscrise;
 Dotarea comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul și de sigilare a
spațiilor inventariate;
 Asigurarea protecției membrilor comisiei de inventariere în conformitate cu
normele de securitate și sănătate în muncă;
 Asigurarea securității ușilor, ferestrelor, porților etc. de la magazine, depozite,
gestiuni etc.

17
 Principalele măsuri organizatorice care trebuie luate înainte de către comisia de
inventariere sunt următoarele:
 Înainte de începerea operațiunii de inventariere să ia de la gestionarul răspunzător de
gestiunea bunurilor o declarație scrisă din care să rezulte dacă:
 Gestionează bunuri și în alte locuri de depozitare;
 În afara bunurilor unității respective, are în gestiune și alte bunuri aparținând terților,
primite cu sau fără documente;
 Are plusuri sau lipsuri în gestiune, despre a căror cantitate sau valoare are
cunoștință;
 Are bunuri nerecepționate sau care trebuie expediate (livrate) pentru care s-au
întocmit documente aferente;
 A primit sau a eliberat bunuri fără documente legale;
 Deține numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în
gestiunea sa;
 Are documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidența gestiunii sau
care nu au fost predate la contabilitate.
De asemenea gestionarul va menționa în declarația scrisă felul, numărul și data
ultimului document de intrare/ieșire a bunurilor în/din gestiune.
Declarația se datează și se semnează de către gestionarul răspunzător de gestiunea
bunurilor și de către comisia de inventariere, care atestă că a fost dată în prezența sa.
 Să identifice toate locurile (încăperile) în care există bunuri ce urmează a fi
inventariate;
 Să asigure închiderea și sigilarea spațiilor de depozitare, în prezența gestionarului,
ori de câte ori se întrerup operațiunile de inventariere și se părăsește gestiunea.
Dacă bunurile supuse inventarierii, gestionate de către o singură persoană, sunt
depozitate în locuri diferite sau când gestiunea are mai multe căi de acces, membrii
comisiei care efectuează inventarierea trebuie să sigileze toate aceste locuri și căile de
acces, cu excepția locului în care a început inventarierea, care se sigilează numai în
cazul în care inventarierea nu se termină într-o singură zi. La reluarea lucrărilor se
verifică dacă sigiliul este intact. În caz contrar, acest fapt se va consemna într-un proces
verbal de constatare, care se semnează de către comisia de inventariere și de către
gestionar, luându-se măsuri corespunzătoare.
Documentele întocmite de comisia de inventariere rămân în cadrul gestiunii
inventariate, în locuri speciașl amenajate (fișete, casete, dulapuri etc.), încuiate și

18
sigilate. Sigiliul se păstrează pe durata inventarierii, de către responsabilul comisiei de
inventariere;
 Să bareze și să semneze, la ultima operațiune, fișele de magazie, menționând
data la care s-au inventariat bunurile, să vizeze documentele care privesc
intrări sau ieșiri de bunuri, existente în gestiune dar neînregistrate, să dispună
înregistrarea acestora în fișele de magazie și predarea lor în contabilitate,
astfel încât situația scriptică a gestiunii să reflecte realitatea.
 La unitățile de desfacere cu amănuntul, care folosesc metoda global-valorică,
gestionarul trebuie să întocmească și să depună la contabilitate, înainte de
începerea inventarierii, raportul de gestiune în care să se înscrie toate
documentele de intrare și de ieșire a mărfurilor, precum și cele privind
numerarul depus la caserie, întocmit până în momentul începerii inventarierii;
 Să verifice numerarul din casă și să stabilească suma încasărilor din ziua
curentă, solicitând întocmirea monetarului (la gestiunile cu vânzare cu
amănuntul) și depunerea numerarului la caseria unității;
 Să controleze dacă toate instrumentele și aparatele de măsură sau de cântărire
au fost verificate și dacă sunt în bună stare de funcționare.
În cazul în care gestionarul lipsește, comisia de inventariere aplică sigiliu și
comunică aceasta conducerii unității respective. Conducerea unității are obligația să îi
comunice gestionarului, imediat, în scris, inventarierea ce trebuie să se efectueze,
indicând locul, ziua și ora fixate pentru începerea lucrărilor.
Dacă gestionarul sau reprezentantul său legal nu se prezintă la locul, data și ora
fixate, inventarierea se efectuează de către comisia de inventariere în prezența altei
persoane, numită prin decizie scrisă, care să îl reprezinte pe gestionar.
Pentru desfășurarea corespunzătoare a inventarierii este indicat, dacă este posibil, să
se sisteze operațiunile de intrare/ieșire a bunurilor supuse inventarierii, luându-se din
timp măsurile corespunzătoare pentru a nu se stânji procesul normal de livrare sau de
primire a bunurilor.
Dacă operațiunile de aprovizionare – livrare a bunurilor nu pot fi suspendate, se
prevede crearea unei zone tampon în care să se depoziteze bunurile primite în timpul
inventarierii sau să se permită expedierea la clienți, iar operațiunile respective se vor
efectua numai în prezența comisiei de inventariere, care va menționa pe documentele
19
respective “primit în timpul inventarierii”, după caz, în scopul evitării inventarierii
duble sau a omisiunilor.
Pe toată durata inventarierii, programul și perioada inventarierii, vor fi afișate la loc
vizibil.
Inventarierea imobilizărilor necorporale se efectuează prin constatarea existenței și
apartenenței acestora la unitățile deținătoare, iar în cazul brevetelor, licențelor, al know-
how-ului și al mărcilor de fabricație, este necesară dovedirea existenței acestora pe baza
titlurilor de proprietate.
Inventarierea terenurilor se efectuează pe baza documentelor care atestă proprietatea
acestora și a schițelor de amplasare.
Clădirile se inventariază prin identificarea lor pe baza titlurilor de proprietate și al
dosarului tehnic al acestora. Construcțiile și echipamentele speciale cum sunt: rețele de
energie electrică, termică, gaze, apă, canal, telecomunicații, căile ferate și altele similare
se inventariază potrivit regulilor stabilite de deținătorii acestora.
Imobilizările corporale care în perioada inventarierii se află în afara unității
(vapoare, locomotive, vagoane, autovehicule etc.), plecate în cursă de lungă durată,
mașinile de forță și utilaje energetice, mașinile, utilajele și instalațiile de lucru, aparatele
și instalațiile de măsurare, control și reglare și mijloacele de transport, date pentru
reparații în afara unității, se inventariază înaintea ieșirii lor temporale din unitate, sau
prin comfirmare scrisă de la unitatea unde acstea se găsesc.
În listele de inventariere a imobilizărilor necorporale și corporale aflate în curs de
execuție se menționează pentru fiecare obiect în parte, pe baza constatării la fața locului:
denumirea obiectului, descrierea amănunțită a stadiului în care se află acesta pe baza
valorii din documentația existentă (devize), precum și în funcție de volumul lucrărilor
realizate la data inventarierii. Materialele și utilajele primate de la beneficiari pentru
montaj și necorporale în lucrări se inventariază separate.
Investițiile puse în funcțiune total sau parţial, cărora nu li s-au întocmit formele de
înregistrare ca imobilizări corporale, se înscriu în liste de inventariere separate. De
asemenea, lucrările de investiții care nu se mai execută, fiind sistate sau abandonate se
înscriu în liste de inventariere separate, arătându-se cauzele sistării sau abandonării,

20
aprobarea de sistare sau abandonare și măsurile ce se propun în legătură cu aceste
lucrări.
Stabilirea stocurilor faptice se face prin numărare, cântărire, măsurare sau cubare,
după caz. Bunurile aflate în ambalaje originale intacte nu se desfac decât prin sondaj,
acest lucru urmărind a fi menționat și în listele de inventariere respective. Materialele de
masa ca: ciment, oțel beton produse de carieră și balastieră, produse agricole, și alte
materiale similare, ale căror cântărire și măsurare ar necesita cheltuieli importante, sau
ar conduce la degradarea bunurilor respective, se pot inventaria pe bază de calcule
tehnice.În listele de inventariere a materialelor prevăzute la alineatele precedente se
menționează modul cum s-a făcut inventarierea, precum și datele tehnice care au stat la
baza calculelor.
Bunurile aflate asupra angajaților la data inventarierii (echipament, cazarmament,
scule, unelte etc.) se inventariază și se trec în liste separate, specificându-se persoanele
care răspund de păstrarea lor. În cadrul evidențierii acestora pe formații și locuri de
muncă, bunurile vor fi centralizate și comparate cu datele din evidența tehnico-
operativă, precum și cu cele din evidența contabilă. Bunurile cu grad mare de
perisabilitate se inventariază cu prioritate fără a se stânjeni desfacerea imediată a
acestora.
Comisia de inventariere are obligația să controleze toate locurile în care pot exista
bunuri supuse inventarierii.
Bunurile aparținând altor unități (închiriate, în leasing, în custodie, cu vânzare în
consignație, spre prelucrare etc.) se inventariază și se înscriu în liste separate. Listele de
inventariere pentru aceste bunuri vor conține informații cu privire la numărul și la data
actului de predare - primire și ale documentului de livrare, precum și alte informații
utile.
Listele de inventariere cuprinzând bunurile aparținând terților se trimit și persoanei
fizice sau juridice, române sau străine, după caz, căreia îi aparțin bunurile respective, în
tremen de cel puțin 15 zile de la terminarea inventariereii, urmând ca proprietarul
bunurilor să comunice eventualele nepotriviri în termen de 5 zile de la primirea listelor
de inventariere. Neconfirmarea în acest termen presupune recunoașterea exactității
datelor înscrise în listele de inventariere.
21
 În caz de nepotriviri, unitatea deținătoare este obligată să clarifice situația
diferențelor respective și să comunice constatările sale persoanei fizice sau juridice
căreia îi aparțin bunurile respective, în termen de 5 zile de la primirea sesizării.
Pentru bunurile depreciate inutilizabile sau deteriorate, fără mișcare sau greu
vandabile, comenzi în curs, abandonate sau sistate, precum și pentru creanțele și
obligațiile incerte ori în litigiu, se întocmesc liste de inventariere separate sau situații
analitice separate, după caz.
Determinarea stocurilor faptice se face astfel încât să se evite omiterea sau
inventarierea de două sau de mai multe ori ale acelorași bunuri.
Bunurile aflate în expediție se inventariază de cătr unitățile furnizoare și bunurile
achiziționate aflate în curs de aprovizionare, se inventariază de unitatea cumpărătoare și
se înscriu în liste de inventariere separate. Înainte de începerea inventarierii producției
în curs de execuție și a semifabricatelor din producția proprie, este necesar:
 Să se predea magaziilor și depozitelor, pe baza documentelor, toate piesele,
ansamblurile și agregatele a căror prelucrare a fost terminată;
 Să se colecteze din secții sau ateliere toate produsele reziduale și deșeurile,
întocminu-se documente de constatare;
 Să se întocmească documentele de constatare și să se clarifice situația
semifabricatelor a căror utilizare este deficitară sau îndoielnică.
În cazul producției în curs de execuție se inventariază atât produsele care nu au
trecut prin toate fazele prelucrării impuse de procesul tehnologic de producție, cât și
produsele care, deși au fost terminate, nu au trecut toate probele de recepționare tehnică
sau nu au fost completate cu toate piesele sau accesoriile lor. În cadrul producției în curs
de execuție se cuprind, de asemenea, lucrările și serviciile în curs de execuție sau
neterminate.
Materiile prime, materialele, prefabricatele, piesele de schimb, semifabricate etc.,
aflate la locurile de muncă și nesupuse prelucrării nu se consideră producție în curs de
execuție. Acestea se inventariază separat și se repun în conturile din care provin,
diminuându-se cheltuielile, iar după terminarea inventarierii acestora se vor evidenția în
conturile inițiale de cheltuieli.

22
 Creanțele și obligațiile față de terți sunt supuse verificării și confirmării pe baza
extraselor soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor de creanțe și datorii care dețin
ponderea valorică în totalul soldurilor acestor conturi, potrivit “Extrasului de cont” sau
punctajelor reciproce, în funcție de necesități. Nerespectarea acestei proceduri, precum
și refuzul de confirmare constituie abatere.
Disponibilitățile în lei și în valută din caseria unității se inventariază în ultima zi
lucrătoare a exercițiului financiar, după înregistrarea tuturor operațiunilor de încasări și
plăți privind exercițiul respectiv, confruntându-se soldurile din registrul de casă cu
monetarul și cu cele din contabilitate.
Pe ultima filă a listei de inventariere, gestionarul trebuie să menționeze dacă toate
bunurile și valorile bănești din gestiune au fost inventariate și consemnate în listele de
inventariere în prezența sa. De asemenea acesta menționează dacă are obiecții cu privire
la modul de efectuare a invenatrierii. În acest caz, comisia de inventariere este obligată
să analizeze obiecțiile, iar concluziile la care a ajuns se vor menționa la sfârșitul listelor
de inventariere.
Listele de inventariere se semnează pe fiecare filă de către membrii comisiei de
inventariere și de către gestionar. În cazul gestionării colective (cu mai mulți gestionari),
listele de inventariere se semnează de către toți gestionarii, iar în cazul predării-primirii
gestiunii, acesta se semnează atât de către gestionarul predător, cât și de cel primitor.
Inventarierea elementelor de activ ale unității se materializează prin înscrierea
acestora, fără spații libere și fără ştersături, în formularul “Lista de inventariere”. Acest
formular servește ca document pentru stabilirea lipsurilor și a plusurilor de bunuri și
valori, constatate cu ocazia invenatrierii, precum și pentru constatarea deprecierilor.
Registrul inventar este un document contabil obligatoriu în care se înscriu rezultatele
inventarierii elementelor de active și de pasiv, grupate după natural lor, conform
posturilor din bilanț. Elementele de active și de pasiv înscrise în registrul-inventar au la
bază listele de inventariere, procesele verbale de inventariere și situațiile analitice, după
caz, prin care este justificat conținutul fiecărui post din bilanț.

Valorificarea inventarierii

23
 Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic și
înscrise în listele de inventariere cu cele din evidența tehnico-operativă (fișele de
magazie) și din contabilitate.
Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii se procedează la o analiză a tuturor
stocurilor înscrise în fișele de magazie și a soldurilor din contabilitate pentru bunurile
inventariate. Erorile descoperite cu această ocazie trebuie corectate operativ, după care
se procedează la stabilirea rezultatelor inventarierii, prin confruntarea cantităților
consemnate în listele de inventariere, cu evidența tehnico-operativă pentru fiecare
poziție în parte.
Evaluarea elementelor de active și de pasiv cu ocazia inventarierii se face potrivit
prevederilor reglementărilor contabile aplicabile, precum și ale prezentelor norme.
Evaluarea se va efectua cu respectarea principiului permanenței metodelor potrivit
căruia modelele și regulile de evaluare trebuie menținute, asigurând comparabilitatea în
timp a informațiilor contabile.
Evaluarea activelor imobilizate și a stocurilor, cu ocazia inventarierii, se face la
valoarea actuală a fiecărui element, denumită valoare de inventar, stabilită în funcție de
utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieței.
Activele de natura stocurilor se evaluează la valoarea contabilă, mai puțin
deprecierile constatate. În cazul în care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare
decât valoarea de inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea
realizabilă netă, prin constituirea unui provizion pentru depreciere.
Provizioanele pentru deprecieri sau amortizarea suplimentară, se înregistrează în
contabilitate indiferent de situația economică a unității inclusiv în cazul în care acestea
înregistrează pierdere contabilă.
Rezultatele inventarierii se înscriu de către comisia de inventariere într-un proces
verbal.
Procesul verbal privind rezultatele inventarierii trebuie să conțină în principal
următoarele elemente:
 Data întocmirii;
 Numele și prenumele membrilor comisiei de inventariere;
 Numărul și data deciziei de numire a comisiei de inventariere;
 Gestiunea inventariată;
24
  Data începerii și terminării operațiunii de inventariere;
 Rezultatele inventarierii;
 Conluziile și propunerile comisiei cu privire la cauzele plusurilor și/sau ale
lipsurilor constatate, persoanele vinovate, precum și propuneri de măsuri în
legătură cu acestea;
 Volumul stocurilor depreciate, fără mișcare, cu mișcare lentă, greu vandabile,
fără desfacere asigurată și propuneri de măsuri în vederea reintegrării lor în
circuitul economic;
 Propuneri de scoatere din uz a obiectelor de inventar, sau casare a stocurilor;
 Constatări privind păstrarea, depozitarea, conservarea, asigurarea integrității
bunurilor din gestiune, precum și alte aspecte legate de activitatea gestiunii
inventariate.
Pentru toate plusurile, lipsurile și deprecierile constatate la bunuri, precum și
pentru pagubele detreminate de expirarea termenlor de prescripție a creanțelor sau din
alte cauze, comisia de inventariere trebuie să primească explicații scrise de la persoanele
care au răspunderea gestionării, respectiv a urmăriri decontării creanțelor. Pe baza
explicațiilor primite și a documentelor cercetate, comisia de inventariere stabilește
caracterul lipsurilor, pierderilor și deprecierilor constatate precum și caracterul
plusurilor, propunând în conformitate cu dispozițiile legale, modul de regularizare a
diferențelor dintre datele din contabilitate și cele faptice, rezultate în urma inventarierii.
În situația constatării unor plusuri în gestiune, bunurile respective se vor evalua la
valoarea justă. În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii
vor lua măsura imputării acestora la valoarea de înlocuire. Prin valoare de înlocuire se
înțelege costul de achiziție al unui bun cu caracteristici și grad de uzură similare celui
lipsă în gestiune.

Organizarea contabilității sintetice a mărfurilor se realizează avându-se în vedere

prevederile contabile în viguare.
Metodele de organizare a contabilității mărfurilor sunt:
1. Metoda inventarului permanent:
- Metoda inventarului permanent la preț de achiziție;
- Metoda inventarului permanent la cost standard;

25
 - Metoda inventarului permanent la preț de vânzare.
2. Metoda inventarului intermitent.

1.2.2 Metoda inventarului permanent

Metoda inventarului permanent asigură cunoașterea în orice moment a nivelului

stocurilor, cu ajutorul conturilor de mărfuri, realizându-se în acest fel un continuu
inventar scriptic. În acest sens în contul “Mărfuri” se înregistrează toate operațiile de
intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor,
atât cantitativ cât și valoric.
Determinarea nivelului stocurilor impune ca toate operațiunile de intrare – ieșire să fie
evaluate la același tip de preț indiferent care ar fi acesta.
Plecând de la posibilele prețuri de evaluare, metoda inventarului permanent se poate
prezenta în următoarele variante:
 Inventar permanent la preț de achiziție;
 Inventar permanent la cost standard;
 Inventar permanent la preț de vânzare.

Metoda inventarului permanent la cost de achiziție

Se caracterizează prin evaluarea stocurilor și mișcării mărfurilor la cost de
achiziție care de regulă este fluctuant pentru același sortiment de marfă. Această
fluctuație presupune calculul costului de achiziție aferent mărfurilor vândute după
anumite procedee și anume:
- Procedeul costului mediu ponderat;
- Procedeul epuizării succesive a stocurilor.
Pentru reducerile de preț cu caracter comercial (bonificații, remize, risturne):
- Dacă reducerile se acordă la facturarea mărfii, determină reducerea prețului de
vânzare la furnizor, respectiv a costului de achiziție la client. În consecință, furnizorul
va reflecta în creditul contului 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” prețul de vânzare
redus, iar clientul în debitul 371 “Mărfuri” costul de achiziție redus;

26
 - Dacă reducerile se acordă ulterior facturării, se consideră o cheltuială de
exploatere la furnizorii care le acordă, reflectându-se cu ajutorul contului 658 “Alte
cheltuieli de exploatare” și un venit din exploatare la clientul care le primește,
reflectându-le cu ajutorul contului 758 “Alte venituri din exploatare”.

Metoda inventarului permanent la cost standard

Metoda se poate aplica în condițiile unei relative stabilități a prețurilor, astfel
încât înainte de corectarea cu diferențele, costul standard al mărfii ieșite să aibe o
valoare aproximativ egală cu a mărfurilor ieșite.
Principiile metodei:
- Evaluarea stocurilor, intrărilor și ieșirilor de mărfuri la cost standard (prestabilit
pe baza prețurilor perioadei precedente).Costul standard se actualizează periodic în
fucție de evoluția reală a prețurilor.Calculul și înregistrarea diferenței între costul
standard și costul de achiziție efectiv atât pentru stocuri cât și pentru intrări și ieșiri.

Metoda inventarului permanent la preț de vânzare

Principiile metodei:
Evaluarea stocurilor, intrărilor și ieșirilor de mărfuri se face la preț de vânzare.
Prețul de vânzare include costul de achiziție și marja brută.
Consecință: deoarece evaluarea mărfurilor se face la preț de vânzare, unitatea are
datoria să calculeze și să înregistreze diferența dintre prețul de vânzare și costul de
achiziție, adică marja brută aferentă mărfurilor intrate, ieșite și rămase în stoc.
În prezent, opinăm ca metoda prezintă nenumărate dezavantaje și în plus permite
fie încălcarea unor principii contabile, fie denaturarea situației patrimoniale și a
rezultatului aferent vânzării.
Astfel prețul de vânzare la care se evaluează marfa la intrarea în patrimoniu nu
mai este de actualitate la vânzarea ei. Evident întreprinderea poate vinde marfa la prețul
de vânzare al pieții, dar atunci acest preț de vânzare la care s-a evaluat marfa devine un
simplu preț de înregistrare, fără valoare informațională.
Nu este posibilă aplicarea metodei în condițiile unei contabilități analitice global-
valorice, pe gestiune. Aceasta deoarece prețul de cumpărare al aceleiași mărfi se
27
diferențiază în funcție de calea de intrare a ei și perioada intrării. Deși procentul de
marjă se menține plecând de la prețuri de cumpărare diferite, prețul de vânzare va fi
diferit pentru același sortiment de marfă.
Multe intreprinderi reevaluează marfa rămasă în stoc la prețul de vânzare al
ultimului lot intrat. Astfel se încalcă principiul “costului istoric”, comform căruia marfa
iese din patrimoniu la valoarea la care a intrat. În plus marfa nu a fost supusă unei
prelucrări suplimentare pentru a-i adăuga sau scădea valoarea.
Se încalcă și principiul prudenței conform căruia plusvaloarea nu se înregistrează
în contabilitate.
În situația în care se descarcă gestiunea pentru mărfurile vândute global valoric pe
bază de monetar din vânzări, este posibilă denaturarea rezultatului și a situației
patrimoniale, astfel dacă marfa s-a vândut la ultimul preț de vânzare calculat și acesta
este și cel mai mare, în situația vânzării întregii cantități existente în întreprindere,
soldul contului 371 “Mărfuri” n-ar fi zero, ci creditor. Calculând marja aferentă vânzării
pe baza unui coeficient aplicat la suma încasată pe bază de monetar se denaturează și
costul de achiziție al mărfii vândute și implicit rezultatul din exploatare.
În consecință, există nenumărate argumente pentru renunțarea la această metodă.
Orice altă variantă a metodei inventarului permanent necesită o contabilitate analitică
cantitativ valorică pe sortimente de marfă, lucru foarte greu de realizat în situația
inexistenței unei rețele locale de calculatoare care să cuprindă toate punctele de vânzare.

Contabilitatea analitică a mărfurilor

În vederea determinării costului de achiziție al mărfurilor vândute și a nivelului
stocurilor pe structurile impuse de obiectivele de gestiune, este necesară organizarea
unei contabilități analitice.
În principiu această contabilitatea este un atribut al gestiunii interne, dar din
motive legate de menținerea și controlul integrității patrimoniale a fost transferată în
contabilitatea financiară.

28
 În consecință în cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea analitică a
stocurilor, respectiv a stocurilor de mărfuri și ambalaje, se poate organiza în funcție de
specificul activității, după una din metodele prezentate în continuare.

Metoda cantitativ-valorică, pe sortimente de mărfuri, care se realizează cu

ajutorul fișelor de cont analitice, pentru valori materiale, deschise pe fiecare sortiment
de marfă. Cuprind: data, explicația, cantitățile intrate/ieșite și stocul rămas după fiecare
operațiune și valorile corespunzătoare (debit, credit, sold) precum și prețul unitar pentru
fiecare mișcare a mărfii.
Intrările se completează pe baza notelor de recepție și constatare de diferențe, iar
ieșirile pe baza facturilor. Valoarea de intrare a mărfii ieșite se calculează prin metodele
permise de legea contabilității (cost mediu ponderat, FIFO, LIFO).
Permite practicarea de către agentul economic a metodei inventarului permanent
la cost de achiziție. Se poate aplica cu ușurință numai la întreprinderile “en gross”.
Dă posibilitatea realizării unei imagini fidele a patrimoniului (respectiv a situației
mărfurilor) și determinării unui rezultat corect din vânzarea mărfurilor.
Metoda cantitativ valorică permite un control al gestiunilor prin punctaj periodic
între cantitățile de marfă înregistrate în fișele de magazine și cele din fișele de cont
analitice de la contabilitate.

Metoda global-valorică, pe gestiune, se realizează cu ajutorul fișelor de cont

pentru operații diverse deschise pe gestiuni. Acestea cuprind numai date valorice:
valoarea mărfii intrate (debit), ieșite (credit) și a stocului (sold) care se înregistrează pe
baza documentelor centralizatoare: “recapitulația mărfurilor și ambalajelor primate în
ziua de...” și “Centralizatorul vânzărilor zilnice...”.
Deși permite aplicarea unei singure metode de contabilizare a stocurilor și
operațiilor cu mărfuri și anume metoda inventarului intermittent, se practică și de către
agenții economici care aplică metoda inventarului permanent la preț de vânzare cu sau
fără TVA, respective unității cu amănuntul și de alimentație publică.
În aceste condiții nu se asigură redarea unei imagini fidele a situației mărfurilor și
determinarea unui rezultat corect din vânzarea mărfurilor.
29
 1.2.3 Metoda inventarului intermitent
Metoda inventarului intermittent se poate aplica la întreprinderile mici și mijlocii
și presupune stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii
stocurilor la finele perioadei.
Valoarea ieșirilor de mărfuri se determină conform relației:
Camv= I + (Si- Sf),
unde:
Camv - reprezintă costul de achiziție al mărfurilor vândute;
I - valoarea intrărilor;
Si - valoarea stocului iniţial;
Sf - valoarea stocului final;

Relația:
(Si- Sf),
Semnifică variația stocurilor.
Când Sf < Si , Camv este mai mare decât costul de achiziție al intrărilor, și exprimă
o diminuare de stoc. Unde Camv= I+Si- Sf .

Când Sf > Si , Camv este mai mic decât costul de achiziție al intrărilor (Camv= I+Si-
Sf ), și exprimă o majorare de stoc.

Generalizând relația se poate prezenta:

Camv= I + Variația stocurilor

1.2.4. Contabilitatea sintetică și analitică a mărfurilor la preț cu amănuntul

Contabilitatea circulației mărfurilor atât en gross, cât și en detaill se organizează
cu ajutorul a două conturi sintetice de gradul 1, contul 371 numit „Mărfuri” din cadrul
clasei a III a „Conturi de stocuri și producție în curs de execuție”.

30
 Contul 371 „Mărfuri” este cont de activ și reflectă în debit și în credit prețul de
înregistrare aferent atât mărfurilor intrate și respectiv ieșite în și din gestiune, cât și al
celor reflectate numai scriptic la intrări și ieșiri.
Contul acesta se debitează prin creditul conturilor care corespund modalităților de
intrare a mărfurilor în patrimoniu și anume:
- 401 „Furnizori”, 408 „Furnizori – facturi nesosite” și 542 „Avansuri de
trezorerie” pentru achiziționări de la terți cu decontare ulterioară și respectiv din
avansuri spre decontare;
- 357 „Mărfuri aflate la terți” și 401 „Furnizori”, cu valoarea mărfurilor aduse
din păstrare sau custodie de la terți și respectiv cu cheltuielile de transport-aprovizionare
și de prelucrare pentru acestea în cazul utilizării costului efectiv de achiziție ca preț de
înregistrare;
- 301 „Materii prime”, 302 „Materiale consumabile”, 381 „Ambalaje” și altele,
pentru vânzarea unor asemenea active circulante materiale în starea în care au fost
achiziționate ca atare;
- 345 „Produse finite”, în cazul transferării produselor finite obținute, din
activitatea de exploatare în magazinele proprii de prezentare și desfacere;
- 607 „Cheltuieli privind mărfurile” și 7582 „Venituri din donații și subvencții
primite”, pentru mărfurile constatate în plus la inventariere și respectiv primite cu titlu
gratuit;
- 446 „Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”, pentru taxele vamale aferente
mărfurilor importate;
- 378 „Diferențe de preț la mărfuri” și 4428 „TVA neexigibilă”, cu adaosul
comercial și TVA aferentă prețului cu amănuntul corespunzătoare intrărilor în gestiune,
în cazul în care acest preț este cel de înregistrare șa.
Contul 371 „Mărfuri” se crediteză ca urmare a ieșirilor din gestiune, prin debitul
conturilor ce corespund căilor sau modalităților de ieșire din patrimoniu, după cum
urmează:
- 607 „Cheltuieli privind mărfurile”, pentru vânzări;
- 671 „Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare”, cu
lipsurile din calamități;
31
 - 357 „Mărfuri aflate la terți”, în situația trimiterii sau lăsării de mărfuri în
păstrare sau în consignație la terți;
- 4511 „Decontări între entitățile afiliate” și 4521 „Decontări privind interesele
de participare” cu prețul de înregistrare aferent mărfurilor livrate societăților din cadrul
grupului și respectiv altor societăți legate de participații;
378 „Difernțe de preț la mărfuri” și 4428 „TVA neexigibilă”, cu adaosul
comercial și TVA aferentă prețului cu amănuntul, ambele corespunzătoare mărfurilor
ieșite din gestiune, atunci când evidența este organizată la acest preț ș.a.
Soldul contului 371 „Mărfuri” poate fi debitor, reprezentând prețul de înregistrare
(costul efectiv de achiziție sau prețul prestabilit sau prețul de vânzare cu amănuntul sau
en gross) aferent mărfurilor existente în patrimoniu la sfâșitul perioadei de gestiune.
Soldul contului în cauză, în funcție de prețul de înregistrare utilizat, necesită
anumite corectări în vederea stabilirii valorii nete ce se înscrie în activul bilanțului
contabil, într-un post distinct existent în grupa activelor circulante, așa cum se prezintă
în continuare. În cazul utilizării costului efectiv de achiziție:

Prețul de înregistrae +
Valoarea netă = Cheltuieli de transport aprovizionare -
Provizioane pentru depreciere

unde:
- Cheltuielile de transport – aprovizionare reprezintă soldul debitor al contului
analitic deschis în acest scop la contul 371 „Mărfuri”;
- Provizioanele pentru depreciere sunt reprezentate de soldul creditor al contului
397 „Ajustări pentru deprecierea mărfurilor”.

În situația folosirii prețului prestabilit (standard):

Prețul de înregistrae +
Valoarea netă = Diferențele de preț la mărfuri -
Provizioane pentru depreciere

unde:
32
 - Diferențele de preț în plus sau în minus la mărfuri sunt stabilite sub forma
soldului debitor și respectiv creditor la contul cu aceeași denumire și simbolul
378.
Atunci când se utilizează prețul cu amănuntul sau en gross, inclusiv TVA:

Prețul de înregistrare -
Adaosul comercial +

Valoarea netă = Cheltuielile de transport-aprovizionare -

TVA neexigibilă -
Provizioane pentru depreciere

unde:
- Adaosul comercial reprezintă soldul creditor al contului 378 „Diferențe de preț
la mărfuri” sau 378.02 „Diferențe de preț la mărfuri privind adaosul comercial” după
caz:
- Cheltuielile de transport-aprovizionare sunt cumulate în debitul contului 371
„Mărfuri”, cu prețul facturat de furnizor sau sunt reprezentate de soldul debitor al
contului analitic 378.01 „Diferențe de preț la mărfuri privind cheltuielile de transport
aprovizionare”, după caz;
- TVA neexigibilă se referă la soldul creditor al contului cu aceeași denumire și
simbolul 4428.
În cazul în care prețul de înregistrare este cel de vânzare en gross sau cu
amănuntul, ambele fără TVA, se reține că în comparație cu varianta utilizării prețului cu
amănuntul sau en gross inclusiv TVA, această taxa nu se ia în calcul cu prilejul
determinării valorii contabile nete.
În cadrul contului 371 „Mărfuri” este necesar să se organizeze evidența analitică
global valorică pe unități de desfacere en detaill și la nivelul depozitelor sau gestiunilor
de vânzare en gross, iar pentru acestea din urmă se conduce în plus evidența cantitativ
valorică pe feluri sau articole de mărfuri.
Contul 378 „Diferențe de preț la mărfuri” este rectificativ, bifuncțional, iar
conținutul lui este influențat de prețul de înregistrare utilizat pentru mărfuri.
33
 Astfel, atunci când se adoptă prețul standard, el se utilizează în mod similar cu
celelalte conturi de diferențe de preț.
În cazul în care prețul de înregistrare este cel cu amănuntul sau cel de vânzare en
gross, contul 378 „Diferențe de preț la mărfuri” funcționează ca un cont de pasiv și
reflectă numai adaosul comercial, în credit pentru mărfurile aprovizionate, iar în debit
pentru mărfurile ieșite din patrimoniu.
În situația utilizării în activitatea practică a celor două conturi analitice amintite
anterior, contul 378 „Diferențe de preț la mărfuri” are conținut și corespondențe
specifice, ceea ce se poate observa prin prezentarea conținutului fiecăruia dintre cele
două conturi analitice amintite anterior.
Contul analitic 378.01 „Diferențe de preț la mărfuri privind cheltuielile de
transport aprovizionare” este de activ, rectificativ și oglindește în debit cheltuielile de
transport, încărcare, descărcare, recepție, taxe vamale, comisioane ș.a. pe care le
ocazionează mărfurile ce se achiziționează de la terți, în corespondență cu creditul
conturilor corespunzătoare modalităților de efectuare a lor și anume: 401 „Furnizori”,
pentru cele facturate atât de furnizorii de mărfuri, inclusiv pierderile normale pe timpul
transportului (suportate de beneficiar), cât și de unitățile de profil, 542 „Avansuri de
trezorerie” cu ceea ce se plătește din avansuri spre decontare, 446 „Alte impozite, taxe și
vărsăminte asimilate” cu taxele vamale aferente mărfurilor inportate s.a.
În creditul contului analizat se reflectă cheltuielile de transport – aprovizionare
aferente mărfurilor ieșite din patrimoniu, în corespondență cu debitul conturilor:607
„Cheltuieli privind mărfurile”, pentru vânzări 6582 „Donații și subvencții acordate” și
671 „Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare”, respectiv, în
cazul donațiilor lipsurilor neimputabile și pierderilor din calamități ș.a.
Sumele care se înscriu în credit se stabilesc în bază de coeficient mediu, ce se
calculează în mod obișnuit, cu sumele cumulate de la începutul anului.
Soldul contului analitic prezentat este debitor și reprezintă cheltuielile de
transport aprovizionare aferente mărfurilor existente în stoc la sfârșitul perioadei de
gestiune.
Contul analitic 378.02 „Diferențe de preț la mărfuri privind adaosul comercial”
este rectificativ, cu funcția contabilă de pasiv, înregistrând în credit adaosul comercial
34
aferent mărfurilor intrate în patrimoniu, în corespondență cu debitul contului 371
„Mărfuri”. În debitul său se oglindește adaosul comercial corespunzător mărfurilor
ieșite din patrimoniu, în corespondență cu creditul contului 371 „Mărfuri”, adaos care
se determină pe bază de coeficient mediu de repartizare ce se calculează cu formula:

unde:
Sold_378.02 –soldul inițial de la contul 378.02;
RC_378.02 – rulajul creditor cumulat de la începutul anului, aferent contului
378.02
Sold_371 – soldul inițial de la contul 371;
RD_371 – Rulaj debitor cumulat de la începutul anului aferent contului 371

Datele privind contul de mărfuri, de la numitorul fracției nu conțin TVA, fapt

pentru care se impune ca în prealabil să se diminueze fiecare element în cauză cu suma
aferentă, folosindu-se cota de 15,966, care se aplică la prețul de vânzare total, inclusiv
TVA.
Acest calcul se poate efectua și prin diminuarea prețului de vânzare total, inclusiv TVA,
cu taxa neexigibilă aferentă, care se detremină astfel:

Soldul inițial creditor de la contul 4428 + Total rulaj creditor cumulat de la începutul
anului de la același cont.

Coeficientul de repartizare care se detremină se înmulțește cu valaorea mărfurilor

existente în stoc la sfârșitul lunii de referință și evaluate la preț de vânzare, exclusiv
TVA neexigibilă, obținându-se adaosul comercial aferent acestor mărfuri, sumă care va
constitui soldul creditor, de la sfâșitul lunii pentru care se face calculul, al contului de
diferențe de preț la mărfuri privind adaosul comercial (378.02).
Suma astfel obținută se deduce din soldul creditor al contului 378.02 „Diferențe
de preț la mărfuri privind adaosul comercial”, existent înaintea operației de repartizare,
35
detreminându-se adaosul comercial aferent mărfurilor vândute, care se înscrie în debitul
acestui cont și creditul contului 371 „Mărfuri” cu prilejul descărcării gestiunii pentru
ieșirile din cursul perioadei, când se debitează în plus conturile: 607 „Cheltuieli privind
mărfurile”, pentru costul de achiziție și 4428 „TVA neexigibilă”, cu taxa aferentă,
ambele elemente corespunzătoare mărfurilor ieșite din gestiune.
Agenții economici cu cifră de afacere de până la 65000 euro sunt scutiți de plata
TVA, fapt pentru care TVA aferentă mărfurilor aprovizionate de la terții plătitori de TVA
se include în costul de achiziție al mărfurilor, iar cu prilejul descărcării gestiunii pentru
mărfurile ieșite din patrimoniu nu se mai are în vedere această taxă, atât sub aspectul
determinării coeficientului de repartizare al adaosului comercial, cât și în ceea ce
privește utilizarea contului 4428 „TVA neexigibilă”
Soldul contului 378.02 „Diferențe de preț la mărfuri privind adaosul comercial”
este creditor și reprezintă adaosul comercial aferent mărfurilor existente în stoc la
sfârșitul perioadei de gestiune, care se stabilește așa cum s-a prezentat anterior.
În ceea ce privește organizarea contabilității mărfurilor se reține și faptul că la
inventarierea anuală se poate constata deprecierea unora dintre ele, cum este cazul celor
lent și greu vandabile, stabilindu-se o valoare de utilitate mai mică decât costul efectiv
de achiziție. Pentru diferența de valoare în minus se constituie provizioane, care se
înregistrează în creditul contului 397 „Provizioane pentru deprecierea mărfurilor”, în
corespondență cu debitul contului 6814 „Cheltuieli de exploatare privind provizioanele
pentru deprecierea activelor circulante”.
Contul 397 „Provizioane pentru deprecierea mărfurilor” se debitează în
exercițiile care urmează celui care s-a creditat, în măsura ieșirii din patrimoniu a
mărfurilor pentru care s-au constituit provizioanele sau în cazul în care deprecierea nu s-
a produs sau a fost mai mică decât cea preconizată, creditându-se contul 7814 „Venituri
din provizioane pentru deprecierea activelor circulante”.
Soldul contului analizat poate fi creditor atunci când unitatea are în stoc mărfuri
depreciate pentru care a constituit provizioane.

1.2.5. Contabilitatea mărfurilor în regim de consignație

36
 Circulația mărfurilor prin unitățile de consignație, specializate pentru această
formă de comerț, comparativ cu circulația obișnuită a mărfurilor cu amănuntul, prezintă
anumite particularități care influențează organizarea contabilității, particularități dintre
care sunt amintite cele mai semnificative în cele ce urmează.
Intrarea mărfurilor în consignație se consemnează în bonul de primire, la prețul de
evaluare negociat cu deponentul și la prețul de vânzare, inclusiv TVA.
Mărfurile primite în consignație se înregistrează în debitul contului 8038 „Alte
valori în afara bilanțului”, la prețul de evaluare.
Pentru primirile de mărfurilor în consignație de la deponenți persoane fizice se
calculează și se înregistrează numai TVA colectată pentru comisionul realizat ca urmare
a vânzării mărfurilor. În asemenea situații nu intervine TVA deductibilă.
Vânzarea mărfurilor se înregistrează în mod obișnuit, după care se oglindește
intrarea mărfurilor în contul de bilanț 371 „Mărfuri”, în corespondență cu creditul
contului 462 „Creditori diverși”, cu prețul de evaluare.
Descărcarea gestiunii unității de consignație pentru bunurile vândute sau retrase
de către deponenți se oglindește în creditul contului 8038 „Alte valori în afara
bilanțului”. Totodată, se descarcă contul 371 „Mărfuri”, care se creditează prin
corespondență cu debitul contului 607 „Cheltuieli privind mărfurile”, pentru prețul de
evaluare.
Înregistrările contabile privind debitarea contului 371 „Mărfuri” și descărcarea
acestui cont se pot efectua și în varianta utilizării prețului cu amănuntul, inclusiv TVA,
ca preț de evidență, aceasta realizându-se după metodologia prezentată pentru unitățile
obișnuite de vânzare a mărfurilor en detaill.
În ceea ce privește mărfurile ce se predau altor unități spre vânzare în consignație,
se menționează că se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului 357 „Mărfuri aflate la
terți”.

1.3. Documente specifice contabilității mărfurilor la preț cu amănuntul

1.3.1. Chitanța
37
 Formular cu regim special de tipărire, înscriere și numerotare. Tipărit în carnete
cu câte 100 de file.
Servește ca:
- Document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la caserie;
- Document justificativ de înregistrare în Registrul-jurnal de încasăriși plăți și în
contabilitate.
Se întocmește în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată, de către
contribuabilul sau casierul numit și se semnează de acesta pentru primirea sumei.
Circulă la depunător (exemplarul 1). Exemplarul 2 rămâne în carnet, fiind folosit
ca document de verificare a operațiunilor efectuate în Registrul-jurnal de încasări și
plăți.
Se arhivează, după utilizarea completă a carnetului (exemplarul 2).

1.3.2. Factura
Formular cu regim special de tipărire, înscriere și numerotare. Tipărit în blocuri
cu câte 150 de file, formate din 50 de seturi cu câte 3 file în culori diferite: albastru-
exemplarul 1, roșu-exemplarul 2, verde-exemplarul 3.
Servește ca:
- Document pe baza căruia se întocmește documentul de decontare a produselor și
mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;
- Document de însoțire a mărfii pe timpul transportului;
- Document de încărcare în gestiunea primitorului;
- Document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a
cumpărătorului.
Se întocmește, manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, în 3 exemplare, la
livrarea produselor și mărfurilor, la executarea lucrărilor și la prestarea serviciilor și se
semnează de emitent.
Atunci când factura nu se poate întocmi în momentul livrării din cauza unor
condiții obiective și cu totul excepționale, produsele și mărfurile livrate sunt însoțite pe
timpul transportului de avizul de însoțire a mărfii. În vederea corelării documentelor de
livrare, numărul și data avizului de însoțire a mărfii se înscriu în formularul de factură.
38
 Circulă:
- Exemplarul 1 la cumpărător;
- Exemplarul 2 la desfacere;
- Exemplarul 3 pentru înregistrarea în contabilitate.

1.3.3. Monetarul
Formular cu regim special de tipărire și numerotare. Formularul este tipărit în
carnete cu câte 100 file.
Servește ca:
- Document justificativ pentru evidențierea la sfârșitul zilei a numerarului existent
în caserii, corespunzător mărfurilor comercializate;
- Document justificativ de înregistrare în contabilitate;
- Document justificativ pe baza căruia se predă contribuabilului numerarul încasat
prin casă de către casier, respectiv de către vânzător.
Monetarul se utilizează numai în cazul vânzării mărfurilor cu amănuntul. Potrivit
reglementărilor în vigoare, în condițiile utilizării aparatelor de marcat electronice
fiscale, suma înscrisă în monetar trebuie să corespundă cu suma din registrul de casă
emis de aceste aparate, inclusiv cu suma înregistartă de mână în registrul de casă, în
cazul defectării aparatelor de marcat electronice fiscale.
Valoarea înscrisă în monetar trebuie să corespundă cu valoarea înscrisă în raportul
de gestiune.
Se întocmește în două exemplare de către casier sau de către persoană
împuternicită, la sfâșitul zilei, prin inventarierea numerarului pe categorii de bacnote și
monede.
Circulă:
- Exemplarul 1 pentru înregistrarea în Registrul Jurnal de încasări și plăți;
- Exemplarul 2 rămâne în carnet.

1.3.4. Nota de recepție și constatare de diferențe

Format A4, X4, tipărite pe ambele feîe, în blocuri de câte 150 de file. Servește ca:
- Document pentru recepția bunurilor aprovizionate;
39
 - Document justificativ pentru încărcarea în gestiune;
- Act de probă în litigiile cu cărăușii și furnizorii, pentru diferențele constatate la
recepție;
- Document justificativ de înregistare în contabilitate.
Se folosește ca document distinct de recepție în cazul:
- Bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoțire a mărfii, care fac
parte din gestiuni diferite;
- Bunurilor materiale primite spre prelucrare în custodie sau în păstrare;
- Bunurilor materiale procurate de la persoane fizice;
- Bunurilor materiale care sosesc neînsoțite de documente de livrare;
- Bunurilor materiale care prezintă diferențe la recepție;
Mărfurilor intrate în gestiune la care evidența se ține la preț de vânzare cu
amănuntul sau en gross.
În cazurile menționate mai sus, precum și pentru materialele nestocate a căror
valoare se înregistrează direct pe cheltuieli, recepția și încărcarea în gestiune se fac pe
baza documentului de livrare care însoțește transportul (factura, avizul de însoțire a
mărfii etc.).
Se întocmește în două exemplare, potrivit prevederilor legale, la locul de
depozitare sau în unitatea cu amănuntul, după caz, pe măsura efectuării recepției. În
situația în care la recepție se constată diferențe, Nota de recepție și constatare de
diferențe se întocmește în trei exemplare de către comisia de recepție legal constituită.
În cazul când bunurile materiale sosesc în tranșe, se întocmește câte un formular
pentru fiecare tranșe care se anexează apoi la factura sau la avizul de însoțire a mărfii.
Datele de pe verso formularului nu se completează decât atunci când se constată
diferențe la recepție.
Circulă:
- La gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepționate
(toate exemplarele);
- La compartimentul financiar contabil, pentru întocmirea formelor privind
lichidarea diferențelor constatate (toate exemplarele), precum și pentru înregistrarea în

40
contabilitatea sintetică și analitică, atașată la documentele de livrare (factura sau avizul
de însoțire a mărfii);
- La unitatea furnizoare (exemplarul 2) și la unitatea de transport (exemplarul 3),
pentru comunicarea lipsurilor stabilite.
Se arhivează la compartimentul financiar contabil.

1.3.5. Avizul de însoţire a mărfii

Este un document financiar-contabil cu o utilizare complexă, care include în
principal însoţirea bunurilor expediate în diverse scopuri, pe timpul transportului
acestora. Conform O.M.E.F. nr. 3.512/2008, care reglementează acest document
contabil, avizul serveşte ca:
- document de însoţire a mărfii pe timpul transportului, după caz (ex. în cazul
expedierii produselor pentru comercializare prin magazinele proprii; în cazul valorilor
materiale trimise pentru prelucrare la terţi şi returnarea acestora după procesare, caz în
care este necesară pe aviz menţiunea "Pentru prelucrare la terti");
- document ce stă la baza întocmirii facturii, după caz (în cazul bunurilor livrate
în cadrul unei operaţiuni de vânzare – cumpărare, atunci când furnizorul nu are
posibilitatea de a emite factura, aceasta urmând să fie întocmită ulterior);
- dispoziţie de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate
teritorial, ale aceleiaşi unităţi (în cazul în care bunurile sunt transferate între două
gestiuni aflate în incinta unităţii, se întocmeşte Bon de transfer);
- document de primire în gestiune, după caz;
- document de descărcare din gestiune a bunurilor cedate cu titlu gratuit (premii
acordate în cadrul concursurilor organizate, distribuirea de materiale promoţionale sau
de mostre în cazul acţiunilor de marketing şi promovare, caz în care avizul de însoţire a
mărfii va purta menţiunea “Fără factură”);
În toate situaţiile, este necesară pe aviz menţiunea cauzei pentru care s-a întocmit
avizul de însoţire a mărfii şi nu factura (cu excepţia bunurilor cedate cu titlu gratuit, caz
în care menţiunea va fi "Fără factură".

41
 Avizul de însoţire a mărfii este reglementat ca document cu regim special intern
de tipărire şi numerotare, prin urmare fiecare firmă trebuie să stabilească o procedură
internă privind numerotarea avizelor de însoţire a mărfii.
Elementele obligatorii ale unui aviz de însoţire a mărfii
Ca şi factura, un aviz de însoţire a mărfii întocmit corect trebuie să cuprindă
câteva informaţii obligatorii, după cum urmează:
- seria şi numărul avizului;
- data emiterii;
- datele de identificare ale furnizorului: denumire societate, adresă, CUI;
- datele de identificare ale cumpărătorului: denumire societate, adresă, CUI;
- denumirea, cantitatea şi preţul bunurilor livrate, după caz;
- date privind expediţia: numele delegatului, serie şi număr CI, mijloc de
transport, ora efectuării expediţiei;
- data primirii în gestiune şi semnătura gestionarului primitor.

1.3.6. Registrul jurnal

Este un document contabil obligatoriu pentru toate unitățile patrimoniale în care
se înregistrează în mod cronologic toate operațiunile patrimoniale prin respectarea
succesiunii documentelor după data de întocmire sau de intrare fără spații libere și fără
ștersături.
Se intocmește în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată,
într-un singur exemplar, dupa ce a fost numerotat, șnuruit, parafat si inregistrat în
evidența unității.
Numerotarea filelor registrelor se va face în ordine crescătoare, iar volumele se
vor numerota în ordinea completării lor.
În cazul in care unitatea foloseste jurnale auxiliare, totalul lunar al fiecăruia se
poate trece in registrul-jurnal.
În conditiile conducerii contabilității cu ajutorul sistemelor informatice de
prelucrare automată a datelor, fiecare operațiune economico-financiară se va inregistra
prin articole contabile, in mod cronologic, după data de intocmire sau de intrare a
documentelor in unitate. În această situație, Registrul-jurnal se editează lunar, iar
42
paginile vor fi numerotate pe masura editării lor. Registrul-jurnal va fi șnuruit, parafat si
inregistrat in evidența unității in luna urmatoare celei in care numarul de file editate este
100, sau anual, dacă numarul filelor editate este sub 100, pentru un exercițiu financiar.
În Registrul-jurnal se trec toate operațiunile economice privind modificarea
elementelor de activ si de pasiv ale unității, indiferent dacă acestea au loc in numerar
sau prin conturile deschise la banci, neținându-se seama dacă a avut loc plata sau
incasarea acestora.Nu circulă, fiind document de inregistrare contabilă. Se arhiveaza la
compartimentul financiar-contabil, impreuna cu documentele justificative care au stat la
baza intocmirii lui.

1.3.7. Registrul inventar

"Registrul-inventar" (cod 14-1-2) este un document contabil obligatoriu în care se
înscriu rezultatele inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii, grupate după natura lor, conform posturilor din bilanţ. Elementele de natura
activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii înscrise în registrul-inventar au la bază listele
de inventariere, procesele-verbale de inventariere şi situaţiile analitice, după caz, care
justifică conţinutul fiecărui post din bilanţ. În cazul în care inventarierea are loc pe
parcursul anului, datele rezultate din operaţiunea de inventariere se actualizează cu
intrările sau ieşirile din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data încheierii
exerciţiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse în registrul-inventar.
Operaţiunea de actualizare a datelor rezultate din inventariere se va efectua astfel încât
la sfârşitul exerciţiului financiar să fie reflectată situaţia reală a elementelor de natura
activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
Completarea registrului-inventar se efectuează în momentul în care se stabilesc
soldurile tuturor conturilor bilanţiere, inclusiv cele aferente impozitului pe profit, şi
ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, după caz. Registrul-inventar poate
fi adaptat în funcţie de specificul şi necesităţile entităţilor, cu condiţia respectării
conţinutului minim de informaţii prevăzut pentru acesta.
Pe baza registrului-inventar şi a balanţei de verificare întocmite la finele
exerciţiului financiar se întocmeşte bilanţul, parte componentă a situaţiilor financiare
anuale, ale cărui posturi trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate,
43
puse de acord cu situaţia reală a elementelor de natura activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii, stabilită pe baza inventarului.

1.3.8. Registrul de casă

Format X4, în carnete de 100 file. Servește ca:
- Document de înregustrae operativă a încasărilor și plăților în numerar, efectuate
prin casieria unității pe baza actelor justificative;
- Document de stabilire, la sfârșitul zilei, a soldului de casă;
- Document de înregistrare în contabilitate a operațiilor de casă.
Se întocmește în două exemplare, zilnic, de către casierul unității sau de către altă
persoană împuternicită, pe baza actelor justificative de încasări și plăți.
La sfârșitul zilei, rândurile neutilizabile din formular se barează.
Soldul de casă al zilei precedente se raportează după caz, pe primul rând al
registrului de casă pentru ziua în curs.
Se semnează de către casier pentru confirmarea înregistrării operațiunilor
efectuate și de către persoană din compartimentul financiar-contabil desemnată pentru
primirea exemplarului 2 și a actelor justificative anexate.
Circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea exactității sumelor
înscrise și respectarea dispozițiilor legale privind efectuarea operațiunilor de casă.
Se arhivează:
- La casierie (exemplarul 1);
- La compartimentul financiar conatbil (exemplarul 2);
Conținutul minimal obigatoriu de informații al formularului este următorul:
- Denumirea unității;
- Denumirea și data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;
- Numărul curent;
- Numărul actului de casă;
- Numărul anexelor;
- Explicații;
- Încasări, plăți;
- Report/sold ziua precedentă;
44
- Semnături: casier și compartimentul finaciar-contabil.

1.3.9. Bon de consum

Formular tipizat fără regim special. Este un document care justifică eliberarea din
magazie a unui material ce va intar în procesul de producție.
Format 1/2A4, tipărite pe ambele fețe, în blocuri a câte 100 file.
Servește ca:
- Document de eliberare din magazie pentru consumul materialelor;
- Document justificativ de scădere din gestiune;
- Document justificativ de înregistare în evidența magaziei și în contabilitate.
Se întocmește în două exemplare, pe măsura lansării, respectiv eliberării materialelor
din magazie pentru consum de compartimentul care efectuează lansarea pe baza
programului de producție și a consumurilor normate, sau de alte compartimente.
Bonul de consum se poate întocmi într-un singur exemplar în condițiile utilizării tehnicii
de calcul.
Bonul de consum (colectiv), în principiu se întocmește pe formulare separayte pentru
materialele din cadrul aceluiași cont de materiale, loc de depozitare și loc de consum.
În situația când materialul solicitat lipsește din depozit se procedează în felul următor:
- În cazul bonului de consum se completează spațiul următor, cu denumirea materialului
înlocuitor, după ce în prealabil, pe verso formularului se obțin semnăturile persoanelor
autorizate să aprobe folosirea altor materiale decât cele prevăzute în consumurile
normate;
- În cazul bonului de consum (colectiv), se taie cu o linie denumirea materialului
înlocuit și se semnează de aprobare a înlocuirii, în dreptul rândului respectiv. După
înscrierea denumirii materialului înlocuitor se întocmește un bon de consum separat,
aplicându-se un semn distinctiv (în cazul unităților economice) sau materialul înlocuitor
se înscrie pe unrând liber în cadrul aceluiași bon de consum.
În bonul de consum, coloanele „unitatea de măsură” și „cantitatea necesară” de pe
rândul 2 se completează în cazul când se solicită și se eliberează din magazie materiale
cu două unități de măsură.
45
 Dacă operațiunile de predare-primire a materialelor nu pot fi suspendate în timpul
inventarierii magaziei de materialle, comisia de inventariere trebuie să scrie pe
documentul respectiv mențiunea „Predat în timpul invenatrierii”.
Circulă:
- La persoanele autorizate să semneze pentru acordarea vizei de necesitate
(ambele exemplare);
- La persoanele autorizate să aprobe folosirea altor materiale, în cazul
materialelor înlocuitoare;
- La magazia de materiale, pentru eliberarea cantităților prevăzute semnându-se
de predare de către gestionar și de primire de către delegatul care primește materialele
(ambele exemplare);
- La compartimentul financiar contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în
contabilitatea sintetică și analitică (ambele exemplare);
La unitățile economice, exemplarul 1 circulă la contabilitatea materialelor, ca
document de scădere din gestiune, iar exemplarul 2 servește la înregistrarea în
contabilitate a costurilor.
La instituțiile publice, exemplarul 2 rămâne la emitent.
Se arhivează la compartimentul finaciar contabil.
Conținutul minimal obligatoriu de informații al bonului de consum este
următorul:
- Denumirea unității:
- Denumirea formularului;
- Produs/lucrare (comandă); normă; bucăți lansare;
- Numărul documentului; data eliberării (ziua, luna, anul); numărul comenzii;
- Denumirea materialului (inclusiv sortimentul, marca, profilul, dimensiunea);
Cantitatea necesară; u/m; cantitatea eliberată; prețul unitar; valoarea;
Data și semnătura gestionarului și a primitorului.

1.3.10. Dispoziții de plata/încasare

46
Formular tipizat fără regim special. Format A6 și A5, tipărite pe ambele fețe, în blocuri
a 100 de file. Servește ca:
- Dispoziție către casierie, în vederea achitării în numerar a unor sume, potrivit
dispozițiilor legale, inclusiv a avansurilor aprobate pentru cheltuieli de deplasare,
precum șia diferenței de încasat de către titularul de avans în cazul justificării unor sume
mai mari decât avansul primit, pentru procurarea de materiale etc.;
- Dispoziție către casierie, în vederea încasării în numerar a unor sume care nu
reprezintă venituri din activitatea de exploatere, potrivit dispozițiilor legale;
- Document justificativ de înregistrare în registrul de casă și în contabilitate, în cazul
plăților în numerar efectuate fără alt document justificativ.
Se întocmește într-un exemplar de compartimentul financiar-contabil:
- În cazul utilizării ca dispoziție de plată, când nu există alte documente prin care se
dispune plata (ștat de salarii sau lista de avans chenzinal etc.);
- În cazul utilizării ca dispoziție de plată a avansurilor pentru cheltuieli de deplasare,
procurare de materiale etc.;
- În cazul utilizării ca dispoziție de încasare, când nu există alte documente prin care se
dispune încasarea (avize de plată, somații de plată etc.)
Se semnează de întocmire la compartimentul financiar contabil.
Circulă:
- La persoană autorizată să exercite controlul financiar preventiv, pentru vizăîn cazurile
prevăzute de lege;
- La persoanele autorizate să aprobe încasarea sau plata sumelor respective;
- La casierie, pentru efectuarea operațiunii de încasare sau plată, după caz și se
semnează de casier; în cazul plăților se semnează și de persoană care a primit suma;
- La compartimentul financiar contabil, anexă la Registrul de casă pentru efectuarea
înregistrărilor în contabilitate.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, anexă la Registrul de casă.
Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului, este:
- Denumirea unității;
- Denumirea, numărul și data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;

47
- Numele și prenumele, precum și funcția (calitatea) persoanei care încasează/restituie
suma;
- Suma încasată/restituită (în cifre și litere); scopul încasîrii plății;
Semnături:
- Conducătorul unitîții, viză de control financiar preventiv, compartimentul financiar-
contabil;
- Date suplimentare privind beneficiarul sumei: actul de identitate, suma primită, data și
semnătura;
- Casier, suma plătită/încasată, data și semnătura.

1.3.11. Nota de contabilitate

Formular tipizat fără regim special. Format X6 și A4, tipărite pe ambele fețe, în blocuri
a câte 100 de file. Servește ca document justificativ de înregistrare în contabilitatea
sintetică și analitică, de regulă pentru operațiuni care nu au la bazaă documente
justificative (stornări, virări etc.).
Se întocmește într-un exemplar, de compartimentul financiar-contabil.
Circulă;
- La persoană autorizată să verifice și să semneze documentul;
- La persoană care conduce Registrul-jurnal pentru înregistrare;
- La persoană care asigură contabilitatea sintetică și analitică în cadrul
compartimentului finaciar contabil.
Se arhivează la compartimentul financiar contabil.
Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este:
- Denumirea, numărul și data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;
- Denumirea unității;
- Explicații, simbolul contului debito/creditor, suma;
- Semnături, întocmit, verificat.

1.3.12. Balanța de verificare

48
 Un procedeu al contabilității cu ajutorul căruia, lunar, trimestrial, semestrial sau
de câte ori este nevoie, se grupează și se sistematizează informațiile din conturi,
urmărindu-se respectarea principiului dublei înregistrări.
Balanța de verificare se prezintă sub forma unui tabel în care se înlătură
eventualele erori, astfel ca la finele fiecărei luni datele din contabilitate să fie exacte. Se
structurează sub forma unui tabel în care se înscriu toate conturile folosite în luna
respectivă cu înregistrarea principalelelor elemente din conturi.
După conturile pe care le cuprind, deosebim:
- Balanțe de verificare sintetice (generale)-se întocmesc la începutul fiecărei luni,
pentru luna expirată, pe baza datelor din conturile sintetice utilizate în acea lună. La
nivel de unitate economică se întocmește lunar, de regulă, o singură balanță sintetică.
- Balamțe de verificare analitice –se întocmesc separat pentru fiecare cont sintetic
care are deschise conturi analitice și permite urmărirea respectării corelațiilor dintre
acestea.
După numărul de egalități pe care le cuprind, există:
Balanțe de verificare cu o singură egalitate;
- Cu două serii de egalități (rezultă din combinarea balanței de sume și a balanței
de şolduri), cu trei serii de egalități (tabele cu șase coloane), cu patru serii de egalități.
Servește:
- La verificarea exactității înregistrărilor;
- La controlul concordanței dintre contabilitatea sintetică și analitică;
- La întocmirea situațiilor financiare.
Se întocmește într-un singur exemplar, la încheierea exercițiului financiar sau la
termenele de întocmire a situațiilor financiare periodice, la alte perioade prevăzute de
acte normative în viguare și ori de câte ori este necesar.
Balanța de verificare cuprinde toate conturile unității cu următoarele elemente:
Simbolul și denumnirea conturilor în ordine a din planul de conturi aplicabil, soldurile
inițiale sau totalul sumelor debitoare și creditoare, totalul sumelor debitoare și
cerditoare. Balanța de verificare la 1 ianuarie, se completează cu soldurile debitoare și
creditoare ale lunii decembrie.
Pentru conturile analitice se poate întocmi numai situația soldurilor:
49
- Nu circulă, fiind document de sinteză.
- Se arhivează la compartimentul financiar-contabil;
- Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este:
- Denumirea unității;
- Denumirea formularului și data pentru care se întocmește;
- Simbolul și denumirea conturilor;
- Soldurile inițiale debitoare și cerditoare sau total sume precedente
debitoare/creditoare, după caz;
- Rulajele lunii curente debitoare/creditoare;
- Total sume debitoare/creditoare;
- Soldurile finale debitoare/creditoare;

Semnături:
Conducătorul compartimentului financiar contabil, persoană care întocmește
documentul.

CAPITOLUL II
PARTICULARITĂȚI ALE CONTABILITĂȚII MĂRFURILOR LA
S.C. ALEXIA S.R.L

2.1. Prezentarea generală a S.C. ALEXIA S.R.L.

S.C. ALEXIA S.R.L. a fost înființată în aprilie 2014 este constituită ca persoană
juridică romană de un asociat unic având formă juridică de societate cu răspundere
50
limitată societatea nu are filiale sau sucursale în ţară sau străinătate sediul societății este
în Târgu Jiu, strada Castanilor, bloc 5, scara 1, etaj 3, apartament 34. Codul fiscal este
1887746 și este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul
Gorj sub numărul J18/507/2014.
Capitalul social este de 200 lei, divizat în 20 părţi sociale a 10 lei fiecare. Fiind un
singur asociat cota de participare la beneficii sau pierderi este 100%.
Administratorul răspunde personal şi solidar pentru orice daună pricinuită societăţii
comerciale.
Obiectul de activitate conform statutului este reprezentat de:
 Comerţul cu ridicată şi amănuntul a produselor şi mărfurilor alimentare şi
nealimentare de orice fel prin magazine proprii sau închiriate concesionate,
sau în locuri special amenajate- piețe, târguri, precum şi în sistem ambulant
prin tonete automagazin şi altele de acest fel;
 Prestări de servicii în domeniul transportului rutier de mărfuri la beneficiar;
 Comerţul cu ridicată a materialului lemnos şi de construcţii;
 Producţia inclusiv aprovizionarea pentru producţie şi desfacere pe piaţă a
produselor obţinute prin prelucrarea industrială a produselor de panificaţie.
Activitatea principală desfăşurată de către firmă o constituie comerţul cu
amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare
băuturi şi tutun.
Clienţii potenţiali ai firmei sunt persoane de toate vârstele. Pentru a-i determina
pe clienţi să cumpere produsele firmei, conducerea va pune accentul în primul rând pe
calitatea deosebită a serviciilor prestate şi a preţurilor convenabile.
Asigurarea necesarului de mărfuri se face de la furnizorii selectați pe baza
următoarelor criterii:
 Cel mai bun raport cost/calitate;
 Asigurarea unor discount-uri de cantitate;
 Asigurarea unor facilități de plată (de exemplu, plata la 30 de zile de la
emiterea facturilor);
 Asigurarea facilităților de transport la sediul nostru;
 Seriozitate la livrare.
Principalii furnizori ai societății sunt:
 S.C. Serial Corn Prod S.R.L.;
51
  S.C. Transilvania General Import Export S.R.L.;
 S.C. Saff Trading S.R.L.;
 S.C. Essential Distribution S.R.L.;
 S.C. JTInternational (România) S.R.L.;
 S.C. Interbrands Marketing & Distribution S.R.L.;
 S.C. B.C. Distribution S.A.;
 S.C. Total Distribution Group România S.R.L.;
 S.C. Felvio Distribution S.R.L.
Piața firmei are un caracter local. Datorită loialității clienților și a disponibilității lor
de a accepta prețuri mai mari, firma poate obține prețuri mai mari și o mai mare
flexibilitate în relațiile cu furnizorii.

2.2. Monografie contabilă privind mărfurile la S.C. ALEXIA S.R.L..

S.C. ALEXIA S.R.L., cu capital social 200 lei, având sediul în Târgu Jiu, starda
Castanilor, bl.5, ap. 34, et.3, comercializează mărfuri cu amănuntul prin magazine.
S.C. ALEXIA S.R.L., cu activitate de desfacere a mărfurilor cu amănuntul,
dispune de la începutul lunii de mărfuri în valoare de 1.190 lei la preț cu amănuntul cu o
diferență favorabilă (adaos comercial) de 200 lei.
În cursul perioadei de gectiune au loc următoarele operații privind mărfurile, așa
cum rezultă din Registrul jurnal, următoarele cumpărări:
1.S.C. ALEXIA S.R.L. achiziționează mărfuri de la S.C. Saff Trading S.R.L., la
prețul de cumpărare de 1.400 lei, prețul de vânzare fiind de 1750 lei.
Notă: La contul 378 se înregistrează adaosul comercial, respectiv valoarea de
1400leix25%=350 lei.

371 „Mărfuri” =% 1.750 lei

401 „Furnizori” 1.400 lei
378 „Diferențe de preț la mărfuri” 350 lei

2.S.C. ALEXIA S.R.L. vinde mărfuri cu decontare imediată în numerar, așa cum rezultă din
Jurnalul pentru vânzări, valoarea de vânzare fiind de 300 lei.

52
 5311 „Casa în lei” = 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” 300 lei

Pe baza Jurnalului facturilor S.C. ALEXIA S.R.L. înregistrează vânzarea mărfurilor cu

decontare ulterioară către S.C. DALIA S.R.L. pentru prețul en gross de 610 lei.

411 „Clienți” = 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” 610 lei

4.Descărcarea gestiunii, la sfârșitul lunii, cu valaoarea mărfurilor vândute,

presupune următoarele calcule și înregistrări:
a) Determinarea coeficientului mediu de diferențe de preț (adaos comercial):

b) Determinarea diferenței de preț aferente mărfurilor în stoc (ΔS) și aplicarea

cotei procentuale de diferențe (k) asupra valorii mărfurilor rămase în stoc (sold
final cont 371):
ΔS=1.190 x 25%= 297,50 lei

c) determinarea diferenței de preț (adaos comercial) aferent mărfurilor vândute

(ΔV):
ΔV= TSC ct 378 – ΔS = 550-297,50=252,50 lei

d) calculul costului mărfurilor vândute:

1.400-252,50 = 1.147,50 lei
Înregistarea contabilă va fi următoarea:

%= 371 „Mărfuri” 1.400 lei

378 „Diferențe de preț la mărfuri” 252,5 lei
607 „Cheltuieli privind mărfurile” 1.147,50 lei

După aceste înregistrări, soldul contului de mărfuri 1.190 lei, reprezintă valorea la
preț de vânzare a mărfurilor în stoc. Controlul gestionar presupune inventarierea
mărfurilor și compararea totalului valorii inventarului, adică soldul faptic, cu soldul
53
scriptic al contului de mărfuri, rezultând fie minus, fie plus de inventar la preț cu
amănuntul.
Pentru un calcul cât mai corect este indicat ca atât la numărătorul cât și la
numitorul acestui raport să se ia în considerare soldul inițial la data de 01 ianuarie și
rulajul creditor/debitor pe perioada de la 01 ianuarie până la sfârșitul perioadei de
calcul.
Pentru înregistrarea plusului de inventar rezultat în urma invenatrierii este necesr
să se determine adaosul comercial aferent acestui plus și prin scăderea acestor elemente
se află valoarea la preț de cumpărare a mărfurilor constatate în plus, cu care se vor
diminua cheltuielile privind mărfurile.
5.La S.C. ALEXIA S.R.L. în urma inventarului s-a stabilit totalul faptic de
1.873,50 lei. Așadar:
Sold faptic 1.873,50lei
Sold scriptic 1.872,50lei
Plus de inventar (în preț de vânzare) 1,00lei
Adaos comercial 0,25lei
Costul mărfurilor lipsă 0,75lei

371 „Mărfuri” = % 1,00 lei

607 „Cheltuieli privind mărfurile” 0,75lei
378 „Diferențe de preț la mărfuri” 0,25 lei

6.În luna următoare S.C. ALEXIA S.R.L. a ar fi înregistrat minusuri de inventar

neimputabile în valoare de 10 lei:

%= 371 „Mărfuri” 10.00 lei

378 „Diferențe de preț la mărfuri” 2,5 lei
607 „Cheltuieli privind mărfurile” 7,5 lei

Observație:
Conturile 607 „Cheltuieli privind mărfurile” și 707 „Venituri din vânzarea
mărfurilor” se închid pe seama contului de rezultate 121 „Profit și pierdere”.

54
 Întrucât evidența societății S.C. ALEXIA S.R.L. se ține global valoric, la nivel de
unitate, este necesară folosirea prețului de vânzare cu amănuntul ca preț de înregistrare.
În această situație, pentru considerentele anterior prezentate, se folosește contul 378
„Diferențe de preț la mărfuri”.
În condițiile de azi ale economiei din România, metoda global valorică prezintă
nenumărate dezavantaje și în plus permite fie încălcarea unor principii contabile, se
poate renunța la metoda global valorică în favoarea metodei cantitativ valorice, pe
sortimente de marfă, soluție greu de optat în condițiile inexistenței unei dotări
corespunzătoare cu calculatoare a rețelei comerciale.
Totuși S.C. ALEXIA S.R.L. utilizează metoda de evidență la preț de vânzare în
condițiile contabilității analitice cantitativ valorice pe sortimente, deținând dotarea
necesară, la un punct de lucru, iar pentru exemplificare, este prezentat mai jos, exemplu
pentru unsingur sortiment de marfă (Y). Se consideră următoarele date:
1. Stocul la începutul perioadei la S.C. ALEXIA S.R.L., este:
Sortimentul Y la vânzare
1000 u x 5,00 lei = 500,00 lei
- Marja brută redusă (Mr)
20% = 100,00 lei
- Cost de achiziție (preț de cumpărare) =400,00 lei

II.Operații în cursul exercițiului:

1) Cupărarea de mărfuri: 600 u, sortimentul Y la S.C. ALEXIA S.R.L.
Pe 600 u x 0,45 lei = 270,00 lei
Mb 25% x 270,00 lei = 67,50 lei
PV total = 337,50 lei
Pv unitar 337,50/600 u = 0,5625 lei
371 „Mărfuri” =% 337,50 lei
401 „Furnizori” 270,00 lei
378 „Diferențe de preț la 67,50 lei
mărfuri”

2) Vânzare de mărfuri: 800u, sortimentul Y la S.C. ALEXIA S.R.L.:

55
 Pv 800 u x 0,50 = 400,00 lei
Mr 20% = 80,00 lei
Costul mărfii vândute (Pc) = 320,00 lei

a) Vânzarea mărfurilor către clienți la S.C. ALEXIA S.R.L.:

411 „Clienți” = 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” 400 lei

b) Ieșirea din gestiune a mărfurile la S.C. ALEXIA S.R.L.:

%= 371 „Mărfuri” 400 lei

607 „Cheltuieli privind mărfurile” 320 lei
378 „Diferențe de preț la mărfuri” 80 ei

3) S.C. ALEXIA S.R.L a achiziționat mărfuri de 184 lei și adaos comercial în

valoare de 46 lei:
371 „Mărfuri” = % 230,00 lei
401 „Furnizori” 184,00 lei
378 „Diferențe de preț la mărfuri” 46,00 lei

4) S.C. ALEXIA S.R.L a vândut mărfuri de 495 lei :

411 „Clienți” = 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” 495 lei

Ieșirea din gestiune la SC ALEXIA S.R.L.:

%= 371 „Mărfuri” 495 lei
607 „Cheltuieli privind mărfurile” 396 lei
378 „Diferențe de preț la mărfuri” 99 lei

După operațiile efectuate, situația conturilor se prezinți astfel:

D 371 „Mărfuri” C
Si: 1.000 x 0,50 = 500
1) 600 x 0,5325 = 337,50
2) 800 x 0,50=400
3) 400 x 0,5750 = 230

56
 4) 200 x 0,5 =100
600 x 0,5625=337,50
100 x 0,5750=495
TSD 1.067,50
TSC 895
SFD 172,50

D 378 „Diferențe de preț la mărfuri” C

Si: 100,00
1) 67,50
2) 80,00
3) 46,00
4) 99,00
TSD 1.067,50 TSC 895
SFC 34,50

Calculul costului de achiziție (prețul de cumpărare) al mărfurilor în stoc:

- Stoc preț de vânzare 172,50 lei
- Marja stoc 20% 34,50 lei
- Cost achiziție stoc 138,00 lei
La sfârșitul lunii se închid conturile de venituri și cheltuieli pe seama contului de
rezultate 121 „Profit și pierdere”.

57
 CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Un aspect important și cu adânci implicații în funcționarea unei economii
naționale și a componentelor sale, unitățile economice, este cadrul economico-legislativ
existent și modificarea acestuia determinată de legiuitor.
Din punct de vedere legilatuiv există în principal două probleme exențiale ale
societăților comerciale:
- Existența unor reglementări în unele cazuri neclare sau care lasă locul unor
interpretări;
- Apariția unor modificări fiscale relativ dese afectează respectarea unui plan de
afaceri pe termen lung;
Aceste modificări s-au datorat și faptului că se căutau modalități de corectare a
unor dificultăți sau inechități economice, prin dispariția cărora se așteaptă o legislație
mai puțin schimbătoare. Din punct de vedere economic, etapa de tranziție pe care o
parcurge economia națională cu dificultățile sale (inflație, șomaj, deficit bugetar, blocaj
financiar) afectează direct sau indirect activitatea tuturor unităților economice din
românia. Lucrarea de față tratează un capitol din contabilitate și anumite aspecte legate
de evaluarea și înregistrarea stocurilor în contabilitate și în cadrul acestora a stocurilor
de mărfuri, cu exemplul practic la S.C. ALEXIA S.R.L.
Societatea respectă Legea contabilității nr. 82/1991, republicată cu completările și
modificările ulterioare, regulamentul de aplicare al acesteia, Planul de conturi general și
Normele de utilizare ale acestuia.Pentru organizarea contabilității stocurilor se
recomandă adapterea după caz a metodei inventarului permanent, metodă folosită la
societatea analizată, iar în cadrul acesteia, utilizarea metodei cantitativ-valorică. Pentru
rezultate financiare cât mai bune la S.C. ALEXIA S.R.L. se recomandă: mărirea vitezei
58
de rotație a stocurilor, contractarea unor noi furnizoriși încheiere de contracte de
distribuție a unor produse cu viteză de rotație a stocurilor cât mai mare, cercetarea
nevoilor clienților și opinia acestora despre produsele firmei, deschiderea mai multor
magazine.

BIBLIOGRAFIE

1. Ciumag M. Ciumag A. – Contabilitatea financiară conformă cu directivele

europene , vol.II , Editura Scrisul Românesc, 2010.
2. Ciumag M. –Contabilitatea financiară conform cu Directiva a IV a a CEE,
Editura Universitaria, Craiova, 2006.
3. Ciumag M., Popa-Paliu L,. Ecobici N., Dobrotă G., Editura Spirit Românesc,
Craiova, 2003;
4. Dobrită G. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Studii Economice,
Târgu Jiu, 2002;
5. Nae C., Pleşă D.- Noua contabilitate a întreprinderilor mici și mijlocii și a
microintreprinderilor, Editura Ecran magazin, Brașov, 2003;
6. Popa-Paliu L. – Contabilitate financiară armonizată, vol. 1, Editura Spirit
Românesc, Craiova 2002;
7. Popa-Paliu L. – Contabilitate financiară armonizată, vol. II, Editura Spirit
Românesc, Craiova 2002;
8. Ristea M., Dima M.- Contabilitatea societăților comerciale, Editura
Universitară, București 2003;
9. Ristea M. Dumitru C.- Contabilitate aprofundată, Editura Universitară
București, 2003;
10.****-Legea 571/2003, privind codul fiscal cu modificările ulterioare ,
Monitorul Oficial 927/2003;

59
11.****-Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3055/17.11.2005 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene,
Monitorul Oficial nr. 766/10.11.2009;
12.****-Legea nr. 82 din 24 decembrie 1991 – Legea contabilității, modificată și
completată ulterior.

Anexe

60