Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

Cuprins
Capitolul 1 - Cadrul teoretic al contabilității financiare în România .......................................................................... 1
1.1 Obiectivul contabilității financiare ............................................................................................................................. 1
1.2 Întocmirea situațiilor financiare individuale .............................................................................................................. 2
1.3 Principiile contabile.................................................................................................................................................... 3
1.4 Modalități de organizare a contabilității și registrele de contabilitate. .................................................................... 5
Capitolul 2 – Contabilitatea imobilizărilor................................................................................................................ 6
2.1 Definiția și clasificarea imobilizărilor ......................................................................................................................... 6
2.2 Evaluarea imobilizărilor corporale ............................................................................................................................. 8
2.3 Amortizarea imobilizărilor corporale ....................................................................................................................... 12
Capitolul 3 – Contabilitatea stocurilor ................................................................................................................... 14
3.1 Definiția și clasificarea stocurilor ............................................................................................................................. 14
3.2 Evaluarea stocurilor ................................................................................................................................................. 15
3.3 Evidența analitică a stocurilor.................................................................................................................................. 22

Pagina 1 din 24
Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

Capitolul 3 – Contabilitatea stocurilor

Stocurile sunt o componentă importantă a activelor circulante ale unei entități. Am văzut aici care sunt condițiile pentru
ca un activ să fie considerat activ circulant. Pe lângă stocuri mai încadrăm în această categorie: creanțele curente,
investițiile financiare pe termen scurt, respectiv elementele de trezorerie (casa și conturi la bănci, etc)

Stocurile și producția în curs de execuție sunt acele active circulante constând în ansamblul de bunuri materiale și servicii
din cadrul entităților economice care sunt destinate pentru a se consuma la prima utilizare, pot fi vândute după
încheierea procesului de prelucrare (urmarea unui ciclu de producție) sau pot fi vândute în starea în care au fost
cumpărate (Matiș&Pop, 2010:pag.267)

3.1 Definiția și clasificarea stocurilor

Definiția stocurilor: Stocurile sunt active circulante:
a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității;
b) în curs de producție în vederea vânzării în procesul desfășurării normale a activității; sau
c) sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau
pentru prestarea de servicii.
În categoria stocurilor se cuprind și activele cu ciclu lung de fabricație, destinate vânzării (de exemplu, echipamente,
nave, ansambluri sau complexuri de locuințe etc., realizate de entitățile ce au ca activitate principală obținerea și
vânzarea unor astfel de produse) (OMFP 1802, 2014: pct. 272)

În cadrul stocurilor se cuprind (OMFP 1802, 2014: pct.276):

a) mărfurile, și anume bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare
magazinelor proprii;
b) materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie
în starea lor inițială, fie transformată;
c) materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, semințe și
materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), care participă sau ajută la procesul de fabricație sau de
exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;
d) materialele de natura obiectelor de inventar;
e) produsele, și anume:
- semifabricatele, prin care se înțelege produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (fază de
fabricație) și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții (faze de fabricație) sau se livrează terților;
- produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de
prelucrări ulterioare în cadrul entității, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților;
- rebuturile, materialele recuperabile și deșeurile;
- produsele agricole;
f) activele biologice de natura stocurilor (se va studia la Contabilitate financiară II);
g) ambalajele, care includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate produselor vândute și care în
mod temporar pot fi păstrate de terți, cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contracte;
h) producția în curs de execuție, reprezentând producția care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare,
prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în
întregime. În cadrul producției în curs de execuție se cuprind, de asemenea, serviciile și studiile în curs de execuție sau
neterminate;
i) ansamblurile sau complexurile de locuințe destinate vânzării.
În cadrul stocurilor se includ și bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignație la terți, mașinile folosite
numai ca material de demonstrație pentru negociere în domeniul automobilelor, cu durată de utilizare de sub un an.
Acestea se înregistrează distinct în contabilitate, pe categorii de stocuri. Dacă materialele de demonstrație au durată de
utilizare mai mare de un an, ele reprezintă imobilizări (OMFP 1802, 2014: pct.276).
Sunt reflectate, de asemenea, distinct în contabilitate, acele stocuri cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și
beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare (grupa 32 "Stocuri în curs de aprovizionare"..) (OMFP 1802,
2014: pct.276).

Pagina 14 din 24
Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

Principalele momente în evaluarea sau contabilitatea stocurilor

Principalele operațiuni privind stocurile au loc în trei momente importante:

1 Intrarea în entitate: În acest moment se stabilește valoarea de intrare (costul) activului.
Principalele metode de intrare (dobândire) sunt:
Achiziția -> Se stabilește Costul de achiziție
Producția -> Se stabilește Costul de producție
Datorită aplicării principiului costului istoric (evaluarea la cost) valoarea cu care intră activul în entitate nu se poate
modifica pe durata utilizării activului (cu unele excepții, de exemplu modernizarea)
2. Stocarea vizează modul de evidență al stocurilor (metoda inventarului permanent și metoda inventarului intermitent)
respectiv organizarea gestiunii stocurilor (gestiuni cantitativ-valorice, gestiuni global-valorice).
3. Ieșirea din entitate se înregistrează la cost (costul sau valoarea de intrare se alocă la ieșire).
Principalele modalități de ieșire sunt diferențiate în funcție de tipul de stocuri:
Materii prime și materiale: Ies din gestiune prin consum (trecerea pe cheltuieli a costului lor de achiziție)
Produse finite și mărfuri: ies din gestiune/firmă cu ocazia vânzării când înregistrăm descărcarea din gestiune.

3.2 Evaluarea stocurilor

Evaluarea activelor în general și implicit a stocurilor, are loc în trei momente:
1. Evaluarea la intrarea în entitate (necesară recunoașterii inițiale ca și activ)
2. Evaluarea la inventar și prezentarea în situațiile financiare (stabilirea valorii contabile prin compararea costului cu
valoarea realizabilă netă).
3. Evaluarea la ieșirea din entitate.

3.2.1 Evaluarea la intrarea in entitate

Acesta este momentul în care stocurile sunt recunoscute și trebuie evaluate pentru a fi înregistrate în conturi în vederea
prezentării în situațiile financiare. În funcție de modul de dobândire și a valorii folosite, distingem:

1. Stocuri achiziționate (materii prime, materiale, mărfuri și ambalaje) -> Cost de achiziție
2. Stocuri obținute din producție (semifabricate, produse finite, produse reziduale și producția în curs de execuție)
-> Cost de producție

Costul de achiziție al stocurilor cuprinde ansamblul eforturilor pe care entitatea la suportă pentru procurarea stocurilor
până în momentul în care acestea pot fi folosite pentru a genera beneficiile economice viitoare așteptate de la ele.
Astfel, costul de achiziție, în cazul stocurilor, are următoarele componente (OMFP 1802, 2014: pct. 6):
1. Prețul negociat cu furnizorul din care se scad eventualele reduceri primite cu ocazia achiziției sau ulterior;
2. Costuri de transport și manipulare (transportul stocului de la furnizor la depozitul entității)
3. Taxe nerecuperabile acestea includ taxe și comisioane vamale. Taxa pe valoarea adăugată este considerată taxă
nerecuperabilă doar dacă entitatea nu este plătitoare de TVA sau nu are drept de deducere al taxei pentru unele
operațiuni (de exemplu, TVA aferentă importului de imobilizări care nu sunt destinate revânzării). Dacă entitatea
este plătitoare de TVA și are drept de deducere a taxei atunci aceasta este o taxă recuperabilă (se trece ca o
creanță față de stat) și astfel NU intră în costul de achiziție.

Pagina 15 din 24
Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

Costul transportului (cel aferent procurării unui activ) intră în costul de achiziție al stocurilor chiar dacă funcția de
transport este externalizată (transport efectuat de alte firme, exemplu TIR) (OMFP 1802, 2014:pct.6) Cu alte cuvinte
atunci când transportul se referă la achiziția unui stoc acesta trebuie inclus în costul de achiziție al acelui stoc.
Transportul se trece pe cheltuieli ale perioadei doar dacă se referă la alte operațiuni decât achiziția de active. De
exemplu, cheltuieli cu transportul pentru angajații aflați în delegație.

Prezentăm mai jos prevederile OMFP 1802 (2014: pct. 7) referitoare la costul de producție.
Costul de producție al stocurilor cuprinde prețul de achiziție al materiilor prime și al materialelor consumabile (n.a.
consumate în procesul de producție) și alte cheltuieli care pot fi atribuite direct bunului în cauză.
Costul de producție sau de prelucrare al stocurilor cuprinde cheltuielile directe aferente producției, și anume: materiale
directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă și alte cheltuieli directe de producție, costul
proiectării produselor, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de
fabricația acestora.

Costurile de prelucrare (n.a. costul de producție) a stocurilor includ costurile direct legate de unitățile produse, cum ar
fi costurile cu manopera directă. De asemenea, ele includ și alocarea sistematică a regiei fixe și variabile de producție
generată de transformarea materialelor în produse finite.
Regia fixă de producție constă în acele costuri indirecte de producție care rămân relativ constante, indiferent de
volumul producției, cum sunt: amortizarea, întreținerea secțiilor și utilajelor, precum și costurile cu conducerea și
administrarea secțiilor.
Regia variabilă de producție constă în acele costuri indirecte de producție care variază direct proporțional sau aproape
direct proporțional cu volumul producției, cum sunt materialele indirecte și forța de muncă indirectă.
Alocarea regiei fixe de producție asupra costurilor de conversie se face pe baza capacității normale a instalațiilor de
producție. Nivelul real de producție poate fi folosit dacă se consideră că acesta aproximează capacitatea normală.
Valoarea cheltuielilor cu regia fixă alocate fiecărei unități de producție nu se majorează ca urmare a obținerii unei
producții scăzute sau a neutilizării unor echipamente. Cheltuielile de regie nealocate sunt recunoscute drept cheltuială
în perioada în care sunt suportate. În perioadele în care se înregistrează o producție neobișnuit de mare, valoarea
cheltuielilor cu regia fixă alocate fiecărei unități de producție este diminuată, astfel încât stocurile să nu fie evaluate la
o valoare mai mare decât costul lor. Regia variabilă de producție este alocată fiecărei unități de producție pe baza
folosirii reale a instalațiilor de producție.
Un proces de producție poate conduce la obținerea simultană a mai multor produse, de exemplu, în cazul obținerii
produselor cuplate sau în cazul în care există un produs principal și altul secundar. Atunci când costurile de conversie nu
se pot identifica distinct, pentru fiecare produs în parte, acestea se alocă pe baza unei metode raționale, aplicate cu
consecvență. Alocarea se poate baza, de exemplu, pe valoarea de vânzare relativă a fiecărui produs, fie în stadiul de
producție în care produsele devin identificabile în mod distinct, fie în momentul finalizării procesului de producție. (n.a
despre evaluarea produselor descrise în acest ultim paragraf veți studia la disciplina Contabilitate managerială)

Pagina 16 din 24
Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

Alte metode de evaluare: cost standard și prețul de vânzare cu amănuntul

În funcție de specificul activității și nevoile de informații ale entităților economice, acestea pot folosi pentru evaluarea
stocurilor una din următoarele metode:

1. Costul standard în cazul stocurilor de materii prime și materiale, respectiv produse (excepție producția în
curs).
2. Prețul de vânzare cu amănuntul, în cazul stocurilor de mărfuri.

Costul standard în sine nu este o bază de evaluare alternativă a stocurilor ci doar o modalitate de urmărire, defalcare
a costului de achiziție (pentru stocurile de materii prime și materiale), respectiv de producție (stocuri de produse)

Ecuația generală a costului standard:

Costul de achiziție/producție = Cost standard + Diferențe de preț (+/-)

Costul standard se stabilește la începutul perioadei (anului) pornind de la costul efectiv (achiziție sau producție) din
perioadele anterioare. Dacă survin modificări semnificative ale costului efectiv (creșteri de prețuri sau ale costului de
producție) atunci costul standard poate fi modificat corespunzător.

Etape în folosirea costului standard pentru stocuri de materii prime și materiale.

1. Stocul inițial se reflectă la cost standard (în debitul contului de stocuri 30X) + diferențe de preț ( debit cont
308)
2. Intrările se înregistrează la cost standard (în debitul contului de stocuri 30X) și se stabilesc și înregistrează
diferențele de preț pe baza ecuației: Diferențe de preț = Cost de achiziție – Cost standard.
Diferențele pot fi pozitive sau negative dar indiferent de semnul lor se înregistrează în debitul contului 308.
3. Ieșirile se înregistrează în cursul lunii la cost standard (în creditul contului 30X).
4. La sfârșitul lunii se repartizează diferențele de preț aferente stocurilor ieșite în cursul lunii (credit cont 308).

Pagina 17 din 24
Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

Etape în folosirea costului standard pentru stocuri de produse.

1. Stocul inițial se reflectă la cost standard (în debitul contului de stocuri 34X) + diferențe de preț (debit cont
348)
2. Intrările se înregistrează la cost standard (în debitul contului de stocuri 34X)
3. Ieșirile se înregistrează în cursul lunii la cost standard (în creditul contului de stocuri 34X).
4. La sfârșitul lunii se stabilește costul de producție și:
4.1 se stabilesc și înregistrează diferențele de preț aferente produselor obținute pe baza ecuației:
Diferențe de preț = Cost de producție – Cost standard.
Diferențele pot fi pozitive sau negative dar indiferent de semnul lor se înregistrează în debitul contului 348.
4.2 se repartizează diferențele de preț aferente stocurilor ieșite în cursul lunii (credit cont 348).

Indiferent de categoria de stocuri pentru care se aplică (materiale sau produse) valoarea diferențelor de preț repartizate
pentru stocurilor ieșite (consum sau vânzare) se poate stabili fie prin regula de trei simplă sau cu ajutorul coeficientului
de repartizare a diferențelor de preț k

TD 308/348 (Dif.preț Intrări)

Coeficient de repartizare (k)=
TD 30X/34X (Standard Intrări)

Pentru a afla diferențele de preț aferente ieșirilor (C 308/348) coeficientul k se aplică la ieșirile evaluate la cost standard.

CREDIT 308/348 = k x CREDIT 30X/34X

Prețul de vânzare cu amănuntul este o metodă specifică de evaluare pentru entitățile care au ca obiect de activitate
comerțul cu amănuntul (en-detail). Caracteristic acestei metode este că prețul de pe raft (cu tot cu TVA) este prețul la
care stocurile sunt prezentate în contabilitate.

Prețul de vânzare cu amănuntul este format din:

1. Costul de achiziție [CA] care cuprinde componentele discutate anterior (aici);

2. Adaosul comercial [AC] care arată practice cât dorește firma să câștige (brut) din vânzarea mărfurilor.
3. TVA neexigibilă [TVAn], dacă firma este plătitoare de TVA, reprezintă TVA care va fi colectată de la client în
momentul vânzării

Câteva formule:

PVA = CA + AC + TVAn

AC = CA x %AC (procentul de AC aplicat sau rezultat din calcule)

TVAn = (CA + AC) x %TVA (procentul de TVA aplicat în funcție de tipul de stoc, poate fi 9% sau 19%)

Pagina 18 din 24
Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

Schema generală de formare a prețului de vânzare cu amănuntul o aveți și în cursul 6.

Pentru evaluarea ieșirilor din stoc, adaosul comercial aferent mărfurilor vândute trebuie determinat cu ajutorul
coeficientului k (sau cu regula de trei simplă). În cazul folosirii k formula de calcul este:

Pentru a afla adaosul comercial de repartizat se aplică calculul:

Adaos comercial aferent ieșiri (D 378) = K x CREDIT 707

3.2.2 Evaluarea la inventar și prezentarea în situațiile financiare

În vederea prezentării în situațiile financiare...activele de natura stocurilor se evaluează la cost, mai puțin ajustările
pentru depreciere constatate. Ajustări pentru depreciere se constată inclusiv pentru stocurile fără mişcare. În cazul în
care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de inventar, valoarea stocurilor se diminuează până
la valoarea realizabilă netă, prin constituirea unei ajustări pentru depreciere. Fac obiectul evaluării şi stocurile în curs
de execuție. (OMFP 1802, 2014: pct. 88)

Prin valoare realizabilă netă [VRN] a stocurilor se înțelege prețul de vânzare estimat care ar putea fi obținut pe parcursul
desfăşurării normale a activității, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului, atunci când este cazul, şi costurile
estimate necesare vânzării. (OMFP 1802, 2014: pct. 88)

Ajustările se calculează cu ocazia inventarierii in vederea prezentării în situațiile financiare. Cu această ocazie se
stabilește și VRN. Constituirea sau majorarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se înregistrează pe
cheltuieli:

681X Cheltuieli cu ajutările = 39X Ajustări pentru deprecierea stocurilor

Ajustările constituite într-un an se pot:

1. Majora la sfârșitul anului următor dacă se constată o depreciere suplimentară;
2. Diminua/anula la sfârșitul anului următor dacă se constată o diminuare (VRN crește dar încă este < Cost) sau
anulare a deprecierii (VRN>=Cost)
3. Diminuate în cursul anului atunci când activul supus deprecierii iese din gestiune (vânzare, consum..în funcție
de tipul de stoc pentru care se constituie)
Diminuarea/anularea ajustării se înregistrează prin trecerea pe venituri a ajutării înregistrate anterior (se mai numește
și reluarea ajustărilor pentru depreciere)

39X Ajustări pentru deprecierea stocurilor = 781X Venituri din ajutări pentru depreciere sau pierdere de valoare

Cu ocazia inventarierii pot să apară diferențe cantitative sau valorice.

Diferențele valorice am văzut că se înregistrează, pe seama ajutărilor pentru depreciere, doar dacă are loc o scădere a
valorii activelor, raportat la valoarea lor contabilă (sau de intrare).
În schimb, diferențele cantitative trebuie înregistrate, deoarece în contabilitate trebuie să se prezintă cantitățile efective
(faptice) constatate la inventariere.
Stocul înregistrat în contabilitate și înscris în listele de inventariere (înainte de face inventarul) se numește stoc scriptic.
Stocul constatat cu ocazia inventarierii (se înscrie în listele de inventar) se numește stoc faptic.
În urma inventarierii stocurilor (a tuturor elementelor) trebuie să avem în contabilitate stoc scriptic = stoc faptic.

Pagina 19 din 24
Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

ARTICOL: Dorel MATEȘ, Alin ARTENE, Ronela LASCU, Ramona TEȘU Politici și proceduri contabile privind inventarierea
activelor, datoriilor și capitalurilor proprii (II) http://www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-2886/

Diferențele pozitive se înregistrează ca o stornare a ieșirilor din stoc. Nu se pot înregistra ca o intrare suplimentară de
stoc, deoarece intrările au fost recepționate la depozit pe baza documentelor de intrare și în plus, nu avem document
suplimentar pentru a justifica intrarea în stoc (facturi sau avize de la furnizori –pentru stocurile achiziționate- sau
rapoarte de producție –pentru stocurile obținute).
Înregistrarea se poate realiza fie prin stornare în negru (inversare de conturi) sau roșu (cu semn negativ)
Completare față de versiunea inițială.
Stornarea, ca procedeu contabil, se folosește pentru corectarea unor sume înregistrate în conturi. Motivul corectării
poate fi: (1) corectarea unei erori într-o înregistrare sau (2) necesitatea scăderii unor sume înregistrate anterior.
Presupunem înregistrarea:
Achiziție mărfuri 371 Mărfuri A+ = 401 Furnizori P+ 1.000
O parte din suma înregistrată trebuie stornată, să zicem 200 lei. Motivul poate fi: (1) s-a înregistrat suma de 1.000 lei în
loc de 800 lei, sau (2) s-au returnat furnizorului mărfuri în valoare de 200 lei. Stornarea, se realizează prin “inversarea”:
1. Conturilor (stornare în negru) 401 Furnizori P+ = 371 Mărfuri A+ 200
2. Semnului sumei (stornare în roșu) 371 Mărfuri A+ = 401 Furnizori P+ -200
Denumirea de stornare în roșu vine de la faptul că, mai demult, sumele negative erau scrise cu roșu în conturi: 200.
Diferențele negative se înregistrează ca o scoatere din evidență suplimentară (ieșire suplimentară din stoc). Pentru
aceste diferențe trebuie identificată persoana (gestionarul) în responsabilitatea căruia s-a aflat acel stoc și trebuie să se
determine dacă lipsa este imputabilă sau nu acelei persoane. În acest caz se pot întâmpla una din următoarele situații:
1. diferența negativă (lipsa) este imputabilă gestionarului. Aceasta se recuperează de la gestionar la valoarea de înlocuire
(cât ar costa firma să dobândească acel stoc acum, fără TVA).
2. diferența negativă (lipsa) este neimputabilă gestionarului. Bunurile au fost distruse sau furate (documente de la
poliție) dar nu din vina gestionarului atunci nu se impută acestuia.
O problemă aparte care intervine aici este TVA, dacă se constată lipsuri de stocuri achiziționate pentru care s-a dedus
TVA (la achiziția lor). Cum TVA deductibilă reprezintă o creanță entitatea are dreptul să ceară acel TVA înapoi prin
mecanismul regularizării TVA. Dar, stocurile constatate lipsă nu vor mai putea fi valorificate și astfel nu vor fi incluse în
baza de calcul a TVA colectată (nu pot fi incluse în costul produselor, nu se mai pot vinde – dacă ne referim la mărfuri și
produse-). Din acest motiv, în unele situații entitatea trebuie să ajusteze TVA deductibilă solicitată de la stat. Astfel:
1. Stocurile constatate lipsă (distruse sau furate) în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în
mod corespunzător de către entitate. În cazul bunurilor furate, entitatea demonstrează furtul bunurilor pe baza actelor
doveditoare emise de organele judiciare (Legea 225, 2015: art.304 (2) (a ). În acest caz TVA deductibilă nu trebuie ajustată.
2.1 Stocurile constatate lipsă (distruse sau furate) iar entitatea NU demonstrează acest lucru (cu acte doveditoare) ceea
ce este similar cu..(2.2)
2.2 Stocurile constate lipsă sunt imputate gestionarului. În aceste cazuri (entitatea va realiza o ajustare a TVA deductibilă
(HG 1, 2016: art.78 (6) (a ) astfel:
635 Cheltuieli cu alte impozite și taxe Ch+= 4426 TVA deductibilă A-
Imputarea lipsei constatate nu este considerată o livrare și din acest motiv nu intră în sfera de aplicare a TVA (Legea 225,
2015, art.304). Cu alte cuvinte lipsa imputată gestionarului se recuperează fără a colecta TVA.

Pagina 20 din 24
Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

3.2.3 Evaluarea stocurilor la ieșirea din stoc (recunoaștere costului ca o cheltuială).

Ca regulă de bază, stocurile sunt scăzute din stoc la costul lor (aplicare a principiului costului istoric: costul cu care intră
= costul cu care ies). Conform OMFP 1802 (2014: pct.95) la data ieşirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se
evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare (cost). În plus, activele constatate minus în gestiune se scot
din evidență la data constatării lipsei acestora. La scoaterea din evidență a activelor se reiau la venituri ajustările pentru
depreciere sau pierdere de valoare aferente acestora (vezi mai sus partea de ajustări pentru depreciere)
Alocarea costului cu ocazia ieșirii din stoc depinde de doi factori:
1. Natura stocurilor:
a. Stocuri fungibile: bunuri de orice natură care nu se pot distinge în mod substanțial unele de altele
(OMFP 1802, 2014: pct. 285). Nu putem distinge, să zicem vizual, o unitate de stoc de altă unitate de
stoc. De exemplu, cerealele dintr-un siloz/depozit.
b. Stocuri identificabile: cele care se pot distinge vizual sau pe baza altor parametri. Aici sunt incluse și
produsele realizate pe bază de comandă (trebuie să urmăresc și să disting produsele pe care le-am făcut
pentru o anumită comandă pentru a le putea livra clientului).
2. Modul de evaluare al stocurilor:
a. Cost: cost de achiziție sau cost de producție;
b. Cost standard (ca metodă de defalcare a costului; cost = cost standard + diferențe de preț)
c. Preț de vânzare cu amănuntul (în comerțul en detail).

Stocurile identificabile, prin natura lor permit identificarea (specifică) cu ușurință a fiecărei unități de stoc intrate și a
costului aferente. Astfel, costul de intrare se alocă ca și cost în momentul ieșirii din stoc.
Stocurile fungibile, evaluate la cost se evaluează la ieșirea din stoc folosind una din metodele de determinare a costului:
FIFO, CMP sau LIFO. Observație: metoda LIFO este permisă de reglementările naționale (OMFP 1802, 2014) dar nu este
prescrisă în standardele internaționale de contabilitate (IAS 2, 2019).

În cazul folosirii costului standard, determinarea costului (achiziție sau producție) al stocurilor ieșite se înregistrează:
1. prin alocarea costului standard aferent ieșirilor din cursul lunii;
2. repartizarea diferențelor de preț aferente ieșirilor cu ajutorul coeficientului de repartizare k
În cazul folosirii prețului de vânzare cu amănuntul ieșirile din stoc sunt evaluate la preț de vânzare cu amănuntul.
Coeficientul k se folosește pentru a determina valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute.
Mai jos aveți o schemă privind modul de determinare al stocurilor ieșite în funcție de natura lor și metoda de evaluare.

Pagina 21 din 24
Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

3.3 Evidența analitică a stocurilor

În vederea asigurării integrității stocurilor, unitățile mari trebuie să îşi organizeze o contabilitate analitică a stocurilor.
Unitățile care folosesc metoda inventarului intermitent în contabilitatea sintetică a stocurilor nu organizează
contabilitate analitică a stocurilor (Matiș&Pop, 2010:pag.280).

Unitățile care folosesc metoda inventarului permanent în contabilitatea sintetică a stocurilor, pot să organizeze
contabilitatea analitică a stocurilor folosind una din următoarele metode:
1. metoda cantitativ-valorică;
2. metoda global-valorică.

Metoda cantitativ-valorică presupune că entitatea evidențiază în contabilitate fiecare cantitate (intrată/ieșită) și

costul aferent.

Pornind de la ecuația: Cantitate x Preț (cost) = Valoare, evidența cantitativ-valorică se obține prin înregistrarea fiecărei
cantități și cost în contabilitate. Avantajul metodei constă în faptul că se pot vedea oricând cantitățile de stocuri.
Dezavantajul este că presupune un volum mai mare de muncă, pentru că trebuie înregistrate toate cantitățile intrate
(pe baza Facturilor/Avizelor și NIR), respectiv toate cantitățile ieșite (pe baza Bonurilor de consum –materii prime
materiale -, Facturi/Avize sau Bonuri fiscale –produse sau mărfuri-)

Evidența cantitativ-valorică este aplicabilă preponderent stocurilor de materii prime și materiale necesare producției,
respectiv a produselor obținute. De asemenea, se poate aplica în cazul stocurilor de marfă vândute en-gros (pe bază de
factură).

Pentru stocul de materii prime și materiale este importantă înregistrarea cantităților pentru a ști dacă avem sau nu
suficiente stocuri în depozit pentru a realiza producția sau trebuie să mai cumpărăm. În cazul stocurilor de produse și
mărfuri, evidența cantitativă este importantă pentru că acestea trebuie facturate către clienți.

Evidența global-valorică presupune că entitatea nu înregistrează în contabilitate cantitățile intrate ci doar valoarea
stocului. Desigur, evidența cantităților este realizată, la locurile de depozitare, prin documentele de intrare/ieșire
(Intrare: Factură/Aviz + Nota de recepție, Ieșire: Bon de consum, Facturi vânzare, Raportul vânzărilor zilnice)

Această formă de evidență se pretează în cazul stocurilor de valoare mică și care nu sunt utilizate sau rezultate dintr-un
proces de producție (de ex. stocul de rechizite pentru un birou de contabilitate).

Această metodă este folosită frecvent în cazul magazinelor de comerț cu amănuntul cu articole puține sau cu rotație
mare. În acest caz se impune realizarea periodică a unui inventar al stocurilor și compararea cantităților constatate cu
cele din documentele de intrare și ieșire (Intrare: Facturi/Avize + NIR, Ieșire: Raportul vânzărilor zilnice)

Metoda inventarului permanent

Inventarul permanent presupune înregistrarea în contabilitate a tuturor operațiunilor de intrare și ieșire din stoc. Astfel,
se poate stabili oricând cantitatea scriptică de stocuri existentă la un moment dat: SF = SI + I – E.

Avantajul metodei este că se pot oferii informații privind cantitățile scriptice în stoc, dezavantajul este că presupune un
volum mai mare de muncă (trebuie înregistrate toate intrările și ieșirile de stocuri, în conturile din clasa 3 Stocuri).

Metoda inventarului intermitent

Această metodă se poate aplica pentru acele elemente de stoc care au o valoarea redusă (sau deloc) a soldului final la
sfârșitul perioadei. De exemplu, producția pe bază de comandă presupune achiziția materialelor doar în perioada în care
trebuie realizată comanda, stocul final (atât de produse cât și de materiale) fiind redus (sau poate zero).

Folosirea acestei metode presupune că intrările de stocuri (toate sau majoritatea) vor ieși din stoc în cursul perioadei.
Metoda trebuie diferențiată pe tipul de stocuri la care se aplică: (materii prime și materiale sau produse)

Pagina 22 din 24
Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

Metoda inventarului intermitent în cazul stocurilor de materiale.

Presupunem că stocurile intrate în cursul perioadei vor fi consumate și ca atare, toate intrările de stoc vor fi recunoscute
direct în contul de cheltuieli aferent fiecărui stoc. Periodic, la sfârșitul lunii sau trimestrului, cu ocazia inventarierii (este
obligatorie) se stabilește stocul final care se reia în contul de stocuri. Pornind de la elementele contului etapele ar fi:

1. Soldul inițial existent în contul de stoc (provine din perioada anterioară) se trece pe cheltuieli;
2. Intrările de stoc în cursul perioadei se înregistrează direct în contul de cheltuieli;
3. Soldul final se determină prin inventariere, se scade din contul de cheltuieli și se trece în contul de stocuri;
4. Ieșirile din stoc se determină indirect pornind de la ecuația contului: SF = SI + I – E => E = SI – I – SF.

Inventar permanent Inventar intermitent

(4) SF = SI + I – E (4) E = SI + I - SF
D 30X„Cont de stoc” C D 30X„Cont de stoc” C D 60X„Cont de chelt privind stoc” C
Sold inițial (1) Sold inițial Sold inițial (1) (1) Stoc inițial
transferat preluat

(2) INTRĂRI (3) IEȘIRI (2) INTRĂRI

(3)Preluare stoc (3) Transfer stoc
final final

Sold final Sold final

Metoda inventarului intermitent în cazul stocurilor de produse.

Presupunem că stocurile intrate în cursul perioadei vor fi vândute (de exemplu la Panemar, de regulă toată pâinea
obținută este vândută în aceeași lună, stocul la sfârșitul lunii fiind redus. Periodic, la sfârșitul lunii sau trimestrului, cu
ocazia inventarierii (este obligatorie) se stabilește stocul final care se reia în contul de stocuri. Pornind de la elementele
contului etapele ar fi:

1. Soldul inițial existent în contul de produse (provine din perioada anterioară) se trece pe 711;
2. Ieșirile din stoc NU se înregistrează descărcarea din gestiune (nu avem cum) ci doar vânzarea pe baza facturilor;
3. Soldul final se determină prin inventariere, se scade din contul 711 și se transferă în contul de stocuri;
4. Intrările de stoc în cursul perioadei NU se înregistrează în contabilitate ci doar cantitativ la departamentul de
producție. Valoarea stocurilor intrate se determină practic pe baza calculației costurilor de producție aferente
produselor obținute (înregistrate doar cantitativ), dar indirect ele pot fi determinate și pe baza ecuației contului:
SF = SI + I – E => I = SF-SI+E

Inventar permanent Inventar intermitent

SF = SI + I - E I = SF - SI + E
D 34X„Cont de produse” C D 34X„Cont de produse” C D 711„V. af. cost produselor” C
Sold inițial (1) Sold inițial Sold inițial (1) (1) Stoc inițial
transferat preluat

(2) INTRĂRI (3) IEȘIRI

(2) Stoc final (2) Stoc final
preluat transferat

Sold final Sold final

Pagina 23 din 24
Contabilitate financiară – Suport de curs – Capitolul 1, 2 și 3 versiunea 1

Bibliografie:

1. Matiș D., Pop At., (2010), Contabilitate financiară – Ediția 3, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca
2. Ministerul de finanțe (2016) Ghid privind aplicarea reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale
individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.
1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, disponibil online la adresa:
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/reglementaricontabile/GHIDVAR11aprilie.pdf
3. Legea 82 (1991), Legea contabilității (actualizată, disponibilă în Moodle)
4. Legea 31 (1990), Legea societăților comerciale (actualizată, disponibilă în Moodle)
5. Legea 225 (2015), Codul fiscal, disponibil online la adresa:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_12062019.htm
6. HG 1 (2016) Norme de aplicare a Legii 225/2015 privind codul fiscal
7. OMFP 1802 (2014), pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale
și situațiile financiare anuale consolidate actualizată, disponibilă în Moodle)
8. OMFP 2634 (2015), Privind documentele financiar contabile (actualizată, disponibilă în Moodle)
9. Regulament CE 1126 (2008) al Comisiei Europene, de adoptare a anumitor standarde internaționale de
contabilitate (actualizată, disponibilă în Moodle)
10. IASB (2018), Conceptual Framework for Financial Reporting

Pagina 24 din 24