COLEGIUL ECONOMIC BUZĂU

COLEGIUL ECONOMIC BUZĂU

PROIECT DE CERTIFICARE A
CALIFICĂRII PROFESIONALE
NIVEL IV

SPECIALIZAREA: Tehnician în activități econom

Elev: Ioniță Constantin - Cosmin Profesor îndrumător: Căpriță Paras

 PROIECT DE CERTIFICARE A
CALIFICĂRII PROFESIONALE
NIVEL IV

SPECIALIZAREA: Tehnician în activități economice

Elev: Ioniță Constantin - Cosmin Profesor îndrumător: Căpriță Paraschiva

BUZĂU 2022-2023
 CONTABILITATEA
PRODUSELOR ȘI
PRODUCȚIEI ÎN CURS DE
EXECUȚIE LA SC IONIȚĂ
S.R.L.
 CUPRINS
Pg.
Argument.......................................................................................................... 1
Capitolul I :Contabilitatea activelor circulante.......................
1.1. Definiție – active circulante...........................................................
1.2. Definiții, delimitări și structuri privind stocurile..............................
Capitolul II: Contabilitatea stocurilor............................................
2.1. Caracterizarea generală a stocurilor .................................................
2.2. Evaluarea stocurilor ..........................................................................
2.3. Documente privind evidența operativă a stocurilor...........................
2.4. Organizarea contabilității analitice și sintetice a stocurilor...............
Capitolul III: Contabiliatea produselor și a producției în curs de execuție..
3.1. Noțiuni generale.................................................................................
3.2. Conturi utilizate ................................................................................
3.3. Operații privind produsele și producția în curs de execuție................
Capitolul IV: Contabilitatea produselor și producției în curs de execuție la
SC IONIȚĂ S.R.L.
Bibliografie........................................................................................................

Argument
 Capitolul I

Contabilitatea activelor circulante

 1.1.Definiție – active circulante

Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:

a) este achiziționat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării și se
așteaptă să fie realizat în termen de 12 luni de la încheierea exercițiului financiar;
b) este reprezentat de creante aferente ciclului de exploatare;
c) este reprezentat de trezorerie sau echivalente de trezorerie a căror utilizare nu este
restricționată.
→ Un activ circulant se aşteaptă să fie realizat atunci când este posibilă utilizarea sau
vânzarea acestuia la o valoare realizabilă, adică la un preţ de vânzare estimat care ar putea fi obținut
pe parcursul desfăşurării normale a activității entității (ciclului de exploatare).
→ Ciclul de exploatare al unei entități reprezintă perioada de timp dintre achizi- ționarea
materiilor prime care intră într-un proces de transformare și finalizarea acestora în trezorerie sau sub
forma unui echivalent de trezorerie.
→ Echivalentele de trezorerie reprezintă investiții financiare pe termen scurt extrem de
lichide, care sunt usor convertibile în numerar și sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare
a valorii.
Potrivit reglementărilor contabile românești conforme cu directivele europene, activele
circulante sunt clasificate astfel: (1) stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a
fost întocmită factură:
(2) investiții pe termen scurt;
(3) disponibilități în bănci şi casierie.
(4) creante (a se vedea din Capitolul 5 Contabilitatea terților");
 1.2. Definiții, delimitări și structuri privind stocurile

Stocurile sunt active:

a) deținute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activității;
b) în curs de producție în vederea unei vânzări în aceleași condiții ca mai sus;
c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi
folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
Costul stocurilor reprezintă suma tuturor costurilor aferente achiziției şi prelucrării, precum
şi alte costuri suportate de întreprindere pentru a aduce stocurile în forma și în locul în care se
găsesc în prezent. Este utilizat pentru evaluarea stocurilor la intrare, la ieşire şi la închiderea
exercițiului financiar.
Valoarea realizabilă netă este prețul de vânzare estimat ce ar putea fi obținut pe parcursul
desfăşurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi a
costurilor necesare vânzării. Este utilizată la evaluarea stocurilor la sfârşitul exercițiului financiar,
la inventariere şi apoi la bilanţ când, potrivit principiului prudenței, ele trebuie evaluate la valoarea
cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă.
Încadrarea stocurilor în categoria activelor, în condițiile unei diversități a acestora, ridică
problema delimitării lor de alte active, îndeosebi de cele ce îmbracă forma materială (corporală). În
acest sens, se au în vedere criterii care vizează cu precădere natura activelor şi rolul lor în
activitatea de exploatare.
Potrivit criteriilor menționate, stocurile sunt bunuri sau servicii care, în mod normal, se
transformă în disponibilități băneşti în decurs de un an având, din acest punct de vedere, atributul
de active circulante. De exemplu, mărfurile cumpărate se transformă prin vânzare în disponibilități
băneşti într-o perioadă mai mică de un an. Materiile prime şi materialele cumpărate participă la un
singur ciclu de producție şi îşi transferă în întregime valoarea lor asupra bunurilor rezultate din
procesul de producție (produse finite) care, prin vânzare, se transformă în disponibilități băneşti.
La aceasta se adaugă şi particularitatea că stocurile destinate producției se regăsesc total sau parţial
în compoziția materială a produselor rezultate din procesul de producție, în forma lor inițială sau
într-o formă transformată. ativida
Definiția stocurilor potrivit Standardului Internațional de Contabilitate nr. 2 IAS 2,
Stocuri", pune în evidență, direct sau indirect, trei criterii în funcție de care acestea sunt clasificate
şi delimitate în contabilitatea financiară: fizic, destinația, faza ciclului de exploatare.
 Corespunzător criteriului fizic (forma corporală și necorporală a stocurilor) sunt
individualizate următoarele structuri:
a) materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în
componența lor integral sau parțial, în starea inițială sau transformată;
b) materiale consumabile, care cuprind materialele auxiliare, combustibilii,
materialele pentru ambalat, piesele de schimb, semințele şi materialul de plantat,
furajele şi alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de
exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat;
c) materiale de natura obiectelor de inventar, care cuprind bunuri cu o valoare mai
mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate imobilizări corporale, indiferent de
durata lor de serviciu, sau cu durata mai mică de un an, indiferent de
valoarea lor, precum şi bunurile asimilate acestora: echipamentul de protecţie şi de
lucru, îmbrăcămintea specială, sculele, instrumentele, mecanismele, dispozitivele şi
verificatoarele cu destinație specială, modelele, ștanțele și alte obiecte asimilate;
d) produse sub forma semifabricatelor (produse în curs de fabricație), produselor finite
(produse care au parcurs întregul proces de fabricație) şi produselor reziduale (rebuturi, materiale
recuperabile şi deşeuri);
e) animale tinere, animale la îngrășat, păsări şi colonii de albine;
f) producția în curs de execuție care reprezintă materiile prime care nu au trecut prin
toate stadiile de fabricație, produsele nesupuse probelor şi recepției tehnice sau necompletate în
întregime, precum şi lucrările și serviciile în curs sau neterminate;
g) mărfuri şi asimilate (terenurile şi alte proprietăți imobiliare deținute pentru
revânzare);
h) ambalaje (cu excepția ambalajelor de natura obiectelor de inventar şi imobilizărilor
corporale) de transport refolosibile care însoțesc bunurile în procesul circulației lor (recuperabile,
facturate/consemnate distinct care circulă prin restituire sau incluse în prețul mărfii și care se pot
valorifica sau nu după utilizare).
Dacă se are în vedere destinația lor sunt delimitate următoarele categorii de
stocuri:
a) stocuri destinate realizării obiectului de activitate care se regăsesc în produsele fabricate
sau în serviciile prestate: materiile prime, materialele şi alte consumabile;
b) stocuri fabricate de întreprindere destinate vânzării: produsele finite, semifabricatele;
from
c) stocuri aflate în curs de execuție: produsele în curs de execuție, lucrările şi serviciile în
curs de execuţie;
 d) stocuri cumpărate şi deţinute cu scopul revânzării: mărfurile şi asimilate acestora
(terenurile şi alte proprietăți imobiliare deținute pentru revânzare).
Potrivit celui de-al treilea criteriu, faza ciclului de exploatare, se delimitează următoarele
categorii de stocuri:
a) stocuri aflate în faza de aprovizionare:
- a activității de producție care, după depozitare, pe cât posibil, pe o perioadă cât mai
scurtă, sunt utilizate pentru realizarea de produse sau prestarea de servicii;
- a activității comerciale care, după depozitare, sunt utilizate pentru valorificare (vânzare);
b) stocuri aflate în faza de producție. Sunt reprezentate de stocurile cumpărate cu această
utilizare, producție, finalizându-se cu realizarea de produse (produse finite, semifabricate);
c) stocuri aflate în faza de desfacere. Sunt reprezentate atât de stocurile fabricate
de întreprindere (produsele finite, semifabricatele) cât şi de stocurile cumpărate pentru
vânzare (mărfurile și asimilate acestora), expediate clienților sau trecute în unitățile de desfacere.
Un al patrulea criteriu după care sunt clasificate stocurile în contabilitatea
financiară este locul de creare a gestiunilor, în raport cu care stocurile se grupează
in: stocuri aflate în depozitele întreprinderii, stocuri în curs de aprovizionare sau sosite şi
nerecepționate, stocuri sosite fără factură, stocuri livrate dar nefacturate, stocuri facturate dar
nelivrate, stocuri aflate la terți.
Corespunzător criteriilor de clasificare prezentate mai sus sunt individualizate două
structuri informaționale de bază: structura financiară standardizată şi structura internă sau de
gestiune.
Structura financiară standardizată este proprie gestiunii şi contabilității financiare şi
operează cu două criterii: destinația și faza ciclului de exploatare. Interesul informational este cel
al finanțării pe termen scurt, calculării şi analizei mecanismului fondului de rulment, bugetarea
activității de exploatare şi gestionarea activității de trezorerie. Din punct de vedere metodologic, o
asemenea structură se realizează şi se identifică prin conturile grupă sau principale din Planul de
conturi general simbolizate cu două cifre, sinteticele de gradul I sau divizionare, simbolizate cu trei
cifre şi sinteticele de gradul II sau subdivizionare, simbolizate cu patru cifre.
Structura internă sau de gestiune, necesară, dar nestandardizată, este opozabilă contabilității
interne de gestiune. Ea operează cu celelalte două criterii: fizic şi locul de creare a gestiunilor şi se
delimitează prin conturile analitice de stocuri corespunzătoare sortimentelor şi gestiunilor
(depozitelor create ca entități gestionare repartizate în răspunderea unor persoane fizice).
Modelul de contabilitate a stocurilor din România adoptat în cadrul reformei este conceput
în condițiile în care ambele structuri informaționale sunt realizate prin contabilitatea financiară. O
asemenea opțiune are motivația nevoii de a asigura, în primul rând, deocamdată în perioada de
tranziție, printr-un sistem standardizat, obligatoriu, evidenţa şi controlul integrității stocurilor.
Soluția realizării evidenței analitice a stocurilor prin contabilitatea financiară este
discutabilă. În cele mai multe țări care au adoptat modelul continental de contabilitate, evidența
analitică a stocurilor pe sortimente şi gestiuni se realizează prin contabilitatea internă de gestiune.
Mai mult, ea se integrează într-un sistem mai general de control, prin costurile de stocare, asupra
nivelului stocurilor. De asemenea, în plan teoretic şi practic, se apreciază că evidenţa analitică a
stocurilor nu poate fi standardizată. Metodele şi tehnicile folosite sunt de detaliu, nefundamentale
și în consecință, decizia de adoplare trebuie să corespundă conducerii întreprinderii.
Totuşi, la o analiză mai atentă, se poate aprecia că gestiunea analitică a stocurilor nu este
numai o problemă internă a întreprinderii. Metodele de evaluare a stocurilor au implicații
financiare, ele antrenează efecte atât asupra rentabilității, cât şi asupra fiscalității. Inventarierea
stocurilor şi nivelarea costurilor constituie o problemă de construire a informației consolidate în
situațiile financiar-contabile de sinteză şi raportare care sunt standardizate. Dată fiind această
realitate, se poate aprecia că soluția pentru evidența analitică a stocurilor reprezintă o problemă
care pendulează intre contabilitatea financiară şi contabilitate de gestiune, criteriul de alegere fiind
cel al obiectivelor şi intereselor informaționale. În măsura în care nu există și nu funcționează un
sistem de control de gestiune asupra stocurilor, problema evidenței analitice a stocurilor pe
sortimente şi gestiuni poate fi rezolvată prin contabilitatea financiară.
 Capitolul II

Contabilitatea stocurilor

2.1. Caracterizarea generală a stocurilor

Stocurile sunt active circulante achiziționate sau produse pentru consum propriu sau în
scopul comercializării.
In categoria stocurilor se cuprind bunurile și serviciile care, de regulă, se așteaptă să
fie realizate în termen de 12 luni de la data bilanțului.
Stocurile se pot clasifica după mai multe criterii, astfel:
a) După forma fizică și destinație:
 mărfurile sunt stocurile cumpărate în vederea revânzării acestora în aceeași stare sau
produsele predate spre vânzare magazinelor proprii;
 materiile prime - care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc
în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată
(reprezintă substanţa principală a produselor finite);
 materialele consumabile - sunt bunurile care participă sau ajută la procesul de
fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit;
 materialele de natura obiectelor de inventar - sunt bunurile care nu îndeplinesc
condițiile de valoare și/sau de durată pentru a se include în categoria imobilizărilor corporale;
 produsele - reprezentate de semifabricate, produse finite și produse reziduale.
- semifabircatele sunt produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție
(fază de fabricație) și care trec în continuare în procesul tehnologic al unei alte secții (respectiv,
faze de fabricație) sau se livrează tertilor;
 - produsele finite sunt produsele care au parcurs în întregime fazele proce- sului de
fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul entității, putând fi depozitate în
vederea livrării sau expediate direct clien- ților;
- produsele reziduale sunt reprezentate de rebuturi, materiale recuperabile și deşeuri.
 animalele şi păsările sunt reprezentate de: animale născute și cele tinere de orice fel
(viței, miei, purcei, mânji etc.) crescute și folosite pentru reproducție: animalele şi păsările la
îngrășat pentru a fi valorificate; animalele pentru pro- ducție (lână, lapte, blană, ouă); coloniile de
albine;
 ambalajele sunt stocurile utilizate pentru păstrarea şi transportul bunurilor, care
includ ambalajele refolosibile, achiziționate sau fabricate, destinate pro- duselor vândute şi care în
mod temporar pot fi păstrate de terți, cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contracte.
 producția în curs de execuție - este reprezentată de producția care nu a trecut prin
toate fazele (stadiile) de prelucrare ale procesului tehnologic; produsele nesupuseprobelor și
recepției tehnice sau necompletate în întregime; lucră- rile și serviciile, precum și studiile în curs
de execuție sau neterminate.

b) După sursa de proveniență:

- Stocuri cumpărate: materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar,
baracamente și amenajări provizorii, animale, ambalaje;
- Stocuri fabricate: producție în curs de execuție, semifabricate, produse
reziduale, produse finite.

c) După apartenenţa la patrimoniu:

- Stocuri care fac parte din patrimoniu, care se pot afla fie în spațiile proprii fie se află la
terți în custodie, în consignatie, pentru prelucrare sau reparare;
- Stocuri care nu fac parte din patrimoniu, dar se află în gestiunea entităţii, fiind primite de
la terți pentru vânzare în consignatie, pentru prelucrare, reparare etc.

d) După gradul de individualizare și modul de gestionare:

- Stocuri identificabile, care sunt individualizate pentru fiecare articol sau categorie de
bunuri, în care se includ, de regulă, bunurile de folosință în- delungată: autoturisme, televizoare,
calculatoare etc.
- Stocuri fungibile sau interschimbabile, care în cadrul fiecărei categorii, nu pot fi în mod
unitar identificabile: pungile cu zahăr ambalat care aparțin aceluiaşi sort, chiar dacă sunt
cumpărate la prețuri diferite etc.
 Structura stocurilor se modifică în funcție de etapele în care se regăsesc în cadrul ciclului
de exploatare, care, în cadrul entităților de producție se poate reprezenta astfel:
materii prime şi materiale producţie neterminată semifabricate
produse finite şi reziduale

În cazul entităților din domeniul comerțului, ciclul de exploatare constă în cumpărarea de

mărfuri, care se vând ulterior în aceeași stare.

2.2. Evaluarea stocurilor

Potrivit reglementărilor contabile românești, evaluarea stocurilor se face la următoarele

momente: la intrare, la inventariere, la încheierea exercițiului financiar, la ieșire.

Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Stocurile intrate în patrimoniu sunt evaluate și înregistrate in contabilitate în funcție de

modul lor de dobândire, astfel:
a) Stocurile cumpărate (materii prime, materiale, mărfuri, ambalaje etc.) se evaluează
la costul de achiziție care are următoarea structură:
- prețul de cumpărare fără TVA;
- taxe nerecuperabile (taxe vamale, accize, comisioane, taxe de asigurare etc.);
cheltuieli de transport, manipulare şi alte cheltuieli care pot fi atribuite direct achiziției de stocuri,
- TVA înscrisă în factura furnizorului, în cazul în care cumpărătorul nu este plătitor
de TVA.
b) Stocurile fabricate (produse finite, semifabricate etc.) se evaluează la costul de
productie, format din:
 - cheltuieli directe: cu materiile prime, cu materialele, cu salariile muncitorilor direct
productivi;
- cota de cheltuieli indirecte: cu amortizarea utilajelor, cu reparațiile, cu salariile per-
sonalului de conducere din secții etc.
c) Stocurile obţinute cu titlu gratuit se evaluează la valoarea justă (de utilitate), care
reprezintă prețul presupus că îl acceptă un client în cadrul unei tranzacții comer ciale cu pretul
determinat obiectiv.
d) Stocurile aduse ca aport în natură se evaluează la valoarea de aport, stabilită în
urma evaluării.

Evaluarea stocurilor la inventariere şi la închiderea exercițiului financiar

La inventarierea patrimoniului de la sfârşitul exercițiului financiar, stocurile se evaluează la

valoarea actuală, denumită și valoare de inventar. Valoarea actuală se stabileşte în funcție de
utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieței.
Cu acest prilej se stabilesc:
- Diferentele cantitative in plus sau în minus dintre situația faptică stabilită la
inventariere și situația scriptică din contabilitate;
- Diferentele valorice în plus sau în minus dintre valoarea contabilă (de intrare) şi
valoarea actuală (de inventar).

În situațiile financiare, stocurile trebuie să fie înregistrate la valoarea cea mai mică dintre
valoarea contabilă şi valoarea de inventar. Astfel, dacă se constată că:
1. Valoarea de inventar > valoarea contabilă, în listele de inventariere se va înscrie
valoarea contabilă;
2. Valoarea de inventar < valoarea contabilă, în listele de inventariere se va înscrie
valoarea de inventar. Pentru diferența dintre valoarea contabilă (mai mare) și valoarea de inventar
(mai mică) se calculează ajustări pentru deprecierea stocurilor.

Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu

La ieșirea din patrimoniu prin vânzare, consum, donații, distrugere etc. stocurile se
evaluează și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare, utilizându-se următoarele metode:
  Metoda identificării specifice (IS) - constă în evaluarea bunurilor la costul istoric
(de intrare). Se poate folosi în cazul produselor de folosință îndelungată, care se pot identifica prin
serie, data de intrare, cost de achiziție.
 Metoda costului mediu ponderat (CMP) - presupune calcularea mediei ponderate a
costurilor unui anumit element, fie periodic (de exemplu, la sfârşitul lunii), fie după fiecare
recepție. Când se calculează la sfârşitul lunii, costul mediu ponderat (CMP) se stabileşte ca un
raport între valoarea stocului inițial (Vsi) plus valoarea intrărilor (Vi) si cantitatea existentă în
stocul inițial (Qsi) plus cantitățile intrate (Qi), adică:
CMP= (Vs+Vi):(Qs+Qi)
Când se calculează după fiecare recepție, costul mediu ponderat (CMP) se stabileşte ca un
raport între valoarea stocului precedent (Vsp) plus valoarea intrărilor (Vi) și cantitatea existentă în
stocul precedent (Qsp) plus cantitățile intrate (Qi), adică:
CMP = (Vsp+Vi):(Qsp+Qi)
Dacă se ponderează cantitățile ieșite (QE) cu costul unitar mediu ponderat se
obtine valoarea bunurilor ieşite (VE) adică:
VE = CMP x QE
 Metoda "prima intrare - prima ieşire" (FIFO) se bazează pe ipoteza că primele
articole ieșite din patrimoniu sunt evaluate la costul primelor articole intrate. Aplicarea metodei
FIFO are ca efect evaluarea stocului final la cele mai recente prețuri, fiind atribuite stocurilor ieșite
preturile cele mai vechi. Metoda FIFO poate fi utilizată indiferent de fluxul real al stocurilor,
deoarece
presupunerea se face în legătură cu fluxul costurilor și nu al bunurilor.
 Metoda "ultima intrare - prima ieşire" (LIFO) - se bazează pe ipoteza că primele
articole ieșite din patrimoniu sunt evaluate la costul ultimelor articole intrate. În acest fel, stocul
final este evaluat la cele mai vechi prețuri. Presupunerea folosită de acestă metodă nu corespunde
cu mişcarea reală a
stocurilor din majoritatea entităților economice.
O entitate trebuie să utilizeze aceleaşi metode de determinare a costului pentru toate
stocurile care au natură și utilizare similare. Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență de la un
exercițiu financiar la altul. Dacă, în situații excepționale, administratorii decid să schimbe metoda
pentru un anumit element de stocuri, în Notele explicative din cadrul Situațiilor financiare anuale
trebuie să se prezinte motivul schimbării metodei și efectele sale asupra rezultatului.
 2.3. Documente privind evidența operativă a stocurilor

Activele circulante materiale din cadrul unei entități ocazioneazaă numeroase operațiuni,
cum ar fi: aprovizionarea, păstrarea, eliberarea din depozite, prelucrarea in procesul de producție,
vânzarea, inventarierea etc. Aceste operațiuni trebuie con- semnate în diferite documente de
evidență operativă a stocurilor.
Entitățile emit către furnizori comenzi, iar pe baza acestora se încheie contracte economice.
În anumite condiții, contractele economice sunt înlocuite de către furnizori prin confirmarea de
comandă. În cadrul executării comenzii şi a contractului de aprovizionare, cumpărătorul primeste
de la furnizor avizul de însoțire a mărfii sau factura fiscală. Entitățile care întocmesc factura fiscală
în momentul livrării bunurilor nu vor mai emite aviz de însoţire a mărfii.
Luarea în primire a bunurilor aprovizionate se numește recepție, care presupune efectuarea
următoarelor operațiuni:
 recepția transportului - se efectuează de către delegatul entității cumpărătoare și
constă în verificarea stării ambalajelor. Pentru lipsurile constatate se întoc meşte un proces-verbal
de constatare, semnat de ambele părți.
 recepția cantitativă - se efectuează de către gestionar și presupune confruntarea
datelor din documente (comandă, aviz de însoțire a mării sau factură fiscală)
cu cantitățile de stocuri efectiv primite. Pe baza constatărilor făcute, gestiona-
rul întocmeşte nota de recepţie şi constatare de diferente.
 recepția calitativă - se realizează de către un specialist (tehnolog sau merceo- log).
Pentru anumite materiale se iau probe pentru analiză chimică, tehnică etc.
În cazul unor decalaje între aprovizionarea și recepția bunurilor care se dovedesc a fi in
mod cert în proprietatea entității, se procedează astfel:
 bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de
depozitare, cât și în contabilitate, pe baza recepției și a documen- telor însoțitoare;
  bunurile sosite și nerecepționate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare
în gestiune.
Documentul de evidență operativă a magaziei sau depozitului este fişa de magazie. care se
întocmeşte separat pentru fel, calitate sau sortiment de stocuri.
Documentele utilizate pentru eliberarea materialelor din magazie pentru consum
sunt bonul de consum şi fişa limită de consum.
Pentru predarea la magazie a produselor obținute din producție proprie şi pentru tranzitarea
materialelor de la un loc de depozitare la altul se întocmeste bonul de predare-transfer-restituire.
Acelaşi document se folosește și pentru restituirea materialelor neutilizate.
Valorile materiale trimise pentru prelucarare la terți se înregistrează în avizul de însoțire a
mărfii, pe care se face mențiunea “pentru prelucrare la terți”.
Livrarea mărfurilor și a produselor se face pe baza dispoziției de livrare, avizului de
însoțire a mărfii și facturii fiscal.
În cazul unor decalaje între vânzarea și livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieșiri
din entitate, nemaifiind considerate proprietatea acesteia, astfel:
 Bunurile vândute și nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în
contabilitate, în conturi în afara bilanțului;
 Bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieșiri din gestiune atât la
locurile de depozitare, cât și în contabilitate, pe baza documentelor care confirm ieșirea acestora
din gestiune.
 Capitolul III

Contabiliatea produselor și a producției în curs de execuție

3.1. Noțiuni generale

Produsele fac parte din categoria stocurilor, fiind reprezentate de următoarele

elemente:
 semifabricate - sunt acele produse al căror proces tehnologic a fost încheiat într-o
sectie sau fază de fabricație și care trec în continuare pentru prelucrare în altă secție sau fază de
fabricație sau se livrează terților.
 produse finite- sunt bunurile care au parcurs toate fazele procesului tehnologic
intrunesc condițile de calitate şi sunt predate pe bază de acte la magazie sau sunt livrate direct
terților,
 produse reziduale - reprezintă rebuturile, materialele recuperabile, deşeurile
Productia in curs de execuție este reprezentată de:
 produsele care n-au parcurs toate fazele procesului tehnologic, ocupând o pozitie
intermediară fie între materii prime și semifabricate, fie între semifabri cate şi produse finite;
 produsele nesupuse recepției tehnice de calitate;
 lucrările, serviciile și studiile în curs de execuție.

Producția în curs de execuție se determină prin inventarierea producției neterminate la

sfârşitul perioadei, folosind metode tehnice de ajustare a gradului de finisare sau
 a stadiului de efectuare a operațiilor tehnologice. Producția în curs de execuție se evaluează
la cost de producție

3.2. Conturi utilizate

Contabilitatea produselor se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 34 "Produse", care

cuprinde următoarele conturi sintetice de gradul I: 341 "Semifabricate": 345 "Produse finite": 346
"Produse reziduale": 348 "Diferente de pret la produse".
a) În cazul utilizări inventarului permanent:
Contul 341 "Semifabricate"
Contul 345 "Produse finite"
Contul 346 "Produse reziduale"

După conținutul economic sunt conturi de active circulante materiale, iar după funcția
contabilă sunt conturi de activ, care țin evidenta existenţei şi mişcării semifabricatelor, produselor
finite și produselor reziduale.
In DEBIT se înregistrează:
 costul de producție al produselor obținute din producție proprie (711);
 plusurile de produse constatate la inventariere (711).
 valoarea produselor aduse de la terți (354): » costul de producție al semifabricatelor
primite de la societățile din cadrul grupului (4511) sau din cadrul entității (481, 482).

In CREDIT se înregistrează:
- costul de producție al produselor ieșite pe următoarele căi:
 vândute (711);
 donate (6582):
 pierderi din calamități (671);
 transferate la magazinele proprii de desfacere (371);
 lipsuri de produse constatate la inventariere (711);
 trimise la terți (354);
  cuvenite acţionarilor, asociaților sau entităților prestatoare, ca plată în natură,
potrivit prevederilor contractuale (401, 462).
 acordate salariaților, ca plată în natură (421);
 reținute și consumate în aceeaşi entitate (301, 302, 303);
- costul de producţie al semifabricatelor livrate societăților din cadrul grupului
(4511) sau din cadrul entității (481, 482).
SOLDUL debitor reprezintă valoarea la cost de producție a semifabricatelor. produselor
finite și produselor.

by in cazul utilizarii inventarului intermitent:

Contul 341
"Semifabricate "Produse finite"
"Produse reziduale"
Contul 345 Contul 346
In DEBIT se înregistrează:
la sfârşitul perioadei, valoarea stocurilor finale de produse stabilite la inventariere (711).
In CREDIT se înregistrează:
» la începutul perioadei valoarea stocurilor inițiale de produse inventariate
la sfârşitul perioadei precedente (711). SOLDUL debitor reprezintă valoarea produselor
existente în stoc.
Contul 348
Diferente de preț la produse"
După conținutul economic este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a produ- selor,
iar după funcția contabilă este un cont de activ, care tine evidenta diferentelor de pret nefavorabile
(în plus) sau favorabile (in minus) dintre costul de producție și prețul standard al produselor
In DEBIT se înregistrează:
diferentele de pret nefavorabile (în negru) sau favorabile (în roşu) aferente produselor
intrate in gestiune din producție proprie (711)
In CREDIT se înregistrează:
» diferentele de pret nefavorabile (în negru) sau favorabile (în roşu) aferente produselor
ieşite din gestiune (711).
SOLDUL debitor al contului reprezintă diferențele de pret nefavorabile (in negru) sau
favorabile (in rosu) aferente produselor aflate în gestiune.
 Este recomandabilă calcularea distinctă a diferentelor de pret aferente semifabri catelor,
produselor finite şi produselor reziduale, prin detalierea contului 348 "Diferente de pret la produse
pe conturi de gradul II.
Contabilitatea producției în curs de execuție se realizează cu ajutorul grupei 33 "Producția
în curs de execuție", care cuprinde următoarele conturi sintetice de gradull
.331 "Produse in curs de execupie"
.332 "Lucrări şi servicii in curs de execuție".

Contul 711 "Variatia stocurilor"

Se creditează cu costul de producție sau cu pretul standard al produselor și productiei
neterminate obținute și cu diferențele de pret aferente.
Se debitează cu costul de productie sau cu pretul standard al produselor sau productiei
neterminate ieșite din gestiune şi cu diferențele de pret aferente.
Rulajul creditor reprezintă costul de producție al producției obținute în cursul
perioadei.
Rulajul debitor reprezintă costul de producție al producției ieşite în cursul perioadei.
Soldul final creditor reprezintă variația în plus (creşterea) a stocului de produse față
de începutul perioadei.
Soldul final debitor reprezintă variația în minus (diminuarea) stocului de produse faţă de
începutul perioadei.
Ate conturi specifice, utilizate pentru inregistrarea operaților privind produsele
701"Venituri din vânzarea produselor finite", 702"Venituri din vânzarea semifabricatelor"
703"Venituri din vanzarea produselor reziduale".

3.3. Operații privind produsele și producția în curs de execuție

1. O entitate are la începutul perioadei un stoc de produse finite de 200 bucăţi

înregistrate la costul de producție de 10 lei/bucata. În cursul perioadei s-au mai
fabricat 500 de bucăți, efectuându-se în acest scop următoarele cheltuieli:
 cu materiile prime: 3.000 lei;
 cu materialele auxiliare: 1.500 lei;
 cu colaboratorii: 600 lei;
  cu energia electrică facturată de către furnizor: 400 lei plus TVA, achitată cu
numerar.
Se livrează 600 de bucăți cu pretul de vânzare de 15 lei/bucata plus TVA, creanta
incasându-se prin bancă. Scoaterea din evidență a produselor livrate se face
folosindu-se metoda FIFO.

a) Entitatea utilizează metoda inventarului permanent:

- Cheltuieli cu materiile prime:

601 Cheltuieli cu materiile 3000
prime

301 Materii 3000

prime

- Cheltuieli cu materialele consumabile:

6021 Cheltuieli cu 1.500
materialele auxiliare

3021 Material 1.500

e auxiliare

- Cheltuieli cu colaboratorii:
621 Cheltuieli cu 600
colaboratorii
401 F 600
urnizori

- Cheltuieli cu energia achitată în numerar:

605 Cheltuieli privind 400
energia şi apa
4426 TVA deductibila 76
5311 C 476
 asa in lei

- Obtinere de produse finite evaluate la cost de producție efectiv:

-Cost deproductie total: 3.000+ 1.500+ 600+ 400 5.500 lei
-Cost unitar: 6.500: 500 = 11 lei/bucată
345 Produse finite 5.500

711 Variatia 5.500

stocurilor

- Livrarea produselor finite:

4111 Clienți 10.710
701 Venituri din vânzarea 9.000
produselor finite
4427 TVA colectata 1.710

- Scoaterea din evidență a produselor finite: 200 x 10 lei/buc + 400 x 11 lei/buc =

6.400 lei
711 Variația stocurilor 6.400
345 Produse finite 6.400

- Încasarea contravalorii produselor vândute:

5121 Conturi la bănci în lei 10.710
4111 Clienți 10.710

- Închiderea conturilor de cheltuieli la sfârșitul perioadei:

121 Profit și pierdere 5.500
601 Cheltuieli cu 3.000
materiile prime
6021 Cheltuieli cu 1.500
materiile auxiliare
 605 Cheltuieli privind 400
energia și apa
621 Cheltuieli cu 600
colaboratorii

- Închiderea contului de venituri din vânzarea produselor:

701 Venituri din vânzarea 9.000
produselor
121 Profit și pierdere 9.000

- Închiderea contului de venituri din producția socată: RD – RC = 6.400 – 5.500 =

900 lei, care reprezintă sold debitor, de aceea contul se închide precum conturile de cheltuieli.
121 Profit și pierdere 900
711 Variația stocurilor 900

b) Entitatea utilizează metoda inventarului intermitent:

- Scoaterea din gestiune a produselor aflate în stoc la începutul perioadei: 200 x 10

lei/buc
711 Variația stocurilor 2.000
345 Produse finite 2.000

- Vânzarea produselor:
4111 Clienți 10.710
701 Venituri din vânzarea 9.000
produselor finite
4427 TVA colectată 1.710

- Încasarea contravalorii produselor vândute:

5121 Conturi la bănci în lei 10.710
4111 Clienți 10.710
 - Stabilirea prin inventariere a stocului final de produse finite: 100 x 11 lei/buc =
1.100 lei
Producția obținută: S.F. + IEȘIRI – S..I. = 100+600=500 bucăți
345 Produse finite 1.100
711 Variația stocurilor 1.100

Capitolul IV

Contabilitatea produselor și a producției în curs de execuție la SC

IONIȚĂ S.R.L.

4.1 Statutul societății comerciale S.C IONIȚĂ S.R.L

 1.2 Documente justificative

1. Chitanță CS
2. Proces verbal recepție mijloace fixe
3. Factură cumpărare mere
4. Notă de recepție și cumpărare mărfuri
5. Factură cumpărare Dacia
6. Proces verbal de recepție mijloace fixe
7. Factură vânzare mere
8. Factură vânzare Dacia

9. OP plată furnizori mere

10. OP încasare clienți mere

11. Chitanță încasare debitori diverși

12. Chitanță plată cheltuieli poștale
13. Bilet la ordin nr. 14
4.3. Documente contabile
 Capitolul V

Măsuri de protecție a muncii în laboratorul de informatică

Accesul și desfășurarea activității în laborator se face numai sub supravegherea profesorului

 Cordoanele de alimentare a echipamentelor trebuie să fie perfect izolate şi să
corespundă NSSM (norme de securitatea și siguranța muncii)
 Se interzice conectarea echipamentelor la prize defecte sau fără legătură la pământ
 Se interzice îndepărtarea dispozitivelor de protecție ale echipamentelor
 Se interzice efectuarea oricărei intervenții în timpul funcționării echipamentelor
 Remedierea defecțiunilor se va realiza numai de către personalul autorizat
 Nu se realizează nici un fel de activitate în afara celor precizate de către cadrul
didactic.
 Nu se trage de cablurile care alimentează calculatoarele;
 Nu se schimbă componentele calculatoarelor între ele (mouse, tastatură, monitor,
cabluri etc);
 Nu se calcă cablurile electrice cu piciorul scaunului. Piciorul scaunului este metalic
şi uneori există riscul să taie cablul prelungitorului.
 Nu se distruge și nu se murdărește aparatura, mesele, scaunele și pereții din
laborator.
 Este interzisă aducerea de dischete, cd-uri, dvd-uri, stick-uri în laborator (doar la
solicitarea anterioară a profesorului) și sub nici o formă nu se introduc în calculator.
 Nu este permisă instalarea de programe.
 Nu se pun buretele și creta lângă calculatoare.
 La întreținerea și repararea echipamentelor se vor respecta NSSM 37 (art.51 – 61)
 Dacă în timpul funcționării echipamentelor se aud zgomote deosebite, acestea vor fi
oprite imediat
 Funcționarea echipamentelor va fi permanent supravegheată pentru a putea interveni
în cazul apariției unui defect sau a unui incendiu.
 Locurile de muncă trebuie să corespundă din punct de vedere ergonomic NSSM
37(art.14- 31)
  DUPĂ TERMINAREA LUCRULUI ECHIPAMENTELE VOR FI
DECONECTATE DE LA REŢEAUA DE ALIMENTARE

Reguli specifice la construcții și instalații

În incinta unităților de învățământ și în interiorul construcțiilor  se organizează și asigură

controlul și supravegherea măsurilor comune și specifice de prevenire și stingere a incendiilor;
Este interzisă depășirea nivelului riscului de incendiu  și al densității sarcinii termice 
stabilite  prin documentațiile tehnice de realizare a construcțiilor și / sau  scenariile de siguranță la
foc;
Instalațiile utilitare aferente construcțiilor ( electrice, gaze, încălzire, ventilare, condiționare,
de apă, canalizare, paratrăznet, curenți slabi, etc.) se exploatează potrivit reglementărilor tehnice și a
măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor;
Executarea lucrărilor de ignifugare sau tratare cu substanțe termospumante  se realizează 
numai de către persoane corespunzător instruite și atestate ;
Este obligatorie menținerea în bună stare de  funcționare a sistemelor și instalațiilor de
captare și scurgere la pământ a curenților de descărcare atmosferică (paratrăznet);
În sălile aglomerate, în amfiteatre, săli de clasă, biblioteci, săli de festivități și în
general, în incintele amenajate pentru activități cu public, se interzic:
 accesul cu produse și/sau substanțe inflamabile ori cu alte mijloace care pot produce
incendii sau explozii;
 accesul persoanelor în număr mai mare decât capacitatea maximă simultană stabilită
și declarată.

Reguli privind lucrări cu foc deschis

Persoana fizică cu atribuții de conducere a unității va reglementa prin document scris

(decizie, dispoziție etc.) modul de executare a lucrărilor cu foc deschis, activitate care presupune:
 stabilirea, dacă este cazul, a locurilor unde, periodic sau permanent, se pot efectua
lucrări cu foc deschis (topire bitum, ardere reziduuri combustibile, curățări prin ardere etc.) și a
persoanelor care le supraveghează;
  stabilirea locurilor (zonelor) cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea
focului deschis;
 nominalizarea persoanelor care au dreptul să emită permis de lucru cu foc;
 descrierea procedurii de emitere, semnare, aducere la cunoștință și păstrare a
permisului de lucru cu foc;
 întocmirea unei instrucțiuni specifice de prevenire și stingere a incendiilor pentru
astfel de lucrări.
Reguli privind căile de evacuare

Căile de evacuare a utilizatorilor și de acces a forțelor de intervenție vor fi menținute libere

și întreținute  corespunzător;
Traseele căilor de evacuare vor fi marcate cu indicatoare standardizate, astfel încât să 
asigure atât posibilitatea recunoașterii cu ușurință a traseului de urmat spre exterior, cât si circulația
lesnicioasă, atât ziua cât și noaptea;
În casele scărilor, pe coridoare sau pe alte căi de evacuare ale clădirilor nu se admite
amenajarea de încăperi ori locuri de lucru, depozitare etc. care ar putea împiedica evacuarea
persoanelor și bunurilor, precum și accesul personalului de intervenție.
Pentru asigurarea evacuării rapide și sigure a persoanelor  și a bunurilor din clădire se 
întocmesc planuri  de evacuare în caz de incendiu. Acestea se întocmesc :
  pe nivel, dacă se afla simultan mai mult de 30 de persoane;
  pe încăperi, dacă în ele se afla cel puțin 50 de persoane;
  pentru încăperile destinate cazării, indiferent de numărul de locuri.
Planurile de evacuare se afișează pe fiecare nivel, pe căile de acces și în locurile vizibile,
astfel încât sa poată fi cunoscute de către toate persoanele, iar în încăperi, pe partea interioară a
ușilor. 

Reguli privind instalațiile electrice

            Pentru a nu constitui cauze de incendiu, instalațiile electrice vor fi întreținute, 

verificate  și utilizate  în condițiile prevăzute  în reglementările tehnice de specialitate  și
documentațiile producătorilor de echipamente.
Se interzice, în principal;
 înlocuirea siguranțelor, releelor de protecție și a întreruptoarelor automate cu altele
necalibrate;
 racordarea unor consumatori care depășesc puterea nominală a circuitelor;
  încărcarea instalației electrice ( conductoare, cabluri, întreruptoare, comutatoare,
prize, transformatoare etc.) peste sarcina admisă;
 nerealizarea unor contacte electrice perfecte, cu rezistență de trecere comparabilă cu
rezistența ohmică a conductoarelor legate, sigure în timp și ușor de verificat:
 neasigurarea aceluiași nivel de izolație ca și al conductoarelor la legăturile electrice.

Reguli privind fumatul

Reglementarea fumatului este obligatorie în cadrul fiecărei unități și se realizează prin

dispoziția scrisă a persoanei fizice cu atribuții de conducere.
În dispoziție se menționează:
 locurile (zonele) cu pericol de incendiu sau explozie în care este interzis fumatul sau,
după caz, accesul cu țigări, chibrituri sau brichete;
 locurile amenajate pentru fumat;
 persoanele desemnate să răspundă de supravegherea respectării reglementării pe
locuri și sectoare de activitate;
 alte date și informații necesare a fi precizate pentru a diminua pericolul de incendiu.
Locurile și zonele în care este interzis fumatul  se marchează prin indicatoare – FUMATUL 
INTERZIS – realizate conform prevederilor standardelor în vigoare.

Reguli privind încălzirea locală

            Exploatarea mijloacelor de încălzire locală ( sobe de orice tip, cazane de

spălătorie, mașini și aparate de gătit etc.) se realizează conform prevederilor reglementărilor
tehnice și a instrucțiunilor de folosire emise de producător.
La exploatarea sobelor, cu sau fără acumulare de căldură și a mașinilor și aparatelor de
încălzit și de gătit se respectă următoarele reguli principale:
 în încăperile în care sunt amplasate sobele, nu se admite depozitarea materialului
combustibil care să depășească consumul pentru 24 ore;
 depozitarea ( amplasarea ) materialelor combustibile se face la o distanță mai mare
de 1,00 m față de sobele fără acumulare de căldură și de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură;
 este interzisă depozitarea materialului combustibil deasupra sobelor;
 în fața ușiței de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă
metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
  înainte de utilizare, sobele și coșurile de fum trebuie verificate amănunțit, reparate,
curățate și date în exploatare în perfectă stare de funcționare;
 nu este admisă utilizarea sobelor fără ușițe la focare și cenușare, defecte sau izolate
necorespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor;
 în timpul funcționării sobelor, ușițele focarului și cenușarului trebuie menținute
închise și nezăvorâte;
 este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte
lichide combustibile;
 se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe sau în
imediata apropiere a lor;
 nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei sau cărbuni cu
o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producător ( cocs de furnal);
 se vor numi persoane care să răspundă de aprinderea și stingerea focului în clădirile
civile (publice), căminelor, creșelor, grădinițelor, de învățământ sau de producție;
 cenușa se va evacua periodic într-un loc stabilit și amenajat în acest scop, fără
pericol de incendiu și numai după ce se vor stinge resturile de jar;
 se interzice funcționarea sobelor supraîncălzite;
Coșurile de fum vor fi curățate periodic, funcție de calitatea și cantitatea combustibilului
folosit, iar ușile pentru curățare vor fi bine etanșate.

Reguli specifice sezonului rece

Înainte  de sezonul rece se vor controla și repara defecțiunile constatate, asigurându-se 

buna funcționare a:
 instalațiilor și sistemelor de încălzire existente ( surse de căldură, conducte, corpuri
și elemente de încălzire, sobe, coșuri și canale de fum etc.);
 instalațiilor de încălzire din încăperi în care sunt montate instalații de stingere cu apa,
precum si cele de depozitare a substanțelor chimice de stingere;
 serpentinelor de încălzire a căminelor și rezervoarelor de apă pentru incendiu;
 dispozitivelor de încălzire a armăturilor instalațiilor cu apă;
 conductelor și furtunurilor instalațiilor de stingere, precum și a celor de producție și
auxiliare;

Reguli specifice pe timpul perioadelor caniculare și secetoase

 În perioadele caniculare sau secetoase se va elabora un program de măsuri speciale care
să contracareze efectele negative ale acestora în sfera prevenirii și stingerii incendiilor.
Măsurile speciale trebuie să cuprindă:
 identificarea și nominalizarea sectoarelor de activitate în care crește riscul de
incendiu în condiții caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate și lipsei de precipitații;
 interzicerea focului deschis în zonele afectate de uscăciune avansată;
 restricționarea efectuării, în anumite intervale de timp a unor lucrări care creează
condiții favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanțe volatile sau
supraîncălziri excesive;
 asigurarea protejării recipientelor, rezervoarelor și a altor tipuri de ambalaje care
conțin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune față de efectul direct al razelor solare, prin
umbrire (copertine, soproane etc.) sau, după caz, prin răcire cu perdele de apă rece;
 îndepărtarea din locurile unde se află a obiectelor optice (inclusiv cioburi de sticlă)
ce pot acționa, în anumite condiții, drept concentratori ai razelor solare;
 asigurarea rezervelor de apă pentru incendii și verificarea zilnică a situației existente;
Măsurile speciale stabilite se vor aduce la cunoștință salariaților și după caz, a elevilor,
studenților și cadrelor didactice.
 Bibliografie

1. Iacob C., Contabilitatea financiară conformă cu directivele europene, Editura R.M

București 2007.
2. Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările și
completările ulterioare ulterioare;
3. Ordinul M.A.I. nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare
împotriva incendiilor ;
4. Normele de prevenire și stingere a incendiilor specifice unităților cu profil de
învățământ și educație – Redactarea a 2 a, martie 2000;