Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere.............................................................................................................................5
CAPITOLUL 1.......................................................................................................................6
DELIMITĂRI ŞI STRUCTURI PRIVIND STOCURILE....................................................6
1.1. Definirea şi caraterizarea generală a stocurilor.....................................................6
1.2. Structura şi clasificarea stocurilor.........................................................................7
1.3. Obiectivele şi factorii organizării contabilităţii stocurilor....................................8
CAPITOLUL 2.....................................................................................................................10
ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII STOCURILOR DE MATERII PRIME SI
MATERIALE.......................................................................................................................10
2.1.Gestiunea ciclului de exploatare.............................................................................10
2.2.Sistemul de documente utilizate pentru evidenţa stocurilor................................11
2.3. Evaluarea stocurilor...............................................................................................12
2.3.1. Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniul întreprinderii............................12
2.3.2. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii.......................................................18
2.3.3. Metode de evaluare la ieşirea din patrimoniu....................................................18
2.3.4. Evaluarea la întocmirea bilanţului.....................................................................23
2.3.5. Reguli de evaluare a stocurilor...........................................................................24
2.3.6. Gestiunea fiscală la evaluarea stocurilor............................................................24
2.4. Reduceri de preţ în operaţiile cu stocuri..............................................................25
2.5. Metode de evidenţă analitică a stocurilor............................................................26
2.6. Metode de evidenţă sintetică şi contabilizare a stocurilor...................................28
2.7. Conţinutul şi funcţiile conturilor de stocuri de materii prime şi materiale.......30
CAPITOLUL 3.....................................................................................................................34
STUDIU DE CAZ PRIVIND OPERAŢIILE CU STOCURI LA SOCIETATEA
COMERCIALĂ S.C. SAGEM S.R.L..................................................................................34
3.1 . Generalităţi privind societatea comerciale SAGEM S.R.L................................34
3.1.1. Descrierea obiectului de activitate a fermei SAGEM S.RL...............................34
3.1.2. Calculul si analiza principalilor indicatori economico-financiari pe perioada
2009-2010 la S.C. SAGEM S.R.L..............................................................................36
3.2. Contabilitatea materiilor prime si a materialelor la SAGEM S.R.L................38
3.3. Contabilitatea animalelor şi păsărilor la SC SAGEM SRL................................42
3.4. Contabilitatea produselor la SC SAGEM SRL....................................................50
CAPITOLUL 4.....................................................................................................................52
Concluzii..............................................................................................................................52
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE.........................................................................................54
4
Introducere
Lucrarea de faţă este elaborată având la bază prevederile Legii Contabilităţii, a
Regulamentului pentru aplicarea Legii Contabilităţii, precum şi a legislaţiei în vigoare atât
pe plan naţional cât şi internaţional, cu referire la Standardele Internaţionale de
Contabilitate. La bază stă o intensa documentare atât la nivel teoretic, cât mai ales practic,
la societatea comercială cu activitate preponderent de producţie.
Prin tema abordată am vrut să evidenţiez importanţa gestionării eficiente a
stocurilor si contribuţia acestora la realizarea cifrei de afaceri a unităţii şi la valorificarea
capitalului.
Problema stocurilor, atât ca activitate, cât şi ca fenomen economic reprezintă tema
de permanenţe reflectări, analize şi răspunsuri la multe din întrebările cărora, fie literatura
de specialitate, fie practica direct productivă, le-au dat de fiecare dată soluţii mai mult sau
mai puţin eficiente, cert însă este faptul că mai toţi agenţii economici încă se mai confruntă
cu aspecte de genul: mărfuri în stoc fară mişcare, cu mişcare lentă sau alte stări de
manifestare care nu pot genera efecte de prejudiciere a firmei de importanţe valori
materiale şi financiare.
Studiul efectuat urmăreşte îmbinarea cunoştinţelor practice cu cele teoretice, ţinând
cont de ultimele norme legislative în domeniu, astfel încât să permită o inţelegere
pragmatică a contabilităţii stocurilor. În acest sens, demersul metodologic utilizat
urmăreşte, prin rănduirea capitolelor într-o structură internă logică ce conferă soliditate
lucrării, facilitarea lecturii şi înţelegerii lucrării de faţă prin intermediul exemplificarilor
utilizate pe tot parcursul acesteia.
Lucrarea este structurată in 4 capitole: în primul capitol am abordat caracteristicile
generale ale stocurilor, structura si clasificarea lor, precum şi factorii organizării
contabilităţii stocurilor. Al doilea capitol prezintă metodele de evaluare a
stocurilor,aspectele fiscale, precum şi organizarea contabilităţii analitice şi sintetice a
stocurilor. În capitolul urmator, am aplicat aspectele teoretice la studiul de caz,
exemplificând prin diverse operatii ieşiri, intrări, reduceri comerciale stocurile.
La finalul studiului, în capitolul patru, am formulat concluziile cu privire la studiul
de caz, precum şi cicuitul documentelor.
5
CAPITOLUL 1.
6
fluxurilor de lichidităţi. Un stoc este controlat de întreprindere dacă acesta poate fi
influenţat prin deciziile managerilor, adică poate fi consumat, vândut, folosit la plata unei
datorii, folosit drept garanţie la obţinerea unui împrumut bancar etc.
O caracteristică specifică stocurilor spre deosebire de celelalte categorii de bunuri
aflate în întreprindere este aceea că stocurile şi producţia în curs de execuţie se consumă la
prima lor utilizare în procesul de producţie şi trebuie înlocuite cu exemplare noi de acelaşi
fel, deci ele intră şi ies în şi din patrimoniu în mod continuu, în cadrul fiecărui ciclu de
exploatare, care nu poate fi mai mare de un an .
7
trecute la îngrăşat sau pentru a fi trecute la animale de muncă (mijloace fixe). Ele cuprind
animalele tinere din orice specie (bovine, ovine, cabaline etc), coloniile de albine şi
animalele pentru blană.
I) Producţia în curs de execuţie cupinde producţia care nu a parcurs toate stadiile de
prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, sau producţia căreia nu i s-au efectuat probele
tehnologice şi recepţia calitativă si cantitativă. Ea cuprinde atât producţia de bunuri şi
servicii, cât şi cea de prestări de servicii, şi mai poartă denumirea de producţie neterminată.
Conform IAS 18 paragraful 16 (Contabilitatea veniturilor) în cazul unui prestator
de servicii, stocurile includ costul serviciilor pentru care întreprinderea nu a înregistrat încă
venitul aferent, acestea au o natură necorporală (imaterială). În cadrul stocurilor se includ
şi bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignaţie la terţi.
În raport de locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate mai sus se
grupează în: stocuri aflate în depozitul întreprinderii, stocuri în curs de aprovizionare sau
sosite şi nerecepţionate, stocuri sosite fară factură, stocuri livrate dar nefacturate, stocuri
facturate dar nelivrate, stocuri aflate la terţi.
La rândul lor, stocurile aflate în depozitele întreprinderii la un moment dat pot fi
grupate din punct de vedere al apartenenţei în: stocuri proprii, proprietate a întreprinderii,
care sunt cumpărate sau fabricate şi păstrate pentru a fi utilizate în procesul de producţie,
ele sunt evidenţiate în activul patrimonial al întreprinderii; stocuri ale altor întreprinderi,
aflate în păstrare, prelucrare sau reparare, urmând a fi restituite, care sunt evidenţiate în
conturi speciale, conturi în afara bilanţului.
În raport de faza ciclului de exploatare se delimitează: stocuri cumpărate, stocuri
fabricate, stocuri în curs de execuţie.
Sub aspect fizic, tehnic si chimic stocurile se dezvoltă pe sortimente şi articole specifice
activităţii întreprinderii.
Primele 3 criterii de clasificare se regăsesc în Planul de conturi general clasa a 3-
a : Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie. Ultimul criteriu de clasificare asociat
cu primele 3 stau la baza alcătuirii “nomenclatorului stocurilor” propriu fiecărei
întreprinderi care gestionează stocul.
8
inventariere, sesizarea existenţei stocurilor fără utilitate sau cu mişcare lentă, pentru luarea
măsurilor necesare lichidării lor.
- asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare faţă de valoarea
materialelor aprovizionate, impune organizarea contabilităţii astfel încât acestea să poată
furniza informaţii cu privire la nivelul şi structura cheltuielilor de transport, aprovizionare.
- înregistrarea şi controlul valorificării stocurilor de mărfuri şi a celorlalte categorii de
stocuri destinate a fi livrate terţilor.
- evidenţa şi urmărirea stocurilor de produse în procesul obţinerii şi livrării la preţuri
competitive.
- evaluarea realistă a stocurilor şi determinarea influenţelor asupra patrimoniului şi
rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.
- promovarea principiului prudenţei şi principiului continuităţii activităţii la evaluarea şi
înregistrarea în contabilitate a stocurilor.
Realizarea acestor obiective este condiţionată de studierea şi luarea în considerare a
factorilor specifici care influenţează organizarea contabilităţii activelor circulante materiale
printre care:
mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de contabilitate
sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului
intermitent.
structura organizatorică şi funcţională a gestiunilor de stocuri, determină circuitul
documentelor primare şi evidenţa analitică pe gestiuni. Modul de organizare a
activităţii de aprovizionare şi livrare, depozitare şi mişcare a stocurilor de materiale
constituie premise de bază a contabilităţii, întrucât operaţiile specifice lor generează
o mare diversitate de documente primare de a căror corectă întocmire şi completare
depinde gradul de exactitate a informaţiilor furnizate.
caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, în funcţie de
care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii şi conturile
sintetice corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor şi pe această
bază se organizează evidenţa operativă şi contabilitatea analitică.
decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea şi livrarea stocurilor.
sursele de provenienţă a activelor circulante materiale aprovizionate ( furnizori, din
producţie proprie, din prelucrare la terţi ) influenţează, în principal, conturile
sintetice utilizate şi preţurile de evaluare.
modul de evaluare a activelor circulante materiale influenţează, în special, modul
de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar şi alegerea metodelor de
determinare a preţurilor de ieşire la stocurile intersarjabile.
sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influenţează organizarea
contabilităţii stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative şi valorice a
intrărilor, ieşirilor şi stocurilor, precum şi a cheltuielilor efective de transport
aprovizionare, în funcţie de care se aleg metodele de contabilitate analitică a
stocurilor.
De asemenea la organizarea contabilităţii activelor circulante materiale trebuie
consideraţi şi alţi factori, ca: documentele însoţitoare la intrarea stocurilor; amplasarea
depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparţin terţilor; fazele
procesului de aprovizionare, precum şi mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de
evidenţă şi calcul.
9
CAPITOLUL 2.
10
aprovizionării;
transformarea bunurilor şi serviciilor pentru a se ajunge la un produs finit, ceea ce
reprezinta faza producţiei; vânzarea produselor, ceea ce reprezintă faza comercializării, în
care stocurile îşi schimbă atât forma cât şi conţinutul lor material. Vom analiza în
continuare problema structurii stocurilor din punctul de vedere al activităţii întreprinderilor
de producţie cât şi ale celor de desfacere, urmând ca la sfârşitul acestei analize să avem un
tablou complet al stocurilor.
În cazul întreprinderilor productive ce crează valori noi, în faza de aprovizionare
activele circulante sub forma disponibilităţilor băneşti se transformă în active circulante
sub forma stocurilor de materii prime şi materiale consumabile; în faza de producţie
stocurile de materii prime şi materiale consumabile se transformă în stocuri de
semifabricate şi produse finite; în faza de desfacere stocurile de semifabricate şi produse
finite sunt vândute clienţilor, iar în urma decontărilor cu clienţii se transformă în active
circulante sub forma disponibilitaţilor băneşti. În ciclul de exploatare următor acest circuit
se reia, având loc continuu transformarea stocurilor dintr-o formă în alta, dintr-o stare în
alta, dintr-un loc de gestiune în altul.
În cazul întreprinderilor de desfacere (de comerţ), ciclul de exploatare este realizat
(vizibil) numai în două faze ale circuitului economic; aprovizionarea şi desfacerea. În faza
de desfacere are loc revânzarea lor în aceeaşi stare, când stocurile de mărfuri se transformă
în active circulante băneşti.
11
Subsistemul conturilor de stocuri: organizarea contabilităţii stocurilor şi producţiei
în curs de execuţie se realizează cu ajutorul conturilor din clasa 3 “Conturi de stocuri şi
producţie în curs de execuţie” din Planul de Conturi General, care cuprinde mai multe
grupe şi conturi sintetice de gradul 1 şi 2. În ceea ce priveşte grupele, acestea se
structureaza astfel: conturi de stocuri cumpărate, conturi de stocuri din producţie proprie,
conturi rectificative de stocuri.
12
transport, de manipulare şi alte costuri direct imputabile achiziţiei de mărfuri, materiale şi
servicii.
Taxa pe valuare adaugată (TVA) este în mod normal recuperabilă ea nu intră în
costul de achiziţie al stocurilor. În cazul în care este vorba de întreprinderi neplătitoare de
TVA sau când taxa nu este deductibilă aceasta devine element al costului de achiziţie al
stocului.
“Reducerile comerciale, rabaturile comerciale, remizele şi alte elemente similare sunt
deduse din costul de achiziţie.
Costul de achiziţie poate să includă diferenţe de curs direct atribuibile achiziţiei de
stocuri. Aceste diferenţe de schimb sunt limitate la cele ce provin dintr-o devalorizare sau
o depreciere puternică a unei monede împotriva căreia nu există nici un mijloc practic de
asigurare şi care afectează datoriile care nu pot să fie decontate şi care survin cu ocazia
achiziţionării recente a stocurilor”.
B) Evaluarea la cost de producţie pentru stocurile din producţie proprie (produse
finite, semifabricate, ambalaje, producţia în curs de execuţie şi alte stocuri).
Costul de producţie cuprinde: cheltuielile directe legate de unităţile produse, de
exemplu costurile cu manopera directă; cota parte din cheltuielile indirecte de producţie,
fixe şi variabile ocazionate de transformarea materiilor prime în produse finite.
Cheltuielile fixe rămân relativ constante indiferent care este volumul producţiei;
este vorba în mod esenţial de: amortizarea utilajelor şi a echipamentelor; cheltuieli de
menţinere, întreţinere a clădirilor şi instalaţiilor de producţie (scule, utilaje); cheltuieli cu
conducerea şi administrarea secţiilor.
Cheltuielile variabile variază direct proporţional sau aproape direct proporţional cu
volumul producţiei, este vorba de cheltuielile indirecte cu materialele şi cu forţa de muncă.
Conform IAS 2 includerea cheltuielilor indirecte fixe de producţie în costul
producţiei trebuie bazată pe capacitatea normală de producţie a întreprinderii. Capacitatea
normală de producţie se defineşte ca fiind producţia estimată să se obţină în medie pe mai
multe exerciţii sau sezoane, în condiţii normale şi ţinând cont de pierderile ocazionate de
lucrările de întreţinere, planificate, a echipamentelor.
Valoarea cheltuielilor indirecte fixe alocate produselor realizate nu se majorează ca
urmare a obţinerii unei producţii scăzute sau ca urmare a neutilizării unui utilaj de
producţie. Cheltuielile indirecte fixe nealocate (costul subactivităţii) sunt recunoscute drept
cheltuială în perioada în care a apărut şi sunt suportate din rezultatul financiar al
exerciţiului.
În situaţia când producţia unui exerciţiu ar fi superioară producţiei normale,
cheltuielile indirecte fixe de fabricaţie se vor imputa unei cantităţi mai mari de produse
rezultând costuri unitare mai mici.
13
În afară de cele două metode enumerate mai sus norma internatională IAS 2 mai
prevede şi o serie de situaţii speciale când stocurile pot fi evaluate şi la alte costuri.
Costul stocurilor poate include alte costuri numai în măsura în care acestea reprezintă
costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în prezent.
De exemplu pote fi adecvată includerea în costul stocurilor a cheltuielilor cu regia generală
sau costuri de proiectare a unor produse destinate anumitor clienţi.
În norma IAS 2 se regăsesc exemple de costuri excluse din costul stocurilor şi
contabilizate la cheltuielile exerciţiului în cursul căruia acestea au fost angajate. Aceste
costuri le vom reda şi noi în continuare: mărimile anormale de deşeuri de fabricaţie, de
manoperă sau de alte costuri de producţie; costuri de stocaj, depozitare, cu excepţia
cazurilor când aceste costuri sunt necesare procesului de producţie, în mod prealabil, la o
noua etapă a producţiei; cheltuielile generale administrative care nu contribuie la aducerea
stocurilor în locul şi în starea în care ele se găsesc; cheltuielile de desfacere,
comercializare.
Evaluarea produselor legate şi a subproduselor: unele procese de producţie conduc
la fabricarea simultană a mai multor produse (produse legate) sau la un produs principal şi
unul sau mai multe subproduse. Atunci când aceste produse nu sunt indentificabile separat,
costurile de transformare trebuie să fie repartizate între aceste produse în funcţie de o
regulă logică şi permanentă bazată, de exemplu pe valoarea comercială a fiecăruia dintre
ele. Pentru subprodusele de mică valoare, este suficient să se deducă această valoare din
costul produsului principal.
Costul stocurilor unui prestator de servicii: acesta se compune în principal din
manoperă şi din alte cheltuieli legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor,
inclusiv pesonalul însărcinat cu supravegherea precum şi cheltuielile fixe şi variabile
atribuibile (cheltuielile regiilor corespunzătoare). Manopera şi celelalte costuri cu
personalul angajat în activitatea de desfacere şi administraţie nu sunt incluse dar sunt
recunoscute drept cheltuieli ale exerciţiului în cursul perioadei în care ele au fost angajate.
Pentru stocurile provenind din aport la capitalul social sau obţinute cu titlu gratuit
evaluarea se face la valoarea de utilitate (valoarea actuală) a stocului respectiv. Valoarea de
utilitate este valoarea actualizată a fluxurilor de numerar viitoare, estimate din utilizarea
continuă a unui activ şi din cedarea sa la sfârşitul duratei de viaţă utilă.
14
în momentul evaluării. Ele se pot determina atât pentru stocurile din cumpărări cât şi
pentru stocurile din producţie proprie. În cazul utilizarii costurilor standard pentru
informarea financiară a terţelor persoane este necesar ca stocurile din bilanţ să fie evaluate
la valoarea lor reală adică:
Metoda costurilor standard constă în determinarea unor preţuri fixe, folosite atât la
evaluarea intrărilor, cât şi a ieşirilor, urmând ca diferenţele dintre costurile standard şi
costurile de achiziţie sau de producţie să se evidenţieze în mod distinct.
Abaterile de la costurile standard, denumite de normele contabile româneşti
“diferenţe de preţ”, stabilite la intrarea stocurilor în patrimoniu se înregistrează
proporţional, atât asupra valorii stocurilor ieşite cât şi asupra stocurilor existente în
patrimoniu.
Repartizarea abaterilor de la costurile standard (diferenţele de preţ), asupra valorii
stocurilor ieşite şi asupra stocurilor existente, se efectuează cu ajutorul unui coeficient (K =
coeficient de repartizare), care se calculează astfel:
Acest coeficient se aplică asupra valorii stocurilor ieşite din gestiune la cost standard (preţ
de înregistrare), pentru determinarea abaterilor (diferenţelor de preţ) aferente valorii
stocurilor ieşite.
15
baza metodei costurilor standard. În acest scop soldurile conturilor de abateri (diferenţe de
preţ) se cumulează cu soldul conturilor de stocuri la cost standard (preţ de înregistrare)
pentru obţinerea costurilor efective de producţie sau de achiziţie.
Relaţiile de calcul prezentate mai sus operează cu date cumulate de la începutul anului,
find verosimile numai în cazul în care diferenţele sunt înregistrate în negru-roşu în
conturile de diferenţe potrivit tehnicii următoare:
Se poate utiliza un procent mediu de marjă brută pentru fiecare marfă deoarece o marfă
poate avea cote diferite de marjă în cursul unei perioade, se pot practica cote diferite de
16
marjă brută în funcţie de locurile de gestiune, sau pentru întreaga întreprindere. Metoda
preţului de vânzare cu amănuntul presupune înregistrarea următoarelor elemente: costul
total al mărfurilor cumpărate; preţul de vânzare al mărfurilor cumpărate; costul total al
mărfurilor destinate vănzării; preţul cu amănuntul al mărfii destinate vânzării; vânzările
perioadei.
Plecând de la aceste elemente se calculează stocul final la preţ de vânzăre apoi se stabileşte
rata costului în preţul cu amănuntul al mărfii; pentru toate mărfurile stocate într-un loc de
gestiune sau pentru toata întreprinderea, în divizarea costului total al mărfii stocate la
preţul de vânzare cu amănuntul, pentru marfa stocată. Costul stocului final se stabileşte
prin aplicarea ratei cost/preţ vânzare cu amănuntul la valoarea stocului final, evaluat la preţ
de vânzare la finele exerciţiului.
Pentru determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieşite se folosesc două
metode: metoda procentului mediu de adaos comercial şi metoda analitică.
Metoda procentului mediu de adaos comercial se caracterizează prin folosirea
următoarelor relaţii de calcul:
17
100 X % ADAOS
Procent de rabat comercial =
100 + % ADAOS
Ieşirile de stocuri pot avea loc în două modalităţi, prin consum (consum de materii
prime, materiale etc) sau prin vânzare (vânzare de mărfuri, produse finite etc). Evaluarea
acestor ieşiri se face în funcţie de natura elementului considerat. Astfel se evidenţiază două
categorii de stocuri: stocuri identificabile şi stocuri interschimbabile sau fungibile.
Stocurile identificabile sunt bunuri individualizate pentru fiecare articol sau categorie de
bunuri, atât în momentul intrării în patrimoniu cât şi în cel al stocării şi ieşirii din stoc.
Astfel de elemente identificabile cum sunt produsele şi serviciile destinate unor comenzi
distincte, trebuie să facă obiectul unei evaluări individuale şi specifice (adică valoarea de
ieşire a unui stoc identificabil este egală cu valoarea de intrare).
Stocurile interschimbabile sau fungibile (confundabile) sunt bunuri care în interiorul
fiecărei categorii nu sunt în mod unitar identificabile, dupa intrarea lor în depozit. Sunt
18
considerate bunuri fungibile speţele care aparţin aceluiaşi sortiment de bunuri achiziţionate
sau fabricate la date şi preţuri (costuri) diferite.
Pentru această din urmă categorie norma contabilă internaţională IAS 2 admite evaluarea
ieşirilor de stocuri pe baza a trei metode:
UNDE :
n qi = cantitatea de stoc i
qi x pi pi = preţul unitar pentru stocul i
i=1
CMP = Pentru exemplificare vom folosi un exemplu ale cărui
date prezumtive vor fi valabile pentru toate cele trei
n
metode prezentate CMP ,FIFO, LIFO, urmând ca la
qi sfârşit să facem un mic comentariu referitor la
i=1 rezultatele obţinute prin cele trei metode.
19
Cant. Preţ Val. Cant Preţ Val. Cant Preţ Val.
Sold I. 300 0,80 240,00
13.09 Intrare 500 1,00 500 800
17.09 Ieşire 400 400
23.09 Intrare 300 1,24 372 700
27.09 Ieşire 600 100
Total 800 872 1000 1.01 1 010 100 1,01 101,00
20
Sold I. 300 0,80 240 300 0,80 240,00
13.09 Intrare 500 1,00 500 300 0,80 240,00
500 1,00 500,00
17.09 Ieşire 300 0,80 2400 400 1,00 400,00
100 1,00 100
23.09 Intrare 300 1,24 372 400 1,00 400,00
300 1,24 372,00
27.09 Ieşire 400 1,00 400 100 1,24 124,00
200 1,24 248
Total 800 872 1000 988,00 100 1,24 124,00
Interpretarea rezultatelor: aplicarea uneia dintre metodele de evaluare a ieşirilor din stoc
trebuie analizată în funcţie de fenomenul de mişcare al preţurilor şi politica contabilă a
firmei, deoarece aceleaşi ieşiri, evaluate după metode diferite, conduc la valori diferite ale
rezultatului contabil (profitului) şi mărimii stocurilor (deci conduc la informaţii diferite în
bilanţ şi în contul de rezultate), după cum se poate constata şi din exemplul următor
folosind datele precedente:
21
Indicatori Metode de evaluare
CMP la sfărşitul CMP după FIFO LIFO
perioadei fiecare intrare
Vănzări CA 2200,00 2200,00 2200,00 2200,00
-cheltuieli 1 010,00 1 006,00 988,00 1032,00
privind stocurile
Rezultat 1190,00 1194,00 1212,00 1168,00
Stoc final 101,00 124,00 80,00 80,00
22
Evaluarea bilanţieră a stocurilor trebuie facută la valoarea cea mai mică dintre
costul istoric şi valoarea realizabilă netă. Această procedură se bazează pe faptul că
activele nu pot fi evaluate în bilanţ la o valoare mai mare decât cea care s-ar obţine prin
utilizarea sau vânzarea lor.
Costul istoric trebuie să includă o alocare sistematică a costurilor generale de
producţie care se referă la aducerea stocurilor în poziţia şi amplasarea lor prezentă.
Alocarea costurilor generale fixe se face în baza capacităţii normale a spaţiilor de
producţie.
Valoarea netă de realizare a unui stoc este reprezentată de preţul de vânzare estimat,
realizabil în condiţii comerciale normale, diminuat cu costurile de finisare şi alte cheltuieli
estimate ca necesare pentru realizarea vânzării (cheltuieli de transport, comisioane privind
vânzările, costul garanţiei acordate după vânzare). Costurile de finalizare şi de vânzare nu
trebuie ajustate pentru a obţine profit din acţiunea de finalizare şi vânzare.
Estimările valorii realizabile nete trebuie făcute în baza celor mai credibile
evidenţe disponibile. Aceste estimări nu trebuie făcute în baza unui preţ temporar sau a
fluctuaţiilor de preţ. Valoarea netă de realizare trebuie să fie determinată separat pentru
fiecare stoc (articol), însă se pot face regrupări pentru elementele similare sau care au o
anumită legatură între ele (elementele care aparţin de aceiaşi linie de produse, cu finalităţi
sau utilizări asemănătoare, produse comercializate în aceiaşi zonă geografică şi care nu pot
fi evaluate separat de alte elemente ale acestei linii de produse). Cu ocazia fiecărui
exerciţiu următor, este efectuată o evaluare nouă a valorii nete de realizare.
Valoarea realizabilă netă trebuie determinată având la bază condiţiile existente la
data închiderii bilanţului. Această evaluare, totuşi, necesită exercitarea raţionamentului
profesional. Prin urmare, trebuie avute în vedere toate informaţiile disponibile, inclusiv
modificările ulterioare ale preţurilor de vânzare sau costurilor. De exemplu o creştere
ulterioară a preţului va demonstra probabil că o scădere a preţului ce a avut loc anterior
datei bilanţului a fost temporară şi că nu este necesară nici o reducere a valorii contabile a
stocului (sau este necesară o reducere mai mică). O scădere ulterioară a preţului poate
indica o problemă ce a existat la data bilanţului, cum ar fi o reducere a preţului de vânzare
la un produs competitiv. În consecinţă modificările ulterioare în preţurile de vânzare sau
costuri trebuie analizate pentru a se determina dacă acestea reprezintă punctul culminant al
unor condiţii prezente la data bilanţului, sau pot fi atribuite unor anumite evenimente ce
apar în perioadele ulterioare. În mod evident cu cât momentul apariţiei acestor modificări
este mai îndepărtat de data bilanţului, cu atât este mai puţin probabil să fie atribuite unui
anumit eveniment ulterior.
Alte abordări: În unele ţări, stocurile sunt evaluate la valoarea cea mai mică dintre
cost şi valoarea de piaţă, unde valoarea de piaţă este definită ca valoarea cea mai mică
dintre costul de înlocuire şi valoarea realizabilă netă (dar în nici un caz mai mică decât
valoarea realizabilă netă diminuată cu o marjă normală a profitului). IAS 2 paragraful 6
evită complicaţiile ce pot apărea în aplicarea principiului celei mai mici valori dintre cea a
costului şi a valorii pieţei. Conform acestei metode de evaluare, costul de înlocuire
constituie, de obicei, evaluarea valorii de piaţă, cu excepţia cazului în care valoarea
realizabilă netă este mai mică, caz în care aceasta devine valoarea de piaţă. Pe de altă parte
în cazul în care costul de înlocuire este mai scăzut, stocurile nu trebuie, în general evaluate
la o valoare mai mică decat valoarea realizabilă netă redusă cu marja normală de profit.
Aplicarea acestor principii poate fi dificilă în anumite condiţii.
23
2.3.5. Reguli de evaluare a stocurilor
24
Dacă evaluarea stocurilor se face la cost de achiziţie, ele constituie obiectul
corecţiilor de valoare pentru a da acestor elemente o valoare inferioară celei curente, care
este diferită de cea de la închiderea bilanţului.
Evaluarea la valoarea inferioară nu va fi menţinută, dacă motivele care au justificat
corecţiile au încetat să mai existe.
Atunci când elementele de natura stocurilor fac obiectul unor corecţii de valoare
din raţiuni fiscale, se va indica în notele explicative valoarea lor şi justificările ce au impus
aceste corecţii. Diferenţele rezultate, ca urmare a corecţiilor şi care reprezintă o valoare
importantă la data închiderii bilanţului, vor fi prevăzute pe categorii, în cadrul notelor
explicative.
Dacă suma rezultată este mai mare decât media perioadei precedente, aceasta se
poate trece în note, specificându-se acest fapt. Diferenţele rezultate se vor amortize pe
seama provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, dar nu au voie să depăşească nivelul total
al stocurilor.
La intersecţia contabilităţii cu fiscalitatea, se află şi evaluarea bunurilor şi a
serviciilor obţinute din producţie proprie.
Acestea vor fi evidenţiate la costul de producţie, urmărindu-se respectarea
concordanţei dintre contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune. La evaluarea
acestor elemente, se vor avea în vedere pe lângă costurile de producţie şi eventualele
cheltuieli legate de realizarea în condiţii speciale a acestor stocuri. Diferenţele vor fi
evidenţiate distinct în contabilitate, urmărindu-se concordanţa dintre cheltuielile effectuate
pentru obţinerea lor şi eventuale venituri obţinute în urma valorificării.
O trăsătura aparte a relaţiei contabilitate – fiscalitate în gestiunea stocurilor o
reprezintă nivelul stocurilor. Astfel supraevaluarea ieşirilor, vor conduce la o subevaluare a
rezultatului şi a obligaţiilor fiscale şi la menţinerea trezoreriei, în schimb subdimensionarea
ieţirilor, va determina supraevaluarea rezultatului, a obligaţiilor fiscale şi diminuarea
trezoreriei.
A) Reduceri comerciale (de natura comercială), care au o influenţă directă asupra mărimii
nete a unei facturi. Din această categorie fac parte:
-rabatul reprezintă reducerea aplicată asupra preţului de vânzare convenit anterior între
furnizor şi client, ţinându-se cont de unele defecte de calitate sau de neconformitate a
bunurilor comercializate, faţă de clauzele prevăzute în contract.
25
-remiza este o reducere aplicată asupra preţului curent de vânzare, ţinându-se cont de
volumul vânzărilor sau de importanţa cumpărătorului în clientela vânzătorului.
-risturnul reprezintă o reducere de preţ calculată asupra ansamblului operaţiilor efectuate
cu acelaşi cumpărător pe o perioadă determinata.
De regulă reducerile comerciale se acordă sub forma unui procent din preţul brut, dar se
pot acorda şi în sumă fixă.
B) Reducerile financiare (de natura financiară) care poartă denumirea de sconturi (sconturi
de decontare sau sconturi de casă).
-scontul de decontare este reducerea financiară acordată procentual asupra unei creanţe
decontate înainte de scadenţa normală. El reprezintă o bonificaţie acordată clientului de
către furnizor pentru plata cu anticipaţie a unei sume datorate de client. Scontul de
decontare este o cheltuială financiară pentru furnizor, care este beneficiarul plăţii
(încasează o sumă înainte de scadenţă) şi un venit financiar pentru client, care efectuează o
plată înainte de scadenţă.
Sub aspectul metodologiei de calcul şi contabilizare trebuie reţinute următoarele
reguli:
- toate reducerile de preţ sunt înscrise în factură;
- reducerile comerciale premerg reducerilor financiare;
- reducerile sunt determinate în cascadă, ceeea ce îndeamnă ca procentele sau sumele
absolute ale fiecărei categorii de reducere se aplică asupra “netului” anterior;
- în cadrul reducerilor comerciale mai întâi se calculează rabaturile şi apoi remizele şi
risturnurile;
- scontul de decontare se aplică după ultima reducere de natură comercială adică la netul
comercial;
- taxa pe valoare adaugată se calculează la ultimul “net” determinat (fie la netul comercial,
dacă nu există reduceri financiare, fie la netul financiar, în caz contrar) şi se adună cu
acesta pentru a obţine “totalul facturii”. În cazul facturilor care vin cu sume în al căror
conţinut TVA este deja inclusă pentru calcularea acesteia se aplică coeficientul de 19/119
(0,1596) asupra valorii facturii.
26
Operativ-cantitativă;
Global valorică.
Indiferent de metoda de lucru adoptată, contabilitatea analitică trebuie să asigure o
concordanţă deplină cu contabilitatea sintetică.
C) Metoda global-valorică
În cazul utilizării acestei metode, evidenţa se ţine numai valoric, atât la nivelul
gestiunii, cât şi în contabilitate, iar periodic se face controlul concordanţei înregistrărilor
din evidenţa lor.
Potrivit acestei metode, fişele de magazie sunt înlocuite cu Registru de gestiune, în care
zilnic sunt înregistrate valoric intrările şi ieşirile, pe baza documentelor justificative şi se
stabileşte soldul la sfârşitul zilei. Raportul de gestiune se întocmeşte zilnic, iar, împreună
cu documentele justificative, sunt transmise la compartimentul de contabilitate.
La serviciul de contabilitate se verifică legalitatea şi realitatea documentelor înscrise
în raportul de gestiune, preţurile, precum şi evaluarea împreună cu celelalte calcule, astfel
că după ce se constată corecta şi legala lor alcătuire le vizează şi le înregistrează în fişa
contabilă analitică ţinută pentru fiecare gestiune în parte.
27
Controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa gestiunii, cu cea din contabilitate
se face periodic, prin confruntarea soldurilor din raportul de gestiune cu soldurile din fişa
contabilă analitică.
28
B) Metoda inventarului intermitent
Metoda inventarului intermitent sau periodic se caracterizează prin următoarele
specificaţii:
- stocul la începutul exerciţiului curent este stocul stabilit prin inventariere la sfarşitul
anului precedent;
- nu se înregistrează intrări de stocuri în timpul anului. Cumpărările de stocuri se
înregistrează în debitul conturilor grupei 60 “cheltuieli privind stocurile”, în corespondenţă
cu conturile de terţi şi de trezorerie după caz;
- nu se înregistrează ieşiri de stocuri în timpul anului, la darea lor în consum şi nici ieşiri de
stocuri pentru vânzări (semifabicate, produse finite);
- la sfârşitul anului se face inventarierea stocurilor pe feluri de grupă de materii prime,
materiale, mărfuri, semifabricate, produse finite, corespunzător clasificării conturilor;
Stocurile astfel stabilite se evaluează conform metodologiei şi se înregistrează în
debitul conturilor de stocuri, corespunzătoare naturii acestora, în corespondenţă cu grupa
60 “Cheltuieli privind stocurile”, pentru stocurile cumpărate şi în corespondenţă cu contul
711 ”Variaţia stocurilor”, pentru stocurile din producţia proprie obţinută. Totodata se face
şi anularea stocurilor iniţiale prin debitarea conturilor de cheltuieli (grupa 60) şi venituri
(grupa 71) în corespondenţă cu conturile de stocuri.
În urma acestor înregistrări soldurile conturilor de cheltuieli reflectă stocurile consumate
(ieşirile) în timpul perioadei, calculate după relaţia:
Deşi este mai simplă şi mai puţin costisitoare decât inventarul permanent metoda
inventarului intermitent prezintă următoarele dezavantaje:
- imposibilitatea efectuării unui control asupra gestiunii stocurilor prin intermediul
contabilităţii;
- orice eroare sau omisiune de înregistrare la efectuarea inventarului fizic duce la
informaţii false în documentele contabile de sinteză, se încalcă deci principiul imaginii
fidele;
- orice pierdere sau furt din gestiune apare ca o ieşire din stoc, fiind inclusă în cheltuielile
exerciţiului; crează tendinţa de “subevaluare” a stocurilor la inventar, din motive fiscale în
vederea creşterii nereale a cheltuielilor cu stocurile şi diminuării profitului impozabil;
- nu permite stabilirea plusurilor sau minusurilor în gestiune.
După studiul celor două metode de inventariere ne raliem opiniei altor lucrări de
specialitate conform căreia metoda inventarului permanent este superioară metodei
inventarului intermitent prin faptul că înregistrarea, în conturile de stocuri, a fiecărei intrări
sau ieşiri, pe măsura producerii operaţiilor, atât cantitativ, cât şi valoric, dă posibilitatea
cunoaşterii în orice moment a mărimii stocurilor.
29
2.7. Conţinutul şi funcţiile conturilor de stocuri de materii prime şi materiale
30
- valoarea materiilor prime şi materialelor trimise spre prelucrare sau în custodie la terţi
prin debitul contului 351
Soldul conturilor reprezintă valoarea materiilor prime, materialelor şi a materialelor
de natura obiectelor de inventar existente în stoc.
Contul 308 „Diferenţe de preţ la mărfuri”– cont rectificativ cu ajutorul căruia se
evidenţiază diferenţele în plus sau în minus între preţul de înregistrare standard (prestabilit)
şi costul de achiziţie aferente materiilor prime, materialelor consumabile şi a materialelor
de natura obiectelor de inventar. Este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a
materiilor prime, materialelor consumabile şi a materialelor de natura obiectelor de
inventar.
În debit se înregistrează:
- diferenţele de preţ în plus aferente materiilor prime, materialelor intrate în gestiune prin
creditul conturilor 401, 542
- diferenţele de preţ în minus aferente materiilor prime şi materialelor ieşite din gestiune
prin creditul conturilor 601, 602, 603
În credit se înregistrează:
- diferenţele de preţ în minus aferente materiilor prime şi materialelor achiziţionate prin
debitul conturilor 301, 302, 303
- diferenţele de preţ în plus aferente materiilor prime, materialelor ieşite din gestiune prin
debitul conturilor 601, 602, 603
Soldul contului reprezintă diferenţele de preţ aferente materiilor prime şi
materialelor existente în stoc
A.2) Metoda inventarului intermitent
În situaţia aplicării inventarului intermitent stocurile existente la începutul exerciţiului
financiar, precum şi intrările în cursul perioadei, se înregistrează direct în debitul conturilor
601, 602, 603.
Conturile 301, 302, 303 se debitează numai la sfârşitul perioadei cu valoarea
materiilor prime, materialelor consumabile şi a materialelor de natura obiectelor de
inventar existente în stoc stabilită pe baza inventarului prin creditul conturilor 601, 602,
603.
În credit se înregistrează:
- valoarea materiilor prime, materialelor consumabile şi a materialelor de natura obiectelor
de inventar intrate în gestiune prin debitul conturilor 301, 302, 303
31
- scăderea din gestiune a materiilor prime, materialelor consumabile şi a materialelor de
natura obiectelor de inventar aflate la terţi, constatate lipsă la inventar sau distruse de
calamităţi prin debitul conturilor 601, 602, 603, 671.
Soldul reprezintă valoarea materiilor prime, materialelor consumabile şi a
materialelor de natura obiectelor de inventar aflate la terţi.
B) Prelucrare la terţi
În cazul în care pentru diferenţele operaţiilor de prelucrare a materiilor prime şi
materialelor societatea nu dispune de capacităţi corespunzătoare se poate recurge la
colaborarea cu altă societate, care poate executa acele prelucrări. În acest caz, cantităţile de
materiale sunt trimise cu aviz de însoţire cu menţiunea „Trimise spre prelucrare”, fără ca
valoarea acestora să fie facturată terţului care le va prelucra.
Valoarea prelucrărilor va fi ataşată valorii materiilor prime sau materialelor trimise
spre prelucrare, formându-se astfel preţul de intrare al materialelor prelucrate.
32
C) Vânzare
Deşi materiile prime şi materialele sunt achiziţionate cu scopul de a fi consumate în
activităţi de exploatare, pot interveni cazuri în care anumite cantităţi devin disponibile în
urma restructurării programului de producţie sau ca urmare a unei supraprovizionări. În
asemenea cazuri acestora li se schimbă destinaţia, fiind puse în vânzare şi, ca urmare,
devin stocuri de mărfuri. Astfel, valoarea lor este trecută în gestiunea mărfurilor prin
contul 371 împreună cu diferenţele de preţ aferente, care vor fi transferate din 308 în 378.
D) Alte destinaţii
Stocurile de materii prime şi materiale mai pot fi utilizate prin cedarea sub formă de
donaţie sau cu titlu gratuit, valoarea lor fiind înregistrată pe cheltuielile curente ale
exerciţiului prin contul 6582 – „Donaţii şi subvenţii acordate”
CAPITOLUL 3
33
Societatea comercială SAGEM este cu răspundere limitată, are ca domeniu de
activitate creşterea păsărilor fiind situată in Judeţul Vaslui, Gara Roşieşti. Capitalul social
subscris este de 195.000 lei şi este format din 19.500 părţi sociale cu valoare nominală de
10 lei. Numărul mediu de salariţi în 2010 a fost de 60 din care personal de conducere 2 şi
personal muncitor 58.
Începută încă din 1991, afacerea de familie a lui Ghiorghi Safir a evoluat la un
modern abator de păsări, ferme proprii de creştere a puilor şi o distribuţie a produselor
extinsă pe întreg teritoriul ţării prin investiţii continue şi constante în ferme de păsări (la
Micleşti şi Roşieşti) şi în abatorul de la Vaslui, preluat în anul 2000.
Pe fondul cerinţelor tot mai exigente ale consumatorilor şi a performanţelor
productive impuse de Standardele Europene, Societatea a pus bazele unei ferme
zootehnice de creştere a păsărilor, în cadrul căreia procesul de producţie este automatizat.
Proiectul de investiţii a fost realizat cu fonduri SAPARD.
Descrierea proceselor:
34
Pregătirea halelor în vederea populării:
Dezinfecţie pe aşternutul epuizat;
Termonebulizare;
Îndepărtarea manuală a patului epuizat;
Dezinfecţie cu sodă caustică;
Spălare cu apă rece sub presiune;
Dezinfecţie cu soluţie de vircons;
Formarea patului din rumeguş cu grosime de 5 cm.
35
Halele sunt dotate cu instalaţii de furajare şi adaptare la sol, la lumina artificială în
condiţii de temperatură pe baza unui sistem automatizat de reglare. În perioada de creştere
puii sunt supuşi unor tratamente şi vaccinuri pentru prevenirea bolilor specifice.
Cantitatea de hrană necesară dezvoltarii este asigurată conform reţetarului aprobat
şi conţine amestec de furaje, vitamine, minerale, amestecul de furaje şi concentratul proteic
fiind transportat în buncărele de furaje. Sistemul automatizat de furaje permite un control
riguros a ingestiei cu hrană, asigurarea hranei pentru toate păsările în mod egal, realizându-
se un controlul periodic al greutăţii puilor. Apa este asigurată din sursă proprie, reţeaua de
distribuţie internă alimentează prin pompare a liniilor de adăpare de la sol. Liniile de
adăpare sunt suspendate prevazute cu adaptori, acest sistem permiţând reducerea
pierderilor de apă, scăderea umezirii aşternutului şi preîntâmpinarea diverselor boli.
Pentru a atinge greutatea de 2 - 2,2 kg, în timp de 42 de zile sunt necesare circa 2kg
de furaje/kg de carene si circa 4litri de apa în funcţie de condiţiile de creştere şi starea de
sănătate a puilor pe ciclu se înregistrează un procent de mortalitate de 2,5 %.
La atingerea greutăţii de 2 - 2,2 kg puii de carne sunt preluaţi.
I. Indicatori de lichiditate
Indicatorii din această grupă arată capacitatea activelor din cadrul entităţii de a se
transforma în bani, fară riscuri.
36
acceptabilă este în jur de 2. Deci, cu cât valoarea acestuia este mai mare, cu atât situaţia
entităţii este mai bună.
2. Lichiditate imediata (test acid) = Active curente - Stocuri = 4301728 = 0,95
Datorii curente 4522399
Acest indicator elimină stocurile, deoarece nu se pot transforma imediat în
disponibilităţi, exprimând capacitatea entităţii de a plăti datoriile. Valoarea recomandata
este în jur de 1. Cu cât testul acid este mai mare decat 1, cu atât situaţia entităţii este mai
bună.
37
IV. Indicatori de profitabilitate
Indicatorii din aceasta grupă exprima eficienţa entităţii în realizarea de profit din
resursele disponibile.
38
Exemplu 1. La data de 01.07.2011 societatea SAGEM deţine în stoc materiale
consumabile, în valoare totală de 100.000 lei. În cursul lunii s-au efectuat atât operaţiuni de
aprovizionare, cât şi de consum de materiale consumabile, conform situaţiilor prezentate în
Tabelele nr. 1 si 2.
Tabelul nr. 1
Situaţie privind materialele consumabile achiziţionate de societate în cursul lunii:
Tabelul nr. 2
Situaţie privind consumul de materiale consumabile în cursul lunii:
17.07. 6 000
23.07. 500
27.07. 1 500
TOTAL 8 000
39
302.06 = 401 15 000
40
e) Se înregistreză la data: 25.07 cumpărării de alte materiale consumabile în valoare
de 400lei.
41
Situaţia conturilor 302 “Materiale consumabile” şi 602 „Cheltuieli cu materialele
consumabile” este urmatoarea:
Intrarea în entitate a animalelor se face, în principal prin achiziţii de la terţi sau din
producţie proprie.
Ieşirea animalelor se face prin vânzarea de animale vii, ca produse finite, sau prin
vânzarea de produse animaliere, prin sacrificare.
Evaluarea animalelor se face la cost de achiziţie , cost de producţie sau preţ
standard. Creşterile în greutate sunt evaluate la cost de producţie sau la preţ standard.
Cu ajutorul contului 361 "Animale şi păsări" se ține evidența efectivelor de animale
și păsări de natura stocurilor, respectiv animalele născute și cele tinere de orice fel
( pui,viței, miei, purcei etc.), în vederea creșterii și folosirii lor pentru muncă și
reproducție, animalele și păsările la îngrășat pentru valorificare; coloniile de albine,
precum și animalele pentru producție (oua, lână, lapte).
42
După 6 luni se vând ca animale vii cu preţul de vânzare 6 000 lei plus TVA 24%, factura
încasandu-se prin bancă.
d) Modificare preţ pui: prin însumarea tuturor cheltuielilor efectuate în decursul lunii
aferente obţinerii creşterii puilor (cheltuieli materiale, salariale, cheltuieli comune
ale fermei, de desfacere) se realizează reevaluarea preţului de achiziţie a puiilor.
411.01 = % 7 440
701
„Clienţi” „ Venituri din vânzarea 6 000
produselor finite”
442.07 1 440
„ TVA colectată”
43
f) Descărcarea gestiunii de animale vândute: costul de achiziţie 4 200; sporul total în
greutate: 800 x 2:
% = 361 4 200
606 „ Produse finite „ 1 600
„Cheltuieli cu animale şi păsările”
711 2 600
„Variaţia stocurilor”
Operaţia 2 Se obţin din producţie proprie pui pentru carne înregistrate la costul
de producţie efectiv de 10 000 lei. În cursul lunii se efectuează un consum total de
materii necesare pentru creşterea puiilor pe baza bonului de consum în valoare de 800
lei . Sporul lunar în greutate este calculat la costul de producţie de 1 000 lei. După 2
luni, păsările sunt sacrificate, iar produsele obţinute sunt trecute la magazinul propriu
de desfacere.
602.01 = 302.01
„Cheltuieli cu materiale „ Materiale auxiliare- 200
Auxiliare” medicamente „
44
602.08 = 302.08
„Cheltuieli cu alte materiale „ Cheltuieli cu alte materiale 200
Consumabile” consumabile”
711 = 361 5 00
“Ven.af.cost.stoc.prod” “Animale şi păsări”
45
a) Se înregistreză obţinerea de animale tinere nou născute:
46
g) Trecerea animalelor tinere la animale pentru vânzare:
411 = % 17 360
“Clienţi”
701 14 000
„Venituri din vânzarea
produselor finite”
4427 3 360
„TVA colectată”
k) Închiderea contului 711 la sfârşitul lunii prin transferul soldului creditor asupra
contului 121:
711 = 121 3 000
“Ven.af.cost.stoc.prod” “Profit şi pierdere”
Operaţia 5. Se obţine din producţie proprie 1 000 pui pentru carne la costul standard de 5
lei/bucata, costul efectiv fiind de 5,6 lei/buc. Sporul lunar creşte în greutate este de 0,4
lei/bucata costul standard, respectiv 0,5 lei/bucate costul efectiv. Dupa 4 luni se vând 70 de
păsări cu preţul de 15 lei/bucata + TVA, factura încasandu-se cu ordin de plată.
47
a) Se înregistreză obţinerea de animale pentru îngrăşat la cost standard:
Valoarea păsărilor: 1 000 buc x 5 lei/bucata = 5 000 lei
368 100
711
Diferenţe de
= “Ven.af.cost.stoc.prod
preţ la animale
”
tinere
48
e) Se vând păsări conform facturii:
411.01 = % 1 302
701
Clienţi Venituri din vânzarea 1 050
produselor finite
442.07 252
TVA colectată
711 = 368 12
“Ven.af.cost.stoc.prod” “ Diferenţe de preţ
la animale tinere”
49
Societatea are ca activitatea şi creşterea păsărilor ouătoare având ca produse finite
ouale ce urmează a fi comercializate. Produsele finite sunt acele bunuri materiale care au
parcurs în întregime fazele procesului de fabricaţie şi nu mai necesită prelucrări ulterioare,
în cadrul unităţii patrimonial, fiind considerate corespunzătoare din punct de vedere
calitativ. Ele pot fi depozitate în vederea livrării ulterioare sau pot fi expediate direct
clienţilor.
Contul 345 “Produse finite” face parte din grupa 34 “ Produse” şi este un cont de
activ.
Produsele se obţin şi se predau la magazia de produse finite , în cursul lunii . Pentru
luarea lor în evidenţă se folosesc costurile planificate sau antecalculate . La sfârşitul lunii ,
după determinarea costului efectiv al producţiei realizate se face compararea acestuia cu
costul planificat .
411.01 = % 19 840
701
“ Clienţi” „Venituri din vânzarea 16 000
produselor finite”
442.07 3 840
TVA colectată
50
711 = 345 8 000
“Ven.af.cost.stoc.prod” “Produse finite”
51
CAPITOLUL 4
Concluzii
52
-produse finite (345) sunt bunuri care au parcurs în întregime fazele procesului de
fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unităţii, putând fi depozitate
în vederea livrării sau expediate direct clienţilor.
Ex.: se întocmeşte o raportul de producţie zilnic pentru produsul finit, materia primă
devine produs finit prin procesul de producţie, se generează produsul finit, se întocmeşte
un bon de consum şi un bon de predare, după care se întocmeşte factura de vânzare către
client.
Intrarea stocurilor în gestiune se înregistrează în baza facturii de la furnizor, după
care se întocmeşte o notă de recepţie de constatare de diferenţe de către comisia de
recepţie, care serveşte ca document justificativ pentru recepţia bunurilor intrate în gestiune;
document justificativ pentru intrarea bunurilor în stoc, respectiv pentru încărcarea
gestiunii.
Nota de recepţie şi constatare de diferenţe se întocmeşte pentru:
-bunurile materiale cuprinse într-o factură fiscală sau într-un aviz de însoţire a mărfii, care
fac parte, respectiv intră în gestiuni diferite;
-bunuri materiale primite spre prelucrare.
Procesul-verbal de scădere de gestiune serveşte ca document justificativ a
diminuării stocurilor de animale şi păsări, rezultat al mortalităţii sau vânzării către clienţi
pe baza lui se întocmeşte Raportul de gestiune.
Procesul verbal de modificare preţ este documentul prin care, la modificarea preţului
unor păsări în urma creşterii în greutate, se specifică valoarea acestora dinaintea
modificării şi cea în urma modificării preţului.
53
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
54