Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Bucureşti, 2018
Cuprins
Introducere...............................................................................................................................3
CAPITOLUL 1.........................................................................................................................4
STADIUL CUNOAŞTERII POLITICILOR ŞI A PRACTICILOR CONTABILE
PRIVIND STOCURILE..........................................................................................................4
1.1. Aspecte generale a practicilor şi politicilor contabile privind stocurile......................................4
1.2. Politicile şi opţiunile contabile cu privire la organizarea şi evidenţierea stocurilor....................7
1.3. Evaluarea la momentul intrării a stocurilor................................................................................9
1.4. Evaluarea la momentul ieşirii a stocurilor...............................................................................11
1.5. Evaluarea stocurilor în situaţia poziţiei financiare....................................................................13
1.6. Diferenţele cantitative şi valorice ale stocurilor la momentul inventarului..............................14
1.7. Diferenţele dintre contabilitatea stocurile conform OMFP 1802/2014 şi referenţialului
internaţional IAS 2 Stocuri...............................................................................................................16
1.8. Tratamentele contabile privind stocurile.................................................................................18
1.9. Aspecte privind tehnicile specifice costurilor de producţie din prisma contabilităţii creative. 20
1.10. Analiza indicatorilor specifici stocurilor..................................................................................23
CAPITOLUL 2.......................................................................................................................25
STUDIU DE CAZ PRIVIND CONTABILITATEA STOCURILOR A ENTITĂŢII SC
AUTOMOBILE DACIA SA...................................................................................................25
2.1. Metodologia cercetării.............................................................................................................25
2.2. Prezentarea aspectelor relevante în evoluţia entităţii SC Automobile Dacia SA......................25
2.3. Studiu de caz la SC Automobile Dacia SA..................................................................................30
2.4. Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante.....................................................41
Concluzii.................................................................................................................................44
Bibliografie.............................................................................................................................45
Anexe
Introducere
Lucrarea conţine doua capitole în care sunt evidenţiate detaliat aspectele atât
teoretice, cât şi practice ale stocurilor la nivelul entităţii economice SC Automobile Dacia SA.
În primul capitol este prezentat stadiul cunoaşterii politicilor şi a practicilor contabile privind
stocurile. Acest capitol conţine noţiuni referitoare la organizarea şi evidenţierea stocurilor în
cadrul contabilităţii aşa cum sunt fundamentate în literatura de specialitate. Astfel, în cadrul
situaţiei poziţiei financiare un rol important îl reprezintă activele circulante. În componenţa
acestora o pondere foarte mare o au stocurile şi creanţele în structura entităţilor economice.
Contabilitatea stocurilor prezintă un nivel ridicat de interes din partea tuturor investitorilor
deoarece la nivelul entităţilor economice întâlnim cu preponderenţă stocuri care asigură un
rezultat financiar eficient dacă acestea au fost gestionate în mod adecvat cerinţelor si
nevoilor. Cu atât mai mult acestea au o importanţă vitală în cadrul entităţilor producătoare şi
de distribuţie.
În ultimul capitol sunt evidenţiate principalele tranzacţii din luna ianuarie 2016 ce au
o frecvenţă ridicată la nivelul stocurilor în cadrul entităţii SC Automobile Dacia SA, precum
şi analiza evoluţiei vitezei de rotaţie a activelor circulante. De asemenea, prezintă modul de
funcţionare a conturilor şi evaluarea stocurilor în cadrul entităţii SC Automobile Dacia SA
conform reglementărilor naţionale.
3
CAPITOLUL 1
Conform O.M.F. 1802/2014, stocurile fac parte din grupa activelor circulante care
sunt regăsite într-o entitate economică. Acestea sunt indispensabile activității de exploatare
pentru că ele vor participa în mod direct la atingerea obiectivelor planificate. Astfel, putem
afirma faptul că stocurile sunt acea categorie de bunuri economice care genereaza într-un
timp scurt beneficii economice entității și cu ajutorul cărora entitatea fructifică investiția
realizată.
Stocurile reprezintă cheia vitală în special pentru o entitate care are producție de
bunuri, activitate principală, care contribuie la formarea cifrei de afaceri. Fără această
categorie de active extrem de importantă o societate nu ar putea să iși continue activitatea.
Astfel, o entitate producătoare trebuie să aibă o evidență cât mai analitică în ceea ce privesc
stocurile pentru că ea trebuie să aibă un stoc suficient de materii prime, materiale și produse
finite pentru a răspunde eficient la cererea de pe piață. Fără o atenție deosebită asupra
acestora o entitate ar putea sa producă mai mult decât este necesar, ceea ce ar duce la un
blocaj de resurse investite și costuri suplimentare cu depozitarea și manipularea.
Astfel, pentru o gestiune cât mai eficientă trebuie să fie îndeplinite în același timp
următoarele condiții :
(1) natura bunurilor să fie evaluată cât mai just, detaliat şi complet;
(2) intrarea bunului în interiorul entității să fie recepționată în momentul în care s-a
terminat transferul de proprietate;
(3) atât intrarea, cât și ieșirea trebuie să fie evaluate corect conform evoluției pieței și a
factorilor de influenţă.
În literatura de specialitate stocurile sunt clasificate după diferite criterii de grupare:
natura, destinația, sursa de proveniență și faza ciclului de exploatare.
Așa cum afirmă Voinea et al. (2016:32), mărfurile sunt acea categorie de bunuri pe care o
entitate le achiziționează cu scopul de a le revinde clienților. Entitatea nu deține aceste
mărfuri pe o perioada mai mare de un an. Pentru o entitate care are ca obiect de activitate
comerțul cu amănuntul sau cu ridicata, mărfurile sunt cele aducătoare de lichidități pe
parcursul activității. De exemplu, o entitate care are ca obiect de activitate tranzacțiile
imobiliare, terenurile sau clădirile pe care le achiziționează, acestea reprezintă mărfuri și nu
imobilizări corporale deoarece ele vor fi revândute pe piață și vor aduce resursele necesare
continuității activității.
4
Conform Lungu et al. (2015:183), materiile prime sunt acele bunuri care vor fi
folosite de o entitate în procesul de producție cu scopul obținerii produsului finit. O entitate
de producție nu ar putea să iși desfășoare activitatea fără a deține substanța principală care se
va regăsi în bunul obținut. Organizarea depozitării și a evaluării corecte a materiilor prime se
va reflecta în calitatea produselor obținute în urma parcurgerii fazelor de producție care va
avea ca efect volumul foarte mare a vânzărilor.
Materialele consumabile sunt acele bunuri care iau parte la fazele procesului de producție ,
însă fără a se regăsi în bunul finit în aceiași formă, ci transformată.
Glăvan et al.(2013:133), semifabricatele sunt active care au capacitatea de a fi
folosite chiar dacă nu au parcurs tot traseul de producție și care pot fi vândute în starea în
care se află după câteva faze de producție fără a se mai investi timp și resurse ca să poată să
fie transformate în bani așa cum sunt produsele finite care nu pot fi folosite până nu parcurg
toate fazele de producție conform planului tehnologic.
Produsele finite sunt bunurile care au urmărit tot procesul tehnologic prescris de
inginerii specialiști în obținerea acestora la un nivel ridicat de calitate. Astfel, entitatea care
obtine produse finite în urma procesului tehnologic urmărit nu va mai aduce nici o
modificare asupra lor (Lungu et al., 2013). Pentru o entitate producătoare, produsul finit este
principala sursa aducătoare de lichidități și grație acestuia se va obține profitul dorit dacă s-au
respectat toți factorii care să aducă plus de valoare. De asemenea, pentru o entitate care are
activitate de productie o să işi divizeze procesul tehnologic în faze de producţie pentru a-şi
îmbunătăţi calitatea produselor fabricate şi sa işi faciliteze calculul de cost.
Conform O.M.F.P 1802/2014, modelul de determinare a costului de producţie a
bunurilor ce au parcurs tot procesul tehnologic include toate cheltuielile ce au fost realizate în
scopul obţinerii acestora la care se adaugă valoarea înregistrată a produselor neterminate de
la începutul perioadei curente şi va elimina valoarea bunurilor nefinalizate la finele perioadei.
Bunurile pe care le produce o entitate şi care nu parcurg toate fazele de finisare într-o
perioadă de gestiune pentru că necesită un timp mai îndelungat datorită complexităţii lor
reprezintă producţie în curs de desfăşurare (CECCAR-Ghid practic de aplicare et al. 2015).
Unde întâlnim cel mai des acest element de activ? Entităţile producătoare de produse
alimentare, de bunuri aeronautice şi de autoturisme de lux. Astfel, entitatea la finele perioadei
trebuie să îşi stabilească costul de producţie al bunurilor terminate şi a impactului asupra
acestora a produselor nefinalizate în perioada curentă.
Metodele care se folosesc la determinarea valorii produselor neterminate pot fi
subiective datorită complexităţii activităţii sau a lipsei de experienţă a persoanei responsabile.
Aceste produse neterminate în perioada curentă işi vor continua procesul de fabricaţie în
perioada imediat următoare dacă se încadrează în sfera bunurilor cu ciclu scurt de producţie.
De asemenea, din procesul de productie reies şi bunuri care nu au caracteristicile
calitative necesare ca să îndeplinească statutul de produs pentru utilizare din cauza unor erori
de la nivelul ciclului de producţie, aceste bunuri poartă denumirea de rebuturi. Din procesul
tehnologic de produse pot rămâne din materialele folosite porţiuni care nu mai intră niciodată
în componenţa unui produs finit din cauza neîndeplinirii condiţiilor de folosire, având
5
denumirea de deşeuri sau reziduri de materiale. Atât deşeurile, cât şi rebuturile intră în sfera
produselor reziduale şi care pot fi folosite de către entitate pentru uzul propriu sau sunt
valorificate prin diverse metode în scopul acoperirii pierderii de producţie.
Aşa cum afirmă Melyon (2004:82-83), produsele reziduale sunt clasificate in (1)
vandabile; (2) reciclabile; şi (3) nevandabile datorită faptului că acestea pot să se confrunte
cu situaţia în care piaţa să le ofere sau nu o valoare. Cele vandabile pot fi vândute pe piaţă
pentru că au o valoare dată de către aceasta. Pot fi valorificate fie în aceiaşi stare, fie prin
intermediul unor prelucrari care să aibă un impact pozitiv asupra acestora în ceea ce priveşte
utilitatea lor. Entitatea îşi calculează rezultatul obţinut în urma acestei activităţi de
valorificare prin următorul algoritm: preţul obţinut care este diminuat cu eforturile depuse
pentru prelucrare şi desfacere pe piaţă. Noţiunea de produse reziduale reciclabile se referă la
situaţia în care entitatea le foloseşte şi sunt evaluate la valoarea care este înregistrată pe piaţă.
Dacă acestea sunt folosite într-un proces de producţie ulterior, valoarea lor trebuie să fie
scăzută din costul de producţie. Sunt situaţii în care bunurile reziduale să nu aibă o valoare de
piaţă care are ca şi consecinţă imposibilitatea comercializării, bunuri nevandabile. O entitate
care se confruntă cu nevalorificarea acestora va înregistra costuri suplimentare care o
determină să le includă în costul de producţie ceea ce reprezintă un minus în gestiunea
procesului tehnologic şi a specialiştilor responsabili.
Conform Glavan et al. (2013:133), ambalajele sunt parte a activelor circulante şi prin
intermediul lor produsele finite ajung în siguranţă la destinaţie. Unul dintre rolurile sale este
de a proteja alte bunuri economice de eventuale degradări din cauza factorilor externi.
O entitate care are ambalaje în gestiune prin achiziţie sau producţie poate avea situaţii în care
acestea nu mai sunt restituite din diverşi factori. Atunci când entitatea livreaza bunuri
împreună cu ambalaje pe care nu le mai recuperează prin contractul încheiat în care se
stipulează acest aspect, valoarea ambalajelor este recuperată prin includerea în preţul
produselor.
În cazul entităţilor producătoare de bunuri se pot întâlni următoarele situaţii aferente
gestionării valorii ambalajelor: (1) atunci când obţinerea şi vânzarea de bunuri sunt
condiţionate de ambalaje va duce la includerea valorii ambalajelor în costul de producţie; şi
(2) atunci când valoarea ambalajelor este abosorbită în cheltuielile de desfacere în situaţia în
care doar vânzarea de bunuri depinde de utilizarea ambalajelor (Melyon, 2004).
Conform O.M.F.P 1802/2014 şi prevederilor fiscale, ambalajele recuperabile sunt
livrate clienţilor împreună cu produsele cu scopul nedeteriorării pe parcursul transportului a
bunurilor. În factura fiscală este prevăzut un rând distinct în care amabalajele au o valoare
superioară celei reale pe care clientul este obligat să o plăteasca, iar în momentul în care
returnează ambalajele la termenele stabilite va primi valoarea achitată iniţial. În cazul în care
clientul doreşte să le păstreze sau nu depozitează ambalajele in condiţii optime, iar acestea işi
pierd din caracteristicile calitative, furnizorul va emite o factură complementară de vânzare a
acestora.
De asemenea, nu putem să nu remarcam faptul că un ambalaj bine ales destinat unui
produs face diferenţa pe piaţă de alte produse de aceaşi natură şi îi aduce bunului plus de
6
valoare. Un produs care din punct de vedere calitativ este inferior, dar care are un ambalaj
bine proiectat de catre specialiştii departamentului de marketing va creşte în ochii
consumatorilor mult mai mult decât un produs cu o calitate superioară dar care nu este însoţit
de un ambalaj atrăgător.
Produsele agricole sunt bunurile care se obţin atunci când se recolteaza de la activele
biologice: lâna , bumbac, struguri etc. O entitate care are ca obiect de activitate creşterea de
animale sau de plante deţine atât active biologice de natura stocurilor care urmează a fi
vândute, cât şi produse agricole obţinute prin intermediul activelor biologice.
7
apelează la punctajul periodic dintre cantităţile înregistrate la nivelul fişelor de magazie cu
fişele de cont analitice din contabilitate, iar la sfârşitul lunii se realizează balanţa analitică a
stocurilor.
Metoda global-valorică reprintă modelul prin care se evidenţiază numai valoric, atât
în gestiunie, cât şi în contabilitate (O.M.F.P 1802/2014). Această metodă se foloseşte cu
preponderenţă în cazul mărfurilor şi ale ambalajelor care sunt evidenţiate în unităţile de
desfacere cu amănuntul. Documentele cu ajutorul cărora se ţine evidenţa stocurilor sunt: fisa
de cont pentru operatiuni diverse sau raportul de gestiune. Acest raport de gestiune se
completează pe baza altor documente de evidenţă contabilă aferente intrărilor şi ieşirilor de
mărfuri şi ambalaje. În cazul bunurilor de natura obiectelor de inventar se va recurge la
evidenţa cantitativă cu ajutorul unui formular specific Fisa de evidenta a materialelor de
natura obiectelor de inventar in folosinta, iar valoric se va înregistra în contabilitate conform
intrărilor şi ieşirilor. Concordanţa informaţiilor cantitative cu cele valorice se vor urmări la o
dată stabilită de societate la care se va desfăşura procesul de inventariere şi se va putea
compora listele obţinute cu fişele din contabilitate. De asemenea, toate bunurile care intră
într-o societate au la bază documente fiscale, cum ar fi factura fiscală şi avizul de însoţire a
mărfurilor. Depozitele recepţionează aceste bunuri pe baza notei de recepţie şi constatare de
diferenţe în cadrul căreia sunt consemnate toate informaţiile în legătura cu bunurile. Daca se
vor constata diferenţe între datele din acest document şi evidenţa faptică se vor consemna în
cadrul acestuia şi se vor rezolva cu furnizorul.
Aşa cum afirmă Glăvan et al.(2016:184), stocurile achiziţionate de o societate care
aplică inventarul intermitent va înregistra intrarea acestora prin intermediul conturilor de
cheltuieli corespunzatoare. Astfel, metoda permite determinarea valorii stocurilor numai prin
intermediul inventarierii care trebuie realizată la sfârşitul exercitiului financiar înainte de
raportarea obligaţiilor fiscale.
Atunci când are loc vânzarea de stocuri nu se prevede descărcarea din gestiune a
acestora conform reglementărilor contabile, ci la sfârşitul perioadei financiare când are loc
inventarierea faptică care ajută la determinarea valorii stocurilor care au ieşit din gestiune pe
parcursul exercitiului financiar şi pentru care se desfăşoară inventarierea. Inventarul
intermitent este o metodă de organizare a contabilităţii stocurilor şi constă în a înregistra
ieşirile doar la sfârşitul perioadei ţinând cont de inventarul realizat. Determinarea valorii
stocurilor ieşite pe parcursul exerciţiului are următorul algoritm de calcul: valoarea stocurilor
de la începutul perioadei la care se adaugă valoarea stocurilor intrate pe parcursul exerciţiului
financiar şi diminuat cu valoarea stocurilor determinată la inventariere.
Daca entitatea are produse finite obţinute există o serie de particularităţi în ceea ce
priveşte inventarul intermitent. Astfel, pe parcursul exerciţiului financiar nu se înregistrează
nici obţinerea şi nici descărcarea din gestiune a produselor finite. De asemenea, la începutul
exerciţiului financiar se va înregistra anularea stocurilor determinate la inventar aferente
perioadei precedente, iar la finele exerciţiului după ce s-a realizat inventarierea se va
înregistra în contabilitate valoarea produselor constate.
8
Inventarul intermitent prezintă o serie de dezavantaje pe care inventarul permanent nu
le prezintă şi datorită cărora entităţile au o atracţie mai mare faţă de cel permanent. Unul din
dezavantaje se referă la situaţia în care la inventarierea faptică se poate strecura erori sau
omisiuni intenţionate sau nu care duc la denaturări ale informaţiilor prezentate in bilanţ şi în
contul de profit şi pierdere. De asemenea, inventarul intermitent nu poate să fie folosit în
comerţul cu amănuntul atâta timp cât se utilizeaza metoda intitulată global-valorică. În
schimb inventarul permanent poate să fie folosit în orice situaţie indiferent de metoda
utilizata. Prin utilizarea inventarului intermitent nu vom aveam posibilitatea să evidenţiem
plusurile sau diminuările de stocuri ce pot apărea la momentul realizării inventarierii.
Prin apelarea la inventarul intermitent se poate manipula rezultatul unei entităţi pentru
că se poate recurge la o subevaluare a stocurilor care va avea ca efect direct o majorare a
cheluielilor cu stocurilor diminuând rezultatul exerciţiului. Aceste entităţi care manipuleaza
mărimea rezultatului au interese fiscale în ceea ce priveşte înregistrarea unei obligaţii fiscale
mai mici aferente impozitului pe profit.
9
printr-o varietate de metode. Alegerea uneia dintre ele depinde de modul de obţinere a
acestor bunuri ( IAS 2 Stocuri, 2007).
Conform O.M.F.P 1802/2014, costul de achiziţie reprezintă o modalitate de evaluare
a stocurilor în momentul intrării în gestiunea unei entităţi. În componenţa acestuia se află
preţul pe care o sa îl încaseze furnizorul de la care am achiziţionat, taxele şi comisioanele
care sunt impuse în vama şi pe care nu o să le recuperam de la stat, cheltuielile ce privesc
transportul şi alte costuri care sunt legate de aducerea bunurilor la destinaţie şi pe care le
suportă întreprinzătorul. De asemenea, costul de achiziţie va fi diminuat dacă clientului i s-au
acordat reduceri comerciale.
Furnizorul acordă rabat dacă bunurile prezintă defecte şi nu îndeplinesc din punct de
vedere calitativ condiţiile stipulate în contract. Rabatul este aplicat direct asupra preţului de
vânzare. Remiza este o altă reducere comercială care este oferită de furnizor cumpărătorului
în momentul în care acesta a achiziţionat un volum foarte mare de bunuri. Risturnul este
acordat clienţilor care au realizat tranzacţii foarte multe cu un anumit furnizor într-o anumită
perioadă şi care este aplicat asupra preţului de vânzare. În cazul entităţilor producătoare,
acestea recunosc bunurile obţinute care intră în gestiune prin intermediul costului de
producţie (CECCAR-Ghid practic de aplicare et al. 2015).
Costul de producţie poate fi determinat cu ajutorul mai multor metode de calcul, însă
alegerea metodei rămâne la raţionamentul fiecărui manager în funcţie de obiectivele şi de
resursele de care dispune entitatea. Conform IAS 2 Stocuri, în costul de producţie nu pot fi
incluse toate cheltuielile, cum ar fi: pierderile de materiale din cauza unor angajaţi care
depăşesc anumite limite admise a fi normale în procesul de producţie sau costuri generale
care privesc funcţionarea entităţii. Cele mai multe entităţi de producţie aleg metoda
tradiţională de determinare a costului pentru că este mai simplă de aplicat în comparaţie cu
metoda ABC care furnizează un cost de producţie mult mai real, însă aceasta necesită mulţi
specialişti şi împărţirea costurilor pe activităţi va duce la cheltuieli ridicate cu evidenţa
contabilă.
Conform O.M.F.P 1802/2014, costul de producţie determinat după algoritmul
principiilor tradiţionale cuprinde consumurile de materiale, cheltuielile cu salariile angajaţilor
care participă la procesul tehnologic, precum şi cheltuieli indirecte care se referă la regia fixă.
Însă alocarea parţii fixe asupra bunurilor se face prin respectarea capacităţii de producţie a
unei entităţi în funcţie de spaţiul şi de utilajele pe care le posedă. Astfel, există cheltuieli care
nu se modifică indiferent de cantitatea obţinută de produse în urma procesului tehnologic
cum ar fi, amortizarea. Pe de altă parte, există regia variabila care are o legătura directă între
cantitatea obţinută de bunuri şi valoarea consumurilor. Acestea cuprind valoarea materialelor
care sunt consumate şi salariile personalului care işi desfăşoară activitatea în spaţiile de
producţie. Cheltuielile cu dobânzile aferente unor credite care au fost accesate cu scopul
menţinerii continuităţii procesului de producţie pot fi incluse în costul bunurilor obţinute în
urma parcurgerii fazelor procesului tehnologic de producţie (IAS 23 Costul îndatorării)
Stocurile primite de o entitate cu titlu gratuit trebuie să fie evaluate pe baza unui
raport furnizat de specialiştii evaluatori care prezintă valorile juste de pe piaţă aferente
10
bunurilor. Conform Codului Fiscal, dacă o entitate doreşte să realizeze o donaţie, contractul
trebuie să fie întocmit în prezenţa unui notar, iar cheltuiala aferentă acestui serviciu va fi
încadrată nedeductibilă la determinarea datoriei fiscale către stat.
Dacă un asociat se hotărăşte să aducă în entitate bunuri de natura stocurilor, ele
trebuie să fie evidenţiate în cadrul contabilităţii la valoare de aport. Atat Standardul
International IAS 2 Stocuri, cât şi O.M.F.P 1802/2014, prezintă tehnici prin care sunt
măsurate costurile aferente stocurilor, cum ar fi costul standard şi metoda evidenţierii
preţului cu amănuntul.
Costul standard este specific entităţilor de producţie şi este eficient în diminuarea
costurilor, a proceselor ineficiente şi a rutinei, însă prezintă şi anumite dezavantaje:
rigiditatea aplicarii standardelor si a consumului ridicat de resurse in calculul acestuia
(Dumitru et al., 2008). Atunci când entitatea alege să evalueze cu ajutorul costului standard
va apela la înregistrarea de diferenţe de costuri pentru că apar datorită unor niveluri inegale
dintre cost standard şi costul efectiv de producţie. Când costul efectiv are un nivel mai ridicat
decât a celui standard va duce la apariţia diferenţelor care nu sunt favorabile entităţii, iar când
este situaţia inversă reflectă o situaţie care favorizează entitatea pentru că şi-a propus să aibă
anumite costuri şi în momentul în care a calculat costul efectiv a rezultat un cost mai mic.
Înregistrarea acestor diferenţe va avea ca efect corecţia acestor costuri prin intermediul
contului 348 Diferente de pret la produse.
Activitatea comercială a unei entităţi este caracterizată de preţul cu amănuntul. Preţul
cu amănuntul este format din costul de achiziţie la care se include adaosul comercial şi TVA-
ului neexigibil. În contul 378 Diferente de pret la mărfuri este evidenţiat adaosul comercial,
iar în contul 4428 TVA neexigibilă este menţionată valoarea tva-ului neexigibilă.
Stocurile care ies din evidenţa unei entităţi trebuie să fie recunoscute în contabilitate
la momentul în care au ieşit din gestiune. Valoarea cu care este evidenţiată scoaterea din
gestiune a stocurilor este cea care a fost înregistrată la momentul intrării în entitate. Astfel, în
literatura de specialitate sunt prezentate metode cu ajutorul cărora s-a determinat valoarea
care trebuie să fie recunoscută în momentul ieşirii unui stoc din gestiunea unei entităţi (IAS 2
Stocuri, 2007).
Conform CECCAR-Ghid practic de aplicare et al. 2015, stocurile care nu sunt
confundabile sau care au fost aşezate în depozit într-o anumită modalitate prin care se poate
identifica ordinea de ieşire va duce ca valoarea înregistrată la descărcarea din gestiune să fie
egală cu costul de achiziţie a acestora. Atunci când foloseşti o metodă de depozitare care te
ajută să identifici bunurile care au ieşit din gestiune nu o să întâmpini probleme în ceea ce
priveşte evaluarea acestora. Astfel, ele pot fi identificate cu uşurinta în momentul în care au
ieşit din gestiune, iar valoarea de ieşire va fi costul de achiziţie sau de producţie a acestora.
11
Dacă o entitate are stocuri care sunt fungibile, adică care sunt confundabile datorită
asemănării atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ se apelează la următoarele
metode care ajută la evidenţa valorii de ieşire ale acestora în momentul părăsirii gestiunii
(Glăvan et al., 2016).
Conform O.M.F.P 1802/2014, o metodă de determinare a acestei valori de ieşire ale
stocurilor este costul mediu ponderat. Aceasta poate fi calculată atât după fiecare intrare de
stocuri, cât şi la sfârşitul perioadei de gestiune. Dacă s-a ales CMP la sfârşitul perioadei de
gestiune, înregistrarea descărcării nu o să se mai evidenţieze după fiecare tranzacţie în care a
avut loc o ieşire de stocuri, ci la sfârşitul perioadei când avem determinată valoarea
corespunzătoare acesteia. În general, perioada de gestiune este o lună calendaristică în care
au avut loc atât intrări, cât şi ieşiri de stocuri.
Feleagă et al. 2017 precizează că metoda CMP se calculează sub forma unei medii
ponderate, adică este un raport în care numărătorul este format din valoarea stocurilor iniţiale
la care se adaugă valoarea intrărilor, iar numitorul este format din cantităţile iniţiale şi cele
care au fost achiziţionate în timpul perioadei.
O altă metodă care ne determină valorea stocurilor care ies din gestiune este FIFO.
Metodă care constă într-o cronologie de costuri ale stocurilor. Astfel, când un bun de natura
stocurilor iese din gestiune se va înregistra descărcarea cu valoarea primului bun intrat în
entitate. FIFO poate fi privită ca o „cascada”de costuri ale acestora pentru că valorile de
ieşire care vor fi înregistrate o să aibă principiul scurgerii unei cascade, primul care a intrat
va fi şi primul care va ieşi.
În România, metoda LIFO este permisă la determinarea valorii de ieşire a stocurilor în
momentul contabilizării descărcării acestora din gestiunea unei entităţi. Conform acestei
metode, atunci când un bun a fost vândut, consumat sau dat cu titlu gratuit să fie înregistrată
ieşirea lui cu valoarea ultimului bun intrat în entitate.
Entităţile care au ca obiect de activitate producţia işi evidenţiază intrările de produse
la cost standard sau cost de producţie. Acestea poate sa işi evidenţieze ieşirea de produse
finite prin intermediul costului standard. Astfel, la înregistrarea valorii de ieşire a produselor
vor interveni şi diferenţele dintre costul efectiv şi cel prestabilit care este evidenţiat prin
contul 348-“Diferente de pret la produse”.
12
vederea determinării valorii de ieşire va folosi un algoritm bazat pe calculul coeficientului cu
privire la adaosul comercial.
Calculul Coeficientului k 378
Dacă entitatea a concluzionat faptul că un anumit bun lipseşte din gestiune fie din
cauza gestionarului sau poate să nu se identifice cauza, în contabilitate se va iînregistra
ieşirea acestuia din gestiune cu valorea pe care o dă metoda pe care entitatea o aplică la
determinarea valorii de ieşire a stocurilor. Dacă a fost din cauza unui angajat se va recupera
valorea stocului prin imputarea din salariul pe care îl obţine în urma muncii prestate în timpul
lunii.
Stocurile sunt evaluate în bilanţ la valoarea minimă dintre costul de achiziţie a
acestora şi valoarea care o să fie recuperată prin valorificarea bunurilor denumită valoare
realizabilă netă. Astfel, dacă intervin diferenţe între cost şi valoarea pe care o să o recuperăm
se vor înregistra deprecieri ale stocurilor. Stocurile depreciate reprezintă înregistrarea unei
scăderi de valoare a acestora în comparaţie cu valoarea de pe piaţă. Se inregistrează un
provizion de depreciere a stocurilor în contrapartidă cu o cheltuială. Această modalitate a fost
introdusă pentru a se respecta principiului prudenţei. De asemenea, stocurile nu pot fi
prezentate în situaţiile financiare la valori diferite cu cele de pe piaţă prin intermediul acestei
metode scade riscul supraevaluării sau subevaluării a acestora.
13
a stocurilor în bilanţ pentru a nu se supraevalua sau subevalua activele. Este foarte important
ca stocurile sa aibă o imagine cât mai fidela şi să fie în concordanţă cu preţurile practicate pe
piaţă. Diminuarea valorii stocurilor cu scopul atingerii valorii realizabile nete trebuie făcută
pe fiecare tip de stoc în parte. Dar, în practică o metodă folositoare la stabilirea valorii este de
a grupa elementele care sunt similare şi care au aceaşi întrebuinţare.
În cazul materialelor care participă la procesul de producţie şi care vor fi regăsite în
produsul finit nu se va diminua valoarea acestora sub cost dacă se demonstrează faptul că
produsul finit va fi livrat la un preţ superior costului. Dacă în urma unei analize rezultă că
produsul finit are un cost mult peste valoarea care se va obţine în urma vânzării lui se va
decide ca şi costul materialelor care au stat la baza obţinerii acestuia saă fie micşorat până la
valoarea realizabilă netă. De asemenea, analizele cu ajutorul cărora se determină valorile
reale de pe piaţă se fac în mod periodic şi care pot evidenţia valori diferite pentru acelaşi stoc
datorită variaţiei fluxurilor de preţuri de pe piaţă. Astfel, un stoc care într-o perioadă i-a fost
diminuată valoarea prin înregistrarea unei deprecieri poate să aibă în viitor o creştere a
preţului care va conduce la anularea diminuării graţie acestei schimbări favorabile care a fost
evidenţiată pe piaţă în urma cercetărilor de marketing realizate de către specialiştii
departamentului de vânzări din cadrul entităţii.
Inventarierea unei entităţi este o etapă foarte importantă în realizarea unei contabilităţi
transparente şi reale. Aşa cum afirmă Horomnea (2003:273), toate entităţile sunt obligate să
işi inventarieze elementele patrimoniale atunci când işi încep să işi desfaşoare activitatea, cât
şi atunci când se termină exerciţiul financiar.
Conform O.M.F.P. nr. 2861/2009, există şi alte cazuri în care o entitate trebuie să
desfaşoare această activitate de inventariere, cum ar fi: momentul în care organele de stat
împuternicite doresc ca entitatea să realizeze inventarul, când sunt dovezi că ar exista
anumite diferenţe cantitative şi valorice care ar putea fi măsurate doar prin intermediul
inventarierii şi atunci când se predă o gestiune unei alte persoane responsabile cu aceasta.
Astfel, o entitare care la începutul activităţii sale a desfăşurat această activitate care
este reglementată prin lege va evidenţia atât valoarea, cât şi cantitatea de bunuri pe care o
deţine la momentul respectiv. La sfârşitul exerciţiului financiar entitatea va realiza cu o
echipă de specialişti inventarierea pentru a putea avea o situaţie clară a patrimoniului ei atât
scriptic, cât şi fizic. În urma inventarierii se vor constata atât diferenţele cantitative şi
valorice, cât şi cauzele care a adus la existenţa acestor divergenţe între documentele contabile
şi situaţia fizică din entitate.
Comisia specializată care desfăşoară activitatea de inventariere este formată în
general din persoane profesioniste din exteriorul entităţii unde are loc inventarul şi care este
contractată de către administratorul entităţii care este responsabil cu această activitate de
14
monitorizare şi evaluare a bunurilor. De asemenea, administratorul care este responsabil cu
activitatea entităţii trebuie să pună la dispoziţia comisiei de inventariere condiţii optime de
desfaăşurare a inventarierii.
Conform O.M.F.P. nr. 2861/2009, administratorul trebuie să se asigure că:
(1) stocurile sunt înregistrate în evidenţele contabile şi în fişele tehnico-operative;
(2) să pună la dispoziţia comisiei personal care să manipuleze bunurile care sunt inventariate,
precum şi alte acţiuni pe care comisia le solicită acestora;
(3) la cererea din partea preşedintelui comisiei de persoane specialiste care să evalueze
calitatea, sortimentele, preţurile şi care să semneze listele de inventariere pentru a confirma
informaţiile precizate în cadrul acestora;
(4) existenţa unor aparate eficiente şi sufiecte pentru a fi folosite în cadrul inventarierii;
(5) atat protecţia membrilor comisiei, cât şi securitatea în ceea ce privesc uşile şi ferestrele
depozitele unde sunt stocurile.
Comisia de inventariere înainte să înceapă activitatea propriu-zisă trebuie să
desfăşoare următoarele activităţi cu caracter organizatoric: să îi solicite gestionarului o
declaraţie în format fizic în care să se consemneze urmatoarele elemente:
(a) dacă entitatea deţine bunuri de la terţi în propriile depozite cu sau fără documente;
(b) dacă a luat la cunoştinţă eventualele plusuri sau diminuări de bunuri din gestiune;
(c) dacă s-au întocmit documente în baza cărora trebuie livrată o anumită cantitate de bunuri
sau dacă există stocuri nerecepţionate;
(d) dacă a vândut stocuri pentru care nu a întocmit documentaţia necesară sau are documente
în posesia sa pe care nu le-a predat departamentului de contabilitate pentru a se ocupa cu
înregistrarea lor (O.M.F.P 2861/2009).
În declaraţie se consemnează şi care a fost ultimul document de achiziţie sau de vânzare.
Declaraţia este semnată de responsabilul cu gestiunea având prezentă comisia de inventariere
în momentul realizării ei. De asemenea, membrii comisiei se asigură că locul în care are loc
inventarierea este sigilat dacă activitatea nu s-a putut finaliza pe durate unei singure zile.
Membrii comisiei se ocupă cu bararea şi cu semnarea fişelor de magazie de la ultima
înregistrare, unde menţionează data inventarierii stocurilor. În cazul entităţilor care au
vânzare cu amănuntul, trebuie să se calculeze numerarul care se află în casa şi să se
determine valoarea încasărilor din ziua curentă. Membrii o să ceară ca suma încasărilor să se
aducă în caseria centralei entităţii. De asemenea, comisia trebuie să verifice dacă aparatele
puse la dispoziţie de către administrator sunt în stare normală de funcţionare.
Dacă gestionarul nu vine la data convenită cu comisia, aceasta începe să sigileze
gestiunea. Acest aspect o să fie comunicat adminstratorului care este responsabil cu
desfăşurarea inventarierii. Membrii au obligaţia să îi aducă la cunoştinţă în forma scrisă
gestionarului o dată ulterioară când va avea loc inventarierea. Dacă la reprogramarea
activităţii operaţiunii de inventariere gestionarul nu se prezintă, comisia începe inventarierea
cu condiţia exististenţei unei decizii scrise prin care se numeşte un reprezentant legal a
gestionarului. Conform O.M.F.P. nr. 2861/2009, toate documentele întocmite în cadrul
activităţii de inventariere de către comisie sunt aşezate în locuri securizate din cadrul unităţii
15
unde a avut loc inventarierea. Astfel, preşedintele comisiei are responsabilitatea sigilării
locului unde au fost aşezate acestea.
Dacă la inventariere se constată că anumite bunuri de natura stocurilor au o cantitate
superioară celei din documentele contabile trebuie să se înregistreze prin intermediul unei
note contabile în care să se evidenţieze plusul care s-a descoperit în urma inventarierii şi care
a fost consemnată pe listele de inventariere care au fost aprobate de preşedintele comisiei şi
acceptate de administratorul entităţii. Stocurile vor fi evaluate respectând un principiu
fundamental sistemului contabil, acela a respectării şi aplicării aceleiaşi metode cu scopul de
a se asigura comparabilitatea informaţiilor. Aşa cum este precizat în O.M.F.P 1802/2014,
plusul va fi evidenţiat prin intermediul formulei specifice descărcării din gestiune cu valoarea
plusului în roşu sau prin înregistrarea inversă a formulei de descărcare din gestiune cu
valoarea în negru.
Dacă în urma inventarierii rezultă un minus de bunuri de natura stocurilor trebuie să
fie întocmită o operaţiune contabilă în care să se reflecte această diferenţă nefavorabilă între
soldul scriptic şi cel real. Nota contabilă este aceaşi cu cea a descărcării din gestiune cu
valoarea în negru. De asemenea, pe lângă diferenţele cantitative pot exista şi diferenţe
valorice între consemnările din contabilitate şi cele fizice. Pentru reglarea acestor tipuri de
diferenţe se vor înregistra deprecieri de valoare atunci când valorile contabile sunt superioare
celor de pe piaţă şi care sunt constatate graţie desfăşurării inventarierii.
În urma desfăşurării inventarului se descoperă şi dacă persoana responsabilă cu
gestiunea are culpa eventualelor lipsuri şi dacă este cazul reţinerii diferenţelor nefavorabile
din remuneraţia pe care o primeşte datorită prestării activităţii de gestiune din cadrul entităţii.
Anumite lipsuri nu sunt imputabile pentru că apar în urma depozitării şi păstrării lor pe o
perioadă mai lungă de timp sau din cauza unor fenomene naturale necontrolabile de către
conducerea entităţii.
18
Conturile specifice stocurilor au întotdeauna funcţia de activ pentru că ele sunt
generatoare de beneficii pentru entitate fie prin prelucrarea lor sau prin revânzare în aceiaşi
formă fără să se fi adus alte modificări. Conturile de stocuri se debiteaza atunci când au loc
intrări de bunuri provenite din producţia proprie realizată, de la furnizori sau prin primire cu
titlu gratuit (Lungu et al. 2013).
Creditarea conturilor de stocuri are loc în cadrul diferitelor evenimente care conduc la
ieşirea de stocuri din gestiunea entităţii, cum ar fi: vânzarea de stocuri terţilor, consumul
acestora în cadrul procesului de producţie, constatarea diminuărilor cantitative la inventariere
sau prin donaţiile oferite de entitate în baza unui contract prin care se stipuleaza acest
eveniment.
Conform Lungu (2015:185), atunci când se constată că valoarea stocurilor în cadrul
evidenţelor contabile ating un nivel mult mai ridicat în comparaţie cu evidenţele statistice
actuale la nivelul pieţei se va acţiona la diminuarea valorii înregistrate prin intermediul unei
deprecieri aferente stocurilor. Contul cu ajutorul căruia se înregistrează corecţia valorii
stocurilor are o funcţie de activ care este rectificată şi are un mecanism de funcţionare opus
decât a unui cont de stoc.
Atunci când o entitate economică foloseşte materiile prime în procesul de producţie
sau dacă realizează o vânzare trebuie prezentat în sistemul contabil descărcarea din gestiune.
O unitate economică vinde mărfuri fără a emite factura fiscală în momentul livrării
bunurilor din diverse cauze. Vânzarea către clienţi se face în baza unui aviz de însoţire a
mărfurilor pentru a se demonstra provenienţa acesteia şi pentru a se respecta reglementările
contabile şi fiscale:
Conform Lungu et al. (2015:186), o entitate care obţine bunuri de natura stocurilor
prin producţie proprie va avea ca efect în evidenţele contabile a unor creşteri a valorii
produselor finite şi înregistrarea creşterii unui venit specific acestei tranzacţii. În cazul în care
entitatea vinde produsele obţinute în urma finalizării fazelor din procesul tehnologic se va
înregistra în contabilitate.
19
Atunci când la nivelul unităţii s-a ajuns la concluzia că valoarea stocurilor trebuie
corectată datorită faptului că nu este în concordanţă cu valoarea reală de pe piaţă se va
recurge la evienţierea unei ajustări de valoare printr-o înregistrare specială care va fi
compusă dintr-un cont de cheltuială specific care se va debita în corelaţie cu creditarea
contului special ce priveşte deprecierea valorii stocurilor.
Pot fi situaţii în care entitatea poate lua decizia că anumite semifabricate să işi
schimbe destinaţia în cadrul acesteia. Semifabricatele se pot transfera în categoria materiilor
prime cu scopul de a fi prelucrate în următoarea faza de producţie şi care să ajute la obţinerea
unor bunuri care prin valorificare să se obţină un nivel mult mai ridicat de beneficii în
comparaţie cu cele care se puteau obţine în urma vânzării semifabricatelor. Înregistrarea
transferului se face prin intermediul următoarei formule contabile:
20
1.9. Aspecte privind tehnicile specifice costurilor de producţie din prisma contabilităţii
creative
23
achiziţionează în baza unui contract. Astfel, de cele mai multe ori entităţile tind să se
aprovizioneze cu o cantitate mai mare decât au nevoie pentru procesul de producţie datorită
reducerilor pe care le primesc de la furnizori. De asemenea, o entitate trebuie să ia în calcul
dacă poate să primească un volum mare de comenzi într-o perioadă scurtă timp datorită
indisponibilităţii personalului şi a lipsei de spaţiu. Clauzele din contractele de livrare către
clienţi poate să condiţioneze cantitatea de materiale pe care le aprovizionezi. Astfel,
managementul unei entități producătoare trebuie să se focuseze asupra planului de
aprovizionare cu materialele necesare desfășurării producției in condiții optime. O entitate
care are o gestiune eficientă va înregistra în situațiile financiare rezultate favorabile
(Isfanescu et al. 2013).
Aşa cum afirmă Robu et al. (2014), există mai multe opţiuni de aprovizionare:
(a) În cantitate fixă şi la o perioadă de timp nevariabilă;
(b) La cantitate şi interval de timp variabil.
Prima opţiune poate fi aplicată de o entitate atunci când are o producţie care necesită un
consum constat cu o valoare scăzută. Această alternativă este simpla şi nu necesită alţi
algoritmi de calcul, dar prezintă şi un mare dezavantaj pentru că există un risc ridicat în
apariţia unui blocaj de resurse băneşti în aprovizionări excesive de stocuri care nu au o
distribuţie normală în cadrul procesului tehnologic de producţie. A doua opţiune este
avantajoasă în specularea unor preţuri scăzute, însă dacă aceasta ar fi folosită la toate
bunurile achiziţionate ar putea să ducă la dezechilibre financiare.
Astfel, managementul unei entități producătoare trebuie să se focuseze asupra
planului de aprovizionare cu materialele necesare
24
CAPITOLUL 2
SC Automobile Dacia SA este o entitate pe acţiuni care a luat fiinţă în anul 1966 şi
care are ca obiect de activitate producţia şi comercializarea automobilelor la cele mai înalte
standarde de calitate. În anul 1995 SC Automobile Dacia SA a realizat o adevarătă
25
performanţă prin oţinerea pentru prima dată a unui produs conceput în totalitate de către
ingineri români şi anume Dacia Nova.
Pe 2 iulie 1999 SC RENAULT SA achiziţionează 51% din acţiunile entităţii SC
Automobile Dacia SA şi care va fi sub conducerea grupului francez.
Acţionarul majoritar este entitatea SC RENAULT SA care are sediul în Franţa şi a cărei de a
două mărci o reprezintă entitatea SC Automobile Dacia SA. Astfel, toate produsele obţinute
de SC Automobile Dacia SA au caracteristicile tehnice şi calitative conform standardelor de
producţie franceze. În prezent investitorii francezi au 99.43% din capitalul entităţii SC
Automobile Dacia SA.
În anul 2004, SC Automobile Dacia SA produce un nou tip de automobil care îi va
aduce cel mai mare succes de până în anul proiectării acestuia. Astfel, în anul 2005 a
înregistrat o producţie de 172.000 de bucăţi Dacia Logan şi vânzări de 164.000 de bucăţi. În
anul 2011, SC Automobile Dacia SA se bucură de obţinerea a 4.000.000 de automobile de la
începutul activităţii sale la nivel naţional, aceasta este cea mai mare entitate producătoare de
vehicule din România. Astfel, s-a dezvoltat în mod continuu aducând performanţe şi
contribuţie la durabilitatea Grupului Renault.
Obiectivele pe care le are compania sunt de a produce vehicule la o calitate ridicată şi
de a le comercializa la preţuri accesibile pentru toată gama de clienţi la nivel naţional, cât şi
internaţional. SC Automobile Dacia SA are o piaţă foarte variată, iar acest aspect este
demonstrat prin volumul mare a exporturilor înregistrat în anul 2013, estimat la 3.6 miliarde
de dolari. Un alt obiectiv îl reprezintă satisfacerea clienţilor prin furnizarea unor automobile
care să respecte raportul preţ-calitate. De asemenea, SC Automobile Dacia SA îşi propune să
dezvolte alte proiecte de investiţii care să aducă o îmbunătăţire a competivităţii şi a
sustenabilităţii grupului. SC Automobile Dacia SA deţine ingineri cu o experienţă bogată care
să aducă plus de valoare tuturor proiectelor industriale pe care le are în derulare şi care să
aibă ca efect direct obţinerea unui rezultat superior anilor trecuţi. Viziunea SC Automobile
Dacia SA este preluată de la SC RENAULT SA şi face referire cu preponderenţă la clienţi şi
la inovaţie care să asigure continuitatea activităţii.
SC Automobile Dacia SA este în continuă robotizare conform standardelor franceze
pentru a se susţine îmbunătăţirea producţiei şi a elimina riscurile accidentelor de muncă în
timpul desfăşurării a diverselor faze de asamblare şi de presare a vehiculelor. Astfel,
directorul general a oferit o prognoză pentru anul 2020 când se estimeaza ca SC Automobile
Dacia SA să aibă un nivel de robotizare de aproximativ 20%. Datorită tehnologizării, în anul
2016 s-a înregistrat o scădere a numărului de salariaţi faţă de anul 2015 de 193 persoane care
au fost disponibilizate în schimbul unei compensări de 14 salarii.
SC Automobile Dacia SA s-a bucurat în anul 2016 de o ascendenţă a vânzărilor şi a
rezultatului graţie a mediului economic favorabil înregistrat la nivel naţional prin creşterea
continuă a pieţei auto şi de sporirea grilei de salarizare a populaţiei. Aceste rezultate nu
puteau fi atinse fără un personal calificat şi cu experienţă în industria producţiei de
automobile. Conducerea entităţii investeşte permanent în programe de training şi oferirea de
condiţii de securitate în desfăşurarea activităţii.
26
În Tabelul 1 este evidenţiată evoluţia vânzărilor în anul 2016 faţă de anul 2015 pe
tipuri de bunuri atât pe teritoriu intern, cât şi extern.
27
Evoluţia vânzărilor
20000
10000
0
NT
E
te
rn
te
rn M
B
te
rn
te
rn L E AL
x HI In x TE T
NE In E S C E AL TO
PO DE Ă RI
M
O SE NZ
Ş IC PI
E VÂ
O I
UT ĂR
I A NZ
ĂR VÂ
N Z
VÂ 2015 2016
28
Evoluţia producţiei
900000
600000
300000
0
E I
CV TE
R
ER
O N ET SK
D RE R
M S D GA PL LE OA S IU
N DU N LO M CU OT S A
GA A SA A CO I M
LO CI A CI H
A DA CI DA LE VE
CI DA CU
DA E HI
L V
TA
TO
2015 2016
29
Evoluţia activităţii de exploatare
25,000
20,000
15,000
10,000
5,000
0
CIFRA DE AFACERI NETA, DIN CARE: Producţie vândută Venituri din vânzarea mărfurilor
dec.15 dec.16
30
2. Entitatea Automobile Dacia SA, dă spre consum în procesul de producţie piele de tapiţerie
în valoare de 5.000 lei, la data de 05.01.2016 ( Anexa 3).
31
6. În data de 17.01.2016, entitatea Automobile Dacia SA obţine din procesul tehnologic 500
de bucăţi de pompă servo-direcţie la costul de producţie total de 100.000 lei, costul unitar
de producţie fiind de 200 lei.
32
9. Pe data de 19.01.2016 se evidenţiază consum de tablă R15 în valoare de 100.000 lei şi
șuruburi de fixarea a planetarelor în valoare de 250.000 lei.
11. Pe data de 20.01.2016 entitatea Automobile Dacia SA vinde un bloc motor pentru marca
Dacia Logan MCV lui SC BIOFARM SA conform factură în care este menţionat preţul de
vânzare: 2.500 lei, rabat 10%, remiză de 5% şi TVA 20%. Costul de producţie este 1.000
lei.
33
12. Automobile Dacia SA deţine la începutul lunii roți Dacia Logan MCV care au o valoare
de 50.000 lei, adaos comercial de 10.000 lei şi TVA neexigibilă 5.200 lei. În cursul
perioadei entitatea achiziţionează roți la un cost de 70.000 lei, TVA 20%, iar adaosul
comercial stabilit este de 20%. Automobile Dacia SA vinde o parte din mărfuri la un pret
de 35.000 lei cu încasare în numerar.
34
13. Automobile Dacia SA achiziţionează antigel si arcuri pe data de 21.01.2016 de la SC
NAVISTAR SA din SUA la un preţ de 130.000 USD în scopul vânzării. Cursul de schimb
la data de recepţie este de 4,1614 lei/USD, taxa vamală este în valoare de 9500 lei, iar
comisionul vamal este de 3000 lei. Automobile Dacia SA primeşte de la SC LOGOS SRL
o factură pentru serviciile de transport intern în valoare de 800 lei inclusiv TVA 20%.
35
14. Automobile Dacia SA donează pe data de 21.01.2016 uşi în valoare de 50.000 lei pe baza
avizului de însoţire a mărfii lui Mitsubishi Electric.
36
15. Automobile Dacia SA achiziţionează cauciucuri pentru modelul Dacia Duster pe data de
22.01.2016 în valoare de 90.000 lei de la SC ContiTech SA. Atunci când s-a realizat
recepţia s-a constatat faptul că lipseşte o parte din cauciucuri în valoare de 10.000 lei care
se imputa delegatului, TVA 20%.
37
Automobile Dacia SA primeşte factura în data de 22.02.2016, însă factura a fost emisă la
data de 14.02.2016 la cursul de 4,4744 lei/euro.
17. Automobile Dacia SA vinde lui PRO TV în data de 23.01.2016 doua maşini Dacia Logan
MCV în valoare de 88,709,68 lei, TVA 20%. Costul de producţie total este de 60.000 lei. La
data de 27.03.2016, PRO TV returnează o maşină în valoare de 44,354,84 lei, iar costul de
producţie este de 30.000 lei.
38
18. Pe data de 25.01.2016 are loc inventarierea şi rezultă faptul că există un minus de
cincizeci de alternatoare în valoare de 15.000 lei care se impută gestionarului la valoarea de
16.000 lei (Anexa 6).
39
19. În data de 25.01.2016 Automobile Dacia SA achiziţionează airbarguri pentru procesul de
producţie în baza facturii în valoare de 100.000 lei de la Takata, TVA 20%. Automobile
Dacia SA decontează 100.000 lei în data de 25.01.2016. Pe data de 27.01.2016 Automobile
Dacia SA primeşte de la Takata o factură de reducere comercială în valoare de 10.000 lei,
însă la această dată airbargurile nu se mai aflau în stoc. De asemenea, pe factura de reducere
există încă un rând în care este menţionată o reducere financiară de 1.000 lei graţie decontării
rapide.
20. Automobile Dacia SA trimite pe data de 26.01.2016 pe baza avizului de însotire a mărfii
teava din oțel la entitatea economica Electroprecizia Automotive Equipment SRL în valoare
de 150.000 lei cu scopul prelucrării și transformării acesteia în formă de spirală care va fi
ulterior folosită în procesul de producție. Entitatea furnizoare îi facturează societății
Automobile Dacia SA serviciile de prelucrare în valoare de 30.000 lei, TVA 20%.
40
2.4. Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante
41
Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante este calculată pe baza
datelor din situaţiile financiare ale SC Automobile Dacia SA.
ത
തത
ത
𝐴𝐶 ഥ
𝑆𝑡
തത
ത
𝐶𝑟
42
Tabel 7. Rezultatele analizei
43
Figura 4. Evoluţia soldului mediu al activelor circulante
Concluzii
44
Elaborarea lucrării de licenţă “Politici şi practici contabile privind stocurile-Studiu de
caz pentru o societate din România” a avut ca scop evidenţierea modalităţilor de
recunoaştere şi de înregistrare a stocurilor în cadrul entităţii SC Dacia Automobile SA
conform reglementărilor naţionale care au fost armonizate de alungul timpului cu cele
internaţionale. Aspectele teoretice au fost prezentate în cadrul primului capitol “stadiul
cunoaşterii politicilor şi a practicilor contabile privind stocurile” în conformitate cu literatura
de specialitate.
În prima parte au fost surprinse atât regulile de evaluare, cât şi normele de înregistrare
a stocurilor. Astfel, o entitate economică de producţie nu ar putea să îşi realizeze activitatea
fără o bună gestionare şi evidenţă a stocurilor. De asemenea, au fost evidenţiate aspecte care
vizează metodele aferente contabilităţii creative şi principalii indicatori care privesc
stocurile. Am prezentat metodele prin care se pot manipula rezultatele unei entităţi în mod
voluntar şi nu prin eroare de înregistrare care ar putea induce o valoare diferită faţă de
realitatea economică. Momentele în care se înregistrează în contabilitate descărcările din
gestiune sunt foarte importante deoarece au impact asupra datoriei cu impozitul pe profit prin
amânarea acesteia. Datorită aspectelor fiscale specialiştii contabili apelează la proceduri de
diminuare a rezultatului contabil prin folosirea unei metode de calcul al costului de producţie
favorabile scopului avut. Această metodă face referire la posibilitatea majorării costului de
producţie care prin descărcare din gestiune să aibă ca rezultat final înregistrarea unei datorii
inferioare faţă de cea reală la bugetul de stat.
În ultimul capitol au fost surprinse principalele categorii de tranzacţii specifice
entităţii economice SC Dacia Automobile SA care să evidenţieze buna evaluare şi
recunoaştere a costurilor de achiziţie, dar şi calculul vitezei de rotaţie a activelor circulante.
Tranzacţiile au evidenţiat principalele tipuri de stocuri necesare activităţii de producţie a
entităţii economice studiate. De asemenea, s-a remarcat faptul că entitatea îşi achiziţionează
materiale din import, cât şi de pe teritoriul Europei păstrând calitatea acestora la nivel
superior. Principalii furnizori a acesteia sunt de origine suedeză şi germană cu care îşi
menţine contractele de achiziţie de oţel pentru realizarea de sisteme de suspensii cu un grad
ridicat de calitate prin intermediul folosirii sârmei oţelate suedeze.
Această analiză a avut drept scop reliefarea situaţiei entităţii în anul 2016 faţă de
situaţia anului 2015 în ceea ce priveste viteza activelor circulante. Astfel, s-a remarcat o
încetinire a vitezei de rotaţii din cauza majorării valorii activelor circulante într-un ritm mai
alert decât a cifrei de afaceri. Acest aspect nu este unul tocmai favorabil, însă nu putem
afirma că entitatea SC Dacia Automobile SA se confruntă cu dificultăţi deoarece datoriile
sunt achitate într-un interval superior de timp faţă de încasarea creanţelor.
Bibliografie
45
1. Dumitrescu, A. (2014), Contabilitate creativă. De la idee la bani cu exemple practice,
Editura Economică, Bucureşti
2. Feleagă, L., Dumitraşcu, L., Feleaga, N., 2017, Contabilitate financiară conform
IFRS, Editura ASE, Bucureşti
3. Glăvan, E., Calu, D., Guse, R., Păunescu, M., 2016, Contabilitate Financiară, Editura
ASE, Bucureşti
4. Glăvan, E.,Calu, D., Păunescu M, 2013, Contabilitate Financiară, Editura ASE,
Bucureşti
5. Guinea, F., 2010, Creativitate versus Fraudă în Controlul de Gestiune, Editura ASE,
Bucureşti
6. Groşanu, A., 2013, Contabilitate Creativă, Editura ASE, Bucureşti
7. Lungu, C., Caraiani, C., Dascalu, C., 2015, Introducere in Contabilitate, Editura ASE,
Bucureşti
8. Lungu, C., Caraiani, C., Dascălu, C., 2013, Introducere in Contabilitate, Editura ASE,
Bucureşti
9. Melyon,G., 2004, Comptabilite analystique, 3edition, Editions Breal
10. Rotilă, A. (2012), Contabilitate creativă, Editura Alma Mater, Bacău
11. Voinea C., State, V., Tănase, L., 2016, Bazele Contabilităţii, Editura ASE, Bucureşti
12. Consiliu de Administraţie-Raport de gestiune la 31.12.2016. CAP 2.-SC Automobile
Dacia SA
13. Ordinul Ministrului Finanţelor publice nr. 2861/2009, privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii
14. Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal actualizată
15. Legea cotabilității nr. 82/1991 republicată
16. O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile
financiare anuale şi individuale şi situaţiile financiare consolidate, Sectiunea 4.5.2
Stocuri
17. IAS 2 Stocuri, 2007
18. Ghid practic de aplicare a Reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene ,editura CECCAR, 2015
19. http://www.contzilla.ro/contabilitatea-stocurilor-de-materii-prime-si-materiale/
20. https://www.dacia.ro/descopera-dacia/despre-dacia/
21. https://www.dacia.ro/
22. http://www.ceccarbusinessmagazine.ro/impactul-metodei-de-evaluare-a-stocurilor-
asupra-rezultatului-financiar-a1530/
46