PRELUCRĂRI ŞI OPŢIUNI CONTABILE PRIVIND

STOCURILE
CUPRINS
Introducere…………..………………………………………………………………………..pag.1

Capitolul I- Elemente de referință privind contabilitatea stocurilor

I.1. Delimitări și structuri privind activele de natura stocurilor...........................................pag. 2

I.2. Particularități ale evaluării stocurilor.............................................................................pag. 4
I.3. Structura și rolul documentelor specifice operațiunilor contabile...............................pag. 14

Capitolul II- Organizarea contabilității stocurilor

II.1. Metode de organizae a contabilității stocurilor..........................................................pag. 17
II.2. Sistemul de conturi utilizate în contabilitatea stocurilor.............................................pag.22
II.3. Contabilitatea reducerilor de preț primite de la furnizor................................................pag.
II.4. Contabilitatea diferențelor constatate la recepție……………………………….……. .pag.
II.5.Tehnici de măsurare a stocurilor………………….........................................................pag.
IV.1.Prezentarea și interpretarea datelor evaluării.................................................................pag.

Capitolul III
Concluzii....................................................................................................................................pag.
Bibliografie..............................................................................................................................pag.
 INTRODUCERE

În principal al această lucrare se bazează pe constituirea,  cercetarea şi studiul în

detaliu al stocurilor, precum şi obţinerea unor concluzii şi recomandări în vederea
perfecţionării sistemului contabil financiar prin eficacitatea folosirii patrimoniului unei
întreprinderi prin prelucrarea stocurilor.
Actualitatea prezentei teme abordate decurge din faptul că stocurile prezintă
importanţă deosebită asupra societăţii în particular şi a întregii economii,  în cadrul acestora
cuprinzându-se analiza celor mai importanţi indicatori ce evidențiază nivelul realităţii
financiare şi performanţa societăţii, astfel prin intermediul cărora se poate determina în ce
mod pot influenţa modul de intrare al stocurilor, rezultatele entităţii.
Am ales această temă intitulată “ Prelucrări şi opţiuni contabile privind stocurile ”
deoarece stocurile reprezintă principalul mijloc de evidenţiare a producţiei . Prin această
opţiune cu privire la alegerea temei propuse am dorit să studiez cât mai în detaliu aceste
evidenţe şi modul cum acţionează asupra unei întreprinderi.
Stocurile au menirea de a asigura posibilitatea evaluării gestiunii entităţii şi a
capacităţii acesteia de a genera lichidităţi pentru plata furnizorilor şi a personalului. Acestea
sunt foarte importante deoarece informează cu privire la activitatea desfăşurată a
întreprinderii, iar în cadrul acestora sunt centralizate datele şi informaţiile necesare
utilizatorilor şi analiza şi previziunile în cadrul unei entităţi prin inventarierea stocurilor.
Dezvoltarea Sistemului de contabilitate din România a avut ca obiectiv de bază
armonizarea legislaţiei cu directivele europene în domeniu, în vederea îndeplinirii cerinţelor
de adaptare la Uniunea Europeană, cât şi alinierea la ,, Standardele Internaţionale de
Contabilitate”, situaţie impusă de globalizarea economică şi de dezvoltarea pieţei de capital.
Stocurile unei societaţi reprezintă un mijloc important, prin care informaţia contabilă
este pusă la dispoziţia factorilor decizionali, de aceea companiile îşi inventariază stocurile
periodic, pentru a ţine evidenţă a acestora.
Necesitatea de a administra stocurile reprezintă un aspect important deoarece prin
aceasta se poate economisi mult timp.
Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice şi cu
cheltuieli mici a stocurilor de materii prime şi materiale care sunt în procesul de producţie.
Stocurile reprezintă cantităţi de resurse materiale sau produse acumulate în depozitele
de aprovizionare ale unei organizaţii într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o
perioadă de timp prevăzută în vederea unei utilizări ulterioare.

1
CAPITOLUL I

ELEMENTE DE REFERINŢĂ PRIVIND CONTABILITATEA

STOCURILOR

I.1. Delimitări şi structuri privind activele de natura stocurilor

Stocul şi producţia aflată în curs de execuţie reprezintă totalitatea bunurilor şi

serviciilor din cadrul unei unitaţii patrimoniale ce sunt destinate fie pentru a fi vândute în
aceeaşi stare sau după trecerea anumitor stadii ale procesului de fabricaţie, fie pentru a fi
consumate de la prima utilizare.
Din problematica specifică stocurilor, în contextual reglementărilor naţionale, dar şi al
referenţiarului contabil internaţional se poate constata faptul că, în general, atât sub aspectul
terminologiei utilizate, cât şi în ceea ce priveşte politicile contabile privind soluţionarea
problemelor specifice, reglementările contabile conforme cu directivele europene se apropie
sensibil de modul de abordare specific normei internaţionale alocate acestui domeniu şi
anume IAS 2 “ STOCURI”.
Aceasta fiind caracterizată în general, printr-o viteză de rotaţie mai mare, ceea ce ajută
activitatea întreprinderii pe o perioada mai mică de un an. Stocurile, în contabilitatea
financiară sunt clasificate din mai multe puncte de vedere:
Din punct de vedere fizic:
1. stocul materilor prime, fiind cele care participă direct la fabricarea produselor,
găsindu-se în componenţa lor în totalitate sau parţial, în starea inițială sau în stare
transformată;
2. material consumabile sau furniturile, adică cele care cuprind materialele auxiliare,
combustibilii, materiale pentru ambalat, piesele de schimb, seminţele şi materialul de plantat,
furaje şi alte materiale consumabile care participă indirect şi ajută produsul final;
3. produsele semifabricate sau produsele în curs de execuţie , produsele finite, acestea
sunt acele produse fiind care au trecut prin întregul proces de fabricaţie şi a cele produse
reziduale, denumite sub termenul de rebut, materiale recuperabile şi deşeurile .
4. ambalajele de transport refolosibile care însoţesc produsele în procesul circulaţiei lor.

Clasificate din punct de vedere al ciclului de exploatare:

 stocuri care se găsesc în etapa de aprovizionare,
 stocuri care se găsesc în etapa de producţie ,
 stocuri care se găsesc în etapa de desfacere,

2
Mai pot fi clasificate din punct de vedere al locului unde se creează locul de depozitare:
 stocuri care se găsesc în depozitele societăților,
 stocuri care se afla în curs de aprovizionare sau venite şi nu au fost nerecepţionate,
 stocuri care au sosit şi nu au fost facturate,
 stocuri care au fost livrate şi nu au fost facturate în timpul când au fost livrate,
 stocuri care au fost facturate şi nu au fost livrate ,
 stocuri aflate la furnizori exemplu : custodia,

Recunoaşterea unui element în categoria stocurilor impune atât verificarea criteriilor

de recunoaştere solicitate de norme, care vizează generarea unor beneficii economice viitoare
către entitate, cât şi evaluarea credibilă a acestuia .
În contabilitatea din ţara noastră, în componenţa stocurilor se cuprind şi materialele
care fac parte din componenţa obiectelor de inventar. Ele fiind bunuri cu o valoare mai mică
decât limita prevazută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de
funcţionare, sau cu durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum şi bunurile
asimilate de acestea cum ar fi:
- echipamentul de protecţie
- echipamentul de lucru
- îmbrăcămintea specială, sculele, instrumentele,mecanismele, dispozitivele şi verificatoarele
cu destinaţie specială, modelele, ştanţele, matriţele şi alte obiecte asimilate).
Elementul definitoriu care stă la originea nuanţărilor îl reprezintă, de fapt, abordarea
specifică legislaţiei fiscale potrivit căreia „mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare
corporală, care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este deţinut şi utilizat în
producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau în
scopuri administrative; are o valoare fiscală mai mare decât limita stabilită prin hotărare a
Guvernului, la data intrării în patrimoniul contribuabilului; are o durată normală de
utilizare mai mare de un an.” 1.
“ În condiţiile în care reglementările contabile, atunci când aduc în discuţie elemente de
natura imobilizărilor corporale, nu fac referire decât la două criterii de recunoaştere:
a. deţinerea cu rolul utilizării în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi
închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
b. utilizarea pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
Putem concluziona faptul că, din punct de vedere contabil, există posibilitatea să se
înregistreze imobilizări corporale care duc la îndeplinirea celor două condiţii, dar care au o
valoare mai mică decat plafonul minim recunoscut din punct de vedere fiscal. Desigur,
această situaţie aduce în discuţie problematica amortizării contabile şi a amortizării fiscale,
ceea ce duce din nou la delimitarea contabilitate-fiscalitate la care făceam referire anterior. Pe
de altă parte, nu trebuie omis nici faptul că recunoaşterea unui element în categoria stocurilor
impune şi verificarea criteriilor de recunoaştere solicitate de norme, care vizează, pe de o
1
OMFP nr 1802/2014 pentru aprobarea reglementarilor contabile privind situațiile financiare
anuale individuale și consolidate;
3
parte, generarea unor beneficii economice viitoare către entitate, iar pe de altă parte, evaluarea
credibilă a acestuia.” 2

I.2. Particularităţi ale evaluării stocurilor

Condiţia indispensabilă a tuturor datelor ce sunt vehiculate în contabilitate este

reprezentată de exprimarea în unităţi monetare a acestora ceea ce impune evaluarea ca un
procedeu a cărui importanţă devine covârşitoare pentru această ştiinţă.
Costul stocurilor trebuie să conţină toate costurile aferente achiziţiei respective şi
prelucrării, conversiei sau alte costuri suportate pentru a le aduce în forma şi locul in care se
găsesc.
Acestea in contabilitate se evidenţiază:
- valoric pentru contabilitatea sintetică;
- cantitativ şi valoric;
- cantitativ reflectate în evidenţa operativă de la locurile unde se depozitează;
Preţurile folosite la valorificarea activelor circulante înregistrate la departamentul
contabilitate se numesc preţuri de înregistrare, acestea pot fi diferite în funcţie de alegerea unităţilor
patrimoniale şi de natura stocurilor şi se pot înregistra în felul următor:
A.Stocurile de materii prime şi materialele consumabile, la fel şi obiectele de inventar şi
ambalajele achiziţionate din afara societaţii pot fi înregistrate în contabilitate la costul de
achiziţie, preţul standard sau preţul pe care furnizorului îl facturează.
Prin urmare atunci când se pune problema evaluării stocurilor sunt aduse în discuţie
mai multe tipuri de costuri la care vom face referire în cele ce urmează.
“1. ,,Costul de achiziţie” este folosit la înregistrarea intrării mărfii în stocurile respective în
contabilitate fiind format din preţul de facturare al furnizorului, taxele- taxa verde şi
ambalajele nerecuperabile- paleți, valoarea cheltuieli de transport pentru aprovizionare
având incluse și alte cheltuieli în factura furnizorului.
Acest preţ devine costul istoric şi va fi luat în calcul la eliberarea stocurilor de la locurile de
depozitare unde se afla produsele respective, reprezintă preţul de înregistrare în contabilitate
pentru aceleaşi feluri de produse, în funcţie de mărimea preţurilor pentru livrarea de la
furnizor sau valoarea cheltuielilor de transport pentru aprovizionare de la o perioadă la
alta,astfel se ridică problema preţurilor unitare care trebuie folosite la ieşirea stocurilor în
cauză de la locurile de depozitare unde se află. În scopul acesta legislația din țara noastră
stabileşte posibilitatea alegerii de către agentii economici a uneia dintre metode:
 metoda ultima intrare/prima iesire sau LIFO;
 metoda prima intrare/ultima iesire sau FIFO;
 metoda costul mediu ponderat sau CMP;

Metoda costul mediu ponderat se obţine prin modul următor: calculându-se după fiecare

2
Idem 1.
4
intrare fiind raport între valoarea totală a stocului iniţial plus valoarea intrărilor împreună cu
cantitatea existentă din stocul iniţial plus cantitaţile care urmeaza sa intre în gestiune.
Metoda FIFO sau prima intrare/ ultima ieşire se referă la bunurile ieşite din gestiune, care
se evaluează la costul de achiziţie al primei intrări (sau lot). În timp ce se epuizează lotul,
bunurile ieşite din gestiune se evaluează in ordine cronologică la costul de achiziţie al lotului
care va urma. Potrivit acestei metodei ultima intrare/prima ieşire-LIFO, bunurile ieşite din
gestiune se evaluează la costul de achiziţie al primei intrări, în timp ce se epuizeaza lotul,
bunurile care ies din gestiune se evaluează în ordine cronologică având costul de achiziție al
lotului anterior.” 3
Exemplu:
O societate achiziţionează mărfuri pe baza facturii referitor la care se cunosc
următoarele date: preţ de cumpărare exclusiv TVA 4.000 lei, rabat 1%, scont de decontare
2%, TVA 19%.
Rezolvare:

Explicaţie Sume

Preţ de cumpărare 4000

- Rabat(1% x 4.000) 40

= Net comercial(cost de achiziţie) 3960

- Scont de decontare(2% x 3960) 79,2

= Net financiar 3880,8

+ TVA(19% x 3880,2) 737,238

= Net comercial 4618,038

3
Cristian Drăgan- „Cursuri Contabilitate financiară”, 2015, capitolul 1, partea 1;
5
 % 401 4697,238 lei
Furnizori

371 3960 lei

Mărfuri

4426 737,238 lei

TVA deductibilă

401 767 79,2 lei

Furnizori “Venituri din sconturi
obţinute”

2. “Preţul standard - este un preţ stabilit de achiziție care constă în evaluarea şi înregistrarea
stocurilor la preţuri fixe, pe baza preţurilor medii ale stocurilor respective realizate în perioada
precedent aceste preţuri ce se stabilesc anterior.
Preţul standard devine preţ de înregistrare în contabilitate numai dacă se evidențiază toate
diferențele de preţ față de costul de achiziţie. Preţul standard va trebui să fie actualizat
periodic, cel puţin o data pe an, în funcţie de modificarea preturilor.
Diferenţele de preţ care pot apărea înregistrarea stocurilor la sunt:
- Diferenţe favorabile, atunci când preţul standard este mai mare decât costul efectiv
şi se înscriu în roşu;
- Diferenţe nefavorabile,atunci când preţul standard este mai mic decât costul efectiv şi
se înscriu în negru.
Aceste diferenţe de preţ stabilite la intrarea bunurilor în patrimoniu se realizează
proporţional, atât asupra valorii bunurilor ieşite cât şi asupra stocurilor cu ajutorul unui
coeficient de repartizare K, ce e calculează astfel:

Coeficient de repartizare ( K ) = Soldul iniţial al + Diferente de preţ aferente

Diferențelor de preţ intrărilor în cursul perioadei

6
 Sold iniţial al stocurilor + Valoarea intrărilor în cursul
la preț de înregistrare perioadei la preţ de înregistrare

K= Si (cont de diferențe) +Rd (cont de diferențe)

Si (cont de stoc la preţ de înregistrare) + Rd (cont de stoc la preţ de înregistrare).

Coeficientul se aplică asupra valorii bunurilor ieşite din gestiune la un preţ de

înregistrare, obţinându-se diferenţele de preţ pentru bunurilor ieşite din gestiune.
Acesta se înmulţeşte cu valoarea stocurilor ieşite din gestiune la preţul cu care au ieşit
din gestiune,iar suma rezultată se înregistrează în aceleaşi conturi în care au fost înregistrate
bunurile care au ieşit din gestiune. La sfârsitul perioadei, aceste solduri cu diferențe se
cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, fiind evaluate la preţ de înregistrare, astfel încât
prin aceste conturi stocurile să fie reflectate la costul de achiziție de la furnizor.
Momentul important legat de evaluarea stocurilor este reprezentat de determinarea
valorii realizabile nete, astfel potrivit principiului prudenţei, activele de acest tip nu trebuie
reflectate în bilanţul contabil la o valoare mai mare decat cea care se poate obţine prin
utilizarea sau prin vanzarea lor. La sfârsitul exerciţiului se poate determina valoarea
realizabilă netă şi se verifică dacă aceasta este inferioară costului stocurilor pentru a se
înregistra o depreciere.
Valoarea realizabilă netă (VRN), este definită de IAS 2 şi de reglementările naţionale
şi reprezintă preţul de vânzare estimat care este obţinut pe parcursul desfăşurării normale a
activităţii,minus costurile estimate pentru finalizarea sau vânzarea bunului.
Referindu-ne la abordarea specifică IAS 2 trebuie menţionat faptul că pentru
prezentarea stocurilor in situaţiile financiare-contabile acestea fiind evaluate la cea mai mică
valoare dintre cost şi valoarea netă realizabilă. Avem situaţia în care valoarea netă realizabilă
este inferioară costului, pentru diferenţa intre cele două trebuie afectează contul de profit şi
pierdere. Pe de altă parte, potrivit reglementărilor din tara noastră. Activele de natura
stocurilor se evaluează la valoarea contabilă, mai puţin ajustările pentru depreciere
constatate. In cazul in care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decat valoarea de
inventar, valoarea stocurilor se diminuează pană la valoarea realizabilă netă, prin
constituirea unei ajustări pentru depreciere.
Exemplu:
O societate a achiziţionat mărfuri din import referitor la care se cunosc următoarele
date: valoarea în vamă 40.000 lei, taxe vamale 3.000 lei, cheltuieli de transport pe parcurs
intern 5.000 lei, cheltuieli de manipulare 500 lei, prime de asigurare 1.000 lei, reducere
comercială primită 500 lei, având diferenţe curs valutar din plata furnizorului extern 450 lei.
Întreprinderea estimează că mărfurile vor fi vândute la preţul de 62.000 lei. In scopul vânzării
se fac următoarele cheltuieli: cheltuieli de transport 14.000 lei, comisioane privind vanzările
4.000 lei, costul garanţiei acordate după vanzare 6.000 lei.

7
 Să se precizeze la ce valoare vor fi evaluate mărfurile la sfârşitul exerciţiului.

Explicaţie Sume

Valoarea în vamă 40000

+ Taxe vamale 3000

+ Cheltuieli de transport pe parcurs intern 5000

+ Cheltuieli de manipulare 500

+ Prime de asigurare 1000

- Reducere comercială primită 500

= Cost de achiziție 49000

Explicaţie Sume

Preţul de vânzare estimat 62000

- Cheltuieli de transport 14000

- Comisioane privind vânzările 4000

- Costul garantiei acordate după vânzare 6000

= Valoarea realizabilă netă 38000

Deci, la încheierea exerciţiului financiar mărfurile vor fi evaluate la minimum dintre

cost (49.000) şi valoarea realizabilă netă (38.000), adică la 38.000 lei.

8
 Conform IAS 2 costul stocurilor este adus la nivelul valorii realizabile nete prin
recunoaşterea unei cheltuieli în perioada în care a avut loc, iar dacă în anii următori valoarea
realizabilă netă creşte, pierderea este reluată astfel încat stocurile să fie aduse la valoarea
realizabilă netă nouă, care nu trebuie să depăşească costul stocurilor.

3. Preţul de facturare reprezintă preţul care este pe factura celui ce furnizează

produselor.
Acest preţ negociat cu furnizorul este preţul de înregistrare în contabilitate cu condiţia
punerii în evidenţă a diferenţelor de preţ faţă de costul de achiziţie de la furnizor.Diferenţele
de preţ vor fi prezente în toate cazurile nefavorabile, pentru că reprezintă cheltuielile de
transport pentru aprovizionare, diferenţe înregistrate distinct în contabilitate ca fiind diferenţe
de preţ aferente bunurilor respective.
Cheltuielile de transport pentru aprovizionare înregistrate în conturile de diferenţe se vor
aloca proporțional pe produse, asupra valorii bunurilor ieşite şi asupra stocurilor, folosind
coeficient de repartizare K care se calculează astfel:

Coeficient de repartizare ( K ) = Cheltuieli de transport + Cheltuieli de transport

aferente stocurilor existente aferente intrărilor de stocuri
la începutul perioadei în cursul perioadei
Sold iniţial al stocurilor + Valoarea intrărilor în cursul
la preț de facturare perioadei la preţ de facturare

K= Si (cont de diferențe) + Rd (cont de diferențe)

Si (cont de stoc la preţ de factură) + Rd (cont de stoc la preţ de factură)

Coeficient (K) care se aplică asupra valorii produselor ieşite din gestiune la preţuri de factură,
obţinându-se astfel cheltuielile de transport pentru aprovizionare aferente produselor ieşite din
gestiune. La sfârşitul lunii soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu soldurile
conturilor de stocuri la preţ cu care au fost înrgstrate, reflectându-se astfel valoarea stocurilor
la costul de achiziţie pe respectivele produse.

B. Pot fi reflectate în contabilitate la prețul standard sau la costul de producție

producţia în curs de execuţie, semifabricatele , produsele finite, obiectele de inventar,

9
ambalajele şi alte bunuri produse de către unitatea patrimonială, în regie proprie, astfel:
1. costul de producţie- fiind reprezentat de cumulul cheltuielilor de fabricare a bunurilor
respective.
Costul de producţie devine preţ de înregistrare în contabilitate. La ieşirea stocurilor din
locurile de depozitare respective trebuie calculate costurile unitare.
Se foloseste una din metodele prezentate mai sus în cazul stocurilor procurate din afara
unitaţii şi evaluate la cost de achiziţie şi anume: prima intrare-prima ieşire; ultima intrare-
prima ieşire şi metoda costului mediu ponderat.
2. preţul standard- reprezintă un preţ prestabilit şi poate fi costul de producţie antecalculat
sau preţul de livrare al stocurilor,devine preţ de înregistrare în contabilitate cu condiţia
evidenţierii separate a diferenţelor de preţ faţă de costul de produție. Aceste diferenţe de preţ,
pot fi calculate în mod asemănător, ca şi în cazul materialelor, care se repartizează atăt asupra
ieşirilor de bunuri cât şi asupra stocurilor, la final putând sa se determine costul de producție.
C. Animalele şi păsările sunt reprezentate în contabilitate la costul de achiziţie, pentru
cumpărările din afara unității ori la costul de producţie, pentru cele provenite din propria
producție. Aceste costuri achiziţie devenite preţuri de înregistrare în contabilitate a animalelor
şi a păsărilor au semnificaţie şi modalitate de prezentare ca cele anterioare.

Evaluarea stocurilor în contabilitate

În contabilitate a stocurilor formele de evaluare sunt:

 Evaluarea stocurior la intrarea în patrimoniul întreprinderii;
 Evaluarea stocurilor la inventar;
 Evaluarea stocurilor la bilanţ;
 Evaluarea stocurilor la ieşirea din patrimoniu.

Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi

Au ca regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, la intrarea în patrimoniu,
evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:
A) Costul de achiziţie, în cazul bunurilor achiziţionate de la externi, în componenţa căruia
cuprind următoarele elemente:

 preţul de achizitie a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum
şi rabaturile, remizele, risturnuri etc.
 taxe vamale pentru bunurilor importate.
 cheltuieli pentru accesorii de achiziţionare – in aceasta categorie sunt cheltuielile
directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, pot
fi:
-costuri externe: exemplu:comisioane, transport extern, asigurare;
-costuri interne: exemplu: transport intern, cheltuieli cu manipularea.
În costul de achiziţie nu se includ cheltuielile financiare pentru finanţării acestea fiind
necesare constituirii stocurilor şi nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de
10
scadenţă.
B) Costul de producţie, se evidenţiaza în cazul bunurilor şi serviciilor rezultate din
activitatea proprie de exploatare, cum ar fi:
- cheltuielile directe de fabricaţie;
- cheltuieli indirecte pentru ciclului de fabricație.
Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identifică pe un anumit obiect de calculaţie
(produs, serviciu, lucrare, comandă, fază , activitate, etc) din momentul efectuării lor acestea
se includ direct în costul lor. În categoria respective se încadrează cheltuielile cu consumul
de materii prime, combustibil ,de energie în scopuri tehnologice şi salariile de bază ale
lucrătorilor direct productivi calculate pentru munca prestată în productie etc.
Cheltuielile indirecte urmăresc fabricarea mai multor produse, executarea mai multor
lucrări, servicii sau comenzi, pe etape, activităti, obiecte de calculaţie în cadrul unui atelier,
secţie, fie chiar întreprinderea în ansamblul ei. Aceste cheltuieli nu se pot identifica pe un
anumit obiect de calculaţie (produs, lucrare, serviciu, comandă etc.) în momentul efectuării
lor drept urmare nu se pot include în costul acestora direct, ci indirect, prin repartizare pe baza
unor criterii conventionale, după ce mai întâi au fost colectate pe locurile (centrele) care le-au
produs.
Din această categorie fac parte urmatoarele cheltuieli:
- cheltuielile indirecte de producţie sau comune ale secţiei care sunt directe fată de
secţiile care le-au ocazionat şi indirecte faţă de produsele fabricate în secţiile
respective;
- cheltuielile de administraţie sunt indirecte atât faţă de secţiile de producţie, cât şi faţă
de produsele rezultate .

C) Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor sunt aduse ca:

•valori aduse ca aport la capital;
• valori obţinute cu titlu gratuit;
• valori provenite din donaţii.
Pentru aportul în natură (cu ar fi mijloacele fixe) la capitalul social sau obţinerea cu titlu
gratuit este o valoare actuală determinată în funcţie de preţul pieţei, utilitatea valorii bunului
pentru întreprindere, starea (gradul de uzură) şi amplasarea sa vilan sau intravilan.

Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Cu ocazia inventarierii regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor in gestiune, la

inventar, este evaluată la valoarea actuală sau la valoarea de utilitate numită şi valoarea de
inventor al bunurilor intrate în gestiune. Aceste valori se stabilesc în funcţie de utilitatea
bunului în întreprindere sau preţul pieţei. Valoarea de inventar este egală cu valoarea actuală,
care este o valoare estimată (valoare care se apreciază) în funcţie de piaţă şi de utilitatea
bunului pentru întreprindere.

11
 Valoarea de utilitate sau preţul pieţei, are ca bază de evaluare a bunurilor la i
nventariere, în principal : bunurilor (activelor,) destinate vânzarii (mărfuri, produse finite,
unele semifabricate şi materiale) care li se stabilesc de regulă, valoarea de inventar sub forma
valorii nete de realizare care este dată de preţul de vânzare estimat din care se scad
cheltuielile rămase de efectuat pentru punerea lor pe piaţă, fiind cheltuielile de transport,
comisioanele cedate, cheltuielile din perioada de garanție. Semifabricatele şi producţia în curs
de execuţie se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă
costurile stadiilor de prelucrare tehnologică ce au fost parcurse pe toata perioada de exectuie
pană la produl final. Materiile prime şi materialele consumabile sunt destinate utilizării în
exploatare şi se evaluează la costul de înlocuire sau de reaprovizionare.
În momentul în care se dau stocurile la inventar pot fi constatate şi stabilite valori
actuale, care delimitează stocurile în trei categorii:
1.stocuri care nu prezintă deprecieri şi pentru care valoarea de inventar este egală cu
valoarea contabilă pentru care se fac reglări contabile.
2.stocuri ce au suferit deprecieri,se evaluează la preţul posibil de valorificat al căror valoare
de inventar este mai mică decât valoarea contabilă;
3.stocuri la care utilitatea sau preţul pieţei creşte şi, valoarea de inventar este mai mare
decât valoarea lor contabilă.
Valoare de inventar se stabileşte aplicand principiul prudenţei,fiind admisă
supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de
pasiv şi a cheltuielilor.
În acest sens avem urmatoarele cazuri:
- cazul când constată că valoarea de inventar este stabilită în funcţie de utilitatea bunului
pentru unitate şi preţul pieţei, fiind mai mare decât valoarea cu care acestea sunt înregistrate
în contabilitate, în listele de după inventar vor fi înscrise valorile din contabilitate;
-cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de
inventariere se vor înscrie valorile evidențiate în urma inventarului atunci diferenţele se vor
regala prin imputare;
-cazul constatării unor deprecieri relative trebuie constituit un provizion care să reflecte
situaţia reală existentă, indiferent de situaţia economică a agentului economic respectiv, chiar
şi în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute fiscal.
-cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura
imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoare de înlocuire se întelege costul de
cumpărare practicat pe piaţă, la care se adaugă taxele care nu sunt recuperate, inclusiv T.V.A.,
cheltuieli de transport, aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în
stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv.Stabilirea valorii de
imputare nu se vor avea în vedere provizioanele pentru deprecierile constatate.

Evaluarea stocurilor la închiderea exerciţiului financiar

12
Evaluarea stocurilor se face la valoarea de intrare, la valoarea contabilă în concordanţă cu
rezultatele evaluărilor la inventariere, pot fi posibile următoarele cazuri:

a) În urma inventarului stocurile la care au rezultat diferenţe în plus între valoarea de

inventar şi valoarea de intrare, în bilanţ acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci
plusul de valoare nu se va inregistra în contabilitate.
b) În urma inventarului stocurile la care s-au constatat diferenţe în minus între valoarea de
inventar şi valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanţ la valoarea constatată la
inventor.
Aceste stocuri trebuie să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare
datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Din
valoarea de întrare a stocurilor se scade valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate şi
înregistrate provizioane, obţinandu-se valoarea de inventar ca valoare neta în bilanțul contabil.
c) pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare şi înregistrare a
stocurilor, şi anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la
nivelul costului de achiziţie sau a costului de producţie, a costului istoric.
Costurile efective de achiziţie şi de producţie fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.
Principiul prudenței reprezintă ca plusurile de valoare între valoarea de inventar și valoarea de
intrare să nu fie inregistrate in contabilitate, acestea nefiind realizate, iar pe de alta parte
pentru minusurile de valoare același principiu cere constituirea de provizioane din care aceste
minusuri să fie acoperite în caz că la valorificarea stocurilor minusurile de valoare se
confirmă total sau partial.
Evaluarea stocurilor la ieşirea din patrimoniu

 La ieşirea din unitate sau la punerea spre consum , stocurile sunt evaluate şi
înregistrate la scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a
înregistrărilor la ieşirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a preţului utilizat pentru
evaluarea stocurilor ieşite.
 În condiţiile în care pe parcursul desfăşurării activităţii, aceleaşi feluri de bunuri se
procură la preţuri diferite, pentru evaluarea cantităţilor de stocuri ieşite sau consumate, având
la bază valoarea de intrare a acestora, reglementările şi standardele internaţionale recomandă
următoarele metode privind evaluarea şi anume:
Evaluare prin metoda costului mediu ponderat (CMP);
Evaluare prin metoda prima intrare-prima ieşire (FIFO);
Evaluare prin metoda ultima intrare-prima ieşire (LIFO);
Evaluare prin metoda costului standard;
Evaluare prin metoda identificării specifice;

13
Metoda pretului de vânzare cu amanuntul inclusive T.V.A.” 4

I.3. Structura și rolul documentelor specifice operaţiunilor contabile

Documentele contabile datorită diversităţii lor sunt de mai multe feluri din punct de
vedere contabil de Ordinul 2634/2015. Ţinând cont caracteristicile specifice documentelor,
putem să le grupăm după mai multe criterii astfel:

- După natura operaţiilor contabile, documentele pot fi grupate astfel:

 documente privind activitatea financiară, cum ar fi documentele privind salariile,

rezultatele financiare, şi documentele privind activele imobilizate, cele privind activele
circulante etc.;
 documente privind activităţi, care nu sunt constituite acte justificative pentru
înregistrările finaciar-contabile, cum ar fi documentele privind activităţi de investiţii,
cercetare şi dezvoltare, proiectare, documentele privind activităţi de secretariat etc.

-După funcţia pe care o îndeplinesc se pot divide în următoarele categorii:

 documente de dispoziţie– sunt documente prin care se transmite ordinul de a se executa o

operaţie contabilă ( de exemplu: dispoziţia de livrare, dispoziţia de plată, comanda etc.);
acestea nu fac dovada executării efective a operaţiilor contabile, şi nu pot servi ca bază pentru
înregistrarea lor în contabilitate.
 documente justificative / de execuţie – documente care prezintă date cu privire la
executarea operaţiilor contabile şi care servesc bază pentru înregistrarea operaţiilor contabile
în conturi (cum ar fi bon de consum, factură, chitanţă, notă de recepţie etc.).
 documente mixte/combinate – reprezintă documente care cuprind atât dispoziţia de a se
executa o operaţie contabilă, cât şi despre executarea ei efectivă; iniţial sunt documente de
dispoziţie, iar prin completarea lor cu date privind executarea operaţiilor ele devin documente
justificative (de exemplu: bonul de consum dispune eliberarea de materiale, deci este un
document de dispoziţie; după ce s-a completat cu menţiuni privind operaţia respectivă devine
document justificativ. )

- După numărul operaţiilor contabile pe care le cuprind documentele sunt:

 documente singulare, care cuprind o singură operaţie finaciar- contabilă (exemplu:

chitanţa, bonul de consum, factura etc.);
4
Ionescu Ion- “Contabilitate de gestiune” Ed. Universitaria, Craiova
14
 documente cumulative- cuprind mai multe operaţii contabile de acelaşi fel (ele conţin
şi date specifice cum ar fi totaluri cantitative - valorice, perioada pentru care s-au centralizat
datele din documentele individuale, numărul lor de ordine etc.)

- După locul întocmirii şi circulaţiei operaţiile contabile se deosebesc prin:

 documente interne care se găsesc în cadrul unităţii patrimoniale cum ar fi- o parte circulă
în interiorul unităţii (bon de consum, notă de predare etc.), şi o altă parte circulă şi în afară, la
alte unităţi patrimoniale (cecurile, facturile întocmite pentru servicii prestate / lucrări
executate etc.);
 documente externe, sunt cele întocmite în afara unităţii şi sunt primite de la terţi (extrase
de cont bancar, facturi de la furnizori).

- După momentul întocmirii acestea pot fi grupate astfel:

 documente primare- acestea se întocmesc de regulă în momentul şi la locul

efectuării operaţiilor contabile, îndeplinind rol de documente justificative (chitanţa, factura
etc.);
 documente secundare- acestea sunt întocmite pe baza documentelor primare sau în
acelaşi timp,ele asigurând pregătirea datelor pentru a fi prelucrate.

- După sfera de aplicare documentele se grupează în felul următor:

 documente generale/ comune acestea sunt folosite de către toate unităţile patrimoniale
(sunt cuprinse documente privind activitatea financiar-contabilă: exemplu chitanţa, factura,
bonul de consum etc.);
 documente specifice acestea sunt utilizate în anumite ramuri ale economiei datorită
particularităţilor acestora (de exemplu: devizele folosite în construcţii-montaj).

- După forma de prezentare, documentele justificative sunt:

 documente tipizate- întocmite pe formular tip, strict determinat, şi a cărui folosire este
obligatorie;
 documente netipizate- întocmit pe formular specific unor ramuri contabile sau pe
hârtie fără un format dinainte stabilit.

- După regimul de tipărire documentele se disting după cum urmează:

 documente cu regim special, cele care au un regim deosebit de tipărire, numerotare,

gestionare, evidenţă, şi păstrare. Principalele categorii de formulare pentru documentele
contabile cu regim special sunt:
- chitanţele;

- chitanţele fiscale;

15
 - cecurile;

- facturile;

- avizele de însoţire;

- foile de parcurs;

 documente cu reglementări exprese, de tipărire, gestionare, numerotare, folosire şi

justificare, cum ar fi: imprimate cu valoare nominală ( timbre fiscale, bilete de intrare, mărci
poştale); certificatele medicale, autorizaţiile de funcţionare, permisele de călătorie,
certificatele de înmatriculare etc.;
 documente cu regim uzual acestea nu se supun anumitor restricţii privind, gestionarea,
tipărirea, folosirea şi justificarea lor.” 5

5
OMFP nr 1802/2014 pentru aprobarea reglementarilor contabile privind situațiile financiare
anuale individuale și consolidate
16
 CAPITOLUL II
ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII STOCURILOR

II.1. Metode de organizare a contabilității stocurilor

Organizarea contabilităţii stocurilor, la întreprinderile mari şi mijlocii, care folosesc

metoda inventarului permanent se realizează de obicei pentru contabilitatea sintetică a
stocurilor.
Aceasta trebuie organizată încât să permită cunoașterea acestora cantitativ și valoric pe
fiecare loc de depozitare în parte, pe materiale, marfuri, produse, etc.
Contabilitatea se ţine in funcţie de activităţii şi necesităţile proprii ale întreprinderii,
având următoarele metode :

· Metoda cantitativ valorică;

· Metoda operativ contabil;
· Metoda global valorică;
Oricare metodă ar fi adoptată în contabilitatea analitică trebuie să asigure o concordanţă
deplină cu contabilitatea sintetică.
,, Metoda cantitativ valorică ".
În cazul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ţine evidenţa cantitativă pe
categorii de bunuri si în contabilitatea generală se ţine o evidenţă cantitativ valorică, care
prezintă următoarele caracteristici:

A. Documentele de intrare şi de ieşire se înregistrează in contabilitate mai întâi cantitativ în

fişele de magazie;
B. Documentele de intrare şi de ieşire se grupate pe operaţii de intrare şi ieşire, se pun separat
şi împreună ,se predau la biroul contabilităţii stocurilor-materialelor;
C. Aceste documente ajung la contabilitate se prelucrează conform necesităţilor acestora şi
sunt evaluate cantităţile la preţul de înregistrare şi se stabilesc conturile în care urmează să se
înscrie operaţiile respective;
D. Ele se înregistrează cantitativ şi valoric în fişele de conturi analitice, după prelucrarea
datelor din documente, descrise pe feluri de materiale şi pe locuri de depozitare;
E. Din fişele contabile a intrărilor şi ieşirilor se obţine şi un centralizatorul zilnic de materiale
pentru intrări şi lunar pentru ieşiri.
Verificarea concordanţei dintre datele înregistrate în conturile sintetice şi cele analitice
de materii şi materiale se realizează la sfârşitul lunii prin compararea datelor înregistrate în
fişele de magazie cu cele din fişele de cont analitic din contabilitate şi întocmirea balanţelor
17
de verificarea conturilor analitice.

,,Metoda operativ-cantitativă (pe solduri)"

În cazul utilizării metodei, locul de depozitare se, ţine evidenţa cantitativă a bunurilor
materiale pe categorii, în contabilitatea generală se ţine evidenţa valorică pe gestiuni, în
cadrul gestiunilor pe grupe şi subgrupe de bunuri. Verificarea exactităţii şi concordanţei
înregistrărilor din evidenţa depozitelor şi cele din contabilitatea generală se face prin
evaluarea stocurilor cantitative lunar transcrise din fişele de magazie din registrul stocurilor.

Modalitatea de lucru a acestei metode este următoarea:

- Documentele contabile sunt înregistrate de gestionar în fişele de magazie, stabilind stocul
după fiecare operaţie.
- Serviciul contabil, verifică periodic înregistrările făcute în fişele de magazie şi preia --
documentele respective, împreună cu borderourile întocmite de gestionar, care sunt
centralizate pe grupe de materiale şi pe conturi corespondente"
- Totalurile stabilite se înscriu în situaţia de mişcări, întocmită separat atât pentru intrări cât şi
pentru ieşiri
- La sfârşitul lunii se totalizează situaţiile şi în baza acestora se stabilesc două categorii de
totaluri, pe gestionări şi pe grupe de materiale, atât la intrări cât şi la ieşiri, iar stocurile din
fişele de magazie se înscriu în Registrul stocurilor şi se înmulţesc cu preţul lor.
Existenţele fizice înscrise în acest registru trebuie să coincidă cu stocul stabilit prin
fişele de magazie, iar soldurile pe grupe şi gestiuni cu valorile din Situaţia de mişcări lunară,
care trebuie să coincida cu contabilitatea sintetică.
,, Metoda global-valorică "
Evidenţa se ţine numai valoric, la nivelul gestiunii, cât şi în contabilitate, iar periodic
se face controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa acestora.Fişele de magazie potrivit
acestei metode sunt înlocuite cu Registru de gestiune, în care zilnic sunt operate valoric
intrările şi ieşirile, pe baza documentelor justificative şi se stabileşte soldul la sfârşitul zilei.
Acest raportul de gestiune se întocmeşte zilnic şi împreună cu documentele justificative, sunt
transmise la compartimentul financiar-contabilitate.La serviciul fenanciar-contabil se verifică
legalitatea şi realitatea documentelor înscris în raportul de gestiune, preţurile, precum şi
evaluarea împreună cu celelalte calcule, astfel că după ce se constată corecta şi legala lor
componentata le vizează , apoi le înregistrează în fişa contabilă analitică ţinută pentru fiecare
gestiune în parte.
Controlul înregistrărilor din evidenţa gestiunii, cu cea din contabilitate se face periodic,
prin confruntarea soldurilor din raportul de gestiune cu soldurile din fişa contabilă analitică.
Organizarea contabilităţii sintetice a stocurilor poate fi adoptată de una din cele două
metode recomandate de normele de aplicare a Legii contabilităţii:
-Metoda inventarului permanent

18
-Metoda inventarului intermitent
În cazul utilizării inventarului permanent , în conturile de stocuri se înregistrează
operaţiile de intrare şi de ieşire a stocurilor cantitativ şi cel valoric, ce permite stabilirea şi
cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât şi valoric.
Conform normelor contabile ,în condiţiile utilizării inventarului permanent, unităţile
patrimoniale pot organiza contabilitatea analitică a stocurilor în funcţie de specificul activităţii
şi de necesităţile proprii ale unităţii .
Conturile de stocuri se debitează cu intrările de bunuri şi se creditează cu ieşirile din
stoc aferente perioadei de gestiune. La sfârşitul exerciţiului financiar soldurile conturilor de
stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere astfel se stabileste
diferenta. Aceste diferenţe în plus sau minus la un inventar, se vor regleaza aducându-se
stocurile la nivelul lor real cel faptic.Evaluarea intrărilor în stoc trebuie să se facă la costul
istoric dat de costul efectiv de producţie, în cazul stocurilor provenite din producţie proprie,
iar ieşirile din stoc la costurile la care au fost evaluate la intrare elementele destocate.
Evaluarea ieşirilor din stoc se poate face după multiple metode dintre care cele mai utilizate
sunt: CMP, FIFO, LIFO.
Aceasta metodă este utilizata de unităţile mari şi mijlocii, şi constă în utilizarea
conturilor de stocuri pentru a determina şi urmări în permanenţă stocul scriptic al acestora
după fiecare operaţie de intrare-ieşire, astfel, contabilitatea sintetică a stocurilor va reflecta:
- stocul iniţial cel cu care pornim la începutul lunii, si care va fi cel final din luna precedentă
care nu poate fi decât stoc debitor,
- intrările are sunt făcute în cursul lunii, in baza documentelor de intrare, si care se vor
înregistra în debitul contului respectiv,
- ieşirile efectuate din cursul lunii, pe documentelor de ieşire, vor forma rulajul creditor al
contului,
- în baza elementelor: stoc iniţial, intrări, ieşiri – se va putea stabili în permanenţă stocul
scriptic al bunurilor, care vor putea în perioadele de inventariere cu stocurile faptice în urma
comparari se pot stabili plusuri sau minusuri la inventar care se reglează prin note contabile.
Folosirea metodei presupune:
- utilizarea fiecăruia dintre preţurile de înregistrare a stocurilor,
- folosirea conturilor de diferenţe de preţ aferente stocurilor,
- conducerea unei contabilităţi a stocurilor prin adoptarea uneia dintre metodele de
contabilitate.
Aceasta metoda presupune un volum mare de muncă, dar asigură o mai riguroasă
cunoaştere, în orice moment a mărimii stocurilor şi un control mai bun al integrităţii lor in
contabilitate.
Exemplu:
O interprindere prezintă informaţii cu privire la stocul de materii prime:
- stoc iniţial:

19
 - preţul înregistrare:5.000.000 lei;
-diferenţa de preţ:500.000 lei;
- intrări în stoc de la furnizori:
-preţul de înregistrare: 15.000.000 lei;
-diferenţa de preţ: 2.225.000 lei;
% = 401 „Furnizori” 19.652.250
„Materii prime” 301 15.000.000
Diferenţe de preţ 308 2.225.000
T.V.A. deductibil 4428 2.427.250
Ieşiri din stoc la preţ de înregistrare:
Cheltuieli cu M P 601 = 301 Materii prime 20.000.000

Calcularea şi înregistrarea diferenţelor de preţ

K= 400.000+2.427.250 = 14.88%
4.000.000+15.000.000

Diferenţa de preţ = Rc cont 300 *K = 19.000.000 * 14.88% = 2.827.200 lei

Cheltuieli cu M P 601 = 308 Diferenţe preţ 2.827.200

Metoda inventarului intermitent

Unităţile patrimoniale pot alege şi pentru inventarul permanent al stocurilor, cu condiţia
ca inventarul permanent al acestora să fie condus în contabilitatea de gestiune, în cazul
întreprinderilor mari, sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.
Metoda aceasta presupune stabilirea ieşirilor şi totodată înregistrarea lor în
contabilitate pe baza inventarierii lor la sfârsitul luni. Ieşirile în acest caz se determină ca
diferenţă între valoarea stocurilor iniţiale plus valoarea intrărilor, pe deoparte şi valoarea
stocurilor finale stabilite prin inventariere.Relaţia de calcul a ieşirilor ar putea fi următoarea:
E = Si + I - Sf

20
 Folosind această metodă se renunţă la utilizarea în cursul lunii a conturilor de stocuri
pentru evidenţierea intrărilor şi a recalculării stocurilor scriptice după fiecare intrare.
Conturile de stocuri utilizează numai la începutul şi sfârşitul lunii, iar intrările de
stocuri, din timpul lunii sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli, la un cost de
achiziţie,un preţ de factură sau un preţ prestabilit. La sfârşitul luni se stabilesc stocurile finale
prin inventariere şi se înregistrează în conturile de stocuri iniţiale ale lunii următoare, ele se
vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.
Metoda inventarului intermitent poate fi utilizat de unităţile mici şi mijlocii, şi constă
în neurmărirea prin contabilitatea sintetică a intrărilor şi ieşirilor de stocuri în cursul
perioadelor. Conturile de stocuri se utilizează numai la finele perioadelor de gestiune când se
debitează cu soldurile finale puse la locurile de depozitare stabilite prin inventariere.
Aceste mişcările de stocurior din cursul perioadei nu afectează conturile de stocuri, ci
afectează direct conturile de cheltuieli.
Aceasta metoda a aplicării inventarului intermitent diferă la stocurile procurate din
afara unităţii faţă de cele provenite din producţia proprie şi cum ar fi:-pentru stocurile
aprovizionate din afara unităţii se parcurg următoarele etape:

 ,, se stornează stocurile iniţiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a reveni
asupra conturilor de cheltuieli, unde au fost înregistrate la început "
 ,
, achiziţiile de bunuri efectuate de la furnizori se înregistrează direct asupra conturilor de
cheltuieli "
 ,, la finele perioadei se inventariază bunurile aprovizionate sau provenite din perioada
precedentă, neconsumate, cu care se degrevează cheltuielile prin trecerea lor asupra conturilor
de stocuri"
Exemplu:
Înregistrări contabile în cazul aplicării metodei inventarului intermitent.
Stornarea soldului iniţial de materii prime şi readucerea lor asupra cheltuielilor:

Materii prime 301 = 601 Cheltuieli cu M P 10.000.000

Recepţia şi trecerea asupra cheltuielilor a materiilor prime achiziţionate de la furnizori:
% = 401 Furnizor 238.000.000
Cheltuieli cu M P 601 200.000.000
TVA deductibil 4426 38.000.000
Trecerea asupra stocurilor si a materiilor prime inventariate la sfârşitul lunii:
Materii prime 301 = 601 Cheltuieli cu M P 50.000.000

21
II.2. Sistemul de conturi utilizate în contabilitatea stocurilor

Evidenţa constituirii şi mişcării stocurilor şi producţiei în curs de execuţie se realizează

prin conturile care formează conţinutul clasei a 3- a planului de conturi, denumită „Conturi de
stocuri şi producţie în curs de execuţie”.
Sunt conturi de bilanţ sau de inventar, acestea furnizează informaţia de reflectare şi
control gestionar privind situaţia şi mişcarea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie.
Soldul lor debitor se preia în activul bilanţului.
Conturile de acest tip asigură:
- Condiții pentru organizarea contabilităţii activelor circulante de natură materială, pe
categorii de stocuri prevăzute in regulamentul pentru aplicarea legii contabilităţii.
- Realizarea normelor specifice de gestiune a stocurilor pentru:

 Stocurile din depozitele proprii;

 Stocurile aflate la terţ;
 Decalajele dintre aprovizionarea şi recepţia bunurilor;
 Decalajele dintre vânzarea şi livrarea bunurilor;
 Bunurile aprovizionate sau vândute cu anumite clauze de rezerve de proprietate;
 Aplicarea regulilor contabile la evaluarea şi înregistrarea stocurilor;
 Promovarea principiului prudenţei la inventarierea şi evaluarea prin bilanţ a activelor
circulante;
În afara acestor conturi din clasa a-3-a, care au ca obiect de înregistrare stocurile,
contabilitatea formării şi utilizării acestora necesită o corespondența cu alte conturi:
„Conturi de terţi”- Clasa a-4-a

 Contul Furnizori 401;

 Contul Decontări cu asociaţii privind capitalul 456;

“Conturi de cheltuieli”- Clasa a-6-a

 Contul Cheltuieli cu materii prime 600;

 Contul Cheltuieli cu materiale consumabile 601;
 Contul Cheltuieli privind obiectele de inventar 602;
 Contul Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru deprecierea 6814
activelor circulante

„ Conturi de venituri ”-Clasa a-7-a

 Contul Venituri din producţia stocată 711

 Contul Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante 7814

22
 Stocurile deţinute de întreprindere, dar care sunt în proprietatea altor unităţi, se urmăresc
prin conturile organice clasa 8 „ Conturi special ”, din grupa 80
„Conturi în afara bilanţului”:

 Contul „Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare ”- 8032

 Contul „Valori materiale primite în păstrare sau custodie”- 8033.

Conţinutul şi funcţia contabilă a conturilor de stocuri se diferenţiază în raport .

În cazul folosirii metodei inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează cu
intrările de valori materiale şi se creditează cu ieşirile. în cazul utilizării metodei inventarului
intermitent, conturile înregistrează numai stocurile de valori materiale. La închiderea
exerciţiului financiar, in debitul conturilor se înregistrează de metoda inventarului
permanent sau intermitent, folosită pentru evidenţa mişcării stocurilor stocurile de la
sfârşitul perioadei, determinate prin inventariere, iar la deschiderea exerciţiului în credit,
stocurile de la începutul perioadei preluate în categoria cheltuielilor, pentru perioada
următoare de gestiune.
Rulajul intrărilor şi ieşirilor se înregistrează direct prin debitul, respectiv creditul conturilor
de cheltuieli. Totuşi în comerţul cu amănuntul se foloseşte metoda inventarului permanent.
Din întregul sistem de conturi prevăzut de OMFP 1802/2014 se utilizează cu precădere
următoarele conturi:
- 302 „ Materiale consumabile ” –folosit pentru evidenţierea materialelor de întreţinere şi
funcţionare a magazinului.
- 303 ,, Materiale de natura obiectelor de inventor '' -folosit pentru evidenţierea
mobilierului, ustensilelor şi utilajelor din magazin.
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa existenţei, mişcării şi uzurii materialelor de
natura obiectelor de inventar.
Contul 303 '' Materiale de natura obiectelor de inventor '' este un cont de activ.
- 371 '' Mărfuri '' – pentru evidenţa existenţei şi a mişcării stocurilor de mărfuri. Contul 371 ''
Mărfuri '' este un cont de activ.
- 378 '' Diferenţe de preţ la mărfuri '' - ţine evidenţa adaosului comercial
(marja comerciantului) aferent mărfurilor din unităţile comerciale.
Contul 378 numit ''Diferenţe de preţ la mărfuri'' este un cont rectificativ al valorii de
înregistrare a mărfurilor.
- 381 ''Ambalaje'' - acest cont cu ajutorul lui se ţine evidenţa existenţei şi mişcării
stocurilor de ambalaje. El este un cont de activ.
- 397 ''Ajustări pentru deprecierea mărfurilor''-Folosind acest cont putem ţine evidenţa
constituirii, de regulă, la sfârşitul exerciţiului financiar, a ajustărilor pentru deprecierea
stocurilor de mărfuri şi a suplimentarii, diminuării sau anulării acestora, potrivit politicilor
adoptate de entitate. 397 ''Ajustări pentru deprecierea mărfurilor'' este cont de pasiv.

23
- 401 '' Furnizori '' - reprezintă contul unde putem ţine evidenţa datoriilor şi a decontărilor
în relaţiile cu furnizorii, alţii decât entităţile afiliate şi entităţile legate prin interese de
participare, pentru aprovizionările de bunuri, lucrările executate sau serviciile prestate.
Contul 401 ''Furnizori'' este un cont de pasiv.
- 403 '' Efecte de plătit '' - cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa obligaţiilor de plătit pe bază
de efecte comerciale cum ar fi bilet la ordin, cec ,op,etc.
- 408 '' Furnizori -facturi nesosite ''-Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa decontărilor cu
furnizorii pentru aprovizionările de bunuri, lucrările executate şi prestările de servicii,
pentru care nu s-au primit facturi. Contul 408 ''Furnizori - facturi nesosite'' este un cont de
pasiv.
- 409 '' Furnizori – debitori ''- cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa avansurilor
acordate furnizorilor pentru cumpărări de bunuri de natură stocurilor sau pentru prestări de
servicii şi executări de lucrări. Este un cont activ.
- 411 '' Clienţi '' - cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa creanţelor şi decontărilor în
relaţiile cu clienţii interni şi externi pentru anumite produse, semifabricate, materiale ,
mărfuri etc. vândute, lucrări executate şi servicii prestate, pe bază de facturi, cu excepţia
entităţilor afiliate şi a entităţilor legate prin interese de participare, inclusiv a clienţilor incerţi,
rău-platnici, dubioşi sau aflaţi în litigiu.
Este un cont de activ.
- 413 ' 'Efecte de primit de la clienţi '' - putem ţine evidenţa creanţelor de încasat, pe bază de
efecte comerciale.Contul 413 ''Efecte de primit'' este un cont de activ.
- 418 '' Clienţi -facturi de întocmi t'' -cu ajutorul acestui cont se evidenţiază
livrările de bunuri, prestările de servicii sau executările de lucrări, inclusiv taxa pe valoarea
adăugată, pentru care nu s-au întocmit facturi. Este un cont de activ.
- 419 '' Clienţi – creditori ''- cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa clienţilorcreditori,
reprezentând avansurile încasate de la clienţi.Este un cont de pasiv.
-4423 '' Taxa pe valoarea adăugată de plată '' -cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa taxei pe
valoarea adăugată de plătit la bugetul statului. Contul 4423 '' Taxa pe valoarea adăugată de
plată '' este un cont de pasiv.
- 4424 '' Taxa pe valoarea adăugată de recuperate '' cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa
taxei pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul statului.
Contul 4424 ''Taxa pe valoarea adăugată de recuperat'' este un cont de activ.
-4426 '' Taxa pe valoarea adăugată deductibila '' se ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată
deductibilă, potrivit legii.
Contul 4426 '' Taxa pe valoarea adăugată deductibilă '' este un cont de activ.
- 4427 '' Taxa pe valoarea adăugată colectată '' -se ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată
colectată, potrivit legii.Contul 4427 ''Taxa pe valoarea adăugată colectată'' este un cont de
pasiv.
- 4428 '' Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă '' -se evidenţiază, potrivit legii, taxa pe
24
valoarea adăugată neexigibilă.
- 512 '' Conturi curente la bănci '' cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa disponibilităţilor în
lei şi valută aflate în conturi la bănci, a sumelor în curs de decontare.
Contul 512 ''Conturi curente la bănci'' este un cont bifuncţional.
-531 '' Casa ''-se ţine evidenţa numerarului aflat în casieria entităţii, precum şi a mişcării
acestuia, că urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate.
Contul 531 '' Casa '' este un cont de activ.
-607 '' Cheltuieli privind mărfurile '' se ține evidența cheltuielilor privind mărfurile.
-707 ''Venituri din vânzarea mărfurilor'' -acest cont ţine evidenţa veniturilor din vânzarea
mărfurilor.”6

Exemple:

Înregistrări contabile în cazul aplicării inventarului permanent.

-Evaluarea la cost de achiziţie:

Recepţia materiilor prime achiziţionate de la furnizori

% 401 238.000 lei

Furnizori

301 200.000
Materii prime

4426 38.000
TVA deductibilă

Eliberarea în consumul productiv materiilor prime :

Cheltuieli materii 601 301 Materii prime 50.000.000

6
OMFP 1802/2014 pentru aprobarea reglementarilor contabile privind situațiile financiare
anuale individuale și consolidate
25
Evaluarea la cost standard:

Recepţie conform facturii cu diferenţe de preţ:

% 401 238.000
Furnizor

301 210.000
Materii prime

308 10.000
Diferenţe de preţ

4426 38.000
TVA deductibil

Eliberare spre consum:

Cheltuieli cu M P 601 = 301 Materii prime 50 .000

Înregistrarea intrărilor de materii prime şi materiale consumabile, pe bază de factură

şi fără diferenţe de preţ
% 401 Furnizori 238.000
Materii prime 301 200.000
TVA deductibil 4426 38.000

Cu diferenţă de preţ favorabile

% 401 Furnizori 238.000
Materii prime 301 210.000
Diferenţe de preţ 308 10.000
TVA deductibil 4426 38.000

26
 Cu diferenţe de preţ nefavorabile
% 401 Furnizori 238.000
Materii prime 301 190.000
Diferenţe de preţ 308 10.000
TVA deductibil 4426 38.000

Pe bază de aviz de expediţie

Primire pe bază de aviz
% = 408 Furnizori facturi nesosite 238.000
Materii prime 301 200.000
TVA 4428 38.000

La primirea facturii fără diferenţe între aviz şi factură

Facturi nesosite 408 = 401 Furnizori 238.000
TVA deductibil 4426 = 4428 TVA neexigibil 38.000

La primirea facturii cu diferenţe în plus între aviz şi factură

% = 401 Furnizori 242.800
Materii prime 301 20.000
Facturi nesosite 408 238.000
TVA deductibil 4426 3.800
TVA deductibil 4426 = 4428 TVA neexigibil 38.000

La primirea facturii cu diferenţe în minus între aviz şi factură

% = 408 Furnizori facturi nesosite 219.000
Materii prime 301 200.000

27
TVA neexigibile 4428 38.000
% = 401 Furnizori 83.300
Materii prime 301 70.000
TVA deductibile 4426 13.300

De la întreprinzătorul individual
Materii prime 301 = 108 Contul întreprinzătorului 50.000

Ca aport de la asociaţi şi acţionari

Materii prime 301 = 456 Decontări cu asociaţii 70.000

Din avans de trezorerie

% = 542 Avansuri de trezorerie 23.800
Materii prime 301 20.000
TVA deductibil 4426 3.800

Din prelucrare la terţi

Materii prime 301 = 351 Materii de la terţi 10.000
% = 401 Furnizori 5.950
Materii prime 301 5.000
TVA deductibil 4426 950

Din donaţii, cu titlu gratuit

Materii prime 301 = 7718 Venituri din donaţii 15.000

Plus la inventar
În roşu

28
Cheltuieli cu M P 601 = 301 Materii prime 2.000

În negru
Materii prime 301 = 601 Cheltuieli cu materii 2.000

De la grup la unitate sau subunitate

De la grup
Materii prime 301 = 4511 Materii primite de la grup 3.000

De la unitatea de care aparţine subunitatea

Materii prime 301 = 481 M P primite de la unitate 2.000

De la o altă subunitate
Materii prime 301 = 482 Primite de la subunitate 1.000

K = 1.000.000+10.000.000 = 0.05 %
11.000.000+210.000.000
Diferenţe aferente ieşirilor = 50.000.000 * 0.05% = 25.000lei
II.3. Contabilitatea reducerilor de preţ primite de la furnizori

“ Reducerile de preţ acordate clienţilor sau primite de la furnizori sunt reglementate din
punct de vedere contabil de Ordinul 1802/2014.
Aceste reduceri comerciale acordate de furnizor şi înscrise pe factura de achiziție
ajustează în sensul micsorări costul de achiziţie a bunurilor și reducerile comerciale primite
ulterior facturii, indiferent de perioada la care se referă, se evidențiază diferit în contabilitate-
contul 609 ”și ,, Reduceri comerciale primite de la furnizor ”, respectiv contul 709 ” Reduceri
comerciale acordate clienți ”pe seama conturilor de terţi.
Reducerile comerciale pot fi:
1) Rabaturile- acestea se primesc pentru defecte de calitate , procese verbalecare lipsesc şi se
practică asupra prețului de vânzare prin primirea unei note de credit.
2) Remizele- se primesc de la furnizor în cazul vânzărilor superioare volumului stabilit sau

29
dacă cumpărătorul are un statut preferenţial,
3) Risturnele- sunt reduceri de preţ calculate pentru ansamblului tranzacţiilor efectuate cu
acelaşi terţ, în decursul unei perioade determinate stabilite cu furnizorul.
Reducerile financiare sunt sub formă de sconturi acordate pentru achiatrea datoriilor
înainte de termenul normal de exigibilitate.
Reducerile financiare primite de la furnizor sunt reprezentate ca fiind venituri ale
perioadei indiferent de perioada la care se referă contul - 767 ” Venituri din sconturi obținute
”. Aceste reduceri acordate la furnizor reprezintă cheltuieli ale perioadei respective ,
indiferent de perioada la care se referă contul 667 ” Cheltuieli privind sconturile acordate ”.
Ele sunt negociate de partenerii în contract sub forma unui procent aplicat asupra
prețului de vânzare și sunt detaliate în contractele comerciale, pe baza condițiilor agreate cum
ar fi cantitatea la care se aplică, termenul de livrare , termenul de plată, termnul de facturare.
Relaţiile comerciale implică mai multe tipuri de reduceri sau bonusuri. Există reduceri
pentru atingerea volumelor de achiziții sau reduceri sub forma bonusurilor, pentru activități de
promovare a unor produse de către comercianți prin publicitate în magazine sau deschiderea
unui magazin nou, publicitate în cataloage și reviste, poziționare preferențială în raft.
Cele două tipuri de ” reduceri ”- reduceri și bonusuri se disting din mai multe
considerente, cum ar fi mod facturare, mod de calcul, et). Reducerea pentru atingerea unor
volume de achiziții este considerată reducere comercială, în timp ce bonusurile de promovare
sunt asimilate serviciilor de publicitate sau de promovare, fiind foarte important și trebuie
efectuat de la început pentru a aplica tratamentul contabil și fiscal adecvat.
Pentru a identifica tratamentul contabil al reducerilor comerciale trebuie analizat
momentul în care sunt primite /acordate acestea.
În practică pot exista doua cazuri:
-Reduceri acordate de furnizor înscrise pe factura de achiziție.
Conform Ordinul nr.1802/20104, aceste reduceri se scad din costul de achiziție în
sensul reducerii. Aceste reduceri comerciale nu se vor înregistra în mod distinct în
contabilitate, ci pur şi simplu micsoreaza costul de achiziție.
De aceea la cumpărător stocurile vor fi înregistrate la valoarea lor netă comercială, în
timp ce la vânzător veniturile vor fi înregistrate la valoarea rezulatată după scăderea reducerii
comerciale. Scăderea din gestiune a stocurilor se va face la vânzător la valoarea de
înregistrare în contabilitate , fara a se ţine cont de valoarea reducerii comerciale acordate la
momentul vânzării;
- Reduceri comerciale primite ulterior facturării, respectiv acordate ulterior facturii;
Conform Ordinul nr1802/2014, indiferent de perioada la care se referă , reducerile
comerciale se inregistrează distinct în contabilitate pe contul 609 ” Reduceri comerciale
primite furnizor ” respectiv pe contul 709 ” Reduceri comerciale acordate ”.
Înregistrarea în contabilitate a reducerilor comerciale acordate ulterior facturării se va
evidenția astfel:

30
 - Înregistrarea reducerii comerciale primite- în cazul cumpărătorului 401 ” Furnizori
”=609
„ Reduceri comerciale primate ”
- Înregistrarea reducerii comerciale acordate- în cazul furnizorului 709 ” Reduceri
comerciale acordate ”= 4111 ” Clienți ”
Modul de prezentare a reducerilor comerciale şi financiare:
- ,,Contul de Profit și Pierdere " –formular 20, reducerile comerciale acordate se vor prezenta
la rândul 4 iar reducerile comerciale primite se vor prezenta la rândul 17.
Reducerile comerciale acordate sau primite, în baza prevederilor contractuale, la
începutul unui an financiar, dar care se referă la perioada precedentă, lucru întâlnit în cazul
remizelor sau al risturnurilor.
Trebuie respectate în această situaţie prevederile Ordinului nr.1802/2014 privind
principiul independentei exercițiului, în care trebuie să se țină cont de veniturile și cheltuielile
aferente exercițiului financiar, indiferent de data încasării veniturilor sau data plății
cheltuielilor. În acest caz se vor evidenția în conturile de venituri şi creanțe la care nu a fost
întocmită încă factura-contul 418” Clienti – facturi de întocmit ” respectiv în conturile de
cheltuieli sau bunuri, datoriile pentru care nu s-a primit încă factura si marfa a fost
inregistrată-contul 408 ” Furnizori- facturi nesosite ”.
În momentul primirii sau emiterii facturii înregistrarea iniţială efectuată prin conturile
408 sau 418 va fi închisă prin conturile 401 ” Furnizori ” sau 4111 în cazul ”Clienţi”.
În situaţia când valoarea reducerii diferă de estimarea înregistrată iniţial, diferenţa va
fi înregistrată pe cheltuielile anului precedent, în cazul în care factura este primită până în
momentul depunerii situațiilor financiare sau pe cheltuielile anului curent sau rezultatul
reportat de acesta , în funcţie de politica contabilă a fiecărei unități.
Reducerile comeriale primite de la furnizor sunt venituri ale perioadei indiferent de
perioada la care se referă şi se înregistrează în contul 767 ” Venituri din sconturi obținute ”.
La furnizor, aceste reduceri acordate sunt reprezentate ca fiind cheltuieli ale perioadei,
indiferent de perioada la care se referă şi se înregistrează în contul 667 ” Cheltuieli privind
sconturile acordate”. 7

Exemplu reduceri comerciale:

Totalul brut al unei facturi pentru vânzarea de mărfuri este de 1.500.000 lei, rabatul
pentru defecte de calitate este de 100.000 lei, remiza pentru vânzări superioară sumei de
1.000.000 lei este de 5 %, remiza pentru fidelitatea clientului 10 % şi scontul de decontare
pentru plata înainte de scadenţă este de 2 % .

7
Ordinul nr 1802/2014 pentru aprobarea reglementarilor contabile privind situațiile financiare
anuale individuale și consolidate;
31
Factura simplificată arată astfel:
Valoarea brută a mărfurilor vândute 1.500.000
Rabatul pentru defectele de calitate 100.000
1.400.000
Remiza 1 ( 1.400.000 * 5 % ) 70.000
1.330.000
Remiza 2 ( 1.330.000* 10 % ) 133.000
Net comercial 1.197.000
Scont decontare (1197000* 2 %) 23.940
Net financiar 1.173.060
TVA deductibil 22.288,14
Total factură 1.395.941,14

Reducerile financiare se pot evidenţia în contabilitatea furnizorului în funcţie de

momentul acordării acestora, astfel:

În momentul întocmirii facturii:

1.395.941,14 % =% 1.395.941,14
Client 1.372.001.14 411 707 1.173.060 Venit din vânzări
Cheltuială financ. 23.940 667 4427 22.288.14 TVA colectată

Ulterior întocmirii facturii

1.395.941,1
Client 411 = %
4
707 Venit din vânzări 1.173.060
4427 TVA colectat 22.288.14
Cheltuială financiară 667 = 411 Client 23.940

Reducerile financiare se pot evidenţia în contabilitatea clientului în funcţie de

momentul acordării acestora, astfel:

32
 În momentul întocmirii facturii
1.395.941,14 % =% 1.695.070
Mărfuri 1.173.060 371 401 1.372.001.14 Furnizor
TVA deductibil 22.288,14 4426 767 23.940 Venit financiar

Ulterior întocmirii facturii

Mărfuri 371 1.372.001,14

TVA deductibil 4426 22.288,14

Furnizor 401 = 767 Venit financiar din scont 23.940

II.4. Contabilitatea diferențelor constatate la recepție

La recepţia mărfurilor, pot avea loc mai multe erori de calcul care fac ca în momentul în
care marfa este recepţionată nu concicide cu cifrele înscrise pe factura primită. Într-o astfel
de situaţie, societatea în cauză trebuie să cunoască înregistrarile contabile pentru plusurile și
minusurile înregistrate la recepţie.

Soluţionarea unei astfel de situaţii presupune ca la recepţia mărfurilor să fie întocmită

Nota de recepţie și constatare diferențe.

Potrivit Normei specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar- contabile

cuprinsă în Anexa 2 la OMF 2634/2015 acest formular serveşte ca:

- document pentru recepţia bunurilor aprovizionate;

- document justificativ pentru încarcare în gestiune;

- document justificativ de înregistrare în contabilitate.

Acesta se foloseşte ca document de recepţie obligatoriu în cazul bunurilor materiale

care prezintă diferenţe la recepţie. În cazul în care la recepţie se constata diferenţe, Nota de
recepţie și constatare de diferenţe se întocmește în trei exemplare de către comisia de recepţie
legal constituită.

Aceste documente circulă de la gestiune, pentru încarcarea în gestiune a bunurilor

materiale receptionaţe ( toate exemplarele ),apoi la compartimentul financiar- contabil, pentru

33
întocmirea formelor privind reglementarea diferenţelor constatate (toate exemplarele), precum
și pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică, atașata la documentele de livrare
(factură sau avizul de însoțire a mărfii) și ultima dată la unitatea furnizoare (exemplarul 2) și
la unitatea de transport (exemplarul 3), pentru comunicarea lipsurilor stabilite.

Se arhivează la compartimentul financiar- contabil.

În urma sesizării la furnizor pentru marfă lipsă sau marfă plus dar și marfă deteriorată,
se vor primi note de credit sau marfa se poate înlocui în cazul deteriorări.

În baza notei de credit marfa deteriorată se scoate pe bon consum pentru casare și înregistrare
notei de credit în financiar se face pe contul 607 ţinând cont de locul de depozitare.

Se paote întâmpla să apară diferenţe între cantitaţile recepţionate și cele de pe factură de la

furnizor.

Rezolvarea diferenţelor în minus:

Se înregistrează valoarea pe 473 sau 658 astfel:

371 = 401 valoarea mărfurilor recepţionate

4426 TVA-ul din factura primită

473/658 valoarea minusului la recepţie

Dacă furnizorul trimite marfa constatată lipsă şi aceasta este însoţită de un aviz, se
înregistrează printr-o mărire de stoc:

371 = 473/758 valoarea mărfurilor din aviz

Când se primește factura se înregistrează:

473/658=401 minus valoarea lipsei de la recepție

4426 minus TVA-ul aferent lipsei

34
Dacă furnizorul nu recunoaşte diferenţa, valoarea mărfurilor lipsa la recepţie se înregistrează
pe cheltuieli sau pe imputaţii.

Rezolvarea diferenţelor în plus:

Dacă furnizorul acceptă diferenţa se înregistrează valoarea plusului pe 408

(dacă urmează un aviz și o factură la aviz pentru diferenţe) sau 758 (dacă urmează o factură)
astfel:

371=408/758

În momentul în care soseşte factura la aviz pentru diferenţe se înregistrează:

408= 401

Dacă vine o factură simplă pentru diferenţe se înregistrează:

658= 401

Dacă furnizorul nu acceptă plusul se înregisrează pe venituri.

II.5. Tehnici de măsurare a stocurilor

La ieşirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate şi se

înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare.
Problema fundamentală a înregistrărilor la ieşirea stocurilor cumpărate sau fabricate
este cea a preţului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieşite. Diverse tehnici de măsurare a
costurilor, cum ar fi metoda costului standard sau metoda pretului cu amănuntul, pot fi
folosite pentru simplificare, daca se considera ca rezultatele acestor metode aproximeaza
costul. Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor si consumabilelor,
manoperei, eficientei si capacitatii de productie. Nivelurile acestea trebuie revizuite periodic
si ajustate, dacă este necesar ,în functie de conditiile actuale.
Metoda preţului cu amănuntul este folosită în general în comerţul cu amănuntul pentru
a măsura costul stocurilor de articole numeroase și cu mișcare rapidă, care au marje similare
si pentru care nu este practic să se foloseasca alta metodă de determinare a costului. Costul
bunurilor vândute este calculat prin deducerea valorii marjei brute din prețtul de vânzare al
stocurilor.

35
 Procentajul marjei brute utilizat ia în considerare stocurile al căror preț a fost redus
sub preţul de vânzare inițial.
Adesea este utilizat un procent mediu pentru fiecare departament.

Metoda costului mediu ponderat (CMP)

Costul unitar mediu ponderat se calculează ca fiind raportul între valoarea totală a
stocului iniţial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă în stocul iniţial
(qs), plus cantităţile intrate(qi):

CMP = Si + Vi
qs + qi
Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicat în două variante:
- Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare, unde CMP este
obţinut prin următoarea formulă:
CMP = Si + Vi
qs+qi
- Varianta actualizării CMP în funcţie de durata medie de stocare:
Nr.roatii= Cantităţi intrate (qi) /Stocul mediu (qs)
Prin aceasta variantă a actualizării periodice a CMP, în condiţiile în care cresc
preţurile prin inflaţie, preţul de evaluare al stocului final este mai mic decât ultimul preţ de
aprovizionare, astfel că valoarea ieşirilor va fi mai mare decât în prima variantă astfel
influenţând cheltuielile de exploatare şi rezultatele finale.
Costul de achiziţie folosit la înregistrarea intrărilor stocurilor este format din preţul de
facturare al furnizorului, taxele şi ambalajele nerecuperabile, cheltuielile de transport-
aprovizionare şi alte cheltuieli incluse în factura furnizorului. Un asemenea preţ devine cost
istoric şi va fi luat în considerare la eliberarea stocurilor din depozit.
Întrucât costul de achiziţie, devenit preţ de înregistrare în contabilitate chiar pentru
aceleaşi sortimente, diferă de la o perioadă la altă în funcţie de mărimea preţurilor de livrare.

Metoda costului standard

Potrivit acestei metode a costului standard, întreprinderile în cadrul contabilităţii interne
de gestiune, pot să determine costurile şi preţurile prestabilite pentru a evalua stocurile
folosind costurile standard. În acest caz a folosirii metode de evaluare, bunurilor li se
stabilesc, anticipat, costurile fixe de înregistrare, care ne ajută să evaluăm şi înregistrăm

36
intrările şi ieşirile. Diferenţele dintre costul de înregistrare şi costurile efective de achiziţie sau
de producţie se evidenţiază în conturi distincte.
Între costurile de achiziţie şi costul standard au fost înregistrate diferenţe care au fost
evidenţiate distinct. Aceste diferenţe se repartizează la sfârşitul lunii asupra valorii bunurilor
ieşite şi asupra stocului existent cu ajutorul coeficientului de repartizare al diferenţelor de
preţ, aceasta calculându-se prin înmulţirea valorii bunurilor ieşite cu coeficientul calculat.
Orice metodă de contabilitate este adoptată pentru evidenţa stocurilor, evaluarea lor
reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii stocurilor.

Metoda prețului cu amănuntul

Aceasta metodă este utilizată în comerţul cu amănuntul, pentru a determina costul
stocurilor de articole numeroase şi cu mişcare rapidă și care au marje similare pentru care nu
este practic să se folosească altă metodă.
Costul bunurilor vândute în această situaţie se calculează prin deducerea valorii marjei
brute din preţul de vânzare al stocurilor.

“Metoda ultimul intrat – primul ieşit

Metoda această este considerată ca o alternativă de calcul al costului la ieșirea
stocurilor mai puțin agreat în contextul aplicării Standardelor Internaționale de Contabilitate
(IAS 2).
,, Metoda ultimul intrat – primul ieşit " reprezintă evaluarea stocurilor ieşite în cursul
perioadei la costul de achiziție sau de producţie al ultimului lot intrat.
La terminarea fiecărui lot de produse se va lua în considerare costul următorului lot, în
ordinea cronologică inversă.Stocurile ieşite din gestiune sunt considerate ca aparținând
ultimului lot intrat şi evaluate la costul acestuia.
Este metoda preferată de unități în perioadele de majorare a preţurilor (inflaţie),
deoarece conduce la creşterea valorii consumurilor-ieşirilor şi la micşorarea valorii stocurilor
finale,aceasta asigurând o protecţie în condiții de inflaţie.
Fiind considerată cea mai corectă determinare a rezultatului, pentru ca, costurile
curente sunt corelate cu prețurile curente de vânzare, indiferent care dintre cantitățile intrate
sunt vândute sau consumate.
Aceste aspecte îi creează metodei LIFO o serie de avantaje:
- sunt folosite costurile actuale la data la care elementele de stoc sunt eliberate în producţie
sau vândute;
- este uşor de calculat;
- sunt utilizate prețurile actuale menționate pe facturile de achiziție;
Dezavantajele acestei metodei LIFO nu sunt de natură a determina întreprinderile să

37
nu opteze pentru aplicarea acesteia, în general în perioadele caracterizate prin hiperinflație.
Ele sunt cauzate mai ales de faptul că:

 valoarea stocurilor declarată în diverse situații financiare poate fi subevaluată, pentru ca

reflectă valoarea unor stocuri evaluate la prețuri vechi, care este nereală comparativ cu
valoarea lor la prețuri curente;
 este permisă de IAS 2 ca tratament alternativ, și nu ca un tratament de bază;
 nu urmărește distribuția normală a elementelor fizice de stoc;
Cu toate aceste inconveniente, într-o perioadă caracterizată prin creșterea prețurilor,
această metoda realizează o mai bună corespondență între veniturile și cheltuielile curente, cu
atât mai mult când atât costurile, cât și veniturile din valorificare sunt valori curente.

Metoda primul intrat – primul ieşit

Fiecare metodă de evaluare utilizată va conduce la informaţii diferite, aceasta fiind
agreată sau nu de managementul financiar- contabil al entităţii prin politicile contabile
aprobate, în funcţie de scopul şi de specificul entităţii.
Aceasta metoda FIFO se bazează pe faptul că primele bunuri cumpărate sunt cele dintâi
eliberate în producţie cum ar fi producator sau vândute ca fiind comerciant. O formulă
agreată şi utilizată de multe societăţi, ea putând fi aplicată oricărei entităţi care lucrează cu
consumabile.
Aceasta metoda în condițiile creşterii prețurilor are ca efecte:
- evaluarea ieşirilor la costurile cele mai scăzute;
- evaluarea stocurilor finale la preţurile cele mai mari;
- majorarea profitului din exploatare şi a impozitului aferent.
Este o metodă recomandată de IAS 2 şi agreată de reglementările românești. Este foarte
uşor de calculat, iar stocul final este evaluat la cele mai recente preţuri. Aceasta metoda are
dezavantajul că în perioadele cu fluctuaţii semnificative de preţ poate afecta rezultatul
financiar si prin faptul că ieşirile sunt evaluate la costul istoric, în timp ce veniturile sunt
evaluate la costurile curente,aceasta metoda ete mai putin aplicata.”8

Exemplu:

O societatea SC ARABESQUE SRL, are ca obiect de activitate comerţul cu ridicată

(definit ca activitatea desfăşurată de comercianții care cumpără produse în cantități mari în
scopul revânzării acestora în cantităţi mai mici altor comercianţi sau utilizatori profesionali şi
8
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, Editura CECCAR, Bucureşti, 2015 (IAS
2).
38
colectivi), înregistrează următoarele intrări:

Data intrări Cantitate Cost unitar Valoare Stoc Sold

intrare

15.05.2016 111.000 1,5 16.500 111.000 16.500

20.05.2016 116.800 1,8 210.240 116.800 210.240

23.05.2016 333.600 2,1 700.560 333.600 700.560

În aceeaşi perioadă, societatea înregistrează următoarele vânzări:

Data vânzării Cantitate vândută

15.05.2016 30.000

20.05.2016 20.000

23.05.2016 15.000

Total 65.000

Prin ,,Metoda costului mediu ponderat"

Vânzarea din data de 15.05.2016 – 30.000 buc. la un preţ de vânzare de 1,5 lei/buc.

Venituri încasate = 30.000 buc. x 1,5 lei/buc. = 45.000 lei

Scăderea din gestiune a mărfurilor vândute se face la preţul mediu ponderat rezultat
înaintea livrării.
Costuri aferente vânzării = 30.000 buc. x 1.215lei/buc. = 36.450 lei

Pentru calculul costurilor prin metoda costului mediu ponderat se recomandă să se

39
utilizeze un număr mai mare de zecimale.

20.000x1.8 lei/buc= 36.000 lei, scăderea din gestiune avem 20.000x1.51 lei/buc=30.200
15.000x2.1lei/buc=31.500 lei,scăderea din gestiune avem 15.000x1.76 lei/buc=26.400 lei

Prin ,,Metoda primul intrat – primul ieşit"

Vânzarea din data de 15.05.2016 – 30.000 buc. la un preț de vânzare de 2,5 lei/buc.
Venituri încasate = 30.000 buc. x 1,5 lei/buc. = 45.000 lei
Scăderea din gestiune a mărfurilor vândute se face începând cu valoarea de intrare aferentă
primului lot intrat.

Costuri aferente vânzării:

15.05.2016 30.000 buc. x 1,5 lei/buc. = 45.000 lei

Scăderea din gestiune:

15.05.2016 30.000 bux x 1.215 = 36.450 lei

DATA CANT PRET VANZARE VENITURI C/UNITAR

COST PROFIT

15.05.2016 30.000 1,5 45.000 1.215 36.450 8.550

20.06.2016 20.000 1,8 36.000 1.512 30.240 5.760

23.06.2016 15.000 2,1 31.500 1.764 26.460 5.040

Total 65.000 112.500 93.150 9.270

CAPITOLUL III

40
 CONCLUZII

Situaţiile financiare anuale sunt supuse unei analize financiare pentru că informaţiile
prezentate în cadrul acestora să poată da un plus de relevanţă şi claritate şi pentru a informa
cât mai bine posibil utilizatorii situaţiilor financiare cu privire la entitatea analizată.
Întreprinderile majoritare întocmesc situaţii financiare pentru a fi prezentate
utilizatorilor externi pentru a putea ţine evidența stocurilor intrărilor, dar și a ieșirilor din
gestiune.
Furnizarea de informaţii despre poziţia financiară a întreprinderii, rezultatele (performanţa) şi
modificările poziţiei financiare ale întreprinderii, fluxurile de numerar, este obiectivul
situaţiilor financiare.
Situațiile contabile ne ajută să ţinem evidenţa stocurilor de altfel în urma inventarelor
desfaşurate în interprinderi se pot stabili diferenţe de stocuri acestea se compensează în
funcţie de diferenţe valorice care pot fi în minus sau plus .
Toate aceste informaţii satisfac necesităţile comune ale majorităţii utilizatorilor, lăsând
în afară o serie de necesităţi informaţionale nefinanciare şi predictive.
Hotărârile economice, ce sunt luate de utilizatorii situaţiilor financiare, necesită o
evaluare a perioadei şi siguranţei generării cât şi a capacităţii unei entităţi de a genera numerar
sau echivalente de numerar.
Informaţiile privind rezultatul, prin contul de profit şi pierdere, cele privind poziţia
financiară sunt oferite, de bilanţ, iar informaţiile privind modificările poziţiei financiare prin
intermediul unor situaţii diferite.
Părţile componente ale situaţiilor financiare se interschimbă, deoarece ele reflectă
diferite aspecte ale aceloraşi tranzacţii sau ale aceloraşi evenimente.
Pe parcursul acestor ani de studiu am descoperit importanţa experienţelor acumulate
de-a lungul vieţii.
Nu este suficient să înveţi teoretic metodele de aplicare a acestei materii ci trebuie să
fii conştient de specificul acestei profesii, care necesită nu numai înzestrarea cu anumite
aptitudini, ci şi dobândirea altelor noi, prin aplicarea teoriei învăţate şi prin implicarea
personală în activităţile zilnice, prin dedicarea timpului pentru a acumula o experienţă cât mai
variată.
Deci, pot spune cu fermitate că aceşti ani au fost sursa de experienţă în contabilitate şi
o iniţiere în obţinerea unei specializări cu perspective pe viitor.

BIBLIOGRAFIE

41
1. A. Popa şi colectiv- ,, Studii practice privind aplicarea Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară în România‘’, Editura Contaplus, Bucureşti, 2007;

2. C. Drăgan - ,, Cursuri Contabilitate financiară ‘’, Editura Universitară, Craiova;

3. ,, Ghid practic de aplicare a reglementărilor contabile conforme cu directivele europene‘’,
Editura CECCAR, Bucureşti, 2015;
4. M. Gîrbină, Ş. Bunea - ,, Sinteze, studii de caz şi teste grilă privind aplicarea IAS-IFRS‘’,
vol. 1, Editura CECCAR, Bucureşti, 2009;
5. M. Ristea şi colectiv - ,, Contabilitatea societăţilor comerciale (vol. 1) ‘’ , Editura
Universitară, Bucureşti, 2009;
6. OMFP 1802/2014;
7. OMFP 2844/2016;
8. OMFP 2634/2015 privind documentele financiar-contabile.
9. V. Brabete, M. Mihai, C. Drăgan- ,, Contabilitatea activităților de comert, turism şi
alimentație public ‘’, Ed. Universitaria și Ed. Presa Universitară Clujeană, 2013;
10. www.anaf.ro;

42
43