CUPRINS

ARGUMENT

Capitolul I-Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor...................................pg.3

1.1. Tipologia stocurilor de materiale pentru producţie................................. pg.3

1.2. Modalităţi de exprimare a stocurilor....................................................... pg.4

Capitolul II-Tipul si complexitatea productiei de bunuri si servicii........................pg.6

Capitolul III-Metode utilizate în contabilitatea stocurilor……...........….... pg.8

Capitolul IV-Contabilitatea produselor finite......................................................... pg.11

4.1. Evaluarea stocurilor………………………………………..................... pg.13

4.2. Contabilitatea operatiilor privind stocurile fabricate……...............….. pg..17

4.3.Documente utilizate in contabilitatea produselor finite…..............……..pg.19

Capitolul V-Contabilitatea stocurilor la S.C.TECOPAN S.R.L……................….. pg.20

5.1.Prezentarea S.C. TECOPAN S.R.L………………………...............….… pg.20

5.2.Monografie contabila privind stocurile…………….............………….…pg.22

Concluzii si propuneri………………………………….............………….... pg.23

Bibliografie

Anexe

1
 ARGUMENT

Produsul unei activitati practice si teoretice indelungate , contabilitatea s-a afirmat

ca sistem de cunoastere si gestiune a resurselor societatii separate patrimonial. Ea a evoluat
lent, sinuos, discret si sigur.

Drumul parcurs este predominant de la practica la teorie in cadrul careia

experienta din practica contabila a fost cea care a anticipat si modelat metoda contabilitatii. Si
aceasta este cu atat mai adevarat cu cat, desi numerosi autori explica aposteori tehnici care nu
asteptasera teoria pentru a intra in aplicarea uzuala. Asa cum era firesc, evolutia contabilitatii
a fost insotita in plan teoretic de controverse privitoare la vocatia sa in cadrul mecanismelor
de cunoastere si gestiune a starii la un moment dat si a circuitului resurselor societatii.

Mai semnificative in acest sens sunt doua conceptii, prima care trateaza
contabilitatea ca teorie stiintifica, iar cea de-a doua ca tehnica de culegere, preluare, stocare,
transmitere si analiza informatiilor. Asa cum remarca autorul francez CHARLES
PENGLAOU ”Dezbaterea celor doua teze:contabilitatea este o stiinta, adica principii de
explicatie sau contabilitatea este tehnica, adica ansamblul mijloacelor si procedeelor aplicate
in vederea unui scop, a umplut secolele ce ne separa de Luca Paciolo.”

La o analiza atenta a celor doua conceptii apreciem ca nu sunt antitetice. Ca orice

disciplina stiintifica, contabilitatea reprezinta simultan o teorie si o metoda. In calitatea sa de
teorie stiintifica, contabilitatea reprezinta un sistem de principii si cunostinte care explica si
informeaza, iar ca metoda sau tehnica, un ansamblu coerent de procedee si instrumente prin
care se observa si inregistreaza resursele societatii separate ca entitati patrimoniale.

Prezenta lucrare intitulata ,, Calcularea si inregistrarea costului de productie a

produselor de panificatie la SC TECOPAN SRL ‚’abordeaza intr-o maniera restrinsa modul de
contabilizare si comercializare a stocurilor de produse finite.Sunt descrise aspecte legate de
ciclu de productie,modul de calculatie a costurilor de productie si valorificare prin vanzare
catre clienti ..Studiul de caz realizat la SC TECOPAN SRL reliefeaza atat activitatea
comerciala din punct de vedere organizatoric,economic cat si contabila prin monografia
contabila din documentele justificative prezentate in anexele lucrarii.

Lucrarea se incheie cu unele propuneri si concluzii privind activitatea de comert si

evolutia acesteia .

2
 CAPITOLUL I ROLUL, FUNCŢIILE ŞI NATURA ECONOMICĂ A
STOCURILOR

Conducerea şi controlul stocurilor de resurse materiale reprezintă, în economia de

piaţă, o activitate căreia i se acordă o atenţie deosebită datorită implicaţiilor economico-
financiare importante pe care le determină formarea şi deţinerea lor.
Stocurile sunt cantităţi de resurse materiale care se acumulează în depozitele şi
magaziile unităţilor economice, într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o
perioadă de timp determinată, cu un anumit scop. Stocurile sunt de fapt rezultatul
activităţilor de aprovizionare şi de desfacere, al activităţii comerciale, în general, care sunt
dependente de natura şi caracteristicile materialelor şi produselor, de condiţiile şi modalităţile
de furnizare şi asigurare-transport, de strategiile care se elaborează pe această linie, în scopul
îndeplinirii obiectivului de bază specific agenţilor economici.
În general, scopul formării stocurilor este diferit; la nivelul economiei, guvernul
constituie stocuri sub forma rezervei naţionale la resursele materiale strategice sau deficitare
pentru a pune la adăpost economia naţională de influenţa unor factori de forţă majoră
(seisme, inundaţii, stare de necesitate, evitarea conjuncturilor economice nefavorabile sau a
penuriei). Agenţii economici îşi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse pentru
a asigura alimentarea continuă a subunităţilor de consum sau servirea clienţilor în vederea
desfăşurării normale a activităţii şi realizării astfel a obiectivelor ce şi le-au propus.
Formarea stocurilor de materiale şi produse asigură condiţii optime pentru
desfăşurarea, după un sistem raţional, a activităţii fiecărei unităţi economice; fără stocuri nuse
poate obţine utilizarea judicioasă a capacităţilor de producţie, nu se pot satisface cererile
clienţilor în strictă concordanţă cu pretenţiile pe care le emit, nu se pot desfăşura o serie de
operaţii din sistemele aprovizionare şi desfacere cu cheltuieli rezonabile. Toate acestea pentru
că "stocurile" îndeplinesc o "funcţie vitală", aceea de "decuplare" şi de"armonizare" a
fluxului: "cumpărarea, aducerea (transportul), recepţia-depozitarea, pregătirea pentru
consum - utilizare a materialelor, trecerea acestora prin fazele de prelucrare până la
magazia de produse finite, expedierea sau livrarea produselor la clienţi, în magazinele
proprii sau ale distribuitorilor specializaţi pentru desfacerevânzare".

1.1. Tipologia stocurilor de materiale pentru producţie

3
 Pentru desfăşurarea normală a activităţii, unităţile economice din industrie, construcţii
sau transporturi îşi constituie stocuri în funcţie de condiţiile de aprovizionare interne
şiexterne, de natura resurselor materiale, de caracteristicile proceselor tehnologice, de
organizarea subunităţilor de consum şi dispersia teritorială a acestora, de strategia şi politica
adoptate în formarea stocurilor. "Structura materială a stocurilor pentru producţie", din
care urmează a fi alimentate punctele de consum, cuprinde: materii prime de bază sau
auxiliare; părţi componente şi subansamble ale viitorului produs finit; materiale şi piese de
schimb destinate întreţinerii şi reparării utilajelor, clădirilor, instalaţilor; combustibili şi
lubrifianţi, ambalaje şi materiale de ambalat, furnituri de birou.

În general, la nivelul unităţilor economice, se prevede constituirea obişnuită a

stocului curent, după caz, a celui în curs de transport şi, cu titlu de excepţie, stocurile de
siguranţă, de condiţionare, de transport intern (sau de secţie) şi de iarnă. Aceste tipuri de
stocuri îndeplinesc aceleaşi funcţii, dar în condiţii diferite şi definesc conţinutul stocului de
resurse materiale pentru producţie a cărei funcţie generală are în vedere"desfăşurarea
normală a activităţii unităţii economice în perioada de gestiune estimată".

"Stocul de siguranţă" reprezintă cantitatea de materiale acumulată în depozitul

consumatorului, fiind destinată asigurării continuităţii consumului când stocul curent a
fost epuizat şi întârzie reîntregirea lui, ca urmare a unor dereglări în livrările de la
furnizori, în transport sau creşterii ritmului consumului pe parcursul perioadei de gestiune
peste limitele estimate.

Formarea stocului de siguranţă înseamnă o acumulare suplimentară de resurse

materiale în stoc şi implicit o imobilizare mai mare de fonduri financiare antrenate la
cumpărarea acestora - situaţie care amplifică fenomenul economic negativ specific stocării în
general.
Ca urmare, un asemenea stoc se prevede la materiile prime de bază, a căror lipsă probabilă
condiţionează direct continuitatea activităţii productive a întreprinderii,iar furnizorul se află
la o distanţă relativ mare care nu permite rezolvarea unei probleme de aprovizionare în timp
scurt, operativ. De altfel, condiţiile de formare a stocului de siguranţă sunt diferite de la o
întreprindere la alta şi de la un material la altul.
Formarea acestuia depinde de nivelul şi evoluţia cererilor pentru consum, de ritmul
livrărilor de la furnizori, de timpul de transport şi de cel de comandă care, în activitatea

4
practică, nu sunt, întotdeauna, constanţi. Formarea stocului de siguranţă se practică şi în
sistemul activităţii de desfacere-vânzare, pentru satisfacerea cererii clienţilor, onorarea lor
promptă.
Consumul din stocul de siguranţă se face după analizeprealabile şi cu acordul
conducerii asigurării materiale (care va stabili măsuri eficiente de menţinere a ritmului
prestabilit al aprovizionărilor). Evidenţa scriptică acestui tip de stoc se ţine distinct de
celelalte categorii, în cadrul fişelor de magazie.

1.2. Modalităţi de exprimare a stocurilor

Stocurile de producţie se exprimă în diferite mărimi şi unităţi de evaluare fizică şi

valorică, în funcţie de necesitatea corelării lor cu alţi indicatori; o primă formă de exprimare
este în "unităţi naturale" (tone, kg, buc., m.p., m.c. etc.) şi serveşte la estimarea fizică a
potenţialului de producţie, de lucrări sau servicii, care se poate realiza din cantitatea stocată la
o resursă definită. Pe aceeaşi bază, se asigură determinarea necesarului de spaţii pentru
depozitare, a necesarului de mobilier sau de alte utilaje, dispozitive, instalaţii pentru dotare, a
necesarului de forţă de muncă din depozite. Stocurile fizice stau la baza comensurării valorice
a resurselor materiale stocate şi evidenţierii astfel a fondurilor financiare şi valutare care au
servit la cumpărarea lor.

A doua formă de exprimare este cea "valorică" (în lei, mii lei, mil.lei) prin care se
asigură evaluarea resurselor financiare şi valutare antrenate de formarea stocurilor de
producţie şi, prin aceasta, stabilirea impozitelor, taxelor de asigurare, ca şi a dobânzilor care
trebuie plătite.
Exprimarea valorică permite, totodată, stabilirea, prin însumare, a "stocurilor totale",
indiferent de tipul resursei materiale, determinarea capitalului circulant aferent materiilor
prime şi materialelor, a vitezei de rotaţie, a volumului de credite necesar, a cheltuielilor de
stocare al căror nivel se calculează în raport cu valoarea medie a stocului de producţie.
Expresia valorică este rezultatul produsului dintre stocul de producţie fizic, pentru
fiecare tip de resursă materială, şi preţul de aprovizionare aferent (calculat prin însumarea
preţului de cumpărare cu cheltuielile necesare aducerii materialelor în unitatea economică şi
pe care aceasta le suportă direct).

5
 A treia formă de exprimare este cea "în zile" prin care se evidenţiază perioada de
timp pentru care stocul fizic constituit acoperă cererea pentru consum. În funcţie de
exprimarea în zile se stabilesc momentele calendaristice de declanşare a acţiunilor de
reaprovizionare pe parcursul anului de plan.

6
 CAPITOLUL II TIPUL SI COMPLEXITATEA PRODUCTIEI DE
BUNURI SI SERVICII

Prin tip de productie se intelege o stare organizatorica si functionala a

intreprinderii,determinata de :

 Volumul productiei executate pe fiecare pozitie din nomenclatura

 Gradul de specializare a intreprinderii,sectiilor si locurilor de munca
 Modul de deplasare a diferitelor materii prime, materiale, semifabricate de la
un loc de munca la altul.
Procesul de productie reprezinta totalitatea actiunilor constiente ale angajatilor
unei intreprinderi,indreptate cu ajutorul diferitelor masini,utilaje sau instalatii asupra
materiilor prime,materialelor sau a altor componente in scopul transformarii lor in
produse,lucrari sau servicii cu o anumita valoare de piata.

In intreprinderile de productie exista trei tipuri de productie si anume :

 Tipul de poductie in masa

 Tipul de productie in serie
 Tipul de productie individual.
In functie de marimea lotului de fabricatie,tipul de productie in serie poate fi :

 Tip de productie in serie mare

 Tip de productie in serie mijlocie
 Tip de productie in serie mica.

Tipul de productie de masa.Caracteristici :

 Fabricarea unei nomenclaturi reduse de produse,in mod neintrerupt si in cantitati mari

sau foarte mari
 Specializarea inalta atat la nivelul locurilor de munca cat si la nivelul intreprinderii
 Deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se face bucata cu bucata,in mod
continuu cu ajutorul unor mijloace de transport specifice,cu deplasare continua ,de
felul benzilor rulante,conveiere sau planuri inclinate.

7
 Din punct de vedere organizatoric,locurile de munca si forta de munca care le
utilizeaza au un grad inalt de specializare fiind amplasate in succesiunea operatiilor
tehnologice sub forma liniilpor de productie in flux.

Tipul de productie in serie.Caracteristici :

 acest tip de productie este specific intreprinderilor care fabrica o nomenclatura

relativ larga de produse,in mod periodic si in loturi de fabricatie de marime
mare,mica sau mijlocie
 gradul de specializare al intreprinderii sau locurilor de munca este mai redus decat
la tipul de serie mare,fiind mai ridicat sau mai scazut in functie de marimea
seriilor de fabricatie
 deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se face cu mijloace de
transport cu deplasare discontinua(pt seriile mici de fabricatie)-
carucioare,electrocare,etc. sau alte mijloace cu deplasare continua pentru seriile
mari de fabricatie ;locurile de munca sunt amplasate dupa diferite criterii in
functie de marimea seriilor de fabricatie.Astfel pentru serii mari de fabricate
locurile de munca sunt amplasate dupa criteriul liniilor tehnologice,iar pentru
seriile mici de fabricatie dupa criteriul grupelor omogene de masini.
In functie de nomenclatura mai larga sau mai restransa de produse realizate in loturi de
marime diferite,productia de serie poate fi :

 productie de serie mare caracterizata printr-o nomenclatura de produse relativ

mica obtinuta in cantitati mari
 productie de serie mica,caracterizata printr-o nomenclatura de produse relativ
mare realizata in cantitati relativ mici
 productie de serie mijlocie,este o forma de productie intermediara intre
productia de serie mare si de serie mica

Tipul de productie individuala (unicata).Caracteristici

 fabricarea unei nomenclaturi foarte largi de produse,in cantitati reduse uneori

chiar unicate
 repetarea fabricarii unor produse are loc la intervale de timp nedeterminate,uneori
fabricarea acestora putand sa nu se mai repete niciodata

8
 utilajele din dotare au un caracter universal,iar personalul care le utilizeaza,o
calificare inalta
 deplasarea produselor intre locurile de munca se face bucata cu bucata sau in
loturi mici de fabricatie,cu ajutorul unor mijloace de transport cu deplasare
discontinua
 amplasarea locurilor de munca in sectiile de productie se face conform
principiului grupelor omogene de masini.

9
CAPITOLUL III METODE UTILIZATE ÎN CONTABILITATEA STOCURILOR

Unităţile patrimoniale pot să-şi organizeze contabilitatea stocurilor utilizând

fie metoda inventarului permanent , fie metoda inventarului intermitent .

A) Metoda inventarului permanent

Metoda inventarului permanent în contabilitate presupune că în conturile de

stocuri se înregistrează toate operaţiile de intrare a stocurilor ( cantitativ şi valoric )
evaluate la preţ de achiziţie , cost de producţie , preţ standard (prestabilit ) sau preţ
de factură , după caz .

De asemenea se înregistrează în conturile de stocuri fiecare ieşire din stoc ,

atât valoric cât şi cantitativ , ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice
moment a stocurilor .

Conform normelor contabile din ţara noastră , în condiţiile utilizării

inventarului permanent , unităle patrimoniale îşi pot organiza contabilitatea analitică
a stocurilor după specificul activităţii şi necesitţile proprii .

Se disting mai multe metode de evidenţă operativă şi anume :

1) Metoda operativ – contabilă ( pe solduri )

În acest caz , la locul de depozitare se ţine evidenţa operativă a stocurilor de

bunuri materiale , pe categorii , iar la contabilitate se ţine evidenţa valorică pe
gestiuni , iar în cadrul gestiunilor şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa
depozitelor cu cele din contabilitate se face lunar pri evaluarea stocurilor cantitative
trasmise din fişele de magazie în registrul stocurilor .

2) Metoda cantitativ valorică ( pe fişe de cont analitic )

În cazul utilizării acestei metode , la locul de depozitare se ţine eviden pe

categorii de bunuri ,iar în contabilitate se ţine o evidenţă cantitativ valorică.

Verificarea exactităţii şi concordanţei înregistrărilor în eviden.a depozitelor

cu cele din contabilitate se face prin punctajul perioadei dintre cantităţile înregistrate
în fişele de magazie cu cele din fişele de cont analitic din contabilitate .

10
 3) Metoda global - valorică

Această metodă constă în ţinerea evidenţei numai valoric , atât la nivelul

gestiunii cât şi în contabilitate . Şi în acest caz , periodic , se face controlul
concordanţei înregistrărilor din evidenţa gestiunii , cu cele din contabilitate .

Prezenterea detaliată a acestor metode de evidenţă operativă şi analitică a

stocurilor se face în cadrul contabilităţi de gestiune . În cazul utilizării inventarului
permanent conturilede stocuri se debitează , în cursul exerciţiului financiar , cu
intrările de bunuri prin creditul conturilor care indică sursa de procurare a bunurilor
şi se creditează cu ieşirile de stoc , aferente perioadei de gestiune respective .

La sfârşitul exerciţiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt

comparate cu soldurile stocurile faptice stabilite prin inventariere . Dacă există
diferenţe ( plusuri sau minusuri la inventar ) acestea se vor regulariza , aducându-se
stocurile la nivelul lor real .

B) Metoda inventarului intermitent

Normele contabile din ţara noastră permit unităţilor patrimoniale mici şi

mijlocii să utilizeze metoda inventarului intermitent . Această metodă presupune
stabilirea ieşirilor şi deci înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii
stocurilor la finele fiecărei luni . În acest caz ieşirile se determină ca diferenţă între
valoarea stocurilor iniţiale plus valoarea intrărilor , pe de o parte şi valoarea
stocurilor finale stabilite prininventariere , pe de altă parte .

Relaţia de calcul a ieşirilor ar putea fi următoarea :

E = Si + I – Sf

unde : E – valoarea ieşirirlor ;

S i – valoarea stocurilor iniţiale ;

I - valoarea intrărilor din perioada respectivă ;

S f – valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere .

11
 În cazul utilizării acestei metode s-a renunţat la utilizarea în cursul lunii a
conturilor de stocuri pentru evidenţa intrărilor şi respectiv a recalculării stocurilor
scriptice pentru fiecare intrare .

Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul şi sfârşitul

lunii .

În timpul lunii intrările de stocuri de materii prime şi materiale , obiecte de

inventar , animale şi mărfuri sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli
corespunzătoare , la cost de achiziţie , preţ de facturăsau preţ standard
( prestabilit ) , după caz .

La sfârşitul fiecărei luni , se stabilesc stocurile finale prin inventariere şi se

înregistrează în conturile de stocuri concomitene cu micşorarea cheltuielilor . Aceste
stocuri finale vor deveni stocuri iniţiale pentru luna următoare şi ele se cor anula
prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare .

În cazul utilizării inventarului intermitent , pentru stocurile provenite din

producţia proprie , la începutul fiecărei luni se anulează stocul iniţial concomitent cu
micşorarea veniturilor din producţia stocată .

12
 CAPITOLUL IV CONTABILITATEA PRODUSELOR FINITE

Produsele finite sunt acele bunuri materiale care au parcurs în întregime fazele
procesului de fabricaţie şi nu mai necesită prelucrări ulterioare , în cadrul unităţii
patrimoniale , fiind considerate corespunzătoare din punct de vedere calitativ . Ele pot fi
depozitate în vederea livrării ulterioare sau pot fi expediate direct clienţilor .

Reflectarea în contabilitate a mişcării produselor finite se ţine cu ajutorul conturilor

din grupa 34 “ Produse “ . Deoarece procesul de producţie determină la un moment dat şi
apariţia de semifabricate şi produse reziduale , grupa 34 “ Produse “ se desfăşoară pe mai
multe conturi sintetice de gradul I şi anume :

341 “ Semifabricate “

345 “ Produse finite “

346 “ Produse reziduale “

348 “ Diferenţe de preţ la produse “ .

Produsele se obţin şi se predau la magazia de produse finite , în cursul lunii . Pentru

luarea lor în evidenţă se folosesc costurile planificate sau antecalculate . La sfârşitul lunii ,
după determinarea costului efectiv al producţiei realizate se face compararea acestuia cu
costul planificat .

Diferenţele care apar în urma acestei comparaţii sunt diferenţe de preţ la produse . Ele
pot fi favorabile , când preţul efectiv este mai mic decât preţul planificat , caz în care
înregistrarea diferenţei se face în roşu sau pot fi nefavorabile , când preţul efectiv este mai
mare decât preţul planificat , caz în care înregistrarea se face în negru .

Înregistrarea acestor diferenţe are drept scop aducerea costurilor planificate

(folosite în cursul lunii ) , la nivelul costurilor efective . Din acest motiv contul 348
“ Diferenţe de preţ la produse “ este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a
produselor finite .
Conturile din grupa 34 “ Produse “ au funcţia contabilă de activ , sunt conturi
de bilanţ şi au rolul de a furniza informaţii de reflectare şi control gestionar, privind
situaţia şi mişcarea stocurilor de produse .

13
 Contul 345 “ Produse finite “ se debitează cu preţul de înregistrare al
produselor finite intrate în gestiune , inclusiv plusurile constatate la inventariere . Se
creditează cu preţul de înregistrare al produselor finite ieşite din gestiune spre
vânzare sau spre altă destinaţie . Soldul debitor reprezintă preţul de înregistrare al
produselor finite existente în stoc .
Conturile 341 “ Seamifabricate “ şi 346 “ Produse reziduale “ funcţionează
după acelaşi reguli ca şi contul 345 “ Produse finite “ , ţinând însă evidenţa
semifabricatelor şi respectiv a produselor reziduale .
Evaluarea şi înregistrarea în contabilitaten a stocurilor de produse se face la
costuri de producţie efective sau la preţuri prestabilite ( standard ) .
În cazul în care se utilizează preţuri prestabilite pentru înregistrarea
produselor , diferenţele dintre preţurile prestabilite ( standard ) şi costurile de
producţie fective , calculate la sfârşitul lunii , se vor înregistra distinct într-un cont
de diferenţe de preţ şi anume contul 348 “Diferenţe de preţ la produse“ . Acesta
este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor . Se debitează cu
diferenţele în plus sau în minus aferente produselor ieşite din gestiune , în roşu sau
în negru , după caz . Soldul contului reprezintă diferenţele de preţ aferente
produselor existaente în stoc .
Sunt conturi de bilanţ sau inventar, ele furnizează informaţia de reflectare şi
control gestionar privind situaţia şi mişcarea stocurilor şi comenzilor în curs de
execuţie. Soldul lor debitor este preluat în activul bilanţului.Preţul de înregistrare
din conturi, corespunzător valorii contabile de intrare a stocurilor şi producţiei în
curs de execuţie, este egal cu costul de achiziţie pentru bunurile procurate din afară
şi costul de producţie pentru bunurile obţinute din producţia proprie.Conturile de
stocuri şi producţia în curs de execuţie au funcţia contabia de activ. Se debitează cu
valoarea stocurilor intrate în gestiunea unităţii patrimoniale prin achiziţionarea de la
furnizori, aportate de către asociaţi, realizate din producţia proprie şi din alte surse.

Se creditează cu valoarea stocurilor ieşite din gestiunea unităţii patrimoniale

prin consumvânzare şi alte destinaţii. Soldul conturilor este debitor şi reprezintă
valoarea bunurilor şi serviciilor în stoc sau în sold la sfârşitul exerciţiului
financiar.Conţinutul ţi funcţia contabila a conturilor de stocuri se diferenţiază în
raport de metodă inventarului permanent sau intermitent, folosită pentru evidenţă
mişcării stocurilor. Astfel, în cazul folosirii metodei inventarului permanent

14
conturile de stocuri şi comenzi în curs de execuţie se debitează cu intrările de valori
materiale şi se creditează cu ieşirile de valori materiale.

În cazul utilizării metodei inventarului intermitent, conturile înregistrează numai

stocurile de valori materiale şi producţie în curs de execuţie. Astfel, la închiderea exerciţiului
financiar, în debitul conturilor se înregistrează stocurile de la sfârşitul perioadei, determinate
prin inventariere, iar la deschiderea exerciţiului, în credit, stocurile de la începutul perioadei
preluate în categoria cheltuielilor, pentru perioada următoare de gestiune, în cazul
materialelor şi mărfurilor, şi că venituri, în cazul produselor şi producţiei în curs de fabricaţie.
Rulajul intrărilor şi ieşirilor se înregistrează direct prin debitul, respectiv creditul conturlior
de cheltuieli în cazul materialelor şi mărfurilor şi de venituri, în cazul produselor, lucrărilor şi
serviciilor.

O varianta a metodei inventarului intermitent este şi cea a debitării şi creditării

conturilor numai cu variaţia creşterea şi micşorarea stocurilor la sfârşitul perioadei de
gestiune. Creşterea - micşorarea stocurilor de materiale şi mărfuri generează o creştere -
micşorare de cheltuieli, iar creşterea - micşorarea de producţie neterminată, semifabricate şi
produse finite determina o creştere - micşorare de venituri.

În cazul în care evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a stocurilor se face la preţuri

prestabilite (standard), conturilor de stocuri li se asociază conturi distincte care înregistrează
diferenţele de preţ faţă de costul de achiziţie sau costul de producţie. În debitul conturilor de
diferenţe, de regulă, se înregistrează diferenţele aferente bunurilor intrate în gestiunea
întreprinderii, iar în creditul lor, diferenţele corespunzătoare stocurilor ieşite. Soldul
conturilor reprezintă diferenţele de preţ aferente bunurilor economice existente în stoc în
gestiunea întreprinderii . O asemenea modalitate de funcţionare impune înregistrarea în roşu a
diferenţelor dacă preţurile prestabilite sunt mai mari decât costul de achiziţie sau de
producţie, după caz şi în negru în situaţia inversă.

Dacă nu se acceptă mecanismul de înregistrare roşu - negru, prezentat mai sus,

conturile de diferenţe înregistrează în debit diferenţele în plus (costul de achiziţie sau de
producţie este mai mare decât preţul prestabilit) aferente stocurilor intrate în gestiune şi
diferenţele de preţ în minus (costul de achiziţie sau de producţie este mai mic decât cel
prestabilit) aferente stocurilor ieşite din gestiune. În creditul conturilor se reflectă diferenţele

15
de preţ în minus aferente stocurilor intrate în gestiune şi diferenţele în plus corespunzătoare
stocurilor ieşite din gestiune.

De asemenea, în cadrul clasei s-a creat o grupa distinctă de conturi: 39 "Provizioane

pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie". Cu ajutorul acestor conturi se
ţine evidenţă provizioanelor pentru deprecierea stocurilor. Sunt conturi de pasiv, în creditul
lor se înregistrează valoarea provizioanelor pentru depreciere, constituite pe seama
cheltuielilor, în debitul aceloraşi conturi se reflectă valoarea provizioanelor reluate prin
diminuare sau anulare. Soldul creditor al acestor conturi reprezintă valoarea provizioanelor
constituite prin prelevarea din rezultate.

4.1. Evaluarea stocurilor

La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării

lor patrimoniale:

A.Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi;

B.Evaluarea la inventariere;

C.Evaluarea la bilanţ;

D.Evaluarea la ieşirea din patrimoniu.

A. Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Regulă generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor , la intrarea în patrimoniu, este

evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:

1. Costul de achiziţie, în cazul bunurilor achiziţionate de la terţi, în structura căruia se

cuprind următoarele elemente:

-Preţul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum şi
rabaturile, remizele, risturnuri etc.

-Cheltuieli accesorii de achiziţionare - acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de
aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi: costuri externe:

16
comisioane, transport extern, asigurare şi costuri interne: de transport intern, cheltuieli de
manipulare.

2. Costul de producţie, în cazul bunurilor şi serviciilor obţinute din activitatea proprie de

exploatare, format din:

- Preţul de achiziţie a materialelor consumate;

-Cheltuielile directe de fabricaţie;

-Cheltuieli indirecte de fabricaţie.

3. Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca:

-Aport la capital;

-Obţinute cu titlu gratuit;

- Din donaţii.

-Costul de intrare în patrimoniu este denumit şi valoare de intrare sau valoare contabila.

B. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Regulă generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la

valoarea actuală sau de utilitate denumită şi valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în
funcţie de utilitatea bunului în întreprindere sau preţul pieţei şi se identifica, în funcţie de
destinaţia lor, astfel:

Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub formă valorii nete
de realizare, care este dată de preţul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu
transport, comisioane etc.

Semifabricatele şi producţia în curs de execuţie se evaluează la valoarea componentelor

materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare. Materiile prime şi
materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire.

17
 La stabilirea valorii de inventar se va aplică principiul prudenţei, potrivit căruia nu este
admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea
elementelor de pasiv şi a cheltuielilor. În acest sens:

• În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea

bunului pentru unitate şi preţul pieţei, este mai mare decât valoarea cu

care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile
din contabilitate.

• În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în
listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar.

• Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri

relative(nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situaţia
reală existenţa, chiar şi în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de
vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate,
nu sunt deductibile fiscal.

• În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsură
imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înţelege costul de
achiziţie, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piaţă, taxele nedeductibile,
inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare.

C. Evaluarea stocurilor la închiderea exerciţiului prin bilanţ contabil

Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabila pusă de acord cu

rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri:

Pentru stocurile la care au rezultat diferenţe în plus între valoarea de inventar şi

valoarea de intrare, în bilanţ acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de
valoare nu se înregistrează în contabilitate.

Pentru stocurile la care s-au constatat diferenţe în minus între valoarea de inventar şi
valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanţ la valoarea de inventar. În contabilitate
aceste stocuri vor continuă să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare
datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Pe baza

18
celor arătate mai sus se desprinde regulă generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, şi
anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de
achiziţie sau a costului de producţie, după caz, că forme a costului istoric. Prin această se
asigura aplicarea principiului realităţii, costurile efective de achiziţie şi de producţie fiind
parametrii reali ai valorii stocurilor.

D. Evaluarea stocurilor la ieşirea din patrimoniu

La ieşirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate şi se

înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a
înregistrărilor la ieşirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a preţului utilizat pentru
evaluarea stocurilor ieşite.

Metode de evaluare a stocurilor

1. Metodă costului mediu ponderat (CMP)

Costul unitar mediu ponderat se calculează că raport între valoarea totală a stocului
iniţial (Şi) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) şi cantitatea existenţa în stocul iniţial (qs), plus
cantităţile intrate(qi):

CMP = Si+ Vi

qs+qv

Metodă costului mediu ponderat poate fi aplicat în două variante:

a. Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare.

b.Actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat fie lunar, fie la alte perioade, care
în principiu să nu depăşească durata medie de stocare.

2. Metodă prima intrare- prima ieşire (FIFO)

19
 Potrivit acestei metode, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de
achiziţie al primului lot intrat, iar pe măsură epuizării lotului, stocurile ieşite din gestiune se
evaluează la costul de achiziţie al lotului următor în ordine cronologică.

Prin această metodă ieşirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării

loturilor în gestiune.

3. Metodă ultima intrare- prima ieşire (LIFO)

Potrivit acestei metode, ieşirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, iar după
epuizarea lotului, cantităţile ieşite vor fi evaluate la costul lotului anterior.

Prin această metodă ieşirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea inversă

intrării loturilor în gestiune.

4. Metodă costului standard

Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilităţii interne de gestiune, pot

să determine costurile şi preţurile prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile
standard. În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat,
costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează şi înregistrează intrările şi
ieşirile.Diferenţele dintre costul de înregistrare şi costurile efective de achiziţie sau de
producţie se evidenţiază în conturi distincte.

Între costurile de achiziţie şi costul standard au fost înregistrate diferenţe care au fost
evidenţiate distinct. Aceste diferenţe se repartizează la sfârşitul lunii asupra valorii bunurilor
ieşite şi asupra stocului existent cu ajutorul coeficientului de repartizare al diferenţelor de
preţ, această calculându-se prin înmulţirea valorii bunurilor ieşite cu coeficientul calculat.
Indiferent de metodă de contabilitate adoptată pentru evidenţă stocurilor, evaluarea lor
reprezintă o problema a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii stocurilor.

4.2. Contabilitatea operatiilor privind stocurile fabricate

Dacă se foloseşte metodă inventarului permanent, în cursul exerciţiului pe baza "bonurilor

de predare, transfer, restituire", produsele recepţionate se înregistrează la costul de producţie
prin relaţia:

34 = 711

20
 Înregistrarea de mai sus este valabilă şi în cazul folosirii metodei inventarului intermitent,
cu deosebirea că ea se efectuează numai la finele perioadei şi numai pentru stocurile finale de
produse sau producţie în curs de execuţie.

Ieşirea de produse prin vânzare, metodă inventarului permanent, generează înregistrarea:

711 = 34

Reluarea producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei următoare implică înregistrarea:

711 = 33

În situaţia în care se utilizează metodă inventarului intermitent, ciclul complet de înregistrări

se prezintă astfel:

a) decontarea asupra veniturilor a stocurilor iniţiale de produse :

711 = 33

b) preluarea la conturile de stocuri a produselor şi producţiei în curs de execuţie consemnate

la sfârşitul perioadei în "listele de inventariere":

33 = 711

Provizioanele pentru deprecierea valorii stocurilor se calculează la închiderea

exerciţiului financiar cu ocazia inventarului general al patrimoniului. La acest moment,
potrivit IAS 2 "Contabilitatea stocurilor", stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică
dintre cost (valoarea contabila) şi valoarea realizabilă netă (valoarea de inventar). De unde
rezultă că, potrivit principiului prudenţei, atunci când costul stocurilor este mai mare decât
valoarea realizabilă netă, el trebuie diminuat până la nivelul valorii realizabile nete prin
sistemul ajustărilor sau al provizioanelor pentru depreciere.

În principiu deprecierea stocurilor este recunoscută că o cheltuiala potrivit

principiului conectării costurilor la venituri. Astfel, atunci când stocurile sunt vândute,
valoarea oricărei diminuări a stocurilor până la valoarea realizabilă netă şi toate pierderile de
stocuri trebuie recunoscute în perioada în care are loc pierderea sau diminuarea, tipul de
înregistrare fiind:

6xx = 3xx

21
Cheltuieli cu deprecierea Stocuri

Orice stornare ulterioară a diminuării valorii stocurilor că urmare a creşterii valorii

realizabile net, trebuie recunoscută că o reducere a cheltuielii cu stocurile în perioada în care
stornarea a avut loc, tipul de înregistrare fiind:

3xx = 6xx

Stocuri Cheltuieli cu deprecierea

În ţara noastră deprecierile privind stocurile sunt tratate în plan contabil pe calea
provizioanelor pentru deprecierea activelor. Provizioanele pentru deprecierea valorii
stocurilor se calculează la închiderea exerciţiului financiar cu ocazia inventarului general al
patrimoniului.

În principiu contabilitatea analitică a stocurilor se organizează pe feluri (sortimente)

de bunuri materiale stocate sau pe grupe de stocuri şi locuri de depozitare (gestiuni create).
Excepţie face contabilitatea analitică a mărfurilor şi ambalajelor aflate în unităţile de
desfacere cu amănuntul, care se ţine global - valoric pe gestiuni (magazine de desfacere).
Aceeaşi structura se poate adopta şi în cazul contabilităţii rechizitelor de birou, imprimatelor
şi materialelor folosite pentru ambalare.

4.3.Documente utilizate in contabilitatea produselor finite

Cheltuielile cu materiile prime şi materialele auxiliare se înregistrează în contabilitate

pe baza fişei limită de consum, pentru stabilirea necesarului de consum pe fiecare serie de
producţie, corelată cu ordinele (comenzile interne) de producţie şi cu bonurile de consum
emise în baza acestora.

Fişa limită de consum sau fişa limită de materiale, se foloseşte atunci când se eliberează
zilnic sau în mod repetat, acelaşi feluri de materiale pentru aceiaşi comandă sau lucrare. Fişa
se întocmeşte pentru un singur fel de materiale şi pentru o singură lună, sau pentru mai multe
feluri de materiale din aceiaşi gestiune, din aceiaşi grupă şi care privesc aceiaşi comandă.1

Bonul de consum (sau bonul de materiale) stă la baza eliberării de materiale din magazie,
înregistrarea acestora în contabilitate şi este document justificativ de primire în secţiile de
producţie. Bonul individual se foloseşte pentru eliberarea unui singur fel de material, iar
1
Ministerul Finanţelor Publice Catalogul formularelor cu regim special privind activitatea financiară şi
contabilă, Ed. Economică, Bucureşti, 2001, p.21.

22
pentru eliberarea mai multor materiale necesare comenzii sau produsului se întocmeşte bonul
colectiv de materiale.

Predarea la contabilitate a documentelor privind evidenţa materialelor se face cu ajutorul

borderoului de produse al documentelor.

Fisa de magazie…………………………………………………………….

Raport de productie……………………………………………………….

23
 CAPITOLUL V. CONTABILITATEA STOCURILOR LA S.C. TECOPAN S.R.L.

5.1.PREZENTAREA S.C. TECOPAN S.R.L.

Activitatea principala desfasurata de firma este productia de diferite sortimente de

paine (din care deriva aproximativ 85% din veniturile firmei). Pe langa paine firma mai
produce diferite sortimente de covrigi si produse de patiserie.

Pe langa activitatea de productie firma mai dezvolta activitati de comert cu

racoritoare, bauturi alcoolice si produse alimentare. Aceasta activitate este asteptata sa
devina, in viitor, la fel de importanta precum activitatea de productie si chiar sa detina o
pondere mai importanta in veniturile firmei.

Activele fixe sunt compuse din:

1. 2 cladiri cu o suprafata totala de 1500 m2

2. imprejurimile cu o suprafata totala de 3000 m2

3. echipamentul, in valoare de 1 miliard lei (valoarea din 1999)

Prima cladire este intrebuintata in procesul de productie iar cealalta este destinata depozitarii
diverselor produse aferente activitatii de desfacere.

Cladirea destinata productiei include:

 3 malaxoare'
 6 cuptoare cu o capacitate de 1200 de paini /jumatate de ora.

 4 cantare automate

 25 de carucioare de transport

 Facilitate de stocare a produselor

Pe langa cladirea descrisa mai sus se mai gasesc diferite depozite pentru faina, benzina
si pentru echipamentul tehnic si o cladire separata pentru birouri.

24
 Firma mai detine mijloace de transport consistand din 4 Dacii si un camion pentru
transportul painii si al produselor alimentare.

In ceea ce priveste furnizorii de marfa ai firmei "Tecopan", acestia pot fi impartiti in functie
de cele 2 domenii de activitate ale firmei:

- activitatea de productie

- activitatea de comercializare

In primul rand, ne vom referi la furnizorii relationati cu activitatea de productie. Aici intalnim
4 funizori:

1) Compania pe actiuni Baneasa, situata pe strada Mecet nr.1-5, in Bucuresti. Aceasta

companie este unul dintre cei mai importanti producatori de faina din Bucuresti si
aprovizioneaza firma "Ardealul" cu 100 tone de faina in fiecare saptamana. Relatiile
dintre cele 2 firme sunt satisfacatoare, firma "Ardealul" fiind unul dintre clientii fideli
ai acesteia. Astfel, plata este facuta saptamanal, dupa ce faina este folosita in procesul
de productie.

2) Compania cu raspundere limitata "Overseas", situata pe Str. Grivitei nr.60, in

Bucuresti. Aceasta firma aprovizioneaza in principal cu produse destinate
imbunatatirii calitatii painii "Ardealul".

3) Moara "Magura", situata in satul Magura. Aceasta moara aprovizioneaza firma cu

faina pentru covrigi si alte produse de patiserie (aproximativ 4 tone
saptamanal). Firma este unul dintre principalii clienti ai morii, datorita capacitatii
reduse de productie a acesteia.

Cheltuielile de productie

Cu ajutorul acestui indicator se stabilesc eforturile totale de productie/exploatare in

cadrul unitatii economice (eforturi umane, materiale si financiare), care urmeaza sa fie
realizate de catre viitorul obiectiv de investitii. Face parte din sfera indicatorilor sintetici de
evaluare a activitatii unitatii economice, care poate fi pus in evidenta atat sub

25
forma costului de productie unitar (pe produs), cat si a costului de productie total (pe intreaga
productie).

a. Costul de productie unitar, poate fi stabilit pe baza de calculatii pe produs

b. Costul de productie total, il mai putem intalni si sub denumirea "valoarea productiei la
cost", se stabileste pentru volumul total al productiei pe o anumita perioada de timp (luna,
trimestru, an).

Veniturile financiare au ca sursa, rezultatele economice corespunzatoare:

-costului (pentru protectia economica si sociala, protectia muncii);

-profitului (participarea salariatilor la profit, scolarizare, actiuni social-culturale si sportive).

Analiza financiară urmăreşte să evidenţieze, pe de o parte,modalităţile de realizare a

echilibrului financiar pe termen lung şi pe termen scurt(obiectiv al analizei pe bază de bilanţ)
şi, pe de altă parte, treptele de acumulare bănească, de rentabilitate ale activităţii
întreprinderii(obiectiv al analizei pe baza contului de profit şi pierderi). Bilanţul sintetizează
stareapatrimonială a întreprinderii la un moment dat, în timp ce contul derezultate
sintetizează rezultatul fluxurilor economice şi financiare de intrare,de prelucrare şi de ieşire,
pe perioada considerată. Informaţia comună, carese întâlneşte în cele două documente de
sinteză, este rezultatul net (profitulsau pierderea), ca o reflectare a rentabilităţii întreprinderii
(intrări,prelucrări, ieşiri) şi a noii stări patrimoniale a acesteia.
Modalitatea evidentierii productiei din punct de vedere contabil se poate face simplist,
la valoarea materiilor prime inglobate in produsul finit sau la pret prestabilit, pret care sa
includa valoarea materiilor prime dar si a costurilor directe si indirecte ale societatii.

5.2.Monografie contabila privind stocurile

In anexele proiectului se regasesc aplicatii practic-contabile privind stocurile.

26
27
 CONCLUZII SI PROPUNERI

Activitatile de productie si comercializare reprezinta obiective importante ale

societatilor comerciale, indiferent de forma de proprietate, deoarece prin aceasta se satisfac
nevoile individuale si sociale.

Pentru dimensionarea si analiza activitatii de productie si comercializare se foloseste

un sistem de indicatori valorici, care, prin continut, pot caracteriza anumite aspecte ale firmei.
Astfel :

a) cifra de afaceri (CA) – reprezentand suma veniturilor din vanzari (de marfuri, de
produse, lucrari si servicii);

b) productia marfa fabricata (Qf) – reprezentand valoarea bunurilor destinate vanzarii;

c) productia exercitiului (Qe) – reprezentand dimensiunea intregii activitati a firmei,

respectiv suma productiei vandute (CA), a variatiei productiei stocate (Qs) si a
productiei imobilizate (Qi) – productia de mijloace fixe realizate in regie proprie;

d) valoarea adaugata (Qa) – reprezentand bogatia nou creata de un agent economic, pe

parcursul unui exercitiu financiar, altfel spus capacitatea firmei de a produce avere.
Valoarea adaugata rezulta daca din rezultatul intregii activitati a firmei (productia
exercitiului) deducem consumurile provenind de la terti (consumul de materii prime,
materiale auxiliare, combustibil, energie, apa etc.).

Rezultatele analizei activitatii de productie si comercializare stau la baza

fundamentarii programului de productie si comercializare pentru perioada urmatoare, precum
si la baza stabilirii unor obiective strategice pentru dezvoltarea firmei.

Din analiza datelor rezulta ca programul de productie si comercializare este bine

fundamentat, pentru ca fata de realizarile perioadei precedente, firma si-a propus o crestere
cantitativa si calitativa la toti indicatorii valorici.

Cu alte cuvinte, dinamica prevazuta (planificata) de intreprindere pentru indicatorii

valorici respecta corelatiile normale, in sensul ca:

28
· Si-a propus o crestere mai rapida a cifrei de afaceri fata de a productiei, ceea
ce presupune ca prin programul de productie a prevazut crearea conditiilor
favorabile asigurarii desfacerii productiei fabricate si reducerii stocurilor;

· Si-a propus un ritm superior de crestere a productiei de marfa fabricata fata de

ritmul productiei exercitiului, ceea ce presupune ca prin programul de
productie sunt create conditiile reducerii stocurilor de productie neterminata
(fara a afecta continuitatea procesului de productie);

· Si-a propus un ritm superior de crestere la valoarea adaugata fata de ritmul

productiei exercitiului, ceea ce presupune ca sunt create conditiile necesare ca
prin program sa scada ponderea consumurilor intermediare, cu implicatii
favorabile asupra costurilor si profitului.

29