390 Teoria şi practica administrării publice

- securitatea izică şi a mediului descrie măsurile de protecţie pentru centrele de date din cadrul unei organizaţii;
- administrarea comunicaţiilor şi operaţiunilor descrie controalele de securitate pentru reţele şi sisteme;
- controlul accesului priveşte restricţiile aplicate accesului direct la reţea, sisteme, aplicaţii şi date;
- achiziţia, dezvoltarea şi păstrarea sistemelor informatice deinesc aplicarea măsurilor de securitate în aplicaţii;
- administrarea incidentelor de securitate a informaţiei tratează cum anticipează şi răspunde sistemul la breşele de
securitate;
- administrarea continuităţii afacerii descrie măsurile de protecţie, întreţinere şi recuperare a proceselor critice pen-
tru afacere şi sisteme;
- conformitatea descrie procesul de asigurare a conformităţii cu politicile de securitate a informaţiei, standarde şi
reguli.
Pe parcursul exploatării oricărui sistem informatic este necesar de asigurat un nivel adecvat de securitate. Un sistem
de securitate care este protejat astăzi sigur, mâine poate deveni vulnerabil. În acelaşi timp, sistemul de securitate care
nu este exploatat în corespundere cu cerinţele contemporane sau nu se ia în consideraţie apariţia unor noi pericole,
peste un anumit timp îşi va pierde actualitatea. Sunt cunoscute fapte că multe vulnerabilităţi, utilizate pentru desfăşu-
rarea atacurilor asupra sistemelor informatice, la timpul atacului erau deja depistate şi cunoscute.
Asigurarea securităţii este posibilă prin exploatarea corectă a sistemului şi prin susţinerea politicii de securitate.
Aceasta presupune desfăşurarea unui şir de măsuri permanente şi periodice de susţinere tehnică a mijloacelor de pro-
tecţie, monitorizarea şi analiza evenimentelor de securitate ce se derulează în sistem, veriicarea periodică a nivelului
de protecţie a resurselor protejate.

BIBLIOGRAFIE
1. <http://www.datasecurity.ro/>, accesat la 31.03.2014.
2. <http://www.egov.md/>, accesat la 31.03.2014.
3. <http://www.iso27001security.com/>, accesat la 01.04.2014.

METODE DE GESTIONARE A STOCURILOR ÎNTR-UN SISTEM

INFORMAŢIONAL ADMINISTRATIV
Octavian PRUTEANU,
master, Academia de Administrare Publică

SUMMARY
Analysis of storage of the laws and action of the factors that govern this process allowed the determination of ways,
means and forms of establishment, use , sizing and operation of stocks that have become an important tool in scientiic
management of economic activity, increased eiciency it, and transparency of public administration.
In this article I analyze stocks , importance , types and structure of stocks from diferent points of view , inventory plan-
ning and procurement policies, methods and systems for inventory management.

Stocurile reprezintă cantităţi de resurse materiale/produse care se acumulează în depozitele de aprovizionare ale
unităţilor economice, într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioada de timp determinată, în vederea asi-
gurării continuităţii şi ritmicităţii fabricaţiei şi a consumului.
Crearea de noi industrii şi dezvoltarea celor existente a generat multiplicarea punctelor de consum şi de producţie.
Problemele legate de gestiunea stocurilor au pornit de la practică, iar mai târziu s-au dezvoltat numeroase teorii ştiinţi-
ice. Astfel, s-a făcut trecerea de la forma involuntară la forma deliberată, conştientă.
Gestiunea stocurilor a devenit un domeniu larg, incluzând atât probleme de dimensionare, de optimizare a am-
plasării în teritoriu, de reducere a cheltuielilor de stocare, cât şi probleme de depozitare, de structura sortimentală,
conservare, redistribuire, mod de utilizare etc.
Analiza procesului de stocare, a legităţilor şi acţiunii factorilor care guvernează acest proces a permis determinarea
căilor, mijloacelor şi formelor de constituire, utilizare, dimensionare şi funcţionare a stocurilor care au devenit, astfel, un
instrument important în conducerea ştiinţiică a activităţii economice, în creşterea eicienţei acesteia.
Rolul şi importanţa stocurilor. Rolul stocurilor într-un sistem informaţional este de a realiza:
- îmbunătăţirea serviciului logistic pentru clienţi. Principalul motiv pentru deţinerea de stocuri este asigurarea
disponibilităţii produselor pentru satisfacerea cererii clienţilor;
Materiale ale Conferinţei internaţionale ştiinţiico-practice 391
- echilibrul relaţiei dintre cerere şi ofertă. Acest echilibru presupune existența unui decalaj temporal între cerere
şi ofertă;
- economiile de scară în domeniul producţiei. Prin fabricarea unor cantităţi mai mari decât cererea imediată, stocu-
rile permit maximalizarea eicienţei producţiei;
- economiile de scară în domeniul cumpărării şi transportului. Diminuarea costurilor de achiziţionare prin cumpă-
rarea unei cantităţi mai mari decât cea necesară, la un preţ mai mic, poate conduce la economii de scară şi în domeniul
transportului prin o utilizare mai eicientă a mijloacelor de transport;
- reducerea costurilor. Rolul de reducere a costurilor totale este determinat de următoarele aspecte:
a) valoriicarea unei conjuncturi favorabile a preţurilor. Presupune achiziţionarea anticipată a unei cantităţi care
depăşeşte nevoile curente ale organizaţiei, la un preţ convenabil, în condiţiile în care se estimează o creştere ulterioară
a acestuia;
b) diminuarea incertitudinii. Menţinerea unor stocuri de siguranţă protejează organizaţia de anumite riscuri: vari-
aţiile neaşteptate ale cererii, incertitudini legate de furnizor (întârzieri în producţie, transport, prelucrarea comenzilor).
Tipuri de stocuri. Există mai multe tipuri de stocuri:
a) Planiicate şi urmărite:
- stocul ciclic (de bază) este stocul necesar pentru a satisface cererea medie, în perioada dintre două completări
succesive ale stocului;
- stocul de siguranţă constituie o modalitate de protecţie contra incertitudinii datorate cererii şi, respectiv, duratei
ciclului de performanță al furnizorului;
- stocul de tranzit este alcătuit din produsele alate în mişcare sau în aşteptare, în mijloacele de transport;
- stocul mediu este constituit din materiile prime, componente, produse în curs de prelucrare şi produse inite
păstrate, de regulă, într-un sistem logistic.
b) Producţie:
- de materii prime şi materiale destinate consumului unităţilor de producţie: stocul de producţie, stoc în amonte;
- de produse inite, destinate livrării către beneiciari: stocul de desfacere, stoc în aval;
- destinate asigurării funcţionării continue a unor maşini sau a unor linii de fabricate: stocul interoperaţional.
c) Rol pe plan economic:
- stocuri cu rol de regulator au ca rol reglarea luxurilor de intrare şi de ieşire ale produselor între două stadii suc-
cesive ale procesului tehnologic;
- stocuri cu rol strategic sunt formate din piese sau din subansamble folosite de serviciul de întreţinere, necesare
înlocuirii rapide a lor în caz de avarie la instalaţiile vitale ale întreprinderii;
- stocuri speculative sunt mai puţin legate de activitatea agenţilor economici şi se referă, în general, la produse şi
materiale rare, a căror valoare nu este luctuantă;
d) Depozitare:
- produse periculoase;
- voluminoase;
- fragile.
e) Gestionare:
- stocuri cu gestiune normală;
- stocuri cu „afectare directă” (comandate special pentru o anume comandă);
- stocuri de produse consumabile;
- stocuri „fără gestiune” (din magaziile intermediare, cu o supraveghere globală).
Planiicarea stocurilor. Stocul satisface nevoile utilizatorilor, el nu există decât dacă este reconstituit. Altfel, el este
situat între două curente (luxuri): un lux de intrare (de aprovizionare) şi un lux de ieşire din stoc (consum). Stocurile
există în diferite puncte ale sistemului logistic al întreprinderii: în depozitele unităţii, în centre de distribuţie proprii, în
mijloacele de transport.
Stocurile oferă siguranţă în următoarele situaţii:
- luctuaţiile cerere/ofertă. Stocurile de siguranţă, stocurile tampon sau rezervele;
- anticiparea. Stocurile anticipatorii conţin bunuri destinate să acopere creşterea sezonieră;
- transportul. Resursele materiale şi produsele traversează uneori distanţe mari între furnizori, depozite, distribuitori
şi clienţi;
- stocurile de protecţie împotriva riscului. Acumulările de stoc în avans pot i proitabile dacă se fac achiziţii avantajoa-
se, pentru a evita luctuaţiile de preţ sau pentru a proita de reducerile de preţ;
- mărimea lotului. Existenta stocurilor are de cele mai multe ori rolul de a îmbunătăţi eiciența operaţională prin sepa-
rarea ritmurilor de achiziţie şi fabricaţie de ritmul consumului. Asemenea compromisuri implică achiziţii în exces pentru
cerinţele imediate, pentru a reduce costurile de transport, cantităţile de produse şi costurile de constituire a stocurilor.
Planiicarea achiziţiilor. Planiicarea de achiziţii este procesul de a decide ce să cumpere, când şi din ce sursă. În tim-
pul procesului de planiicare a achiziţiilor, metodei de achiziţie se atribuie şi aşteptările pentru îndeplinirea cerinţelor
achiziţiei determinate. Importanţa planiicării achiziţiilor:
392 Teoria şi practica administrării publice

- ajută să decidă ce să cumpere, când şi din ce surse;

- permite stabilirea dacă aşteptările lor sunt realiste;
- este o oportunitate pentru toate părţile implicate în procese, să se întâlnească pentru a discuta anumite cerinţe
de achiziţii. Aceste părţi interesate ar putea i entitatea care solicită, utilizatorii inali, experţii tehnici şi chiar vânzătorii
pentru a oferi intrări relevante cu privire la cerinţele speciice;
- permite crearea unei strategii de achiziţii pentru achiziţionarea iecărei cerinţe care va i inclusă în planul de achiziţii;
- estimarea timpului necesar pentru a inaliza contractul în procesul de achiziţii şi de atribuire pentru iecare cerinţă,
în cazul în care cerinţa poate i îndeplinită în perioada aşteptată sau de către entitatea solicitantă;
- evaluarea nevoii de expertiză tehnică pentru a dezvolta speciicaţiile tehnice şi / sau domeniul de activitate pentru
anumite cerinţe;
- evaluarea fezabilităţii de combinare sau împărţire a cerinţelor de achiziţii în diferite pachete de contract.
Planul de achiziţii. Importanţa planului de achiziţii:
- enumeră toate cerinţele preconizate a i achiziţionate pe o perioadă de timp;
- stă la baza programului de achiziţii, ce stabileşte termenele pentru efectuarea iecarui pas în procesul de achiziţii
până la atribuirea contractului şi îndeplinirea cerinţei;
- permite consolidarea cerinţelor similare sub un singur contract sau divizarea unei cerinţe în mai multe pachete de
contracte pentru economii de scară;
- din numărul de cerinţe privind planul de achiziţii, entitatea contractantă poate stabili în prealabil orice nevoie de
personal suplimentar, inclusiv asistenţă externă, în scopul de a completa toate cerinţele de achiziţii listate la planul de
achiziţii;
- permite monitorizarea procesului de procurare şi determină modul în care performanţa reală este comparată cu
activităţile planiicate şi, astfel, pune în alertă departamentele pertinente şă adapteze planul de achiziţii în consecinţă;
- îmbunătăţeşte transparenţa şi predictibilitatea procesului de achiziţii.
Planiicarea preliminară a achiziţiilor. În timpul determinării cerinţelor, este important să se pregătească un plan
de achiziţii preliminar şi o strategie de achiziţii tentativă, în scopul de a exclude orice aşteptări false date de achiziţii,
scurt timp, şi când poate i de aşteptat rezonabil îndeplinirea cerinţei date într-o anumită metodă de achiziţii.
Planiicarea stocurilor în condiţii de certitudine. Pentru managementul stocurilor există două decizii importante
ce trebuie luate:
- stabilirea punctului de reaprovizionare;
- stabilirea mărimii comenzii şi a numărului de comenzi necesare.
Stabilirea punctului de reaprovizionare înseamnă determinarea mărimii stocului la care se impune lansarea unei noi
comenzi, în vederea asigurării satisfacerii continue a cererii, acesta indicând doar când anume trebuie lansată comanda,
nu mărimea comenzii.
Planiicarea stocurilor în condiţii de incertitudine. În condiţii de incertitudine este necesară crearea unui stoc de
siguranţă întrucât în această situaţie există luctuaţii ale cererii pe durata intervalului de aprovizionare şi/sau variaţii ale
ciclului de performanță. Planiicarea stocului de siguranţă presupune identiicarea probabilităţii de producere a unei
rupturi de stoc, estimarea cererii pe durata rupturii de stoc şi adoptarea deciziei privind gradul de protecţie dorit faţă
de rupturile de stoc:
- incertitudinea privind variaţia cererii: în acesta situaţie se consideră că cererea luctuează, iar intervalul de reapro-
vizionare nu variază în timp, furnizorul putând livra marfa în intervalul prestabilit;
- planiicarea în condiţii de incertitudine privind variaţia ciclului de performanță în condiţiile unei cereri cunoscute:
impactul luctuaţiilor ciclului de performanță nu este evaluat statistic, stocul de siguranţă se stabileşte în funcţie de
durata medie necesară pentru completarea stocului;
- planiicarea stocurilor în condiţii de incertitudine simultană a cererii şi a duratei ciclului de performanță: pentru a
determina stocul de siguranţă este necesară determinarea probabilităţilor combinate a celor două tipuri de incertitu-
dine. În condiţii de incertitudine combinată, o altă decizie importantă ce trebuie luată este determinarea stocului de
siguranţă care permite asigurarea unui anumit nivel de servire a clienţilor, respectiv, a nivelului dorit de îndeplinire a
comenzilor clienţilor.
Clasiicarea stocurilor. Constituirea de stocuri trebuie să asigure ritmic procesul economic speciic, de producţie
sau desfacere, evitând ruptura între aprovizionare-desfacere. În general, la nivelul unui agent economic se constituie
trei categorii de stocuri:
- stocuri de resurse materiale;
- stocuri de producţie neterminată;
- stocuri de distribuţie (de produse inite).
Politici de gestionare a stocurilor. Se pot identiica trei politici de gestiune a ciclului de exploatare cu efecte dife-
rite ale rentabilităţii şi riscului:
- politică agresivă, care îşi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri minime. Rentabilitatea ridicată intenţi-
onată prin acţiune politică este însoţită de riscuri mari legate de lipsa de stoc, de lipsa de lichidităţi şi de insolvabilitatea
întreprinderii;
Materiale ale Conferinţei internaţionale ştiinţiico-practice 393
- politică defensivă, care îşi propune realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri şi lichidităţi ridicate. Rentabilitatea
va i, în acest caz, afectată de costurile suplimentare ale prudenţei în asigurarea cu stocuri a continuităţii activităţii de
exploatare;
- politică echilibrată (intermediară) este cea care armonizează relaţia contradictorie dintre rentabilitate şi risc.
Necesarul în stocuri trebuie astfel stabilit încât să stimuleze întreprinderea în folosirea cât mai eicientă a acestor
valori, în mobilizarea tuturor factorilor care să conducă la accelerarea vitezei de rotaţie, pentru reducerea absolută sau
relativă a stocurilor.
Metode de gestionare a stocurilor:
- metoda extrapolării. Dimensionarea stocurilor după metoda extrapolării sau metoda globală porneşte de la ideea
unei legături directe între fondul de rulment, ca sursă permanentă de inanţare, şi cifra de afaceri;
- metoda standard sau metoda termenelor de plată vizează determinarea ne¬voilor de inanţat ale ciclului de exploa-
tare exprimate iniţial în zile/cifră de afaceri şi abia în etapa a doua, în volum valoric;
- metoda KANBAN este dezvoltată în Japonia de irma Toyota. Ea este denumită, de asemenea, metoda stocului zero
sau metoda de producţie în lux continuu. Ideea de bază a sistemului constă în aceea că întreprinderea trebuie să deţină
un stoc minimal, dar pentru aceasta furnizorii săi ar trebui să poată livra la timp piesele care îi sunt necesare întreprin-
derii. Acest sistem este mai larg decât un sistem de gestiune a stocurilor. Suma stocurilor este redusă la minimum, ca şi
timpul şi distanța dintre diferitele operaţiuni;
- metoda analitică vizează determinarea necesarului de active circulante pe iecare element în parte, urmând ca în
inal să se însumeze;
- metoda ABC de gestiune a stocurilor. În cadrul preocupărilor de determinare a mărimii optime a stocurilor, activi-
tatea de planiicare economică şi inanciară a trebuit să rezolve o altă relaţie contradictorie. Astfel, urmărind distribuţia
după valoare a stocurilor de active circulante din majoritatea întreprinderilor, s-a observat că circa 70% din numărul
articolelor existente în stocuri reprezintă numai circa 10% din valoarea totală a acestora, în timp ce aproximativ alte
10% din numărul articolelor deţin circa 70% din valoarea totală a stocurilor. În această situaţie, nu se mai justiică, din
punct de vedere inanciar, urmărirea şi controlul detaliat al stocurilor de valoare mică, dar care deţin o pondere mare
ca număr de articole, folosindu-se, în acest scop, metode globale.
Sistemele de gestiune a stocurilor se diferenţiază în funcţie de natura consumului (constant sau variabil) şi de
intervalul de timp la care se manifestă cererea de reaprovizionare (intervalul dintre două aprovizionări succesive) care
la rândul lui poate i constant sau variabil. În funcţie de cei doi factori, vor rezulta patru tipuri de gestiune a stocurilor:
Sistemul cu cerere constantă la intervale egale se caracterizează printr-un consum constant în timp drept, în care
la intervale egale de timp se cer (se comandă) cantităţi egale.

Sistemul cu cerere constantă la intervale variabile se caracterizează printr-un consum variabil în timp, drept pen-
tru care se pot comanda (cere) cantităţi egale, dar la intervale neegale de timp.

Sistemul cu cerere variabilă la intervale constante de timp se caracterizează prin existența unui consum neu-
niform în timp, ceea ce face ca pentru perioade de timp egale să se consume cantităţi diferite, ce determină cantităţi
variabile necesare pentru completarea stocului.
 394 Teoria şi practica administrării publice

Sistemul cu cerere variabilă la intervale variabile de timp se caracterizează prin existența unui consum variabil pe
unitatea de timp şi cu o cerere variabilă în timp. Aceasta determină ca în funcţie de consumul corespunzător anumitor
perioade să existe un nivel variabil al stocului, ceea ce face ca pentru recompletarea stocului să se folosească cantităţi
variabile, graic acest sistem se prezintă astfel:

Aşa cum a rezultat din analiza sistemelor de comandă, există două sisteme de reaprovizionare (recompletare a
stocului):
a) sistemul de reaprovizionare cu punct de comandă. Conform acestui sistem, lansarea unei noi comenzi pentru o
nouă perioadă se face în momentul în care nivelul stocului a atins un nivel critic, numit punct de comandă. Acest nivel
critic trebuie astfel calculat încât să permită asigurarea consumului pe perioada de timp până la sosirea noii comenzi.

b) sistemul de reaprovizionare la intervale egale de timp. Conform acestui sistem de reaprovizionare, lansarea
comenzilor se face la anumite intervale de timp.

Costurile de depozitare a stocurilor sunt multiple:

- costuri de stocaj;
- asigurări;
- de predare;
- deteriorare;
- costul capitalului imobilizat, acest tip de cost trebuie, de asemenea, luat în consideraţie, deoarece, dacă capitalu-
rile nu erau imobilizate în stocuri, ele ar i putut i investite în alte active mai productive.
Costurile de aprovizionare-livrare reprezintă costurile de reaprovizionare şi de livrare. Acestea sunt, de aseme-
nea, numite şi costuri de comandă.

BIBLIOGRAFIE
1. Scrioşteanu Adriana. Stocurile în activitatea întreprinderii, 2005.
2. Mironenco Rodica. Controlul gestiunii stocului, 2002, nr. 2.
3. Brînzilă Liuba. Consecinţele erorilor la determinarea şi evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale. În revista
„Fin – Consultant,” 2007, nr. 1.
4. Donos Sergiu-Gabrilel. Determinarea mărimii stocurilor şi a necesarului lor de inanţare În: „Gestiunea şi conta-
bilitatea irmei,” 2006, nr. 10.
5. Pruteanu Octavian. Aplicaţii pentru planiicarea achiziţiilor şi licitaţiilor, teză de master, 2014.
6. Товстоношенко В. Н. Логистика запасов и складирования.
7. Dumitru Gheorghe. Evaluarea stocurilor, 2005, nr. 7.

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)