Întrebări

1. Care sunt și prin ce se caracterizează tipurile de gestiune a stocurilor? Definiți fiecare

tip de gestiune a stocurilor, metodele de calcul pentru cantitatea economică de
comandă aprovizionare și cum se aplică efectiv în funcție de specificitate?
Studierea concretă a realităţilor din activitatea practică a unităţilor economice evidenţiază o gamă
largă de tipuri de gestiune a stocurilor diferenţiate în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară
procesele de stocare, de natura şi caracteristicile cererii pentru consum, de natura materialelor de
aprovizionat, de caracteristicile surselor de furnizare şi a formelor de asigurare, de condiţiile de
transport. Exista urmatoarele tipuri de gestiune a stocurilor:
- Gestiunea cu cerere constantă la intervale egale, ce prevede ca reaprovizionările pentru
reîntregirea stocului curent să se facă în loturi egale din punct de vedere cantitativ. Acest tip
de gestiune are în vedere şi posibilitatea epuizării stocului curent şi întârzierii reîntregirii lui în
cadrul ciclurilor de aprovizionare, fapt pentru care se recomanda formarea şi utilizarea
stocului de siguranţă; dimensiunea acestuia va reprezenta şi nivelul de alarmă, cu rolul de
declanşator al acţiunilor de urgentare a reîntregirii stocului curent.
- Gestiunea cu cerere variabilă la intervale egale implică reaprovizionarea cu loturi variabile
ca mărime care trebuie estimată la momentele calendaristice, când se are în vedere
desfăşurarea operaţiunilor de comandă si reaprovizionare; iar cantitatea de materiale care a
mai rămas în stoc la acel moment va fi folosită pentru acoperirea cererii de consum pe durata
de reaprovizionare. Astfel se cunosc cu certitudine momentele calendaristice de plasare a
comenzilor, durata de reaprovizionare fiind de fiecare dată aceeaşi. Cantitatea cu care urmează
a se face reaprovizionarea se determină prin extrapolare, pe bază de calcul probabilistic. Prin
urmare, presupune formarea stocului de siguranţă şi stabilirea unui nivel de alarmă sau de
aprovizionare, de data aceasta, în cadrul stocului curent, în scopul declanşării, la momentul
atingerii, a acţiunilor care se impun. Acest tip de gestiune este specific pentru ţesătorii, unităţi
de confecţii şi tricotaje, unităţi producătoare de mobilă, care au un nomenclator relativ
constant de fabricaţie, dar care trebuie să adapteze pe parcurs cererea de materiale pe culori,
texturi, linia modei, etc, în funcţie de comenzile clienţilor.
- Gestiunea cu cerere variabilă la intervale neegale, la care nu se cunosc momentele
calendaristice de plasare a comenzilor, ele trebuind a fi determinate prin extrapolare. Ca şi în
cazul tipului de gestiune anterior, problema estimării este dificilă, fiind in funcţie de modul în
care se manifestă cererea în cadrul duratei de aprovizionare. Reaprovizionările se fac în loturi
constante ca nivel, stabilite la începutul perioadei de gestiune. Prevede formarea şi a stocului
de siguranţă, al cărui nivel de formare îl va reprezenta şi pe cel de alarmă. Acest tip de
gestiune este caracteristic întreprinderilor cu un volum mare de producţie nenominalizată sau
prestatoare de servicii, de reparaţii, etc.
- Gestiunea de tip (S,s) sau cu două depozite se caracterizează prin următoarele: intervalele şi
cererile sunt variabile, lotul de aprovizionare S este constant, iar lansarea comenzilor de
reaprovizionare se declanşează în momentul când se atinge, în procesul mişcării stocului
curent, un nivel de aprovizionare (Nr=s) prin care se defineşte, de fapt, momentul de
reaprovizionare. Denumirea de gestiune tip (S,s) exprimă esenţa procesului de lucru, s fiind
nivelul de reaprovizionare, iar S fiind cantitatea/lotul de aprovizionat. În afară de acest nivel s,
declanşator al reaprovizionărilor, se poate stabili şi nivelul de alarmă peste cel al stocului de
siguranţă. Gestiunea de tip (S,s) prezintă interes, fiind mai uşor de aplicat, datorită asemănării
cu procesele de stocare reale din unităţile economice. Optimizarea unei gestiuni de acest gen
implică stabilirea celor două niveluri, s şi S, în aşa fel încât procesul de formare a stocurilor să
se realizeze cu cheltuieli minime.
 2. Cum se aplică principiul lui Pareto în activitatea de aprovizionare materială?
Gruparea după importanţa economică sau cantitativă se poate face după principiul pus în evidenţă de
Pareto - conform căruia 20% din numărul de resurse deţine o pondere de 80% în cheltuielile cu
materiile prime din costul de producţie al întreprinderii consumatoare. După importanţa pieţei de pe
care se asigură, resursele materiale se pot grupa în: critice (aşa cum sunt cele specifice, care se asigură
de pe o piaţă de monopol sau monopson) şi necritice - cum sunt cele standardizate, de uz general sau
care se asigură de pe o piaţă concurenţială cu mare potenţial. Dacă se are în vedere importanţa
strategică, resursele materiale se pot grupa în: vitale, de importanţă foarte mare, medie, mică şi
neimportante.

3. Explicați legătura dintre stocurile de producție și veniturile firmei?

Legatura dintre stocurile de productie si veniturile firmei este reprezentata de o situaţie
economico-financiară favorabilă caracterizată printr-un raport continuu descrescător între volumul de
stocuri şi veniturile firmei. Aceasta înseamnă că, de la o etapă la alta, se alocă o parte mai mică din
venituri pentru formarea stocurilor de producţie şi o parte mai mare pentru extinderea activităţii
productive a firmei şi sporirea, pe această cale, a cifrei de afaceri. În acelaşi sens se interpretează şi
raportul dintre volumul stocurilor şi profitul întreprinderii.

4. Cum se calculează lotul optim de comandă aprovizionare și elementele asociate?

Lotul optim

Elementele asociate:
 5. Care este sistemul de protecție financiară față de riscurile potențiale de intrare în
sistemul de insolvabilitate a partenerului de afaceri?
În economia de piaţă sunt practicate în principal următoarele sisteme de protecţie financiară:
- protecţie prin garanţii suplimentare acordate de un terţ;
- protecţie prin dobândirea unor drepturi asupra unor bunuri mobile şi imobile ale debitorului;
- protecţie prin utilizarea informaţiilor economico-financiare despre parteneri.
Garanţia constituie un contract prin care garantul se obligă faţă de creditor, ca în cazul în care
beneficiarul de credit nu îşi îndeplineşte obligaţiile de restituire, să preia el plata acestora.
În ce priveşte protecţia afacerilor prin dobândirea de bunuri, aceasta este de două tipuri: pe bază de
bunuri mobile; pe bază de bunuri imobile.
Sursele de obţinere a informaţiilor sunt, în principal, următoarele:
1. contactarea unor agenţi economici, a unor firme care au avut şi/sau au relaţii cu partenerul testat.
Asemenea informaţii sunt de regulă incomplete, deseori subiective şi nu prezintă nici o garanţie.
2. obţinerea de informaţii de la instituţiile de credit-bănci, case de economii - cu care viitorul partener
are relaţii de afaceri.

6. Ce sunt resursele cu efect de levier?

Resursele cu efect de levier se caracterizează printr-un risc scăzut în aprovizionare, dar cu efect
important asupra costurilor de asigurare; se recomandă elaborarea de politici strategice pe grupe de
resurse, analizându-se obiectivele şi căile de acţiune la intervale egale de timp (de exemplu, lunar,
trimestrial etc.).

7. Ce este stocul de condiționare și care este importanța acestuia?

Stocul de condiţionare reprezintă cantitatea de materiale care se acumulează şi este staţionată o
perioadă de timp în spaţii special amenajate, în vederea aducerii resurselor respective, prin operaţii de
condiţionare, la parametrii fizico-chimici care să permită prelucrarea lor corespunzător condiţiilor
impuse de normele tehnologice. În această categorie se includ materiale ca: lemnul pentru mobilă sau
pentru alte prelucrări industriale, lâna pieptănată, bumbacul balotat (pentru odihnă şi condiţionare),
varul (pentru stins), caolinul (pentru macerat), etc.

8. Ce înțelegeți prin noțiunea de grup strategic?

Prin grup strategic se înţelege un segment de furnizori care se caracterizează prin atuuri şi căi de
acţiune asemănătoare. Gruparea se poate face, de exemplu, după "poziţia pe piaţă" şi "avantajele
concurenţiale". O asemenea grupare permite identificarea mai uşoară a "ameninţărilor" , cat şi a
"oportunităţilor". În raport cu aceste elemente se pot stabili mai uşor căile raţionale de acţiune
eficientă.

9. Ce servicii asociate produselor la vânzări complexe cunoașteți?

Servicii asociate produselor in vanzarile complexe sunt: de antrenare; de sporire a volumului şi
eficienţei vânzărilor; de îmbunătăţire a calităţii ofertei; de retroinformare; de promovare; de stabilizare
şi permanentizare a relaţiilor cu partenerii.
 10. Ce tipuri de gestiune a stocurilor cunoasteti?
În literatura de specialitate, sunt identificate următoarele tipuri de gestiune a stocurilor:
- Gestiunea cu cerere constantă la intervale egale
- Gestiunea cu cerere variabilă la intervale egale
- Gestiunea cu cerere variabilă la intervale neegale
- Gestiunea de tip (S,s) sau cu două depozite

11. Cum funcționează protecția în caz de risc în cazul bunurilor mobile?

Protecţia pentru bunuri mobile constă în crearea unui drept de ipotecă al creditorului asupra unor
bunuri mobile aparţinând debitorului, în următoarele formule;
- transmiterea de către debitor către creditor a unui bun material, acesta rămânând însă în
proprietatea debitorului;
- rezervarea de drepturi ale creditorului asupra bunurilor mobile (mărfurilor) vândute
debitorului, în sensul că acestea rămân în proprietatea furnizorului până la plata integrală a
datoriei către acesta; aceste drepturi sunt înscrise amănunţit în contractul încheiat;
- asigurarea prin ipotecare a unor bunuri imobile ale debitorului în favoarea creditorului.

12. De ce activitatea de aprovizionare este considerată a fi un centru de profit?

Activitatea de aprovizionare este considerată a fi un centru de profit deoarece i n general,
centrul de profit este reprezentat de acea verigă organizatorică a întreprinderii care poate săşi
controleze atât intrările (costurile), cât şi ieşirile (veniturile). Subsistemul aprovizionării materiale se
manifestă ca centru de profit prin controlul pe care îl poate avea asupra costurilor specifice cum sunt:
costurile de achiziţie, costurile de gestiune, costurile de prelucrare, etc.

13. Ce sunt resursele critice?

Resursele critice sunt acelea care se asigură de pe o piaţă de monopol sau monopson

14. Ce este frontiera de eficiență?

Frontiera de eficienta este limita combinărilor celor două caracteristici, care poate fi atinsă ţinând
cont de bugetul consumatorului. Ea este denumită "frontiera de eficienţă" pentru că un consumator
calculat, raţional, va prefera o combinare de caracteristici situată pe acest nivel, faţă de una localizată
mai jos de această limită.

15. Care este diferența dintre efortul direct și efortul indirect de stocare?
Efortul direct este rezultanta însumării următoarelor elemente:

 cheltuielile cu salariile muncitorilor şi ale personalului administrativ din depozite (Cs);

 cheltuielile cu energia electrică, combustibili, lubrifianţi, etc., destinate desfăşurării operaţiunilor de

manipulare-depozitare (Ct);
 cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe din depozite (Ca);

 cheltuielile pentru întreţinerea şi repararea echipamentelor (Cr);

 cheltuielile pentru iluminat, încălzit şi climatizarea unor spaţii de depozitare (Ci);

 cheltuielile pentru materialele auxiliare şi de întreţinere necesare desfăşurării activităţii depozitului

(Cma);

 cheltuielile determinate de pierderile normale – perisabilităţi (Cp).

Mărimea totală a efortului direct de stocare este dată de relaţia:
Eds = Cs + Ct + Ca + Cr + Ci + Cma + Cp
Efortul indirect de stocare este dat de efectele evitării finanţării pentru achiziţionarea şi stocarea
materialelor care se pot înregistra în ipoteza nestocării şi folosirii fondurilor financiar-valutare, astfel
disponibilizate, la dezvoltarea capacităţilor de producţie şi efectuarea unor noi investiţii, generatoare
de profit. Efortul indirect de stocare Eids se poate calcula astfel: Eids  ( a Spv Spv)  e

16. Cum se calculează sistemul de desfacere potrivit metodei statistice? (Metoda 1)

Metoda statistică se bazează pe datele efective înregistrate în perioada de gestiune curentă referitoare
la stocurile fizice efective de produse finite sau la duratele efective de staţionare a produselor în
depozite. Potrivit acestei metode, stocul de desfacere se calculează astfel: Sd  Ts k  qmz
Ts = timpul mediu de stocare a produselor finite în depozitul de desfacere în perioada curentă
(considerată bază de calcul);
K = coeficient de corecţie care exprimă efectul eventualelor măsuri tehnicoorganizatorice care se
prevăd pentru aplicare în scopul reducerii perioadei de staţionare a produselor finite în depozitul de
desfacere;
Qmz = producţia medie zilnică estimată pentru perioada de gestiune următoare

17. Ce este efectivul total de stocare și cum se calculează acesta?

Efectivul de stocare este suma cheltuielilor directe și indirecte realizate de organizație. Mărimea totală
a efortului direct de stocare este dată de relaţia: Eds = Cs + Ct + Ca + Cr + Ci + Cma + Cp

18. Care sunt categoriile de metode de calcul a stocului curent?

Categoriile de metodele de calcul ale stocului curent sunt :
- metoda de calcul pe baza capacităţii de trasport (Ctr), caz în care stocul curent se stabileşte la
nivelul acesteia
- metoda de calcul pe baza cantităţii minime de livrare în condiţii economice avantajoase (qmI)
a cărei mărime defineşte nivelul fizic de formare a stocului curent;
- metoda de calcul pe baza intervalului de reluare a producţiei la producători-furnizori (ip),
- metoda bazată pe capacitatea depozitului (D) a cărei dimensiune va condiţiona nivelul maxim
de formare a stocului curent
 19. Care sunt situațiile concrete care influențează strategia în cumpărarea de resurse
materiale?
Situaţiilor concrete care influenţează strategiile în cumpărarea de resurse materiale şi echipamente
tehnice şi interpretarea corectă a acestora; dintre acestea menţionăm:
- disponibilităţile de pe piaţa de cumpărare; dacă cantitatea de resursă materială oferită pe piaţă
este mare, libertatea de acţiune a cumpărătorului este extinsă şi invers;
- numărul de furnizori; cu cât este mai mare numărul de furnizori, cu atât cresc şi posibilităţile
cumpărătorului de a alege mai uşor pe cel care prezintă cele mai avantajoase condiţii de
vânzare;
- înţelegerile între furnizori ; dacă există astfel de înţelegeri, ele reduc evantaiul posibilităţilor
de alegere ale firmei cumpărătoare; raportul de forţe devine favorabil furnizorilor (dar
acţiunea poate fi interpretată ca neloială, acţionându-se ca atare);
- costurile de intrare pe piaţa de cumpărare; dacă sunt mari posibilităţile de acţiune pentru
reînnoirea surselor de aprovizionare, se reduc;
- costurile de ieşire pentru furnizori; cu cât costurile de ieşire sunt mai ridicate pentru furnizor,
cu atât cumpărătorul are avantaje mai mari;
- costurile de menţinere pe piaţă dacă sunt mari, libertatea de acţiune este mică, situaţia
conducând la retragere;
- situaţia financiară a furnizorilor; cu cât capacitatea de autofinanţare este mai ridicată, deci
fondurile proprii sunt mai importante, cu atât furnizorul dispune de o mai mare libertate de
acţiune; totodată, el se va afla mai puţin sub presiunea întreprinderii cumpărătoare, iar aceasta
din urmă se bucură de un risc mai mic în pierderea furnizorului;
- producţia integrată în amonte; dacă întreprinderea fabrică o parte din nevoile sale în produse
semifinite, ea poate mai uşor să absoarbă variaţiile ofertei pe piaţa furniturilor. Ea dispune
astfel de o mai mare libertate de acţiune;
- costurile de transfer; dacă întreprinderea deplasează comenzile sale de la un furnizor la altul
fără cheltuieli suplimentare, ea nu este supusă costurilor de transfer. Ea este deci liberă să
deplaseze cererile sale acolo unde interesele sunt cel mai bine realizate;
- costurile de informare pentru întreprindere; acestea includ cheltuielile care sunt antrenate
pentru cercetarea, prelucrarea şi analiza informaţiilor asupra furnizorilor, a ofertelor acestora.
Dacă costul cercetărilor pentru descoperirea de noi furnizori mai accesibili sunt prea ridicate,
deci greu de suportat, libertatea de acţiune a firmei este limitată sau frânată;
- capacitatea financiară a cumpărătorului; cu cât fondurile proprii (şi deci, capacitatea de
autofinanţare) sunt mai ridicate, cu atât întreprinderea este mai liberă în a alege mai multe
soluţii: de independenţă, de transfer sau de integrare;
- poziţia firmei cumpărătoare pe piaţa sa finală; cu cât aceasta are o influenţă mai mare pe piaţa
sa finală (de desfacere), cu atât este mai liberă să afecteze resurse financiare mai mari pe piaţa
din amonte; totodată, furnizorii vor accepta condiţiile unui astfel de cumpărător, considerând
că a livra unei astfel de întreprinderi este benefic pentru imaginea care se formează, facilitând,
în acelaşi timp, afluxul unor noi clienţi;
- specificitatea şi sensibilitatea clientelei finale asupra produsului intermediar; când clientul
final este sensibil la imaginea unui produs din amonte, el va solicita acest produs, această
marcă. De exemplu, clienţii de camioane preferă anvelope MICHELIN; situaţia impune
echiparea produsului cu asemenea componente;
- nevoia de inovare a întreprinderii; cu cât o întreprindere are mai mulţi furnizori, cu atât ea este
mai interesată în a profita de inovaţiile lor tehnologice. Acest aport este un catalizator pentru
propriile inovaţii ale firmei.

20. Care sunt criteriile obiective de apreciere a furnizorilor reali?

Criterii obiective de apreciere a furnizorilor reali (curenţi, existenţi) se consideră:
1. modul de derulare a livrărilor anterioare; Se analizează, de fapt, dacă s-au înregistrat abateri faţă de
termenele de livrare precizate în contractul comercial sau stabilite de comun acord cu furnizorul.
2. modul de respectare a condiţiilor referitoare la cantitatea comandată, sortimentaţia prevăzută,
calitatea solicitată; În funcţie de aceste elemente se stabileşte potenţialul de livrare al furnizorului.
Acesta se calculează în funcţie de rezultatele operaţiei de recepţie în urma căreia se verifică cantitatea,
calitatea şi varietatea lotului sosit, partea care nu corespunde şi se respinge, sau cea care lipseşte. În
acelaşi timp, se determină şi procentul de respingere a cantităţilor materiale necorespunzătoare
calitativ sau a celor lipsă, în funcţie de care se apreciază nivelul de serviciu asigurat de un furnizor, în
perioada de până la momentul analizei.
3. evoluţia în timp a preţurilor de vânzare. Un furnizor ale căror preţuri au o evoluţie neregulată, poate
să aibă realizări inconstante şi din alte puncte de vedere.

21. Prin ce se caracterizează modul de acordare de puncte pe grade de importanță?

(Metoda 2)
Metoda acordării de puncte pe grade de importanţă a criteriilor, cu detaliere pe subcriterii
specifice.Marja de notare este în general aleasă între 1 şi 100. Metoda presupune:
- stabilirea scării de importanţă a criteriilor alese pentru evaluare;
- stabilirea sistemului de evaluare (notare) a furnizorilor în funcţie de criteriile luate în calcul.

22. Ce sunt vânzările complexe?

Vânzările complexe se definesc ca o formă specială de desfacere a produselor, compusă din ansamblul
de livrări de produse şi servicii aferente între care se creează legături de antrenare, intercondiţionare,
interdependenţă – coordonate sau efectuate de un singur furnizor, în beneficiul unui singur utilizator.

23. Ce rol îndeplinește subsistemul de aprovizionare în acțiunea de elaborare a strategiilor

de dezvoltare a întreprinderii?
Rolul pe care il indeplineste subsistemul de aprovizionare in actiunea de elaborare a strategiilor de
dezvoltare a întreprinderii se manifestă prin
- elaborarea şi fundamentarea strategiilor eficiente în cumpărarea de resurse materiale şi
echipamente;
- elaborarea de strategii de acţiune, în raport cu furnizorii, care să corespundă cel mai bine
intereselor întreprinderii;
- elaborarea unei strategii eficiente de colectare şi transmitere de informaţii;
- elaborarea unei strategii şi a unei politici eficiente de angajare şi formare a forţei de muncă în
domeniul aprovizionării materiale.

24. Cum se definește și prin ce se trăsături se caracterizează fiecare stoc component al

stocului de producție?
Stocul curent reprezintă cantitatea de materii prime şi materiale noi şi refolosibile, de combustibili şi
lubrifianţi, de piese de schimb, subansamble, etc., care se acumulează în depozitele şi magaziile unei
unităţi economice în scopul acoperirii cererii pentru consum în volumul, structura şi ritmicitatea
specifice, în intervalul dintre două aprovizionări succesive.
Stocul în curs de transport reprezintă cantitatea de resurse materiale care se găseşte în mijloacele de
transport pe timpul deplasării acestora de la sursele de furnizare la depozitele destinatarilor.
Stocul de siguranţă reprezintă cantitatea de materiale acumulată în depozitul consumatorului, fiind
destinată asigurării continuităţii consumului când stocul curent a fost epuizat şi întârzie reîntregirea
lui, ca urmare a unor dereglări în livrările de la furnizori, în transport, sau a creşterii ritmului
consumului pe parcursul perioadei de gestiune peste limitele estimate.
Stocul de pregătire sau de condiţionare reprezintă cantitatea de materiale care se acumulează şi este
staţionată o perioadă de timp în spaţii special amenajate, în vederea aducerii resurselor respective, prin
operaţii de condiţionare, la parametrii fizico-chimici care să permită prelucrarea lor corespunzător
condiţiilor impuse de normele tehnologice.
Stocul pentru transportul intern reprezintă cantitatea de resurse materiale care se acumulează în
depozitele şi magaziile subunităţilor de consum (secţii sau ateliere de fabricaţie) în scopul acoperirii
cererilor pentru consum pe durata eliberării şi transportului materialelor de la depozitul central
(comun) la destinaţiile de folosire.
Stocul de iarnă reprezintă cantitatea de materiale care se acumulează în depozitele unităţilor, în scopul
alimentării continue a consumului pe perioada de întrerupere a exploatării şi/sau transportului unor
resurse, ca urmare a condiţiilor naturale şi de climă.
Stocurile strategice şi de conjunctură sunt formate din resursele materiale achiziţionate în volum mare
în momentul în care se consideră că preţul de achiziţie este cel mai favorabil, iar în viitor acesta va
avea o tendinţă de creştere.
Stocul anticipat este constituit în scopul evitării penuriei de resurse la consumatori pe perioada când
este prevăzută încetarea livrării acestora de la furnizor, ca urmare a intrării în modernizare, remont,
etc.

25. Cum se determină stocul curent fizic și în zile și elementele care constituie baza de
calcul după metoda statistică? (Metoda 1)
Metoda statistică presupune luarea în considerare a intervalelor efective la care s-au realizat
aprovizionările de la furnizori în perioada anterioară şi a cantităţilor materiale efectiv intrate în
depozitele unităţii economice consumatoare. Relaţia de calcul care se foloseşte pentru stabilirea
stocului curent în expresie fizică, după această metodă, este: Scrf  cmz  I
Consumul mediu zilnic estimat se calculează, aşa cum s-a arătat mai sus, prin raportarea necesarului
de materiale pentru îndeplinirea programului de producţie la perioada de gestiune pentru care aceasta
se ia în calcul (de regulă anul, semestrul, trimestrul)
Intervalul mediu între două livrări succesive ( I ) se stabileşte folosind: media aritmetica simpla si
media aritmetica ponderata.

26. Care sunt elementele de care trebuie ținut seama atunci când analizăm furnizorii prin
prisma resurselor oferite?
Elementele de care trebuie ținut seama atunci când analizăm furnizorii prin prisma resurselor
oferite sunt:
- Specificitatea resursei
- Ciclul de viata
 - Pozitia pe piata a resursei

27. Explicați corelația dintre stocul de producție și capitalul circulant al firmei?

Corelaţia dintre capitalul circulant al întreprinderii si stocul de productie este faptul ca cel din urma
este parte integrantă a acestuia. Pe măsura trecerii în consum, materialele din stoc sunt transformate în
produse, lucrări sau servicii destinate vânzării sau contractate de către clienţi.

28. Ce este curba de experiență?

Curba de experienţă a furnizorului-producător evidenţiază, printr-o formă grafică expresivă, că preţul
scade cu o mărime fixă când producţia se dublează. Pi=P0 x Qi ^- . Evoluţia curbei de experienţă
prezintă interes pentru aprovizionarea consumatorului care poate astfel sesiza corelaţia dintre
reducerea preţului resursei şi cea a costului de obţinere a acesteia la producător-furnizor