Tema №6: PROCEDEE DE ANALIZĂ A STOCURILOR

6.1. Analiza stocurilor curente (regulatorii)

6.2. Analiza stocurilor de siguranță

6.1. Analiza stocurilor curente (regulatorii)

Analiza economico-financiară mobilizează un ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente

în vederea cercetării fenomenelor şi proceselor economico-sociale. Ea îşi propune să descopere
structura proceselor, să verifice şi să stabilească relațiile de cauzalitate existente, factorii generatori,
să formuleze concluzii privind procesele studiate şi, pe baza acestora, să contureze cadrul
decizional şi activității viitoare.
„Analiza economico-financiară se constituie într-un instrument de cunoaştere sub multiple
aspecte a rezultatelor utilizării resurselor umane, materiale şi financiare în diverse
întreprinderi, la nivel micro sau macroeconomic, în scopul descoperirii de noi posibilități de
dezvoltare şi perfecționare a activității economice desfăşurate de acestea” .

Astfel, analiza pune la dispoziția managementului unității o modalitate de obținere şi

aprofundare a unor informații cu un grad mare de complexitate, necesare procesului decizional.

Pornind de la aceste considerații generale asupra analizei economico- financiare, abordarea

stocurilor presupune, într-o optică funcțională, definirea a două categorii principale:
1. stocul curent (regulator);
2. stocuri de siguranță.

Stocurile curente au rolul de a sincroniza procese cu ritmuri diferite, în măsură să dea

continuitate şi să asigure eficiența exploatării. Analiza acestor stocuri vizează mai multe aspecte.
1. Un prim aspect în analiza stocurilor se referă la evoluția lor comparativ cu cifra
de afaceri, evoluția măsurată cu ajutorul vitezei de rotație.
Pentru a caracteriza viteza de rotație a stocurilor materiale, în practica economică se folosesc
doi indicatori:
➢ numărul de rotații (n), exprimat prin relația:
𝐂𝐀
𝒏=
𝐒𝐦
în care:
CA – cifra de afaceri;
𝐒𝐦 – stoc de materiale.

➢ Durata în zile a rotației (Dz)

𝐒𝐦 × 𝐓
𝐃𝐳 =
𝐂𝐀
în care:
T – 360 zile, 180 sau 90 în funcție de perioada pentru care se face calculul.
 Deoarece indicatorii implicați în calcul sunt exprimați în mărimi diferite: stocurile în
cost de achiziție, iar CA în preț de vânzare, în calculul exact al duratei de rotație se recomandă:

𝐒𝐦
𝑫𝒛 =
𝐂𝐨𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐮𝐦𝐩ă𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐦ă𝐫𝐟𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯â𝐧𝐝𝐮𝐭𝐞

Este deosebit de important să se calculeze numărul de rotații şi viteza de rotație pe categorii

şi feluri de stocuri, furnizându-se informații privind gestiunea stocurilor materiale, reflectând şi
localizând aspectele pozitive sau negative a activității diferitelor compartimente ale întreprinderii.

2. Un al doilea aspect în analiza stocurilor materiale se referă la evoluția lor față de

nivelul normat, capabil să asigure o gestiune echilibrată a stocurilor.
Se recomandă în evidența stocurilor care reprezintă abateri să se opereze cu principiul
excepției.

3. Un al treilea aspect recomandat în analiza stocurilor se referă la „gradul de imobilizare”,

funcție de care stocurile se împart în stocuri normale, stocuri cu mișcare lentă, stocuri fără
mișcare.
Încadrarea în una din aceste grupe se face în funcție de frecvența consumului, calculându-
se durata de imobilizare a stocului (Di), în zile, pe baza relației:

𝐒 × 𝟑𝟔𝟎
𝐃𝐢 =
𝐄
în care:
S – stocul mediu anual
E – ieșirile din magazie
În raport cu această mărime calculată pentru perioadele anteriore, se stabileşte în mod
convențional, intervalul în zile aferent fiecărei grupe.

4. Deoarece rolul stocurilor este de a asigura continuitatea procesului de producție, un alt

aspect se referă la rezerva în zile pentru care este asigurată această continuitate:

𝐒𝐢
𝐑𝐳 =
𝐜𝐦𝐳
în care:
Si – stocul efectiv la un moment dat
cmz – consumul mediu zilnic

Pentru situația generală în care se constituie şi stoc de siguranță, rezerva în zile se

calculează astfel:
𝐒𝐢 (𝐭 − 𝐜𝐦𝐳)
𝑹𝒛 =
𝐜𝐦𝐳
în care:
t – echivalentul în zile a stocului de siguranță.
6.2. Analiza stocurilor de siguranță

Stocul de siguranță este suplimentul de stoc care permite depășirea „nivelului de serviciu”
(K) atins de stocul activ.
„Nivelul de serviciu” măsoară gradul de satisfacere a solicitărilor sau probabilitatea de
non-ruptură a stocului putându-se calcula:

𝐧𝐮𝐦ă𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐨𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭ă𝐫𝐢 𝐩𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐞𝐢 𝐓

K= 𝐧𝐮𝐦ă𝐫𝐮𝐥 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐨𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭ă𝐫𝐢 î𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐓

Stocul de siguranță va absoarbe fluctuațiile peste medie a producției, acoperite pe seama

stocurilor active, până la un anumit nivel de serviciu. Peste acest nivel se va produce fenomenul
de „ruptură” de stoc, dacă nu va avea loc reînnoirea lor.
În activitatea practică, este destul de greu de stabilit mărimea stocului suplimentar, respectiv
costul unei rupturi de stoc, în cele mai multe cazuri stabilindu-se limite maxime admise. Astfel,
pentru a prezenta doar un exemplu, limitarea rupturilor de stoc la 3% din comenzile primite, înseamnă
un nivel de serviciu al întreprinderii de 97%. Este de menționat deci ca înainte de a stabili dimensiunile
stocului de siguranță firma trebuie să-şi fixeze nivelul de serviciu pe care doreşte să-l atingă în
activitatea sa.
În practică există două principale modalități de a defini nivelul de serviciu pus la
dispoziția detailistului, modalități axate, în ambele cazuri, pe satisfacerea comenzilor magazinelor.

O primă modalitate are în vedere exprimarea stocului de serviciu prin intermediul

rupturilor de stoc, o asemenea modalitate neținând cont de importanța sau cantitatea comenzilor
neonorate. Mai mult, această modalitate de definire a nivelului de serviciu nu permite să se determine
cât de mare va fi ruptura de stoc, în condițiile în care se referă atât la cantitatea de mărfuri vândute,
cât şi la numărul de articole epuizate. Aceasta deoarece procentul de ruptură rămâne acelaşi, indiferent
de numărul de zile în care stocul este epuizat şi de cantitatea de mărfuri nevândute. Astfel, plecând
de la exemplul prezentat, un nivel de serviciu de 97% înseamnă că se admite ca în 3% din cazuri
livrările de la furnizori să sosească la beneficiar după ce stocul, inclusiv cel de siguranță, a fost
epuizat.
Cea de-a doua modalitate de exprimare a nivelului de serviciu va lua în considerație
importanța rupturilor de stoc şi nu frecvența acestora. În această situație, nivelul de serviciu va
exprima proporția comenzilor satisfăcute față de numărul total de comenzi. Astfel, dacă avem în vedere
exemplul prezentat mai sus, un nivel de 97% înseamnă că se vor livra detailiştilor 97% din
cantitățile de mărfuri comandate, fie având în vedere valoarea acestora, fie numărul total de comenzi.

Indiferent însă de modul în care este definit nivelul de serviciu, decizia ce urmează să fie luată
este afectată de numeroşi factori, precum valoarea unitară a articolului sau rentabilitatea acestuia.
Astfel, de valoarea unitară a articolului depind fondurile financiare imobilizate în stoc, iar în
condițiile în care aceasta valoare este ridicată, resursele financiare imobilizate vor fi mari, logic fiind
ca în acest caz să se fixeze un nivel mai scăzut.
Pe de altă parte, cu cât rentabilitatea articolului este mai mare, cu atât nivelul de serviciu
trebuie să fie mai ridicat compensând valoarea mare a articolului. După ce s-a stabilit nivelul de serviciu,
se vor determina dimensiunile stocului suplimentar pentru realizarea acestuia, respectiv a stocului de
siguranță. Acest stoc va depinde nu numai de mărimea nivelului de serviciu, ci şi de erorile
de previziune înregistrate, stocul de siguranță depinzând direct de aceste două variabile.