TEMA 6.

GESTIUNEA ACTIVELOR CIRCULANTE

1. Conţinutul, structura şi clasificarea activelor circulante.
2. Metode şi politici de gestiune a activelor circulante.
3. Indicatori de eficienţă a activelor circulante.

Obiective de referință:
– să definească conceptul de active circulante;
– să cunoască scopurile şi conţinutul politicii de gestiune a activelor
circulante;
– să clasifice activele circulante dependenţă de diferite criterii;
– să identifice componentele activelor circulante în conformitate cu:
destinaţia funcţională; bilanţul funcţional şi contabil; nivelul
lichidităţii, gradul de risc.
– să puncteze factorii de influenţă asupra volumului de active
circulante;
– să stăpânească metodele de calculare a eficienţei folosirii activelor
circulante;
– să posede aptitudini privind calcularea indicatorilor de eficienţă;
– să identifice căile de optimizare a volumului de active circulante;
– să posede aptitudini de determinare a vitezei de rotaţie a activelor
circulante;
 Societăţile din sfera activităţilor economice îşi constituie capitalul din aporturi în
numerar şi din aporturi în bunuri. Numerarul va reprezenta cea mai importantă parte a
capitalului activ pe seama căreia să se realizeze atît aprovizionarea şi formarea
stocurilor, cît şi susţinerea proceselor economice în sine.
Din aporturile în natură, o parte se materializează în active fixe sub forma
clădirilor, terenurilor, utilajelor, iar o altă parte, tot în formă materială, este reprezentată
de materii prime, materiale, obiecte de inventar, adică elementele patrimoniale ce nu
satisfac condiţiile de a fi incluse în categoria mijloacelor fixe.
Pentru a face să funcţioneze aceste valori întreprinderea trebuie:
– Să cumpere materii prime;
– Să asigure stocuri pe parcursul lanţului de producţie, ca să se evite întreruperile
în activitate;
– Să vîndă pentru a-şi asigura resursele cheltuite;
Adică întreprinderea pe lângă instrumente de producţie mai are nevoie şi de active
circulante.
Active circulante – denumite şi active curente, valori circulante, bunuri mobile sau
mijloace circulante, cuprind valorile economice sub forma stocurilor, creanţelor,
investiţiilor financiare şi disponibilităţilor băneşti.
Activele circulante sunt o parte a activului economic, care se caracterizează prin
transformarea permanentă ale formelor funcţionale prin consumarea lor într-un singur
ciclu de exploatare şi transmiterea valorii integrale asupra producţiei în care se
încorporează.
 Valorile realizabile pe termen scurt sunt alcătuite din creanţe ce apar din operaţiunile de exploatare, adică odată cu vânzarea produselor finite, elementele
de active circulante nu dispar, valoarea lor transformându-se în creanţe, până la încasarea contravalorii sub formă de bani.
Elementul fundamental al activităţii îl reprezintă mijloacele băneşti, adică disponibilităţile băneşti din casă sau de la bancă, care asigură achiziţionarea de
materii prime şi materiale necesare procesului de producţie propriu–zis.
Structura activelor curente variază de la o întreprindere la alta în dependenţă de specificul şi obiectul procesului de producţie.
I Din p.de v. al fazelor procesului operaţional în care se găsesc activele circulante (a.c.) pot fi:
a) a.c. ce ţin de sfera aprovizionării
b) a.c. ce ţin de sfera producţiei
c) a.c. ce ţin de sfera comercializării

Ponderea acestor categorii depinde de condiţiile concrete în care se desfăşoară aprovizionarea, producţia şi comercializarea
 I. Din p. de v. al fazelor procesului operaţional în care se găsesc
activele circulante (a.c.) pot fi:
a) a.c. ce ţin de sfera aprovizionării
b) a.c. ce ţin de sfera producţiei
c) a.c. ce ţin de sfera comercializării
Ponderea acestor categorii depinde de condiţiile concrete în care se
desfăşoară aprovizionarea, producţia şi comercializarea. 

II. Din p. de v. al surselor de formare sau de acoperire cu fonduri,

a.c. pot fi:
a) a.c. procurate din fonduri proprii şi atrase
b) a.c. procurate din fonduri împrumutate
Îmbinarea acestor categorii de fonduri prezintă o importanţă deosebită
care trebuie să asigure o reducere a costului capitalului, un grad
rezonabil de îndatorare a întreprinderii şi o structură financiară
corespunzătoare nevoilor de dezvoltare.
 
III. Din p. de v. al formei a.c. sunt:
a) în formă materială
b) în formă bănească 

IV. În dependenţă de caracterul surselor financiare de formare, a.c.

sunt:
a) brute, ce caracterizează volumul total al a.c. procurate din capital
propriu
b) nete, ce caracterizează acea parte a volumului a.c. care este
transformată din capital propriu şi capital împrumutat pe termen lung

V. În dependenţă de caracterul de participare la procesul de

producţie, a.c. sunt:
a) ce deservesc ciclul de producţie (stocuri, producţia neterminată etc.)
b) ce deservesc ciclul financiar
 Activele circulante îşi încep circuitul din forma iniţială de
capital lichid, continuând cu trecerea lor în materii prime şi
diferite materiale şi asimilate acestora, care apoi, în procesul
de producţie, se transformă succesiv în stocuri de producţie
neterminată şi produse finite, iar ultimele, prin vânzare, devin
din nou capital lichid.
Prin circuitul activelor de exploatare se înţelege drumul
pe care acestea îl parcurg din forma iniţială de capital lichid
până la întoarcerea lor în aceeaşi stare, iar rotaţia este procesul
de transformare succesivă şi continuă a formelor funcţionale
ale acestora.
 Stocul - reprezintă cantităţi fizice de materii prime şi materiale necesare asigurării
ritmicităţii producţiei. Din punct de vedere financiar: stocurile reprezintă imobilizări de
resurse financiare, care nu pot fi recuperate până când acestea nu parcurg întreg ciclu de
exploatare.
În mod tradiţional stocurile pot fi privite din trei puncte de vedere:
• din punct de vedere a flexibilităţii în planificarea achiziţiilor, al producţiei şi al
vânzărilor.
În acest context, întreprinderea poate să deţină 3 categorii de stocuri:
Stocuri de materii prime şi materiale – permit întreprinderii de a avea o mai mare
supleţe în politica sa de achiziţii şi, de asemenea, în lansarea seriilor de fabricaţie.
Volumul acestora depinde de producţia planificată. De caracterul sezonier al vânzărilor,
de gradul e eficienţă a realizării aprovizionării şi producţiei.
Stocuri de producţie în curs de execuţie – dau posibilitatea de a ameliora planificarea
producţiei deoarece, în absenţa sa, ar fi trebuit aşteptarea finalul operaţiei de
transformare înainte de a se trece la operaţiunea următoare. Volumul acestora este
determinat de durata procesului de producţie, astfel că optimizarea acestei categorii de
stocuri se poate realiza prin scăderea duratei ciclului de producţie sau de comercializare.
Stocuri de produse finite – oferă o mai mare flexibilitate
în planificarea producţiei şi, de asemenea, în organizarea
vânzărilor. Volumul acestora este influenţat de volumul producţiei
şi de ritmul vânzărilor.  
 din punct de vedere a măsurării preventive a riscurilor.
În acest context este necesar de ţinut cont că nivelul stocurilor depinde în mare măsură
Previziunea
de estimarea vânzărilor (sau cererilor vânzărilor
din partea clienţilor) şi prin urmare în estimarea
volumului de producţie.

Determinarea stocurilor
optime de produse finite
Planificarea producţiei

Determinarea stocurilor
optime în curs de execuţie

Determinarea stocurilor
optime de materii prime şi Planificarea
materiale aprovizionărilor
 Pentru ca întreprinderea să fie asigurată în orice moment cu necesarul optim de
active circulante, este necesară o gestiune eficientă a acestora, un control frecvent
asupra lor. Se cunosc o serie de metode de gestiune a stocurilor, în funcţie de condiţiile
specifice luate în calcul.
Metoda clasică sau Modelul Wilson -Whitin de optimizare a stocurilor
Acest model oferă un instrument de optimizare a mărimii activelor circulante şi
porneşte de la identificarea costului total de formare al acestora, care se doreşte minim
în condiţiile maximizării rentabilităţii activităţii de exploatare.
Metoda respectivă poate fi utilizată doar într-un mediu economic cert, unde:
– costurile de comandă şi de depozitare sunt cunoscute cu certitudine;
– consumul de materii prime, producţia sau cererea de produse finite este, de
asemenea, cunoscută cu certitudine astfel încât rupturile pot fi perfect evitate şi
că costurile de ruptură (stocurile de siguranţă) sunt inexistente.
După cum am precizat, deţinerea unei anumite cantităţi de stocuri de materii prime şi
materiale generează costuri de deţinere (CD) a căror valoare este direct proporţională
cu cantitatea de stocuri.
Reînnoirea stocurilor presupune însă costuri suplimentare numite costuri de
comandă (CC), al căror nivel total (pe parcursul unei anumite perioade) este invers
proporţional cu mărimea stocului. Astfel, se poate calcula un cost total aferent
stocului deţinut (CTS):
CTS = CD + CC
 Deoarece o componentă a costului total creşte o dată cu creşterea mărimii stocului,
iar cealaltă scade în aceleaşi condiţii, se pune problema determinării unei cantităţi a
stocului pentru CDS este minim – această cantitate optimă este notată EOQ
(Economic Order Quantaty model).

Chelt. totale
Cheltuieli
de deținere
Și aprovizionare Cheltuieli de deținere

Chelt. de aprovizionare

Stoc optim Mărimea stocului

Exemplu: Se cunoaşte următoarea informaţie privind costurile de deţinere şi
de comandă (aprovizionare) la întreprinderea analizată:
Q CD CC CTS
40 216 2400 2616
80 432 1200 1632
120 648 800 1448
160 864 600 1464
200 1080 480 1560
240 1296 400 1696
280 1512 342,86 1854,86
320 1728 300 2028
Minim CTS 1448
 Deoarece întreprinderea urmăreşte minimizarea costurilor totale
aferente stocurilor, cantitatea optimă de comandat este aproximativ de
120 unităţi fizice, pentru care CTS este minim egal cu 1448 unităţi
monetare.
Costul de deţinere se determină ca produsul dintre cantitatea medie a
stocului (Q/2), costul de depozitare al unei unităţi de stoc pe o unitate de
timp (cd) şi intervalul considerat (t):
CD = (Q/2)*cd*t
Costul de comandă se determină ca produsul între numărul de
aprovizionări anuale (determinat ca raport între necesarul anual de
aprovizionări (N) şi cantitatea stocului (Q)) şi costul de realizare a unei
comenzi (cc):
CC= (N/Q)*cc
Costul total este o funcţie de cantitatea stocului
CTS = (Q/2)*cd*t + (N/Q)*cc
– realizând calculele matematice, deducem că: Q=EOQ= stocul optim
2 * N * Ca
S optim 
Pa * Cd
- numărul de aprovizionări într-un an se va calcula:
N
n 
S optim
Intervalul dintre aprovizionări va fi: 
360
i 
n
 Din punct de vedere financiar, ca și alte elemente de active
circulante, stocurile reprezintă alocări de capital (investire) ce nu poate
fi recuperat până când aceste stocuri nu parcurg întreg ciclul de
exploatare și sunt valorificate prin vânzarea și încasarea produselor.
Aceasta realitate, conduce la concluzia ca procesul de exploatare cel
mai economic ar fi acela care s-ar desfășura fără stocuri sau cu stocuri cît
mai aproape de zero. Însă, ea este nerealistă, deoarece o aprovizionare
“în timp real” sporește considerabil cheltuielile de aprovizionare.
Gestiunea stocurilor respinge teoria formării de stocuri mari, peste
necesitatile optime ale ciclului de exploatare, fiindcă stocurile aflate in
afara optimului sunt cauzatoare, in plan financiar, de pierderi datorate
imobilizarii inutile a capitalului in stocuri, cheltuieli mari de depozitare,
dobanzi ridicate, deteriorari si degradari de stocurie etc.
Folosirea eficientă a activelor circulante presupune existenţa la
întreprindere a unui stoc optim de materii prime şi materiale, asigurarea
ritmicităţii producţiei, optimizarea duratei de transformare a a cesteia în
mijloace băneşti, eventual superioare celor iniţial avansate, precum şi
estimarea posibilităţilor de plasare, pe termen scurt, a mijloacelor băneşti
temporar disponibile cu scopul obţinerii unor venituri din dobânzi.
Ansamblul operaţiunilor realizate de întreprindere în vederea
transformării activelor circulante din forma iniţială de capital bănesc
până la întoarcerea lor în aceeaşi stare se numeşte rotaţie.
 În mod concret, activele circulante înglobează valoarea cedată de celelalte
elemente ale structurii interne a întreprinderii: personal, active fixe, informaţie, mediu.
Prin urmare, activele circulante dobândesc o importanţă deosebită în structura internă a
întreprinderii.
Gestionarea eficientă a resurselor reclamă ca sporul activelor circulante să fie mai
mic decât cel al producţiei. Reducerea cheltuielilor are un dublu efect, contribuind atât
la creşterea rentabilităţii, cât şi la micşorarea volumului activelor circulante.
Viteza de rotaţie, accelerarea acesteia influenţează în sensul reducerii activelor
circulante, având loc o eliberare de surse folosite rentabil în alte direcţii. Încetinirea
vitezei de rotaţie atrage după sine o creştere a activelor circulante, o blocare de
capitaluri, reducând eficienţa utilizării acestuia.
Gestiunea stocurilor este importanța pentru firma deoarece apariția unor erori în
stabilirea nivelurilor stocurilor poate conduce la pierderi de vînzări și profituri ori la
costuri excesive și, ca urmare, apariția de probleme de rentabilitate.
Orice procedeu care permite obținerea unui volum de vânzări cu o investiție
scăzută în stocuri va crește rata de venit și valoarea firmei. Iar, acțiunile de reducere a
stocurilor poate conduce și la pierderi de vânzări datorate golurilor în aprovizionare sau
încetinirii costisitoare a producției. Aceasta impune menținerea stocurilor la niveluri
care echilibreaza beneficiile din reducerea investiției cu costurile provocate de scăderea
stocurilor. Adică, gestiunea stocurilor își concentreză atenția pe:
- Câte unități din fiecare element de stoc trebuie să mențină firma?
- Cîte unități trebuie să comande sau să producă la un moment dat?
- În ce moment trebuie comandate stocurile?
 Estimată în număr de zile rotaţiei îi corespunde trei tipuri de timp:
–timpul de aprovizionare, indică numărul de zile necesar realizării unei
aprovizionări;
–timpul de producţie, indică numărul de zile necesar transformării stocului
de materii prime în fazele procesului de producţie în produse finite;
–timpul de comercializare, necesar transformării produselor finite în
mijloace băneşti.
Cu cât este mai mare numărul de rotaţii a activelor circulante, şi cu cât este
mai mare diferenţa dintre mijloacele financiare avansate şi cele eventual
încasate cu atât mai mare va fi eficienţa utilizării activelor cu rente Viteza de
rotaţie este un indicator de exprimare a modului în care se utilizează a.c. şi se
exprimă prin:
a) nr. de rotaţii = Volumul vânzărilor / AC
rezultatul obţinut indică de câte ori activele circulante au parcurs un ciclul
întreg bani – marfă – bani.
b) durata în zile a unei rotaţii = 360 / nr. de rotaţii
Viteza de rotaţie (Vr) este mai mare atunci când nr. de rotaţii este mai mare şi
durata în zile mai mică.
 Reducerea în zile a unei rotaţii semnifică creşterea vitezei de rotaţie a
activelor circulante în perioada curentă în raport cu perioada precedentă
şi are ca efect o eliberare de resurse băneşti, creşterea volumul
încasărilor, care reprezintă o garanţie a asigurării echilibrului financiar
pe termen scurt şi posibilităţi de investire pe termen scurt a surplusului
monetar.
Creşterea duratei în zile a unei rotaţii semnifică reducerea vitezei de
rotaţie a activelor circulante, are ca efect imobilizări de resurse
financiare, micşorarea volumului încasărilor.
Blocările pot fi cauzate de:
-stocuri de producţie neterminată ca consecinţă a lipsei unui anumit
element din stoc;
-creşterea stocului de produse finite din cauza reducerii cererii la acest
tip de produse, ca urmare a dependenţei vânzărilor de o singură piaţă pe
care au intrat concurenţii sau a necompetitivităţii produselor,
-creşterea soldului creanţelor.
c) Efectul accelerării sau încetinirii vitezei de rotaţie
Rezultatul obţinut cu semnul “minus” înseamnă eliberări de active
circulante, iar cel cu semnul “plus” înseamnă imobilizări de resurse
financiare.
Accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante se efectuează la
nivelul celor trei stadii ale ciclului operaţional: aprovizionare, producţie,
comercializare.
Coeficientul de rotaţie (Kro) şi numărul de
zile sau durata unui circuit (Z0) din anul
precedent se obţin pe baza relaţiilor:

P0 Sac0  360
Kr0  şi Z 0 
Sac0 P0
în care:
P0 = producţia din anul precedent;
Sac0 = soldul mediu al activelor circulante din
anul precedent.
 Ratele generale care exprimă viteza de rotaţie a tuturor capitalurilor, atât în număr
de rotaţie atât şi în zile sunt:
Coeficient de rotaţie = Cifra de afaceri / Capitalul circulant
Durata unui circuit (în zile) = Capitalul circulant / Cifra de afaceri x 90 sau
360.
 Viteza de rotaţie va fi mai mare atunci când coeficientul va fi la rândul său mai
mare şi numărul de zile mai redus. Factorii de care depinde nivelul vitezei sunt cifra de
afaceri şi volumul capitalurilor circulante (activelor circulante).
În analiza utilizării activelor circulante, prezintă însemnătate şi numărul de rotaţii
aferent exclusiv stocurilor, adică raportul:
Cifra de afaceri (vânzări) / Stoc global mediu
Este important să se calculeze numărul de rotaţie pe diferitele categorii de stocuri,
adică rotaţia pe elemente ale acestora, deoarece acesta permite gestiunea resurselor
materiale, reflectând şi localizând aspecte pozitive sau negative ale activităţii diferitelor
compartimente ale întreprinderii.
Calculul numărului de rotaţie pe categorii de stocuri se face pentru:
- materii prime = Suma materiilor prime cuprinse în vânzări / Stoc mediu
de materii prime;
- produse finite = Vânzări la preţul de cost al produselor / Stoc mediu de
produse finite
- producţia neterminată şi semifabricate = Vânzări la preţ de cost / Stocuri
medii la producţia neterminată şi semifabricate
 Aceste rate ridică probleme în legătură cu stabilirea costurilor pe elementele
stocurilor, astfel că ne putem rezuma la utilizarea relaţiei (care are însă un anumit
caracter de aproximaţie) bazate pe raportul dintre cifra de afaceri şi totalul stocurilor.
Un studiu amănunţit al lichidităţii reclamă şi calculul numărului de rotaţii pentru
creditele clienţilor şi ale celor de furnizori, ceea ce se realizează pe baza relaţiilor:
Vânzări
- pentru creditul acordat clienţilor = ------------;
Clienţi
Cumpărători
- pentru creditul de furnizori = ------------------.
Furnizori
Menţionăm că toate ratele de rotaţie de mai sus (pe elemente) pot fi exprimate şi
în zile, după relaţia generală de tipul:
90 sau 360
Vz = ----------------- sau
Nr
S x 90 sau 360
Vz = -------------------.
Bc
În care: Vz = viteza în zile;
Nr = numărul de rotaţii sau coeficientul de rotaţie;
S = stocurile medii şi, respectiv, soldurile clienţilor şi furnizorilor;
Bc = baza de calcul (suma materiilor prime cuprinse în vânzări, vânzări la preţ de cost,
cumpărări etc.).
Nivelurile ratelor trebuie comparate în timp pentru a se trage concluzii şi a se acţiona
asupra lor în funcţie de interesele agentului economic.
 În ceea ce priveşte căile de accelerare a vitezei de rotaţie în faza aprovizionării.
Această fază are un rol foarte important în desfăşurarea normală, ritmică a producţiei,
astfel că sunt necesare decizii şi acţiuni care să asigure eliminarea perioadelor de
inactivitate din cauza insuficienţei aprovizionării.
Alimentarea la timp, complexă şi completă, a producţiei impune desfăşurarea fără
întrerupere a procesului de aprovizionare şi existenţa unui stoc permanent de materii
prime şi materiale, ceea ce reprezintă o premisă pentru creşterea producţiei şi a
productivităţii muncii, reducerea costurilor şi accelerarea vitezei de rotaţie.

Perfecţionarea poate avea creşterea operativităţii,

loc prin:
aprovizionării
adaptarea promptă la
condiţiile noi de pe piaţă,
înlăturarea circulaţiei
greoaie a materiilor prime şi
materialelor
selectarea furnizorilor după
, anumite criterii,
încheierea la timp şi
respectarea contractelor,
transformarea contractelor în
instrumente de fundamentare
a programelor de producţie.
 Folosirea eficientă a activelor circulante mai reclamă înlăturarea supra şi
subdimensionării stocurilor de materii prime şi materiale şi a programelor de
aprovizionare, reducerea consumurilor specifice şi a pierderilor în timpul transportului,
manipulării şi depozitării, a cheltuielilor de transport-aprovizionare, extinderea
calculelor de optimizare a stocurilor.
programarea şi contractarea eronată a
cantităţilor de aprovizionat,
Cauzele încetinirii vitezei de procurarea de cantităţi peste necesar şi
rotație al stocurilor sunt
înainte de termen

schimbarea tehnologiei şi a sortimentelor de

producţie
restructurării ale programului de
producţie şi sistarea fabricaţiei unor
produse etc.
În ceea ce priveşte căile de accelerare a vitezei de rotaţie în faza producţiei sau
transformării. În stadiul producţiei, volumul activelor circulante depinde în cea mai
mare măsură de costuri şi de durata ciclului de fabricaţie, astfel că orice cale de
reducere a acestora reprezintă şi căi de accelerare a vitezei de rotaţie.
 Organizarea corespunzătoare a
producţiei şi a muncii poate avea
loc doar prin:

utilizarea tuturor capacităţilor de producţie,

stabilirea unor fluxuri raţionale de fabricaţie,

alegerea tehnologiilor, folosirea integrală a timpului de lucru,

organizarea raţională a mişcării şi manipulării resurselor

materiale,
alimentarea locurilor de muncă,

creşterea coeficientului de schimburi,

automatizarea şi robotizarea proceselor de fabricaţie etc.

 În ceea ce priveşte căile de accelerare a vitezei de rotaţie în faza comercializării.
Desfacerea şi încasarea rapidă a produselor au ca efect reîntregirea lichidităţilor, adică
transformarea în numerar a activelor circulante încorporate în mărfuri. Vânzarea
imediată se face atunci când produsele corespund cerinţelor pieţei ca volum, structură,
calitate etc., iar transformarea rapidă în bani a mărfurilor reduce durata de staţionare
sau blocare a capitalului circulant în întreprinderi.

Reducerea duratei şi a nivelului stocurilor de produse finite este posibilă

prin acţiuni cum sunt:
•accelerarea desfacerii,
•respectarea clauzelor contractuale,
•evitarea fabricării unor produse fără desfacere asigurată,
•realizarea ritmică a programului de producţie,
•modernizarea produselor, reducerea timpului de sortare,
• ambalare, formare a loturilor livrabile şi de maturizare a produselor.

Şi în această fază pot apărea stocuri supra necesare din cauze precum:
̶fabricarea în avans a produselor şi calitatea necorespunzătoare a lor,
̶necorelarea producţiei cu desfacerea,
̶anularea unor contracte,
̶lipsa de operativitate în ambalarea şi sortarea produselor etc.
Accelerarea vitezei de rotaţie se poate obţine şi prin reducerea perioadei de
decontare, ceea ce se poate realiza prin: întocmirea şi depunerea imediată a
documentelor de decontare la bancă şi evitarea întocmirii defectuoase a acestora,
lichidarea refuzurilor din partea clienţilor, a amânărilor de la plată sau a acceptărilor
întârziate, simplificarea filierei şi tehnicii de decontare, expedierea de produse de
calitate superioară, alegerea unor forme simple de decontare, evitarea expedierii în
avans a mărfurilor.
 Efecte accelerării vitezei de rotaţie ale activelor circulante.

cu aceleaşi capitaluri circulante eliberarea unor resurse financiare care pot fi

se poate obţine o producţie mai utilizate prin investiţii noi în active fixe sau
mare fructificate pe alte căi pentru creşterea
rentabilităţii.

• Eliberarea de resurse financiare:

- poate fi absolută (Ea);
- relativă (Er), iar ambele formează eliberarea totală (Et).
Relaţiile de calcul al acestor categorii de eliberări sunt următoarele:
Ea = Ac0 - Ac1 ;
Er = Acr - Ac0 ;
Et = Ea + Er sau
P
Et = ------ x (Z0 - Z1).
360
în aceste relaţii, simbolurile au semnificaţiile:
Ac1= activele circulante din perioada accelerării;
Ac0= activele circulante din perioada anterioară accelerării;
Acr = activele circulante recalculate în funcţie de viteza de rotaţie din perioada anterioară accelerării;
P = producţia din perioada accelerării;
Z0 = viteza de rotaţie în zile din perioada anterioară accelerării;
Z1= viteza de rotaţie în zile din perioada accelerării.
 La rândul lor, activele circulante recalculate se determină potrivit
formulei:
P
Acr = --------- x Z0
360
în situaţia în care viteza de rotaţie în zile dintr-o perioadă (Z1) este mai
mică decât cea din perioada precedentă (Z0), în loc de eliberări se obţine
o blocare de capitaluri circulante, denumită în economia noastră şi
imobilizare (I).
Această imobilizare sau blocare de capitaluri se poate determina astfel:
P
I = ------ x (Z0 - Z1),
360
în care:
P = producţia dintr-o perioadă dată.
Încetinirea este determinată, în principal, de apariţia stocurilor supra
necesare, de reducerea producţiei marfă vândute şi încasate sau a cifrei
de afaceri.
Stocurile supra necesare, pe lângă blocări de capitaluri, determinată
sporirea cheltuielilor şi reducerea rentabilităţii prin faptul că generează
plata unor dobânzi mai mari, degradarea unor valori materiale, costuri de
stocare suplimentare etc. Imobilizările provoacă lipsă de lichiditate şi
incapacitate de plată, dezechilibrare financiare şi alte daune.
 Întreprinderea trebuie să-şi acopere din punct de vedere financiar şi
stocurile din stadiul de comercializare, căruia îi corespund o fază de stocaj, o
fază de vânzare (livrare, factură) şi o altă fază financiară referitoare la creditul
acordat clienţilor.
Numai după ieşirea din această fază întreprinderea îşi recuperează
numerarul pe care l-a scos din casă fie la data cumpărării, fie la scadenţa
datoriilor sale.
În cadrul consolidării împrumuturilor pe termen scurt, apare posibilitatea
convertirii creanţelor pe termen scurt fie în acţiuni, ceea ce reprezintă o sporire
de capital, fie în creanţe pe termen mediu şi lung. În ambele cazuri, prin aceste
operaţiuni de transfer asistăm la o ameliorare a fondului de rulment.
Pentru finanţarea activelor circulante, se utilizează următoarele surse de
finanţare:
̶credite pe termen scurt, care includ:
̶credite furnizor,
̶datorii faţă de diverşi creanţieri. Reflectă sumele datorate şi neplătite
de întreprindere şi cuprind în structura lor următoarele elemente: salarii datorate
personalului, impozite datorate statului, contribuţii de asigurări sociale, prime
de asigurare neachitate etc.
̶credite bancare.
Ansamblul operaţiunilor realizate de întreprindere în vederea transformării
activelor circulante din forma iniţială de capital bănesc până la întoarcerea lor
în aceeaşi stare se numeşte rotaţie.
 Estimată în număr de zile rotaţiei îi corespunde trei tipuri de
timp:

• timpul de aprovizionare, indică numărul de zile necesar realizării unei

aprovizionări;
• timpul de producţie, indică numărul de zile necesar transformării
stocului de materii prime în fazele
• procesului de producţie în produse finite;
• timpul de comercializare, necesar transformării produselor finite în
mijloace băneşti.
Cu cât este mai mare numărul de rotaţii a activelor circulante, şi cu cât
este mai mare diferenţa dintre mijloacele financiare avansate şi cele
eventual încasate cu atât mai mare va fi eficienţa utilizării activelor
circulante
 Gruparea principalelor costuri determinate atît de deținerea de stocuri,
cît și de deținerea unor stocuri mici sau lipsei de stocuri este următoarea:
1. Costurile deținerii de stocuri
a) Dobînda pierdută. Aceasta are loc prin imobilizarea fondurilor
în stocuri. Acest cost este parțial diminuat de suma creditului acordat de
către furnizorii de stocuri daca aceste stocuri sunt cumpărate de firma.
Această diminuare de cost are loc mai ales în cazul afacerilor cu o rotație
rapidă a stocurilor.
b) Costurile cu depozitarea include chiria pentru spațiul ocupat de
stocuri și costul folosirii oamenilor pentru pază și gestionarea stocurilor.
Pentru anumite stocuri se mai adaugă costul păstrării acestora in anumite
condiții necesare pentru conservarea lor.
c) Costurile cu asigurarea. Păstrarea stocurilor care reprezintă o
valoare importantă pentru firme le expun pe acestea la riscuri în legatură
cu incendiile, furturile etc., impotriva cărora acestea, în mod obișnuit, se
asigura la un anumit cost.
d) Invechirea (amortizarea morala). Unele stocuri se învechesc,
spre exemplu, prin schimbarea modei sau prin modificarea tehnologiei,
ceea ce conduce la uzarea lor.
2. Costurile deținerii unor stocuri insuficiente sau lipsei de stocuri
– Pierderea avantajelor acordate de clienți. Proporția acestei pierderi
depinde de marimea si natura comertului si puterea relativa a pietei
cererii si ofertei.
– Dezorganizarea producției. Lipsa materiilor prime, când ceilalți
factori de productie sunt disponibili, poate fi foarte costisitoare, costul
depinzând de cat de flexibila poate fi firma ca răspuns la lipsa
stocurilor care, la rândul sau, probabil, depinde de natura stocului
respectiv.
– Pierderea flexibilității. Firmele care dețin stocuri insuficiente sau nu
detin stocuri ajung inevitabil la necesitatea unei sincronizari mari a
aprovizionarii productiei si vanzarilor, ceea ce poate fi un lucru
costisitor. Aceste costuri pot fi preîntâmpinate maximizând eficienta
ciclului de producție sau cumpărând materiale in loturi de mărime
optima din punct de vedere economic.
– Costurile cu reaprovizionarea. Orice firma care are stocuri
insuficiente sau nu le are va fi fortata, printre altele, sa efectueze un
numar mare de comenzi mici la intervale scurte de timp între acestea.
Astfel, cheltuielile neeficiente sunt generate în gestiunea stocurilor atât
de stocuri insuficiente, cat si de stocuri in exces.
3. Beneficiile din investițiile în stocuri se referă la:
̶ obținerea de avantaje din disconturile acordate de unii furnizori
clienților dacă aceștia cumpără o anumită cantitate de stocuri
sau la anumite termene;
̶ evitarea stocurilor învechite care dacă ar fi folosite ar putea duce
la perturbarea procesului de fabricație;
̶ beneficii din marketing exprimate în creșterea vînzărilor în
condițiile în care se obține exclusivitatea în cumpărarea unui
anumit fel de stoc;
̶ speculații cu stocuri pe perioadele de inflație sau de creștere a
prețurilor din cauza altor factori.
Pentru a decide în privința mărimii investiției în stocuri trebuiesc
analizate costurile firmei în aceasta direcție.
Orice firma utilizează, în principal, două categorii de stocuri:
(1) stoc de lucru sau curent care trebuie să fie la îndemână pentru
acoperirea nevoilor așteptate privitoare la fiecare element de
stoc; mărimea acestuia depinde de producția sperată și nivelul
vânzărilor;
(2) stoc de siguranța, în condițiile în care cerea este mai mare
decît se așteaptă.
Costurile suplimentare cu păstrarea stocului de siguranță trebuie să
fie contrabalansate de costurile ocazionate de pierderea de
vînzări datorită lipsei de stocuri.
 Scopul gestiunii lor constă în furnizarea stocurilor cerute pentru susținerea
activității cu costuri minime. Primul pas este identificarea tuturor costurilor
aferente cumpărării și păstrării stocurilor. Costurile legate de investițiile în stocuri
se compun din:.
a) Costurile de aprovizionare include cheltuielile de depozitare, cele cu
asigurarea, degradările și deteriorările etc. La acestea se mai adaugă un cost de
oportunitate asociat existentei unui exces de stocuri care pot fi exprimate fie în lei
pe unitate de produs, fie ca procent din valoarea lor. Aceștea cresc direct
proporțional cu cantitatea medie a stocurilor care, la rândul ei, depinde de frecvența
efectuării comenzilor.
b) Costurile cu comenzile include costurile cu functionarii care se ocupa cu
comandarea stocurilor, transportul si cheltuielile de expediere. Ele reprezinta
costurile totale ale plasarii si primirii unei comenzi.
c) Costurile aferente lipsei stocurilor apar când firma este incapabila sa
îndeplinească comanda din cauza ca cererea pentru un anumit element de stoc este
mai mare decât cantitatea curenta disponibila din acel element de stoc.
Când exista o lipsă de stoc costul include cheltuielile de plasare a unor comenzi
speciale și expedierea lor, la care se adaugă costurile oricărei întârzieri a
producției. În timp ce cheltuielile de aprovizionare sunt în întregime variabile si
cresc direct proportional cu marimea medie a stocurilor, costurile cu comenzile pe
o comanda sunt presupuse a fi fixe.
 Sunt şi alte situaţii care generează necesitatea formării de stocuri între care
minimizarea cheltuielilor de cumpărare, aducere, depozitare şi administrare a
resurselor materiale. Indiferent de situaţies au de factorul de influenţă, este
necesară efectuarea de analize şi calcule economice care să determine strategia
şi politica în domeniul formării stocurilor de la o etapă la alta, în funcţie de
noile condiţii ce apar pe piaţa de resurse materiale, de mutaţiile în structura
cererilor pentru consum sau în potenţialul de furnizare a lor.
Principalele "probleme“ care se pun în faţa întreprinderii se referă la
stabilirea tipurilor de stocuri care trebuie constituite şi nivelul acestora.
Opţiunile pentru un tip sau altul de "stoc", pentru o mărime sau alta sunt
influenţate decisiv de răspunsul la întrebarea: "ce avantaje şi ce pierderi se
înregistrează dacă se stochează mai mult sau mai puţin, pentru perioade mai
lungi sau mai scurte de timp"? Răspunsul constă în stabilirea unui "prag optim“
care asigură un echilibru al efectelor negative şi pozitive specifice unei situaţii
sau alteia.
Pentru aceasta este necesară, în primul rând, cuantificarea "efortului de
stocare"(Es) pe care îl face unitatea economică. Practic, acesta se compune din:
Efortul direct (Eds) care cuprinde cheltuielile pentru deţinerea stocurilor de
materiale;
Efortul indirect (Eids) determinat de mărimea investiţiei financiare
efectuate pentru cumpărarea şi stocarea unor cantităţi de materiale sau produse
pe o anumită perioadă de timp.
Es = Eds + Eids
 În cadrul efortului direct, principalele elemente care determină mărimea acestuia
sunt:
cheltuielile cu salariile muncitorilor şi ale personalului administrativ din depozite,
inclusiv cotele pentru impozitul pe salarii şi asigurările sociale aferente (Cs);
cheltuielile pentru energie electrică, combustibili, lubrifianţi, abur etc., destinate
desfăşurării proceselor de manipulare, depozitare-conservare (Ct);
cheltuielile cu amortismentele mijloacelor fixe ale depozitelor (construcţii, utilaje,
mecanisme şi alte mijloace de inventar) - Ca;
cheltuielile pentru întreţinerea şi repararea echipamentelor (Cr);
cheltuielile pentru iluminat, încălzit şi pentru climatizarea unor spaţii de depozitare
(Ci);
cheltuielile pentru materialele auxiliare, de întreţinere necesare activităţii
depozitului (Cma);
cheltuielile determinate de pierderile prin perisabilităţile sau scăzămintele admise
(Cp).
În concluzie, mărimea totală a efortului direct de stocareeste datăd e relaţia:
Eds = Cs + Ct + Ca +Cr + Ci+Cma+Cp
Rezultatul aplicării relaţiei se exprimă în lei pentru o perioadă definită- an, trimestru,
lună etc.
Menţionăm că, în condiţiile în care activitatea de menţinere a stocurilor într-un
depozit are un caracter de continuitate, fără mari variaţii ale volumelor şi respectiv
valorii materialelor depozitate, se poate accepta ideea că efortul direct de stocare este
aproximativ constant pe unitatea de valoare stocată; în consecinţă, se poate determina un
coeficient de calcul (a)care arată cât reprezintăcheltuielile aferente efortului direct de
stocare în raport cu valoarea medie anuală a materialelor stocate (Spv ). În acest context
efortul direct de stocare (Eds) se calculeazăcu ajutorul relaţiei:
Eds = a •Spv
 Efortul indirect de stocare este dat de efectele evitării finanţării pentru
achiziţionarea şi stocarea materialelor care se pot înregistra în ipoteza
nestocării şi folosirii fondurilor financiar-valutare, astfel disponibilizate, la dezvoltarea
capacităţilor de producţie, efectuarea unor noi investiţii, crearea condiţiilor pentru
dezvoltarea producţiei şi pentru obţinerea unui spor de profit.
Efortul total" trebuie amortizat prin efectele favorabile determinate de
constituirea stocurilor. Importanţa proceselor de stocare se exprimăprin rolul de
"regulator"pe care îl joacă acestea între ritmul aprovizionărilor şi cel al producţiei,
stocul reprezentând acel "tampon inevitabil" care asigurăsincronizarea aprovizionării
cu ritmul consumurilor.
În consecinţă, o politică eficientă în acest domeniu este cea care asigură formarea
unor stocuri minim necesare, care, prin nivel şi structură, asigurăcontinuitate în
alimentarea consumului (continuu sau variabil) în condiţiile unui efort (cost) minim de
stocare. Stocurile, dimensionate pe criterii economice, reprezintă certitudine, garanţie
şi siguranţă în desfăşurarea normală a activităţii agenţilor economic. Ieşirea din actuala
criză şi asigurarea reconstrucţiei economiei naţionale, a retehnologizării, trecerea la
economia de piaţă reclamă o preocupare sistematică pentru folosirea întregului
potenţial industrial şi agricol, a materiilor prime şi a materialelor, a capacităţilor de
producţie şi a forţelor de muncă, accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului, reducerea
costurilor, asigurarea lichidităţii şi creşterea rentabilităţii şi eficienţei întregii activităţi.
Creşterea cifrei de afaceri atrage după sine, aşa cum s-a mai arătat, o sporire a
volumului activelor circulante, cu menţiunea că acesta din urmă trebuie să aibă un nivel
mai redus pentru a se asigura un plus de eficienţă. Folosirea eficientă a activelor
circulante reprezintă o cale de creştere a profilului, de eliberare a unor fonduri, care pot
fi replasate în scopul obţinerii de noi câştiguri.
 Potrivit procedeului bazat pe viteza de rotaţie a activelor circulante, soldul
total (St) al activelor circulante se poate stabili astfel:
P1 P1 x Z
St = ------ sau St = --------------,
Kro 90 sau 360
În care:
•P1 = producţia din anul de previziune;
•Kr0 = coeficientul (numărul) de rotaţii din anul precedent;
•Z0 = numărul de zile sau durata unui circuit din anul precedent.
Coeficientul de rotaţie (Kr0) şi numărul de zile sau durata unui circuit Z 0 din
anul precedent se obţin pe baza relaţiilor:
P0 Sac 0 x 360
Kr0 = ------- şi Z 0 = -----------------,
Sac0 P0
În care:
•P0 = producţia din anul precedent;
•Sac0 = soldul mediu al activelor circulante din anul precedent.
Viteza de rotaţie din anul precedent nu este luată automat în calcul, ci trebuie
corectată în funcţie de o serie de factori care vor influenţa în anul de previziune
asupra accelerării sau chiar încetinirii acesteia, ca efect al schimbărilor în
aprovizionare, tehnologie, desfacere etc.
 Potrivit procedeului bazat pe corelaţia dintre soldul activelor
circulante şi volumul producţiei, se poate determina în anul de
previziune necesarul total de active circulante astfel:
St = St0 x K,
În care:
•St = necesarul (soldul) total al activelor circulante în anul de
previziune;
•K = coeficientul de creştere sau descreştere a producţiei din anul de
previziune faţă de anul precedent P1/P0
Pe baza ponderii activelor circulante la 100 sau 1.000 de lei
producţia marfă, soldul activelor circulante (St) în anul de previziune
se poate calcula astfel:
P1 x P0
St = ----------------, în care:
100 sau 1.000
•P0 = ponderea activelor circulante la 100 sau 1.000 de lei produc-ie în
anul precedent.
 Stocurile sau soldurile totale (S t) obţinute prin cele trei
procedee pot fi defalcate pe elemente de active circulante (Se) pe
baza ponderii (Pe0) pe care au avut-o stocurile pe elemente din
anul precedent în stocul total din acelaşi an, după formula:
Stocurile sau soldurile totale (St) obţinute prin cele trei procedee
pot fi defalcate pe elemente de active circulante (Se) pe baza
ponderii (Pe0) pe care au avut-o stocurile pe elemente din anul
precedent în stocul total din acelaşi an, după formula:
S t  Pe0
Se 
100
În care:
•Sac = soldul activelor circulante pe elemente în anul precedent.
Metoda cea mai bună pentru stabilirea stocurilor sau a
necesarului de active circulante se considerăcea analitică, deoarece
aceasta creează un cadru favorabil pentru o analiză amănunţită şi
un control riguros cu privire la modul în care se gospodăresc
resursele materiale şi financiare ale întreprinderii.
 Ponderea soldurilor de active circulante pe
elemente (Pe0) în totalul soldurilor în anul
precedent (St0) se stabileşte astfel:

Sac  100
Pe0  ,
St0
În care:
Sac = soldul activelor circulante pe
elemente în anul precedent.
 Rata activelor circulante (rata de exploatare)
Rata activelor circulante = Active circulante / Activ total * 100
în procesul decizional se calculează rate analitice privind activele
circulante:
–Rata stocurilor de valori materiale – aceasta rata este influențată de
natura activității unitatii corporative cît și de lungimea ciclului de
exploatare. Se calculează:
Rata stocurilor = Stocuri (val de exploatare) / Activ total * 100
Rata stocurilor este influențată în primul rand de natura activității și
înregistrează valori mai ridicate la unitățile corporative din sfera
producției și cea a distribuției de mărfuri, foarte scazută în sfera
serviciilor.
La întreprinderile cu ciclu lung de exploatare rata va fi mai ridicată
însa nivelul stocurilor se modifică și sub influența factorilor
conjuncturali și a cerintelor pieței interne și externe, iar indicele CA
trebuie să depășească indicele stocurilor, iar durata de reinnoire a
stocurilor prin CA sa fie cît mai mică datorită acclerării rotației
stocurilor.
 Rata stocurilor poate fi descompusa în rate analitice, ca:
•rata stocurilor de materii prime
•rata stocurilor de producție
•rata stocurilor de producție neterminată
•rata stocurilor de produse sau mărfuri
–Rata creanțelor comerciale – reflectă politica comercială a întreprinderii și este
influențată de natura clienților, populației, alte întreprinderi și de termenele de plată pe
care întreprinderea le acordă partenerilor de contracte interne sau externe.
Rata creantelor comerciale = Creante comerciale / Activ total * 100
Această rată înregistrează valori nesemnificative la întreprinderi cu contract
privind clienții care fac plată în numerar (comerț cu amanuntul, turism, prestări
servicii) și valori mai ridicate în cazul relațiilor dintre întreprinderi care fac încasări
prin virament.
–Rata activelor de trezorerie – reflectă ponderea disponibilităților bănești și a
valorilor mobiliare de plasament din patrimoniul întreprinderii.
Rata activelor de trezorerie = Active de trezorerie / Activ total * 100
Valoarea ridicată a activelor de trezorerie reflectă o situație financiară favorabilă în
teoria echilibrului financiar dacă nivelul lor depășește nivelul pasivelor de trezorerie, în
caz contrar întreprinderea face apel la credite bancare circulante pentru finanțare
nevoilor de exploatare.