Tema: Finanţarea activelor circulante

Planul:
1. Conţinutul, structura şi clasificarea activelor circulante (a.c.)
2. Ciclul operaţional, stocuri şi gestiunea lor
3. Finanţarea şi creditarea activelor circulante
4. Viteza de rotaţie şi folosirea eficientă a activelor circulante

1. Conţinutul, structura şi clasificarea activelor circulante

Orice întreprindere pentru a-şi atinge obiectivele propuse trebuie să dispună de un anumit
aparat de producţie format din maşini, utilaje, clădiri, şi alte mijloace. Pentru a face să
funcţioneze aceste valori , întreprinderea trebuie:
a) să cumpere materie primă;
b) să asigure stocuri pe diferite stadii ale lanţului de producţie în vederea evitării
întreruperilor în activitate;
c) să vîndă pentru a-şi recupera resursele cheltuite, adică întreprinderea pe lîngă
instrumente de producţie mai are nevoie şi de active circulante;
1) stocuri
2) valori realizabile pe termen scurt
3) valori disponibile
Conform SNC ”Prezentarea situațiilor financiare” activele circulante reprezintă activele ce
se aşteaptă să fie consumate în ciclul normal de activitate, vîndute sau primite în termen de 12
luni sau care reprezintă numerar.
Drept criteriu de deosebire între activele circulante şi mijloacele fixe este criteriul de
durată. Din punct de vedere al duratei, activele circulante sunt bunuri destinate pentru a fi
consumate într-un timp scurt prin încorporarea lor în fabricaţii sau pentru a fi vîndute.
Active circulante:
1. Materiale
2. Active biologice circulante
3. Obiecte de mică valoare şi scurtă durată
4. Producţia în curs de execuţie şi produse
5. Mărfuri
6. Creanţe comerciale
7. Creanţe ale părţilor affiliate
8. Avansuri acordate curente
9. Creanţe ale bugetului
10. Creanţe ale personalului
11. Alte creanţe curente
12. Numerar în casierie şi la conturi curente
13. Alte elemente de numerar
14. Investiţii financiare curente în părţi neafiliate
15. Investiţii financiare curente în părţi affiliate
16. Alte active circulante
Stocurile au ponderea cea mai mare în structura activelor circulante.
Valorile realizabile pe TS sunt alcătuite din creanţe ce se nasc din operaţiuni de exploatare.
Valorile disponibile reprezintă mijloace băneşti (numerarul).
Necesarul de fonduri depinde de durata ciclului operaţional, de valorile producţiei, de
ritmicitatea aprovizionării şi desfacerii. Stocul, la rîndul său, nu trebuie să fie nici prea mic, nici
prea mare. Stocul prea redus va produce rupturi, iar stocul prea mare va solicita un necesar
exagerat de fonduri.
Necesităţile de capital ale întreprinderii depind de condiţiile de plată ale clienţilor cu
menţiunea că cu cît termenul de plată al acestora este mai mare cu atît capitalurile blocate sunt
mai mari. Sumele aflate la clienţi în curs de recuperare sunt îngheţate şi lipsesc întreprinderile de
investiţii mai rentabile. În acest caz întreprinderea va fi obligată să-şi procure fonduri externe pe
care trebuie să le înapoieze. Activele circulante (a.c.) sunt o parte a activului economic care se
caracterizează prin transformarea permanentă a formelor funcţionale, prin consumarea lor într-un
singur ciclu operaţional şi transformarea valorii integrale asupra producţiei în care se
încorporează.
Structura activelor circulante variază de la o întreprindere la alta în dependenţă de
specificul şi obiectul procesului de producţie.

I Din p.de v. al fazelor procesului operaţional în care se găsesc activele circulante

(a.c.) pot fi:
a) a.c. ce ţin de sfera aprovizionării
b) a.c. ce ţin de sfera producţiei
c) a.c. ce ţin de sfera comercializării
Ponderea acestor categorii depinde de condiţiile concrete în care se desfăşoară
aprovizionarea, producţia şi comercializarea.

II Din p. de v. al surselor de formare sau de acoperire cu fonduri, a.c. pot fi:

a) a.c. procurate din fonduri proprii şi atrase
b) a.c. procurate din fonduri împrumutate
Îmbinarea acestor categorii de fonduri prezintă o importanţă deosebită care trebuie să
asigure o reducere a costului capitalului, un grad rezonabil de îndatorare a întreprinderii şi o
structură financiară corespunzătoare nevoilor de dezvoltare.

III Din p. de v. al formei a.c. sunt:

a) în formă materială
b) în formă bănească

IV În dependenţă de caracterul surselor financiare de formare, a.c. sunt:

a) brute, ce caracterizează volumul total al a.c. procurate din capital propriu
b) nete, ce caracterizează acea parte a volumului a.c. care este transformată din capital
propriu şi capital împrumutat pe TL

V În dependenţă de caracterul de participare la procesul de producţie, a.c. sunt:

a) ce deservesc ciclul de producţie (stocuri, producţia neterminată etc)
b) ce deservesc ciclul financiar
Ciclul de producţie caracterizează perioada circuitului integral al a.c. întrebuinţate pentru
deservirea procesului de producţie din momentul intrării materiei prime şi terminînd cu
furnizarea producţiei gata cumpărătorului.
Ciclul financiar reprezintă perioada rotaţiei totale a mijloacelor băneşti începînd din
momentul stingerii datoriei pentru materia primă şi terminînd cu încasarea creanţelor pentru
producţia gata furnizată.

2. Ciclul operaţional, stocuri şi gestiunea lor

Ciclul operaţional reprezintă ansamblul operaţiunilor realizate de întreprindere pentru a-şi
atinge obiectivele care constau în producerea bunurilor şi serviciilor cu scopul de a fi schimbate.
Ciclul operaţional cuprinde 3 faze:
1. achiziţia bunurilor şi serviciilor – faza aprovizionării;
2. transformarea bunurilor şi serviciilor pentru a ajunge la un produs finit – faza
producerii;
 3. vînzarea produselor sau schimbarea acestora pe mijloace băneşti – faza
comercializării.
Ciclul operaţional trebuie să funcţioneze continuu spre a asigura o folosire optimă a
mijloacelor puse în mişcare şi a capitalului. Funcţionarea normală şi continuă a ciclului
operaţional este asigurată de existenţa stocurilor.
Stocurile reprezintă anumite cantităţi de resurse cărora le corespund anumite fonduri.
Stocurile se exprimă fizic şi valoric, iar în cazul cînd are loc normarea activelor circulante pot fi
exprimate şi în număr de zile. Orice întreprindere este destinată să deţină 3 categorii de stocuri:
1. stocuri de materii prime şi materiale
2. stocuri în curs de execuţie
3. stocuri de produse finite
Însumarea acestor 3 categorii de stocuri reprezintă stocul global, care trebuie să corespundă
următoarelor cerinţe:
a) să fie complet
b) să fie suficient în orice moment
c) să fie completat sistematic
Volumul stocurilor trebuie stabilit în baza unor cerinţe întemeiate ştiinţific deoarece numai
prin această cale se asigură desfăşurarea ritmică a ciclului operaţional, se evit blocările de resurse
inutile şi costisitoare.
Gestionarea corectă a stocurilor necesită:
● legături directe şi de durată cu furnizorii
● stabilirea şi urmărirea unor grafice de aprovizionare
● lichidarea întîrzierilor în aprovizionare
● reducerea blocărilor de monedă în stocuri inutile
● îmbunătăţirea condiţiilor de păstrare şi manipulare a bunurilor
● reducerea pierderilor în timpul transportării şi depozitării
Stocurile sunt formate prin intrări şi micşorate prin ieşiri.
Intrările pot fi din interiorul întreprinderii sau din afara întreprinderii şi pot fi:
1) continuie
2) discontinuie
Ieşirile la fel pot fi în interiorul întreprinderii cît şi în exterior.
Creşterea eficienţei activelor circulante reclamă stabilirea nivelului optim al stocurilor.
Pentru stabilirea nivelului optim al stocurilor este necesar să se găsească o soluţie matematică
între:
1. reîntregirea stocurilor la intervale lungi – soluţie care conduce la scăderea cheltuielilor
de transportare- aprovizionare, dar şi la majorarea blocării de fonduri şi a cheltuielilor de păstrare
– depozitare.
2. reînoirea frecvenţei a stocurilor – soluţie ce are ca efect creşterea cheltuielilor de
transportare – aprovizionare şi reducerea(cheltuielilor) blocărilor de fonduri şi a cheltuielilor de
păstrare - depozitare.
Principalele elemente ce intervin în gestiunea stocurilor sunt:
1. nivelul stocurilor la diferite momente;
2. lipsa de stocuri;
3. cererea de materiale sau volumul comenzii;
4. termenile de reaprovizionare;
5. optimizarea stocurilor;
6. costul de lansare;
7. costul de stocuri.

3. Finanţarea şi creditarea activelor circulante

Pentru funcţionarea normală o întreprindere trebuie să-şi finanţeze nu numai imobilizările,
dar şi activele circulante. Ea are nevoie de un stoc minim de materii prime de producţie în curs
de execuţie şi de produse finite. Nivelul acestor categorii de stocuri trebuie să fie în funcţie de
durata unui ciclu de aprovizionare, producţie şi stocaj a produselor finite. Multe întreprinderi
sunt determinate să acorde credite clienţilor deoarece beneficiază la rîndul său de acelaşi
tratament din partea furnizorilor primind un credit furnizor care determină necesarul financiar al
exploatării. Din aceste motive a.c. sunt finanţate de:
I Fondul de rulment. Necesarul fondului de rulment reprezintă necesarul de finanţare
generat de activitatea întreprinderii în fiecare stadiu al ciclului operaţional. El este dependent de
decalajul între încasări şi cheltuieli. Necesarul de fond de rulment apare ca diferenţă între
activele şi pasivele de exploatare conform datelor din bilanţ. Necesarul permnanent de finanţare
este corespunzător cu capital permanent, iar nevoile temporare – cu creditele pe TS.
Partea din resurse financiare care asigură finanţarea permanentă a a.c. se numeşte fond de
rulment (FR). El se formează din capital propriu şi împrumuturi pe TM şi TL. FR sereveşte
pentru a măsura condiţiile echilibrului financiar ce rezultă din confruntarea dintre lichiditatea
activelor pe TS şi exibilitatea pasivelor pe TS. Relaţia de bază de care se ţine seama în acoperirea
necesarului financiar al exploatării este: NFR = FR + credite de trezorerie
FR se determină prin 2 variante:
1) ca diferenţă dintre capital permanent şi active imobilizate;
2) ca diferenţă dintre active circulante şi resurse de trezorerie.
În baza primei metode se apreciază modalitatea de finanţare a investiţiilor în a.c., iar
metoda a doua creează posibilitatea aprecierii echilibrului financiar pe TS prin nevoile şi
resursele de finanţare a ciclului operaţinal.
FR poate fi:
a) FR brut (FRB) care se mai numeşte FR total sau economic şi desemnează toate
elementele de a.c. posibile a fi transferate în bani într-un termen mai mic de 1 an. FRB în calitate
de echivalent valoric al elementelor din activ caracterizate prin lichidităţi pe un termen mai mic
de 1 an se compune din:
 stocuri diverse
 creanţe – clienţi
 avansuri acordate furnizorilor
 disponibilităţi băneşti în casă, în cont, în carnetele de cecuri eliberate etc.
b) FR net (FRN) sau permanent reprezintă partea din capital permanent care este utilzată
pentru finanţarea a.c. FRN se calculează conform relaţiei:
1. FRN = - Active imobilizate + Capital permanent
2. FRN = Active circulante – Datorii pe TS
c) FR propriu (FRP) reprezintă excedentul capitalului propriu faţă de activele imobilizate şi
arată autonomia de care dispune întreprinderea în finanţarea investiţiilor în a.c. FRP se
calculează conform relaţiilor:
1. FRP = CP – imobilizări
2. FRP FRN – Datorii la termen
d) FR străin (FRS) reprezintă datoriile la termen şi se calculează conform relaţiilor:
1. FRS = CPerm. – CP
2. FRS = FRN – FRP

II Credite pe termen scurt. Resursele financiare ale întreprinderii se formează atât din
capital propriu cît şi din capital împrumutat. O parte componentă a capitalului împrumutat este
creditul pe termen scurt, adică contractarea de datorii cu termenul de scadenţă mai mic de un an
în scopul asigurării fondurilor pentru operaţiuni ce privesc desfăşurarea ciclului operaţional.
Prezenţa creditului pe termen scurt în ansamblul relaţiilor de formare a resurselor este cu
atât mai importantă cu cât el constituie o resursă cu pondere mare în completarea fondurilor
agenţilor economici. În condiţiile cînd unităţile economice lucrează rentabil este mai avantajos să
se apeleze la credite pe termen scurt pentru creşterea activităţii, decât să se aştepte cînd prin
capitalizarea profiturilor s-ar putea constitui fonduri proprii îndestulătoare.
 Atât la acordare, cât şi pentru întreaga perioadă de utilizare, debitorii trebuie să garanteze
creditele cu valori materiale şi resurse financiare prevăzute a se realiza în sumă cel puţin egală cu
creditul primit. Existenţa garanţiei constituie o certitudine pentru bancă în ceea ce priveşte
recuperarea sumelor împrumutate, în cazul nerambursării la termen a creditului. În garanţia
creditului poate intra orice bun din patrimoniul societăţilor comerciale: stocuri, mijloace băneşti
în cont, resurse financiare prevăzute a se realiza în viitor. Nu pot constitui garanţii stocurile de
calitate necorespunzătoare, cu termen depăşit, depozitate în condiţii improprii etc.
Creditele pe termen scurt pot îmbrăca diverse forme, aşa ca:
1) creditul furnizor care ia naştere în momentul în care furnizorul acceptă să nu fie plătit
odată cu livrarea mărfurilor, iar pentru a nu avea dificultăţi de trezorerie furnizorul cere
clientului său permisiunea de a trage trate cu scadenţa corespunzătoare. În acest caz furnizorul
poate sconta aceste trate la bancă în vederea refacerii trezoreriei.
2) Datorii faţă de diverşi creanţieri reprezintă sumele datorate şi neplătite şi cuprind :
a) salarii datorate personalului;
b) impozite datorate bugetului statului;
c) sarcini sociale asupra salariilor datorate unor organisme specializate în domeniul
protecţiei sociale;
d) dividende de plătit asociaţilor şi acţionarilor.
3) Credite bancare pe termen scurt. Rambursarea creditelor pe termen scurt este asigurată
prin finalizarea ciclului operaţional faţă de rambursarea creditelor pe termen mediu şi lung, care
se efectuează în baza unei activităţi rentabile şi a marjei brute de autofinanţare. Pentru creditul pe
termen scurt banca are drept gaj o încasare prevăzută sau gradul de solvabilitate al întreprinderii.
Întreprinderea remite băncii un efect de comerţ (bilet la ordin sau scrisoare de schimb) pe baza
căruia se acordă un credit. În economia concurenţială se utilizează următoarele tipuri de credite
pe termen scurt:
a) Credite generale se acordă întreprinderilor pentru a-şi îmbunătăţi trezoreria fără a fi
nevoie de o garanţie specială, banca informîndu-se de lichiditatea pe termen scurt a clientului. În
structura creditelor generale se includ:
- credite pentru facilităţi de casă - se acordă pe durate foarte scurte în situaţiile în care
întreprinderea are scadenţe dificile cu precizarea că încasările care vor servi la rambursarea
împrumuturilor se cer a fi identificate cu precizie;
- credite pentru descoperire – se acordă pentru o perioadă de pînă la o lună şi se
materializează într-un sold descoperit asupra contului bancar curent al întreprinderii;
- creditul releu - se acordă în aşteptarea unei intrări de fonduri sigure şi apropiate cum ar fi
emiterea de obligaţiuni şi majorările de capital;
- creanţe de trezorerie prin mobilizarea de efecte financiare – se obţin în schimbul
remiterii de efecte financiare.
Toate aceste tipuri de credite după rolul şi obiectul lor sunt legate direct de trezorerie.
b) Credite legate direct de activitatea operaţională se referă la mobilizarea de creanţe
comerciale şi mobilizarea de creanţe asupra străinătăţii. La ele se referă:
- credite de scont (sau de mobilizare de creanţe comerciale) care se caracterizează prin
aceea că băncile scontează trate, adică avansează bani unei întreprinderi în schimbul unor efecte
a căror încasare va avea loc peste un anumit timp. Timpul de acordare a creditului este durata
dintre data remiterii efectului la bancă şi recuperarea lui efectivă;
- credite de mobilizare de creanţe comerciale care a fost introdus cu scopul de atenua
creanţele scontului şi se acordă tot pentru creanţe comerciale care nu sunt individualizate ci
regrupate într-un singur bilet de scont. Pentru băncile comerciale riscul este mai mare deoarece
nu au la dispoziţie tratele şi nici puterea împotriva clientului furnizorului pentru a se recupera
resursele date cu împrumut;
- credite de mobilizări de creanţe asupra străinătăţii au menirea de a favoriza exportul. Se
pot acorda pe un termen mai mare şi pot fi transformate în împrumuturi pe termen mediu.
 - credite asupra stocurilor se acordă mai rar deoarece impun valorificarea valorii şi
existenţei stocurilor. Pentru a beneficia de asemenea credite întreprinderea trebuie să depună
stocurile gajate în magazine ce eliberează o recipisă care atestă titlul de proprietate asupra
stocurilor la care se adaugă un bilet la ordin. Acest efect de comerţ este scontat de banca care
acordă aceste credite fără ca stocurile să fie depuse în magazine, iar întreprinderea se angajează
să nu vîndă aceste stocuri în perioada cercetării.
c) Credite specifice unor operaţii speciale. La ele se referă:
- credite de trezorerie - care acoperă diferenţa dintre valoarea tuturor stocurilor şi
cheltuielile pe de o parte şi totalul resurselor formate din fondul de rulment din pasivele de
exploatare şi încasări pe de altă parte;
- credite pentru stocuri, cheltuieli şi alte active constituite temporar din cauze justificate -
se obţin printr-un cont simplu de împrumut în care scop solicitantul depune la bancă cererea de
credit şi documentele corespunzătoare;
- credite pentru necesităţi temporare - se obţin printr-un cont simplu de împrumut doar pe
un termen ce nu va depăşi 90 de zile. Întreprinderea apelează la acest tip de credite cînd
necesităţile de fonduri depăşesc prevederile din planul de trezorerie cu condiţia că aceste
necesităţi suplimentare să fie determinate de cauze independente cum ar fi:
a) primirea în avans de materie primă şi materiale de la furnizori;
b) întreruperea producţiei din diferite cauze;
c) lipsa mijloacelor de transport;
d) neîncasarea la timp a produselor, serviciilor şi lucrărilor facturate datorită lipsei a
capacităţii de plată a clienţilor ş.a.
Obţinerea creditelor pentru nevoi temporare are loc numai în condiţia în care agentul
economic face dovadă că va înlătura cauzele ce au generat aceste nevoi suplimentare temporare
de fonduri care nu va depăşi perioada de 90 de zile.

4. Viteza de rotaţie şi folosirea eficientă a activelor circulante

O parte importantă a avuţiei naţionale se află concentrată în active circulante care în
întreprinderi capătă forma de stocuri de materii prime şi materiale, combustibil, producţia în curs
de execuţie, piese de schimb etc. De aceea este necesar ca agentul economic să adopte cele mai
bune decizii pentru folosirea eficientă a acestora odată cu sporirea eficienţei cu care este utilizat
capitalul încorporat în a.c.
Se cunosc şi se urmăresc 2 aspecte referitoare la eficienţa utilizării a.c:
1. eficienţa utilizării a.c. sub aspect material
2. eficienţa utilizării capitalurilor care sunt imobilizate în a.c.
Modul de folosire a.c. sub aspect material se reflectă în consumul de materii prime,
materiale, combustibil etc. şi în cheltuieli pe unitate de produs finit. Consumul de materii şi
materiale şi celelalte cheltuieli se reflectă în indicatorul cheltuieli maxime la 1 leu producţie
marfă care se calculează ca raport între valoarea producţiei marfă programată exprimată în preţul
de vînzare (* 100). Acest indicator reflectă aspectele tuturor acţiunilor tehnice, economice şi de
alt gen care au ca scop reducerea cheltuielilor de producţie.
Cel de-al doilea aspect al eficienţei este utilizarea capitalului încorporat în a.c. şi se referă
la timpul mai lung sau mai scurt de imobilizare a acestora în cheltuieli şi stocuri de natura a.c.
Viteza de rotaţie este un indicator de exprimare a modului în care se utilizează a.c. şi se
exprimă prin:
a) nr. de rotaţii (coef. vitezei de rotaţie) = Venit din vânzări / Σ AC
b) durata în zile a unei rotaţii = Per. de timp în care se efect. Calc. / Coef. vitezei de rotaţie
Viteza de rotaţie (Vr) este mai mare atunci cînd coeficientul Vr este mai mare şi durata în
zile mai mică.
Factorii de care depinde nivelul Vr sunt:
- venitul din vânzări;
 - volumul capitalurilor circulante (activelor circulante).
Prin analiza utilizării a.c. se calculează numărul de rotaţii aferent stocurilor care este egal
cu:
Nr. rot. stoc. = Venit din vânzări / Costul de producţie
Calculul numărului de rotaţii pe categorii de stocuri se efectuează astfel:
a) Pentru materii prime:
Nr. de rot. = Σ materii prime cuprinse în vînzări / Stocul mediu de materii prime

b) Pentru producţia neterminată şi semifabricate:

Nr. de rot. = Vînzări la cost de uzină / Stocul mediu la prod. neterm. şi semifabricate

c) Pentru produse finite:

Nr. de rot. = Vînzări la cost complet / Stoc mediu de produse finite