Unitatea de învăţare 7.

TREZORERIA ÎNTREPRINDERII

Cuprins
7.1. Introducere ............................................................................................................. 92
7.2. Competenţe ............................................................................................................ 92
7.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................... 92
7.4. Rezumat .................................................................................................................. 98
7.5. Test de evaluare ..................................................................................................... 99

7.1. Introducere

7.1. Definiţia şi importanţa trezoreriei întreprinderii

7.2. Bugetul de trezorerie – instrument de previziune a trezoreriei
7.3. Tabloul de trezorerie și metode de determinare a trezoreriei
7.4. Bilanțul funcțional al întreprinderii

7.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea materialului studentul va fi capabil să definească

conţinutul trezoreriei unei întreprinderi şi obiectivele gestiunii trezoreriei, să
aleagă cele mai eficiente modalităţi de gestionare a trezoreriei, de plasare a
disponibilităţilor, să întocmească un buget de trezorerie şi să previzioneze fluxurile
monetare ale unei întreprinderi.

Durata medie de parcurgere a celei de-a şaptea unităţi de învăţare este de 1

oră.

2
 7. TREZORERIA ÎNTREPRINDERII

7.1. Definiţia şi importanţa trezoreriei

Urmare desfăşurării activităţilor, în cadrul fiecărei întreprindere au loc numeroase

luxuri financiare de intrări şi ieşiri de lichidităţi, asigurarea acestora fiind o condiţie esenţială
şi permanentă pentru ca orice agent economic să-şi poată continua activitatea.
Asigurarea trezoreriei este o activitate complexă, influenţată de toate activităţile care
se desfăşoară într-o societate comercială.

Totalitatea activităţilor specializate de organizare şi conducere a fluxurilor de

intrare şi ieşire de monedă, de administrare a lichidităţilor şi a creditelor pe termen
scurt poartă denumirea de trezorerie.
Trezoreria poate fi definită şi ca sumă a elementelor constitutive ale acesteia, ca active
şi pasive de trezorerie.

Trezoreria este organizată în compartimente distincte la întreprinderile mari sau în

cadrul compartimentului financiar.

Gestiunea trezoreriei cuprinde totalitatea mijloacelor pe care le foloseşte

întreprinderea, care au ca scop accelerarea încasărilor, plata la timp a obligaţiilor
întreprinderii pentru menţinerea unui echilibru permanent în întreprindere, obiective care
trebuie realizate cu costuri cât mai mici.
Totodată, gestiunea trezoreriei are şi rolul de a previziona echilibrul financiar pe
termen scurt pentru a evita pe viitor lipsa de disponibilităţi, de a plasa disponibilităţile pe
care le are întreprinderea în plasamente pe termen scurt sau, în lipsa disponibilităţilor, să
apeleze la creditele pe termen scurt oferite de piaţa monetară.

Optimizarea trezoreriei are la bază trei principii:

a) utilizarea judicioasă a creditelor, în funcţie de costul acestora;

b) promovarea unei tehnici adecvate de plasament a excedentelor de trezorerie;
c) evitarea pe cât posibil a unor costuri creditoare.

În previziunea trezoreriei trebuie avute în vedere, încă de la faza de încheiere a

contractelor comerciale, mai multe aspecte, astfel:

 stabilirea modalităţilor de plată şi a termenelor la care se face plata;

 stabilirea plăţii unor avansuri, pe seama acestora urmând a se finanţa o parte din
costuri înainte de finalizarea contractelor;
 evitarea, pe cât posibil, a unor termene lungi de plată după livrarea produselor sau a
compensărilor, care duc la lipsa de lichidităţi şi la greutăţi în asigurarea trezoreriei;
 stabilirea încasărilor regulate, la termene bine precizate, corelat cu data plăţilor, atât a
celor stabilite prin lege (plata obligaţiilor la bugetul statului, la bugetele locale, la
bugetul asigurărilor sociale sau a fondurilor speciale), cât şi cu plăţile regulate pe care
le face întreprinderea ( salarii şi alte drepturi băneşti, furnizorii de apă, canal, energie
şi alte utilităţi, plata furnizorilor de bunuri şi servicii, etc.);
 asigurarea unei trezorerii minime pe seama căreia să se poată efectua plata unor sume
neprevizionate la începutul perioadei.

3
 Pentru a se previziona cât mai precis trezoreria, este necesar ca plăţile regulate şi
încasările la termene să fie în pondere cât mai mare, în timp ce plăţile şi încasările ocazionale
să fie cât mai reduse.

7.2. Bugetul de trezorerie - instrument de previziune a trezoreriei

Echilibrul financiar pe termen scurt se asigură prin previziunea trezoreriei iar

instrumentul prin care se realizează aceasta este bugetul trezoreriei.

La elaborarea bugetului de trezorerie trebuie avute în vedere următoarele reguli

privind întocmirea acestuia:

a) Bugetul de trezorerie este o parte componentă a bugetului de venituri şi

cheltuieli a întreprinderii.
b) Bugetul activităţii de trezorerie este structurat în patru componente:
 resurse proprii;
 necesar de resurse;
 excedent sau deficit de resurse;
 acoperirea deficitului.
c) Bugetul activităţii de trezorerie ţine cont de:
 disponibilităţile de la începutul perioadei (fonduri proprii, rezerve, alte fonduri,
etc.);
 resursele proprii ale perioadei (venituri din exploatare, venituri financiare,
venituri excepţionale, alte resurse);
 cheltuielile ce trebuiesc finanţate;
 rezultatul final: excedent de trezorerie, dacă resursele sunt mai mari decât
cheltuielile sau deficit, dacă resursele sunt mai mici decât cheltuielile.
d) În structura bugetului sunt arătate şi modalităţile prin care se acoperă deficitul de
trezorerie ( credite sau alte împrumuturi, subvenţii şi alocaţii pentru investiţii, etc.).
e) Bugetul cuprinde date aferente anului precedent şi anului de previziune, cu
defalcarea acestora pe trimestre.
f) Bugetul de trezorerie se întocmeşte, de obicei, înainte de începerea anului de
previziune.

7.3. Tabloul de trezorerie – metode de detrminare a trezoreriei

Necesitatea previziunii de trezorerie este justificată printr-o serie de avantaje pe care

aceasta le prezintă, dintre care cele mai semnificative sunt:
 asigură, în perioadele de vârf a plăţilor, numerarul necesar sau active imediat
transformabile în lichidităţi;
 asigură obligaţiile de plată asumate prin contractele încheiate cu furnizorii sau cele
care decurg din obligaţiile faţă de buget sau alte instituţii publice ale statului;
 asigură un interval suficient de timp pentru ca întreprinderea să îşi poată asigura
resursele sau, eventual, să-şi plaseze disponibilităţile;
 evită apariţia unor fenomene sociale legate de neachitarea la timp a obligaţiilor
salariale, precum şi calcularea unor amenzi şi penalităţi pentru nevirarea la termen a
obligaţiilor bugetare;
 evită blocajul în lanţ în economie;

4
  creează o bună reputaţie printre unităţile bancare şi conferă întreprinderii o siguranţă
în derularea activităţii;
 foloseşte eficient capitalurile.

Pentru determinarea trezoreriei se pot utiliza următoarele metode:

 metoda „încasări – plăţi”
 metoda „resurse – necesar”

7.4. Bilanţul funcţional al întreprinderii

Întreprinderea este considerată un tot unitar care are următoarele funcţii:

1. Funcţia de consum (utilizarea bunurilor şi serviciilor provenind de pe pieţele

situate în amonte);
2. Funcţia de producţie ( fabricarea produselor şi serviciilor livrate pe pieţele situate
în aval);
3. Funcţia de repartiţie ( utilizarea valorii adăugate pentru
retribuirea diferiţilor factori de producţie);
4. Funcţia de investire şi dezinvestire (achiziţionarea, crearea şi cesiunea
elementelor de activ imobilizat);
5. Funcţia de finanţare ( stabilirea resurselor necesare dezvoltării întreprinderii).

Analiza funcţională grupează diferitele operaţii realizate de întreprindere în raport cu

natura, destinaţia şi funcţia lor.

Funcţiile întreprinderii sunt reprezentate în “Bilanţul funcţional”.

Imobilizările, regrupate prin funcţia de investire, constituie nevoi (alocări) stabile

(aciclice), care în mod necesar sunt finanţate din resursele durabile (aciclice) existente în
pasivul bilanţului.

Funcţia de finanţare regrupează posturile privind capitalurile proprii, datoriile

financiare indiferent de scadenţa lor (împrumuturi obligatare, împrumuturi bancare, mai puţin
creditele de trezorerie, exclusiv dobânzile aferente lor), precum şi provizioanele pentru riscuri
şi cheltuieli. Activele imobilizate fiind reţinute în activ la valoarea brută, amortismentele şi
provizioanele sunt asimilate resurselor proprii.

Funcţiei de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare, producţie şi vânzare,

generatoare de stocuri reale şi financiare, care se reînoiesc cu o anumită regularitate
Atât activele circulante cât şi resursele pentru finanţarea lor au un caracter ciclic.

Echilibrul între posturile din bilanţul funcţional este pus în evidenţă de cele patru
niveluri ale bilanţului:

1. Fondul de rulment pentru exploatare (FRE) sau nivelul finanţării stabile;

2. Nivelul nevoii de fond de rulment de exploatare (NFRE);
3. Nivelul nevoii de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE);
4. Nivelul valorilor de trezorerie.

5
 Surplusul resurselor durabile în raport cu valorile imobilizate reprezintă fondul de
rulment funcţional sau fondul de rulment global (FRNG) care este disponibil pentru
finanţarea operaţiunilor ciclului de exploatare.
Aceeaşi valoare este dată de mărimea nevoilor ciclice şi de trezoreria rămasă
nefinanţată de resursele ciclice şi de trezorerie.

Diferenţa dintre nevoile de exploatare şi din afara exploatării (nevoi ciclice), pe de o

parte, şi datoriile de exploatare şi diverse (resurse ciclice), pe de altă parte, constituie nevoia
de fond de rulment total (NFRT sau NFR), care are două componente: nevoia de fond de
rulment pentru exploatare (NFRE) şi nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE):

NFRT = NFRE + NFRAE

Dacă activele circulante de exploatare depăşesc datoriile de exploatare atunci nevoia

de fond de rulment de exploatare evidenţiază capitalul investit peste nivelul celui atras din
pasivele circulante, respectiv NFRE capătă caracterul unei investiţii cu acelaşi titlu ca şi
imobilizările de exploatare, astfel capitalul angajat de întreprindere apare în strânsă relaţie cu
funcţiile principale pe care acesta trebuie să le asigure şi se determină potrivit expresiei:

Capitalul angajat = (Imobilizări de exploatare) + (Imobilizări în

afara exploatării şi financiare) + (NFRE + NFRAE) + Disponibilităţi

Egalitatea capitalului angajat în activ cu cel din pasivul bilanţului funcţional conduce
la ecuaţia echilibrului funcţional:

Capitalul angajat (total pasiv) = Resurse proprii + Datorii pe

termen lung + Credite de trezorerie

rezultă că:
NFRT + TN = FRNG

Confruntarea nevoilor cu resursele de trezorerie evidenţiază situaţia trezoreriei nete.

În bilanţul funcţional, nivelul trezoreriei nete (TN) este dat de valoarea activelor şi
pasivelor de trezorerie, respectiv de nevoile de trezorerie excedentare şi creditele bancare
curente care nu se reînnoiesc automat cu fiecare ciclu de producţie.

Echilibrul funcţional stabilit mai sus determină nivelul trezoreriei:

TN = FRNG - NFRT