PREVIZIONAREA BUGETULUI DE TREZORERIE

ACOPERIREA SOLDURILOR DE TREZORERIE

Cuprins

Capitolul I: Conceptul de trezorerie................................................................................................4

1.1. Necesitatea și conținutul gestiunii trezoreriei întreprinderii.............................................4
Capitolul II: Etapele funcționării trezoreriei întreprinderii. Bugetul de trezorerie..........................6
2.1. Gestiunea soldului de trezorerie........................................................................................7
2.2. Decizii privind trezoreria..................................................................................................8
2.3. Previziunea încasărilor și plăților......................................................................................9
2.4. Elaborarea și controlul bugetului de trezorerie.................................................................9
Concluzii........................................................................................................................................11
Bibliografie....................................................................................................................................12
 Capitolul I: Conceptul de trezorerie

1.1. Necesitatea și conținutul gestiunii trezoreriei întreprinderii

Trezoreria constituie un element esential al gestiunii pe termen scurt. Aceasta constituie
un instrument de actiune pentru realizarea obiectivelor strategice. Trezoreria poate fi utilizată fie
pentru achiziționarea echipamentelor indispensabile creșterii interne, fie pentru procurarea
titlurilor de participatie care vizează creșterea externă. Trezoreria constituie deci, gajul
flexibilității întreprinderii1.
Conceptul de trezorerie este unul dintre cele mai greu de definit în domeniul financiar. El
poate fi analizat din doua puncte de vedere și anume:2
 organizatoric, trezoreria fiind un serviciu ce reprezinta o parte componenta în
organigrama unei entitati economice, careia îi revin sarcini si atributii, are personal de
specialitate si functioneaza dupa reguli bine stabilite;
 structural, în functie de elementele patrimoniale componente ale acesteia.
Din acest punct de vedere, trezoreria poate fi definită din doua puncte de vedere:
1. ca ansamblul disponibilitatilor ce includ lichiditatile din: casierie, conturi de la banci,
acreditive, conturi alimentate special pentru carnete cec cu limită de sumă și titluri de
plasament susceptibile de a se transforma în bani;
2. ca diferență între:
- necesarul de active circulante (NFR și fondul de rulment (FR)
- încasări și credite bancare pe termen scurt
NFR = FR + CT => CT = NFR - FR
Într-o acceptiune globală, trezoreria se poate defini ca diferență între activele și datoriile a
caror lichiditate și exigibilitate sunt imediate.
Puterea de cumparare la nivel macroeconomic este rezultatul eforturilor individuale
conservate de fiecare firmă în produsele și serviciile sale. Puterea de cumpărare reușită de o
firmă depinde de următorii factori:
 calitatea procesului de transformare - conservare (producție, consum), dar și de calitatea
resurselor financiare atrase prin repartiția financiară;
 obiectivitatea activității de evaluare a produselor și serviciilor (preț, respectiv tarif).
În ambele cazuri pot apărea abateri cu efecte negative asupra puterii de cumpărare a
întreprinderii și mai departe, asupra puterii de cumpărare la nivel național. Astfel, abaterea de la
valoarea reală conservată în produsele de producție și prin indisciplina muncii și reducerea
calității, face ca în bunurile rezultate la un preț constant, valoarea efectivă să se reducă. Această
abatere poate fi cauzată și de inflația ascunsă în produsele și serviciile care intră în aceste
procese.
Plata lor trebuie însoțită de o analiză și recepție calificate, pentru a constata corelația
dintre prețul plătit și potențialul sau valoarea reală cuprinsă în serviciile și produsele cumpărate
pentru producție sau consum.
Obiectivitatea activității de evaluare este și ea afectată de influența unor procedee care
sfidează legile pieței, mai ales în prezent, când în țara noastră concurența este departe de a fi

1 Dragotă, Victor (coordonator), Abordări practice în finanțele firmei, Editura Irecson, București, 2005, p. 189;
2 Hlaciuc, Elena, Mihalciuc, Camelia, Organizarea contabilității financiare a entităților economice: abordări
teoretice și aplicative conforme cu prevederile OMPF 2374/2007 și standardele internaționale de contabilitate,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008, p.929;
realizată la cote suficiențe. Monopolul producătorului dar și specula intermediarilor face ca
prețul să crească, fără o corespondență în privința valorii reale din produs sau serviciu, reducând
puterea de cumpărare la nivelul întreprinderii.
Rolul serviciului financiar, în faza de proiectare și de execuție, se concretizează în
măsurile de control și reglare privind corectitudinea intrărilor, transformarilor și conservărilor de
potențial prin producție și consum, precum și în privința evaluării obiective a bunurilor livrate.
Printre obiectivele sale, se pot menționa următoarele:
 evitarea pierderilor zilnice de valoare, fapt care necesită o bună cunoaștere a condițiilor
de creditate impuse de bancă, a sistemelor de prețuri și tarife și negociere;
 obținerea de credite în condiții de minimizare a costului capitalului de împrumut;
 asigurarea "soldului zero" al trezoreriei-când a fost realizată la timp fuziune a conturilor
prin compensarea soldurilor creditoare cu cele debitoare și s-a reușit reducerea
finanțărilor în perioade de excedente de fonduri sau au fost utilizate cele mai ieftine
credite, în perioada de deficit de trezorerie;
 utilizarea într-o manieră profitabilă a fondurilor, în sensul ca trezorierul are sărcina
obținerii celui mai bun plasament al disponibilităților bănești excedentare, în vederea
degajării unui profit maxim.
Gestiunea de trezorerie ocazionează intervenția simultană, atât a deciziei de finanțare, cât
și a celei de plasament. Dacă trezoreria este pozitivă alegerea formelor de plasament pe termen
scurt va fi prioritară; spre deosebire, când trezoreria este negativă, accentul va cădea pe alegerea
modalităților de finanțare pe termen scurt.
Gestiunea trezoreriei acționează în următoarele trei direcții componente fundamentale și
anume:
1. accelerarea încasărilor și reducerea fondurilor neutilizate existențe în conturi bancare;
2. alegerea mijloacelor de plată adaptate nevoilor întreprinderii;
3. optimizarea trezoreriei.

Gestiunea trezoreriei presupune o previziune judicioasă a:

a) activelor circulante, aici fiind incluse;
b) surselor de finanţare a activelor circulante;
c) plasamente pe termen scurt;

Activele de trezorerie includ:

 lichidităţi în cash (disponibilităţi în casă şi în bănci);
 active financiare de trezorerie: valori mobiliare de plasament (titluri monetare şi
financiare pe termen scurt) şi efecte comerciale de încasat (cambii, bilete la ordin,
cecuri).

Pasivele de trezorerie cuprind:

 soldul creditor al contului curent;
 credite de trezorerie;
 credite de scont (efecte comerciale de plătit).
 Capitolul II: Etapele funcționării trezoreriei întreprinderii. Bugetul de
trezorerie

Bugetul de trezorerie3 reprezintă o situație previzională întocmită, în general, în fiecare

lună cu privire la încasările și plățile întreprinderii. Utilitatea lui este legată direct de volumul și
calitatea datelor financiar contabile de care dispune înteprinderea, plecând de la bugetul de
exploatare și planul de investiții și finanțări. Astfel, bugetul de trezorerie urmărește asigurarea
permanentă a capacității de plată întreprinderii, prin sincronizarea încasărilor cu plățile.
Nerealizare acestui obiectiv, în condiții acceptabile, determină modificări în ansamblul bugetelor
anuale, în ritmul investițiilor sau în politica creditelor – clienți.
Diferențele lunare cumulate dintre încasări și plăți conduc la evoluția previzibilă a
trezoreriei, cre fundamentează deciziile de regularizare, astfel4:
 dacă diferețele constatate sunt negative, în funcție de amploarea și durata lor se va
decide, fie o sporire a fondului de rulment, fie apelarea la un credit pe termen scurt;
 dacă dierențele sunt pozitive, se creează posibilitatea de utilizare a acestor excedente
pentru a nu rămâne neutilizate. Posiblități de utilizare sunt: plasamente pe termen scurt,
extinderea termenului sau vlumului creditului client, cu influențe favorabile asupra cifrei
de afaceri, plata mai rapidă a furnizorilor,ceea ce contribuie la creșterea credibilității și
bonității sau la reducerea fondului de rulment și eliberarea unor sume în vederea utilizării
lor, eventual pentru investiții.
Bugetul de trezorere se întocmește de marile întreprinderi anual sau semestrial, cu
detalieri lunare. Astfel de prepreviziuni permit apoximări ale creditului pe termen scrurt , precum
și aprecierei asupra posibilităților de plasament pe teren scurt, dar nu oferă soluți pentru
menținerea echilibrului financiar de la o zi la alta.
Orizontul de previziune al trezoreriei diferă, atât în funcție de încasările și plățil
întreprinderii, cât și de interesele acesteia. Astfel, dacă încasările și plățile sunt trimestriale, iar
întreprinderea urmărește soldul anual al trezoreriei, periodictatea bugetului poate fi de un an.
Dacă scadența încasărilor și plăților pe termen scurt, orizontul de previziune poate fi dat de
câteva luni. Cel mai frecvent, orizontul de timp este de ordinul zilelor până la o lună întocmindu-
se în acest caz, graficul zilnic al încasărilor și plăților cu scadențe la 5, 10, 15 zile.

2.1. Elaborarea și controlul bugetului de trezorerie

Elaborarea bugetului de trezorerie este etapa finală a procesului de bugetare a
întreprinderii, astfel că, trezoreria va fi rezultanta previziunilor celorlalte bugete: al vânzărilor, al
aprovizionărilor, al cheltuielilor de personal, al investițiilor, al administrației. În același timp,
echilibrul dintre încasări și plăți este obligatoriu și determină ajustări necesare în prevederile
celorlalte bugete.
În elaborarea bugetului de trezorerie se parcurg două faze mai importante și anume:
 previziunea încasărilor și plăților;
 determinarea și acoperirea soldurilor de trezorerie rezultate din compararea
încasărilor cu plățile.

3 Hlaciuc, Elena, Mihalciuc, Camelia, Organizarea contabilității financiare a entităților economice: abordări
teoretice și aplicative conforme cu prevederile OMPF 2374/2007 și standardele internaționale de contabilitate,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008, p.935;
4 Dragotă, Victor (coordonator), Abordări practice în finanțele firmei, Editura Irecson, București, 2005, p. 199;
 Figură 1: Schema de realizare a bugetului de trezorerie

Fluxurile de încasări și plăți pot fi grupate în patru mari categorii:

1. fluxurile de exploatare, generate de operașiunile curente care includ: încasări din
activitatea de exploatare și plăți pentru activitatea de exploatare;
2. fluxuri de trezorerie în afara exploatării;
3. fluxuri pur financiare, legate de operațiunile privind împrumuturile întreprinderii pe
termen lung și aportul acționarilor sau asociaților la creșterea capitalului social;
4. fluxuri de investire sau dezinvestire ce cuprind în încasările din vânzarea activelor
imobilizate și plățile pentru achiziționarea activelor fixe sau pentru cumpărarea titlurilor
financiare.
Aceste fluxuri modifică zilnic nivelul conturilor bancare ale întreprinderii, antrenând o
serie de decizii ale trezorierului întreprinderii. Acesta trebuie să fie permanent preocupat de
acoperirea soldurilor de trezorerie, prin credite pe termen scurt (în caz de deficit) și plasarea
excedentului (în caz de excedent).
Bugetul de trezorerie se elaborează pe baza a trei documente de evidență și prevziune,
respectiv, bilanțul exercițiului încheiat care reprezintă bilanțul de deschidere al periodei de
prevziune, contul de rezultate pevizional și bilanțul previzional.

2.2. Gestiunea soldului de trezorerie

Previziunea încasărilor este fundamentată pe cifra de afaceri 5 și trebuie să țină cont de
repartizarea aceseia pe luni, de modificările potențiale în structra vânzărilor și gradul de
sovabilitate al clienților înteprinderii care vor influența decalajul între termenele lvrărilor si cele
ale înacasărilor. În funcție de ramura economică, între momentul vânzărilor și cl al încasărilor
corespunzătoare, există un decalaj de 30 până la 90 zile. Aceste decalaje determină o eșalonare în
timp a încasării venturilor lunare care se vor înscrie în bugetul de trezorerie.
Previziuna plăților se face pornind de la previziune a cheltuielilor anuale și de la
eșalonarea previzibilă a plăților aferente acestor cheltuieli. În principiu, se ține cont de natura
diferită a cheltuielilor care va determina o serie de particularități, atât în privința previziunii
mărimii lor anuale, cât și a eșalonării scadențelor de plată, astfel:
 Aprovizionările cu materiale se planifică în funcție de stocurile existente și de
previziunea aprovizionărilor din programul de fabricație sau de comercializare a
mărfurilor;

5 Dragotă, Victor (coordonator), Abordări practice în finanțele firmei, Editura Irecson, București, 2005, p. 200;
  Cheltuielil de personal (salarii plus cheltuieli sociale) se planifică în funcție de
politica întreprinderii privind forța de muncă, în contextul obiectivelor financiare
urmărite. Scadența la plată a salariilor nete este, de regulă, chenzinală, în timp ce
plata cheltuielilor sociale este lunară;
 Obligțiile fiscale (impozite și taxe) se determină în funcție de mărimea veniturilor
(profitului) întreprinderii.
Termenele de plată sunt, de obicei, lunare.
În previziunea plăților se va ține cont de scadențele previzibile ale plăților din celelalte
bugete (bugetul investițiilor, producției etc).
Soldul trezoreriei, rezulta in compararea încasărilor cu plățile, poate fi deficitar sau
excedentar.
Deficitul de trezorerie se pote acoperi prin noi credite, selectate în funcție de mărimea
costului real al acestora. Înainte de apelarea la noi credite, se impune luarea următoarelor măsuri:
 avansarea unor încasări;
 amânarea legală a unor plăți;
 reducerea temporară a plăților prin renunțarea la efectuarea unor cheltuieli;
 realizarea unor încasări din activități excepționale.
Excedentul de trezorerie6 poate fi consecința unui fond de rulment prea mare, determinat
de angajarea unor datorii pe termen lung fără o întrebuințare imediată. Totodată, prezența
excedentului de trezorerie poate proveni dintr-o nevoie a fondului de rulment mai mică decât
fondul de rulment. Aceasată nevoie este determinată de scadența mult mai mare a plăâilor
generate de activitatea de exploatare, decât cea a încasărilor. Trezorierul întreprinderii va urmări
un plasament al excedentului de trezorerie, în condiții de rentabilitate ridicată, risc redus și
lichiditate crescută.
Costul creditelor de trezorerie generează plăți suplimentare care majorează necesarul de
finanțat, iar plasamentele de trezorerie generează venitri care majorează încasările. De aceea, la
determinarea soldului final de trezorerie, se vor avea în vedere și aceste ultime influențe.
Dacă plasarea excedentelor de lichidități constituie un obiectiv cu o importanță deosebită
în activitatea trezorierului, atunci reducerea cheltuielilor financiare aferentă creditelor de
trezorerie reprezintă o sarcină de bază a acestuia, realizabilă prin7:
 angajarea de noi credite numai când se justifică necesitatea lor;
 alegerea creditelor care se adaptează cel mai bine la situația concretă din
întreprindere;
 obținerea celor mi favorabile condiții de acordare a creditelor privind costul,
plafonul maxim și flexibilitatea creditului.

2.3. Decizii privind trezoreria

Rentabilitatea întreprinderii, volumul și evoluția nevoii de fond de rulment precum și
nivelul fondului de rulment determină marja de manevră si rolul trezorierului, care va trebui să
plaseze excedentele de trezorerie și să finanțeze deficitele de trezorerie. Aceste două situații pot
să se succeadă sau să se excludă reciproc.

6 Hlaciuc, Elena, Mihalciuc, Camelia, Organizarea contabilității financiare a entităților economice: abordări
teoretice și aplicative conforme cu prevederile OMPF 2374/2007 și standardele internaționale de contabilitate,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008, p.936;
7 Vintilă, Georgeta, Gestiunea finaniară a întreprindrii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004, p.310;
 Obiectivele fundamentale urmărite de trezorerie sunt8:
 previziune a evoluției soldurior debitoare și creditoare ale conturilor de trezorerie
ale întreprinderii;
 reducerea, la un nivel minim, alichidităților pe care întreprinderea nu le plasează
și care generează pierder de oportunitate;
 asigurarea celui mai bun plasament, în cazul excedentului de trezorerie;
 finanțrea deficitului de trezorerie la cel mai avantajos cost, selectând creditele
adaptate calitativ la nevoile întreprinderii.
Eficacitatea gestiunii trezoreriei decurge, evident, din calitatea previziunilor elaborate de
trezorerie. Urmărirea și previziunea trezoreriei necesită o analiză a încasărilor și plăților privind
ansamblul activităților întreprnderii. Această analiză se realizează cu ocazia elaborării șu
controlului bugetelor de trezorerie. Urmărirea și controlul fluxurilor de trezorerie fac necesare
unele măsuri corective, menite să facă față dezechilibrelor prezente sau viitoare. Astfel,
importanate ieșiri nete fonduri, observate sau previzonate, fac să apară pericolul unui deficit de
trezorerie și conduc la căutarea de surse de finanțare tranzitorii, care să permită menținerea
echilibrulu financiar pe termen scurt. Invers, dacă se constată sau se anticipează încasări nete
abundente, care pot lăsa să se prevadă excedente de lichidități, se vor efectua operațiuni de
plasament.

2.4. Previziunea încasărilor și plăților

Bugetul de trezorerie constituie un ansamblu de previziuni care privesc încasările și
plățile pe termen scurt, având în vedere activitățile și proiectele întreprinderii9.
Previziunea încasărilor este operaţia fundamentală pentru bugetul firmei şi pentru
elaborarea bugetului de trezorerie. Această previziune se poate face prin extrapolarea tendinţelor
înregistrate în anii anteriori în ceea ce priveşte vânzările şi încasările. Se va ţine cont şi de
soldurile creanţelor de la începutul perioadei.
Previziunea plăţilor se face în mod similar cu previziunea încasărilor, pornind de la
previziunea cheltuielilor şi de eşalonarea plăţilor privind aprovizionările cu materiale, plăţile cu
servicii şi terţi, salariile, impozite şi taxe, cumpărări de imobilizări, plata dobânzilor şi a
împrumuturilor.
Aprovizionările cu materiale se planifică în funcţie de stocurile existente şi de
previziunea privind activitatea de producţie (creşterea sau reducerea producţiei) sau
comercializare.
Cheltuielile cu personalul se vor planifica ţinând cont de politica salarială a întreprinderii
(angajări, concedieri, pensionări, recalificări), iar scadenţa poate fi chenzinală (de 2 ori pe lună)
sau lunară.
Impozitele şi taxele se determină în funcţie de mărimea veniturilor şi cheltuielilor (TVA şi
impozitul pe profit), valoarea imobilizărilor (impozite pe imobilizări) şi au scadenţe lunare sau
anuale.
Soldul trezoreriei rezultat ca urmare a încasărilor cu plăţile poate fi deficitar sau
excedentar.

8 Dragotă, Victor (coordonator), Abordări practice în finanțele firmei, Editura Irecson, București, 2005, p. 208;
9 Stancu, Ion, Finanțe, Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderii. Analiza și gestiunea financiară, Editura
Economică, București, 2002, p.246;
 Deficitul previzional al trezoreriei va fi acoperit din credite noi de trezorerie sau de scont,
ţinând cont de costul real al acestora (dobânda anuală efectivă, DAE, în cazul creditelor
bancare).
Excedentul de trezorerie va fi plasat pentru a aduce venituri firmei. Plasamentele pot fi
sub formă de:
 titluri monetare: certificate de trezorerie, depozite bancare la termen;
 titluri financiare: acţiuni, obligaţiuni.

Concluzii

Trezoreria înglobează rezultatele modului de realizare a activităţilor întreprinderii şi de

respectare a cerinţelor echilibrului financiar. O întreprindere dacă încheie exerciţiul financiar cu
profit nu înseamnă că are o trezorerie pozitivă (valoarea încasărilor este mai mare decât valoarea
plăţilor).
Gestiunea trezoreriei presupune decizii curente, care sunt subordonate deciziilor
strategice (pe termen lung). Ea are drept scop stabilirea şi urmărirea nevoilor de mijloace băneşti
pentru realizarea sarcinilor de exploatare, constituirea şi utilizarea fondului de rulment, stabilirea
nevoilor de credite pe termen scurt şi a costului capitalului utilizat pentru exploatare.
O trezorerie pozitivă arată faptul că întreprinderea dispune de lichidităţi suficiente care îi
permite să ramburseze datoriile pe termen lung şi scurt, iar excedentul poate fi plasat pentru a
aduce profit.
O trezorerie negativă semnifică că întreprinderea nu are lichidităţi suficiente pentru plata
datoriilor, fiind nevoită fie să crească sursele permanente, care sunt mai scumpe, fie să apeleze la
credite pe termen scurt, care teoretic sunt mai ieftine.

Bibliografie
1. Cibotariu Irina, Finanțele întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică – R.A.,
București, 2008;
2. Sandu Gh., Finanțe & Piețe financiare, Editura Economică, București, 2010;
3. Onofrei, M., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București, 2004;
4. http://www.universitatea-cantemir.ro/CursuriRei/documente/C7%20Previziunea
%20trezoreriei.pdf