Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice

Catedra "Bussines și Administrare"

Lucru Individual
la disciplina Economia Întreprinderii
Tema:"Previziunea falimentului la
întreprindere"

Elaborat de studentul grupei BA181

Jumir Vasile

Coordonator ştiinţific

Garștea Sergiu

Chişinău 2020.

1
 Cuprins
Introducere................................................................................................................. 3
Capitolul I.Procesul de faliment
1.1.Conceptul de faliment în studiile din literatura de specialitate.................................... 4
1.2.Tipurile de procese de faliment.................................................................................... 7
1.3.Drumul către faliment şi cauzele falimentului............................................................. 8
1.4.Principalii utilizatori ai informaţiei furnizate de predicţia falimentului....................... 10
Capitolul II.Analiza riscului de faliment
2.1.Analiza statică a riscului de faliment pe baza bilanţului patrimonial.......................... 11
2.2.Analiza riscului de faliment pe baza ratelor................................................................. 14
2.3.Analiza riscului de faliment pe baza scorurilor............................................................ 15
2.4.Analiza funcţională a riscului de faliment.................................................................... 16
Concluzii şi recomandări............................................................................................ 18
Bibliografie................................................................................................................... 19
Anexe

2
 Introducere
În viaţa economică a unei firme pot să apară momente de regres şi chiar de eşec care să ducă la
punerea sub supraveghere financiară, reorganizare/restructurare şi, în final, lichidare.
Timpul acţionează ca un filtru, diferenţiind între succes şi insucces, între viabil şi
neviabil.Faptul că o firmă îşi continuă existenţa o perioadă îndelungată este un indiciu că
proprietarii sunt atreprenori capabili şi că acţionează într-o industrie viabilă.Pentru marea
majoritate a firmelor tinere aceasta nu înseamnă că ne aşteptăm să intre foarte repede în
probleme financiare.Companiile au nevoie de timp pentru a acumula datorii, creditorii să-şi dea
seama că lucrează cu o întreprindere care nu-şi plăteşte obligaţiile şi, de asemenea, pentru ca
procedurile legale să fie iniţiate.Iată de ce ne aşteptăm ca pentru firmele tinere să existe "o lună
de miere".Există ramuri în care ciclul activităţii este mai lung şi este nevoie de timp pentru ca
abilităţile antreprenorului să devină evidente, iar creditorii să devină nerăbdători să forţeze
lichidarea.
În acest context trebuie să înţelegem ideea de proces de faliment, inclusiv pentru a fi capabili
să previzionăm probabilitatea ca o firmă să intre în colaps.
Prin ceea ce vom discuta în paginile următoare ne vom da seama că în general modelele de
previziune a falimentului pornesc de la efecte, fără a preciza în mod clar procesul care determină
insuccesul.Clasicii studiilor de predicţie a falimentului analizează ratele financiare sau alte
variabile şi construiesc un scor ce permite clasificarea unei firme, dar o asemenea concluzie,
rezultă în urma unui demers tehnic (de regulă, statistic), nu explică cum o firmă ajunge să intre în
colaps sau, dimpotrivă, să aibă succes.Iată de ce apare important să dezvoltăm ideea de proces de
faliment ca mijloc de creştere a abilităţii predictive a modelelor Z Scor, dar şi de dezvoltare
teoretică şi metodologică a anlizei economico-financiare.
Numeroase studii circumscrise analizei economico-fiannciare se focalizează pe previziunea
falimentului, aceasta se întîmplă pentru că falimentul este mai uşor de definit din punct de vedere
metodologic decât succesul.
Importanţa predicţiei falimentului şi înţelegerea cauzelor este în cele din urmă o chestiune
practică şi pragmatică.Costurile directe ale falimentului (taxe legale, onorariile contabililor,
avocaţilor, etc) sunt scăzute în comparaţie cu scăderea de valoare a firmei (pierdere pentru
acţionari şi creditori).Orice progres în identificarea cauzelor falimentului şi în capacitatea
predictivă a modelelor poate minimiza costurile date.
Analiza pe baza ratelor are o istorie de peste un secol şi continuă să ocupe un loc major în
„trusa de instrumente” a oricărui analist financiar.Acest lucru se datorează într-o măsură
importantă includerii analizei discriminante în câmpul metodologic al analizei economico-
3
financiare.Atît cercetătorii,cît ţi practicienii şi utilizatorii de analiză sunt de acord că ratele
financiare pot furniza un profil al întreprinderii, a particularităţilor economice şi avantajelor
competitive ale acesteia, precum şi a caracteristicilor de exploatare, financiare şi investiţionale
specifice.Prin extensie, înseamnă că ele sunt utile în realizarea unui profil al
succesului/insuccesului întreprinderii.
În fond, utilitatea ratelor financiare poate fi susţinută doar prin testarea pentru un scop
particular: predicţia falimentului, utilizînd ca “motor de testare” metoda analizei discriminante.
Este important să reţinem că predicţia falimentului nu este unica utilizare posibilă, dar
reprezintă un punct de plecare de la care s-a putut construi o verificare empirică a utilităţii ratelor
pentru analiza întreprinderilor.
Este de aşteptat ca şi în cazul ţării noadtre, după o dezvoltare a cercetărilor din mediul
academic, ştafeta să fie preluată de mediul instituţional, care beneficiază de o capacitate
superiora (infrastructura pentru cercetare, acces la baze de date) şi de un interes major (să ne
gîndim la autorităţile însărcinate cu supravegherea pieţei finanziare, a băncilor, etc).
Totuşi, într-o oarecare măsură, falimentul ajută societatea să se elibereze de întreprinderile
sufocante şi să creeze noi posibilităţi în cîmpul muncii.În acest sens, falimentul ar putea fi numit
“sanitar al societăţii”.

4
 Capitolul I.Procesul de faliment

1.1.Conceptul de faliment în studiile din literatura de specialitate

Termenul "faliment" provine din latinescu "faliere", ceea ce înseamnă "a greşi,a înşela".
În dreptul roman falimentul reprezenta o procedură prin care o societate înceta, confiscîndu-i-se
sau vînzîndu-i-se bunurile, iar comercianţii falimentari erau consideraţi infractori, fiind deseori
vînduţi sau chiar omorîţi pentru neonorarea obligaţiilor sale.
Este des utilizat şi termenul de bancrută, care se presupune că a apărut în oraşele italiene din
epoca medievală de la cuvîntul "bankarupta", ceea ce înseamnă "bancă distrusă,ruinată".1
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române DEX, bancruta este definită ca:
1."faliment însoţit de nereguli financiare facute în dauna creditorilor".
2. "situație de insolvabilitate a unui om de afaceri, constatată de o instanță judecătorească".
3. "stare a unui debitor care nu-și poate plăti datoriile sau nu-și poate respecta angajamentele".
4. "eșec complet; nereușită totală; fiasco".
În dicţionarul economic şi financiar falimentul este definit ca "situaţie economică dificilă a
unui debitor, aflat în imposibilitate de a-şi onora datoriile comerciale (faţă de creditori); stare de
insolvabilitate a debitorului constatată de către tribunal pe baza declaraţiei falitului sau la cererea
unuia sau mai multor creditori.
Intentarea , derularea si incetarea proceselor de insolvabilitate al debitorilor aflati in
capacitate de palta este prevazuta de Legea insolvabilitatii nr.632-XV din 14.11.2001. Odata cu
intrarea in vigoare a Legii insolvabilitatii a fost abrogata Legea cu privire la faliment nr.786-XIII
din 26.02.1996, iar termenul de „faliment”a fost inlocuit cu cel de „insolvabilitate”
Insolvabilitatea are doua sensuri: in sens larg prin faliment este desemnat o institutie juridica
,un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza relatiile in legatura cu urmarirea bunurilor
debitorului insolvabil, indiferent de faptul daca este supus lichidarii sau isi restabileste
capacitatea de plata2 .In sens restrins , insolvabilitatea reprezinta un ansamblu de norme juridice,
conform carora bunurile debitorului sunt expuse vinzarii, banii se impart intre creditori, iar
debitorul insolvabil pesoana fizica este privat de statutul de intreprinzator, iar cel persoana
juridica se lichideaza.

5
 În lucrarea sa "Finanţele întreprinderii", Onofrei Mihaela defineşte falimentul ca "o
procedură juridică pentru reorganizarea sau lichidarea unei firme, cînd reorganizarea sau
lichidarea sunt organizate de tribunale speciale".3
Eşecul economic al unei firme este cauzat de mai mulţi factori, dintre care se pot enumera:
1. evoluţia nefavorabilă a pieţei (circa 20%).
2. incompetenţă şi greşeli de conducere (60%);
3. fenomene naturale, incendii, calamităţi, cutremure (10%);
4.alte cauze (10%).
Se observă că principala cauză are în vedere greşelile în procesele de conducere şi de
cunoaştere a pieţei. Procedurile de faliment încep atunci cînd un debitor este incapabil să
îndeplinească sau se poate prevedea incapacitatea de îndeplinire, la timp, a obligaţiilor de plată
către debitori.
În acest moment, creditorii trebuie să ia decizia dacă vor dizolva compania prin procedura
de lichidare,sau o vor menţine în viaţă printr-o reorganizare.Această decizie depinde de
determinarea valorii firmei în condiţiile în care este realizată, faţă de valoarea activelor sale, dacă
acestea sunt vîndute separat.2
Diferenţa între faliment şi eşec este că falimentul este un proces care începe financiar şi se
termină legal,în vreme ce eşecul nu are neapărat o componentă juridică.
Momentul precis în care apare falimentul este dificil de precizat.El apare în urma unor
decizii subiective din perioada în care firma are probleme financiare.Creditorii sunt adesea cei
care decid acţiunea legală de lichidare.Eşecul financiar e necesar, dar nu suficient ca condiţie a
falimentului.
Din perspectiva financiară falimentul poate fi definit ca:
 Activ net negativ;
 Încetarea platino către creditor/neplata creditorilor;
 Incapacitatea de răscumpărare a obligaţiunilor emise;
 Incapacitatea de achitare a creditelor;
 Neplata dividendelor pentru acţiuni preferenţiale.
Trebuie să reţinem că, pe termen scurt, o companie poate continua activitatea operaţională
chiar în condiţiile prezentate mai sus.
În literatura de specialitate, eşecul este interpretat în mai multe feluri, în funcţie de
problemele pe care le implică sau în funcţie de situaţia cu care se confruntă firma.În general sunt
acceptaţi următorii termeni:4

6
1. Eşec economic - semnifică faptul că veniturile unei firme nu acoperă costurile totale (inclusiv
costul capitalului investit).
2. Eşec al firme - situaţia în care o întreprindere şi-a încetat activitatea generînd o pierdere
pentru creditori.
3. Insilvabilitate tehnică - situaţia unei firme care nu îşi poate îndelpini obligaţiile curente, pe
măsură ce acestea devin scadente.Situaţia denotă o lipsă de lichidităţi ce se poate dovedi doar
temporară.Totuşi, ea oferă creditorilor un semnal privind o problemă fundamentală, iar aceştia
pot
reacţiona în sensul creşterii garanţiilor pentru acoperirea creanţelor.
1. Insolvabilitatea de faliment - o firmă este în această situaţie atunci cînd totalul datoriilor
depăşeşte valoarea de realizare pe piaţă a activelor.Aceasta reprezintă o situaţie mai delicată
decît insolvabilitatea tehnică şi cel mai adesea se încheie cu falimentul firmei.
2. Incapacitatea de plată - un termen frecvent pentru a acoperi toate situaţiile în care firma nu şi-
a indeplinit toate condiţiile contractuale prin care creditorii au avansat fonduri sau bunuri
firmei.Astfel, în această situaţie se includ atît firmele în insolvabilitate tehnică, cît şi cele în
insolvabilitate în faliment
3. Falimentul juridic. Deşi adesea se utilizează termenul falit pentru orice caz de eşec al unei
firme, din punct de vedere juridic o firmă este falimentară atunci cînd:
 este în eşec conform criteriilor stabilite de Legislaţia ţării respective în domeniul falimentului;
 a fost declarată falită de o instituţie judecătorească.5

1.2.Tipuri de procese de faliment

5

7
 Onofrei Mihaela, autorul manualului "Finanţele înteprinderii" clasifică falimentul în două
tipuri:
a) faliment voluntar, cînd firma falită înaintează o cerere instanţei judecătoreşti.
În această situaţie nu există ordin de supraveghere şi administratorul averii/sindicul este numit
direct.
b)faliment involuntar, cînd creditorii firmei înaintează o cerere către instanţa judecătorească
şi dovedesc că debitorul nu onorează datoriile la scadenţă.
În acestă situaţie, instanţa instituie ordinul de supraveghere asupra debitorului şi numeşte
administratorul averii.
Putem considera că falimentul este o funcţie de trei mari variabile:
 Capacitatea individuală a proprietarilor şi a managementului;
 Caracteristicile industriei;
 Mediul economic în care acţionează.
Pentru a susţine ideea existenţei mai multor tipuri de procese de faliment Laitinen (1991) 6 a
efectuat o analiză pe un eşantion de companii filandeze, pornind aprioric de a următoarele
dimensiuni ale falimentului:
 profitabilitatea;
 creşterea;
 intensitatea utilizării capitalului;
 armonia structurii de finanţare.
Concluziile autorului au arătat existenţa a trei tipuri alternative ale procesului de faliment,
denumite prin preluarea unor termeni sugestivi din domeniul medical:
 Falimentul cronic, în situaţia în care toate ratele financiare arătau o situaţie delicată cu patru
ani consecutiv înainte de faliment;
 Falimentul prin insuficienţa veniturilor, în cazul în care firmele arătau o îndatorare şi un
nivel al lichidităţii apropiate de medie în întreaga perioadă înainte de faliment, însă insuficienţa
veniturilor determină o rentabilitate redusă şi imposibilitatea de a acumula surse pentru a susţine
creşterea.
 Falimentul acut, în cazurile în care majoritatea indicatorilor financiari arată o deteriorare
puternică cu un an înainte de faliment.

1.3.Drumul către faliment si cauzele falimentului

8
 Punctul de vedere general al dezechilibrului financiar este că el reprezintă rezultatul
incongruenței dintre activele disponibile (lichide) și obligațiile curente rezultate din contractele
tari (contracte ce trebuie respectate necondiționat).
Activele lichide reprezintă o parte considerabilă din activele totale și au o implicație majoră atît
în a lichidităților și creștere a dezechilibrului dintre activele disponibile (lichide) și obligațiile
curente ale întreprinderii care, în cele din urmă, conduc către faliment
Tabel 1.1.Cele șase etape către faliment (perspectiva dezechilibrului finaciar)
Nr.
crt Stadiul Observații
.
Corelație bună între obligațiile
curente și cash-flow-ul curent, între Firma nu are probleme în achitarea la
1.
investițiile pe termen scurt și volumul timp a obligațiilor.
de lichidități.
Acoperirea unor nevoi temporare de
2. Utilizarea creditelor pe termen scurt. lichidități sau finanțarea unei creșteri a
cifrei de afaceri se face prin credite.
Management strict al cash-flow-ului De regulă, firma își amînă obligațiile
3. prin controlul politicii de credite și a către furnizori și ratele scadente la
nivelului stocurilor. credite.
Fiind în imposibilitate de a-și plăti într-
Renegocierea contractelor de credit,
4. un termen rezonabil datoriile scadente,
contractelor cu furnizorii, etc.
firma renegociază contractele.
Pentru a crește volumul activelor lichide
5. Vînzarea de active. firma transformă o parte din imobolizări
în lichidități.
În măsura în care etapele anterioare au
avut o desfășurare ireversibilă și nu a
6. Falimentul. fost posibilă resuscitarea economico-
financiară, (chiar prin vînzarea de
active) firma va intra în colaps.
Sursa: Anghel Ion, "Faliment.Radiografie şi predicţie", Bucureşti, 2002, pag 16

9
 Cauzele falimentului

 Factorii interni. Prima cauză a falimentului o reprezintă inabilitate managementului, acesta

fiind responsabil pentru mai mult de 50% din numărul de falimente.
Principalele greșeli manageriale sunt:
 supradezvoltarea;
 consulanța fianaciară greșită;
 o forță slabă de vînzări;
 pierderea controlului asupra costurilor;
 comunicare inadecvată.
În cadrul factorilor interni trebuie să avem în vedere și:
o incapacitatea firmei de reacție la schimbare;
o pierderea unor proiecte importante;
 Factorii externi rețin îndeosebi:
 probleme de forță de muncă;
 reglementările statului;
 cauze naturale.
Ca factori externi trebuie să avem în vedere, de asemenea, influențe determinate de:
o activitatea economică.Ciclurile economice pot afecta semnificativ numărul falimentelor
dintr-o economie. Este dovedit că rata falimentelor este mai ridicată în condiții de recesiune;
o ciclul de viață al firmei.Firmele, ca și oamenii, au o viață finită și deci putem vorbi de o
componentă naturală în procesul de faliment al întreprinderii.7

10
Schema1.2.Model de prezentare a procesului de faliment al firmei(explicaţia faliemtnului ca
proces)
1.a) reducerea fluxului de Ca urmare a unor factori interni și/sau externi se reduce fluxul de
lichidități; disponibil generat de întreprindere(poate fi acompaniat de csăderea
b) modificarea structurii profitabilității).
contracte tari/slabe Ca urmare a unor factori interni și/sau externi crește ponderea
contractelor tari în structura de finanțare a afacerii.

2.crește perioada de achitare a Firma este nevoită să sporească perioada de achitare a obligațiilor
obligațiilor , apare tedința de pentru a echilibra fluxul de lichidități, respectiv, încearcă să refacă
refacere a structurii contracte ponderea contractelor slabe.
tari/slabe.

3.crește costul finanțării În mod normal partenerii ar trebui să solicite o primă adițională de
risc.Acesta va crește costul finanțării și, implicit, va genera sporirea
ieșirilor de lichidități.Această idee este valabilă în condițiile unui
mediu economic normal.

4.cresc sursele de finanțare: Pentru a balansa ieșirile de lichidități firma va acționa în sensul
capitaluri proprii sporirii surselor de finanțare fie prin creșterea capitalurilor proprii sau
împumuturi a datoriilor ,sau chiar prin acumularea unor plăți restante.
plăți restante

5.vînzarea de active În măsura în care nu a fost posibilă sporirea suficientă a

surselor de finanțare prin contracte slabe (de exemplu,
majorarea de capital) firma va fi nevoită să transforme o parte
din activele imobilizate în lichidități (vînzare de active).

6.faliment/eșec financiar Dacă măsurile anterioare nu au reușit să echilibreze fluxul de

lichidități/activele lichide cu dimensiunea contractelor tari
firma va intra în faliment.Este posibil ca însăşi acționarii să
declanșeze, într-una din etapele prezentate, procedură de
lichidare.
Sursa: Anghel Ion, "Faliment.Radiografie şi predicţie", Bucureşti, 2002, pag. 23

11
 1.4.Principalii utilizatori ai informaţiei furnizate de predicţia falimentzului

Principalii utilizatori ai acestui tip de analiză sunt:

1. Băncile şi celelalte insituţii financiare.Companiile care acordă finanţarea sunt extrem de
interesate de predicţia falimentului întreprinderilor finanţate din două puncte de vedere:
 decizia de acordare a unei finanţări (inclusiv condiţiile finanţării);
 orientarea politicii de monitorizare a împrumutului acordat.
2. Investitorii sunt foarte interesaţi să-şi orienteze deciziile în funcţie de probabilitatea ca o
firmă să-şi continue activitatea, pentru că pierderile pe care aceştia le suferă în situaţia
falimentului unei companii sunt uriaşe.Studiile au arătat pierderi pentru investitori de circa 40%
în ultimele patru zile înainte de declararea falimentului din care cea mai mare parte chiar în ziua
anunţului.
3. Autorităţile de reglare, ce acţionează în domenii specifice şi care au ca sarcină să
monitorizeze şi să menţină solvabilitatea entităţilor individuale din cadrul sistemului.
4. Oficialităţile guvernamentale, obţine informaţii valoroase din analiza şi predicţia
falimentului întreprinderilor.Informaţiile sunt utile în susţinerea şi dezvoltarea politicilor şi
reglementărilor specifice.
5. Managementul, este în mod direct interesat de predicţia falimentului.Chiar se discută de
utilizarea funcţiilor scor ca instrumente utile în decizia tactică şi strategică a
managementului.Falimentul presupune costuri (directe şi indirecte); costurile directe au în vedere
onorariile consultanţilor, avocaţilor şi contabililor, iar costurile indirecte includ pierderi de
vînzări şi implicit de profit ca urmare a constrîngerilor ce apar în procedura de faliment.Altman a
estimat pe un eşantion de 19 întreprinderi, costurile indirecte la 11-17% din valoarea firmei.
6. Auditorii. Orice judecată a auditorilor se sprijină pe continuitatea versus noncontinuitatea
exploatării ca fundament al evaluării activelor şi datoriilor firmei.Analiza falimentului oferă
informaţi
7. valoroase pentru aprecierea continuităţii exploatării, iar standartele de audit fac referire la
tehnicile şi metodele de previzionare a eşecului întreprinderii.
Alte profesii liberale ca avocat, contabil, lichidator, evaluator, etc. sunt printre utilizatorii
informaţiei furnizate de predicţia falimentului.

12
Capitolul II.Analiza riscului de faliment

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor scadente care

rezultă din angajamentele anterioare contractate, fie din operaţii curente a căror realizare
condiţionează continuarea activităţii ,fie din prelevări obligatorii.
În sistemul analizei financiar-patrimoniale,analiza aptitudinii întreprinderii de a fi solvabilă şi
de a învinge riscul de faliment ocupă un loc central.
În practica economică,se poate concepe că o întreprindere care cunoaşte o perioadă mai
dificilă să renunţe provizoriu la unele obiective de creştere,obiective economice sau sociale.În
schimb ea nu poate renunţa la asigurarea obiectivului de solvabilitate,care constituie condiţia
finaciară de supravieţuire7.
Soluţii simple pot permite trecerea peste aceste dificultăţi şi reinstaurarea continuităţii
plăţilor:obţinerea de termene suplimentare din partea furnizorilor,amînarea datoriilor financiare,
obţinerea de împrumuturi pe termen scurt.
Aspectele esenţiale pentru procesul decizional privind riscul de faliment8 sunt următoarele:
1.Analiza statică a riscului de faliment pe baza bilanţului patrimonial;
2. Analiza pe baza ratelor;
3.Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor;
4.Analiza functională a riscului de faliment.

13
 2.1.Analiza statică a riscului de faliment pe baza bilanţului patrimonial

Principalele instrumente operaţionale la care recurge analiza financiară pentru investigarea

riscului de faliment sunt:fondul de rulment şi ratele de solvabilitate.
Analiza fondului de rulment patrimonial

Potrivit teoriei patrimoniale,o întreprindere este solvabilă dacă asigură echilibrul maselor de
aceeaşi durată,dacă respectă următoarele regulei financiare:
1.Activ imobilizat(Ai)=Capital permanent(Cp)
2.Activ circulant(Ac)=Obligaţii pe termen scurt(OTS)
Respectarea strictă a acestor ecuaţii de echilibru presupune o activitate fără întreruperi şi de
o regularitatea perfectă în privinţa încasărilor şi plăţilor.Cu alte cuvinte,întreprinderea trebuie să
dispună la fiecare scadenţă a unei obligaţii,de disponibilităţi suficiente pentru a le achita.
Fondul de rulment poate fi definit9:
a)Fondul de rulment reprezintă acea parte din capitalul permanent care depăşeşte valoarea
imobilizărilor nete şi poate fi afectatafinanţării activelor circulante. FR=CP-Ai
b)Fondul de rulment reprezintă excedentul activelor circulante peste valoarea obligaţiilor pe
termen scurt. FR=Ac-OTS
Fondul de rulment propriu măsoară excedentul de capital propriu peste valoarea activelor
imobilizate. Se calculează astfel:
Fond de rulment propriu = Fond de rulment patrimonial - Obligaţii pe termen lung şi
mediu
Pot exista următoarele situaţii:
a)Ac=OTS →FR=0
Solvabilitatea pe termen scurt poate fi asigurată,dar acest echilibru este fragil,putând fi
compromis de orice dereglare în realizarea creanţelor.
b)Ac>OTS →FR>0
Se inregistrează un excedent de lichidităţi potenţiale pe termen scurt faţă de exigibilitatea
potenţială pe termen scurt.Întreprinderea are o situaţie favorabilă în termeni de
solvabilitate,pentru că este în măsură să facă faţă obligaţiilor la scadenţă.
c)Ac<OTS→FR<0
Lichidităţile potenţiale nu acoperă în totalitate exigibilităţile potenţiale,întreprinderea având
dificultăţi în ce priveşte echilibrul financiar.

14
 Totuşi nu există o relaţie simplă şi clară între fondul de rulment şi riscul de faliment al unei
firme.Anumite unităţi satisfac cerinţele echilibrului financiar cu un fond de rulment negativ,în
timp ce altele se dovedesc insolvabile în ciuda unui fond de rulment pozitiv.De asemenea,unele
întreprinderi îşi menţin solvabilitatea cu un fond de rulment scăzut,în timp ce altele cunosc
dificultăţi financiare în ciuda unui fond de rulment de valoare foarte mare.

15
 Analiza ratelor de solvabilitate

Ratele de solvabilitate realizează o raportare a activelor realizabile la obligaţiile exigibile în

vederea evaluării riscului de faliment.
Ratele frecvent utilizate sunt:
a)Rata solvabilităţii generale(RSG),care compară ansamblul lichidităţilor potenţiale asociate
activelor circulante cu ansamblul obligaţiilor scadente sub un an.
Se calculează astfel:
RSG=(Activ circulant)/(Obligaţii pe termen scurt)
RSG permite aprecierea gradului de acoperire a obligaţiilor pe termen scurt de către activul
circulant.
O valoare supraunitară acestei rate indică existenţa unor active mai mari decît obligaţiile pe
termen scurt şi,prin urmare, utilizarea unei părţi din capitalul permanent pentru finanţarea
exploatării.
b)Rata solvabilităţii parţiale(R SP),care exclude stocurile din activele circulante,acestea
constituind elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii şi lichidităţii sale:
RSP=(Activ circulant-Stocuri)/(Obligaţii pe termen scurt) sau
RSP=(Creanţe+Plasamente+Disponibilităţi)/(Obligaţii pe termen scurt)
RSP exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiunile pe termen scurt din creanţe
şi disponibilităţi.Această rată,de regulă subunitară,trebuie analizată şi interpretată cu prudenţă
prin luarea în calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creanţelor (numărul de
clienţi,ponderea lor în totalul creanţelor).În teoria economică sunt păreri potrivit cărora o rată
cuprinsă între 0,8 şi 1 ar reprezenta o situaţie optimă în ce priveşte solvabilitatea10.
c)Rata solvabilităţii imediate(RSI),care pune în corespondenţă elementele cele mai lichide
ale activului cu obligaţiile pe termen scurt:
RSI=(Plasamente + Disponibilităţi)/(Obligaţii pe termen scurt)
În teoria economică se apreciază ca: RSI>0,3.
Interpretarea ratei11 trebuie să mai implice şi alte informaţii privind condiţiile de desfăşurare
a activităţii.Deşi,teoretic,o rată ridicată indică o lichiditate,respectiv o solvabilitate ridicată,ea
poate avea şi alte semnificaţii,ca de exemplu,o folosire mai puţin performantă a resurselor
disponibile.De asemenea,o valoare ridicată a acestei rate,nu este o garanţie a solvabilităţii dacă
celelalte active au un grad redus de lichiditate.

10

11

16
 Majoritatea organismelor financiare din ţările cu economie de piaţă recurg şi la alte rate în
vederea evaluării riscului financiar.Una dintre acestea este rata autonomiei fianciare(RAF).
RAF=(Obligaţii pe termen mediu şi lung)/(Capital propriu)
Creditorii impun ca această rată să fie subunitară.Anumite organisme financiare pretind ca
activul net contabil să fie mai mare ca o treime din pasiv: Activul net contabil > ⅓ Pasiv.
Aprecierea solvabilităţii prin metoda ratelor este adesea puţin semnificativă datorită
aprecierii generale a lichidităţii,respectiv solvabilităţii,fără luarea în analiză a gradului(duratei)
de realizare a
activelor,respectiv pasivelor.

2.2Analiza riscului de faliment pe baza ratelor

În predicţia falimentului nu se poate face abstracţie de atît de populara metodă a

ratelor.Cunoaşterea şi înţelegerea ratelor financiare s-a dovedit cel puţin la fel de importantă ca şi
tehnicile statistice pentru cercetătorii funcţiilor scor.
Ratele fianciare reprezintă o modalitate tradiţională de analiză a situaţiei financiare a
firmei.Atît practicienii, cît şi cercetătorii sunt de acord că ratele fianciare sunt utilizate pentru a
compara riscul şi
rentabilitatea la firme diferite ca dimensiune şi ramură de activitate, în scopul de a ajuta
investitorii şi creditorii în luarea unor decizii inteligente.
Analiza pe baza ratelor este procesul de calcul şi interpretare a raportului dintre două mărimi
comparabile logic şi economic.
Principalul avantaj al ratelor financiare este că permit compararea rentabilităţii şi riscului
întreprinderilor de dimensini diferite şi din ramuri diferite.Ratele pot furniza un profil al
întreprinderilor, a particularităţilor economice şi avantajelor competitive, precum şi a
caracteristicilor de exploatare, financiare şi investiţionale specifice.Aceste instrumente de analiză
pot furniza şi un profil al diferitelor grupuri de întreprinderi.
În mod fundamental ratele financiare ajută la:
 evaluarea performanţelor managementului;
 aprecierea stării de sănătate a firmei;
 realizarea unor predicţii privind situaţia şi performanţele financiare ale companiei;
 efectuarea unor angrenări şi prezentarea nivelurilor ratelor financiare medii pe activităţi
economice specifice.

17
 Clasificarea ratelor

Majoritatea clasificărilor ratelor reţin patru categorii de rate financiare:

a) Ratele activităţii (operaţionale) care evaluează veniturile şi principalele fluxuri generate de
activele firmei;
b) Ratele lichidităţii, care măsoară adecvarea între sursele disponibile pe termen scurt şi
obligaţiile exigibile pe o perioadă similară;
c) Ratele de îndatorare şi echilibru pe termen lung, care examinează structura capitalului firmei,
în scopul de a evidenţia abilitatea acesteia de a satisface obligaţiile pe termen lung şi nevoile
de investiţii;
d) Ratele rentabilităţii, care vizează rezultatele firmei în comparaţie cu vînzările, capitalul
investit, costurile, etc.
În cărţile de analiză financiară şi în activitatea practică sunt calculate şi prezentate peste 150
rate fianciare.
Analiza financiară pe baza ratelor este un perimetru în care mai mult nu înseamnă neapărat
mai bine.Utilizarea unui număr mai mare de rate nu determină neapărat o creştere a relevanţei
analizei.

2.3.Analiza riscului de faliment pe baza scorurilor

Diagnosticul riscului de faliment a cunoscut o importantă dezvoltare datorită utilizării unor

metode statistice de analiză a situaţiei financiare pornind de la un ansamblu de rate12.
Scorul este o metodă de diagnostic extern care constă în măsurarea şi interpretarea riscului
la care se expune investitorul,creditorul firmei,dar şi firma,ca sistem în activitatea viitoare.
Determinarea scorului necesită parcurgerea următoarelor etape de lucru:
 alegerea unui eşantion de firme,care să cuprindă două grupuri,de exemplu,firme falimentare
sau aflate în dificultate şi societăţi care nu întîmpină probleme financiare;
 compararea firmelor din cele două grupuri pe parcursul unui interval de timp,prin utilizarea
unor indicatori consideraţi cei mai reprezentativi;
 selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare;
 elaborarea,prin tehnica analizei discriminante,a unei combinaţii liniare Z a indicatorilor
semnificativi, Xi:
Z=a1x1+a2x2+a3x3...anxn , unde:
12

18
 x - reprezintă ratele implicate în analiză;
a - reprezintă coeficientul de ponderare al fiecărei rate.
 alegerea unui punct (sau a unor puncte) de inflexiune care să ralizeze clasificarea predictivă a
întreprinderilor în cele două grupuri. Scopul îl reprezintă minimizarea erorilor sau al costului
erorii;
 analiza apriori a ratelor de succes a scorului Z prin compararea clasificării predictive cu
situaţia cunoscută a întreprinderilor din eşantion.Aceasta reprezintă o rată de succes apriorică, în
sensul că ea se bazează pe o testare cu eşantionul care a stat la baza construirii funcţiei scor;
 analiza aposteriori a ratei de succes a scorului Z prin analiza gradului de relevanţă pentru un
alt eşantion de firme. Desigur că funcţia Z construită este susceptibilă de a fi utilă şi credibilă
pentru o perioadă ulterioară şi pentru o populaţie mult mai largă de întreprinderi. Certificarea
acestei ipoteze se poate realiza doar printr-o testare ulterioară a scorului construit.

Principalele modele de analiză discriminantă utilizate în predicţia falimentului,prezentate

în literatura economică sunt:
 Funcţia scor dezvoltată de Altman;
 Modelul Fulmer;
 Modelul SPRINGATE;
 Modelul Koh;
 Modelul Ion Anghel

2.4.Analiza funcţională a riscului de faliment

Analiza funcţională este adesea calificată ca o analiză dinamică, prin opoziţie cu analiza
patrimonială fundamental statică.În realitate, analiza funcţională are un caracter static cînd e
bazată pe analiza stocurilor, sau dinamic, cînd operează cu fluxuri de utilizări şi resurse.
Fondul de rulment functional şi nevoia de fond de rulment

Fondul de rulment funcţional reprezintă diferenţa dintre resursele aciclice stabile şi activele
(utilizările) aciclice stabile.
FRF = RAS - AAS
Fondul de rulment este destinat pentru acoperirea unei părţi din nevoia de finanţare legată de
ciclul de exploatare.

19
Nevoia de fond de rulment 13 reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie fianţate din resurse
stabile.Nevoia de fond de rulment(NFR) se calculează astfel :
NFR=AC(Active ciclice) - RC(Resurse ciclice)
Relaţiile de trezorarie şi aprecierea riscului de faliment

Diferenţa dintre fondul de rulment funcţional şi nevoia de fond de rulment reprezintă soldul de
trezorărie(T) :
T=FRF - NFR
Trezorăria se mai poate calcula şi după relaţia:
T=TA - TP
Relaţiile de trezorărie pun în evidenţă modul de realizare a ciclurilor financiare ale
întreprinderii14.
a)Dacă FRF > NFR, atunci este respectat echilibrul financiar; aceasta implică un sold pozitiv de
trezorărie : T > 0.Deci, fondul de rulment este suficient de mare nu numai pentru finanţarea
nevoii de fond de rulment de exploatare, ci şi pentru asigurarea unei trezorării care să-i permită
efectuarea de plasamente şi deţinerea unor disponibilităţi.
Capitalul permanent, asigură în acest caz, finanţarea stabilă a:
- ansamblului imobilizărilor;
- nevoii de fond de rulment pentru exploatare;
- lichidităţi excedentare.
b) Dacă FRF < NFR, întreprinderea are un sold negativ de trezorărie : T < 0.În acest caz,
nevoia de fond de rulment nu poate fi finanţată în întregime din resurse permanente,
întreprinderea fiind obligată să apeleze la resurse de trezorărie(mai ales credite bancare) pentru a
acoperi parţial nevoia de finanţare generată de ciclul de exploatare.
c) Dacă FRF=NFR, soldul de trezorărie este nul: T = 0.Această egalitate este numai
teoretică, în activitatea practică ea nu poate avea decît caracter temporar.Menţinerea unei
trezorării care să tindă spre zero, chiar în condiţiile unei fluctuaţii în sensul creşterii sau scăderii,
poate fi expresia unei politici de gestiune fianciară.
O asemenea practică (T→0) apără întreprinderea împotriva riscurilor pe care le prezintă, atît
deţinerea unor supralichidităţi (folosire ineficientă a resurselor), cît şi o trezorărie negativă
(dependenţa faţă de bănci).

Calculul şi analiza nevoii de fond de rulment pentru exploatare cu ajutorul ratelor de

gestiune
13

14

20
 Calculul nevoii de fond de rulment din exploatare se poate face şi prin folosirea ratelor de
gestiune, stabilite ca raport între un stoc şi un flux de aceeaşi natură.Aceste rate se calculează
pentru elementele de activ şi pasiv care definesc conţinutul nevoii de fond de rulment.
a) Rata globală a nevoii de fond de rulment:
RgNFR=NFR x 360/CA (cifra de afaceri)
Aceasta rată permite aprecierea globală a nevoii de fond de rulment în raport cu volumul de
activitate
b) Ratele de gestiune de activ:
Ratele de gestiune a stocurilor se calculează, în măsura în care este posibil, pe fiecare categorie
de stoc în parte, astfel:
 Rata stocului de mărfuri:
Rmf=Stoc de mărfuri x 360/Costul de cumpărare al mărfurilor vîndute
 Rata produselor finite:
Rpf=Stoc de produse finite x 360/Costul de producţie
 Rata creditului -clienţi:
Rcc=Clienţi x 360/CA
c) Rate de gestiune de pasiv:
Rata creditului furnizori:
Rcf=Furnizori de exploatare x 360/Intrări(cumpărări) de mărfuri
Această metodă de determinare a nevoii de fond de rulment e cunoscută în teoria economică
sub denumirea de "metoda experţilor contabili".

21
 Concluzii şi Recomandări:

Studiul teoretic ne permite formularea următoarelor concluzii, care sunt îndreptate spre
rezolvarea problemelor financiare şi prevenirea situaţiei de insolvabilitate în cadrul unităţilor
economice ale sistemului cooperaţiei de consum din Republica Moldova:
1. În scopul gestiunii întreprinderii insolvabile, este necesară o legislaţie stabilă şi bine
formulată, care să nu afecteze realizarea procedurii de restructurare.
2. Problemele gestiunii anticriză a întreprinderilor includ în sine aspectele aferente depistării
stării de insolvabilitate, determinarea volatilităţii întreprinderii şi prognozarea crizelor.
3. În viziunea noastră, noţiunea de gestiune anticriză constă în restructurarea financiară a
întreprinderii şi modelarea proceselor interne, desfăşurate în cadrul acesteia.
4. Considerăm că stabilitatea activităţii întreprinderilor este determinată de situaţia resurselor
financiare deţinute, repartizarea şi folosirea lor, de starea ce ar asigura dezvoltarea acesteia pe
baza creşterii venitului şi a capitalului, păstrând, în condiţiile de incertitudine, nivelul respectiv
de lichiditate şi credibilitatea.
5. Remarcăm că starea de faliment, cu care se pot confrunta entitatile economice , constituie
rezultatul impactului factorilor nefavorabili cu caracter exogen, endogen şi specific. În cazul
influenţei câtorva factori, concomitent, se produce o creştere mai pronunţată a crizei, ceea ce
diminuează impactul asupra procesului anticriză.
6. În cadrul sistemului de monitorizare şi gestionare a finanţelor, în condiţii de insolvabilitate,
rolul de bază îi revine implementării mecanismelor interne de stabilizare financiară, aplicarea
eficientă a cărora va permite înlăturarea stresului financiar al pericolului de faliment .

22
7. Asigurarea stabilităţii financiare a întreprinderilor , se obţine în cazul înregistrării echilibrului,
iar perioada maximă de funcţionare stabilă se determină ţinând cont de ritmul majorării
capitalului propriu şi de valorile estimate prin modelul creşterii economice stabile.
8. Mecanismul elaborării strategiei de evitare a insolvabilităţii şi a crizelor financiare stipulează
scopurile politicii tehnico-ştiinţifice şi tehnologice, la care se referă: formarea unei structuri
optime de producţie; implementarea tehnologiilor noi, folosirea potenţialului ştiinţelor aplicate,
susţinerea inovaţiilor.
Recomandari: În scopul revigorării activităţii întreprinderilor din sistemul se propun asemenea
soluţii, ca: implementarea proceselor inovaţionale; sporirea eficacităţii proceselor de producere
şi de desfacere; restructurarea patrimoniului cooperatist; vânzarea sau darea în folosinţă a
mijloacelor fixe neutilizate; formarea condiţiilor favorabile de dezvoltare a activităţii;
raţionalizarea proceselor manageriale; asigurarea viabilităţii.

Bibliografie
Lege insolvabilitatii nr.632-XV din 14.11.2001.
Anghel Ion,"Faliment.Radiografie şi predicţie", Bucureşti, 2002

Furdui Viorel, "Falimentul - concept şi reglementări actuale", Chişinău,Ed. TISH, 2004

Onofrei Mihaela, "Finanţele întreprinderii", Bucureşti, Ed. Economică, 2004

Covaliu Gheorghe, "Comentariu la legea cu privire la faliment", Epigraf, 2000

Petrescu Raoul, "De la faliment la reorganizare judiciară", Ed.Oscar Print, 2001

Costin Mircea, "Falimentul.Evoluţie şi actualitate", Bucureşti, Ed.Lumina LEX, 2000

M.Nicolescu,Analiza economico-fianciară,Bucureşti,1993

M.Nicolescu,Metode de analiză a riscului,Revista Finanţe,Credit,Contabilitate,nr.5şi6,1992

G.Vintila,Gestiunea financiară a întreprinderii,Buruceşti,1995

Băileşteanu Gh. "Diagnostic, risc şi eficienţă în afaceri", Timişoara, Ed. Mirton, 1997

Cristea, H., Talpos I.," Gestiunea financiară a întreprinderilor", Timişoara, Ed. Mirton ,1998.

23
 Anexe:

Tabel 2.3.Principalele metode de analiză discriminantă utilizate în predicţia falimentului

Modelul Descifrarea variabilelor Aprecierea riscului Generalizări
Altman X1 = A.circulant/ Total Active, este o Conform acestui Acest model a
măsură a flexibilităţii financiare; model, obţinerea rezultat în urma
Z=1,2X1+1,4X2+3,3X3+ X2 = Profit reinvestit/Total Active, unui scor de 1.8 sau analizei
+0,6X4+1,05X5 este o măsură a capacităţii de mai puţin indică indicatorilor de
finanţare activă; potenţialul de eşec performanţă pentru
X3 = Profit brut/ Total Active, al unei firme. mai multe companii
reprezintă măsura rentabilităţii Un scor între 1.8 şi din USA.
resurselor avansate; 2.7 este neutru, iar Modelul prezintă
X4 = Valoarea de piaţă a capitalului/ un scor mai mare de dezavantajul că nu
Datorii pe termen lung, reprezintă o 2.7 elimină poate fi utilizat
măsură a nivelului de îndatorare a posibilitatea de decît de către
firmei; eşec. companiile cotate,
X5 = Cifra de Afaceri/Total Active, datorită, introducerii
arată intensitatea utilizării activelor. în model a
variabilei X4.

Modelul SPRINGATE A = Capital de lucru / Total Active; Dacă Z < 0,862 ; Modelul asigură o
(1978) B = PRofit brut înainte de dobînzi / firma este rată de succes de
Z=1,03A+3,07B+0,66C+ Total Active; clasificată ca 92,5% pe un
+0,4D C = Profit brut / Datorii curente; falimentară. eşantion de 40 de
D = Cifra de afaceri / Total Active. companii; pe un
eşantion de 50
companii a stabilit o
rată de 88%.
Modelul Fulmer(1984) V1 = Profit reţinut / Total Active; Rata de succes pe

24
H = 5,528V1+0,212V2 + V2 = Cifra de Afaceri / Total Active; care a stabilit-o
+0,073V3+1,270V4- V3 = Profit brut / Capital propriu; autorul a fost destul
-0,120V5+2,335V6+ V4 = Cash-flow / Total Datorii; de ridicată:
+0,575V7+1,083V8+ V5 = Datorii / Total Active;  98% din firmele
+0,894V9-6,075, V6 = Datorii curente / Total Active; de eşantion cu un an
V7 = Log Total Active Corporale; înainte de faliment;
V8 = Capital de lucru / Total Datorii;  81% cu mai mult
V9 = Log de doi ani înainte de
Profit brut înainte de dobînzi faliment.
;
Dobînzi
Modelul Koh (1992) X1 = Active rapide / Datorii curente; Dacă Z < -4,0197,
Z = 1,7791+2,0677X1+ X2=Valoarea de piaţă a Capitalului / firma este clasificată
+0,9424X2-9,2431X3- Active; ca falimentară.
-0,007X4+18,42X5+ X3 = Datorii / Active;
+2,253X6 X4 = Dobînzi / Profit înainte Impozit şi
dobînzi;
X5 = Profit net / Active;
X6 = Profit pentru dezvoltare / Active.
Metodologia "Credit- R1- rata lichidităţii imediate = R = rata de sinteză Acest model
Man" sau "Security- (Disponibil+Creanţe) / Datorii pe a firmei examinate / complex este deja
Analysis" termen scurt; Rata de sinteză a bine cunoscut în
Z=0,25R1+0,25R2+0,10*R R2 - rata solvabilităţii = Capital Propriu
sectorului. lumea creditorilor,
3+0,20R4+0,20R5 / Datorii Totale; Situaţia scopul său fiind
R3 - rata imobilizării capitalului întreprinderii acela de a studia
propriu = Capital Propriu / Imobilizări; analizate se riscul în materie de
R4 - rotaţia stocurilor = Vînzări / apreciază funcţie de acordare a
Stocuri; relaţia: creditelor.
R5 - rotaţia clienţilor = Vînzări / 1>R → Situaţie
Clienţi; nefavorabilă
R>1 → Situaţie
favorabilă
Modelul Conan şi E . B . de
Regula E . decizie în Întreprinderile
Holder (1979)
R1 , rentabilitatea faţă de creditori= modelul Conan şi analizate au fost
Datorii Totale
Z = 0,24R1+0,22R2+ ; Holder: grupate pe sectoare
+0,16R3-0,87R4-0,10R5 Capitaluri proprii Z < 4% → Pericol de activitate, Conan
R2 , solvabilitatea P > 65%; şi Holder
Total Pasiv
4% < Z < 9% → determinînd o
;
Prudenţă, funcţie scor
Disponibil şi valori realizabile pe termen scurt
R3 , lichiditatea= 30% < P < 65%; aplicabilă pentru:
TotalZ>Pasive
9% → Situaţie  întreprinderile
; bună, P < 30% industriale;
Cheltuieli
P = financiare
probabilitatea  întreprinderile de
R4 , rata cheltuielilor financiare=
Cifra de Afaceri construcţii;
;  întreprinderile de
Cheltuieli cu personalul comerţ en-gros;
R5 , ratacheltuielilor cu personalul=
Valoarea adăugată  întreprinderile de
; transport.

Modelul I - Ivonciu (1998) R1 - viteza de rotaţie a Activului Total;  I < 0,0 → Pornind de la
I = 0,333R1+5,555R2+ R2 - profitabilitatea veniturilor totale; faliment iminent; studiile tradiţionale
+0,333R3+0,714229R4+ R3 - viteza de rotaţie a creanţelor;  0,0 < I < 1,5 → (Altman, Conan şi
R4 - capacitatea de rambursare a risc mare de Holder) autorul
+1,333R5+4,0R6-1,6603
datoriilor; faliment; consideră că stările
R5 - lichiditatea rapidă;  1,5 < I < 3,0 → care preced apariţia
R6 - marja relativă a stabilităţii pe zonă de falimentului sunt:
termen lung. incertitudine;  imposibilitatea
25
 3,0 < I < 4,5 → achitării obligaţiilor
risc mediu de curente;
faliemnt;  lipsa de surse
 4,5 < I < 6,0 → financiare pentru
risc redus de rambursarea
faliemnt; creditelor;
 I > 6,0 → risc  încasarea cu mare
foarte redus de întîrziere a
faliment. contravalorii
produselor livrate;
 înregistrarea de
pierderi.

26