Sunteți pe pagina 1din 41

MICUL BUSINESS ÎN REPUBLICA MOLDOVA – PAŞI SPRE AFIRMARE

iunie 30 2005 - 14:03 (Centrul de Monitorizare şi Analiză Strategică)

Micul business în lume este supranumit „coloană vertebrală a economiei” graţie celei mai mari
contribuţii la crearea noilor locuri de muncă, stimularea concurenţei, favorizarea inovaţiilor şi
tehnologiilor. Cu toate acestea, nu putem vorbi despre o definiţie exhaustivă a micului business.
Se poate spune că micul business întruneşte micro-întreprinderile şi întreprinderile mici. În
practica mondială, cele mai răspîndite criterii de apreciere a mărimii întreprinderii sînt volumul
anual al vînzărilor şi numărul de angajaţi. Astfel, întreprinderile cu un număr de angajaţi de 1 - 9
persoane şi un volum anual al vînzărilor de pînă la 3 mil. lei, sînt calificate, în legislaţia
Republicii Moldova, drept micro-întreprinderi, iar întreprinderile cu 10-50 angajaţi şi un volum
anual de vînzări de pînă la 10 mil. lei, se numesc întreprinderi mici. Limitele menţionate diferă
de la o ţară la alta. Spre exemplu în SUA întreprinderi mici sînt considerate acelea care au pînă la
500 de angajaţi.

Rolul social-economic al micului business

În ţările dezvoltate din punct de vedere economic (unde micul business este considerat promotor
al dezvoltării economice graţie avantajelor pe care le oferă), micul business cunoaşte o
dezvoltare accelerată mai ales în domeniile serviciilor şi a producerii mărfurilor de larg consum.
Întreprinderile mici sînt mai flexibile şi reacţionează mai rapid la schimbările mediului de afaceri
şi la cerinţele pieţei. Din aceast considerent investiţiile în micul business aduc venituri mai mari
decît investiţiile în întreprinderile mari. De altfel, acestea din urmă beneficiază din plin de
serviciile întreprinderilor mici şi într-un fel sînt dependente de ele. Micul business este orientat
spre satisfacerea necesităţilor pieţei locale şi utilizează resursele şi forţa de muncă locală, avînd o
contribuie substanţială şi în soluţionarea problemei şomaului. Spre exemplu, 50 la sută dintre
populaţia aptă de muncă a Germaniei şi 60 la sută a SUA sînt antrenate anume în micul business.
Iar în Republica Moldova, potrivit unor surse din cadrul Proiectului BIZPRO Moldova, doar în
doi ani de zile sectorul micului business a creat 40 de mii de locuri de muncă sau 70 la sută din
cele 59 de mii în total pe economie.

Totodată, micul business oferă posibilităţi reale de a pune în aplicare aptitudinile creative ale
întreprinzătorului, dar şi inventivitatea şi capacitatea de lider – calităţi foarte necesare şi utile.

Sursa: Direcţia Principală Dezvoltarea Businessului Mic şi Mijlociu a Ministerului Economiei şi


Comerţului

Micul business în Republica Moldova


Sectorul micului business în Republica Moldova, ca şi în majoritatea statelor în curs de
dezvoltare, a apărut ca urmare a reformelor structurale efectuate în procesul trecerii de la
economia centralizată la cea de piaţă. Potrivit datelor Proiectului BIZPRO Moldova astăzi cca.
90 la sută din totalul de agenţi economici ai ţării reprezintă întreprinderile micului business,
dintre care 73 la sută sînt micro-întreprinderi, iar 19 la sută sînt întreprinderi mici.

Sursa: datele DSS al Republicii Moldova

Actualmente, structura micului business reflectă cu aproximaţie situaţia anului 2000: predomină
activitatea comercială – 45 la sută; urmată de industria de prelucrare a materiei prime agricole şi
extractivă – 13 la sută; tranzacţiile imobiliare – 11,8 la sută; transport şi telecomunicaţii – 6,5 la
sută şi construcţii – 5,7 la sută.

Micul business în profil teritorial

Dezvoltarea micului business este sesizabilă, deocamdată, doar în mun. Chişinău, unde sînt
concentrate 67 la sută din numărul total de întreprinderi mici şi micro-întreprinderi. Alte 3,7 la
sută din întreprinderi ale micului business sînt înregistrate în mun. Bălţi, iar 2,7 la sută în UTA
Găgăuz Yeri. De menţionat că întreprinderile micului business din Chişinău sînt mai mari decît
celelalte, atît după cifra de afaceri şi numărul de salariaţi, cît şi după cheltuielile efectuate pentru
întreţinerea personalului. Bunăoară, întreprinderile de acest tip din capitală realizează 72 la sută
din întregul volum al vînzărilor nete realizate de micul business din întreaga ţară, aici fiind
ocupaţi circa 57 la sută din toţi salariaţii întreprinderilor mici şi mijlocii.

Sursa: Direcţia Principală Dezvoltarea Businessului Mic şi Mijlociu a Ministerului Economiei şi


Comerţului
Situaţia financiară a întreprinderilor din sectorul micului business

Potrivit surselor oficiale, pe parcursul ultimilor doi ani se constată o ameliorare a situaţiei
economico-financiare a întreprinderilor micului business. În acest sens, cele mai bune rezultate
au fost înregistrate de întreprinderile comerciale, fiind urmate de cele ce practică tranzacţii
imobiliare şi cele din industria de prelucrare a materiei prime agricole. Totuşi, statistica atestă
un număr de numai 10 mii de întreprinderi care au obţinut profit (doar 36 la sută din totalul de
întreprinderi a micului business), ceea ce ne face să tragem concluzia că „coloana vertebrală” a
economiei noastre este deocamdată foarte şubredă. Din cîte se ştie, cele mai neprofitabile
întreprinderi activează în agricultură, sector care necesită investiţii de lungă durată şi
monitorizări frecvente de piaţă. Profituri mici au înregistrat şi antreprenorile mici din domeniul
industriei. Această situaţie, într-o anumită măsură, este determinată de pregătirea profesională
insuficientă a antreprenorilor, de multe ori fiind uimitoare uşurinţa cu care unele persoane,
iniţiind o afacere, se desemnează în funcţia de director fără a avea cea mai elementară pregătire
în domeniul managementului. Cercetătorii din domeniu susţin că doar 5 – 10 la sută din
populaţia unei ţări posedă aptitudinile necesare de întreprinzător, dar mai există şi dificultăţile
însuşirii relaţiilor de piaţă, absenţa culturii şi tradiţiilor întreprinderilor mici şi o serie de alte
piedici, mult mai grave, în calea dezvoltării micului business în Republica Moldova.

Sursa: Direcţia Principală Dezvoltarea Businessului Mic şi Mijlociu a Ministerului Economiei şi


Comerţului

Problemele micului business în Republica Moldova

Atunci cînd vine vorba despre problemele cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi,
businessmenii indică, în primul rînd, piedicile birocratice (vezi interviul cu dl Eugen
Roşcovanu, Preşedintele Asociaţiei Micului Business din Republica Moldova):

- sutele de acte normative şi instrucţiuni, depăşite de timp, protejează traiul liniştit al


funcţionarilor publici şi favorizează abuzurile şi corupţia organelor de control;
- politica fiscală nechibzuită cu multiplele impozite, taxe, penalităţi şi amenzi;

Altă piedică în calea dezvoltării micului business constă în insuficienţa mijloacelor


financiare proprii ale întreprinderilor, atît pe termen scurt (capital circulant), cît şi pe termen
lung (pentru investiţii) şi accesul limitat la sursele externe de finanţare.

Piaţa financiară a ţării este alcătuită din 15 bănci comerciale şi instituţii de finanţare nebancare:
organizaţii de microfinanţare, companii de leasing, factoring etc.

Pe parcursul anului 2004 portofoliul de credite al băncilor comerciale a constituit peste 9


miliarde lei sau cu 13 la sută mai mult decît în anul 2003 şi de două ori mai mult decît în anul
2001. Scade continuu rata dobînzii la creditele solicitate de la băncile comerciale: 20,96 la sută
(în anul 2004) faţă de 28,46 la sută (în anul 2001), pentru creditele acordate în lei şi, respectiv,
11,4 la sută faţă de 13,64 la sută, pentru creditele acordate în valută liber convertibilă.

Totuşi, deşi băncile sînt principalii deţinători de mijloace financiare, ele rămîn, deseori, reticente
în acordarea creditelor subiecţilor micului business, din cauza solvabilităţii insuficiente a
întreprinderilor micului business, insuficienţa garanţiilor, lipsa experienţei etc. În plus, rata
dobînzii solicitată de bănci este considerată de micii antreprenori exagerată şi, deci, total
neconvenabilă.

Drept urmare, întreprinderile micului business continuă să întîmpine dificultăţi în accesul la


finanţe. O dovadă e şi faptul că ponderea creditelor direcţionate pentru sectorul micului business
nu depăşeşte 15 la sută din totalul de credite, iar majoritatea creditelor sînt acordate agenţilor
economici din raza mun. Chişinău. Trebuie de menţionat şi faptul că majoritatea creditelor
acordate micului business provin de la instituţiile financiare internaţionale care au deschis linii
de creditare la băncile comerciale, acestea din urmă împrumutînd resursele financiare
întreprinderilor din sector. Vom aminti că în anul 2004 asemenea linii de credit anume pentru
întreprinderile micului business, au fost acordate de către BERD şi Banca Mondială, debitori
fiind Moldindconbank, Victoriabank, Mobiasbancă.

În Republica Moldova, în calitate de sursă alternativă de finanţare, au fost instituite Organizaţiile


de Microfinanţare, inclusiv Asociaţiile de Economii şi Împrumut ale Cetăţenilor (AEIC), care se
deosebesc prin dreptul de a accepta depozite. La moment, în ţară sînt înregistrate peste 535 de
AEIC care activează în zonele rurale.

Alte organizaţii de microfinanţare sînt ProCredit, Microinvest şi Corporaţia de Finanţare Rurală


care se orientează spre satisfacerea cererii de finanţare a agenţilor micului business, deţinătorilor
de patentă, gospodăriilor ţărăneşti etc. Dar şi în aceste cazuri condiţiile de creditare nu sînt
considerate convenabile de către reprezentanţii micului business, fiind vorba şi de o rată a
dobînzii ridicată.

Printre partenerii finanţării business-ului rural se numără şi Proiectul Investiţii şi Servicii Rurale
(RISP) şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD).

Pentru facilitatea accesului la finanţare a agenţilor economici a fost creat şi fondul pentru
Susţinerea Antreprenoriatului şi Dezvoltarea Micului Business, destinat garantării în proporţie de
50 la sută a creditelor acordate de băncile comerciale agenţilor economici. Fondul însă are o
contribuţie prea nesemnificativă la dezvoltarea micului business, beneficiind de mijloace
financiare foarte limitate: în anul 2004, conform Legii bugetului, acestui fond i-au fost
transferate 1 mil. de lei şi tot 1 mil. de lei urmează a fi transferat în anul 2005.

Soluţii

Înlăturarea diferitelor bariere, în mare parte, depinde de voinţa statului de a realiza reforme reale
în direcţia optimizării cadrului regulatoriu al micului busines şi perfecţionării politicii fiscale –
reforme implementate în baza Programului de Stat de susţinere a micului business pentru anii
2002 – 2005 şi principiilor Cartei europene pentru întreprinderile mici, la care Republica
Moldova a aderat în anul 2004.

Reformarea cadrului regulatoriu:

- Perfecţionarea activităţii organelor de control, reorientarea funcţiilor de sancţionare


spre acordarea ajutorului şi motivaţiei îndeplinirii corecte a prevederilor legislaţiei. În
acest sens primii paşi au fost făcuţi prin adoptarea (la 18 februarie 2003) Hotărîrii
Guvernului nr. 168 „Cu privire la activitate de supraveghere şi control” care prevede
măsuri de perfecţionare a structurii şi funcţiilor organelor de control, crearea sistemului
informaţional unic de supraveghere şi control, de trecere a organelor de control la
activitate planificată. Prin Hotărîrea Guvernului nr. 395 (din 1 aprilie 2003), frecvenţa
controalelor efectuate de organele abilitate a fost redusă la o singură dată, pe parcursul a
doi ani la aceeaşi întreprindere; iar controalele asupra respectării normelor tehnice,
tehnologice, sanitare, condiţiilor ecologice, de ocrotire a muncii etc., nu mai des decît o
dată pe an. În anul 2004 (la 26 iulie), a fost adoptată şi Hotărîrea Guvernului nr.862 care
prevede divizarea funcţiilor organelor de control de funcţiile instituţiilor de evaluare a
conformităţii, comasarea mai multor organe de control, efectuarea anumitor controale
numai în baza unor informaţii prealabile privind posibilele încălcări a cadrului legislativ
şi normativ, limitarea accesului, către agentul economic, al instanţelor de evaluare a
conformităţii. Aceeaşi hotărîre mai prevede achitarea controalelor din contul bugetului de
stat, a tuturor cheltuielilor, legate de efectuarea controalelor, inclusiv a serviciilor de
evaluare a conformităţii.
- Micşorarea cuantumului şi nomenclatorului serviciilor publice, acordate cu plată
subiecţilor pieţei, cu anularea în perspectivă a acestei practici. În prezent, Guvernul
revizuieşte nomenclatoarele şi tarifele la serviciile cu plată, prestate de către autorităţile
publice, întru diminuarea acestora.
- Optimizarea sistemului de autorizaţii la etapa iniţierii activităţii antreprenoriale prin
implementarea sistemului oficiilor unice. Este implementat sistemul „unui singur
ghişeu”. Antreprenorul se prezintă la acest oficiu teritorial al Camerei Înregistrări de Stat
numai de două ori – pentru depunerea cererii de înregistrare şi pentru ridicarea
certificatului de înregistrare, actele de constituire şi ştampila întreprinderii. Pînă la
crearea sistemului unui „singur ghişeu” procedura de înregistrare conţinea 13 etape.
Acum au rămas doar două: Camera de Înregistrare de Stat, care a unit 12 etape, şi
deschiderea unui cont în bancă. În prezent o firmă poate fi înregistrată în cca. 10 zile.
Oficiile teritoriale şi regionale sînt conectate într-o reţea unică care funcţionează în regim
on-line.
- Ca urmare a adoptării Legii cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală,
a devenit posibilă trecerea treptată la evidenţa electronică a înregistrării întreprinderilor.
- Taxa de înregistrare a întreprinderii este una dintre cele mai mici din lume: între 250
şi 550 lei, în funcţie de forma juridică de organizare a întreprinderii.

În paralel cu simplificarea procesului de înregistrare a întreprinderilor, au fost făcuţi şi anumiţi


paşi în direcţia optimizării procesului de acordare a licenţelor. Prin Legea nr. 214-XV din 24
iunie 2004 a fost anulată obligativitatea autentificării notariale a documentelor necesare obţinerii
licenţei, agentul economic fiind scutit de plata serviciilor notariale.

De asemenea, în contextul reformei regulatorii, Ministerul Economiei şi Departamentul de


Statistică şi Sociologie, asistaţi de consultanţi străini, examinează sistemul actual de dări de
seamă financiare şi statistice în scopul optimizării acestuia.

Şi, nu în ultimul rînd, reforma regulatorie prevede şi optimizarea cadrului normativ de


reglementare care va fi efectuată în conformitate cu legea nr. 424-XV (din 16 decembrie 2004),
supranumită „Legea ghilotinei”.

Pînă în prezent, din cele peste 1000 de acte normative prezentate de instituţiile administraţiei de
stat şi publice, Grupul de lucru naţional a acceptat 413 pentru a fi înscrise în registrul de stat al
actelor normative. Alte 227 acte normative necesită unele modificări, iar 300 de regulamente şi
instrucţiuni nu vor fi incluse în registrul menţionat, ca fiind învechite, însă ele urmează a fi
înlocuite cu regulamente şi instrucţiuni noi care ar corespunde rigorilor economiei de piaţă.

Facilităţi fiscale:

1. În scopul ieşirii agenţilor micului business din economia tenebră, a fost modificat şi
perfecţionat articolul 49 al Codului Fiscal privind scutirea agenţilor micului business de plata
impozitului pe venit.

Agenţii micului business, cu un număr de angajaţi de pînă la 19 lucrători şi o cifră de afaceri de 3


mil. lei, beneficiază de scutirea integrală de la plata impozitului pe venit pe parcursul a 3 ani şi în
mărime de 35 la sută pentru alţi 2 ani, cu condiţia că agentul economic nu are restanţe la plăţile
pentru buget şi lucrează în profit. Scutirea se oferă doar în baza cererii depuse de solicitant la
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

2. Investitorii autohtoni au fost egalaţi în drepturi şi stimulente financiare cu investitorii străini


prin intrarea în vigoare a Legii cu privire la investiţiile din activitatea de întreprinzător nr. 81 –
XV din 18 martie 2004.

3. Au fost micşorate tarifele vamale la importul mărfurilor în Moldova la circa 35 de poziţii


tarifare prin adoptarea la 20.11.1997 a Legii nr. 1380 – XIII privind tariful vamal.

4. A fost redus impozitul pe venit al persoanelor juridice de la 28 la 20 la sută; a fost redus şi


impozitul pe venit al persoanelor fizice. Cetăţenii cu un venit mai mic de 16,2 mii lei achită un
impozit pe venit de 10 la sută; cei cu venituri între 16,2 mii lei şi 21 mii lei achită un impozit de
15 la sută, iar cei cu venituri mai mari de 21 mii lei achită un impozit pe venit de 22 la sută.
Pentru anul 2006 Guvernul preconizează noi reduceri a impozitului pe venit ale persoanelor
fizice.

Cu toate acestea, reprezentanţii micului business privesc cu mari rezerve reformele preconizate
de stat, deoarece în ţară nu există, deoacamdată, o experienţă de combatere eficientă a birocraţiei
şi corupţiei, iar susţinerea statului este aproape insesizabilă pe lîngă impactul negativ al cadrului
regulatoriu şi politicii fiscale. Chiar în Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei
este recunoscut faptul că "actualul cadru regulatoriu are un efect advers asupra dezvoltării
economice, iar activitatea economică în ansamblu este sub potenţialul economiei, în special, în
ceea ce priveşte activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii şi investiţiile". Actele normative care
stabilesc împuternicirile organelor de control din Republica Moldova conîin mari deficienîe şi
lacune. Actele juridice adoptate la nivelul ministerelor, inspectoratului fiscal, departamentelor,
de multe ori, contravin Constituţiei, Codului Fiscal, Codului Civil etc.

Toate aceste flagele sînt încurajate de ineficienţa sistemului de drept, care a compromis ideea de
justiţie în ţară. Cetăţenii nu apelează la organele de justiţie pentru a-şi apăra drepturile, deoarece
procesele judiciare durează inadmisibil de mult, necesită cheltuieli însemnate şi, ceea ce e mai
rău, deciziile lor sînt influienţabile, atît prin mituirea judecătorilor, cît şi prin indicaţiile unor
persoane sus-puse.

Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că micul business se afirmă tot mai convingător în
calitate de factor determinant al renaşterii economiei ţării şi face ca autorităţile statului să-şi
aplece urechea la necesităţile sale. Deci, lupta cu birocraţia şi corupţia încă nu este pierdută.
Veaceslav Mîţu

http://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=1331

BUSINESS - PROBLEMELE BUSINESSULUI

Ministerul Educatiei si Stiintei al R. Moldova

Academia de Studii Economice din R. Moldova

Tema pentru Conferinta:

Problemele businessului mic si mijlociu in

R. Moldova

Coordonator: Cobzari L.

Student: Dicusar O.

Grupa: BBV – 995

Chisinau - 2002

Planul lucrarii:

1. Introducere
2. Businessul mic in statele dezvoltate
3. Realizarile si problemele businessului mic si mijlociu in R. Moldova
4. Creditarea micului business ajuta bancile
5. Cind nimeni nu-ti da, ia credite de la tine
6. Franchising-ul si rolul lui in dezvoltarea micului business
7. Incheiere
8. Tabele

Introducere.

Businessul privat in R. Moldova a inceput sa apara si sa se dezvolte pe la sfirsitul anilor


80, dupa liberalizarea gorbaciovista. Primele semne de viata ale privatilor au aparut odata cu
fondarea primelor cooperative. Acestea din urma au disparut cu timpul, in locul lor aparind SRL-
uri, Societati pe Actiuni, Intreprinderi Individuale. Dupa demararea privatizarii paminturilor au
aparut si Gospodariile de fermieri, Asociatii, etc.

Scopul tuturor celor care au initiat afaceri proprii a fost cistigarea unui ban propriu, intr-o
afacere proprie. Si iata de aici au inceput problemele. Primele probleme au fost de mentalitate.
Oamenii primeau foarte greu in sufletul lor noul fenomen economic – businessul privat. De
obicei „particularii” erau priviti cu suspiciune ca pe niste afaceristi si demolatori ai sistemului.
Dar aceasta stare de suspiciune a fost depasita destul de repede, odata cu prosperarea primelor si
aparitia multora care doreau sa aiba afaceri proprii.

Aceste probleme aveau sa le para primelor businessmeni floare la ureche dupa ce au


aparut altele, cu mult mai complicate, si care dureaza pina in ziua de astazi – relatiile cu statul,
adica cu institutiile de stat.

Brusc statul a inceput sa se intereseze foarte mult de activitatea businessului privat. Si


asta in conditiile in care destul de mult timp nici nu l-a observat. A aparut si o patologie noua la
organele statale – frica cronica ca nu cumva cetatenii sa se imbogateasca prea tare. Si au inceput
a pune piedici. Impozite mari, controale frecvente, cerinte igienice exagerate, standardizate,
licentiere, autorizatii, etc.

Pentru niste intreprinderi mari aceste lucruri erau cunoscute, sau daca nu, macar foarte
usor de realizat, data fiind puterea financiara de care dispuneau. Cu toate ca istoria cunoaste
cazuri cind si asemenea intreprinderi dadeau faliment din cauza legislatiei anapoda.

Pentru cei cu pile, cu fini, nanasi si cumetri din Guvern sau Parlament, aceste probleme la
fel erau si mai sunt foarte usor de rezolvat.

Si nimeni, pina nu demult, nu si-a pus intrebarea: dar ce facem cu micul business? Asta
de unde sa ia bani pentru mita? De unde sa ia inca 10 ore (plus cele 24) ca sa treaca prin
renumitul teasc al birocratiei sovietice din independenta R. Moldova?

Businessul mic in statele dezvoltate

O economie dezvoltata nu inseamna altceva decit intreprinderi sanatoase, business


orientat spre o dezvoltare continua, implementarea noilor tehnologii, si cel mai important – un
consumator cu putere mare de cumparare. Ori la noi nici unul din aceste elemente nu este
prezent, ceea ce si face ca sa raminem intr-o economie falimentara. Consumatorul despre care
vorbeam mai sus nu este altceva decit clasa medie, care in tarile dezvoltate nu-s altcineva decit
intreprinzatorii privati, oameni care au afaceri proprii mici si mijlocii.

E bine acolo unde nu suntem noi?

In Italia de exemplu, 90 % din intreprinderi sunt mici si mijlocii, numarul mediu de


angajati fiind de 3-4 persoane. Sunt foarte raspindite afacerile de familie, in care activeaza doar
membrii familiei. Dezvoltarea pe aceasta cale a fost incurajata si stimulata nu numai de statul
italian, dar si de companiile mari. Si asta pentru ca companiile mari sunt interesate sa plaseze
unele comenzi de fabricare a materialelor de completare intreprinderilor mici, ele ocupindu-se
doar cu asamblarea. Efectul este bine cunoscut – productivitate inalta a muncii, valoare adaugata
a produsului mare, etc.

Un alt segment, altul decit producerea, il constituie serviciile. Oamenii singuri au inteles
ca este mai convenabil sa te adresezi dupa un serviciu la o firma mica decit la una mare, pentru
ca cea mica activeaza intr-un teritoriu restrins, astfel reactionind foarte repede la cererea
clientului, pe cind birocratia din marile companii, cauzeaza totdeauna la intirzieri neconvenabile.
La fel stau lucrurile si in Japonia, Taiwan si China. Mai ales atunci cind vorbim de
uzinele de asamblare a tehnicii de calcul, aparatelor de uz casnic, etc. Astfel, pe linga
intreprinderile mari, traiesc 2-3, iar uneori pina la 100 de intreprinderi mici. Una face piulite, alta
face carcasuri, alta... si asa mai departe.

Irlanda, care cu 10 ani in urma era una din tarile slab dezvoltate din Europa, astazi este
una dintre cele mai dezvoltate, tot datorita dezvoltarii businessului mic. Un caz povestit de un
businessman care a vizitat aceasta tara ni s-a parut interesant. Doi irlandezi au hotarit sa produca
ciuperci. Evident, la inceput aveau numai ideea. Avind in posesie doar tehnologia si informatia
de unde pot procura utilaj necesar, ei au inceput a cauta oameni care sa produca ciupercile, iar ei
doar sa le vinda. Astfel ei au gasit circa 300 de persoane care au instalat pe paminturile lor
utilajul necesar pentru producerea ciupercilor. In scurt timp afacerea a inceput sa mearga destul
de bine. Ei au cumparat citeva automobile cu care stringeau ciupercile de la crescatori (acestea
erau dispersati practic pe tot teritoriul Irlandei). Au cumparat si citeva camioane cu care
transportau la doua companii din Marea Britanie ciupercile adunate. Dispunind totusi de resurse
financiare destul de modeste, in curind au inceput sa aiba probleme cu achizitionarea ciupercilor,
dat fiind faptul ca nu le ajungeau automobile. Au mai intervenit probleme si la transportarea
ciupercilor in Marea Britanie. Astfel, s-a ajuns la situatia in care, parteneri lor englezi erau cit pe
ce sa renunte la ei. Iesirea din situatie a fost distribuirea activitatilor la diferite companii
specializate deja existente. Bunaoara a fost angajata, o mica intreprindere de transport, care
transporta ciupercile de la crescatorie la minifabrica de prelucrare a fructelor, unde se prelucrau
si se ambalau ciupercile pentru furnizare ulterioara. Astfel, criza a fost depasita, iar cei doi
irlandezi au ajuns sa se ocupe doar de gestiunea afacerii.

Acesta este un caz clasic care demonstreaza eficienta existentei unui sector dezvoltat al
micului business.

O alta particularitate a businessului mic in statele dezvoltate este sustinerea de care


beneficiaza din partea guvernelor. In aceeasi Italie sau Irlanda, statul stimuleaza crearea
asociatiilor de intreprinderi mici care sa le reprezinte interesele, ba mai mult chiar,
subventioneaza activitatea lor in proportie de 70%

Realizarile si problemele businessului mic si mijlociu in R. Moldova.

La noi ca totdeauna...

La 5 august 1999, guvernul a emis o Hotarire prin care a adoptat la nivel national
Programul de sustinere a micului business pentru anii 1999-2000, prelungit ulterior pentru 2001.
Acesta prevedea un sir de masuri destinate sa stimuleze crearea intreprinderilor mici si sa sustina
intreprinderile deja existente. Desigur, majoritatea prevederilor nu au fost efectuate din lipsa
resurselor financiare.

Totusi, unele lucruri s-au facut. Principalele reusite in ceea ce priveste micul business, au
fost hotaririle de Guvern privind „Reglementarea controalelor activitatii agentilor economici” si
adoptarea „Regulamentului cu privire la modul de incheiere, aplicare si reziliere a acordului
privind creditul fiscal pentru subiectii micului business”, precum si a Standardului National de
Contabilitate.
Creditul fiscal constituie o forma de scutire temporara de plata la Buget a impozitului pe
venit. Suma creditului fiscal este egala cu suma venitului impozabil, care este lasat agentului
economic pentru dezvoltarea productiei proprii de marfuri si servicii.

Creditul fiscal se legalizeaza prin semnarea unui acord creditar, incheiat intre
intreprindere si Inspectoratul Fiscal teritorial.

De creditul fiscal poate beneficia orice intreprindere care intruneste urmatoarele conditii:

• Are un numar de angajati de la 1 la 19;


• Cifra de afaceri anuala nu depaseste suma de 3000000 lei;
• Desfasoara activitate de producere sau presteaza servicii populatiei.

Creditul fiscal se acorda pe o perioada de trei ani, numai cu conditia ca cel putin 80% din
valoarea creditului acordat va fi investit in dezvoltarea productiei proprii de marfuri si servicii.

Daca intreprinderea intruneste toate conditiile de mai sus, atunci ea depune o cerere la
Inspectoratul Fiscal teritorial prin care solicita incheierea acordului creditar. Inspectoratul Fiscal
este obligat sa examineze cererea in termen de 3 zile si sa-l perfecteze. In caz de refuz,
Inspectoratul este obligat sa aduca la cunostinta intreprinderii refuzul in scris, in acelasi termen.

Daca pe parcursul creditului fiscal, numarul de angajati depaseste 19 persoane acesta nu


este un motiv pentru a rezilia contractul.

Date ale Ministerului Economiei si Reformelor releva ca numarul intreprinderilor mici si


mijlocii inregistrate s-a majorat in anul 2000 cu 5%. In total sunt inregistrate 106719 de
intreprinderi mici si mijlocii, din care cu statut de persoana fizica – 58267 si persoana juridica –
43720.

De fapt, atunci cind vorbim despre businessul mic la noi, avem de a face cu citeva
probleme importante.

Structurile publice care presteaza servicii catre sectorul privat sunt excesiv de
birocratizate cu luarea de mita de catre oficiali responsabili pentru emiterea permiselor,
colectarea platilor, pastrarea ordinii este un element frecvent si asta nici nu poate sa nu se
intimple in situatia in care un oficial din Guvern are un salariu de 500 lei, cosul minim de
consum fiind de 1000 lei.

Comportamentul persoanelor de drept atinge uneori limita anarhiei. Ei abuza de autoritate


ca organ suprem de control pentru a persecuta agentii economici. Institutiile de supraveghere
financiara, ca, de exemplu, cele de administrare fiscala si vamala dau dovada de lipsa de
profesionalism. Interpretarea unilaterala a legislatiei fiscale sau atitudinea preconceputa a
inspectorilor fiscali induc in eroare platitorii de taxe. Sunt cazuri cind agentul economic plateste
mai multe taxe decit ar trebui si chiar daca acest lucru se stie. Organele fiscale nu-l instiinteaza,
cu toate ca normal ar fi s-o faca. Recent, seful Inspectoratului Fiscal din Ucraina a iesit cu
declaratia publica prin care multimea tuturor celor care au platit impozitele in anul 2000. Poate
chiar si de „ochii lumii” la noi nici asta nu se face.

Nivelul jos de coordonare intre institutiile de stat genereaza probleme semnificative


pentru sectorul privat. De exemplu, companiile ce importa materii prime si exporta produsele
crediteaza permanent statul. TVA deductive acumulate la importul materiilor prime, in cazul
cind depaseste TVA la livrarile locale, nu poate compensa TVA la importuri pentru lunile
urmatoare, deoarece organele vamale si Inspectoratul Fiscal nu coordoneaza colectarea taxelor.

Trebuie sa acordam o atentie deosebita activitatii vamei, pentru ca coruptibilitatea


vamesilor (desigur, nu toti), nu favorizeaza numai contrabanda, dar si dezvoltarea economiei
tenebre. Marile cantitati de bunuri intrate ilegal in tara ii fac pe concurenti locali sa ascunda
activitatea economica pentru a ramine competitive si astfel, contribuie la amplificarea evaziunii
fiscale.

Uneori pentru deschiderea unei afaceri, pentru autorizarea unei activitati se cer mai multe
acte decit sunt necesare.

De exemplu, o scoala de dans trebuie sa obtina permisiunea de la politie si toate astea pe


bani intreprinzatorului. Uneori acest permis trebuie innoit anual si necesita taxe suplimentare.
Astfel sistemul taxeaza direct intreprinderea si are ca scop sporirea veniturilor bugetare, ce nu
suporta agentii economici.

Dupa cum mentionam mai sus, rolul statului in dezvoltarea businessului mic in statele cu
economii avansate este enorm, dupa parametrii nostri. La noi insa, in cele mai multe cazuri statul
nici nu stie cu ce-i poate ajuta pe micii intreprinzatori.

Specificul Moldovei il constituie lipsa mijloacelor banesti pentru investitii si o piata mica
interna de desfacere.

• Intreprinderilor mici le este destul de greu sa-si dezvolte singure afacerile, de aceea in
multe state se procedeaza la incadrarea lor in executarea comenzilor de stat: lucrari de
constructie, livrarea unor produse etc. La noi au fost citeva propuneri din partea unor
ateliere de incaltaminte sa incalte armata nationala. Raspunsul a fost negativ pe motiv ca
este prea scump. De acord, dar cumpararile incaltamintei de la o intreprindere de a
noastra si nu din Turcia, de exemplu, era un act de sustinere a economiei nationale.
Refuzul, de fapt, nu este ilegal, dar este un mod de a intelege unilateral deciziile
guvernamentale privind achizitiile publice, conform carora ele se fac prin tender, care
este cistigat de cei care propun cele mai avantajoase conditii.

Se pare, insa, ca la acest capitol mai este o problema – comisioanele platite functionarilor.
Ai nostri nu platesc (pentru ca n-au de unde), pe cind unii importatori pot plati din plin.

Fara a mai descrie si alte modalitati de sustinere a businessului mic, modalitati care nu
trebuie cautate cu luminarea, de altfel, vreau sa spun ca in toate actiunile guvernamentale se
simte o frica cronica de a nu-si imbogati cetatenii.

• Piata interna, infim de mica determina sa ne orientam spre pietele externe. Micii
intreprinzatorii, desigur, nu pot singuri sa-si exporte productia. De aceea este necesar
asociarea lor, care tot trebuie sa fie stimulata de catre stat. De exemplu, Irlanda, despre
care am mai vorbit, au ajuns sa exporte 90% din productia de lapte si 80% din cascavaluri
tocmai prin intermediul asociatiilor de fermieri si asociatiilor fabricilor de prelucrare a
laptelui. Si trebuie de spus ca statul le creeaza toate conditiile ca ele sa activeze normal,
pentru ca altfel, pierderile ar fi enorme.

Desi au fost facute multe promisiuni si a existat chiar un program de stat de sustinere
a micului business, rezultatele sunt departe de a fi optimiste. Mai mult de o treime din
intreprinderi au incheiat anul 2000 cu venit zero, peste treizeci la suta au iesit cu pierderi, iar
ceilalti o duc de azi pe miine.

Aceasta se explica prin puterea mica de cumparare a populatiei, lucru care a fost
confirmat de mai multe ori de experti independenti. Orice s-ar produce nu poate fi vindut sau
este comercializat un volum ce nu acopera cheltuielile pentru materia prima, electricitate, arenda,
etc.

S-a vorbit de creditul fiscal stipulat in legea bugetului pe anul 2000. Dar pina au fost
elaborate instructiunile respective si modelul de contract cu inspectoratele fiscale a trecut anul si
in fine au putut sa beneficieze de acest credit doar vreo treizeci de firme. Astfel o idee buna a
fost in ultima instanta compromisa.

Ar fi de folos pentru intreprinderi mici simplificarea evidentei contabile, iar darile de


seama la fisc si alte instante sa se faca o data pe an si nu trimestrial. Dupa parerea d-lui
Roscovan E., presedintele Asociatiei Micului Business este nevoie ca numarul de formulare
contabile sa fie redus cu 60-70%.

Declaratiile privind deschiderea unei linii de creditare a micului business este o


poveste de adormit copii. Sunt banci care au sectii speciale „Creditarea micului business”, dar
ele ramin doar cu denumirea. Nici o intreprindere mica nu are posibilitati de a lua credite in
conditiile in care dobinda este de 33%. In R. Moldova nu exista o politica de creditare a micului
business.

Cele mai grave probleme care influenteaza negativ activitatea antreprenorilor sunt:

imperfectiunea bazei legislative a activitatii de antreprenoriat;

neeficacitatea sistemului de impozitare;

dificultatea si costul ridicat al inregistrarii noilor intreprinderi;

imperfectiunea sistemului se licentiere a activitatii de antreprenoriat;

dificultatea si costul ridicat al certificarii si standardizarii productiei marfurilor si


serviciilor;

controlul si supravegherea excesiva asupra activitatii de antreprenoriat. Cele mai des


efectuate controale sunt executate de:

1. inspectoratul Fiscal de Stat – 96% din respondenti;


2. Garda Financiara – 89%;
3. Politia Economica – 81%;
4. centrul de Medicina Preventiva – 56%;
5. Directia Protectia Civila si Apararea impotriva incendiilor – 16%.

Fiecare al 10-lea control este efectuat de reprezentantii primariei si politiei.

Aceasta ultima problema a fost rezolvata partial prin introducerea registrului de evidenta
a controalelor agentilor economici.
Crearea in anul 1994 a Fondului pentru sustinerea antreprenoriatului si dezvoltarea
businessului mic in Republica Moldova, fiind imputernicit de catre Guvern de a se ocupa cu
diferite tipuri de activitati: creditarea businessului mic; garantarea creditelor; studierea,
deservirea informationala si consultativa a antreprenorilor mici; realizarea si coordonarea
politicii de stat de sustinere a businessului mic, nu si-a realizat pe deplin misiunea. Pe intreaga
perioada de activitate Fondul a eliberat doar citeva zeci de credite, celelalte functii raminind
nerealizate. In ultimii ani (1999-2000) finantarea de catre Fond a sustinerii si dezvoltarii micului
business, practic s-a intrerupt, multe din intreprinderile inregistrate asa si nu si-au inceput
activitatea antreprenoriala din lipsa de capital initial, altele falimenteaza sau din cauza
impozitelor exagerate completeaza businessul «tenebru». Problemele principale cu care se
confrunta IMM pot fi sistematizate astfel:

• decapitalizarea acestora ca urmare a inflatiei, fenomen care a condus la reducerea


sustantiala a capacitatilor de productie;
• incapacitatea de plata, care duce la faliment. Catre 6 martie 2000 au fost rambursate doar
44% din suma totala de credite alocate IMM, 42 de agenti economici, detinatori de
credite, fiind deferiti judecatoriei economice;

Au iesit in evidenta unele lacune privind:

• imperfectiunea actelor normative ce reglementeaza activitatile antreprenoriale;


• concentrarea activitatii Fondului asupra executarii unei singure functii - asistenta
financiara, accentul fiind pus asupra unei singure surse de finantare - bugetul de stat;
• lipsa controlului asupra acordarii, utilizarii rationale si rambursarii creditelor;
• lipsa transparentei si controlului asupra activitatii Fondului care a condus la incalcarea
Regulamentului privind conditiile si ordinea acordarii creditelor si subsidiilor cu
inlesniri;
• inexactitatea rolului central al Fondului: fie aceasta o institutie, care se ocupa exclusiv de
acumularea si repartizarea resurselor financiare sau ca trebuie sa se ocupe si de
coordonarea politicii de stat privind sustinerea micului business; fie ca efectueaza
creditarea directa si garantarea creditelor sau activeaza prin intermediul bancilor, altor
institutii financiare;
• lipsa unei strategii de dezvoltare a fondului si acordarea creditelor doar pe termen mediu
si lung, fapt ce a condus la imobilizarea de resurse financiare si reducerea vitezei de
rotatie a acestora, la reducerea capacitatii de creditare a unui numar sporit de
intreprinderi.

Propunerile Asociatiei Micului Business, care ar impulsiona dezvoltarea


intreprinderilor mici:

• Reducerea contributiei la Fondul social pina la cota de 10% plus 1%;


• Elaborarea si adoptarea legii privind protectia proprietatii private;
• Crearea bancilor populare pentru creditarea micului business, bancile sa fie sustinute de
guvern;
• Reducerea de acte necesare pentru evidenta contabila.

Conditii necesare pentru dezvoltarea micului business in general:

1. elaborarea unui sistem informational ce ar digitaliza majoritatea tranzactiilor intre


institutiile publice si intreprinderi; astfel relatiile vor deveni impersonale si vor
exclude efectul negativ a implicarii factorului uman. Aceasta ar exclude circulatia
inutila de documente si suprapunerea lor. Controlul si verificarea vor fi
simplificate considerabil. Aceasta va ridica eficienta si va reduce costurile;
2. serviciile de emitere a permisiunilor la toate nivelurile trebuie revizuite pentru a
putea fi simplificate si reduse;
3. transferarea, acolo unde e posibil a functiilor statului sectorului privat.

Creditarea micului business ajuta bancile.

In afaceri orice inceput este sortit esecului daca nu este propulsat de un aport material. Si
daca la noi inceputul merge prost, mai bine zis nu merge deloc, putem trage concluzia ca sunt
foarte putini acei care pot obtine aceasta temelie, adica creditul.

Bancile supravietuiesc si prospera din aceste credite, dar, din pacate, dobinzile mari, si
conditiile impuse de banci (gajul trebuie sa depaseasca valoarea creditului, lipsa unei vacante de
rambursare, foarte necesara pentru un incepator), fac creditarea imposibila pentru majoritatea
„nou-nascutilor”.

La noi problema se amplifica prin faptul ca institutiile bancare sunt inca destul de slabe si
nu isi pot permite sa acorde credite oricui. Banii sunt usor de obtinut pentru cei care au deja o
afacere si au mai profitat de imprumuturi de la banca, adica au o istorie creditara.

Dar ce sa facem cu ceilalti? Pentru ei sunt necesare garantii. Acestea por veni atit din
partea altor agenti economici, cit si din partea statului.

Moldova-Agroindbank este printre bancile care se remarca la capitolul creditarea


afacerilor mici si mijlocii. Pina in prezent banca a beneficiat de un imprumut al BERD pentru
creditarea businessului mic si mijlociu. Iar incepind cu acest an Moldova-Agroiondbank a
inceput implimentarea unui produs propriu de creditare a intreprinderilor micii si mijlocii. In
opinia presedintelui bancii, el este mai reusit decit cele propuse deoarece ia in consideratie
specificul afacerilor de la noi.

Alta banca, care a fost printre pionierii creditarii micului business, este Victoriabank, care
a obtinut in 1996 o linie de credit de la BERD. Suma maxima acordata unei firme este 20000$,
iar in cazul unor proiecte atractive – 30000$

La inceputul anului 2001, Moldindconbank a semnat cu Corporatia Financiara


Internationala un acord de creditare a businessului mic si mijlociu in suma de 1,5mln$. Acesta
este primul proiect al CFI in sistemul financiar–bancar moldovenesc, iar imprumutul poate fi
convertit in actiunile Moldindconbank. CFI negociaza proiecte similare cu FinComBank si
Mobiasbanca.

Credite mici ofera si Corporatia Micro Entreprise Credit, care in perspectiva urmeaza sa
se transforme intr-o institutie bancara. MEC are trei programe de creditare:

1. micro, de la 10000$;
2. smail, de la 10000 pina la 50000$˘;
3. express micro, pina la 2000$.
Creditele sunt acordate pe o perioada de pina la 3 ani cu o dobinda anuala de 22-23%,
cu conditia ca nu mai putin de 51% din capitalul solicitantului sa fie privat, iar in cazul
intreprinderilor mixte capitalul majoritar trebuie sa fie autohton.

Cind nimeni nu-ti da, ia credite de la tine

Presupunem ca exista o intreprindere care are nevoie de un credit, atunci ea va recurge


la plasarea obligatiunilor vor fi utilizati pentru retehnologizarea intreprinderii si largirea
sortimentului productiei.

In total, vor fi emise 300 de obligatiuni in valoare de 10000 lei fiecare. Evidenta acestor
obligatiuni va fi efectuata de un registrator independent. Dividendul lunar pentru o obligatiune
va fi cu 1-2% mai mic decit la dobinda stabilita de bancile comerciale pentru credite (30%).

Principala cauza ca intreprinderile industriale nu-si pot mari volumul productiei este, in
afara de piata mica de desfacere, lipsa mijloacelor circulante. Intreprinderea noastra are
posibilitati de a produce mai mult, insa lipsa surselor financiare nu ne permite acest lucru.
Indiferent de operatiunea pe care o faci , totul trebuie sa platesti in avans, iar pentru aceasta ai
nevoie de mijloace circulante. Si astfel intram intr-un cerc vicios.

Daca intr-o economie normala platile le faci dupa ce ai obtinut venituri, apoi la noi totul
este invers. Impozitele trebuie sa le achiti atunci cind procuri materia prima si nu dupa ce vinzi
ceva si ai venituri. De la procurarea materiei prime si pina la comercializarea productiei trece o
perioada destul de lunga. Ar fi ideal ca in luna in care produci sa si vinzi, insa starea financiara a
cumparatorului nu-i permite sa faca prea des cumparaturi. Suntem o tara saraca.

Ce-i drept in ultimii trei ani, ei au reusit sa achite toate datoriile, sa mareasca numarul
vinzarilor , dar acest succes poate usor sa se transforme in insucces, daca ei nu vor face investitii
in dezvoltarea fabricii.

Pentru prima data in ultimii zece ani, intreprinderea va incheia anul cu profit. potrivit
prognozelor preliminare, fabrica va obtine in acest an venituri in suma de 100-120 mii lei.

Pina la sfirsitul anului volumul productiei va ajunge la nivelul de 6 mln lei. Pentru ca
intreprinderea sa nu lucreze in pierderi, volumul anul al productiei, si, respectiv, cel al vinzarilor
nu trebuie sa fie mai mic de 5,6 mln lei.

Aschim produce marfuri de uz casnic din masa plastica prin topire, extruziune si
suflare. Sortimentul include aproximativ 70 de produse.

In opt luni ale anului 2001, intreprinderea si-a majorat volumul productiei, in raport cu
aceeasi perioada a anului curent, cu 13,5%, pina la 4,3 mln lei. In total, in anul trecut
intreprinderea a produs marfuri in suma de 4,5 mln lei.

In prezent volumul vinzarilor il depaseste pe cel al productiei cu aproximativ 300 mii


lei, din contul miscarii stocurilor din anii trecuti. La ora actuala fabrica are in stocuri productie in
valoare de 600-700 mii lei. Cu patru ani in urma stocurile constituiau aproximativ 2 mln lei. 98%
din vinzarile intreprinderii sunt realizate pe piata interna.
Anual fabrica are nevoie, pentru producere, fara investitii in dezvoltare si
retehnologizare, de surse de creditare in valoare de 1mln lei.

S-ar parea ca ei ar trebui sa dispuna de mijloace circulante, deoarece pe linga productia


curenta au comercializat si din stocuri, insa fiecare leu pe care ei l-au cistigat au trebuit sa-l dea
pentru achitarea datoriilor istorice, care erau destul de mari. In anul 1997, datoriile creditoare ale
Aschim se cifrau la 4,1 mln lei, dintre care 3 mln fata de stat. Achitind aceste datorii ei nu au
putut sa completeze mijloacele circulante, astfel incit in ultimii zece ani nu au fost efectuate
lucrari de reparatie, cu exceptia celor cosmetice, pentru a mentine utilajul in stare de lucru.

In 1997, principalul scop al lor era sa supravietuiasca, sa faca tot posibilul pentru a nu
disparea de pe harta economica a Moldovei. Daca acest lucru ei au reusit sa-l faca, apoi acum ei
au intrat in alt impas – lipsa mijloacelor financiare, fapt care nu li-a permis sa dezvolte
intreprinderea. In prezent ei produc lunar de 2,5-3 ori mai mult, comparativ cu trei ani in urma, si
comercializeaza tot ce produc. Volumul vinzarilor chiar il depaseste pe cel al productiei,
deoarece ei lichideaza stocurile. Ei produc doar atit cit pot vinde. Din acest punct de vedere, s-a
facut ceva, dar ca sa mearga mai departe ei au nevoie de investitii.

Investitorul local nu introduce nici un ban in industrie si in producere, toti investesc


banii in comert sau in businessul de o zi, unde riscurile sunt mult mai mici, iar venitul il obtii
deodata dupa tranzactie. Dupa acest model lucreaza si bancile comerciale. Investitiile de lunga
durata pot fi rascumparate doar in decursul a trei sau patru ani si bancile acorda foarte rar astfel
de credite. In afara de aceasta, conditiile de creditare sunt foarte dure. Pentru a obtine un credit
pe o perioada de trei ani de zile, termen minim pentru a cumpara o linie de producere noua si a
obtine posibilitatea de rascumpara aceste investitii, banca vine cu conditia sa pui gaj de trei ori
mai mult. Astfel, daca obtii un credit de 3 mln lei, trebuie sa pui in gaj de aproximativ 10 mln lei.
In concluzie, ca sa cumperi o linie noua trebuie sa pui in gaj fabrica.

Daca investitorii locali nu ne dau bani, o solutie ar fi atragerea investitiilor straine, dar
si in acest domeniu nu exista o politica clara de stimulare a investitiilor in producere. Am
examinat posibilitatea de a atrage investitii straine. Cream o intreprindere mixta – 50% din
capitalul statutar il transmitem investitorului strain, iar 50% actionarilor locali. Noi oferim
cladirile, spatiile de producere, iar investitorul strain se obliga sa faca investitii in
retehnologizarea fabricii. Chiar daca am gasit investitori carora le conveneau conditiile noastre,
imediat fiscul ne-a atentionat ca in conformitate cu prevederile Codului fiscal, la crearea unei
intreprinderi mixte, daca in fondul statutar au fost incluse cladirile, trebuie sa achiti TVA in
valoare de 20% din valoarea lor.

Deoarece pretul de bilant al cladirilor al intreprinderii noastre este cu mult mai mare
decit cel real (daca am efectua un audit independent, pretul real al unei cladiri care, va fi stabilit
la 200-250 mii lei), nu avem posibilitati sa platim aceste impozite si, deci proiectul unei
intreprinderi mixte a fost pentru moment exclus. Este un non-sens, statul parca ar trebui sa fie
interesat in realizarea unui asemenea proiect, doar nu vom demola aceste cladiri, ci le vom utiliza
pentru producere, pentru crearea unor noi locuri de munca.

Anume aceasta situatie i-a facut sa caute noi modalitati pentru a investi in dezvoltarea
fabricii – de a emite obligatiuni.

Potrivit calculelor, emisiunea de obligatiuni va fi efectuata in prima jumatate a anului


viitor si numai dupa ce fabrica va avea garantia ca exista si un cumparator pentru ele. Un
actionar majoritar al intreprinderii, fond de investitii, deja si-a anuntat intentia de a procura 90%
de obligatiunile intreprinderii, cu conditia ca acestea vor fi rascumparate in 3 ani. 10% din
obligatiuni vor fi scoase pe piata.

Am studiat piata, am vazut cit costa o linie de producere si in baza acestui studiu am
constatat ca ei au nevoie de 3 mln lei. Aceasta investitie, daca ies pe piata cu produse noi si de o
calitate superioara, o intorc in 2-3 ani. Nu exclud, se asigura si unele riscuri, dar mai departe nu
pot activa cu tehnologii sovietice de prin anii 70. Altfel, au un viitor destul de sumbru, cu banii
obtinuti de la comercializarea obligatiunilor vor procura o linie noua de producere a foliei de
polietelena. In prezent, practic, toata folia de pe piata este de import. Cu astfel de linie vor
concura pe piata si vor putea face investitii in dezvoltarea intreprinderii. Daca nu investesc macar
ceva intr-un an ei devin necompetitivi.

Doresc sa produca mai multe tipuri de folie, fiindca deja au spus: exista cerere pe
piata. Aduc un singur exemplu: daca produsele lactate sunt ambalate in pelicula ordinara,
termenul de pastrare a lor este cel mult 24 ore, iar daca pelicula este in 2 straturi, acest termen
este pina la 7-8 zile.

De asemenea, in prezent fabrica nu poate produce vase din masa plastica care sa
cintareasca mai mult de un kg. Aceasta nu le da posibilitatea sa mareasca volumul productiei, sa
faca vase mari de 100-300 kg. Pentru viitor au cimp de lucru foarte mare, dar au nevoie de bani.

Pentru a retehnologiza fabrica au nevoie de investitii enorme, dar spera ca treptat prin
investitii proprii sa reuseasca si acest lucru. Numai o masina de turnat masa plastica costa cel
putin 200 mii $, iar la fabrica au nevoie de cel putin 20-30 masini de acest fel.

Franchising-ul si rolul lui in dezvoltarea micului business.

Practica mondiala a demonstrat ca franchising-ul este unul din cele mai eficiente
metode de dezvoltare a businessului. Franchising-ul este o forma deosebita de organizare a
businessului, cind o companie (franchiser sau fransizor) trimite dreptul de vinzare a produsului
propriu sau serviciului la o alta companie sau unei persoane particulare, numita fransiza sau
operator. Fransiza are unele particularitati care o deosebesc de alte forme de parteneriat de
afaceri:

• relatiile de antreprenoriat sunt bazate pe contract, in care sunt indicate toate conditiile la
care au ajuns partenerii;
• franisorul este proprietarul sistemului de afaceri, care se identifica cu imaginea, brandul,
reprezentata de marca comerciala, servicii de firma sau denumirea de firma. Operatorul
nu dispune de dreptul intelectual al fransizorului, ci dispune doar de dreptul de a-l utiliza
pentru o anumita perioada de timp;
• firma de baza va efectua instruirea operatorului privind toate aspectele sistemului pina la
deschiderea businessului, in asa fel ca operatorul sa fie pregatit efectiv de afacere si de
dezvoltarea ei;
• dupa initierea afacerii, firma de baza va tine contacte permanente cu operatorul in scopul
de a-l sustine pe toate directiile de activitate;
• intreprinderea-operator are dreptul sa faca operatiuni utilizind imaginea, marca
comerciala, serviciile de firma sau denumirea firmei, dezvoltate de firma de baza, sub
controlul proprietarului, folosind efectul reputatiei firmei de baza. Real, cumparatorul
fransizei se identifica cu fransizorul, ceea ce nu se intimpla in relatiile simple dintre
partenerii de distributie, de exemplu, unde producatorul si distribuitorul sunt companii
diferite cu sisteme diferite de business;
• operatorul trebuie sa investeasca o parte simtitoare de capital din sursele proprii.
Franchising-ul clasic presupunea o finantare totala a afacerii din sursele operatorului, dar
astazi sunt si alte forme de finantare;
• operatorul efectueaza plati unice si curente in scopul compensarii drepturilor de utilizare
si servicii permanente din partea firmei de baza.

Pentru antreprenorul-operator relatiile de fransiza sunt atragatoare prin faptul ca apare


oportunitatea de a deveni proprietarul unui business bine aranjat, al unei idei deja aprobate, sa
utilizeze o marca comerciala, un nume deja recunoscut in lume (McDonalds, Arthur Andersen,
Subway, Pizza Hut etc.).Devizul relatiilor de franchising este: a fi in business de sinestatator,
dar nu singur. Franchising-ul da posibilitatea de a conduce o afacere de sinestatator, dar de o
incepe cu un suport foarte util.

Sunt o multime de domenii in care functioneaza franchising-ul: produse alimentare,


restaurante, fast-food, pizzerii, servicii auto, spalatorii, servicii de inchiriere, servicii hoteliere,
servicii de selectare a personalului, servicii postale, servicii imobiliare. Lideri sunt restaurantele
fast-food.

Punctele forte ale franchising-ului sunt:

• un segment de piata pregatit;


• cheltuieli minime de dezvoltare;
• un pachet de acte bine elaborate (instructiuni, cerinte, materie
prima, produse finite, utilaj, sistem de distributie, sisteme de
activitate);
• viabilitatea si competitivitatea afacerii garantate de imaginea
firmei de baza;
• publicitate la nivel international;
• posibilitatea de a procura utilaj si materiale cu rabaturi esentiale;
• instruire in domeniul managementului eficient.

Puncte slabe ale franchising-ului:

1. limitarea initiativei de antreprenoriat;


2. firma de baza poate lui decizii fara a tine cont de parerea operatorului.

Pentru economia Moldovei factorii atragatori ai franchising-ului constau in urmatoarele:

• o oportunitate de intensificare a businessului mic si mijlociu;


• sursa de noi locuri de munca;
• cresterea nivelului de cultura antreprenoriala. Afacerile se organizeaza si se dirijeaza in
conformitate cu cerintele internationale de management;
• se consolideaza pozitia antreprenoriatului national si independenta economiei nationale.

In Moldova franchising-ul e la inceput de cale. Cercetari speciale, date despre situatia


curenta in cauza lipsesc. Sursele oficiale dau numai 2 exemple de franchising. Pentru initierea si
dezvoltarea cu succes a sistemelor de franchising in Moldova e necesar de a spori informarea
antreprenoriatului despre avantajele franchising-ului, de a creste fluxul de informatii despre
franchising si noi variante de franchiza, formarea fransizelor notionali si nu in ultimul rind,
comentarii legislative despre franchising.

INCHEIERE

O conditie indispensabila a renasterii economiei Republicii Moldova in relatiile de piata


devine dezvoltarea activitatii antreprenoriale - acel stil deosebit, inovator, antibirocratic, orientat
spre noi cautari in dezvoltarea afacerii, spre inovatie, cu scopul accelerarii dezvoltarii economice
si obtinerii profitului maximal.

In rezultatul cercetarilor efectuate de catre noi s-a constatat urmatoarele momente:

1. Tranzitia la economia de piata in Republica Moldova este insotita de constienta faptului


ca dezvoltarea antreprenoriatului in fiece tara isi are particularitatile sale, conditionate de o serie
de factori economici si sociali specifici ei. Utilizarea experientei mondiale este posibila doar prin
abordarea unei conceptii specifice, generale pentru activitatea de antreprenoriat. Este foarte
dificil de a adapta o experienta straina la realitatea republicii noastre in virtutea caracterului ei
specific. anume din aceste motive creste actualitatea cercetarilor stiintifice la nivel economic si
social privitor la activitatea de antreprenoriat.

2. In opinia noastra, activitatea antreprenoriala se atribuie nu numai agentilor economici


privati, dar si celor ce initial au activat in sectorul de stat. Concomitent, o activitate
antreprenoriala poate fi considerata legala, daca a fost inregistrata in corespundere cu
legislatia in vigoare. Dupa parerea noastra, ar fi rational ca legislatia cu privire la
activitatea antreprenoriala sa tina cont de urmatoarele momente:

- sustinerea economica directa a antreprenorilor incepatori cu preponderenta in sferele


prioritare, prin acordare de subsidii, credite convenabile, etc.

- sustinerea economica indirecta prin intermediul garantiilor de stat in obtinerea creditului,


facilitatilor fiscale, vamale, legate de export-import;

- protectia pietei autohtone, a materiei prime;

- incurajarea activitatii inovatoare, rationalizatoare prin diverse metode: reducerea


impozitului, asigurarii obligatorii, etc.

3. Cercetarile noastre au demonstrat ca unul din mijloacele de baza in stabilizarea


economiei, dezvoltarea ei efectiva devine integrarea reala a producerii bunurilor agricole
cu industria prelucratoare. Anume acest fapt va contribui la repartizarea echitabila a
materiei prime, precum si a profitului, intrucit in realitate profitul revine industriasilor,
dar se creeaza si de catre fermieri.
4. Riscul in activitatea antreprenoriala devine inevitabil. Manifestarea interesului fata de
risc in noile conditii de gospodarire poarta un caracter firesc, intrucit responsabilitatea
asupra activitatii desfasurate si-o asuma antreprenorul. Cu tranzitia la economia de piata
sporeste nivelul incertitudinii in economie, iar ca urmare se agraveaza si riscul
antreprenorial.
5. Sursa venitului in activitatea unitatilor antreprenoriale deseori il reprezinta incertitudinea
prezentului si viitorului. Anume in scopul obtinerii unui venit, antreprenorul isi asuma un
risc. incertitudinea din activitatea agentilor economici este impusa intrucit constituie
atributul realitatii obiective.
6. Paralel cu faptul, ca riscul antreprenorial reprezinta rodul incertitudinii obiective a
realitatii economice, este si subiectiv in baza faptului, ca decizia este luata de catre
antreprenor.
7. Dat fiind, ca clasificarile existente ale riscului antreprenorial nu oglindesc pe deplin
multitudinea lui, consideram rational de a clasifica riscul antreprenorial in dependenta de
genurile lui.
8. Intrucit riscul este, atit obiectiv, cit si subiectiv, succesul si nereusita unitatilor
antreprenoriale pot fi precautate ca interdependenta a unui grup de factori externi si
interni. In conditiile concrete ale republicii agraveaza riscul factorii externi, intrucit
acestea nu depind de actiunile antreprenorului.
9. In scopul optimizarii riscului antreprenorial sunt utilizate diverse metode cu scopul de a
atenua consecintele lui. Metoda utilizata este in dependenta de experienta
antreprenorului, insistenta in atingerea scopului vis-a-vis de activitatea desfasurata,
precum si de posibilitatile financiare de care dispune. Un rol deosebit in optimizarea
riscului antreprenorial ii revine statului: cu cit este mai inalta insistenta antreprenorului in
accelerarea dezvoltarii productiei, in sporirea capacitatilor de productie, in crearea
locurilor de munca, introducerea inovatiilor, cu atit mai mica trebuie sa fie impunerea
fiscala si mai inalta protectia sociala a productiei autohtone, precum si crearea
posibilitatilor in realizarea bunurilor produse.
10. Reiesind din faptul ca antreprenorii resimt o insuficienta considerabila de informatie, este
rationala crearea unui sistem informational ce ar oferi antreprenorului prin intermediul
computerului informatia necesara privitor la:

- legislatia in vigoare, ordinea inregistrarii, reorganizarii, lichidarii intreprinderilor,


reglementarii statale, facilitatile prevazute de legislatie, etc.

- starea macroeconomica a republicii, nivelul inflatiei, cursul valutar al leului


moldovenesc, balanta de plati si comertul exterior;

- studiul pietei, grupele de consumatori, preferintele lor;

- disponibilitatea materiei prime, materialelor, resurselor energetice in republica.

11. Conform investigatiei sociologice efectuate de catre noi, am constatat ca scopul


primordial in activitatea antreprenorilor devine - maximizarea profitului, ce e natural, intrucit
dorinta fiecarui individ, antreprenor in ultima instanta este de a spori avutia. Investitiile in
activitatea antreprenorilor s-au plasat pe ultimul loc fapt ce ne ingrijoreaza intrucit investitiile au
rolul de multiplicator:

mai multe investitii mai mare venit mai multe locuri de munca

dezvoltarea societatii mai inalta cresterea nivelului de trai

12. Trecerea la noul sistem economic a schimbat radical orientarile valorice, economice,
politice, interesele si cerintele antreprenorilor. Antreprenorii si-au orientat activitatea spre
inovatii. Producerea bunurilor si serviciilor de o inalta calitate, cu noi performante, cu cheltuieli
minime devine problema cheie a antreprenorilor. Cu regret valorile antreprenorilor nu sunt
echilibrate, cele sociale si morale s-au plasat pe ultimul loc. Este necesar de a stimula motivarea
conditionata de realizarea unor succese deosebite in munca.

13. Actualmente este necesara o reorientare a antreprenorilor spre protectia sociala a


consumatorilor, spre ridicare nivelului de pregatire a cadrelor. Este rational de a mari cerintele
fata de societatile pe actiuni si sectorul privat pentru pregatirea specialistilor si majorarea
salariilor in scopul sporirii cointeresarii acestora.

14. Prognozele expertilor in problema antreprenoriatului denota faptul ca printre masurile


ce s-ar putea intreprinde in scopul de a imbunatati starea antreprenoriatului si a economiei in
ansamblu se pot enumera:

- stimularea interesului producatorului;

- reducerea cotei impozabile;

- stimularea intreprinderilor ce utilizeaza inovatii;

- dezvoltarea zonelor de materie prima.

http://www.referatele.com/referate/economie/online5/BUSINESS---PROBLEMELE-
BUSINESSULUI-referatele-com.php

„Problemele Micului Business în Republica Moldova.”

În majoritatea ţărilor cu economia de tranziţie, procesele de reformare au fost efectuate în


condiţiile de criză ,care au dus la reducerea volumelor de productie şi la falimentul multor
întreprinderi,fapt care a determinat creşterea şomajului şi scăderea bruscă a nivelului de trai al
populaţiei inclusiv şi în Republica Moldova.
În condiţiile trecerii la economia de piaţă ,rolul Micului bussines a crescut esenţial,deoarece
acesta realizează un spectru larg de funcţii şi obiective.

• Crearea locurilor de muncă şi dezvoltarea autoangajării;


• Căutarea şi acumularea experienţei în activitatea de antreprenoriat,
• Participarea la dezvoltarea inovaţiilor,
• Diversificarea structurii economice ş.a.

Problema susţinerii antreprenoriatului şi educaţiei antreprenoriale în Republica Moldova este


importntă,deoarece practic economia ţării noastre se află într-o criză profundă,
îndelungată.Soluţionarea acestei probleme ar fi o ieşire din criza economică şi ar contribui la
creşterea economică.
Sondajele efectuate de Centrul Moldo American ,Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova au
demonstrat că mediul în Republica Moldova este nefavorabil.
Micile întreprinderi reprezintă veriga de bază a economiei ce contribue esenţial la realizarea
obiectivelor de bază ce stau în faţa oricărei societăţi.
În cadrul economiei Naţionale Întreprinderile Mici exportatoare oferă întreprinderilor locale
posibilităţi de a stabili relaţii comerciale directe cu partenerii străini şi de a atrage noi investiţii şi
ceea ce nu este mai puţin important oferă noi locuri de muncă.

Trecerea Republicii Moldova la economia de piaţă este caracterizată prin scăderi drastice ale
producţiei ,prin inflaţie galopantă,prin ruperea relaţiilor economice tradiţionale. Nivelul de trai al
populaţiei este foarte redus, la momentul actual economia ţării noastre n-a atins stabilitatea
macroeconomică, majoritatea întreprinderilor lucrează sub 30% din capacitatea de producţie.
În pezent o parte considerabilă a veniturilor populaţiei se formează în sectorul privat al
economiei.
Structura Întreprinderilor mici în R.M. după forma organizatorico juridică se observă o
diminuare a Întreprinderilor individuale pînă la 18.9%, descreşterea ponderii SRL la 11,1% din
totalul Întreprinderilor pe republică. Însă ritmurile descreşterii Întreprinderior Individuale sunt
mai mari decît ale SRL urilor,fiind mai competitive pe piaţa internă. 40% din nr total de
întreprinderi falimentează în primul an de activitate din cauza absenţei pregătirii profesionale în
domeniul antreprenorial.
Majoritatea Întreprinderilor mici existente în RM activează în comerţ,reparaţii(50%) şi industria
prelucrătoare (30%). În celelalte sectoare ponderea întreprinderilor mici este nesemnificativă. În
RM cele mai solicitate domenii de activitate sunt ramurile şi sferele ce presupun un risc minim, o
viteză înaltă de rotaţie a activelor ,un nivel ridicat al rentabilităţii ,termen scurt de recuperare a
investiţiilor .
Există mai multe cauze, factori pozitivi şi negativi ce influenţează dezvoltarea micului bussines
în RM.
Dezvoltarea micului bussines în ţara noastră este lentă,factorii pozitivi ce influenţează aceasta
sunt:
• Resursele naturale ;
• Populaţia multilingvă a RM;
• Gradul de studii înalt pe ţară;
• Aşezarea geografică favorabilă;
• Condiţile climaterice etc.

Printre factorii negativi se pot menţiona:


• Costurile mari în înfiinţarea afacerii,
• Pregătirea slabă antreprenorială;
• Psihologia trivială a populaţiei şi existenţa neîncrederii în deschiderea afacerii proprii;
• Gradul de impozitarea a micului bussines ;
• Absenţa capitalului primar;
• Sistemul de creditare imperfect a micului bussines;
• Piaţa de dsfacere mică;
• Politica monetară a RM.
Cu regret mediul antreprenorial în RM este dezavantajos.
Reglementările juridice nu trebuie să creeze obstacole iniţiativei de întreprinzător,în mod normal
ele tebuie să faciliteze iniţiativele şi manifestările sănătoase conform legislaţiei economice de
piaţă şi să anihileze fenomenele negative ce dereglează mersul firesc al activităţii de
întreprinzător şi al altor activităţi cu caracter economic.
Este necesar de perfecţionat sistemul de creditare ,reducerea gradului de impozitare ,crearea unei
tendinţe pentru perfecţionarea capacităţii în domeniul antreprenorial.
Dezvoltarea Micului bussines în RM ar duce la crearea locurilor noi de muncă ,diversificarea
structurii economice ,dezvoltarea inovaţiilor,dezvoltarea economiei în general şi ieşirea RM din
criza economică.

Ce putem face pentru a elimina divergentelel între actele legislative şi politica


de investiţii
Din pacate la moment o problema grava ramine a fi divergenta dintre actele regulatorii si politica
de investitii.

Dupa o cercetare minutioasa a acestei probleme Viorel Chivriga, Expert IDIS „Viitorul a
constatat divergente in:

-politica de Creşterea investiţiilor în scopul asigurării noilor locuri de muncă,


- Codul Vamal al Republici Moldova,
- creşterea investiţiilor in regiunile care necesită susţinere in dezvoltarea lor social–economic,
- politica de orientare a factorilor de producere din Republica Moldova in directia atragerii in
tara a potenţialului productiv din exterior si producerea in Republica Moldova a bunurilor
destinate pieţelor externe.

Documentele principale, care în mod expres stabilesc politica de stat în domeniul investiţional
sunt „Strategia Investiţională a Republicii Moldova”, prevederile din SCERS şi Legea Republicii
Moldova „Cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător”. De asemenea, principii
generale foarte importante sunt stipulate în Constituţie, Codul Fiscal şi Codul Civil. În plus,
prevederi importante sunt în strategiile şi politicile sectoriale, cum ar fi Politica naţională în
telecomunicaţii.

Strategia Investiţională a Republicii Moldova a fost elaborată in conformitate cu prevederile


Programului de activitate a Guvernului pe anii 2001-2005 “Renaşterea Economiei – Renaşterea
Ţării" si ale Strategiei de dezvoltare social–economică a Republicii Moldova pe termen mediu
(până in anul 2005).

Obiectivul fundamental al strategiei respective este accelerarea dezvoltării economice a


Republicii Moldova prin asigurarea unor ritmuri înalte de creştere a investiţiilor, inclusiv a
influxului de investiţii străine directe, urmărind scopul de a obţine pe aceasta cale o îmbunătăţire
cardinala a calităţii vieţii populaţiei si de a atinge un grad înalt de ocupare in câmpul muncii 1

În prezent, la doi ani de la adoptarea strategiei, constatăm că obiectivele trasate, deşi au fost
destul de realiste, au rămas în mare măsură nerealizate. Mai mult ca atât, situaţia în domeniul
investiţional a devenit critică, în pofida unor realizări răzleţe obţinute în perfecţionarea mediului
de afaceri, care sunt cu prisosinţă mediatizate în interior şi exterior, dar nerezultative în atragerea
investiţiilor, datorită impactului minimal al acestora asupra evoluţiei influxurilor investiţionale.

De fapt, alte rezultate nici nu puteau fi aşteptate, dacă analizăm situaţia creată prin retrospectiva
evenimentelor, care au anticipat procesul de elaborare a strategiei investiţionale a Republicii
Moldova, obiectivele principale propuse în strategie şi impactul deficienţelor legislative asupra
realizării acestora.

- „Creşterea investiţiilor în scopul asigurării noilor locuri de muncă.”

În primul rând, merge vorba de campania, declanşată după alegerile parlamentare şi transpusă în
viaţă în conformitate cu lista de tristă faimă, în care au fost incluse întreprinderile cu capital
străin, activitatea cărora devenise obiect de investigaţie pentru autorităţi. 2 Intervenţia statului pe
piaţa internă de capital sa soldat cu renaţionalizarea unor întreprinderi cu capital străin şi cu
intimidarea investitorilor majori.

Distorsiunea activităţii investiţionale a prejudiciat grav imaginea R. Moldova în exterior, fapt


care a condus spre eliminarea ei din cursa cu statele vecine pentru atragerea investiţiilor în
economia ţării şi la diminuarea drastică a întrărilor de capital. Situaţia creată a scos la iveală o
mulţime de fisuri în legislaţia ce reglementează activitatea investiţională.

Garanţiile acordate investitorilor au fost şi sunt insuficiente pentru a reda o doză de credibilitate
în bunele intenţii ale guvernului şi pe lângă aceasta sunt inferioare calitativ şi cantitativ celor
acordate în statele vecine. Ca standard internaţional în domeniul reglementării juridice a
investiţiilor străine este concepută clauza de stabilizare ( Gross Father Clause ). Această clauză
prevede păstrarea pentru toată durata de activitate a investitorului străin a tuturor condiţiilor
(garanţii din partea statului, facilităţi şi stimulente) pe care le-a avut în faza iniţială.

În Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător 3 această prevedere lipseşte şi


este substituită cu dispoziţia din aliniatul (2), art. 25 cu următorul conţinut: „Investitorii străini
care au efectuat investiţii şi au beneficiat de garanţii şi facilităţi în condiţiile Legii nr. 998-XII
din 1 aprilie 1992 privind investiţiile străine au dreptul să beneficieze în continuare de garanţiile
şi facilităţile acordate de aceasta”. Prin această clauză, investitorii care au activat în condiţiile
Legii privind investiţiile străine sunt plasaţi într-o situaţie mai favorabilă, comparativ cu noii
investitori datorită faptului, că beneficiază de un număr mai mare de facilităţi şi stimulente
fiscale.

În afară de aceasta în conformitate cu art. 1598 al Codului Civil, 4 cităm: „persoana juridică
străină desfăşoară in Republica Moldova activitate comercială si altă activitate reglementată de
legislaţia civilă in conformitate cu dispoziţiile stabilite de aceasta legislaţie pentru o activitate
similară a persoanelor juridice ale Republicii Moldova dacă legea Republicii Moldova nu
prevede altfel pentru persoanele juridice străine”.

În multe state, investitorii dispun de dreptul de a alege între regimul naţional, care prevede
aceleaşi drepturi pentru investitorii străini şi cei autohtoni şi clauza naţiunii celei mai favorizate,
care oferă drepturi egale cu a investitorilor din terţe state. Dreptul de a face o alegere între aceste
două regimuri este o opţiune extrem de convenabilă pentru investitor şi în mod sigur că acesta va
alege varianta optimală pentru el şi va investi în economia statului care-i va oferi acest drept.

Este important de a nu confunda persoana juridică străină cu întreprinderea cu investiţii străine,


care este reglementată prin Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător.
Întreprinderea cu investiţii străine se constituie în Republica Moldova în una din formele
societăţilor comerciale stabilite la art.106, alin.(2) al Codului Civil, se înregistrează în Registrul
de stat al întreprinderilor şi organizaţilor şi este considerată persoană juridică naţională.

Legislaţia pune anumite limite persoanelor juridice străine. De exemplu persoanele juridice
străine sunt limitate în dreptul de a cumpăra terenuri cu destinaţie agricolă conform art. 6 alin.(2)
din Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare – cumpărare a pământului. 5 Societăţile
pe acţiuni din statele străine pot plasa acţiuni în R. Moldova numai cu respectarea dispoziţiilor
art. 29 din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare. 6 Instituţiile financiare străine pot
desfăşura activităţi pe teritoriul Republicii Moldova numai prin filiale şi sucursale şi numai dacă
au fost autorizate de Banca Naţională a Moldovei, în conformitate cu art. 6 şi 7 din Legea
instituţiilor financiare. 7

O altă problemă destul de dificilă pentru investitorii străini, dar care este tipică pentru tot mediul
de afaceri din Republica Moldova este cadrul regulatoriu. Conform raportul pregătit de ProEra
Grup S.R.L. şi finanţat de către DAI-Bizpro/Moldova 8 cităm: „În ultimii trei ani (2001-2003),
procedura de înregistrare a unui agent economic a durat în mediu 27.6 zile, adică cu 1.7 mai mult
ca în perioada 2000-2002. În mediu, costul înregistrării a rămas la nivelul anilor precedenţi şi
este de $151, din care plăţi şi taxe oficiale $130. Timpul de modificare a documentelor de
înregistrare s-a diminuat de la 25.2 zile (perioada 2000-2002) la 24.4 zile (perioada 2001-2003).
Costurile legate de această procedură constituie $136, din care plăţi şi taxe oficiale $125.

Lichidarea afacerii este o problemă destul de serioasă care, în opinia întreprinderilor chestionate
poate dura mai mult de un an. Bariera de ieşire: limitează posibilitatea agentului economic de a
lichida întreprinderea care nu generează profit; creează bariere în iniţierea unei afaceri noi,
deoarece, dacă pe numele unei persoane au fost înregistrate anterior întreprinderi care nu
funcţionează şi care nu au fost lichidate în modul stabilit de lege sau care au datorii la bugetul
public naţional, persoanei în cauză i se refuză înregistrarea unei noi întreprinderi, până la
înlăturarea circumstanţelor menţionate.”

Codul Vamal al Republici Moldova 9 conţine prevederi, care determină plafonul de timp pentru
verificarea declaraţiei vamale, a documentelor, controlul mărfurilor si a mijloacelor de transport.
Astfel de prevedere există numai în legislaţia R. Moldova şi a Federaţiei Ruse, iar conţinutul ei a
fost identic în ambele cazuri până la aprobarea Codului Vamal al Rusiei din 2003 10 în care
termenul de timp pentru procedurile vamale a fost diminuat esenţial.

Conform raportului „Costul reglementării afacerii în Republica Moldova”, în medie, în ultimii


trei ani întreprinderile au alocat 3.5 zile pentru obţinerea autorizaţiilor la export, sau de 2 ori mai
mult ca în anii 2000-2002. Costurile acestei proceduri au fost în medie de $223, sau de 2 ori mai
mult ca în perioada 2000-2002. Costurile includ plăţile oficiale, amenzile, toate tipurile de plăţi
şi pierderi din cauza staţionării şi nu includ taxele vamale. Întreprinderile cu capital străin au
cheltuit în mediu 1.4 zile şi $113 pentru o procedură vamală. Întreprinderile ce exportă spre ţările
OCDE au folosit 4 zile şi $237 la o operaţie de export. Compararea procedurilor de import-
export arată că durata lor în Moldova în perioada 2001-2003 a fost mai mare ca în perioada
2000-2002.

- „creşterea investiţiilor in regiunile care necesită susţinere in dezvoltarea lor social–economica”.

În Republica Moldova există un decalaj enorm între nivelul social-economic al dezvoltării


municipiului Chişinău în comparaţie cu restul ţării. Conform Strategiei de Creştere Economică şi
Reducere a Sărăciei pentru anii 2004-2006, diferenţierea considerabilă a potenţialului economic
al capitalei şi al regiunilor a fost determinată de degradarea accelerată a industriei şi a
infrastructurii micilor oraşe în perioada crizei din anii 90, de poziţia dominantă în structura
economiilor regionale a sectorului agrar cu o eficienţă scăzută şi de lipsa condiţiilor şi a
resurselor necesare pentru dezvoltare. În regiuni locuieşte circa 80% din populaţia ţării, căreia îi
revine mai puţin de 20% din volumul total de investiţii străine, mai puţin de 40% din export,
nivelul salariului în periferie fiind de aproximativ două ori mai mic decât în capitală.

Însă în prezent, nici nu poate fi vorba de o creştere a investiţiilor în regiuni, luând în consideraţie
situaţia în domeniul investiţional în general pe ţară. În unele sectoare nici nu există premise
pentru o evoluţie spre bine. De exemplu în agricultură, ramură cu condiţii dintre cele mai
favorabile pentru o activitate profitabilă, investiţiile sunt nesemnificative. Sunt o serie de
avantaje, care la prima vedere ar putea să fie determinative pentru investitori în luarea deciziei de
a investi într-un stat sau într-o ramură economică : „...poziţie geografică reuşită, tradiţii în
agricultură, cernoziomurile ocupă 80% din suprafaţa ţării, clima e prielnică pentru creşterea unei
largi varietăţi de culturi agricole, dispunem de resurse umane calificate şi braţe de muncă
necostisitoare..." 11 Însă constatăm, că avantajele enumerate sunt mai mult decât insuficiente
pentru a determina investitorii să-şi focuseze atenţia asupra sectorului agricol. În agricultură,
după părerea noastră principalele impedimente în atragerea investiţiilor sunt legislaţia, care prin
prevederile sale limitează drepturile investitorilor asupra proprietăţilor funciare şi lipsa unor
proiecte investiţionale atractive în ramura vinicolă şi a tutunului.

În Republica Moldova drepturile investitorilor asupra bunurilor imobile sunt stipulate în Legea
cu privire la investiţiile in activitatea de întreprinzător şi în Legea privind preţul normativ şi
modul de vânzare – cumpărare a pământului. Astfel, investitorii dispun de dreptul de proprietate
asupra bunurilor imobile în conformitate cu următoarele prevederi legislative:

Art. 22. a Legii cu privire la investiţiile in activitatea de întreprinzător, cităm: investitorii străini
pot dobândi, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, dreptul de proprietate asupra
bunurilor imobile de pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia terenurilor cu destinaţie
agricolă şi a celor din fondul silvic, pentru a desfăşura activitate de întreprinzător.

Art.4 (3) a Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare – cumpărare a pământului cu
următorul conţinut: „ Terenurile proprietate publică pot fi vândute atât persoanelor fizice şi
persoanelor juridice ale Republicii Moldova, cît şi investitorilor străini, cu excepţia terenurilor cu
destinaţie agricolă şi ale fondului silvic care se vând numai persoanelor fizice şi persoanelor
juridice ale Republicii Moldova”.

Dreptul de vânzare-cumpărare a terenurilor cu destinaţie agricolă aflate în proprietate privată


este stipulat în prevederile alin (2) şi (3) din art. 6 ale Legii nr.1308- XIII din 25. 07.1997, care
printre altele se contrazic:
alin (2) Dreptul de vânzare-cumpărare a terenurilor cu destinaţie agricolă aparţine statului,
precum şi persoanelor fizice şi persoanelor juridice autohtone.

alin (3) - În cazul în care cetăţenii străini sau apatrizii devin proprietari de terenuri cu destinaţie
agricolă sau ale fondului silvic prin moştenire legală sau testamentară, ei au dreptul de a le
înstrăina prin acte juridice între vii numai cetăţenilor Republicii Moldova.

Conform acestor prevederi legislative, investitorii străini nu dispun de dreptul de a procura


bunuri funciare pentru a activa în agricultură şi în mod sigur, numai din aceste considerente nu
vor investi în această ramură.

Statul vecin, România care a avut probleme similare în agricultură a recurs la operarea unor
amendamente în Constituţia ţării, oferind investitorilor drepturi asupra proprietăţilor funciare,
condiţionând o serie de beneficii pentru investitorii români. În conformitate cu alin. (2) din
articolul 44 a Constituţiei României, cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de
proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la
Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de
reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

De altfel, aplicarea unui astfel de tratament investitorilor străini, care presupune un maximum de
beneficii pentru toate părţile este utilizat de majoritatea statelor, care au aderat sau care sunt în
curs de aderare la Uniunea Europeană.

- „orientarea factorilor de producere din Republica Moldova spre atragerea in tara a potenţialului
productiv din exterior si producerea in Republica Moldova a bunurilor destinate pieţelor externe”

Legea nr.998-XII din 1 aprilie 1992 privind investiţiile străine oferea unele facilităţi la importul
bunurilor introduse în ţară ca aport la capitalul social. În conformitate cu prevederile alin (2) a
art.36, întreprinderea cu investiţii străine era scutită de plata taxelor vamale pentru acele bunuri
(materie primă, semifabricate etc.), importate pentru a fi folosite la fabricarea articolelor pentru
export. Pentru a nu admite folosirea bunurilor importate în alte scopuri, actul legislativ respectiv
prevedea achitarea taxelor vamale in întregime, inclusiv şi dobânda bancara aferenta in decursul
primilor trei ani.

După abrogarea legii privind investiţiile străine de aceste facilităţi pot beneficia în continuare
numai agenţii economici care au activat în condiţiile, prevăzute de prevederile acestui act
legislativ. Întreprinderile care au întrat pe piaţă, în condiţiile prevăzute de legea cu privire la
investiţiile in activitatea de întreprinzător sunt lipsiţi de această facilitate. Astfel prin omiterea în
legea în vigoare a dispoziţiilor ce prevăd facilităţi în atragerea in tară a potenţialului productiv
din exterior sau creat condiţii inegale pentru investitorii străini la crearea şi majorarea capitalului
social a întreprinderilor.

Cadrul actelor regulatorii este extins şi complicat. Multe dintre actele regulatorii ale organelor de
control nu sunt publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi nu au forţă juridică, dar
oricum sunt impuse spre executare agenţilor economici de către organele de stat. O bună parte
din ele sunt adoptate în grabă, fără o analiză preliminară judicioasă a impactului pe care poate să-
l aibă respectivul act regulatoriu. în cazul cel mai bun aceste documente dublează prevederile
unor acte legislative, în cazul cel mai rău – le contrazic. În boxa 3 este analizat un act regulatoriu
adoptat recent – Regulamentul tip de funcţionare a pieţelor.

Regulamentul analizat în boxa 3 sus este o mostră de act normativ, prevederile căruia contravin
principiilor fundamentale stipulate în Codul Fiscal, Codul Civil şi alte acte legislative.
Nu este clar cum şi de ce administraţia sau proprietarul pieţei ar trebuie să asigure „sporirea
afluxului pe piaţă produselor agricole prin antrenarea în activitatea comercială a producătorilor
acestora” (punctul 9, partea II).

Boxa 3. Regulamentul tip de funcţionare a pieţelor – mostră a inflaţiei juridice

Regulamentul tip de funcţionare a pieţelor a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 955 din
21/08/2004, „în scopul eficientizării funcţionării pieţelor”. Controlul asupra executării
prevederilor hotărârii se pune în sarcina Departamentului Comerţului, structură a Ministerului
Economiei al Republicii Moldova. De fapt, anume Departamentul Comerţului şi a elaborat
conceptul regulamentului. Acest regulament are foarte multe laturi slabe şi este criticabil.

În primul rând, denumirea documentului este nereuşită. În teoria economică contemporană prin
noţiunea „piaţă” se înţelege nu locul geografic unde are loc vânzarea legumelor, ci totalitatea de
relaţii şi instituţii specifice dintre vânzător ca exponent al cererii de piaţă şi cumpărător ca
exponent al ofertei de piaţă în urma cărora are loc stabilirea unui preţ liber de piaţă la obiectul
tranzacţiei. Astfel, Codul Fiscal în articolul 5 defineşte piaţa ca „sistem de relaţii economice ce
se formează în procesul producţiei, circulaţiei şi distribuirii mărfurilor, prestării serviciilor,
precum şi circulaţiei mijloacelor băneşti, care se caracterizează prin libertatea subiecţilor la
alegerea cumpărătorilor şi vânzătorilor, determinarea preţurilor, formarea şi folosirea resurselor.
Credem, că Departamentul pentru Comerţ al Ministerului Economiei nu poate pretinde la
promovarea unui „regulament-tip” de reglementare a unor asemenea relaţii şi instituţii.

În al doilea rând, documentul este imprecis şi permite interpretări ambigue. Sintagma din punctul
2 partea I „pieţe - subiecţi ai antreprenoriatului” este incorectă deoarece pieţele ca atare, în
sensul spaţial-geografic utilizat de autorii regulamentului, nu pot fi subiecţi ai antreprenoriatului.
De asemenea, punctul 4 este extrem de ambiguu, acesta stipulând că „lucrările de proiectare şi
construcţie, condiţiile de funcţionare a pieţelor, coordonate în prealabil cu serviciul sanitaro-
epidemiologic de stat teritorial şi, după caz, cu serviciul veterinar de stat teritorial, se aprobă prin
decizia autorităţilor administraţiei publice locale”. Nu este clar de ce este necesară aprobarea
autorităţilor publice locale după ce autorităţile de specialitate şi-au dat acordul. De asemenea, nu
este clar dacă această stipulare se extinde şi la pieţele construite pe terenuri aflate în proprietate
privată. O altă remarcă care se impune este faptul că autorii documentului confundă
administraţia pieţei cu proprietarul pieţei. Aceştia sunt obligaţi să acorde ajutor (nu este clar ce
fel de ajutor, spaţii pentru lucru, urmărirea bănuiţilor, depozite sigilate?).

În al treilea rând, regulamentul conţine în mod alogic stipulări ce ţin de regimul străinilor
(dreptul persoanelor străine la muncă), de parcă în R. Moldova nu ar exista legislaţie specială,
care ar reglementa ansamblul normelor de bază privitoare la dreptul la muncă.

Dacă este vorba de îngrădirea accesului pe piaţă a intermediarilor, atunci această prevedere
contravine prevederilor constituţionale fundamentale, care garantează drepturile la practicarea
liberă a activităţilor economice, intermedierea fiind una dintre acestea. Nu este clar de asemenea
de ce administraţia pieţei trebuie să accepte reclamaţii asupra calităţii, odată ce conform
legislaţiei de protecţia consumatorilor sunt responsabile organe specializate. Regulamentul
prevede introducerea unor rapoarte fiscale noi (decizia administraţiei asupra costului locului de
desfacere a mărfurilor), deşi Codul Fiscal nu prevede existenţa unor asemenea tipuri de rapoarte
fiscale. De asemenea, documentul prevede că „la stabilirea costului locului de desfacere se va
ţine cont de necesitatea asigurării accesului pe piaţă al diverselor categorii de consumatori, în
mod prioritar al persoanelor care comercializează produse agricole cultivate pe terenul propriu”.
Acest lucru obligă administraţia pieţei fie să stabilească o taxă minimă care ar putea să nu
asigure un nivel optimal de rentabilitate, fie să practice discriminarea prin preţ faţă de vânzătorii
de pe piaţă.

Autor articol Josanu Victoria

[1] Strategia Investiţională a Republicii Moldova aprobată prin Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova nr. 234 din 27 februarie 2002.

[2] Vezi: Raportul privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova în
anul 2002. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova.

[3] Legea R. Moldova nr. Nr.81-XV din 18.03.2004 (M. O. nr. 64-66/344 din 23.04.2004)

[4] Codul Civil nr. 1107-XV din 6.06.2002 (M. Of. R. M. nr. 82-86 din 22.06.2002)

[5] Legea nr.1308- XIII din 25. 07.1997 (M.O. R. M. nr. 57-58/515 din 04.09.1997)

[6] Legea nr.199 – XIV din 18.11.1998 (M.O. R. M. nr. 27-28/123 din 23. 08. 1999)

[7] Legea nr.550- XIII din 21. 07. 1995 (M.O. R. M. nr. 1/2 din 01.01.1996)

[8] Raportul costul reglementării afacerii în Republica Moldova, anul 2004.

[9] Codul vamal al Republicii Moldova nr. 1149-XIV din 20.07.2000 (MO al RM nr. 160-
162/1201 din 23. 12. 2000)

[10] Таможенный кодекс РФ от 28.05. 2003 года, N 61-Ф3.

[11] Vezi SCERS şi Strategia sectorială de reducere a sărăciei şi de dezvoltare a agriculturii.

Cum stam la capitolul “Leasing” in Republica Moldova?


Obiectivul primar de a contribui la o dezvoltare economică a Moldsovei este susţinerea
întreprinderilor mici şi mijlocii. Aceasta poate avea loc prin accesul întreprinderilor mici şi
mijlocii la metode moderne de afaceri şi promovarea tehnicilor noi în implimentarea unei politici
investiţionale coerente. Una din modalităţile eficiente de finanţare a procesului de renovare şi
modernizare a potenţialului de producere a bussinesului mic şi mijlociu este leasingul.

Leasingul ca afacere ar putea fi considerat cel mai pătimit domeniu din Moldova. Intervievarea
selectivă a managerilor companiilor de leasig din Moldova a permis, printre altele, determinarea
spectrului celor mai grave probleme cum sunt:
- necesitatea unor surse de finanţare mai ieftine şi mai durabile;
- incertitudinea regulilor şi normelor impozitării,evidenţei contabile ale tranzacţiilor de leasing;
- mediul investiţional nefavorabil, instabilitatea financiară şi blocajul financiar din economia
Moldovei.
Principalele impedimente juridice în dezvoltarea leasingului în RM sunt neconcordanţa între
actele normative în vigoare,instabilitatea legislativă şi insuficienţa aplicării legilor, neaderarea la
Convenţia de la Ottava,care generează anumite rezerve din partea companiilor străine de a
încheia operaţiuni de leasing internaţional.
Din punct de vedere juridic relaţiile de leasing sunt reglementate de cîteva acte normatve.Dar
diferitele regimuri juridice, determinate de aceste acte normative, conduc la o interpretare
neunitară a operaţiunilor de leasing. Astfel,legislaţia nu determină clar deosebire între noţiunile
de leasing financiar şi cel operaţional,ceea ce conduce la diverse interpretări ale acestora. Este
necesar a concretiza şi denumirea însăşi a legii,deoarece ea trebuie să reflecte raporturile de
natură financiară între părţi şi,în consecinţă, natura raporturilor lor juridice,de aceea ar fi fost
corect ca în titlul legii să se specifice”cu privire la leasingul financiar”.
Ar fi oportun a se prezenta noţiunea de leasing ca formă de activitate investiţională privind
achiziţionarea bunurilor şi transmiterea lor în temeiul contractului de leasing financiar
persoanelor fizice şi juridice contra plată, pe un termen limitat şi în anumite condiţii stipulate în
contract, cu drept de răscumpărare a bunului de către utilizator.
Principalele divirgenţe între locator şi utilizator apar în cazul neefectuării plăţilor contractuale. În
asemenea situaţii locatorului trebuie să i se asigure prin lege dreptul de a prelua (ridica) bunul de
la partea care se face vinovată.
Legislaţia din RM prevede două modalităţi de asemenea preluare:
- restituirea voluntară de către utilizator a obiectului leasingului în temeiul prevederilor
contractuale;
- executarea silită conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă .
Practica judiciară privind executarea silită a obligaţiilor debitorului dovedeşte că se apelează la
sechestrarea şi vînzarea bunurilor debitorului.
Este necesară clarificarea în legislaţie şi a situaţiei în care bunurile utilizatorului sunt sechestrate
la cererea organelor de stat ca urmare a executării silite a creanţelor bugetare sau la cererea altor
creditori în contul datoriilor utilizatorului. Adeseori, organele fiscale alături de bunurile proprii
ale utilizatorului sechestrează şi bunurile deţinute în leasing.
Legislaţia Germaniei şi Elveţiei prevede opţiunea care transformă leasigul în contract de
cumpărare- vînzare în rate de tip special: în cazul leasingului proprietar al bunurilor rămîne
locatorul, iar în cazul vînzării-cumpărării în rate, dreptul de proprietate trece la utilizator odată
cu încheierea contractului. Tranzacţia de leasing diferă de tranzacţia de încheiere-vînzare, de
tranzacţia de cumpărare-vînzuare în rate, de tranzacţia prin garanţie în general prin mărimea
plăţilor, argumentate economic. Contractul de leasing se bazează în esenţă nu pe criterii
economice, ci pe forma care corespunde normelor juridice.
În Germania băncile controlează doar tranzacţiile de leasing, care sunt efectuate de structurile
afiliate sau subordonate Parlamentului. La fel, activitatea de leasing, nu se reglementează şi nu se
limitează.
Acţiunile primordiale ce pot fi aplicate în domeniul legislativ ar fi:
- definirea leasingului ca o componentă a activităţii investiţionale;
- înlăturarea dimensiunilor dintre Legea cu privire la leasing şi actele normative din domeniul
vamal şi valutar, dat fiind faptul că prevederile Legii cu privire la leasing(art.17 puntul (2) şi
punctul (3)), nu sunt aplicabile deoarece contravin altor acte normative.
Premiza instituţională de formare şi promovare a afacerilor de leasing ca o componentă a
activităţii investiţională este fondarea unei asociaţii naţionale de non-profit.
Una din soluţiile actuale o constituie amortizarea Legii cu privire la leasing cu toate dispoziţiile
Codului civil,Codului fiscal, codului vamal ale RM. Toate modificările şi completările
legislative privind activitatea de leasing trebuie efectuate în strictă concordanţă cu prevederile
Convenţiei de la Ottava cu privire la leasingul financiar internaţional.

Avantajele si dezavantajele dezvoltarii unei afaceri in Franchisa in


Republica Moldova.
Franchisingul este larg răspândit în sectorul serviciilor şi este în creştere, pentru că îmbină
resursele proprietarului cu măiestria managerială şi succesul produsului franchiserului.Pentru
antreprenori şi alţi oameni de afaceri mai experimentaţi, franciza constituie o afacere care în
esenţă deja şi-a dezvoltat pe piaţă produsul de succes, fiind considerată o afacere
prosperă.Franchisingul oferă astfel, posibilitatea „copierii” unei afaceri de succes de la o firmă
care are o reputaţie înaltă şi posedă o experienţă bogată.
Atât în plan mondial, cât şi în cel european, cadrul juridic al francizei a constituit mult timp o
zonă neexplorată şi nereglementată. Până în prezent, numai în SUA, România şi Republica
Moldova au fost adoptate legi speciale pentru activitatea de franchising. În alte ţări
(Franţa,Germania, Rusia) cadrul legal se conţine în alte legi (cod civil, activitatea de
antreprenoriat etc.) sau este reglementat prin acte normative adoptate de guvern sau organizaţii
neguvernamentale specializate.

Legea Republicii Moldova cu privire la franchising conţine în sine dispoziţii care, în cazul
iniţierii unei afaceri de franciză, permite reglarea optimă a raporturilor de franchising.Spre
deosebire de ţările occidentale, unde franchisingul a căpătat o evoluare stabilă şi ascendentă şi se
manifestă printr-un succes considerabil, în Republica Moldova, deşi există „de jure” şi „de facto”
o lege specială şi posibilitatăţi reale de implementare a ei, chestiunea dată deocamdată nu a avut
efectul scontat.
Dat fiind faptul că sistemul de franchising este complex, raporturile de franchising sunt supuse şi
prevederilor altor acte normative care reglementează raporturi similare
franchisingului.Contractul de franchising este documentul principal care necesită prevederea
tuturor clauzelor ce vor reglementa întreg spectrul raporturilor dintre părţile unei francize. Cu cât
conţinutul contractului va fi mai temeinic elaborat, cu atât riscul de apariţie a litigiilor şi de ne-
îndeplinire a lui se diminuează în mod corespunzător.Indiferent de domeniul francizei,
contractele de franchising includ un şir de compartimente standard care trebuie determinate
astfel încât să reflecte interesele părţilor în contract şi/sau a membrilor reţelei de franciză, să
protejeze drepturile de proprietate industrială sau intelectuală ale franchiserului, să contribuie la
menţinerea identităţii comune şi a reputaţiei francizei sau reţelei de franciză.
Beneficiile pentru operare în Republica Moldova includ forţa de muncă ieftină şi costurile
scăzute pentru publicitate. Totodată există şi un nivel scăzut al puterii de cumpărare, precum şi
calitatea joasă a serviciilor pe piaţă. Deoarece o bună parte a bunurilor şi serviciilor oferite de
întreprinderile ce reprezintă companii străine sunt destinate clienţilor cu venituri medii şi mari,
volumul de vânzări al acestora vor depinde în mare parte de situaţia economică din ţară şi
creşterea puterii de cumpărare a populaţiei.
Barierele şi problemele întâlnite în activitatea unei întreprinderi ce activează în sistem de
franchising sunt similare problemelor celorlalte tipuri de întreprinderi şi, în mare măsură, depind
de condiţiile macroeconomice dintr-o anumită ţară şi de atmosfera generală a businessului.
Această atmosferă este influenţată de cadrul legal, accesul la sursele de finanţare, accesul la
tehnologie, presiunea fiscală, criminalitatea, etc. Un loc aparte îl ocupă barierele legate de
accesul la tehnologii noi, ţinând cont de importanţa primordială a tehnologiilor în franchising.Cu
toate acestea, franchisingul are şanse reale de aplicare la scară largă în viitor, deoarece există un
număr impunător de agenţi economici care activează în bază de contracte ce conţin elemente de
franchising. Aceştia ar putea, eventual, să sporească nivelul de colaborare cu partenerii, utilizând
in acest scop franchisingul. De asemenea, schimbările recente înregistrate în mediul de afaceri
din ţară inspiră optimism în ce priveşte dezvoltarea businessului în general şi a franchisingului în
particular.
Dezvoltarea franchisingului pe piaţa acestor ţări este împiedicată de următoarele bariere:
- cadrul legal inadecvat, insuficienţa capitalului autohton,
- accesul limitat la credite,
- riscul relativ mare de ţară şi alte impedimente.
Extinderea franchisingului pe piaţa s-a realizat preponderent în domeniul comerţului cu
amănuntul şi alimentar. Totodată există potenţial de dezvoltare şi în alte domenii de activitate,
cum ar fi serviciile de curăţire, industria hotelieră, închirierea autoturismelor,educaţie, în special,
pentru copii etc.
Lideri în implementarea sistemelor de franchising în ţările europene ex-socialiste sunt Cehia şi
Ungaria. Mai modest ca dimensiune, dar mai intensiv în ritmuri, franchiza a început să se extindă
şi pe piaţa Poloniei, Bulgariei şi României.Astfel, Republica Cehă, cu circa 79 sisteme de
franchising şi 260 parteneri afiliaţi, se află la începutul unei dezvoltări promiţătoare a acestui
domeniu de activitate. Cele mai solicitate sunt sectoarele alimentar şi vestimentar. Din cauza
profitabilităţii semnificative şi a recuperării rapide a investiţiilor se preferă amplasarea francizei
în zonele cu o putere de cumpărare relativ mai mare a populaţiei. În scurt timp, pe piaţa cehă au
reuşit să pătrundă companiile cu renume din cele mai dezvoltate ţări din lume
În Ungaria, deşi acest domeniu de activitate este considerat relativ nou, există deja circa 250
sisteme de franchising cu peste 5,000 de franchisee. În acestor sector sunt angajaţi circa 45 mii
de persoane şi se realizează peste 2.6 mlrd euro, ceea ce constituie 5% din totalul vânzărilor cu
amănuntul. Majoritatea afacerilor sunt stabilite în sectorul fast-food, celelalte fiind în sectoarele
vestimentaţie, servicii foto, copiere, staţii PECO, servicii hoteliere,serviciile poştale, produsele şi
serviciile automate, managementul imobiliar, articole de fierărie şi menaj, aparatură, servicii de
întreţinere casnică, facilităţi de parcare, servicii legate de transportarea pasagerilor şi a
încărcăturilor, servicii de turism, de închiriere şi distribuţie.Franchiserii prosperi şi-au modificat
strategia de abordare a pieţei ungare, utilizând subfranchiseri în cadrul sistemului de master
franchising, prin care se oferă finanţare şi taxe de franciză mai joase şi contribuie la succesul
afacerii.
Principalele domenii de activitate economică cu un potenţial înalt de aplicare a sistemului de
franchising în Moldova sunt: comerţul cu amănuntul, alimentaţia publică, serviciile
auto,serviciile medicale, serviciile menajere, sfera construcţiilor, educaţia şi cursurile de
perfecţionare, sfera turism – sport - agrement, serviciile sociale ş i unele ramuri din sfera
producţiei.Forma cea mai adecvată de fondare a întreprinderilor franchisee este cea bazată pe
capitalul firmelor locale independente. De asemenea, pot fi create francize pe bază de
întreprinderi mixte. În calitate de forme mai simple de colaborare cu elemente de franchising pot
servi agenţia comercială, distribuţia prin dealeri, producerea în bază de licenţă, reprezentanţele
franchiserilor.
Implementarea unui sistem de franchising necesită parcurgerea de către viitorul antreprenor a
şapte etape de bază: autoevaluarea, documentarea, analiza francizelor, elaborarea business
planului, evaluarea franchiserului, negocierea contractului, implementarea bus iness
planului.Reieşind din necesităţile actuale şi oportunităţile identificate, se propun următoarele
direcţii de sprijinire a dezvoltării franchisingului în Republica Moldova:
- impulsionarea ofertei şi stimularea cererii de franciză pe piaţă;
- consolidarea şi crearea cadrului legal şi instituţional specific franchisingului;
- dezvoltarea spaţiului informaţional al franchisingului

“De ce se investeste atit de putin in Republica Moldova?”


De ce se investeste atit de putin in Republica Moldova?”
Daca stiti raspunsul la aceasta intrebare, atunci cititi acest articol si scrieti-ne ce ar trebui de
completat, daca nu atunci pur si simplu cititi cu atentie!

Raspunsul la aceasta intrebare nu este unul simplu. De multe ori ti se pare ca investitorii straini
doresc niste lucruri contradictorii. S-ar parea ca avem o mie si una de avantaje pentru care ar
trebuie sa investeasca si totusi nu investesc, de ce? Noi doar le oferim atitea avantaje:
• Localizare strategica – poziţia geografica avantajoasa intre est şi vest,
• Vecinatate cu UE – din 1 ianuarie2007, odata cu aderarea Romaniei la UE,
• Forţa de munca ieftina cu un grad inalt de calificare şi cunoştinţe extinse in domeniul limbilor
(in particular Romana şi Rusa).
• Libertatea efectuarii investiţiilor - investitorii işi pot plasa investiţiile in orice domeniu al
activitaţii de intreprinzator,
• Condiţii climaterice favorabile pentru producerea unei varietaţi de produse agricole,
• Preferinţe comerciale oferite de UE,
• O mulţime de acorduri comerciale cu toate statele CSI si acorduri bilaterale de protecţie a
investiţiilor.

Si totusi se investeste putin, de ce?


Companiile doresc ceva ca le-ar fi cunoscut deja, de exemplu niste standarde sau cai de
conducere a biznesului pe care deja le cunosc si le-au practicat anterior. Dar intr-acelasi timp ei
cauta ceva neasteptat, conditii specifice, care diferentiaza o natiune de alta si prin aceasta are
avantaj in fata altor companii si tari. Aceasta este combinatia dintre obisnuit si neobisnuit, care ii
face ca companiile sa investeasca intr – o tara noua.
Intr-adevar Moldova este atractiva pentru investitorii straini din punct de vedere al pozitiei
geografice, solurilor fertile si prin urmare a recoltelor ce pot fi prelucrate si exportate si al fortei
de munca relativ ieftina si calificata, aceastea reprezentind acel neobisnuit si specific avantaj fata
de alte tari. Dar care este partea obisnuita la care se asteapta investorii straini? Este vorba de un
cadru legal bine pus la punct. Investorii in primul rind asteapta sa fie tratati corect, legile sa fie
aplicate la fel pentru companiile straine si cele autohtone. Ei doresc un cadru legal eficient, adica
unul care sa ofere in primul rind stabilitate pe termen lung –este un lucru normal si necesar ca
fiecare investor sa-si planifice activitatea pentru citiva ani inainte, acest lucru fiind greu de
obtinut cind normele legislative se schimba in cel mai bun caz in fiecare an.
In al doilea rind toate companiile doresc o dezvoltare durabila desfasurata legal, si aici apare cea
mai importanta problema pentru institutiile imputernicite /legislative sa creeze astfel de legi si
norme care ar contribui la dezvoltarea si mentinerea biznesului si nu la falimentarea acestuia sau
intarirea economiei tenebre si a dublei contabilitati. Si totusi cit de bune nu ar fi legile ele nu au
valoare pina nu sunt aplicate. Din pacate in Moldova s-au inregistrat mai multe cazuri in care
necatind la legislatia in vigoare, multor companii straine li s-au expropriat activele fara vre-o
compensare. Exemplul companiei americane “Europharm” si celei Germane “Unistar” in cazul
cu “ Air Moldova” vorbesc de la sine.

Inca un factor important care respinge investorii sraini este birocratia. Daca citam DEX-l:
“Atitudinea caracterizată printr-o respectare exagerată a formalităţilor sau a regulilor scrise”.
Intr-un cuvint de ce un investor de success sa piarda citeva saptamini pentru a fonda o companie
in Moldova, daca el poate face acelasi lucru in alta tara, care poate are mai putine avantaje ca
Republica noastra, dar in care aceasta procedura dureaza maximum 2-3 zile, si atunci el cistiga
timpul, iar pentru un investor adevarat timpul intr-adevar sunt bani, si bani grei.

Ca concluzie la toate cele mentionate pina acum as spune ca da, intr-adevar Moldova are multe
de oferit investorilor straini, dar toate aceste avantaje se vor transforma in stimulenţi
investiţionali numai intr-un cadru legal adecvat, competent si democratic. Aceasta este raspunsul
meu la intrebarea de ce se investeste putin in RM, dar pentru a privi obiectiv lucrurile, cred ca ar
fi bine sa aflam chiar parerea personala a acestor oameni de afaceri care ar dori sa investeasca in
RM dar nu o fac. Vom fi bucurosi sa aflam raspunsurile Dvs.

VINDEM sau NU VINDEM Teren agricol investitorilor straini?


Această problemă controversată a aparut ca rezultat la o
recentă iniţiativă legislativă de a lipsi întreprinderile cu capital
străin de posibilitatea de a procura terenuri agricole, existînd
riscurile pierderii controlului asupra principalei resurse
economice a statului – pămîntul, iar dezmoştenirea ţăranilor va
avea drept consecinţă migrarea masivă a acestora în oraşe sau
peste hotarele ţării.În Moldova pămînturile sînt fertile şi foarte
ieftine, situarea geografică a ţării este avantajoasă, iar
populaţia, de o cam dată, se descurcă cu greu în condiţiile economiei de piaţă. În această situaţie,
sîntem în drept să credem că pe undeva ar putea fi elaborată şi vre-o politică „sanitară”, adică de
curăţare a acestor pămînturi (în genere a întregii republici) de populaţia „incapabilă”. Viitorii
proprietari nu vor avea nevoie nici măcar de argaţi, căci tehnologiile agricole intensive nu
necesită prea multe braţe de muncă. În plus, cea mai mare parte dintre agricultorii noştri
experimentaţi, din anumite cauze obiective/subiective, deja au abandonat domeniul; deci, va fi
nevoie de braţe de muncă calificate de peste hotare - muncitori care cunosc tehnologiile înaintate
şi sînt mai exigenţi faţă de sine şi muncile exercitate.

Pierderea controlului statului asupra terenurilor agricole nu poate fi vorba, deoarece astăzi statul
nici nu are dreptul să controleze utilizarea resurselor funciare, care se află în proprietate privată,
iar prevederile speciale faţă de aceste terenuri se vor răspîndi şi asupra terenurilor agricole
procurate de întreprinderile cu capital străin. Vînzarea terenurilor agricole către investitorii
străini va ridica valoarea lor şi ţăranii vor putea să-şi dea terenurile în arendă în condiţii mult mai
convenabile decît în prezent. Totodată, dacă pămîntul va creşte în valoare, el va fi acceptat de
bănci în calitate de gaj şi ţăranii vor putea lua credite, inclusiv pentru lărgirea suprafeţelor.
Numai dreptul de proprietate asupra terenului îl va atrage pe investitor. În cazul arendei
terenurilor agricole, investitorul străin nu poate să-şi vîndă afacerea altcuiva, iar astfel de afaceri
precum crearea plantaţiilor de vii şi livezi necesită cheltuieli mari şi investitorul nu va accepta să
arendeze în acest scop terenuri agricole chiar şi pe un termen îndelungat.

Riscuri

Să ne întrebăm: a cîta parte din populaţia republicii cunoaşte măcar ceva despre aceste riscuri? Şi
de unde să cunoască dacă cetăţenii noştri nu prea citesc ziare, dar dacă o şi fac - nu prea cred în
cele scrise/citite, iar radioul şi televiziunea de stat, singurele care acoperă întreg teritoriul
republicii, ne pun la dispoziţie doar informaţii „filtrate”, ce evită problemele incomode puterii.

Întîi de toate vom constata faptul că un investitor străin din start este în afara concurenţei în
raport cu un potenţial investitor autohton. Spre exemplu, un occidental cu un venit lunar, să
zicem, de cca. 3000 de euro (cca. 36 mii lei pe lună), poate cumpăra de la 4 la 10 hectare de
pămînt, preţul căruia oscilează între 3 – 8 mii de lei. Cu asemenea venituri putem face un calcul
cît se poate de exact privitor la potenţialul occidentalilor de a cumpăra pămînturile noastre?

În Moldova pămînturile sînt fertile şi foarte ieftine, situarea geografică a ţării este avantajoasă,
iar populaţia, de o cam dată, se descurcă cu greu în condiţiile economiei de piaţă. În această
situaţie, sîntem în drept să credem că pe undeva ar putea fi elaborată şi vre-o politică „sanitară”,
adică de curăţare a acestor pămînturi (în genere a întregii republici) de populaţia „incapabilă”.
Viitorii proprietari nu vor avea nevoie nici măcar de argaţi, căci tehnologiile agricole intensive
nu necesită prea multe braţe de muncă. În plus, cea mai mare parte dintre agricultorii noştri
experimentaţi, din anumite cauze obiective/subiective, deja au abandonat domeniul; deci, va fi
nevoie de braţe de muncă calificate de peste hotare - muncitori care cunosc tehnologiile înaintate
şi sînt mai exigenţi faţă de sine şi muncile exercitate. În ţările dezvoltate din punct de vedere
economic agricultura este practicată de cca. 2 – 4 la sută din populaţie, la noi, însă, de peste 40 la
sută. Venirea necontrolată a investitorilor străini cred că, în primul rînd, va accelera degradarea
satelor noastre, care, din cîte se ştie, au fost leagănul naţiunii noastre. Astăzi deja putem vorbi
despre înjumătăţirea numărului populaţiei din unele sate, altcîndva cu tradiţii şi oameni harnici şi
mari gospodari.

Civilizaţia cunoaşte multe cazuri de eliminare a populaţiilor aborigene, utilizîndu-se pîrghii


economice. În Statele Unite au fost cumpărate pămînturile indienilor locali, de către migranţii
veniţi de pe aiurea. Un alt exemplu ar fi colonizarea Palestinei de către evreii sosiţi din toată
lumea, care au cumpărat pămînturile palestinienilor analfabeţi. Acest proces continuă şi în
prezent. Bunăoară, deja de cîteva săptămîni, canalele mediatice arabe informează despre
încercarea de a „fura Ierusalimul”. Se zice că două echipe de investitori străini-evrei, au
cumpărat în mod clandestin pămînturile, hotelurile şi restaurantele din jurul porţilor Iaffa din
cartierul vechi al oraşului. Toate acestea erau proprietatea Bisericii ortodoxe greceşti. După cum
scria ziarul evreiesc „Maariv”, investitorii au avut scopul să păstreze aceste proprietăţi ale
oraşului Ierusalim pentru poporul evreu. Porţile Iaffa sînt principala intrare dinspre Asfinţit în
Oraşul Sfînt, unde se află şi unul dintre cele mai cunoscute locuri istorice din Ierusalim – Turnul
lui David.

De menţionat, că în Israel este interzisă vînzarea pămîntului către cetăţeni neevrei, iar dacă
deţinătorul terenului este, spre exemplu, un arab, acesta are dreptul să-şi vîndă pămîntul doar
unui evreu. Din cîte se ştie, pămîntul este declarat patrimoniu al poporului evreu dat lui de către
Dumnezeu. Ar mai fi si alte exemple de mentionat dar am dori sa aflam si parerea
Dumneavoastra :

Dumneavoastră, ca cetăţean al acestei ţări, ce părere aveţi despre posibilitatea comercializării


terenurilor arabile investitorilor străini?

Ce putem face pentru a elimina divergentelel între actele legislative


şi politica de investiţii
Din pacate la moment o problema grava ramine a fi divergenta dintre
actele regulatorii si politica de investitii.

Dupa o cercetare minutioasa a acestei probleme Viorel Chivriga,


Expert IDIS „Viitorul a constatat divergente in:

- politica de Creşterea investiţiilor în scopul asigurării noilor locuri de muncă,


- Codul Vamal al Republici Moldova,
- creşterea investiţiilor in regiunile care necesită susţinere in dezvoltarea lor social–economic,
- politica de orientare a factorilor de producere din Republica Moldova in directia atragerii in
tara a potenţialului productiv din exterior si producerea in Republica Moldova a bunurilor
destinate pieţelor externe.

Documentele principale, care în mod expres stabilesc politica de stat în domeniul investiţional
sunt „Strategia Investiţională a Republicii Moldova”, prevederile din SCERS şi Legea Republicii
Moldova „Cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător”. De asemenea, principii
generale foarte importante sunt stipulate în Constituţie, Codul Fiscal şi Codul Civil. În plus,
prevederi importante sunt în strategiile şi politicile sectoriale, cum ar fi Politica naţională în
telecomunicaţii.

Strategia Investiţională a Republicii Moldova a fost elaborată in conformitate cu prevederile


Programului de activitate a Guvernului pe anii 2001-2005 “Renaşterea Economiei – Renaşterea
Ţării" si ale Strategiei de dezvoltare social–economică a Republicii Moldova pe termen mediu
(până in anul 2005).

Obiectivul fundamental al strategiei respective este accelerarea dezvoltării economice a


Republicii Moldova prin asigurarea unor ritmuri înalte de creştere a investiţiilor, inclusiv a
influxului de investiţii străine directe, urmărind scopul de a obţine pe aceasta cale o îmbunătăţire
cardinala a calităţii vieţii populaţiei si de a atinge un grad înalt de ocupare in câmpul muncii 1

În prezent, la doi ani de la adoptarea strategiei, constatăm că obiectivele trasate, deşi au fost
destul de realiste, au rămas în mare măsură nerealizate. Mai mult ca atât, situaţia în domeniul
investiţional a devenit critică, în pofida unor realizări răzleţe obţinute în perfecţionarea mediului
de afaceri, care sunt cu prisosinţă mediatizate în interior şi exterior, dar nerezultative în atragerea
investiţiilor, datorită impactului minimal al acestora asupra evoluţiei influxurilor investiţionale.

De fapt, alte rezultate nici nu puteau fi aşteptate, dacă analizăm situaţia creată prin retrospectiva
evenimentelor, care au anticipat procesul de elaborare a strategiei investiţionale a Republicii
Moldova, obiectivele principale propuse în strategie şi impactul deficienţelor legislative asupra
realizării acestora.

„Creşterea investiţiilor în scopul asigurării noilor locuri de muncă.”

În primul rând, merge vorba de campania, declanşată după alegerile parlamentare şi transpusă în
viaţă în conformitate cu lista de tristă faimă, în care au fost incluse întreprinderile cu capital
străin, activitatea cărora devenise obiect de investigaţie pentru autorităţi. 2 Intervenţia statului pe
piaţa internă de capital sa soldat cu renaţionalizarea unor întreprinderi cu capital străin şi cu
intimidarea investitorilor majori.

Distorsiunea activităţii investiţionale a prejudiciat grav imaginea R. Moldova în exterior, fapt


care a condus spre eliminarea ei din cursa cu statele vecine pentru atragerea investiţiilor în
economia ţării şi la diminuarea drastică a întrărilor de capital. Situaţia creată a scos la iveală o
mulţime de fisuri în legislaţia ce reglementează activitatea investiţională.

Garanţiile acordate investitorilor au fost şi sunt insuficiente pentru a reda o doză de credibilitate
în bunele intenţii ale guvernului şi pe lângă aceasta sunt inferioare calitativ şi cantitativ celor
acordate în statele vecine. Ca standard internaţional în domeniul reglementării juridice a
investiţiilor străine este concepută clauza de stabilizare ( Gross Father Clause ). Această clauză
prevede păstrarea pentru toată durata de activitate a investitorului străin a tuturor condiţiilor
(garanţii din partea statului, facilităţi şi stimulente) pe care le-a avut în faza iniţială.

În Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător 3 această prevedere lipseşte şi


este substituită cu dispoziţia din aliniatul (2), art. 25 cu următorul conţinut: „Investitorii străini
care au efectuat investiţii şi au beneficiat de garanţii şi facilităţi în condiţiile Legii nr. 998-XII
din 1 aprilie 1992 privind investiţiile străine au dreptul să beneficieze în continuare de garanţiile
şi facilităţile acordate de aceasta”. Prin această clauză, investitorii care au activat în condiţiile
Legii privind investiţiile străine sunt plasaţi într-o situaţie mai favorabilă, comparativ cu noii
investitori datorită faptului, că beneficiază de un număr mai mare de facilităţi şi stimulente
fiscale.

În afară de aceasta în conformitate cu art. 1598 al Codului Civil, 4 cităm: „persoana juridică
străină desfăşoară in Republica Moldova activitate comercială si altă activitate reglementată de
legislaţia civilă in conformitate cu dispoziţiile stabilite de aceasta legislaţie pentru o activitate
similară a persoanelor juridice ale Republicii Moldova dacă legea Republicii Moldova nu
prevede altfel pentru persoanele juridice străine”.

În multe state, investitorii dispun de dreptul de a alege între regimul naţional, care prevede
aceleaşi drepturi pentru investitorii străini şi cei autohtoni şi clauza naţiunii celei mai favorizate,
care oferă drepturi egale cu a investitorilor din terţe state. Dreptul de a face o alegere între aceste
două regimuri este o opţiune extrem de convenabilă pentru investitor şi în mod sigur că acesta va
alege varianta optimală pentru el şi va investi în economia statului care-i va oferi acest drept.

Este important de a nu confunda persoana juridică străină cu întreprinderea cu investiţii străine,


care este reglementată prin Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător.
Întreprinderea cu investiţii străine se constituie în Republica Moldova în una din formele
societăţilor comerciale stabilite la art.106, alin.(2) al Codului Civil, se înregistrează în Registrul
de stat al întreprinderilor şi organizaţilor şi este considerată persoană juridică naţională.

Legislaţia pune anumite limite persoanelor juridice străine. De exemplu persoanele juridice
străine sunt limitate în dreptul de a cumpăra terenuri cu destinaţie agricolă conform art. 6 alin.(2)
din Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare – cumpărare a pământului. 5 Societăţile
pe acţiuni din statele străine pot plasa acţiuni în R. Moldova numai cu respectarea dispoziţiilor
art. 29 din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare. 6 Instituţiile financiare străine pot
desfăşura activităţi pe teritoriul Republicii Moldova numai prin filiale şi sucursale şi numai dacă
au fost autorizate de Banca Naţională a Moldovei, în conformitate cu art. 6 şi 7 din Legea
instituţiilor financiare. 7

O altă problemă destul de dificilă pentru investitorii străini, dar care este tipică pentru tot mediul
de afaceri din Republica Moldova este cadrul regulatoriu. Conform raportul pregătit de ProEra
Grup S.R.L. şi finanţat de către DAI-Bizpro/Moldova 8 cităm: „În ultimii trei ani (2001-2003),
procedura de înregistrare a unui agent economic a durat în mediu 27.6 zile, adică cu 1.7 mai mult
ca în perioada 2000-2002. În mediu, costul înregistrării a rămas la nivelul anilor precedenţi şi
este de $151, din care plăţi şi taxe oficiale $130. Timpul de modificare a documentelor de
înregistrare s-a diminuat de la 25.2 zile (perioada 2000-2002) la 24.4 zile (perioada 2001-2003).
Costurile legate de această procedură constituie $136, din care plăţi şi taxe oficiale $125.

Lichidarea afacerii este o problemă destul de serioasă care, în opinia întreprinderilor chestionate
poate dura mai mult de un an. Bariera de ieşire: limitează posibilitatea agentului economic de a
lichida întreprinderea care nu generează profit; creează bariere în iniţierea unei afaceri noi,
deoarece, dacă pe numele unei persoane au fost înregistrate anterior întreprinderi care nu
funcţionează şi care nu au fost lichidate în modul stabilit de lege sau care au datorii la bugetul
public naţional, persoanei în cauză i se refuză înregistrarea unei noi întreprinderi, până la
înlăturarea circumstanţelor menţionate.”

Codul Vamal al Republici Moldova 9 conţine prevederi, care determină plafonul de timp pentru
verificarea declaraţiei vamale, a documentelor, controlul mărfurilor si a mijloacelor de transport.
Astfel de prevedere există numai în legislaţia R. Moldova şi a Federaţiei Ruse, iar conţinutul ei a
fost identic în ambele cazuri până la aprobarea Codului Vamal al Rusiei din 2003 10 în care
termenul de timp pentru procedurile vamale a fost diminuat esenţial.

Conform raportului „Costul reglementării afacerii în Republica Moldova”, în medie, în ultimii


trei ani întreprinderile au alocat 3.5 zile pentru obţinerea autorizaţiilor la export, sau de 2 ori mai
mult ca în anii 2000-2002. Costurile acestei proceduri au fost în medie de $223, sau de 2 ori mai
mult ca în perioada 2000-2002. Costurile includ plăţile oficiale, amenzile, toate tipurile de plăţi
şi pierderi din cauza staţionării şi nu includ taxele vamale. Întreprinderile cu capital străin au
cheltuit în mediu 1.4 zile şi $113 pentru o procedură vamală. Întreprinderile ce exportă spre ţările
OCDE au folosit 4 zile şi $237 la o operaţie de export. Compararea procedurilor de import-
export arată că durata lor în Moldova în perioada 2001-2003 a fost mai mare ca în perioada
2000-2002.

„creşterea investiţiilor in regiunile care necesită susţinere in dezvoltarea lor social–economica”.

În Republica Moldova există un decalaj enorm între nivelul social-economic al dezvoltării


municipiului Chişinău în comparaţie cu restul ţării. Conform Strategiei de Creştere Economică şi
Reducere a Sărăciei pentru anii 2004-2006, diferenţierea considerabilă a potenţialului economic
al capitalei şi al regiunilor a fost determinată de degradarea accelerată a industriei şi a
infrastructurii micilor oraşe în perioada crizei din anii 90, de poziţia dominantă în structura
economiilor regionale a sectorului agrar cu o eficienţă scăzută şi de lipsa condiţiilor şi a
resurselor necesare pentru dezvoltare. În regiuni locuieşte circa 80% din populaţia ţării, căreia îi
revine mai puţin de 20% din volumul total de investiţii străine, mai puţin de 40% din export,
nivelul salariului în periferie fiind de aproximativ două ori mai mic decât în capitală.

Însă în prezent, nici nu poate fi vorba de o creştere a investiţiilor în regiuni, luând în consideraţie
situaţia în domeniul investiţional în general pe ţară. În unele sectoare nici nu există premise
pentru o evoluţie spre bine. De exemplu în agricultură, ramură cu condiţii dintre cele mai
favorabile pentru o activitate profitabilă, investiţiile sunt nesemnificative. Sunt o serie de
avantaje, care la prima vedere ar putea să fie determinative pentru investitori în luarea deciziei de
a investi într-un stat sau într-o ramură economică : „...poziţie geografică reuşită, tradiţii în
agricultură, cernoziomurile ocupă 80% din suprafaţa ţării, clima e prielnică pentru creşterea unei
largi varietăţi de culturi agricole, dispunem de resurse umane calificate şi braţe de muncă
necostisitoare..." 11 Însă constatăm, că avantajele enumerate sunt mai mult decât insuficiente
pentru a determina investitorii să-şi focuseze atenţia asupra sectorului agricol. În agricultură,
după părerea noastră principalele impedimente în atragerea investiţiilor sunt legislaţia, care prin
prevederile sale limitează drepturile investitorilor asupra proprietăţilor funciare şi lipsa unor
proiecte investiţionale atractive în ramura vinicolă şi a tutunului.

În Republica Moldova drepturile investitorilor asupra bunurilor imobile sunt stipulate în Legea
cu privire la investiţiile in activitatea de întreprinzător şi în Legea privind preţul normativ şi
modul de vânzare – cumpărare a pământului. Astfel, investitorii dispun de dreptul de proprietate
asupra bunurilor imobile în conformitate cu următoarele prevederi legislative:

Art. 22. a Legii cu privire la investiţiile in activitatea de întreprinzător, cităm: investitorii străini
pot dobândi, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, dreptul de proprietate asupra
bunurilor imobile de pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia terenurilor cu destinaţie
agricolă şi a celor din fondul silvic, pentru a desfăşura activitate de întreprinzător.

Art.4 (3) a Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare – cumpărare a pământului cu
următorul conţinut: „ Terenurile proprietate publică pot fi vândute atât persoanelor fizice şi
persoanelor juridice ale Republicii Moldova, cît şi investitorilor străini, cu excepţia terenurilor cu
destinaţie agricolă şi ale fondului silvic care se vând numai persoanelor fizice şi persoanelor
juridice ale Republicii Moldova”.

Dreptul de vânzare-cumpărare a terenurilor cu destinaţie agricolă aflate în proprietate privată


este stipulat în prevederile alin (2) şi (3) din art. 6 ale Legii nr.1308- XIII din 25. 07.1997, care
printre altele se contrazic:
alin (2) Dreptul de vânzare-cumpărare a terenurilor cu destinaţie agricolă aparţine statului,
precum şi persoanelor fizice şi persoanelor juridice autohtone.

alin (3) - În cazul în care cetăţenii străini sau apatrizii devin proprietari de terenuri cu destinaţie
agricolă sau ale fondului silvic prin moştenire legală sau testamentară, ei au dreptul de a le
înstrăina prin acte juridice între vii numai cetăţenilor Republicii Moldova.

Conform acestor prevederi legislative, investitorii străini nu dispun de dreptul de a procura


bunuri funciare pentru a activa în agricultură şi în mod sigur, numai din aceste considerente nu
vor investi în această ramură.

Statul vecin, România care a avut probleme similare în agricultură a recurs la operarea unor
amendamente în Constituţia ţării, oferind investitorilor drepturi asupra proprietăţilor funciare,
condiţionând o serie de beneficii pentru investitorii români. În conformitate cu alin. (2) din
articolul 44 a Constituţiei României, cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de
proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la
Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de
reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

De altfel, aplicarea unui astfel de tratament investitorilor străini, care presupune un maximum de
beneficii pentru toate părţile este utilizat de majoritatea statelor, care au aderat sau care sunt în
curs de aderare la Uniunea Europeană.

„orientarea factorilor de producere din Republica Moldova spre atragerea in tara a potenţialului
productiv din exterior si producerea in Republica Moldova a bunurilor destinate pieţelor externe”

Legea nr.998-XII din 1 aprilie 1992 privind investiţiile străine oferea unele facilităţi la importul
bunurilor introduse în ţară ca aport la capitalul social. În conformitate cu prevederile alin (2) a
art.36, întreprinderea cu investiţii străine era scutită de plata taxelor vamale pentru acele bunuri
(materie primă, semifabricate etc.), importate pentru a fi folosite la fabricarea articolelor pentru
export. Pentru a nu admite folosirea bunurilor importate în alte scopuri, actul legislativ respectiv
prevedea achitarea taxelor vamale in întregime, inclusiv şi dobânda bancara aferenta in decursul
primilor trei ani.

După abrogarea legii privind investiţiile străine de aceste facilităţi pot beneficia în continuare
numai agenţii economici care au activat în condiţiile, prevăzute de prevederile acestui act
legislativ. Întreprinderile care au întrat pe piaţă, în condiţiile prevăzute de legea cu privire la
investiţiile in activitatea de întreprinzător sunt lipsiţi de această facilitate. Astfel prin omiterea în
legea în vigoare a dispoziţiilor ce prevăd facilităţi în atragerea in tară a potenţialului productiv
din exterior sau creat condiţii inegale pentru investitorii străini la crearea şi majorarea capitalului
social a întreprinderilor.

Cadrul actelor regulatorii este extins şi complicat. Multe dintre actele regulatorii ale organelor de
control nu sunt publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi nu au forţă juridică, dar
oricum sunt impuse spre executare agenţilor economici de către organele de stat. O bună parte
din ele sunt adoptate în grabă, fără o analiză preliminară judicioasă a impactului pe care poate să-
l aibă respectivul act regulatoriu. în cazul cel mai bun aceste documente dublează prevederile
unor acte legislative, în cazul cel mai rău – le contrazic. În boxa 3 este analizat un act regulatoriu
adoptat recent – Regulamentul tip de funcţionare a pieţelor.

Regulamentul analizat în boxa 3 sus este o mostră de act normativ, prevederile căruia contravin
principiilor fundamentale stipulate în Codul Fiscal, Codul Civil şi alte acte legislative.
Nu este clar cum şi de ce administraţia sau proprietarul pieţei ar trebuie să asigure „sporirea
afluxului pe piaţă produselor agricole prin antrenarea în activitatea comercială a producătorilor
acestora” (punctul 9, partea II).

Boxa 3. Regulamentul tip de funcţionare a pieţelor – mostră a inflaţiei juridice

Regulamentul tip de funcţionare a pieţelor a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 955 din
21/08/2004, „în scopul eficientizării funcţionării pieţelor”. Controlul asupra executării
prevederilor hotărârii se pune în sarcina Departamentului Comerţului, structură a Ministerului
Economiei al Republicii Moldova. De fapt, anume Departamentul Comerţului şi a elaborat
conceptul regulamentului. Acest regulament are foarte multe laturi slabe şi este criticabil.

În primul rând, denumirea documentului este nereuşită. În teoria economică contemporană prin
noţiunea „piaţă” se înţelege nu locul geografic unde are loc vânzarea legumelor, ci totalitatea de
relaţii şi instituţii specifice dintre vânzător ca exponent al cererii de piaţă şi cumpărător ca
exponent al ofertei de piaţă în urma cărora are loc stabilirea unui preţ liber de piaţă la obiectul
tranzacţiei. Astfel, Codul Fiscal în articolul 5 defineşte piaţa ca „sistem de relaţii economice ce
se formează în procesul producţiei, circulaţiei şi distribuirii mărfurilor, prestării serviciilor,
precum şi circulaţiei mijloacelor băneşti, care se caracterizează prin libertatea subiecţilor la
alegerea cumpărătorilor şi vânzătorilor, determinarea preţurilor, formarea şi folosirea resurselor.
Credem, că Departamentul pentru Comerţ al Ministerului Economiei nu poate pretinde la
promovarea unui „regulament-tip” de reglementare a unor asemenea relaţii şi instituţii.

În al doilea rând, documentul este imprecis şi permite interpretări ambigue. Sintagma din punctul
2 partea I „pieţe - subiecţi ai antreprenoriatului” este incorectă deoarece pieţele ca atare, în
sensul spaţial-geografic utilizat de autorii regulamentului, nu pot fi subiecţi ai antreprenoriatului.
De asemenea, punctul 4 este extrem de ambiguu, acesta stipulând că „lucrările de proiectare şi
construcţie, condiţiile de funcţionare a pieţelor, coordonate în prealabil cu serviciul sanitaro-
epidemiologic de stat teritorial şi, după caz, cu serviciul veterinar de stat teritorial, se aprobă prin
decizia autorităţilor administraţiei publice locale”. Nu este clar de ce este necesară aprobarea
autorităţilor publice locale după ce autorităţile de specialitate şi-au dat acordul. De asemenea, nu
este clar dacă această stipulare se extinde şi la pieţele construite pe terenuri aflate în proprietate
privată. O altă remarcă care se impune este faptul că autorii documentului confundă
administraţia pieţei cu proprietarul pieţei. Aceştia sunt obligaţi să acorde ajutor (nu este clar ce
fel de ajutor, spaţii pentru lucru, urmărirea bănuiţilor, depozite sigilate?).

În al treilea rând, regulamentul conţine în mod alogic stipulări ce ţin de regimul străinilor
(dreptul persoanelor străine la muncă), de parcă în R. Moldova nu ar exista legislaţie specială,
care ar reglementa ansamblul normelor de bază privitoare la dreptul la muncă.

Dacă este vorba de îngrădirea accesului pe piaţă a intermediarilor, atunci această prevedere
contravine prevederilor constituţionale fundamentale, care garantează drepturile la practicarea
liberă a activităţilor economice, intermedierea fiind una dintre acestea. Nu este clar de asemenea
de ce administraţia pieţei trebuie să accepte reclamaţii asupra calităţii, odată ce conform
legislaţiei de protecţia consumatorilor sunt responsabile organe specializate. Regulamentul
prevede introducerea unor rapoarte fiscale noi (decizia administraţiei asupra costului locului de
desfacere a mărfurilor), deşi Codul Fiscal nu prevede existenţa unor asemenea tipuri de rapoarte
fiscale. De asemenea, documentul prevede că „la stabilirea costului locului de desfacere se va
ţine cont de necesitatea asigurării accesului pe piaţă al diverselor categorii de consumatori, în
mod prioritar al persoanelor care comercializează produse agricole cultivate pe terenul propriu”.
Acest lucru obligă administraţia pieţei fie să stabilească o taxă minimă care ar putea să nu
asigure un nivel optimal de rentabilitate, fie să practice discriminarea prin preţ faţă de vânzătorii
de pe piaţă.

Autor articol Josanu Victoria

[1] Strategia Investiţională a Republicii Moldova aprobată prin Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova nr. 234 din 27 februarie 2002.

[2] Vezi: Raportul privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova în
anul 2002. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova.

[3] Legea R. Moldova nr. Nr.81-XV din 18.03.2004 (M. O. nr. 64-66/344 din 23.04.2004)

[4] Codul Civil nr. 1107-XV din 6.06.2002 (M. Of. R. M. nr. 82-86 din 22.06.2002)

[5] Legea nr.1308- XIII din 25. 07.1997 (M.O. R. M. nr. 57-58/515 din 04.09.1997)

[6] Legea nr.199 – XIV din 18.11.1998 (M.O. R. M. nr. 27-28/123 din 23. 08. 1999)

[7] Legea nr.550- XIII din 21. 07. 1995 (M.O. R. M. nr. 1/2 din 01.01.1996)

[8] Raportul costul reglementării afacerii în Republica Moldova, anul 2004.

[9] Codul vamal al Republicii Moldova nr. 1149-XIV din 20.07.2000 (MO al RM nr. 160-
162/1201 din 23. 12. 2000)

[10] Таможенный кодекс РФ от 28.05. 2003 года, N 61-Ф3.

[11] Vezi SCERS şi Strategia sectorială de reducere a sărăciei şi de dezvoltare a agriculturii.

http://www.amn.md/analize-0-10-0.html