Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
RAPORT
privind efectuarea practicii de inițiere în specialitate
Cepraga Marcel
Grupa: FB 1702
Conducător ştiinţific
DOGA-MÎRZAC Mariana
Dr. hab., conf. univ.
Chişinău 2019
CUPRINS
INTRODUCERE ................................................................................................................. 3
CAPITOLUL I. Organizarea întreprinderii : forma de organizare şi de proprietate. ........ 4
CAPITOLUL II. Modalităţi de formare a capitalului la diferite tipuri de întreprinderi ... 7
CAPITOLUL III. Formarea resurselor financiare în componentele sistemului bugetar 10
CAPITOLU IV. Descrierea structurii entităţilor la diferite forme organizatorico-juridice,
instituţii şi autorităţi publice .............................................................................................. 14
CAPITOLUL V. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor întreprinderii .. 17
CAPITOLUL VI. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor publice. ........ 19
CAPITOLUL VII. Evaluarea activităţii şi locul departamentului financiar în structura
entităţii. .............................................................................................................................. 24
CAPITOLUL VIII. Acumularea şi selectarea informaţiei necesare pentru desfăşurarea
activităţii financiare ........................................................................................................... 26
CAPITOLUL IX . Conceptul de mecanism financiar, structura şi funcţionalitatea
acestuia în Republica Moldova ......................................................................................... 30
CONCLUZIE ................................................................................................................... 38
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................. 39
ANEXE ............................................................................................................................. 40
2
Introducere
3
CAPITOLUL I. Organizarea întreprinderii : forma de organizare şi de
proprietate; procedura de înregistrare.
Întreprinderea constituie un agent economic cu firmă proprie înfiinţată de antreprenor în
modul stabilit de Legea nr. 845 din 03/01/1991 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi.
Întreprinderea - persoană juridică şi întreprinderea - persoană fizică au aceleaşi drepturi şi
obligaţii, cu excepţia răspunderii patrimoniale pentru obligaţiile lor.
În Republica Moldova activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele
forme organizatorico-juridice:
întreprindere individuală;
societate în nume colectiv;
societate în comandită;
societate pe acţiuni;
societate cu răspundere limitată;
cooperativă de producţie;
întreprindere de arendă;
întreprindere colectivă;
întreprindere de stat şi întreprindere municipală.
Întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de
drept ca persoană fizică întreprinzător individual. Patrimoniul întreprinderii individuale este
inseparabil de bunurile persoanele ale antreprenorului.
Conform Legii nr. 845 din 03/01/1991 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, articolul
14, întreprinderea individuală se echivalează cu întreprinzătorul individual.Modul de constituire a
întreprinderii individuale se stabileşte prin Legea nr. 845 din 03/01/1991 cu privire la antreprenori
și antreprenoriat.
Documentele de constituire a întreprinderii sînt decizia privind înfiinţarea întreprinderii
individuale. Documentele de constituire trebuie să conţină următoarele informaţii: firma, sediul,
data constituirii, genurile de activitate, răspunderea antreprenorului pentru obligaţiile
întreprinderii, condiţiile de reorganizare şi lichidare a întreprinderii, firmele (numele de familie) şi
sediul (domiciliul) fondatorilor, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, şi ale asociaţilor, precum şi
alte condiţii de fondare şi activitate a întreprinderii prevăzute de legislaţia în vigoare.
Documentele de constituire a întreprinderii se aprobă de către fondatorul (fondatorii)
acesteia. Document de constituire a întreprinderii individuale este hotărîrea cu privire la
înfiinţarea întreprinderii, semnată de către fondator (fondatori), incluzînd informație referitoare la
4
directorul de întreprindere, sediul, genul de activitate, etc.În hotărârea cu privire la înfiinţarea
întreprinderii pot fi incluse şi alte prevederi care nu contravin legislaţiei în vigoare.
Firma întreprinderii individuale, inclusiv abreviată, trebuie să includă cuvintele
"întreprindere individuală" sau "Î.I.", precum şi numele cel puţin a unui posesor.
Societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată aricolul - reprezintă întreprinderi
aflate în posesiunea a două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şi-au
asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi
firmă, în baza contractului de constituire (de societate) şi a statutului.
Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii societăţii pe acţiuni şi a
societăţii cu răspundere limitată sînt reglementate de legislaţia privind societăţile pe acţiuni şi
societăţile comerciale, de legislaţia civilă, precum şi de contractul de constituire (de societate) şi
de statutul întreprinderii.
Conform Legii nr. 135 din 14/06/2007 privind societățile cu răspundere limitată, articolul
1, societatea cu răspundere limitată este societatea comercială cu personalitate juridică al cărei
capital social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sînt
garantate cu patrimoniul societăţii.Societatea poate fi constituită de unul sau de mai mulţi
fondatori persoane fizice şi/sau juridice cărora legea nu le interzice acest lucru.
La data înregistrării de stat a societăţii, fondatorii acesteia devin asociaţi. Numărul de
asociaţi nu poate fi mai mare de 50. Societatea cu un număr mai mare de 50 de asociaţi este
obligată, în termen de 6 luni, să se reorganizeze, să se lichideze sau să reducă numărul asociaţilor.
Actul de constituire al societăţii este contractul de constituire şi/sau statutul. Persoana juridică
constituită de către un singur fondator activează în baza statutului aprobat de acesta.Legea nr.
1134 din 02/04/1997 privind societățile pe acțiuni definește societatea pe acțiuni ca fiind societate
comercială al cărei capital social este în întregime divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sînt
garantate cu patrimoniul societăţii.
Societatea este obligată să dezvăluie public informaţia, în conformitate cu legislaţia în
vigoare, în cazul în care corespunde unuia din următoarele criterii:
are capital social în mărime de cel puţin 500000 lei şi un număr de 50 şi mai mulţi
acţionari, împreună cu acţionarii reprezentaţi de deţinătorul nominal;
valorile mobiliare ale societăţii se cotează pe piaţa bursieră;
este bancă comercială, companie de asigurare, fond de investiţii, fond nestatal de
pensii, societate pe acţiuni în proces de privatizare sau societate pe acţiuni care a
plasat public valori mobiliare în perioada de circulaţie a acestora;
este o societate pe acţiuni alta decît cele enumerate la lit.a)–c) şi, în conformitate
cu legislaţia în vigoare, este calificată ca entitate de interes public.”
5
Înregistrarea unei întreprinderi cu capital social se efectuează după încasarea taxei de
timbru în proporţie de 0,5% din capitalul social, care se varsă la bugetul de stat.Organul
înregistrării de stat verifică legalitatea actelor recepţionate pentru înregistrare şi, în termen de pînă
la 15 zile, emite decizia de înregistrare sau decizia privind refuzul de a înregistra întreprinderea
sau organizaţia.
Principiile de înregistrare
6
CAPITOLUL II. Modalităţi de formare a capitalului la diferite tipuri de
întreprinderi
Capitalurile firmei se formeaza la înfiintare, se modifica prin cresteri sau diminuari si se
lichideaza la încetarea existentei ei.
Capitalul social al societăţii cu răspundere limitată se constituie din aporturile asociaţilor şi
reprezintă valoarea minimă a activelor, exprimată în lei, pe care trebuie să le deţină societatea.
Mărimea capitalului social al societăţii se stabileşte de către fondatori în statut. Nu pot constitui
aport la formarea capitalului social bunurile consumptibile. Capitalul social poate fi modificat prin
majorare sau reducere.
În calitate de aport la capitalul social pot fi bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale, şi bani.
Aportul în natură este o altă modalitate de formare a capitalului. Obiect al aportului în natură poate
fi orice bun aflat în circuitul civil. Bunul care face obiectul aportului în natură va fi indicat în actul
de constituire.
Societatea este obligată să formeze un capital de rezervă de cel puţin 10% din cuantumul
capitalului social. Capitalul de rezervă al societăţii poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor
sau la majorarea capitalului ei social.Se formează prin vărsăminte anuale din profitul net, în
proporţie de cel puţin 5%, pînă la atingerea mărimii stabilite de actul de constituire.
Capitalul social se va majora prin :
a) mărirea proporţională a părţilor sociale din contul profitului net al societăţii sau din
mijloacele capitalului de rezervă şi/sau alte surse;
b) vărsarea aporturilor suplimentare de către asociaţi şi/sau de către terţii care au devenit
asociaţi.
c) Societatea cu răspundere limitată este în drept, iar în cazurile prevăzute de lege este
obligată, să-şi reducă capitalul social, astfel capitalul social al societăţii poate fi redus prin:
d) reducerea proporţională a valorii nominale a tuturor părţilor sociale;
e) stingerea părţilor sociale dobîndite de societate.
Capitalul social al societăţilor pe acțiuni determină valoarea minimă a activelor nete ale
societăţii, care asigură interesele patrimoniale ale creditorilor şi acţionarilor. Capitalul social al
societăţii nu poate fi mai mic de 20000 lei.
Capitalul social se constituie din valoarea aporturilor primite în contul achitării acţiunilor şi
va fi egal cu suma valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate, dacă aceasta a fost stabilită.
Dacă valoarea aporturilor efectuate în contul plăţii acţiunilor depăşeşte valoarea nominală
(fixată) a acţiunilor plasate, această depăşire constituie capitalul suplimentar al societăţii, care
poate fi utilizat numai pentru majorarea, capitalului social al societăţii.
7
Capitalul social al societăţii poate fi mărit prin:
mărirea valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate; şi/sau
plasarea de acţiuni ale emisiunii suplimentare.
Capitalul social al societăţii poate fi redus prin:
reducerea valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate; şi/sau
anularea acţiunilor de tezaur.
Aporturi la capitalul social
Felurile aporturilor la capitalul social al societăţii se stabilesc de prezenta lege, de contractul de
societate sau de hotărîrea privind emiterea suplimentară de acţiuni.
Aporturi la capitalul social pot fi:
1. mijloace băneşti;
2. valorile mobiliare plătite în întregime;
3. alte bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale sau alte drepturi care pot fi evaluate în bani;
4. obligaţiile (datoriile) societăţii faţă de creditori.
Aporturile nebăneşti la capitalul social pot fi transmise societăţii cu drept de proprietate sau cu
drept de folosinţă.Obiectele proprietăţii publice ce nu sînt supuse privatizării pot fi transmise
societăţii în calitate de aport la capitalul social numai cu drept de folosinţă. Valoarea de piaţă a
aporturilor nebăneşti transmise societăţii cu drept de folosinţă se determină pornind de la plata
pentru folosinţă calculată pe perioada stabilită în documentele de constituire ale societăţii sau în
hotărîrea adunării generale a acţionarilor. Valoarea de piaţă a aporturilor nebăneşti se aprobă prin
hotărîrea adunării constitutive sau a adunării generale a acţionarilor ori prin decizia consiliului
societăţii, pornindu-se de la preţurile pieţei organizate publicate la data transmiterii acestor
aporturi.
Valoarea de piaţă a aportului nebănesc în capitalul social al societăţii se aprobă în temeiul
raportului organizaţiei de audit sau al unei alte organizaţii specializate care nu este persoană
afiliată. În cazul prelungirii dreptului de folosinţă a aporturilor nebăneşti, cesionat societăţii,
societatea este obligată să elibereze suplimentar acţiuni proprietarului acestor aporturi în modul
prevăzut de documentele de constituire sau de hotărîrea adunării generale a acţionarilor societăţii.
8
3. bunurile mobiliare şi imobiliare neînregistrate, inclusiv produsele activităţii intelectuale,
supuse înregistrării în conformitate cu legislaţia;
4. d) bunurile aparţinînd achizitorului de acţiuni cu drept de administrare economică sau
gestionare operativă, fără acordul proprietarului acestor bunuri;
5. bunurile destinate consumului curent al populaţiei civile, bunurile a căror circulaţie este
interzisă ori limitată de actele legislative.
Capitalul social al societăţii poate fi modificat prin mărirea sau reducerea lui, în
conformitate cu prezenta lege, cu legislaţia cu privire la valorile mobiliare şi cu statutul societăţii.
Capitalul social al societăţii poate fi mărit prin:
1. mărirea valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate; şi/sau
2. de acţiuni ale emisiunii suplimentare.
La majorarea valorii nominale a acţiunilor, cota deţinătorilor acestora va rămîne
neschimbată.
9
CAPITOLUL III. Formarea resurselor financiare în componentele
sistemului bugetar
În Republica Moldova, procesul bugetar se află la baza politicii bugetare, fiind subiect de
negociere. Cei care au anumite obiective încearcă să le atingă prin modificări asupra procesului
bugetar pentru atingerea obiectivelor lor. Gradul în care grupurile de interes şi publicul au acces la
formularea politicilor bugetare, gradul în care este respectat procesul transparenţei decizionale
reprezintă instrumente prin care bugetele pot fi influenţate într-o anumită direcţie pentru atingerea
obiectivelor.
Politica bugetară este dependentă şi de comportamentul instituţiilor politice şi
administrative. În acest context,trebuie remarcat faptul că politica bugetara poate fi privită şi ca un
proces care arată unde, când şi de către cine sunt alocate resursele cât mai eficient.Pentru a
răspunde la aceste întrebări este necesar de efectuat o sinteză aanalizei cadrului legislativ şi
instituţional în domeniul finanţelor publice din RM.
Veniturile bugetare se formează din:
impozite şi taxe;
contribuţii de asigurări sociale de stat şi prime de asigurări obligatorii de asistenţă
medicală;
granturi pentru susţinerea bugetului şi pentru proiectele finanţate din surse externe;
alte venituri prevăzute de legislaţie.
Tipurile şi cotele impozitelor, taxelor şi altor venituri bugetare, modul de administrare a
acestora, precum şi delimitarea lor între componentele bugetului public naţional se stabilesc şi se
reglementează de Codul fiscal şi de alte acte legislative.
In domeniul finanţelor îşi găsesc reflectarea rezultatele activităţii desfăşurate de milioane
de oameni, participarea acestora la constituirea fondurilor de resurse financiare, redistribuirea
fondurilor băneşti între diverşi beneficiari, precum şi impactul acestora asupra dezvoltării
economico-sociale. Drept urmare, derularea relaţiilor financiare nu este întâmplătoare, fiind
necesar să fie riguros reglementate. Printre cele mai importante probleme de ordin financiar care
trebuie să facă obiectul unei reglementări juridice, se numără:
Veniturile şi cheltuielile autorităţilor publice centrale, locale, ale asigurării sociale
de stat;
Procesul de întocmire, adoptare, executare şi încheiere a bugetului de stat,
bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat;
Sistemul de impozite şi taxe;
10
Sancţiunile ce se aplică persoanelor fizice şi juridice care nu îşi îndeplinesc la
termen obligaţiile financiare faţă de stat;
Modul de finanţare a diferitelor categorii de cheltuieli publice din fonduri bugetare;
Organele cu atribuţii în domeniul finanţelor, drepturile şi obligaţiile acestora.
Fluxurile financiare publice sunt consecinţa procesului de constituire şi utilizare a
resurselor financiare publice, derulate prin componentele bugetului public naţional.
Activitatea întreprinderilor de stat și a societăţilor comerciale cu capital integral sau
majoritar de stat este supusă monitoringului financiar, efectuat de către Ministerul Finanţelor.
Monitoringul financiar este un proces de selectare, prelucrare şi analiză a indicatorilor activităţii
economico-financiare a entităţilor, în scopul consolidării disciplinei financiare şi eficientizării
utilizării patrimoniului public de către autorităţile publice responsabile de administrarea acestuia.
Modul de organizare şi desfăşurare a monitoringului financiar, de prelucrare şi valorificare
a informaţiei aferente activităţii economico-financiare a întreprinderilor de stat și a societăţilor
comerciale cu capital integral sau majoritar de stat este stabilit de către Regulamentul privind
monitoringul financiar al autorităţilor publice la autogestiune, al întreprinderilor de stat/municipale
şi al societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar public, aprobat prin Hotărîrea
Guvernului nr. 56 din 17.01.2018.
Monitoringul financiar are drept obiectiv evaluarea şi analiza riscurilor bugetar-fiscale
aferente activităţii entităților economice cu capital integral sau majoritar de stat, ce pot avea efect
substanţial asupra situaţiei bugetar-fiscale.
De asemenea, monitoringul financiar se efectuează pentru a obţine o imagine pertinentă cu
privire la situaţia economico-financiară a entităţilor cu capital integral sau majoritar de stat,
reflectată în nivelul rentabilităţii, eficienţei şi riscului financiar. Totodată, rezultatele
monitoringului financiar servesc drept sursă suplimentară de informare a Guvernului şi
autorităţilor publice competente în procesul luării deciziilor privind administrarea şi deetatizarea
patrimoniului public, după caz, privind restructurarea, atragerea investiţiilor private prin
privatizare sau identificarea soluţiilor de consolidare a disciplinei financiare şi de sporire a
eficienţei utilizării patrimoniului public.
În același timp, rezultatele monitoringului financiar se utilizează de către autorităţile
publice competente la efectuarea previziunilor cu privire la evoluţia activităţii întreprinderilor de
stat şi a societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, diagnosticarea stării
financiare a acestora şi a nivelului de gestionare a patrimoniului public, inclusiv prin estimarea
încasărilor la buget sub formă de defalcări/dividende din profitul net obţinut.
Rezultatele monitoringului financiar al activității economico-financiare a întreprinderilor
de stat și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat se prezintă Guvernului,
11
Ministerului Economiei şi Infrastructurii şi Agenţiei Proprietăţii Publice şi se plasează pe pagina
web a Ministerului Finanţelor.Totodată, rezultatele monitoringului financiar se prezintă ca
material adiţional la proiectul legii bugetare anuale.
Autoritățile Publice Locale
Finanţele unităţilor administrativ-teritoriale se administrează în condiţiile Legii finanțelor
publice și responsabilității bugetar-fiscale și ale Legii privind finanţele publice locale, conform
principiului autonomiei locale.
Procesul bugetar şi bugetele locale de nivelurile întîi şi al doilea sînt independente unul de
altul, precum şi de bugetul de stat. Autoritățile publice locale dispun de bază fiscală proprie
(distinctă de cea a statului), constituită din impozite, taxe, precum și alte venituri în conformitate
cu Legea finanțelor publice locale. Baza fiscală a autorităţilor publice locale va fi proporţională
competenţelor lor proprii prevăzute de Constituţie şi de alte acte legislative.
Autoritățile publice locale dispun și de alte venituri bugetare, prevăzute de legislație.
Procedurile de distribuire a resurselor financiare proprii ale autorităţilor publice locale, precum şi
orice modificare a legislaţiei referitoare la funcţionarea sistemului finanţelor publice locale vor fi
coordonate în mod obligatoriu cu structurile reprezentative ale autorităţilor publice locale.
Cheltuielile autorităţilor/instituţiilor bugetare se finanţează din:
veniturile colectate de autorităţile/instituţiile bugetare;
resursele proiectelor finanţate din surse externe;
veniturile generale şi sursele de finanţare ale bugetului de la care se finanţează
autoritatea/instituţia bugetară respectivă.
Autoritatea/instituţia bugetară se finanţează de la un singur buget.Cheltuielile
autorităţilor/instituţiilor bugetare se aprobă, se execută şi se raportează fără divizare pe surse de
acoperire. Veniturile colectate de autorităţile/instituţiile bugetare. Veniturile colectate de
autorităţile/instituţiile bugetare se constituie din:
venituri de la efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor contra plată;
chiria sau darea în arendă a patrimoniului public;
donaţii, sponsorizări şi alte mijloace băneşti intrate legal în posesia
autorităţilor/instituţiilor bugetare.
Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor contra plată efectuate şi/sau prestate de către
autorităţile/instituţiile bugetare şi mărimea tarifelor la servicii se stabilesc de către Guvern sau,
după caz, de către autorităţile administraţiei publice locale, în funcţie de bugetul de la care se
finanţează autoritatea/instituţia bugetară.
12
Veniturile colectate de către autorităţile/instituţiile bugetare se utilizează, alături de veniturile
generale şi sursele de finanţare, pe măsura încasării lor pentru finanţarea cheltuielilor aprobate în
bugetele acestora, fără a fi condiţionate pentru anumite cheltuieli.
Dacă pe parcursul anului bugetar autorităţile/instituţiile bugetare colectează venituri peste
volumul aprobat, veniturile ce depăşesc volumul aprobat se utilizează pentru finanţarea
cheltuielilor în volumul aprobat.Dacă pe parcursul anului bugetar autorităţile/instituţiile bugetare
colectează venituri în volum mai mic decît cel aprobat, acestea vor efectua cheltuieli în volum
diminuat cu suma respectivă a veniturilor neîncasate.
Veniturile cu destinaţie, instituite prin acte legislative cu caracter special (fondurile speciale),
se direcţionează integral către programele corespunzătoare de cheltuieli.Resursele aferente
proiectelor finanţate din surse externe.Resursele aferente proiectelor finanţate din surse externe se
administrează în conformitate cu prevederile acordurilor respective, în limitele alocaţiilor bugetare
aprobate.
Se interzice utilizarea mijloacelor băneşti din conturile proiectelor finanţate din surse externe,
acordate conform destinaţiei prevăzute în acordurile de finanţare, în alte scopuri decît cele
prevăzute de acordurile respective.Mijloacele băneşti prevăzute la alin.(1) neutilizate pînă la data
încheierii anului bugetar sînt accesibile pentru utilizare în aceleaşi scopuri în anul bugetar următor
doar dacă acestea sînt prevăzute în bugetele corespunzătoare.
Sumele obţinute din vînzarea activelor fixe şi a bunurilor material. Sumele provenite din
vînzarea activelor fixe sau a materialelor rezultate în urma demontării şi dezmembrării acestora,
precum şi din vînzarea bunurilor materiale, care aparţin autorităţilor/instituţiilor bugetare, se
încasează la bugetul de la care acestea se finanţează.
Modul de comercializare a activelor fixe şi a altor bunuri materiale ale
autorităţilor/instituţiilor bugetare se stabileşte de Guvern. În Anexa 1 sunt reprezentate autoritățile
publice la autogestiune, care își desfășoară activitatea prin intermediul autofinanțării.
13
CAPITOLUL IV. Descrierea structurii entităţilor la diferite forme
organizatorico-juridice, instituţii şi autorităţi publice
Organele puterii şi administraţiei centrale şi locale de stat îndeplinesc pe lângă atribuţiile
lor specifice şi o serie de atribuţii de natură financiar-bugetară, şi anume:
Ministerul Finanțelor este organul central de specialitate al administraţiei publice care
asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de competență ce îi sînt încredinţate.
Ministerul este persoană juridică de drept public, cu sediul în municipiul Chişinău, şi dispune de
denumire, de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi trezoreriale şi bancare,
precum şi de alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite în legislaţie.
În activitatea sa, Ministerul se conduce de Constituţia Republicii Moldova, de Legea
nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern, de alte acte normative, decretele Preşedintelui
Republicii Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, structura Ministerului
Finanțelor este prezentată în Anexa 2.
Parlamentul este organul suprem care ia decizii în domeniul politicii financiar-bugetare,
valutare şi monetare; aprobă legile bugetare, legile fiscale, legea finanţelor publice, legea bancară,
a asigurărilor sociale etc. De asemenea are dreptul de control privind aplicarea acestor legi,
privind modul în care sunt constituite şi utilizate fondurile publice, precum şi asupra organelor,
organismelor şi persoanelor care sunt implicate în mânuirea fondurilor publice.
Guvernul are un rol important în pregătirea şi executarea deciziilor financiar-bugetare,
elaborarea proiectului bugetului de stat, al proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat şi
conturilor generale anuale de execuţie al acestor bugete, care după ce sun însuşite se supun spre
dezbatere şi aprobare Parlamentului.
Guvernul este alcătuit din:
a) Prim-ministru;
b) prim-viceprim-ministru;
c) viceprim-miniștri;
d) miniștri;
e) alți membri stabiliți prin lege organică.
Ministerul Finanţelor, ca organ de specialitate al Guvernului în domeniul financiar-bugetar,
îndeplineşte o serie de atribuţii printre care:
1) Propune Guvernului politica macroeconomică şi asigură aplicarea uniformă a
acesteia prin gestiunea balanţelor financiare, monetare şi valutare;
2) Elaborează proiectul bugetului de stat, pe care îl supune aprobării Guvernului;
14
3) Avizează programele de investiţii publice;
4) Efectuează controlul general financiar asupra utilizării eficiente a resurselor
financiar, precum şi respectării legilor în domeniul financiar-bugetar;
5) Contractează şi garantează împrumuturile de stat;
6) Elaborează proiecte de acte normative privind stabilirea impozitelor directe şi
indirecte.
Casa Naţională de Asigurări Sociale este o instituţie publică autonomă de interes naţional,
cu personalitate juridică ce administrează şi gestionează sistemul public de asigurări sociale. A
fost înfiinţată în anul 2001 în baza Legii privind sistemul public de asigurări sociale de stat nr.489-
XIV din 08.07.1999.
Casa Naţională este condusă de un preşedinte desemnat de Guvernul Republicii Moldova.
Activitatea CNAS este supravegheată de către Consiliul de Administraţie, compus din 12
persoane: reprezentanţi ai Guvernului, Sindicatelor, Patronatului şi Consiliului Republican al
Veteranilor.CNAS – este organul puterii executive, care realizează politica statului în domeniul
asigurărilor sociale.
Prin intermediul sistemului public de asigurări sociale, statul garantează cetăţenilor dreptul
la protecţie socială în cazurile de bătrâneţe, şomaj, boală, invaliditate, de pierdere a întreţinătorului
prin plăţi sociale – a pensii, indemnizaţii, compensaţii nominative şi alte prestaţii de asigurări
sociale. În Casa Naţională de Asigurări Sociale activează 1172 de specialişti (din ei 1050 –
functionari publici) care deservesc mai mult de 1 mln. de cetăţeni, beneficiari de plăţi sociale. Din
ei numai beneficiari de pensii – 686490 persoane, de indemnizaţii adresate familiilor cu copii –
78238 persoane, de alocaţii sociale de stat – 56062 de persoane (la situaţia de 01.10.2016).
Compania Naţională de Asigurări în Medicină este o organizaţie de stat autonomă de nivel
naţional, care dispune de personalitate juridică şi desfăşoară activităţi nonprofit în domeniul
asigurării obligatorii de asistenţă medicală, fondată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova
nr.950 din 7 septembrie 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea obligatorie de
asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998.
Compania Naţională de Asigurări în Medicină este o organizaţie de stat autonomă de
nivel naţional, care dispune de personalitate juridică şi desfăşoară activităţi nonprofit în domeniul
asigurării obligatorii de asistenţă medicală, fondată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova
nr.950 din 7 septembrie 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea obligatorie de
asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998.
Statutul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a fost aprobat prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr.156 din 11 februarie 2002 în temeiul aceleiaşi Legi şi al altor
acte normative aferente şi are drept obiectiv reglementarea activităţii Companiei. În activitatea sa
15
Compania se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, hotarîrile Parlamentului, decretele
preşedintelui, hotararile şi dispoziţiile Guvernului Republicii Moldova, de alte acte normative
precum şi de Statutul sus menţionat.Compania îşi exercita atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii
Moldova prin intermediul Agenţiilor teritoriale, activitatea cărora o organizează, o coordonează şi
o supraveghează în condiţiile legii. Prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la
unele măsuri pentru implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicala, nr.1432 din 7
noiembrie 2002 a fost aprobata structura aparatului central şi lista agenţiilor teritoriale ale
Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.
Curtea de Conturi este un organ de control al Parlamentului, care exercită un control
aposteriori asupra modului în care au fost constituite şi folosite resursele financiare publice de
către instituţiile publice sau regiile autonome, dar şi asupra tuturor persoanelor juridice care
mânuiesc sau beneficiază de fonduri publice din partea statului. Curtea de Conturi analizează
calitatea gestionării financiare din punct de vedere al economicității, eficienței și eficacității ,
verifică conturile anuale de execuție ale bugetului public, descarcă de gestiune conducătorii
indtituțiilor publice.
Agentia pentru Protectia Consumatorului - Agenţia este o autoritate administrativă,
subordonată Ministerului Economiei, responsabilă de implementarea politicii în domeniul
protecţiei consumatorilor şi de efectuare a controlului de stat asupra respectării prevederilor
legislaţiei în acest domeniu, precum şi a controlului de stat privind corespunderea produselor
şi/sau a serviciilor plasate pe piaţă cerinţelor prescrise sau declarate şi respectarea prevederilor
actelor normative în domeniul metrologiei legale, a normelor şi regulilor de desfăşurare a
activităţilor de comerţ.
Agenţia are misiunea de implementare a politicii şi strategiilor în domeniul protecţiei
consumatorilor, precum şi de supraveghere a respectării actelor normative din domeniul respectiv
în limitele competenţelor atribuite.
16
CAPITOLUL V. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor
întreprinderii
În conditiile economiei de piata, eficienta unei întreprinderi depinde într-o proportie
covârsitoare de capacitatea managerilor de a întelege si aplica principiile, metodele si tehnicile
moderne de management. Calitatea actului de management este o conditie vitala pentru ca firmele
sa obtina avantaje competitive si sa reziste în mecanismele concurentiale. Afirmatia anterioara este
cu atât mai importanta cu cât, în ultimii ani, s-a demonstrat ca factorul principal al falimentului
unei întreprinderi îl reprezinta incompetenta managerilor si greselile de conducere datorate unor
erori în materie decizionala. Într-o analiza structurala, acest factor detine o pondere de 60%, fiind
urmat la mare distanta de evolutia nefavorabila a pietei (cu o pondere de 20%), fenomene naturale,
incendii, calamitati, cutremure (cu o pondere de 10%) si alte cauze (10%)
"Existenta unei structuri de putere- afirma P. Conso- constituie suportul procedurii interne de luare
a deciziilor. Gradul de rationalitate al deciziei depinde de rolul oamenilor si de sistemul de valori
la care acestia accepta sa adere."Pentru a se asigura o eficienta maxima, deciziile financiare
trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte:
Un rol fundamental revine calitatii comunicarii care în conditiile economiei de piata a devenit la
fel de inportanta ca si informatia. Comunicarea este considerata "materia prima" a deciziei si se
deruleaza în primul rând între oameni, apoi între servicii si compartimente, precum si între
întreprindere si mediu.Deciziile financiare care formeaza continutul managementului financiar al
17
întreprinderii pot fi reprezentate sub forma unui circuit financiar, dupa cum se observa în Figura
nr. 1
18
CAPITOLUL VI. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor
publice. Instituţii subordonate ministerului finanţelor
În domeniul finanțelor publice organele competente și responsabile sunt:
- Parlamentul
- Guvernul
- Ministerul Finanțelor
- Autoritățile publice locale
În domeniul finanţelor publice, Parlamentul are următoarele competenţe şi
responsabilităţi de bază:
adoptă acte legislative în domeniul finanţelor publice;
adoptă, după caz, modificările şi completările la legislaţie ce rezultă din politica
bugetar-fiscală;
adoptă legile bugetare anuale şi legile privind modificarea bugetelor;
examinează raportul semianual privind executarea bugetului public naţional şi a
componentelor acestuia;
aprobă rapoartele anuale privind executarea bugetului de stat, a bugetului
asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală.
Rolul Guvernului
Un alt organ este Guvernul care are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:
- exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul gestionării
finanţelor publice, în conformitate cu principiile şi regulile stabilite de prezenta
lege;
- asigură durabilitatea programului de guvernare şi a altor documente de politici din
punct de vedere bugetar-fiscal;
- administrarea datoriei de stat şi monitorizarea datoriei sectorului public;
- aprobă cadrul bugetar pe termen mediu;
- aprobă şi prezintă Parlamentului proiectele legilor bugetare anuale, precum şi
proiectele de legi privind modificarea bugetelor;
- asigură gestionarea eficientă şi transparentă a fondului de rezervă şi a fondului de
intervenţie ale Guvernului;
- prezintă Parlamentului rapoarte privind executarea bugetului public naţional şi a
componentelor acestuia;
19
- aprobă regulamentul-cadru de activitate a serviciilor financiare din cadrul
autorităţilor publice;
- adoptă acte normative în scopul implementării prezentei legi.
Ministerul Finanţelor este autoritatea publică centrală în domeniul finanţelor publice şi
are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază: stabileşte activităţile intermediare ale
calendarului bugetar şi monitorizează implementarea acestuia, precum şi asigură coordonarea
generală a procesului bugetar; elaborează şi asigură implementarea politicii bugetar-fiscale în
conformitate cu principiile şi regulile bugetar-fiscale stabilite de prezenta lege; elaborează şi
prezintă Guvernului spre aprobare cadrul bugetar pe termen mediu; examinează propunerile de
buget ale autorităţilor publice centrale, elaborează şi prezintă Guvernului proiectul legii bugetului
de stat pe anul respectiv şi, în caz de necesitate, proiectele de legi privind modificarea acestuia;
examinează proiectele legilor anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor asigurării
obligatorii de asistenţă medicală şi sintezele consolidate ale proiectelor bugetelor locale de nivelul
întîi și al doilea, precum şi determină transferurile interbugetare în conformitate cu legislaţia;
asigură gestionarea mijloacelor financiare ale bugetelor componente ale bugetului public naţional
prin contul unic trezorerial şi prin alte conturi deschise în Banca Naţională a Moldovei şi în
instituţiile financiare, administrează bugetul de stat şi monitorizează executarea celorlalte bugete
componente ale bugetului public national.
Organizează şi asigură funcţionarea sistemului trezorerial; participă în Sistemul automatizat de
plăţi interbancare; întocmeşte şi publică rapoarte periodice şi anuale privind executarea bugetului
de stat, precum şi privind executarea bugetului public naţional; administrează datoria de stat şi
garanţiile de stat, precum şi monitorizează datoria sectorului public; efectuează monitoringul
financiar al autorităţilor publice la autogestiune, al întreprinderilor de stat şi al societăţilor
comerciale cu capital integral sau majoritar de stat; elaborează şi aprobă cadrul metodologic
necesar pentru implementarea prezentei legi şi a altor acte normative în domeniul finanţelor
publice, precum şi acordă asistenţă metodologică autorităţilor publice centrale şi locale în procesul
bugetar; asigură procesul de dezvoltare continuă a capacităţilor profesionale ale personalului care
activează în domeniul finanţelor publice;
Pentru analiza bugetară şi analiza perspectivelor în domeniul finanţelor publice, Ministerul
Finanţelor poate solicita şi dispune de orice informaţie necesară de la oricare autoritate/instituţie
publică.
20
Schema 6.1 Instituțiile subordonate Ministerului Finanțelor
Sursa: http://mf.gov.md/
21
mediu şi a proiectului legii bugetului de stat, rapoarte financiare, rapoarte de performanţă, alte
rapoarte şi informaţii necesare pentru elaborarea rapoartelor prevăzute de prezenta lege, fiind
responsabile de prezentarea în termen şi corectitudinea informaţiilor prezentate;
În domeniul finanţelor publice, instituţiile bugetare au următoarele competenţe şi
responsabilităţi de bază:elaborează şi prezintă propuneri de buget; repartizează limitele de alocaţii
bugetare conform clasificaţiei bugetare; îşi asumă angajamente bugetare şi efectuează cheltuieli în
scopurile şi în limitele alocaţiilor bugetare; implementează şi raportează programele în
conformitate cu obiectivele şi indicatorii de performanţă asumaţi; asigură gestionarea alocaţiilor
bugetare şi administrarea patrimoniului public, în conformitate cu principiile bunei guvernări;
publică bugetele şi rapoartele privind executarea acestora, inclusiv privind performanţa în cadrul
programelor; exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.
În domeniul finanţelor publice, autoritatea publică centrală în domeniul ocrotirii sănătăţii
are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:
1. elaborează politica în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi prezintă
Ministerului Finanţelor, în baza propunerilor Companiei Naţionale de Asigurări în
Medicină, prognoze ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi alte
informaţii necesare pentru elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu;
2. prezintă şi promovează, în procesul consultărilor cu Ministerul Finanţelor, Guvernul şi
cu Parlamentul, proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe
anul respectiv şi, în caz de necesitate, proiecte de legi privind modificarea fondurilor
asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
3. monitorizează şi analizează executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală, precum şi performanţa în cadrul programelor;
4. exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.
În domeniul finanţelor publice, Compania Naţională de Asigurări în Medicină are
următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:
elaborează şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii
prognoze ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi alte
informaţii necesare pentru elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu;
întocmeşte şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii
proiectul legii anuale a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi,
în caz de necesitate, propuneri de modificare a fondurilor asigurării obligatorii
de asistenţă medicală, precum şi furnizează informaţiile necesare pentru
fundamentarea acestora;
22
participă în procesul de consultare şi promovare a proiectului legii anuale a
fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală la Ministerul Finanţelor,
Guvern şi Parlament;
administrează fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi
implementează programele în conformitate cu obiectivele şi indicatorii de
performanţă asumaţi;
asigură gestionarea mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală şi administrarea patrimoniului public aflat în gestiune, în conformitate
cu principiile bunei guvernări;
prezintă Guvernului, autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii şi
Ministerului Finanţelor rapoarte privind executarea fondurilor asigurării
obligatorii de asistenţă medicală, inclusiv privind performanţa în cadrul
programelor, şi asigură publicarea acestora;
exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.
Rolul instituţiilor bugetare
În domeniul finanţelor publice, instituţiile bugetare au următoarele competenţe şi responsabilităţi
de bază:
elaborează şi prezintă propuneri de buget;
repartizează limitele de alocaţii bugetare conform clasificaţiei bugetare;
colectează venituri
îşi asumă angajamente bugetare şi efectuează cheltuieli în scopurile şi în limitele
alocaţiilor bugetare;
implementează şi raportează programele în conformitate cu obiectivele şi
indicatorii de performanţă asumaţi;
asigură gestionarea alocaţiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public, în
conformitate cu principiile bunei guvernări;
publică bugetele şi rapoartele privind executarea acestora, inclusiv privind
performanţa în cadrul programelor;
23
CAPITOLUL VII. Evaluarea activităţii şi locul departamentului
financiar în structura entităţii.
Departamentul Financiar Contabil are in principal urmatoarele atributii: de realizarea planului de
achizitii publice al institutiei; de organizarea licitatiilor, evaluarea ofertelor, selectarea
contractorului, negocierea si incheierea contractelor pentru activitatile contractate; de realizarea
corespondentei legate de activitatea financiara; de arhivarea documentelor legate de activitatea
financiara; de realizarea evidentei-financiar contabile si a rapoartelor financiare potrivit legislatiei
in vigoare; de realizarea evidentei incasarii si platilor in numerar; efectuarea platilor de decontare;
realizarea evidentei gestionare a patrimoniului si precum a materialelor procurate; efectuarea
receptiei materialelor procurate; realizarea evidentei gestionar-operative a mijloacelor fixe si a
obiectelor de inventar din dotarea institutiei; realizarea evidentei sintetice si analitice a
cheltuielilor; intocmirea notelor contabile si executia cheltuielilor si platilor de casa; realizarea
corespondentei legata de activitatea financiara suportata din venituri buget precum si din venituri
proprii; asigurarea platilor si realizarea documentelor de decontare pentru salariatii organizatiei.
Departamentul financiar este extrem de important în structura fiecărei entități.
Prin întocmirea rapoartelor și calcularea indicatorilor necesari care evaluază activitatea intr-o
anumită perioadă de gestiune, departamentul financiar identifică problemele de lichiditate , de
randament a entității, le soluționează și urmărește planificarea activității pe temen scurt șui lung.
Fişa postului este actul juridic în care se stipulează scopul general, sarcinile de bază
împuternicirile şi responsabilităţile specifice funcţiei publice/private, precum şi cerinţele faţă de
titularul acestei funcţii. Fişa postului reprezintă instrumentul de informare a titularului funcţiei
publice/private privind sarcinile pe care trebuie să le realizeze, precum şi un instrument de control
din partea autorităţii publice/private angajatoare privind activitatea titularului funcţiei publice,
inclusiv privind executarea sarcinilor stabilite.
Fişa postului se elaborează pentru fiecare funcţie publică/privată, poartă un caracter
nonpersonal şi se aduce la cunoştinţa titularului funcţiei publice/private la data numirii în funcție.
Fişa postului are următoarele scopuri:
a) instituirea unui sistem organizatorico-juridic;
b) facilitarea recrutării corecte a personalului;
c) delimitarea raţională a muncii în cadrul autorităţii publice, inclusiv stabilirea nivelurilor
de ierarhizare în cadrul autorităţii publice;
d) asigurarea obiectivităţii în procesul de evaluare a performanţelor profesionale;
e) corectitudinea dezvoltării carierei şi managementului resurselor umane;
f) soluţionarea eventualelor conflicte de serviciu.
24
În fişa postului se includ sarcinile care conduc la realizarea obiectivelor subdiviziunii
structurale din care face parte funcţia respectivă, precum şi a obiectivelor autorităţii.
Principalele atribuții ale compartimentului financiar-contabil sunt:
Organizează și desfășoară activitatea financiar-contabilă a entității în conformitate cu
dispozițiile legilor, care sunt în vigoare în Republicii Moldova.
Urmărește evoluția indicatorilor financiari, precum și respectarea disciplinei de plan și
a celei financiare de către entitate.
Asigură întocmirea documentelor de planificare financiară, care să urmărească
utilizarea eficientă a resurselor de capital puse la dispoziție.
Asigură plata integrală și la timp a remunerațiilor personalului.
Raportează lunar situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli.
Răspunde de prezentarea la termen a situațiilor financiare trimestriale și anuale, și a
altor rapoarte importate, cum ar fi toate declarațiile fiscale.
Asigură îndeplinirea sarcinilor contabilității cu privire la exercitarea controlului
financiar atât cel preventiv, cât și a celui ierarhic operativ-curent.
25
CAPITOLUL VIII. Acumularea şi selectarea informaţiei necesare
pentru desfăşurarea activităţii financiare.
Situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor utile în luarea deciziilor
economice pentru o gamă largă de utilizatori cum ar fi: proprietarii (acţionarii, asociaţii), creditorii,
clienţii, salariaţii, autorităţile publice şi publicul. Pentru realizarea acestui scop situaţiile financiare
oferă informaţii despre:
- active;
- capital propriu;
- datorii;
- venituri şi cheltuieli;
- fluxuri de numerar.
În funcţie de criteriile stabilite în Legea contabilităţii şi necesităţile informaţionale ale
utilizatorilor entitatea poate întocmi:
2. motivul stabilirii unei perioade de gestiune mai lungi sau mai scurte de un an; şi
3. faptul că informaţiile din situaţiile financiare nu sînt pe deplin comparabile (de exemplu,
pentru entităţile nou înregistrate prima perioadă de gestiune se consideră perioada din data
înregistrării de stat a entităţii pînă la 31 decembrie al aceluiaşi an calendaristic. În cazul în
26
care înregistrarea de stat a entităţii are loc după 1 octombrie, prima perioadă de gestiune se
consideră perioada din data înregistrării de stat pînă la 31 decembrie al următorului an
calendaristic).
Entitatea care are obligația să țină contabilitatea în partidă simplă poate ține contabilitatea în
partidă dublă, începînd cu următoarea perioadă de gestiune.Entitatea care are obligația să
întocmească situaţii financiare prescurtate poate întocmi situaţii financiare simplificate sau complete.
Entitatea care are obligația să întocmească situaţii financiare simplificate poate întocmi situaţii
financiare complete.Trecerea de la un set de situații finanicare la altul se efectueaza începînd cu
următoarea perioadă de gestiune.
27
Bilanţul prezintă poziţia financiară a entităţii şi include informaţii aferente soldurilor
existente la data raportării privind:
1. activele - resurse economice identificabile şi controlabile de către entitate ce provin din
fapte economice trecute din a căror utilizare se aşteaptă obţinerea unor beneficii economice;
2. capitalul propriu - mărimea rămasă în activele entităţii după scăderea datoriilor;
3. datoriile - obligaţii actuale ale entităţii provenite din fapte economice trecute a căror
stingere contribuie la o reducere a resurselor, purtătoare de beneficii economice.
În bilanţ totalul activelor este echivalent cu suma totalurilor capitalului propriu şi datoriilor.
Situaţia de profit şi pierdere caracterizează performanţa financiară a entităţii pentru perioada
de gestiune şi conţine informaţii privind:
1. veniturile - creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune,
sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor care au drept
rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia celor legate de contribuţiile proprietarilor;
2. cheltuielile - diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub
formă de ieşiri sau reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie la
diminuări ale capitalului propriu, altele decît cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor;
3. rezultatele financiare - profitul (pierderea) calculat ca diferenţă dintre veniturile şi
cheltuielile perioadei de gestiune.
Situaţia modificărilor capitalului propriu caracterizează existenţa şi modificarea elementelor
capitalului propriu în cursul perioadei de gestiune şi conţine informaţii privind:
1. capitalul social şi suplimentar - capitalul social, capitalul suplimentar, capitalul nevărsat,
capitalul neînregistrat şi capitalul retras;
2. rezervele - capitalul de rezervă, rezervele statutare şi alte rezerve;
3. profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) - corecţiile rezultatelor anilor precedenţi,
profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi, profitul net (pierderea netă) al
perioadei de gestiune, profitul utilizat al perioadei de gestiune şi rezultatul din tranziţia la noile
reglementări contabile;
4. alte elemente de capital propriu care nu se includ în subpct.1) - 3).
Situaţia fluxurilor de numerar caracterizează soldurile şi fluxurile de numerar pentru perioada
de gestiune şi conţine informaţii privind:
1.numerarul - numerar în monedă naţională şi valută străină în casierie şi conturi curente;
2. numerarul în expediţie - numerarul depus în casieriile băncilor, oficiilor poştale sau
transmise încasatorilor pentru înregistrarea ulterioară a acestora în conturile curente ale entităţii sau
pentru transmiterea către beneficiari;
3. documentele băneşti - timbrele taxei de stat, mărcile poştale, biletele de călătorie achitate,
biletele de tratament şi odihnă achitate etc.
În situaţia fluxurilor de numerar nu se reflectă:
1. mişcarea internă a numerarului (de exemplu, ridicările în numerar de la conturile curente,
deschiderea acreditivului, alimentarea cardurilor bancare ale entităţii, transferarea numerarului de la
un cont curent la altul, procurarea/vînzarea valutei străine);
2. tranzacţiile pe bază de barter (schimb de active/servicii);
3. convertirea datoriilor în capital social;
4. amortizarea şi pierderile din deprecierea activelor imobilizate etc.
Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte în baza contabilităţii de casă, conform căreia:
28
1. intrările de numerar sînt reflectate la sumele efectiv încasate în casierie şi conturi curente;
2. ieşirile băneşti - la sumele efectiv achitate din casierie şi conturi curente;
3. documentele băneşti - la valoarea documentelor băneşti efectiv intrate şi ieşite.
Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte conform metodei directe, potrivit căreia intrările
şi ieşirile de numerar se determină în baza datelor din conturile de evidenţă a numerarului.
Elementele situaţiei fluxurilor de numerar sînt divizate separat pe activităţile operaţională, de
investiţii şi financiară, cu prezentarea distinctă a diferenţelor de curs valutar.
Pe lîngă informaţiile cerute conform prevederilor Legii contabilităţii, Standardelor Naţionale
de Contabilitate şi altor acte normative, nota explicativă trebuie să includă următoarele
compartimente:
1.informaţii privind corespunderea situaţiilor financiare Standardelor Naţionale de
Contabilitate;
2. dezvăluirea politicilor contabile;
3.analiza activităţii economico-financiare a entităţii;
4 .alte informaţii.
29
CAPITOLUL IX. Conceptul de mecanism financiar, structura şi
funcţionalitatea acestuia în Republica Moldova
1. Concept de mecanism financiar
Fiecare economie are structuri proprii de ramură, forme specifice de organizare; aplică
metode şi principii de conducere etc. Deasemenea, are propriul său mecanism de funcţionare care
poate să prezinte atît asemănări, cît şi deosebiri faţă de mecanismele altor ţări.
- autoritate publică – atunci când nu se limitează doar la asigurarea ordinii publice, apărarea
naţională şi întreţinerea relaţiilor externe, dar influenţează şi producţia materială, consumul,
repartiţia PIB prin prelevarea unei părţi a acestuia la fondurile de resurse financiare publice;
- agent economic, respectiv în calitate de producător şi consumator de bunuri şi servicii;
- organizator şi finanţator al asigurărilor;
- asigurat.
Statul influenţează selectiv activitatea economică prin finanţarea unor obiective sau acţiuni
pe seama resurselor publice, precum şi prin utilizarea unor instrumente economico-financiare
(impozite şi taxe, transferuri şi subvenţiile, creditul şi dobânda, preţurile şi tarifele, taxa scontului şi
cursul de schimb etc.). de asemenea, creează cadrul instituţional şi juridic necesar desfăşurării
activităţii.
Mecanismului financiar are o structură complexă care cuprinde:
sistemul financiar;
pârghiile economico-financiare;
metode administrative de gestiune financiară;
cadrul instituţional;
cadrul juridic.
30
2. Sistemul fondurilor de resurse financiare
structura sistemului de fonduri financiare stă la baza derulării fluxurilor băneşti în orice
economie, dar, la rândul său, ea decurge din concepţia asupra mecanismului financiar-monetar,
având la bază o anumită politică financiar-monetară.
O imagine de ansamblu asupra acestui sistem poate fi realizată prin gruparea acestora după mai
multe criterii:
- la nivel mediu sau intermediar (fondurile bugetare ale raioanelor, municipiilor, oraşelor şi
comunelor);
- fonduri de înlocuire şi dezvoltare, printre care se regăsesc fondurile proprii ale întreprinderilor
destinate activităţii producţie, comerţ, investiţii, precum şi fondurile împrumutate pentru activităţile
curente sau de investiţii, fondurile speciale extrabugetare folosite pentru lucrări cu caracter de
investziţii;
- fonduri de consum, din care fac parte: fondurile bugetare şi extabugetare pentru consumul
curent, fondurile de asigurări socale, anumite părţi din fondurile proprii ale întreprinderilor destinate
acţiunilor cu caracter social sau stimulări materiale a salariaţilor, precum şi partea din resursele
băneşti ale populaţiei destinată consumului curent;
- fonduri de asigurare, care sunt destinate, în principal, asigurărilor sociale, asigurări de bunuri,
persoane, răspundere civilă, fie pentru consumul curent, fie pentru activităţi de investiţii;
- fonduri de rezervă, care se constituie la dispoziţia anumitor entităţi economice şi sociale şi sunt
destinate finanţării unor nevoi imprevezibile.
- fonduri financiare publice (fondul bugetar al administraţiei centrale de stat; fondul asigurărilor
sociale de stat);
- fonduri financiare private (fondurile aparţinînd societăţilor comerciale, bancare, de asigurare şi
reasigurare cu capital privat sau mixt, resursele băneşti ale populaţiei).
31
- prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (depuneri la bănci);
3. Pîrghiile economico-financiare
Noţiunea de pârghie financiară are la origine semnificaţiile pârghiei din fizica mecanică –
forţa care dă impuls.
Un mecanism de conducere a economiei încorporează o multitudine de instrumente
financiare, fiecare dintre ele având sarcina să contribuie la atingerea anumitor scopuri şi anume:
32
sancţionarea materială a acestora, în cazul nerespectării unor obligaţii legale sau contractuale.
Sancţionarea determină o anumită diminuare a avantajelor la care ar fi avut dreptul în cazul în care
nu s-ar fi produs fenomenul generator al sancţiunii. Sancţiunea se echivalează cu o “cointeresare
negativă”.
Sursa: http://mf.gov.md/ro
Pîrghia economico-financiară este o categorie economică cu ajutorul căruia statul
acţionează asupra interesului economic al unei colectivităţi determinate sau al membrilor acesteia
luaţi în mod individual pentru realizarea unui anumit obiectiv. Aceste obiective diferă de la un
grup de ţări la altul şi chiar de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta.
33
Ţările dezvoltate cu economie de piaţă folosesc din plin pîrghia impozitelor şi taxelor pentru a
influenţa schimburile comerciale cu străinătate.
În practica curentă a statelor cu economie de piaţă dezvoltate, pîrghiile financiare la care ne-am
referit mai sus sînt folosite în strînsă corelaţie cu alte pîrghii economice (emisiunea monetară,
preţurile şi tarifele, rata scontului) opţiunea pentru pîrghie sau alta ori pentru un complex de pîrghii
depinde de politica urmărită de guvern în domeniile creşterii economice, veniturilor, preţurilor,
bugetului de stat.
• bugetul de stat;
34
• devize de cheltuieli a instituţiilor publice;
• planuri de casă.
P
Bugetul de stat
L
A
N
U Bugetul administraţiei centrale
R
I
F
I Bugetul asigurărilor sociale (CNAS)
N
A
N
C
I
A Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale (bugetele
R
locale)
E
Bugetele regiilor autonome, societăţilor comerciale cu
capital de stat
Figura 9.2 . Esenţa previziunii financiare, sistemul de planuri financiare.
Sursa: https://mecc.gov.md/
La soluţionarea problemelor financiare participă o mulţime de organe care fac parte din sistemul
democraţiei reprezentative: Parlamentul şi consiliile judeţene, municipiile orăşeneşti şi comunale.
Sub îndrumarea directă a acestor organe funcţionează organele administraţiei de stat, centrale şi
locale: Guvernul, ministerele, perfecturile, primăriile.
Din categoria instituţiilor financiare specializate fac parte: Ministerul Finanţelor, băncile, Casa de
Economii, societăţi de asigurări şi reasigurări.
35
privind organizarea şi funcţionarea ministerelor, legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de
Conturi etc.
a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală;
d) utilizarea de către instituţiile publice a granturilor şi finanţelor alocate de donatorii externi pentru
realizarea programelor la care participă Republica Moldova;
j) alte domenii de activitate raportate, prin legi organice, la competenţa Curţii de Conturi.
36
Controlului efectuat de Curtea de Conturi se supun şi persoanele juridice, indiferent de tipul de
proprietate şi forma juridică de organizare, dacă acestea:
a) beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau de alte forme de sprijin
financiar din partea statului;
c) dispun de capital social integral de stat sau mai mult de 50 la sută din el aparţine statului.
37
CONCLUZIE
Întreprinderea - veriga principală a întregii economii naţionale. Anume la nivelul
întreprinderii se creează produsele necesare societăţii, se prestează serviciile cuvenite. De aceea
studierea diverselor aspecte ale activităţii întreprinderii constituie o condiţie obligatorie pentru
pregătirea specialiştilor calificaţi în domeniul economiei.
Întreprinderea necesită un complex bogat de cunoștințe și de specialiști buni pentru a avea o
activitate care îi va adduce profit și deasemenea și venit, atât în caznaua statului cît și în buzunarele
angajaților. O întreprindere de succes nu doar își face profit pentru propria existență și dezvoltare, ci
și ajută cu pași mici sau mari dezvoltarea statului din care face parte și la creșterea economiei în
general.
Antreprenoriatul – constituie o parte inseparabilă a activităţii economice a conducătorilor şi
specialiştilor de la întreprinderi, organizaţiile comerciale şi financiare. Însă până mai nu demult
această importantă funcţie administrativă era prea puţin reflectată în literatura economică.
În Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, esenţa acestei
activităţi este formulată astfel. Antreprenoriatul este activitatea, desfăşurată din proprie iniţiativă, de
sine stătător, cu riscul şi responsabilitatea materială proprie a cetăţenilor şi asociaţiilor lor de
producere a bunurilor, vânzarea mărfurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor în scopul de
a asigura o sursă permanentă de venit.
În domeniul finanțelor întreprinderii competențele și responsabilitățile le revin organelor de
conducere, directorului financiar și directorului general. De aici rezultă și importanța majoră a
departamentului financiar care urmărește atragerea investițiilor și obținerea unui maxim effect cu un
efort minim.
În domeniul finanțelor publice, toate competențele și responsabilităților le revin, autorităților
publice locale, Ministerului Finanțelor, Guvernului, Parlamentului, etc, care adoptă legi și asigură un
circuit neîntrerupt a resurselor financiare din cadrul unui stat.
Analizînd mecanismele de finanțare a întreprinderilor în conformitate cu realitatea Republicii
Moldova, observăm următoarele:
Întreprinderile din țara noastră sunt slab capitalizate, ceea ce indică o slabă perspectivă de creștere a
profitabilității acestora și face destul de dificil procesul privatizării din republică este lipsa capitalului
necesar pentru dezvoltarea și reorganizare.
38
BIBLIOGRAFIE
39
ANEXE
40
41