Ministerul Educaţiei,Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice
Departamentul „Finanţe şi Bănci”

RAPORT
privind efectuarea practicii de inițiere în specialitate

Buzu Mihaela
Grupa: FB 171

Conducător ştiinţific
Dr. hab. conf. univ.
Doga-Mârzac M

Chişinău, 2019
 Cuprins

Introducere ..................................................................................................................................3
Capitolul I
Organizarea întreprinderii : forma de organizare şi de proprietate; procedura de înregistrare.
Legislaţia în baza căreia se formează întreprinderea. Deosebiri de organizare în dependenţă de
forma organizaţional-juridică ( SRL, SA, ÎI) ………......................................................................4
Capitolul II
Modalităţi de formare a capitalului la diferite tipuri de întreprinderi ( SRL,SA,ÎI )………….....10
Capitolul III
Formarea resurselor financiare în componentele sistemului bugetar (APL, autorităţi publice,
inspectoratul fiscal, instituţie bugetară, autorităţi publice la autogestiune)……………………...12
Capitolul IV
Descrierea structurii entităţilor la diferite forme organizatorico-juridice, instituţii şi autorităţi
publice ( Ministerul finanţelor, APL, Parlament, Guvern, APC, instituţii bugetare, CNAS,
CNAM)..........................................................................................................................................15
Capitolul V
Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor întreprinderii............................................20
Capitolul VI
Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor publice. Instituţii subordonate ministerului
finanţelor........................................................................................................................................21
Capitolul VII
Evaluarea activităţii şi locul departamentului financiar în structura entităţii. Analiza fişei
postului lucrătorului financiar în sfera privată şi publică.............................................................28
Capitolul VIII.
Acumularea şi selectarea informaţiei necesare pentru desfăşurarea activităţii financiare, exemple
de rapoarte financiare, modalităţi de raportare……………………………………………..……30
Capitolul IX.
Politica financiară a statului……………………………………………………………………33.
Bibliografie...................................................................................................................................38

2
 INTRODUCERE

Nu se poate imagina desfasurarea unei activitati in colectiv, fara existenta unei anumite ordini
in ceea ce priveste rolurile angajatilor, fara reglementarea sarcinilor si responsabilitatilor
acestora si a legaturilor pe care functionarea organizatiei le presupune. Acest lucru este valabil in
orice domeniu: intr-o orchestra si in fotbal, in administratie si in afaceri etc. Proiectarea
sistemului de roluri in organizatie este o problema fundamentala a managementului, concretizata
in structura organizatorica a firmei.
Structura.organizatorica.reprezinta.ansamblul.posturilor.si.compartimentelor unei organizatii si
legaturile ce se stabilesc intre acestea.
Structura organizatorica evidentiaza posturile de conducere create in intreprindere, de aceea mai
este numita si structura de conducere, iar elaborarea ei, organizarea conducerii.
Structura organizatorica este componenta de baza a sistemului de management, de care depinde
functionarea firmei, consumul de resurse, eficienta activitatii. O structura buna poate favoriza
comunicarea, rezolvarea operativa a problemelor, reducerea consumurilor de munca, in timp ce
organizarea necorespunzatoare duce la aparitia unor disfunctiuni in activitatea firmei, genereaza
dezordine si ineficienta.
Structura organizatorica a firmei reflecta specificul fiecarei organizatii.De aceea, structurile nu se
inscriu in sabloane, exista diferentieri in structura organizatorica a intreprinderii de la o ramura la
alta sau chear in cadrul aceluiasi domeniu in functie de marimea firmei, de tehnologiile folosite,
de gradul de dispersie teritoriala, de competentele personalului etc.

3
 Capitolul I.
Organizarea întreprinderii : forma de organizare şi de proprietate; procedura de
înregistrare. Legislaţia în baza căreia se formează întreprinderea. Deosebiri de organizare
în dependenţă de forma organizaţional-juridică ( SRL, SA, ÎI )

Întreprindere…individuală
1.Întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate
privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Patrimoniul
întreprinderii individuale se formează pe baza bunurilor cetăţeanului (familiei) şi altor
surse..care..nu.sînt.interzise.de.legislaţie.
2. Întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de
drept ca persoană fizică. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile
persoanele.ale..antreprenorului.
Antreprenorul-posesor al întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată pentru
obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul său, exceptîndu-se acele bunuri care, conform legislaţiei
în..vigoare,nu..fac..obiectul.urmăririi.
Membrii familiei-posesor ai întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată solidară
pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul lor, exceptîndu-se acele bunuri care, în
conformitate..cu..legislaţia.în.vigoare,.nu.fac.obiectul.urmăririi.
3.Modul de constituire, înregistrare şi încetare a activităţii întreprinderilor individuale este
reglementat..de..prezenta..Lege..şi..de..legislaţia.civilă.Particularităţile.înfiinţării,.funcţionării.şi.
încetării.activităţii.gospodăriilor ţărăneşti sînt reglementate de Legea cu privire la
gospodăria.ţărănească.(de.fermier).
4.Document de constituire a întreprinderii individuale este hotărîrea cu privire la înfiinţarea
întreprinderii,semnată..de..către..fondator..(fondatori),incluzînd:
a) numele, prenumele (după caz, numele după tată), data naşterii, cetăţenia, domiciliul
cetăţeanului-fondator(fondatorilor-membri..ai..familiei);
b) numele, prenumele (după caz, numele după tată), data naşterii, domociliul şefului
(directorului).de..întreprindere..-în..cazul..în..care..acesta..nu.este.fondator;
c)firma.întreprinderii.inclusiv.abreviată;
d)sediul.întreprinderii;
e)data.înfiinţării.întreprinderii;

4
f)genul.(genurile).de.activitate.a.întreprinderii;
g)condiţiile.reorganizării.şi.lichidării.întreprinderii.
În..hotărîrea..cu..privire..la..înfiinţarea..întreprinderii..pot..fi..incluse..şi..alte..prevederi.care.nu
.contravin.legislaţiei.în.vigoare.
5. Firma întreprinderii individuale, inclusiv abreviată, trebuie să includă cuvintele
"întreprindere individuală" sau "Î.I.", precum şi numele cel puţin a unui posesor.

Societatea.pe.acţiuni,.societatea.cu.răspundere.limitată.
1. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată reprezintă întreprinderi aflate în
posesiunea a două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şi-au asociat
bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în
baza..contractului.de.constituire.(de.societate).şi.a.statutului.
Capitalul statutar (social) subscris al societăţilor este divizat în cote (părţi) subscrise ale
asociaţilor. Drept documente ce confirmă drepturile asociaţilor asupra cotelor subscrise sînt: în
cadrul societăţii pe acţiuni - acţiunea, în cadrul societăţii cu răspundere limitată - adeverinţa cotei
de..participaţie.
2. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată sînt persoane juridice şi poartă
răspundere..pentru..obligaţiile..asumate..cu..întreg.patrimoniul.lor.
Acţionarii, precum şi asociaţii societăţii cu răspundere limitată poartă răspundere pentru
obligaţiile întreprinderii numai în limitele valorii acţiunii.(cotelor).care.le.aparţin.
3. Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii societăţii pe acţiuni şi a societăţii
cu răspundere limitată sînt reglementate de legislaţia privind societăţile pe acţiuni şi societăţile
comerciale, de legislaţia civilă, precum şi de contractul de constituire (de societate) şi de statutul
întreprinderii.
Procedura de înregistrare
Statutul întreprinderii.se.aprobă.de.către.fondator.şi conţine.următoarele date:
a) firma (denumirea), inclusiv abreviată, şi sediul întreprinderii;
b)data şi numărul deciziei fondatorrului privind înfiinţarea întreprinderii, sediul fondatorului;
c) genurile de activitate;
d) durata întreprinderii (în cazul în care durata nu.este indicată întreprinderea se consideră
înfiinţată pe o durată nelimitată);
e) componenţa bunurilor transmise în gestiune întreprinderii şi mărimea capitalului social;
f) planul şi mărimea terenului ocupat de întreprindere;
g) răspunderea întreprinderii pentru obligaţiunile sale;

5
h) organele de gestiune şi control, competenţa lor, modul de constituire şi de desfăşurare a
activităţii;
i) modul de repartizare şi utilizare a beneficiului, precum şi de acoperire a pierderilor;
j) modul de reorganizare şi lichidare a întreprinderii.
(4) În statut pot fi incluse şi alte condiţii de înfiinţare şi activitate a întreprinderii, care nu vin în
contradicţie cu legislaţia.
(5) Înregistrarea şi reînregistrarea întreprinderii se efectuează în condiţiile legii.După luarea
deciziei privind deschiderea unei afaceri noi și identificarea ideii de afaceri, urmează alegerea
formei organizatorico-juridice de desfășurare a activității și înregistrarea întreprinderii.
Înregistrarea unei afaceri se realizează la Camera Înregistrării de Stat și la oficiile ei teritoriale.
În scopul simplificării procedurilor de inițiere a afacerii, la Camera Înregistrării de Stat a fost
creat ghișeul unic, care îi permite întreprinzătorului, pe lângă perfectarea documentelor de
înregistrare, verificarea denumirii și confecționarea ștampilei, să se pună în evidența electronică
a Casei Naționale de Asigurări Sociale și a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, să
obțină codurile statistice și cel fiscal. Procesul de înregistrare se finalizează cu primirea
certificatului de înregistrare, a actelor de constituire și a ștampilei.Simpla înregistrare a afacerii și
obținerea certificatului de înregistrare nu permit întreprinzătorului să înceapă activitatea,
deoarece există o serie de proceduri obligatorii a fi parcurse, care sunt specificate în figura de
mai jos și reflectă etapele de deschidere a unei afaceri de la.zero în Republica Moldova:
(continuare pagina 7)

6
1.1.Schema ce definește procesul de înregitstrare a întreprinderii.
{Sursa:www.slideserve.com/tilly/tema-3-modalit-i-de-lansare-n-afaceri}

Legislația în baza căreia se formează întreprindere

Antreprenoriat în general şi sectorul IMM
1. Legea nr. 845-XII din 3.01.1992 „Cu privire la antreprenoriat şi intreprinderi”
2. Legea nr. 206-XVI din 7.06.2006 „Privind susţinerea sectorului intreprinderilor mici şi
mijlocii”
3. H.G. nr. 538 din 17.05.2007 „Cu privire la crearea Organizaţiei pentru dezvoltarea sectorului
intreprinderilor mici şi mijlocii”
Înregistrarea întreprinderilor şi licenţierea genurilor de activitate
4. Legea nr. 220-XVI 19.10.2007 „Cu privire la inregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a
intreprinzătorilor individuali”
5. Legea nr. 451-XV din 30.07.2001” Privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de
Intreprinzător

7
6. H.G. nr. 926 din 12.07.2002 „Privind aprobarea tarifelor la serviciile cu plată, prestate de
Camera Inregistrării de Stat a MDI
Forme organizatorico juridice
7. Legea nr. 135-XVI din 14.06.2007 „Privind societăţile cu răspundere limitată”
8. Prevederi legale care se referă la activitatea Intreprinzătorului individual
9. Legea nr. 1353-XIV din 03.11.2000 „Privind gospodariile taranesti (de fermier)”
10. Legea nr. 93-XIV din 15.06.1998 „Cu privire la patenta de intreprinzator
Domeniul vamal
11. Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002 „Cu privire la modul introducere şi scoatere a bunurilor
de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice
12. H.G. nr. 1185 din 30.09.2003 „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de
introducere si scoatere a bunurilor de pe teritoriul Moldovei de catre persoanele fizice”
13. H.G. nr. 600 din 14.05.2002 Cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de
declarare a valorii in vama a marfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova.

1.2Tabel:Deosebiri de organizare în dependenţă de forma organizaţional-

juridică(SRL,SA,ÎI).continuare.pagina.9
SRL, SA( asemănări) ÎI
 Societatea pe acţiuni şi societatea cu  Antreprenorul-posesor al întreprinderii
răspundere limitată sînt persoane individuale poartă răspundere nelimitată
juridice şi poartă răspundere pentru pentru obligaţiile acesteia cu întreg
obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul patrimoniul său, exceptîndu-se acele
lor. bunuri care, conform legislaţiei în
Acţionarii, precum şi asociaţii societăţii vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
cu răspundere limitată poartă Membrii familiei-posesor ai
răspunderepentru obligaţiile întreprinderii individuale poartă
întreprinderii numai în limitele valorii răspundere nelimitată solidară pentru
acţiunii (cotelor) care le aparţin. obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul
lor, exceptîndu-se acele bunuri care, în
conformitate cu legislaţia în vigoare, nu
fac obiectul urmăririi

8
 SRL,SA (deosebiri)

 In cadrul unei SA, proprietarii se

numesc acţionari şi deţin acţiuni, în
{Sursa:ru.scribd.com/document/360789652/
vreme ce în cazul unei SRL aceştia sunt
Asemanari-Intre-Societatea-Pe-Actiuni-Si-
asociaţi şi controlează părţi sociale.
Societatea-Cu-Raspundere-Limitata}
 Principala diferenţa este suma necesară
pentru înfiinţarea companiei, respectiv
200 de lei în cazul unei Societăţi cu
Răspundere Limitată (SRL) şi de 90.000
de lei în cazul unei Societăţi pe Acţiuni
(SA) sau echivalentul în lei a 25.000 de
euro.

9
 Capitolul II.
Modalităţi de formare a capitalului la diferite tipuri de întreprinderi ( SRL, SA, ÎI ).

Capitalul reprezinta un element principal al unei datorii in opozitie cu venitul sperat

(dobanda). În aceasta abordare capitalul firmei este exprimat prin componente ale pasivului
bilantului, destinate sa finanteze activul patrimonial pe o perioada durabila.
Capitalul întreprinderii se constituie din diverse surse si se utilizează conform unei rationalităti
proprii, aspecte care influentează eficienta generală si, deci, diferentierea întreprinderilor cu
acelasi profil de activitate si cu un nivel satisfăcător al capitalului avansat în circuitul economic
De aceea, structura financiară, costul mediu al capitalului utilizat si modul de gospodărire în
functionarea mecanismului financiar al întreprinderii, prezintă o importantă deosebită pentru
acesta.
Capitalurile firmei se formeaza la înfiintare, se modifica prin cresteri sau diminuari si se
lichideaza la încetarea existentei ei. În functie de provenienta si apartenenta, capitalul firmei se
grupează în:
- capitaluri proprii;
- capitaluri împrumutate.
Capitalul social al S.R.L se constituie din aporturile asociaţilor şi reprezintă valoarea
minimă a activelor, exprimată în lei, pe care trebuie să le deţină Societatea. Aportul în numerar al
asociatul se varsă integral în cel mult 6 luni de la data înregistrării societăţii. În calitate de aport
la capitalul social pot fi bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale, şi bani. Prestaţiile în muncă şi
serviciile depuse la înfiinţarea Societăţii şi pe parcursul existenţei ei nu pot constitui aport la
formarea sau majorarea capitalului social. Suma totală a aportului nu poate fi mai mică decît
cuantumul capitalului social. Aportul în natură la capitalul social al Societăţii are ca obiect orice
bunuri aflate în circuitul civil. Bunurile se consideră a fi transmise cu titlu de proprietate. Nu pot
constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social al Societăţii creanţele şi drepturile
nepatrimoniale, precum şi bunurile consumptibile. Aportul în natură al asociatului va fi vărsat în
cel mult 30 de zile de la înregistrarea de stat a Societăţii. Aportul în natură al asociatului va fi
evaluat de un evaluator independent. În perioada de activitate a Societăţii, asociatul nu poate cere
restituirea aportului vărsat în capitalul social.
Capitalul social poate fi majorat prin:
a) mărirea proporţională a părţilor sociale din contul profitului net al Societăţii sau din
mijloacele capitalului de rezervă şi/sau alte surse;

10
 b) vărsarea aporturilor suplimentare de către asociat şi/sau de către terţii care au devenit
asociaţi.
Societatea este obligată să creeze un capital de rezervă de cel puţin 10% din cuantumul
capitalului social. Capitalul de rezervă al Societăţii se formează prin vărsăminte anuale din
profitul net, în proporţie de cel puţin 5% din profitul net, pînă la atingerea mărimii stabilite.
Dacă valoarea activelor nete ale Societăţii se reduce sub nivelul capitalului social şi al
capitalului de rezervă, vărsămintele în capitalul de rezervă reîncep. Capitalul de rezervă al
Societăţii poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului ei social.
Asociatul poate depune cote suplimentare la aport pentru acoperirea pierderilor suportate de
Societate sau în cazul în care temporar sînt necesare asemenea cote.
Capitalul social al S.A. constituie acţiuni ordinare nominative fiecare în valoare nominală de
1 (un leu) leu fiecare de aceeaşi clasă cu drept de vot. Acesta determină valoarea minimă a
activelor nete ale Societăţii, care asigură interesele patrimoniale ale creditorilor şi acţionarilor.

Capitalul social se constituie din valoarea aporturilor primite în contul achitării acţiunilor şi va
fi egal cu suma valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate.Mărimea capitalului social se indică
în bilanţ, registrul acţionarilor şi pe foaia cu antet ale Societăţii. Fondatorul este obligat să
plătească acţiunile subscrise pînă la înregistrarea de stat a societăţii, dacă aportul este în numerar
şi în termen de 30 de zile de la înregistrarea de stat, dacă aportul este în natură.

În cazul în care valoarea activelor nete ale societăţii, la expirarea a 3 ani financiari consecutivi,
cu excepţia primului an financiar, s-a redus sub minimul stabilit de lege, iar adunarea generală a
acţionarilor nu a luat nici o hotărîre conform legii, Societatea se dizolvă

11
 Capitolul III.
Formarea resurselor financiare în componentele sistemului bugetar (APL, autorităţi
publice, inspectoratul fiscal, instituţie bugetară, autorităţi publice la autogestiune).
Din toate timpurile necesarul de resurse financiare a devansat posibilităţile de procurare a lor.
Axioma este valabilă şi pentru societăţile moderne, în care cerinţele de mijloace financiare
publice cresc rapid.
In economiile de tranziţie evoluţia resurselor financiare publice capătă noi nuanţe. Perioada de
peste un deceniu oferă diverse experienţe în modernizarea principiilor de alcătuire a veniturilor
publice şi de gestionare a lor. Substituirea impozitelor proprii economiei centralizate prin
impozite indicate economiei de piaţă la faza iniţială de tranziţie, perfecţionarea continuă a
structurii şi construcţiei veniturilor publice au rezultat formarea unui sistem de resurse financiare
publice adecvat economiei de piaţă.

3.1Schema.resurselor..financiare..ale..societății.
{Sursa:www.scritub.com/economie/finante/SISTEMUL-RESURSELOR-FINANCIARE }

Bugetul de stat sau bugetul administatiei generale de stat este elaborat de Guvern si aprobat de
Parlament prin legea bugetara anuala si cuprinde veniturile si cheltuielile la dispozitia statului
pentru realizarea actiunilor social culturale, instructiv educative de aparare si ordine publica, de
infaptuire a justitiei si de finantare a unor institutii si activitati de interes strategic.
Legea bugetului de stat, continutul sau, tine seama de conceptiile politice, economice si sociale
ale partidului de la putere sau ale coalitiei de partide. Astfel, elaborarea, executia si controlul
bugetar sunt realizate in concordanta cu prevederile dreptului bugetar, cu prevederile
constitutionale si cu masurile luate de puterea legislativa si de cea executiva in materie bugetara.

12
In principiu, bugetul statului exprima relatii economice sub forma baneasca ce iau nastere in
procesul repartitiei produsului intern brut, pe timp de un an, in sensul constituirii fondurilor
financiare publice si al repartizarii acestora in conformitate cu nevoile sociale, economice si
financiare ale fiecarei perioade.
Veniturile bugetului de stat sunt materializate din produsul intern brut (PIB) prin intermediul
impozitelor, taxelor si contributiilor de la societati comerciale, firme private, regii autonome si
companii nationale, institutii publice, organizatii cooperatiste si populatie.
Resursele financiare ale bugetului de stat sunt destinate finantarii serviciilor publice generale,
asigurarii ordinii publice, apararii si sigurantei nationale, cheltuielilor social-culturale, serviciilor
de dezvoltare publica, actiunilor economice, transferurilor din bugetul de stat pentru echilibrarea
bugetelor locale si a bugetului asigurarilor sociale de stat, acordari de imprumuturi.
La bugetul de stat se concentreza urmatoarele criterii de venituri:
1) Venituri curente in care intra:
- impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe dividente de la societatile comerciale,
impozitul pe sumele obtinute din vanzarea activelor unor agenti economici, impozitul pe
profiturile realizate de persoanele fizice si juridice straine pe teritoriul tarii noastre, taxa pe
valoarea adaugata, taxele vamale penalitatile si majorarile pentru veniturile nevarsate la timp de
catre contribuabili, alte impozite directe si indirecte.
2) Venituri nefiscale in care intra:
- varsaminte din profitul net al regiilor autonome sau al companiilor nationale, varsaminte de la
institutiile publice ca: taxe de specializare, consultatii, analize, tratamente, taxe pentru brevete de
inventie si pentru inregistrarea marcilor de fabrica, veniturile din activitatea de navigatie si alte
prestari de servicii in porturi, veniturile din sumele care se incaseaza de catre institutiile de
invatamant superior drept regie de camin si de cantina.
3) Diverse venituri din care enumeram:
- venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputarii si despagubiri; venituri din
amenzile aplicate potrivit dispozitiilor legale; incasarea ratelor scadente la credite externe
acordate de la buget; incasarea dobanzilor aferente creditelor externe acordate de la buget;
venituri din concesiuni.
4) Venituri din capital, cum sunt:
- venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice;
- venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat.
Bugetul general consolidat reprezinta ansamblul tuturor bugetelor publice componente ale
sistemului bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un intreg. Este principalul instrument

13
de orientare al economiei in general si a diferitelor politici guvernamentale. Nu exista venituri
ale bugetului general consolidat, ci venituri al unuia din bugetele enumerate mai jos.
Legea privind Finantele Publice precizeaza faptul ca gestionarea resurselor financiare publice se
realizeaza printr-un sistem unitar de bugete care cuprinde:
- bugetul asigurarilor sociale de stat;
- bugetele locale;
- bugetul de stat;
- bugetele fondurilor speciale;
- bugetele trezoreriei statului;
- bugetele institutiilor publice autonome.
Acest sistem unitar formeaza bugetul public national. Asadar bugetul public national reflecta
formarea veniturilor fiscale si nefiscale si repartizarea acestora pe destinatii in functie de nevoia
sociala si de obiectivele de politica financiara previzionate de Guvern.
Bugetul public cumuleza la nivel national toate veniturile si cheltuielile publice reflectate in
urmatoarele fonduri:
- fondul de proprietatii de stat;
- fondul special pentru sanatate;
- fondul de risc si accident pentru protectia persoanelor handicapate;
- fondul special pentru dezvoltatea si modernizarea punctelor de trecere a frontierei;
- fondul special pentru dezvoltatea sistemului energetic;
- fondul special pentru modernizarea drumurilor publice;
- fondul special pentru protejarea asiguratilor;
- fondul special pentru promovarea si dezvoltarea turismului;
- fondul special al aviatiei civile.

14
 Capitolul IV.
Descrierea structurii entităţilor la diferite forme organizatorico-juridice, instituţii şi
autorităţi publice ( Ministerul finanţelor, APL, Parlament, Guvern, APC, instituţii
bugetare, CNAS, CNAM).

Ministerul Finanţelor

Ministerul Finanţelor este persoană juridică cu dreptul de a-şi constitui în scopul executării
de casă a bugetului de stat reprezentanţe - trezorerii teritoriale, are ştampilă cu Stema de
Stat a Republicii Moldova şi..cu..denumirea sa în limba de stat.
Ministerul Finanţelor este condus de Ministrul finanţelor, desemnat în şi eliberat din
funcţie conform Constituţiei Republicii Moldova.
Ministrul finanţelor are viceminiştri, desemnaţi în şi eliberaţi din funcţie de Guvern, care îşi
asumă, potrivit atribuţiilor ce le sînt stabilite prin ordinul Ministrului finanţelor, obligaţiunile şi
răspunderile..respective. Ministrul finanţelor poartă răspundere personală pentru..îndeplinirea .
sarcinilor şi obligaţiunilor atribuite Ministerului..Finanţelor şi stabileşte responsabilităţile vi
ceminiştrilor şi..conducătorilor subdiviziunilor..structurale..pentru..dirijarea..activităţii..de..profil
În..cadrul Ministerului Finanţelor..funcţionează..un Colegiu, în..componenţa căruia intră
Ministrul (preşedintele Colegiului), viceminiştrii lui, precum şi alţi lucrători de conducere
din sistemul Ministerului. Numărul de membri şi componenţa nominală a Colegiului
(cu excepţia persoanelor ce intră în componenţa lui potrivit funcţiei) sînt confirmate de
Guvern la propunerea Ministrului finanţelor. Colegiul Ministerului Finanţelor îşi ţine şedinţele
periodic (cel puţin o dată în trimestru), la care examinează problemele principale ale
organizării activităţii de perfecţionare a mecanismului financiar, de constituire şi executare a
bugetului..de..stat..şi..bugetelor..locale,precum..şi alte chestiuni ce ţin de competenţa Minist
erului, examinează chestiuni vizînd conducerea practică a instituţiilor şi organizaţiilor
din subordinea lui, controlul executării bugetelor de stat şi locale,selectării şi reciclării
cadrelor, elaborarea proiectelor de ordine,reguli şi instrucţiuni de cea mai mare
importanţă, ia în dezbatere..rapoartele şi..dările..de..seamă..prezentate..de..subdiviziunile struc
turale ale Ministerului, de organizaţiile şi instituţiile subordonate acestuia.
Deciziile Colegiului se realizează prin hotărîrile sale sau prin ordinele Ministrului. În
cazul divergenţelor de opinii dintre Ministru şi Colegiu, Ministrul dispune realizarea propriilor
decizii, raportînd..Guvernului Republicii Moldova despre divergenţele apărute. Membrii
Colegiului, la rîndul lor, sînt în drept să comunice Guvernului părerea lor.

15
 În scopul examinării problemelor actuale din domeniul finanţelor şi aplicării realizărilor
ştiinţei în activitatea practică a organelor financiare, pe lîngă Ministerul Finanţelor se
formează Consiliul de experţi şi Consiliul republican consultativ-metodologic, în componenţa
cărora se includ savanţi de vază,specialişti valoroşi în domeniul
finanţelor, creditării circulaţiei monetare, evidenţei contabile şi dării de seamă contabile,
colaboratori ştiinţifici.

4.1 Schema ,,Organigrama Ministerului Finanțelor”

{Sursa: old.mf.gov.md/about/organigrama?page=2 }

Guvernul
Guvernul Republicii Moldova asigură, conform Constituției, realizarea politicii interne și
externe a statului și exercită conducerea generală a administrației publice. Guvernul se
organizează și funcționează în conformitate cu prevederile constituționale, având la bază un
program de guvernare acceptat anterior de către parlament. Guvernul se formează în următoarea
componență: prim-ministrul, prim-viceprim-ministrul, viceprim-miniștrii, miniștrii și alți membri

16
stabiliți prin lege. Membri ai guvernului pot fi numai persoanele care dețin cetățenia Republicii
Moldova și au domiciliul în țară.
Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, desemnează
un candidat pentru funcția de prim-ministru. Candidatul pentru funcția de prim-ministru, în
termen de 15 zile de la desemnare, cere votul de încredere al parlamentului asupra programului
de activitate și a întregii liste a Guvernului. Președintele Republicii Moldova, în baza votului de
încredere acordat de parlament, numește guvernul. În termen de trei zile de la data numirii
guvernului, prim-ministrul, viceprim-miniștrii, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului depun
individual, în fața Președintelui Republicii Moldova, jurământul al cărui text este prevăzut la
art.79 alin.(2) din Constituție. În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului
Președintele Republicii Moldova revocă și numește, la propunerea Prim-ministrului, pe unii
membri ai Guvernului. Guvernul își exercită mandatul din ziua depunerii jurământului de către
membrii lui în fața Președintelui Republicii Moldova și pînă la validarea alegerilor pentru un nou
Parlament.
Guvernul este responsabil în fața Parlamentului pentru activitatea sa și cel puțin o dată pe
an, ține în fața Parlamentului o dare de seamă despre activitatea sa. Membrii guvernului sînt
obligați să răspundă la întrebările formulate de deputați referitor la activitatea Guvernului și a
organelor din subordinea lui în modul stabilit. Guvernul examinează deciziile comisiilor
Parlamentului vizând activitatea Guvernului și a organelor din subordinea lui, comunică
comisiilor rezultatele examinării deciziilor sau măsurile luate pe marginea lor.
Ședințele Guvernului se desfășoară după caz, dar nu mai rar decît o dată pe trimestru.
Ordinea de zi a ședințelor Guvernului se aprobă de acesta la propunerea Prezidiului Guvernului.
Pentru coordonarea activității interne a Guvernului și în scopul aprobării proiectului ordinii de zi
a ședințelor Guvernului, se formează Prezidiul Guvernului din care fac parte prim-ministrul și
viceprim-miniștrii. Ședința Prezidiului Guvernului se convoacă de Prim-ministru și se consideră
deliberativă dacă la ea participă toți membrii Prezidiului. În cazul absenței unui viceprim-
ministru, acesta va delega pentru participare la ședință cu drepturi depline un alt membru al
Guvernului. Deciziile în cadrul Prezidiului Guvernului se adoptă prin consens.

Parlamentul
Parlamentul Republicii Moldova este organul reprezentativ suprem al Republicii Moldova,
unica autoritate legislativă a statului, fiind o structură unicamerală compusă din 101 deputați
aleși pe liste, pentru o perioadă de 4 ani. Parlamentul este ales prin vot universal, egal direct,
secret și liber exprimat. Președintele Parlamentului Republicii Moldova este ales de parlament,

17
cu minim 52 de voturi. În prezent această funcție este îndeplinită de deputatul PDM Andrian
Candu.

Biroul permanent al Parlamentului este organul de lucru al acestuia și se formează,

ținîndu-se seama de reprezentarea proporțională a fracțiunilor în Parlament. Din el fac parte, din
oficiu, Președintele Parlamentului și vicepreședinții. Componența numerică și nominală a
Biroului permanent se stabilește prin hotărîre a Parlamentului, la propunerea fracțiunilor
parlamentare.

Fracţiuni parlamentare. În vederea formarii organelor de lucru si organizarii activitatii

Parlamentului, deputatii constituie fractiuni parlamentare alcatuite din cel putin 5 deputati alesi
in baza de liste ale concurentilor electorali, precum si fractiuni parlamentare cu aceeasi
componenta numerica din deputati independenti. Fractiunile parlamentare se constituie in termen
de 10 zile dupa constituirea legala a Parlamentului si functioneaza in baza regulamentului
propriu.
Comisiile permanente sînt organe de lucru ale Parlamentului, infiinţate pentru efectuarea
activităţii Parlamentului. Comisiile permanente răspund în faţa Parlamentului şi ii sînt
subordonate. Comisiile permanente se aleg pe intreaga durata a legislaturii. Numărul comisiilor,
denumirea, componenţa numerică şi nominală a fiecărei comisii se va hotărî de Parlament, la
propunerea..Biroului..permanent.
Parlamentul de legislatura XX-a a constituit 9 comisii permanente:

• Comisia administrație publică

• Comisia agricultură şi industrie alimentară

• Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media

• Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice

• Comisia economie, buget şi finanţe

• Comisia juridică, numiri şi imunităţi

• Comisia mediu și dezvoltare regională

• Comisia politică externă şi integrare europeană

• Comisia protecţie socială, sănătate şi familie

• Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică

18
Casa Naţională de Asigurări Sociale
.. Casa Naţională de Asigurări Sociale este o instituţie publică autonomă de interes naţional, cu
personalitate juridică ce administrează şi gestionează sistemul public de asigurări
sociale. CNAS a fost înfiinţată în anul 2001 în baza Legii privind sistemul public de asigurări
sociale de stat nr. 489-XIV din 08.07.1999. Casa Naţională este condusă de un preşedinte
desemnat de Guvernul Republicii Moldova. Activitatea CNAS este supravegheată de către
Consiliul de Administraţie, compus din 12 persoane: reprezentanţi ai Guvernului, Sindicatelor,
Patronatului..şi..Consiliului..Republican..al..Veteranilor.

4.2..Schema..Organigrama..Casei..Naționale..de..Asigurări..Sociale
{Sursa: www.cnas.md/pageview.php?l=ro&idc=334&t=/Despre-CNAS/Organigrama }

19
 Capitolul V.
Competenţe..şi..responsabilităţi..în..domeniul..finanţelor..întreprinderii.
Finanţele întreprinderii, ca componentă de bază a sistemului financiar, are în vedere
constituirea, repartizarea şi gestionarea resurselor financiare necesare pentru realizarea
obiectivelor sale economice, financiare şi sociale.
Principalele competente sunt:
 Constituirea şi lărgirea capitalului social ;
 Crearea / atragerea mijloacelor financiare necesare derulării ritmice a activităţii
operaţionale;
 Constituirea unei structuri financiare optime;
 Asigurarea circuitului fondurilor constituite ;
 Mobilizarea creanţelor şi efectuarea plăţilor;
 Plasarea eficientă a mijloacelor băneşti excedentare;
Conţinutul şi rolul finanţelor întreprinderii se dezvoltă prin funcţiile pe care acestea le
îndeplinesc şi anume:
Funcţia de asigurare presupune asigurarea întreprinderii în cantitate optimă şi la timpul
oportun cu resursele financiare necesare, prin apelarea la o gamă largă de surse.
Funcţia de repartiţie constă în repartizarea resurselor acumulate şi constituirea unui
sistem de fonduri necesare îndeplinirii programelor economice, financiare şi sociale ale
întreprinderii;
Funcţia de control, prin executarea căreia se urmăreşte organizarea şi funcţionarea în
condiţii de eficienţă a întreprinderii şi în corespundere cu legislaţia în vigoare a ţării. Controlul
financiar intern se execută de persoane abilitate cu funcţii în acest domeniu (contabil şef, director
financiar, managerul general, acţionari, comisia de cenzori, etc.) şi are ca obiectiv evitarea
imobilizării fondurilor, depistarea dereglărilor ce pot avea loc în legătură cu nerespectarea
termenelor de încasări şi plăţi, cu neîndeplinirea contractelor de producţie – vânzare, irosirea
patrimoniului, etc. în vederea luării măsurilor operative de lichidare a acestora.
Activitatea întreprinderii poate fi controlată şi de organele financiare centrale şi locale care
urmăresc veridicitatea calculării impozitelor şi taxelor datorate statului, modul de aplicare a
preţurilor şi tarifelor, calculul salariilor, etc.; de către bănci, alte instituţii de creditare în ceea ce
priveşte gradul de lichiditate şi de solvabilitate a întreprinderii, respectarea regimurilor de
decontare, a formelor şi instrumentelor de plată, rambursarea la timp a împrumutului.

20
 Capitolul VI.
Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor publice. Instituţii subordonate
ministerului finanţelor.
În domeniul finanţelor publice, Parlamentul are următoarele competenţe şi
responsabilităţi de bază:
a) adoptă acte legislative în domeniul finanţelor publice;
b) adoptă, după caz, modificările şi completările la legislaţie ce rezultă din politica
bugetar-fiscală;
c) adoptă legile bugetare anuale şi legile privind modificarea bugetelor;
d) examinează raportul semianual privind executarea bugetului public naţional şi a
componentelor acestuia;
e) aprobă rapoartele anuale privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor
sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medical.
Guvernul, care și Parlamentu are unele competențe şi responsabilităţi de bază:
a) exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul gestionării finanţelor
publice, în conformitate cu principiile şi regulile stabilite de prezenta lege;
b) asigură durabilitatea programului de guvernare şi a altor documente de politici din punct
de vedere bugetar-fiscal;
c) asigură administrarea datoriei de stat şi monitorizarea datoriei sectorului public;
d) aprobă cadrul bugetar pe termen mediu;
e) aprobă şi prezintă Parlamentului proiectele legilor bugetare anuale, precum şi proiectele
de legi privind modificarea bugetelor;
f) adoptă hotărîri privind redistribuirea alocaţiilor
g) asigură gestionarea eficientă şi transparentă a fondului de rezervă şi a fondului de
intervenţie ale Guvernului;
h) prezintă Parlamentului rapoarte privind executarea bugetului public naţional şi a
componentelor acestuia;
i) aprobă regulamentul-cadru de activitate a serviciilor financiare din cadrul autorităţilor
publice;
j) adoptă acte normative în scopul implementării prezentei legi
În domeniul finanţelor publice, autorităţile publice centrale au următoarele competenţe
şi responsabilităţi de bază:

21
 a) organizează sistemele de planificare, executare, evidenţă contabilă şi raportare a
bugetului în cadrul autorităţii publice respective şi, după caz, în cadrul instituţiilor bugetare din
subordine;
b) elaborează, aprobă, asigură implementarea şi raportează strategiile sectoriale de
cheltuieli;
c) stabileşte priorităţile de politică sectorială şi asigură conformitatea strategiilor sectoriale
de cheltuieli cu documentele de planificare strategică şi cu limitele de cheltuieli
prognozate/aprobate în buget;
d) asigură repartizarea limitei sectoriale de cheltuieli pe bugetele componente ale bugetului
public naţional şi pe autorităţi publice centrale, în cadrul sectorului de care este responsabil,
inclusiv determină transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat la bugetele locale;
e) prezintă Ministerului Finanţelor propuneri pentru elaborarea cadrului bugetar pe termen
mediu şi a proiectului legii bugetului de stat, rapoarte financiare, rapoarte de performanţă, alte
rapoarte şi informaţii necesare pentru elaborarea rapoartelor prevăzute de prezenta lege, fiind
responsabile de prezentarea în termen şi corectitudinea informaţiilor prezentate;
f) participă la argumentarea şi promovarea proiectului cadrului bugetar pe termen mediu şi
a legii anuale a bugetului de stat, precum şi a rapoartelor privind executarea bugetului de stat,
inclusiv privind performanţa în cadrul programelor pe domeniile de competenţă;
g) asigură repartizarea şi aprobă limitele de alocaţii bugetare anuale şi indicatorii de
performanţă pentru instituţiile din subordine şi monitorizează performanţele financiare şi
nefinanciare ale acestora;
h) asigură publicarea strategiilor sectoriale de cheltuieli şi a bugetelor anuale pe domeniile
de competenţă, precum şi a rapoartelor privind implementarea acestora;
i) asigură gestionarea alocaţiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public, în
conformitate cu principiile bunei guvernări;
j) asigură supravegherea activităţii şi eficienţa utilizării patrimoniului instituţiilor publice la
autogestiune pentru care au calitatea de fondator, precum şi a întreprinderilor de stat şi a
societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat care activează în domeniul de
competenţă;
k) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.

Casa Naţională de Asigurări Sociale are următoarele competenţe şi responsabilităţi de

bază:

22
 a) elaborează şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul protecţiei sociale prognoze
ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi alte informaţii necesare pentru elaborarea cadrului
bugetar pe termen mediu;
b) întocmeşte şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul protecţiei sociale proiectul
legii anuale a bugetului asigurărilor sociale de stat şi, în caz de necesitate, propuneri de
modificare a bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi furnizează informaţiile necesare
pentru fundamentarea acestora;
c) participă în procesul de consultare şi promovare a proiectului legii anuale a bugetului
asigurărilor sociale de stat la Ministerul Finanţelor, Guvern şi Parlament;
d) administrează bugetul asigurărilor sociale de stat şi implementează programele în
conformitate cu obiectivele şi indicatorii de performanţă asumaţi;
e) asigură gestionarea mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat şi administrarea
patrimoniului public aflat în gestiune, în conformitate cu principiile bunei guvernări;
f) prezintă Guvernului, autorităţii publice centrale în domeniul protecţiei sociale şi
Ministerului Finanţelor rapoarte privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, inclusiv
privind performanţa în cadrul programelor, şi asigură publicarea acestora;
g) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.

Compania Naţională de Asigurări în Medicină are următoarele competenţe şi

responsabilităţi de bază:
a) elaborează şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii prognoze
ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi alte informaţii necesare pentru
elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu;
b) întocmeşte şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii proiectul
legii anuale a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi, în caz de necesitate,
propuneri de modificare a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, precum şi
furnizează informaţiile necesare pentru fundamentarea acestora;
c) participă în procesul de consultare şi promovare a proiectului legii anuale a fondurilor
asigurării obligatorii de asistenţă medicală la Ministerul Finanţelor, Guvern şi Parlament;
d) administrează fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi implementează
programele în conformitate cu obiectivele şi indicatorii de performanţă asumaţi;
e) asigură gestionarea mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi
administrarea patrimoniului public aflat în gestiune, în conformitate cu principiile bunei
guvernări;

23
 f) prezintă Guvernului, autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii şi
Ministerului Finanţelor rapoarte privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală, inclusiv privind performanţa în cadrul programelor, şi asigură publicarea acestora;
g) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.

Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele competenţe şi responsabilităţi de

bază:
a) elaborează, aprobă şi administrează bugetele locale cu respectarea principiilor şi
regulilor stabilite de prezenta lege şi în conformitate cu legislaţia privind finanţele publice locale;
b) elaborează prognoze bugetare şi întreprind, în limitele competenţelor, măsuri pentru
creşterea bazei fiscale şi asigurarea sustenabilităţii bugetelor locale pe termen mediu şi lung;
c) înaintează, prin intermediul asociaţiilor reprezentative ale autorităţilor administraţiei
publice locale, propuneri la elaborarea politicii bugetar-fiscale şi a politicilor sectoriale, precum
şi participă la consultările privind relaţiile interbugetare;
d) conlucrează cu autorităţile publice centrale şi implementează la nivel local programele şi
politicile cuprinse în documentele de planificare strategică de nivel naţional;
e) publică bugetele locale şi rapoartele privind executarea acestora, inclusiv privind
performanţa în cadrul programelor la nivel local;
f) asigură gestionarea resurselor bugetare şi administrarea patrimoniului public, în
conformitate cu principiile bunei guvernări;
g) efectuează monitoringul financiar al instituţiilor publice la autogestiune, al
întreprinderilor municipale şi al societăţilor comerciale în care autorităţile administraţiei publice
locale au calitatea de fondator sau deţin cota majoritară în capital social.
Alte competenţe specifice ale autorităţilor administraţiei publice locale sînt prevăzute de
legislaţia privind finanţele publice locale şi de alte acte normative.

Instituţiile bugetare au următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:

a) elaborează şi prezintă propuneri de buget;
b) repartizează limitele de alocaţii bugetare conform clasificaţiei bugetare;
c) colectează venituri în condiţiile art.43;
d) îşi asumă angajamente bugetare şi efectuează cheltuieli în scopurile şi în limitele
alocaţiilor bugetare;
e) implementează şi raportează programele în conformitate cu obiectivele şi indicatorii de
performanţă asumaţi;

24
 f) asigură gestionarea alocaţiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public, în
conformitate cu principiile bunei guvernări;
g) publică bugetele şi rapoartele privind executarea acestora, inclusiv privind performanţa
în cadrul programelor;
h) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.

Ministerul Finanţelor este autoritatea publică centrală în domeniul finanţelor publice şi

are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:
a) stabileşte activităţile intermediare ale calendarului bugetar şi monitorizează
implementarea acestuia, precum şi asigură coordonarea generală a procesului bugetar;
b) elaborează şi asigură implementarea politicii bugetar-fiscale în conformitate cu
principiile şi regulile bugetar-fiscale stabilite de prezenta lege;
c) elaborează şi prezintă Guvernului spre aprobare cadrul bugetar pe termen mediu;
d) examinează propunerile de buget ale autorităţilor publice centrale, elaborează şi prezintă
Guvernului proiectul legii bugetului de stat pe anul respectiv şi, în caz de necesitate, proiectele
de legi privind modificarea acestuia;
e) examinează proiectele legilor anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor
asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi sintezele consolidate ale proiectelor bugetelor
locale de nivelul întîi şi al doilea, precum şi determină transferurile interbugetare în conformitate
cu legislaţia;
f) asigură gestionarea mijloacelor financiare ale bugetelor componente ale bugetului public
naţional prin contul unic trezorerial şi prin alte conturi deschise în Banca Naţională a Moldovei
şi în instituţiile financiare, administrează bugetul de stat şi monitorizează executarea celorlalte
bugete componente ale bugetului public naţional;
g) organizează şi asigură funcţionarea sistemului trezorerial;
h) participă în Sistemul automatizat de plăţi interbancare;
i) întocmeşte şi publică rapoarte periodice şi anuale privind executarea bugetului de stat,
precum şi privind executarea bugetului public naţional;
j) administrează datoria de stat şi garanţiile de stat, precum şi monitorizează datoria
sectorului public;
k) efectuează monitoringul financiar al autorităţilor publice la autogestiune, al
întreprinderilor de stat şi al societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;

25
 l) elaborează şi aprobă cadrul metodologic necesar pentru implementarea prezentei legi şi a
altor acte normative în domeniul finanţelor publice, precum şi acordă asistenţă metodologică
autorităţilor publice centrale şi locale în procesul bugetar;
m) asigură procesul de dezvoltare continuă a capacităţilor profesionale ale personalului
care activează în domeniul finanţelor publice;
n) avizează proiectele de acte normative cu implicaţii financiare asupra bugetelor, precum
şi proiectele de acorduri, memorandumuri, protocoale sau alte documente cu caracter financiar,
încheiate cu alte state sau cu organizaţii internaţionale;
o) exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.
Pentru analiza bugetară şi analiza perspectivelor în domeniul finanţelor publice, Ministerul
Finanţelor poate solicita şi dispune de orice informaţie necesară de la oricare autoritate/instituţie
public.
Pe lîngă competențele pe care le are,Ministerul Finanțelor are în subordonare sa
următoarele instituții:

6.1..Schema..Instituțiilor..subordinate..ministerului..Finanțelor
{Sursa:mf.gov.md/ro/ministerul-finan%C8%9Belor/institu%C8%9Bii-subordonate }

Serviciul Fiscal de Stat este un sistem centralizat de organe fiscale, cuprinzînd şi activitatea
funcţionarilor fiscali care deţin funcţii în aceste organe, orientată spre exercitarea atribuţiilor de

26
administrare fiscală, conform legislaţiei fiscale, reprezintă un organ de stat a cărui activitate este
orientată spre asigurarea încasării impozitelor, taxelor şi altor plăţi obligatorii la buget, care sunt
direcţionate ulterior la dezvoltarea statului, asigurarea asistenţei şi protecţiei sociale a populaţiei.

Serviciul Vamal al Republicii Moldova este o instituţie din sistemul organelor de

drept şi de securitate a statului avînd misiunea de a asigura securitatea economică a ţării prin
colectarea eficientă a taxelor şi impozitelor, combaterea fraudelor vamale, facilitarea comerţului
internaţional şi protejarea societăţii, aplicînd uniform şi imparţial legislaţia vamală.

Agenţia Achiziţii Publice este organul de specialitate în subordinea Ministerului

Finanţelor, care asigură implementarea politicii statului în domeniul achiziţiilor publice.
Inspecţia Financiară în activitate sa pune accentul pe „solicitări, plângeri, semnale, suspiciuni
privind gestionarea neadecvată a fondurilor şi patrimoniului public”, iar funcţia de control se va
baza pe analiza riscurilor.
Consiliul de supraveghere publica a auditului este o institutie care se subordonează
Ministerului..Finanțelor..și..are..următoarele..atribuții:
• elaborarea recomandărilor pentru ameliorarea sistemului de instruire profesională continuă a
auditorilor;
•organizarea..procesului..de..certificare..a..auditorilor;
• stabilirea cerinţelor minime pentru executarea programului de pregătire a stagiarului în audit;
• examinarea solicitărilor aferente supravegherii publice a auditului, inclusiv privind calitatea
efectuării..auditului;
• adoptarea deciziilor privind aplicarea măsurilor disciplinare auditorilor şi entităţilor de audit;
•supravegherea activității stagiarilor în audit, auditorilor şi entităţilor de audit;
•prezentarea propunerilor privind perfecționarea legislației ce ține de auditul situațiior financiare;
•ţinerea Registrului public al auditorilor şi Registrului public al entităţilor de audit;
•efectuarea..controlului..extern..al..calităţii..auditului.

27
 Capitolul VII.
Evaluarea activităţii şi locul departamentului financiar în structura entităţii. Analiza fişei
postului lucrătorului financiar în sfera privată şi publică.
Potenţialul economic al unei ţări, posibilităţile acesteia de a satisface cerinţele economico –
sociale, locul pe care îl ocupă în economia mondială şi măsura participării la diviziunea
internaţională a muncii, asigurarea unor condiţii de viaţă decentă a populaţiei, ca şi independenţa
ţării depind de modul cum resursele materiale, financiare şi umane sunt atrase şi folosite în
circuitul economic, de organizarea şi conducerea activităţii economico-sociale, de mecanismul
financiar de funcţionare a economiei naţionale. Mecanismul financiar este determinat de natura
economică a relaţiilor de producţie, de complexitatea acestor relaţii, de nivelul de dezvoltare al
forţelor de producţie, de instrumentele financiare şi bancare, de condiţiile în care se desfăşoară
procesul reproducţiei sociale, precum şi de factorii morali-publici care acţioneaza în societatea
noastră. El are o sferă de aplicare largă, cuprinzând practic întregul sistem de conducere a
agenţilor economici, a instituţiilor publice şi a autorităţilor administrativ-teritoriale, toate
măsurile, instrumentele şi normele economico-finaciare. Mecanismul financiar este un angrenaj
complex, constituit din ansamblul conexiunilor şi legăturilor, din totalitatea formelor, metodelor,
principiilor, instrumentelor financiare şi bancare, a verigilor şi celulelor independente de
organizare, previziune, gestiune şi conducere a activităţii financiare, de înfăptuire a gestiunii
economico-financiare.
Funcţionarea optimă a mecanismului financiar în profil de ramură economică şi teritorial, la
nivel macro şi microeconomic are la bază câteva principii şi anume:
 conducerea şi orientarea dezvoltării economice şi sociale a ţării de catre stat;  aşezarea
întregii actrivităţi pe baze economice profitabile;
 realizarea gestiunii economico-finaciare a autofinanţării;
 participarea agenţilor economici într-o măsură crescândă la constituirea fondurilor de
resurse sociale ale statului;
 perfecţionarea stimulării materiale şi întărirea răspunderii;
 organizarea activităţii economico-financiare pe baza de bugeturi de venituri şi cheltuieli;
 optimizarea relaţiilor de plată.
În activitatea financiară se elaborează un sistem integrat de bugete periodice care, la nivel de
întreprindere, se regăsesc sub forma a patru bugete centralizatoare: bugetul de venituri şi
cheltuieli, bugetul de investiţii, bugetul de numerar şi bilanţul financiar. Bugetul de venituri şi
cheltuieli va fi fundamentat ţinându-se cont de profitul planificat şi stabilit ca obiectiv anual; în

28
felul acesta se va determina un nivel minim al vânzărilor şi un nivel maxim admis pentru
cheltuieli, care trebuie să susţină totalitatea activităţilor firmei. Bugetul de investiţii va conţine
informaţii legate de tipul şi destinaţia investiţiilor, necesarul de finanţare, sursele de finanţare şi
costul acestora. Bugetul de numerar va evidenţia proiecţia încasărilor şi plăţilor generate de
activitatea de exploatare, de investiţii şi de finanţare. Cu ajutorul acestui tip de buget se pot
anticipa riscurile de lipsă a lichidităţilor şi se poate interveni din timp pentru depăşirea acestei
situaţii. Bilanţul financiar scoate în evidenţă situaţia previzionată a patrimoniului întreprinderii.
Un prim obiectiv urmărit prin elaborarea unui buget se referă la previziunea operaţiilor
financiare şi nefinanciare viitoare.
Bugetele pot avea forme şi conţinuturi diferite. Structura acestora depinde de activitatea
bugetară, de dimensiunile organizaţiei, de gradul în care procesul bugetar este integrat în
structura financiară a întreprinderii şi de pregătirea şi experienţa profesională a persoanei care îl
întocmeşte. Spre deosebire de contul de rezultate şi bilanţul contabil, bugetul nu are un formular
standard. Formatul efectiv al unui buget este stabilit de persoana care îl elaborează. O companie
poate avea propriile formulare pentru bugetele utilizate în mod curent. Însă, dacă este nevoie de
informaţii bugetare pentru un nou produs sau serviciu, acestea nu trebuie neapărat să respecte
structura sau forma celorlalte bugete deja existente. Al doilea obiectiv al unui buget se referă la
faptul că informaţiile trebuie să fie pe cât posibil exacte şi relevante pentru utilizatori. Pentru a
atinge acest obiectiv, bugetul trebuie să prezinte informaţiile într-o ordine logică. Prea multe
informaţii ar putea afecta sensul şi exactitatea datelor. Prea puţine informaţii ar putea avea drept
rezultat efectuarea unor cheltuieli prea mici sau prea mari, din cauză că utilizatorul nu a perceput
limitele sugerate de document. Bugetul nu trebuie să conţină atât venituri, cât şi cheltuieli şi nu
este obligatoriu să fie echilibrat. Un buget de achiziţii/consumuri de materii prime, de exemplu,
conţine numai cheltuielile 24 proiectate privind materiile prime. De asemenea, un buget poate fi
format în totalitate din date nefinanciare, cum ar fi numărul de ore sau de servicii.
Fisa postului (Anexa 1)este un document operational important, care prezinta in detaliu
elementele impuse unui salariat pentru a-si exercita in conditii normale activitatea.
Fisa postului cuprinde:
- denumirea si obiectivele postului;
- compartimentul din care face parte;
- competentele si responsabilitatile aferente postului;
- cerintele de studii, vechime, aptitudini;
Fisa postului serveste atat ca document organizatoric indispensabil fiecarui salariat, cat si ca
suport pentru evaluarea muncii si a comportamentului salariatului

29
 Capitolul VIII.
Acumularea şi selectarea informaţiei necesare pentru desfăşurarea activităţii financiare,
exemple de rapoarte financiare, modalităţi de raportare.
„Conform Codului Fiscal, Darea de seamă fiscală prezintă orice declaraţie, informaţie, calcul,
notă informativă, alt document, care sunt prezentate sau trebuie să fie prezentate organului fiscal,
privind calcularea, achitarea, reţinerea impozitelor, taxelor, majorărilor de întârzieri ori privind
alte fapte ce ţin de naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiei fiscale.”
În funcţie de periodicitatea prezentării la organul fiscal, dările de seamă fiscale se
divizează în dări de seamă fiscale lunare, trimestriale şi anuale.
Lunar se prezintă Darea de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit
reţinut, Declaraţia privind taxa pe valoare adăugată, Declaraţia privind accizele , alte dări de
seamă. Dările de seamă menţionate se prezintă lunar până la data de 25 a lunii imediat următoare
lunii..fiscale..de..gestiune.
Trimestrial se prezintă dări de seamă cu privire la taxele locale,taxele pe resurse naturale, prime
de asigurări sociale şi în medicină, alte dări de seamă prevăzute de codul fiscal.
Anual se prezintă declaraţiile cu privire la impozitul pe venit al persoanelor fizice şi juridice,
notele de informare privind salariul şi alte plăţi achitate rezidenților şi nerezidenţilor, impozitele
pe bunurile imobiliare şi funciare, taxa pentru folosirea drumurilor şi alte dări de seamă
prevăzute..de..legislaţia..fiscal..în..vigoare..a..Republicii..Moldova.
La moment obligaţia de a prezenta rapoarte financiare o au agenţii economici care ţin
evidenţa contabilă conform sistemului simplificat sau complet al partidei duble. Aceste persoane
prezintă organelor de statistică rapoarte financiare trimestriale şi anuale.
Situațiile financiare anuale cuprind:
 bilanţul contabil;
 Situația de profit şi pierdere;
 Situația privind fluxul de numerar
 Situația privind fluxul capitalului propriu;
 notele explicative, inclusiv anexele la situațiie financiare.
Suplimentar la situațiile financiare, entitatea va prezenta anual raportul conducerii şi
raportul auditorului în cazul în care auditul este obligatoriu.
Entităţile de interes public sînt obligate să prezinte:
- rapoarte financiare semianuale proprii pentru primul semestru în termen de 30 de zile
următoare semestrului de gestiune;

30
 - rapoarte financiare anuale proprii şi consolidate în termen de 120 de zile următoare
anului de gestiune;
- rapoartele proprii ale entităţii-mamă şi raportul consolidat ce reprezintă un raport integral
la una şi aceeaşi dată.
Modalităţi de raportare
Situația se întocmeşte prin două metode:
 metoda directă - în baza datelor conturilor contabile
 metoda indirectă - în baza analizei posturilor bilanţului contabil şi raportului privind
rezultatele financiare.
Dările de seamă fiscale se completează de către contabili în conformitate cu instrucţiunile
de completare la fiecare tip de dare de seamă fiscală. Acestea pot fi completate utilizând trei
metode:
Metoda clasică – se completează manual şi se prezintă la oficiul fiscal pe suport-hârtie. Această
metodă poate fi utilizată de persoanele juridice neplatitorii de TVA şi persoane fizice.
Prin intermediul serviciului „Declaraţie electronică”, care reprezintă o metodă de
perfectare şi prezentare a dărilor de seamă fiscale prin intermediul reţelei Internet. Avantajele
utilizării serviciului respectiv sunt: datele introduse în formularele fiscale al serviciului
”Declaraţie electronică” se verifică automat, ceea ce contribuie la excluderea apariţiei greşelilor
în procesul perfectării formularelor fiscale. Serviciul dat este disponibil 24/24 ore, 7 zile în
săptămână. În același timp, utilizând serviciul ”Declarație electronică”, contribuabilul nu va fi
nevoit să se deplaseze la oficiul fiscal teritorial în scopul depunerii dărilor de seamă fiscale.
Totodată se exclude imprimarea formularelor pe suport de hârtie, economisind cheltuieli aferente
depunerii dărilor de seamă fiscale. Prin această metodă pot raporta agenţii economici plătitori de
TVA şi contra plată o pot utiliza agenţii economici care nu sunt plătitori de TVA.
Prin intermediul serviciului „Declaraţie rapidă”, care este o metodă automatizată de
întocmire, verificare şi imprimare a rapoartelor fiscale ce corespund în tocmai formelor actuale
aprobate de Serviciul Fiscal de Stat, utilizând ultimele realizări în domeniul tehnologiei de
codificare Bi – dimensională (Bar — cod). Acest serviciu oferă contribuabilului posibilitatea de
a întocmi dările de seamă fiscale, eliminând erorile aritmetice în procesul completării lor. Dările
de seamă fiscale perfectate prin intermediul serviciului „Declaraţie rapidă” se procesează mai
rapid şi calitativ decât cele completate prin metoda clasică, graţie trecerii informaţiei codificate
în bazele de date prin scanare. Metoda este utilizată de agenţii economici neplătitori de TVA şi
persoane fizice.
Documentele primite se grupează de către inspectorii fiscali în seturi şi se expediază prin

31
intermediul poştei oficiale pe adresa Î.S. „Fiscservinform” pentru a fi prelucrate.
Î.S. „Fiscservinform” asigură înscrierea calitativă şi operativă în Sistemul Informaţional al
Serviciului Fiscal de Stat a informaţiilor din dările de seamă fiscale prezentate. După stocarea
datelor în Sistemul Informaţional al Serviciului Fiscal de Stat, informaţia despre obligaţiile
fiscale ale fiecărui contribuabil se înscrie automat în fişa personală a contribuabilului.
Informaţiile din dările de seamă privind impozitele şi taxele sunt utilizate la:
1.Calcularea obligaţiilor fiscale declarate de către contribuabili;
2.Evaluarea corectitudinii declarării obligaţiilor fiscale;
3.Evidenţa achitărilor efectuate de contribuabili;
4.Evidenţa supraplăţilor, restanţelor admise, amenzilor şi penalităţilor aplicate;
5.Planificarea veniturilor la Bugetul Publica Naţional etc.
Întocmirea situație financiare constituie principala etapă de finalizare a procesului
contabil. Situațiile financiare reprezintă totalitate sistematizată de indicatori ce caracterizează
situaţia patrimonială şi financiară, existenta şi fluxul capitalului propriu şi al mijloacelor băneşti
ale entităţii pe o perioadă de gestiune.

32
 Capitolul IX .
Politica fiananciara a statului.

Politica financiara este componenta principala a politicii economice a unui stat, alaturi
de politica sociala.
Politica financiara cuprinde la randul ei mai multe politici dintre care se detaseaza politica
bugetara. Alte politici importante, componente ale politicii financiare sunt politica
monetara si politica comerciala.Pretutindeni politica financiara reflecta optica Guvernului aflat la
putere, astfel incat masurile si deciziile din domeniul financiar reflecta si poarta interesele
grupului aflat la putere, programul unui partid sau unei coalitii de partide. Acest program este
acceptat de forul legislativ (Parlamentul) prin investirea forului executiv (Guvernul) si stabileste
obiectivele economice, sociale sau de alta natura, care urmeaza sa fie realizate de Guvern. Cu
alte cuvinte, programul guvernamental defineste politica statului.

POLITICA STATULUI

POLITICA ECONOMICA

POLITICA FINANCIARA

POLITICA MONETARA POLITICA BUGETARA POLITICA COMERCIALA

POLITICA FISCALA POLITICA CHELTUIELILOR PUBLICE

9.1 Schema simplificata a politicilor statului.

{Sursa: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/197721 }

33
Decizii financiare la întreprindere
Orice întreprindere pentru a-şi efectua activitatea financiară elaborează decizii financiare.
Principalele decizii de politică financiară sunt:
 decizia de investire
 de finanţare
 de autofinanţare
 dividendelor
Decizia de investire a unui agent economic este decizia de a plasa capitalul într-o anumită
operaţiune, este rezultatul corelării dintre costul capitalului utilizat şi rentabilitatea calculată.
Costul capitalului este rentabilitatea minimă cerută de aducătorii de fonduri pentru a finanţa
proiectele unei întreprinderi, adică costul capitalului utilizat este preţul pe care trebuie să-l
plătească întreprinderea pentru reconstituirea totalului pasivului respectiv pentru a se aproviziona
cu capital. Costul capitalului constituie legătura directă între rentabilitatea investiţiilor şi
rentabilitatea reclamată de aducătorii de capital.
În cazul în care întreprinderea investeşte în proiecte cu rentabilitate mai mică decît costul
capitalului ea va fi sancţionată economic pe piaţă în felul următor:
Dacă întreprinderea se finanţează prin îndatorare ea va obţine pierderi contabile în măsura în
care rezultatele financiare sunt mai mici decît cheltuielile financiare.
Dacă întreprinderea este finanţată din capital propriu, pierderile contabile se transmit asupra
capitalului propriu micşorîndu-l, însă dacă întreprinderea investeşte în proiecte cu rentabilitate
mai mare decît costul capitalului atunci ea nu va avea probleme cu suportarea cheltuielilor
financiare şi se vor crea posibilităţi de creştere a volumului capitalului propriu.
Costul capitalului reprezintă un indicator de acceptare sau de respingere a unui proiect de
investiţii respectiv a deciziei de investiri.
Decizia de finanţare reprezintă opţiunea întreprinderii de a-şi acoperi nevoile de finanţare a
proiectelor avute în vedere prin fonduri proprii, împrumutate sau participaţie. Decizia de
finanţare este proprie fiecărei întreprinderi şi fiecărui proiect în parte. Nu există o decizie
optimă pentru toate întreprinderile indiferent de condiţie, de loc şi de timp. Adoptarea deciziei
financiare înseamnă a opta între fondurile proprii şi creditele bancare în vederea finanţării unui
proiect sau adoptarea unei anumite ponderi de fonduri proprii faţă de creditele bancare.
Actul deciziei de finanţare depinde de întreprindere, deoarece ea este cea mai interesată în
folosirea cu eficienţă a fondurilor la dispoziţie şi obţinerea unor rezultate bune. În acelaşi
timp decizia de finanţare nu depinde exclusiv de întreprindere ci şi de bancă, de facilităţile pe
care le poate obţine în negocierea creditelor sau de acţionari şi de disponibilitatea lor pentru a

34
subscrie la creşteri de capital, de cerereariscul insolvabilităţii debitorului ce poate aduce după
sine o pierdere a sumei împrumutate;
riscul imobilizării în cazul în care debitorul nu respectă angajamentul achitării la scadenţă. şi
oferta pe piaţa capitalului de împrumut, de existenţa sau inexistenţa capitalurilor libere de atras.
Dacă remuneraţia sau costul capitalului propriu şi a celui împrumutat au o pondere mare în
luarea deciziei de finanţare, atunci acest criteriu de rentabilitate a proiectului este hotărîtor.
Pentru a clarifica posibilitatea alegerii între două căi de finanţare se procedează la analiza cîtorva
indicatori şi anume:
1. rentabilităţii
2. solvabilităţii
3. lichidităţii
Pentru a afla situaţia financiară şi necesarul precum şi posibilităţii implementării deciziei de
finanţare. Incidenţa acestor indicatori asupra deciziei de finanţare se prezintă în felul următor:
dacă rentabilitatea calculată este superioară ratei dobînzii, atunci este oportună apelarea la
împrumuturi deoarece în astfel de cazuri îndatorarea contribuie la creşterea masei profitului şi
creşterea randamentului capitalului propriu.
decizia de finanţare prin îndatorare are o influenţă pozitivă asupra solvabilităţii, însă în cazul
producerii unor pierderi solvabilitatea degradează mult mai repede.
finanţarea prin îndatorare are influenţă pozitivă şi asupra lichidităţii, însă avînd în vedere faptul
că resursele primite prin îndatorare cu un termen limitat este necesar ca durata de întrebuinţare a
resurselor să nu depăşească scadenţa sumelor împrumutate.
Decizia de autofinanţare
Autofinanţarea este principiul cel mai răspîndit şi arată că întreprinderile trebuie să-şi asigure
dezvoltarea folosind rezultatele financiare pozitive obţinute în exerciţiile anterioare.
Autofinanţarea prezintă avantaje reale pentru întreprindere şi pentru acţionari.
 întreprinderea, ca persoană juridică, este avantajată fiindcă pentru realizarea creşterii
economice nu are nevoie să apeleze la resurse externe sau la acţionari pentru a-i convinge
să cumpere acţiuni sau să sporească valoarea nominală a acţiunilor şi nici să apeleze la
piaţa financiară de capitaluri.
 acţionarii sunt avantajaţi deoarece fără nici un efort financiar din partea lor creşte
valoarea bursieră a întreprinderii şi a acţiunilor pe care le deţin, adică creşte bogăţia
acţionarilor.
Politica de dividend ne arată opţiunea întreprinderii de a distribui sau nu dividende în anumite
exerciţii financiare de creştere continuă, de reducere sau de păstrare nemodificată a mărimii

35
dividendelor de la an la an urmărind un anumit scop. Politica dividendelor reprezintă o cale de
afirmare a necesităţii societăţii pe acţiuni pentru a cunoaşte şi a aprecia aspectul viabilităţii,
prosperităţii şi rentabilităţii dezvoltării.
Politica optimă a dividendelor asigură echilibrul dintre dividende curente şi creşterea lor
viitoare care maxizimizează preţul acţiunilor. O politică de distribuire a dividentelor poate fi
considerată scăzută dacă rata de distribuire nu depăşeşte 20% din profitul net. Politica de
distribuire este considerată puternică atunci cînd rata de distribuire a dividentelor depăşeşte 60%
din suma profitului net.
Distribuirea dividentelor la acţionari se face prin 2 moduri:
 plata dividentelor către acţionari
 răscumpărarea acţiunilor întreprinderii de la acţionari
Politica de divident este influenţată de 2 categorii de factori:
 situaţia financiară a întreprinderii
 preferinţele investitorilor
Situaţia financiară a întreprinderii - atunci cînd întreprinderea atrage credite sau emite
obligaţiuni pe piaţa financiară. Ea se confruntă cu o restricţie care constă în faptul că dividendele
vor fi plătite numai după satisfacerea obligaţiilor faţă de debitori. Majoritatea contractelor de
împrumut menţionează faptul că dividendul poate fi plătit numai atunci cînd există un indice de
protecţie cum ar fi indicii lichidităţii curente.
Preferinţele investitorilor - luînd în considerare politica acţionarilor şi interesele
acestora, politica de dividend trebuie să satisfacă 2 cerinţe:
 stabilitatea dividendelor distribuite
 politica credibilă ce se bazează pe un profit real şi o politică de repartizare a lui vizînd
interesul pe termen lung a acţionarilor.
Riscul financiar este riscul asumat de întreprindere prin adoptarea îndatorării ca mijloc de
finanţare; el este un risc suplimentar şi depinde de maniera finanţării întreprinderii. O
întreprindere finanţată numai din capital propriu nu comportă risc financiar.
El apare numai atunci cînd întreprinderea se finanţează prin împrumuturi bancare sau
împrumuturi obligatare. Riscul financiar multiplică riscul economic şi depinde de capacitatea
întreprinderii de a-şi acoperi sarcinile financiare. Întreprinderea îndatorată trebuie să verse
periodic la bancă sume ce reprezintă suma principală plus dobînda. Aceste vărsăminte au
caracter stabil, fiind provizionate prin contractul de credit.

36
Cu cît structura financiară a întreprinderii este mai îndatorată cu atît mai mare este riscul
financiar. Riscul financiar poate fi subdivizat de:
o riscul dobînzii
o riscul ratei schimbului valutar
o riscul de nerambursare
Riscul de dobîndă este acel care decurge pentru debitor sau creditor din utilizarea ratei fixe sau
variabile a dobînzii după încheierea contractului pînă la scadenţă. Riscul ratei dobînzii este
prezent şi pentru bănci şi pentru întreprindere. În cazul întreprinderii riscul poate avea loc cînd
există excedente de lichiditate care trebuie plasate precum şi atunci cînd apar deficite de
lichidităţi care trebuie acoperite cu credite.
Riscul cursului de schimb valutar reprezintă pierderea în urma deprecierii valutei din contract. El
este suportat de întreprinderi asupra ansamblului operaţiunilor efectuate în monedă străină.
Riscul valutar poate fi:
o risc asupra operaţiunilor comerciale
o risc asupra operaţiunilor financiare
o risc de grup
Riscul de credit este riscul imposibilităţii rambursării de credit sau lichidării obligaţiunilor fapt
care ar genera pierderi altui agent economic. Fiind o categorie a riscului economic el constă în:
 riscul insolvabilităţii debitorului ce poate aduce după sine o pierdere a sumei
împrumutate;
 riscul imobilizării în cazul în care debitorul nu respectă angajamentul achitării la
scadenţă.
Drept urmare preţul creditului cuprinde nu numai dobînda propriu-zisă ci şi cheltuielile
administrative şi remunerarea riscului de credit.

37
 BIBLIOGRAFIE
 http://prolex.md/legislatie/;
 http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=338130&lang=1
 http://academiacomerciala.md/cursuri/Finante%20si%20Banci//An%20III/Finantele%20i
ntreprinderii//Finantele%20intreprinderii.pdf
 http://legislatiamuncii.manager.md/articole/fisa-postului-9/
 http://www.justice.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=55
 http://www.stiucum.com/finante/finate-publice/Conceptul-de-politica-financia12136.php
 http://www.antreprenor.su/2012/12/infiintarea-unei-firme-in-republica.html
 http://www.cehia.mfa.md/img/docs/Ghid_legislativ_antreprenoriat_2009.pdf
 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/197721
 http://mf.gov.md/ro/ministerul-finan%C8%9Belor/institu%C8%9Bii-subordonate
 https://www.cnas.md/pageview.php?l=ro&idc=334&t=/Despre-CNAS/Organigrama
 http://old.mf.gov.md/about/organigrama?page=2
 https://ru.scribd.com/document/360789652/Asemanari-Intre-Societatea-Pe-Actiuni-Si-
Societatea-Cu-Raspundere-Limitata
 https://www.slideserve.com/tilly/tema-3-modalit-i-de-lansare-n-afaceri

38