Sunteți pe pagina 1din 2

Contribuția procedeelor fundamentale ale imaginației în progresul socio-

economic și informațional.
De-a lungul istoriei, de la Homo sapiens până în prezent (Homo
sapientissimus), omenirea a trecut prin foarte multe etape de dezvoltare. Progresul
în sine al civilizației se datorează la o mulțime de factori care au afectat într-un
mod anumit acest proces, unul din factori fiind cel cognitiv și anume imaginația.
Imaginaţia a apărut la om în procesul activităţii de muncă. Rezultatele
muncii pot fi prezise numai anticipând evenimentele. Odată cu dezvoltarea şi
complicarea activităţii de muncă s-a perfecţionat şi imaginaţia, constituind mai
târziu o multitudine de procedee fundamentale. La rândul său fiecare din ele a avut
un aport colosal la progresul socio-economic și informațional. Descriindu-le esența
la fiecare în parte putem spune următoarele:
Aglutinarea constă într-o nouă organizare mentală a unor părţi uşor de
identificat şi care au aparţinut unor lucruri, fiinţe, fenomene. Este procedeul
fundamental care îl putem distinge încă în perioada Greciei antice în miturile
despre sirene sau centaur. Un alt procedeu se referă la modificarea proporţiilor, a
dimensiunilor unei structuri iniţiale, obţinându-se un nou efect, acest procedeu
fiind Amplificarea şi diminuarea . Cele mai simple dovezi de persistență a acestui
procedeu în progresul uman în putem atesta chiar și în operele scriitorilor clasici
autohtoni (Sătilă, Flămânzilă, Cei șapte pitici). La fel și alte procedee le putem
atesta în miturile, basmele, și poveștile din trecut până în prezent.
Cel mai mare aport în progresul socio-economic și informațional au avut
următoarele procedee: diviziunea şi rearanjarea, schematizarea, analogia.
Diviziunea şi rearanjarea pot fi aplicate independent sau în corelare asupra
aceloraşi elemente iniţiale. Rearanjarea presupune păstrarea elementelor unei
structuri cunoscute, dar dispunerea lor în alte corelaţii. De exemplu: motorul
maşinelor ( în spate sau în faţă), iată unul din domeniile de utilizare în inginerie,
fundamentul industriei constructoare de mașini, aeronautice.
Schematizarea este foarte mult utilizată în proiectarea tehnică, în
arhitectură, în grafică etc. Esenţa acestui procedeu constă în selecţia numai a unor
însuşiri şi omiterea, cu bună ştiinţă, a celorlalte (ex. caricatura, planșa cu structura
plantei) astfel shematizarea a devenit o proiectare tehnică indispensabilă în aceeași
inginerie menționată mai sus, sau în domeniul educațional.
Analogia a stat la baza multor inovaţii şi invenţii în tehnică şi a multor
descoperiri în ştiinţă. Pe baza unui astfel de procedeu a fost elaborat modelul
planetar al atomului, care a introdus ideea unei structuri a atomului și a existenței
unor particule componente, precum și posibilitatea separării acestora. Un alt
exemplu sunt primele automobile care semănau mult cu o trăsură fără cai.
Analogiile stau şi la baza construirii maşinilor inteligente.
Astfel concluzionând cele menționate mai sus pot spune că contribuția
procedeelor fundamentale ale imaginației în progresul socio-economic și
informațional este mare, rezultatul acestei contribuții poate fi văzut de-a lungul
dezvoltării noastre ca specie până în prezent. Aportul respectiv este absolut
indispensabil pentru evoluția omenirii în viitor, atât în perfectarea domeniilor
existente cât și în apariția noilor căi ale progresului.

S-ar putea să vă placă și