MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE CHIMIE ȘI TEHNOLOGIE CHIMICĂ

DEPARTAMENTUL CHIMIE

A elaborat:

Compusul macromolecular: Lazăr Gabriel

specialitatea Chimie

ADN  
Titular de curs:
Rusnac Roman,
asistent universitar
Istoricul descoperirii ADN-ului

Structura ADN-ului a fost decodificată în 1953. Americanul James D.

Watson și britanicul Francis Crick sunt considerați drept primii care au
descifrat structura de dublă spirală a ADN-ului. Conform propriilor afirmații,
saltul calitativ al descifrării „secretului vieții” s-ar fi produs în ziua de 23
februarie 1953.
Este demn de remarcat faptul că impecabilele imagini
luate unor molecule „iluminate” prin difracția razelor X de
către Rosalind Franklin, specialistă în fotografii de
difracție create cu raze X, l-a făcut pe Watson și Crick să
întrevadă structura de dublă elice a ADN-ului. Colegul
acesteia, Maurice Wilkins, a contribuit de asemenea
decisiv la luarea unor fotografii edificatoare.

Din păcate Franklin a murit de cancer în 1958, în vârstă de

numai 37 de ani, probabil din cauza prea intensei iradieri.
Cum premiul Nobel nu se conferă post-mortem, în 1962
doar Watson, Crick și Wilkins au fost răsplătiți cu aceasta
prestigioasă cunună de lauri științifică, mult dorită de către
toți savanții din lume.
 ADN este prescurtarea de la acidul dezoxiribonucleic (în
engleză: deoxyribonucleic acid, DNA).
Acesta este format din molecule organice dintre cele mai
complexe.
Substanța se găsește în fiecare celulă a ființelor vii și este
esențială pentru identitatea oricărui organism, de la Euglena
viridis, mica ființă unicelulară aflată la granița dintre plante și
animale, și până la Homo sapiens sapiens, omul contemporan.
Din punct de vedere chimic, ADN-ul
este un acid nucleic. Este o
polinucleotidă, adică un compus în
structura căruia se repetă un set limitat
de macromolecule numite nucleotide;
în acest sens, el este definit ca fiind un
„copolimer statistic”:
• un „copolimer” este un polimer
în compoziția căruia se repetă
mai multe „motive”
(monomeri); în cazul ADN-ului,
monomerii sunt nucleotidele.
• iar „statistic” înseamnă că
monomerii se repetă de manieră
aleatorie în lanțul polimer, fără
ca ei să fie dispuși alternativ sau
după oricare alt aranjament
repetitiv (așa cum se întâmplă,
de exemplu, în etilen-acetatul de
vinil (EVA) sau în acronitril-
butadien-stiren (ABS).
5
 Nucleotida, ce reprezintă unitatea de bază a ADN-ului, este o
macromoleculă organică (o N-glicozidă) compusă (prin
policondensare) din:

o glucidă (mai exact o monozaharidă) de tipul „pentoză” (în formă

furanozică)

o bază azotată heterociclică („inel” sau „ciclu” aromatic în 5

atomi) de tipul pirimidinei, sau o variantă a acesteia condensată cu
inelul imidazolic, numită purină

și un rest de acid fosforic (esterificat cu unul din hidroxilii

pentozei), adică un „grup fosfat”.
 Pentozele care intră în structura ADN-ului sunt D-2-dezoxiriboza (pentru acidul
nucleic tip ADN) sau D-riboza (pentru acidul nucleic tip ARN). 

Două dintre bazele heterociclice azotate ale ADN-ului sunt purinice (adenina și 
guanina), iar celelalte două sunt pirimidinice (citozina și timina).

În cadrul elicei caracteristice, în formă de scară spiralată, resturile pirimidinice

ale monomerului sunt orientate spre interior, formând cu resturile purinice ale
celuilalt monomer „treapta” scării, în timp ce pentozele formează brațele acesteia,
de la o dublă unitate la alta (adică de la un cuplu purinic-pirimidinic la următorul),
legătura fiind realizată de grupările fosfat (prin atomii lor de oxigen).

Legăturile dintre resturile de purine și pirimidine sunt de natură moleculară și

nu chimică, ele fiind legături de hidrogen.
O formă simplificată de reprezentare a ADN-ului:
ADN-ul este „rețeta” necesară sintezei de proteine, molecule organice
esențiale pentru organismele vii;
O moleculă de ADN conține zone numite gene, zone fără funcție, precum și
zone cu un rol încă necunoscut;
Acidul dezoxiribonucleic are o structură de elice dublă. „Scara” este alcătuită
din două lanțuri organice elastice ce sunt conectate prin „treptele” realizate de
legăturile de hidrogen.
„Treptele” sunt de fapt de doar patru feluri, unind perechi de baze azotate, ce
pot fi patru tipuri diferite de molecule organice, adenină (notată A), citozină
 (C), guanină (G) și timină (T);
Cele patru baze (A, C, T și G) nu se pot combina decât într-un anumit mod, și
anume: adenina doar cu timina (A + T sau T + A), și citozina doar cu guanina
 (G + C sau C + G); cu alte cuvinte, o bază de tip A, în orice parte a lanțului s-
ar afla ea, nu se poate combina decât cu o bază de tip T, și invers; în mod
similar, G nu se poate combina decât cu C, și invers;
Ordinea contează: A + T nu este același lucru cu T + A; vezi codul genetic
 care e preluat de la ARN.
Mutațiile nu sunt altceva decât imperfecțiuni în procesul de sinteză a ADN-ului: o
bază este în mod accidental ignorată („sărită”), introdusă sau copiată imperfect, sau
lanțul este tăiat prea devreme sau i se adaugă baze la capete; aceste „operații” de bază
generează toate mutațiile posibile.

Mutațiile genetice sunt practic o alterare a unei părți din informația din molecula
ADN. Este suficient ca, de exemplu, să se șteargă doar o pereche de baze azotate
dintr-o genă, pentru ca toată funcția genei să fie abolită. Dacă este ștearsă o pereche
de baze azotate, codonul din care făcea parte aceasta va codifica alt aminoacid, care
va codifica altă proteină, fapt ce, în cele din urmă (așa se întâmplă probabil cel mai
adesea, însă nu în mod obligatoriu), poate să-i altereze acesteia din urmă funcția
biologică. Mutațiile pot avea trei feluri de efecte: negative, pozitive sau neutre (nu
influențează funcțiile nici în bine, nici în rău).
Aceste mutații sunt provocate fie de așa numiții factori mutageni (radiațiile cosmice,
substanțe chimice ș.a.), fie de imperfecta fidelitate a sintezei enzimatice (ADN-
polimeraza) a ADN-ului.
Mutațiile genetice pot fi și induse intenționat de către specialiști.

Structura ADN-ului este unică nu numai pentru o specie anume ci și pentru orice 

individ al oricărei specii animale sau vegetale.

La om ADN-ul conține circa 3,27 miliarde de perechi de baze (3,27 miliarde de

„trepte” între catenele elicoidale ale dublei spirale).

Cantitatea de ADN conținută în celule (numită uneori și patrimoniu genetic) nu este

corelată cu complexitatea organismului. Astfel, de exemplu, există specii mai puțin
„complexe” decât omul, dar cu un patrimoniu genetic mai bogat cantitativ decât cel al
omului.
 CRISPR
CRISPR (în engleză clustered regularly interspaced short palindromic repeats, în română
grupuri de repetări scurte palindromice interspațiate sistematic) este o familie de
secvențe de ADN găsite în genomul organismelor procariote, cum ar fi din bacteriile și
archaea.
Secvențele conțin fragmente din ADN-ul virusului care a atacat bacteria. Încorporând
aceste fragmente „furate” de ADN în propriul ei ADN, bacteria reușește să se apere
eficient de noi atacuri ale virusurilor similari.
Prin urmare, aceste secvențe joacă un rol cheie în sistemul de apărare antiviral al
procariotelor.
14
 Cas 9
Cas9 (sau „proteina 9 asociată CRISPR”) este o enzimă care folosește secvențele CRISPR
ca un ghid pentru a recunoaște și tăia catenele specifice de ADN care sunt complementare
secvenței CRISPR.

Enzimele Cas9 împreună cu secvențele CRISPR stau la baza unei tehnologii cunoscute
sub numele de CRISPR-Cas9 care schimbă în mod eficient și specific genele din
interiorul organismelor. Acest proces de editare are o mare varietate de aplicații, inclusiv
cercetarea biologică de bază, dezvoltarea produselor biotehnologice și tratamentul bolilor.

15
 Emmanuelle Charpentier (n. 11
decembrie 1968, Juvisy-sur-Orge(d), Île-de-
France, Franța) este o profesoară și
cercetătoare franceză, specialistă
în microbiologie, genetică și biochimie.
Din 2015, este directoarea Institutului Max
Planck pentru Biologia Infecțiilor
din Berlin, Germania. În 2020, a fost distinsă
cu Premiul Nobel pentru Chimie împreună
cu Jennifer A. Doudna, „pentru dezvoltarea unei
metode de editare a genomului”.
Jennifer Anne Doudna (n. 19
februarie 1964, Washington, D.C., Districtul
Columbia(d), SUA) este
o biochimistă americană, profesoară la
Departamentul de Chimie și Departamentul de
Biologie Celulară și Moleculară de
la Universitatea Berkeley din California.
În 2020, a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru
Chimie împreună cu Emmanuelle Charpentier,
„pentru dezvoltarea unei metode de editare a
genomului”.
17
18
19
 Хэ Цзяньку́й (кит. трад.  賀建奎 , упр.  贺建奎 , пиньинь Hè Jiànkuí; род. в
1984, уезд Синьхуа, Лоуди, Хунань, КНР) — китайский биолог и биофизик, 26
ноября 2018 года заявивший, что путём воздействия на ген CCR5 помог
создать первых в мире людей с искусственно изменёнными генами — двух
девочек-близнецов Лулу и Нана, которые, как предполагается,
невосприимчивы к вирусу иммунодефицита человека

20