Referat la chimie

Acizii nucleici sunt compusi macromoleculari cu structura complexa si

mase moleculare cuprinse intre cateva zeci de mii si milioane. Sunt, impreuna
cu proteinele, componentele nucleoproteidelor, compusi de importanta
biologica, existenti in celulele vii. Dupa provenienta lor, respectiv dupa
materialele din care au fost extrase, acizii nucleici erau considerati de doua
tipuri: acizi timonucleici (acizi nucleici din timus sau acizi nucleici animali) si
acizi zimonucleici (acizi nucleici din drojdie sau acizi nucleici vegetali).
Intrucat s-a constatat ca deosebirea dintre ei consta in natura componentului
glucidic (acizii timonucleici contin in molecula lor dezoxi-D-riboza, iar acizii
zimonucleici contin D-riboza), denumirile lor au fost inlocuite cu denumirile de
acizi dezoxiribonucleici (ADN), si acizi ribonucleici (ARN). Cercetari ulterioare
au dovedit, insa, ca aceste doua tipuri de acizi nucleici sunt prezente in toate
organismele vii, avand rol important in desfasurarea proceselor vitale normale
si patologice; acizii dezoxiribonucleici sunt substantele de baza in aparatul
genetic, care asigura ereditatea si variabilitatea, pe cand acizii ribonucleici au
mai mult rol functional legat de sinteza proteinelor.
 ADN

ADN-ul reprezinta materialul genetic din care sunt alcatuite genele majoritatii
organismelor si este localizat exclusiv in cromozom; fiecare cromozom contine cate o
molecula de ADN. Rezulta din polimerizarea unor monomeri denumiti
dezoxiribonucleotizi. Prezenta in cromozom a ADN-ului a fost relevata de chimistul german
R.Feulgen, in 1924, prin utilizarea unui colorant vital -fuxina bazica- care coloreaza rosu-
violaceu cromozomii; substanta din cromozomi, care reactioneaza specific cu colorantul, era
ADN.
James Watson si Francis Crick, au facut cunoscut un model al moleculei de ADN pentru care
au primit Premiul Nobel (in 1962). Modelul se bazeaza pe combinarea a patru nucleotizi.
Fiecare nucleotid consta dintr-un radical fosforic monoacid, o pentoza (dezoxiriboza) si o
baza azotata (una din urmatoarele patru): adenina(A), guanina(G), -A si G sunt baze purinice-
timina(T), citozina(C) - T si C sunt baze pirimidinice.

 
Combinatia dintre o baza si o pentoza se numeste dezoxiribonucleosid, iar combinatia celor
trei componente dezoxiribonucleotid.
ADN-ul ca si ARN-ul consta dintr-un lant lung de molecule de zahar, cu o nucleotida
atasata-un inel de atomi de carbon si azot. ADN-ul prezinta doua lanturi lungi unite intr-o
spirala, cu nucleotidele in interior, asa incat intreaga molecula gigantica are aspectul unei
scari rasucite(v.anexa1).
Secvente de trei nucleotide de pe lanturile ADN-ului formeaza un cod special care stabileste
ordinea in care sunt legati aminoacizii pentru a forma molecule de proteine. Acesta este
cunoscut sub numele de cod genetic. Unii aminoacizi sunt codificati prin mai mult de un
triplet. Deoarece proteinele sunt moleculele de constructie ale organismului si, ca si enzimele,
controlorii sai metabolici, codul ADN stabileste cum arata, creste si functioneaza corpul. In
concluzie, ADN-ul este materialul genetic al corpului.
Legatura dintre pentoza si una din bazele azotate este N-glucidica. La
dezoxiribonucleosidele purinice legatura N-glucidica se formeaza intre pozitia N9 a
heterociclului dublu purinic si pozitia C1 a pentozei, iar la nucleosidele pirimidinice legatura
se realizeaza intre pozitia N3 a nucleului pirimidinic si pozitia C1 a pentozei. Aditionarea
radicalului fosforic se realizeaza, obisnuit, prin intermediul pozitiei 5’ a nucleosidului. Astfel
rezulta nucleotizii, care sunt esteri ai acidului fosforic cu nucleosidele. Atat conectarea
bazelor cu pentoza, cat si a nucleosidului cu acidul fosforic se realizeaza prin pierderea unei
molecule de H2O. Fiecare radical fosforic al unui nucleotid poate, prin gruparile acid libere, sa
se lege fie cu un radical fosforic, fie cu un alt nucleotid prin pozitia 3’ a dezoxinucleosidului.
In primul caz, dezoxinucleotizii pot aparea sub forma de monofosfat, difosfat sau trifosfat. In
functie de numarul grupelor fosfat si de baza din constitutia nucleotidului, dezoxinucleotizii
monofosfat se numesc: adenozin 5’-fosfat (AMP), guanozin 5’-fosfat (GMP), citidin 5’-fosfat
(CMP) si timidin 5’-fosfat (TMP);dezoxinucleotizii difosfati: ADP, GDP, CDP si TDP,
dezoxinucleotizii trifosfati:ATP, GTP, CTP si TTP. In al doilea caz, dezoxinucleotizii se
leaga unul de altul prin legaturi fosfodiesterice astfel: primul nucleotid, prin grupul fosfat la
nivelul unei grupari acid libere, se leaga de nucleotidul adiacent inferior prin pozitia 3’, iar de
nucleotidul adiacent superior prin pozitia 5’ etc. In acest fel, intre nucleotizi se stabileste o
legatura in zigzag. Se formeaza astfel un lant polidezoxiribonucleotidic cu o lungime
variabila. Aceasta este stuctura primara a ADN sau monocatenara. Obisnuit, molecula de
ADN este constituita din doua lanturi polinucleotidice sau doua catene: aceasta este structura
secundara. Analiza chimica a aratat ca exista o relatie de 1:1 intre adenina (o purina) si timina
(o pirimidina) si intre citozina (o pirimidina) si guanina (o purina). O asemenea relatie nu
exista intre cele doua purine sau intre cele doua pirimidine. Legatura dintre cele doua catene
se realizeaza prin punti de hidrogen intre perechi de baze situate la acelasi nivel in cele doua
catene: doua punti de hidrogen intre adenina si timina A=T si T=A si trei punti intre guanina
si citozina. Faptul ca la acelasi nivel aditionarea radicalului fosforic la dezoxiriboza este
diferita (intr-o catena la pozitia 3’, iar in catena complementara la pozitia 5’) a dus la
concluzia ca cele doua catene sunt indreptate in directii opuse. Prin urmare cele doua catene
complementare au o orientare spatiala inversa sau antiparalela. Studiul structurii moleculei de
ADN a relevat faptul ca bazele azotate sunt asezate spre interior, perpendicular pe axa
principala lunga, la o distanta una de alta de 3,4A. Deoarece unghiul intre doi nucleotizi
apropiati ai aceleiasi catene este de 36o, structura se repeta la fiecare 10 nucleotizi, adica la
34A. Dubla spirala helicoidala coaxiala are un diametru de 20A. Molecula de ADN are
dimensiuni foarte mari (fiind cea mai mare macromolecula biologica), cu o greutate
moleculara care poate ajunge la 12 si 16*106. Majoritatea moleculelor de ADN au o rasucire a
helixului la dreapta (“forma B de ADN”); exista insa si molecule cu o rasucire a helixului spre
stanga: Z-ADN.
Insusirea genetica continuta intr-o molecula de ADN aste determinata de insusirea
perechilor de baze de-a lungul moleculei. Cum numarul secventelor posibile de baze este egal
cu 4n, unde n este egal cu numarul de nucleotizi per catena, se ajunge la un numar astronomic
de variante posibile de informatie genetica. In timpul replicarii cele doua catene ale moleculei
de ADN se separa enzimatic, fapt ce permite sinteza unor catene complementare noi pe
matricele reprezentate de cele doua monocatene vechi. Rezulta astfel doua bicatene de ADN
identice. Bicatenele de ADN se pot separa -denatura- prin expunere la temperaturi apropiate
de punctul de fierbere si la pH extrem (pH<3 si pH>10) si se pot combina -renatura- formand
helice duble native prin expunerea monocatenelor complementare la temperatura de
aproximativ 65oC.

ARN

 Complex macromolecular, structural si functional, similar in anumite privinte, ADN-ului.

ARN-ul rezulta din polimerizarea unor ribonucleotizi,
care determina formarea unor lanturi lungi,
monocatenare (structura primara). Pe anumite portiuni
monocatena de ARN se poate rasuci in jurul ei,
determinand aparitia unei structuri duble intre secventele
complementare de baze (structura secundara).
Polimerizarea implica patru tipuri de ribonucleotizi
legati impreuna prin legaturi fosfodiesterice in pozitiile
3’-5’. Componentul pentozic al ARN-ului este riboza,
iar bazele azotate sunt: adenina, guanina, citozina si
uracilul. Sunt doua clase de ARN si anume: ARN
genetic care controleaza ereditatea la unii virusi, alta,
ARN negenetic care este implicata in sinteza substantelor
proteice(v. Sinteza proteinelor).

ARN negenetic implicat in sinteza proteinelor sau ARN

celular. Exista trei tipuri de acid ribonucleic celular prezente
in toate celulele, si care, avand structuri si functii diferite ,
joaca un rol esential in biosinteza proteinelor. Aceste tipuri
sunt : acidul ribonucleic mesager-mARN, acidul ribonucleic
solubil sau de transfer-sARN sau tARN si acidul ribonucleic
ribozomal-rARN(v.anexa2). In celule se gaseste o mare
cantitate de rARN (80-90% din ARN-ul celular) o cantitate
oarecare de sARN(10-15%) si o cantitate mica de
mARN(mai putin de 5%).
ARN mesager. mARN este sintetizat in timpul transcriptiei mesajului genetic de pe o catena
de ADN si serveste ca tipar pentru sinteza proteinelor. A fost gasit in stransa legatura cu
ADN-ul cromozomal. mARN are urmatoarele caracteristici: este foarte repede sintetizat, are o
singura catena, complementara uneia dintre catenele ADN-ului propriu, la nivelul careia a fost
sintetizat. In mARN mesajul este inscris codificat in codoni care contin triplete de baze
azotate (ribonucleotizi). La capatul 3’, moleculele de mARN contin o secventa de acid
poliadenilic-poly-A (intre 70-250 nucleotizi). Aceste “cozi” poly-A sunt adaugate
posttranscriptional. Terminatia 5’ a mARN-urilor sunt blocate prin aditia unor capete de m 7
Gppp (7-metilguanozine reziduale legate de mARN prin legaturi trifosfat).
ARN solubil, de transfer sau adaptor. sARN-ul sau tARN-ul este similar ca structura cu
orice acid ribonucleic. Este caracterizat printr-o slaba polimerizare , are rolul de a activa
enzimele din citoplasma. Apoi reactioneaza cu aminoacizii specifici –prin formarea gruparilor
aminoacil-sARN- care sunt transferati la locul de biosinteza a proteinelor: complexe mARN-
ribozomi sau poliribozomi. Anumite parti din catena de sARN, constituite din serii scurte de
nucleotizi, reprezinta bazele complementare ale codului mARN pentru un aminoacid
caracteristic. In asemenea portiuni reprezentate de tripleti de baze, denumite anticodoni,
sARN-ul diferitelor specii este identic. Faptul ca in citoplasma exista toti sau aproape toti cei
circa 20 de aminoacizi proteici, presupune ca trebuie sa existe un numar de minimum 20 de
tipuri de sARN, cate unul pentru fiecare aminoacid (maximum 64, cati codoni se pot forma de
cele patru baze azotate). Moleculele de sARN constau dintr-o singura catena, alcatuita din 75-
80 de ribonucleotizi. La un capat al catenei (capatul 5’) se gaseste acid guanilic (G), iar la
capatul 3’ se gaseste un triplet format din bazele CCA (citozina-citozina-adenina). Intre bratul
scurt, cu G, si bratul lung la nivelul primului nucleotid C, se formeaza punti de hidrogen.
Regiunile bicatenare includ trei bucle monocatenare intermediare. Regiunea de curbura a
lantului polinucleotidic reprezinta celalalt capat al moleculei de sARN. Curbura este
constituita dintr-un segment de trei nucleotizi necomplementari, deci legati prin punti
hidrogenice. Acest triplet de baze a capatat denumirea de anticodon tocmai pentru a indica
complementaritatea lui fata de codonii mARN. 
ARN ribozomal. Una din caracteristicile principale care deosebeste rARN de celelalte tipuri
de ARN consta in aceea ca el apare intotdeauna legat de proteine. Lantul rARN-ului este
constituit atat din portiuni monocatenare cat si din portiuni bicatenare helicoidale cu bucle
monocatenare. In lantul polinucleotidic al rARN-ului raportul molar intre bazele azotate
componente este in favoarea bazelor purinice. Astfel continutul in adenina/uracil=21:19,
guanina/citozina=36:25, iar raportul general purine/pirimidine circa 1,3. Molecula de rARN
are peste 1000 de nucleotizi.
 
 
Sinteza proteinelor
Proces care consta in polimerizarea aminoacizilor, in celule sau in vitro. (v.anexa3)Intr-o
celula pot exista circa 10000 proteine care au rol esential in functionarea si reproducerea
celulei si organismului. Biosinteza proteinelor se desfasoara in urmatoarele momente. In
primul moment are loc transcriptia, care consta in sinteza mARN de catre una dintre catenele
de ADN dintr-o gena. Acest mARN are o structura complementara catenei de ADN matrice,
reprezentand o “imagine in oglinda” a acestuia, o transcriere mecanica a codonilor catenei de
ADN, respectiv a mesajului genetic, cu simboluri complementare. In al doilea momont are loc
translatia care consta in migrarea mARN in citoplasma si asocierea mARN cu ribozomii
activi in sinteza proteica. Catena de mARN se fixeaza simultan prin absorbtie pe mai multi
ribozomi la distanta intre ei de 300-350A, formand poliribozomi. In al treilea moment are loc
activarea aminoacizilor, care consta in reactia unui aminoacid cu adenozin-trifosfat (ATP)
catalizata de aminoacil-ARN sinteza, si formarea de aminoacil-adenilat (aminoacil AMP),
care se ataseaza de o molecula de tARN, determinand aparitia unui complex aminoacil-tARN.
Acest complex este transportat in locul lui propriu in lantul proteic, determinat de mARN din
polizomi. Pe catena mARN din polizom, se vor amplasa, la nivelul fiecarui ribozom, numai
acele complexe aminoacil-tARN care, pe bucla centrala, reprezentand anticodonul, poseda o
secventa de trei ribonucleotizi complementara codonilor mARN din complexul polizomului.
In acest fel aminoacizii sunt legati enzimatic intr-o ordine impusa de ADN care a matritat
mARN si care joaca un rol direct in biosinteza proteinelor. In al patrulea moment are loc
translatia, polimerizarea sau asamblarea aminoacizilor. Legatura se realizeaza intre gruparea
COOH a primului aminoacil care reprezinta punctul activ al biosintezei progresive, cu
gruparea NH2, a celui de al doilea aminoacil, in prezenta enzimei peptid-polimeraza, care
catalizeaza formarea legaturilor peptidice intre aminoacizi; incorporarea aminoacizilor este
ireversibila; iau astfel nastere lanturi polipeptidice care se elibereaza de polizom, prin
translocarea ultimului complex aminoacil-tARN de ultimul ribozom din polizom, cand acesta
a ajuns in urma rotirii la extremitatea matricei mARN de care se detaseaza. Un lant
polipeptidic se sintetizeaza intr-un minut.

ARN-ul, prima molecula a vietii

In universul biochimic al organismelor superioare, proteinele reprezinta molecule de maxima

importanta, fiind catalizatorii indispensabili multor procese necesare vietii. Si totusi, nu a fost
intotdeauna asa: la origine, rolul principal era desfasurat de acidul ribonucleic (ARN).
Cercetatorii de la Northwestern University au realizat o descriere atomica care arata in ce mod
aceste doua molecule "antice" interactioneaza unele cu altele. Mai exact, pentru prima oara,
oamenii de stiinta au reusit sa descrie detaliile atomice ale felului in care ribonucleaza P
(enzima prezenta in sucurile digestive intestinale, cu actiune specifica asupra acidului
ribonucleic) recunoaste, se leaga si "fisureaza" ARN-ul de transfer (tRNA); ei au utilizat o
puternica sursa de raze X de la "Advanced Photon Source" din cadrul Argonne National
Laboratory, pentru a obtine imagini de cristale formate de aceste doua molecule de acid
ribonucleic.

"ARN-ul este o molecula veche, dar destul de sofisticata. Structura cristalina obtinuta
demonstreaza ca multe din proprietatile pe care le atribuim moleculelor moderne erau deja
prezente in acel ARN antic. ARN-ul este un catalizator capabil de multa versatilitate si la fel
de complex precum proteinele moderne.", a explicat Alfonso Mondragón, profesore di
biologie moleculara la Weinberg College of Arts and Sciences, co-autor al unui articol pe
aceasta tema, aparut in revista "Nature".

Se stia ca aceasta reactie chimica are loc, si ca ARN-ul poate juca rolul de
catalizator, dar pana acum cercetatorii nu stiau exact cum se intampla acest lucru. "Acum am
inteles mai bine cum functioneaza ARN-ul: RNasi P este alcatuita dintr-un nucleu mare de
ARN plus o micuta proteina, si asa se exemplifica tranzitia evolutiva de la o lume biochimica
dominata de ARN la una dominata de proteine", a precizat cercetatorul.
Proteina are scopul de a ajuta la recunoasterea ARN-ului de transfer, dar cea
mai mare parte a acestui proces are loc datorita interactiunilor ARN-ARN. Structura arata ca
odata ce RNase P recunoaste tARN-ul, se agata de acesta si, asistant de ioni metalici, rupe
legatura chimica, fapt ce duce la maturizarea ARN-ului de transfer, producand o molecula de
acid ribonucleic mai mica, capabila sa contribuie la procesele fundamentale in celula. Enzima
bazata pe ARN repeta procesul continuu, taind fiecare acid ribonucleic de transfer exact in
acelasi punct, de fiecare data.
"Descoperirea, facuta in urma cu 30 de ani, ca moleculele de ARN pot avea o functie
catalitica, ne-a facut sa ne gandim la ideea ca ARN-ul ar putea sa fi fost prima molecula", a
mai precizat Mondragón.

ADN-ul si sinteza proteinelor

Acidul dezoxiribonucleic (ADN pe scurt) este materialul genetic al organismelor celulare
si al celor mai multi virusi. ADN-ul poarta informatiile necesare sintetizarii directe a
proteinelor si pentru replicare. Sinteza proteinelor este producerea de proteine necesare celulei
sau virusilor pentru activitatiile acestora sau pentru dezvoltare.

Structura ADN
O molecula de ADN consta in doua "lanturi" ,compuse dintr-un numar mare de compusi
chimici , numiti nucleotide, prinse impreuna pentru a forma un lant. Aceste lanturi sunt
aranjate ca si cum ar fi fost intoarse unul peste altul.

Fiecare nucleotida consta din 3 unitati: o molecula de zahar, un grup de fosfati si unul sau
patru compusi diferiti contin baze. Nucleotidele dintr-un brat al lantului sunt intr-o asociere
specifica cu nucleotidele corespunzatoare din celalalt brat al lantului ADN.

O formă simplificată de a vedea lucrurile este:

ADN-ul este "reţeta" necesară sintezei de proteine, molecule organice esenţiale organismelor
vii;
O secvenţă ADN conţine gene, zone care controlează genele şi zone care ori nu au nici o
funcţie, ori încă nu le cunoaştem rostul;
 Acidul dezoxiribonucleic are o structură de dublu helix - forma nu influenţează funcţia, în
esenţă o "scară" dreaptă ar fi identică din punct de vedere funcţional, însă dublul helix
economiseşte spaţiu. "Scara" este alcătuită din două lanţuri organice elastice ce sunt conectate
prin "trepte".

"Treptele" sunt de fapt doar de patru feluri, unind perechi de baze azotate, ce pot fi patru
tipuri diferite de molecule organice, adenină (notată A), citozină (C), guanină (G) şi timină
(T); (FIG. 1)

In anul 1953 biochimistul american James D.Watson si britanicul biofizican Francis Crick au
publicat prima descriere a structurii ADN-ului. Modelul lor s-a dovedit atat de important
pentru intelegerea sintezei ADN-ului incat in 1962 au primit premiul Nobel pentru medicina.

ADN-ul suferă replicări, reparări, rearanjări şi recombinări. Aceste reacţii sunt

catalizate de enzime.
Replicarea este procesul prin care ADN-ul se copiaza pe sine insusi
pentru fiecare celula descendenta sau virus, pasADN informatii
despre sinteza proteinelor. In cele mai multe organisme celulare
ADN-ul este organizat ca si cromozomi localizati in nucleul celulei
chiar inainte de diviziunea celulei. Replicarea incepe cu separarea
celor doua lanturi de polinucleotide fiecare apoi comportandu-se
ca un sablon pentru asamblarea noului lant complementar.
Cum vechiul lant se separa fiecare nucleotida din cele doua brate ale
lantului atrage nucleotida complementara ei. Nucleotidele se leaga
una de alta de catre legaturi de hidrogen pentru a forma bazele unei
noi molecule de ADN.
Sinteza proteinelor
ADN-ul poarta instructiunile pentru producerea de proteine. O proteina este compusa din
molecule mai mici numiti amino-acizi si structura si functia proteinei este determinata de
secventa amino-acizilor sai. Secventa amino-acizilor este la randul ei determinata de secventa
bazelor nucleotide in ADN. O secventa de trei baze nucleotide, numite un triplet, este codul
genetic care specifica un anumit amino-acid. De exemplu, un triplet GAC (guanina, adeina si
citosina) este codul genetic pentru amino-acidul leucina iar un triplet de CAG (citosina,
adeina si guanina) este codul genetic pentru amino-acidul valina.
Un brat al lantului ADN al moleculei contine informatia necesara productiei unei anumite
secventa de amino-acid. Celalalt brat ajuta in replicare.
O gena este o secventa de nucleotide de ADN care specifica ordinea amino-acizilor intr-o
proteina prin intermediul unei molecule de ARN. Sustragand o nucleotida de ADN si
inlocuind-o cu alta continand ADN alta baza cauzeaza ca toate celulele sau virusii sa aiba
versiunea alterata in secventa de nucleotide de baza. O astfel de schimbare in ADN se
numeste o mutatie.
Cele mai multe mutatii au loc ca urmare a erorilor in procesul de replicare. Expunerea de
celule sau virusi la radiatii sau chimicale maresc sansa de producere a mutatiilor.
Proceduri si instrumente
Cateva instrumente si proceduri au fost inventate pentru a studia si a manipula ADN-ul.
Enzime specializate numite enzime restrictionate gasite in bacterii se comporta ca si niste
foarfeci moleculare pentru a “taia” coloana vertrebrala a moleculelor de ADN. Utilizarea
acestor enzime si-a gasit intrebuintarea in ingeneria genetica in modul in care aceste enzime
au fost folosite pentru a “taia” fragmente din molecule de ADN. Tehnologia consta in
indepartarea unei gene specifice unui organism si implantarea acesteia intr-un alt organism.
Alta procedura pentru a lucra cu ADN-ul este procedura de reactie in lant de polimerizare.
Aceasta procedura utilizeaza enzima de ADN pentru a face copii ale ADN-ului intr-un proces
care se aseamana cu replicarea naturala a ADN-ului.
Amprenta ADN face posibila compararea unei mostre de ADN intr-o maniera similara celei
folosite pentru compararea amprentelor degetelor. In aceasta procedura se folosesc enzime
care “sparg” molecula de ADN in mai multe fragmente. Solutiile care contin aceste fragmente
sunt plasate pe suprafete cu gel prin care trece un curent electric. Curentul electric determina
fragmentele de ADN sa se miste prin gel.
Datorita faptului ca fragmentele mai mici se misca mai rapid decat cele mari procesul separa
fragmentele in functie de marimea lor. Fragmentele sunt ulterior marcate cu probe si expuse
unei raze X unde se formeaza amprenta ADN – un model caracteristic alcatuit din linii negre
care identifica unic fiecare tip de ADN.
Aplicatii
Cercetarile despre ADN au avut un important impact asupra medicinii. Prin tehnologia
recombinarii ADN-ului se pot modifica microorganisme in asa fel incat ele devin adevarate
“fabrici” de produs largi cantitati de droguri folositoare in medicina.
Tehnologia este produsa pentru a produce insulina, drog folosit de diabetici sau interferon
care este folosit de catre anumiti pacienti care sufera de cancer.
Studii asupra ADN-ului uman au scos la suprafata faptul ca anumite gene sunt asociate cu
anumite boli cum ar fi cancerul la san.
Aceasta ii ajuta pe oamenii de stiinta pentru a diagnostica diferite boli si pentru a descoperi
noi tratamente pentru a le combate.
De exemplu, medicii folosesc o noua tehnologie numita chimioplastie prin care se sintetizeaza
o molecula continand atat ADN cat si ARN pentru a dezvolta un tratament pentru o forma de
hemophilia.
In criminalistica ADN-ul este folosit pentru a cerceta indivizii care au comis crime.
ADN-ul din sperma, piele sau sange luate de la locul crimei poate fi comparat cu ADN-ul
suspectului.
Tehnicile de manipulare a ADN-ului sunt folosite si in agricultura sau intr-o alta forma de
inginerie numita inginerie genetica si biotehnologie.
Variante ale plantelor care au gene modificate pot da o productie mai mare sau pot fi mai
rezistente.

CE SUNT PROTEINELE ŞI CE ROL AU ACESTEA ÎN INTERIORUL

ORGANISMULUI UMAN?

Proteinele sunt “maşinăriile” responsabile pentru funcţionarea tuturor entităţilor vii, plecând
de la viruşi, organismele unicelulare, pluricelularele primitive şi până la oameni.

Corpul uman conţine în jur de 3 miliarde de celule, fiecare responsabilă pentru o funcţie
specifică. Fiecare celulă conţine mii de proteine de mai multe tipuri, responsabile cu
îndeplinirea diferitelor funcţiuni ale celulei.
 
SINTEZA PROTEINELOR. CUM SUNT PRODUSE PROTEINELE?

Celulele folosesc informaţiile codificate în cadrul genelor din compunerea acestora –

adevărate schiţe necesare producerii proteinelor. Fiecare genă din compunerea ADN-ului
conţine informaţii într-o formă codificată, informaţii necesare producerii unei anume tip de
proteină.
Când o celulă trebuie să producă o anumită proteină, componente specializate de la nivelul
nucleului citesc secvenţa de cod ADN corespunzătoare genei care codifică informaţia
necesară şi folosesc informaţia respectivă pentru a produce, la nivel molecular, un mesaj sub
formă de ARN (acid ribonucleic) – o moleculă foarte asemănătoare ADN-ului.
ARN-ul părăseşte ulterior nucleul celular, trecând în citoplasma acesteia. Odată ajuns acolo,
„fabrica de proteine” a celulei – ribozomul – citeşte mesajul codificat sub formă de ARN şi
produce o proteină conform specificaţiilor. Odată produsă, proteina călătoreşte spre acea parte
a celulei în care trebuie să-şi îndeplinească funcţia (de pildă, în terminaţiile de tip receptori ai
semnalului nervos) şi „trece la treabă”.
Mai mult, fiecare pas parcurs pentru producerea unei proteine necesită participarea unui
număr mare de proteine înalt specializate.

SINTEZA PROTEICĂ – O PRIVIRE DETALIATĂ

Aşa cum am menţionat anterior, procesul de sinteză a proteinelor se referă la producerea

proteinelor pe baza informaţiei conţinută în cromozomi, sub forma moleculei de ADN.
Proteinele sunt molecule extrem de importante pentru existenţa celulelor, putând fi folosite ca
blocuri structurale în interiorul celulei, drept enzime (pentru dirijarea proceselor de producere
şi stocare a energiei), dar şi pentru a îndeplini o serie de alte funcţiuni. În structura proteinelor
intră lanţuri foarte lungi de aminoacizi (vezi secvenţa video de mai jos pentru a înţelege ce
sunt aminoacizii). Secvenţele diferite de aminoacizi dau naştere diverselor tipuri de proteine.
Unităţile de informaţie din cadrul ADN-ului – genele – conţin de fapt „datele” necesare
aşezării aminoacizilor în succesiunea corectă, necesară pentru a forma diversele proteine. Iată
în cele ce urmează o prezentare grafică care detaliază procesul de sinteză proteică:
 
SINTEZA PROTEINELOR ÎN 4 ETAPE
Prima etapă poartă numele de "transcripţie" şi constă în sinteza ARN-ului mesager (mARN)
de către una dintre catenele de ADN dintr-o genă. Acest mARN are o structură
complementară matriţei folosite - catena de ADN matrice, reprezentând o “imagine în
oglindă” a acesteia, şi anume transcrierea codonilor catenei de ADN, deci a mesajului genetic,
cu simboluri complementare (de remarcat că timina-T este înlocuită cu uracilul-U, în structura
ARN-ului). A doua etapă - "translaţia" - constă în migrarea mARN-ului în citoplasmă, la
nivelul ribozomilor, si asocierea acestuia cu ribozomii activi în sinteza proteinelor. În a treia
etapă are loc activarea aminoacizilor, care se ataşează de o moleculă de tARN. Acest compus
este transportat la locul corespunzător în cadrul lanţului proteic. Aminoacizii sunt legaţi într-o
ordine impusă de ADN care a generat matriţa mARN şi care joacă un rol major în biosinteza
proteinelor. A patra etapă constă în translaţia şi asamblarea aminoacizilor. Se formează
legăturile peptidice între aminoacizi. Un lanţ polipeptidic se sintetizează într-un minut.

Contrar a ceea ce credeau cercetatorii pana acum, elicea dubla a acidului dezoxiribonucleic
este “citita” in ambele sensuri pentru a fi “tradusa” in ARN.

Descoperirea a fost facuta de oamenii de stiinta de la Laboratorul European de Biologie

Moleculara din Heidelberg (Germania) impreuna cu cei de la Institutul de Bioinformatica din
Hinxton (Marea Britanie). Lectura si transcrierea ADN-ului in ARN (acid ribonucleic, format
dintr-un sigur filament) este primul pas in formarea proteinelor. Desi genele care contin
instructiuni pentru constructia proteinelor reprezinta mai putin de 2% din genomul uman,
mare parte din ADN este oricum tradusa in ARN. Motivul pentru care se intampla acest lucru
nu a fost deocamdata inteles.

Sursa: Galileo

Bibliografie:
Cassiopeia Project
Genetic Science Learning Centre - The University of Utah
http://www.lew-port.com/ - Protein Synthesis
Dicţionar de biologie -Teofil Crăciun, Leonora Crăciun
Chimie organică – Mihai Zapan, Edith Beral

Dictionar de biologie -Teofil Craciun, Leonora Craciun

Chimie organica – Mihai Zapan, Edith Beral 46676vzd95mss6d

Arborele Lumii
Microsoft Encarta 2000 Encyclopedia
Informatii privitoare la acizi nucleici si ADN pot fi gasite la adresele:
http://www.unibuc.ro/prof/niculae_c_m/bioinfo/adn_ul.htm
http://www.ucmp.berkeley.edu/glossary/gloss3/dna.html