Structura chimică a acizilor nucleici

Acizii nucleici sunt substanţe chimice macromoleculare formate din unităţi simple
care se repetă numite nucleotide.
O nucleotidă este formată dintr-o bază azotată, o pentoză (un zahar) şi un rest
fosforic.
I. Baze azotate
1. Purinice – purina prezintă două cicluri condensate însumând cinci atomi de
C şi patru atomi de N.
a. Guanina (G)
b. Adenina (A)
2. Pirimidinice – pirina prezintă un ciclu care însumează cinci atomi de C şi
doi atomi de N.
a. Citozina (C)
b. Timina (T); în cazul ARN-ului, timina este
înlocuită cu uracilul (U)
II. Pentoza – este un monozaharid cu cinci atomi de C
1. Riboză (în cazul ARN-ului)
2. Dezoxiriboză (în cazul ADN-ului)
III. Rest fosforic – formează legături esterice cu pentozele.

O nucleozidă este formată dintr-o nucleotidă fără rest fosforic; se obţine prin legarea
atomului C1 al pentozei la N3 al bazei azotate pririmidinice sau la N9 al bazei azotate
purinice cu eliminarea unei molecule de apă.
Legarea restului fosforic la C5 al propriei pentoze duce la formarea unei nucleotide şi
prin legarea lui şi la C3 al pentozei din nucleotida vecină cu eliminarea uni alte molecule de
apă duce la formarea unei catene (lanţ) polinucleotidice.
Legăturile dintre nucleotidele vecine se numesc legături covalente fosfodiesterice
(5’->3’ sau 3’->5’).
 Structura primară a ADN-ului

- Este o structură monocatenară ce rezultă din polimerizarea nucleotidelor.

- Două nucleotide învecinate sunt legate între ele prin intermediul unui radical
fosfat, rezultând astfel catene polinucleotidice.
- Caracteristica structurii monocatenare este dată de secvenţa (ordinea) nucleotidelor
din catena de acid nucleic.

Structura secundară a ADN-ului

- A fost stabilită în 1953 de către J. Watson, F. Crick şi M. Wilkins, care au primit în

1962 premiul Nobel pentru Medicină şi Fiziologie.
- Este o structură bicatenară, este starea în care se află în mod obişnuit molecula de
ADN (cu excepţia unor viruşi). Este formată din două catene polinucleotidice ce
răsucite în spirală una în jurul celeilalte formează un dublu helix care face un tur

complet la 360º la 10 perechi de nucleotide

- Diametrul dublului helix este de 2 nm (20A), iar un pas (o răsucire) este de 3,4 nm
(34A)
- Dublul helix are orientare spre dreapta, are o scobitură mare şi una mică, fiind
puţin asimetric.
- Aspectul dublului helix seamănă cu o scară, balustradele dinspre exterior sunt
reprezentate de pentoze legate prin intermediul grupărilor fosfat, iar treptele
interioare sunt reprezentate de bazele azotate.

Caracteristici:
1. Catenele sunt complementare datorită punţilor de H care se stabilesc între bazele
azotate din catene. Întotdeauna, A se leagă prin două punţi de H de T, iar G se leagă
prin trei punţi de H de C. A=T, T=A; G≡C, C≡G.
2. Catenele sunt şi antiparalele, adică legăturile chimice ale unei monocatene sunt
dispuse în direcţie opusă faţă de ale monocatenei complementare. Asta înseamnă că o
monocatenă va începe cu esterificarea fosforică la C5 al pentozei şi se va termina cu
esterificarea la C3, iar la monocatena opusă, situaţia este invers.
- cele două catene au direcţii diferite de înaintare (3’-5’, 5’-3’).
 3. Catenele prezintă o mare stabilitate fizică
- stabilitatea pe verticală este dată de punţile fosfodiesterice intracatenare
- stabilitatea pe orizontală este dată de punţile de H intercatenare
- punţile de H sunt de natură electrostatică, se atrag între ele, legăturile triple dintre
G şi C oferă o mai mare stabilitate porţiunilor de ADN bogate în aceste baze
azotate decât legăturile duble dintre A şi C.

Tipuri de ADN

I. D.p.d.v. conformaţional
a) Tipul B – reprezintă structura generală a ADN-ului, este un dublu helix cu orientare
spre dreapta, cu catene cu polaritate opusă
b) Tipul A – este de asemenea un dublu helix cu orientare spre dreapta, cercetările
recente au arătat că tranziţia de la tipul B la tipul A se face in vivo sub acţiunea unor
proteine, iar in vitro sub acţiunea unor solvenţi organici.
- in vivo, în porţiunile dublu catenare ale ARN-ului sau în hibrizii ADN-ARN

- un tur complet de 360º se face la 11 nucleotide

c) Tipul Z – a fost evidenţiat prin experimente de difracţie cu raze X de mare rezoluţie
- în vivo se întâlneşte în porţiunile unde bazele azotate sunt alterate
- în vitro se caracterizează prin secvenţe de baze azotate purinice şi pirimidinice care
să se repete.

Proprietăţile ADN-ului

1. Denaturarea – dacă se încălzeşte la o temperatură de cca. 90º-100ºC o soluţie de

ADN, punţile de H se rup, monocatenele se separă rezultând ADN monocatenar numit şi
ADN denaturat.
2. Renaturarea – este proprietatea prin care se reface dublul helix prin asocierea
catenelor pe bază de complementaritate
- procesul se realizează print-o răcire treptată şi lentă
 - acest proces este utilizat pentru obţinirea de hibrizi folosind soluţii cu ADN
provenit de la specii diferite. Renaturarea se realizează cu atât mai repede şi mai
complet cu cât speciile sunt mai înrudite
3. Replicarea

Tipuri de ARN

1. ARN viral (ARNv) – reprezintă materialul genetic al unor ribovirusuri (poliomelita,

turbarea, virusul mozaicului tutunului – VMT), a unor viroizi şi a unor retrovirusuri
- în general sunt monocatenare, rar bicatenare dispuse liniar, rar circular
- VMT are o greutate moleculară de 2*106 daltoni, pasul este de 23A şi diametrul de
80A.
2. ARN mesager (ARNm) – a fost descoperit de Volkin şi Astrachan la E. Coli
(reprezintă 5% din cantitatea totală de ARN a bacteriei)
- are rolul de a copia informaţia genetică de pe o catenă din macromolecula de
ADN, astfel se realizează ceea ce se cheamă fenomenul de transcripţie, etapă în
sinteza de proteine
- secvenţa nucleotidelor din ARNm este complementară cu aceea a catenei de ADN
de pe care s-a copiat informaţia
- greutatea moleculară este variabilă deoarece şi cantitatea de informaţie copiată este
variabilă
- odată sintetizat ARNm în nucleu este transportat în citoplasmă la locul sintezei
proteice unde se ataşează de ribozomi cu care formează polisomi
- în deplasarea lor sunt însoţiţi de proteine care le conferă stabilitate şi cu care
formează particule nucleoproteice numite informozomi
- are o durată scurtă de viaţă; la E. Coli de câteva minute, iar la organismele
superioare de câteva ore; cu toate că se distruge rapid, el este sintetizat mereu
3. ARN ribozomal (ARNr) – intră în alcătuirea ribozomilor şi are rol în sinteza
proteinelor
- reprezintă 2/3 din ribozom şi cca. 80-90% din cantitatea de ARN a celulei. La
bacteria E.Coli, ribozomul este format din două subunităţi inegale: 50S şi 30S
 - subunitatea 50S conţine două macromolecule de ARNr, una de cca 3000
nucelotide şi una de cca 100 nucleotide
- subunitatea 30S conţine o macromoleculă de ARNr de cca. 1500 nucleotide
- sunt monocatenare cu porţiuni bicatenare, aceste porţiuni se formează pe baza
legăturilor ce se stabilesc între nucleotidele comune din segmentele vecine
- aceste porţiuni bicatenare se mai numesc “agrafe de păr” lungi de cca. 10 perechi
de nucleotide (cam 60% din ARNr se găseşte în această stare)
- pe suprafaţa ribozomilor există nişte locusuri:
a. locusul A – este locul unde se ataşează un aminoacid adus de un ARN de
transport
b. locusul P – este locul unde are loc formarea unei legături peptidice între doi
aminoacizi învecinaţi
c. locusul EX (exit) – este locul de unde o catenă polipeptidică sintetizată se
desprinde de ribozomi

4. ARN de transport (ARNt) – are rolul de a transporta aminoacizii la locul sintezei

proteice, în citoplasmă, la suprafaţa ribozomilor prin procesul de translaţie a informaţiei
genetice.
- este monocatenar şi se împerechează secundar datorită bazelor azotate
complementare rezultând în final 4 porţiuni de pseudohelix numite tulpini (D, T,
ACCEPTOR, CODON) separate prin 4 bucle (D, T, CODON, VARIABILĂ)
- tulpina acceptor are două braţe inegale, începe cu esterificarea nucleotidului la
capătul 3’ şi prezintă aceeaşi secvenţă de 3 baze azotate libere (ACC)
- buclele T şi codon au 7 nucleotide iar bucla D prezintă 8-12 nucleotide
5. ARN nuclear mic (ARNsn) - se află în nucleul eucariotelor şi se leagă în mod stabil
de proteine nucleare
- este fomat din cca. 100 nucleotide şi are rol în funcţionarea nucleului
- se sintetizează cu ajutorul enzimei ARN polimeraza III, interacţionează cu
proteine formând particule ribonucleoproteice, iniţiază sinteza proteinelor şi are
rol în maturarea ARNm

 mai există două subtipuri: ARN nuclear heterogen (ARNnh), ARN

cromozomal (ARNc)