CURS 5

ANALIZATORII

Analizatorii reprezinta sisteme care culeg informatii din mediul extern sau intern. Fiecare analizator este alcatuit din trei segmente: -periferic -intermediar -central. Segmentul periferic este reprezentat de receptor. Acesta este alcatuit din celule epiteliale specializate care transforma informatiile senzoriale in potentiale electrice si le transmit neuronilor cu care se afla in contact. Receptorii sunt specifici fiecarui analizator in parte si sunt clasificati in: -exteroceptori (auditivi, vizuali, tactili, olfactivi) - proprioceptori (din muschi, oase si articulatii) - visceroceptori (interoceptori, de la organele interne). Uneori receptorii sunt reprezentati de dendrite ale neuronilor senzitivi, care culeg informatiile senzoriale. Se numesc terminatii nervoase libere. Segmentul intermediar este alcatuit din nervi senzitivi care transporta informatia de la receptori si pana la centrii nervosi. Nervii se grupeaza in fascicule, formand caile ascendente din substanta alba a maduvei si a structurilor nervoase superioare. Segmentul central este reprezentat de zona corticala in care se face analiza si sinteza informatiilor primite de la receptori, care sunt transformate in senzatii specifice.

I.

ANALIZATORUL CUTANAT

Pielea este alcatuita din trei straturi principale: epidermul, dermul si hipodermul. Epidermul este stratul superficial al pielii si este format dintr-un epiteliu cornos. Se numeste asa deoarece ultimul strat de celule contine keratina, o substanta care protejeaza pielea de agentii nocivi din mediul exterior. In acest strat se afla nervi senzitivi si canale de excretie ale glandelor aflate in derm: sebacee, sudoripare. Epidermul nu este vascularizat, primind nutritie (hrana) de la derm, prin difuziune. Dermul, situat sub epiderm, este format din tesut conjunctiv lax. Contine glande sebacee si sudoripare, foliculi pilosi, vase de sange si nervi. Foliculii pilosi reprezinta radacinile firelor de par. Hipodermul, stratul profund al pielii, este format din tesut conjunctiv adipos, bogat in grasimi. Reprezinta un depozit de lipide al organismului si contribuie la termoreglare.

I.1.Segmentul periferic (receptorii): Pielea prezinta mai multe tipuri de sensibilitate: tactila, termica si dureroasa. Receptorii tactili sunt : - terminatii nervoase libere, aflate in derm si epiderm, care receptioneaza tactul, presiunea, durerea si temperaturile scazute. Sunt mult mai numeroase la nivelul fetei, buzelor, limbii si degetelor; - corpusculii Meissner, prezenti in derm, sunt sensibili in special la atingeri foarte fine; se afla in numar mare la nivelul degetelor si buzelor si sunt rari la nivelul trunchiului; receptioneaza sensibilitatea tactila fina; - discurile Merkel, stimulate de atingeri puternice, receptioneaza sensibilitatea tactila grosiera; -corpusculii Pacini, situati in derm, muschi si articulatii, sunt stimulati de atingeri usoare si rapide; receptioneaza sensibilitatea tactila grosiera, dar si pe cea proprioceptiva. Receptorii termici: - corpusculii Ruffini pentru cald; - corpusculii Krause si terminatiile nervoase libere pentru rece. Receptorii termici sunt mult mai numerosi la nivelul fetei si mainii, dar in numar mai mic la nivelul membrelor inferioare. Receptorii durerosi: - terminatii nervoase libere, prezente in tegumente, tendoane, muschi, periost, adventicea vaselor de sange, submucoasa viscerelor. Stimulii care declanseaza durerea sunt agenti mecanici, termici, electrici, chimici, durerea putand fi declansata de orice stimul care produce leziuni celulare. Cu alte cuvinte, nu avem receptori specifici, iar adaptarea la durere este foarte slaba. Durerea se insoteste constant de un raspuns afectiv neplacut si de o serie de reactii vegetative (roseata , transpiratie, lacrimare). Receptorii durerosi sunt mult mai numerosi la nivelul tegumentelor si mai putini in viscere, motiv pentru care putem localiza mult mai precis durerea cutanata decat pe cea viscerala. I.2. Segmentul intermediar (calea de conducere) Primul neuron se afla pe radacina posterioara a nervului spinal, in ganglionul spinal. Fibrele sensibilitatii termice, dureroase si tactile fac sinapsa cu cel de-al II-lea neuron in cornul posterior al maduvei spinarii, al carui axon trece in cordoanele laterale, formand fasciculele spinotalamic lateral (termic-dureros) si spinotalamic anterior (tactil). Cel de-al treilea neuron se afla in talamus, iar axonul acestuia proiecteaza informatia in cortex. I.3. Segmentul central Este reprezentat de neocortexul receptor, aflat in girusul postcentral din lobul parietal (aria somestezica I). Fiecare zona a corpului are o proiectie corticala. Aria corticala senzitiva reprezinta un fel de om homunculus senzitiv. Cele mai intinse reprezentari corticale o au zonele corporale cu sensibilitatea cea mai mare: buzele, limba, mana. In peretele superior al santului lateral se afla aria somestezica II, unde se face proiectia sensibilitatii tactile grosiere.

II.

ANALIZATORUL OLFACTIV

Ca si ceilalti analizatori, este alcatuit din cele trei segmente: periferic, de conducere (intermediar) si de proiectie (central). II.1. Segmentul periferic Receptorii olfactivi se afla in mucoasa nazala, pe calea directa a curentului de aer. Substantele odorante, pentru a putea sensibiliza receptorii, trebuie sa se dizolve mai intii in stratul subtire de mucus de la suprafata mucoasei nazale. Celulele receptoare sunt reprezentate de neuroni. Dendritele acestora sunt scurte, groase si se termina cu o umflatura numita buton olfactiv. Fiecare buton are un numar de cili (10 -12 pentru fiecare neuron ), care culeg informatii odorante. II.2. Segmentul intermediar Primul neuron se afla in mucoasa nazala si este reprezentat chiar de receptor. Cavitatile nazale sunt separate de substanta nervoasa printr-un os numit etmoid. Acest os este alcatuit din doua lame osoase care se intretaie: o lama orizontala si una verticala. Lama verticala separa fosele nazale intre ele, iar lama orizontala prezinta un numar de orificii. Prin aceste orificii, axonii neuronilor olfactivi parasesc cavitatile nazale si intra in nevrax, unde fac sinapsa cu al II-lea neuron, aflat in bulbul olfactiv. Axonii neuronilor receptori formeaza nervii olfactivi, iar de la bulbul olfactiv porneste tractul olfactiv, cu proiectie in emisferele cerebrale. II.3. Segmentul central Pe fata bazala a emisferelor cerebrale se afla girusul hipocampic, in care se gaseste aria olfactiva. Aici ajung si sunt analizate informatiile transportate de tractul olfactiv.

III.

ANALIZATORUL VIZUAL

Globul ocular gazduieste receptorii pentru vedere. Este alcatuit din trei invelisuri si mai multe medii transparente, prin care lumina ajunge la acesti receptori. Invelisurile sunt: sclerotica, coroida si retina. Sclerotica este invelisul extern si are rol protector. La exterior se prind muschii globului ocular: muschiul drept extern, drept intern, drept superior, drept inferior, oblic inferior si oblic superior. La polul anterior al globului sclerotica se bombeaza si devine transparenta, luand numele de cornee. Coroida este invelisul care asigura nutritia globului ocular, continand vase, nervi si pigmenti. Spre partea anterioara prezinta o ingrosare numita corp ciliar, alcatuit din muschi ciliari si din vase de sange ghemuite numite procese ciliare. Muschii ciliari sunt muschi netezi, orientati radiar si circular. Procesele ciliare au rolul de a produce un lichid, numit umoare apoasa. In prelungirea corpului ciliar, la polul anterior al globului, se afla un diafragm numit iris, care are un orificiu central pupila. In alcatuirea irisului se gasesc muschi netezi circulari si radiari. Contractia muschilor circulari duce la micsorarea pupilei, iar contractia muschilor radiari la dilatarea pupilei. Retina, invelisul intern, acopera doar 2/3 posterioare ale coroidei. Este alcatuita din celule receptoare specializate si din neuroni conectati la aceste celule, care transmit informatia spre centrii nervosi. Spre coroida, retina contine un strat de pigmenti de culoare bruna, care formeaza o camera obscura in jurul celulelor receptoare. La polul posterior al retinei se afla:

- o pata galbena numita macula lutea, cu o depresiune in centru - fovea centralis si - o pata oarba, numita asa deoarece nu contine receptori pentru lumina. III.1. Segmentul periferic Celulele receptoare sunt de doua feluri: cu conuri si cu bastonase. Celulele cu bastonas (125-130 milioane) sunt foarte sensibile la lumina. Sunt receptorii vederii nocturne, dar nu pot percepe detalii ale obiectelor sau culorilor. Aceste celule se afla in cantitate mare la periferia retinei si sunt absente in foveea centralis. Celulele cu conuri (5-7 milioane) au un prag de sensibilitate mult mai inalt. Sunt raspunzatoare de vederea la lumina puternica si de distingerea culorilor. Aceste celule ocupa in exclusivitate foveea centralis si se afla in numar redus la periferia retinei. Pentru a ajunge la celulele receptoare, lumina trebuie sa treaca prin mai multe medii transparente: corneea, camera anterioara, cristalinul si camera posterioara. Corneea nu contine vase, dar este bogat inervata, fiind sensibila la stimuli externi (durerosi, tactili). Cristalinul are forma unei lentile biconvexe, care desparte camera anterioara de cea posterioara. Este legat printr-un ligament suspensor de corpul ciliar. Muschii corpului ciliar au rolul de a regla convexitatea cristalinului: atunci cand se contracta muschii circulari, cristalinul se bombeaza, iar cand se contracta muschii radiari cristalinul se aplatizeaza. Camera anterioara se afla intre cornee si cristalin, iar camera posterioara intre cristalin si retina. In camera anterioara se afla umoarea apoasa, iar in camera posterioara umoarea vitroasa (corpul vitros). III.2. Segmentul intermediar Neuronii care intra in alcatuirea retinei reprezinta primul si al doilea neuron al caii vizuale. Primul neuron este conectat la celulele receptoare, iar cel de-al II-lea, la primul neuron. Axonii celui de-al II-lea neuron se grupeaza, formand nervul optic , si parasesc ochiul prin pata oarba. Al III-lea neuron al cailor vizuale se afla in metatalamus, de unde informatia este proiectata in emisferele cerebrale. III.3. Segmentul central Este reprezentat de aria vizuala primara, aflata in lobul occipital. In vecinatate se afla mai multe arii de asociatie, conectate cu lobii frontali si parietali, implicate in procese psihovizuale complexe. Formarea imaginii Razele luminoase, in drumul lor spre retina, traverseaza mediile transparente din globul ocular: corneea, umoarea apoasa, cristalinul si umoarea vitroasa. Aceste medii au densitate diferita, ceea ce duce la refractia (schimbarea directiei ) razelor. Biconvexitatea cristalinului si lungimea diametrului antero-posterior al ochiului sanatos focalizeaza razele luminoase pe retina, ceea ce determina formarea clara a imaginii. La miopi, axul ocular este prea lung sau cristalinul este prea bombat, razele luminoase focalizandu-se inaintea retinei. Imaginea devine neclara. Apropierea obiectelor de ochi sau purtarea unor lenile divergente (biconcave) permit vederea clara. 4

La hipermetropi, axul ocular este prea scurt sau cristalinul prea aplatizat, razele focalizandu-se in spatele retinei. Departarea obiectelor de ochi sau purtarea lentilelor convergente (biconvexe) corecteaza defectul. La astigmatici, curbura corneei sau a cristalinului nu este uniforma si de aceea razele luminoase sunt focalizate in mai multe puncte pe retina. Imaginea este dubla sau neclara. Corectia se face cu lentile cilindrice. Acomodarea pentru vederea de aproape se realizeaza prin contractia muschilor circulari ai corpului ciliar, care duce la relaxarea ligamentului suspensor al cristalinului. In felul acesta lentila se bombeaza si determina vederea clara a imaginii. Acomodarea incepe de la 6 metri si se continua pana este atinsa capacitatea maxima a cristalinului de a-si mari curbura. Aceasta capacitate scade odata cu varsta, ca urmare a scaderii elasticitatii cristalinului.