ANALIZATORII

Analizatorii reprezintă sisteme morfofuncționale complexe și unitare care au rolul

de a recepționa, conduce și transforma în senzații specifice excitațiile primite din mediul extern
sau intern.

Fiecare analizator se compune, în principal, din trei segmente: receptor, de conducere

și central.

- Segmentul de recepție, sau periferic, reprezintă fie terminații dendritice libere, fie
structuri celulare specializate, în contact cu terminații dendritice, care la anumiți analizatori sunt
integrate în organele de simț. Aceste structuri preiau stimuli ale diverselor forme de energie din
mediul exterior, cum ar fi: raze luminoase, unde sonore, emanații odorante, substanțe sapide sau
atingeri, loviri, frigul, caldură s.a.

Receptorii transformă specific formele de energie în potentiale de actiune/ impulsuri

nervoase

- Segmentul de conducere, intermediar sau de transmitere, este format din

neuronii senzitivi din structura nervilor și căile nervoase ascendente din nevrax. Acești neuroni
sinapsează între ei, și astfel transportă impulsul nervos preluat de la nivelul receptorilor spre al
treilea segment.

- Segmentul central, cortical, situat la nivelul ariilor senzitivo-senzoriale, reprezintă

locul unde informațiile proiectate sunt analizate și sintetizate, devenind senzații specifice.
ANALIZATORUL OLFACTIV

1. SEGMENTUL DE RECEPTIE al acestui analizator este situat într-o mică arie,

de 2-3 cm2, numită mucoasa olfactivă, situată sub lama ciuruită a etmoidului, pe plafonul
fiecarei fose nazale. Receptorii din aceasta mucoasă sunt celule senzoriale, reprezentând în
același timp și neuronii bipolari – primul neuron pe calea olfactivă, situat printre celule de
susținere. Acești primi neuroni au polul apical prevăzut cu o umflatură care prezintă cili dispuși
spre interiorul foselor nazale. Polul lor bazal se continuă formand axonii acestor neuroni bipolari,
ce alcătuiesc în ansamblu nervul olfactiv - nervul I cranian. Acest nerv strabate sub forma de
grupuri axonice orificiile lamei ciuruite ale etmoidului pentru a face sinapsa endocranian
(deasupra lamei ciuruite) cu neuronii din bulbul olfactiv.

A. 2. SEGMENTUL DE CONDUCERE este reprezentat mai apoi de neuronii din

bulbul olfactiv, care este o formațiune pereche, alungită, situată de o parte și de alta a liniei
mediane, deasupra lamei ciuruite a etmoidului. Fiecare bulb olfactiv conține al doilea neuron al
caii olfactive, neuronii mari numiti celule mitrale. In fiecare celula mitrala se concentrează prin
sinapse mai mulți axoni ai neuronilor bipolari. Bulbul olfactiv se continuă spre înapoi cu tractul
olfactiv, ce reprezintă axonii celulelor mitrale, care se termină în segmental central prin trei strii
olfactive: internă, mijlocie și externă, deci fără releu talamic.

A. 3. SEGMENTUL CENTRAL este reprezentat de ariile corticale olfactive din

lobul olfactiv. La nivel cortical se produc senzațiile olfactive.

Receptorii olfactivi sunt impresionati de substanțele odorante, volatizate sau

hidrolizate (sub forma de aerosoli), din aerul inspirat. Numărul substanțelor odorante ca și
senzațiile olfactive sunt imense.

Exemple de mirosuri:

- balsamice (flori, parfum);

- aromatice (camfor, levantica);

- eterice (fructe)
- aliacee (ceapa, usturoi) s.a.

Aceste mirosuri au rol important și în viața afectivă.

De remarcat ca unele senzații, cum ar fi cele de iritant, înțepător sau răcoritor, nu sunt
considerate mirosuri, nefiind percepute de nervul olfactiv ci de terminațiile senzitive ale nervului
trigemen.
 ANALIZATORUL GUSTATIV

1. SEGMENTUL RECEPTOR este reprezentat de mugurii gustativi din structura

papilelor gustative situate în mucoasa linguală la nivelul feței dorsale, marginilor și vârful limbii.
Aceste papile sunt: calciforme ce formeaza “V”-ul lingual, deschis anterior, vizibil pe fața
dorsală și spre baza limbii, și fungiforme, situate mai ales inaintea “V”-ului lingual. Pe lângă
aceste papile gustative, pe mucoasa bucală mai sunt și alte papile – foliate, filiforme și
hemisferice, care nu prezintă muguri gustativi.

Fiecare mugure gustativ contine printe celule de sustinere, celule senzoriale cu polul
aplical ciliat spre exterior, formând prin conglomerarea mai multor cili – bastonașul gustativ.
Polul bazal al celulei senzoriale este înconjurat de dendrite aparținand nervilor cranieni VII
(facial), IX (glosofaringian) si X (vag).

2. SEGMENTUL DE CONDUCERE este reprezentat de neuronii senzitivi ai

nervilor cranieni micsti VII, IX, X a caror dendrite sunt indreptate spre receptori, iar axonii lor
patrunzand intranevraxial sinapseaza cu al doilea neuron liber bulbar, din nucleul fasciculului
solitar. Axonii neuronilor din nucleul fascicului solitar fac sinapsa in unii nuclei talamici de releu
– al III-lea neuron, iar axonii acestor neuroni talamici se proiecteaza pe scoarta cerebrala.

3. SEGMENTUL CENTRAL este reprezentat cortical de aria corticală din lobul

parietal unde impulsurille nervoase sunt transformate în senzații gustative.

Gusturile pe care le percepem, în principal, sunt de patru tipuri: acru, dulce, amar,
sarat.

Perceperea excitaților gustative se realizează la nivelul mucoasei linguale, în mare,

astfel: dulcele la nivelul varfului limbii, acrul pe margini, săratul pe fața dorsală, iar amarul spre
baza limbii.

Alimentele trebuie să se dizolve în prealabil în saliva, spre a veni în contact și a

stimula cilii gustativi.
 ANALIZATORUL OPTIC

1. SEGMENTUL PERIFERIC DE RECEPTIE, este inclus într-un organ de simt

complex structurat - globul ocular, situat în orbită și înconjurat de anexele sale.

GLOBUL OCULAR este un organ pereche, avand forma aproape sferica, cu polul
anterior putin mai bombat, iar langa polul posterior se desprinde nervul optic, care prin varful
orbitei intra in craniu spre SNC. In structura sa intra trei membrane de invelis situate
concentric, una imprejurul celeilalte, ce formeaza peretii, si mai multe medii transparente
luminoase inainte de a fi receptionate de segmentul periferic al analizatorului.
 Membranele de invelis sunt urmatoarele:

-Tunica fibroasa, este formata din tesut conjunctiv, fiind rezistenta si avand rol
protector. Aceasta este sclerotica, care da culoarea alba a portiunii vizibile a globului ocular..
Tunica fibroasa este mai bombata in partea anterioara, unde se continua cu corneea, care este
transparenta, avasculara, dar bogat inervata.

-Tunica vasculara/mijlocie este bogat vascularizata, este formata din: coroida, cea
mai intinsa, situata posterior in concavitatea scleroticii, care spre anterior se continua cu zona
ciliara, ce contine ghemuri vasculare (numite procesele ciliare), precum si fascicule musculare
netede, circulare si radiale, muschii ciliari. Mai anterior de zona ciliara intalnim irisul care
prezinta central un orificiu circular pentru trecerea razelor luminoase, numit pupila. Irisul are in
structura sa fascicule musculare netede radiare, inervate de fibre nervoase simpatice ce produc
midriaza (dilatarea pupilei), si circulare, inervate parasimpatic ce produc mioza (micsorarea
pupilei). Epiteliul anterior al irisului este pigmentar imprimand culoarea specifica ochilor, ce se
observa prin transparenta corneei.

-Tunica nervoasa numita retina, reprezinta stratul cel mai profound si mai
important, realizand in interiorul globului ocular o camera obscura, strict necesara vederii
corecte. La nivelul retinei se gasesc atat celulele receptoare cat si primii doi neuroni ai

Structura retinei vizuale cuprinde 10 straturi, care dinspre coroida spre interiorul
globului ocular, mai importante sunt:

- stratul receptor al celulelor fotosensibile cu conuri si bastonase;

- stratul neuronilor bipolari a caror dendrite preiau impulsurile nervoase de la celulele

fotosensibile, iar axonii lor se indreapta spre dendritele nouronilor din urmatorul strat;

- stratul celulelor multipolare, care-si trimit axonii ce se concentreaza spre un loc situat in
apropierea polului posterior al globului ocular, numit pata oarba, si parasesc globul ocular
formand nervul optic.
 Pe suprafata interna a retinei, in dreptul polului posterior al globului ocular, se
formeaza o mica depresiune – macula luteea, prevazuta mai ales cu celule cu conuri, iar in
centrul acesteia este foveea centralis cea mai sensibila a ei, care are numai celule cu conuri.

Celulele cu bastonase, mai numeroase (circa 125 milioane), sunt foarte sensibile la
lumina, reprezentand receptorii vederii nocturne (scotopica), dar care nu pot reda detalii ale
obiectelor sau culoarea lor. Inspre partea lor externa aceste celule contin scotopsina, o structura
proteica, care impreuna cu un pigment - retineul, formeaza rodopsina (sau purpurul retinian),
ce constituie substanta fotosensibila specifica.

Celulele cu conuri, in numar cam de 5-7 milioane, au pragul de sensibilitate si

acuitate mult mai ridicat, determinand vederea in lumina puternica (vederea fotopica) si
perceperea culorii obiectelor. Inspre partea lor periferica aceste celule contin substanta
fotosensibila specifica numita iodopsina.

Mediile transparente sau refringente, au rolul de a refracta radiatiile luminoase,

proiectand imaginea exterioara pe retina. Aceste medii, dinspre anterior spre posterior, sunt:

- corneea transparenta;

- umoarea apoasa, situata in camera anterioara a ochiului (intre cornee si cristalin) formata
din doua compartimente ce comunica prin pupila; aceasta umoare este secretata de procesele
ciliare si dreneaza in canalul circular situat intre cornee si sclerotica, iar de aici printr-o retea
venoasa in venele episclerale;

- cristalinul este o lentila biconvexa ancorata prin fibre ligamentare suspensoare de procesele
ciliate; sub actiunea muschiului ciliar cristalinul isi modifica curburile fetelor, fiind astfel
principalul organ al acomodarii vizuale;

- umoarea sticloasa este o substanta gelatinoasa, omogena, situata in camera posterioara a

ochiului (dintre cristalin si retina).

Razele luminoase de la exterior vor strabate aceste medii transparente, iar mai apoi
straturile neuronale multipolar si bipolar pentru a ajunge la celulele fotosensibile impresionandu-
le, si declansand astfel impulsul nervos specific.
 ANEXELE GLOBULUI OCULAR sunt situate in interiorul orbitei, sau anterior ei,
avand rol in buna functionare a acestui organ de simt, de a proteja, mobiliza, hrani globul ocular,
si sunt reprezentate de urmatoarele formatiuni anatomice:

- Pleoapele sunt doua repliuri musculo-membranoase ce protejeaza anterior globul

ocular. Pe marginile libere ale pleoapelor spre partea laterala, pe o lungime mai intinsa, se gasesc
numerosi peri numiti gene (cili), cu glande sebacee si sudoripare modificate.

- Sprancenele sunt doua proieminente arcuite, cu rol protector, fiecare situate

deasupra pleoapei superioare..
 - Conjunctiva este o mucoasa fina, care dupa ce tapeteaza fata interna a pleoapelor

- Aparatul lacrimal este alcatuit din mai multe formatiuni anatomice. Glanda
lacrimala, o glanda exocrina, este situata pe plafonul orbitei, in partea anterioara si laterala, care-
si trimite secretia - lacrimile, prin fundul de sac conjunctival superior, sa spele permanent fata
anterioara a globului ocular. Lacrimile se aduna apoi in unghiul intern al ochiului, in asa numitul
lac lacrimal. De aici, printr-un sistem de canalicule lacrimale, situate in fiecare margine libera,
mai putin intinsa, a ploapelor (care nu prezinta cili), lacrimile se aduna intr-un mic rezervor
membranos - sacul lacrimal. Sacul lacrimal se continua in jos cu un canal lacrimo-nazal, care se
deschide in partea anterioara a meatului inferior din fosa nazala.

- Muschii striati ai globului ocular se insera pe sclerotica, si in majoritatea lor provin

din varful orbitei, unde se insera posterior, si de unde diverg spre globul ocular. Acestia sunt: 4
muschi drepti (intern, extern, superior, inferior) si marele oblic; in partea anterioara si infero-
interna este un muschi mai scurt, micul oblic. De asemenea, tot din fundul orbitei se desprinde si
muschiul ridicator al pleoapei superioare.

- Nervii orbitei sunt de doua tipuri:

- motori (III, IV, VI) care inerveaza muschii striati ai globului ocular si ridicatorul pleoapei
superioare;

- senzitivi, reprezentati de ramurile nervului oftalmic din trigemen (V), care asigura inervatia
senzitiva intraorbitala prin ramurile sale nasal, frontal si lacrimal.

-Artera oftalmica, ram din carotida interna, vascularizeaza prin colateralele ei

formatiunile anatomice intraorbitale, inclusive globul ocular.

2. SEGMENTUL DE CONDUCERE reprezinta calea optica, si este constituit dintr-un

lant de 4 neuroni interconectati sinaptic, care transmit in aria vizuala corticala, impresiile vizuale
receptionate de retina. Primul si al doilea neuron reprezinta neuronii bipolari si multipolari din
retina. Axonii ultimilor neuroni formeaza nervul optic, care paraseste orbita pe la varful ei si
ajunge endocranian, unde-si incruciseaza fibrele partial, cu cel de partea opusa, alcatuind
chiasma optica. Simetric, in continuarea chiazmai optice, se formeaza cate o bandeleta (tract)
optica, ce contine fibre de la retina de aceeasi parte si de la cea opusa. Fiecare bandeleta optica se
termina in corpul geniculat lateral din metatalamus, facand sinapsa cu al treilea neuron. Axonii
neuronilor III formeaza radiatiile optice, care se proiecteaza cortical in aria vizuala.

3. SEGMENTUL CENTRAL se afla in ariile vizuale din lobul occipital, unde se

produc senzatiile vizuale.

De remarcat ca prin analizatorul vizual se furnizeaza peste 90% din informatiile

mediului ambient, vederea avand rol nu numai in diferentierea luminozitatii, formelor si culorilor
obiectelor, dar si rolul de a realiza tonusul cortical, orientarea in spatiu, sau in mentinerea
echilibrului.

ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR

Acest analizator este format din doua componente-acustica si vestibulara, avand rolul
de a asigura auzul respectiv echilibrul.

1. SEGMENTUL PERIFERIC, situat in partea laterala a capului, este reprezentat

de ureche, care este un organ pereche, constituit de trei segmente: urechea externa, medie si
interna.

Urechea externa este formata din pavilion si conductul auditiv extern. Pavilionul
are o structura cartilaginoasa (cu exceptia lobului, din partea inferioara), fiind acoperit de piele si
fiind mobilizat foarte putin de trei muschi pielosi, atavici, - muschii auriculari. Conductul
auditiv extern, continua spre inauntru pavilionul, avand o structura fibrocartilaginoasa in partea
laterala si osoasa in partea interna, intrand in componenta osului temporal. Acest conduct este
tapetat de o mucoasa, care reprezinta un tegument modificat, cu peri rudimentari, glandele
sudoripare si sebacee modificate – glande ceruminoase, ce secreta cerumenul. Orificiul intern al
conductului auditiv extern este ocupat de o membrana – membrana timpanului, ce il separa de
urechea medie.

Urechea externa are rolul de a capta si dirija undele sonore din exterior spre
membrana timpanica.

Urechea medie (casa timpanului) situata tot in osul temporal, este ingusta transversal
si comunica posterior cu niste cavitati osoase - celulele mastoidiene, iar anterior, printr-un canal
stramt trompa lui Eustache, cu nazofaringele. Pe peretele intern al ei se gasesc doua mici
orificii – ferestrele ovala si rotunda, ocupate de cate o membrana, ambele corespunzand urechii
interne.
 In interiorul urechii medii sunt trei oscioare articulate intre ele, si fixate lateral de
membrana timpanului prin ciocan, iar inauntru de membrane ferestrei ovale prin scarita; intre
acestea doua se gaseste al treilea oscior - nicovala.

Interiorul urechii medii este tapetat de o mucoasa care se prelungeste si in cavitatile si

trompa lui Eustache cu care comunica.

Urechea interna este sapata in stanca temporalului, si corespunde in partea laterala

urechii medii, iar intern conductului auditiv intern, care se deschide endocranian.

Urechea interna este formata din mai multe cavitati mici ce alcatuiesc labirintul osos,
care cuprinde: vestibulul osos, trei canale semicirculare osoase si melcul osos.

In vestibulul osos se deschid trei canale semicirculare, orientate in cele trei planuri ale
spatiului. Inspre anterior si inauntru vestibulul osos comunica cu melcul osos, un canal spiral, ce
face doua ture si jumatate in jurul unei structuri conice - columela (modiolul), care are baza
posterior spre conductul auditiv intern si varful spre anterior.
 In interiorul labirintului osos, dar de dimensiuni mici, se afla labirintul membranos,
reprezentat de formatiuni cavitare inchise ce comunica numai intre ele si contin un lichid numit
endolimfa. Intre peretii labirintului osos si labirintul membranos se gaseste un alt lichid numit
perilimfa.

Labirintul membranos este format din:

- utricula si sacula, doua mici vezicule unite intre ele si situate in vestibulul osos;

- trei canale semicirculare membranoase, care se deschid in utricula si prezinta la un

capat cate o dilatatie numita ampula;

- melcul membranos, ce comunica cu sacula, si urmeaza aceeasi turatie in melcul osos

pana la varful columnei.
 La nivelul melcului membranos se gaseste receptorul acustic (organul lui Corti)
care este format astfel:

- o membrana bazilara, vibratorie, a caror fibre conjunctive constituiente au diferite

marimi, fiind mai lungi spre varf si mai scurte spre baza melcului;

- pe membrana bazilara se gasesc printre celulele de sustinere, celule senzoriale cu polul

apical prevazut cu cili inclavati intr-o membrana tectoria.

La polul bazal al celulelor senzoriale se infasoara dendritele neuronilor dintr-un

ganglion spiral a lui Corti, situate intr-un sant spiral sapat in columela. Axonii ganglionilor lui
Corti dupa ce au patruns prin columela prin canale mici paralele cu axul ei, ajung in conductul
auditiv intern, se unesc si alcatuiesc nervul acustic, care se alatura nervului vestibular.

Mecanismul auditiei se considera, de catre majoritatea autorilor, ca s-ar produce

astfel: excitatiile sonore preluate de urechea externa sunt transmise de la membrana timpanului
spre membrana ferestrei ovale prin intermediul lantului de oscioare. Vibrarea membranei
ferestrei ovale se transmite perilimfei urechii interne ca unde vibratorii, care ar produce intrarea
in vibratii rezonatorii a fibrelor membranei bazilare (e aceeasi frecventa cu a undelor sonore) din
organul Corti al melcului membranos – pentru sunetele joase la varful melcului, iar pentru cele
inalte la baza melcului. Aceste vibratii imping si celulele senzoriale, a caror cili de la polul apical
vor lua contact cu membranea tectoria, realinandu-se un potential de actiune in dendritele
neuronilor din ganglionul Corti care infasoara baza celulelor senzoriale.

La nivelul utriculei, saculei si ampulelor canalelor semicirculare membranoase, se

gasesc epitelii senzoriale a caror celule senzoriale sunt stimulate de accelerarea sau incetinirea
miscarii intregului corp sau numai a capului. Aceste epitelii senzoriale alcatuiesc receptorul
vestibular. La nivelul utriculei si saculei formeaza macule “acustice” care contin, printre celule
de sustinere, celule senzoriale cu cili la polul apical, peste care se suprapune un strat gelatinos
prevazut cu concretiuni calcare (otoliti), numit membrana otolitica. In dreptul ampulelor
canalelor semicirculare se gasesc creste ampulare prevazute tot cu celule de sustinere, iar printre
ele celulele senzoriale au cilii patrunsi intr-o masa gelatinoasa, dar fara a mai contine otoloti. La
baza acestor celule senzoriale din utricula, sacula si ampulele canalelor semicirculare se dispun
dendritele neuronilor vestibulari a caror corpuri celulare se gasesc in ganglionul Scarpa, situate
in conductul auditiv intern. Axonii acestor ultimi neuroni formeaza nervul vestibular.

2. CALEA DE CONDUCERE este reprezentata de:

Calea acustica - cuprinde fibrele axonice ale nervului acustic ce fac sinapsa in nuclei
cohleari din jonctiunea bulbopontina, a caror axoni sinapseaza in neuronii din corpul geniculat
medial (metatalamus). Axonii ultimilor neuroni se proiecteaza in aria auditiva corticala.

Calea vestibulara este formata din nervul vestibular (VIII) al caror fibre fac sinapsa
in nuclei vestibulari din jonctiunea bulbopontina. Axonii ultimilor neuroni intra in circuitul
vestibule-cerebelo-vestibular, in legatura cu arhicerebelului, pentru mentinerea echilibrului.
Calea ascendenta spre o arie corticala vestibulara este incerta.

3. SEGMENTUL CENTRAL este reprezentat astfel:

Ariile acustice din girusul temporal superior, unde se formeaza senzatiile acustice.
 Ariile vestibulare, incerte, s-ar gasi in apropoierea ariilor auditive.

ANALIZATORUL CUTANAT

Acest analizator este cel mai intins, atat in ce priveste campul receptor, cat si caile de
conducere si segmental central.

1. SEGMENTUL PERIFERIC - DE RECEPTIE, este situat in vastul teritoriu al

tegumentului, care ocupa toata suprafata exterioara a corpului, si in care se gasesc foarte
numeroase si variate tipuri de receptori ce determina sensibilitatile tactila (atingere), presionala,
vibratorie, termica si dureroasa.

Acesti receptori sunt fie terminatiuni nervoase libere, fie incapsulate sub forma unor
corpusculi senzitivi la capatul unor dendrite, unii dintre ei fiind gasiti si in structuri subdiacente
(tesut celular subcutanat, muschi, tendoane, periost, capsule si ligamente articulare, s.a.).

De remarcat prezenta in numar mult mai mare a receptorilor tactili in dermul

degetelor si buzelor mai ales, ca si a receptorilor termici indeosebi la nivelul tegumentelor
mainii si fetei, loc unde si sensibilitatea este mult crescuta.

Spre deosebire de celelalte sensibilitati, sensibilitatea dureroasa nu are stimuli

adecvati, orice excitant puternic, ce produce leziuni celulare, determina durerea, uneori aceasta
putand fi un simptom elocvent al unei boli. Receptorii durerii - terminatiuni nervoase libere, se
gasesc nu numai in structurile somatice, ci si in viscere unde insa sunt intr-o densitate mult mai
mica, ceea ce determina specificul durerii viscerale, care e mai vaga si imprecis localizata.

Daca la nivelul tegumentului stimuli durerii sunt reprezentati de agenti chimici,

mecanici, termici, electrici s.a. la nivelul viscerelor durerea este declansata de inflamatia
acestora, distensia brusca sau spasmul unor viscere cavitare, ori tractiunea mecanica sau
compresiunea etc.

2. SEGMENTUL DE CONDUCERE a analizatorului cutanat este reprezentat

pentru pielea gatului, trunchiului si membrelor, de dendritele neuronilor exteroceptivi a celor 31
perechi de nervi spinali, care au originea reala in ganglionii spinali de pe radacina posterioara a
acestor nervi. Axonii neuronilor ganglionari fac sinapsa, in capul cornului posterior, sau in unii
nuclei din bulb, cu al doilea neuron. Axonii acestor ultimi neuroni se incruciseaza cu cei de
partea opusa si formeaza caile ascendente exteroreceptive, care ajung sa faca a doua sinapsa in
unii nuclei de releu din talamus. Axonii nucleilor talamici se proiecteaza pe scoarta cerebrala.

Sensibilitatea exteroceptiva de la nivelul pielii capului, este, in majoritate, preluata de

neuronii senzitivi ai nervului trigemen (V). Dendritele acestor neuroni culeg de pe traiectul
ramificatiilor sensitive ale celor trei ramuri ale nervului, aproape toata sensibilitatea pielii
capului, cat si cea a cavitatii bucale, a foselor nazale si a cavitatilor lor anexe. Axonii neuronilor
fac sinapsa cu al doilea neuron in nucleul senzitiv al trigemenului din trunchiul cerebral, iar
axonii acestor ultimi neuroni sinapseaza in unii nuclei talamici de releu. Axonii neuronilor
talamici se proiecteaza pe cortex.

3. SEGMENTUL CENTRAL cuprinde o arie intinsa din girusul postcentral,

reprezentata prin homunculusul senzitiv, a caror segmente corporale cu o sensibilitate mai mare
sunt mult mai intinse.

Tegumentul

Tegumentul, pilea, sau cutis, (cutis, lat. = piele), este situat la exteriorul intregului
corp, ca o structura complexa de grosime variabila, care se continua la nivelul orificiilor naturale
cu mucoasele organismului. In structura pielii sunt unele anexe, cum ar fi:

- glandele sudoripare si sebacee;

- firele de par (pili);
- muschii piloerectori si unghiile.
Tegumentul indeplineste multiple roluri cum ar fi cele de:

- protectie fata de agresiunile externe, inclusiv virusuri, microorganisme s.a.;

- reglarea temperaturii corpuli;

- foarte important rol de – organ de absortie a unor substante medicamentoase;

 - excretia apei si a unor produsi de catabolism (prin transpiratie sau sudoare);

- cel mai intins organ de simt al corpului (pentru receptionare stimulilor tactili,
presional, termici si durerosi), s.a.

Structural tegumentul este format din trei straturi principale care, de la exterior spre
interior, sunt: epiderm, derm si tesutul celular subcutanat (hipoderm).

a) Epidermul – este un epiteliu pavimentos pluristratificat, separt de urmatorul strat,

dermul, print-o membrana bazala, fina. Straturile epidermului cuprind, de la membrana bazala
spre suprafata: mai intai un strat bazal (regenator, a caror celule contin si cantitati variabele de
pigament melanic sensibil la razele solare), apoi mai multe straturi celulare polimorfe, iar la
suprafata un – strat descuamat; exfoliant, cu celule turtite, anucleate, cheratinizate, care se
descuameaza si cad.

Epidermul este strabatut de tulpinele firelor de par, de canalele excretorii ale

glandelor sudoripare (care nu au pereti proprii), si contin terminatii nervoase receptoare libere
(capetele dendritelor neuronilor senzitivi).

b) Dermul, dispus sub epiderm si mai gros ca acesta, este format din tesut conjunctiv
dens in doua straturi: - strat papilar de sub membrana bazala, pe care o ridica impreuna cu
epidermul din loc in loc formand niste proeminente conice numite papile dermice, si strat
reticular, profund la limita cu tesutul celular subcutanat.

Dermul contine, printre fibrele, celulele si substanta fundamentala a tesutului sau

conjunctiv si glande sebacee cu partea dinspre suprafata a foliculilor pilosi la care sunt anexati
muschii piloerectori, canale de excretie ale glandelor sudoripare, o bogata retea vasculara si
numerosi receptori nervosi (terminatiuni dendritice libere sau corpusculi speciali inconjurati sau
centrati de terminatiuni dendritice receptoare).

c) Hipodermul – stratul cel mai profund tegumentar, este alcatuit din tesut conjunctiv
lax bogat in celule adipoase (adipocite), alcatuind asa-numitul panicul adipos, de grosimi
variabele in functie de localizare, alimentatie individuala, sex s.a. Hipodermul are rol in
termoreglare (prin scadearea pierderilor de caldura din corp), reprezinta si un depozit de grasimi,
dar permite si mobilitate epidermului si dermului.
 In hipoderm, ca ultim strat tegumentar superficial, si urmatoarele straturi se interpune
o fascie superficiala, care la nivelul membrelor acopera structurile profunde, iar la nivelul
trunchiului acopera stratul intermediar parietal osteocondrofibromuscular al toracelui sau
musculo aponevrotic al abdomenului.

ANEXELE PIELII

Anexele pielii sunt reprezentate de fanere si glande, dispuse in diferite locuri, la

nivelul tegumentelor corpuli.

Fanerele reprezinta structuri cornoase, de origine epodermica si fiind reprezentate de

par si unghii.

Parul prezinta o portiune libera, care se ridica de la suprafata pielii, numita tulpina, si
una infundata oblic in tegument numita radacina. Tulpina contine trei straturi concentrice, de la
interior spre exterior, care sunt:

- maduva, cu celule mari, ovale;

- scoarta, cu celule ce contin pigmenti (determina culoarea parului);

- cuticula (epidermicula) cu celule cornoase turtite.

Radacina este formata din bulbul firului de par (partea mai dilatata de la baza) in care
patrunde papila dermica, iar mai sus are inserta muschiul piloerector (care determina erectia
firului de par); de asemenea, mai este anexata radacinii o glanda sebacee, a carei secretie –
sebumul, lubrefiaza parul.

Unghia este o lama cornoasa anexata pielii in dreptul fetei posterioare a ultimei
falange a fiecariu deget.
 Ea reprezinta un corp vizibil sub care se afla patul unghiei, iar posterior radacina
unghiei acoperita de cuta supraungheala tegumentara; sub radacina se afla matricea (zona de
crestere a unghiei), iar inaintea cutei supraungheale este lunula, o portiune mai depigmentata.

Glandele sunt formatiuni secretorii localizate in grosimea dermului facand parte din
grupul glandelor exocrine.

Glandele sudoripare, inegal raspandite in piele, mai abundente in planta, palma, cap si
gat, sunt de tip tubular.

Fiecare glanda sudoripara are in hipoderm glomerulul (un canal contort) – partea
secretorie a sudorii, continuat cu un canal drept ce treverseaza dermul si se continua in epiderm
cu un traiect sudoripar, deschis print-un por la exteriorul pielii.

Glomerulul este format din celule secretoare mari si celulele mioepiteliale asezate pe
o membrana bazala.

Glandele sebacee sunt de tip acinos, atasate bazei firului de par, care secreta un lichid
vascos – sebumul, ce lubrefiaza firul de par atat in interiorul tegumentului cat si la suprafata sa.

Glandele mamare caracteristice mamiferelor, intra in structura centrala a doua

formatiuni simetrice – mamele (mamme, gr. = sanul mamei, mamela) mult mai dezvoltate la
sexul feminin (regiune mamara), parte componenta ale aparatului genital, ca un caracter sexual
secundar. Fiecare mamela este situata pe peretele antero-lateral al toracelui, lateral de stern si sub
clavicula inaintea muschiului mare pectoralde fascia anterioara a carui adera print-o membrana
fibroasa – ligamentul suspensor al mamelei, ce o fixeaza de clavicula.

La sexul masculin regiunea mamara este mult mai restransa circumscrisa numai de
inconjurul areolei mamare, situate in centrul regiunii.

La fetele tinere forma mamelei este de semisfera, cu baza spre torace, iar consistenta
destul de ferma. Mai apoi, in functie de starile fiziologice ale aparatului genital, sub influnte
hormonale, in timpul sarcinii si alaptarii, forma si consistenta ei se modifica. Volumul
mamelelor, dar si forma si consistenta lor difera in functie de varsta persoanei, starile ei
fiziologice, sau de dezvoltarea tesutului adipos.
Receptorii analizatorului cutanat (pielii – epitelii senzoriale)

Corpusculi Ruffini Corpusculi Pacini

Corpusculi

Meis
sner

Analizatorul cutanat
ANALIZATORUL KINESTEZIC (MOTOR)

1. SEGMENTUL PERIFERIC este alcatuit de proprioceptorii din muschi,

tendoane, aponevroze, capsule articulare, membrane sinoviale, periost. Acesti proprioceptori sunt
de mai multe tipuri: fusuri neuromusculare si terminatiuni nervoase libere sau incapsulate.

2. SEGMENTUL DE CONDUCERE al acestui analizator este reprezentat de alte

fibre senzitive ale neuronilor din nervii spinali, cu originea reala tot in ganglionii spinali, a caror
axoni fac sinapsa fie cu neuroni ai unor nuclei din baza cornului posterior, ori cu neuroni ai unor
nuclei din bulb. Axonii neuronilor din nucleii medulari formeaza fasciculele proprioceptive
inconstiente spino-cerebeloase, intrand in circuitul paleocerebelos cu rol in ajustarea tonusului
muscular la necesitatile posturii si in controlul miscarilor elementare ale membrelor.
 Axonii neuronilor din nuclei bulbari se incruciseaza formand fasciculele
proprioceptive constiente, sinapseaza cu unii nuclei de releu din talamus, iar axonii ultimilor
nuclei se proiecteaza pe scoarta cerebrala.

3. SEGMENTUL CENTRAL se afla la nivelul ariei senzitive din girusul

postcentral, unde informatiile sunt transformate in senzatii.

Din punct de vedere functional, rolul analizatorului kinestezic este de a contribui la

desfasurarea normala a activitatii motorii.

Analizatorul vizual, vestibular, cutanat, contribuie impreuna cu analizatorul

kinestezic la coordonarea activitatii reflexe subcorticale in vederea mentinerii echilibrului si
coordonarii fine a miscarilor.

Analizatorul kinestezic informeaza permanent SNC asupra pozitiei corpului si

segmentelor sale in spatiu, diferitele miscari ale acestora, cat si, mai ales, despre gradul de
contractie a fiecarui muschi in parte.

Cortical aceste informatii sunt analizate si integrate determinand senzatiile de pozitii

spatiale statice si dinamice ale corpului si segmentelor sale. In plus aceste senzatii stau la baza
elaborarii comenzilor, reprezentate de influxuri nervoase motorii, care, prin cai descendente si
apoi prin componentele motorii ale nervilor, se descarca in muschii striati determinand
contractile voluntare adecvate scopului si mentinand tonusul muscular.