Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ANALIZATORII
Analizatorii (organele de simt) sunt formatiuni anatomo-functionale complexe prin care sistemul
nervos central receptioneaza informatiile din mediul extern sau intern, le conduce si le
transforma in senzatii specifice; astfel ei reprezinta canalele informationale ale sistemului nervos,
ei contribuie la realizarea integrarii organismului intr-un tot unitar si in acelasi timp, in mediul
inconjurator.
· Segmentul de conducere este alcatuit din caile nervoase respective (aferente) care au rolul
de a transmite impulsurile nervoase aparute in receptori, pana la centrii nervosi superiori. Caile
ascendente sunt directe sau indirecte. Pe calea directa (spino-talamo-corticala), impulsurile ajung
rapid datorita unor sinapse reduse, intr-o arie corticala senzitiva specifica. Pe calea indirecta
(sistemul reticulat ascendent, activator), impulsurile sunt conduse lent si proiectate cortical in
mod difuz si nespecific.
· Segmentul central este reprezentat de zona corticala specifica, in care se opereaza analiza si
sinteza informatiei primite prin stimulii nervosi, in urma carora vor rezulta senzatii specifice
(vizuale, auditive, ) si constiente.
EXTEROCEPTORII
In derm se gasesc terminatii nervoase libere, am 959g69j ielinice, care formeaza arborizatii in
jurul vaselor sanguine si in papilele dermice. Aceste fibre receptioneaza excitatiile tactile foarte
fine.
c) Corpusculii Vater-Pacini sunt cei mai voluminosi; au o forma ovoida si sunt alcatuiti dintr-o
capsula conjunctiva din 30-60 lamele concentrice, in interiorul careia se gaseste portiunea axiala
din tesut conjunctiv fibrilar. In aceasta portiune patrunde fibra nervoasa senzitiva lunga, care se
termina printr-o umflatura sau gamalie bifurcata. Acesti corpusculi se gasesc indeosebi in
hipodermul regiunii palmare si plantare, dar mai ales in pulpa degetelor; au rol de
mecanoreceptori ai presiunii si tractiunii exercitate asupra pielii.
d) Corpusculii Golgi-Mazzoni au forma ovoida, fusiforma, mai mult sau mai putin cilindrica, iar
din punct de vedere structural se aseamana cu corpusculii Vater-Pacini, insa nu in intregime;
astfel, lamele capsulei sunt mai putin numeroase, iar portiunea centrala este mult mai
voluminoasa. Din punct de vedere functional, corpusculii Golgi-Mazzoni receptioneaza presiuni
mai slabe decat corpusculii Vater-Pacini; se gasesc in hipodermul pulpei degetelor.
e) Corpusculii Ruffini au o forma cilindrica mai mult sau mai putin fusiforma, cu o lungime de 2
mm; din punct de vedere structural ei sunt constituiti dintr-o capsula conjunctiva din 4-5 lamele
care contin fibre elastice de colagen si celule conjunctive; in interior patrunde o fibra nervoasa cu
numeroase ramificatii fine in retea. Acesti corpusculi localizati in structurile superficiale ale
hipodermului si profunde ale dermului au rol de a receptiona excitatiile pentru senzatia de cald si
cele de tractiune si deformare care se exercita asupra tesuturilor in care se gasesc.
Caile de transmitere - prezentate la functiile maduvei - sensibilitatea exteroceptiva (curs nr. 7).
La acestea se mai adauga fibrele senzitive ale nervilor cranieni (trigemenul-V; intermediarul
Wrisberg din nervul facial VII; glosofaringianul-IX; vagul-X).
Segmentul central al analizatorului tegumentar este girul postcentral al lobului parietal (ariile 1, 2
si 3, dar si 5, 7) - zona somestezica I.
Ø Segmentul periferic este reprezentat prin mugurii gustativi din papilele gustative, situate in
mucoasa linguala, peretii obrajilor, valul palatin si peretele posterior al faringelui. Cele mai
numeroase papile se gasesc in mucoasa linguala; se cunosc:
- papile caliciforme (circumvalate), in numar de 7-11, dispuse in "V" cu varful spre baza
limbii, inaintea santului terminal;
- papile filiforme, care nu contin muguri gustativi, deci au rol in sensibilitatea tactila,
presiune si durere; se gasesc pe toata intinderea mucoasei linguale.
Mugurii gustativi sunt de forma mai mult sau mai putin ovala, formati din celule de suport
(sustinere) si celule receptoare - senzoriale gustative care au la polul apical un cil gustativ; cilii
sunt in contact direct cu suprafata limbii (saliva) prin porul gustativ. La polul bazal, celulele
senzoriale sunt inconjurate de terminatiunile fibrelor nervoase aferente ale nervilor gustativi (IX-
glosofaringian, VII-facial si X-vag); ele sunt dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii
nervosi situati pe traiectul nervilor cranieni care inerveaza mucoasa linguala si care fac sinapse
cu celulele senzitive gustative.
Ø Segmentul intermediar (calea aferenta, gustativa) este format din trei neuroni - fibrele
nervoase aferente ale nervilor cranieni VII, IX si X, - se proiecteaza in segmentul central al
cortexului cerebral, in partea inferioara a girului postcentral (aria 43), in vecinatatea sensibilitatii
cutanate a fetei.
Receptorii gustativi sunt stimulati de substantele dizolvate in apa si saliva, numite substante
sapide; substantele care nu excita receptorii gustativi se numesc insipide.
La om se deosebesc patru tipuri de senzatii gustative (gusturi): acru, sarat, dulce si amar; gustul
variat al diferitelor alimente rezulta din combinatiile complexe ale substantelor sapide acre,
sarate, dulci si amare. Gustul amar este perceput de fata dorsala a limbii, cel acru pe marginile ei,
cel dulce la varf si cel sarat - in partea anterioara a fetei dorsale; mucoasa palatului percepe
gusturile amar si acid (in mod deosebit), iar faringele si epiglota percep toate gusturile
fundamentale.
Simtul gustului prezinta o mare adaptabilitate, senzatia gustativa poate sa dispara chiar daca
stimulul persista.
¨ Segmentul periferic este reprezentat prin prelungirile dendritice ale celulelor olfactive
(neuroni bipolari) din mucoasa nazala olfactiva, care captuseste partea superioara a cavitatii
nazale, pe o suprafata de cca 2,40 cm2/fosa.
Epiteliul este alcatuit din celule olfactive, celule de sustinere si celule bazale. Celulele olfactive
(neuronii olfactivi periferici) au spre exterior o prelungire dendritica cu o umflatura (buton
olfactiv) de la care pleaca o arborizatie din 5-6 cili olfactivi; spre interior ele prezinta cate o
prelungire axonica, care, dupa ce strabate corionul, intra in structura nervului olfactiv; celulele
olfactive (= neuroni bipolari) reprezinta receptorii olfactivi.
Corionul este o patura conjunctiva in care se gasesc glande mucoase ce produc mucusul, cu rol
in umezirea mucoasei nazale pentru intretinerea starii ei functionale.
¨ Segmentul intermediar, de conducere a analizatorului olfactiv, este format din doua portiuni:
- nervul olfactiv (= axonii celulelor olfactive, receptorii) care va strabate lama ciuruita a
etmoidului si va intra in bulbul olfactiv al rinencefalului; celulele olfactive reprezinta
protoneuronii caii olfactive - axonii lor vor face sinapse cu dendritele celulelor mitrale din bulbul
olfactiv;
Omul poate diferentia intre 2000 si 4000 de mirosuri diferite; el este considerat microsmatic ca
majoritatea primatelor. Mecanismul discriminarii olfactive nu este inca bine cunoscut, dar este
dovedit ca nu se datoreaza unor receptori specifici. Cercetarile au aratat ca prin tractul olfactiv
exista un flux continuu de impulsuri, iar sub influenta substantelor odorante se modifica
frecventa si gruparea in serii a acestor impulsuri.
4. Analizatorul vizual. Simtul vazului, alaturi de simtul auditiv si cel kinestezic, are rol
important in orientarea constienta in spatiu si in mentinerea echilibrului corpului. Vederea
furnizeaza peste 90% din informatiile asupra mediului inconjurator si are o importanta
fiziologica considerabila nu numai in diferentierea luminozitatii, formei si culorilor obiectelor,
dar si in mentinerea tonusului cortical, atentiei.
Analizatorul optic este alcatuit din receptorul vizual, calea optica si centrii corticali de analiza si
sinteza a informatiilor vizuale.
v Segmentul periferic este un organ pereche format din globul ocular si organele anexe
globului ocular; el este asezat in orbita si are o forma mai mult sau mai putin sferica, putin turtit
de sus in jos (diametrul vertical este de cca 23 mm, iar cel antero-posterior este de 25 mm -
acesta numit si axul anatomic al ochiului, poate avea variatii mai mici sau mai mari si poate
influenta functionarea ochiului.
Globul ocular este invelit, de la locul de patrundere a nervului optic pana aproape de cornee, de o
membrana conjunctiva, fibroasa, numita capsula Tenon; intre aceasta si peretele osos orbitar
exista o masa de tesut adipos cu rol protector.
Globul ocular este format din trei tunici suprapuse (tunica externa, mijlocie si interna), care
intregesc peretele globului, si trei medii transparente cuprinse in interiorul acestuia: umoarea
apoasa, cristalinul si corpul vitros.
· Tunica externa este fibroasa si alcatuita din sclerotica si cornee; prima este o membrana
alba, dura si opaca, care prezinta in partea sa posterioara o regiune perforata, prin care ies fibrele
nervului optic, numita lama ciuruita, iar in partea anterioara se continua cu corneea - o
membrana epitelial-conjunctiva transparenta.
· Tunica mijlocie (tunica vasculara) este reprezentata de coroida, corpul ciliar si iris.
Coroida, de culoare bruna-negricioasa, in structura sa predomina vase sanguine si celule
pigmentare; are rol trofic in special pentru retina si contribuie la formarea camerei obscure.
Coroida captuseste jumatatea posterioara si mediana a scleroticii si se continua cu corpul ciliar,
spre partea anterioara a globului ocular. Corpul ciliar (zona ciliara) se compune din muschiul
ciliar si procesele ciliare. Muschiul ciliar este o formatiune musculara constituita din mai multe
unitati, intervine in acomodarea vizuala la distanta, iar procesele ciliare, in numar de 70-80, din
tesut conjunctiv elastic, produc printr-o filtrare a plasmei sanguine, umoarea apoasa si umoarea
sticloasa. Irisul este o membrana circulara care continua tunica mijlocie in partea anterioara a
globului ocular; el prezinta la mijloc un orificiu circular - pupila. Rolul irisului se manifesta prin:
- dozarea luminii care va ajunge la retina (similar diafragmei unui aparat de fotografiat);
- impiedica patrunderea luminii prin partile periferice ale cristalinului si
· Tunica interna - retina este cunoscuta ca tunica nervoasa; ea captuseste tunica mijlocie pe
toata intinderea ei; din punct de vedere topografic prezinta trei regiuni: retina propriu-zisa, ciliara
si iridiana.
Regiunea posterioara, retina propriu-zisa sau retina optica, prezinta pata galbena exact la capatul
posterior al axului vizual al ochiului, unde se formeaza imaginile cele mai clare, si papila optica
(punctul orb) - o regiune circulara asezata mai jos, unde se afla punctul de convergenta al tuturor
fibrelor nervoase care formeaza nervul optic. Retina optica fotoreceptoare, acopera 2/3 din
suprafata posterioara a coroidei. Retina optica are o structura complexa, formata din zece straturi
de celule, dintre care stratul al doilea (extern) este structurat din celulele vizuale cu con si cu
bastonas, denumite astfel dupa forma conica sau cilindrica a segmentului lor extern.
Celulele cu con, in numar de 5-7 milioane, sunt raspunzatoare de vederea in lumina puternica;
ele au un prag de sensibilitate mai performant in perceptia culorilor si a formelor. Conul contine
un numar mare de pigmenti fotosensibili, dintre care iodopsina este cel mai important; el se
descompune sub influenta luminii si se recompune in prezenta vitaminei A. Celulele cu con se
intalnesc in numar foarte mare la nivelul petei galbene.
Celelalte regiuni ale retinei: regiunea mijlocie (retina ciliara) si anterioara (retina iridiana) sunt
membrane epiteliale, au o structura foarte simpla, fara o functie speciala; ele alcatuiesc retina
oarba.
1. - Cristalinul - un organ lenticular biconvex, situat inapoia irisului; este cel mai important in
mecanismul dioptric. El este alcatuit din fibre conjunctive elastice, drept pentru care se poate
deforma usor si permite astfel clarificarea imaginii prin procesul de acomodare.
2. Umoarea apoasa este un lichid incolor, perfect transparent, care umple camerele anterioara
si posterioara ale ochiului, delimitate de fata posterioara a corneei, de iris si cristalin.
3. Corpul vitros este reprezentat de o substanta gelatinoasa care ocupa tot spatiul cuprins intre
partea posterioara a cristalinului si peretele globului ocular. Aceasta substanta gelatinoasa
prezinta la exterior membrana hialoida, iar la interior umoarea sticloasa.
Organele de miscare sau muschii globului ocular sunt in numar de sase: muschiul drept superior,
drept inferior, drept intern, drept extern, muschiul oblic mare si oblic mic.
· Segmentul de conducere al analizatorului vizual (calea optica) este format din doua parti:
- calea infrageniculata, constituita din proto- si deutoneuronii retinieni care ajung pana la corpii
geniculati externi din metatalamus si
- calea suprageniculata, reprezentata de axonii neuronilor din corpii geniculati externi (drept si
stang) = al III-lea neuron, care va proiecta informatiile de la retina pe scoarta cerebrala.
· Segmentul central, cortical se afla in lobul occipital, de o parte si alta a scizurii (ariile 17,
18 si 19); aici are loc procesul de transformare a excitatiei luminoase in senzatie vizuala.
5. Analizatorul auditiv
Vibratiile sonore sunt captate, transmise si amplificate de un sistem de structuri care compun
urechea externa, medie si interna.
· Urechea externa este formata din pavilionul urechii si conductul auditiv extern, care
capteaza si dirijeaza undele sonore spre membrana timpanului; ea se interpune intre urechea
externa si cea interna si functioneaza ca un rezonator al undelor sonore din conduct.
· Urechea medie este compusa din cavitatea timpanica sapata in osul temporal, plina cu aer,
care are aceeasi presiune atmosferica datorita trompei lui Eustachio (tuba faringotimpanica).
Spre urechea interna se gasesc cele doua ferestre: ovala si rotunda. In urechea medie se afla un
lant articulat din trei oscioare (ciocanul, nicovala si scarita), care se intinde intre timpan si
fereastra ovala. Oscioarele, muschii si ligamentele care se gasesc in casa timpanului au rolul de a
transmite lichidului din urechea interna vibratiile timpanului, induse de undele sonore culese de
urechea externa.
· Urechea interna este alcatuita dintr-un sistem de canalicule, numit labirint. Se deosebeste
un labirint osos in interiorul caruia exista un labirint membranos; intre cele doua labirinte se afla
un spatiu umplut cu perilimfa (un lichid asemanator lichidului cefalorahidian), iar in labirintul
membranos se afla endolimfa.
Labirintul osos este format din vestibul, canale semicirculare si melcul osos (cohlee osoasa).
Labirintul membranos cuprinde aceleasi formatiuni: vestibul membranos (cu utricula si sacula),
canale semicirculare membranoase si melcul membranos (canalul cohlear). In interiorul
canalului cohlear, pe membrana bazilara, se afla organul lui Corti (= receptorul acustic).
Organul lui Corti este constituit din celule senzoriale auditive, celule de sustinere si doi stalpi
(intern si extern) care subinscriu tunelul lui Corti; deasupra organului lui Corti se afla membrana
tectoria (m. Corti), care pluteste in endolimfa. Toate formatiunile organului lui Corti se
spiralizeaza de doua ori si jumatate de o parte si alta a columelei melcului osos si de-a lungul
melcului membranos. Medial de stalpul intern se gasesc celule auditive interne, dispuse pe un
singur rand si intercalate de celule de sustinere, iar lateral de stalpul extern sunt celulele auditive
externe, asezate pe trei randuri, si celule de sustinere.
Celulele auditive sunt mici, prevazute la polul apical cu cili; acestia sunt in contact (inclavati) cu
membrana tectoria. La baza celulelor auditive vin dendritele neuronilor senzitivi din ganglionul
spiralat (ganglionul Corti).
Ø Segmentul intermediar este format din nervul cohlear, care are o parte periferica (=
protoneuronul din ganglionul spiralat Corti) si o parte centrala (deutoneuronul din nucleii
cohleari ventral si dorsal din trunchiul cerebral si al III-lea neuron din corpul geniculat medial
metatalamic). Excitatiile transmise de acest nerv acusticovestibular (VIII) vor ajunge in centrul
auditiv din scoarta - segmentul central; acesta este reprezentat in profunzimea scizurii laterale -
Sylvius si pe fata superioara a lobului temporal (aria 41). Segmentul central al analizatorului
acustic are multiple conexiuni cu ariile 6, 8 (lobul frontal) si 44 (lobul temporal) in care se afla
centrii vorbirii.
6. Analizatorul vestibular face parte dintr-un sistem care receptioneaza, transmite si analizeaza
pozitia si miscarea in spatiu a corpului omenesc.
Partea bazala a celulelor senzoriale ciliate este inconjurata de arborizatii dendritice ale neuronilor
din ganglionul lui Scarpa.
- altele merg la nucleii motori ai nervilor cranieni III, IV si VI, care coordoneaza miscarile
globilor oculari, iar
- alte fibre merg la neuronii motori din coarnele anterioare ale maduvei spinarii (fasciculele
vestibulospinale).
§ Segmentul central al analizatorului vestibular este mai putin cunoscut; se pare ca sunt
localizati in scoarta cerebrala a lobului temporal. La activitatea corticala legata de functiunile
echilibrului participa insa si alti analizatori: optic, auditiv, proprioceptorii din muschi si
receptorii cutanati.
PROPRIOCEPTORII
Caile proprioceptive constiente, dupa un releu in bulb (al II-lea neuron senzitiv), strabat
lemniscul si ajung la talamus (al III-lea neuron), dupa care se proiecteaza pe scoarta.
Fibrele senzitive ale nervilor cranieni V, VII, IX si X culeg excitatiile de la receptorii respectivi
si le conduc la scoarta cerebrala, in centrul miscarilor voluntare (aria promotorie = centrul Broca)
ale vorbirii.
INTEROCEPTORII
Pentru mentinerea functionarii normale a organelor interne si a constantei mediului intern exista
asa-numitul analizator intern. Din punct de vedere fiziologic acest analizator este destul de bine
studiat, insa cunoasterea lui morfologica este deficitara.
Protoneuronii sensibilitatii interne se afla de cele mai multe ori in ganglionii spinali, dar uneori
isi au sediul in simpaticul laterovertebral.
Deuteroneuronii, cu care fac sinapsa protoneuronii veniti prin radacina posterioara, se gasesc in
cornul posterior al maduvei, iar axonii lor iau cai ascendente diferite:
- altii se intrerup in substanta reticulata mezencefalica, de unde vor ajunge in talamus sau
hipotalamus.
Sensibilitatea durerii profunde poate fi perceputa si la nivelul unor viscere, la distensia acestora
(vezica, rect) prin visceroceptori. Protoneuronul pentru durerea profunda se gaseste in ganglionul
spinal, iar deuteroneuronul, in coarnele posterioare. Axonii acestora vor face sinapse in talamus
cu al III-lea neuron senzitiv care se va proiecta pe calea talamocorticala pe scoarta in centrul
senzatiei de durere - aria 7 din locul parietal superior.
In transmiterea excitatiilor dureroase de la nivelul organelor interne catre centrii nervosi ai
nevraxului, un rol important revine fibrelor nervoase vegetative. De cele mai multe ori calea
durerii viscerale se realizeaza prin formatiunile reticulate. De obicei senzatiile de durere
profunda sunt insotite de greata, transpiratie, hipotensiune etc.
Uneori imbolnavirea organelor interne este perceputa si sub forma unor senzatii dureroase care
apar la nivelul anumitor regiuni ale pielii; aceasta se explica prin faptul ca in nevrax exista
anumite legaturi intre fibrele nervoase aferente pentru durere profunda si fibrele regiunilor
tegumentare respective.