Fiziologia scoarței cerebrale

Viața psihică este considerată rezultatul a 3 compartimente strâns legate între ele: compartimentul
de cunoaștere (gândirea, atenția, orientarea, învățătura, memoria etc) cu ajutorul căruia omul cunoște
realitatea și pătrunde în descifrarea legilor ei, compartimentul afectiv, constituit din trăirile, emoțiile,
sentimentele și pasiunile pe care omul le încearcă în viață și compartimentul volițional, constând din
totalitatea hotărârilor, deciziilor și în perseverența îndeplinirii lor

La baza activității sistemului nervos stau actele reflexe. Se descriu două categorii de reflexe:
reflexe necondiționate și reflexe condiționate.

Reflexele necondiționate, înnăscute și comune tuturor indivizilor, sunt constante și invariabile.

Arcurile lor reflexe există de la naștere și se închid la nivele inferioare ale nevraxului. Unele reflexe
neconditionate sunt simple (clipit, tuse, strănut, secreție salivară etc), altele sunt complexe (lanțuri de
reflexe) și stau la baza formării instinctelor (alimentar, de reproducere, de apărare, matern etc).

Reflexele condiționate (RC) dobândite în cursul vietii, sunt temporare și individuale. Arcurile lor
reflexe se închid la nivelul cortexului. Studiate de I.P.Pavlov cu ocazia cercetărilor asupra secreției
salivare, se elaborează în cursul vieții individuale și reprezintă un mecanism de învățare.

RC este un răspuns determinat de un excitant inițial indiferent (EI), după ce acesta a coincis de
mai multe ori în timp cu un excitant necondiționat (EN) care produce în mod normal un răspuns
înnăscut. Mecanismul elaborării RC ar consta în stabilirea unor conexiuni funcționale între focarele de
excitație corticală ale celor doi stimuli care coincid (EC și EN), excitația iradiind spre focarul mai
puternic (EN)

Excitatia este procesul cortical activ, care provoacă, menține sau intensifică activitatea nervoasă.
Are un efect pozitiv asupra organismului.

Inhibitia este, de asemenea, un proces activ care se manifestă prin diminuarea sau încetarea unor
activități corticale:
 — inhibiția externă, necondiționată, apare atunci când în timpul elaborării RC sau al desfășurării
unei anumite reacții condiționate, intervine un alt stimul necunoscut care inhibă RC, deoarece inhibă
focarul cortical al EC; are rolul de a proteja celulele corticale de acțiunea nocivă a excitantului.
— inhibitia interna, condiționată, este caracteristică scoarței cerebrale și poate fi de mai multe
tipuri, în funcție de mecanismul de producere.

Inhibitia de stingere se produce atunci când EC nu mai este asociat cu EN.

Inhibitia de întârziere./ pentru a se elabora un RC trebuie ca EC să preceadă EN, între cei doi
excitanți existând un anumit interval de timp. Dacă se mărește acest interval, răspunsul la EC, deci
reflexul condiționat apare după o perioadă de latența.

Inhibitia de diferentiere se produce la asocierea mai multor excitanți condiționați de aceeasi

natură, dar de intensități diferite.

Excitatia se poate transforma în inhibiție și invers, proces de mobilitate

denumit dinamică corticală

Somnul – este starea fiziologică periodic, reversibilă, caracterizată prin inactivitate somatică și
abolirea temporară a conștienței, care poate fi însă restabilită rapid și complet prin stimuli adecvați.

Somnul, cu durată variabilă pentru un anumit subiect, alternează cu starea de veghe, constituind
ritmul nictemeral. Acest bioritm este de natură endogenă, fiind controlat de anumite arii corticale cu
localizare probabil hipotalamică, dar un rol important îl au și factorii exogeni.

În timpul somnului, în afara abolirii stării de conștiență, se produc o serie de modificări

funcționale: scade frecvența respirațiilor și ventilația pulmonară, scade frecvența activității cardiace și
tensiunea arterială, scade activitatea renală și peristaltismul intestinal, se reduce tonusul muscular.

Somnul este necesar pentru menținerea funcționalității normale a sistemului nervos.

 Starea de veghe. În reglarea alternanței dintre veghe și somn, un rol esențial îl deține sistemul
reticulat activator ascendent (SAA), constituit din formațiunile reticulate ale trunchiului cerebral.
Acestea primesc aferențe prin colaterale ale căilor ascendente specifice ale sensibilității și trimit eferențe
ascendente și descendente. Eferențele ascendente proiectează difuz și nespecific în cortex, determinând,
prin impulsurile declanșate permanent, creșterea tonusului funcțional și pregătirea lui pentru
recepționarea informațiilor.

Se realizează astfel ,,reacția de trezire" caracteristică stării de veghe, stării de conștiență și

procesului de învățare. Între cortex și formațiunea reticulată există un permanent circuit cortico-reticulo-
cortical, de tip feed-back, de autoreglare a activității corticale.

Activitățile cognitive

Învățarea și memoria reprezintă caracteristici fundamentale ale SNC, întregul nostru

comportament fiind un proces învățat, suprapus și dezvoltat pe baza unpor reflexe condiționate.
Funcțiile psihice atât de complexe ale omului sunt determinate de un program ereditar dar și de mediul
înconjurător, în special de cel social, printr-un proces de învățare permanentă.

Învățarea este în strânsă dependență cu alte procese cerebrale, mai ales cu atenția și starea de
activitate corticală, care fac scoarța capabilă să primească și să prelucreze informațiile astfel încât, la o
reîntâlnire cu același stimul reacția declanșată să concorde cu altele similare produse anterior. La om
învățarea poate avea loc și fără un stimul extern, evocând mintal evenimente și stabilind raporturi logice
noi între noțiuni, memorarea, stocarea informațiilor fiind obșligatorii pentru orice învățare.

Mecanismele învățării, extreme de complexe, sunt atât de nervoase cât și umorale. Mecanismele
nervoase ale învățării sunt: condiționarea clasică pavlovistă, având la bază elaborarea unui RC și
condiționarea operantă, care intervine atunci când în mod voit, printr-o anumită activitate, se obține o
recompensă sau se evită o pedeapsă.

Memoria – capacitatea SN de fixare, conservare, recunoaștere și evocare a experienței

umane – este un process de reflectare selectivă, activă și inteligentă a experienței acumulată
anterior. Memoria stă la baza învățării, care este o activitate complex ce implică, în afara
memoriei, și alte procese cerebrale, cerecetările efectuate au demonstrate că nu există o
localizare strictă a memoriei, deși anumite zone corticale par a deține o importanță mai mare, în
special lobii: frontal, temporal, sistemul limbic și anumite formațiuni subcorticale.
Se pot diferenția 3 tipuri de memorie: memoria de reținere momentană (secunde/minute),
memoria de scurtă durată (minute/ore), memoria de lungă durată, care se menține uneori toată
viața. mecanismele memoriei sunt încă insufficient cunoscute.
Motivația deține un rol important în memorizarea, repetarea, fixarea datelor. Prin
motivație se înțelege totalitatea cauzelor care pot duce la o decizie comportamentală, începând cu
informarea SNC prin semnale externe sau interne. Centrii motivației situați în sistemul limbic,
hipotalamus, sub influența unor stimuli adecvați, determină atât o anumită stare emoțională cât și
răspunsuri somatomotorii și vegetative.