Activitatea scoartei cerebrale

Scoarta cerebrala, cea mai noua, mai extinsa si mai complexa structura a creierului estealcatuita de o patura
de neuroni," organizata in mai multe straturi, groasa, de 1,5-4 mm, careacopera emisferele in totalitate.
Circumlutiunile ii confera o suprafata mult mai mare decit cea interna a craniului (2000-2500 cm 2).
Contine la om circa 9 miliarde rieuroni. Straturile corticale, in numar de sase, au o structura arhitectonica ce se
caracterizeaza prin prezenta celulelor piramidale mari in stratul 4 si 5 si prin numeroase fibre de asociatie, din
care celetransversale predomina in stratul superficial, molecular.
Activitatea scoartei cerebrale in totalitate, care se desfasoara in strinsa legatura cu talamusul,cu care are
legaturi aferente si eferente, cu sistemul limbic, are rolul determinant in activitateanervoasa superioara: invatare,
memorie, limbaj si alte functii intelectuale. Investigatiile fiziologice in acest sector comporta cele mai mari
dificultati.
Sub raport functional, zonele corticale se clasifica in :
 zone senzoriale, reprezentind proiectiile somatice ale analiza-corilor diferentiati (organesenzoriale) si cele
viscerale;
 zone motorii, scoarta de origine a sistemului piramidal, extra-piramidal, ale miscarilorochilor etc;
 zone asociative sint acelea la a caror stimulare nu se produc efecte motorii sau senzatii sidupa ablatia carora
nu apar deficite evidente.
 Activitatile cerebrale se grupeaza in trei categorii principale: activitati de cunoastere (cognitive), activitati afective
si activitati volitive.

a) Activitati cognitive
invatarea reprezinta procesul de acumulare constienta de informatii. Invatarea este un proces nervos care asigura
castigarea unor experiente, de la cele mai simple pana la cele mai complexe. Acumularile de noi cunostinte nu sunt
ereditare; ele se dobandesc in timpul vietii prin interactiunea permanenta cu factorii de mediu natural si social.
invatarea se desfasoara in timpul starii de veghe si necesita o anumite activitate a sistemului reticulat activator
ascendent, a diencefalului, a sistemului limbic si a neocortexului.

Scoarta cerebrala nu se rezuma doar la preluarea datelor furnizate de receptori, ci fixeaza aceste date in memorie.
Mecanismul invatarii este strans legat de cel al formarii memoriei. Formarea de reflexe conditionate reprezinta un
mecanism elementar al invatarii. Acest mecanism, numitconditionare clasica (pavlovista), are la baza asocierea
cunostintelor si deprinderilor ce urmeaza a fi insusite, cu stimularea unor centri specifici din sistemul limbic si
diencefal.

Stimularea centrului recompensei, atunci cand animalul de experiment executa corect actul invatat, si a centrului
pedepsei, cand animalul greseste sau refuza sa invete, grabesc procesul de insusire de noi cunostinte. Acest mod de
invatare bazat pe mecanismele de recompensa si de pedeapsa poarta numele de conditionare operanta. in procesul de
invatare, formatiunile nervoase devin din punct de vedere structural si functional tot mai complexe si mai eficace.
Structurile morfologice implicate in procesul de invatare sunt numeroase si incomplet precizate.
 Invatarea este influentata de factorii de ambianta, de onfort, de prezentarea unor stimuli suplimentari, de
motivatie corespunzatoare si de conditiile adecvate.
Memoria reprezinta capacitatea sistemului nervos de a retine activ, de a recunoaste si evoca mai multe tipuri
de memorie, care in raport cu durata pastrarii informatiei, se clasifica in: memorie instantanee, memorie de scurta
durata si memorie de lunga durata.
• Memoria instantanee este capacitatea sistemului nervos de a inregistra si reproduce imediat evenimente,
impresii sau imagini care au avut loc cu cateva secunde sau minute inainte. Memoria de scurta durata asigura
conservarea informatiei timp de ore sau zile.
• Memoria de lunga durata sau permanenta asigura depozitarea informatiei pe durata cea mai indelungata
posibila. Nu se poate preciza o arie corticala de stocare a informatiilor. Se considera ca sunt implicate ariile de
asociatie prefrontale si parietooccipitale, sistemul limbic si unele structuridin diencefal si mezencefal.
Inteligenta - capacitatea de invatare - depinde nu numai de tipurile de conditionare, ci si de nivelul individual
de inteligenta, ca facultatea cognitiva innascuta. Inteligenta este definita drept capacitatea intelectuala innascuta de
intelegere, rezolvare si adaptare la noi probleme si conditii de viata. Inteligenta implica in afara factorilor ereditari si
factori demediu socio-culturali.
Gandirea umana reprezinta forma cea mai inalta a cunoasterii, care ofera posibilitatea reflectarii realitatii si
proiectarii actiunilor viitoare. Pe baza informatiilor acumulate, gandirea realizeaza reflectarea lumii materiale sub
forma de idei, notiuni, asocieri logice, judecati etc. Bazele fiziologice ale gandirii sunt insuficient cunoscute.
Gandirea implica, pe langa integritatea morfo-functionala a sistemului nervos central, numeroase procese nervoase,
ca: excitatia si inhibitia, iradierea si concentrarea, inductia reciproca, memorizarea, analiza si sinteza, generalizarea
si abstractizarea, formarea legaturilor temporale etc.
Trasaturile fundamentale ale gandirii sunt corelarea, integrarea si prelucrarea informatiilor. Substratul material
al gandirii este reprezentat de ariile deasociatie frontale, parietale si temporale.
b) Activitatile afective

Emotiile sunt procese afective de durata relativ scurta, care se prezinta sub forme variate: bucurie, manie, frica,
placere si neplacere. Emotiile se exprima la exterior prin modificari somatice, iar in interior se exprima prin modificari
vegetative. Modificarile somatice se exteriorizeaza prin: mimica, plans, ras, gesturi, vocalizare, modificari de tonus
muscular urmate uneori de atac sau fuga.
Emotiile se exprima si prin activitati viscerale controlate de sistemul nervos vegetativ simpatic si parasimpatic:
tahicardie sau bradicardie, modificari de tensiune arteriala, secretie sudorala si endocrina, modificari in motilitatea tubului
digestiv.
Expresiile emotionale au la om o semnificatie sociala, ele reflectand starea afectiva a persoanei cu care comunicam,
dupa gesturi, mimica, dupa tonul vorbirii. Substratul neuro-fiziologic al emotiilor cuprinde lobul frontal, sistemul limbic si
hipotalamusul.

Motivatia - reprezinta un proces nervos complex care sta la baza tuturor actelor de comportament. Motivatia poate fi
definita ca un factor intern, care activeaza si directioneaza un anumit tip de comportament. Motivatia dispare dupa
realizarea actului de comportament respectiv.
Motivatiile de ordin biologic determina comportamentul alimentar, care asigura conservarea individului,
comportamentul sexual si de ingrijire a urmasilor si perpetuarea speciei. La om, pe langa motivatiile de ordin biologic,
exista si motivatii de ordin psihic si social.
Motivarea idealului de comportament in dezvoltarea sociala a copilului este de ordin afectiv, proiectata asupra tatalui,
mamei, educatorului sau asupra unor membri din grupul social in care copilul se dezvolta.
c) Activitatile volitive

• Vointa
Reglarea nervoasa a functiilor organismului se desfasoara in doua moduri: cu participarea constienta a
individului (activitati somatice) si fara participarea constienta a individului (activitatile vegetative).
Vointa reprezinta forma de activitate nervoasa si constienta. La originea oricarui act voluntar se afla un impuls,
o motivatie mai mult sau mai putin evidenta, mai veche sau mai recenta. in elaborarea unor activitati voluntare un
rol deosebit il are lobul prefrontal cu sediul de integrare superioara a personalitatii si comportamentul social al
individului.

Vointa reprezinta pentru individ puterea de a lua decizii, dar si perseverenta de a le duce la indeplinire.
Functiile de analiza si sinteza ale scoartei cerebrale
Aceste functii constau in capacitatea scoartei cerebrale de a supune unei analize foarte fine si de a
diferentia excitantii din aceeasi categorie, care provin de la segmentele periferice ale analizatorilor.

Datorita functiei de analiza, reflexele conditionate produse apar ca raspuns numai la excitantii
conditionati fata de care s-au format si nu fata de excitantii asemanatori de aceeasi natura.
Prin aceasta functie, scoarta cerebrala este capabila sa separe din complexul de excitanti, care
actioneaza permanent asupra sa, numai pe aceia care sunt importanti pentru viata, realizand astfel o
adaptare fina a organismului la variatiile semnificative ale mediului inconjurator.
Functia de sinteza consta in capacitatea scoartei cerebrale de a grupa si de a sistematiza excitantii care
actioneaza simultan sau succesiv asupra sa. in realizarea acestei functii un rol deosebit il au zonele de
asociatie, care permit scoartei cerebrale gruparea si sinteza excitantilor intr-un singur complex.
Cele doua functii ale scoartei cerebrale nu sunt separate, izolate, ci dimpotriva, ele se conditioneaza
reciproc si asigura scoartei o functionare unitara, prin care aceasta realizeaza integrarea organismului in
mediu.
 Sistemul nervos vegetativ coordoneaza si regleaza functiile organelor interne. Sistemul nervos vegetativ este constituit din doua
componente: sistemul nervos vegetativ simpatic si sistemul nervos vegetativ parasimpatic. Ambele inerveaza aceleasi organe, avand de cele
mai multe ori efecte antagonice. Din aceasta dubla actiune rezulta tonusul neurovegetativ, care asigura echilibrul dinamic al functiilor vitale.
Sistemul nervos al vietii vegetative
a) Sistemul nervos simpatic Componenta principala a sistemului nervos simpatic este reprezentata de centri nervosi aflati in coarnele
laterale medulare, unde ajung axonii neuronilor aferenti din viscere: centrii pupilodilatatori din maduva cervico-dorsala (C8-T4), vasomotori,
pilo-motori si sudorali din maduva dorsala (TrT12). Componenta periferica este reprezentata de lanturile ganglionare laterovertebrale (22-25
de perechi de ganglioni uniti prin ramuri interganglionare), plexurile viscerale (celiac, mezenteric superior, mezenteric inferior si hipogastric)
si plexurile intramurale. Caile aferente sunt constituite din doi neuroni. Sinapsa dintre neuronii preganglionari si neuronii postganglionari se
face in una dintre aceste formatiuni nervoase, de regula cat mai aproape de maduva
b)Sistemul nervos parasimpatic are doua componente centrale care sunt localizate in trunchiul cerebral si in maduva sacrala.
Parasimpaticul cranian, in trunchiul cerebral se afla: nucleul accesor al oculomotorului (III) de unde provin fibrele parasimpatice ale
oculomotorului, nucleii salivar superior si lacrimal, de unde iau nastere fibrele parasimpatice ale facialului (VII), nucleul salivar inferior,
deunde pornesc fibrele parasimpatice ale glosofaringianului (IX) si nucleul dorsal al vagului (X), care reprezinta originea fibrelor
parasimpatic vagale (pneumogastrice).
Parasimpaticul sacrat isi are originea in segmentele medulare sacrate S2-S4. Componenta periferica a sistemului nervos vegetativ
parasimpatic este constituita de asemenea din doi neuroni, dar, spre deosebire de sistemul nervos simpatic, neuronul preganglionar face
sinapsa cu neuronul postganglionar in peretii organelor inervate sau in apropierea acestora.
Fiziologia sistemului nervos vegetativ

Sistemul nervos vegetativ, la fel ca sistemul nervos somatic, isi desfasoara activitatea, prin acte reflexe,
avand ca substrat anatomic arcuri reflexe vegetative, pe care le prezentamcomparativ in tabelul urmator.
Sistemul nervos vegetativ are si un important rol integrativ, prin armonizarea functiilor vitale si prin asigurarea
mecanismelor homeostatice.
Centrii nervosi vegetativi realizeaza trei modalitati de integrare:
 integrarea vegetativa propriu-zisa (simpatico-parasimpatica) prin actiunea antagonista a celor doua sisteme
(ex., reflexe pupilare);
 integrarea somatovegetativa, prin intrepatrunderea unor functii vegetative cu manifestari ale vietii de relatie
(ex., contractia musculaturii striate insotita de vasodilatatie locala, manifestare vegetativa);
 integrarea neuro-endocrina (ex., stimularea secretiei hipofizare de catre centrii vegetativi hipotalamici). in
tabelul de mai jos prezentam asemanarile si deosebirile dintre componentele sistemului nervos vegetativ.